EPIDEMIOLOGIA

TRAUMATISMELOR DENTARE
Traumatismele sunt leziuni grave deoarece ele pot
duce la pierderea imediată sau tardivă a unuia sau mai
multor dinţi

În practica cotidiană traumatismele reprezintă o urgentă

stomatologică în funcţie de gravitatea leziunii produse: pot
fi simple afectînd doar dintele, sau complexe, atunci cînd
afectează şi masivul facial;

Ca frecvenţă, cei mai afectaţi dinţi sunt incisivii şi caninii

superiori ca urmare a pozitiei lor pe arcadă, iar cei mai puţin
afectaţi sunt molarii şi premolarii.

Maximul de frecvenţă este între 5 şi 11 ani.

 Etiologie
1. Factori determinanţi :
 În dentiţia temporară pot apare accidente la vârsta de 2
pînă la 4 ani , cînd copilul învaţă să meargă sau în
timpul jocului.
 În dentiţia definitivă cauzele sunt determinate de
accidente sportive,de muncă, de circulatie sau de
agresiuni.
  2 . Factorii favorizanţi sunt :
 2.1 Factori locali :
- Supraocluzia dinţilor maxilari (90%) ;
-Anomalii alveolare;
-Afectare parodontală ;
- Carii şi fisuri dentare.
 2.2. Factori generali :
-Osteoporoză indusă de medicamente (corticoizi)

2.3. Factori iatrogeni

Intubarea din timpul anesteziei generale poate determina fracturi
coronare şi radiculare, luxaţii şi chiar avulsii dentare (frecvenţă
între 0,04 -12%).
În timpul extracţiei dentare se poate produce o luxaţie a dintelui
vecin, fie datorită unei manopere intempestive, fie în timpul ruperii
ligamentului alveolar, prin alunecarea elevatorului
 Clasificare (OMS 1978)

1.Traumatisme ale ţesuturilor dentare dure şi a

pulpei dentare;

2. Traumatisme ale ţesutului parodontal;

3. Traumatisme gingivo-mucoase

4.Traumatisme ale osului alveolar şi maxilar

 A. Traumatisme ale ţesuturilor dentare dure şi a pulpei
dentare

Fisuri
Fracturi ale smalţului
Fracturi coronare fără afectare pulpară
Fracturi coronare cu afectare pulpară
Fracturi corono-radiculaire
Fracturi radiculare
 B. Traumatisme ale ţesutului parodontal

Contuzii
 Subluxatii
 Intruzii dentare
 Extruzii
 Luxaţii laterale
 Expulzii
C. Traumatisme gingivo-mucoase
 Dilaceraţii ale gingiei şi mucoasei bucale
 Contuzii ale gingiei şi mucoasei bucale

D. Traumatisme ale osului alveolar şi maxilar

 Leziune cominutivă a alveolei dentare
 Fractură de perete alveolar
 Fractura procesului alveolar
 Fractura de maxilar şi de mandibulă
A. Traumatisme ale ţesuturilor dentare dure şi
a pulpei dentare:
1. Fisuri de smalţ

Fisură orizontală Fisură verticală

Fisurile de smalţ se manifestă ca fracturi incomplete de smalţ fără

pierdere de substanţă şi fără a depăşi joncţiunea amelo-dentinară
 2. Fracturile de smalţ

•Fractura de smalţ constă în pierderea de substanţă dentară

limitată doar la nivelul smalţului;
•Clinic, poate determina durere sau sensibilitate la rece;
 3. Fracturi coronare
3.1. Fractură coronară fără afectare pulpară
Semnele clinice sunt: durere la variaţii termice, la
masticatie, posibilă şi o mobilitate dentară dacă este
afectat şi ligamentul alveolar.
 3.2. Fractură coronară cu afectare
pulpară
• Pulpa este hemoragică,
dintele este foarte dureros;
• Tratamentul depinde de:
evoluţia radiculară,
marimea fracturii, de timpul
scurs de la traumatism
până la acordarea primului
ajutor în cabinetul dentar.
 4. Fracturi corono-radiculare
• Simple = fără afectare pulpară, (sunt
rare);
• Complicate , cu afectare pulpară şi
uneori şi parodontală.
• Cel mai frecvent linia de fractură
este oblică de la rebordul alveolar
vestibular pină în zona cervicală
palatină
• Poate fi verticală, uneori chiar
multiple linii de fractură.
• Există durere la masticaţie si la
variatiile termice, deoarece afectarea
pulpară este frecventă.
 5.Fracturi radiculare
Se pot situa :
-în 1/3 apicală,
-în 1/3 medie,
-în 1/3 coronară
Fractura radiculară afectează cementul, dentina şi pulpa dentară
 B. Traumatismele tesutului parodontal

