Sunteți pe pagina 1din 24

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”

Examenul pacientului.
Metode de fixare a protezelor totale.

Student: Movileanu Alexandrin, S1703


1.Caracteristica examenului subiectiv.
2. Examenul exobucal. Caracteristica.
3.Examenul endobucal. Caracteristica.
4.Examneul paraclinic la edentația totala.
5. Componentele diagnosticului la edentația totală?
6. Metode mecanice de fixare a protezelor totale.
7. Metode biomecanice de fixare a protezelor totale.
8. Metode fizice de fixare a protezelor totale.
9. Metoda biofizica de fixare de fixare a protezelor totale.
10. Factorii de mentinere si stabilizare a protezei totale.
11. Ce reprezinta succiunea?
12. Ce reprezinta adeziunea?
Pacienții edentați total care solicită tratament protetic se împart
în doua grupe:

 Pacienți protezați,care solicită confecționarea protezelor noi.

 Pacienți neprotezați ,care nu au purtat nici un fel de proteză mobilizabilă,care au o mare


neîncredere față de acest mod de tratament.
Examenul vechilor proteze
Se face atât în afara cavităţii orale cât şi cu protezele aplicate în cavitatea orală.
Obținem informatii:
 Dacă a fost tolerata sau nu proteza

 Despre aspectul bazei și marginilor, grosimea ,întinderea, modelaj.

 Studierea rapoartelor ocluzale,dacă s-a păstrat sau nu DVO

 Felul alimentației (relieful ocluzal al arcadelor artificiale asociat cu felul alimentaţiei –


consumul de alimente dure/moi)

 Existența obiceiurilor vicioase

 Modalitatea de igienizare a protezelor


Examenul subiectiv
 Datele personale

 Motivatia

 Istoricul actualei maladii

 Istocirul vietii
Examenul exobucal
Examenul feței:
1.Conturul feței
2. Expresia feței - mimică, fizionomică)
3. Simetria facială - se examinează în raport cu axul vertical al feței, care trebuie să coincidă cu liniile
interfrenulare și interincisive maxilară și mandibulară
4. Proporția etajelor
5.Colorația tegumentelor - comparativ cu regiunile învecinate
6.Integritatea tegumentelor (deformări, tumefieri, ulcerații, tumori, cicatrici, plăgi, fistule, la care se
descriu dimensiunile, forma, aspect);
7. Elemente constituiente ale feței - ochi, pleoape, nas, buze, comisuri, menton, obraji, zone temporale,
maseterine, parotidiene, urechi, tragus etc.
8. Relieful natural al feței -aspectul proeminențelor, șanțuri anatomice care pot fi modificate în funcție de
amplitudinea și localizarea edentațiilor
Examenul exobucal
Palparea:

 Superficială - temperatură, umiditatea, sensibilitatea, denivelări, deformări

 Pofundă - punctele de emergență ale trigemenului, mușchi, reliefuri osoase, ganglioni, art.
temporo-mandibulară

 Palparea glandelor salivare mari (submandibulare, parotidă, sublinguală)


Examenul exobucal
Examenul articulației temporo-mandibulare:
 Inspecția statică se realizeză la nivelul reg. pretragiene și mentoniere.
Se urmăresc comparativ dreapta-stînga, din față și profil, urmărind modificările de culoare, integritate,
asimetrie.
 Inspecția dinamică, la deschiderea și închiderea gurii, urmărește excursiile condiliene, excursiile
mentonului din față și profil, ampitudinea deschiderii gurii.
 Palparea reg. pretragiene (la 13 mm anterior de tragus, pe linia ce unește unghiul extern al ochiului cu
tragusul);
Prin palparea în dinamică (la închidere-deschidere) se apreciază:
-sensibilitatea reg. pretragiene;
-poziția condililor;
-denivelările reg. pretragiene;
-excursiile condiliene;
 Auscultație (zgomote, cracmente, crepitații)
Examenul endobucal
 Stabilește mai întîi dacă deschiderea gurii se face în limite normale(aprox 3 cm) sau este
limitata(dificultăți în amprentare)

 Se cercetează cu ajutorul oglinzii tonicitatea orbicularului buzelor (interesează în adaptarea


lingurii individuale,sabloanelor, montarea dintilor frontali)

 Se examinează mucoasa mobilă ce acoperă obrajii(colorații normale sau particulare)se


controlează bridele și frenurile(direcția de inserție pentru adaptarea marginilor
lingurii,grosimea și inserția lor în raport cu creasta alveolară și eventualitatea unor intervenții
chirurgicale preprotetice)

 Mucoasa de colorație normală,groasă, aderentă este capabilă să suporte presiuni


masticatorii.Poate fi amprentata cu orice material.

