Subiectul 1.

Definitia si tipurile de diagnostic

Dia=despre, gnosis= cunoastere

Tipurile de diagnostic sunt:

 Diagnosstic de urgentă
 Diagnostic local
 Diagnostic prezeumtiv
 Diagnostic diferenţial
 Diagnostic pozitiv

Subiectul 2. Secvenţa diagnosticului oral. Etapele diagnosticului oral

 colectarea informaţiilor
 evaluarea informaţiilor
 stabilirea diagnosticului
 reconsiderarea/ reevaluarea cazului

În stabilirea diagnosticului se urmaresc etapele:

 Istoricul pacientului: antecedente personale

 Conditii de munca si viata
 Examinare extraorala
 Examinare intraorala, radiografii
 Alte examinari complementare – metode vizuale ajutatoare

Subiectul 3. Functiile ADM:

 Functia masticatorie – nr unitatilor dentare restante, eficienta lenta/rapida
 Fonatia – afectata/neafectata
 Deglutitia – normala/infantila
 Fizionomia – afectata/neafectata
 Functia de automentinere – gradul de igiena
 Parafunctii – bruxism, miscarea buzelor

Subiectul 4. Anamneza si motivele prezentarii si antecendente heredocolaterale:

1. Motivele prezentarii:
 Durere – dentara, parodontala, musculara, articulara, auriculara, orbitala
 Caracterele durerii: localizata-iradiata; spontana-provocata; continua-intermitenta; lancianta-
pulsatila
 Tulburari functionale: masticatie, fizionomie, fonatie, respiratoria, deglutitie, autointretinere
 Tulburari disfunctionale: generate de lucrari protetice necorespunzatoare
  Migrari dentare: orizontale, vertical
 Mobilitate dentara
2. Antecendente heredocolaterale:
 Generale
 Ale ADM – predispozitie la carii sau parodontopatii
 Se retin afectiunile cu caracter ereditar – diabet, cardiopatii, neoplasm, etc

Subiectul 5. Antecedente personale generale si locale:

Antecedente personale generale:

Fiziologice – grupa si rh sangvin, menarha si/sau menopauza, nr sarcini

Patologice – se retin afectiunile ce intereseaza cavitatea bucala si pot schimba modul de abordare al
menoperelor stomatologice:

 Afectiuni vitale: hepatita, HIV

 Actiuni bacteriene: pneumonii, TBC, RAA
 Afectiuni cardiovasculare: congenitale, HTA, aritmii, cardiopatie ischemica, infarct miocardic
acut
 Afectiuni sangvine: leucemii, anemii, leucopenii, trombocitopenie, coagulopatii
 Afectiuni respiratorii: astm, bronsite, sinuzite
 Afectiuni digestive: disfagie, esofagita de reflux, gastrita, ulcer, pancreatita, apendicita
 Afectiuni metabolice: DZ, obezitate, dislipidemii, rahitism, hipocalcemie, osteoporoza
 Afectiuni endocrine: hiper/hipotiroidism, hiper/hipoparatiroidism, nanism hipofizar,
acromegalie
 Afectiuni urogenitale: IRA, infectii urinare, cistita, nefrita, menopauza, infectii venerice
 Afectiuni ale tegumentelor si mucoaselor: infectii cutanate, micoze, dermatite, psoriasis
 Alergii: medicamentoase, alimentare, antibiotice, anestezice

Antecendente personale locale:

 Principalele leziuni odontale

 Extractii
 Semne de parodontopatie
 Traumatisme stomatologice
 Parafunctii
 Obiceiuri vicioase

Subiectul 6. Examenul clinic al extremitatii cefalice. Inspectia

Inspectie frontala:

 Tipul fetei (oval, rotund, patrat, triunghiular)

 Simetria bilaterala
  Proportia etajelor fetei
 Santurile perinazolabiale (sterse, accentuate, fiziologice)
 Aspectul obrajilor (normal, infundati)
 Coloratia tegumentelor
 Aspectul buzelor (culoare, normale, miscorate, disparate)
 Formatiuni si coloratii deosebite (tumefactii, ulceratii, fistule, cicatrici)

Inspectie laterala:

 Profil – drept, concave, convex

 Raportul buzelor – normo/pro/retro/infra/supra-cheilie

Subiectul 7. Examenul clinic al extremitatii cefalice. Palparea

Se face la nivelul:

 Punctelor de emergenta vasculo-nervoasa

 Punctelor sinusale
 Intregirea contului osos maxilar, mandibular
 Partilor moi ale fetei – edem, emfizem, sensibilitate dureroasa
 La nivelul sistemului ganglionar: localizare, volum, consistenta, durere, mobilitate, aderenta la
planurile profunde
 La nivelul glandei parotida si submaxilara, bilateral

Examenul ATM:

 Deschiderea gurii – limitata, sensibilitate

 Dureri articulare
 Traiectul mentonului – lina, continua, progresiva, in arc de cerc, baioneta
 Traiectul condilului – simetrica, sinergica in concordanta cu deschiderea gurii/ miscari
asimetrice, inegale
 Zgomote articulare – cracmente, crepitatii

Subiectul 8. Examenul endobucal. Examenul oncologic preventiv

Intregimea sau nu a mucoasei orale si a formatiunilor moi de la acest nivel (buze, obraji, funduri de sac,
bolta palatina, planseu bucal, limba, etc)

Palparea glandelor salivare – submaxilara, sublinguala, orificiul canalului Stenon

Formatiuni si coloratii deosebite – tumori, vezicule, ulceratii, fistule, cicatrici, noduli, proliferari. Se
precizeaza topografia, daca sunt dureroase, mobile, sangerande

Subiectul 9. Examenul odontal

Examenul odontal – Apelul dinţilor

Se va realiza metodic, sub o bună iluminare, utilizând metodologia:

 Inspecţia directă
 Inspecţia indirectă mediată prin lupă oglindă
 Palparea cu sonda dentară pe toate suprafeţele, insistând la suprafeţele proximale, ocluzale (în
şanţuri şi fisuri)
 Percuţia orizontală şi în ax cu mânerul unei sonde, ascultând sunetul produs

Testarea vitalităţii pulpei:

 Utilizarea firului de mătase în examinarea punctului de contact şi în depistarea cariilor proximale

 Examinarea dinţilor – se realizează într-o anumită ordine, începând cu apelul dinţilor de la
dreapta la stânga la maxilar, de la 18 la 28 şi de la stânga la dreapta la mandibulă, de la 38 la 48,
specificând dacă dintele este prezent sau absent.

