1. Edentație totală,terminologie,date generale.

Edentație totală: absența tuturor unitatilor dento-parodontale de pe unul sau ambele

maxilare .
Etiologie:
-caria și complicațiile ei;
-afecțiunile parodontului;
- traumatismele;
-suprasolicitarea funcțională a dinților;
-traumatismul care implică numeroase extracții,
-tratamente incorecte ale edentatului parțial ș.a.
*poate fi și ereditar: anodonția – lipsa mugurilor dentari.

2.Edentatia totala,etiologie,patogeneza.
Ed totala ca patologie este una complicata!
este caracterizata printr-un sir de fenomene și noi tre sa cunoastem acest lucru pentru ca ed
totala uni-bimaxilară este o patologie specifica, deoarece este cea mai mutilanta patologie,
pentru sist stomatognat; ea perturba toate functiile SS; prezinta consecinte asupra intregului
organism;
dispare arcada dentară și odată cu ea dispare și apofiza alveolara, care asigura stabilitatea
unitatilor odonto-parodontale, pierderea dintilor – dispare apofiza și se transforma in creasta
alveolara , cunoastem de la cursul de propedeutica;
ed totala necesita o dubla protezare: refacerea arcadelor dentare și apofizei alveolare,
adaptarea neuromusculară, biomecanică a ATM, perceperea ed totale de către pacient
variază de la senzatia de nemultumire până la cea de handicap major.

Etiologia
 ereditară/congenitală/primară - lipseste dintele, dar el nici nu a erupt,
 dobândită/secundară - dintele erupe, dar in urma anumitor factori, dintele se pierde

ed primară: frecventă redusă, tulburări generale de dezvoltare, alterări ale țesuturilor

ectodermale
ed secundară: complicatiile cariei dentare (dar incidenta nu este mai mare ca a bolii
parodontale), boala parodontală (96% patologia este declansata de stări patologice a org in
general, doar 4% din cauza igienei precare), tumorile cav buc, traumatismul, iatrogenii
(terapia endodontică, protetica, prepararea dintilor, erori tehnologice ale restaurarilor,
refaceri inadecvate ale suprafetelor ocluzale, erori ocluzale);

la primară este atrofie uniforma a osului

la secundară este atrofie neuniformă, dintii au fost pierdut la interval diferit de timp

cauze favorizante: circumstante fiziopatologice (diabet, osteoporoza, rahitism), conditii de

viata, mediu social, profesia, altele

3.Tabloul clinic al edentatiei totale,caracteristica generala.

tablou clinic: variat, polimorf, depinde de factorul etiologic
tulburari functionale: imposibila sectionarea alimentelor, zdrobirea alim se face cu creasta
reziduala, ciclu de masticatie mai frecvent, imbibarea insuf a alim cu saliva, deglutitia fragm
destul de mari, secretie gastrica mai mare, , la copii alimentatia are efect sedativ
tulburari functionale fizionomice

tulburari fonetice: cavitatea buco-faringiana completeaza sunetul fundamental cu vibratii

acustice secundare cunoscute sub numele „armonicele sunetului fundamental”, pierderea
dintilor frontali determina modificarea pozitiei buzelor, limbii, creste spatiul de vorbire,
disparitia dintilor laterali duce la hipertrofia limbii, se deregleaza articularea fonemelor
linguale și labiale, încearcă să vorbească șoptit;

dereglarea deglutitiei: acest fenomen fiziologic in primul rand necesită un suport anatomic,
morfologic, necesita contacte maximal posibile in PIM, aceste contacte asigura contractia
maxima izotonica și izometrica a muschilor care ridica mandibua și asigură stabilitatea
mandibulei, contactele maximale intre dinti asigura stabilitatea mandibulei;

tulburari psihice: dereglarea deglutitiei (); masticatia insuficienta (), fizionomia, fonatia
perturbata
modificari morfofunctionale ale maxilarelor:
atrofia ap alveolare: pierderea osoasa reprezentativa in primul an de la extractie, modificari
continue la niv tes osos; resorbtia și atrofia corpului osului maxilar și mandibular; gradul de
atrofie este determinat de factorul etiologic, varsta, ordinea cronologica a pierderii dintilor

modificarile muc fixe:

leziuni traumatice la nivelul mucoasei, dintii nu o mai protejeaza, cheratinizarea mucoasei,
modificarea grosimii prin subtiere sau ingrosare; creasta ap alv se apropie de fundul de sac
vestibular și lingual;

modificarile la niv muschilor: se deregleaza distanta dinre punctul de insertie a muschilor;

insertiile mandibulare ale m. planseului bucal se apropie de creasta alveolara, limba isi
modifica forma și volumul si activitatea ca urmare a supertului vestibular dur, se modifica
tunelul muscular și in acest fel va fi perturbata fixarea și stabilitatea protezelor dentare totale
mobile; se modifica tonusul muscular
 modif la niv ATM: miscările sunt mai libere, condilul articular isi modifica traiectoria de
deplasare; pot apărea resorbtii și leziuni la niv elementelor anatomice, influentele
functionale determina modificari patologice, se intinde capsula articulara, se modifica
elementele anatomice ale ATM.

Complicatii ale ed tot:

ragade comisurale, cheilite angulare, candidoza comisurilor bucale, stomatite, hiperestezia
alveolara, hiperplazii fibroase, creste balante (?)
Complicatii loco-regionale: zgomote articulare, subluxatie sau luxatie condilo-articulară;
Complic generale: digestive (alim nu sunt prelucrate: triturare, imbib cu saliva, digestia);
psihice.

4.Argumentarea morfo-functionala a dereglarilor masticatorii la edentatul

total,caracteristica.
tulburari functionale:
- imposibila sectionarea alimentelor,
-zdrobirea alim se face cu creasta reziduala,
- ciclu de masticatie mai frecvent,
-imbibarea insuf a alim cu saliva,
-deglutitia fragm destul de mari, secretie gastrica mai mare,
-la copii aliumentatia are efect sedativ

5.Argumentarea morfo-functionala a dereglarilor fizionomice la edentatul

total,caracteristica.

6.Argumentarea morfo-functionala a dereglarilor deglutiției la edentatul

total,caracteristica.

dereglarea deglutitiei: acest fenomen fiziologic in primul rand necesită un suport anatomic,
morfologic, necesita contacte maximal posibile in PIM, aceste contacte asigura contractia
maxima izotonica și izometrica a muschilor care ridica mandibua și asigură stabilitatea
mandibulei, contactele maximale intre dinti asigura stabilitatea mandibulei;

7.Argumentarea morfo-functionala a dereglarilor fonetice la edentatul total,caracteristica.

 tulburari fonetice: cavitatea buco-faringiana completeaza sunetul fundamental cu vibratii
acustice secundare cunoscute sub numele „armonicele sunetului fundamental”, pierderea
dintilor frontali determina modificarea pozitiei buzelor, limbii, creste spatiul de vorbire,
disparitia dintilor laterali duce la hipertrofia limbii, se deregleaza articularea fonemelor
linguale și labiale, încearcă să vorbească șoptit;

8.Modificările morfo-functionale ale maxilarului superior la edentatul

total,caracteristica,importanța practică.
După extracţia dinţilor se produc resorbţia şi atrofia proceselor alveolare şi, în timp,
uneori chiar a oaselor maxilare.
a) Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 2-3 mm pentru
maxilarul superior şi la 4-5 mm pentru mandibulă;
b) Continuarea resorbţiei produce o pierdere osoasă de aproximativ 0,5 mm/an la
mandibulă şi mai puţin la maxilar;
c) Făcând o comparaţie între cele două oase maxilare, resorbţia de la mandibulă este
în total de 4 ori mai mare decât la maxilarul superior;
d) Atrofia maxilarelor poate fi:
simetrică - când pierderea dinţilor de pe ambele hemiarcade s-a produs concomitent
sau la scurt interval de timp;
asimetrică - pierderea dinţilor de pe cele două hemiarcade a fost distanţată printr-o
lungă perioadă de timp.
e) Atrofia maxilarului superior este de obicei centripetă; în consecinţă, pe măsura
atrofiei osului, circumferinţa crestei edentate se micşorează;
f) Atrofia mandibulei este centrifugă; în consecinţă, pe măsura atrofierii, arcul
crestelor alveolare mandibulare se deschide;
g) Maxilarul superior se atrofiază mai lent decât mandibula, dar în anumite cazuri
nefericite se ajunge repede la atrofii destul de importante.

9.Artofia apofizelor alveolare la maxila la edentatul total,clasificarea

Schroder,Doinicov,Kurleandski,importanța practică.
Dupa Schroder se deosebesc 3 tipuri de atrofii alveolare maxilare:
Tipul I
 Prezenta unei apofize alveolare pronuntate, semiovale, care uniform este acoperita cu o
mucoasa normala depasind cu mult nivelul boltii palatine.
 Are tuberozitatile bine exprimate
 Torusul palatin mai putin exprimat sau in lipsa.
 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc la distanta destul de mare de la
suprafata apofizei alveolare.
 Este cel mai favorabil pt tratament protetic, deoarece formatiunile anatomice sunt destul de
exprimate si nu impiedica fixarea protezei.
Tipul II
  Prezenta unei apofizei alveolare late, din cauza atrofiei medii depasind putin nivelul
boltii palatine.

 Tuberozitatile maxialare sunt mai putin exprimate.

 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc mai aproape de suprafata

apofizei alveolare comparativ cu tipul I.

 Conditii bune de tratament protetic, insa contractia brusca a muschilor in unele cazuri
poate duce la esec.
Tipul III
 Apof.alveolara este disparuta.

 Prezenta unei bolti palatine aproape plata.

 Tuberozitatile maxilare sunt atrofiate esential.

 Plica trecatoare si locul de insertie a frenumului buzei super si a muchilor se afla la

nivelul coamei apof.alvelare.

 Tratament protetic este nefavorabil.

Doinikov a mai adăugat 2 clase

 Tipul IV: apofiza alveolară bine exprimată în zona frontală și destul de atrofiată în
zonele laterale.
*Condițiile de tratament în așa caz nu sunt favorabile, deoarece de obicei tuberozitățile
maxilare practic lipsesc și fixarea protezei prezintă dificultăți;
 Tipul V: apofiza alveolară este exprimată destul de bine în zonele laterale și atrofiată
în cea frontală.
*condițiile de tratament protetic și fixare a protezei pot fi satisfăcătoare deoarece mult
depinde de tabloul clinic.

Dupa Kurleandski
Tipul I- Apof.alveolara este inalta,iar nivelul insertiei muschilor din zonele orala si
vestibulara este la o distanta mare de varful apofizei alveolare
Tipul II- Apof.alveolara este atrofiata pana la nivelul insertiei muschilor din zonele orala si
vestibulara
Tipul III – Atrofia apofizei alveolare se pronunta mai jos de nivelul de insertiei muschilor
din zonele orala si vestibulara
Tipul IV-Se caracterizeaza cu o atrofie pronuntata in zonele laterale si mai putin pronuntata
in zona frontala
Tipul V-Atrofia apofizelor alveolare este mai pronuntata in zona frontala

10.Modificările morfo-functionale ale mandibulei la edentatul

total,caracteristica,importanța practică.
După extracţia dinţilor se produc resorbţia şi atrofia proceselor alveolare şi, în timp,
uneori chiar a oaselor maxilare.
 a) Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 2-3 mm pentru
maxilarul superior şi la 4-5 mm pentru mandibulă;
b) Continuarea resorbţiei produce o pierdere osoasă de aproximativ 0,5 mm/an la
mandibulă şi mai puţin la maxilar;
c) Făcând o comparaţie între cele două oase maxilare, resorbţia de la mandibulă este
în total de 4 ori mai mare decât la maxilarul superior;
d) Atrofia maxilarelor poate fi:
simetrică - când pierderea dinţilor de pe ambele hemiarcade s-a produs concomitent
sau la scurt interval de timp;
asimetrică - pierderea dinţilor de pe cele două hemiarcade a fost distanţată printr-o
lungă perioadă de timp.
e) Atrofia maxilarului superior este de obicei centripetă; în consecinţă, pe măsura
atrofiei osului, circumferinţa crestei edentate se micşorează;
f) Atrofia mandibulei este centrifugă; în consecinţă, pe măsura atrofierii, arcul
crestelor alveolare mandibulare se deschide;
g) Maxilarul superior se atrofiază mai lent decât mandibula, dar în anumite cazuri
nefericite se ajunge repede la atrofii destul de importante.

11.Atrofia apofizei alveolare la mandibulă la edentatul total,clasificarea Koller,importanta

practică.
Dupa Kӧller se deosebesc 4 tipuri de atrofii alveolare mandibulare:
Tipul I
 Apofiza alveolara prezinta o inaltime bine exprimata, egala pe toata intinderea,
resorbtia producindu-se intr-o mica masura.

 Creasta apofizei alveolare este rotunjita si favorabila pentru baza protezei, deoarece
impiedica microexcursia protezei ce poate avea loc la miscarea mandibulei.

 Locul de insertie a muschilor si plica trecatoare a mucoasei sunt situate la o distanta

considerabila de virful apofizei alveolare.

 Tratament protetic este cel mai favorabil.

Tipul II
 Atrofia apofizei alveolare este uniforma pe toata intinderea, insa este destul de avansata,
afectind in unele cazuri si corpul mandibulei.

 Procesul de resorbtie se accentueaza si ajunge la linia oblica interna si externa, apofiza

se transforma intr-o depresiune.

 Apofiza alveolara in zona frontala deseori capata o forma ascutita, ce impiedica

protezarea.

 Locul de insertie a muschilor este situat aproape pe marginea crestei.

  Tratamentul protetic este foarte dificil. Deoarece lipsesc formatiuni anatomice retentive,
iar insertia fasciculelor musculare este aproape pe virful crestei alveolare, ceea ce duce la
miscarea protezei.
Tipul III
 Apofiza alveolara este atrofiata esential in sens lateral si mai putin frontal, datorita
faptului ca dintii laterali au fost pierduti mai timpuriu decit cei frontali.

 Tratamentul protetic este mai favorabil fiindca atrofia apofizei alveolare in zonele
laterale nu impiedica microexcursia protezei in plan transversal.

 Zona de retentia este doar prezenta in regiunea frontala care impiedica miscarea protezei
in plan sagital – in directia antero-posterioara.
Tipul IV
 Atrofia apofizei alveolare este accentuata in zona frontala si putin exprimata in
regiunile laterale.

 Stabilizarea protezei este asigurata numai in directia transversala, pe cind in plan

sagital este foarte slaba datorita posibilitatii de alunecare a protezei inainte.

