Examinarea pacientului în Medicina Dentară

- Are următoarele obiective:

• Identificarea tuturor afecțiunilor aparatului dento-maxilar care necesită tratament
stomatologic;
• Depistarea tuturor semnelor orale determinate de boli generale care vor trebui
tratate în prealabil;
• Recunoașterea pacientului pentru care o intervenție chirurgicală (extracții, rezecții
apicale, implanturi dentare etc.) poate reprezenta un risc;
• Identificarea unor eventuale boli contagioase și protejarea medicului, a personalului
auxiliar și a celorlalți pacienți;
• Găsirea metodelor optime de colaborare cu pacientul pentru a permite elaborarea
unui plan terapeutic adecvat.
- Examinarea corectă a pacientului și completarea foii de observație este necesară din
punct de vedere:
• Medical – se vor cunoaște datele care prezintă starea pacientului în momentul
prezentării la medic, diagnosticul și planul de tratament;
• Științific – foaia de observație poate fi o sursă pentru întocmirea unor lucrări
științifice;
• Medico-judiciar – datele din foaia de observație pot fi invocate pentru stabilirea
corectitudinii diagnosticului și a tratamentului, sau pentru identificarea unei
persoane decedate atunci când lipsesc alte elemente de recunoaștere a identității.
- Examinarea pacientului are 3 etape majore:
1. Anamneza
2. Examinarea clinică obiectivă
3. Examinările complementare.

1. Anamneza
- Reprezintă dialogul dintre medic și pacient condus cu scopul obținerii unor informații
legate, în principal, de starea de sănătate a pacientului.
- Prin anamneză se obțin următoarele date:
a. Date civile
- Identitatea pacientului (nume, prenume, adresă, telefon, vârstă), profesia, profesia
anterioară, condiții de viață și muncă.
b. Motivul prezentării la medicul stomatolog
- Se referă la cauza pentru care pacientul se prezintă la medicul stomatolog;
- Poate fi reprezentată de: urgență (durere, deformare, traumatism), tulburări
masticatorii, tulburări fonetice, tulburări fizionomice sau control periodic.
c. Antecedentele pacientului
- Acestea pot fi: heredo-colaterale și personale.
- Antecedentele heredo-colaterale pot fi:
• Medicale: boli ereditare, boli cronice generale, neoplasme, boli psihice, bolile
mamei în timpul sarcinii etc.

1
 • Stomatologice: include anomalii cu componentă ereditară – prognatia mandibulară
anatomică, ocluzia adâncă acoperită, dizarmonia dento-maxilară cu înghesuire,
despicături labio-maxilo-palatine etc.
- Antecedentele personale pot fi:
• Fiziologice: perioada de menstruație, numărul de sarcini și nașteri, menopauza.
• Patologice generale: includ toate bolile generale de care pacientul suferă, toate
tratamentele pe care pacientul le ia în mod curent.
• Patologice stomatologice – includ problemele stomatologice anterioare:
▪ Vârsta erupției primului dinte temporar;
▪ Vârsta erupției primului dinte permanent;
▪ Apariția primelor carii dentare;
▪ Prima extracție;
▪ Tratamentele stomatologice efectuate anterior;
▪ Obiceiuri vicioase (respirația orală, interpoziția unor obiecte între dinți);
▪ Parafuncții (bruxism).
d. Istoricul bolii
- Cuprinde informații cu privire la problema stomatologică actuală, pentru care pacientul,
de obicei, se prezintă la medic.
- Cerem date cu privire la:
• Debut: dată, acut, cronic;
• Durerea: spontană/provocată, frecvență, lancinantă/pulsatilă,
permanentă/intermitentă, factori care o calmează/exacerbează;
• Deformația: spontană/provocată, precedată sau nu de alte simptome,
unică/multiplă, bine delimitată/difuză, acută/cronică;
• Evoluție și tratament;
• Factori asociați: locali, generali.

