1. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.

Date personale: identitate, domiciliu, vârsta, sex, profesia, locul de muncă.

Examenul subiectiv
b. istoricul bolii:
c. istoricul vieții:
Anamneza vieţii
locul nașterii și de trai (patologie regională);
condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, masticație lentă, media sau rapidă, uni- sau
bilaterală mișcările masticatorii verticale sau orizontale);
maladii generale;
alergie la medicamente;
deprinderi vicioase;
condițiile de muncă;
tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).
Examenul exobucal care se efectuiază prin observație, palpație și inspecție.
INSPECȚIA
-asimetrie sau simetrie
-culoarea pielii
-erupții cutanate
PALPAȚIA
*se face bimanual, simetric, de la frunte în jos
!!!! Palpația în caz că nu avem patologii
-se palpează regiunile terminale ale nervilor
-mușchii masticatori
-ATM (intra- sau preauricular)
-ganglionii limfatici
!!!! Palpația în caz de boală
-se palpează în comparație cu regiunea sănătoasă, adică palpăm și pe cea pe cea sănătoasă în scupul
comparării.
-pe zona afectată se palpează pentru:
a) stabilirea durității
b) stabilirea regiunii de răspîndire
c)stabilirea caldurii locale

PERCUȚIA
*Percutăm zona afectată pentru a -determina semnul de fluctuență

AUSCULTAȚIA
-Sunete în cazul patologiilor ATM
-În caz de fracturi osoase ale scheletului facial

Examenul endobucal care are drept ca scop determinarea prezenței sau absenței disfuncțiilor
țesuturilor moi și dure din interiorul cavității bucale.

*Se realizează prin aceleași 4 metode:

-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA
INSPECȚIA
1)Se începe cu deschiderea gurii, dacă totul e în regulă sau nu, de ex:
-amplitudine deplină
-fără sau cu deviația mandibulei
2)Roșul buzelor
3)Mucoasa vestibulului oral
4)Inspecția mucoasei cavității bucale propriu zise

*După ce am inspectat tot, trecem la inspecția arcadelor dentare, ex:

-prezența breșelor sau absența lor
-cavități carioase necomplicate (superficiale) sau complicate (profunde)

PALPAȚIA
-palpăm ATM (Intraauricular/preauricular)
-palpăm buzele
-palpăm palatul dur
-palpăm fiecare dinte în parte, pentru a-i vedea stabilitatea/mobilitatea

PERCUȚIA
*Percutăm doar dinții atît în ax cît și orizontal
Examenul paraclinic care va contribui la stabilirea unui diagnostic corect și la o eficacitate maximă a
tratamentului.

2 TIPURI:
a) Examenul de laborator -orice investigație a unei monstre de la pacient
b) Examenele funcționale -cercetarea pacientului cu diferite aparate

2. Examenul subiectiv, importanţa.

-durerea (diferit caracter, localizare, origine);

-tulburări fizionomice (traumatisme, anomalii de structură, formă, volum, poziție, culoare,
abraziune patologică);
-tulburări de masticație (ex: din cauza durerii, contacte premature);
-tulburări de deglutiție;
-tulburări de fonație (ex: fractura coroanelor grupului anterior

DUREREA-se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, greutate) ,de intensitate si durata
variabile , ce are ca prim obiectiv protejarea organismului,reprezentind o senzatie de alarma
fata de o agresiune interioara sau exterioara. Este mereu subiectiva, nu poate fi inclusa in
domeniul senzatiilor fiziologice;
Elementele principale ce caracterizeaza durerea:
-momentul declansarii
-localizarea
-iradierea
-daca este spontana sau provocata
-factorii ce o declanseaza, intensifica sau o calmeaza
-intensitatea si felul in care este perceputa (pulsatila etc)
-CARACTERUL ei
-permanentă
-intermitentă
-in ce conditii se declanseaza si ce durata au
-daca se asociaza cu alte fenomene
Un alt simptom este apariția tulburărilor fizionomice, care apar în urma pierderii de
substanță dură a coroanelor dentare din zona frontală în caz de carie, abraziunea țesuturilor
dure, traumă, precum și în caz de modificări de structură, culoare, formă.