12.Modificările morfo-funcționale ale mucoasei fixe la edentatul

total,caracteristica,importanța practică.
Modificările mucoasei fixe şi mobile

Mucoasa care acoperă crestele edentate maxilare şi mandibulare cît şi bolta palatină

(mucoasa fixă) este supusă unor modificări legate de existenţa în continuare a procesului de
atrofie.
La începutul acestui proces, de obicei crestele alveolare sunt acoperite cu o mucoasă cu o
grosime şi consistenţă uniforme.
Evoluţia acestui ţesut poate fi următoarea:

a) Mucoasa nu urmează atrofia osoasă şi ca urmare deasupra crestei alveolare mult atrofiate
rămîne un strat de mucoasă ce poate fi mobilizat, balansat ca o
„creastă de cocoş” (situaţie comparată cu aspectul unui om care a slăbit brusc). În aşa caz
se recomandă îndepărtarea chirurgicală a mucoasei respective.
Atunci cînd acest lucru nu este posibil, se recomandă tehnici speciale de amprentare.
b) Mucoasa fixă se îngroaşă. Creşte stratul submucos între periost şi mucoasă. În aceste
zone mucoasa are o rezilienţă mare.
c) Mucoasa devine foarte subţire-deosebit de sensibilă (în special pe torusul maxilar, torusul
mandibular, sau chiar pe crestele edentate), suportînd cu greu presiunile.
d) Rugile palatine devin şterse.

e) La mandibulă în cazurile de atrofie mucoasa simplă se reduce la o linie s-au dispare

complet.
 f) În urma resorbţiei osului alveolar fundurile de sac vestibulare se apropie de muchia
crestelor.

13.Modificările morfo-funcționale ale muschilor sistemului stomatognat la edentatul

total,caracteristica,importanța practică.
Modificările morfo-funcţionale ale muşchilor aparatului dento-maxilar

1. La edentatul total muşchii ridicători ai mandibulei se contractă mai mult ca la dentat pentru
că necesită apropierea crestelor edentate pentru efectuarea masticației, ce produce o scurtare
a muşchilor (fascicului vertical al maseterului şi fasciculelor posterioare ale temporalului).
2. Muşchii suprahioidieni din aceliaşi motive suferă o întindre mai mare. Prin atrofia osului
alveolar muşchiul milohioidian se apropie de vîrful crestei.
3. Muşchii oro-faciali pot suferi o modificare a tonusului normal. Acest lucru afectează serios
posibilităţile de menţinere a viitoarei proteze totale.
4. Muşchii limbii se hipertrofiază în urma activităţii mai intense depuse în procesul de
masticaţie. Limba capătă, pe lîngă rolul de a insaliva şi transporta bolul alimentar şi pe acela
de a fărîmiţa alimentele de consistenţă redusă.

14.Mușchii mobilizatori(ridicători,coborâtori,propulsori) ai mandibulei,caracteristica

generală,importanța practică.
Muşchii ridicători

- M.maseter – prin fasciculul său superficial (care se inseră superior pe marginea inferioară
a arcadei zigomatice şi inferior pe unghiul mandibulei) prin porţiunea sa cea mai anterioară
poate veni în contact cu marginea protezei mandibulare.
- M.temporal – are două fascicule: superficial şi profund, care se unesc într-un tendon ce
înconjoară apofiza coronoidă a mandibulei şi se prelungeşte pînă la trigonul retromolar, unde pot
veni în contact cu marginea posterioară a protezei inferioare.
- Muschiul pterigoidian intern are fibrele orientate oblic de sus in jos, dinspre inainte spre
inapoi si dinauntru catre inafara, realizand miscari de ridicare, propulsie si diductie a mandibulei.
Muşchii coborîtori ai mandibulei

M.milohioidian – inserţia perpendiculară a fibrelor acestui muşchi pe periferia cîmpului protetic

poate duce la mobilizarea protezei totale.

muschiul geniohioidian se prezinta ca un muschi aplatizat de sus in jos;

muschiul digastric, pantecele anterior.

 Muschii propulsori ai mandibulei proiecteaza inainte osul
mandibular, realizand miscarea de propulsie. In aceasta categorie de muschi sunt
inclusi:

m. pterigoidian extern, constituit din doua fascicule: fasciculul superior

orientat usor oblic catre inafara, in jos, inapoi si fasciculul inferior cu directie
aproape orizontala. Acesta reprezinta principalul muschi propulsor;

m. maseter, prin fasciculul superficial;

m. pterigoidian intern, cu actiune propulsoare secundara.

Muşchii limbii (17 muşchi)

ne interesează în special genioglosul care se inseră pe apofizele genii şi se desfăşoară apoi în

interiorul limbii. Este o strînsă interdependenţă funcţională între contracţia genioglosului şi
contracţia milohioideanului, de aceia, jenarea contracţiei unuia dintre muşchii (o lingură prea
lungă sau o proteză prea extinsă) atrage după sine dificultăţi în contracţia celuilalt. O atenţie
deosebită trebuie deci acordată marginii linguale a lingurii individuale şi apoi a protezei în zona
linguală centrală.
Muşchii vălului palatin
Vălul palatin reprezintă limita pănă la care trebuie să se întindă baza protezei totale maxilare. El
este constituit din 5 grupuri musculare pereche.
Dintre aceştia ne interesează:
- Muşchii ridicători şi tensori ai vălului (peristafilinul extern şi intern), care modifică
poziţia palatului moale în cursul emiterii vocalei "A”.
- Muşchii coborători ai vălului glosostafilin (palatoglos) şi faringostafilin – permit
delimitarea marginii posterioare a amprentei.
Toţi aceşti muşchi se inseră perpendicular pe periferia cîmpului protetic, de aceia marginea
lingurii individuale şi apoi a protezei trebuie să se situeze foarte exact la acest nivel. În caz
contrar, proteza nu mai are o bună menţinere sau apar leziuni de decubit.
Muşchii faringelui

Dintre aceşti muşchi ne interesază doar constrictorul superior, care prin fasciculul său
milohioidean, poate veni în contact cu proteza mandibulară în caz că aceasta este extinsă în
spaţiul retromilohioidian în această situaţie apar frecvent instabilitatea protezei şi dificultăţi în
deglutiţie.

15.Mușchii mimici caracteristica generală,importanța practică.

Musculatura din vecinătatea cîmpului protetic

În realizarea tratamentului protetic al edentatului total ne interesează formaţiunile musculare care

au o relaţie directă cu periferia cîmpului protetic (legătură anatomică şi funcţională).
Esenţialul pentru stabilitatea şi menţinerea viitoarei proteze este raportul dintre direcţia de
inserţie a fibrelor musculare şi marginea cîmpului protetic.
În ordinea importanţei lor în proteza edentaului total, v-om prezenta următorii muşchi
oro-faciali:
1. M. buccinator – este situat în partea laterală a cavităţii bucale în grosimea fiecărui

obraz şi are următoarele inserţii:

Superior, inserţie osoasă orizontală de la nivelul tuberozităţii pînă în dreptul molarului I
superior.
Inferior, pe faţa externă a mandibulei de-a lungul liniei oblice externe de la trigonul retromolar
pînă la primul molar inferior.
Posterior, inserţia oblică aproape verticală pe ligamentul pterigomandibular.
Anterior, fibrele se fixează pe pielea comisurii, formînd nodul comisural (modiolus).

Atît fibrele superioare cît şi cele inferioare ale buccinatorului participă la formarea muşchiului
orbicular. Cînd gura este deschisă, muşchiul buccinator se comportă ca o perdea bine întinsă.
Cînd gura este închisă, buccinatorul formează în vestibulul superior spaţiul Eisenring şi alt spaţiu
în vestibulul inferior descris de Fish. Muşchiul buccinator are fibre dispuse paralel cu marginea
protezei şi poate contribui prin tonicitatea sa la menţinere şi stabilitatea protezei.
2. M.orbicular al buzelor este situat în grosimea buzelor, avînd caracteristicile unui adevărat
sfincter. Fibrele sale sunt aproximativ paralele cu marginile protezei. În timpul contracţiei se
aplică pe partea vestibulară a protezelor în dreptul dinţilor frontali. Între orbicular şi
buccinator există o anumită legătură funcţională, datorită întrepătrunderii fibrelor musculare.
3. M.mare zigomatic „muşchiul rîsului” se inseră pe porţiunea postero-externă a molarului şi în
comisură.
4. M.micul zigomatic este situat paralel, dar mai intern faţă de marele zigomatic.

Inserţia sa inferioară este situată în buza superioară.

5. Muşchiul canin se inseră superior în fosa canină şi inferior în comisura şi buza inferioară.
Prin contracţia sa poate ridica buza inferioară sau superioară.
6. M.triunghiular al buzei inferioare are inserţie pe linia oblică externă şi alta în modulul
comisural şi prin contracţie coboară comisura.
7. M.patrat al buzei inferioare se inseră tot pe linia oblică externă în relaţii strînse cu
triunghiularul buzei, iar cealaltă inserţie (superioară) se face în grosimea segmentului buzei
inferioare. Prin contracţia sa se răsfrînge în afară buza inferioară.
8. M.bărbiei (mentalis) se inseră pe de o parte pe rebordul alveolar în dreptul dinţilor frontali
inferiori, iar pe de altă parte în tegumentul de pe proieminenţa bărbiei. Acest muşchi
limitează prin inserţia sa superioară întinderea vestibulară frontală a protezei inferioare. Toţi
aceşti muşchi orofaciali au rol în menţinerea şi stabilizarea protezelor totale cît şi în
delimitarea ariei de întindere a marginilor protezei. Această delimitare se face cu ajutorul
modelării funcţionale a marginilor lingurilor individuale şi apoi a amprentei funcţionale.
Configurarea marginilor amprentei se face prin mişcări funcţionale, care pun în funcţiune şi
muşchii orofaciali (mişcări tipice, test ca deschiderea mare a gurii, balansarea mandibulei, râs
forţat, ţuguierea buzelor, răsfrîngerea buzei inferioare etc.) În relaţia proteză-cîmp protetic mai
intervin şi alte formaţiuni musculare, care fac parte din următoarele grupe musculare:
a) muschii mobilizatori ai mandibulei (ridicători, coborîtori şi propulsori)
b) muşchii limbii
c) muşchii vălului palatin

d) muşchii faringelui

16.Modificările morfo-funcționale ale ATM la edentatul total,caracteristica,importanța

practică.
Modificările A.T.M.

Prin dispariţia dinţilor frontali şi laterali, mişcările mandibulei devin mai libere. În această
situaţie pentru a efectua o mişcare de propulsie sau lateralitate, manbidula nu mai trebuie să
coboare şi poate trece direct la aceste mişcări. Condilul tinde astfel să se deplaseze orizontal
provocînd presiuni asupra porţiunii anterioare a tuberculului articular (aceste presiuni se transmit
prin intermediul meniscului).
Cu timpul aceste presiuni duc la resorbţia părţii anterioare a meniscului (se poate ajunge la
perforaţia lui), cît şi a unei porţiuni din tuberculul articular care îşi modifică în acest fel
înclinarea iniţială.
Aceste presiuni pe porţiunea anterioară a articulaţiei stau la baza apariţiei sindromului
disfuncţional dureros al lui Costen.
În acelaş timp prin apropierea cronică a mandibulei de maxilar, capul condilului se deplasează
distal, întinzînd capsula articulară.

17.Complicațiile locale ale edentatului total,caracteristica,importanța practică.

ragade comisurale, cheilite angulare, candidoza comisurilor bucale, stomatite, hiperestezia
alveolara, hiperplazii fibroase, creste balante

18.Complicațiile loco-regionale și generale ale edentatului total,caracteristica,importanța

practică.
Complicatii loco-regionale: zgomote articulare, subluxatie sau luxatie condilo-articulară;
Complic generale: digestive (alim nu sunt prelucrate: triturare, imbib cu saliva, digestia);
psihice.

19.Particularitățile examenului clinic al pacientului edentat total ,caracteristica

generală,importanța practică.
Examenul extraoral se face mai intai prin inspecția masivului facial din față și din profil. Se
poate constata:
- tipul feței: pătrată, ovală, dreptunghiulară, trapezoidală, etc.
- Aspecte faciale anormale: cicatrici, asimetrii faciale, etc.
- Buzele (prezenţa leziunilor herpetice, a cheilitelor angulare, cicatricilor, fisurilor;
- Aspectul obrajilor (turgescenți, normali, înfundați)
- Existenţa unor disfuncţii la nivelul articulaţiei temporomandibulare sau la nivelul muşchilor
orofaciali.
- Ganglionii limfatici cervicali.

Examenul intraoral:
- Deschiderea gurii se face în limite normale (aprox. 3 cm) sau este limitată (dificultăți în amprentare);
- Tonicitatea orbicularului buzelor;
- Mucoasa orală (eritem, ulceraţii, hiperkeratoză, edem, epulis, fibroame, tumori);
- Inserţia frenurilor (număr, poziţie);
- Planşeul bucal (anterior - incluzând poziţia şi forma glandelor şi canalelor submandibulare şi
submaxilare; posterior - inserţia muşchiului milohioidian, adâncimea şi configuraţia spaţiului
retromilohioidian);
- Palatul dur şi cel moale, inclusiv oro - faringele superior;
- Crestele edentate (morfologie, formă anatomică, consistenţă);
- Limba (poziţie, formă, mărime, mobilitate, consistenţă);
- Secreţia salivară.

20. Particularitățile examenului paraclinic al pacientului edentat total ,caracteristica

generală,importanța practică.
O examinare completă trebuie să includă şi un examen radiologic care permite medicului să
determine prezenţa dinţilor incluşi, a resturilor radiculare, a chisturilor sau a tumorilor, ajută la
evaluarea suportului osos al viitoarei proteze, etc.

Examinarea protezelor vechi

Examinarea protezelor vechi atât intraoral, cât şi extraoral, oferă informaţii importante atât
privind tipul de masticaţie, tipul de ocluzie, dimensiunea verticală a etajului inferior al feţei în
relaţie centrică, igiena, fonaţia, stabilitatea protezei, extinderea bazei protezei, dovezi ale
autoajustărilor, vechimea şi starea protezei, poziţia protezei în funcţie de reperele anatomice
faciale, cât şi informaţii despre îmbunătăţirile care pot fi aduse noilor proteze.

Examinarea modelelor ce reprezintă câmpul protetic edentat total

Asigurarea unor modele de studiu face parte din examinare, deoarece acestea reprezintă replica
pozitivă a elementelor morfologice bucale.
Modelul documentar şi de studiu constituie un important document de apreciere a stării oro -
dentare iniţiale, fiind înregistrate toate elementele iniţiale.

• Radiografia panoramica
• Tomografia A.T.M
• Analiza modelelor de studiu
• Electromiografia muschilor
• Inscrierea miscarilor mandibulare
• Examenul citologic,micologic, bacteriologic,anatomo-patologic, somatoscopic
• Determinarea Ph-ului salivei

21.Diagnosticul în cazul edentației totale,elementele componente,caracteristica.

Diagnostic (diagnoza) – concluzie referitor la nivelul si starea de functionalitate a SS și a
organismului in general.

Obiectivele diagnosticului:
 determinarea si evaluarea maladiei de bază:
 forma nozologica
 patogeneza
 topografia (uni/bimaxilară)
 forma clinică
 factorul etiologic
 evaluarea complicatiilor maladiei de bază:
  locale, locoregionale, generale, dereglările funcțiilor de bază ale SS
 determinarea si evaluarea maladiilor asociate

22.Planul de tratament în cazul edentației totale,elemente componente,caracteristica.