2. Examinarea clinică obiectivă

A. Examenul clinic general
- Ne interesează dezvoltarea somatică, starea psihică, concordanța dintre vârsta
cronologică și vârsta biologică.
- Tipul somatic poate fi:
• Normosom – concordanță între vârsta biologică și dezvoltarea generală;
• Hiposom – pacientul pare mai tânăr decât vârsta cronologică;
• Hipersom – pacientul pare mai în vârstă decât vârsta cronologică.

B. Examenul exooral
- Se face prin inspectie, palpare și auscultație.
a. Inspecția
- Se face din normă frontală și laterală.
- Din norma frontală se descriu: culoarea tegumentelor, forma feței (ovală, pătrată,
triunghiulară, rotundă, pentagonală), simetria feței, proporția etajelor feței, șanțurile

2
 nazo-labiale și labio-mentonier (accentuate, șterse), expresivitatea, leziunile existente
la nivelul tegumentelor.
- Din norma laterală se descriu: profilul (drept, convex, concav), șanțul labio-mentonier,
treapta labială, proporția etajelor feței, mentonul (proeminent, retras), unghiul
mandibular.
b. Palparea
- Se examinează:
• Textura tegumentelor;
• Contururile osoase maxilare (marginea orbitelor, a nasului, arcadele zigomatice,
marginea bazilară a mandibulei);
• Tonusul muscular (normal, hipertonie, hipotonie);
• Punctele de emergență ale nervului trigemen (supraorbital, infraorbital, mentonier);
• Punctele sinusale (frontale, etmoidale, maxilare);
• Glandele salivare parotide și submaxilare;
• Sistemul ganglionar (dimensiune, consistență, mobilitate, sensibilitate).
c. Auscultația
- Poate să pună în evidență existența zgomotelor articulare dacă acestea există, utilizând
un stetoscop, însă de cele mai multe ori acesta nu este necesar, pentru că ele sunt
decelabile și fără ajutorul stetoscopului.
- Se pot identifica:
• Cracmente – sunt asemănătoare unor pocnete cu caracter net, de scurtă durată și
indică existența unor disconcordanțe funcționale între discul articular și condilul
mandibular;
• Crepitații – sunt asemănătoare zgomotului de "pași pe zăpadă" sau de „fire de păr
frecate între ele” și indică o suferință organică a componentelor articulare.

C. Examenul endooral
- Include: examenul mucoasei bucale, examenul odontal, examenul parodontal, analiza
arcadelor dentare, examenul ocluziei, examenul funcțional.

a. Examenul mucoasei bucale

- Este un examen oncologic preventiv și se face prin inspectare directă și cu ajutorul
oglinzii, îndepărtându-se și cu degetele și expunând privirii întreaga suprafață a
mucoasei cavității bucale și palparea uni sau bimanual a structurilor profunde.
- Cuprinde, în următoarea ordine:
• Examenul buzei superioare și inferioare;
• Examenul mucoasei obrajilor unde se va descrie și aspectul papilei parotide și
aspectul cantitativ și calitativ al secreției salivare;
• Examenul mucoasei palatine și a oro-faringelui;
• Examenul mucoasei linguale;
• Examenul planșeului cavității bucale care cuprinde și examinarea papilei
sublinguale, glandelor salivare submandibulare și mobilitatea planșeului bucal;
• Examenul mucoasei alveolare.

3
b. Examenul odontal
- Se verifică fiecare suprafață dentară.
- Trebuie identificate cariile, obturațiile, gradul de abraziune dentară.
- Absența dinților se notează cu grijă, clasificându-se edentația parțială, după Kennedy:
• Clasa I – edentație termeno-terminală;
• Clasa a II-a – edentație uniterminală;
• Clasa a III-a – edentație intercalată;
• Clasa a IV-a – edentație frontală.
- Se examinează și lucrările protetice existente, constatându-se: conturul anatomic
neadecvat, contactele proximale neadecvate, prezența fracturilor, lipsa adaptării
marginale, contactul necorespunzător al corpului de punte cu creasta, prezența cariilor
secundare etc.