LUXATIA DENTARĂ
1. PARTIALĂ
2. TOTALĂ

1.Luxatia partiala a dintilor temporari şi permanenti este un

traumatism întâlnit frecvent;
• Pacientul acuză dureri accentuate la mobilitatea dintelui, la masticaţie şi
percuţie;
• La dinţii temporari, cea mai frecventă forma este intruzia
• Tabloul clinic: se observă deplasarea dintelui în direcţia apicală
provocând ruperea pachetului vasculo-nervos şi importante leziuni
parodontale

Luxatia cu intruzie a dinţilor

51 et 61
 Luxația în dentiția permanentă: tratament
 După traumatism, dintele se repoziționează în alveoală sau se poate
lăsa să revină spontan la poziția inițială
 Menținerea dintelui în alveolă se face cu ajutorul unei atele de
contenție

 O atelă de contenție idelă trebuie să :

 Pemită dintelui să aibă mișcări funcționale în alveolă
 Să nu permită deplasări
 Să fie simplu de manipulat și inserat
 Din punct de vedere al pacientului, atela trebuie să-i permită
masticația, periajul dentar și să nu producă durere

 Durata de menținere a uneI atele este de la 2-4 săptămâni , în funcție

de mobilitatea dintelui și tesurile afectate

 Dintele traumatizat necesită supraveghere permanentă pe termen lung,

cel puțin 12 luni, pentru a evalua: vindecarea /apariția complicațiilor
 Luxatia totală (avulsia) reprezintă
deplasarea completă a dintelui din alveolă

Avulsie: Dintele 11 este reţinut doar prin

gingie
 Tratamentul de urgenţă
Este obligatorie prezentarea de urgenţă la un cabinet
dentar:
Un examen clinic riguros (inspectie, palpare)
Un examen radiologic
Realizarea de urgenţă a tratamentului
Reuşita tratamentului depinde de:
 nivelul de educaţie al populaţiei cu privire la
traumatismele dentare,
posibilităţile economice ale familiei,
 cunostinţele medicului dentist,
 posibilităţile terapeutice ale cabinetului dentar
 Tratamentul de urgență în avulsia dentară

Informaţiile referitoare la tratamentul de urgenţă sunt

foarte importante
De exemplu, prognosticul dinţilor cu avulsie depinde de
rapiditatea cu care sunt reimplantaţi: 10-15 minute,
maxim 1 oră si
de soluţia în care sunt păstrati până la cabinet

DINTII TEMPORARI NU SE IMPLANTEAZĂ!

Indicaţiile trebuie să fie clare şi concise:
-Dintele se manipulează dinspre coronar evitând
atingerea rădăcinii.
-Dacă este murdar se spală 10 secunde cu apă rece
şi se repoziţionează.
-Dacă repoziţionarea nu este posibilă din cauze
diverse, dintele este plasat într-un mediu de
conservare:
în lapte,
în salivă (prin plasarea în vestibul către posterior)
ser fiziologic
Solutia Hanks-permite păstrarea vitalităţii
parodontale timp de 12-24 ore in situaţii ideale.
Apa nu este recomandată ca mediu de transport
pentru că este hipotonă şi are o osmolaritate
incompatibilă cu supravieţuirea celulelor de pe
suprafaţa radiculară
Odată reimplantat,dintele se poate vindeca în 2
moduri diferite, cu condiția să fie respectata corect
procedura:
1.Teoretic, ligamentul alveolar se regenerează, fiind
posibilă vindecarea și longevitatea normală pe
arcadă:« cicatrizare parodontală ».