PLAN DE TRATAMENT

1. necesitatea și volumul tratamentului preprotetic

2. planificarea constructiei viitoarei proteze
3. necesitatea și volumul tratam preprotetic

tratament prEprotetic: pregătirea nespecifică a cav buc către tratam protetic (nu depinde
de constructia protezei)
tratament prOprotetic: pregătirea specifică a cav buc către tratam protetic (depinde de
particularitățile de constructie a viitoarei proteze dentare)

OBIECTIVELE PLANULUI DE TRATAMENT

 evaluarea maladiilor asociate si a celor concomitente: maladiile asociate determina

necesitatea și volumul tratamentului preprotetic, maladiile concomitente determina
tactica
 evaluarea elem anatomice
 evaluarea necesitătii unor conditii specifice, determ de particularitatile de
constructie a viitoarei proteze (necesitatea si volumul tratam )

23.Pregătirea pre- și proprotetică către tratamentul cu proteza mobilă.

tratament prEprotetic: pregătirea nespecifică a cav buc către tratam protetic (nu depinde
de constructia protezei)
-asanarea cav.bucale

tratament prOprotetic: pregătirea specifică a cav buc către tratam protetic (depinde de
particularitățile de constructie a viitoarei proteze dentare)
-devitalizarea dintilor cu scop protetic
-indepartarea chirurgicala a exostozelor, fibromucoasei flotatnte

24.Proteza totală mobilă,caracteristica elementelor componente.

Proteza Totala – este un corp fizic rigid si rezistent la actiunea presiunilor masticatoare,
utilizata in terapia edentatiei totale cu scopul restaurarii arcadelor dentare si a functiilor
dereglate ale sistemului stomatognat.
Proteza totala este alcatuita din:
 Baza
 Arcadele dentare cu dinti artificiali.

Baza este alcatuita din sei unite cu o placa palatinala la maxila, iar la mandibula placa se
confunda cu versantul lingual al seii.
 Baza protezei acopera toata suprafata cimpului protetic transmitind presiunile masticatoare
substratului osos prin intermediul fibromucoasei cimpului protetic.
Baza poate fi confectionata din:
 Acrilat
 Aliaje metalice (grosimea 0.4-0.6 mm prin stantare sau turnare, cu aliaje: aur platinat sau
aliaje CrCo)
! Majorarea rezistentei bazei acrilice este posibila si prin introducerea in grosimea bazei a
unei retele metalice rigide sau a fibrelor de sticla distribuite sub forma de retea, marind astfel
rezistenta la fracturare. In caz de exostoze sau margini osoase ascutite baza in aceasta zona se
confectioneaza din doua straturi: dur si moale (baza cu captuseala).
Baza protezei prezinta 2 suprafete:
 Interna: care se afla in contact cu fibromucoasa cimpului protetic, si este caracterizata de
un microrelief identic cu cel al fibromucoasei
 Externa: orientata bucal, care se afla in contac cu limba si mucoasa obrajilor avind un
aspect lucios obtinut prin lustruire, ce favorizeaza alunecarea tesuturilor moi ce vin in
contact cu baza, nu produce leziuni tesutului mucos si nu retentioneaza resturi alimentare.
Baza protezei acopera:
 La maxila: palatul dur, apofiza alveolara, tuberozitatile si se termina in regiunea liniei
«A». Grosimea de 1.5-2.5mm
 La mandibula: in intregime apofiza alveolara, total sau partial tuberculii piriformi.
Grosimea de 1.5-2 mm. Grosimea bazei nu este uniforma. Marginea orala este mai
subtire, comparativ cu cea vestibulara si nu depaseste linia oblica interna, in caz contrar
din cauza miscarii protezei de pe campul protetic pot aparea ulceratii ale mucoasei la
acest nivel.

Arcada dentara artificiala formeaza suprafata functionala a protezei si este formata din 14
dinti artificili confectionati din acrilat sau portelan fixati prin legaturi pe cale chimica sau
prin retentii mecanice.
Dintii artificiali sunt confectionati sub forma de garnituri; pe fiecare placuta a garniturii sunt
indicate: culoarea, forma si dimensiunea.

25.Fixarea,stabilitatea și echilibrul protezei totale mobile,definitie

,caracteristica,importanța practică.
fixarea prot tot mob – mentinerea prot tot mob pe câmpul protetic în afara funcției
stabilitatea prot tot mob – mentinerea in timpul functiilor, cu exceptia functiei cu contact
dento-dentar
echilibrul prot tot mob – mentinerea prot tot mob în timpul functiilor, inclusiv functiei cu
contact dento-dentar (masticatie și deglutitie).

fixarea – mentinerea în repaus

stabilitatea – mentinerea in timpul functiilor in afara de masticatie, deglutitie
echilibru – mentinerea in timpul tuturor functiilor

factori de fixare și stabilizare:

obisnuiti
exceptionali
26.Factorii obișnuiți de fixare și stabilizare a protezelor totale,caracteristica importanța
practică.

cu cat contactul este

mai intim, cu atat
adeziunea este mai
mica
tonicitatea
musculară: numai
 tonicitatea musc orofaciali cu orientare orizontala a fibrelor (orbicular buze, buccinator)
musculatura extrinsecă și intrinseca a limbii poate fi folosita pentru a asigura fixarea și
stabilitatea prot tot mob

aceasta poate fi asigurată prin 2 factori:

 design-ul prot: suprafața versantului vestib al șeii prot versantul lingual se
modeleaza concav: dintii artificiali se monteaza in zona neutrala dintre buze, obraji
li limba
 capacitatea pacientului de a genera noi reflexe de adaptare către prot dent.

succiune: fixarea protezei prin crearea intre ea și CP a presiunii negative

mucoasa treimii anterioare a tuberculului piriform

27.Factorii excepționali de fixare și stabilizare a protezelor totale

mobile,caracteristica,importanța practică.
 Arcuri intermaxilare – genereaza o forta mecanica de presiune permanenta asupra protezei;
Arcurile intermaxilare – pentru confecţionarea arcurilor se folosesc plăcuţile înguste din oţel
inoxidabil cu: lungimea 6-8 cm; lăţimea 2mm; grosimea 0,3-0,4mm.
Extremităţile lor sunt fixate pe versantul vestibular corespunzător premolarilor. Arcul este pus în
poziţie curbă cu convexitatea spre posterior.
Arcurile intermaxilare prezintă mari dezavantaje:
1)retenţionează mult resturi alimentare,
2)produc leziuni mucoasei obrajilor,
3)datorită presiunii permanente sporesc atrofia ţesutului osos,
4)produc oboseala musculaturii ridicătoare a mandibulei.
Din aceste motive actualmente nu sunt folosite.

 sferele jugale – sfere amplasate pe versantul vestibular

 bare de plumb – incluse în baza protezei
 suporți sublinguali – din sârmă sau din acrilat (ca o extensie a barei)
 aripioare rigide sau elastice – în spațiul retromilohioidian.
 Succiune limitată – în așa caz - realizarea camerelor cu vid – pe supraf mucozala a prot prin
diferite tehnici:
 sistema Camba: folii de cauciuc introduse în canaluri realizate în baza protezei
 gravaj Frankfurt – linia americana – se face un șanț
 inel de compresie Hentz – vizeaza zona centrala de sprijin
 indiguire distală – în zona de trecere a palat dur in moale se face indiguire pentru a
inchide mai bine aceasta zona
 captusirea cu materiale elastice
 ventuze și camere cu ventil
Ventuzele de cauciuc – ventuze sau (discuri) de cauciuc se folosesc cu diametrul de 15 mm
fixate în centrul plăcii palatine pe suprafaţa ei mucozală, printrun buton metalic. Aşa metodă
de fixare iniţial a căpătat o utilizare largă, însă cu timpul, din cauza hiperplaziei
fibromucoasei care umplea camera, specialiştii s-au dezis de ea.

1)Camerele cu vid sunt sunt realizate sub forma unor casete pe suprafaţa modelului.
Tehnic sunt obţinute prin aplicarea unei folii pe suprafaţa modelului.
Forma camerei este diferită, ovală sau reniformă, localizată central pe placa protezei cînd
este una singură, sau paramedian, cînd sunt două situate la unirea treimei anterioare cu
treimea mijlocie. La mandibulă camera de vid se crează în dreptul molarilor 2 pe partea
orală a apofizei. Însă la puţin timp după utilizarea protezelor de aşa construcţie, apare
hiperplazia mucoasei care umple spaţiul camerei.

prafuri și paste adezive – în contact cu saliva formează o pastă mucilaginoasă care mareste
fortele de coeziune a peliculei de saliva care mareste forta de adeziune

Implanturi aloplastice – impl endoosoase, subperiostale; în vogă, dezvoltare intensivă,

succese notorii; ele asigură mecanic fixarea și stabilitatea protezei; prot se leagă de aceste
implanturi care-i asigură stabilitatea și mentinerea.

Implantele aloplastice – sunt reprezentate de corpuri străine, întroduse în ţesuturile celor

două maxilare. Sunt folosite:
a) Implante intraosoase sub formă de şuruburi, lame sau ace, care sunt fixate în osul
crestei alveolare cu o extremitate, iar cealaltă extremitate liberă, apare sub formă de bont metalic
în cavitatea bucală. Pe aceste implante se pot aplica sisteme tip Dolder, sau să se fixeze alte
sisteme, cum sunt capsele şi telescoapele. În prezent au fost imaginate implante intraosoase
magnetice: un pol este reprezentat de implantul intraosos, iar celălalt pol este aşezat pe suprafaţa
mucozală a şeii protetice.
b) Implantele subperiostale, cu o configuraţie scheletizată, sunt aplicate pe suprafaţa
osoasă a crestei alveolare acoperite de mucoperiost. Scheletul raprezintă suportul mai multor
bonturi metalice, care perforează mucoasa şi rămîn libere în cavitatea bucală. Proteza totală este
aşezată pe aceste bonturi prin culisare.
Substanţa sub formă de praf sau pastă este depusă pe suprafaţa mucozală a protezei, în contact
cu saliva formează o pastă mucilaginoasă, adezivă, ce are efect 45 ore în menţinerea protezei.
Sunt folosite mai des în special, în perioada de adaptare cu proteze totale şi proteze cu menţinere
redusă.

28.Metode mecanice de fixare și stabilizare a protezei totale

mobile,caracteristica,importanța practică.
• Arcuri intermaxilare
• Spirale
• Ingrelarea protezei la mandibula prin inlocuirea dintilor artificiali din acrilat cu dinti din
aliaje inoxidabile
• Confectionarea protezei metalice integre
• Fixarea protezei cu ajutorul radacinilor artificiale
• Prin intermediul implantarilor

Arcurile intermaxilare – pentru confecţionarea arcurilor se folosesc plăcuţile înguste din

oţel inoxidabil cu: lungimea 6-8 cm; lăţimea 2mm; grosimea 0,3-0,4mm.
Extremităţile lor sunt fixate pe versantul vestibular corespunzător premolarilor. Arcul este pus în
poziţie curbă cu convexitatea spre posterior.
Arcurile intermaxilare prezintă mari dezavantaje:
1)retenţionează mult resturi alimentare,
2)produc leziuni mucoasei obrajilor,
3)datorită presiunii permanente sporesc atrofia ţesutului osos,
4)produc oboseala musculaturii ridicătoare a mandibulei.
Din aceste motive actualmente nu sunt folosite.
Implantele aloplastice – sunt reprezentate de corpuri străine, întroduse în ţesuturile celor
două maxilare. Sunt folosite:
c) Implante intraosoase sub formă de şuruburi, lame sau ace, care sunt fixate în osul
crestei alveolare cu o extremitate, iar cealaltă extremitate liberă, apare sub formă de bont metalic
în cavitatea bucală. Pe aceste implante se pot aplica sisteme tip Dolder, sau să se fixeze alte
sisteme, cum sunt capsele şi telescoapele. În prezent au fost imaginate implante intraosoase
magnetice: un pol este reprezentat de implantul intraosos, iar celălalt pol este aşezat pe suprafaţa
mucozală a şeii protetice.
d) Implantele subperiostale, cu o configuraţie scheletizată, sunt aplicate pe suprafaţa
osoasă a crestei alveolare acoperite de mucoperiost. Scheletul raprezintă suportul mai multor
bonturi metalice, care perforează mucoasa şi rămîn libere în cavitatea bucală. Proteza totală este
aşezată pe aceste bonturi prin culisare.
Substanţa sub formă de praf sau pastă este depusă pe suprafaţa mucozală a protezei, în contact
cu saliva formează o pastă mucilaginoasă, adezivă, ce are efect 45 ore în menţinerea protezei.
 Sunt folosite mai des în special, în perioada de adaptare cu proteze totale şi proteze cu menţinere
redusă.

29. Metode biomecanice de fixare și stabilizare a protezei totale

mobile,caracteristica,importanța practică.
biomecanice – forte mecanice însă care sunt generate de tesuturile vii
• Inaltimea ,forma si volumul apofizelor alveolare
• Caracterul versantelor
• Bolta palatina
• Tuberozitatile maxilare
• Prezenta exostozelor
• Aplicarea crosetelor gingivoalveolare
• Aripioare din acrilat

30. Metode fizice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,caracteristica,importanța

practică.
• Camera vid
• Disc de cauciuc
• Utilizarea placutelor magnetice de forma cilindrica sau in forma de”U”

1)Camerele cu vid sunt sunt realizate sub forma unor casete pe suprafaţa modelului.
Tehnic sunt obţinute prin aplicarea unei folii pe suprafaţa modelului.
Forma camerei este diferită, ovală sau reniformă, localizată central pe placa protezei cînd
este una singură, sau paramedian, cînd sunt două situate la unirea treimei anterioare cu
treimea mijlocie. La mandibulă camera de vid se crează în dreptul molarilor 2 pe partea
orală a apofizei. Însă la puţin timp după utilizarea protezelor de aşa construcţie, apare
hiperplazia mucoasei care umple spaţiul camerei.
31.Metoda biofizica de fixare si stabilizare a protezelor totale mobile,
caracteristica, importanta practica
La baza acestei metode a fost pusa aplicarea legilor fizice de creare a
unui vid pe toata suprafata protezei datorita inchiderii marginale circulare a
protezei ce vine in contact cu fibromucoasa activ mobila a plicei trecatoare.
Inchiderea marginala sau ,,crearea supapei’’ e posibila atunci cind marginea
protezei in timpul functiei vine in contact cu fibromucoasa activ mobila a plicii
trecatoare

32 Zona de sprijin a cimpului protetic edentat total la maxila,

caracteristica, importanta clinica
Zona de sprijin are substratul osos reprezentat de: crestele alveolare
edentate, tuberozitatile maxilare, bolta palatina
-Creasta alveolara rezulta din apofiza maxilara dupa extractia dintilor,
crestele edentate maxilare capata in decursul evolutiei lor anumite forme
caracteristice, la inceput sunt inalte, cu versantul vestibular retentiv, ulterior
ele se micsoreaza si retentivitatea dispare, versantul vestibular devine drept
,fara nici o convexitate. De obicei crestele inalte retentive se asociaza cu o
bolta adinca, cele neutre se asociaza cu o bolta de inaltime medie, iar cele
neretentive cu o bolta plata
-tuberozitatea maxilara situata in regiunea posterioara a apofizelor
alveolare are de asemenea un rol important in mentinerea si stabilizarea
protezei totale, tuberozitatea retentiva se asociaza de cele mai multe ori cu
un volum crescut, retentivitatea tuberozitatii poate exista in sens vestibulo-
oral( pe o parte sau pe ambele parti ale maxilatului) si in sens sagital sau chiar
in ambele sensuri. Cind tuberozitatea este foarte retentiva impiedica
aplicarea usoara a cimpului protetic, se recomanda remodelarea ei
chirurgicala
-bolta palatina rezulta din unirea apofizelor palatine ale osului maxilar
Suprafata de sprijin maxilara poate suporta presiuni masticatorii foarte
mari
Transmiterea unor presiuni prea mari prin intermediul protezelor pot
provoca resorbtia osoasa(la maxilarul superior resorbtia este centripeta)
si de multe ori hiperplazia mucoasei acoperitoare. Orice modificare a
vascularizarii osului prin ischemie sau hiperemie duce la osteoliza de aceea o
proteza instabila sau una care preseaza excesv si inegal cimpul protetic duce
fregvent la resorbtia osului

33.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentat total la

maxila, caracteristica, importanta practica
Este reprezentata de mucoasa pasiv-mobila, aceasta este o mucoasa
putin aderenta la periost, care poate fi mobilizata de catre medic sau prin
miscarile functionale ale pacientului(prin intermediul formatiunilor musculo-
tendinoase din apropiere), Mucoasa pasiv-mobila are o inaltime intre 1-3mm
si este situata in apropierea fundurilor de sac vestibulare, mai aproape de
versantele crestelor edentate. Cu cit aceasta zona este mai lata cu atit
fenomenul de succiune se poate instala mai usor
Mucoasa pasiv-mobila face trecerea spre mucoasa mobila intens
vascularizata, din punct de vedere al tratamentului mucoasa mobila nu poate
fi acoperita niciodata de proteza(apar importante leziuni de decubit)dar se
poate aplica pe fata externa a protezei perfectind inchiderea marginala

34Zona de sprijin al cimpului protetic edentat total la mandibula

caracteristica, importanta clinica
Zona de sprijin are un substrat osos reprezentat de creasta edentata
mandibulara, intotdeauna mult mai redusa decit creasta edentata maxilara
,acest lucru se datoreaza unei atrofii mai accentuate a osului alveolar
mandibular
zona de sprijin mandibulara este delimitata vestibular de linia oblica
externa sediul insertiei inferioare a m.buccinator, in caz de atrofie accentuata
a crestei edentate insertia buccinatorului se apropie de creasta si astfel intre
mucoasa si periostul care acopera creasta se pot gasi si fibre musculare, pe
fata interna a mandibulei,opusa liniei oblice externe, se gaseste linia oblica
interna.