c. Examenul parodontal
- Investighează parodonțiul marginal și profund;
- În mod normal:
• Gingia are culoare roz, este fermă, are marginea în formă de cuțit și are o
suprafață cu aspect de coajă de portocală.
- În mod patologic:
• Gingia inflamată este roșie, moale, are marginea rotundă și suprafața lucioasă.
- Se urmărește aspectul papilelor interdentare, a marginii gingivale libere și a gingiei fixe.
- Inflamația parodontală se evidențiază la inspecție prin: eritem, cianoză și edem, iar la
palpare cu sonda prin: sângerări gingivale.
- Retracția gingivală se măsoară în milimetri, între coletul anatomic al dintelui până la
nivelul actual al marginii gingivale.

d. Analiza arcadelor dentare (Examenul monomaxilar)

- Urmărește atât în arcada superioară, cât și în arcada inferioară existența unor modificări
de poziție unidentară (versiuni, gresiuni, rotații) și a unor modificări de grup dentar.
- Modificarile de grup dentar pot fi:
• Grup frontal:
▪ Sagital: protruzie/retruzie
▪ Transversal: înghesuiri/spațiere
▪ Vertical: infrapoziție/suprapoziție
• Grup lateral:
▪ Sagital: mezalizarea/scurtarea unei hemiarcade
▪ Transversal: îngustarea uni/bilaterală simetrică sau asimetrică stânga-dreapta
▪ Vertical: denivelarea planului de ocluzie.

e. Examenul ocluziei statice

- Se face cu mandibula în relație centrică și arcadele dentare în intercuspidare maximă.
- Atunci când cele două poziții nu coincid, se va analiza ocluzia statică habituală.

4
- Relațiile normale de ocluzie sunt următoarele:
• Molari primi permanenți:
▪ Sagital: cheia lui Angle – cuspidul MV al molarului prim superior în șanțul
intercuspidian dintre cuspidul MV și CV al molarului prim inferior;
▪ Transversal: cuspizii vestibulari ai primului molar superior circumscriu
cuspizii vestibulari ai molarului prim inferior;
▪ Vertical: relații cuspid-fosă sau cuspid-creastă marginală.
• Canini:
▪ Sagital: cuspidul caninului superior vine în contact cu caninul și primul
premolar inferior;
▪ Transversal: contact între fața palatinală a caninului superior și fața vestibulară
a caninului și a premolarului prim inferior;
▪ Vertical: acoperire de 1/3.
• Incisivi:
▪ Sagital: circumscrierea fețelor vestibulare ale incisivilor inferiori de către fețele
palatinale ale incisivilor superiori și existența unei trepte sagitale de 1-2 mm;
▪ Transversal: linia mediană inferioară corespunde cu cea superioară;
▪ Vertical: acoperire de 1/3.
- Relațiile patologice de ocluzie sunt următoarele:
• Molari:
▪ Sagital: mezalizare sau distalizare de jumătate de cuspid sau de un cuspid;
▪ Transversal: ocluzie încrucișată, ocluzie lingualizată;
▪ Vertical: inocluzie verticală, ocluzie instabilă, ocluzie prăbușită;
• Canini:
▪ Sagital: distalizare sau mezalizare de jumătate de cuspid sau de un cuspid;
▪ Transversal: treaptă transversală, angrenaj invers;
▪ Vertical: supraacoperire mai mare de 1/3, inocluzie verticală.
• Incisivi:
▪ Sagital: Treaptă sagitală mai mare de 1-2 mm, angrenaj invers, ocluzie inversă
frontală;
▪ Transversal: devierea liniei mediane spre stânga sau dreapta;
▪ Vertical: supraacoperire mai mare de 1/3, inocluzie verticală.

f. Examenul dinamic al ocluziei

- Presupune realizarea mișcărilor limită mandibulare pornind de la poziția de repaus sau
postură a mandibulei.
- Se așează pacientul astfel încât planul de la Frankfurt să fie paralel cu podeaua, și este
rugat să numere sau să pronunțe cuvinte ce conțin sunetele V, F, S.
- În mod normal se obține în repaus un contact al buzelor, fără contracție musculară,
supraacoperire frontală redusă, iar inocluzia laterală este de 2-4 mm.
- Din această poziție se analizează drumul de închidere până în intercuspidare maximă,
urmărind poziția mentonului și a punctului interincisiv inferior.
- Examinarea mișcărilor mandibulare presupune:

