1. Ordinea examinarii cavitatii bucale.

Istrumentarul stomatologic pentru examinarea

cavității bucale.
1. Vestibulul -marginea rosie a buzelor si a coltului gurii
-fata interna a buzelor
- fata interna a obrajilor
2. Determinarea ocluziei
3. Inspectia mucoasei gingivale
4. Estimarea starii igienice a cavitatii bucale
5. Exmenul limbii
6. Inspectia planseului bucal
7. Inspectia dintilor
Instrumentarul: sonda, oglinda, pensa.
Oglinda:
•plane, care dau imaginea reală a obiectului reflectat;
• concave, în care imaginea reflectată este mărită în raport cu dimensiunile reale ale obiectului
examinat.
Întrebuinţările oglinzilor
în calitate de instrument stomatologic oglinda este unicată.
1) asigură inspecţia zonelor greu accesibile
2) e cea de reflectare a luminii. La iluminaţia obişnuită suprafeţele linguale şi distale ale
dinţilor se află în umbră.
3) limbii de pantof". Cu ajutorul oglinzii poate fi deplasată limba sau obrazul la aplicarea
rulourilor de vată sau pentru asigurarea unui acces mai bun către aria de lucru.
4) exercitarea de presiuni pe părţile moi în vederea exprimării unei colecţii supurate, când
acest lucru nu se poate realiza digital.
Sonda:
Sondele dentare sunt de două feluri rigide şi flexibile
Sonda stomatologică rigidă serveşte la studierea durităţii dentinei, depistarea intrărilor în cavitatea
dintelui în canalele radiculare.
Sondele dentare rigide sunt de mai multe feluri:dreaptă, curbă fin formă de baionetă și sub unghi. _
• Sonda dreaptă se utilizează la dinţi frontali superiori.
• Sonda în formă de baionetă se folosesc pentru dinţii premolari şi molari superiori.
• Sonda curbă este indicată la cercetarea zonelor de colet ale ultimilor molari, când curbura
arcadei este accentuată, sau a suprafeţelor distale ale molarilor cu bombeu exagerat.
• Sonda cu un unghi în acelaşi plan pentru cercetarea suprafeţelor netede (orală şi
vestibulară) ale dinţilor;
Întrebuințarea sondelor rigide
• explorarea suprafeţelor dentare pentru decelarea asperităţilor smalţului şi pierderile de sub-
stanţă smalţiară.
• evaluarea volumului şi întinderii depozitelor de tartru, şi decelarea existenţei tartrului lui
subgingival;
• determinarea gradului de ramolire a dentinei;
• sensibilitatea ţesuturilor lezate;
• palparea cavităţii carioase pentru aprecierea întinderii, adîncimii, formei, atitudinii e faţă de
cavitatea pulpară, a conţinutului cavitar şi a durităţii peretelui dentinar;
• determinarea proiecţiei orificiilor de intrare în cavitatea dintelui şi canalele radicula re;
Pensa:
Pensa dentară este un instrument captator, executat din oţel elastic inoxidabil, şi constituit din două
braţe curbate şi efilate terminal In apropierea braţelor active ale pensei se găseşte un aşa-numit dis-
pozitiv de centrare\ alcătuit dintr-un pivot metalic fixat pe partea internă a unui braţ şi un orificiu de
calibru corespunzător, situat pe braţul opus
Intribuintarea penselor dentare
- manevrarea unor instrumente sterilizate de dimensiuni mici: ace de canal, ace Miller cu meşe,
matrice;
- manevrarea unor materiale sterile: rulouri de vată, bulete de vată, conuri de gutapercă sau de hîr-
tie, fire ş.a.
- aplicarea în cavităţi, după principiul capilarităţii, a unor substanţe lichide anestezice sau cu efect
terapeutic;
• aplicarea rulourilor de vată la izolarea dinţilor de salivă;
• fixarea buletelor de vată la introducerea şi înlăturarea lor din cavităţile carioase;
• aplicarea lejeră şi fixarea sigură a buletei sau a ruloului de vată folosite (la examinarea
dinților) pentru a şterge dinţii, gingiile, cavităţile carioase sau oglinda, - atunci când ea asudă
in cavitatea bucală;
- determinarea gradului de mobilitate a dintelui şi efectuarea altor manipulaţii auxiliare;
• aplicarea şi îndepărtarea din cavităţi a pansamentelor medicamentoase;
· manevrarea firului de sîrmă în cursul imobilizărilor dentare.

2. Ce informatie obtinem la sondare, percutie si palpare.

Sondarea- permite determinarea prezentei dentinei distruse, adincimea cavitatii carioase,
comunicarea ei cu cavitatea dentara, topografia orificiilor canalelor, prezenta pulpei in ele.
Percutia- determinarea starii parodontiului. Cu pensa sau cu minerul sondei se percuteaza marginea
incizala sau fata masticatorie a dintelui. Daca percutia este indolora inseamna ca lipseste procesul
inflamator. Loviturile trebuie sa fie usoare si uniforme.. se incepe de la dintii intcti ca pacientul sa
poata face diferenta de senzatii.
Percutia poate fi : verticala sau orizontala
Palpatia- determinarea intumescentei, induratiei, mobilitatii organelor sau tesuturilor din cavitatea
bucala. Se realizeaza cu 1 deget (indecele) sau 2 degete(indecele stingsi drept). Se recomanda de a
incepe cu portiunea evident intacta a mucoasei, venind trebtat spre focarul patologic.
Mobilitatea dintilor: 1 grad- sens vestibulo-oral
2 grad- sens vestibulo-oral si vertical
3 grad- deplasarea dintelui de-a lungul axului sau( sens vertical)
3. Care este semnificatia probei termice și electrice
Evidentierea starii pulpei:
1- zona fara reactie pentru incisivi = 30’C (50- 52’C- reactie la fierbinte si 17-22’C reactie la rece)
2- Reactia pulpei la 60 mA- necroza pulpei coronariene; la 400mA- necroza a patruns si la pulpa
radiculara.
Periodontiul normal e sensibil la 100-200 mA.
Electroodontometria. Leziunile tesuturilor dure odontale coronare cum ar fi caria, abraziunea pat
etc, ca si dintii preparati sub coraone de invelis sau traumatismul provoaca diferite afectiuni ale
pulpei dentare. Prin urmare cind medicul pune la indoiala viabilitatea pulpei este nevoie de un
examen care ar stabili starea ei reala, electroodontodiagnosticul ne permite sa stabilim pragul de
sensibilitate a sistemului nervos dentar care indica starea pulpei si a periodontiului. Pentru
determinarea gradului de excitare electrica se folosesc asa aparate ca electrodontometrul.examenul
se efectuiaza de catre mdeic si asistenta medicala. Dupa izloarea dintelui de saliva medicul
amplaseaza electrodul activ pe marginea incizala ocluzala,iar asistenta medicala prin rotirea lenta a
butonului pune in functiune aparatul care transmite curent electric la dinte. In momentul aparitie
sensibilitatii ,asistenta fixeaza oe cadranul aparatului cifra care indica marimea curentului in mkA.
Sa constatat ca pragul de sensibilitate la dinstii sanatsi este 2-6mkA, la inflamatie 40mkA,la necroza
pulpara>60mkA, implicarea pulpei radiculare 60-90mkA implicarea testurilor apicale 100-120mkA
Termodianosticul
Reprezinta reactia dintilor la excitanti termici.se aplica pe dinte un bulet de vata imbibat cu apa
fierbinte (+50grade) , deoarecde s-a dovedit ca dintii sanatosi reactioneaza la o temp. +50 si mai
mare.sau rece(+10 grade). La aplicarea excitantilor termici se declanseaza o reactie de durere acuta.

4. Care metode de examinare sunt de baza si complementare.

1- Metoda de examinare de baza: -inspectia. - sondarea
- palparea
- percutia
2- metoda de examinare complementara: - investigatiile radiologice
- termodiagnostic
- electrodontodiagnostic
5. In ce ordine se completeaza fisa de observatie – document juridic.
1. Datele de pasaport
2. Diagnostic
3. Evolutia afectiunii actuale
4. Planul terapeutic
Formula dentara
6. Documentele necesare in cabinetul stomatologic(forma 039-2E, 043R)
Forma 043R:
Denumirea institutiei, forma, aprobarea de MS
Fisa medicala a bolnavului stomatologic

Nr fisei
data luna anul
Nume prenume, nr de identificare a pacientului,
sexul, adresa la domiciliu, virsta
Profesia
Diagnostticul
Acuze
Boli antecedente si concomitente
Evolutia bolii actuale
Date obiective,examen exterior,
Examinarea cav bucale, starea dintilor(tabel)
ocluzia, starea mucoasei bucale, gingiilor, apofizele alv. Palatul dur
Acordul informat la interventia medicala(nume, prenume, data, semnatura)
Consimtamintul subiectului pacientului pntru prelucrarea datelor cu caracter pers privind starea de
sanat.(nume prenume data semnatura)
Notarea tuturor vizitelor pacientului (cu semnarea de fiecare data a pacientului)
Forma de consemtamint ptr interventia chirurgicala de insemnare a implanturilor dentare (nume
prenume data semnatura)
Garantie ptr trat Stomatologic
Temenii de anulare a garantiei

Forma 039-2E
Zilnic de evidenta a lucrului medicului stomatolog ptr acordarea asistentei medicale pers asigurate
Denumirea institutiei, forma aprobarea MS
Numele prenumele medicului
Tabel :
Ziua
Nr de vizite la stomatolog in caz de urgenta(inclusiv copii, in caz de urgenta, gravide, control
profilactic la maturi, primare, din ei copii, total)
Plombati dinti pe timp de: a)pulpita acuta b)periodontita acuta sau exacerbata
Dinti extrasi
Bolnavi tratati pe timp de: abces, periostita, flegmon, fractura maxilaruilui, stomatita acuta
Activitatea profilactica: detartraj, aplicarea remediilor profilactice, sigilarea fisurilor, obturatii
dentare pe motiv de(carie, pulpita, periodontita), asanati
Unitati conventionale a volumului de munca
p.s. Copii 18 > cod contingent asigurat, nr persoane
7. Functia si structura sulcusului gingival.
Santul gingival este santul situat intre suprafata dintelui si epiteliu sulcular care captuseste marginea
gingivala de la creasta pina la epiteliu jonctional
Delimitat de _intern-dinte
_extern gingie
_baza-epiteliu jonctional
Adincimea medie 1,8mm
Functiile :depoziteaza lichidul gingival care provine din venulele corionului
Proprietatile lichidului gingival:
` indepartarea mecanica din santul gingival a materialului flui sau sub fm de particule straine
`activarea adeziunii insertie epiteliale
`activarea antimicrobiana complexa prin anticorpi

Lichidul gingival creste :

`dimineata
`masaj gingival
`sarcina
`alimentative
`periaj
`contraceptive
`inflamatie gingivala

8. Saliva. Rolul salivei pentru tesuturile cavitatii bucale.Deosebirea dintre salivă și lichidul
bucal.
Saliva este rezultatul excreţiei glandelor salivare majore (parotide, submandibulare şi sublinguale)
şi minore, diseminate la nivelul mucoaselor orale. În momentul excreţiei, saliva este sterilă, dar se
contaminează imediat ce părăseşte orificiul de excreţiei al glandei.

Functiile :
Reglarea ph bucal
Mentinearea echilibrului ecologic bucal
Diluarea substantelor introduse in cavitatea bucala
Lubrifierea datorita mucinei ,Formarea bolului alimentar ,Deglutie fonatie
Digestiva
Excretorie
Favorizeaza perceptia gustativa

Deosebirea : saliva este secretul gl salivare dar lichidul buca ; contine saliva, transudat al
mucoaselor bucale si santurilor gingivale, exudat din pungile paradontale, mucus
nazofaringian,secretie gastrica regurgitata

9. Modificarile calitative și cantitative ale salivei în dependență de

starea generală a organismului.
Secreţia salivară poate fi modificată cantitativ sau calitativ.
Calitativ saliva poate fi modificată fizico-chimic sau citologic
Cantitativ deosebim două tipuri de tulburare a secreţiei salivare:
Hipersecreţia salivară ( ptialism, sialoree )
Hiposecteţie salivară ( hipoptialism, hiposialie) cu o variantă mai complicata - xerostomia.
Hiposialia poate fi:
- tranzitorie - sunt de obicei funcţionale (în stari emoţionale intense). Sunt de asemenea
considerate tranzitorii hiposialiile care apar la bolnavii cu stări febrile, dispneici sau cu diabet
hipofizar. Hiposialiile bolnavilor cu diabet zaharat se pare ca se datoresc unei cresteri bruste a
glicemiei. De asemenea unele hiposialii tranzitorii pot aparea în cursul tratamentelor cu antibiotice
cu spectrul larg, cu spasmolitice sau chiar consecutive unor reactii alergice.
- persistentă.

Amilaza - acţionează asupra amidonului şi îl descompune în dextrine cu molecule din ce în ce

mai mici. Amilaza salivară este activată de ionii de clor, pH-ul optim de acţiune este de 6,8. La un
pH - 4,5, enzima se inactivează. Amilaza îşi continuă acţiunea în stomac până când bolul devine
acid ( pH< 4,5).
Mucinele sunt glicoproteine salivare cu greutate moleculară mare bogate în carbohidraţi, cu
molecule extinse, asimetrice, care influenţează vâscozitatea salivei.
Au fost descrise două tipuri de molecule: MG 1 şi MG 2, cele din urmă prezentând pe lângă
carbohidraţi şi un lanţ peptidic. MG 1 are rol în formarea peliculei dobândite, protejând smalţul de
agenţii nocivi exogeni, fizici şi chimici. MG 2 ajută la agregarea microbiană şi scăderea timpului de
clereance bacterian, mediul oral având astfel o capacitate carioinductivă mică.
Mucinele asigură formarea unui strat protector cu rol lubrifiant, permiţând mucoaselor orale să
fie mobilizabile cu o fricţiune mică pe alte suprafeţe. Mucinele ajută la formarea bolului alimentar
şi la deglutiţie.
Staterina este o peptidă bogată în prolină, tirozină şi fosfoserină. Ea ajunge în lichidul plăcii
bacteriene şi pe suprafaţa smalţului asigurând o suprasaturare minerală a acestor zone. Ea inhibă
precipitarea spontană a fosfatului de Ca, respectând integritatea cristalelor de hidroxoapatită,
facilitâtnd astfel prin fenomenul de remineralizare formarea în leziunea necavitară a cristalelor de
fluor – hidroxiapatită cu o cariosusceptibilitate mai redusă.
Împreună cu alte proteine, staterina ajută la formarea peliculei dobândite cu un rol protectiv
fizic şi chimic al smalţului.
Lipaza – se găseşte în saliva nou-născuţilor şi descompune tributirina din lapte.
Lizozimul este o enzimă care hidrolizează lanţurile polizaharidice ale membranei unor bacterii,
ceea ce determină acţiunea bactericidă a lizozimei asupra streptococilor, stafilococilor,
micrococilor, proteus, brucela etc.
Kallikreina acţionează hidrolitic asupra unor glicoproteine plasmatice (kininogeni), eliberând
kallidină şi bradikinină cu acţiune vasodilatatoare, care provoacă creşterea fluxului sanguin necesar
în menţinerea secreţiei salivare la un nivel ridicat.

Hipersalivaţia (sialoreea, ptialismul) – secreţia abundentă de salivă peste 2L în 24 ore. După origine
hipersalifaţia poate fi:
a) fiziologică- la ingerarea alimentelor uscate şi semiuscate, iritarea receptorilor bucali cu fum
de tutun sau gumă, la copiii mici în timpul erupţiei dinţilor, la gravide. Secreţia salivară este
intens stimulată de către colinomimetice (pilocarpină, fizostigmină);
b) patologică- în diferite afecţiuni ale tractului digestiv şi ale glandelor anexe (leziuni
gingivale şi dentare, stomatite toxice provocate de intoxicaţii cu metale grele (Pb, Hg, Bi) sau cu
metaloizi (I, As), proteze dentare rău adaptate, angine, flegmoane amigdaliene, neoplasme bucale
sau linguale, afecţiuni gastroduodenale (spasm cardial, ptoze gastrice, ulcere, cancer gastric, parazi
toze intestinale etc.), afecţiuni hepatice (ciroze, colecistite cronice, diskinezii biliare, etc.).
Hipersecreţia salivară se constată şi în inflamaţia urechii medii cu iritarea corzii timpanice.
Consecinşele sialoreei depind de faptul, dacă saliva secretată în exces este înghiţită sau se
scurge din gură. În cazul, în care pacientul înghite saliva, apar tulburări ale digestiei stomacale din
cauza neutralizării sucului gastric de către saliva cu pH ridicat. În cazul, în care saliva se scurge din
gură (tulburări de deglutiţie, paralizii bulbare, flegmoane periamigdaliene etc.), survin leziuni
labiale, cutanate, uneori deshidratări cu acidoză excretorie, hipovolemii severe.
Hiposalivaţia - scăderea până la sistare completă a secreţiei salivare (hiposialie până la asialie),
cu uscăciune consecutivă a mucoasei bucale (xerostomie). Hiposalivaţia poate fi:
a) fiziologică – la bătrăni, în legătură cu involuţia glandelor salivare, în anumite stări
emoţionale (anxietate, frică), la ingerarea alimentelor lichide şi semilichide;
b) patologică - în deshidratări severe, transpiraţii abundente, diarei profuze, vomă
incoieribilă, poliurie, în febră, stări caşectice etc. Parotiditele toxice exogene (intoxicaţii cu Pb,
Hg, Cu etc.), sau toxice endogene (uremie, diabet, gută etc.), infecţioase nespecifice, sau specifice,
alergice lafel provoacă hiposalivaţie. Stomatitele grave provoacă uneori încetarea completă a
secreţiei salivare („achilie bucală”), acelaşi efect fiind observat şi după radioterapia tumorilor
cervicale, după tratamentul iniţial sau postoperator al tumorilor glandelor salivare.
Xerostomia - senzaţia de uscăciune a suprafeţelor mucoasei orale poate fi indusă de
medicamente (antagoniştii receptorilor histaminici, antidepresive triciclice, agenţi antihipertensivi
cu acţiune centrală), sau de scăderea nivelului de hidratare a ţesuturilor orale.
Excizia chirurgicală a unei glande salivare majore creşte riscul cariogen pe cadranul respectiv,
în aceste cazuri fiind indicată fluoroterapia locală şi eliminarea glucidelor rafinate din alimentaţie.
Manifestările locale în hiposalivaţie sunt: tumefierea glandelor salivare, cheilită angulară,
diferite forme de glosite candidozice, creşterea prevalentei şi incidenţei cariilor dentare, xerostomie,
disfagie, disfonie. Din simptoamele generale fac parte: setea, senzaţiile gustative anormale,
uscăciunea mucoasei nazale şi faringiene, etc.
10)Microflora cavitatii bucale.
imediat dupa nastere cavitatea bucala este sterila,insa incepe a se popula cu numeroase specii de
microorganisme (streptococci neiserii si lactobacilli).Odata cu aparitia dentitie primare apar doua
nise diferite. 1 suprafata dura a smaltului dentar populat de streptococul mutans,sanguinis si actino-
micis. 2 santul gingival populat de prevotella, porfiromonas si spirochete. La adulti flora este mai
bine constituita constituind un numar mai mare cum ar fi :camppilobacter,fusobacterium. Datorita
fosetelor ocluzale mai profunde, santurillor gingivale,si a altor spatii retentive unde cu usurinta
bacteriile traiessc si se inmultesc. La virstnici numeroase specii de bacterii care traiesc doar pe
suprafete dure vor disparea de pe mediul oraldin cauza perderii totale sau partiale a dintilor. Factorii
care influenteaza dezv. microflorei orale sunt :umeditatea,Ph neutru,hrana.

11. Tipurile de depuneri dentare. Cauzele ce determină apariția lor.

Din momentul in care dintele incepe sa crupa in cavitatca orala, el se poste acoperi cu depozite
dentare, reprezentate de:
I depozite dentare
a)depozite dentare moi;
1. pelicula dobandita;
2. placa bacteria.;
3. matcria alba;
4. resturile alimentare.
b). depozite dentare dure: 1. tartrul dentar.
II In functie de gradul de consistenta:
• moi; mixte; • semidure; • dure.
III. In functie de gradul de mineralizare:
placa- faza 0;
depozite nemineralizate — faza I- ( fa. De acumulare si raspandire);
depozite mineralizate — faza 2 —(fa. de tranzitie);
depozite mineralizate — faza 3 —(faza finala de formare a tartrului dentar)
IV. in functie de localizare: • supragingivale; • mixte; • hibridc; • subgingivale.
V In functie de gradul de manifestare:
• placa bacteriana;
• depozite moi;
depozite moi cu o cantitate neinsemnata de tartru dentar;
• tartru dentrar supragingival considerabil fara distnictia santului dento-gingival;
• tartru dentrar supragingival neinsemnat cu distructia santului den-to-gingival;
• tartru dentrar supragingival pronuntat cu distructia santului dento-gingival;
• tartru dentrar subgingival pronuntat.
VI in functie de locul de depunere:
• pe dinti;
• pe obturatii;
• pe coroane;
• pe lucrari ortopedice fixe;
• pe lucrAri mobilizabile;
• pe tartru dentar.
VII In functie de etapele de crestere a depozitelor dentare:
• cresterea depozitelor dentare din exterior;
• cresterea depozitelor dentare din interior;
• crestere mixta;
• crestere stabila
Pelicula dobanditti reprezinta un depozit moale, subtire, constituit din glicoproteine de origine
salivara, ce se absoare selectiv si din cristalele de hidroxiapatita, de la suprafata dintilor. Acest
depozit acelular, amorf, insolubil, translucid si omogen este aderent la suprafetele dentare — asa
numita pelicula dobandita dentara, dar si la tartru si restaurarile stomatologice. In mod natural,
coroana dintelui se acopera instantaneu cu acest strat glicoproteic salivar, imediat dupa ce dintii nau
fost periati si curatati. Adsorbtia glicoproteinelor salivare se datoreaza interactiunilor ionice stabilte
Intre ionii de calciu si fosfat, ai hidroxiapatiei, cu gruparile de energie opusa ale acestor
macromolecule salivare.

12. Componenta si mecanismul de formare a tartrului supra- și subgingival.

Tartrul reprezintă un complex organomineral aderent de suprafața dentară sau alte structuri solide
orale ca lucrări protetice, aparate ortodontice, fiind rezultat din mineralizarea plăcii bacteriene. Tartrul
poate fi supragingival (salivar) și subgingival (tartru seric).

Compozitia

 componente anorganice (minerale)

 componente organice (comparabile cu cele ale plăcii bacteriene)= un amestec de bacterii, leu-
cocite, celule epiteliale și complexe polizaharide proteine;
În funcție de zone (supra/subgingival) compoziția diferă. Conținutul anorganic (mineral): 70-90% din
componente anorganice (fosfat de calciu) 75%, CaCo3,
Mg(Po4)2, Na, Zn, St, Brom, Cu, Mn, Al, Si, Fe.
Tartrul supragingival (salivar) este un depozit organomineral de culoare alb-galben, la început de
consistență redusă. Imediat după depunere este friabil, moale, grunjos, și se dizlocă cu ușurință. În
timp însă consistența și aderența tartrului supragingival cresc, iar culoarea virează spre maroniu-
negru – prin impregnare cu pigmenți alimentari, inclusiv din sucuri, sau de hidrocarburi și nicotină la
fumători. Localizarea preferențială a tartrului este: grupul frontal inferior și deschiderea canalelor
glandelor salivare.
Tartrul subgingival (seric) este de culoare maroniu-negru, de consistență crescută, dens, de cele mai
multe ori foarte aderent și mai greu de dizlocat în comparație cu cel supragingival.

Componenta tartrului supragingival:

- Fosfat de calciu
- Carbonat de calciu
- Fosfat de magneziu
- Hidroxiapatita
- Fosfat octocalcic
- Brusita
Componenta tartrului subgingival:
- Raport calciu – fosfor mai mare
- Continut crescut de sodiu, in rest componenta minerala e aceiasi.

Continutul organic al tartrului: componente proteice (6-8%), lipide 0,2%, carbohidrati (2-9%).

Formarea tartrului:
Tatrul se depune de la varste tinere, primul care apare fiind cel supragingival si are o incidenta
legata de varsta. Tartrul subgingival apare la 9 ani si poate fi intalnit in 100% dupa 40 de ani.
Tartrul se formeaza pe structurile placii dentare preexistente, care sufera un proces de mineralizare.
Acesta incepe din prima zi de depunere a placii bacteriene , chiar din primele 4-8 ore si reprezinta
40 % dupa doua zile si realizeaza calcificarea de 60% dupa 12 zile.
Placa bacteriana are capacitatea de a absorbi calciul de 20 de ori mai mult decat in saliva.
Dupa 4-6 luni de la initierea procesului, se obtine un nivel maxim de acumulare de tartru, dupa care
formarea acestuia regreseaza, fiind impiedicata de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarile
tesuturilor moi.
Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:
- Atasarea prin intermediul unei pelicule organice
Unirea intre cristalele anorganice din tartru de structura dintelui

13. Caria dentara.Etiologie. Metode de diagnostic ale cariei dentare.

Caria dentara- proces patologic infectios ce se manifesta dupa eruptia dintilor, ce este insotit de
demineralizarea si ramolirea tesutului dentinar dur cu formarea ulterioara a unei cav. defecte.
Etiologia:
1.Teorii endogene:
Organotropa(Leimgruber), Odontoblastilor, Neurotrofica, Biochimica.
2.Teorii exogene:
Enzimatice (Lebor, Pincus, Gotlib), Proteolitice, Electrofizice, Fizico-chimice, Chimio-
bacteriene(Miller)
!!!Cea mai aproape de realitate- chimico-parazitara
Chimica (acidul lactic -dezintegrarea subst. anorganice)
Parazitara (bacterii acidogene ce distrug subst. organica)§
Factorii cariogeni:
1.Susceptibilitatea dintelui- structura, gradul de mineralizare a adamantinei
2. Placa bacteriana- microflora
3. Factorul alimentar (crenta de vit. A,C; Ca, fosfor, fluor, litiu, cupru)
4. Mediul bucal- saliva, lichidul bucal.
5. Continutul de fluor in apa, alimente: abuzul de Zahar si lipsa ac.grasi esentiali- ‘faguri de
miere’(matricea organica a smaltului)

Cum se poate pune în evidență o carie dentară?