3. Examenul obiectiv, consecutivitatea.

*Se realizează prin aceleași 4 metode:

-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxolifaciale din față și profil, atragând atenția la :

 starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
 forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
 prezența sau lipsa asimetriei faciale;
 linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
 gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
 poziția mentonului;
 mărimea unghiului mandibulei;
 conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
 starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
 palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

4. Simptomele exobucale ale edentatului parţial.

Simptome exobucale (asimetria feței, prăbușirea buzelor, obrajilor, adâncirea șanțurilor

periorale, căderea comisurii gurii, proeminența mentonului, micșorarea teimii inferioare a feței,
modificarea unghiurilor mandibulei.
 5. Simptomele endobucale ale edentatului parţial.

Simptome endobucale: migrări, absența punctului de contact (treme, diastemă), mobilitate

patologică,

6. Examenul arcadelor dentare şi ocluziei.

prin inspecție; se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
 forma
 ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
 ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
 forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.

 existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);

 edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
 breșe intercalate sau terminale sau mixt;
 pe o hemiarcadă sau pe ambele;
 în zona frontală sau laterală;
 existența, mărimea și starea protezelor dentare
 proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,raportul
cu antagoniștii și apofiza alveolară;
 proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos
 caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
 raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie

7. Metodele paraclinice de examinare, indicaţii.

In protetica dentara rezultatele examenului clinic deseori nu sunt suficiente
pentru a putea stabili diagnosticul definitiv, de aceea pentru a stabili un
diagnostic correct este necesar sa efectuam si un examen paraclinic,iar datele
obtinute ne vor ajuta sa formulam o concluzie definitive.
Din examenele paraclinice care pot fi utlizate in protetica dentara cunoastem:

Examenul radiologic (radiografiile intra si extraorale )

Analiza modellelor de studiu;
Termodiagnosticul ;
Eficienta masticatorie ;
Metode paraclinice de examinare a
musculaturii(miotonometria,electromiografia,reografia)
8. Metodele radiografice de examinare.
Examenul radiologic este o investigatie paraclinica foarte importanta ,care ne
ajuta sa precizam modificarile tesutului osos,modificarile functionale,modificari la
diferite segmente si elemente ale sistemului stomatognat.
Metodele radiografice utilizate se impart in:
1.Intraorale (readiografiile:periapicala,ocluzala,interproximala)

 Examenul radiologic intraoral ne permite sa apreciem care este starea

spatiului periodontal,distrugerea laminei dure ,resorbtia septurilor
interdentare si interradiculare, integritatea radacinilor dintilor ,resturi
radiculare ,distructii ale tesutului osos,tumori.
 Neajunsurile R.I este ca ele e permit sa studiem un grup mic de dinti si nu ne
ofera posibilitatea unui studiu comparativ al emementelor SS.

2.Extraorale (ortopantomografia, tomografia

computerizata ,teleradiografie,cineradiografie ,artografie )

 Otropantomografia- acest tip de investigatie ne permite sa obtinem o

proiectie desfasurata pe acelasi film a ambelor arcade dentare (in ocluzie
centrica,in relatia de postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a
gurii). Pe pelicula vom aprecia : starea paradontiului ,starea tesutului osos,
elementele ATM etc.
 Tomografia-este una dintre cele mai eficiente metode radiologice ,care ne
permite obtinerea imaginii radiografice a diferitor straturi ale unui organ ,de
aceea ea se mai numeste stratigrafie.
 Teleradiografia- este un examen radiologic care se realizeaza indepartand
sursa de Raze X la aproximativ 2 m de pacient ,ceea ce ne permite obtinem o
imagine de ansamblu al craniului.Aceasta metoda este utilizata la
diagnosticul anomaliilor dento-maxilare ,a diverselor asimetrii cranio-
faciale.
 Atrografia- este unica metoda radiologica care ne ofera detalii privind
meniscul .In cazul utilizarii acestei metode se injecteaza in capsula articulara
o substanta de contrast . Se utilizeaza in special pt a studia starea ATM.
Dezavantajele acesteia este ca : este dureroasa pentru pacient si destul de
dificila pentru medic.
 Electroradiografia-este o ramura a elctrografiei si consta in obtinerea
imaginii obiectului filmat prin intermediul placilor selenice cu aparatul
 ARGA-M. Aceasta metoda se utilizeaza pentru diagnosticarea generala a
anomaliilor dentomaxilare si cand nu este necesara evidentierea structurii
tesuturilor organului filmat.

