MATERIALE AMPRENTARE.

ANALIZA MODELULUI DE
STUDIU

Executor: Nazarov Vladimir

rezident anul II, specializarea Protetică dentară
AMPRENTA

C O P I E N E G AT I VA S I
FIDELA A CIMPULUI
O RTO D O N T I C S I E S T E
FOLOSITĂ PENTRU
CONFECTIONAREA ÎN
L A B O R ATO R A U N U I
MODEL.
 Clasificare
Dupa scopul urmarit amprente sint:
Documentare – pentru realizare modelului documentar
Auxiliare – pentru realizare modelului de diagnostic
Baza – pentru confectionarea modelului de lucru si
realizarea lucrarii protetice

Dupa tehnica realizarii :

Intr – un timp
In doi timpi
In ocluzie
Partiale
Totale
 AMPRENTA SUPERIOARĂ TREBUIE SĂ
CUPRINDĂ:

• Arcada dento-alveolară până în fundul de sac

vestibular;
• Palatul dur cu rugile palatine;
• Rafeul median;
• Linia Ah;
• Tuberozităţile maxilare;
• Frenurile superioare.
 AMPRENTA INFERIOARĂ TREBUIE SĂ
CUPRINDĂ:
• Arcada dento-alveolară inferioară până în fundul
de sac vestibular;
• Versantul lingual al mandibulei până la planşeu;
• Frenul lingual şi frenul buzei inferioare fără a le
devia.
 AMPRENTAREA CUPRINDE
URMĂTOARELE ETAPE OBLIGATORII:
• Pregatirea pacientului
• Alegerea lingurii amprentare
• Pregatirea materialului amprentar
• Aplicarea materialului pe lingura amprentara
• Amprentarea propriu-zisa
• Desprinderea amprentelor
 Lingurile pentru amprentare

Sunt dispozitive speciale si reprezinta suportul rigit, rezistent, pe care se depune

materialul de amprentare si se preseaza pe cimpul protetic

Lingrurile pentru: Lingurile :

1. Maxila 1. Standarte / universale
2. Mandibula 2. Individuale

Cerinte :

1. Lingura sa acopere suprafata cimpului protetic in

intregime
2. Marginile lingurii sa ajunga pina fundul sacului
vestibular
3. Intre suprafata lingurii si cimpului protetic sa fie
spatiul de 3-5 mm
Lingurile pentru amprentare folosite in
ortodontie
Producator
Falcon
Linguri de amprenta
6 dimensiuni diferite,
de culori diferite
 Alcatuite din
plastic, cu retentie
foarte buna obtinuta
prin perforatii si
casete suplimentare.
Forma lor este astfel
conceputa incat se
adapteaza la
aproape toate tipurile
de arcade.

Sterilizabile la rece.
 Producato
r
Dentauru
m

 Lingurile pentru amprentare de 3 dimensiuni: Small, Medium,

Large
 Alcatuite din plastic, cu retentie foarte buna obtinuta prin
perforatii
 Borduri inalte garanteaza amprentarea tesuturilor moi si
economie a materialului amprentar
 Producator DURALOCK ORTHO-TECHNOLOGY
 Intr-un set 12 lingure (pentru maxila si mandibula) de 6 dimensiuni cu culori
corespunzatoare: Pedo, Extra-Small , Small, Medium, Large, Extra-Large
Nu necesita adeziv
 DURALOCK ORTHO-TECHNOLOGY

Retention Rim
More
Ergonomically
Occlusal BiteStop Contoured

Designed to
More Perforation capture the
maximum detail
Smooth Rounded
Edges

Beveled
Perforation
 Materiale amprentare

Calitatea amprentelor depinde nu numai de alegerea corecta a lingurii

de amprentare, dar si de materialul amprentar utilizat.

Criterii medico – tehnice generale

 Trebuie sa redea fidel, pronuntat si detaliat conturile partilor dure si

moi ale cimpului protetic.
 Sa nu-si modifice volumul pina la realizarea modelului
 Sa nu se deformeze la indepartarea lui de pe cimpul protetic
 Procesul de priza sa parcurga rapid in conditiile umiditatii si
temperaturii cavitatii bucale
 Usor sa se preseze pe cimpul protetic
 Biocompatibili
 Sa nu produca senzatii gustative si olfactive neplacute sau sa nule
perturbe pe cele fiziologice
 Sa nu includa agenti alergici etc.
 MATERIALE AMPRENTARE

• Cele mai uzuale in Ortodontie sunt:

Hidrocoloizii: reversibili(agar-agar) si
ireversibili(alginat);
Elastomerii.
 Hidrocoloizi ireversibili

Hidrocoloizii ireversibili sunt materiale de amprentă la baza cărora stau

sărurile de sodiu sau potasiu ale acidului alginic.