 Examenul substratului osos începe cu cercetarea crestei edentate maxilare.


Maxila
 Mărimea arcadei edentate: mică, mijlocie, mare.

 Gradul de retentivitate al crestelor edentate poate fi exprimat astfel: pozitiv(retentiv), negative


(neretentive), moderat (intermediar).
-O creastă moderat retentivă va fi favorabilă menținerii și stabilizării protezei. Va
necesita amprentarea cu materiale ce devin eleastice (alginate,elastiomeri
de sinteză)
-O creastă foarte retentivă frontal vetibular necesită corectare chirurgicala,
dacă este asociată și cu o tuberozitate retentivă distal.

 Gradul de retentivitate al crestei edentate care rezultă din evaluarea:


-înălţimii crestelor
-laţimea crestelor
-profilul crestelor

 Aspectul crestelor edentate


- neted sau neregulat
- simetrice sau asimetrice
- direcţia: ascendente sau descendente spre distal
Maxila
 Bolta palatină: -în forma de ,,U’’ (proteza va avea adeziune,spijin și stabilitate)
-în formă de ,,V” (adeziune și stabilitate redusă)

 Rugile palatine, în edentaţiile totale neprotezate anterior, rugile palatine sunt bine reprezentate
la pacienţii vechi purtători de proteză totală, rugile palatine sunt şterse. (Pot constitui un reper
important în montarea caninilor (a II-a pereche de rugi) şi în aranjamentul dinţilor frontali.)

 Torus palatin: proeminent (necesită foliere pentru prevenirea basculării protezei)

 Torus situat în treimea posterioară a bolții(face probleme la închiderea marginală a liniei Ah)

 Stratul mucos din zona de sprijin de la maxilarul superior este examinat prin inspecție
(colorație, delimitare) și prin palpare (aprecierea rezilienței și sensibilității mucoasei).
Zona functionala lamaxilara(dupa V.Burlui)
 1.zona retrozigomatica sau punga lui
Eisenring,

 2.Zona vestibulara laterala,

 3.Zona vestibulara frontala,

 4.Zona functionala distala sau zona AH

*Zona Ah se poate observa prin inspecție , trecerea


dintre palatul dur și palatul moale.Pentru siguranță se
asociază la inspecție palparea cu latul sondei și
manevra Valsava. Aspectul vălului palatin poate
preciza dacă este zonă sau linie Ah.
Mandibula
 Substratul osos mandibular este reprezentat de creasta alveolară,de foarte multe ori redusă. În caz că este
prezentă poate fi:retentivă sau sensibilă la palpare.
 Torusul mandibular proeminent unilateral sau bilateral (necesită reducere chirurgicală)
 Cresta milohioidiană poate fi : -proieminentă ascuțită
-rotungită
 Substratul mucos are în majoritatea cazurilor o reziliență crescută.
 Tuberculul piriform ,indiferent de poziția,va acoperi două treimi din lingura amprentara si proteza.
 Bridele laterale se ocolesc cu grija de lingura amprentara si de proteza.
 Pungile jugale (Fish) vor fi amprentate pe cît e posibil la lățimea lor reală.
 Cu mare atenție sunt examinate limba și planșeul :
-Limba poate fi voluminoasă,tonică(dificultăți de amprentare ,ocupă spațiul protetic)
-Poziția limbii se apreciază după deschiderea gurii,ea poate fi:
 Anterioară,favorabilă,permite protracția la modelarea marginii linguale a amprentei
 Posterioară,defavorabilă,ce necesită un modelaj marginal.
Zona functionala periferica mandibulara

 1- zona tuberculului piriform;


 2- punga lui Fish sau zona vestibulară
laterală;
 3 –zona vestibulară frontală;
 4 – zona retro-linguală sau nişa lui Ney şi
Bowen;
 5 – zona linguală laterală;
 6 –zona linguală centrală sau zona Schlack şi
Schreinemakers .
Examenul paraclinic
 Investigații de laborator (hemoleucograma, profilul glicemic, analiza biochimică a sîngelui etc)
 Examenul radiologic
-intraoral: radiografia retro-dento-alveolară, bite-wing
-extraoral: radiografia panoramică
-teleradiografia de profil
 CT
 Artrografia
 Cineradiografia
 Electromiografia
 Electroodontometria
 Miotonmetria
 RMN
 Scintigrafia osoasă
 Determinarea pH salivei
Componentele diagnosticului edentatului total
Diagnosticul este compusă din:

 Maladia de bază

 Topografia afecțiunii(unimaxilare,bimaxilare)

 Forma clinică

 Factorii etiologici

 Complicatii posibile
Metodele mecanice de fixare a protezelor totale

 Arcuri si spirale care se fizeaxa in bazele protezelor la maxila sio mandibula


in zona laterala

 Ingrelarea protezei la mandibula – prin inlocuirea dintilor artificiali din


acrilat cu dinti din aliaje inoxidabile

 Confecționarea protezei metalice integre

 Protezarea pe implante
Metodele biomecanice de fixare
La baza acestei metode se află utilizarea unor formațiuni anatomice,ce asigură retenția
anatomică a protezei totale.