I. Examen clinic
Are valoare limitată pentru depistarea cariilor proximale.
Inspecție
▪ Inspecția se realizează după o uscare prelungită pentru că pot exista demineralizări ascunse
de fluidul salivar
▪ La inspecție se pot observa:
▪ Modificări de culoare ale smalțului
▪ Cavități la nivelul smalțului și care pot interesa și dentina
Palparea se realizează cu sonda.
Sondarea. Trebuie efectuată cu multă grijă şi atenţie pentru a exclude la senzaţii inutile.
Sonda se reţine în cariile fisurale, pătrunzând uşor în dentina ramolită. De aceea se recomandă la
început îndepărtarea detritusului şi dentinei ramolite cu excavatorul, pentru aprecierea profunzimii
cavităţii etc.
Percuţia. Percuţia în sens vertical şi orizontal sunt negative. Numai în cazul cariilor
aproximale complicate cu un proces inflamator al parodonţiului marginal, poate fi sensibilă percuţia
în sens orizontal.
Metoda de uscare a suprafeţei dentare permite vizualizarea petei carioase, care are o
suprafaţă fară luciu, mată.
Semnulfirului de mătase se utilizează pentru diagnosticarea cariei suprafeţelor
aproximale. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.

II. Metode radiologice

Examenul radiologic. Permite de a depista şi aprecia profunzimea defectului carios, relaţia
sa cu camera pulpară, starea rădăcinii dintelui. Caria apare ca o zonă de transparenţă cu
contururi iregulare în regiunea coroanei dentare.
Pot evidenția carii proximale care nu se văd și nu sunt evidențiabile clinic.
Se pot indica:
a. Radiografia bitewing
▪ Cuprinde ambele arcade dentare
b. Radiografia periapicală
▪ Se indică când pacientul are leziuni carioase profunde și vrem să vedem dacă există
proces periapical sau pulpită (?)
c. Alte metode radiologice
● Radiografia panoramică: nu se prea folosește pentru că apar suprapuneri (dinții
frontali sunt acoperiți de aerul din cavitatea orală -> la nivel incizal apare radiotrans-
parență)
● CBCT : nu se indică datorită dozei mari de radiații
Metode radiologice
▪ Radiografia convențională , pe film
▪ Radiografia digitală
- Nu oferă avantaj față de radiografia convențională pe film;
- Sensibilitatea în detectarea cariilor pentru radiografia digitală nu e mai bună decât
pentru radiografia convențională , rezoluția imaginiii digitale fiind influențate de re-
zoluția senzorului digital și a monitorului;
⇨ Metoda substracției: presupune realizarea a 2 radiografii la un interval de
timp, după care se suprapun imaginile. Prin sumarea celor 2 imagini o leziuni
carioasă devine mult mai evidentă.
⇨ Metoda enhancement filter (filtru pentru ameliorarea/amplificarea img)

III. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare

1. Metode care utilizează lumina vizibilă
▪ Transiluminarea cu fibră optică și digital
 ▪ Fluorescența cu lumină vizibilă
2. Metode cu laser: Diagnodent (laser-fluorescență)
3. Metode care utilizează curentul electric
▪ Măsurarea conductanței electrice
▪ Măsurarea impedanței electrice

14. Rolul factorilor locali și generali în evoluția cariei.

Factori locali:
2. Saliva
- reducerea fluxului salivar sub 0,7-1ml/min
- reducerea factorilor antibacterieni: lizozimul, peroxidazele, imunoglobulinele, Ac antibacterieni
- reducerea capacitatii salivare de tamponarea aciditatii (caria de biberon)
- reducerea factorilor protectori salivari- fluorul
2. Morfologia dentara retentiva si incongruenta dento-alveolara cu inghesuire
3. Calitatea tes. Dentare dure
- defecte de dezvoltare a smaltului: hipoplazii, hipomineralizarii, linia neonatala, maturitatea
posteruptica
- defecte dobindite posteruptiv ale smaltului dentinei - uzura dentara
4. Nivelul redus al igienei orale
Factori generali:
3. Predispozitia gazdei
4. Virsta sexului (fetele mai predispuse)
5. Factori socio-economici defavorabili cu: diete cariogene(ex:aport proteic scazut), igiena orala
derusa, fluorizari reduse, lipsa surselor financiare.
6. Boli generale: SIDA, diabet, sindrum Sjogren, tulb. nervoase/psihice

15. Clasificarea cariei (Lukomski, M.Gafar, C.Andreescu,OMS)

Dupa OMS:
Carie dentara k.02
K.02.0 1. Caria adamantinei (Incipienta)
K.02.1 2. Caria dentinei
K.02.2 3. Caria cementului
K.02.3 4. Carie dentara sensibilizata(stationata)
K.02.4 5. Odontoclazie, Melanodontie infantila, Melanodontoclazie
K.02.8 6. Alte carii dentare precizate
K.02.9 7. Carii dentare neprecizate
Dupa topografie (Lukomski)
7. Stadiu de macula : cretoasa( carie acuta). pigmentata(cronica)
8. Carie superficiala(a smaltului) - acuta, cronica
9. Carie de adincime medie (a dentinei)- acuta, cronica
10. Carie profunda(a dentinei parapulpare)- acuta, cronica
Dupa forma anatomo-clinica (Gafar si Andreescu )
11. In raport cu zonele in care sunt localizare
1. Carii in santuri si gropite
2. Carii aproximale: la niv, dintilor frontali, la niv dintilor mol/premol.
3. Carii cervicale
2. Dupa evolutie:
1. Cu evolutie rapida(carii umede)
2 cu evolutie lenta(carii uscate)
3. Stationare
3. Dupa profunzime
1. Superficiala, 2. De adincime medie, 3. Profunde
4. Dupa antrenarea/ neantrenarea cam.pulpare
1. Carii simple, unde cam. Pulpara nu e afectata
2. Carii penetrante, unde cam. pulp. Se deschide odata cu indepartarea dentinei alterate din
procesul carios.
5. Dupa gradul de afectare a pulpei dentare
1. Carii simple(fara semne de inflam.pulpara)
2. Carii complicate cu: hiperemie preinflam., pulpite(acute, cronice), gangrena pulpara simpla,
parodontite apicale(acute, cronice)
6. Dupa posibilitate terapeutica (gradul 1,2,3)

16. Indicii principali de apreciere a gradului de afectare a dintilor prin carie.

OMS recomanda urmatorii 3 indici principali

1)indicele de frecventa
2) de intensitate
3) de sporire a intensitatii
 1)indicele de frecventa reprezinta proportia persoanelor afectate prin carie din
cadrul unui grup de populatie la un anumit moment dat , si se caracterizeaza
prin procentul de persoane cu dinti afectati de(C) carie,(O) obturatie si
(E)extrasi. Se calculeaza prin impartirea numarului persoanelr afectate sau a
cazurilor la numarul total de persoane dintro populatie bine definita. Indicele
are valori cuprinse intre 0 si 1 si nu are unitate de masura.
2)indicele de intesitate –reprezinta masurarea ratei de progresie a bolii si este
consituit din nr mediu de dinti(C) cariati(O) obturati si(E) extrasi ce revin unei
persoane. Valoarea indicelui COE exprima gravitatea procesului.
3) indicele de sporire a intensitatii cariei este determinata drept cresteriii
indicelui COE la una sia ceiasi persoane sau contengent intro anumita
perioada de timp. Diferenta in valorile indicelor obtinuti la primul examen si
cele ulterioare constituie indicele de sporire a intensitatii. Rata incidentii
reflecta aparitia noilor cazuri de imbolnavire intro perioada de timp data.
Pentru estimarea ratei incidentei,populatia este studiata intro perioada de timp
data , iar numarul cazurilor noi este numarat impreuna cu totalul timp-
persoana. Totalul timp-persoana reprezinta timppul total in care individul
dintro populatie risca sa dezvolte boala in perioada studiului..
17. Indicele de intensitate. Gradatiile pentru estimarea intensității cariei după OMS.

Indicatorii de intensitate ai cariei dentare – oferă informaţii asupra intensităţii de

afectare prin carie dentară a subiecţilor investigaţi. Unitatea statistică este dintele
afectat de leziune carioasă.
Cei mai importanţi indicatori din această categorie sunt indicele DMFT (CAO) şi
indicele de intensitate a cariei dentare.

Indicele DMFT (CAO) exprimă numărul de dinţi cariaţi (C), absenţi (A) şi obturaţi
(O) pentru un subiect examinat. Ca urmare, pentru calculul acestui indice trebuie să
se înregistreze, cu ocazia anchetei de morbiditate oro-dentară, numărul de dinţi
afectaţi de boala carioasă, absenţi şi obturaţi pentru fiecare persoană în parte.

Indicele de intensitate a cariei dentare raportează numărul de dinţi DMFT (CAO) la

numărul de subiecţi bolnavi de carie dentară, reflectând astfel gradul mediu de
afectare a subiecţilor investigaţi.

Formula de calcul pentru acest indice este următoarea:

Indicii DMF-T si DMF-S (CAO-D şi CAO-S) descriu prevalenta cariei dentare pe dinti
(CAO-D) si pe suprafete dentare (CAO-S), fiind alcãtuiti fiecare din trei componente:
- cariat (C);
- absent de cauzã carioasã (A);
- obturat (O).
 Acesti indici reprezintã metoda conventionalã de estimare a gradului de afectare prin
existenta procesului carios într-un grup populational.
Se calculeazã prin insumarea celor trei componente, atât pe dintii permanenti (excluzând
molarii de minte), cât si pe dintii temporari (cao-s si cao-d), reprezentând:
· câti dinti/suprafete dentare prezintã leziuni carioase? (cariile incipiente nu sunt
incluse);
· câti dinti/suprafete dentare sunt absente ca urmare a extractiei cauzate de procesul
carios?
· câti dinti/suprafete dentare prezintã restaurãri?
Urmatoarele nivele de intensitate a cariei la copii de 12 ani :
foarrte joasa 0-1,1
joasa 1,2-2,6
Moderata 2,7-4,4
Inalta 4,5-6,5
Foarte inalta >6,6

18. Tabloul clinic, diagnosticul diferential si tratamentul cariei in stadiu de macula.

Caria in stadia de macula : Stadiul de macula sau demineralizarea carioasa.

Demineralizarea adamantinei se deceleaza cu ocazia inspectiei prin faptul ca e modificata
culoarea ei normala pe o anumita portiune delimitata si prin aparitia unor macule mate,
alburii, brune deschise sau brune inchise. Procesul debuteaza cu pierdere a luciului natural al
adamantinei pe o portiune restrânsa. De obicei aceasta se inregistreaza in regiunea coletului.
Caria in stadiul de macula alba evolueaza asimptomatic si se depisteaza doar in cazul unui
examen minutios. Macula devine vizibila dupa uscarea suprafetei dintelui cu un jet de aer.
Dat fiind faptul ca macula alba comporta demineralizare, ea se coloreaza pregnant cu solutia
de 2% metilen blau. Macula pigmentara deasemenea evolueaza asimptomatic. Macula
carioasa la fel va fi diferentiata de macula in hipoplazie si flouroza. In hipoplazie e tipica
afectarea simetrica a dintilor omonimi, ceea ce se explica prin simultanietatea formarii lor,
dezvoltarii si mineralizarii acestora. In fluoroza exista macule multiple, albe si brune ,
situate pe suprafata tuturor grupurilor de dinti. Pentru fluoroza e caracteristica leziunea
endemica – aparitia la toti sau la majoritatea locuitorilor din regiunea concreta.
Tratamentul cariei in stadiu de macula:
terapie remineralizanta in caz de macula alba
Preparate:
10% gluconat de calciu
1-3% sol remodent
florura de sodiu 2-4 %

19. Tabloul clinic,diagnosticul diferential si tratamentul cariei superficiale:

Caria superficiala apare la nivelul maculei albe sau maculei pigmentare de pe urma modificarilor
distructive din adamantina dentara.Se observa o cavitate mica, care se determina in prezenta
senzatiei de denivelare. Pentru caria superficiala sunt caracteristic dureri pasagere de la actiunea
unor excitanti chimici:dulce,sarat,acru,la fel e posibila aparitia durerii de la excitanti termici.
Fenomenul se observa mai frecvent in regiunea coletului, in zona celui mai fin strat de
adamantina.Cariile superficiale sunt usor dureroasa la sondare datorita apropierii de jonctiunea
smalt-dentina.
Diagnostic difential:
1.Hipoplazia adamantinei:
In hipoplazie suprafata adamantinei este neteda,neramolita, defectele sunt localizate la diferite
nivele ale dintilor si nu pe zonele de electie ale cariei
2.Eroziunile tesuturilor dure:
Eroziunea tesuturilor dure ale dintilor au un aspect calciform,fundul ei este neted,lucitor.
3.Defectul cuneiform:Se localizeaza exclusiv pe coletul dentar, are peretii duri.Evolutia este
asimptomatica.
Tratamentul:
Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Uscarea cavitatii
Aplicarea obturatiei de durata

20.Caria medie.Tablou clinic,diagnostic diferential si tratamentul

In caria medie bolnavii pot sa nu prezinte acuze, insa pot avea senzatii dolore pronuntate la actiunea
excitantilor mecanici, chimici si termici, dureri ce trec imediat dupa suspendarea excitantilor.
Examenul dintelui releva o cavitate carioasa nu prea adinca, umpluta cu dentina pigmentata si
ramolita, ceea ce se determina prin sondare, sonda fixindu-se in cavitate. Tavanul cavitatii pulpare
prezinta un strat satisfacator de dentina neafectata. Sondarea peretilor cavitatii este dureroasa de-a
lungul jonctiunii smalt-dentina. Sondarea planseului cavitatii este dureroasa (reactie pulpara).
Diagnostic diferential:
1.Defect cuneiform
2.Caria profunda:In caria profunda sunt preazente acuze din partea pacientului si diversitatea
datelor examenului obiectiv.
3.Periodontita cronica:La prepararea cavitatii cariei medii apar senzatia de durere,ceea ce nu este
specific in cazul periodontitei, durerea lipseste din cauza pulpei necrotizate. La fel difera si reactia
la excitantii externi: in caria medie dintele reactioneaza la agentii termici si chimici,iar in
periodontita lipseste.Pulpa dintelui in caria medie reactioneaza la un curnt de 2-6mA,iar in
periodontita la un curent de peste 100Ma.

Tratament:
Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Aplicarea pe fundul cavitatii a captuselii din ciment-fosfat
Obturatia permanenta

21.Caria profunda.Tablou clinic,diagnosticul diferential si tratament

Sondarea releva o cavitate profunda, adesea larga ,umpluta cu multa dentina ramolita. Marginile
adamantinei sunt subminate. In timpul sondarii intrumentul se poate cufunda la o adincime mare,dar
nu va comunica cu camera pulpara a dintelui, deoarece deasupra ei ramine un strat fin(> 0,5mm) de
dentina decalcinata. Sondarea fundului cavitatii carioase este dureroasa.
Pacientul acuza dureri de la excitantii mecanici,chimici si termici ce trec imediat dupa inlaturarea
excitantului.Sondarea planseului este dureroasa.Pulpa dintelui reactioneaza la un curent de 2-6mA,
insa excitabilitatea poate fi redusa la 10-12mA.
Diagnostic difential:
1.Caria medie :Caria profunda difera de cea medie prin acuze mai pronuntate (dureri intensive de la
toate tipurile de excitanti) ceea ce depinde de profunzimea cavitatii carioase.
2.Pulpita Cronica fibroasa:Caria profunda se distinge dupa caracterul si durata durerilor la excitantii
externi,care in pulpita sunt paroxistice si de mai mare durata, precum si de prezenta unor dureri
spontane fara a se aplica careva excitanti externi.I n carie dintele reactioneaza la un curent d 2-6
mA,in pulpite se remarca o excitare a pulpei la 15-20mA.
Tratamentul:
1 vizita: Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta pe baza de calciu (calciu-eugenol)
Obturatia provizorie cu dentina pe apa
2 vizita: inlaturarea pansamentului provizoriu
Pelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta remineralzanta
Obturatie permanenta
Tratamentul:
1 vizita: Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta pe baza de calciu (calciu-eugenol)
Obturatia provizorie cu dentina pe apa
2 vizita: inlaturarea pansamentului provizoriu
Pelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta remineralzanta
Obturatie permanenta

22. Metodele de baza si complementare în diagnosticul cariei dentare.

Diagnosticul cariei dentare
Diagnosticul cariei dentare presupune:
® Precizarea existenței cariilor = detectarea cariei
® Topografia (localizarea)
® Dimensiunea și extinderea
® Prezența complicațiilor precum pulpite, parodontite apicale, gangrenă/
Cum se poate pune în evidență o carie dentară?
IV. Examen clinic
Are valoare limitată pentru depistarea cariilor proximale.
Inspecție
▪ Inspecția se realizează după o uscare prelungită pentru că pot exista demineralizări ascunse
de fluidul salivar
▪ La inspecție se pot observa:
▪ Modificări de culoare ale smalțului
▪ Cavități la nivelul smalțului și care pot interesa și dentina
Palparea se realizează cu sonda.
Sondarea. Trebuie efectuată cu multă grijă şi atenţie pentru a exclude la senzaţii inutile.
Sonda se reţine în cariile fisurale, pătrunzând uşor în dentina ramolită. De aceea se recomandă la
început îndepărtarea detritusului şi dentinei ramolite cu excavatorul, pentru aprecierea profunzimii
cavităţii etc.
Percuţia. Percuţia în sens vertical şi orizontal sunt negative. Numai în cazul cariilor
aproximale complicate cu un proces inflamator al parodonţiului marginal, poate fi sensibilă percuţia
în sens orizontal.
Metoda de uscare a suprafeţei dentare permite vizualizarea petei carioase, care are o
suprafaţă fară luciu, mată.
Semnulfirului de mătase se utilizează pentru diagnosticarea cariei suprafeţelor
aproximale. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.
 II. Metode radiologice
Examenul radiologic. Permite de a depista şi aprecia profunzimea defectului carios, relaţia
sa cu camera pulpară, starea rădăcinii dintelui. Caria apare ca o zonă de transparenţă cu
contururi iregulare în regiunea coroanei dentare.
Pot evidenția carii proximale care nu se văd și nu sunt evidențiabile clinic.
Se pot indica:
d. Radiografia bitewing
▪ Cuprinde ambele arcade dentare
b. Radiografia periapicală
▪ Se indică când pacientul are leziuni carioase profunde și vrem să vedem dacă există
proces periapical sau pulpită (?)
c. Alte metode radiologice
● Radiografia panoramică: nu se prea folosește pentru că apar suprapuneri (dinții
frontali sunt acoperiți de aerul din cavitatea orală -> la nivel incizal apare radiotrans-
parență)
● CBCT : nu se indică datorită dozei mari de radiații
Metode radiologice
▪ Radiografia convențională , pe film
▪ Radiografia digitală
- Nu oferă avantaj față de radiografia convențională pe film;
- Sensibilitatea în detectarea cariilor pentru radiografia digitală nu e mai bună decât
pentru radiografia convențională , rezoluția imaginiii digitale fiind influențate de re-
zoluția senzorului digital și a monitorului;
⇨ Metoda substracției: presupune realizarea a 2 radiografii la un interval de
timp, după care se suprapun imaginile. Prin sumarea celor 2 imagini o leziuni
carioasă devine mult mai evidentă.
⇨ Metoda enhancement filter (filtru pentru ameliorarea/amplificarea img)

III. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare

4. Metode care utilizează lumina vizibilă
▪ Transiluminarea cu fibră optică și digital
▪ Fluorescența cu lumină vizibilă
2. Metode cu laser: Diagnodent (laser-fluorescență)
3. Metode care utilizează curentul electric
▪ Măsurarea conductanței electrice
▪ Măsurarea impedanței electrice

Transiluminarea (diafanoscopia)
Definiție: reprezintă trecerea unui fascicul luminous puternic prin țesuturile dentare.
 Ne ajută doar în cazul cariilor proximale localizate la nivelul dinților frontali care au o
grosime mai mică.
Pentru cariile proximale localizate la nivelul dinților laterali se preferă radiografia bitewing.
Indicație: carii proximale ale dinților frontali.
Avantaje: non invazivă, neiradiantă.

Diagnodent – laser fluorescența

Se foloseșe o sondă cu laser care se proiectează la nivelul suprafeței dentare. Se
înregistrează un semnal care e specific țesuturilor sănătoase și un alt semnal pentru țesuturile
afectate de caria dentară.

Metode care utilizează curentul electric

Măsurarea conductanței electrice
Un gel care transmite curentul se aplică pe dinte. Există o sondă care se plasează pe acest
gel. Substanța sănătoasă transmite un alt semnal față de țesutul demineralizat, transmiterea fiind
diminuată în cazul demineralizărilor .Prin înregistrarea semnalului se formează diferite curbe.
Măsurarea impedanței electrice

CONCLUZII
Caria dentară poate fi diagnosticată prin:
● Examen clinic: inspecție, palpare
● Radiografie
● Transiluminare
● Fluorescență
● Diagnodent
● Metode electrice
● OCT

23. Smaltul.Semnificația fiziologică.

 Acopera intreaga suprafata a coroanei dentare anatomice terminându-se la colet si se sprijina pe

dentina subiacenta.
   Are grosimi variabile astfel:
    - la nivelul cuspizilor M este de 2,6 mm
    - la nivelul cuspizilor PM este de 2,3 mm
    - la nivelul marginilor incizale ale I de 2 mm
    - la nivelul coletului I lat. de 0,2 mm
    Deci se poate vedea ca grosimea cea mai mare se afla la nivelul suprafetelor care participa in
procesul de masticatie si ea descreste spre colet unde se termina sub
forma unei muchii inguste care acopera pe o distanta de 2-3 mm cementul radicular, realizand ceea
ce se numeste jonctiunea smalt-cement.

     Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei variante clinice :

a. cementul , care embriologic se formează mai târziu, acoperă smalţul- 60-65%;
b. smalţul se întâlneşte cu cementul- 30%
c. între cele două componente rămâne un spaţiu liber, în care dentina rămâne expusă factorilor din
mediul bucal - 5-10%, (situatie nefavorabila ea fiind o zona de minima rezistenta pt. agentii
cariogeni deoarece dentina fiind mai slab mineralizata agentii cariogeni care actioneaza direct pot
declansa producerea cariilor de colet mult mai repede. De asemenea prin actiunea factorilor
cariogeni pot aparea fenomene de hiperestezie dentinara, caracterizata prin aparitia durerilor la
atingerea zonei cu alimente, in timpul actului masticator sau in timpul periajului.

2. Caracterele fizice ale smaltului

 a) duritatea sa accentuată (cel mai dur ţesut osos din organism),  realizată prin gradul mare de
mineralizare. Duritatea sa variază în funcţie de zonă şi de dinte, fiind în general mai  mare în
locurile cu solicitare funcţională mai intensă, locuri unde poate să atingă gradaţia 8 de duritate pe
scara Mohr.
  Cel mai scăzut grad de duritate al smalţului este 5 şi se găseşte  în zonele de solicitare minimă şi
anume pe feţele proximale coronare, în special spre colet.
• casant când nu este susţinut de dentina subiacentă,
• puţin rezistent la acţiunea acizilor
• neted si translucid
                     -transluciditatea depinde de:
                                  -  gradul diferit de mineralizare
                                  -  grad de omogenitate a smaltului

   b)  culoarea variaza de la alb-galbui la albastru- cenusiu, in raport cu:

                      - grosimea,
                      - structura arhitectonica a prismelor care il alcatuiesc,
                     -  compozitia chimica,
                     -  gradul de mineralizare astfel:
 1. o mineralizare mai mare produce o culoare albă a smalţului,
 2. o mineralizare mai redusă determină virarea culorii sale spre alb-albăstrui.
 3. procesul de îmbătrânire însoţit de modificări de mineralizare şi deci, de reducere a proceselor
funcţionale, culoarea devine cenuşie.
                     -  la nivelul coletului, datorita grosimii reduse, smaltul are o culoare galbuie          
                        sau galben intens, datorita transparentei dentinei subiacente.
       Importanţă clinică respectării principiului fizionomic, când se reface morfologia coronară, în
odontoterapia în protetică.