5
 • Propulsia – pacientul este rugat să execute mișcări de glisare ale incisivilor inferiori
pe suprafața palatinală a celor superiori până în poziția de cap la cap; în condiții
fiziologice, acest ghidaj anterior se face pe centralii superiori, uneori și pe laterali,
cu dezocluzia concomitentă a dinților laterali;
• Lateralitatea – se cere pacientului să execute mișcări de glisare spre dreapta și spre
stânga, păstrând contacte dentare; este de dorit ca acest ghidaj să se facă pe canini.

g. Examenul funcțional
- Urmărește examinarea masticatiei, respirației, deglutiției, fonației, fizionomiei și a
autoîntreținerii.
• Masticația – obținem informații cu privire la consistența alimentelor care se
mănâncă, tipul de stereotip masticator (activ/pasiv), numărul unităților masticatorii,
masticația unilaterală sau bilaterală;
• Respirația – pune în evidență tipul de respirație (nazal, oral, mixt); respirația
normală este respirația nazală;
• Deglutiția – în mod normal deglutiția presupune trei cercuri de închidere: contactul
buzelor, contactul arcadelor dentare și fața dorsală a limbii în contact cu palatul, iar
vârful limbii se sprijină în regiunea retroincisivă superioară; în mod patologic,
pacientul poate prezenta deglutiție atipică sau infantilă.
• Fonația – pot fi identificate dislalii, rinolalii, sigmatism;
• Fizionomia – se face prin inspecție în repaus și vorbire, în surâs și zâmbet;
• Autoîntreținerea – perturbarea acestei funcții va afecta:
▪ Dinții prin apariția unor migrări patologice, abrazii;
▪ Parodonțiul prin retracții gingivale, procese inflamatorii;
▪ Musculatura prin dureri și contracturi;
▪ ATM prin dureri, cracmente, salturi și crepitații.

3. Examinările complementare
- Ele sunt utilizate pentru completarea examenului obiectiv și pentru a putea oferi
pacientului un diagnostic de certitudine.
- Cele mai frecvente examinări folosite în medicina dentară sunt:
• Examenul radiologic
• Examenul fotostatic
• Examenul modelelor de studiu.

A. Examenul radiologic
- Cele mai frecvente tipuri de radiografii utilizate sunt: radiografiile cu film retroalveolar,
radiografii cu film retrocoronar bite-wing, ortopantomografia.
a. Radiografiile cu film retroalveolar
- Au următoarele indicații:
• Diagnosticul leziunilor odontale și parodontale;
• Anomalii dentare de număr, volum, poziție;
• Controlul tratamentelor endodontice.

6
- Avantajul major al acestui tip de radiografii îl reprezintă redarea cu exactitate a:
• Extinderii proceselor carioase;
• Structurilor dento-parodontale;
• Relației cu camera pulpară;
• Lungimii rădăcinii;
• Gradului de formare sau rizaliza;
• Aspectului canalului radicular;
• Relației dintre dinții temporari cu mugurii dinților permanenți subiacenți;
• Relației dintre dinți și structurile anatomice învecinate;
• Prezenței proceselor periapicale sau interradiculare.

b. Radiografiile cu film retrocoronar bite-wing

- Indicații:
• Analiza structurilor coronare;
• Diagnosticul precoce al cariilor proximale nedecelabile clinic.

c. Ortopantomografia
- Cuprinde ambele maxilare pe același film și se pot analiza:
• Cele două arcade dento-alveolare în ocluzia habituală;
• Bazele osoase;
• Sinusurile maxilare;
• Articulațiile temporomandibulare.