Atunci când dintele este prezent se apreciază:

 Apartenenţa lui la dentaţia definitivă sau temporară, utilizând codurile fiecărui dinte în cadrul
formulei dentare, cu cifre de la 1.1 la 4.8 pentru dentaţia definitivă şi de la 5.1 la 8.5 pentru
dentaţia temporară.

Se apreciază:

 Dacă numărul de dinţi este normal, mărit sau micşorat

 Forma dintelui – normală sau modificată (la frontali este piramidală, la dinţii laterali este
paralelipipedică)
 Volumul dentar – normal, mărit sau micşorat
 Dimensiunile (măsurarea diametrului la colet raportat la diametru, la punctul de contact) –
normale sau modificate
 Culoarea şi transluciditatea, ce ţin de vârstă
 Calitatea implantării – normală sau deficitară; interesează poziţia coletului, raportul corono-
radicularPoziţia pe arcadă raportată la cele 3 planuri: sagital, transversal, vertical
 Sediul pe arcadă – normal, în afara arcadei sau înăuntrul arcadei
 Morfologia dintelui – dacă este primară sau secundară. Morfologia primară este prezentă la
vârste tinere, dinţi în malpoziţie sau fără antagonişti. Morfologia secundară apare în urma
abraziunii, şi-i vom aprecia gradul în funcţie de ţesuturile dentare interesate (smalţ, dentină,
pulpă) şi orientarea faţetelor, ce este corespunzătoare stereotipului individual de masticaţie.

Integritatea dintelui – normală sau modificată prin pierdere de substanţă, determinată de carii, fisuri,
fracturi, abraziune, atriţie. Dacă integritatea este modificată prin carie, se va preciza:

 Localizarea leziunii–pe care faţă este, dacă interesează mai multe suprafeţe, sau dacă este la
colet
 Substanţa dentară interesată – smalţ, dentină, cement, pulpa dentară
 Intinderea leziunii – în suprafaţă, în profunzime
  Sensibilitatea spontană, provocată de palparea cu sonda a pereţilor sau fundului cavităţii, sau
provocată de excitanţi
 Dacă pierderea de substanţă este localizată pe faţa proximală, important de apreciat este
raportul acesteia faţă de punctul de contact şi aspectul crestei marginale (distrusă sau
subminată).
 Dacă pierderea de substanţă este localizată pe faţa ocluzală se urmăreşte dacă produce
desfiinţarea cuspizilor, crestelor marginale, fosetelor.
 Fiecare unitate odontală va fi examinată prin inspecţie şi palpare cu sonda pe toate suprafeţele,
insistând în şanţurile şi fosetele ocluzale; unde există modificări de culoare, pe feţele proximale
şi 1/3 cervicală, la nivelul coletului, este frecvent sediul unor leziuni carioase, apreciindu-se
nivelul acestora faţă de parodonţiul marginal.
 Se acordă o atenţie deosebită examinării molarului de minte, care, prin poziţia sa topografică,
prezintă condiţi favorabile (zone de retenţie) pentru apariţia cariilor, iar prin evoluţia sa poate
determina modificări specifice patognomonice

Subiectul 10. Ce urmărim la examenul odontal al dinţilor trataţi coronar, trataţi endodontic
sau acoperiţi cu microproteze?
Când dintele prezent este tratat odontal printr-o obturaţie plastică se examinează:

 materialul din care este realizată obturaţia, dacă este fizionomic sau nu, dacă este plastic sau
neplastic
 calitatea acestora prin inspecţie şi palpare cu sonda
 dacă reface morfologia feţei ocluzale şi a celor laterale
 dacă modelajul este corect sau incorect; în exces sau în minus
 adaptarea marginală şi eventualele carii secundare
 stabilitatea obturaţiei în timp (durata obturaţiei) ; instabilitatea se observă prin mobilizarea
obturaţiei la palparea cu sonda
 aspectul de suprafaţă – netedă sau rugoasă, ştiind că o suprafaţă rugoasă poate conduce la o
traumă ocluzală
 raportul cu parodonţiul marginal – la distanţă, în contact normal sau excesiv

Dacă dintele este tratat endodontic, tratamentele endodontice se recunosc după:

 modificarea de culoare a dintelui, radiografii, anamneză

 percuţie (matitate)
 teste de vitalitate (răspuns negativ)
 palpare cu sonda când cavitatea este deschisă
 atunci când dintele nu este vital şi nu este tratat endodontic, de un real folos în evaluare este
mirosul emanat de resturile pulpare mortificate

Dacă dintele este acoperit cu microproteză, se va specifica:

  tipul de microproteză
 materialul din care este realizată
 corectitudinea realizării tehnologice: refacerea morfologiei faţetelor laterale şi ocluzale, a
punctului de contact şi a funcţiilor tulburate
 adaptarea cervicală:
 axială – se controlează cu ajutorul sondei dentare ce urmăreşte nivelul marginii cervicale faţă de
parodonţiul marginal şi cât pătrunde aceasta în sulcusul gingival
 transversală – ce se verifică sau se identifică prin:
 vârful sondei care agaţă dacă coroana este prea largă
 firul de mătase – ce se scămoşează
 ischemia produsă prin compresiunea gingiei determina sângerarea papilei.

Subiectul 11. Cum se realizează percuţia dinţilor si cum investigăm sensibilitatea dentară?
Examinarea prin percuţie la dinţii afectaţi, oferă date suplimentare cu valoare semiologică, asupra
afectării pulpare, sau a afectării parodonţiului apical.

Sensibilitatea dinţilor la percuţie se va aprecia comparativ, executând întâi percuţia dinţilor vecini
dintelui afectat şi ajungând prin percuţie succesivă la dintele afectat. Pentru comparaţie, se execută şi
percuţia dinţilor omologi de pe hemiarcada opusă.