3. Componenta anorganica a smaltului

Substanţele minerale
  - 90% din substantele minerale ale smaltului sunt formate din fosfati de calciu, majoritatea
prezentandu-se sub forma de hidroxiapatita, Ca10 (PO4)6 (OH)2, iar o mica parte sub forma unor
cristale hibride rezultate din înlocuirea radicalului hidroxil cu alţi ioni: fluor, clor, strontiu sau
plumb: fluorapatita, Ca10 (PO4)6 (F2OH)2 , clorapatită Ca10 (PO4)6 (ClOH)2 , Ca10 (PO4)6(StOH)2 ,
Ca10 (PO4)6 (PbOH)2 .
   Radicalii fosfat pot fi substituiti de radicali de arseniat, vanadiat, silicat, sulfat sau carbonat.
 - restul de 10% se gasesc sub forma de: carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorura de Ca.
    Ionii minerali care intra in compozitia smaltului
4. Prisma de smalt
   Prisma de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de hidroxiapatita
      - fiecare prismă fiind alcătuită din patru ameloblaste,
      - numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
      -  variaza în funcţie de volumul coroanei.
    Pismele de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la suprafaţa
dintelui.Diametrul lor :  
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
    Prismele de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică, care se numeşte teaca
prismei care intervine în mecanismele de elasticitate şi de difuziune ale smalţului, conferind astfel
caracteristicile esenţiale ale sale, duritatea şi difuziunea soluţiilor.
    Între pereţii prismelor de smalţ nu există o ataşare intimă, astfel că apar spaţii in care se gaseste
substanţa interprismatică.
    Pe o secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane poliedrice orientate diferit de la
o zonă la alta: la suprafaţa liberă a dintelui ele sunt paralele cu axul lung al
dintelui, apoi se înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-cement ajung
perpendiculare pe axul lung al dintelui
    Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
    Traiectul prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate. Aceste sinuozităţi
interesează grupe de 5-7 prisme Þ Secţionarea longitudinală a unui dinte să taie prismele după
planuri diferite ceea ce determină apariţia unui fenomen optic, descris sub numele de striile lui
Hunter- Schreger. Aceste striuri apar sub forma unor benzi
clare şi benzi întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund prismelor care au fost
secţionate pe o lungime mai mare.Benzile întunecate numite diazonii corespund prismelor care au
fost secţionate pe o lungime mai mică, efectul optic fiind produs de paralelismul mai mic, respectiv
mai mare dintre prismele de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
    Din punct de vedere clinic importanţa acestor benzi rezidă în aceea că accesibilitatea acizilor este
diferită în funcţie de orientarea prismelor, astfel încât, studiile histochimice au arătat că parazonele
sunt mai rezistente la atacul acid.
    La nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui smalţ noduros,
structură care măreşte rezistenţa smalţului.
Pe traiectul lor prismele prezintă 2 feluri de strii:
     1. Striile transversale
    2. Striile paralele ale lui Retzius sau liniile de creştere

24. Terapia remineralizanta.Preparatele utilizate.Recomandări.

Terapia cariei prin metoda remineralizanta

Se realizeaza: suprafata dintelui se prepara mecanic minutios, curatim placa dentara prin
periaj, tamponare cu H2O2 si uscare. Se aplica pentru 15-20 min o bucata de vata umectata
in sol remineralizanta ( tamponul se schimba la fiecare 4-5 min )
Recomandari pentru pacienti in perioada de terapie remineralizanta.
- Nu se recomanda sa manince si sa clateasca gura timp de 2 ore.
- Sa consume alcool si sa fumeze timp de 2 ore
Majoritatea metodelor axate pe remineralizarea focarelor de demineralizare locală, se bazează pe utilizarea
fluorurilor. Mecanismele acţiunii anti-carie a fluorului este asociată cu capacitatea sa de a spori rezistenţa
smalţului dentar faţă de carie, formând în ţesuturile dure dentare fluorapatita, care este mai dură şi mai
acidorezistentă decât alte apatite. În urma acestui fapt, pe suprafaţa smalţului se formează un film
fluorapatitic, care împiedică pătrunderea în profunzime a microorganismelor şi a acizilor produşi de
aceştiaCea mai populară metodă de terapie remineralizantă este prelucrarea suprafețelor dentare afectate cu
remedii de fluor (fluorură de sodiu, monofluorofosfat de sodiu, fluorură de staniu, fluorură fosfată,
aminofluorură), calciu (gluconat) și fosfor (fosfopeptidă de caseină glicerofosfat, fosfat de calciu amorf)
[62,69]. Preparatele pentru tratamentul remineralizant cu acţiune topică sunt produse sub formă de
soluţii, lacuri, geluri, paste curative. O largă răspândire au căpătat soluţiile de 10% de gluconat de
calciu, de glicerofosfat de calciu, soluţia de 2% de fluorură de sodiu, soluţia „Remodent”.
- Tehnici de tratament remineralizant:
o Dupa Borovsky- Leus: tratament remineralizant topic cu utilizarea unei solutii de 10%
de gluconat de Calciu in combinatie cu o solutie de 2% de fluorura de sodiu.
Tratamentul se efectueaza astfel: igienizarea profesionala a pacientului, apoi suprafata
smaltului este prelucrata cu H2O2 1-3% si apa. Dintele este izolat de saliva, uscat cu un
jet de aer sau cu un tampon de vata, si apoi pe aria lezionala sunt aplicate tampoane de
vata mici sau tifon inmuiat in sol. Gluconat de calciu 10%. Durata de 15-20 min,
inclocuind tampoanele proaspete fiece 4-5 minute. Dupa fiecare a treia aplicare cu
solutie Remi, pe suprafata dintelui se aplica un tampon de vata umezit in fluorura de
sodiu de 0,5-2% pe un timp de 3-5 minute. Dupa finalizare, pacientul nu bea si nu
mananca pentru 2 ore. Seria tratamentului consta din 15-20 de aplicatii, ce vor fi
efectuate zilnic sau o data la doua zile.
o Tratamentul cu Remodent si Profokar = remodent fiind obtinut din oase de animalesi
care contine un complex de macro- si microelemente necesare remineralizarii.
Medicamentul este utilizat prin clatirea cavitatii bucale timp de 3-5 minute sau prin
aplicatii cu linguri individuale sau cu aplicatoare speciale. Se fac 10 gargare, iar nr de
serii profilactice este de 2-4.(in caz de carie 15-20 serii).
o Tratamentul prin fluorarea superficiala = prin clatirea cu solutii fluorurate a cavitatii
bucale, aplicarea de solutie fluorura de sodiu pe suprafata intelui (2-4 aplicatii la fiecare
3-5 zile, se recomanda 3-4 serii de tratament), aplicarea de geluri fluorurate, lacuri
fluorurate(fluor-lac, belak-f, fluor protector, bifluorid-12, ProfiLac, BelagelF,
multifluorid, cervitec,)
o Tratament remineralizant cu cape (pe care se aplica geluri)
o Prin electroforeza

25. Principiile tratamentului chirurgical al cariei dentare. Etapele de tratament ale cariei
dentare.

Pentru prepararea unei cavitati fazele de lucru trebuie sa respecte anumite reguli generale
care au fost elaborate in 1881 de Black si care se respecta si azi.

1. Deschiderea procesului carios

→ reprezinta calea de abordare a procesului carios in scopul pregatirii cavitatii.
→ uneori efectul acestui timp de lucru necesita usurarea accesului care se realizeaza cu
ajutorul unei faze preliminare de subtiere a zonei de smalt, urmata apoi de deschiderea
propriu-zisa a procesului carios cu ajutorul unei freze globulare (cazul de carie cu
deschidere punctiforma).
Aceasta deschidere a procesului carios trebuie realizata astfel incat sa:
- fie proportionala cu intinderea in suprafata a procesului carios;
- sa fie suficient de mare pt a permite o buna vizibilitate directa sau indirecta in
procesul carios;
- sa permita un acces satisfacator a intrumentelor de lucru;
La modul general deschiderea procesului carios se realizeaza prin indepartarea in totalitate a
smaltului periferic subminat de catre procesul carios, pana se ajunge in zona de smalt sprijinit pe
dentina sanatoasa.
 2. Extensia preventiva
→ urmareste extinderea marginilor viitoarei cavitati in zonele de autocuratire sau in zonele
accesibile curatirii artificiale, extensie care trebuie sa mearga pana in tesut sanatos al
dintelui pt a preveni aparitia cariei secundare marginale.
Varietatea de situatii clinice face ca extensia preventiva sa imbrace aspecte clinice
particulare in raport cu tipul de cavitate.
La dintii frontali se admit concesii in ceea ce priveste prelucrarea marginilor cavitatii pt ca
primeaza principiul fizionomic al zonei frontale dar nu sunt admise compromisuri fata de
indepartarea in totalitate a tesuturilor demineralizate si alterate de la marginea procesului carios.

3. Rezistenta peretilor cavitatii

→ urmareste prepararea unei cavitati cu peretii cat mai rezistenti la presiunile masticatorii
transmise atat direct asupra lor cat si prin intermediul obturatiei aplicate ulterior.
In cariile ocluzale sau proximale la dintii laterali, unde presiunile masticatorii sunt mari,
peratii laterali subtiri ai cavitatii sau cei nesustinuti de dentina sanatoasa, vor fi indepartati sau
scurtati prin slefuire pana vor deveni mai grosi prin sustinerea de catre dentina sanatoasa.
La dintii frontali se vor face concesii in asigurarea rezistentei peretilor pastrandu-se din
motive estetice chiar si peretii subtiri numai din smalt la nivel vestibular, chiar daca peretele e f
subtire si nesprijinit de dentina sanatoasa la fel se procedeaza si cu unghiul incizal subminat → se
pastreaza.
Cavitatile de colet, nefiind supuse presiunilor masticatorii, nu ridica probleme in asigurarea
rezistentei peretilor.

4. Retentia peretilor cavitatii

→ mijloacele pe care le folosim in prepararea unei cavitati pt a nu permite dislocarea
obturatiei cand asupra ei actioneaza fortele de presiune, de tractiune, de alunecare in timpul
procesului masticator.
Forma de retentie a cavitatilor e specifica fiecarei clase, in general se stie ca pt asigurarea
retentiei trebuie sa:
- cel putin 2 pereti ai cavitatii trebuie realizati paraleli intre ei, si perpendicular pe
fundul cavitatii.
- fundul cavitatii trebuie sa fie plan sau convex, dar niciodata concav (palnie).
- creerea de pereti usor divergenti spre baza contribuie la marirea gradului de
retentie a intregii cavitati.
- gradul de aderenta al obturatiei la pereti poate creste si datorita asperitatilor
dentinare ale peretilor laterali care corespund cu asperitatile materialului ce se va
insera ulterior in cavitate.
Unele concesii se pot face pt materialele compozite care se stiu ca au un coeficient de
aderenta mai bun decat a amalgamelor.

5. Exereza dentinei ramolite

Timpul de curatire a cavitatii→ indepartarea in intregime a continutului procesului carios si
a dentinei alterate pana la dentina sanatoasa care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa
fie dura, sa fie normal colorata.
In cazul in care raman mici insulite de dentina ramolita neidentificate acestea pot genera si
alte procese carioase → carii recidive.
In cariile profunde apropiate de camera dentara, indepartarea dentinei alterate se va face
incepand de la perferia procesului carios spre centru astfel incat peretele care protejeaza camera
pulpara (pulpar sau para-pulpar) sa fie ultimul asupra caruia sa se actioneze.

6. Bizotarea marginilor cavitatii

 Pentru a permite o perfecta adaptare a obturatei la marginile cavitatii, aceasta trebuie sa aiba
un contur regulat, unghiurile externe trebuie sa fie rotunjite, iar prismele de smalt periferic
nesustinute de dentina trebuie sa fie indepartate.
Bizotarea prezinta insa deosebiri de la clasa la clasa, fiind necesara mai ales in cavitatile
mari si mijlocii, la dintii laterali datorita divergentei prismelor de smalt fata de axul vertical al
dintelui (dispunere radiala).
La cavitatile aproximale, la nivelul dintilor frontali si a celor de colet se urmareste ca
marginile sa fie drepte, netede, fara anfractuozitati, deci finisate pt ca la acestea nu se face bizotare.

7. Pregatirea finala a cavitatii (toaleta cavitatii)

→ se realizeaza prin spalarea cavitatii pt indepartarea resturilor de dentina, saliva, sange,
apoi se izoleaza dintele, se degreseaza cavitatea, se usuca, se face controlul atent al peretilor
cavitatii si mai ales a peretilor pulpar si parapulpar pt depistarea eventualelor deschideri
microscopice ale camerei pulpare, astfel prelucrata cavitatea se va putea efectua la nivelul
ei.
→ timpul urmator: tratamentul plagii dentinare

26. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare superficiale.Instrumentele utilizate

pentru tratamentul cariei dentare
Tratamentul plăgii dentinare în cavităţi superficiale
În acest tip de cavitate, pulpa dentară este acoperită de un strat gros de dentină sănătoasă, care
asigură o protecţie suficientă faţă de factorii agresivi din mediul bucal, iar infiltraţia microbiană este
redusă.
Tehnică:
- se spală cavitatea cu un jet de apă de la unit, pentru a îndepărta resturile de dentină rezultate
din frezare şi eventualele urme de sânge ce au pătruns în cavitate;

- se izolează câmpul operator;

- se realizează toaleta plăgii dentinare prin ştergerea pereţilor cavităţii cu bulete de vată sterile
îmbibate în apă oxigenată, alcool şi, în final,

- se usucă folosind sonda apă/aer de la unit.

Următorul timp este obturarea cavităţii cu amalgam de argint sau materiale estetice
(compozite, cimenturi cu ionomeri de sticlă), urmărind timpii operatori specifici fiecărui material în
parte.
În acest tip de cavităţi, când se va folosi ca material restaurator amalgamul de argint, este
suficientă aplicarea unui lac dentar sau a unui adeziv amelo-dentinar special pentru amalgam pe
peretele pulpar/parapulpar. Dacă materialul restaurator este un compozit pentru obturaţii sau
restaurarea se face prin incrustaţie (din ceramică sau din compozit), se recurge la hibridizare prin
tehnici adezive pentru protejarea suprafeţei dentinare denudate.

27. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare medii.

Tratamentul plăgii dentinare în cavităţi medii

În acest tip de cavităţi stratul de dentină care separă camera pulpară de suprafaţa dintelui are o
grosime care nu oferă aceeaşi protecţie faţă de factorii agresivi ca în cazul cavităţilor superficiale. În
această situaţie se impune aplicarea unui strat de material suplimentar, izolant faţă de agenţii fizici
şi chimici între suprafaţa dentinei expuse şi materialul de obturaţie finală. Acest strat se numeşte
obturaţie de bază şi se realizează din materiale cunoscute sub denumirea de cimenturi dentare sau
baze propriu-zise ce au rezistenţă mecanică asemănătoare cu a dentinei.
 Rolurile obturaţiei de bază:
- de a conferi o protecţie fizică (mecanică şi termică) şi chimică pentru complexul pulpo-
dentinar;

- de a constitui un suport mecanic pentru restaurarea de durată, distribuind stress-ul local

exercitat asupra sa spre dentina subiacentă;

- de a fi un substituent al dentinei distruse prin evoluţia procesului carios sau îndepărtate prin
instrumentare.

Aceste obiective presupun o grosime minimă de 1 – 1,5 mm a obturaţiei de bază, care trebuie să
prezinte rezistenţă mare la compresiune, modul de elasticitate ridicat, precum şi conductibilitate şi
difuzibilitate termică similare cu cele proprii ale ţesuturilor dure dentare.
Materialele indicate pentru obturaţii de bază sunt:
- ciment fosfat de zinc;

- cimenturi policarboxilice;

- cimenturi zinc oxid-eugenol modificate;

- cimenturi cu ionomeri de sticlă.

Tehnicile de tratament diferă în funcţie de aspectul dentinei de pe peretele pulpar/parapulpar.

a) Dentină dură de aspect normal – tehnica obturaţiei de bază(cu ciment FOZ):
- se spală cavitatea cu un jet de apă pentru îndepărtarea rumeguşului de dentină şi a urmelor de
sânge;
- se izolează dintele;
- se realizează toaleta cavităţii cu apă oxigenată, alcool
- se realizează uscarea cavităţii cu un jet de aer;
- pe o plăcuţă de sticlă se pregăteşte cimentul fosfat de zinc de consistenţă chitoasă şi se depune la
marginea plăcuţei;
- aplicarea în cavitate se face astfel: cu o spatulă bucală se ia o cantitate de ciment echivalentă cu
grosimea viitoarei obturaţii de bază şi se depune în cavitate. Cu un fuloar de ciment, prin uşoară
presiune exercitată asupra pastei, se aplică intim cimentul pe suprafaţa dentinară de pe peretele
pulpar/parapulpar, realizându-se un strat de aproximativ 1 – 1,5 mm, cu suprafaţa netedă. În cazul
cavităţilor compuse, la care obturaţia de bază se realizează şi pe pereţii parapulpari, modelarea se
poate face şi cu spatule bucale mici. În cazul în care cantitatea de ciment introdusă iniţial nu a fost
suficientă, se mai introduce, înainte de a se întări, o cantitate mică de pastă şi se aplică în acelaşi
mod.
Recomandări:
- operaţia trebuie efectuată în 2-3 min. deoarece, dacă cimentul fosfat de zinc face priză, nu se va
termina aplicarea corectă a cimentului pe peretele pulpar/parapulpar. În cazul în care s-a întâmplat
acest lucru, înainte de a modela obturaţia de bază, este bine să se îndepărteze tot cimentul din
cavitate şi să se reia operaţiunea. Nu se recomandă adăugarea de ciment proaspăt peste unul întărit.
- consistenţa cimentului nu trebuie să fie cremoasă, deoarece se murdăresc pereţii laterali ai
cavităţii, ceea ce necesită ulterior operaţii migăloase curăţare. Aceleaşi neajunsuri pot să apară şi în
cazul când se introduce de la început o cantitate prea mare de pastă.
- partea activă a fuloarului de ciment cu care se aplică pasta se pudrează de la început în praful de
ciment, pentru ca pasta să nu adere de el şi să fie scoasă din cavitate în timpul aplicării cimentului;
- la cavităţile de clasa a III-a se recomandă ca obturaţia de bază să aibă o suprafaţă convexă, pentru
mărirea retentivităţii cavităţii;
- la cavităţile de clasa I, atunci când peretele pulpar (fundul cavităţii) are o formă concavă, prin
obturaţia de bază se realizează o suprafaţă plană, în scopul măririi retenţiei. De asemenea, la
cavităţile de clasa a II-a, cu ajutorul obturaţiei de bază din ciment se poate îndrepta peretele
parapulpar când acesta este concav;
- dacă pe pereţii laterali şi marginile cavităţii au rămas urme de ciment, acestea se îndepărtează în
totalitate cu o freză cilindrică fină, cu excavatoarele sau cu toporiştile de dentină.
După realizarea obturaţiei de bază se trece imediat la efectuarea obturaţiei definitive.
b) Dentină dură şi pigmentată:
Pigmentarea dentinei reflectă un anumit grad de alterare şi infiltrare microbiană, care impune
luarea unor măsuri suplimentare, mai întâi de dezinfectare, obliterare a canaliculelor dentinare, şi
apoi de protecţie faţă de agenţii fizici şi chimici.
Dezinfectarea şi obliterarea canaliculelor se obţine prin:
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de lineri;
- impregnarea albă sau neagră cu azotat de argint;
- impregnarea albă cu clorură de zinc şi ferocinură de potasiu;
- badijonarea plăgii dentinare cu alcool timolat;
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de cristale de timol lichefiate prin încălzire.
Protecţia suprafeţei dentinare faţă de agenţii fizici şi chimici se obţine prin obturaţie de bază cu
ciment fosfat de zinc sau cu un ciment antiseptic, realizată după tehnica descrisă mai sus.
Termenul de liner este utilizat pentru suspensii, paste, cimenturi bicomponente pe bază de
Ca(OH)2, ZOE şi CIS convenţionale sau modificate cu răşini fotopolimerizabile. Linerii se aplică pe
suprafaţa plăgii dentinare, strict pe dentină, într-un strat de maximum 0,5 mm; se folosesc şi în
coafajul indirect şi permit realizarea unei bariere protectoare faţă de factorii chimici nocivi, dar şi
un grad de protecţie termică.
Deoarece aceste preparate, cu excepţia CIS, nu au duritate şi rezistenţă mecanică suficientă şi
nici grosimea convenabilă pentru a asigura protecţie fizică eficientă, se recomandă acoperirea lor cu
un ciment dentar (obturaţie de bază).
Folosirea cimenturilor antiseptice în tratamentul plăgii dentinare
Cimenturile antiseptice sunt cimenturi speciale, cu adaos de una sau mai multe substanţe
antibacteriene. Fără să fie propriu-zis un ciment, în această categorie poate fi inclus şi eugenatul de
zinc, care posedă proprietăţi similare.
Toate aceste materiale, pe lângă rolul lor antiseptic de durată, ca rezultat al componentelor ce le
conţin (eugenol, timol), sunt aderente la pereţii cavităţii şi au un rol izolant faţă de agenţii fizici şi
chimici.
În această situaţie, prin aplicarea lor în cavitate, se realizează atât dezinfectarea plăgii
dentinare, cât şi obturaţia de bază.
Tehnica de aplicare: a eugenatului de zinc, a cimentului cu pulbere de argint sau cu antibiotice
este asemănătoare.
Se procedează astfel:
- spălarea cavităţii gata pregătite cu un jet de apă;
- izolarea dintelui;
- toaleta plăgii dentinare cu bulete de vată sterile, îmbibate în apă oxigenată, alcool 90˚;
- uscarea cavităţii;
- pe o plăcuţă de sticlă se preapară eugenatul de zinc de consistenţă chitoasă;
- cu o spatulă bucală se iau de pe plăcuţă de sticlă porţiuni de pastă, care se aplică prin răzuirea
spatulei pe pereţii laterali ai cavităţii, în aşa fel încât cavitatea să se umple de la periferie spre
centru. Se repetă operaţia până la umplerea completă a cavităţii şi se modelează; pacientul este
chemat la cabinet dupa 24 - 48 de ore, pentru continuarea tratamentului.
În şedinţa a II-a se sculptează în masa eugenatului de zinc cu ajutorul frezelor sau a
instrumentelor de mână, lăsându-se o parte din acesta pe fundul cavităţii, ca obturaţie de bază, în
cazul în care se va folosi ca material restaurator de durată amalgamul de argint.
Tot în cazul folosirii amalgamului de argint ca material restaurator de durată, se foloseşte
obturaţia de bază cu CIS (de preferinţă fotopolimerizabil) care oferă o rezistenţă optimă la forţele de
condensare a amalgamului, precum şi la posibila degradare datorată factorilor din mediul bucal care
penetrează prin infiltraţie marginală.
Pentru restaurarea directă prin obturaţie cu compozit în cavităţi ocluzale sau ocluzo-proximale
la dinţi laterali, materialul ales pentru protecţia pulpo-dentinară este un ciment dentar compatibil cu
compozitele şi rezistent la forţele de masticaţie aplicate pe suprafaţa obturaţiei (CIS modificate prin
adaos de răşini, CIS autopolimerizabile, FOZ).
Dacă obturaţia din material compozit nu este supusă unor forţe ocluzale, atunci se poate utiliza
pentru protecţia pulpo-dentinară un liner cu Ca(OH)2 sau un liner pe bază de CIS fotopolimerizabil.

28. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare profunde.

Tratamentul plăgii dentinare în cavităţile profunde

Stratul de dentină rămas pe fundul cavităţii fiind foarte subţire (0,5 – 1 mm), nu asigură o
protecţie satisfăcătoare pulpei dentare faţă de factorii agresivi.
În această situaţie, pe lângă protecţia pulpei faţă de excitanţii chimici şi fizici şi dezinfectarea
plăgii dentinare, tratamentul trebuie să vizeze stimularea proceselor pulpare de neodentinogeneză,
pentru a se realiza, în timp, un strat suficient de gros de dentină dură, care să separe camera pulpară
de cavitate.
Actul terapeutic prin care se realizează aceste obiective se numeste coafaj indirect. Mijloacele
de realizare a coafajului indirect variază în funcţie de aspectul dentinei de pe fundul cavităţii.

Coafajul direct este o procedura endodontica prin care se acopera - panseaza pulpa dentara cu o

substanta neiritanta, cu actiune antiseptica si antiinflamatoare, ce mentine in totalitate vitalitatea
pulpei dentare. Aceasta procedura conservatoare este implementata in cazul cariilor profunde, cu
camera pulpara deschisa si are scopul de a pastra vitalitatea dintelui prin stimularea formarii de
dentina noua, care sa acopere pulpa.

Materialul de electie in coafajul direct este hidroxidul de calciu. Acesta promoveaza vindecarea si

repararea leziunilor, obtinand formarea dentinei deasupra expunerii pulpare in 75 - 90 zile.
Coafajul indirect este o procedura endodontica utilizata in cazul cariilor profunde, in care
eliminarea tesuturilor carioase ar duce la expunerea camerei pulpare. In loc sa elimine intreg tesutul
afectat, medicul plaseaza in cavitate agenti de coafare si o obturatie temporara. Tratamentul are
rolul de a proteja pulpa de agentii exteriori si de a stimula formarea de dentina noua. 

Coafajul indirect se realizeaza conditiile in care nu exista dovezi clinice de degenerare pulpara sau
patologie periapicala. Materialul cel mai folosit in coafajul pulpar este hidroxidul de calciu. In
cazul in care procedura nu este eficienta, se trece la efectuarea tratamentului endodontic.

