Lucrare practică nr 4

Tema: Endodonție. Noțiuni generale.Scopul si sarcinile

endodonției. Metode de tratament endodontic. Clasificația.

1.Endodonțe. Noțiuni generale.

Endodonție – e un compartiment al stomatologiei terapeutice, ce studiază

structura si funcția endodntului, metodele si tehnica manipulărilor în cavitatea
pulpară si periodonțiu.

Specificul endodonției se datorează:

 răspîndirii considerabile a afecțiunilor pulpare si parodentale apicale
 particularitățile evoluțiilor lor
 influența focarelor de influență odontogenă asupra oarecare organe si
sisteme

Apariția edodonției
Pe 3 octombrie, doctoral William Hunter a prezentat un referat la tema “Sepsia si
antisepsia în medicină”. Hunter a fost primul care a presupus apariția injecțiilor din
cauza existenței microorganismelor în cavitatea bucală. Deja era cunoscut faptul
că dintel cu pulpa necrotizată e cauza principal a infecțiilor locale. Cercetările de
laborator au confirmat existența bacteriilor în țesutul pulpei moarte. În anii 1920 a
apărut radiografia de reper cu ajutorul căruia se observau focarele de culoare mai
deschisă la nivelul vîrfurilor dinților cu pulpa necrotizată – focarele caracterizează
procesele infecțioase ale osului periapial. Asa dinții se extrageau si se analizeau, se
depistau bacteriile existente.

2.Scopul endodonției.

Constă în păstrarea dintelui afectat si prevenirea acțiunii lui nocive asupra

întregului organism.
+ înlăturarea durerii
+ eliminarea proceselor patologice prezente în exteriorul si interiorul canalelor
radiculare
+ asigurarea lipsei reacției țesuturilor (negativ) si a complicațiilor la introducerea
medicamentelor în canalul radicular
 3.Sarcinile endodonției.

- elaborarea metodelor de diagnostic si tratament al canalelor radiculare si

tratament în caz de pulpit si periodontite
- elaborarea metodelor si mijloacelor de sterilizare a macro si microcanalelor, a
instrumentarului necesar pentru relucrarea si obturarea canalelor, crearea noilor
instrumente si mijloace, perfecționarea celor existente
- studierea acțiunii focarelor cornice odontogene infecțioase asupra reactivității
organismului, studierea caracteristicilor lor – prin experiențe, activitate clinică
etc.

4.Metode de diagnostic în endodonție. Noțiuni generale.

1.1 Metodele clinice de dagnostic.

Diagnosticul clinic al afecțiunilor pulpei si periodonțiului include: anamneza,
inspecția, evaluarea culorii dinților si mucoasei orale, verificarea cu sonda,
percuția, se determină graul de mobilitate al dintelui, plapare, termometre,
electroodontometre.

- anamneză – furnizează factori importanți pentru diagnostic si planificarea

tratamentului. Plîngerele cauzate de durere pot ajuta la identificarea
caracterului acesteia, timpul apariției durerii, cauzele, dependența de diferiți
factori excitați, continuitatea, periodicitatea, localizarea, factor ice amplifică
sau diminuiază simtomele.
Investigația clinică include investigația aspectului extern si a cavității bucale:
 investigația aspectului extern – ne ajută să observăm simetria, prezența si
dimensiunile edemului în zona feței, gîtului, prezența modificărilor în
sinusurile maxilare. Prin palpare se apreciază nodulii limfatici, dimensiunile,
mobilizarea, consistența.
 investigația cavității bucale – se apreciază starea mucoasei orale (prezența
congestiei, edemului, fistulelor), cît si prezența normal a dinților si
țesuturilor parodontului.
- culoarea dinților – dinții cu pulpa necrotizată sau cei depulpați au culoare
modificată deoarece se pierde luciul natural al smalțului si capătă nuanțe gri
- sondarea– permite să depistăm comunicarea cu cavitatea dintelui, starea
pulpei, situarea ostiumurilor canalare si prezența pulpei în ele
Prepararea cavității dentare fără anestezie ne permite să apreciem starea
pulpei.
- palparea – se palpează mucoasa orală si osul alveolar pentru a depista edemul ,
senzații de durere fistule.
- mobilitatea dintelui – si modificarea poziției acetuia, pot însemna o patologie
în interiorul osului.
- percuția – permite să depistăm focarul infecției din periodont. La prezența
focarului în timpul percuției acestuia apare durere.
- termomometria – depistează sensibilitatea pulpei. Pulpa sănătoasă
reacționează la schimbări de temperatură. Pulpa afectată reacționează mai
puternic, astfel la oscilarea la temeratura de 5-7 grade C de la temperatura
corpului apar dureri intensive si continue. De asemenea apare durere de la rece
si fierbinte. Dinții cu pulpa necrotizată nu răspund la variațiile termice.
- electroodontometria –apreciază starea pulpei si a țesuturilor ce înconjoară
rădăcina dintelui. Pentru rezultate precise se face o investigație comparative cu
dinți vecini.