 Crosete gingivoalveolare,cînd apofiza alveolară în zona anterioară a maxilei nu mai este


pronunțată, se pot folosi cînd tuberozitățile maxilarensunt bine exprimate.
 crosete din acrilat care se unesc cu baza protezei,printr-o pîrghie metalică elastică(propuse de
Kemeny)
 Betelman a propus utilizarea spațiului sublingual ,unde de la baza protezei pornesc aripioarele
din acrilat.
Metodele fizice de fixare
 Aceste metode se bazează pe utilizarea unor fenomene fizice prin intermediul cărora se ameliorează
menținerea protezelor pe maxilarele edentate.
Din aceste metode fac parte utilizarea spațiului rarefiat și respingerea magnetică.
 Camera vid . Esențialul metodei de creare a spațiului rarefiat constă în diferența presiunii atmosferice și
cea de la baza protezei. În baza protezei se crează o cameră,în centrul de greutate al protezei.
Fibromucoasa rezilientă se deplasează parțial în cameră, înlăturînd aerul din ea.
 Prin urmare mucoasa de pe marginea
camerei se află în contact intim cu
marginile acesteea.
 Disc de cauciuc, din cauza hiperplaziei
mucoasei , specialiștii s-au dezis de ea.
 Utilizarea placuțelor magnetice de forma
cilindrica sau in forma de”U”
Metoda biofizică de fixare
La baza acestei metode a fost pusa aplicarea legilor fizice de creare a unui
vid pe toata suprafața protezei datorita inchiderii marginale circulare a
protezei ce vine in contact cu fibromucoasa activă mobila a plicii trecatoare.

Închiderea marginala sau ,,crearea supapei’’ este posibilă atunci cînd


marginea protezei în timpul funcției devine în contact cu fibromucoasa activ
mobilă a plicii trecătoare,

Țesuturile plicii au o reziliență evidentă,cu o mobilitate nu prea mare în


timpul funcției.

În momentul deplasării fibromucoasa se mișcă concomitent după marginea


protezei și contactul intim al acestora nu se întrerupe.
Factorii de mentinere si stabilizare a protezei totale

La maxila :
-apofiza alveolara, palatul dur, tipul de rezilienta a fibromucoasei, rugile palatine,
prezenta sau absenta torusului palatin, frenul bucal si labial, tuberozitatile
maxilare

La mandibula:
-apofiza alveolara, tipul de rezilienta a fibromucoasei, frenul labial,tuberculii
piriformi, șantul sublingual
Ce reprezintă succiunea ?
Este un contact strîns și rezistent la separare intre doua corpuri, obținut prin
crearea unui spațiu vid sau care conține aer rarefiat intre corpurile respective.

 intervine in mentinerea protezelor totale numai atunci cand conturul lor perifieric se
transforma in inchidere ermetica si cand, in cursul usoarelor deplasari functionale, se produce
o scadere a presiunii din interiorul filmului salivar, prezent intre suprafata mucozala a protezei
si mucoasa de sprijin.

 marginile protezei trebuie sa se situeze pana la limita maxima a campul protetic, la zona de
trecere intre mucoasa fixa si cea mobila (pe mucoasa pasiv mobila).

 marginea protezei trebuie sa ocoleasca si sa permita jocul formatiunilor mobile de la


periferiancampul protetic, pentru ca aceste formatiuni sa nu actioneze in sens dislocant. In
acest fel se realizeaza succiunea interna.

 marginile protezelor si versantele acestora trebuie astfel modelate, incat tesuturile moi
periprotetice ale buzelor, obrajilor si limbii sa se aplice intim si sa le inveleasca, astfel se
realizeaza si succiunea externa.
Ce reprezintă adeziunea ?
Adeziunea propriu-zisa reprezinta atracția ce apare intre moleculele de tip
diferit (ale placii si ale mucoasei), puse in contact foarte strîns și constituie un
factor de menținere a protezelor chiar și in absența salivei.

- prin interpunerea unei pelicule subtiri de lichid (saliva), adeziunea crește în


intensitate direct proporțional cu marimea suprafețelor în contact și cu cît stratul
de saliva este mai subtire.