Percuţia în ax prin loviri scurte cu mânerul sondei pe suprafaţa ocluzală permite:

 diferenţierea unui dinte vital de unul devital (sunet clar/mat)

 depistarea suferinţei întregii pulpe prin sensibilitate dureroasă la percuţie
 depistarea dintelui cauzal, când durerea este percepută pe o zonă mai întinsă şi sunt mai mulţi
dinţi cu leziuni
 depistarea inflamaţiei acute a parodonţiului apical; se completează cu inspecţia şi palparea
regiunii periapicale şi a procesului alveolar pentru depistarea modificărilor de culoare,
tumefierii, sensibilităţii, fluctuenţei, atunci când sunt mai mulţi dinţi sensibili la percuţie

Percuţia orizontală – aplicată pe faţa vestibulară a dintelui şi combinată cu palparea cu pulpa indexului
în vestibul permite

 diagnosticarea suferinţei cronice a parodoniului apical prin senzaţia de freamăt radicular, când
se percepe vibraţia rădăcinii, ce atestă distrugerea osoasă întinsă periapical şi o poziţie aproape
de os a vârfului rădăcini
 examinarea sensibilităţii dentare, în vederea aprecierii vitalităţii dentare, se realizezază prin
utilizarea testelor de vitalitate.
 Clinic, absenţa vitalităţii se poate aprecia prin modificările de culoare ale dintelui, sau prin
sunetul mat la percuţie, dar metodele sunt nesigure.
 De aceea se recurge la testele de vitalitate pulpară, ce utilizează stimuli capabili să producă
răspuns dureros din partea pulpei.
 Stimulii pot fi: termici, electrici, sau mecanici.
  Aceştia se utilizează cu atenţie, pentru că senzaţia dureroasă să nu se producă din stimularea
parodonţiului.
 Răspunsul depinde de tipul de reactivitatea pacientului (de exemplu: tipul nervos – răspuns
puternic).

Subiectul 12. Examinarea spaţiului edentat

La spaţiul edentat se examinează:

 Limitele bresei edentate – specificând care dinte îl delimitează mezial şi distal.

 Spaţiul poate fi terminal, fiind delimitat doar mezial de dintele prezent, sau intercalat, dacă este
limitat mezial şi distal de dintele restant
 Amplitudinea – lungimea dintre dinţii limitrofi dacă este egală cu a dinţilor absenţi sau este
modificată prin migrarea dinţilor limitrofi
 Lăţimea vestibulo-orală – apreciată prin tangentele la feţele vestibulare şi orale ale dinţilor
limitrofi
 Înălţimea de la muchia crestei edentate la arcada antagonistă, când cele două arcade sunt în
ocluzie, sau după înălţimea suprafeţei ocluzale a dinţilor limitrofi. Modificarea înălţimii va
preciza rezorbţia
 crestei, migrarea dinţilor antagonişti în spaţiul edentat, abrazia dinţilor limitrofi.
 Dacă dinţii limitrofi sunt resturi radiculare sau preparaţi, se iau în considerare dinţii vecini ai
acestora. Dacă dinţii limitrofi sunt abrazaţi, înălţimea spaţiului este micşorată

Creasta edentată – formată din suportul osos şi mucoasă:

 Se precizează înălţimea, lăţimea, forma pe secţiune, versanţii, muchia crestei, orientarea din
profil.
 Pentru mucoasă se va preciza aspectul, integritatea, sensibilitatea, rezilienţa, mobilitatea
orizontală.
 În cazul edentaţiilor recente se poate decela în momentul examinării crestei o comunicare oro-
sinusală, frecvent ca o complicaţie a extracţiei premolarilor
 Dacă spaţiul protetic este terminal sau pacientul este edentat total, se va examina cu atenţie
tuberozitatea maxilară (retentivitatea, polul inferior) şi tuberculul piriform la mandibulă.
 Dacă spaţiul protetic este ocupat de un aparat gnatoprotetic conjunct sau adjunct, se vor
examina aparatele. Examinarea aparatelor gnatoprotetice amovibile se va efectua atât în afara
cavităţii orale cât şi în cavitatea orală, aplicate pe câmpul protetic.

Subiectul 13. Examinarea aparatelor gnatoprotetice amovibile (protezele mobile) sau

conjuncte( puntile dentare )
La aparatele gnatoprotetice conjuncte se examinează:

 elementele de agregare – tipul de realizare (dintr-o bucată, din două bucăţi)

  materialul (metalice, metalo-ceramice, mixte), realizarea morfologiei feţelor ocluzale şi laterale,
adaptarea cervicală, axială, transversală.
 corpul de punte – tipul, raportul cu creasta, contactul cu antagoniştii, respectarea spaţiului
pentru papilă, unirea cu elementele de agregare.
 eventualele accidente, deteriorări survenite în timp: fisuri, fracturi, decimentări ale elementelor
de agregare sau faţetelor fizionomice, perforaţii, care pot constitui motive de prezentare ale
pacienţilor.

La aparatele gnato-protetice amovibile – se va aprecia:

 tipul, materialul, elementele (şei, arcade, conector principal şi secundar), corectitudinea

designului şi execuţiei tehnice, deteriorări ale dinţilor artificiali sau ale bazei, şeilor, elementelor
de menţinere şi stabilizare.
 la examenul cu aparatul amovibil în cavitatea orală, se va urmări dacă sunt realizate obiectivele
biomecanice (menţinere, stabilitate), obiectivele biologice şi funcţionale.

Subiectul 14. Examenul parodontal

 Inflamatia gingivala:
o Edem, hiperemie
o Culoarea gingiei – normala, palida, congestiva
o Aspect
o Sangerare la palpare cu sonda
o Consistenta la palpare
 Retractii gingivale – appreciate pe fetele V, O, M, D
 Interesarea furcatiei
 Pungi false sau adevarate
 Mobilitate dentara
 Migrari dentare
 Implantare restanta
 Factori de microiritatie – indice de placa, indice de tartru, obturatii incorect adaptate, lucrari
protetice incorecte
 Indice de evaluare a starii de imbolnavire parodontala – indice de igiena bucala, indice de
sangerare, CPITN
 Parodontometria
 Dentoparodontograma – pungi, retractie, mobilitate

Subiectul 15. Aprecierea gradului de igiena orala. Substante folosite, indici de placă, indici de
tartru
Indici de evaluare a igienei bucale:
Examinarea obiectivă a parodonţiului de înveliş trebuie completată cu evidenţierea plăcii muco-
bacteriene, în scopul obţinerii informaţiilor privind gradul de igienizare şi demonstrării elocvente pentru
pacient a necesităţii întreţinerii acesteia.