1.2Metodele roentgen de diagnostic.

- roentgenografia – include roentgenografia intaorală, extraorală,
ortopantomografia si electroroentgenografia.
În practica endodontică cel mai des se utilizează roentgenograma intraorală de
contact în proiecți digestive, unde se observă 2-3 dinți si țesutul osos adiacent.
Anume pee le se observă foarte bine corticala.
Roentgenografia realizată prin metoda paralelă produce o imagine clară cu
abateri foarte mici de la dimensiunile dinților arată rădăcinele si 2-3 mm din zona
periapicală. Mai există si roentgnografie digital ce momentan formează imaginea.
De asemenea se poate analiza densitometria.

La analiza roentgenogramei dinților si parodonțiului se atrage atenție la:

- coroana – forma, conturul, intensitatea umbrelor țesuturilor durecavitatea
coroanei – absența/pezența, forma, dimensiunea, conturul
- rădăcina dintelui – numărul, mărimea, forma, stadiul de formare, conturul,
rădăcina
- canalul radicular – prezența/absența, lățimea, particularități de poziție, forma,
orientarea, curbarea, localizarea orificiului apical
- zona periodontală – lățimea
- țesutul osos adiacent – osteoporoza, distrugere
- septurile interalveolare –localizarea, forma, structura

La analiză observăm:
- lățimea zonei/spațiul periodontal
- densitatea si distrugerea țesutului osos în zona periapicală
- forma, omogenitatea, conturul clar al focarului, infecției si localizarea lui față
de rădăcină
- caracterul comunicărilor între endodonțiu si periodonțiu
- lățimea spațiului periodontal cuprinsă între 0,15mm-0,25mm, de la coletul
dentar si pînă la vîrful rădăcinelor
- intensitatea formării dentine secundare si terțiare si prezența denticulilor ce
apar ca umere paralele ce apar la pereții cavității coronare sau pereții canalului
radicular
- resorbția internă a tesuturilor dure, apare ca o zonă circular mai deschisă
stratificată pe imaginea cavității dentare
- schimbările
 Diagnosticul complet conține informații despre:
 localizare
 caracteru
 dezvoltarea
 forma

5.Criteriile ce favorizează reusita terapiei endodontice.

Succesul tratamentului endodontic depinde de:

- cunoasterea anatomo-topografică a cavității dentare
- îndemnarea si folosirea corectă a instrumentelor endodontice
- cunoasterea metodelr de preparare a cavităților
- aplicarea tehnicilor de prelucrare mecanică/medicamentoasă si de obturare a
canalelor radiculare

Indicații pentru tratament endodontic:

- schimbările ireversibile ale pulpei sau necroza ei cu simptome clinice sau
roentgenografice, simptome de expomsiune aprocesului pe țesuturile adiacente
sau nu
- devitalizarea/depulparea la alegere

Contraindicații pentru tratament endodontic:

- dinții nu mai pot efectua funcția lor
- dinții au pierdut o cantitate importantă din țesutul paradonțiului
- pentru pacienții cărora le este interzis acest tratament din cauza altor afecțiuni
sau din cauza stării somatice generale

6.Clasificarea metodelor de tratament al pulpitei.

I. Metode de tratament conservatic cu păstrarea pulpei întregi.

-coafajul indirect al pulpei
-coafajul direct al pulpei
II. Metode de tratament conservative cu păstrarea parțial a pulpei.
-amputația vitală
-amputația devitală
III. Metodele chirurgicale de îndepărtare deplină a pulpei dintelui
-exterpația vitală
-exterpația devitală
Altă clasificare:
I. Cu păstrarea pulpei (metodă vitală)- metode conservative:
-cu păstrarea totală a pulpei (metoda biologică)
-cu păstrarea parțială a pulpei (metoda vitală)
II. Fără păstrarea pulpei (metodă chirurgicală)
-extirpație vitală
-amputație devitală
-exirpație devitală

Scopul si etapele tratamentului endodontic:

Scopul- prevenirea acțiunii microorganismului si a produselor toxice ale activității
lor asupra țesuturilor periodonțiului.