Zona de sprijin mandibulara este delimitata posterior de tuberculul

mandibular formatiune anatomica ce ia nastere in locul trigonului retromolar
in urma extractiei molarului de minte, acest tubercul are la inceput o pozitie
oarecum orizontala, cu un substrat osos acoperit de o mucoasa groasa
aderenta la periost. Pe masura atrofiei osului alveolar din imediata vecinatate
tuberculul capata o pozitie oblica sau chiar verticala.Substratul sau osos se
reduce,iar mucoasa acoperitoare din fibroasa poate deveni moale
Zona de sprijin mandibulara este delimitata lingual plecind de la
posterior catre anterior, de urmatoarele regiuni anatomice:
-in dreptul tubercului piriform se gaseste nisa linguala
retromolara,folosita de unii autori pentru extensiunea protezei
 -anterior se gaseste spatiul lingual lateral,unde proteza se poate
intinde uneori mai jos de linia milohioidiana
-si mai anterior, de o parte si de altaa liniei mediane, se gaseste zona
linguala centrala
Substratul mucos al zonei de sprijin mandibulare nu este atit de
aderent ca la maxila

35.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentat total la

mandibula, caracteristica, importanta clinica
Este reprezentata de mucoasa pasiv-mobila,situata pe versantele
vestibulare ale crestelor edentate in apropierea fundului de sac vestibular, are
o inaltime de 1-3mm, situarea ei cit mai aproape de fundul de sac favorizeaza
aparitia succiunii, o latime redusa ingreuneaza mult reusita inchiderii
marginale
La mandibula delimitarea dintre mucoasa fixa si ce mobila este de
multe ori greu de facut, in special lingual, creind dificultati in realizarea
inchiderii marginale
Mucoasa mobila este bogata in tesut submucos,poate fi mobilizata in
toate sensurile si are rol in obtinerea inchiderii marginale externe, aplicindu-
se pe fata externa a protezei
Din cauza mobilitii si a compozitiei ea nu trebuie sa fie acoperita de
proteza (apar leziuni de decubit grave si se prejudiciaza mentinerea si
stabilitatea protezei)

36Torusul palatin, caracteristica, formele clinice, dupa Rindasu,

Landa
Pe linia mediana a boltii palatine se intilneste o proeminenta osoasa
numita torusul palatin, fiind acoperit cu o mucoasa subtire,palida si foarte
sensibila(suporta greu presiunile masticatorii) acoperirea intima a acestei
formatiuni favorizeaza aparitia fregventa a leziunilor de decubit si producerea
fracturarii protezei maxilare, in consecinta se recoamnda intotdeauna
folierea modelului in aceasta zona
Torusul nesesizat şi nefoliat determină fracturarea repetată a pieselor
protetice şi instabilitatea lor pe câmpul protetic. El poate fi îndepărtat
chirurgical, dar de cele mai multe ori reapare după un anumit interval de
timp. Torusul este considerat o piedică în calea protezării, indiferent de
poziţia sa. Cu cât este mai amplu şi plasat posterior, cu atât este mai
nefavorabil în vederea închiderii marginale distale a protezei totale.
 37.Zona de inchidere distala palatinala, caracteristica , importanta
clinica
Zona distala cunoscuta sub numele de zona de linie Ah, este limita
posterioara a cimpului protetic maxilar si reprezinta zona de reflexive a
valului palatin fata de palatal dur
Landa descrie 3pozitii ale valului palatin in repaus:
-o pozitie orizontala, care prelungeste aproape in acelasi plan palatal
dur
-o zona de inclinatie oblica in care palatal moale cade de o perdea
dincolo de marginea posterioara a lamelelor orizontale palatine
-o zona de inclinatie medie(intre cea orizontala si cea oblica)
 O metoda foarte sigura de delimitare a zonei distale este aceea care
combina palparea cu inspectia. Se incepe cu plasarea latului sondei imediat
retrotuberozitar.In acest loc se traseaza cu creionul o linie curba cu
convexitatea posterioara.Se observa apoi foveele palatine si se deseneaza o
linie curba, de asemenea ,cu convexitatea posterioara imediat inapoia
acestor fovee.Se unesc apoi intre ele liniile deja trasate.De cele mai multe ori
aceasta delimitare grafica va corespunde cu situatia reala anatomica.
Deoarece inchiderea marginala posterioara reprezinta o conditie
esentiala pentru mentinerea protezei totale superioare(,,cheia mentinerii
protezei superioare)
Spre deosebire de zona vestibulara in zona distala exista o slaba
inchidere marginala(chiar atunci cind sunt conditii favorabile), din cauza
prezentei muschilor valului palatin, ce au fibre perpendicular pe periferia
cimpului protetic si care solicita mereu aceasta inchidere
Etanseizarea merginilor protezei se face numai pe partea interna(intre
mucoa si margini), lipsind inchiderea externa

39.Fibromucoasa fixa a cimpului protetic , caracteristica, clasificarea

dupa Supple

Clasa l.
Fibromucoasă sănătoasă cu grosime şi rezilienţă moderată,
amortizează şocurile care rezultă in timpul masticaţiei şi reduce
tendinţele de deplasare a protezelor.
Clasa a ll-a.
Fibromucoasă atrofiată, subţire, cu un grad de rezilienţă redus, inaptă
să suporte presiuni ce influenţează nefavorabil realizarea actului de
masticaţie.
Clasa a lil a.
Fibromucoasă groasă friabilă, cu un grad mare de rezilienţă care va
favoriza deplasarea protezelor.
Clasa a IV-a.
Fibromucoasă hipertrofiată, mobilă; din această clasă face parte şi
fibromucoasa flotanta sau în creastă de cocoş, care trebuie îndepărtată
chirurgical pentru a putea asigura stabilitatea şi eficienţa protezelor

40.Caracteristica fibromucoasei fixe a cimpului protetic de la maxilla conform

clasificarii dupa Liund, importanta practica
-zona fibroasă periferică situată pe coama apofizelor alveolare cu un grad de
rezilienţă scăzut;
-zona fibroasă mediană, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subţire şi
aderentă, sensibilă la presiuni;
-zona rugelor palatine transverse în treimea anterioară a bolţii palatinale, acoperită
de o mucoasă cu un grad de rezilienţâ medie, datorită stratului de ţesut adipos
subiacent;
-zona glandulară situată în treimea posterioară a bolţii palatinale, din ambele părţi a
liniei mediane cu un grad mare de re- zilienţă (zonele Schröder).
7

41.Clasificarea cimpului protetic edentate total la maxilla si la

mandibula dupa Sangiuolo, importanta practica
 42.Caracteristica zonelor afunctionale de la maxila si mandibula la
edentatul total , caracteristica, importanta clinica
43.Particularitatile de amprentare a cimpului protetic in cazul
realizarii protezei total mobile, caracteristica materiale si utilaje necesare
44 Amprentarea preliminara a cimpului protetic edentate total,
tehnica de realizare, materialele utilizate, importanta practica
Amprentă anatomică:(primara,preliminara) -reda elementele anatomice ale
cimpului protetic
Scop: obținerea unui model de lucru pe care se va confecționa lingura
individuală;
permite determinarea profunzimii plicelor trecătoare ale mucoasei, starea
generală a
câmpului protetic, poziția și direcția inserției musculare și ligamentare care
ulterior
urmează să fie eliberate.
Amprentarea preliminara necesita urmatoarele operatiuni care se desfasoara
in cabinetul stomatologic
1.pregatirea amprentarii-incepe indata dupa exaaminarea pacientului, I se
explica pacientului scopul si desfasurarea tehnicii de amprentare aleasa
2.alegerea si verificarea lingurii standart- se fac cu usurinta cind exista vechile
proteze, forma jgheabului lingurii trebuie sa corespunda marimii si conturului
zonei de sprijin sis a tolereze intre versantele crestelor si peretii interior ai
lingurii cu un spatiu de 3-5mm
3.alegerea materialului de amprenta si a tehnicii de amprentare -aceasta
depinde de mai multi factori, existenta crestelor edentate si a tuberozitatilor
retentive impune folosirea unui material care devine elastic(alginate),
Existenta unui cimp protetic cu mucoasa rezilienta,
4.Proiectarea lingurii individuale:indicatiile transmise laboratorului in vederea
confectionarii portamprentei individuale- trasarea conturului lingurii
individuale se face de obicei insemnind cu creionul chimic pe amprenta
preliminara limitele pina la care se va intinde placa lingurii pe viitorul model
Materiale: pentru câmp protetic dur – materiale termoplastice, pentru câmp
protetic
moale – gipsul sau alginatele.
Alegerea materialului depinde de mai mulţi factori: 1. Existenţa crestelor
edentate şi tuberozităţilor retentive impune folosirea unui material care
devine elastic (alginate, siliconii). 2. Existenţa unui câmp protetic cu mucoasă
rezilientă, deformabilă necesită un material cu viscozitate mică (alginate,
ghips). 3. Prezenţa unui câmp protetic „dur” cu mucoasă subţire
nedeformabilă permite amprentarea cu materiale cu viscozitate crescută de
tip Stens, Cerr, 5. Posibilitatea folosirii vechilor proteze ca portamprentă cere
utilizarea materialelor cu viscozitate lent progresivă tip Hidrocast.
Utilaje: linguri standard pentru maxilarele edentate total, spatulă, colbă

45 Amprentarea functionala a cimpului protetic edentate total, tehnica de

realizare, materiale utilizate,importanta practica
Definiţia amprentei funcţionale.
Copia negativă fidelă a câmpului protetic care înregistrează starea
funcțională a fibromucoasei câmpului protetic.
2. Materiale amprentare. Varietăţi. însuşiri.
După Oksman: cristalizabile, termoplastice, elastice, acrilate
autopolimerizabile
După Gerner și Napadov: elastice, termoplastice și dure
După Postolachi și Bârsa (consistența la finele prizei): elastice și dure
Elastice (sunt vâscoase și plastice, de aceea amprentează fidel câmpul
protetic; după priză nu sunt lipicioase, de aceea nu aderă de câmpul protetic
și necesită linguri
perforate; după priză sunt elastice, de aia după aplicarea presiunii revin la
forma inițială, dar nu se fracturează):
Hidrocoloizi
ᵜ Reversibili – deja se utilizează doar în laborator pentru dublarea modelelor;
are la bază agar-agar-ul, poate fi topit, apoi turnat, după care se întărește;
ᵜ Ireversibili – praf + apă; au precizie mare doar că la aer se subdimensionează
iar în lichid se măresc în volum, de aia modelul trebuie turnat în 10-15 min. de
la amprentare; (Kromopan)
Elastomeri de sinteză (fidelitate înaltă, nu se modifică în volum, sunt
rezistenți la factorii fizici și chimici):
ᵜ materiale siliconice - baza + catalizator; pastă chitoasă pentru primul strat
+pastă vâscoasă pentru stratul doi (corecție); sunt de tip A, B, C; (Zeta plus)
ᵜ materiale polisulfide - două paste: baza și agentul de vulcanizare care la
amestec se vulcanizează timp de 3-8 minute și se obține un procuct
asemănător cauciucului natural;
ᵜ materiale polieterice - precizie mare dar este rigid și hidrofil (în lichid se
mărește în volum); trei paste: baza, catalizator și diluant; baza și catalizatorul
se amestecă, face priza, apoi cu diluantul se redă consistența necesară;
Dure:
Reversibile - materiale termoplastice care nu au fidelitate satisfăcătoare, se
deformează în timpul eliminării de pe câmpul protetic; doar unele se pot
folosi la
amprentarea preliminară în edentație totală; (Stens)
Ireversibile
ᵜ gipsul - vâscozitate redusă, stabilitate volumetrică, fidelitate mare dar la
înlăturare trebuie fracturat, apoi restaurat prin lipire cu ceară; folosit mai rar,
uneori în edentații totale;
ᵜ paste de oxid de zinc și eugenol, mai mult la edentații totale.
Tehnica de amprentare mucostatică. Particularităţi.
Acest tip de amprentă se ia fără presiune, şi fără efectuarea mişcărilor
funcționale.
Particularităţi: amprenta trebuie să reprezinte negativul țesuturilor care
acoperă câmpul protetic; țesuturile trebuie să fie în repaus complet și nu
trebuie deformate de
mişcări sau deplasări; închiderea marginală, (succiune) nu este necesară,
deoarece proteza se va menține doar datorită forței de adeziune.
Principiile amprentelor muco-statice: se utilizează materiale fluide (mucoseal,
ghips foarte subțire, pasta de oxid de zinc-eugenol); partea statică a
suprafeței de sprijin se
reproduce fără compresiune; se folosesc linguri individuale distanțate de
țesuturile subiacente; amprenta se efectuează cu gura închisă, nu se execută
mişcări de modelare.
Această tehnică are dezavantaje: neconformarea funcțională a marginilor
privează protezele de aportul stabilizator al musculaturii, marginile protetice
prea subțiri nefiind
tolerate de pacienți, o suprafață mai mică de sprijin determină creşterea
presiunilor asupra țesuturilor subiacente.
Tehnica de amprentare mucodinamică. Particularităţi.
Amprentarea mucodinamică reproduce câmpul protetic de sprijin și
mobilitatea zonelor de reflexie a mucoasei periprotetice în condiții identice cu
acelea la care sunt
supuse și protezele în cursul desfășurării principalelor funcții ale aparatului
dentomaxilar. Materialul se aplică pe lingură, lingura se introduce în cavitatea
orală, se
presează pe apofiza alveolară;