Indicaţii:
 amprenta preliminară şi finală în edentaţia parţială întinsă
 amprenta preliminară în edentaţia totală.
 amprentă pentru confecţionarea modelelor de lucru în ortodonţie
 amprentă document .

Acidul alginic - este extras din algele brune (din genul Phaeophyta) prin
macerare într-o soluţie alcalină. Poate fi obţinut precipitând extractul în
prezenţa unui acid.
Alginatele se prezintă sub formă de pulberi puternic hidrofile,care prin
amestecare cu apă reprezinta stari coloidale viscoase.
Acesta se introduce în lingura amprentara, apoi în cavitatea bucală, unde are
loc reactie de priza.
 Compoziţie:
• alginat de potasiu sau de sodiu
• sulfat de calciu cu rol de activator al
formării alginatului de calciu la contactul cu
apa
• fosfat trisodic care împiedică reacţia de
gelificare în timpul amestecării pulberii cu apa
• florură de sodiu cu rol în scăderea pH-ului
gelului şi în prevenirea aderenţei amprentei de
ghipsul modelului

Proprietăţi:
• Rezistenţa la compresiune - minim 3500g/cm²
• Solubilitatea - alginatele alcaline sunt solubile în apă
• Rezistenţa la rupere este de 350-600g/cm²
• Vâscozitatea scade invers proporţional cu temperatura şi cu pH-ul şi
creşte odată cu concentraţia.
  Tropicalgin, alginat special
ortodontic cu priza de 2 minute,
gust de mango.
 Culoarea vireaza in timpul
amestecarii de la roz intens spre
galben cand se aplica in cavitatea
bucala.
 Producator Zhermack.

Dezavantaje:
Mentinerea amprentelor la aer provoaca pierderea apei si micsorarea in volum a
amprentei, iar mentinerea in apa provoaca imbibarea cu apa si marirea in volum
a amprentei

De aceea , se recomanda realizarea modelului in timp de 10-15 minute dupa

indepartarea amprentei de pe cimpul protetic.
SE MAI FOLOSESTE SI TEHNICA
DIGITALA SAU TEHNICA
MODERNA(CAD/CAM)
PARTICULARITATILE DE AMPRENTARE
LA COPII
• Lingurile amprentare sunt de dimensiuni mici
• Linguri individuale
• Materiale amprentare cu diferite gusturi
• Materiale termoplastice in anomalii maxilo-faciale
• La copii sugari se recurge uneori la manevre
speciale
 STUDIUL DE MODEL

Studiul de model este un examen specific specialităţii ortodontice,

el fiind indispensabil stabilirii unui diagnostic ortodontic corect și a unui plan
de tratament.
Modelul trebuie să permită studiul arcadelor dentare, al arcadelor
alveolare și al relaţiilor de ocluzie.
Datele culese din studiul de model se pot prelucra şi stoca prin
tehnici moderne de calcul, permiţând analize complexe pe loturi mari de
bolnavi.
 În analiza anomaliilor dento-
maxilare, examenul modelelor de
studiu joacă un rol deosebit, atât in
stabilirea diagnosticului, cât şi în
stabilirea strategiilor de tratament.
 Analiza modelului de studiu priveşte atât situaţia
de fapt, cât şi posibilitatea de prognostic a evoluţiei
arcadelor alveolo-dentare, cu privire la trecerea de la
dentiţia mixta la cea definitiva.
Pentru unele dintre aprecieri, valorile măsurate vor
fi comparate cu valori teoretic normale, în vederea
stabilirii unui ghid de apreciere a modificărilor. Aceste
valori teoretic normale, au drept referinţă, de regulă,
dimensiunile mezio-distale ale dinţilor din zonele frontală
sau laterală, superioară sau inferioară.
În ciuda inconvenientelor de ordin funcţional,
examenul de model rămâne de neînlocuit,
permiţând atât o vizualizare foarte clară a
fiecărei arcade în parte (proces alveolo-
dentar), cât şi o viziune tridimensională a
relaţiei statice dintre cele două arcade.
 Modelele vor fi examinate:

