Etapele tratamentului endodontic

I. Examenul clinico-radiologic
II. Izolarea dintelui
III. Crearea cavității de acces
IV. Reconstrucția preendodontică
V. Determinarea lungimii de lucru estimative
VI. Cateterizarea canalelor radiculare
VII. Determinarea lungimii de lucru reale
VIII. Tratamentul mecanico-antiseptic
IX. Obturarea canalelor radiculare

Etapele
1)Stabilirea unui diagnostic clinic corect
2)anestezia
3)asigurarea asepticii maxime si a lucrului sigur,neagresiv
4)asigurarea accesului cit mai direct si suficient catre orificiul canalului radicular
5)determinarea cu exactitate a lungimii de lucru
6)permeabilizarea instrumentala,largirea si formarea canalului radicular
7)dezinfectarea si prelucrarea igienica,antiseptica a canalului radicular
8)obturarea canalului radicular si controlul acesteia

15)Metode de examinare clinica a pacientului cu afecțiuni pulpare.

Anamneza-medicul trebuie sa adreseze pacientului întrebări clare și concise cum ar fi:
-de cît timp va doare?(debutul)
-unde va doare, știți care dinte va doare?(localizarea)
-ce a inițiat durerea!(felul apariției, provocat sau spontan)
-cum este durerea, ascuțita sau pulsatila(caracterul)
-cît durează durerea?(minute, ore)
-cît de des va doare, se repeta regulat sau este continua?(frecventa)

Examenul exooral:
La inspecție se urmărește:
-forma feței
-simetria feței
-șanțurile faciale
-aspectele tegumentelor
-fanta labiala
-raportul buzelor
La palpare se urmăresc:
-elasticitatea părților moi ale feței
-integritatea contururilor osoase(se precizează eventualele denivelări,mobilități, formațiuni
patologice)
-sensibilitatea punctelor sinusale
-grupele ganglionare limfatice
Examenul endooral
-examenul părților moi-se începe cu inspectarea mucoasei tuturor
zonelor:labiala,jugala,linguală,a planșeului bucal,palatinala, gingivala
-examnul arcadelor dentare-se face sistematic prin inspecție palpare și percuție
Se examinează forma arcadelor dentare. Se consemnează dinții prezenti( formula dentara).
Se examinează fiecare suprafața dentara.
Palparea se începe cu dintele suspect. Leziunile carioase se palpează cu sonda pentru a
stabili gradul de sensibilitate a dentinei sau atunci cind exista o Comunicare cu camera
pulpară. In aceasta situație putem obține următoarele tipuri de răspuns la palpare:
-durere vie urmată de hemoragie-deschiderea accidentală a camerei pulapare, pulpa este
sănătoasă
-durere violenta urmată de hemoragie-inflamatie pulpara ireversibila simptomatica
-durere moderată cu apariția unei picături de puroi-inflamatie pulpara ireversibila purulentă
-ușoară sensibilitate cu Singerare abundentă-inflamatie pulpara ireversibila
asimptomatica(pulpita cronica cu camera pulpara deschisă)
-absenta durerii și a singerarii- necroza și gangrena pulpara.
Percuția indica inflamarea ligamentului parodontal fără a ne da relații despre vitalitatea
pulpara.

16)Metode paraclinice de examinare a pacientului cu afecțiuni pulpare.

1)Testele de vitalitate
Testul la cald- se poate utiliza un instrument încălzit, un baton de gutaperca încălzit in
Flacăra citeva secunde , gutaperca încălzită cu ajutorul sistemelor de obturare la cald
Tehnica de realizare:
In condiții de izolare, dinții fiind uscați se aplica gutaperca încălzită în treimea cervicala pe
fata vestibulara a dintelui.
Răspunsul normal pulpar este reprezentat de o sensibilitate moderată, apare după aplicarea
stimulului și dispare imediat după îndepărtare.

Testul la rece- se utilizează batoane de gheata, sprayuri refrigerante cu clorura de stil

Tehnica:
Se izoleaza și se usucă dintele, se pulverizează pe o Buleta de vata clorura de etil și se
menține pina cind Buleta pare acoperită de un strat fin de zăpada. Apoi Buleta se aplica pe
dinte in treimea cervicala și se menține citeva secunde in contact cu dintele.