29. Sisteme de izolare a cimpului de lucru. Diga.Componentele.Metodele de aplicare.

Izolarea înseamnă realizarea accesului către dinţi cu menţinerea concomitentă a curăţeniei câmpului
operator, protejându-l contra fluidului intraoral

la izolarea câmpului operator medicul urmăreşte următoarele obiective:

— protejarea ţesuturilor moi ale cavităţii bucale (buze, obraji, limbă, gingie) de acţiunea
unor materiale stomatologice nocive;
— protejarea căilor respiratorii ale pacientului de praf la prepararea dinţilor;
— îmbunătăţirea vizibilităţii sau a accesului către câmpul operator;
— protejarea pacientului de la aspirarea sau înghiţirea accidentală a unui in- strument sau
material stomatologic, precum şi de înghiţirea particulelor de depuneri dentare sau a ţe-
suturilor infectate ale dintelui;
 — reducerea la minim a infectării posibile a cavităţii formate (în special a pul- pei
denudate) cu fluidul bucal;
— prevenirea contaminării cu umiditate a materialelor stomatologice.
Cea mai sigură şi eficientă metodă este izolarea absolută a dinţilor, care se rea- lizează
prin aplicarea unui sistem de folii de latex — cofferdam, rubber-dam, quick- dam, optidam.
Avantajele folosirii izolării absolute
Pentru pacient:
— prevenirea ingestiei şi aspiraţiei unor instru- mente mici (uneori — extrem de per-
iculoase — de ex., — cele endodontice), şi a unor elemente străine (particule de ţe-
suturi necrotice ale unui dinte şi de obturaţii), precum şi a unor substan- ţe agresive
sau a celor ce produc reacţii alergi- ce;
— protejarea mucoasei cavităţii orale de la nime- rirea unui gel pentru gravaj sau a
unor soluţii dezinfectante (EDTA, hipoclorit de sodiu, etc);
— prevenirea reflexul vomitiv, care se manifestă la iritarea palatului moale cu jet de
aer sau de apă.
Pentru stomatolog:
— dezinfectarea îndelungată a câmpului de lucru, deoarece nu există nici o contami-
nare cu flui- de biologice a câmpului de lucru;
— câmpul de lucru rămâne uscat, nu este necesar de a schimba permanent rulourile de
vată;
— se asigură o retracţie a ţesuturilor moi ale ves- tibulul cavităţii bucale şi a gingiilor
în timpul preparării şi obturării;
— acces bun la câmpul de lucru;
— reducerea riscului de a molipsi un stomatolog (în cazul tratamentului pacienţilor
HIV-infec- taţi, bolnavi cu hepatită), protecţia personalu- lui medical de la infecţii
respiratorii, tubercu- loză, etc;
— pacientul nu poate încetini tratamentul prin conversaţii (uneori acest aspect este
foarte actu- al).
Dintre toate metodele cunoscute de izolare a câm- pului operator, considerăm că cel
mai bun este diga, care nu are analogi atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din
punct de vedere al simplităţii folosirii acestuia.
Sistemul de izolare cu digă trebuie folosit în mod în obligatoriu în fiecare tratament endodontic din
următoarele considerente: îndepărtează buzele şi obra- jii, astfel uşurând accesul la dintele tratat;
protejează pacientul de înghiţirea accidentală a instrumentarului endodontic, de aspirarea prafului,
rezultat din prepa- rarea cavităţilor carioase, fragmentelor de obturaţii; izolarea câmpului operator
(cavitatea carioasă şi ca- vitatea dintelui) de contaminarea cu lichide biologice şi microbiene.
Sistemul Rubber Dam uşurează lucrul medicu- lui stomatolog prin următoarele: asigură
o vizibi- litate ameliorată; câmpul de muncă rămâne uscat şi dezinfectat; gura pacientului
rămâne permanent deschisă; exclude necesitatea clătirii gurii; asigurară sterilitatea câmpu-
lui operator pe parcursul efectuă- rii manoperelor terapeutice; exclude folosirii rulo- urilor
de vată; economiseşte timpul (până la 20%) de lucru.
Dezavantajele folosirii sistemului Rubber Dam:
• Posibile reacţii adverse la latex. Această pro- blemă poate fi rezolvată prin folosirea
cauciu- cului în loc de latex;
• Modificări cu caracter iritativ a tegumentelor faciale şi a mucoasei bucale ce pot fi
uşor re- zolvate, folosind şerveţele speciale din hârtie, ce se aplică între latex şi faţa
pacientului;
• În unele cazuri, procedura de aplicare a digăi este desul de dureroasă pentru pacient.
anes- tezia locală poate rezolva această problemă;
• Pierderea orientărilor axiale a dinţilor. Aceas- tă problemă se rezolvă prin izolarea nu
 doar a dintelui în cauză, ci şi a dinţilor vecini (a unui grup de dinţi);

Sistemul Rubber Dam este compus din mai multe elemente: piesa din latex sau cauciuc,
rama, sistemul de clame sau croşete, cleştele perforator, forceps sau aplicator, şablon şi ele-
mente accesorii, cum ar fi flose- le şi corzile din cauciuc. În practică se folosesc 3 me- tode
de aplicare a sistemului: metoda „aripii“, metoda
„arcului“ şi metoda „cauciucului“, fiecare cu indicaţi- ile şi particularităţile sale.

Materiale şi metode
Diga (confecţionată din latex sau cauciuc), de unică folosinţă, cu dimensiuni standard
(12,5 x 12,5 cm şi 15,0 x 15,0 cm). Grosimea ei poate fi diferită:
· Subţire (thin) — 0,13 — 0,18 mm. Ultrasubţire, uşor de aplicat, însă se rupe foarte
uşor.
· Medie (medium) — 0,18 — 0,23 mm. este cel
mai des folosită. Se manevrează uşor, posedă un grad bun de elasticitate, se foloseşte
pe larg în endodonţie şi în metodele conservative de tratament.
· Groasă (heavy) — 0,23 — 0,29 mm. fiind apli- cată, produce o retracţie gingivală
bună, prac- tic nu se rupe.
· Extragroasă (X-heavy) — 0,29 — 0,34 mm. Nu
se rupe în condiţii extremale. la aplicare se obţine un efect maximal de retracţie gingi-
vală, dar în acelaşi timp, este greu de adaptat.
· Grosime specială (Sp -heavy) — 0,34 — 0,39 mm. acest tip de digă este folosit doar
atunci, când este necesară o protecţie maximă specială a ţesuturilor.

2. rama, un element de care se fixează piesa de cauciuc. Poate fi confecţionată din

metal şi din mase plastice. ele pot fi de trei tipuri:
· Yong — cadru metalic, cu forma ce aminteşte litera „U“. este uşor de manipulat.
Dezavanta- jul este radioopacitatea.
· Starlite visu-fram — identică cu cea de mai sus, dar confecţionată din plastic radiotrans-
parent.
· Nygard-Ostby. Confecţionată din material plastic, radiotransparent, de formă ovală, cu o
faţă concavă şi una convexă, fapt care îi oferă un grad bun de mulare pe faţa pacientului şi
o izolare perfectă împotriva contaminării opera- torii.
3. Clamele. există o multitudine de clame ce dife- ră prin formă şi dimensiuni,
prevăzute pentru diferite grupuri de dinţi şi diferite situaţii clini- ce. Clamele au
rolul de a fixa piesa din latex sau cauciuc pe dintele operat şi realizează retracţia
gingivală. Criteriul de bază în alegerea corectă a clamei sunt: fixarea maximă a
icurilor clamei la nivelul coletului dentar. Părţile componente ale clamei sunt: ar-
cul, de la extremităţile căruia porneşte câte un braţ. Pe fiecare braţ se găsesc 2-3
icuri cu rol de ancorare pe dinţi, câte 1-2 orificii, destinate plasării forcepsului şi
poate fi sau nu prezentă o aripioară. la diferite clame, forma icurilor repetă desi-
gnul coletului den- tar, din care cauză, clamele se clasifică după principiul anato-
mic în:
· Clame pentru molarii superiori;
· Clame pentru molarii inferiori;
· Clame pentru premolari;
· Clame pentru premolari, canini şi incisivi.
În funcţie de nivelul aplicării, clamele se vor clasi- fica în clame pentru rădăcina
dentară şi pentru coroa-na dentară există clame cu şi fără aripioare

2. Cleşte perforator (Poanson). este instrumen- tul prevăzut pentru crearea orificii-
 lor în piesa din latex sau cauciuc, pentru izolarea dinţilor. la formă este asemănă-
tor unui cleşte. În func- ţie de producător (Ivory sau einsworth), ele pot fi de două
tipuri. ambele tipuri de perfo- ratoare au două braţe. Pe braţul superior se află un
ic perforator, iar pe cel inferior — un disc mobil, prevăzut cu cinci orificii, în
care pă- trunde icul în momentul acţionării celor două braţe. orificiul cel mai
mare, cu diametrul de 2,0 mm este prevăzut pentru crearea orificiilor pentru izo-
larea molarilor. al doilea orificiul, cu diametrul de 1,5 mm, este prevăzut pentru
molarii cu dimensiuni medii şi premolarii vo- luminoşi. al treilea orificiu, cu dia-
metrul de 1,00 mm, este prevăzut pentru premolarii cu dimensiuni reduse, canini
şi incisivii superiori. al patrulea orificiu, cu diametrul de 0,5 mm, este prevăzut
pentru incisivii inferiori.

4.Forcepsul (aplicator), derivă din forcepsul gi- necologic ca design şi

funcţie, adaptat pentru îndepărtarea braţelor clamelor, făcând posibilă aplica-
rea lor peste convexităţile dinţilor.

Metode de aplicare:

1.Metoda „aripii“. Se foloseşte doar în cazul folo- sirii clamelor cu aripi. Metoda constă
în fixarea clamei şi a cauciucului concomitent pe dinte. Pentru aceasta, cauciucul se intro-
duce şi se fixează în orificiul creat în piesa de cauciuc sau latex. Cu ajutorul forcepsului
se îndepărtează braţele clamei, care se fixează pe dinte. Controlul asupra dintelui, ce ne-
cesită izolare, se efec- tuează prin orificiul din cauciuc, care se obţine prin aplicarea şi în-
depărtarea braţelor forcepsului. După aceasta, cu ajutorul flosei, cauciucul este trecut în
spa- ţiile interdentare.
2.Metoda „arcului“. Se foloseşte la izolarea grupu- lui de dinţi laterali. Ideea constă în
aceea, că mai întâi pe dinte se fixează clama, iar cauciucul este aplicat ulterior, mai întâi pe
arcul clamei, apoi pe rând, pe fiecare braţ al clamei. Se fixează cauciucul de ramă, apoi este
trecut prin spaţiile interdentare cu ajutorul floselor. Pentru metoda dată se folosesc clame
exclusiv fără aripi.
3.Metoda „cauciucului“. Se foloseşte preponde- rent pentru grupul frontal de dinţi şi
este realizat cu ajutorul asistentului. Mai întâi, pe dinte este aplicată piesa din cauciuc sau
latex, ea este trecută prin spaţi- ile interdentare, după care este aplicată clama sau alt
mecanism de fixare. asistentul sau medicul propul- sează cauciucul prin spaţiul
interdentar şi îl menţine la nivelul coletului, deplasând gingia de pe suprafeţele
vestibulară şi orală, astfel efectuându-se controlul efi- cienţei fixării clamei. După
aceasta, cauciucul este fi- xat de ramă. Cu ajutorul floselor, cauciucul este trecut prin
spaţiile interdentare.

30. Sistemele adezive și rolul lor. Clasificare sistemelor adezive.0

Clasificarea sistemelor adezive actuale

a) Dupa modul de actiune:
b) dupa forma de prezentare si tehnica de lucru;
-adezivi tip I in 3 etape= generatia IV-a (gravaj acid separate:
acid/primer/rasina)
 -adezivi tip II in 2 etape= generatiaaV-a (gravaj acid separate: acid/primer+rasina)
-adezivi tip III in 2 etape= generatia a VI-a (autogravant: acid+primer/rasina)
-adezivi tip IV o etapa= generatia VI si VII (autogravant: acid+primer+rasina)

cerintele esentiale pe care trebuiesa le intruneasca un adeziv dentinar efficient si factorii de

care depend eadeziunea dentinara.
-Adeziune puternica cu dentina,smalt.
-Sa fie bine tolerat de complex pulpo/dentinar.
-Inchidere perfecta a canaliculilor dentinari.
-Priza prin autopolimerizare/sistem dual.
-Adeziune/timp scurt manipulare si realizare cat mai usoara.
-Sa permita adeziunea in mod egal la mai multe substraturi.

Indicatiile adeziunii
• Restauratii directe cu rasini compozite
• Cimentarea adeziva a restauratiilor integral ceramice, sau metalo-ceramice
• Restauratii cu amalgam
• Sigilarea santurilor si fisurilor
• Reconstituiri de bonturi
• Tratamentul hipersensibilitatii dentinare
• Cimentarea bracket –urilor
• Repararea lucrarilor protetice din portelan sau compozit

Clasificarea adezivilor:
· istorica in functie de perioada de aparitie
· stiintifica
Clasificarea.istorica

A.Prima.generatie
1952-1982
• Monomeri hidrofobici
• Intensitatea legaturii adezive
• redusa 2 - 3 MPa
Primul brevet de adeziv -1951
• Primii adezivi dentinari comercial
• Servitron- contine GPDM
• Cervident - SS White (1965)
Necesita o legatura chimica cu ionii de calciu

A..doua..generatie
1980-1985
• Esterii metacrilici ai acidului fosforic
1978- Takeyama – 4META
1979 – Fusayama – Phenyl –P
1982 – 3M – Scotchbond
1. Imbunatatesc umezeala de suprafata
2. Necesita legatura chimica cu calciul
3. Smear layer ramane intact
4. Intensitatea leg. adezive - 5 to 6 MPa
A treia generatie de adezivi
1985-1991
Introducerea sistemelor adezive
Mecanism de actiune :
Modificarea smear layer-ului
Intensitatea leg. adezive - 8 to 12 MPa
Reprezentanti:
• Tenure
• Gluma bond
• Scotchbond

A patra generatie de adezivi

1990
• Conceptul de demineralizare totala
• Principiul adeziunii micromecanice a stratului hibrid - Nakabayashy 1982
• Sisteme adezive in 3 etape

Reprezentanti :
AII Bond
Optibond FL
Clearfil Liner Bond
Syntac
Scotchbond Multi Purpose

A cincea generatie de adezivi

1995
Contin :
• Monomeri hidrofili
• Solventi organici
• Apa

A sasea generatie de adezivi

1995
• Adezivii autodemineralizanti
Combina agentul demineralizant
cu primer - ul

A saptea generatie de adezivi

2000
• Adezivii autodemineralizanti
Combina agentul demineralizant
cu primer – ul si rasina adeziva
Contin :
• Monomeri hidrofili
hidrofobi
• Solventi organici

Clasificarea stiintifica
Pe baza:
• Principilor de actiune
• Numarul de secvente de aplicare
A. Adezivi care modifica smear layer-ul
B. Adezivi care indeparteaza smear layer-ul
C. Sisteme adezive care dizolva smear layer-ul
A. Adezivi care modifica smear layer-ul

31. Proprietatile fizico-chimice. Mecanismul de interactiune a sistemelor adezive cu tesuturile

dure dentare.
Aspecte fizice privind adeziunea
Este realizată prin fenomene mecanice între segmentele care se unesc.
a. Mecanică: este caracteristică restaurărilor neaderente la ţesuturile dure dentare. Se realizează
exclusiv prin design-ul cavităţilor care trebuie să aibă o anumită „formă de retenţie”
b. Prin microretenţii („micro-mecanică”): este practic adeziunea fizică propriu-zisă. Se
realizează prin două mecanisme în care sunt implicate pe de o parte suprafaţa dentară, iar pe de altă
parte modificările dimensionale pe care le pot suferi diferite medii adezive.
Aceste două mecanisme sunt:
• Efectul geometric – se referă la neregularităţile de suprafaţă care pot ţine în contact două corpuri
solide Adezivii dentari în stare lichidă sau semilichidă pătrund în neregularităţile de suprafaţă ale
structurilor dentare, obţinute în urma condiţionării acide. În urma prizei, stratul adeziv devine solid
şi rămâne în contact cu suprafaţa dentară.
• Efectul reologic – dacă pe o suprafaţă a unui solid se aşează un lichid sau un semisolid care va
trece în stare solidă, este posibil ca în urma contracţiei sau expansiunii, după caz, cele două
suprafeţe să se ajusteze de aşa manieră încât să adere fizic una la alta (este cazul amalgamului
condensat în cavităţi).

Aspectele fizice legate de adeziune se bazează pe atracţia exercitată între două corpuri aflate în
contact foarte strâns, datorită forţelor apărute între moleculele (sau între atomii) de la suprafaţa
acestora. Tipurile de forţe de atracţie implicate în adeziunea fizică sunt:
- forţe intermoleculare;
• forţe electrostatice;
• forţe specifice.
Cei mai mulţi adezivi folosiţi în medicina dentară aderă fizic prin forţe de atracţie intermoleculare.
Aspecte chimice privind adeziunea
Din punct de vedere chimic adeziunea reprezintă unirea (lipirea) a două corpuri, din acelaşi material
sau din materiale diferite, cu ajutorul unui compus chimic, numit adeziv. Ea se realizează în urma
reacţiilor prin care se formează legături chimice între suprafeţele aflate în contact.

Adeziunea chimică apare prin formarea de legături chimice:

A. Legăturile chimice intramoleculare (interatomice) menţin atomii legaţi în molecule (de aceea
sunt denumite legături de valenţă primară – puternice).
a. legături ionice;
b. legături covalente;
B. Legăturile chimice intermoleculare se formează între molecule, ioni sau atomi fără legături, în
alte condiţii (de aceea sunt denumite legături de valenţă secundară – slabe).
a. forţe van der Waals: se formează cel mai des – pot apărea între toate structurile chimice
b. legături (punţi) de hidrogen
c. interacţiuni cation

32. Ce prezinta plaga dentinara. Deosebiri dintre plaga dentinară și cea a țesuturilor
moi.Remedii.
Plaga dentinara-1.leziune dentinara rezulata in urma prepararii unei cav.carioase.2.o suprafata de
dentina expusa mediului extern(cav.pentru carie,slefuirea dintilor –bont dentar in protezare)
Caracteristici:
1. Este nesingerinda
2. Este expusa direct factorilor iritanti din mediul bucal
3. Este o plaga infecata
4. Prezinta la suprafata sa un lichid=Limfa dentinara
5. Pe suprafata plagii avem =>Detritus Dentinar Remanent(DDR)=particule fine de aspect
globular alcatuite din matrice de colagen mineralizata,rezultata prin zdrobirea dentinei in
timpul actului chirurgical de prep. A cavitatii
Remedii medicamentoase util. in trat. Plagii dentinre
· Apa oxigenata 3%
· Clorhexidina 0,05-0,1%
· Furacilina 0,05%

33. Ce prezintă lichidul dentinar.

Lichidul dentinar- lichid adapostit in interiorul canaliculilor dentinari.Numit si limfa dentinara
o Asemanator la compozitie cu lichidul interstitial
o Componenta diferita fata de limfa si singe

o Are in compozitie( enzime,aminoacizi,minerale)

o Rol trofic p/u complexul pulpo-dentinar

o Reprezinta un mediu de cultura (nutritiv)p/u m/o=>dezavantaj

34. Tratamentul plagii dentinare în cavitati superficiale, medii și profunde.Remedii.
Cav.superficiale
4. Spalare,izolare
5. prelucrare medicamentoasa -ser fiziologic,apa oxigenata,clorhexidina,furacilina
6. Uscare
7. Material definitiv de obturare
Cav. Medii
1. Spalare,izolare
2. Toaleta plagii(prelucrare medicamentoasa)-ser fiziologic,apa
oxigenata,clorhexidina,furacilina
3. Uscare
4. Material de obturare izolatoriu
5. Material de obturare definitiv
Cav. profunde
1. Spalare,izolare
2. prelucrare medicamentoasa-ser fiziologic,apa oxigenata,clorhexidina,furacilina
3. Uscare
4. Aplicarea pastei curative pe baza de Ca
5. Material de obturare izolatoriu
6. Material de obturare definitiv

35. Notiune de coafaj indirect. Indicații și contraindicații în coafajul indirect.

Coafajul direct este o procedura endodontica prin care se acopera - panseaza pulpa dentara cu o
substanta neiritanta, cu actiune antiseptica si antiinflamatoare, ce mentine in totalitate vitalitatea
pulpei dentare. Aceasta procedura conservatoare este implementata in cazul cariilor profunde, cu
camera pulpara deschisa si are scopul de a pastra vitalitatea dintelui prin stimularea formarii de
dentina noua, care sa acopere pulpa.

Materialul de electie in coafajul direct este hidroxidul de calciu. Acesta promoveaza vindecarea si

repararea leziunilor, obtinand formarea dentinei deasupra expunerii pulpare in 75 - 90 zile.

coafaj indirect-aplicarea unei obturatii curative,pe baza de hidroxid de Ca asupra peretelui

parapulpar(alcatuit din dentina colorata sa usor pigmentata si camera pulpara inchisa)!utilizata in
trat. Cariilor profunde
Indicatii
4. Pulpita acuta de focar
5. Pulpa accidental denudata
 6. Virsta tinara-pina la 30 de ani
7. Electroexcitabilitatea pulpei=>20—25mA
8. Lipsa unor afectiuni cronice asociate cu afect. Acute inainte/in timpul trat
9. Lipsa schimbarilor radiologice la apex
10. Lipsa reactiilor alergice la prep.medicam adm.
11. Dinte ce nu poate fi supus unui trat. Protetic
12. De la momentul aparitiei durerii-nu mai mult de 24h
13. Dentina suprapulpara neinfectata
Contraindicatii
1. Virsta peste 35 ani
2. Stare generala cu afectiuni cronice(diabet,aterscleroza,avitaminoze,paradontite)
3. Cav. Carioasa in zona cervicala
4. Schimbari radiologice la apex
5. Folosirea dintelui ca sprijin(stilp) la protezare
6. Elecrtosensibiltate peste 25 mA

36. Paste curative utilizate în coafajul indirect și componenta lor.Mecanismul de acțiune.

Tehnici și procedee de tratament.Remedii curative fotopolimerizabile.
Paste pe baza de hidroxid de Ca
o Calcimol "VOCO"

o Life "kerr"
o Dycal "dentsply"

o Septo-calcine ultra "septodont"

Paste pe baza de fluor
MTA(mineral trioxide agregate)
o Proroot mta "dentsply"

Cement fosfat de Ca
Cement policarboxilat
ZOE(zinc-oxid eugenol cement)

Mecanismul de actiune
1. Efect bactericid
 2. Act. Antiinflamatorie si deshidratanta
3. Stimuleaza procesele de remineralizare
Tehnici si procedee de trat
· Pe fundul cav. E lasa putina dentina patologic schimbata
· Se aplica un strat de hidroxid de Ca(0,5 mm) , cu sonda butonata pe portiunea mai profunda
a planseului cav.=>dupa uscarea ei cu un jet de aer
· Se acopera cu un ciment ionomer
La randul lor preparatele pe baza de hidroxid de calciu se impart in:
Autopolimerizabile:
- Dycal (Denstply)
- Life (Kerr)
- Calcipulpe (Septodont)
- Calcidor
- Reocap
- Pulpdent
- Contrasil (Septodont)
- Calxid (Spofa Dental)
- HydroxTM (Bosworth)

Fotopolimerizabile:
- Calcimol LC
- Ultrablend (Ultradent)
- Calcelight (Vladimiva)
- Pulpdent LC
- Ionosit DMG
- Septocol LC
- Lime-lice
- Ledermix (?)

37. Scopul tratamentului cariei dentare profunde în doua vizite.

1 vizita: Prepararea cavitatii carioase
Prelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta pe baza de calciu (calciu-eugenol)
Obturatia provizorie cu dentina pe apa
2 vizita: inlaturarea pansamentului provizoriu
Pelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta remineralzanta
Obturatie permanenta
38. Forma launtrică a cavitatilor carioase localizate la colet și pe suprafețele vestibulare.
Cav de clasa a V
forme
1.ovala
2."in rinichi"
39. Grosimea adamantinei în zona coletului.Particularătățile preparării cavităților carioase de
colet cu extindere subgingivală.
Grosimea adamantinei în zona coletului-0,5mm
Particularătățile preparării cavităților carioase de colet cu extindere subgingivală
· Indepartarea gingiei-ata de retractie,diatermocoagulatoru
· Cav se formeaza =>freza con invers ,fisurala
· Planseul trebuie sa repete curbura suprafetei V(daca depaseste 1,5mm)
· Cav.nu se face adinca
· Se bizoteaza marginile 0,5 mm
· Fundul se face plat daca nu depaseste 1,5 mm

40. Particularitatile evolutiei carie de clasa II după Black.

· Caria aproximala la dintii laterali este a 2 forma dupa cl.I ce apare dupa 8 ani
· Creste ca frecventa dupa erupria primului molar permanent,ce stringe punctele de
contact,deci creaza zone de retentie alimentara
· Apare deobicei simetric pe dinti omologi si in oglinda
· Evolueaza de obicei mai rapid decit cea ocluzala producind frecvente deschideri pulpare
41. Variante de cavitati de clasa II după Black.
1. Carii pe ambele fete proximale ale aceluiasi dinte
2. Carii pe o fata proximala+colet
3. Carii pe o fata proximala+ ocluzal
4. Carii situate fata in fata pe fetele proximale a 2 dinti vecini=>in oglinda
5. Carii sub punctul de contact
6. Carii la niv. Punctului de contact
7. Carii asupra punctului de contact
42. Particularitatile prepararii cavitatilor cu si fara crearea acccesului.
Daca cav. E localizata pe suprafata de contact si dintele vecin lipseste,ea se formeaza fara a fi
scoasa pe suprafata masticatorie
Daca dintii vecini sunt prezenti accesul se face prin fata masticatorie
43. Prepararea cavitatilor verticale.