- în raport cu un (de referinţă pentru toate

anomaliile transversale);
- în raport cu un (de referinţă pentru
anomaliile sagitale);
- în raport cu un , perpendicular pe
celelalte două, care trece la nivelul planului de ocluzie
(de referinţă pentru anomaliile verticale).
PLANURILE ANALIZEI DE OCLUZIE

28
 Primele lucruri pe care le analizăm pe
model sunt: numărul, felul, forma şi poziţia
dinţilor, gradul lor de aliniere sau de malpoziţie
şi, eventual bilanţul spaţiului necesar pentru
alinierea dentară.
Se precizează poziţia vestibulară sau
palatinală a fiecărui dinte în parte, marcându-
se excesul sau lipsa de spaţiu de pe arcadă.
 Rotaţiile se descriu în funcţie de faţa dintelui
deplasată de pe linia arcadei. Astfel, se întâlnesc:
deplasarea feţei meziale, a celei distale sau a ambelor
feţe, specificându-se valoarea rotaţiei (exprimată în
grade). Şi în acest caz trebuie determinat necesarul de
spaţiu pentru aliniere.

Se apreciază, de asemenea, gradul de adâncime

a boltei (plată, medie sau ogivală), prezenţa sau
absenţa torusului palatin. Se poate măsura şi adâncimea
maximă a bolţii, de la punctul cel mai decliv până la
nivelul planului de ocluzie, comparând-o apoi cu
lăţimea interpremolară.
 Modelele de studiu pot fi şi de tip gnatostatic.
Acestea au soclurile orientate după planurile faciale.
 a soclului superior reprezintă orizontala de
la Frankfurt, ale soclurilor reprezintă planul
medio-sagital, iar reprezintă planul orbito-frontal
al lui Simon.
Realizarea acestor modele presupune folosirea unor
conformatoare speciale, legate de un arc facial asemănător celui
folosit la articulatorul Hanau, pentru a putea aşeza arcada
superioară în raport cu planurile faciale.
Acestei metode i-a fost asociată şi trasarea liniilor de
simetrie pe soclul modelelor, pentru a putea aprecia simetria
sagitală şi transversală a arcadelor.
Analiza sagitală şi transversală a arcadelor
 Forma şi simetria arcadelor
Forma normală a arcadelor temporare este de semicerc.
Arcadele normale ale dinţilor definitivi au forme diferite: de
parabolă pentru arcada superioară şi de hemielipsă pentru arcada
inferioară.
Simetria arcadelor se apreciază faţă de linia mediană si
poartă denumirea de „simetrie transversală”, iar simetria faţă de
planurile perpendiculare pe linia mediană se numeşte „simetrie
sagitală”.
În plan transversal se fac aprecieri cu privire la dezvoltarea
arcadelor faţă de linia mediană şi simetria elementelor omoloage
(dreapta/stânga) faţă de aceasta.
 În plan sagital se apreciază, pe de-o parte,
alunecarea spre mezial a grupelor dentare laterale, iar
pe de altă parte, simetria dintre proiecţia pe linia
mediană a reperelor omoloage.
De regulă, asimetriile transversale le însoţesc pe
cele sagitale, accentuând incongruenţa dento-
alveolară.
 Linia mediană a arcadei superioare se duce
printr-un punct situat între perechea a II-a de rugi
palatine, pe rafeul median şi mijlocul distanţei dintre
foveele palatine.
Linia mediană trece prin papila retroincisivă şi
frenul labial superior.
Linia mediană a arcadei inferioare se duce între
frenul buzei inferioare şi frenul lingual.
 Simetria arcadelor se pune în evidenţă, de regulă,
cu simetroscopul. Acesta este reprezentat de o reţea
milimetrică trasată pe o folie transparentă.
Simetroscopul se aplică ocluzal pe arcadele
dentare, astfel încât linia mediană (mai evidentă) să se
suprapună cu linia mediană a modelului.
Examinarea se face astfel încât operatorul să
privească perpendicular pe feţele ocluzale ale dinţilor
prin intermediul simetroscopului.
Reperul examinat de o parte a arcadei se
raportează la linia mediană şi la reperul omolog
 Un element deosebit de important în examinarea
simetriei arcadelor îl reprezintă aprecierea modificării
poziţiei liniei interincisive superioare sau inferioare faţă
de linia mediană corespunzătoare.