Aprecierea statusului igienei orale:

 Depistarea plăcii muco-bacteriene utilizând una dintre soluţiile revelatoare de placă:

o Soluţii iod-iodurat
o Albastru de metilen 2%
o Solutie fuxină bazică
o Eritrozina
o Soluţie Talbot
o Soluţie Placolor
 Tartru supra sau subgingival (calitativ, cantitativ):
o Vizual prin insuflare de aer
o Palpare cu sonda
o Radiografii retroalveolare + indici de igienă orală

Subiect 16. Indicele OHI-S

Indici de evaluare a igienei bucale:

 Indicele de igienă orală-O.H.I-S(Simplified Oral Hygiene Index)

 Are două componente: indicele de placă şi indicele de tartru. Apreciază extensia coronară a
tartrului supragingival sau subgingival (IT), precum şi extensia coronară a plăcii (IP)
 Una din neajunsurile acestui indice e faptul că apreciază doar placa supragingivală, mai puţin
implicată în afectarea inserţiei ligamentare.
 Examinarea se face prin colorare sau prin palpare cu ajutorul unei sonde nr. 23 şi are loc la
nivelul a şase suprafeţe preselectate: feţele vestibulare ale dinţilor 1.6., 2.6., 1.1., 3.1. şi feţele
linguale ale 3.6., 4.6. Notarea se face separat pentru depozitul de placă şi tartru, valorile fiind
cuprinse între 0-3.

Indicele de placa OHI-S:

 IP+ IT
 se examinează şase suprafeţe dentare considerate reprezentative pentru întreaga arcadă
 FV: 1.6 , 1.1 , 2.6 şi 3.1 şi
 FO: 3.6 şi 4.6.
 IP= DI-S( debris index simplified)
o Scor 0 – absenţa plăcii
o Scor 1 – placa acoperă treimea gingivală
o Scor 2 – placa acoperă între 1/3 şi 2/3 din suprafaţa
o Scor 3 – placa acoperă mai mult de 2/3 din suprafaţa

Indicele de placa OHI-S

  CI-S= IT
 Scor 0 – absenta tartrului
 Scor 1 – tartrul acopera treimea gingivala
 Scor 2 – tartrul acopera intre 1/3 şi 2/3 din suprafata
 Scor 3 – tartrul acopera mai mult de 2/3 din suprafata

Indicele de placa OHI-S:

 Calcul:
 Di-S=numărul punctelor acordate/numărul suprafeţelor examinate
 Ci-S= idem
 Di-S+ Ci-S= OHI-S:
o 0,0-1,2 =igienă bună
o 1,3-3= igienă satisfăcătoare
o 3,1-6= igienă necorespunzătoare

Subiectul 17. Examenul general al arcadelor dentare

Examinarea de ansamblu a arcadei, realizată prin inspecţie şi completată cu studiul pe model urmăreşte:

 forma arcadei
 simetria
 dezvoltarea arcadei în raport cu vârsta dentară, vârsta cronologică şi dimensiunile dinţilor

Forma arcadei – se apreciază dacă este normală sau modificată. În general, forma normală pentru cele
două arcade este:

 semicerc – la dentaţia temporară

 semielipsă – la maxilar
 parabolă – la mandibulă

Simetria – se apreciază examinând dinţi simetrici omologi şi se completează cu examinarea pe model. În

mod normal, arcadele sunt simetrice în sens sagital şi transversal, dar pot apare şi asimetrii de
simetrizări: arcade în formă de U, V, W, M, omega, trapez).

Examenul arcadelor dentare:

 Simetria în sens sagital se apreciază prin examinarea şi compararea de dinţi simetrici.

 Simetria în sens transversal se apreciază pentru cele două hemiarcade după un plan sagital.
 Dezvoltarea arcadei se apreciază după existenţa spaţierilor sau înghesuirilor.
 Existenţa unor spaţieri sub formă de treme, diasteme, la arcadele temporare sau mixte, ne
asigură că dinţii definitivi se vor putea alinia.
 Lipsa spaţierilor poate fi semn de incongruenţă (înghesuire) pentru dentiţia definitivă, sau semn
de macrodonţie.
 Prezenţa spaţierilor se notează prin săgeţi indicatoare.
  Vârsta dentară se apreciază dacă dinţii erupţi pe arcadă corespund cu vârsta de erupţie (vârsta
cronologică este vârsta pe care o are pacientul în actul de identitate).

Subiectul 18. Arcada maxilara

Forma de: hemielipsa, U, V, Ω, neregulata, alta

Simetria arcadelor: simetrica/asimetrica

Creste edentare: inaltime, latime, directive, aspect, rezilienta, insertia bridelor

Fren labial superior

Punga lui Eisenring

Tuberozitati maxilare: marime retentivitate sagitala/transversala

Bolta palatina: adanca, ogivala, medie, plana

Torus: marime, forma, localizare

Desenul rugilor palatine

Subiectul 19. Arcada mandibulara:

Forma de: parabola, U, V, Ω, neregulata, alta

Simetria arcadelor: simetrica/asimetrica

Creste edentare: inaltime, latime, directive, aspect, rezilienta, insertia bridelor

Fren labial inferior

Punga lui Fisch

Tuberculi piriformi: aspect, rezilienta, mobilitate, sensibili la palpare, insertia ligamentului pterigopalatin

Planseu – insertie: inalta, medie, joasa, hernizata peste creste la miscari functionale

Limba: marime, mobilitate, insertie (anterioara, emdie, posterioara)

Subiectul 20. Care este scopul examenelor complementare?

Scopul examenelor complementare este de a:

 identifica unele forme nemanifeste clinic, chiar înainte de apariţia semnelor clinice
 preciza profunzimea şi statusului unor anomalii decelate la examenul clinic
 confirma sau infirma unui diagnostic stabilit pe baza datelor clinice
 spori siguranţa medicului în luarea unor decizii
  aprecia evoluţia unor afecţiuni
 aprecia eficienţa şi corectitudinea tratamentului instituit

Subiectul 21. Ce cuprinde investigarea tării generale?

Pentru evaluarea stării generale prezente, investigarea completă va cuprinde:

1. evaluări interdisciplinare

2. evaluări complementare utile în aplicarea tratamentelor stomatologicec. măsurarea parametrilor

vitali (tensiune arterială, puls, temperatură, ritm respirator).

1. EVALUĂRILE INTERDISCIPLINARE – sunt obligatorii ori de câte ori există certitudinea sau suspiciunea
unei stări generale afectate, care impune reechilibrarea specifică şi pregătirea organismului în vederea
tratamentului stomatologic; este necesar pentru stomatolog şi avizul în scris din partea specialistului,
care indică momentul favorabil intervenţiei stomatologice sau, din contră, îl anulează.

 Consultul interdisciplinar este de un real folos pentru evaluarea stării generale. Se realizează cu
specialiştii din specialităţile medico-chirurgicale: oftalmologie, O.R.L., cardiologie,
gastroenterologie, endocrinologie, dermatologie, etc.
 În condiţiile în care starea generală nu permite tratamentul ambulator, pacienţii vor fi îndrumaţi
către clinicile de specialitate.