Testele de vitalitate electrice

Tehnica:
-dinții testați trebuie izolați și uscați
-electrodul pasiv se fixează pe buza pacientului și cel activ pe dinte
-odată stabilit contactul cu dintele intensitatea curentului crește automat
Conform datelor literare, normele aproximative EOD în dinţi sunt stabilite:
• dinţi intacţi — 2-6 mkA;
• carie profundă — 12-15 mkA ;
• pulpita acută de focar — 20-25 mkA;
• pulpita acută difuză — 40-45 mkA;
• pulpita cronică fibroasă — > 50 mkA;
• pulpită cronică gangenoasă ≤ 100mkA.

Testul frezajului explorator:

Precizează dacă pulpa este vitala sau nu.
Se crează o cavitate mică in dinte fără anestezie. Dacă dintele este vital pacientul
semnalizează senzație dureroasa, dacă pacientul nu simte nimic dintele este devital.

Clasificarea instrumentelor endodontice ( Dupa ISO) :

1.K-file si H-file, K-reamere, pulpoextractoare, pluggere, spreadere, (pentru condensare
lateral si vertical a gutapercii)
2, H-file si K-reamere mecanic cu coada pentru piesa de mina, ace Lentulo
3.Freze Gates- Glidden, Pesso, reamere de tip A,D,O,KO,T,M
4.Conuri - de gutaperca, de argint, de hirtie

GENERALITATI

Spaţiul endodontic este constituit de cavitatea naturală din interiorul dintelui care cuprinde
camera pulpară la nivelul coroanei şi canalele radiculare în interiorul rădăcinilor. Datorită
complexităţii spaţiului endodontic, cu variaţii anatomice individuale normale sau patologice,
în literatura de specialitate se utilizează actualmente termenul de “sistem endodontic”. El
trebuie perceput ca un sistem tridimensional extrem de complex, de ramificat, aparent închis,
dar de fapt în legătură morfologică cu ţesuturile periapicale şi periradiculare.

Pulpa dentară este integrată în sistemul general al organismului prin orificiul apical si prin
canalele laterale. Spaţiul endodontic este mărginit de pereţi rigizi, inextensibili, cu rol de
protecţie a ţesutului pulpar. O dată cu înaintarea în vârstă, prin depunere de dentină secundară
şi/sau terţiară volumul acestuia scade.
CAMERA PULPARA

Camera pulpară este porţiunea sistemului endodontic corespunzătoare coroanei dintelui,

având aproximativ forma acesteia din urmă şi volum de 3-4 ori mai redus, prezentând un
tavan cu 2-5 coarne pulpare, corespunzătoare tuberculilor de creştere la nivelul frontalilor si
corespunzător cuspizilor la nivelul molarilor.

Prezintă 4 pereţi laterali (axiali) convecşi – vestibular, oral, mezial şi distal – şi tavanul care
este concav cu extensii convexe în dreptul coarnelor pulpare. La dinţii pluriradiculari se
descrie podeaua camerei pulpare (planşeul), cu şanţuri de creştere care conduc către orificiile
de emergenţă ale canalelor radiculare, iar la cei monoradiculari există o continuitate între
camera pulpară si canalul radicular.

Camera pulpară este aplatizată în sens vestibulo-lingual la nivelul frontalilor, voluminoasă
(înaltă) la nivelul premolarilor datorită continuării cu spaţiul endodontic radicular sau al
bifurcării canalului în treimea medie sau apicală a rădăcinii si uşor aplatizată corono-radicular
la nivelul molarilor.

La nivelul podelei camerei pulpare a dinţilor pluriradiculari se găsesc deseori canale de

furcaţie care conectează camera pulpară cu regiunea interradiculară şi pot fi cauza unei
parodontite interradiculare. Aceste canale poartă denumirea de canale pulpo-periodontale.

CANALELE RADICULARE PRINCIPALE

Canalele radiculare principale fac parte din sistemul endodontic situat la nivelul rădăcinilor,
adăpostind pulpa radiculară. Limita coronară a canalelor este reprezentată de orificiile de
emergenţă în camera pulpară la dinţii pluriradiculari, la cei monoradiculari canalul radicular
continuându-se direct cu camera pulpară. Limita apicală a canalului radicular este constricţia
apicală, zona anatomică de diametru minim a canalului şi limita până la care se efectuează
tratamentul biomecanic.

Constricţia apicală constituie cel mai mic diametru apical al dintelui, de 0,15-0,25 mm.
Datorită apoziţiei de ţesut dentar dur (dentină si cement) se îngustează cu vârsta. Joncţiunea
cemento- dentinară, adică interfaţa cement-dentină nu corespunde întotdeauna cu constricţia
apicală.