46.Lingura individuala de amprentare , caracteristica generala,

materiale si metode de confectionare
1.Lingura individuală. Actualmente, în orice situaţii clinice, de
pe maxilarul edentat total este necesar de a obţine numai
amprente functionale de succiune cu ajutorul lingurii
individuale. Lingurile individuale pot fi confecţionate din
materiale metalice (aluminiu), materiale amprentare
termoplasticc (stensul), ceară, acrilate auto, şi
termopolimerizabile
Alegerea unui sau altui material depinde de materialul folosit
pentru amprentare şi de morfologia cimpului protetic.
Lingurile individuale se confecţionează prin metoda de
laborator sau direct în cavitatea bucală. în primul caz cu
ajutorul lingurii standard se obtine amprenta anatomică, pe
care medicul cu ajutorul creionului chimic conturează limitele
cîmpului protetic, apoi în laborator se realizează modelul din
ghips după care se modelează lingura din ceara fiind
transformată prin metoda obişnuită în acrilat.
Lingurile individuale la fel pot fi realizate din plăcuţe acrilice
standard, care se confecţionează industrial. Aceste plăcuţe,
fiind în călzite, se aplică pe modelul de ghips şi se modelează
lingura înlătu rînd surplusurile.
2.Lingura individuală este confecționată pe modelul din ghips obținut după
amprenta anatomică, în scopul amprentării funcționale a câmpului protetic;
este o portamprentă
adaptată suprafeței câmpului protetic, reprezentând un suport rigid,
nedeformabil pentru materialul amprentar. Totodată lingura este utilizată şi
cu scopul obținerii unei
amprente precise cu o grosime a materialului amprentar egală pe toată
suprafața câmpului protetic. Se confecționează din acrilat autopolimerizabil
sau
termopolimerizabil, ceară sau alte materiale.
Este compusă din bază care acoperă în totalitate câmpul protetic, ocolind
inserțiile frenurilor şi bridelor, şi are un mâner solidarizat de bază pe linia
mediosagitală. Pot fi
realizate orificii pentru evacuarea surplusului și retenția materialului
amprentar și butoni de presiune.
cerințe către ling indiv
să fie dure și rigide, să nu se defomeze la temperatura din cav orală, să aibă
lungimea
strict cât să ajungă până la nivelul mucoasei pasiv mobile, nici mai mare, nici
mai mică, să
ofere stabilitate pentru materialul de amprentare, să se poziționeze și să se
înlăture din
cav orală cu ușurință, să fie ușor de manevrat, să aibă margini netede,
atraumatice
designul și tehnici de confecț a ling indiv
tehnici: directă în cavitatea orală; indirectă pe model în laborator
design: baza trebuie să aibă o grosime de 2,5-3 mm, să aibă rezistență
suficientă, dar să
nu fie voluminoasă; mânerul trebuie să aibă o formă care să faciliteze
menținerea lingurii
de către medic, să aibă o orientare anterosuperioară, să nu compreseze buza
și să nu
contacteze cu maxilarul opus (dinți sau mucoasa); butoni de presiune sunt
amplasați la
nivelul molarului I pentru a facilita presarea lingurii pe câmpul protetic; la
necesitate se
fac orificii pentru evacuarea surplusului și retenția materialului amprentar

47.Adaptarea lingurii individuale de amprentare pentru obtinerea

amprentei functionale cu succiune
Înainte de efectuarea amprentării finale, în cabinet, lingura individuală este
adaptată cu multă atenţie la limitele câmpului protetic. Adaptarea este
realizată cu
ajutorul unor teste specifice pentru fiecare câmp protetic maxilar şi
mandibular. (Herbst, Boianov, Langerom, Zingerom) metode.
Marginile lingurii, în timpul operaţiei de adaptare, sunt supuse mai mult sau
mai puţin unor modificări. Intervenţiile efectuate la nivelul marginilor pentru
adaptare
sunt:
1. Subţiere sau îngroşare (grosimea să corespundă lărgimii medii a fundului
de sac mucozal).
2. Scurtare sau lungire.
3. Modelare cu ajutorul materialelor termoplastice adaptate funcţional, în
raport de structurile anatomice ale câmpului protetic.
Amprenta este efectuată numai după ce a fost obţinută stabilitatea şi
menţinerea lingurii individuale pe câmpul protetic.
Materialele indicate pentru amprenta finală (funcţională)
În general, pot fi folosite toate materialele produse pentru amprentare. Dar
materialele indicate pentru amprenta finală a câmpului protetic edentat total,
posedă
proprietatea fizică de a prezenta în stare de pastă o viscozitate redusă
(fluiditate). Din punct de vedere a gradului de viscozitate materialele de
amprentare sunt împărţite,
astfel:
1. Cu viscozitate redusă – ghipsul, pasta de oxide de zinc eugenol, Repin,
Dentol S, Dentol M, S.S Whit, Kellys, alginatele, elastomerii de sinteză sub
formă de pastă.
2. Cu viscozitate medie – bucoplasticele (Detiplastul, Adhesealul).
3. Cu viscozitate crescută (termoplasticele) Stents, Kerr, Akrodent, Xantigen,
4. Cu viscozitate lentă progresivă ( Hidrocast, Ivoseal, Coe-flex, Coe Confort).

48.Probele dupa Herbst

Probele Herbst pentru maxilarul superior
1. Deschiderea maximala a gurii(daca lingura se deplaseaza atunci marginea
se reduce incepind cu sectorul zonei plicilor pterigomandibulare pina la
locul unde va fi situat primul molar)
2. Sugerea obrajilor(daca lingura se deplaseaza,atunci marginea se scurteaza
bilateral in zonele plicelor gingivobucale)
3. Miscarea buzelor anterior ca la fluerare(daca lingura se misca,este necesar
de a scurta marginea ei in zona anterioara)
Probele Herbst pentru maxilarul inferior
1 Actul de deglutitie si deschiderea gurii maximal.(daca lingura se
deplaseaza la deglutitie lungimea marginii este regusa de la locul din
partea distala a tuberculilor piriformi pina la linia sublinguala)
2 Pacientul este rugat sa plaseze virful limbii spre buzele superioara si
inferioara.(daca lingura se ridica lungimea marginilor este redusa treptat la
nivelul insertiei m.milohioidieni
3 Virful limbii se aseaza pe suprafata interna a obrajilor,gura fiind
intredeschisa.(locul de corectare se afla aproximativ la o departare de 1cm
de la frenulul limbii in zona premolalilor
4 Virful limbii se orienteaza spre buza superioara si virful nasului.(daca se
observa o ridicare a lingurii in zona anterioara se impune o scurtare a
marginii lingurii in regiunea frenului limbii)
5 Miscari active a muschilor mimici.(pacientul este rugat sa suga obrajii sau
sa fluiere, miscarile c educ la deplasarea buzelor inainte,Daca stabilitatea
lingurii este compromisa, lungimea marginii este redusa in zona dintre
canini

49.Metode si tehnici de oformare a marginilor amprentei functionale cu

succiune

50Tehnica de amprentare functionala cu succiune dupa Brahman,

caracteristica importanta clinica
 .
51.Tehnica de amprentare functionala cu succiune dupa
Vasilenco,caracteristica,importanta practica

52.Tehnica de amprentare functionala cu succiune prin metoda prin

metoda Vasilenco simplificata,caracteristica, avantaje, importanta
practica
53.Relatia intermaxilara, definitie clasificare,importanta practica
O Relatii intermaxilare-reprezinta pozitiile pe care le ocupa mandibula fata
de maxilarul superior. Orice pozitie a mandibulei fata de maxilarul superior
se analizeaza prin trei repere:
O pozitia condililor mandibulari in ATM care poate fi o pozitie de relatie
centrica sau poate fi o pozitie anterioara pe acea panta (9mm),
O raporturile care se stabilesc intre cele 2 arcade dentare care pot fi ocluzie,
inocluzie, intercuspidare maxima,
O distanta stabilita intre cele 2 maxilare denumita dimensiune verticala
De la vechile proteze ale pacientilor in tratament se poate prelua, de
asemenea date extrem de utile pentru determinarea relatiilor intermaxilare in
vederea confectionarii noilor proteze.Din pacate la multi pacienti nu
dispunem de date postextractionale si nici de proteze vechi de aceea trebuie
depistate de catre medic , La edentatul total ramine din fericire un reper care
nu se modifica in cursul vietii Relatia Centrica. Aceasta relatie intermaxilara
este definite de majoritatea autorilor ca pozitie unica si reductibila a
mandibulei fata de maxilar.
Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare
O Test funcțional: edentații au tendința să propulseze mandibula, de aceea,
timp de 45-50 secunde pacientul realizează propulsia maximă a
mandibulei, după care urmează retropulsia; cât se relaxează mușchii
pterigoidieni, mandibula este repoziționată în poziție centrică;
O Metoda Hickey: pacientul este rugat să împingă maxila înainte, apoi să
închidă gura pe zona posterioară a bordurilor; încercând să împingă maxila,
pacientul automat va deplasa mandibula posterior;
O -Homotropia linguo-mandibulara: indreptarea virfului limbii catre
posterior antreneaza o pozitie retrasa a mandibulei.Practic aceasta se
obtine cerind pacientului sa atinga cu virful limbii o bila de ceara lipita de
fata orala a sablonului superior(in treimea palatina posterioara). Aceasta
pozitie trebuie verificata de citeva ori deoarece in anumite cazuri (bila
plasata prea posterior,limba scurtata)
O
O Test la linia a: pacientul încearcă să atingă cu limba mucoasa bolții
palatine în zona A, concomitent închizând gura; sau pe baza șablonului se
modelează o biluță de ceară în acea zonă;

54.Pozitia de Relatie Centrica caracteristica la nivelul determinatilor

sistemului stomatognat,definitie
O RC este poziţia mandibulo-craniană fiziologică de referință, independentă
de ocluzia dentară, poziţia cea mai înaltă şi cea mai anterioară de contact
 condilo-disco-temporal, care favorizează rotația pură a condililor după o
axă balama terminală, permițând diferite deplasări mandibulare
O Este o poziţie de referinta - -mandibula pleacă şi revine în principalele sale
mişcări
O Este constantă de-a lungul vieţii
O Este stabilă şi reproductibilă
O Este o poziție funcţională — intervine în timpul masticaţiei
O Este caracterizată de o DVO fiziologică
O Este o poziţie de diagnostic, de la ea pornește orice analiză a ocluziei
dentare
Reperele clinice ale RC:
O Reperul osos — linia mediană a mandibulei corespunde cu planul
mediosagital al feţii
O Reperul muscular — muşchii ridicători sunt contractați maxim, simetric
O Reperul articular — condilii articulari sunt plasați centric în fosele articulare,
pot fi palpaţi pe linia tragus-unghiul extern al orbitei, la o distanță de 13
mm de marginea tragusului
O Reperul dentar ocluzal — două situaţii clinice: Ocluzia de Intercuspidare
Maximă, Ocuzia Centrică.
Determinarea pozitiei de Relatie Centrica:
O Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie.
O Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie.
O Inducerea mandibulei in pozitia de RC.
O Fixarea pozitiei de RC.
O Determinarea reperelor de montare a dintilor frontali.

55.Pozitia de Postura Mandibulara, caracteristica la nivelul celor 3

determinanti ai sistemului stomatognat definitie
Pozitia de postura a mandibulei este pozitia de usoara inocluzie intre
arcadele dentare, cu dintii la o distanta de 2-3-4 mm masurata la nivelul
incisivilor sau la nivelul primilor premolari, ce creeaza asa-zisul spatiu de
inocluzie fiziologica sau spatiul liber interdentar (free way space), sau spatiul
minim de vorbire care nu trebuie confundat cu spatiul de vorbire propriu-zisa
aparut in cursul diverselor articulari fonetice.
La realizarea pozitiei de postura a mandibulei participa atat elemente
active, ca si elemente pasive.
Elemente passive
a.Complexul structural muschi-tendon,- cuprinde elementele contractile
formate din fibrele musculare si tesutul conjunctiv ce formeaza endomisium,
perimisium, fascia si tendonul de insertie
b.Actiunea pasiva a tesuturilor articulare si periarticulare,- tesuturile
articulare prezinta proprietati vascoelastice care contribuie la conservarea
unei anumite pozitii cranio-mandibulare.
c.Actiunea barica negativa(actiunea presiunii negative). -Atunci cand gura
este inchisa, iar mandibula se afla in intercuspidare maxima, fata dorsala a
limbii este in contact cu palatul dur.
Elemente active
Elementele active ale pozitiei posturale mandibulare sant reprezentate de
muschi si sistemul nervos care ii activeaza. Unitatea morfologica si
functionala care realizeaza tonusul necesar mentinerii mandibulei in pozitie
de postura este unitatea motorie, formata din neuronul motor si totalitatea
fibrelor musculare inervata de axonul sau.
a.Factorul muscular actioneaza printr-un triplu antagonism.
1.Antagonismul muschilor cefei si al muschilor prevertebrali,
2.Antagonismul muschilor manducatori,
3.Antagonismul muschilor ce solicita limba

56.Particularitatile de determinare si inregistrare a RC in cazul edentatului

total
RC-ramine singurul reper nemodificat in cursul vietii individuale,pozitia unica
si reproductibila a mandibulei fata de maxilarul superior,pozitia ce poate fi
inregistrata constant
Pentru determinarea RC pacientul trebuie sa fie pregatit prealabil:-Pacientul
va trebui sa fie relaxat capabil de a intelege si raspunde la indicatiile medicului
-se va incerca stergerea reflexelor determinate de protezele vechi,instabile,
prin nepurtarea protezelor cu cel putin 2 zile inainte de aceasta determinare
-tot cu citeva zile inainte se va cauta inlaturarea tendintelor de propulsive
mandibulara,invatind pacientul sa oboseasca musculature prin
exercitii(propulsii extreme si repette)
Pentru determinarea RC se efectuiaza in felul urmator: se aplica pe cimpul
protetic mai intii sablonul inferior si apoi cel superior.Pacientul este rugat sa
inchida gura intr-o pozitie cit mai distalizata a mandibulei. Medicul cere
pacientului ,,sa lase moale mandibula’’ si apoi face cu o singura mina miscari
repetate de inchidere si deschidere a gurii.La un moment dat cind simte ,,o
adevarata relaxare ligamentara’’cu o miscare mai puternica impinge in sus si
inapoi mandibula, apropiind de cele doua sabloane, in acest fel ele se
situeaza in RC, din pacate aceasta pozitionare nu este intotdeauna usor de
obtinut
-Homotropia linguo-mandibulara: indreptarea virfului limbii catre posterior
antreneaza o pozitie retrasa a mandibulei.Practic aceasta se obtine cerind
pacientului sa atinga cu virful limbii o bila de ceara lipita de fata orala a
sablonului superior(in treimea palatina posterioara). Aceasta pozitie trebuie
verificata de citeva ori deoarece in anumite cazuri (bila plasata prea
posterior,limba scurtata)
O Test de retroflexie: pacientul mișcă capul posterior închizând totodată gura
(mușchii
suprahioidieni deplasează mandibula posterior, în poziție centrică);
O Betelman recomandă poziționarea indexului și a policelui mânii stângi pe
bordura inferioară la nivelul primilor molari iar mâna dreaptă pe menton;
apăsând cu degetele pe bordura de ocluzie, pacientul închide gura pe când
cu mâna dreaptă dirijează mandibula spre poziția centrică.

