MATERIALE DENTARE

LP 7
MEDICINĂ DENTARĂ

ALIAJE PENTRU CONFECŢIONAREA PROTEZELOR

MOBILIZABILE

Tehnica de lucru
Intervalul de topire al acestor aliaje este ridicat deci se impune
folosirea maselor de ambalat pe bază de silicaţi sau fosfaţi.
Aliajele nenobile necesită pentru topire echipamente ce dezvoltă
temperaturi înalte. (flacăra oxiacetilenică, sau oxi – gaz sau inducţia
electrică).
După turnare (cu aproximativ 10 minute) chiuveta ete răcită brusc prin
imersie în apă.
Prelucrarea componentelor metalice din aliaje Ni – Cr şi Co – Cr este
dificilă, datorită durităţii crescute.

ALIAJE PENTRU TEHNICA METALO-CERAMICĂ

1. Intervalul de topire al aliajelor metalo – ceramice trebuie să fie mai mare

cu minimum 150 - 200ºC decât intervalul de „ardere” al ceramicii (850 -
1100ºC), dar să nu depăşească 1300ºC pentru a asigura o prelucrabilitate
uşoară.
2. Rezistenţa la temperaturi înalte (astfel încât să nu se deformeze în cursul
arderii porţelanului).

1
3. Coeficientul de dilatare termică trebuie să fie mai mare sau egal cu al
masei ceramice în cursul fazelor de răcire
4. Să permită durificarea prin îmbătrânire
5. Să asigure adeziunea optimă a maselor ceramice

TITANUL ŞI ALIAJELE SALE

Tehnici de prelucrare
Componentele metalice se obţin fie prin turnare, fie prin prelucrarea
(transformarea) unor
piese prefabricate. Turnarea prezintă unele dificultăţi datorită reactivităţii
mari a titanului lichid şi a celui solid dar încă incandescent. Se formează la
suprafaţă un strat „Alpha – case” care are o duritate mare, o ductilitate şi o
biocompatibilitate mai reduse şi un comportament electrochimic asemănător
aliajelor ne – nobile. Îndepărtarea acestui strat ridică probleme de aceea se
tinde la reducerea lui. Masa de ambalat trebuie să conţină oxizi din care să
nu poată fi atras oxigenul (oxid de magneziu, oxid de zirconiu, oxid de
aluminiu) şi să prezinte o expansiune termică crescută, care să fie capabilă să
compenseze contracţia de solidificare a aliajelor cu interval de topire foarte
ridicat. Masa de ambalat nu trebuie să conţină sulf, carbon, hidrogen, azot,
oxigen.
Aparatele de topire – turnare speciale sunt scumpe şi sofisticate. Cele
cu arc electric sunt asociate cu sisteme de turnare ce acţionează prin presiune
şi aspiraţie iar cele care folosesc curenţi de inducţie prezintă sisteme de
centrifugare prin care aliajul poate fi împins în tipar. asigură topirea atât prin
inducţie, cât şi prin arc electric, iar turnarea poate avea la bază fie forţa
centrifugă, fie pe cea pneumatică. Este foarte important ca turnarea să se

2
facă în atmosferă de gaz inert (neon, argon). Creuzetul în care se topesc
titanul şi aliajele sale este din masă ceramică sau din cupru inert.
Evident, în afara metodelor convenţionale se pot folosi tehnicile CAD
– CAM sau/şi electroeroziunea.
Tehnicile de lipire utilizate sunt sudura şi lipirea cu loturi. Sudura se
practică cu gaz ionizat sau plasmă, cele mai bune rezultate obţinându-se cu
laserul. Sudura trebuie să se facă tot în atmosferă de gaz inert. Loturile
pentru titan conţin în general argint, paladiu şi cupru. Lipirea cu loturi
prezintă dezavantajul reiniţierii stratului Alpha – case.
Prelucrarea pieselor din titan este dificilă întrucât instrumentele sunt
puternic solicitate termic, iar titanul are tendinţa să se „sudeze” de
instrument. De asemenea datorită modulului de elasticitate redus, se
deformează uşor la presiune. Se recomandă prelucrarea la turaţii reduse şi cu
răcire.
Placarea titanului cu polimeri este posibilă la fel ca şi placarea cu
mase ceramice speciale cu nterval de sinterizare mai scăzut (să nu
depăşească 800°C).