 2.Dacă ligamentele alveolare au fost rupte,

cicatrizarea se face pe seama înlocuirii osoase, cind
alveola va remodela dintele, inlocuind radacina cu
tesut osos: « cicatrizare osoasă ».
A. Replantarea a fost realizată de către pacient sau altă persoană prezentă la locul
accidentului.
• Se face toaleta zonei cu spray de apă, ser fiziologic, clorhexidină.
• Se suturează eventualele plăgile existente.
• Se verifică clinic şi radiologic poziţia dintelui replantat.
• Se imobilizează flexibil timp de 2 săptămâni.
•Tratament endodontic la 7-10 zile după replantare şi înainte de îndepărtarea imobilizării.

B. Replantarea unui dinte matur care a stat până la 60 de minute în mediu uscat
urmată de imersia într-un mediu de stocare considerat fiziologic: salivă, lapte, ser
fiziologic sau soluţii comerciale.
• Toaleta dintelui avulsionat cu ser fiziologic.
• Curăţarea alveolei prin spălare cu ser fiziologic.
• Examinarea alveolei. Dacă există fracturi ale pereţilor alveolari se repoziţionează cu un
instrument.
• Replantarea dintelui prin presiune uşoară.
• Sutura eventualelor plăgi gingivale.
• Verificarea poziţiei dintelui replantat clinic şi radiologic.
• Imobilizare flexibilă cu atelă şi răşină compozită timp de 2 săptămâni.
Tratament endodontic la 7-10 zile după replantare şi înainte de îndepărtarea imobilizării.
Prescriptii medicamentoase :
 antibiotice , 7 zile
 Vaccinare antitetanică
 Ape de gură (chlorhexidină 0,10 à 0,12 %, 2 ori /zi, 7 zile)
Sfaturi post-operatorii:
 Alimentație moale 2 săptămâni
 Igiena orală cu o periută cu peri moi

Prognosticul
În urma unei replantări tardive este de aşteptat să se producă
anchiloza. Resorbţia datorată anchilozei diferă în funcţie de vârstă.
La pacienţii prepuberali rădăcina se va resorbi în aproximativ 2
ani.
La pacienţii postpuberali, resorbţia radiculară poate să apară la
mai mult de 10 ani.
 Pacient 9 ani cu expulzie dentară 2.1
2: Contenție 21, 11, 53 et 22
3.Leziune inflamatorie periapicală cu resorbție osoasă după 3 luni (radiografie 1)
4.Tratament endodontic după 1 an si 6 luni (radiografie 2)
5. Tratament ortodontic după 2 ani
6.Dintele 21 după albire 3
4
7. Radiografia după 6 ani (radiografie 3)

7
5 6

Xavier CB, Vogt BF, Faria GD, Reinhardt LC, Hosni ES, Martos J. Multidisciplinary approach in the immediate replantation of a maxillary central
incisor - A six and a half year follow-up. Eur J Gen Dent 2015;4:155-60
În dentiţia temporară cel mai frecvent traumatism este luxatia
dentara
În dentiţia definitivă cel mai frecvent
traumatism este fractura coronara
 Epidemiologie
Se consideră că 35 % dintre copii şi adolescenţi sunt
victime ale traumatismelor produse accidental, în
special în dentiţia permanentă
Cele mai frecvente accidente survin
 la domiciliu (aproape 25 %)
 în locuri publice-terenurile de sport şi de joacă
(aproape 20 %)
Studiile epidemiologice au demonstrat că aproximativ 30%
dintre persoanele cu vârsta de 10-30 ani au avut în
antecedente un tip de traumatism