Scopul prelucrării canalului radicular al dintelui:

1. reducerea infecției din lumenul sistemului canalar radicular prod.
a. înlăturarea pulpei si maselor pulpare descompuse
b. înlăturarea deninei infectate
2. atribuirea formei corecte canalului radicular pentru al obtura apoi
3. sporirea acțiunii medicamentelor

Etapele tratamentului endodontic:

1. stabilirea diagnosticului
2. anestezia
3. asigurarea asepticii maxime si lucrului sigur
4. asigurarea accesului direct si suficiet spre orificiul canalului radicular
5. determinarea exacta a lungimei de lucru
6. permeabilizarea instrumentală cu lărgirea si formarea canalului radicular
7. dezinfectarea si prelucrarea igienică a canalului radicular
8. obturarea canlului radicular si contraversul acestuia

7. Esența metodei conservative (biologice)de tratament a pulpitei.

Metoda e folosită pentru a opri complet procesul inflamator în pulpă si păstrarea

pulpei întregi.
Esența metodei – complex de măsuri terapeutice pentru a suprima microflora si a
lichida inflamația păstrînd integritatea pulpei.

Viabilitatea pulpei e asurată de:

- vasele pulpei
- țesut conjunctiv lax ce înconjoară vasele lîngă orificiul apical si previne
compresiunea lor în caz de inflamație
- rețeaua capilară a pulpei
- celulele sistemului reticulo-endetelial si acidul hyaluronic ce protejează de efecte
nocive
- stabilitatea sistemului enzimo-inhibator
 Indicații pentru metoda conservative
1. pulpită acută de focar
2. pulpă denudată accidental la prepararea cavității carioase
3. vîrsta tînără (pînă la 30 ani)
4. lipsa afecțiunilor cornice associate
5. lipsa schimbărilor pe radiografie în regiunea apexului
6. lipsa reacțiilor alergice la medicamentele administrate
7. dintele nu poate fi tratat protetic
8. cavitatea carioasă nu e în regiunea cervicală
9. infecția pătrunde doar prin coroana dintelui
10. au trecut mai puțin de 24 de ore de la apariția durerii
11. electroexcitabilitatea pulpei 20-25mA
12. dentina suprapulpară e neajutată si sensibilitatea pulpei e înaltă

Contraindicații
1. vîrsta peste 35 ani
2. afecțiuni cornice (diabet, avitaminoze)
3. cavitate carioasă în zona cervicală
4. electrosensibilitatea pulpei redusă de 25mA
5. schimbări radiologice înregistrate periap.
6. Folosirea dintelui ca sprijin (stîlp la protezare)

Etapele metodei biologice

1. anstezie
2. prelucrare mecanică a cavității conform principiilor si etapelor. Se folosesc
freze sferice ascuțite sterile ce se schimbă odată cu apropierea de pulpă
3. prelucrarea medicamentoasă se face cu soluții antiseptice neiritante cu
concentrație joasă:
sol dimexid 1.0-10%
sol clorhexidina 0.06-0.3%
sol iodinol 1%
sol. betadina 1%
sol furacilina 0.02%
sol. novocaina 0.5%
sol enzime (tripsina, lizocim etc.)
4.Degrasarea si desicarea cavității cu rolouri de vată sterile si jet de aer cald. Nu se
foloseste alcool sau eter deorece irită.
5.Se aplică o obturație curative si apoi una de durată

Metode de tratament
 prelucrarea medicamentoasă a cavității bucale si apoi se face anestezie
 izolarea cîmpului operator – cu diga sau rolouri de vată steilă
  prelucrarea medicamentoasă a cîmpului operator – dintele afectat si încă 2
dinți vecini se prelucrează cu sol. de iod 2% sau sol. de clorhexidină 1%
 prepararea cavității carioase – se face în prezența continua a aspiratorului de
salivă. Cavitatea e deschisă maxim pentru a îndepărta toate țesuturile
infectate si pentru un contact mai bun al pulpei inflamate cu medicamentele
 prelucrarea medicamentoasă definitivă a cavității carioase – cavitatea se
spală cu soluții călduțe de 0,9% clorură de sodiu; 0,5% novocaină; 0,3%
clorhexidină; enzyme etc.
 uscarea cavității cu jet de aer cald si tampoane sterile
 se aplică o obturație curative de cca 0,5mm grosimea pe fundul cavității
carioase, iar apoi o obturație provizorie
Se folosesc ca obturații curative :
-preparate sulfanilamide
-antibiotice
-paste cu eugenol
-preparate pe baze de Ca(OH)2. Calcimol, Life, Dycol

