Stagiul nr.

3
Odonto an III

Clasificarea cavităţilor în funcţie de tratament (clasificarea cavităţilor după

G. V. Black)
https://www.youtube.com/watch?v=uaIqOgEcqBM
Toate cavitaţile sunt clasificate în 6 clase corespunzătoare tratamentului:

1.Clasa I – cuprinde toate cavităţile fosetelor şi fisurilor (suprafaţa ocluzală a dinţilor

posteriori, suprafaţa vestibulară şi linguală a molarilor şi suprafaţa palatinală a dinţilor
anteriori.)

2.Clasa a II-
a – cuprinde
toate
cavităţile
suprafeţelor
proximale ale molarilor şi premolarilor (suprafaţa ocluzală este implicată cu una
sau două suprafeţe proximale ale oricărui dinte posterior).

3.Clasa a III-a – cuprinde toate cavităţile suprafeţelor proximale ale dinţilor

anteriori (incisivi şi canini) ce nu implică îndepărtarea şi restaurarea unghiului
incizal.

4.Clasa
a IV-a
–

cuprinde toate suprafeţele proximale ale incisivilor şi caninilor

(dinţi anteriori) ce implică îndepărtarea şi restaurarea unghiului incizal.
 5.Clasa a V-a cuprinde toate cavităţile localizate în 1/3 gingivală (de
colet) a dintelui. Pot fi situate pe faţa vestibulară sau linguală a dintelui.

6.
Clasa a
VI-a – toate cavităţile
situate pe vârful suprafeţei ocluzale unde uzura datorată atriţiei a îndepărtat
smalţul expunând dentina (adică suprafeţele corespunzătoare vârfului
cuspizilor) şi marginea incizală a dinţilor anteriori.
Diferite contururi marginale de cavităţi preparate, clasa lor după Black şi nomenclatura
în funcţie de faţa dintelui pe care sunt situate.

Anumiţi termeni care se folosesc frecvent în prepararea şi descrierea

cavităţilor sunt:
1. podea sau bază – este utilizat pentru a descrie fundul sau porţiunea cea mai

adâncă a cavităţii în cavităţile simple sau compuse (axial sau pulpar), plus
pragul gingival în cavităţile compuse.
 2. treaptă – se referă la configuraţia geometrică într-o cavitate compusă ce

cuprinde peretele axial pulpar şi gingival.

3. suprafaţa proximală – reprezintă acea suprafaţă a dintelui sau porţiune a

cavităţii care este cea mai apropiată dintelui adiacent, şi anume suprafaţa
mezială sau distală a dintelui.
4. coada de rândunică – reprezintă acea extensie a design-ului preparaţiei

pentru a crea un lăcaş materialului restaurator

5. istmul – descrie porţiunea cea mai îngustă a cavităţii sau a cozii de

rândunică.
6. joncţiunea amelodentinară (JAD) – este linia care reprezintă unirea smalţului

cu dentina. Este utilă pentru a aprecia adâncimea internă a cavităţii

preparate.
7. peretele de smalţ – este porţiunea cavităţii preparate care se găseşte în smalţ.

Este localizat între marginea cavităţii şi JAD.

https://www.youtube.com/watch?v=bLbKwaI0Hgs
https://www.youtube.com/watch?v=mfwHyJxBeu0

Pereţii unei cavităţi

În nomenclatura cavităţilor, pereţii fiecărei cavităţi preparate iau numele suprafeţei
dintelui cu care se învecinează.
peretele pulpar – este acel perete intern (situat în interiorul cavităţii) care acoperă pulpa
dintelui şi formează un unghi plan drept cu axul lung al dintelui.
peretele axial (parapulpar) – este acel perete intern de pe o suprafaţă axială care acoperă
pulpa dintelui şi este într-un plan paralel cu axul lung al dintelui.
peretele (pragul) gingival – este peretele intern de pe suprafaţa axială a cavităţii plasat
deasupra gingiei şi care urmăreşte acelaşi plan ca şi gingia.
 Unghiurile de linie
1. Un unghi de linie se formează acolo unde doi pereţi ai cavităţii se întâlnesc
de-a lungul unei linii (unghi diedru) şi se denumeşte prin unirea numelor celor doi
pereţi care se întâlnesc. De exemplu, unghiul de linie format la joncţiunea peretelui
vestibular cu cel pulpar (bazal) poartă denumirea de unghi de linie vestibulopulpar.
2.Unghiurile de punct – sunt formate acolo unde trei pereţi ai cavităţii se
întâlnesc într-un punct iar numele lor sunt date prin unirea numelor celor trei pereţi ce se
întâlnesc. De exemplu, unghiul de punct format la joncţiunea pereţilor mezial, lingual şi
pulpar poartă denumirea de unghi de punct meziolinguopulpar.