9. Metodele de examinare ATM, indicaţii.

Examenul articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) se face prin inspecţie şi palpare clinică.

 Se observă amplitudinea deschiderii gurii, măsurând distanţa dintre marginile

incisivilor superiori şi ale celor inferiori.
 Se observă concomitent dacă mişcarea descrisă de mandibulă la deschiderea gurii se face
lin, în arc de cerc, sau este sacadată, în doi tim`pi şi dacă este însoţită sau nu de
laterodeviaţie.
 Evidenţierea unei laterodeviaţii se face mai bine marcând un punct cu creionul pe
menton, la nivelul liniei mediene şi observându-i excursia în timpul mişcărilor de
deschidere şi închidere a gurii; concomitent, în timpul acestor mişcări ale mandibulei, se
execută şi examenul palpatoriu, ţinând indexul ambelor mâini în conductul auditiv extern
(CAE) drept şi stâng, iar policele pretragian. Se decelează cracmentele articulare în caz
de artrită.
Mişcările articulare pot fi limitate (în inflamaţii ale articulaţiei sau ale părţilor moi, trismus,
miozite) sau blocate (în constricţii de maxilar, datorită unor obstacole tumorale sau bride
cicatriceale). În anchiloza temporo-mandibulară, deschiderea gurii este de doar câţiva milimetri
sau nu se face deloc, datorită modificărilor osoase intraarticulare.

10. Examenul musculaturii aparatului stomatognat, metode.

Se efectuiaza prin inspectie si palpare.

Starea muschilor depinde de starea sistemului dentar, caracterul alimentelor, stereotipul de

masticatie, tipul sistemului nervos.

Inspectia: absenta sau prezenta asimetriei fetei, care poate aparea ca urmare a unei hipertrofii sau
atrofii musculare. Hipertrofiile (masseteric si temporal) pot fi uni sau bilaterale cauzata de
hiperfunctia respective, iar atrofiile provocata de afectiunile sistemului de inervatie, afectiuni ale
ATM

Palparea se face bilateral pentru a compara partea dreapta cu stinga si evidentierea tonusului ,
localizarea si cauzele aparitiei durerii, si starea de incordare musculara.

La determinarea starii functionale a muschilor in afara de metodele clinice se mai

ultilizeaza si metode paraclinice,cum ar fi:

 Miotonometria-este o metoda de investigare a tonusului muscular .Prin

intermediul acestei metode se va determina tonicitatea muschilor ridicatori
ai mandibulei (temporal si maseter) .Pentru aceasta se va utiliza tonometru
 Szirmai,format dintr-o tija cu resort elastic pentru compresiune si un cadran
cu indicator.Masurarile le vom face in stare de rapaus si contractie
musculara maxima.

Tehnica de realizare:
-fotoliul in care se afla pacientul este pozitionat vertical,dupa care rugam
pacientul sa stranga maximal arcadele dentare ,ulterior palpam muschiul
masseteric sau temporal determinand punctul cel mai proeminent;
-dupa aceea rugam pacientul sa relaxeze arcadele dentare sip e punctul cel
mai proeminent determinat plasam miotonometrul in pozitie vericala fara a
aplica pe acesta presiune .
-In timpul ce aplicam miotonometrul acesta ne arata pe cadran marimea
tonusului muscular in contractie functionala

 Electromiografia-aceasta metoda ne permite sa depistam afectarea

neuromusculara care este insotita de disfunctii ocluzale sis a precizam
caracterul disfunctiilor ocluzale in caz de anomalii dento-maxilare,edentatie
partiala si totala etc.Aceasta consta in reprezentarea grafica a activitatii
bioelectrice musculare.Electromiografia se realizeaza in conditii de repaus
fiziologic,intercupsidare maxima ,ocluzie centrica ,ocluze cu efero,deglutitie
etc.

11. Metode de examinare a modelelor de studiu.

Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator;

Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator
adaptabil individual, atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face pacientul în
gură.

Modelele se pot studia și în absența pacientului.