2.EVALUĂRILE COMPLEMENTARE DE LABORATOR – se adresează lichidelor biologice (sânge, urină,

salivă)

 Hemoleucograma – cuprinde formula leucocitară, hematocritul, hemoglobina.

 Investigarea hemostazei sanguine – prin explorări complementare este deosebit de importantă
când sunt indicate intervenţii chirurgicale şi vizează testele screening ce includ constantele
coagulării: timpul de sângerare, timpul de coagulare, timpul de protrombină, numărul
trombocitelor
 Glicemia – este utilă pentru specialist în diagnosticarea diabetului, iar pentru stomatolog
valoarea ei este orientativă pentru momentul când se poate interveni cu tratamentele
stomatologice; acestea se pot temporiza până la echilibrarea constantelor biologice.
 Ureea sanguină – este indicată numai atunci când sunt decelate semne generale. Colesterolul şi
lipidele totale – ale căror valori crescute reprezintă factori de risc prin prezenţa aterosclerozei şi
hipertensiunii arteriale.
 V.S.H.-ul–ce indică prezenţa infecţiei, fiind considerat un barometru pentru inflamaţiile
cronice, dar şi acute
 p.H.-ul sanguin – care în mod normal are valoarea de 7,3 – 7,45
 Explorarea funcţiei hepatice – mai ales la pacienţii cu antecedente, cu semne şi simptome de
afectare hepatică, se realizează prin:
o probe de disproteinemie –, fibrinogen, transaminaze (TGO, TGP)
o pigmenţi biliari, enzime
o electroforeză (proteinele serice totale şi fracţiunile acestora)
o teste ce implică evidenţierea antigenilor virali (HBs) în hepatita virală
  Testul A.S.L.O. – indicat de obicei la pacienţii cu dureri articulare – traduce prezenţa unei infecţii
recente cu streptococ, la care există riscul unei endocardite în cazul extracţiei fără
antibioprofilaxie
3. MĂSURAREA PARAMETRILOR VITALI – tensiune arterială, temperatură, electrocardiogramă,
puls, ritm respirator – pot evidenţia modificări ce constituie riscuri vitale.

Subiect 22. IN CE CONSTA INVESTIGAREA MUCOASEI ORALE?

În investigarea mucoasei orale se utilizează:

1. Examenul stomatoscopic – permite studierea unor leziuni ale mucoasei sub limita de observare
a ochiului liber, sau utilizarea unor teste de decelare “in vivo” (stomatoscopia lărgită sau
biomicroscopia), ce completează examenul clinic macroscopic.
Ca metodă perfecţionată a observaţiei directe, stomatoscopia se bazează pe studiul mucoasei
orale cu ajutorul unui sistem optic special (o lupă binoculară ce măreşte imaginea de 16-30
de ori ce permite decelarea unor detalii morfostructurale caracteristice:
o modificări de culoare
o modificări de lobulaţie
o modificări vasculare
o modificări inflamatorii
o modificări de integritate

2. Utilizarea coloraţiilor vitale – albastru de toluidină 1% - permite depistarea zonelor de maximă

concentraţie nucleară, în vederea localizării biopsiilor, în cazul leziunilor întinse. Utilizarea
testului Schiller (cu soluţie Lugol modificată) permite aprecierea zonelor de maximă
cheratinizare şi evidenţierea glicogenului în zonele intermediare ale epiteliului. Metoda
stomatoscopiei oferă doar o orientare asupra caracteristicilor lezionale de detaliu, ca şi asupra
caracterului de benignitate sau malignitate, orientează spre diagnostic pozitiv sau diferenţial,
dar nu înlocuieşte examenul citologic şi histopatologic cu care trebuie completată obligator.
3. Examenul exfoliativo-citologic – este o metodă de rutină în stomatologie, ca mijloc de diagnostic
al proceselor morbide din cavitatea orală şi instrument de studiu al epiteliului mucoasei orale în
diferite stări funcţionale (statusul funcţional).
4. Examenele histopatologic şi histoenzimatic – permit o apreciere a profunzimii la care se produc
modificările patologice, fiind utilizate atât pentru investigarea ţesuturilor moi, cât şi a ţesuturilor
dure (dinte, os) de la nivelul sistemului stomatognat.
Este efectuat pe baza examenului bioptic, adeseori în condiţii de ambulator.
5. Examenul bioptic sau BIOPSIA – nu se justifică atunci când diagnosticul se poate stabili pe baza
semnelor clinice. Se indică a fi efectuat:
o în leziuni profunde şi de durată, când evaluarea clinică şi paraclinică a leziunii nu conduce la
un diagnostic definitiv concludent, diferenţial şi pozitiv
o când evoluţia clinică a unei leziuni diagnosticate pe baza semnelor clinice nu corespunde cu
diagnosticul clinic stabilit iniţial
 o când există cea mai mică suspiciune de tumoră malignă.

Biopsia poate fi:

 Biopsia prin excizie – este indicată în formaţiuni mici, ce permit extirpare până în ţesut sănătos,
pentru a nu produce invazie şi metastaze; la excizie este asigurată şi o porţiune de ţesut sănătos,
care să permită evaluarea zonei de tranziţie normal-patologic. Prin excizie se realizează şi
tratamentul leziunii.
 Biopsia prin incizie – se indică în leziuni întinse (ulcerative), când se recoltează un fragment de
ţesut, la limita ţesutului normal cu cel patologic, ce să permită stabilirea unui diagnostic în
scopul planificării intervenţiei terapeutice
 Puncţia biopsică – recoltarea ţesutului prin puncţii orale cu un ac gros, din profunzime.
 Forajul biopsic – indicat în formaţiuni profunde în plan osos.
 Fragmentul recoltat pentru examen morfopatologic, introdus în fixator, este trimis laboratorului
cu formularele tipizate ce vor conţine:
o datele de identificare ale bolnavului
o informaţii privind identificarea problemei (mucoasă palatinală, jugală, os)
o descrierea leziunii, cu un istoric sumar (evoluţie, simptome, durată)
o tehnica biopsiei

Subiectul 23. Testarea sensibilităţii – la materialele stomatologice

Testarea sensibilităţii – la materialele stomatologice este frecvent efectuată cu substanţe incriminate în
apariţia stomaţiei de contact. Metoda este utilizată pentru evaluarea potenţialului alergizant al
materialului acrilic (monomer, colorant) prin:

 test general prin sacrificarea sau aplicarea directă a materialului la nivelul antebraţului sau pe
spate
 test local prin aplicarea substanţei de test cu ajutorul unei ventuze de succiune din cauciuc
moale pe mucoasă, pe o perioadă de 24-48 de ore.