Distanţa medie statistică dintre constricţia apicală şi foramenul apical este de 0,2-0,5 mm.
Distanţa dintre constricţia apicală şi apexul radiologic se situează statistic între 0,5 mm si 1,5
mm de apexul radiologic, în funcţie de poziţionarea orificiului apical, către vârful anatomic al
rădăcinii sau către lateral, putând atinge valori de până la 3mm.

La persoanele în vârstă, distanţa dintre apexul radiologic şi foramenul fiziologic creşte, iar
lungimea de lucru scade. La tineri valoarea medie a acestei distanţe poate fi considerată de
0,8 mm, iar la vârstnici de 1,2 mm.

Apexul radiologic se consideră limita extremă radiologică a rădăcinii. Canalul radicular se

sfârşeşte la foramenul apical. Dimensiunea foramenului apical descreşte cu vârsta.
CANALELE LATERALE

Canalele laterale fac conexiunea între canalul radicular principal si ţesuturile periodontale.
Deşi apar mai frecvent în 1/3 apicală la dinţii posteriori, canalele laterale pot fi situate la orice
nivel al canalului radicular, având o direcţie perpendiculară sau oblică pe traiectul canalului
principal.

Canalele laterale pot fi sursă bacteriană în etiologia parodontitelor laterale şi poartă de ieşire
pentru iritanţi în spaţiul periodontal lateral. Conţin ţesut conjunctiv şi vase de sânge, neavând
însă un rol in circulaţia colaterală. Astfel nu contribuie la funcţionalitatea pulpei. Nu pot fi de
obicei debridate, însă pot fi obturate.

Canalele radiculare laterale nu se vizualizează radiologic înaintea tratamentului endodontic

decât in mod excepţional, ele devenind vizibile radiologic doar după ce au fost obturate.

CLASIFICARILE SISTEMELOR ENDODONTICE

Datorită complexităţii sistemului endodontic, a apărut necesitatea clasificării variantelor

anatomice. Există mai multe clasificări, cele mai utilizate în literatura de specialitate fiind
cele propuse de Weine şi de Vertucci.

După Vertucci, există 8 tipuri de sisteme endodontice:

Tipul 1: un canal singular;
Tipul 2: două canale confluente în treimea apicală;
Tipul 3: un canal care se desparte, reunindu-se către apex; Tipul 4: două canale separate;

Tipul 5: un canal ce se desparte în apropierea apexului;

Tipul 6: două canale care se unesc de-a lungul rădăcinii, apoi se despart; Tipul 7: un canal
care se desparte, se uneşte şi iar se desparte;
Tipul 8: trei canale separate într-o singură rădăcină.
Clasificarea lui Weine este mai succintă, autorul considerând că tipul 3, tipul 6 şi tipul 7 după
Vertucci sunt cazuri particulare de tip I, tip III şi respectiv tip IV Weine.

Tip I: un canal, un foramen apical;

Tip II: două canale, un foramen apical;
Tip III: două canale separate, două foramene apicale separate; Tip IV: un canal care se
divide, două foramene.

Instrumentarea endodonticä
1)
Anterior realizarii cavitatii de acces este necesarã efectuarea unei atente evaluári clinice si
radiologice a dintelui ce urmeazã a fi tratat. Din punct de vedere clinic, trebuie evaluat axul
longitudinal al rãdacinii (canalului), care va ghida utilizarea instrumentelor de preparare, si
realizat un sondai parodontal, care evidentiazã conturul coroanei la nivelul coletului,
localizarea furcatiei si a jonctiunti smalt-cement, permitând astfel localizarea corect a pozitiei
camerel pulpare, precum si identificarea existentei unor radácini suplimentare. Analiza
radiologicã informeazã asupra volumului si a pozitiei camerei pulpare si a prezentei unor
obstacole coronare reprezentate de eventuale calcificari sau materiale de obturatie
preexistente, precum si a numarului de rádácini, canale radiculare, curburile acestora si
lungimea lor aproximativã.
Cu ajutorul instrumentelor utilizate pentru prepararea cavitâtii de acces descrise mai sus se
parcurg etapele de realizare ale acesteia: conturul cavitatii de acces, trepanarea smaltului si a
dentinei (cu indepartarea eventualelor tesuturi dure afectate), trepanarea si apoi indepartarea
completã aplafonului camereipulpare, finisarea cavitátii si identificarea orificiilor de
emergenta ale canalelor radiculare.
Reperele anatomice pentru realizarea cavitatii de acces sunt specifice fiecarui grup de dinti.