- adâncimea cavităţii, raportată prin lăţimea peretelui gingival trebuie să fie de

minimum 2 mm;
- pereţii vestibular şi oral trebuie să fie uşor înclinaţi în plan axial, convergent spre
ocluzal; în plan transversal, trebuie să existe o deschidere în evantai spre dintele
vecin;
- peretele parapulpar trebuie să fie plan; se obţine fie prin sculptarea în dentină, fie
prin aplicarea unei obturaţii de bază;
- unghiurile de întâlnire între pereţi trebuie bine precizate.
44. Prepararea cavitatilor orizontale.
-conturul cavităţii depinde de desenul ocluzal;
- trebuie să fie în prelungirea cavităţii verticale, în aşa fel încât dacă cele două cavităţi ar fi
desfăşurate pe o suprafaţă plană, axele lor longitudinale să constituie o singură dreaptă;
- între cele două cavităţi apare o zonă de trecere numită istm; lăţimea istmului trebuie să fie
1/3 din lăţimea maximă a cavităţii şi este indicată bizotarea lui;
- este recomandabil ca suprafaţa cavităţii ocluzale să reprezinte maximum 1/2 din suprafaţa
cavităţii verticale;
- adâncimea acestei cavităţi este, în medie, de 2 mm, dar se admit concesii în plus sau în
minus; astfel, la dinţii care prezintă abraziune accentuată, adâncimea cavităţii de retenţie
poate fi redusă, dar cavitatea va fi extinsă în suprafaţă, în timp ce la dinţii cuspidaţi (cu
relief ocluzal accentuat), adâncimea poate fi mai mare.
45. Cavitatile MOD, VDO, VMD și prepararea lor.
Cavitati comune
MOD(mezio-ocluzo-distal)
VDO(vestibulo-disto-ocluzal)
VMD(vestibulo-mezio-distal)
Pregătirea unei cavităţi comune mezio-ocluzo-distale. Această situaţie solicită o pierdere mai mare
de substanţă dentară sănătoasă şi devine necesară frecvent la nivelul premolarilor, a căror suprafaţă
ocluzală îngustă nu permite pregătirea distinctă a două cavităţi de clasa a II-a.
Pregătirea propriu-zisă a cavităţii MOD
Deschiderea proceselor carioase poate fi obţinută în două moduri:
- deschiderea separată a fiecărui proces carios, prin mijloace corespunzătoare stării crestei lor
marginale;
- deschiderea simultană a celor două procese carioase;
deschiderea se poate realiza cu o freză sferica, con invers sau cilindrică pentru turbină; se
acţionează de-a lungul şanţului intercuspidian mezio-distal, până se ajunge la suprafaţa dentinei.
Dacă unul din cele două procese a subminat creasta marginală de smalţ, prin acţiunea frezei de
turbină se cade, la acest nivel, în cavitatea carioasă, lărgindu-se în continuare accesul. În cazul în
care creasta marginală de smalţ este integră, pentru deschidere se acţioneză vertical cu o freză
sferică extradură deasupra tavanului cariei până se creează un tunel. Prin largirea tunelului cu freza
sferică, se obţine o breşă care este mărită până se asigură un acces satisfăcător.

Porţiunea orizontală a acestei cavităţi diferă prin următoarele caractere:

- are un aspect liniar;
- este continuă pe toată suprafaţa ocluzală de la cavitatea mezială la cea distală;
- are o lăţime aproape uniformă pe tot traiectul ei;
- respectă desenul cuspidian;
- este mai puţin adâncă (mai ales la premolari, pentru a nu acţiona ca o pană) şi mai lată.

46.Metode de tunelare(completa și incompletă)

Tunelarea incompletă-prepararea țesuturilor dentare fără perforarea smalțului feței proximale.
Tunelarea completă-perforarea cu freză a lamei adamantinei demineralizate sub punctul de contact.
-Tunelizarea verticală( dinspre suprafața ocluzală spre procesul carios)
-La ajungerea in cavitatea carioasă se efectuează prepararea cavității și se înlătura țesuturile dure
necrotizate
-Cavitatea e spălată cu apă, prelucrata cu sol. Antiseptice, obturată(cu cement ionomer sau
compozit).

47.Metodele de diagnostic ale cariei de contact.

1)Semnul firului de mătase. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.
2)Transiluminarea(cu lampa fotopolimer) Maculele carioase se caracterizează prin contururi
iregulare cu diferit grad de intensitate, variind de la nuanţe deschise până la închise şi care se
evidenţiază pe fondul general luminos al coroanei dentare.
3)Examenul radiologic Caria apare ca o zonă de transparenţă cu contururi iregulare în regiunea
coroanei dentare.

48. Restabilirea punctului de contact. Importanța. Instrumente. Bizotarea pragului gingival.

Punctele de contact- sunt localizate pe partea proximala a coroanelor unde dintele face contact cu
dintii adiacenti ai aceleiasi arcade dentare.
Punctul de contact se restabileste cu ajutorul matricii. Matricea este o piesa dentara metalica sau
nemetalica care se fixeaza pe dinte dupa diferite tehnici, avand ca scop adaptarea perfecta a
obturatiei la nivelul pragului gingival si realizarea unei arii de contact cu dintele vecin corect
plasate.
Exista 2 metode de aplicare a matricii: 1.Matricea este pusa in modul traditional, este fixata
aplicind captuseala izolatorie pe toti peretii dupa aceasta amalgamul este introdus in cavitatea
pregatita. 2. Este folosita la localizarea cavitatii principale pe suprafata de contact posterioara, cind
este dificil abordul catre ea, este aplicata captuseala izolatorie, este fixata matricea, apoi amalgamul
este introdus in portii mici.
Instrumente:Matricea(metalică/plastică)
Penele dentare
Importanța:
Prevenirea pătrunderii alimentelor
Stabilizarea dinților arcadelor pentru un contact ocluzal bun
Dispersia forțelor ocluzale

49.Particularitatile de evoluție ale carie dentare clasa 3 și 4 după Black.

Clasa 3
-Extindere V sau O
-Extindere cu subminarea crestei marginale
-Extindere pe dintele vecin(în oglindă)
Clasa 4-carie care a interesat și unghiul incizal.
-distructia redusa a unghiului incizal
-distructie masiva a unghiului incizal

50. Variante de cavitati carioase de clasa 3.

1. carii proximale care întrerup continuitatea crestei marginale de smalţ, localizate faţă în faţă pe doi
dinţi vecini(în oglindă)

2. carie proximală care întrerupe continuitatea crestei marginale situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă;

3. carii proximale care subminează creasta marginală de smalţ, situate faţă în faţă pe doi dinţi
vecini;
4. carie proximală care subminează creasta marginală de smalţ situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă, la doi dinţi vecini;
5. carii proximale incipiente situate faţă în faţă pe doi dinţi vecini;
6. carie pe una sau ambele feţe proximale, care se continuă cu o carie de colet.

51.Crearea accesului spre cavitatile de clasa 3 cu localizare diferita.

acces prin fata orala, cind e afectata creasta

acces prin fata vestibular

acces direct pe fata proxiamal lezata cind lipseste un dinte vecin, este o diastema

52.Particularitatile prepararii și formarii cavităților de clasa 3.

-Dacă Caria s-a extins spre suprafața orală se vor forma și unele cavități comunicante pe aceste
suprafețe ale dintelui
-Mișcări spre colet pentru a nu deteriora rezistența unghiului incizal
-Unghiurile cît mai pronunțate între suprafețe
-Se efectuează puncte de retenție în direcția marginii incizale și pereților laterali
-Putem lăsa dentină pigmentară

53.Particularitatile prepararii și formarii cavităților de clasa 4.

-Cavitatea se formează foarte precaut
-unghiul de înclinare către axa dintelui sa fie mai mic de 90 grade
-Putem lasă dentina pigmentară
-Retenție numai din precizarea unghiurilor dintre pereți
-Netezirea marginilor de smalț
-Crearea unei cavități suplimentare de retenție pe fața orală a dintelui nu mai adîncă de 2 mm,
preferându-se o extindere mai mare in suprafața, nu se face bizotarea marginii de smalț.

54.Metode de restabilire a unghiurilor lezate in dintii frontali.

-distructia redusa a unghiului incizal, posibil de refacut cu un material compozit
-distructia unghiului incizal care se va reface cu un material de obturatie neadeziv(CIS)
-distructie masiva a unghiului incizal care necesita mijloace speciale de retentie

55.Pivoti parapulpari. Caracteristica lor. Metoda de restabilire a unghiurilor cu ajutorul

pivoților parapulpari.
Pivotii parapulpari sunt dispozitive metalice fixate in adincitura formata in dentina mai mica decit
grosimea pivotului(0,05) la o adincime de 2mm.In adincime se fixeaza pivotul parapulpar, daca are
filet se insurubeaza, daca este confectionat de medic(0,5-0,7) se fixeaza.
In functie de modul de agregare la dentina:
1.pivoti fixati prin cementare;
2.pivoti fixati prin fixtiune;
3.pivoti fixati prin infiletare.
Este o tehnica de adeziune amelo-dentinara:
*pentru dintii vitali - pivoti parapulpari(dentinari);
*pentru dintii devitali - pivoti corono-radiculari.
Se indica cind retentia materialului de restaurare la dinte este deficitara si necesita a fi suplimentata.
Folosind pivoturi parapulpari se exclude formarea cavităților suplimentare.

56.Clasificarea materialelor de obturare. Cerințele prezentate. Metodele de alegere a

materialului de obturație.
1)Materiale pentru obturaţii definitive [de durată] — pentru restabilirea formei anatomice şi a
funcţiilor.
1.Materiale pentru obturarea directă dinţilor.
• Cimenturi (minerale/ polimerice);
• Materiale de obturaţie metalice (amalgame, coezive);
• Materiale de obturaţie polimerice (mase plastice, compozite, compomere, ormo- cere).
2.Materiale pentru obturarea indirectă a dinţilor.
• metalice;
• ceramice;
• polimerice.
II.Materiale pentru obturaţii coronare provizorii — pentru plombarea temporară a cavităţii dentare.
III Materiale pentru obturaţii [căptuşeli]:
• curative;
• izolatorii.
IV Materiale pentru umplerea canalelor radiculare.
1. Materiale pentru obturaţii provizorii;
2. Paste (sealere);
3. Filler.
V Adezive.
1. Autopolimerizabile (cu polimerizare chimică);
2. fotopolimerizabile;
3. dual cure.
VI Sigilanţi superficiali.
1. Fisurali;
2. radiculari;
3. pentru obturaţii.

Cerinţele

Să adere relativ bine la pereții dentari

Să fie introduse, aplicate și modelate ușor în cavitatea carioasă;
Să fie îndepărtate cu ușurință din cavitatea carioasă cu ajutorul instrumentelor de mână sau a celor
rotative;
Să nu coloreze dintele;
Să poată fi păstrate îndelungat în condițiile unui cabinet stomatologic
Să aibă un timp de priză convenabil
Să aibă în mediul bucal o rezistență mecanică suficientă la acțiunea forțelor masticatorii;
Să posede proprietăți antiseptice;
Să nu fie nocive față de întregul organism;
Să fie bune izolatorii termice și electrice;
Să prezinte gust și miros agreabil, sau să lipsească acesta absolut.
Să nu afecteze pulpa dintelui;
Să aibă efect antiinflamator și reparator asupra pulpei dentare;
Să exercite o acțiune bactericidă și bacteriostatică;
Să fie plastice;
Să suporte presiuni masticatorii după întărire.

Pentru obturația provizorie:

Dentina artificiala,Dentin-pasta,Vinoxolul, Gutaperca ,Cimenturile zinc-oxid-eugenol si
policarboxilici,Materiale polimerice- Clip,Voco,Septodont,Vivodent
Pentru obturația izolatorie:
Ciment fosfat si cement hidrofosfat
Cement policarboxilat
C.glasionomer e
Sisteme adezive ale compozitelor
Lacuri izolatorii
Pentru obturația de bază curativă:
Materiale cu continut de hidroxid de calciu :auto/fotopolimerizabile
Cimenturi de zinc-eugenol:
Paste curative cu fluor:Gel Elmex / Ciment zinc fosfat cu fluor
Paste medicamentoase combinate cu remedii curative: gata preparate/preparate in farmacii la
comanda.
Pentru obturația de durată:
- Cementuri minerale pe baza de acid fosforic:fosfat de zinc,silicate,silicofosfate
- Cementuri polimerice pe baza de acid poliacrilic /alt acid organic
- Cementuri ionomere de sticla
- Glasionomeri de cimentare (de fixare)
- Glasionomeri de restaurare
-Lineri sau obturatii de baza
- Cementuri rasini:acrilice,diacrilice
- Compozite:auto,termo,fotopolimerizabile

57.Proprietatile fizico-chimice ale compozitelor autopolimerizabile.

* formarea microporilor în timpul amestecării materialului
* se micsoreaza in volum
* timp redus de manipulare
* aderenta buna la peretii cavitatii
* este plastic
* relativ inofensiv pentru pulpa dintelui
* instabil fata de lichid bucal
*nu este suficient rezistent
 *difera de tesuturile dintelui prin culoare

58.Proprietatile fizico-chimice ale compozitelor fotopolimerizabile.

• Adeziune chimica buna la tesuturile dentare dure
•Priză controlată
•Priză rapidă
* Radioopac
•Stabilitate îmbunătățită a culorii
• Biocompatibilitate buna
• Coeficient de dilatare termica cu cel al smaltului si dentinei
• Rezistenta mare la compresiune
• Rezistenta redusa la abraziune
• Duritate
• Chimic mai rezistente
• Plasticitate
•Nu aderă de instrumente. Se manipulează și se modelează ușor
•Rezistență crescută la șlefuire

59/60. Tehnica prepararii cavitatilor în aplicarea materialelor compozite

auto/fotopolimerizabile.
Etapele fundamentale în prepararea cavităților sunt:
• Deschiderea cavităţii carioase.
• Extensia preventivă a cavităţii carioase.
• Necrectomia (excizia [exereza] smalţului şi dentinei alterate [patologic modificate]).
• Formarea [modelarea] cavităţii; atribuirea acesteia unei forme, ce facilitează o adeziune mai bună
a materialului de obturaţie.
• Bizotarea [netezirea] marginilor de smalţ ale cavităţii carioase.

Principile de baza ale lui Black sunt:

1. Marginile cavității formate trebuie sa fie netede, drepte, fară zimții. Marginile de smalt
subminate, fară dentină subiacentă, trebuie să fie înlaturată, pentru a preveni fracturarea lor.
2. îndepartarea minuțioasă și completă a dentinei carioase.
3. Extinderea profilactică a limitelor cavitații carioase pînă la a.n"zone imune" (nereceptive) cu
scopul prevederii cariei recidivante.
4. Crearea unei cavitați în formă de casetă(cutie) este optimă pentru o retenție stabilă maximă a
obturației și dintelui aparută în cadrul masticației
• Pereții și fundul trebuie să formeze unghi drept de 90.
• Peretele cavitații trebuie să vină verticali si plan .
• Trecerea unui perete în altul trebuie sa fie sub un unghi(reprezinta o exceptie doar cavitatea de
clasa V-a
• Cavitatea formată poate avea o configurație din cele mai variate triunghiulară, dreptunghiulară,
halteriformă, cruciformă,etc.
• Fundul cavităţii este făcut, de regulă, drept şi plan; servesc drept excepţie cavităţile carioase
profunde.
• Pereţii trebuie să fie verticalizaţi.
• Formarea trecerii de la fundul cavităţii către peretele lateral, cu colţuri bine exprimate = 90°.
• Formarea trecerii a unui perete în altul sub unghi. Fac excepţie cavităţile de clasa V-a.
• Marginile smalţului trebuie să fie drepte şi netede.
•Unghiurile de întîlnire între pereți bine precizate
•Peretele parapulpar-plan
•Pereții V și O ușor înclinați axial.
61. Ce destinatie are obturatia izolanta la obturarea cu amalgam.Regulile de aplicare a obtu-
rațiilor izolante.
Acest gen de materiale obturatorii este destinat izolarii pulpei si dentinei dentare de la iritantii exte-
riori,actiunea nedorita a materialelor obturatorii permanente,precum si pentru tratamentul manifes-
tarilor inflamatorii ale pulpei si stimularea functiilor ei plastice.
Obturatia izolanta la obturarea cu amalgam se utilizeaza in scopul protectiei pulpei dentare din cau-
za inaltei termoconductibilitati a amalgamului ;pentru fixarea mai buna a amalgamului,care nu ade-
ra prea bine la peretii cavitatii preparate.Pe linga aceste functii :fixatoarea si termoizolatoare,obtura-
tia de baza previne schimbarea culorii peretilor cvitatii de catre ocizii metalelor.
Regulile de aplicare :
· Obturatia izolatorie corect executata se aplica pe planseul si 2/3 din peretii cavitatii carioase
pina la jonctiunea smalt-dentina ;
· Ea nu trebuie sa perturbeze configuratia cavitatii formate ;
· Obturatia izolatorie nu trebuie sa iasa pina la marginile cavitatii,deoarece se va dizolva/resor-
bi (aceasta va duce la afectarea adeziunii marginale a obturatiei aplicate,caderea ei sau formarea
cariei secundare) ;
· In cavitatea carioasa de clasa V-a obturatia izolatorie trebuie sa acopere uniform planseul si per-
etele gingival al cavitatii,fara sa iasa,de altfel,la suprafata externa.
62. Particularitatile obturarii cavitatilor carioase cu amalgam.
Etapele de obturare:
1)Prepararea cavitatii carioase pentru amalgam se efectueaza in stricta concordanta cu clasifica-
rea Black si largirea cavitatii pina la ,,zone imune’’.Cavitatea este formata dupa varianta clasica ,,in
caseta’’,cu unghiuri drepte intre planseu si pereti.Este obligatorie bizotarea smaltului sub un unghi
de 45*
2)Aplicarea oburatiei izolatoare :dupa ce cavitatea a fost preparata,ea este izolata de saliva,prelu-
crata cu etanol si eter,apoi uscata.Fundul si peretii cavitatii(pina al jonctiunea smal-dentina)se aco-
pera cu obturatie izolatorie cu o grosime de 1,0-1,5mm pentru fixarea mai buna a amalgamului,care
nu adera prea bine la peretii cavitatii preparate si pentru asigurarea izolarii pulpei de actiunea termi-
ca a amalgamului.Actualmente in loc de obturatie izolatorie sunt folosite sistemele bonding.Ele im-
pun avantajul de a sigila sigur ductulii dentinali,ceea ce exclude scurgerea fluidului dentinar.
3)Prepararea amalgamului :Amalgamul se prepara in amalgamator-aparat special care reprezinta
un vibrator(malaxor)electric cu un numar mare de oscilatii pe minut,si prevazut cu un relreu de
timp.Amalgamul va fi preparat in nisa de ventilatie sau intr-o camera speciala.
In aparat se introduce o capsula cu o cantitate dozata de pilitura si mercur(4 parti de pilitura si 1
parte de mercur) ;capseula se inchide si se introduce in clema aparatului.Timpul de vibratie necesar
pentru prepararea amalgamului(50-60sec)dar se regleaza automat de un releu special.Amalgamul
corect preparat,fiind apasat,emite un sunet crepitant si nu formeaza crapaturi.
4)Introducerea si condensarea amalgamului in cavitatea dintelui :Amalgamul se introduce in
cavitatea dintelui in portii mici cu ajutorul unui instrument special numit port-amalgam.Cu port-
amalgamul se exercita o presiune asupra rezervorului amalgamatorului,fortind astfel materialul sa
treaca in rezervorul port-amalgamului.Ajuns la nivelul cavitatii,amalgamul este plasat in aceasta
prin activarea unui piston aflat in interiorul instrumentului.Pistonul pompeaza materialul din rezer-
vor in cavitate.Port-amalgamul este umplut din nou,repetind apoi manevra pina cind cavitatea va fi
umpluta in totalitate cu amalgam.Portiiile se aplica,fiind triturate prin miscari circulare cu fuloare
speciale de amalgam.Treptat cavitatea este umpluta cu amalgam,cu un mic surplus de material.
5)Modelarea obturatiei :Este realizata cit amalgamul ramine maleabil,la acesta etapa,in caz de ne-
cesitate se creeaza pe suprafata obturatiei fisuri,cuspizi,creste.Se sterge foarte atent suprafata obtu-
ratiei cu un tampon de vata,indepartind excesul de amalgam.Stratul superiro nefavorabil,care
contine o cantitate sporita de mercur este indepartat cu o spatula netezitoare,sau un excavator.
Miscarile instrumentelor trebuie indreptate de la marginile plombei catre centru,deoarece,in caz
contrar,amalgamul se va suprapune peste maltul dentar.
Suprafata obturatiei este netezita cu un fuloar si cu o buleta de vata(,,planarea obturatiei’’).Obturatie
modelata corect devine mata.La formarea definitiva a obturatiei se face controlul ocluziei.
Pacientul este rugat sa contracteze maxilarele(angreneze dintii).Daca pe obturatie se determina am-
prenta cuspizilor dintelui antagonist,se face eliminarea excesului de amalgam si corectia respectiva.
6)Slefuirea si lustruirea obturatiei :Slefuirea si lustruirea se face a doua zi,nu mai devreme de 24
de ore dupa aplicarea obturatiei,deaceea finisarea definitiva a obturatiei se efectueaza in urmatoarea
vizita a pacientului(peste 24 de ore)
Slefuirea este realizata,folosind pietre de carborund,freze de finisat,iar lustruirea-lucrind cu discuri
din hirtie,discuri de fetru,flacari abrazive din cauciuc sau cupe de cauciuc,etc,fuloar rotund si strip-
suri.Slefuirea si lustruirea obturatiei vizeaza toate suprafetele expuse ale acesteia,inclusiv cele de
contact.
Obturatia este considerata corect prelucrata,daca la verificare :
· Nu se simt rugozitatile obturatiei la verificarea cu sonda ;
· Sonda nu indica locul,unde se termina plomba si incepe tesutul dentar ;
· Plomba are luciu de oglinda ;
· Flossul intra cu greutate in spatiul interdentar si luneca usor pe suprafetele de contact ale dinti-
lor,fara a semnala iregularitati oarecare.
63. Particularitatile obturarii cavitatilor carioase cu cementuri.
Cimenturi glasionomere(cemion,ketac,kavitan,fuji II,fuji VIII):Obturarea cavitatii carioase se
realizeaza dupa:
-prepararea cavitatii;
-alegerea culorii;
-izolarea cavitatii de saliva ;
-irigarea si uscarea cavitatii ;
-conditionarea(prelucrarea)cavitatii
-amestecarea materialului :se face pe o placa de sticla cu ajutorul une spatule de plastic.Pulberea
este introdusa in lichid in doua portii,fiecare portie fiind amestecata 20 de secunde.Masa cimentara
trebuie sa aiba o consistenta pastoasa si fina si suprafata lucioasa.La pierderea luciului masa cimen-
tara nu se mai foloseste
-Obturarea cavitatii :Materialul se introduce intr-o singura portie.Este preferabil sa fie utilizate fu-
loarul si netezitoarele din plastic.Timpul de lucru constituie,in medie aproximativ 2 minute.Polime-
rizarea obturatiei trebuie sa decurga in conditii de lipsa toatala a umezelii(fluidului bucal) si prefera-
bil-sub presiune(ceea ce garanteaza reducerea porozitatii.Intarirea initiala a materialului se intaleaza
peste 3-4 minute.
-Prelucarea primara si modelarea obturatiei
-izolarea obturatiei contra umiditatii
-Finisarea(prelucrarea finala a) obturatiei
Cimenturi silico-fosfat(Trans Lit (Merz) , Aristos (Spofa Dental))-pot fi aplicate numai in cazul
unor cavitati mici de clasa I in gropitele naturale ale molarilor de pe suprafata jugala sau in incisivul
al doilea in foramen caecum.Contraindicat in cavitatile mari deoarece este foarte fragil.
Este introdus in portii separate,condensindu-le minutios cu fuloarul.Obturatia este acoperita cu va-
selina,ceara sau lac.Peste citeva minute dupa intarirea obturatiei pacientul este rugat sa inchida gura
pentru a controla ocluzia.Aplicnd in prealabil hirtie indigo pe dintele obturat,pacientul este rugat sa
faca miscari de mestecare.Excesul este inlaturat si apoi este lustruita obturatia.