Reacţia pozitivă se manifestă prin pigmentare, vezicule, eritem. Metoda nu are valoare în stomatita
medicamentoasă, dar se poate depista o stomatită de contact.

Subiectul 24. TRANSILUMINAREA

TRANSILUMINAREA– diafanoscopia este o metodăce îşi are meritele ei în examinarea clinică pentru
depistarea:

 leziunilor dentare carioase ascunse

  leziunilor sinusului maxilar
 leziunilor de la nivelul obrazului.

În depistarea leziunilor carioase, metoda este dificil de utilizat la dinţii laterali, dar este mai uşor de
utilizat la dinţii frontali. S-a observat o frecvenţă crescută a detectării cariilor prin transiluminare (68%),
faţă de cele descoperite cu oglinda şi sonda. Examinarea se realizează într-o cameră obscură.

Tehnica utilizează o lampă desemnată acestui scop, plasată pe partea orală a dinţilor, leziunea
observându-se dinspre vestibular ca o “umbră” (pată). Lampa poate fi plasată vestibular şi leziunea
observată indirect, într-o oglindă plasată oral. Dinţii vitali apar de o culoare roz, omogenă, iar cei devitali
apar cu densităţi, de culoare închisă.

Pentru examinarea sinusului, lampa (10V) se introduce în cavitatea orală şi se observă aspectul normal
de semilună, simetrică, în regiunea suborbitară. Dacă sinusul este ocupat de formaţiuni tumorale sau
secreţii purulente, partea afectată apare mai opacă.

Subiectul 25. EXAMENUL BACTERIOLOGIC ŞI MICOLOGIC

EXAMENUL BACTERIOLOGIC ŞI MICOLOGIC – se poate utiliza la diferite nivele şi permite diagnosticarea
unor afecţiuni inflamatorii la nivelul mucoasei orale, parodonţiului, pulpei dentare, fiind un bun
indicator al eficienţei tratamentului.

Prelevările se vor realiza dimineaza, înainte de masă şi înainte de orice manoperă stomatologică,
utilizând tehnici variate, în funcţie de produsul, suprafaţa, sau leziunea de unde se recoltează:

 mucoasă
 salivă
 exudatul pungii gingivale (parodontopatii)
 colecţii purulente
 secreţii din fistule sau din canalele glandelor salivare
 canalul radicular (infecţii pulpare, controlul sterilităţii canalului înainte de obturaţie radiculară)
 oasele maxilare (afecţiuni inflamatorii)

Tehnicile de recoltare sunt simple, utilizând tamponul de vată, benzi de hârtie de filtru (sulcus), meşe,
conuri de hârtie de filtru (canal), metoda amprentării Bahn.

Prin examen direct, pe frotiu sau prin cultură, se apreciază cantitativ şi calitativ tipul de microorganisme,
patogenitatea acestora, care dintre microorganisme este direct răspunzător de starea inflamatorie
prezentă, pentru a se interveni la timp. Prin antibiogramă se determină sensibilitatea microorganismelor
la antibiotice.

Subiectul 26. EXAMENUL SALIVEI

EXAMENUL SALIVEI – conform concepţiilor moderne privind sistemele, saliva prin variabilitatea sa, prin
dinamismul şi potenţialul de organizare şi autoreglare, îşi demonstrează rolul său important în
menţinerea echilibrului biologic local şi a homeostazei mediului intern, în cadrul interacţiunii dintre
organism şi mediu

Investigarea salivei are în vedere evaluarea :

 cantitativă – prin măsurarea debitului salivei stimulate sau nestimulate eliminate pe minut
 calitativă – determinarea vâscozităţii, tensiunii superficiale, pH-ului, potenţialului oxido-
reducător, punctului crioscopic, activităţii enzimatice, conţinutului în electroliţi, enzime,
imunoglobuline, microorganisme, celule cu semnificaţie patologică, etc.

Citodiagnosticul salivar permite identificarea unor celule patologice specifice, care se descuamează de
pe pereţii canalelor şi acinilor glandulari, deosebind tumorile maligne de afecţiunile inflamatorii ale
glandelor salivare.

Testarea susceptibilităţii de carie se realizează prin utilizarea testului Snyder, a testului de numărare a
lactobacililor, sistemul Dentocult (Sistemul “Test Dentocult” – în utilizarea clinică de rutină, foloseşte o
capsulă specială de parafină pentru stimularea secreţiei salivare. Saliva este colectată într-un tub ce
conţine o lamă impregnată cu agar. După termostatare la 350C timp de 4 zile, se citeşte densitatea
coloniilor de lactobacili în comparaţie cu densitatea unui model etalon (chart), pentru a determina
numărul aproximativ de microbi pe ml de salivă. Valorile crescute indică o predominenţă a factorilor
cariogenici)

Subiectul 27. Examenul fotostatic

Examenul fotostatic – utilizează fotografia ca examen complementar cervico- facial extraoral şi intraoral.
Se recomandă marcarea pe faţă, cu creionul dermatograf, a punctelor craniometrice tegumentare
înainte de fotografiere.

Fotografiile extraorale de faţă ne oferă indicii de valoare privind:

 conturul facial
 simetria facială
 reliefurile faciale
 malformaţiile
 egalitatea etajelor
 mimica

Pentru analizarea simetriei faciale se realizează două fotografii (una pozitiv şi alta cu negativul întors), ce
se decupează pe linia mediană, după care se unesc jumătăţile drepte şi cele stângi, obţinându-se două
imagini ale faciesului; diferenţa dintre ele precizează diferenţele de simetrie şi dezvoltare.

Fotografiile de profil se analizează mai ales în perioada creşterii şi dezvoltării şi permit evaluarea:

 liniei profilului
 unghiului naso-labial
 treptei labiale
 şanţului labio-mentonier
  poziţiei mentonului

Fotografiile intraorale realizate pentru arcadele dentare separat şi în ocluzie de intercuspidare maximă,
relaţie centrică, oferă date despre:

 mărimea dinţilor, poziţia, integritatea

 aspectul parodonţiului
 rapoartele ocluzale statice.

Subiectul 28. STUDIUL DE MODEL

STUDIUL DE MODEL – este necesar ca examen indirect al bolnavului, pe care se fac măsurători complete.
Este unul dintre examenele complementare ce oferă posibilitatea vizualizării unor zone greu accesibile
examenului clinic direct (malpoziţii dentare, abateri de la morfologia normală a arcadei, bolţii palatine,
rapoartele dentare, spaţiile protetice potenţiale, evaluarea indicilor clinico- biologici locali pozitivi şi
negativi).