Preparatele cu Ca(OH)2 au effect bactericid, normalizează echilibrul acido-bazic al

pulpei, effect antiinflamator si dezhidratant, stimulează remineralizarea dentine
rămolite si formarea dentine secundare.

Dezinfectarea canalului radicular !!!

Introducerea substanțelor antiseptic în canalul radicular asigură înlăturarea
bacteriilor din ele. Unii consideră că obturarea ermetică a canalelor nu va permite
afecțiunea țesuturilor periaprale.
Dar bacteriile din canalale laterale si ramificațiile deltoide nu pot fi isolate altfel.
Majoritatea preparatelor antibacteriene omoară celulele organismului, dci
traumează țesuturile periapicale. De aceea au fost create medicamente ce nu
traumează aceste țesuturi. Medicamentele ce conțin:
- iod
- clor
- crezatin
- formocrezol
- monoclorfenol
se incativează cca timp de 24 ore la contactul cu țesuturile dintelui si lichidul
tisular
Deci dacă timp de 24 de ore nu au fost eliminate toate bacteriile, apre riscul
inflamației acestora.
De aceea e nevoie să folosim medicamete ce posedă dozarea controlată a
substanțelor medicamentoase.

Principiul acțiunii
 Ca(OH)2 – la interacțiunea cu solție biologică are pH=12,5.
- are coefficient de disociere 0,17 >astfel la introducerea în canalul radicular are
loc ionizarea si dizolvarea permanent în lichidul ce umple canaliculele
dentinare, canalele laterale si accesorii (treptată !!!!)
- grupa OH scade presiunea parțială a O2 si mărestepH în focarul infecțios. Ceea
ce stimulează regenerarea si mineralizarea țesuturilor.
- Ca(OH)2 denaturează proteinele. Volumul țesuturilor necrotizate creste si
totodată măreste viteza dizolvării acestora sub acțiunea hipocloritului de Na.

Irigarea canalelor radiculare !!!

Se face pentru a creste eficacitatea preparării mecanice.
Se folosesc medicamente ce au capacitate curativă, antibacterială, detoxificare,
denaturare, utilizarea țesuturilor mai dure.
Scopul principal al irigării e înlăturarea țesuturilor necrotizate, puroiului,
exudatului.

 sol. 0,5% hipoclorit Na - are pH=9, effect curative, dizolvant, detoxifierea

țesuturilor necrotizate. Biocompatibilitate cu țesuturile biologice. Se
foloseste minim 10 ml soluție ce se introduce în exces în canal.
 Medicamente pe baza cationului cuaternar de amoniu – posedă substanțe
active de suprafață. Dar ca si soluția precedent pierd rapid capacitatea activă
sub acțiunea țesuturilor locale, deaceea trebie permanent înlociuite în canal.
 Oxizi ca peroxide de hydrogen 3% -

Dar soluțiile de mai sus nu acționează asupra țesuturilor dure si stratului murder
din canal.

 soluții cu acid EDTA – îndepărtează stratul murder si resturi de dentină

datorită apacității de a se lega cu ioni de Ca.

După modul de acțiune.

- cuafajul indirect – acționează prin stratul de dentină parapulpară, pe fundul
cavității se lasă un strat de dentină schimbată ceacoperă cu Ca(OH)2. Se usucă
cu aer si se acoperă cu adeziv, după care se aplică o obturație permanentă.
- cuafajul direct – pulpa demudată e irigată cu apă sterilă sau cu soluție
izotonică de clorat de Na si se usucă cu un tampon de vată. Pe pulpa demudată
se aplică Ca(OH)2 si o obturație izolatorie din cement ionomer, ce se acoperă
cu o obturație de durată.

8.Esența metodei de amputație vitală.