I. Realizarea cavitatii de acces endodontic

 1)Definiție: crearea cavității de acces reprezintă abordarea unei anumite suprafețe
situată pe coroana dentară care permite pătrunderea instrumentarului endodontic pe toată
lungimea canalelor radiculare, printr-o mișcare rectilinie.
Realizarea cavitàtii de acces reprezintã prima etapà din cadrul tratamentului endodontic,
corectitudinea conceperii si realizärii sale privind localizarea, profunzimea is extinderea fiind
esentiale pentru realizarea in continuare a unui tratament endodontic corect.

2)Obiectivele cavitàtii de acces

.1 Eliminarea în totalitate a tesuturilor dure dentare infectate, nesustinute, a continutulu:
camerei pulpare sau a materialelor de obturatie care acoperã plafonul acesteia;
2. Obtinerea unei cavitati cu pereti usor divergenti spre ocluzal care devine rezervor pentru
solutia de irigare si suport pentru materialul de obturatie provizorie;
3. Vizualizarea direct si identificarea tuturor orificiilor canalelor radiculare;
4. Asigurarea unui acces rectiliniu la instrumentelor endodontice pânã la apex sau pânã la
prima curburã a canalului radicular;
5. Pastrarea unui echilibru intre conservarea tesuturilor dentare integre si prepararea unei
cavitati de acces corecte, fara a compromite restaurarea ulterioara sau a periclita rezistenta
la fracturã a dintelui tratat endodontic.

3)Localizare
- Pe dinții frontali cavitatea de acces va fi realizată pe suprafața orală
- Pe dinții laterali cavitatea de acces va fi realizată pe suprafața ocluzală
4)caracteristici cavității de acces la dintele respectiv

Instrumentar
1. Piese de mână
- Turbină
- Contraunghi la viteză convențională
- Aparat cu ultrasunete
2. Freze
 1)Globulară:
- pentru penetrarea plafonului camerei pulpare;
- dimensiunea frezei se alege în funcție de dimensiunea dintelui (10-14-
16)
- material: diamantată sau din carbură de tungsten de turbină

 2)Fisură cu vârf activ sau inactiv

- Se indică cele cu vârf inactiv
- Avantaj: se poate îndepărta plafonul camerei pulpare și se poate da
ușoară divergența pereților laterali sepre ocluzal
 3)Endoo acces/ Endo Z
 - Din oțel inoxidabil cu lamele tăietoare și vârf inactiv pentru a nu
perfora planșeul camerei pulpare.
- Utilizare: îndepărtarea plafonului camerei pulpare.
 4) freze Gates: pt lărgirea 1/3 coronare a canalelor

3. sonda nr 17: controlul zonelor retentive ale plafonului

4. sonda Rhein sau DG 16 (Hu Friedy): pt localizarea orificiilor de intrare în canale

Crearea cavității de acces pentru dinții anteriori

Dintii frontali
Punctul initial de frezaj: cu freza sfericã de turbinã, pe fata oralã, usor incizal fatã de
cingulum, in centrul dintelui, la intersectia treimii medii in sens mezio-distal cu cea medie în
sens cervico-incizal. Pentru axa initialã de trepanare, freza va fi orientatà perpendicular pe
fatà oralá pânã al perforarea plafonului camerei pulpare in cazul unei camere pulpare largi
sau la o brofunzime de 1-2 mm in dentina (11). in acest moment, pentru a trepana plafonul
camerei pulpare si a evita totodatã riscul de perforatie la nivelul peretilor laterali sau la nivel
vestibular, trebuie modificatà orientarea frezei, aceasta devenind paralelã cu axul longitudinal
al dintelui. Acest aspect este important mai ales în cazul unei camere pulpare cu un volum
diminuat, retrase spre apical (calcificate). Dupã trepanarea tavanului, acesta este indepârtat în
intregime cu ajutorul unei frezei sferice cu gât lung, la piesã contraunghi, cu miscári de
retragere din interior spre exterior, pentru omai bunã vizibilitate, punând ni evident
2triunghiuri dentinare: unul incizal,situat vestibular is altul cervical, situat palatinal. Cel douá
triunghiuri trebuie eliminate, deoarece ele impiedica accesul rectiliniu al instrumentelor in
canalul radicular, indepârtarea lor relizându-se cu o freza sfericà, prin miscari de retragere
activa din camera pulpara, Pentru eliminarea trunghiului cervical pot fi utilizate si frezele
Gates-Gildden in ordine crescâtoare de la 2-6.
Pentru a evita producerea unei perforatii, mai ales in situatia unei camere pulpare retrase,
este utila determinarea pe o radiografie preoperatorie a distantei dintre marginea incizalã si
tavanul camerei pulpare, distanta apoi transpusã pe freza initialã cu care realizeazà
trepanarea. in cazul unei camere pulpare complet calcificate, senzatia de "cadere în gol" la
deschiderea acesteia este absentà.