57.Determinarea directiei si nivelului planului de ocluzie la determinarea si

inregistrarea Rc la edentatul total in dependenta de situatia clinica

58.Metoda antropometrica de determinare a DVO la determinarea si

inregistrarea RC la edentatul total, caracteristica generala
O Se bazează pe egalitatea dintre cele trei etaje ale feței și pe canonul numit
”secțiunea de aur”
O se poate face cu ajutorul compasului Appenrodt-Gheringher compus din
două compase care formează trei brațe: două extreme și unul intermediar;
pacientul deschide maximal gura, brațele extreme se aplică pe menton și
pe vârful nasului, apoi pacientul închide gura până în momentul când brațul
intermediar ajunge la vârful nasului, unde era brațul extrem; această
înălțime corespunde poziției de repaus fiziologic relativ al mandibulei; DVO
este mai mică cu 2-3mm);
O metoda Vodsvord-Uayt: distanța dintre centrul pupilelor și linia de
închidere a buzelor este egală cu distanța dintre baza nasului și marginea
inferioară a mandibulei.

59.Metoda anatomica de determinare a DVO la determinarea si

inregistrarea RC la edentatul total, caracteristica generala

60.Metoda functionala de determinare a DVO la determinarea si

inregistrarea Rc la edentatul total,caracteristica generala
O Mai întâi se induce relația de postură prin relaxarea corespunzătoare a
bolnavului și se verifică apoi reperele relației de postură (osos, articular,
muscular, labial și Donders) și spațiul de inocluzie creat în postură între
fețele ocluzale ale celor două borduri care trebuie să fie egal cu diferența
între dimensiunea verticală de postură și dimensiunea verticală centrică (2-
4mm)
O O altă metodă funcțională este înregistrarea spațiului minim de vorbire
prin tehnicile; de exemplu Wild utilizează fonema „me”, Silverman –
„esse”, Robinson – „fe”, „ve”, plasate la sfârșitul cuvintelor.
O La sfârșitul pronunțării între arcade apar spații minime de articulare
fonetică; dacă bordurile sunt înalte, buzele se unesc cu dificultate, dacă
sunt mici sunetul pierde claritatea.

60.Metoda funcțională de determinare a DVO la determinarea și înregistrarea

RC la edentatul total ,caracteristica generală.
• Mai întâi se induce relația de postură prin relaxarea corespunzătoare a
bolnavului și se verifică apoi reperele relației de postură (osos, articular,
muscular, labial și Donders) și spațiul de inocluzie creat în postură între
fețele ocluzale ale celor două borduri care trebuie să fie egal cu diferența
între dimensiunea verticală de postură și dimensiunea verticală centrică (2-
4mm)
• Reperul osos:
• Reperul articular -condilii ocupă o poziție neforțată,liberă în fosele
articulare:
• Reperul muscular(antigravitic ) -stare de echilibru dintre m.ridicători și
coborîtori ai mandibulei.
• Reperul labial -buzele trebuie să se închidă liber,neforțat.
• Spațiul Donders -spațiul care apare între suprafața dorsală a limbii și
palatul dur ;
• O altă metodă funcțională este înregistrarea spațiului minim de vorbire
prin tehnicile; de exemplu Wild utilizează fonema „me”, Silverman –
„esse”, Robinson – „fe”, „ve”, plasate la sfârșitul cuvintelor.

La sfârșitul pronunțării între arcade apar spații minime de articulare

fonetică; dacă bordurile sunt înalte, buzele se unesc cu dificultate, dacă
sunt mici sunetul pierde claritatea.
61.Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO la determinarea și
înregistrarea RC la edentatul total ,caracteristica generală.
• La baza nasului și pe menton se aplică câte un punct, apoi pacientul este
implicat într-o conversație, la finele căreia mandibula ia o poziție de repaus
fiziologic relativ, iar buzele contactează ușor între ele; se determină distanța
între puncte și se micșorează cu 2-3mm (asta și va fi DVO); apoi șabloanele
sunt introduse în cav. orală și pe bordura mandibulară se fac așa retușări ca
în momentul contactului cu bordura maxilei între cele două puncte să fie
distanța înregistrată anterior (poziția de repaus minus 2-3 mm).
• Pentru a verifica corectitudinea manoperei se face proba vorbirii: în
momentul pronunțării diferitor litere (i,o,z,p,f ș.a.) între borduri trebuie să
fie un spațiu de 5-6 mm.
62.Metode și tehnici de inducere a mandibulei în poziția de RC,caracteristica
generală, importanța practică.
Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare centrice:
ᵜ test funcțional: edentații au tendința să propulseze mandibula, de aceea,
timp de 45-50 secunde pacientul realizează propulsia maximă a mandibulei,
după care urmează retropulsia; cât se relaxează mușchii pterigoidieni,
mandibula este repoziționată în poziție centrică;
ᵜ metoda Hickey: pacientul este rugat să împingă maxila înainte, apoi să
închidă gura pe zona posterioară a bordurilor; încercând să împingă maxila,
pacientul automat va
deplasa mandibula posterior;
ᵜ Sears, reflexul molar: Lejoyeux susține că dacă medicul ține indecșii pe
bordura
inferioară iar pacientul încearcă să închidă gura și să exercite presiune asupra
bordurii în locul unde ține medicul degetele, se va restabili vechiul reflex de
ocluzie molară, ce aduce mandibula în poziție centrică;
ᵜ test de deglutiție: pacientul realizează o deglutiție, apoi fixează mandibula
în poziția dată;
ᵜ test la linia a: pacientul încearcă să atingă cu limba mucoasa bolții palatine
în zona A, concomitent închizând gura; sau pe baza șablonului se modelează
o biluță de ceară în acea zonă;
ᵜ test de retroflexie: pacientul mișcă capul posterior închizând totodată gura
(mușchii suprahioidieni deplasează mandibula posterior, în poziție centrică);
ᵜ Betelman recomandă poziționarea indexului și a policelui mânii stângi pe
bordurainferioară la nivelul primilor molari iar mâna dreaptă pe menton;
apăsând cu degetele pe bordura de ocluzie, pacientul închide gura pe când cu
mâna dreaptă dirijează mandibula spre poziția centrică.

63.Fixarea poziției de RC, metode și tehnici de realizarea

Fixarea poziției se face prin metoda fierbinte sau cea rece:
ᵜ fierbinte: se apreciază DVO mai înaltă cu 1-2mm; pe bordura superioară pe
suprafața orizontală se fac niște adâncituri de 2-3mm în formă de clin în zona
caninilor și a molarilor I; se ramolește suprafața orizontală a bordurii
inferioare; șabloanele sunt introduse în cav. orală și cât ceara este plastificată,
se face unul din testele de determinare a relației intermaxilare centrice; ceara
plastificată pătrunde în lăcaș și se lipește, fixând poziția determinată a
mandibulei. Un mare dezavantaj este că șablonul de poate deforma.
ᵜ rece: între bordurile reci se plasează o bandoletă de ceară încălzită; o
porțiune va pătrunde în lăcaș iar resturile se vor zdrobi; Șabloanele se mai pot
fixa cu ajutorul clemelor în formă de ”U”, știfturilor de 3-4mm lungime și
1,5mm grosime introduse în șablonul superior, care intră în cel inferior în
timpul testului.
64.Confecționarea machetei protezei totale mobile ,etapele de realizare,
caracteristica generală
Etapele realizării machetei protezei totale
Macheta (o reproducere în ceară a protezei) este compusă din bază și arcada
dentară artificială;
Mai întâi se confecționează macheta bazei, apoi se face un val de ceară care
se aplică pe centrul apofizei alveolare, după care, pe valul creat, se montează
dinții artificiali. Macheta bazei se confecționează dintr-o plăcuță de ceară
roz, care se plastifică (încălzește) și se adaptează intim pe modelul de lucru în
limitele marcate (limitele bazei protezei); placa se aplică pe palatul dur și se
fixează cu policele, apoi se adaptează pe versantul vestibular; aceasta se
lipește în 3-4 puncte de model (ca să nu cadă în timpul montării).
Valul de ceară se confecționează dintr-o plăcuță de ceară roz, care se
plastifică și se îndoaie de 2-3 ori, apoi se aplică pe centrul apofizei alveolare;
înălțimea valului depinde de înălțimea dinților artificiali aleși și de gradul de
atrofie a țesutului osos (dacă este o atrofie mai mare și este mult spațiu între
model și planul protetic, atunci valul va fi mai mare, dacă este puțin spațiu și
dinții sunt mici, valul va fi mai mic).
Arcada dentară artificială se confecționează din dinți acrilici prefabricați care
sunt aplicați pe valul din ceară în așa mod ca să redea forma unei arcade
dentare naturale; pentru a-i poziționa pe bază, ceara de pe val din locul unde
trebuie să fie dintele respectiv se rămolește (topește cu spatula fierbinte) apoi
se aplică dintele și se așează în poziția în care este în mod normal în cavitatea
bucală (există mai multe tehnici de montare a dinților).

65.Particularitățile de gipsare a modelelor în ocluzator

66.Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul mediu
(anatomic,universal).
67. Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul mediu individual.
68.Limitele bazei protezei totale la maxilă și mandibulă.Importanța practică.
69.Modelarea preventivă a machetei protezei total mobile,etapele de
realizare,
Modelarea machetei se face prin răzuirea surplusurilor de ceară și prevede:
• modelarea spațiilor interdentare artificiale;
• modelarea versantului vestibular
• modelarea versantului oral
• modelarea limitelor
Înainte de modelare, macheta este încleiată de model pe tot traiectul
marginii. Modelarea machetei se face prin adiția și răzuirea cerei (sculptare);
ea prevede:
• modelarea spaţiilor interdentare artificiale: şanțurile gingivale și papilele
interdentare (la tineri papila este mai voluminoasă, umple spațiul interdentar
și se extinde până la nivelul punctului de contact interdentar; la bătrâni papila
este mai atrofiată și gingia marginală este mai retrasă spre apical);
• modelarea versantului vestibular  se redă o grosime suficientă pentru
compensarea atrofiei țesutului osos al apofizei alveolare, și pentru a reface
aspectul fizionomic al etajului inferior al feței;  se redă o formă concavă,
pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor și a obrajilor să participe la
menținerea protezei pe câmpul protetic;  se modelează proiecțiile
implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi depresiunile interradiculare (cu
scop estetic);
• modelarea versantului oral: să aibă o grosime de 1,5-2mm (pentru a avea
rezistență), nu mai gros, ca să nu producă dereglări funcționale ale limbii și
dereglări de fonație; se poate de modelat rugile palatine;
• modelarea limitelor: marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—
2,5 mm, să fie rotunjită, să corespundă limitelor de pe model; în zona
frenurilor şi a bridelor limitele se adâncesc corespunzător limitei de extindere
a acestora, iar pe linia Ah se vor nivela spre palatul moale.
4. Modelarea machetei protezei totale inferioare.Caracteristica. Înainte de
modelare, macheta este încleiată de model pe tot traiectul marginii.
Modelarea machetei se face prin adiția și răzuirea cerei (sculptare); ea
prevede:
• modelarea spaţiilor interdentare artificiale: şanțurile gingivale și papilele
interdentare (la tineri papila este mai voluminoasă, umple spațiul interdentar
și se extinde până la nivelul punctului de contact interdentar; la bătrâni papila
este mai atrofiată și gingia marginală este mai retrasă spre apical);
• modelarea versantului vestibular:  se redă o grosime uniformă și suficientă
pentru compensarea atrofiei țesutului osos al apofizei alveolare, și pentru a
reface aspectul fizionomic al etajului inferior al feței;  se redă o formă
concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor și a obrajilor să
participe la menținerea protezei pe câmpul protetic;  se modelează
proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi depresiunile
interradiculare (cu scop estetic);
• modelarea versantului oral: să aibă o grosime uniformă de 1,5-2mm (pentru
a avea rezistență), nu mai gros, ca să nu producă dereglări funcționale ale
limbii și dereglări de fonație; se poate de modelat rugile palatine;
• modelarea limitelor: marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—
2,5 mm, să fie rotunjită, să corespundă limitelor de pe model; în zona
frenurilor şi a bridelor limitele se adâncesc corespunzător limitei de extindere
a acestora
70.Particularitățile de alegere și montare a dinților artificiali la realizarea
protezei totale mobile.
Alegerea dinților artificiali (mărime, formă, material) Dinții artificiali se aleg
după mai multe criterii: formă, mărime, culoare, material. Forma dinților
trebuie să fie în armonie cu tipul feței. Este o mare varietate de tipuri faciale,
dar au fost grupate în trei: pătrată, ovală, triunghiulară. Forma feței depinde
de dezvoltarea scheletului facial și de poziția țesuturilor moi. Pentru a
determina forma feței, este necesar de a aplica o riglă care să unească
marginea anterioară a tragus-ului și unghiul mandibulei. Dacă riglele sunt
paralele, atunci fața este pătrată, dacă riglele diverg spre inferior, atunci fața
este triunghiulară, dacă converg spre inferior – ovală. Pentru forma pătrată se
aleg dinți cu fețele proximale drepte, paralele, unghiuri incizale drepte,
coletul mai lat; pentru fața triunghiulară – fețele proximale drepte, un pic
convergente spre colet, unghiurile incizale mai pronunțate, coletul mai
îngust; pentru fața ovală – fețele proximale convexe, unghiuri rotunjite.
Mărimea depinde de:
 sex: la bărbați sunt mai masivi, la femei – mai mici;
 linia surâsului: marginea incizală trebuie să atingă planul de ocluzie iar
coletul să fie la nivelul liniei surâsului;
 linia caninului: între linia mediană și linia caninului trebuie să se poziționeze
incisivii central și lateral și jumătatea mezială a caninului Culoarea se alege
reieșind din particularitățile de vârstă: la tineri sunt mai deschiși la culoare, la
vârstnici mai închiși. Vârstnicii percep culorile mai întunecat, mulți își doresc
dinți cât mai albi; e de datoria medicului de a le explica că culoarea prea
deschisă nu arată natural. Material: se pot alege dinți acrilici sau ceramici.
Dinții acrilici fac legătură chimică cu baza (foarte bine), nu produc zgomot
mare la masticație, nu se fracturează așa ca ceramica, dar se colorează
repede, în porozități se acumulează microorganisme și provoacă un miros
neplăcut, se abraziază repede și au o nuanță coloristică monotonă. Dinții
ceramici nu fac doar legătură mecanică cu baza și la polimerizare termică
poate apărea un spațiu între dinte și bază – o nișă unde se vor acumula resturi
de alimente și se vor dezvolta microorganisme; sunt fragili și se pot fractura
foarte ușor, la masticație produc zgomot dar sunt foarte estetici și pot fi
colorați, dându-le o nuanță coloristică artistică. Decizia finală o face
pacientul, dar medicul trebuie să-l influențeze să facă alegerea corectă.
71.Regulile generale de montare a dinților artificiali la realizarea protezelor
totale mobile după Gyzi.
După Gysi: el a elaborat reguli de montare generale și individuale:
Reguli generale:
 1. dinții laterali superiori se montează cu zona cervicală pe centrul apofizei
alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori să coincidă cu vârful apofizei
alveolare inferioare; dinții inferiori la fel sunt montați cu zona cervicală pe
centrul apofizei alveolare inferioare astfel încât cuspizii vestibulari să
pătrundă în şanțurile intercuspidiene centrale ale dinților superiori, realizând
contacte corespunzătoare ocluziei dinamice (dacă unghiul interalveolar este
mai mic de 80°, se va realiza o montare inversă);
2. dinții frontali superiori, din considerente fizionomice, se pot monta în afara
centrului apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei alveolare; de
subliniat că aranjamentul lor față de apofizele alveolare, cât şi gradul de
înclinare a marginilor incizivale în direcție oral-vestibulară, sunt determinate
de poziția apofizelor alveolare şi a buzei superioare; dinții frontali se
montează în corelație cu poziția buzei superioare (determinată de forma
versantului vestibular şi marginea bordurii de ocluzie superioare); suprafața
vestibulară şi marginea incizivală a dinților poziționează buzele superioară şi
inferioară în raport cu particularitățile de vârstă, de sex şi de constituție a
persoanei respective; poziția dinților frontali nu trebuie să aducă dereglări
fonetice;
3. dinții laterali se monteaza formând curbura de ocluzie sagitală (Spee) cu o
adâncime egală gradului de acoperire a dinților frontali inferiori de cei
superiori; curbura de ocluzie transversală Monson-Wilson este realizată în
dependență de mărimea unghiului interalveolar;
4. în relație centrică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în timpul
mişcărilor de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează contacte
multiple între suprafețele de contact ale arcadelor dentare, atât pe părțile
lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare;
5. montarea dinților în edentațiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu
incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel arcada
dentară superioară; totodată montarea dinților superiori se efectuează
concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele părți ale liniei
mediane, realizând o simetrie de poziție între perechile de dinți (stânga—
dreapta); dinții inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine:
molarul I, caninul, incisivul central, apoi cel lateral, premolarul I, apoi II,
ultimul molar.
72.Regulile individuale de montare a dinților artificiali la realizarea protezelor
totale mobile după Gyzi.
Reguli individuale:
Planul de ocluzie nu este material, de aceea în articulator se așează o plăcuță
metalică sau de sticlă, care îl va reprezenta; pe această plăcuță se trasează cu
creionul marginea vestibulară a bordurii de ocluzie: pe această linie se vor
poziționa marginile incizale/ocluzale ale suprafeței vestibulare ale dinților; În
raport cu linia mediană dintele are o înclinație mezio-distală; în raport cu
planul de ocluzie dintele are o înclinație vestibulo-orală; reieșind din asta,
fiecare dinte trebuie să aibă o anumită înclinație mezio-distală (MD) și
vestibulo-orală (VO), dar și un anumit contact cu planul de ocluzie.
 Incisivul central: marginea incisivală contactează cu planul de ocluzie,
înclinație de 2 o în sens MD și 6-8 o în sens VO, coletul situat pe linia surâsului;
 Incisivul lateral: marginea incisivală la 0,5-1mm de la planul de ocluzie,
înclinație de 3 o în sens MD și 8-10o în sens VO, coletul mai palatinizat față de
incisivul central;  Caninul: are vârful pe planul de ocluzie, coincide cu linia
caninului, înclinație de 1-2 o în sens MD și 3-5 o în sens VO, coletul așezat mai
vestibular decât incisivul lateral;  Premolarul I: este perpendicular pe planul
de ocluzie, cuspidul vestibular contactează cu planul, cel palatinal distanțat
cu 0,5mm; se lasă un spațiu de 0,75mm între premolar și canin;
 Premolarul II: la fel ca primul premolar, doar că ambii cuspizi contactează
cu planul de ocluzie;
 Molarul I: contactează cu planul numai cu cuspidul MP, cel mai distanțat de
plan este cuspidul DV; zona cervicală are o înclinație spre mezial și palatinal
 Molarul II: nu contactează cu planul, are înclinație asemănătoare cu molarul
I Suprafețele vestibulare ale caninului, premolarilor și molarilor trebuie să fie
tangente la o linie dreaptă – linia premolarilor
Dinții pot fi montați și asimetric, nerespectându-se regulile individuale, dacă
pacientul are așa dorință, sau încrucișat, dacă unghiul interalveolar este mai
mic de 80o
La mandibulă: primul se montează molarul I, realizând cheia de ocluzie, apoi
se montează caninul, având o înclinare mezio-linguală și contactând cu fața
palatinală a incisivului lateral și caninul superiori; urmează montarea
incisivilor centrali și laterali, în poziție verticală pe centrul apofizei alveolare,
contactând cu fața palatinală a incisivilor superiori și fiind acoperiți cu1-2mm
de către aceștia; ulterior, se montează premolarii și molarul II conform
ocluziei dinamice.
73.Tehnica de montare a dinților artificiali după Vasiliev.
După Vasiliev: el a propus planul protetic din sticlă, fixat de modelul inferior
prin trei stâlpi din ceară, ca să se vadă apofiza alveolară și să se monteze dinții
în raport cu centrul acesteia. Montarea se efectuează după Gysi, cu unele
modificări:
1) molarul I superior contactează diferit cu planul de ocluzie: cuspidul MP are
contact, cel MV este distanțat cu 0,5 mm, cel DP cu 1,0 mm, iar cel DV cu 1,5
mm; cuspizii molarului II superior sunt distanțați astfel: cuspidul MP — cu 1,0
mm, MV — cu 1,5 mm, DP — cu 2,0 mm şi DV — cu 2,5 mm;
2) montarea dinților inferiori începe cu premolarul doi, apoi primul şi al
doilea molari, urmați de montarea primului premolar a caninilor şi
incisivilor