3.Unghiurile de cavosuprafaţă (marginile cavităţii) – muchia formată la

joncţiunea dintre peretele cavităţii şi suprafaţa externă a dintelui poartă
denumirea de unghi de cavosuprafaţă sau margine. De exemplu marginea
ocluzo – linguală.

Cavitate de clasa I preparată (vedere ocluzală)

Cavitate de clasa a II-a preparată (vedere mezială)
 Cele 7 etape de preparare a cavităţilor
https://www.youtube.com/watch?v=KkWMAFDeJ5g
1. Etapele de preparare a cavităţilor au fost introduse prima oară de Dr. G.V. Black
şi reprezintă o secvenţă ordonată de paşi urmaţi în toate cazurile preparării unei cavităţi.
Aceste etape prezentate în ordine sunt:
Etapa # 1: Stabilirea conturului marginal
Această etapă se referă la plasarea marginilor cavităţii preparate (sau marginilor de
cavosuprafaţă) într-o poziţie pe care o vor ocupa după prepararea completă a cavităţii.
Conturul marginal este influenţat de:
a. extinderea până la care smalţul carios este subminat

b. extinderea şi poziţia fisurilor şi a fosetelor

c. localizarea pulpei şi a coarnelor pulpare

d. prezenţa faţetelor de uzură datorate masticaţiei

e. rezistenţa materialului de restaurare ce urmează a fi plasat în cavitate

f. estetică

g. extensia necesară pentru a plasa restauraţia în zone carioimune. Aceasta este

denumită „extensia preventivă”.

Etapa # 2: Obţinerea formei de rezistenţă
Se referă la amplasamentul şi forma pereţilor cavităţii preparate care împiedică
dintele să exercite un stress funcţional exagerat asupra restauraţiei şi a structurii dentare
restante. Violarea formei de rezistenţă va determina fractura restauraţiei şi/sau a dintelui.

Forma de rezistenţă se obţine prin:

a. asigurarea unei baze care să reziste stress-ului

b. plasarea pereţilor cavităţii în unghiuri drepte cu forţele masticatorii.

c. reducerea adecvată a structurii dentare pentru a preveni fractura pereţilor

cavităţii.
Etapa # 3: Obţinerea formei de retenţie
Această etapă se referă la prepararea cavităţii cu un design care să permită
restauraţiei ulterioare să reziste forţelor ce tind să o dizloce în masticaţie, cum ar fi
mestecarea alimetelor lipicioase (caramele).
Forma de retenţie se realizează prin:
a. forme geometrice cum ar fi coada de rândunică

b. pereţi paraleli sau uşor convergenţi

c. şanţuri suplimentare de retenţie

d. elemente mecanice ca pinuri, cimenturi, ş.a.

Etapa # 4: Obţinerea formei de convenienţă

Se referă la acea formă a cavităţii care permite observarea adecvată, accesul şi
operativitatea uşoară în prepararea şi restaurarea dintelui.
Forma de convenienţă trebuie să permită operatorului să vizualizeze toate aspectele
cavităţii preparate înaintea inserţiei materialului restaurativ.
Forma de convenienţă este influenţată de:
a. accesul la câmpul operator

b. extensia preventivă

c. localizarea procesului carios

d. gradul de separare a dinţilor

e. mărimea instrumentelor utilizate

f. alţi factori ce includ salivaţia şi hemoragia, poziţia şi starea ţesutului

gingival, vizibilitatea
Etapa # 5: Exereza ţesutului cariat restant
Acest pas de multe ori este realizat odată cu etapele anterioare. Alteori, exereza
grosieră a ţesutului cariat trebuie realizată înainte de realizarea celorlalţi paşi. Exereza
ţesutului carios este influenţată de:
a. extinderea leziunii carioase
 b. starea de sănătate pulpară

c. cantitatea de dentină sănătoasă restantă

Etapa # 6: Finisarea pereţilor de smalţ şi a marginilor

Scopul acestei etape este realizarea cât mai bună a închiderii dintre dinte şi
materialul restaurativ şi de a asigura rezistenţă maximă smalţului cât şi materialului
restaurativ la marginile cavităţii. Această etapă se obţine prin folosirea judicioasă a
instrumentarului de mână bine ascuţit. Finisare pereţilor este influenţată de:
a. direcţia prismelor de smalţ

b. prezenţa smalţului neregulat sau friabil

c. cantitatea de dentină rămasă

Etapa # 7: Toaleta finală a cavităţii (curăţirea – debridarea)

Această etapă include:
a. îndepărtarea tuturor aşchiilor, prafului sau a altor debriuri (cum ar fi

medicamente, material de obturaţie de bază sau amestecuri)

b. spălarea şi uscarea cavităţii cu aer şi apă

NOTĂ: Uscarea excesivă (deshidratare sau desicaţie) poate cauza iritaţie

pulpară şi trebuie evitată.