caracteristici ale cavitatii de acces pentru dinti frontali maxilari:

incisivii centrali maxilari:
-cavitate de acces de formã triunghiularã rotunjità, cu pereti divergenti spre palatinal,
localizatà la jumatatea distantei dintre marginea incizalã si cingulum, în 1/3 medie a coroanei;
incisivii laterali si canini: cavitatea este ovoidalã, alungitã în sens cervico-incizal si mai
ingusta ni sens mezio-distal, find uneori necesarà o extensie incizalà mai mare pentru a
permite accesul in linie dreaptã al instrumentelor de preparare in canalul radicular, farã a
exista interferente coronare.
Caracteristici ale cavitâtii de acces pentru dintii frontali mandibulari:
cavitatea de acces are o formà triunghiular sau ovalarã, cu peretii divergenti spre
incizal,localizatã la jumãtatea distantei dintre marginea incizala si cingulum, in centrul fetel
linguale;
- este necesarà in majoritatea situatiilor extensia in sens incizal a cavitatii, deoarece acesti
dinti prezinta frecvent fatete de uzurã la nivel incizal si o cavitate corect extinsa permite
accesarea ambelor canale radiculare (vestibular is lingual), atunci când acestea existã.
Premolaril
PM pot fi monoradiculari (premolarul 2) sau multiradiculari (premolarul 1)
-prezentând o camerà pulparà alungità in sens vestibulo-oral.
-Punctul initial de frezai este reprezentat de centrul santului mezio-distal. in situatia
existentei a 2 canale radiculare, acestea sunt situate de o parte si de alta a acestui sant, in
directie vestibulo-orala.
-Canalul palatinal se aflà in proximitatea santului, iar canalul vestibular este situat spre
vestibular.
Pentru trepanare freza va fi orientatã perpendicular pe fatà ocluzalã, pânã la perforarea
plafonului camerei pulpare, existând uneori senzatia de cadere in gol.
-Ulterior, utilizând o freza cu vârful inactiv, de tip Endo-Z sau Endo Access, se indepârteazà,
cu miscâri de translatie vestibulo-orale, tavanul camerei pulpare. Se verificã îndepartarea in
totalitate a acestuia cu o sonda 17, prin introducerea vârfului acesteia in camera pulpara in
contact cu peretii laterali si tractionare spre fata ocluzalã a dintelui.
Se identificã apoi orificiile de emergenta ale canalelor radiculare, cu ajutorul sondei 16 sau a
acelor Kerr si se verifica accesul rectiliniu al instrumentelor endodontice la nivelul canalelor
radiculare.

ale cavitâtii de acces pentru premolarii maxilari:

-cavitatea de acces are formã ovalarã, cu axul lung vestibulo-palatinal, mai ingustà in sens
mezio-distal, datorita localizarii si formei camerei pulpare precum si a aplatizàrii mezio-
distale a radâcinii;
-cavitatea are peretii laterali divergenti spre ocluzal.

Caracteristici ale cavitatii de acces pentru premolarii mandibulari:

- cavitatea de acces are forma ovalarà, cu axul lung vestibulo-lingual, al mijlocul fetei
ocluzale, usor vestibularizatã din cauza diferentei de angulatie între axul coronar si cel
radicular(unghi deschis lingual);
- peretii laterali divergenti spre ocluzal;
-deoarece la primul premolar inferior cuspizii sunt asimetrici, cel vestibular fiind mult mai
voluminos fat de cuspidul lingual, is camera pulparã, care este ovoidalã si cu o directie
vestibulo- linguala, este localizatà aproape in intregime sub cuspidul vestibular.