74.Tehnica de montare a dinților artificiali după Pedro Saizar.

După Pedro-Saizar: el a înlocuit plăcuța mobilizabilă propusă de Gysi cu una
metalică fixată pe modelul inferior pe bordura șablonului de ocluzie; dinții
sunt montați după principiile lui Gysi (72)
75. Proba machetei totale mobile în cavitatea bucală ,caracteristica etapelor
de realizare.
Proba machetei:
In cadrul ei are loc aprecierea calităţii operaţiunilor îndeplinite la etapele
anterioare în clinică și laborator. Inițial medicul supune unui examen execuția
tehnică a machetelor — controlul exobucal — și apoi efectuează verificarea
machetelor în cavitatea bucală — controlul intrabucal.
În cadrul controlului exobucal se determină calitatea modelelor, se atrage
atenție dacă nu sînt traumate, se controlează dacă au îost îndeplinite
indicațiile medicului înscrise în fișa de comandă (culoarea, forma, mărimea
dinţilor), gradul de acoperire dintre arcadele dentare în zona frontală.
Concomitent se atrage atenţie la gradul de exprimare a curbelor de ocluzie, la
respectarea limitelor bazei machetei şi contactul cu modelul.
După examenul exobucal machetele vor fi detașate de pe modele, prelucrate
cu alcool și introduse în cavitatea bucală.
Iniţial se introduce macheta inferioară, apoi cea superioară. Ulterior se
controlează dacă a fost determinată corect dimensiunea verticală de ocluzie,
precum şi relaţiile intermaxilare centrice. La o deschidere medie a gurii, de
sub nivelul buzei superioare, trebuie să se observe numai marginile incisivilor
superiori, iar în urma unui surîs dinţii frontali superiori se văd pînă aproape de
colet. Forma dinţilor trebuie să corespundă formei feţei. Totodată sînt supuse
controlului topografia montării caninilor față de comisurile gurii, contactele
interdentare, gradul de exprimare a curburilor de ocluzie în plan sagital şi
transversal.
Controlul restabilirii fizionomiei feţei și a fonaţiei prezintă o parte
componentă a aprecierii calității protezelor. Se atrage atenție asupra
restabilirii fizionomiei individuale, a nivelării plicelor nazolabiale şi
mentoniere. Totodată pacientului i se propune să pronunțe cîteva cuvinte
urmărind spaţiul de inocluzie dintre arcadele dentare care trebuie să fie egal
cu 2—3 mm, iar culoarea dinților să armonizeze cu culoarea feței, ochilor și a
părului.
76.Erori si complicatii posibile la determinare DVO, semne clinice corectarea.
Din greşelile admise la determinarea dimensiunii verticale de ocluzie cel mai
des întîlnite sînt micșorarea sau mărirea acestei dimensiuni.
La o supraevaluare fața pacientului capătă o expresie de uimire: plicele
nazolabiale și mentoniere sînt șterse, iar în timpul vorbirii se aud lovituri de
dinţi. Spaţiul de inocluzie va fi mic sau complet absent la poziția de postură a
mandibulei.
Lichidarea acestei greşeli se efectuează prin două metode:
a) dacă dinţii în arcada dentară superioară se află în poziţie satisfăcătoare faţă
de poziţia buzei superioare și planul protetic, micşorarea dimensiunii verticale
de ocluzie se efectuează din contul arcadei dentare inferioare. În acest scop
sînt înlăturați toți dinţii artificiali, apoi pe şablonul de ceară inferior se
confecţionează o bordură nouă şi se determină a doua oară dimensiunea
verticală de ocluzie şi relaţiile intermaxilare centrice. După aceasta unul din
modele se înlătură, prin dezbaterea din ocluzor sau articulator, se suprapun în
poziţia nouă și după fixare se realizează montarea dinţilor arcadei inferioare;
b) dacă montarea dinţilor superiori a fost efectuată incorect, atunci dinţii
artificiali sînt înlăturați de pe ambele machete, se confecționează noi
șabloane cu borduri de ocluzie şi se repetă din nou etapa precedentă în
întregime, apoi se confecționează arcadele dentare. Dimensiunea verticală
de ocluzie micșorată se manifestă printr-o expresie a feței caracteristică
pentru edentatul total. În așa caz se determină din contul cărei machete este
micşorată dimensiunea verticală. Dacă dinţii superiori prezintă o montare
corectă, pe arcada dentară inferioară se aplică o bandoletă de ceară ramolită
şi se determină din nou dimensiunea verticală de ocluzie. Altă metodă
prevede înlăturarea dinților de pe arcada dentară inferioară și confecționarea
unei borduri de ocluzie noi. În continuare unul din modele se înlătură din
ocluzor sau articulator şi se suprapune în poziție nouă.
Dacă micșorarea dimensiunii verticale de ocluzie este din contul arcadei
dentare superioare, atunci este necesar de repetat din nou etapa determinării
relaţiilor intermaxilare centrice.
77.Erori si complicatii posibile la determinare si inregistrarea RC prin
deplasarea mandibulei ,semne clinice ,diagnosticul diferentiat,corectarea.
Greşeli condiţionate de deplasarea mandibulei in ocluziile anterioară,
posterioară sau laterală constau în deplasarea mandibulei anterior, posterior
sau lateral (dreapta sau stînga) şi fixarea ei în această poziţie.
În timpul probei machetelor în poziţia de relaţii intermaxilare centrice *în caz
de o deplasare anterioară a mandibulei la etapa precedentă contact vor avea
numai dinţii laterali, iar în zona frontală între incisivi vom avea o inocluzie
caracteristică pentru prognatie.
Totodată se observă și o mărire a dimensiunii verticale de ocluzie din cauza
contactului intercuspidian din zonele dinţilor laterali. Lichidarea acestei
greşeli constă în redeterminarea relațiilor intermaxilezre centrice cu o
bordură nouă de ocluzie în zonele laterale ale machetei inferioare, iar dinţii
frontali vor servi ca punct de orientare la instalarea poziţiei corecte a
mandibulei.
* La o deplasare a mandibulei distal, proba machetei ne va depista un raport
al arcadelor dentare caracteristic pentru progenie în zona frontală şi un
contact cuspidian în zonele laterale, cu o mărire a dimensiunii verticale de
ocluzie. Lichidarea acestei greșeli se efectuează prin înlăturarea dinţilor
laterali de pe macheta inlerioară, confecţionarea unei borduri de ocluzie noi
în aceste zone și determinarea relaţiilor intermaxilare centrice.
La proba machetelor, în cazul cînd la determinarea relaţiilor intermaxilare
centrice s-a fixat una din ocluziile laterale (dreapta sau stînga), dereglările de
ocluzie se manifestă prin contactul incorect al cuspizilor dinților laterali,
mărirea dimensiunii verticale de ocluzie, necoinciderea liniei mediene a
arcadelor dentare și formarea spaţiului de inocluzie între dinţii laterali în
partea deplasării. Lichidarea acestor greșeli se efectuează prin înlăturarea
dinților de pe macheta inferioară, conlecționîndu-se o nouă bordu ră de
ocluzie și determinîndu-se relaţiile intermaxilare centrice corecte.
78.Erori si complicatii posibile la determinarea si inregistrarea Rc prin
deplasarea sabloanelor cu bordure de ocluzie ,semnele clinice,diagnosticul
diferentiat,corectarea
Asemenea greșeli pot apărea în caz de atrofie pronunțată a apofizelor
alveolare şi lipsa punctelor retentive din partea formațiunilor anatomice.
Lichidarea acestor greșeli se efectuează prin determinarea din nou a relațiilor
intermaxilare centrice utilizînd noi şabloane de ocluzie, ținînd cont de faptul
că cele mai raționale sînt şabloanele rigide.
După proba machetelor urmează etapele de laborator: modelarea definitivă a
machetei protezei, ambalarea în chiuvetă, schimbul cerii cu acrilat,
prelucrarea și lustruirea protezelor.
Deplasarea șablonului cu bordura de ocluzie: şablonul superior cu bordura
de ocluzie anterior (în zona frontală în jos) obiectiv: majorarea DVO, raport
de tip progenic în zona frontala, spaţiu în sagital în zona frontală, în zonele
laterale contacte de tip vârf cuspid vârf cuspid,
Diagnostic diferențiat: deplasarea machetei superioare spre anterior
conduce la normalizarea relaţiei de ocluzie şablonul superior cu bordura de
ocluzie — posterior (în zona distală în jos) obiectiv: raport de tip prognatic,
spaţiu de inocluzie în zona laterala, supraacoperire în zona frontală ,
Diagnostic diferențiat: deplasarea machetei superioare spre posterior
conduce la normalizarea relaţiei de ocluzie șablonul inferior cu bordura de
ocluzie anterior (în zona frontală în sus) obiectiv: raport de tip prognatic,
spaţiu de inocluzie în zona frontală, majorarea DVO, în zonele laterale
contacte de tip vârf cuspid- vârf cuspid
Diagnostic diferențiat: deplasarea machetei inferioare spre anterior
conduce la normalizarea relației de ocluzie, șablonul inferior cu bordura de
ocluzie posterior (în zona distala în jos) obiectiv: raport dc tip progenic, spaţiu
de inocluzie în zona frontala, majorarea DVO, în zonele laterale contacte de
tip vârf cuspid - vârf cuspid Diagnostic diferenciat: deplasarea machetei
inferioare spre posterior conduce la normalizarea relaţiei de ocluzie.
79.Erori si complicatii posibile la determinarea si inregistrarea RC prin
compresia fibromucoasei sau deformarea sabloanelor cu bordure de
ocluzie,semnele clinice,diagnostic diferential,corectarea
La compresia fibromucoasei crestelor alveolare la maxilă şi mandibulă în
zona frontală :
obiectiv: spaţiu de inocluzie în zona distală, majorarea DVO în zona frontală
diagnostic diferenciat: contact strâns între dinţii frontali conduc la
normalizarea relației de ocluzie
La compresia fibromucoasei crestelor alveolare la maxilă și mandibulă în
zonele distale :
obiectiv: spaţiu de inocluzie în zona frontală, majorarea DVO în zona distală
diagnostic diferenciat: contact strâns între dinţii laterali conduc la
normalizarea relaţiei de ocluzie
*Deformaţia şabloanelor cu bordura de ocluzie la maxilă sau/şi la
mandibulă * obiectiv: majorarea DVO, în zonele laterale contacte cuspidiene
neregulate şi neuniforme, spaţiu de inocluzie la nivel frontal
diagnostic diferențiat: raport între dinţii antagoniști nedeterminat,
machetele pot fi suprapuse în poziţia de RC în afara cavităţii bucale
80. Erori si complicatii posibile la determinarea si inregistrarea RC prin
desprinderea şablonului cu bordura de ocluzie,semnele clinice , diagnosticul
diferentiat,corectarea
Desprinderea şablonului superior în jos sau/şi a celui inferior în sus în zona
distală obiectiv: spaţiu de inocluzie în zona distală, supraacoperire adâncă în
zona frontală *diagnostic diferențiat: deplasarea în zona distală a machetei
inferioare în sussau/şi a celei superioare în jos conduce la normalizarea relaţiei
de ocluzie
Desprinderea şablonului superior în jos sau/şi a celui inferior în sus în zona
anterioară ;
obiectiv: spațiu de inocluzic în zona frontală, în zonele laterale contacte de tip
vârf cuspid — vârf cuspid
* diagnostic diferenciat: deplasarea în zona anterioară a machetei inferioare
în sus sau/şi a celei superioare în Jos conduce la normalizarea relației de
ocluzie Desprinderea şablonului superior în jos în partea dreaptă:
obiectiv: contacte între dinţii antagoniști pe partea stângă:
diagnostic diferențiat: deplasarea în partea dreaptă a machetei superioare în
jos conduce la normalizarea relaţiei de ocluzie
81.Obiectivul fizionomic și igienic la modelarea definitivă a machetei protezei
totale mobile.
Modelarea definitiva a machetei:
a. Obiectivul fizionomic
Trebuiesc realizate proteze cu aspect cat mai natural.
Se modelează: - versantul vestibular al şeii si gingia
- zona de colet a dinților care apare mai vizibila in fonatie
- relieful festonului gingival si al papilei interdentare
Linia de colet a incisivilor centrali este mai ridicata decât a incisivilor
laterali cu 1-2 mm. Linia de colet a caninilor este mai ridicata decât a
incisivilor centrali. Culoarea gingiei la bărbați este mai închisă decât la
femei.