 Forme patologice de arcadă
Arcadele pot fi modificate simetric sau asimetric, în plan
sagital sau transversal, prin schimbarea poziţiei dinţilor în cadrul
şirului.
Dintre modificările simetrice, se enunţă cele în plan
transversal:
- arcada în „V”, îngustată anterior;
- arcada în „Ω”, îngustată în zona medie;
- arcada în „U”, îngustată în zona posterioară;
- arcada în „pentagon”, în care cele două grupuri frontale
sunt aşezate în vârf de săgeată, marcând o îngustare accentuată în
zona incisivă.
 Arcadele îngustate pot fi şi alungite, ceea ce face ca
aceste forme să fie şi mi evidente.
În plan sagital, modificările simetrice întâlnite cel mai
frecvent sunt reprezentate de arcadele scurtate:
- în „trapez”, ce poate avea latura frontală scurtă numai la
nivelul incisivilor centrali, iar zonele laterale în linie dreaptă;
- o altă variantă a arcadei în „trapez” este cea cu o zonă
anterioară lată, ce cuprinde zona canin-canin si zonele laterale în
linie dreaptă.
 Există posibilitatea ca cele două arcade să fie modificate în
acelaşi timp în cele două planuri (sagital şi transversal), simetric sau
asimetric, cu numeroase incongruenţe, ceea ce le face să fie
denumite „arcade asimetrice cu o formă spre.....”, încercându-se
încadrarea într-o formă cât mai apropiată de cele descrise anterior.
 La examenul arcadelor dento-alveolare se
apreciază pe model congruenţa dintre mărimea
suportului alveolar şi mărimea arcadelor dentare. În
aceste condiţii, există două situaţii limită :
- baza apicală este mai mică decât baza
coronară, dinţii fiind, de regulă, în vestibulo-înclinaţie;
- baza apicală este mai mare decât baza
coronară, dinţii fiind, de regulă, în palato-înclinaţie.
Analiza dezvoltării arcadelor alveolare
 Pentru a asigura o suficientă dezvoltare şi o
aliniere dentară corectă, arcadele trebuie să aibă o
anumită lungime şi o anumită lăţime în raport cu
dimensiunea dinţilor şi a feţei.
Astfel, vom măsura dinţii, arcadele, bazele
maxilarelor şi faţa şi vom compara valorile obţinute,
pentru a afla care dintre ele se dezvoltă insuficient,
normal sau prea mult în raport cu celelalte.
Aprecierea dezvoltării arcadelor alveolo-dentare
în planurile sagital şi transversal se face folosind indicii
arcade-dinţi raportaţi la lungimea şi lăţimea acestora.
 Şcoala franceză (M. Chateau) consideră că,
măsurătorile de model sunt doar o expresie a simţului
clinic şi că ele pot înlocui, într-o anumită măsură,
experienţa clinică, pentru ortodonţii începători.
De asemenea este considerată periculoasă
folosirea acestor măsurători de către persoane
neavizate.
Măsurătorile de model au la bază trei reguli:
- trebuie ştiut de la început că pot exista erori de
măsurare;
- trebuie cunoscută variaţia normală;
- nu trebuie generalizate sau extrapolate
măsurătorile fără a fi corelate cu examenul clinic.
 Indicele Pont
Pont raportează lăţimea arcadelor, măsurată la
nivel premolar şi molar, precum şi lungimea la nivel
premolar, la suma diametrelor maxime ale celor patru
incisivi superiori.
Această valoare se defineşte ca o suma incisivă şi
se notează cu şi are valori normale cuprinse între 28
mm şi 34 mm.
Astfel definim:
- , când suma incisiva este
cuprinsă între aceste valori;
- , când suma incisivă este mai
mică de 28 mm;
- , când suma incisivă est mai
mare de 34 mm.
Autorul oferă formulele de calcul pentru aceşti
indici în funcţie de valoarea SI, precum şi reperele de
pe arcada dentară între cere se măsoară ei.
Valoarea calculată (ideală) este raportată la cea
reală (masurată).
 Indicii calculaţi sunt :
IP = ip = (SI ×100) / 80 (pentru ambele arcade);
IP= diametrul interpremolar superior; ip=diametrul interpremolar
inferior
IM = im = (SI×100) / 64 (pentru ambele arcade);

IM= diametrul intermolar superior; im=diametrul intermolar inferior

LP = IP / 2 (pentru arcada superioară);