Asa tratament se face la dinti multiradiculari. Se îndepărtează segmental inflamat

al pulpei, iar cel rămas e tratat cu medicamente. Metoda e bazată pe capacitatea
reparative a pulpei.
 Indicații:
1. cînd tratamentul conservative e imposibil sau nu a avut rezultat
2. pulpit acută de focar
3. denudarea accidental a pulpei
4. pulpit fibroasă cronică
5. vîrsta- la copii si tineri
6. pacient sănătos
7. coafaj direct si indirect nereusit
8. dinte multiradicular, dinte cu rădăcini needificate.

Etape:
1. Toaleta cîmpului operaiv – cavitatea bucală se clăteste cu soluție stomatidin,
soluție tandum verde, soluție permanganate de potasiu (1:5000)
2. Pregătirea cîmpului operator – dintele bolnav si dinții vecini(2) se
prelucrează cu antiseptic slabe.
3. Anestezia – infietrativă sau tronculară
4. Prelucrarea cavității carioase – se înlătură smalțul subminat. Cavitatea se
deschide si se extinde cu înlăturarea dentine afectate (se face cu freza
fisurală, sferică, con-invers sau cu excavatorul)
5. Deschiderea cavității dintelui - pe fundul cavității carioase se aplică
antiseptic, după care în zona cea mai subțire se deschide camera pulpară.
6. Extensia cavității dintelui – pentru acces la cavitate si ostiumuri se
îndepărteză plafonul. De la început se înlătură în zona cornului pulpar
deschis si apoi resturi. La deschiderea cavității poate apărea nevoie de
anestezie interpulpară suplimentară.
Cavitatea extinsă si cea carioasă se contopesc într-o linie vertical dreaptă.
Cerințe pentru cavitate extinsă:
-pereții cavității carioase coincid cu pereții cavității dentare
- accesul instrumentar liber (instrumentele nu se îndoaie)
- pereții si planseul nu se subțiază
7. Amputarea pulpei coronare inflamate – se face cu o freză sferică sau cu un
excavator. Se înlătură pulpa coronară si se lasă pulpa radiculară. În caz de
hemoragie se aplică soluție vasocontractoare. –în ostiumuri pulpa se taie
atent
- excavatorul se miscă lent pe peretele lateral al cavității spre ostium, pentru
a detasa pulpa de pereții camerei si apoi prin rotirea la 90 grade secționarea
pulpei coronare
8. Lărgirea orificiului de intrare în canale – se face cu freza sferică, pară,
lancelată etc. Se înlătură țesuturile supraostile si ostiumului se conferă formă
conică ca instrumental endodontic să intre liber sis ă nu fleneze
9. Prelucrarea suprafeței plagă a bontului radicular.
La extensie si pulpotomie, cavitatea e irigată cu soluții antiseptic. Timp de
3-5 minute picurăm prin seringă antisepticul cald.
10. Stoparea hemoragiei
 După ce se îndepărtează pulpa coronară trebuie să oprim hemoragia.
Introducem în cavitate bulete de vată sterile îmbibate cu
- soluție acid aminocapronic 5%
- soluție apă oxigenată 0,5-1,5%
- soluție adrenalină
- burete hemostatic
Dacă hemoragia continua se face diatermocoagulare
11.Prelucrare medicamentoasă a cavității dintelui
Din bontul pulpar îndepărtăm resturile pulpei secționate. Spălăm cavitatea cu
soluții antiseptic sau aplicăm (rotim) vată pe sondă, îmbibăm în soluție
antiseptică si introducem în cavitatea dintelui si ostiumul canalului.
12. Desicarea cavității dintelui – se face cu vată sterile sau aer cald.
13. Aplicarea pastei curative – pentru a preveni inflamația plpei radiculare si
pentru a stimula reparația ei.
Pe planseul cavității sau pe ostiumuri aplicăm obturație curative pe bază de
Ca(OH)2. Izolăm cu dentină artificială, aplicăm cement glasinomic sau cement
fosfat de zinc si apoi obturație de durată.

Tratamentul se poate face si în 2 vizite. Pe obturația curative aplicăm una

provizorie pe 3-4 săptămîni. Dacă nu apare durere, înlocuimobturația provizorie cu
cea permanentă.
Pe pulpa amputate se formează o capsulă conjunctiva sau podeț dentinar, ce
păstrează pulpa radiculară viabilă.

9.Esența metodei de extirpare vitală.