64. Cementurile ionomere. Indicații de aplicare.

Cimentul ionomer din sticla(cemion,ketac,kavitan,fuji II,fuji VIII) consta din doua component-o
pulbere de sticla fluoroaluminosilicatica.Fluidul pentru ciment este o solutie apoasa a homo- sau co-
polimerilor acidului poliacrilic.Din punct de vedere chimic,CIS sunt poliacrilati complecsi sau po-
lialchenolati de sticla(polimeri ionici),rezultati din interactiunea acestor doua componente.Pulberea
primelor cimenturi ionomere de sticla este compusa din dioxid de siliciu cu aluminiu in proportie de
2 :1
Proprietăţi:
· Aderenţă foarte buna la ţesuturile dure dentare, realizând o închidere marginală bună.
· Biocompatibilitate excelentă
· Efect cariostatic, fiind donatoare de fluor printr-un mecanism de „reîncarcare”
· Relativ stabile în mediul umed
· Stabilitate coloristică şi timp de priză foarte bun

Indicatii de aplicare:
· Obturarea cav.carioase de clasa a III-a si a V-a ale dintilor permanenti,inclusiv extinse pe denti-
na radacinii ;
· Obturarea cav.carioase de clasa I,in cimpul neocluzal(in fosetele oarbe ale molarilor,situate ves-
tibular si oral) ;
· Obturarea cavitatilor tuturor claselor carioase a dintilor de lapte,si sigilarea profilactica a
fisurilor si geodelor dintilor permanenti;
· Obturarea leziunilor tesuturilor dure dentare cu localizare cervicala,de origine necarioasa(de-
fecte cuneiforme,eroziuni al dintilor permanenti,fluoroza)
· Obturarea cavitatilor in carii radiculare(inclusive a cavitatilor de clasa a II-a,cu bun acces catre
acestea)
· Obturarea temporara aminata a dintilor permanenti
· Sigilarea fisuilor
· Reconstructia/crearea unui bont in cazul unei coronae dentare puternic distruse,inainte de pro-
tezare,de confectionare a incrustatiilor corono-radiculare
· Obturarea retrograde a canalelor radiculare in cazul rezectiei apexului radicular
· Inchiderea operatorie si non-operatorie a perforatiilor peretelui radicular si ale fundului cavitatii
dintelui
65. Lacurile si linerile.
Lacurile-sunt solutii incolore sau galbui de rasini natural(copal,colofoniu,sandarac)sau
sintetice(azotat de celuloza,polistiren),dizolvate in solvent orga
ci(alcool,chloroform,acetone,eter,benzene,toluene,acetat de etil,acetat de amil).Unele lacuri contin
sii agenti terapeutici(fluor,eugenol,timol,clorbutanol)
Avantaje.Se bazeaza pe capacitatea lacurilor de a sigila plaga dentinara impotriva invaziei micro-
biene sau agentilor chimici iritanti din materialele de obturatie :
· Reduc,dar nu impiedica,penetrarea acidului din cimentul fosfat de zinc in plaga dentinara,din
cauza porozitatilor.Mai multe straturi suprapuse confera o protectie mai buna a plagii dentinare
decit un strat gros unic.
· Incetinesc patrunderea in canaliculele dentinare a produsilor de coroziune ai amalgamului de ar-
gint raspunzatori de colorarea dentinei ;
· Rezistente in mediul salivar,fiind insolubile in apa
Dezavantaje:
· Aderenta de natura fizica si nu chimica la tesuturile dentare
· Indepartarea rapida prin uzura masticatorie
· Di-
zolvate de monomerul rasinilor acrilice sau compozite,ceea ce duce la intreruperea continuitatii
peliculei protectoare
Indicatii :
· Sigilarea canaliculelor dentinare inaintea obturatiilor cu amalgam ;
· Protectia chimica a plagii dentinare fata de bazele de ciment fosfat sau materialele de obturatie
coronara,necesara daca grosimea dentine restante este mai mica de 0,5-1mm;

· Protectia bonturilor coronare la dintii vitali in vederea cimentarii cu ciment fosfat de zinc

· Protectia temporara a uzurii masticatorii la obturatiile coronare

· Reducere hipersensibilitatii dentinare dupa obturatiile coronare recente

Contraindicatii :
· Sub coafajele indirecte ;

· Sub bazele cu CIS carora le impiedica adeziunea ;

· Sub linerii sau bazele cu efect terapeutic pulpodentinar ;

· Sub obturatiile din rasini acrilice sau compozite

Linerii :In practica stomatologica exista 3 feluri de lineri constituriti din :
-hidroxid de calciu ;
-ciment cu ionomeri de sticla ;
-Eugenat de zinc
Linerii se aplica sub forma unei pelicule foarte fine cu grosime minimala,sub 0,5mm(prin evapora-
rea solventului),strict pe plaga dentinara,evintindu-se interpunerea intre marginile de smalt ale ca-
vitaatii si obturatia coronara
Scopul acestei captuseli :
1)izolarea pulpei de excitantii chimic
2)asigurarea legaturii dintre peretii cavitatii si materialul de restaurare permanent.
Trebuie de remarcat faptul ca linerul nu asigura protejarea pulpei de excitantii termici si nu schim-
ba geormetria cavitatii
66. Ce prezinta stratul uleios sau estompat
In timul preparari cavitatii se formeaza un strat murdar(uleios,estompat),care acopera peretii si plan-
seul.Acest strat va fi alcatuit din fragmente de dentina,microorganisme,lipide si va fi determinat nu
numai pe suprafata,dar si in canaliculii dentinari.
Prezenta acestui strat,va micsora adezia compozitului,iar microorganismele restante multiplicindu-
se sub obturatie in caz de insufienta de ermetizari,vor cauza caria recidivanta.
67. Metode și remedii de gravaj ale țesuturilor dentare dure.
Mordansarea(gravarea)se realizeaza cu scopul :
· Curatirii suprafetei cavitatii
· De marit aderenta compozitului la tesuturile dentare dure
Procesul de gravarea se va incepe cu smaltul si va dura 30 de secunde(15 secunde de sinestatator
si 15 secunde cu dentina).Pe smalt se va aplica acid ortofosforic de 37% apoi se aplica gravantul si
pe dentina 15 secunde.
Ulterior acidul aplicat va fi spalat cu un jet abundent de apa pe parcursul a 30 de secunde.Dupa
aceasta smaltul si dentina vor fi uscate usor cu un jet de aer indreptat spre smalt.Dentina se va
usca cu jetul de aer reflectat de la smalt.Suprauscarea dentinei,va provoca colapsul fibrelor de co-
lagen si prin urmare adeziunea cu dentina va suferi.Dentina nu va avea pe suprafata picaturi libere
de apa,ci va ramine putin umeda-culoare stralucinda
Metode
1)Gravarea acida a smaltului-gravarea creaza in smalt prin dizolvarea hidroxiapatitei o multitudine
de retentii,sub forma unor cripte,fie intre prisme(macrodigitatii),fie in interiorul
lor(microdigitatii),in care dupa lavaj si uscare riguroasa,rasina hidrofoba patrunde prin capilaritate
si este retinuta prin polimerizare
2)Gravarea acida a dentinei-plaga dentinara ofera conditii mai putin favorabile decit smaltul pen-
tru succesul tehnicilor adezive din cauza compozitiei sale chimice heterogene(colagen+hidroxiapa-
tita),hidrofilei(limfa dentinara) si prezentei DDR(detritus dentinar remanent).Cu toate acestea,gra-
varea acida a dentinei constituie in cadrul tehnicilor adezive moderne bazate pe hibridizare o eta-
pa preliminara obligatorie care creaza in dentina intercanaliculara porozitatea necesara impregna-
rii sale cu monomerul adeziv.
3)Gravarea globala a smaltului si dentinei-spre deosebire de primele sisteme adezive care urma-
reau gravarea selectiva a smaltului,majoritatea sistemelor moderne se bazeaza pe inlaturarea DDR
dupa principiul gravarii globale.Aceasta permite captarea rasinii adezive de catre doua suprafete
microretentive diferite,prin modalitati specifice.
68. Zona hibrida. Noțiune.
Hibridizarea plagii dentinare,a smaltului sau a cementului este definita ca un proces care creaza la
nivelul molecular in tesutul respectiv un hibrid,adica o zona cu proprietati fizico-chimice complet
diferite de structura locala originara,ca urmare a demineralizarii sale partiale si impregnarii fibrelor
de colagen eliberate din masa de tesut dur cu polimeri din rasini adezive.
Plaga dentinara hibridizata este o aplicatie a ingineriei tisulare la nivelul dintelui.Ea constituie de
fapt un material dentar multifunctional,cu calitati novatoare,csrscterizat prin :
· Generare rapida(citeva minute)
· Grosime redusa
· Grosime maxima in cavitati profunde,bazata pe gravarea si impregnarea mai adinca,respectiv
expansiunea mai puternica a stratului hibrd prin contractia de polimerizare,fiind ancorat de fi-
brele de colagen
· Insolubilitate in mediul bucal
· Mare rezistenta la atacurile acide gratie rotejarii cristalelor periferice de hidroxiapatita prin in-
globarea lor in rasina adeziva

69. Particularitatile spalarii și uscarii cavitatilor carioase la aplicarea compozitelor.

Se va izola cimpul de lucru de umezeala prin aplicare coferdamului astfel vom obtine uscarea ab-
soluta a cimpului de lucru,organzind si conditii bune de manipulare,obiectivizind sensibilitatea
compozitelor la umiditatea aerului expirat.Coferdmaul va proteja patrunderea salivei pe suprafata
de contact a tesuturilor dure cu compozitul
Prelucrare si uscarea cavitatii-cavitatea este irigata cu apa,pentru a indeparta rumegusul dentinar
si saliva si apoi este uscata cu aer cald.Trebuie de tinut minte faptul,ca aerul pompat de catre uni-
tul stomatologic catre puster,nu trebuie sa contina impuritati de ulei.
Particularitatile spalarii si uscarii dupa indepartarea gelului acid(gravarea)-este foarte importan-
ta indepartarea minutioasa a lichidului sau a gelului acid.Timpul de irigare a zonei expuse gravarii
trebuie sa constituie cel putin 20 de secunde.Acidul este inlaturat cu un jet de apa la presiune
mica,pentru a nu deteriora structura fina a smaltului demineralizat si suprafata colagena a denti-
nei.Apoi se usuca staruitor cu aer.Trebuie de tinut cont de faptul ca smaltul trebuie sa fie temeinic
uscat,iar uscarea excesiva a dentinei este inacceptabila.Smaltul in acest caz isi pierde luciul,iar su-
prafata lui devine mata.Dentina partial uscata are un aspect scinteietor
70. Instrumente pentru polirea si slefuirea obturațiilor din compozite.
Slefuirea si lustruirea obturatiei sunt obligatorii,deoarece ele ofera rezistenta la abraziune si stabi-
litatea culorii.Pentru prelucrarea definitiva a obturatie(restaurarii),sunt folosite freze diamantate si
stripsuri cu abraziv fin,freze de finisare,multifatetate,din aliaj dur,discuri si cupe de cauciuc,perii cu
pasta abraziva,care permit realizarea unei suprafete netede si lucioase,cu trecere lenta,camuflata,
a obturatiei in smatul dentar.Interfata ,,obturatie-smalt’’nu trebuie sa fie simtita(reperata)in timul
sondarii
Instrumentar :
-freze diamantate cu granuatie fina -freze din carbora cu 12-20 lame
-pietre montate albe flacara si rotunde
-bisturie
-benzi de finisat si discuri Soft-Flex -hirtie de articulatie
-discuri fine de hirtie
-pietre abrasive
-perii de lustruit
-cupe de cauciuc
polipant alb sub forma de cupa
Degrosarea sau coturarea se efectueaza cel mai bine si mai usor cu freze diamantate cu granulatie
fina sau freze carbid la viteza medie. Excesul de la nivelul pragului sau ambrazurilor se vor onde-
parta cu un bisturiu. Benzile din plastic se vor folosi prntru finisarea suprafetelor proximale, Aceste
sunt placate cu dioxid de carbon. Dupa terminarea finisarii este benefica plicarea unui sealant cu
viscozitate redusa peste suprafata ocluzala.
71. Restaurari dentare. Indicatii și contraindicatii în restaurarile dentare.Materiale și instru-
mente utilizate în restaurările dentare.
Restaurarea unui dinte este procesul prin care se reface morfologia, culoarea, forma și funcția
dintelui natural.
Metodele de restaurare coronare fizionomice sunt împă rțite didactic în două categorii, prima
este restaurarea coronară fizionomică directă , adică în cabinet, iar a doua metodă presupune
și o etapă de laborator.
1. Metoda restaurării directe: Scopul acestei metode este restaurarea pă rții coronare în una
sau maxim două ședințe. Această metodă este indicată în cazul destrucțiilor coronare mici și
medii. Substanța dură dentară pierdută se restaurează cu diverse cimenturi și compozite foto-
polimerizabile. Fotopolimerele sunt compozite care se întă resc sub acțiunea unei lumini ultra-
violete, emisă de o lampă specială . Materialul fotopolimerizat devine dur și stabil cromatic
pentru mulți ani.
2. Metoda restaurarii indirecte: Altă metodă se aplică în cazul leziunilor masive ale pă rții
coronare. Astfel, în laboratorul dentar, conform unei amprente individuale, se reface partea
lipsă a coroanei dentare: coroniță , încrustație, fațetare ceramică .
Indicatii:
· Schimbarea la culoare a dintelui · Eroziunea smaltului
· Amelogeneza imperfecta · Defecte cuneate
· Fluoroza · Abraziunea stomatologica
· Hiperplazie · Cavitati carioase de clasa a III-a
· Hipoplazie · Traumatisme dentare
· Spatii dentare inestetice-dias- · Inlocuirea obturatiilor voluminoase din
teme ;treme compozit
· Dinti prosta alineati
Contraindicatii:

· Daca pacientul prezinta niste dinti nesanatosi,care prezinta procese distructive sau parodon-
tale active.Aceste conditii trebuie tratate inainte de restaurare

· Daca o cantitate importanta din structura dentara a fost pierduta in urma degradarii sau frac-
turarii
72. Discromii dentare. Cauzele. Discromiile extrinseci. Discromiile intrinseci. Tratamentul
discromiilor dentare.
Discromiile dentare reprezintă o entitate clinică bine definită , cu frecvenţă crescută , produsă
de o multitudine de factori atâ t locali, câ t şi sistemici, avâ nd ca rezultat efecte estetice neplă -
cute asupra dinţilor şi surâ sului. Discromia dentarăreprezintă , deci, o modificare a culorii
fiziologice a structurilor dentare. În funcție de etiologie, discromia dentară poate afecta
întreaga arcadă temporară sau definitivă , un grup de dinți sau un singur dinte.

Discromia dentară intrinsecă reprezintă colorarea structurilor datorită unorfactori din in-

terior, prezenți la nivelul pulpei dentare. Procesele metabolice pot suferi devieri de la cur-
sul fiziologic, iar produșii de metabolism pot ajunge la nivelul microcirculației pulpei dentare,
contribuind astfel la discromia dentară . Printre factorii determinanți ai acestui tip de discro-
mie se numă ră :
· deficiențe ale nutriției, precum avitamonizele D și C;
· medicamentația cu tetraciclină ;
· excesul de fluor, ce duce la apariția fluorozei dentare;
· boli genetice : amelogeneza imperfectă , dentinogeneza imperfectă ;
· infecții sistemice apă rute după naștere : scarlatină , varicelă , rujeolă etc;
· traumatisme ale dinților de lapte și definitivi, care produc o hemoragie pulpară , iar sul-
fura de fier pă trunde în canaliculele dentinare, dinții că pă tâ nd culoarea albastru închis;
· intoxicația cu fier, provocâ nd o colorare în funcția de forma discromiei : smalț cu zone
albicioase, cretoase, smalț cu pete gă lbui sau smalț cafeniu, opac;
Discromia dentară extrinsecă se referă la fenomenul de colorare prin acțiunea unor agenți cro-
mogeni, pigmenți proveniți din exterior. La nivelul suprafeței smalțului dentar, există o peliculă de
natură muco-proteică, responsabilă de „captarea” și fixarea coloranților din cavitatea bucală.
Acești coloranți provin din alimentație, în urma unor tratamente medicamentoase sau prin activi-
tatea anumitor bacterii cu acțiune cromogenă. Placa bacteriană, ceaiul, cafeaua, fumatul sunt fac-
tori extrinseci care produc colorarea brună sau neagră a dinților, iar bacteriile cromogene și anu-
mite metale (precum Nichel sau Crom) produc colorarea în verde sau portocaliu. Discromia den-
tară extrinsecă se împarte, de asemenea, după tipul modificării coloristice, în trei categorii :
1. Agenții cromogeni aderă de peliculă și determină colorarea dinților în propria culoare (exemplu
:sucuri colorate, cafea, ceai etc);
2. Pigmenții produc o colorare diferită față de propria culoare;
3. Dinții se colorează în urma unei reacții survenite datorită prezenței unei substanțe incolore în
salivă (exemplu : clorhexidina, folosită cu rol antibacterian în afecțiunile parodontale).
Se propune un tratament, care poate fi :
1)Igienizare profesională (poate fi realizat independent, dar urmează detartrajului, de cele mai
multe ori);
2)Microabraziune (îndepărtarea stratului de smalț colorat cu freze fine – de exemplu, în fluoroza
dentară);
3Dispensarizarea pacientului, recomandarea utilizării unor paste mai abrazive, periuțe moi etc
4)Tratamente de albire dentară.
Cauzele extrinseci:
- coloratie bruna: fumat, placa dentara, ceai, cafea, vin ,sol.de clorhexidina
- coloratia neagra: fumat, placa dentara, bauturi colore, bacterii cromogene, metale Fe, Mn, Ag
- coloratia verde: ceai, bacterii cromogene, metale Cu, Ni
- coloratia oranj: bauturi cromogene, metale Cr

Cauzele intrinseci:
- coloratia alba: carii incipiente, traume usoare, dinte Turner, fluororza, amelogeneza imperfecta
- coloratia galbena: traume moderate in timpul formarii smaltului, fluoroza, amelogeneza imperfecta.
Displazia dentinara, boli hemolitice.
- coloratia bruna – restaurari cu CIS, rasini acrilice, carii, traume severe ale smaltului, traume pulpare cu
hemoragii, porfiria, terapia cu tetraciclina
- coloratia albastra, gri, neagra: restauratii cu amalgam, restaurari cu CIS, rasini, traume pulpare,
tratament cu tretraciclina, minociclina,
- coloratia verde: boli ce determina hiperbilirubinemia

73. Metodele de fatetare.

Fatetele(veneer)reprezinta o placuta subtire din ceramica,masa plastica de polimerizare la cald,sau
din compozit care acopera toata suprafata vestibulara a dintelui si imita aspectul natural al
acestuia,avind drept scop corectarea culorii si marimii lui.
Fatetele pot fi realizate prin metoda :
Directa,de catre medic in cabinet(material composite) sau indirect de catre tehnicianul dentar in la-
borator(ceramic si alte material)
Indicatii:
- Dinti de tetracilcina, fluoroza,
- Anomalii de dimensiuni, numar,
- Hipoplazie, abraziune, eroziune,
- Traumatisme dentare, leziuni carioase sau necarioase
Dinti cu textura neomogena
Clasificarea Fatetelor :
Dupa scop: corectarea culorii, formei, combinate
Dupa materialul de confectionare : acrilice, ceramic, composite
Dupa metoda de confectionare : standard (garnitura), individuale, directe , indirecte ,combinate
Dupa prepararea dintelui : cu si fara preparare
Dupa marime : totale . partiale(semifatete)
Dupa durata utilizarii : provizorii si permanente.
Ultimul timp in clinica tot mai des se utilizeaza tehnologia restaurativa – metoda directa de restau-
rare a veneerilor, acestea din urma sunt mult mai accesibile si commode pentru stomatologi , din
considerente economice si tehnice – este emisa veriga laboratorului de tehnica dentara. Metoda di-
recta prevede modelarea
74. Metode si materiale de albire a dinților.
Albirea dintilor este cel mai cunoscut si folosit procedeu de estetica dentara.Albirea den-
tara restabileste culoarea naturala a dintilor sau "albeste" dintii dincolo de aceasta.
Metode de albire a dintilor :
a)Albirea activata de o sursa de lumina
Acest tip de albire este realizata de catre medicul dentist la cabinet. Tehnica consta in apli-
carea unui gel de albire pe suprafata dintilor care este apoi expus unui fascicul luminos
(care poate fi o lampa cu halogen sau un fascicul laser).
Inainte de aplicarea gelului de albire, este important sa se protejeze gingia si tesuturile moi
prin aplicarea de lacuri protectoare.
Tehnica
· tesuturile moi sunt protejate prin aplicarea unei rasini fotopolimerizabile inerte;
· gelul de albire este aplicat pe suprafata dintilor;
· gelul de albire este expus unei surse de lumina (lampa cu halogen, laser) pentru o per-
ioada de 6-15 minute.

b) Albirea interna sau intradentara

Albirea interna se efectueaza doar in cazul dintilor devitalizati, care au fost supusi unui tra-
tament endodontic. Asadar, acesti dinti au "nervul scos".De multe ori, asemenea dinti isi
schimba culoarea. Albirea interna incearca sa readuca culoarea acestor dinti cat mai aproape
de starea initiala.
Spre deosebire de albirea clasica, care albeste dintii dinspre exterior, albirea interna actioneaza
asupra dintilor dinspre interior spre exterior.
Tehnica
· dupa finalizarea tratamentului endodontic, se realizeaza un orificiu in dinte pana se
ajunge la obturatia de canal (1,2 in imaginea de sus)
· un agent de albire este pozitionat in camera pulpara a dintelui astfel incat acesta sa
poata actiona in interiorul dintelui (3,4 in imaginea de sus)
· agentul de albire este inchis cu ajutorul unei obturatii provizorii si lasat in interiorul
dintelui pentru cateva zile
Riscuri
Cele mai intalnite reactii secundare care pot aparea in urma unui tratament de albire sunt
cresterea sensibilitatii dintilor si iritatii minore la nivelul gingiei. De obicei, asemenea reactii
sunt minore si dispar la cateva zile dupa intreruperea tratamentului.
Este important ca pacientii sa consulte medicul inainte de debutul procedurii deoarece
anumite situatii pot contraindica (temporar) inceperea tratamentului (sensibilitate dentara
crescuta, retractia gingivala, gingivita, obturatii sau lucrari dentare defectuoase).
Albirea nu influenteaza culoarea "plombelor" din compozit sau a altor restaurari dentare.
Nu va afecta lucrarile ceramice, din aur sau alte aliaje metalice.
Expunerea prelungita a dintilor la agentii de albire poate afecta smaltul. Albirea dintilor nu
este recomandata la copii sub 16 ani sau la femei in perioada de lactatie.

75. Hipoplazia, fluoroza si hiperplazia. Etiologie.

Hipoplazia este o anomalie de dezvoltare, care constă în subdezvoltarea dintelui sau a
ţesuturilor dure dentare în urma tulburării funcției a ameloblaștilor (în cazurile grave
scînd se dereglează și dentinogeneza) și odontoblaștilor.Ea afecteaza atât dinții
permanenți chât și cei de lapte.
Etiologia
Apariţia hipoplaziei ţine de tulburări brutale în organismul copilului, la baza
cărora se află factori exogeni şi/sau endogeni. Dintre factorii endogeni fac parte
anomaliile de primordializare a celulelor embrionului, printre factorii exogeni pot figura
agenţi cu influenţă nefavorabilă asupra dintelui în dezvoltare sau a fătului integral. În
practica stomatologică ne întâlnim mai frecvent cu hipoplazia smalţului dentar.
Din factori exogeni fac parte agentii cu influenta negativa asupra celulelor fatului sau organului.
Deseori, se constata hipoplazia la copii care au suferit in copilarie de rahitism, infectii grave,
tulburari ale digestiei, insuficienta endocrina, la copii cu tulburari ale proceselor metabolice.
Hipoplazia se dezvolta de pe urma tulburarii functiei ameloblastilor, iar in cazuri grave – si din
cauza odontoblastilor.

Hiperplazia de smalt Constă în producerea exagerată de smalț în cursul dezvoltării.

Cauze
-Traumatismele produse în timpul dezvoltării organului smalțului induc hipersecreția de
substanță minerală, ca mecanism de protecție. Dupa erupția în cavitatea orală, această
hipersecreție se traduce prin dinți cu o cantitate mai mare de smalț decât omologii lor.
- Anomaliile congenitale de dezvoltare ale mugurilor dentari.

Fluoroza este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul

formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.
Cauza
Concentratia de fluor crescuta in apa potabila ( norma 1,5 mg/l )…

Pentru fluoroză sunt caracteristice: macule cretoase, macule de culoare galben-deschisă, care
uneori conferă un aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galben-închisă sau brune.
În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme. În dependenţă de forma şi gradul afectării
se modifică caracterul maculelor: de la macule mici, albicioase aproape invizibile – până la macule
întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei
coroanei dentare.
Gradul de afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.

76. Clasificarea hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipoplaziile smalţului se împart în: locale şi sistemice.
Hipoplazia locală se referă la cazuri cu prezenţă a hipoplaziei la 1 sau la 2 dinţi. Ea
rezultă din tulburări ale metabolismului într-o zonă localizată în apropierea primordiilor
dinţilor constanţi; de exemplu, poate fi vorba despre un proces inflamator în regiunea
apexului rădăinii dintelui de lapte.
Hipolazia sistemică. După manifestările ei clinice, care deseori corespund gravităţii
procesului, hipoplazia se împarte în trei forme:
— modificări în culoarea adamantinei;
— subdezvoltarea adamantinei care include formele: maculată, ondulată, punctiformă,
fisurată, scalarată;
— lipsa smaltului (E.V. Borovschii, 1990).