Pe model se pot studia:

 contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, axul longitudinal al

dinților
 raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie
 înălțimea spațiului edentate
 poziția dinților care delimitează breșa
 alegerea axului de inserție a protezei
 localizarea contactelor premature
  traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori
 înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană

12. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.

Eficiența masticatorie poate fi determinata în procente prin comparația a SS sănătos, considerată

egală cu 100%.

Aceste metode au fost sistematizate în statice și dinamice .

metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului
stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în parte, luând drept
unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).

 dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);

 dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
 dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
 dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
 dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
 se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui,
resorbție de gr. I, II, III); dacă resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;

metode dinamice:

 Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de

mișcări de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat
la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în
ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii.
 Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de
miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare,
se cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în
sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii
eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
 Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când
apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14
secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită
sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii
eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
 Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se
studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației
dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc
câteva faze:

I. repaus fiziologic (linie dreaptă);

II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.
Caracterul undelor de masticatie depend de consistent alimetelor,de starea sistemului dentar, a
ATM, de tipul de ocluzie,stereotipul de masticatie. Cunoscind viteza de miscare a lentei de
inregistrare care poate fi liniata in milimetri sau pe care se inregistreaza concomitant si timpul,
usor se calculeaza durata fazei de baza a actului de masticatie, care ne indica si eficienta
masticatoare.

13. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.

după Kennedy

Ø Clasa I – edentaţia BILATERALA terminala;

Ø Clasa II – prezenta unei brese unilaterala terminala
Ø Clasa III – spaţiul edentat este situat în zona laterală şi
este limitat anterior şi posterior de dinţi restanţi;
Ø Clasa IV – edentaţia este în zona anterioară, de o parte
şi de alta a liniei mediane, mărginită de dinţi restanţi.

după Costa.

A fost elaborată în 1967 şi cuprinde 6 clase după criterii topografice, autorul recomandând a se
face citirea fiecărei breşe edentate în sensul acelor de ceasornic. Se disting următoarele tipuri de
edentaţii:

I. Frontală; lipsa incisivilor si caninilor

II. Laterală; lipsa premolarilor sau
molarilor
III. Terminală; lipsa molarilor sau
premolarilor
IV. Mixtă cu trei variante:

Ø Laterală
Ø Frontală
Ø Terminală

V. Extinsă – interesează zona laterală şi

frontal, marginita de dinti restanti;
VI. Subtotală – când există doi - trei dinţi pe arcadă.

Gavrilov:

1 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante numai medial (unilaterale, bilaterale);

2 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante nu numai medial, dar si distal; ele pot fi
uni, bilaterale sau frontale;

3 brese ale arcadelor dentare mixte (pe o hemiarcada marginitea de dinti numai medial, pe cind
in zona celorlalti dinti este una sau mai multe brese marginite din ambele parti de dinti
4 edentatie partiala cu prezenta numai a unui dinte

14. Diagnosticul, elemente componente, formularea.

Diagnosticul LOC se stabileste pe baza unui examen clinic și paraclinic complet și complex și
trebuie să cuprind atît aspectele privind starea locală, cît și cea generală.

Diagnosticul de stare locală consemnează situația prezentă a integrității odontale coronare și se

poate caracteriza prin următoarele componente:

 Anatomo-clinic, ce constă în stabilirea existenței LOC

 Topografic, ce consemnează dintele și suprafața (M,D,V,Orală, Ocluzală.)
 Etiologic, care indică cauza apariției LOC (de origine carioasă, traumatică, ereditară,
plurifactorială)
 Funcțional, care precizează tulburările funcțiilor SS, prin gradul de afectare a
masticației, fizionomiei, foneticii, de deglutiție
 Complicațiile provocate de LOC (migrări dentare)

1. afecțiunea principală (cauza solicitării asistenței stomatologice; se precizează dereglarea

morfologică, topografia, gradul și caracterul durerii, dereglări funcționale (gradul de exprimare,
etiologia și patogenia), dereglări fizionomice);

2. complicațiile provocate de afecțiunea principală (migrări, modificări ale arcadei, ocluziei,

abraziune patologică, mobilitate patologică, modificări ale DVO, trauma fibromucoasei,
disfuncții ș.a.)

3. afecțiunile concomitente (generale și stomatologice)