b.Obiectivul igienic:
Se urmăreşte să se obțină suprafețe netede, plane, făra spații retentive.
Să permită o igeinizare optimă;
Să nu permită dezvoltarea la suprafață sau în profunzime a agenților
patogeni;
Să poată fi dezinfectate.
ln zonele laterale obiectivul igienic este posibil sa fie aplicat, in zona frontala
are prioritate obiectivul fizionomic. Machetele sunt foarte bine finisate,
intreaga suprafață externa este lustruita.
82.Obiectivul fonetic,al confortului și al stabilității la modelarea definitivă a
machetei protezei totale .
Obiectivul fonetic
Protezele trebuie sa prezinte un volum cît mai mic si cu un modelaj
corespunzător pentru a nu modifica in mod substanțial dimensiunile spațiului
funcțional al limbii. Trebuiesc reproduse rugile palatine si papila incisiva.
Adaptarea limbii pentru articulare si producerea sunetelor este de scurta
durata daca intalneste suprafețe si reliefuri modelate simetric.
Obiectivul confortului
-Dimensiuni minime
-greutatea redusă
-sa fie inodore,insipide
Obiectivul menținerii si stabilității
Marginile machetei sunt modelate cu forma si grosime funcționala.
Versantele vestibulare ale şeilor sunt modelate progresiv uşor convex.
Recomandările lui Gerber:
- versantului vestibular al şeii in zona frontala sa i se dea o forma uşor concava
 - marginile vestibulare si versantul vestibular din zonele laterale sa fie
ingrosate
- zonele din dreptul trenurilor, bridelor sa fie adâncite corespunzător
- versantul lingual al protezei mandibulare este modelat sa se obtina spațiul
cu dimensiuni coerespunzatoare in care sa se mişte limba
Machetele de ceara cuprind tuberozitatile maxilare si tuberculul piriform,
zone cu valoare biostatica, capabile sa suporte bine presiunile.
Obiectivul rezistentei mecanice
Placa palatinala este realizata cu o grosime de 2 mm, pentru a rezista
solicitărilor mecanice, ea trebuie sa fie uniforma. Micşorarea grosimii este
insotita de mărimea confortului dar si de scăderea rezistentei mecanice.
Pentru a mari rezistenta bazei protezei, este introdusa plasa de sarma sau o
plăcuta metalica. Plăcile palatine cu grosime mai mica de 1-2 mm si nearmate
sunt expuse pericolului de deformare si de fracturare.
83
84
85.Particularitatile de confectionare a protezei totale mobile cu captuseala
elastică si baza metalica
Protezele totale cu baza metalică sînt indicate în cazurile cînd are loc
fracturarea frecventă a protezelor din acrilat, uneori ca o metodă de îngrelare
a protezelor de pe mandibulă pentru a asigura o fixare mai efectivă, la
pacienţii ce suferă de bruxism, în cazurile de insuportabilitate sau alergii îață
de acrilate.
Totodată baza metalică este un bun conducător de temperatură, și deci
receptorii mucoasei cîmpului protetic au posibilitatea de a-și menține funcţia.
Baza din metal poate fi confecționată prin metode de ștanțare din plăci de
oţel inoxidabil cu grosimea de 0,3—0,4 mm sau turnate din aliajele tip crom-
cobalt ,aur platinat. Metoda de ştanţare nu este efectivă din cauza lipsei de
precizie şi în prezent este utilizată rareori. Cel mai frecvent este utilizată
metoda prin turnare. Realizarea acestei metode constă în dublarea
modelului cu masă refractară de tipul Silamin, modelarea bazei din ceară
creînd pe centrul apofizei alveolare puncte de retenţie în formă de «T», anse,
butoane etc. Concomitent la mijlocul versantelor orale a apofizelor alveolare
se creează un şanţ care ne va da posibilitatea să asigurăm o trecere lentă a
acrilatului din zona dinţilor artificiali spre baza metalică. După modelare se
efectuează turnarea și realizarea protezelor conform proceselor clinico-
tehnice .
Confecţionarea bazei protezei cu căptușeală elastică duce la sporirea
capacităţii funcționale, ameliorarea metodelor de fixare şi micșorare a
perioadei de adaptare. Realizarea tratamentului într-o mare măsură depinde
de particularitățile anatomotopografice ale cîmpului protetic, materialele din
care se confecționează protezele, starea fibromucoasei, sensibilitatea ei etc.
S-a constatat că aplicarea acrilatelor obișnuite nu totdeauna ne permite să
atingem scopul scontat. M. Napadov (1955), recomandă în așa cazuri ca baza
protezei să se confecționeze din două straturi, adică cu o căptușeală din
material elastic. Aceasta va permite să repartizăm uniform presiunile
masticatoare, amortizînd presiunile în zonele necesare. Asemenea proteze
sînt indicate în cazurile cînd avem o fibromucoasă cu reziliența scăzută, la o
atrofie exprimată a apofizelor alveolare, în temei la mandibulă sau la o formă
atipică a lor (piriformă, ascuţită), prezența exostozelor, proeminențelor sau a
formațiunilor anatomice exprimate (torusul palatinal, tuberozități exagerate),
la o intoleranță a fibromucoasei cîmpului protetic față de acrilatul obișnuit, la
o sensibilitate mărită a fibromucoasei către presiunea masticatoare, în
maladii cronice ale fibromucoasei cavităţii bucale etc. N. Kalinina, V. Zagorski
(1990) au constatat că protezele cu căptușeală din materiale elastice
(Ortosil —M., Eladent-l00, Elastoplast etc.) măresc eficacitatea
masticatoare cu 17—20%.
86.
87.
88.Particularitatile de confectionare a protezei totale mobile cu baza
armata.Materiale,avantaje,dezavantaje .
Baza armată este indicată pentru a mări rezistența la rupere a răşinii acrilice
utilizate. La confecționarea protezelor mobilizabile ca armatură pot fi
aplicate plase, bare metalice sau fibre de sticlă, care se înglobează în
profunzimea acricatului bazei. În practică mai frecvent sunt utilizate plase
metalice cu grosimea fibrelor de 0,4—0,5 mm confecţionate prin turnare
după relieful câmpului protetic.
89. Corecția și aplicarea protezelor totale mobile finite în cavitatea
bucală,tehnica de realizare.
.Această manoperă prezintă ultima etapă clinică, însă tratamentul consideră
finalizat numai după adaptarea pacientului către proteze. Procesul de
aplicare a protezelor prezintă dificultăţi și include examenul exobucal şi cel
endobucal.
In cadrul examenului exobucal se atrage atenţia la calitatea confecţionării
protezei, prezența marginilor ascuţite şi minuţios se studiază suprafața
mucozală a protezelor. Marginile protezelor trebuie să fie netede, de o
grosime uniformă, iar suprafața mucozală să corespundă reliefului cîmpului
protetic.
Examenul endobucal se efectuează după aplicarea protezelor în cavitatea
bucală. Fiecare proteză este examinată separat, evidențiindu-se gradul de
fixare pe cîmpul protetic şi dacă nu provoacă dureri acute.
Se recomandă de a aplica mai întîi proteza superioară, determinînd gradul
de succiune prin aplicarea unei presiuni digitale pe suprafața linguală a bazei
protezei în zona premolarilor din partea dreaptă, apoi stingă. Dacă proteza
nu se desprinde din partea opusă, atunci se consideră că succiunea este
suficientă, iar dacă se desprinde, atunci fixarea este considerată insuficientă și
se caută cauza. O deosebită importanță prezintă examenul marginii distale a
protezei în zona liniei «A», care se efectuează prin aplicarea presiunii digitale
pe suprafaţa orală a incisivilor în direcţie vestibulară. O desprindere ușoară
are loc cînd baza proltezei este scurtă în zona liniei «A». Depistarea zonei de
închidere marginală insuficientă se efectuează prin aplicarea pe marginea
protezei a unei bandolete de masă amprentară termoplastică de tip
«Ortocor» sau ceară ramolită.
După introducerea protezei în cavitatea bucală și electuarea probelor
funcţionale Herbst, proteza se scoate şi se supune examenului vizual. În zona
de închidere marginală insuficientă materialul aplicat se va reţine, iar în restul
marginii va îi dislocat. Pe parcurs materialul aplicat la depistarea zonei de
închidere marginală insuficientă se înlocuiește cu acrilat.
Deseori la aplicarea protezei superioare apare reflexul de vomă, care este
cauzat de extinderea sau grosimea plăcii acrilice în zona liniei A, excitînd
receptorii palatului moale sau ai suprafeței dorsale a limbii. Prin urmare, este
necesar de a examina exactitatea limitelor protezei și grosimea marginii în
această zonă. La fel se va controla dacă proteza nu balansează, apoi se va
examina caracterul ocluziei statice și dinamice.
Obţinerea unui contact interdentar maximal se efectuează prin șlefuirea
selectivă a punctelor de contact premature aplicînd între arcadele dentare
hirtie de articulaţie (indigo).. Examenul probei fonetice la această fază nu
este suficient, deoarece prezenţa protezelor, ca corp străin, inițial va provoca
un disconfort în cavitatea bucală, împiedicînd funcţia fonetică, fenomen ce
dispare o dată cu adaptarea pacientului la prezenţa protezei. După aplicarea
protezelor pacientul se va găsi sub supravegherea medicului pînă la
adaptarea completă către proteze. La apariția durerilor în această perioadă
sînt depistate zonele concrete, iar protezele sînt supuse corecţiei.
90. Adaptarea către proteza totală mobilă.Caracteristica perioadelor de
adaptare după Kurleandski.Îngrijirea igienică a protezei totale mobile.
Adaptarea față de protezele totale prezintă un proces complex care decurge
timp îndelungat și este influențat de numeroşi factori generali și locali: de
tipul sistemului nervos, cît și starea lui în perioada confecționării protezelor;
protezarea primară sau secundară; starea cîmpului protetic, sensibilitatea
fibromucoasei etc.
Prin urmare, termenii de adaptare vor varia de la 2—3 săptămini la unii
indivizi, pînă la 6 luni —la alţii. De obicei pacienţii care se tratează a doua
oară, se adaptează față de proteze mai ușor decît pacienţii care se protezează
primar. Totodată s-a constatat că pacienţii, care după pierderea dinţilor un
timp îndelungat nu s-au tratat protetic, se adaptează față de proteze mult
mai greu. Aceasta se explică prin faptul că la ei sistemul stomatognat s-a
adaptat faţă de condiţiile create, formînd un anumit stereotip funcţional, care
pe parcurs s-a consolidat, iar protezele aplicate dereglează coraportul stabilit
dintre țesuturile și organele cavității bucale și pacientul mai greu se
adaptează la noile relaţii.
Prin urmare, tratamentul protetic va fi mai favorabil, dacă se va efectua
îndată după apariţia edentației. Protezele sînt sesizate de țesuturile
cîmpului protetic ca un corp străin, care prezintă un vast iritant pentru
receptorii cavităţii bucale. Iritația primită de receptorii de senzaţie este
transmisă prin arcul reflex spre centrele de salivație, de vorbire etc., și ca
rezultat apare o salivație abundentă, actul de vomă, mișcări necoordonate ale
mandibulei, schimbări în actul de deglutiţie.
V. Kurleandski deosebește trei faze de adaptare Îață de protezele dentare.
Faza |, numită faza de excitare, apare în primele zile după aplicarea
protezelor și este caracterizată printr-o salivație abundentă, reflexul exprimat
de vomă, modificări de fonaţie, o micșorare a eficacității masticatoare şi o
dinamică necoordonată a mandibulei.
Faza a Il-a, numită faza de inhibiție parţială, apare în a doua zi și continuă
pînă la a 5-a zi după aplicarea protezelor. În această perioadă are loc
restabilirea parţială a funcţiei, se micşorează salivația, dispare reflexul de
vomă, iar mişcările mandibulei devin mai coordonate. La pacient apare o
încredere în posibilitatea de a se adapta către proteze.
Faza a III-a, numită faza de inhibiție totală se stabilește pe parcursul primei
luni. În această perioadă dispar senzațiile negative şi proteza nu mai este
acceptată ca un corp străin, dar, dimpotrivă, lipsa aduce la un disconfort în
cavitatea bucală.
La pacienții care se reprotezează perioada de adaptare va îi mai mică fiind la
fel influențată de calitatea lucrărilor, de gradul de fixare, stabilizare și lipsa
durerilor. În perioada de adaptare medicul efectuează corectările necesare
recomandînd pacientului să se adreseze medicului periodic. În aceste ședințe
se examinează cîmpul protetic și în cazul prezenței unor leziuni proteza este
supusă corectării prin şlefuire și se recomandă pacientului o respectare
riguroasă a igienei cavităţii bucale. După adaptarea pacientului faţă de
proteze, se recomandă de a vizita medicul de 2 ori pe an.