- In Caz de subdezvoltare a dentinei, deosebim urmatoarele forme de dinti:

 Hutchinson:incisivii centrali superiori au forma de surubelnita sau de fus ale

coroanei (dimensiunea la colet mai mare decat la marginea incizala). Incizala
fiind de forma semilunara, poate fi acoperita de smalt, dar uneori lipseste partial.
 Dintii Fournier – incisivii centrali sub forma de surubelnita la coroana, ins afara
incizura semilunara pe marginea incizala. Intra in triada luesului congenital.
 Dintii Pfluger – sunt molarii I, a caror coroana la colet are dimensiuni mai mari
decat pe fata masticatorie, iar cuspizii sunt subdezvoltati si confluand confera
dintelui un aspect de con.
 Diagnosticul diferential in hipoplazie se face cu caria incipienta si superficiala.
Diferenta constand in faptul ca baza este neteda, suprafata lucioasa,

- Hiperplazia nu are clasificare, dar putem spune.. sau formarea in exces de adamantina
(picaturi de smalt). Se localizeaza predilect pe coletul dintelui, deseori sunt acoperite de
mucoasa gingivala, ceea ce dup aparerea unor autori ar fi cauza rarei depistari. Pot avea 4-5
mm in diametru. Pe sectiune putem decela dentina, insa uneori picatura este alcatuita exclusiv
din smalt. Nu are manifestari clinice.
-
Fluoroza este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul
formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.
Clasificarea după B.K.Патрикеев(1956) în funcţie de gravitatea procesului se disting
următoarele forme:
o Forma hasurata: se caracterizeaza prin aparitia unor hasurari cretoase mici situate in
straturile superficiale ale adamantinei. Aceste hasurari pot fi bine pronuntate, sau apar
doar cu ocazia uscarii suprafetei. Confluenta hasurarilor duce la aparitia de macule.
o Forma maculata: prezenta unor macule cretoase bine pronuntate, fara hasuri. Maculele
sunt multiple si diseminate pe toata suprafata dintilor. Uneori conflueaza formand o
macula de dimensiuni mai mari. Adamantina in zona maculei este neteda, lucioasa.
o Forma granular-cretoasa: este foarte variata ca manifestare, in norma adamantina pe
toate fetele are o nuanta mata, insa pe acest fond se remarca incluziuni pigmentare bine
conturate. Uneori adamantina e de culoare galbuie cu numeroase macule punctiforme.
In unele cazuri in loc de macule punctiforme pe suprafata dintelui se vor gasi leziuni
dentare.
o Forma eroziva: se caracterizeaza prin faptul ca pe fondul adamantinei pigmentate exista
portiuni extinse nepigmentate si defecte de forma variata – eroziuni.
o Forma distructiva – se caracterizeaza prin deformarea coroanei dintilor din cauza
distrugerii erozive si abraziunii tesuturilor dure. Se inregistreaza in localitatile unde apa
potabila contine mai mult de 5 mg/l Fluor.
OMS (1997) (Organizatia Mondiala a Sanatatii) recomanda urmatoarele coduri si criterii de
calsificare a fluorozei:
1. Norma. Suprafaţa smalţului este netedă, strălucitoare, crem- albă palidă.
2. Chestionabillă. Dereglări uşoare ale semitransparenţei smalţuluinormal, care se
manifestă prin câteva macule albicioase.
3. Foarte uşoare. Macule mici netransparente, situate iregular pesuprafaţa dintelui şi care
ocupă mai puţin de 25% din suprafaţadentară.
4. Uşoară. Sectoarele cu macule albe sunt mai mari şi ocupă până la50% din suprafaţa
dintelui.
5. Moderată. Suprafeţele dentare sunt abraziate, frecvent sunt depistatemacule cafenii cu
o formă iregulată.
6. Severă. Sunt afectate toate suprafeţele smalţului, pot fi dereglări ale formei dentare, iar
esenţială este prezenţa defectelor unitare sau care se contopesc. Frecvent sunt depistate
macule cafenii.
7. Exclus (de exemplu dinte acoperit cu coroană).
8. Nu se înregistrează.

77. Tabloul clinic al hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipo si Hiperplazia : Modificările smalţului pot fi: superficiale, profunde, solitare sau
multiple şi de diferite dimensiuni. Pot fi linii şi fisuri, brazde în jurul coroanei, dispuse la
diferit nivel, ele sunt paralele marginii incizale sau ocluzale Forma maculată sau
cretoasă uneori prezintă ten albicios sau gălbui, se caracterizează prin faptul că
pacienţii nu expun senzaţii neplăcute. Maculele sunt localizate pe suprafeţele
vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la coloraţia vitală nu se colorează, nu se
măresc în dimensiuni.
Pentru fluoroză sunt caracteristice: macule cretoase, macule de culoare galbendeschisă,
care uneori conferăun aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galbenînchisă
sau brune. În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme. În dependenţă de
forma şi gradul afectării se modifică caracterul maculelor: de la macule mici,
albicioase aproape invizibile – până la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele
dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare. Gradul de
afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.
78. Diagnosticul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei ,,

79. Diagnosticul diferential al hipoplaziei, fluorozei si

hiperplaziei.
Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :
1 Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate în regiuneaa
cervicală,cretoase,rugoase,absorbcoloranții,smalțul este fără luciu.
2.Fluoroza-pete albe/galbene pe zonele bombate ale
dinților.
Caracterizarea Fluoroza Hipoplazia
Aparitia Pina la eruptie Pina la eruptie
Acuze Defect cosmetic si sensibilitate Defect cosmetic, rar sensibilitate
Localizare Toate suprafetele Toate suprafetele
Numarul de macule Multe Preponderent
Permeabilitatea Nu este marita Nu este marita
Semne clinice Macule albe, galbene,maro, negre Dipresiuni de diferite forme,
Apalzii

- Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :

Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate în regiuneaa

cervicală,cretoase,rugoase,absorbcoloranții,smalțul este fără luciu.

- Diagnosticul diferential al fluorozei se face cu: in stadiul de macula se va face cu caria

in stadiul de macula. In fluoroza leziunile fiind in prediectie localizate vestibular si
lingual, aparand o data cu eruptia dintilor.
]
.
80. Tratamentul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei ,,
Hipoplazii: Tratamentul se efectuează individual, în funcţie de forma clinică a afecţiunii şi
de vârsta pacientului. Se utilizează terapia remineralizantă, măsuri de restaurare sau
înălbire
(Ю.А. Фёдоров, В.А. Дорожина, 1997). Autori citaţi au propus o schemă de tratament a
afecţiunilor necarioase care constă în efectuarea terapiei reminalizante complexe (locale şi
generale) în cazul afecţiunilor în formă de maculă, iar în cazul defectelor de ţesut terapia
remineralizantă este precedată de tratamentul restaurativ al dinţilor.
Terapia remineralizantă generală prevede administrarea:
1. Glicerofosfat de calciu câte 1,5 g/zi (la cei cu vârste de la 14-16 ani) timp de o lună.
2. „Clamin“ câte o pastilă în zi cu 15 min. preprandial ( de la 10 ani ), timp de o lună.
3. Complexele polivitaminice reprezentate de „Complivit“ sau „Qadevit“, câte 2 drajeuri în
zi (de la 10 ani), timp de o lună.
Terapia remineralizantă locală
1. Antrenarea pacienţilor în igienizarea corectă a cavităţii bucale.
2. Utilizarea pastelor de dinţi cu conţinut de fosfaţi .
3. Electroforeză cu soluţie de glicerolfosfat de calciu de 2,5 % (pacienţilor după 10 ani),
(Алешина Н.Ф., Кондратенко А.А., 2005).
Tratament reconstructiv
În cazul defectului de smalţ, se efectuează o cură generală de remineralizare după care
ţesuturile dentare se restabilesc cu ajutorul materialelor de plombare sau prin metoda
ortopedică ce prevede acoperirea cu coroane de inveliş.
De menţionat că metoda ortopedică este destul de agresivă fiind indicată în tratamentul de
restabilire coronară a dinţilor hipoplazici în:
— Stadii avansate, cu distrucţii coronare masive;
— În cazul aplicării punţilor dentare în scopul restabilirii breşelor arcadelor dentare.
Tratamentul reconstructiv terapeutic include:
Obturaţia — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate până la 1/3 din suprafaţa coronară cu
materiale pentru restaurarea, prin tehnica unui strat timp de 20–30 minute.
Restaurarea — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate prin tehnica din 2–3 straturi cu
material compozit, la un loc de muncă adaptat pentru tehnica adezivă timp de 60 minute.
Din
categoria de restaurări fac parte defectele ce în trecut se tratau ca restaurări indirecte (în
laborator): venire, coroane, punţi.
Restaurare estetică — restabilirea ţesuturilor dentare afectate în parametrii estetici ai
dintelui şi arcadei dentare, cu compozit, prin tehnica de mai multe straturi fără limita
timpului, la loc de lucru adaptat pentru tehnica adezivă (Burlacu V., Radlinschii S.V.,
Radlinscaia V.N.,
2006).
Fluoroza
- reducerea dozelor excesive de F
- majorarea rezistenței organismului
- indicarea tratamentului medicamentos cu conținut de Ca,P, vit.C,D,microelemente
- inlăturarea defectului cosmetic(în formele hașurată,maculată,granular - cretoasă
decolorarea cu acizi organici urmată de terapia de remineralizare,iar in formele erozivă
și distructivă restaurari estetice cu materiale compozite,sau tratament ortopedic).
În forme ușoare (gr. 1, 2) se face albirea dinților sau se folosesc metode
de microabraziune pentru a îndepărta smalțul pigmentat inestetic (cu ajutorul unui acid special și a
unor particule de carborund se tratează smalțul, apoi se spală sub jet de apă. Autorul tehnicii
recomandă fluorizarea locală posttratament pentru a întări smalțul).

În forme avansate în care defectele nu sunt doar de ordin estetic, ci este afectată și
rezistența smalțului se recurge la reconstrucția dintelui cu materiale estetice (compozite), fațete
sau coroane de acoperire. Dacă este posibilă obturația (plombarea) defectelor se va ține cont de
faptul că adeziunea compozitelor la țesutul dentar alterat nu este foarte bună, iar la copii se vor
aplica, în prealabil, cimenturi cu glasionomeri (cimenturi ce conțin pulberi de sticlă și care
eliberează fluor benefic remineralizării)

81. Profilaxia hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Profilaxia se realizează prin o dezvoltare normala a copilului in primul an de viata,
combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente..
- diminuarea continutului de fluor in apa potabila
- epurarea antifluorica a apei
- se va evita alimentarea artificiala precoce a copilului
- folosirea apei din surse autorizate
- substituirea apei cu lapte/sucuri
- adm de vitamine
- dezvoltarea armonioasa a copiluli in primele luni de viata
- prevenirea bolilor de sistem

82. Răspîndirea fluorozei în Republica Moldova.

Concentratia de fluor in sursele de apa potabila in unele localitati din Republia Moldova este sporita
,depasind limita admisibila: Camenca 2,6-8,5%,Glodeni 2,0-8,16%,Falesti 3,2-8,7%,Ungheni
5,7%,Pirlita 9,0-14%.
În Republica Moldova, sunt localităţi aşa ca:
• Făleşti,
• Nisporeni,
• Hînceşti,
• Cernoleuca,
• Prodăneşti,
• Taraclia
• etc.,

83. Amelogeneza imperfecta.

Reprezintă o tulburare în dezvoltarea adamantinei cu manifestări variate ce depind
de severitatea patologiei. După gravitatea procesului sunt descrise 4 forme de
manifestări clinice:
Constituie o tulburare in dezvoltarea adamantinei, cu manifestari variate ce depind de severitatea
patologiei. Deosebim 4 forme de manifestare:
- Prima forma: cu modificari minime, dintii de forma si dimensuni normale. Smaltul neted,
lucios, insa are putine nuante galbui sau brune.
- A doua forma: eruptia dintilor la termen, si initial acestia au o culoare normala. Peste 1-3 ani
adamantina capata o nuanta opaca, apoi brun-deschisa, devine rugoasa, apoi smaltul se pierde
partial sau definitiv
- A treia forma: dintii erup la termen, smaltul e alb insa comporta fisuri multiple orientate haotic.
Smaltul incepe sa dispara de pe toti dintii, degajand dentina bruna.
- A patra forma – configuratia si dimensiunea dintilor sunt obisnuite, insa in momentul eruptiei
adamantina este cretoasa, fara luciu, pe-alocuri lipseste. La cel mai mic efor mecanic se
detaseaza de pe dinte.
Tratamentul:
pentru a păstra adamantina recurgem la terapia remineralizantă, albire, restaurări
dentare.
84. Dentinogeneza imperfecta.
Este o leziune ereditară cu tulburări în formarea numai a dentinei.
În unele cazuri, pacienţii pot cauza dureri de la rece şi fierbinte.
Dar mai frecvent se adresează în legătură cu afecţiunile parodontale (gingivite,
parodontite),mobilitatea dinţilor fără pungi parodontale.
Căderea timpurie a dinţilor.
Radiologic dinţii au rădăcini scurte,rudimentare cu nişte apexuri ascuţite, canalele nu se
proiecteză, camera pulpară nu coincide cu forma normală.Coroana dinților având o
forma,dimensiune și culoare normală.
În ţesuturile periapicale – manifestări de tipul chisturilor cu contururi clare.
• Se împarte în 3 tipuri dupa Shields:
- Tipul I: asociată cu osteogeneza imperfecta
- Tipul II: nu este asociată cu osteogeneza imperfectă, dentinogeneza imperfecta izolată
- Tipul III: aspecte fenotipice asemănătoare cu tipul I și II sau dentina opalescenta ereditara
izolata
Tipurile I și II după Shields sunt asemănătoare cu manifestările clinice:
- Coroane translucide, opalescente
- Nuanțe coloristice diferite (asemănătoare chihlimbarului, galben-brun, gri, albăstrui)
- Coroane globuloase, în formă de clopot cu o constricție la colet
- Rădăcini scurte și înguste
Principalul obiectiv este prevenirea sau încetinirea procesului de uzură. Astfel:
-dacă diagnosticul este precoce și pacientul se prezintă înaintea uzurii
• Molarii temporari și primii molari permanenți se pot acoperi cu coroane din oțel inoxidabil
menținându-se astfel DVO și stopându-se uzura.
• Acoperirea cu microproteze de înveliș a tuturor dinților înainte de a se instala uzura
• Imediat dupa erupție aplicarea de onlay-uri turnate pe primii molari permanenți

-daca uzura s-a instalat:

• Soluții protetice fixe: -onlayuri
-coroane de invelis
-RCR
- dacă dinții au ajuns în stadiul de resturi radiculare
• Supraprotezarea (cand dintii au ajuns in stadiul de resturi radiculare) pentru a se conserva
osul
• Proteze totale
• Implanturi - recomandată fiind și augmentarea osoasă în cazul atrofiei cauzate de
nedezvoltarea radiculară
• În cazul complicațiilor parodontale apicale este mai indicată extracția decât un tratament
endodontic incert

85. Osteogeneza imperfecta.

Osteogenesis imperfecta sau boala oaselor fragile este una dintre cele mai frecvente
displazii scheletice. Este o boala generalizata a tesutului conjunctiv care se poate
manifesta prin unul sau mai multe dintre urmatoarele elemente: sclere albastre, fata
triunghiulara, macrocefalie, surditate, dentitie defectiva, torace in butoi, scolioza,
deformari ale membrelor, fracturi, laxitate articulara si retard al cresterii.

In osteogenezis imperfecta modificarile patologice sunt observate in toate tesuturile in

care tipul 1 de colagen este un component important, cum este osul, ligementele,
dentina si sclerele.

Mutatiile in genele care codeaza colagenul tip 1 afecteaza una sau doua gene,
numarind peste 80% dintre cazurile de osteogenesis imperfecta.

Morbiditatea si mortalitatea asociate cu osteogenesis imperfecta variaza larg in functie

de genotip. Variabilitatea depinde si de mutatiile suferite. Corpul prezinta virtual multiple
fracturi in toate oasele. Forma perinatala este fatala la citeva ore dupa nastere, desi unii
bebelusi supravietuiesc citeva luni.

Osteogenesis imperfecta are si o forma usoara, in care adultii care nu au suferit inca nici
o fractura se adreseaza medicului datorita fracturilor altor membri ai familiei. Intre cele
doua forme de boala exista un continuu de severitate.
Pina recent corectarea chirurgicala a deformarilor, fizioterapia si sustinerea ortotica
erau principalele optiuni terapeutice pentru osteogenesis imperfecta. Odata cu
intelegerea mai profunda a mecanismelor moleculare ale bolii, a cistigat popularitate si
tratamentul medical pentru cresterea masei osoase si a duritatii osului. Se
folosesc bifosfonatii, pamidronatul, care inhiba resorbtia de os mediata de osteoclaste
prin legarea de hidroxiapatita. Imbunatateste semnificativ evolutia bolii tip III, IV prin
scaderea frecventei fracturilor, cresterea densitatii osoase, scaderea durerii osoase si
cresterea inaltimii. Se administreaza hormon de crestere pentru stimularea functiei
osteoclastelor, hormon paratiroid recombinat uman, transplant de maduva.
86. Sindromul Stainton-Capdepont.
Este o leziune ereditară. Sunt afectaţi dinţii temporari şi permanenţi, dar mai sever sunt
afectaţi cei temporari.
Dinţii au dimensiuni şi formă normală, dar la erupţie dinţii deja sunt lipsiţi de
adamantină, au o culoare galben- brună. Apoi treptat ei se distrug de
abraziune. dentina este lucioasă, poleită, prin ea adesea se prevede cavitatea dentară umplută cu
dentină.
Durerile sunt absente. Electroodontometria pulpei în majoritatea
cazurilor este zero, sau în unii dinţi se mai determină o reacţie uşoară a ei.Dinţii se
erodează complet, apar gingivite. Rădăcinile dinţilor potfi foarte subţiri, scurte cu canale
obliterate. În ţesuturile periapicale se observă focare de rarifiere a osului, pot fi
depistate chisturi, fistule,conținutul de apă în dinți este sporit iar al materiilor minerale
redus.
Tratamentul este foarte dificil,eficiente fiind mai ales metodele ortopedice

87. Boala oaselor de marmura sau osteopetroza.

Boala de marmura, este o osteoscleroza congenitala familiala. Se manifesta prin osteoscleroza di-
fuza in majoritatea oaselor scheletului.
Se disting forme benigne si maligne:
In forma benigna: leziunea intereseaza mezenchimul scheletic, se vorbeste despre varianta be-
nigna a afectiunii, care manifesta doar osteoscleroza si ramane oligosimptomatica.
In forma maligna – se afecteaza mezenchimul mielogen, atunci prompt si brusc se deregleaza
hematopoieza, scade acuitatea vizuala, survin osteomielite, ale mandibulei, fracturi osoase, scle-
orza oaselor maxilare, anomalii de dentitie.
Smaltul dintilor are o culoare cretoasa, apoi se pietrifica. Dintii se ruineaza curand.
Tratament: ortopedic
88. Traumatismul dentar.Cauzele. Clasificarea traumatismului acut.
Distingem traume acute:contuzia, luxatia, fractura.
Contuzia dintelui- o stare aparută în urma loviturii puternice de niște obiecte tari cu afectarea
paradonțiului,mobilitate, dar fară deplasarea dintelui In timpul primelor ore apare o senzatie de
durere ce se accentueaza in timpul muscarilor. In urma contuziei uneori se poate rupe facscicolul
vascular, care
provoaca o hemoragie in pulpa dintelui.
Luxatia dintelui- deplasarea dintelui in alveola.
Fractura dintelui poate interesa o parte coronara sau intregime, la fel si a radacinii.
Factorii etiopatogeni responsabili pentru leziunile traumatice dento-alveolare sunt
urmatorii:
- contactul brutal nemijlocit sau prin intermediul buzelor a coroanei dentare cu
agentul traumatic de origine extrabucala;
-contacul brutal al radacinii cu agentul traumatic prin intermediul buzelor, gingiei si
osului alveolar;
-contactul brutal al coroanei cu corpi duri in timpul masticatiei;
-suprasolicitatea dintelui prin lucrari proteice neadaptate fortelor mecanice
masticatorii;
-actiunea indirect a agentului traumatic prin intermediul dintilor arcadei antagoniste
(contuzii mentoniere cu fracturi coronare sau intruzii ale incisivilor centrali
superiori);
-aplicarea unor dispositive endodontice neadaptate ca dimensiuni si directive
canalului radicular;
-utilizarea neadecvata a unor instrumente (deschizatori de gura) soldata cu fracturi
ale marginei incizale;
-efectuarea unor manevre chirurgicale inadecvat conduse (extractii dentare cu
fracturarea radacinii sau septului/rebordului alveolar);
-implicarea radacinilor sau a structurilor alveolare in traiecte de fractura extinse din
teritoriul mandibulo-maxilar de vecinatate;
-contactul coroanei unui dinte afectat de procese patologice preexistente cu un
agent traumatic de modesta intensitate.
.
.

89. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul luxatiei dintelui.

Luxația dintelui - o deplasare a dintelui în alveolă cauzată de un traumatism ce

afectează ligamentele periodontale manifestată prin hemoragie și edeme.
Prezintă:
 Subluxația
 Extruzivă
 Laterală
 Intruzivă
 Avulsia
Cand parodontiul este sanatos, luxatia dintelui rezulta in din aplicarea unui mare
efort. Insa o data cu resobrita osoasa, poate aparea si in urma unui efort slab. Poate fi
insotita de leziunni gingivale.
Semne: durere la un dinte sau un grup de dinti, mobilitate sporita.
Tratament: depinde de straea tesutului osos periapical. Daca e intact pe o intindere de
>1/2 din radacina, dintele se va conserva;
- Plasarea dintelui in locul lui firesc
- Imobilizarea dintelui
- Cercetarea starii pulpei in dinamica
- Subluxaţia
- • Traumatism dentar care afectează ligamentele periodontale, evidenţiată prin
creşterea mobilităţii dintelui, neînsoţită de deplasarea lui.
- • Câteva ligamente periodontale sunt rupte, determinând uşoară sângerare în
şanţul gingival
- Semne clinice
- -Discretă sângerare în şanţul gingival, dinte dureros la atingere.
-Mobilitatea- pozitivă
-Percuţia pozitivă
- Tratament
- • Toaleta zonei afectate cu spray de apă, ser fiziologic, clorhexidină.
- • Sutura plăgii gingivale
- • Scoaterea dintelui din ocluzie, dacă există durere în intercuspidere.
- • Pentru confortul pacientului se poate realiza o imobilizare timp de maxim 2
săptămâni.
-
- Extruzivă
- traumatism dentar caracterizat prin deteriorarea totală sau parţială a
ligamentelor periodontale rezultând slăbirea ancorării şi deplasarea axială a
dintelui din alveolă.
- -alveola osoasă este intactă, iar deplasarea axială generează aspectul de
protruzie mai mult sau mai puţin accentuată a dintelui interesat.
- Structurile afectate: pachetul vasculo-nervos pulpar este erupt; ligamentele
periodontale : o parte rupte si restul elongate; rădăcina dentară este expusă pe
o anumită suprafață.
- Semne clinice
- -Deplasarea axială a dintelui
-Mobilitatea aceentuat pozitivă
-Percuţia intens pozitivă
- Tratament
- • Suprafaţa radiculară expusă în urma deplasării dintelui este curăţată cu spray
de apă, ser fiziologic sau clorhexidină.
- • Repoziţionarea dintelui sub presiune digitală (anestezia locală nu este
necesară).
- • Curăţarea cu spray de apă, ser fiziologic sau clorhexidină.
- • Sutura plăgii gingivale în cazul existenţei ei.
- • Aplicarea unei imobilizări cu atelă de sârmă flexibilă şi compozit sau numai
compozit pentru o perioadă de 2 săptămâni.
- Laterală
- traumatism dento-parodontal caracterizat de deplasarea dintelui în alt ax decât
cel de erupţie,fiind însoţită de o fractură a peretelui alveolar vestibular sau
palatinal care rareori afectează un singur dinte.
- - în cele mai multe cazuri apexul dintelui interesat este forţat în peretele osos
deplasat, dintele devenind imobil.
- Structuri interesate:
- Pachetul vasculo-nervos pulpar este rupt.
- • Ligamentele periodontale sunt parţial sau total rupte.
- • Peretele alveolar vestibular sau palatinal este fracturat.
- • Apexul dintelui este blocat.
- • Ligamentele periodontale cervicale sunt comprimate.
- Semne clinice
- -Deplasarea coroanei dintelui vestibular sau palatinal
-Dintele este imobil
-La percuţi auzim un sunet înalt caracteristic anchilozei
-
- Intruzivă
- reprezintă traumatismul prin care dintele este dislocat axial în osul alveolar. Este
însoţită de fractura cominutivă a osului alveolar.
- -de regulă este un traumatism extensiv implicând mai mulţi dinţi.
- Structuri interesate:
- • Pachetul vasculo-nervos apical este rupt
- • Ruperea ligamentelor periodontale
- • Contuzia ligamentelor periodontale
- • Contuzia osului alveolar
- • Plagă la nivelul marginii gingivale
- Semne clinice
- -Deplasarea axială a dintelui
-Coroana dentară se află în infrapoziţie.
-Dinte imobil
-La percuţie auzim un sunet înalt caracteristic anchilozei

- Avulsia (iesirea completa a dintelui din alveola)

- Examenul clinic:
-alveola goala,
-trat.in replantare si imobilizare
-sansele reusintei replantarii depinde de timpul scurs de la avulsie,mediul in care
a fost conservat dintele, mediul putand fi ser fiziologic,lapte,propria saliva
- Structuri interesate:
Pachetul vasculo-nervos pulpar este rupt
.• Ligamentele periodontale sunt parţial sau total rupte.
•Peretele alveolar vestibular sau palatinal este fracturat.
•Apexul dintelui este blocat.
•Ligamentele periodontale cervicale sunt comprimate
- Tratament: Ca primă intenție se încearcă reimplantarea acestuia în alveolă după
care se realizează tratamentul endodontic al canalelor. Totuși, există șanse ca
această terapie să fie sortită eșecului, dacă:
- pacientul are o infecție sistemică;
- alveola dentară este fracturată;
- dintele avulsionat este afectat de procese carioase sau chiar fracturi.
90. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul contuziei dintelui.