Studiul de model trebuie diferenţiat după etapa de vârstă, după scopul pentru care este utilizat
(documentar, diagnostic)

Modelele sunt realizate din ghips dur, după amprente documentare înregistrate în siliconi, alginate; se
preferă examinarea lor după montarea în simulator.

Modelele vor fi corect soclate, cu notarea datelor pacientului: nume, prenume, numărul foii de
observaţie, numele medicului.

Se începe examinarea cu modelul maxilar şi se continuă cu cel mandibular, respectând acelaşi algoritm
ca la examenul clinic:

 examenul vestibular maxilar de la dreapta la stânga şi mandibular de la stânga la dreapta,

urmărind profunzimea, elementele patologice conţinute, formaţiunile anatomice de la periferie
 examenul arcadei dento-alveolare (forma, simetria, dezvoltarea)
 examenul dinţilor, de la 18 la 28 la maxilar şi de la 38 la 48 la mandibulă, examinând consecutiv
dinţii şi spaţiile protetice potenţiale, cu specificarea
 caracteristicilor acestora; în absenţa molarilor de minte se descriu tuberozităţile de maxilar şi
tuberculii piriformi la mandibulă
 examinarea bolţii palatine cu înregistrarea simetriei (cu simetroscopul), formei, profunzimii
(compasul korkhans), modificărilor (torus)
 examinarea versantului lingual al arcadei dento-alveolare mandibulare
 examenul ocluziei va urmări atât analiza parametrilor morfologiei ocluzale cât şi rapoartele
ocluzale statice în cele trei planuri (sagital, transversal şi vertical) Când modelele sunt montate
în simulator se pot aprecia rapoartele ocluzale dinamice.

În ortodonţie, studiul pe model prezintă unele particularităţi legate de creşterea şi dezvoltarea arcadei
dento-alveolare în rapot de vârsta cronologică.
Subiectul 29 EXAMENUL RADIOLOGIC
EXAMENUL RADIOGRAFIC – este cel mai frecvent examen utilizat în stomatologie sub diferite forme şi
incidenţe, deoarece precizează diagnosticul prezumtiv şi diferenţial în cele mai multe cazuri, utilizând un
algoritm de analiză identic cu examenul clinic.

Examenul radiologic este o completare a examenului clinic şi este urmat de alte examene
complementare. Identificarea radiologică în scop prognostic se face în contextul cunoaşterii normalului
imagistic, care se raportează la noţiunile de morfologie.

Diagnosticul pe baza investigaţiei radiologice poate fi de probabilitate, certitudine, prezumtiv, iar uneori
imposibil, când necesită un examen histologic.

a. Radiografia intraorală – cu film retrodentoalveolar la dinţi restanţi (seriate) oferă date

suplimentare asupra:
1. dinţilor:
 prezenţa sau absenţa lor
 morfologia coronară, forma, dimensiunea, raportul cu camera pulpară şi volumul acesteia
 integritatea sau lipsa de substanţă
 morfologia radiculară: formă, dimensiuni (lungime, lăţime), număr, direcţie, implantare în
osul alveolar, canal radicular
 calitatea tratamentelor odontale (obturaţii, microproteze), adaptarea lor marginală
 calitatea tratamentului endodontic, corpi străini endocanaliculari, linii de fractură radiculară.
2. parodonţiului:
 spaţiul periodontal (formă, dimensiuni), etc.
 lamina dura: continuitate sau discontinuitate pe conturul dinţilor
 calitatea osului alveolar: septul alveolar, nivelul şi forma resorbţiei osoase (verticală şi
orizontală)
 ţesutul periapical
3. crestei edentate:
 corticala (grosimea, continuitatea); ancoşele neregulate indică un proces osteoclastic
 structura de fond: calitatea trabeculaţiei (grosime, orientare)
 dinţii incluşi, resturi radiculare, corpi străini
 linii de fractură (ramul orizontal, procesul alveolar).
b. Radiografia ocluzală, cu film muşcat (bite-wing) – oferă indicaţii în depistarea cariilor ascunse,
interproximale, formaţiuni ale planşeului, litiază salivară cu calculi localizaţi la nivelul canalelor
Wharton.
c. Radiografia extraorală panoramică – oferă imaginea de ansamblu a unei arcade întregi cu detalii
ale parodonţiului şi osului; deşi măresc imaginea clinică ele permit:
 diagnosticarea precoce a dizarmoniilor dento-alveolare
 indicarea nivelului resorbţiei osului alveolar şi a tipului de resorbţie
 localizarea liniei de fractură, orientarea, depistarea fragmentelor, raportului dintelui cu
focarul de fractură.
 d. Ortopantomografia – este una din cele mai complexe investigaţii ce ne oferă informaţii utile în
privinţa:
 formei şi dimensiunilor oaselormaxilare (ramul orizontal şi verticalal mandibulei)
 unghiului mandibular
 canalului mandibular şi gaurii mentoniere
 articulaţiei temporo-mandibular, relaţiilor dentare intraarcadice
 proceselor dento-alveolare, mugurilor dentari, rapoartelor dento-sinusale.
e. Radiografia cefalometrică de faţă, axială şi de profil (teleradiografia) – este indicată în
diagnosticarea anomaliilor dento-maxilare şi ne oferă date referitoare la morfologia oaselor
maxilare şi dezvoltarea acestora, prin studiul fenomenelor de creştere scheletată, proporţiile,
unghiurile, rapoartele existente la nivel cranio- facial.

Subiectul 30 STABILIREA DIAGNOSTICULUI ORAL

Diagnosticul oral, cuprinde:

 diagnosticul iniţial
 diagnosticul final.
 Diagnosticul de certitudine – infirmă sau confiemă diagnosticul initial, poate fi:
o diagnostic direct
o diagnostic diferenţial
o diagnostic pozitiv
o diagnostic de probă (terapeutic)
o diagnostic de espectaţie.

În formularea diagnosticului oral se iau în considerare semnele şi simptomele precizate prin:

 anamneză
 evaluare generală
 examinare extraorală
 examinare intraorală
 examinarea complementară.

Diagnosticul oral cuprinde toate elementele sistemului stomatognat şi interrelaţia lor cu organismul.
Etapele diagnosticului sistemic cuprinde:

Diagnosticul stării generale se precizează pe baza:

 anamnezei
 evaluării generale clinice
 examinării complementare

Diagnosticul stării locale este complex şi cuprinde diagnosticul de integritate:

 odontală
 parodontală
  a arcadei
 ocluzală
 al relaţiilor mandibulo-craniene
 homeostatică şi funcţională
 mucozală, a limbii şi glandelor salivare
 chirurgicală.