LP= lungimea premolară superioară

lp = (IP / 2)-2 (pentru arcada inferioară);

lp= lungimea premolară inferioară

 Reperele pentru indicii măsuraţi sunt :
- indicele premolar se măsoară, pentru arcada superioară,
din centru suprafeţei ocluzale a primului premolar, de-o parte si de
alta, iar pentru arcada inferioară, din punctul cel mai vestibular al
punctului de contact dintre premolari, de-o parte şi de alta;
- indicele molar se măsoară, pentru arcada superioară, din
foseta centrală a molarului unu superior, de-o parte şi de alta, iar
pentru arcada inferioară, din vârful celui de-al doilea cuspid
vestibular al molarului unu inferior, de-o parte şi de alta.
- lungimea anterioară superioară se măsoară de la punctul
incizal superior, pe linia mediană, până la intersecţia cu IP superior;
- lungimea anterioară inferioară se măsoară de la punctul
incizal inferior, pe linia mediană, până la intersecţia cu ip inferior.
Se iau în considerare diferenţele care depăşesc 1,5-2 mm
 Indicii nu au semnificaţie în condiţii de micro-
/macrodonţie, absenţa sau malpoziţia dinţilor de reper
sau meziopoziţii generalizate.
Chateau adaugă, pentru aprecierea dezvoltării
sagitale a arcadelor, lungimea posterioară, măsurată
pe linia mediană la faţa mezială a molarului unu, cel
mai distal situat.
Valoarea ideală este calculată pornind tot de la
suma interincisivă :
IM = SI × 0,83 ( pentru arcada superioară)
Im = (SI × 0,83)-4 (pentru arcada inferioară)
 Indicii lui Pont sunt de neutilizat în
ortodonţia fixă.
Măsurătorile realizate după această
tehnică conferă dat ce permit aprecierea
incongruenţei arcadei atât în plan sagital, cât şi
transversal şi instituirea terapiei funcţionale.
 Indicele lăţimii arcadă – faţă al lui Izard
Acest indice defineşte lăţimea maximă a arcadei
superioare ca fiind jumătate din diametrul bizigomatic
osos.
Lăţimea maximă a arcadei superioare se măsoară
pe modelul de studiu între feţele vestibulare ale
molarilor, făcând abstracţie de anomaliile izolate, de
poziţie, pe care le prezintă.
Diametrul bizigomatic cutanat se măsoară cu un
compas facial la 2-3 cm anterior de conducturile
auditive externe. Din această valoare se vor scădea 10
mm, adică grosimea tegumentelor, obţinându-se astfel
diametrul bizigomatic osos.
 Analiza lungimii sectoarelor laterale. Distanţa 2-6
Schwarz
Măsurătorile sagitale efectuate în dentiţia mixtă, la
nivelul zonelor laterale, atât la arcada superioară, cât şi
la cea inferioară, între faţa distală a incisivului lateral şi
faţa mezială a molarului de 6 ani reprezintă distanţa 2-6.
Estimarea acestei dimensiuni va servi la aprecierea
necesarului de spaţiu în vederea erupţiei, în condiţii
optime, a caninului şi a celor doi premolari, pe partea
respectivă.
 Aprecierea are la bază valori statistice de corelaţie cu suma mezio-
distală a lăţimii dinţilor anteriori. Astfel, Schwarz propune ca valori medii
pentru sectoarele laterale, următoarele :
Moyers raportează distanţa necesară erupţiei caninului,
premolarului unu si a premolarului doi la suma incisivă inferioară, cu o
probabilitate de 75%.
La compararea dimensiunilor măsurate cu cele din tabel, trebuie
luate in calcul şi incongruenţele zonei anterioare, care se adaugă la
necesarul de spaţiu.

BĂIEŢI FETE

MAXILAR 21,9mm 21,1mm

MANDIBULĂ 21,5mm 20,7mm

 Perimetria Nance
Aprecierea spaţiului necesar în dentiţia definitivă
poate fi făcută pentru fiecare arcadă, comparându-se
dimensiunea mezio-distală a dinţilor din zona anterioară.
Această perimetrie se efectuează cu ajutorul unei
lame elastice gradate, aplicată deasupra modelului, cu
care se evaluează lungimea crestei alveolare, de la faţa
mezială a molarului de 6 ani la faţa mezială a molarului
de 6 ani omolog.
Determinările se fac atât la maxilar cât şi la
mandibulă. Dimensiunea obţinută se compară cu suma
diametrelor mezio-distale ale celor 10 dinţi maxilari sau
mandibulari, din zona anterioară şi medie.
 Efectuând această perimetrie, vom
putea aprecia:
- dacă este suficientă capacitatea
maxilarelor;
- dacă molarii nu sunt în meziopoziţie;
- dacă arcadele sunt suficient de largi
pentru a permite o aliniere dentară
corectă.
 Analiza Bolton (Discrepanţa Bolton)
Studiază raportul dintre suma diametrelor mezio-distale ale dinţilor superiori
faţă de cei inferiori. Analiza priveşte două aspecte :
- compararea sumei diametrelor maxime ale incisivilor, caninului şi
premolarului unu de pe ambele arcade;