Reprezintă un traumatism în care structurile înconjurătoare dintelui au de

suferit în urma impactului: fie țesuturile periodontale (ligamentele și vasele) fie
structura osoasă fara deplasarea dintelui din alveola

Contuzia dintelu o stare aparuta in urma loviturii puternice de niste obiecte tari
cu afectarea paradontiului , mobilitate, dar fara deplasarea dintelui . -leziunea
dintelui

-în primele ore apare o senzaţie de durere ce se accentuează în timpul muşcării.

În urma contuziei uneori se poate rupe fascicolul vascular, care provoacă o
hemoragie în pulpa dintelui.

Caracteristica Contuziei:
Inclavare
Dintele se prezinta cu paradontiul dinstrus , fracturat , mobilitate

Examenul clinic:
-dintele este prezent in alveola ,sensibil la percutie in ax(posibil) in functie de in-
tensitatea loviturii:exista edeme sangerande la nivelul parodontal,fara ca dintele
sa aiba mobilitate

• Tratament:

• Scoaterea dintelui din ocluzie, dacă există durere în intercuspidere.

• Pentru confortul pacientului se poate realiza o imobilizare timp de maxim 2

săptămâni.

• Se urmareste radiologic in timp(1 saptamana-2-3saptamani-1-6 luni)

• Consumul alimentelor moi

91. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul fracturii dentare.
Fractura dintelui - poate interesa o parte a sau coroana in intregime si radacina . Traumele
acute sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea
fractura dinteleui la diferite niveluri
Fractura orizontala/oblica
F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
F.d. de cor. 2/3-cu deschiderea pulpei
F. d. de radacina 1/3
F.d. de radacina1/2
F.d. de radacina 2/3.
Fracturi dentare
• Fisurile smalţului
• Fracturile coronare necomplicate (fără interesare pulpară)
• Fracturile coronare complicate ( cu interesare pulpară)
• Fracturile corono-radiculare

Fisurile:
Se prezintă ca o fractură incompletă pe suprafaţa smalţului care nu traversează
joncţiunea amelo-dentinară. Sunt frecvent trecute cu vederea.
Structuri interesate - smalţul dentar
Cand se aplica presiune pe dintele fisurat, apare o durere intensa
Cauzele fisurilor dentare sunt diverse:
• spargerea unor alimente dure in dinti (nuci, gheata, bomboane etc.);
• lovituri sau traume la nivelul cavitatii bucale;
• bruxismul (scrasnitul din dinti);
• presiunea inegala la mestecare;
• presiune asupra unui dinte in mod special;
• pierderea unei portiuni semnificative din structura dintelui (din cauza uzurii
sau a obturatiilor mari);
• supunerea smaltului la temperaturi extreme (prin alternarea alimentelor
fierbinti cu cele foarte reci);
• fragilitatea dintilor pe care s-au executat tratamente de canal.
• Tratament:
- Ca regulă generală nu necesită tratament. În cazuri severe de fisuri multiple
se sigilează suprafaţa coronară cu un adeziv pentru a preveni apariţia petelor
produse de tutun, vin, ceai, cola sau clorhexidină din compoziţia apelor de
gură. Se poate folosi orice sistem adeziv după o curăţare adecvată şi o gravare
acidă. Pentru simplificarea procedurilor se pot folosi adezivi autogravanţi

Fracturile coronare necomplicate (fără interesare pulpară)

• Se prezintă ca o lipsă de structură dentară la nivelul coroanei dentare fără
interesarea pulpei.
• Structuri interesate- smalţul şi dentina.
Dinte sensibil la variaţiile de temperatură, presiune şi deshidratare datorită expunerii
tubulilor dentinari.
1. Reataşarea fragmentului fracturat
Restaurarea cu răşină compozită

Fracturile coronare complicate ( cu interesare pulpară)

• Se prezintă ca o lipsă de structură dentară la nivelul coroanei dentare cu expunerea
pulpei dentare.
• Structuri interesate- smalţul, dentina şi pulpa dentară.
Semne clinice
-Uşoară hemoragie la nivelul expunerii pulpare.
-Proliferarea ţesutului pulpar în cazul în care sunt interesaţi dinţi tineri.
-În funcţie de prezenţa sau absenţa unei luxaţii concomitente pulpa poate avea un
aspect roşu aprins, cianotic sau ischemic.
-Dinte sensibil la variaţiile de temperatură.
-Deshidratare datorită expunerii tubulilor dentinari şi a pulpei dentare.
-Mobilitate normală sau modificată în funcţie de traumele asociate.
-Percuţia în ax normală sau modificată în funcţie de traumele asociate
-Traume asociate: subluxaţie, luxatie extruziva, luxaţie laterală, fractură radiculară

• Tratament
Coafajul direct- rebuiesc instituite în primele 24 de ore de la producerea fracturii.
Pulpotomia parţială- Este indicată în expuneri pulpare mai mari sau atunci când
tratamentul este instituit după o perioadă mai lungă de timp
Pulpotomia profundă- Acest tratament trebuie luat în considerare la dinţii imaturi, cu
apex deschis la care tratamentul expunerii pulpare a fost amânat şi ca urmare a
devenit necesară extinderea pulpotomiei în treimea coronară a spaţiului radicular
pentru a ajunge în ţesut sănătos.
Apexificarea- Apexificarea este o metodă de tratament pentru dinţii permanenţi
imaturi la care creşterea şi dezvoltarea radiculară a încetat datorită necrozei pulpare.
Scopul apexificării este acela de a permite formarea unei bariere apicale

Fracturile corono-radiculare
Sunt complicaţii ale unor traumatisme extinse.
• Fractura interesează coroana şi o parte din rădăcină.
• Segmentul radicular poate fi interesat printr-o singură linie de fractură sau prin linii
multiple care pot genera mici fragmente.
• Adesea fractura corono-radiculară poate fi de tip “daltă” în care segmentul
coronoradicular rămâne ataşat prin ligamentele periodontale mobilitatea lui fiind
identică cu cea a dintelui.
• Acest tip de fractură interesează frecvent şi pulpa dentară.
• Structuri interesate - smalţul dentar, dentina, cementul, ligamentele periodontale,
pulpa dentară.
• Interesarea pulpei dentare, determină clasificarea fracturilor corono-radiculare în
necomplicate şi complicate.
Semne clinice
-Se observă linia de fractură la nivel coronar, iar fragmentul nu se detaşează în ciuda
evidentei deplasări faţă de dinte deoarece o parte din fragmentul fracturat rămâne
conectat la osul alveolar sau la nivelul gingiei prin intermediul ligamentelor
periodontale.
-Apariţia sângerării la nivelul şanţului gingival dar mai ales la nivelul pulpei
-Mobilitatea pozitivă şi extrem de dureroasă
-Percuţia este pozitivă şi extrem de dureroasă
Tratamentul fracturilor corono-radiculare
1. Îndepărtarea fragmentului fracturat -Dacă linia de fractură este orizontală sau
oblică, extinsă extrem de puţin radicular.
2. Îndepărtarea fragmentului fracturat şi gingivectomie (osteotomie cu osteoplastie)-
Indicată în fracturile cu extensie subgingivală palatinală.
3. Extruzia ortodontică a fragmentului radicular apical-Indicată în cazurile în care
lungimea radiculară restantă are o lungime suficientă pentru o restaurare printr-un
dispozitiv corono-radicular şi o coroană.
4. Extruzia chirurgicală (transplantare intra- alveolară)-Este indicată în cazul
rădăcinilor rotunde sau conice.-
5. Decoronarea-Fragmentul radicular este lăsat pe loc în scopul de a evita resorbţia
osului alveolar şi a menţine volumul procesului alveolar în vederea inserării
ulterioare a unui implant dentar.
6. Extracţia-Indicată în fracturile profunde. Poate fi imediată sau întârziată. Este
urmată de o restaurare prin implant dentar sau printr-o proteză conjunctă

Fracturile radiculare
• Fracturile radiculare sunt traumatisme dentare mai puţin frecvente.
• Deoarece fragmentul coronar este adesea luxat sau chiar avulsionat, abordarea
terapeutică a fracturilor radiculare este complexă şi pune sub semnul întrebării
tratamentul endodontic, realizat adeseori inutil.
• Liniile de fractură pot fi unice sau multiple, orizontale sau oblice.
• În raport cu suportul osos fracturile radiculare pot fi:
- profunde când linia sau liniile de fractură sunt înconjurate de suport osos
- superficiale când sunt situate aproape de osul crestal.
Semne clinice
-Malpoziţia coronară.
-În unele cazuri modificarea de culoare a dintelui în roşu sau gri.
-Fragmentul coronar este mobil
Tratament
-Tratamentul variază în funcţie de implicarea pulpară, de poziţia şi direcţia liniei de
fractură
-Dacă structurile dentare restante pot să suporte o restaurare protetică, rădăcina este
extruzată chirurgical sau ortodontic.
-O rădăcină scurtă poate dicta extracţia dintelui
-În cazul în care fragmentul coronar este dislocat, el ar trebui îndepărtat.
92. Necroza acida.Etiologie.Tablou clinic.Diagnostic, diagnostic
diferențial.Tratament.
Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure
Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la
persoanele: care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de
producere a acizilor orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza);
anacide in urma utilizarii HCL-lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric,
azotic, sulfuric şi mai rar se observă necroze de la acţiunea acizilor organici.
 Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca
rezultat area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a
necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic:  Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii
de strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi
mecanici.
 In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri
spontane în dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul
aceste senzaţii dispar în urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau
necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare
gri – murdară sau întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor.
Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai
frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor vestibulară. Coroanele incisivilor şi
caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală devine ovală, uneori
coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se ruinează până
la gingie, apar  gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
 Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si
a cantitatii de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F,
microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si
protejarea tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
- tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza
- administrarea preparatelor Ca, P , microelemente si a complexului de vitamine

93. Defectul cuneiform. Etiologie.

Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută
posteruptiv, condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa vestibulară a
dinţilor la nivelul coletului.
Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi dereglări ale aspectului fizionomic.
Defectele cuneiforme se intilnesc 34% din cazuri pe prim plan sunt:
caninii 36%; premolarii 20%; molarii 13%; incisivii 8%; persoanele cu asemenea
defecte sunt rar afectate de carie si se observa preponderent la virsta medie si in etate.
Dupa localizare:
radicular; de colet (cervical); coronar
Etiologie: Apare sub influenţa factorilor mecanici, este suspectată periuţa de
dinţi. Stîngacii care işi curaţă dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe
partea dreaptă. Dar ca contra argument la teoria mecanică servesc datele că defectul
cuneiform apare şi la persoanele care nu folosesc periuţi. Defectul cuneiform nu este
însoţit de senzaţii dolore, cîteodata pacienţii  pot să indice locul defectului la
colet.Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-se el nu
produce necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o
durere pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici. Defectul cuneiform
cuprinde o grupa de dinţi. Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi. Uneori
defectul poate atinge o profunzime atît de mare, că se poate produce fractura
coroanei.

94. Abraziunea dentara.Etiologie.

Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste

Etiologie: Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se
infaptuiște în timpul întregii vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților,
roaderii, abraziunii tesuturilor dure dentare, cu suprafata plana bine delimitata
circumscrisa, observate diferite striatii intro singura directie pe aceiasi supratata,
fetele antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Clasificare:
Abraziunea poate fi:
•Fiziologica în limita smalțului
•Tranzitorie în limita smalțului și dentinei 50-60ani
•Patologică în limita dentinei la vîrsta de 30 -40 ani
-Dupa gradul de abraziune patologica poate si clasificata in 3 grupe:
gr1- 1/3 coroana
gr2- 1/2-2/3 coroana
gr3- abraziunea coroanei pina la gingie
-Dupa suprafetele abrazive:
orizontala; verticala; combinata
-Dupa continuitate:
limitata; generalizata
-Localizarea forma si viteza formarii abraziunii mai poate fi influentata de tipul
ocluziei:
ortognata, dreapta, progenica.
Gradul de abraziune a tes dur dentare depinde de :
Factorii locali: caracterul alimenteleor, intentsatea utilizarii aparatului dentomaxilar,
starea ocluzieil lipsa molarilor, nerespectarea ternologiilor de protezare, defectele arc
dentarel ocluzie traumatica incazul afectiunilor parodontale si anomaliilor; anomalii
ocluzale sau dentare; factori profesionali in activitatra cusutoreselor, cizmarilor,
muzicantilor
Factori generali: dereglari endocrine, metabolice, afect ale SNC (bruxizm), afectiuni
ale TGI, dereglari ereditare

95. Eroziunea dentara.Etiologie.

Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial
care se datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o
pierdere progresivă a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a
dinţilor, rar cea orala a dintilor superiori frontali , rara premolari.
Clasificare:
1.afectarea suprafetelor superficiale ale smaltului ( corespune leziunii timpurii ,
eroziunea smaltului)
2. afectarea localizata a smaltului si a dentinei, sprafata dentinei abraziate ocupa nu
mai mult de 1/3 din suprafata totala a coroanei
3. leziunea generalizata: dentina dezgolita ocupa mai mult de 1/3 de afectiune.
apartinind leziunilor avansate , eroziunea smaltului si dentinei.

Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii
superiori, caninii şi mai rar  premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se
întâlnesc la persoanele de vârstă medie.
Etiologie:  Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu
localizarea simetrică. La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se
aprofundează ajungând până la dentină. Fundul eroziunii, atingând dentina, are o
culoare galbenă sau chiar brună.
Daca eroziunea afecteaza numai smaltl , poate aparea senzatii dolore provocate de
factorii termici, chimici; in limitele dentinei sunt mai putin dureroase.
Cauze: alimentele cu aciditate marita ( suc, vin , fructe , mere , muraturi);
medicamente ( vit C, aspirina , HCL in cazul hipoaciditatii gastrice), factori mecanici
- periaj intens; dereglari endocrinel gastrointestinal - voma cronica , recurgitare,
hiperaciditate cornica

96. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv si diferential al defectului

cuneiform.Tratamentul.
Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută
posteruptiv, condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Tabloul Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa
vestibulară a dinţilor la nivelul coletului. Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi
dereglări ale aspectului fizionomic.
9. Manifestari incipiente- lipsa defectelor , cu prezenta sensibilitatii smaltului in
regiunea coletului
10. Defecte superficiale - defecte in forma de fisuri smalgtiere , sensibilitate, aceasta
stare se mai numeste abfractie
11. Defecte medii- cu adincimea de 0,2-0,3 mm
12. Defecte profunde- de 0,3-0,4 mm cu afecarea straturilor profunde de dentina
Perioadele defectului cuneiform:
prodromala- in dintii afectati se observa strevezire cu pipsa modificarilor
morfologice
incipienta- pe coroana dintelui in regiunea cervicala in limita smalt-cement se
depisteaza microdefecte unitare sau multiple
dezvoltata- prezenta defectului pronuntat in tesuturile dentare cu dureri la excitati
fizici
Diagnosicul diferenţial se face de caria supeficială şi medie de colet, de eroziunea
ţesuturilor dure, necroza acida
Tratamentul:
•Sfat igienic(periaj leger, mișcarile periajulului numai indirecție verticala) peria de
dinti trebuie sa fie nu prea aspra , naturala , miscarile periei paralel suprafetei dintilor
si nu sub un unghi.
•Se recomandă de schimbat mai des pastele de dinți(interzicerea folosirii pastelor de
dinți pentru albire)
•Atunci cind este prezenta sensibilitatea la factorii fizici se prescrie Remterapia cu
preparatele,Gluma(Kerr),Desinzeter(Admira)Bifidum-12(Voco)
• In caz de prezența a defectelor mici ele se acopera cu compozite fluide(foto)
•La prezența defectelor mai mari-obturari,restaurari

97. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv si diferential al abraziunii

dentare.Tratamentul
Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste
Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se infaptuiște în
timpul întregii vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii,
abraziunii tesuturilor dure dentare, cu suprafata plana bine delimitata circumscrisa,
observate diferite striatii intro singura directie pe aceiasi supratata, fetele
antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Tabloul clinic:
Coroanele clinice ale dinților au diferite inalțimi și formeaza un platou convex de
diferite forme, mărimi si adâncimi. Suprafața dintelui este neteda, dura, poleită,
deseori sensibilă la sondare, în centru are culoare mai întunecată “roaderea”
tesuturilor dentare se poate manifesta prin: Micsorarea si deformarea inaltimii
ocluziei; deformarea ATM. Dintii au margini ascutite care traumeaza obrajii, limba ,
buzele; uneori se poate prevede camera pulpara ( dar in niciun caz nu este deschisa)
deoarece procesului lent pulpa reuseste sa depuna dentina de substituie. aparitia
senzatiei la factorii mecanici , termici, scurtarea , aparitia zabalutelor.
Tratamentul: depinde de factorul etilogic care trebuie inlaturat, gradul abraziunii,
recomandarea tratamentului remineralizant pentru reducerea sensibilitatii, slefuirea
selectiva a marginii ascutite, obturarea si restaurarea dintilor cu compozite la
necesitate; in caz de abraziune severa se ridica ocluzia cu compozite pe etape: 1.
molarii 6,7 superiori si inferiori intro vizita pina la obtinerea confortului ;2. prem

98. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv si diferential al eroziunii

denttare.Tratamentul
Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial
care se datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o
pierdere progresivă a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a
dinţilor, rar cea orala a dintilor superiori frontali , rara premolari.
Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii
superiori, caninii şi mai rar  premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se
întâlnesc la persoanele de vârstă medie.
Diagnosticul diferenţial:
•Defectul cuneiform
•Necroza acida
•Abfracția
•Caria superficiala
Pentru eroziune este caracteristica localizarea , forma defectului si suprafata , pe cind
in cazul cariei ea este rugoasa spre deosebire de carie, aparitia eroziunii nu este
influentata de microbi.
Tratamentul: alegerea metodei tratamentului se face in conformitate cu starea
generala
General:
•Tratament general al glandei tiroide si tratament general remineralizator (A.Fiodorov
-2000).
Local:
•Înlaturarea factorilor provocatori(chimic,fizici)
•Igienizarea cu paste de dinți ce conțin(Ca,P,F,microelemente)
•Remterapia locala ( Ca, P, F, fitina , ghefefitina, fluor-lac)
•Obturarea sau restaurarea cu compozite, recomandam o usoara preparare a suprafetei
abrazive si obturarea cu compomeri, glasionomeri, compozite fotopolimerizabile
•În nici un caz nu se recurge la protezare

99. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv si diferential al necrozei

acide.Tratamentul
Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure
Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la
persoanele: care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de
producere a acizilor orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza);
anacide in urma utilizarii HCL-lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric,
azotic, sulfuric şi mai rar se observă necroze de la acţiunea acizilor organici.
 Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca
rezultat area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a
necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic:  Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii
de strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi
mecanici.
 In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri
spontane în dinţi. Cu timpul aceste senzaţii dispar în urma depunerii dentinei terţiare
şi distrofiei pulpei sau necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare
gri – murdară sau întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor.
Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai
frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor vestibulară. Coroanele incisivilor şi
caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală devine ovală, uneori
coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se ruinează până
la gingie, apar  gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
 Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si
a cantitatii de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F,
microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si
protejarea tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
- tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza
- administrarea preparatelor Ca, P , microelemente si a complexului de vitamine

100. Hiperestezia tesuturilor dentare dure. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și

diferențial al hiperesteziei. Tratamentul.
Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici,
termici. Se atribuie către patologia ţesuturilor dure, care aparea după erupţia dinţilor.
 Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca:
caria dentară, abraziunea patologică, eroziuni, defecte cuneiforme, sau
după prepararea dinţilor sub coroane de înveliş, sau când are loc denudarea
rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită.
Sunt mai multe clasificări:
 A – după extinderea procesului: 
1. forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
2. forma generalizată –  sensibilitatea majorităţii dinţilor.
 B  – după provenienţă:
1. hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor,
abraziunea  patologică, eroziuni).
 2. hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în
afecţiunile parodontale, la diferite boli generale).
După manifestarea clinică deosebim trei grade:
Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
 Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;
Gradul III –  apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.
Tabloul clinic : senzaţii dolore în dinţi de la acţiunead iferitor factori, cu înlăturarea
excitantului durerile dispar. Uneori durerile pot apărea spontan, dar de o foarte scurtă
durată
Diagnosticul diferenţial:
•pulpita acută(în pulpită durerea este indelungată,se declară noaptea,în pulpită dintele
reacționeaza la curent de peste 20mA,iar in heperestezie 2-6mA)
Tratament: 1.Local 2.General 3.Complex
Local:•Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor de dinti pe baza
de Ca,P,F.(sol.10%Gluconat de Ca(aplicații),fetina,preparate oficiale pe baza de
hidroxid de Ca, calcimol, calcxid, lyfe sealapex,ultrablend)
•Preparate pe baza de F:SOL2% NaF,fluorlac,dentin fluid,enamel fluid fluoridin,
bifluorid-12, profluoridin
•Obturarea defectelor
General
:•Echilibrarea metabolizmului mineral
•Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per os
•Sedative,tranchilizante
•Consultațiași tratamentul specific la alți specialist

101. Erori si complicatii in diagnosticul și tratamentul cariei dentare.

Erorile legate de diagnostic: apar la diferentiera cariei dentare cu afectiunile
necarioase:
- caria medie cu periodontita cronica
- caria profunda acuta cu pulpita ( mai des la copii
- in caria profunda este necesara aplicarea unei obturatii curative, iar daca caria este
medie , obturatia curativa nu trebuie facuta , altfel se va produce o carie complicata
( prin pulpita, periodontita||)
- daca nu sa facut diagnosticul si sa administrat o anestezie, este imposibila
efectuarea diagnosticului diferential intre caria medie si periodontita cronica , si prin
urmare , nu poate fi efectuat un tratament adecvat erori la tratamentul conservativ al
demineralizarii de focar al smaltului:
- dereglarea terminilor de aplicare a urmatoarelor proceduri si serii de remineralizare
- folosirea aplicatiilor cu sol de fluorura de sodiu fara anticiparea a preparatelor de
calciu duce la formarea unui strat de fluoride ce blocheaza difuziunea altor ioni , in
consecinta progreseaza procesul carios complicatii in perioada de anestezie:
-intoleranta ; reactii alergice ; lezarea vaselor/nervilor; anestezia necalitativa erori la
prepararea cavitatii carioase:
-la deschiderea extinsa sau incompleta a cav carioase: cimp vizual redus, insuficient ,
urmat de necrotomie incompleta , obturatia va cadea din cauza prezentei dentinei
ramolite
- la formarea finala incompleta a cavitatii carioase se poate intimpla inlaturarea
partiala a dentinei patologic modificata
- temerea de a deschide cavitatea dintelui
- la formarea incorecta a cavitatilor
- caderea obturatiei
- supraincalzirea
- pulpita ;
deschiderea accidentala a camerei pulpare
- prelucrarea insuficienta a cavitatii cu antiseptic duce la progresarea procesului
carios sub obturatie
- uscarea insuficienta
- adeziune precara
- timp redus sau depasit de gravaj- ducind la erori ale tehnicii adezive
- inghitirea frezelor
- asfixie
- aspirarea de corpi straini

102. Erori si complicatii în tratamentul leziunilor odontale de origine

necarioasă.
- daca nu se efectuiaza un tratament imediat al luxatiei extruzive, laterale , fracturii coronare
atunci se atrofiaza ligamentele si repozitionarea nu va fi posibila
- arsuri - in cazul efectuarii aplicatiilor cu Ca , P, F
- la ridicarea ocluziei cu compozite - se pot produce dereglari in ATM insotite cu dureri de
cap , si gura inclestata
-complicatii in perioada de anestezie: intoleranta ; reactii alergice ; lezarea vaselor/nervilor;
anestezia necalitativa
in cazul cind avem cavitati profunde ce necesita un tratament endodontic atunci se pot
produce urmatoarele erori: perforarea canalului , largirea , inaintarea excesiva spre apex,
aspirarea de corpi straini ; inghitirea frezelor , acelor endodontice ; aspirarea de corpi straini
- erori in organizarea lucrului medicului a pozitiei in fotoliu
- lucrul medicului cu o singura mina ;
- incorect selectarea piesei , frezei , materialului ; necunoasterea morfologiei , topografiei
nervilor ;
- suprafinfectarea mucoasei cu aplicarea medicamentelor incorecte ;
- modificarea culorii dintelui sau culorii obturariei