Constă în îndepărtarea pulpei coronare si radiculare fără a utiliza remedii

devitalizante.
Indicații:
1. Forme acute si cornice de pulpită.
2. Deschiderea accidental a cornului pulpar.
3. Complicații ale metodei conservative.
4. Hiperestezia.
5. Abrazia patologică oral 3 si 4.
6. Pierderea considerabilă a țesuturilor denature.
7. Fracturarea coroanei dintelui cu deschiderea cavității dintelui.

Contraindicații:
1. Pacienți cărora le este interzisă utilizarea anesteziilor si vasoconstrictoarelor
2. Graviditate (primele 3 lunisi ultimile 2 luni)
3. Perioada menstruală (e posibilă hemoragia canalară în timpul lucrului)
 Etape:
După etapele amputației vitale:
- anestezia locală
- prepararea cavității carioase
- amputația pulpei coronare
- lărgimea ostiumurilor
- amputarea pulpei astiale, urmează
- extirparea pulpei radiculare – se face cu pulpextractorul. Se alege după lățimea
canalului ca să se dplaseze în lumen fără a atinge pereții. Se apucă cu degetul
mare si indicator, se înseră în cavitate, se roteste (1-3 ori) în jurul axului său si
se scoate împreună cu pulpa. În canale largi se poate folosi pulpextractorul cu
2-3 faserale, unde pulpa e prinsă între ele. Pentru canale radiculare înguste,
pulpextractorul se introduce în 2B.

La canale înguste si sinoase folosm K-files/K-reamere si apoi H-files. H-flies are

foițele tăietoare ce îndepărtează pulpa fracționat.
H-fileul se înseră în canal si pulpă e presată la pereți, apoi instrumental e extras
cu tot cu pulpă din canal.
Poate apărea hemoragie. De aceea înainte de exterpare, facem
diatermocoagularea cu “DKC-2”, “DKC-2M”, “DKC-3M”.
Termocoagularea pulpei vitale în canale > dintele e distrus, canalele
permeabilizate, izolat si uscat. În ostiumul canalului se introduce un ac.
Coagulatorul e conectat în timp ce acul e introdus si scos si se deconectează cînd
vîrful acului ajunge la ostium. Coagularea are loc 3-4 sec. Pulpa apoi se extrage.

 prelucrarea mecanică a canalelor radiculare

- lărgirea
- atribuirea formei
- formarea stopului apical
Lărgirea se face cu un instrument special ca mai apoi să putem obtura sigur canalul
pînă la nivelul orificiului apical.
 prelucrarea medicamentoasă a canalelor radiculare
Se introduce:
- soluție hipoclorit de Na 3%
- soluție clorhexidină 0,2%
- soluție cloramină 1%
Ele difuzează în canal si dizolvă resturi organice si produse de descompunere
Apoi canalul e degrasat si uscat
 obturarea canalelor radiculare
Materialul se înseră pînă la nivelul apexului fiziologic si trebuie să pătrundă în
toate canalele.
Cel mai bine e efectuarea controlului infecțios si obturarea canalului într-o vizită
 controlul radiologic al calității obturării canalelor radiculare
 Se observă:
- deplinătatea obturării canalului radicular
- cît de intim materialul aderă la pereții canalului
- absența bulelor de aer incluse în material

 aplicația materialelor izolatorii pe fundul cavității dintelui

 aplicarea obturației de durată

10.Esența metodei de amputație devitală.