Molarii
Punctul initial de frezaj: perpendicular pe fatã ocluzalã, in foseta centralà, cu o frezã sferica
diamantatà sau din carbura de tungsten, la vitezà inaltã. Avansarea spre camera pulparà se
realizeaza în directia axului lung al dintelui, pästrând paralelismul frezei cu peretele mezial al
dintelui pentru a se evita producerea unei perforatii
directia de actiune a frezei trebuie sã tinã seama de axul de înclinare al dintelui in sens
vestibulo-palatinal si în sens mezio-distal. Indepártarea completã a tavanului camerei pulpare
se face cu o freza cilindro-conicã, cu vârf inactiv de tip EndoZ, evitându-se perforarea
planseului camerei pulpare. Cu o sondã 17 se verificã acuratetea îndepártàrii interferentelor
dentinare. Peretii axial prezintã o orientare divergentã spre ocluzal. Finisarea acestora se face
cu freza Endo Acces sau cu anse ultrasonice.

Forma cavitàtii de acces este dictatà de forma camerei pulpare, numárul ràdâcinilor,
numárul si pozitia canalelor radiculare.

Caracteristici ale cavitàtii de acces pentru molarii maxilari:

- cavitatea de acces are o formã de triunghi cu vârful rotunjit sau de romb, in cazul prezentei
celui de- al II-lea canal mezio-vestibular, acesta find situat cu 1-2 mm mai spre palatinal fatã
de primul canal; acesta are în general orificiul de emergenta mascat de o punte incompletã de
dentina, ce trebuie îndepartatà, eventual prin utilizarea anselor ultrasonice;
- deoarece pe sectiune transversalã la nivel coronar cervical camera pulparã a primului molar
maxilar are forma unui patrulater cu laturi inegale si cel de- al Il-lea canal mezio-vestibular
este prezent foarte frecvent,
- cavitatea de acces endodontic a molarului unu superior va avea forma de patrulater cu
unghiurile rotunjite: latura cea mai scurtà este cea palatinalã, urmând in ordine cea vestibular
(usor inclinatã spre palatinal datorità pozitionárii spre palatinal acanalului disto-vestibular),
cea distalã si cea mezialã, cea mai lungã (4);
- localizarea canalelor radiculare începe in general cu cel palatinal, mai larg, mai drept si deci
cel mai usor de reperat.
-camera pulparã a molarului 2 este turtitã în sens meziodistal, pozitia orificiului canalului
disto-vestibular find situatã mult mai spre palatinal, uneori chiar pe linia ce uneste canalul
mezio. vestibular cu cel palatinal;
-daca se traseazã linii imaginare care sã uneascã orificile de emergentà ale canalelor
radiculare, pe podeaua camerei pulpare ar rezulta un triunghi cu un unghi obtuz
corespunzàtor canalului distovestibular de angulatie atât de mare, incât cele trei canale sunt
situate practic pe o singurã linie (aspect si mai evident la molarul3).
 Molarii inferiori
Punctul initial de frezaj: perpendicular pe fatã ocluzalã, in foseta centralà, cu o frezã sferica
diamantatà sau din carbura de tungsten, la vitezà inaltã. Avansarea spre camera pulparà se
realizeaza în directia axului lung al dintelui, pästrând paralelismul frezei cu peretele mezial al
dintelui pentru a se evita producerea unei perforatii
In cazul molarilor inferiori directia de actiune a frezei trebuie sã tinã seama de axul de
înclinare al dintelui in sens vestibulo-lingual. (inspre lingual) si în sens mezio-distal.
Indepártarea completã a tavanului camerei pulpare se face cu o freza cilindro-conicã, cu vârf
inactiv de tip EndoZ, evitându-se perforarea planseului camerei pulpare. Cu o sondã 17 se
verificã acuratetea îndepártàrii interferentelor dentinare. Peretii axial prezintã o orientare
divergentã spre ocluzal. Finisarea acestora se face cu freza Endo Acces sau cu anse
ultrasonice.
Forma cavitàtii de acces este dictatà de forma camerei pulpare, numárul ràdâcinilor,
numárul si pozitia canalelor radiculare.

Caracteristici ale cavitatii de acces pentru molarii mandibulari:

- cavitatea de acces este situatà mai inspre partea mezialã a fetei ocluzale (mai ales pentru
molarul 1) si are o formã de trapez cu baza mare situatã mezial;
- existà douá radâcini (mezialã si distalã), putând exista trei canale radiculare,situat doua
mezial (mezio-vestibular si mezio-lingual) si unul distal, patru canale radiculare, atunci când
radâcina distalã prezintã douã canale, (orientate disto-vestibular si disto-lingual) sau chiar
mai multe, în situatia existentei simultane a douã canale distale si trei meziale;
- in situatia existentei adouã canale distale, baza micã a conturului trapezului reprezentánd
conturul ocluzal al cavitátii de acces se va mari in functie de distanta dintre cele douã canale
distale.