suma diametrelor dinţilor mandibulari

----------------------------------------------------- × 100 = 91,3% (±0,26)
suma diametrelor dinţilor maxilari

- compararea sumei diametrelor maxime ale grupurilor frontale

superior şi inferior ( în care este inclus şi caninul);

suma diametrelor frontalilor mandibulari

---------------------------------------------------------- × 100 = 77,2% (±0,22)
suma diametrelor fontalilor maxilari
Distanţa intercanină
Datorită rolului deosebit al ghidajului canin în perioada de dezvoltare atât
în ocluzia statică, cât şi în dinamica mandibulară, este necesară
aprecierea obiectivă a poziţiei caninilor şi a distanţei intercanine.
Aceasta, corelată cu celelalte măsurători, poate aduce date decisive
privind planul de tratament.
Distanţa intercanină se măsoară din vârful caninului, de-o parte şi de alta,
atât pentru arcada superioară, cât şi pentru arcada inferioară. Datele
obţinute se compară cu valorile din tabele (după Van der Linden) pentru
vârstele cuprinse între 4 şi 14 ani (vârstă la care autorul consideră această
distanţă stabilizată).
Analiza spaţiului total
Aprecierile se fac la nivelul arcadei
inferioare, întrucât se consideră că ea
defineşte cel mai bine, datorită
inserţiilor musculare de vecinătate,
limitele matricei funcţionale. Analiza va
împărţi arcada inferioară în trei zone:
zona anterioară – cuprinde incisivii
centrali, incisivii laterali şi caninii;
zona medie – cuprinde premolarul unu,
premolarul doi şi molarul unu;
zona posterioară – cuprinde molarul
doi şi molarul trei.
În fiecare dintre aceste zone,
elementele sunt reperate şi
cuantificate în valori algebrice,
indicând deficitul sau surplusul. Suma
deficitului sau a surplusului celor trei
zone exprimă deficitul sau surplusul
total pentru echilibrarea anomaliei.
Analiza verticală a arcadelor

Din punct de vedere absolut, planul de

ocluzie defineşte poziţia relativă a
dinţilor unul în report cu celălalt, în plan
vertical. Analiza verticală a arcadelor
se referă la planul orizontal apreciat la
nivelul cuspizilor dinţilor laterali şi a
muchiilor dinţilor incisivi. Astfel se
evidenţiază poziţia unui dinte sau a
unui grup de dinţi, care pot fi plasaţi cu
vârful cuspidului/muchia incizală pe
planul de ocluzie (situaţie neutrală) sau
dintele poate să nu ajungă la planul
de ocluzie (infrapoziţie) sau, din contră,
să depăşească planul de ocluzie
(suprapoziţie).
În timpul dezvoltării, modificările unor
grupe de dinţi în plan vertical
marchează existenţa unei
incongruenţe şi determină sau întreţin
anomalii dento-maxilare. Dintre
acestea, cea mai incriminată este
curba lui Spee.
Analiza modificărilor în plan vertical se
face aşezând modelele pe suprafeţe
perfect plane, cu care se
materializează planul de ocluzie şi
măsurând abaterile.
În ceea ce priveşte aprecierea
dezvoltării sagitale a arcadelor
alveolo-dentare, dacă măsurătorile
indică dimensiuni mai mici cu mia mult
de 1-2 mm decât cele calculate,
concluzia va fi de arcadă scurtată;
dacă, dimpotrivă, măsurătorile vor
indica dimensiuni mai mari cu 1-2 mm
decât cele calculate, concluzia va fi
de arcadă alungită.
Într-un mod asemănător se va
concluziona şi pentru dezvoltarea
transversală a arcadelor alveolo-
dentare, care pot fi îngustate
(valoarea reală este mai mică decât
valoarea calculată) sau lărgite
(valoarea reală este mai mare decât
cea calculată).