Constă în îndepărtarea pulpei coronare pe cale chirurgicală si munifierea pulpei

radiculare neerozate, ca procesele patologice să nu se dezvolte în țesuturi
periapicale.
Indicații:
Ca si la exterparea vitală:
1. stare gravă
2. anomalii de structură a rădăcinelor
3. apexuri needificate
4. resorbția rădăcinelor dinților decidua
5. dinții multiradiculari cu canale greu accesibile
6. tratamentul pulpitei
În prima vizită se aplică pasta devitalizantă si peste 24 de ore (IP) – 48 de ore
(molari) pacientul revine.
În a doua vizită:
1. Îndepărtarea obturației temporare.
Se îndepărtează cu excavatorul sau freza obturația din dentină artificială,
cavitatea se spală cu apă caldă sau cu o soluție antiseptic usoară.
2. Verificarea sensibilității dureroase.
Se face prin sondarea superficială a cavității carioase. În normă, durerea si
sîngerarea în punctual de deschidere a cavității sunt absente.
3. Prelucrarea definitivă a cavității carioase.
Cavitățile se prelucrează si le se conferă forma definitivă. Cavitățile situate pe
suprafețele de contact a incisivilor si caninilor se aduc pe suprafețe linguale. La
premolari si molari cavitățile se aduc pe suprafața masticatorie si apoi se deschide
dintele.
4. Extensia avității dintelui.
Se face expansiunea orificiului de tepanație ca pereții cavității să corespundă cu
pereții cavității dintelui.
5. Amputația coronară a pulpei.
Se picură un pic ntiseptic si la nivelul ostiumurilor canalelor se îndepărtează
pulpa cu un excavator sau freză sferică. Se spală cavitatea cu apă caldă sau
antiseptic, pentru a înlătura fragmentele rămase.
6. Extensia ostiumurilor canalelor radiculare.
 Cu freza lanceolată sau sferică ostiumurile se deschid si sînt extinse. Se
îndepărtează coroanele ce se află deasupra intrării în canal. După extensie
ostiumurile au formă infundibulară.
7. Mumifierea pulpei radiculare.
În cavitatea dintelui se introduce soluție rezorcin-formalină si cu acul se
deplasează în partea permeabilizabilă a canalelor.
Pulpa rămasă se îmbibă cu fluid de împregnare si sub acțiunea catalizatorului
devine o masă vitroasă (stuloasă)
Apoi partea permiabilă a canalelor se obturează cu pastă de rezolcină-formalină.
(sau dacă nu sunt permiabile în jurul ostiumurilor)
8. Aplicarea obturațiilor izolatorii.
Pasta mumifiantă se acoperă cu o obturație izolatorie.
9. restabilirea formei anatomice a dintelui.
Cavitatea se umple cu material de obturare si apoi se restabileste forma
anatomică a coroanei dintelui, iar apoi obturația se slefuieste si lustruieste.

11.Esența metodei de extirpare devitală.

În a doua vizită:
Prin exterparea devitală se îndepărtează complet pulpa după devitalizarea ei
prealabilă.
Scopul – lichidarea procesului inflamator si profilaxia afecțiunii paradontale.
Indicații:
1. inflamația pulpei
2. imposibilitatea folosirei anesteticelor locale sau a vasoconstrictoarelor
3. prezența bolilor generale sau boli regionale ce împiedică injectarea
anesteticilor
4. nereusita tratamentului conservativ
5. pulpit focală acută sau pulpit difuză acută sau contraindicații către extirpația
vitală

Avantajele metodei – nu e prezentă pulpa vie în microcanale, în ramificații laterale

si deltoid
- e redus riscul apariției hemoragiei din foramen apical

Extirpația devitală se face în două vizite sau mai multe:

- prima vizită, pulpa e devitalizată
- a doua vizită extirparea

Etapele amputației devitale:

- aplicarea arsenerului
- prepararea cavității
- amputația pulpei, după lărgirea infundibulară a ostiumurilor canalelor.
- Extirparea pulpei radiculare
 Cu pulpextractorul se îndepărtează pulpa radiculară. Se introduce în canal, se
retrage cu 1-1,5 mm înapoi si se roteste de 1-2 ori în jurul axei sale si se
extrage. Pulpa radiculară are aspect vermiform cu linia clară de ruptură
- prelucrarea medicamentoasă a canalelor radiculare
Se folosesc soluții de iod unitial pentru inactivarea resturilor de arsenic. Canalele
sunt rigate cu soluție de 0,5% furacilină, soluție de 0,1% clorhexidină etc.
Pe acul radicular înfăsurăm vata si îmbibăm soluția antiseptică. Hemoragia poate
fi oprită cu soluâie de 3% peroxide de hydrogen, burete hemostatic.
- prelucrarea mecanică (lărgirea) canalelor radiculare
Canalele se prelucrează cu “Endogel” sau cu “Glide” ca instrumentele endodontice
să gliseze si să îndepărtăm rumegusul. Apoi canalul se prelucrează cu soluție de
hipoclozit de hydric sau soluție de perioxid de hydrogen.
Apoi canalul se irigă cu apă distilată sau cu soluție fiziologică.
Canalul se usucă cu vată sau cu pinuri de hîrtie uscate, sterile.
Nu se usucă cuaer de la unit !!!
- obturarea canalelor radiculare
- obturarea cavității carioase si restabilirea formei anatomice a dintelui
Se restabileste forma dintelui si functiile lui.