Copilăria şi adolescenţa sunt perioadele cele mai frecvent

afectate, riscul scade odată cu vârsta

În populaţia generală la 40-50 ani, cele mai multe

traumatisme sunt leziuni simple, fără complicaţii (50 - 60%)
 Leziunile traumatice determinate de sport sunt din ce în ce mai frecvente
în ultima perioadă, ca urmare a intensificării fenomenului sportiv în ţările
industrializate
 Incidenţa acestor leziuni variază în funcţie de caracteristicile culturale şi
sportive ale fiecărei ţări, de la luxaţii dentare simple, întâlnite în Franţa
într-un procent de 4,19% , la 16,3% în Australia.
ŢARA Incidenţa leziunilor traumatice dento-faciale cauzate de
accidente sportive
MAREA BRITANIE 8,1% de fracturi faciale
10,1% de fracturi dento-alveolare
JAPONIA 10,4%
AUSTRALIA 16,3%
SUEDIA 7% (fracturi cu localizare maxilară)
SUA 5,4% (fracturi cu localizare mandibulară)
FRANŢA luxaţii: 4,19%
contuzii: 6,51%
 Prevenţia traumatismelor dentare
În cabinetul dentar

 Evitarea factorilor de risc –ortodontici, infecţioşi:

 Factori de risc ortodontici (pro-alveolia şi malpoziţia
dentară);
 Factori de risc infectioşi (prezenţa de leziuni apicale,
molari de minte incluşi, parodontopatii).

 Prevenirea factorilor de risc ortodontici presupune

depistarea precoce a parafuncțiilor și reeducare;

 Prevenirea factorilor infecţioşi presupune efectuarea de

tratamente corecte endodontice şi tratamentul chirurgical
al leziunilor cronice peripicale.
 2. Preventia traumatismelor determinate de sport

 2.1. Pacient: există sporturi în care nu este

obligatorie protecţia dentară, nici chiar în competiţii:
ciclism, patinaj sau echitaţie
Prevenția presupune purtarea de gutiere
confecţionate în laboratoarele dentare care nu au
efecte negative asupra performanţei sportivului, sunt
bine adaptate şi nu împiedică vorbirea sau respiraţia.

 Tipurile de sport cu un risc crescut sunt: hockey,

fotbal american, rugby.
2.2. Anturajul:

Profesorii ar trebui să cunoască conduita de urgenţă în

cazul apariţiei de traumatisme dentare.
Antrenorii sportivi trebuie să aibă informaţiile necesare
Educaţia părinților, fie la școală, fie de către medicul
dentist
Personalul paramedical şi alte cadre medicale

Campaniile de informare publică joacă un rol important in

transmiterea informaţiilor privind importanţa manevrelor
corecte de manipulare şi a mediilor fiziologice de stocare a
dintelui pană la cel mai apropiat cabinet, dacă replantarea
nu se poate realiza la locul accidentului
 3. PREVENIREA COMPLICATIILOR ŞI A SECHELELOR

3.1. Prevenirea complicațiilor dentare

Traumatismele alveolo-dentare netratate se pot

complica prin:
Complicatii periapicale acute si cronice

Complicatii mecanice : agravarea leziunii

( exemplu, o fisură poate deveni fractură dentară, o luxaţie
minimă se poate agrava prin mobilitate crescută) 

Consecinţe estetice: discromia coroanelor dinţilor

depulpati sau la care s-a produs mortificarea pulpară.
 3.2. Prevenirea complicaţiilor traumatismelor
faciale
Sechelele care pot apare se referă la:
-tulburări ale ocluziei dentare
-aparitia edentaţiei
-lipsa de consolidare a ligamentului alveolo-dentar (în
cazul luxaţiilor sau contuziilor)
-deplasarea dinţilor mobilizaţi, cu apariția de
incongruenţe, necesitând tratamente ortodontice
-resorbția osului alveolar presupunând grefe osoase sau
implante dentare
mortificarea pulpară impune tratamente corecte
endodontice
 Rezumat
1. Pentru dentiţia temporară cel mai frecvent traumatism este
luxaţia dentară
2. Pentru dentiţia permanentă cel mai frecvent traumatism este
fractura coronară
3. Dintele cel mai des traumatizat este incisivul central maxilar.
4. Incidenţa masculina este incontestabilă
5. Principalele obiective ale tratametului pe care medicul
dentist trebuie să le aibă în vedere sunt:
– Restabilirea funcţiei estetice a dintelui traumatizat ;
– Menţinerea dinţilor traumatizaţi cât mai mult timp pe arcadă
într-un câmp osos sanatos ;
– Reducera riscurilor şi complicatiilor post-traumatice