Diagnosticul stării de igienă

Definiţi următorii termeni de specialitate:

Arcada dentara - totalitatea dintilor implantati in alveolele osului maxilar si mandibular;

Abraziune - uzura suprafetelor dentare;

Amprenta - copia negativă, fidelă a unei regiuni anatomice, folosită pentru confecţionarea lucrărilor fixe
si mobile

Anchiloza temporo-mandibulara - limitarea permanentă a mişcărilor mandibulei, datorită organizarii

unui ţesut fibros ce duce la sudarea condilului la cavitatea glenoidă

Anestezie - introducerea in organism a unor substanţe care au proprietatea de a provoca dispariţia

sensibilitatii

Bont dentar - porţiunea coronară a dintelui fară smalţ, rezultata in urma şlefuirii coronare pe toate
feţele, până la indepartarea unui strat dur, de 1-2 mm grosime;

Breşa edentată - zona rezultată prin pierderea de pe arcadă a unuia sau a mai multor dinţi

Camera pulpară - spaţiul din interiorul coroanei dentare, cu pereţii formaţi din dentină, în care se afla
pulpa dentară

Canal dentar - spaţiu natural, alungit, situat în înteriorul dintelui si care conţine pulpa radiculară

Canal radicular - canal care traverseaza rădăcina dintelui din camera pulpară până la apex si conţine
pachetul vasculonervos

Carie dentară - proces distructiv cronic, care evoluează fără fenomene inflamatorii tipice, provocand
necroza ţesuturilor dentare dure şi, în stadiul final, infectarea pulpei

Colet dentar - zona intermediară dintre coroană si rădăcină, unde are loc joncţiunea smalţ-cement

Creasta dentară - proeminentă ce se înalţă spre suprafata ocluzală a dinţilor laterali sau pe suprafaţa
palatinală si linguală a frontalilor superiori si inferiori

Cuspizi - formatiuni ovalare ce se proiectează pe suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali si pe marginile
incizale ale caninilor, ale caror formă si dimensiuni variază de la un dinte la altul, ca şi de la pacient la
pacient

Deglutiţie - act fiziologic prin care bolul alimentar trece, reflex, din gură, prin esofag, în stomac
Dentina - stratul cel mai gros din structura dintelui, aflat sub smalt

Dentaţia – statusul dentar, formula dentară a unui individ la un moment dat; poate fi temporară, mixtă
sau permanentă

Dentiţia –face referire la procesul de erupţie a dinţilor şi poate fi: concordantă cu vârsta, întârziată sau
precoce

Detartraj - metodă terapeutică, prin care se îndepărtează depozitele de tartru supra si subgingival de pe
dinţi şi de pe lucrări protetice

Diastemă - dizarmonie dento-alveolară cu spaţiere interdentară, caracterizată prin existenţa unui spaţiu
de 2-10 mm între cei doi incisivi centrali superiori("strungăreaţă")

Ectopie - erupţia unui dinte iî afara poziţiei lui normale pe arcada alveolară

Edentatie - stare fizio-patologica, ce se caracterizeaza prin pierderea de la 1-16 dinti pe o arcada dentara

Egresiune dentara - fenomen de eruptie dentara pe arcada cu depasirea planului de ocluzie, determinat
de lipsa dintelui antagonist sau de infectia dintelui care egreseaza

Extirpare vitală - metoda chirurgicala prin care se indeparteaza in totalitate pulpa dentara prin
anestezie;

Etiologie - ramură a medicinii care se ocupă de cauzele bolilor

Extracţie - interventie de necesitate, care consta in indepartarea unui dinte bolnav, care provoaca si
intretine procese patologice locale, regionale si generale, ce nu pot fi rezolvate prin tratamente
conservatoare

Fonaţie - functie a aparatului dento-maxilar cu rol important in dezvoltarea lui

Gingie - parte componenta a parodontiului de invelis, ce acopera osul alveolar care inconjoara coletul
dintelui

Gingivite - modificari inflamatorii limitate initial la mucoasa gingivala, fara cuprinderea ligamentului
alveolare

Infecţie - stare patologica a organismului, cauzata de patrunderea si dezvoltarea in interiorul acestuia a

unui agent patogen

Inflamaţie pulpară - totalitatea reactiilor si proceselor cu caracter de adaptare, care se dezvolta in pulpa,
intr-o succesiune de faze, ca urmare a actiunii unui agent pathogen

Luxatia dentară - accident produs in timpul actelor stomatologice, prin utilizarea defectuoasa a
instrumentarului dentar determinand dislocarea dintelui din alveola sa, prin ruperea ligamentelor
alveolo-dentare

Masticaţie - activitate fiziologica, factor principal in formarea si evolutia ocluziei in plan mezio-distal

Migrare dentară - deplasare a dintelui in diferite circumstante

Mobilitate - proprietate de a se misca

Ocluzie - raport static sau dinamic intre arcadele dentare

Odontalgie - durere de origine dentara, cu cauze diferite

Ortodonţie – ramură a medicinii dentare care se ocupă cu studiul si tratamentul anomaliilor dento-
maxilare

Parodonţiu de inveliş - fibromucoasa bucala, care acopera osul alveolar si inconjoara coletul dintelui, cu
rol in formarea santului gingival si a ligamentelor supra alveolare;

Parodonţiu marginal - complex de tesuturi care asigura fixarea dintelui in structurile maxilarului;

Placă bacteriană – film bacterian care adera de suprafata dintilor si care se indearteaza doar prin periaj
dentar.Reprezinta factorul etiologic determinant al cariei dentare

Proteza dentară - corp fizic confectionat dintr-o serie de materiale, dupa indicatiile medicului, cu scopul
de a restaura morfofunctional tesuturile dentare

Pulpa dentară - tesut conjuctiv lax, situat in camera pulpara si canalul radicular

Pulpite - inflamatii pulpare ce se desfasoara in pulpa intr-o succesiune de faze, ca urmare a actiunii unui
agent patoge

Stomatite - inflamatii localizate pe portiuni mai mari ale mucoasei bucale, in mai multe zone topografice
ale acestuia;

Tartru dentar - formatiuni organo-minerale depozitate pe suprafetele dintilor si pe alte suprafete solide
din cavitatea bucala

Xerostomie - sindrom de gura uscata