B. Examenul fotostatic
- Constă în realizarea unor fotografii din față și profil, iar scopurile sunt:
• Aprecierea modificărilor faciale datorate creșterii sau efectelor terapeutice odontale,
parodontale, protetice;
• Stabilirea unui diagnostic de anomalie dentomaxilară;
• Stabilirea unui plan terapeutic;
• Urmărirea evoluției cazului.

C. Examenul modelelor de studiu

- Pe modele de studiu se pot executa:
• Apelul dinților cu notarea modificărilor de poziție;
• Diagnosticul de dentație și dentiție în coroborare cu anamneza și
ortopantomografia;
• Analiza monomaxilară asemenea celei prezentate la examinarea clinică;
• Analiza modificărilor de grup dentar;
• Analiza ocluziei statice;
• Măsurători specifice în ortodonție;
• Set-up diagnostic.

7
 Diagnosticul odontal

- Caria dentară este un proces patologic infecțios ce se manifestă după erupția dinților,
care este însoțit de demineralizarea și înmuierea țesuturilor dentare dure, cu formarea
ulterioară a unei cavități sau a unui defect.
- Caria dentară este o boală ce poate fi prevenită.
- Etiologia cariei dentare este complexă, triada epidemiologică fiind reprezentată de:
a. Factorii care țin de gazdă:
• Vârsta
o Se înregistrează rate mai mari de prevalență la copii, adolescenți, pacienți
adulți cu vârsta până la 25 de ani;
o La vârstnici, se înregistrează rate de prevalență mai mari pentru cariile
radiculare.
• Genul
o Există studii care sugerează o rată mai mare a cariei la pacienții de gen
masculin.
• Statutul socio-economic
o Nivelul socio-economic scăzut și nivelul scăzut de educație sunt asociate cu
o incidență mai mare a cariei dentare.
• Tulburările emoționale
o Tulburările emoționale, stresul psihic, diferite boli psihice se asociază cu o
creștere a incidenței cariei dentare.
• Familia
o Obiceiurile alimentare și de igienă din familie influențează rata de incidență
a cariei dentare.
• Dintele
o Dezechilibrele care apar la nivelul structurii dure dentare pot duce la
instalarea rapidă a cariei dentare;
o Morfologia dintelui contribuie la formarea cariei dentare datorită șanțurilor
ocluzale, fosetelor ocluzale și orale, versanților abrupți;
o Poziția dintelui are rol în apariției cariei dentare mai ales atunci când sunt
rotați și dificil de igienizat.
• Saliva
o Este produsă de către glandele salivare parotide, sublinguale,
submandibulare, accesorii;
o Ea are și rol carioprotector prin sistemele tampon salivare, clearance-ul
salivar, fluxul salivar;
o Fluxul salivar normal nestimulat este de 0,25-0,35 ml/min, iar cel stimulat
ajunge până la valori cuprinse între 1-3 ml/min;
o Reducerea fluxului salivar în timpul somnului, în cazul unor boli generale
ca și Sindromul Sjogren, artrita reumatoidă, diabet zaharat, anorexie, boala
Parkinson, depresie, sau în cazul utilizării unor medicamente (antispastice,

8
 antidepresive, antihistaminice, antireumatice etc.) crește riscul apariției
cariei dentare.
b. Factori care țin de agentul cauzal:
• Agentul cauzal al bolii carioase este reprezentat de microorganismele plăcii
dentare.
• La formarea și evoluția cariei participă mai multe bacterii, dar cele mai des
incriminate sunt Streptococcus mutans și Lactobacillus.
• Se pare că sucroza este fermentată de către S. mutans, care produce polizaharide
intracelulare și extracelulare, iar mai apoi acid lactic, care duce la
demineralizarea dintelui. În condițiile în care pH-ul rămâne acid, atacul
microbian continuă și apare cavitatia, și noi specii, mai ales Lactobacilli, vor
invada cavitatea și vor duce la creșterea ei în suprafață și profunzime.
c. Factori care țin de mediul înconjurător:
• Climatologici:
o E vorba despre radiații solare, temperatură, umiditate etc.
• Igiena orală:
o Igiena orală deficitara se asociază cu rate mai mari ale cariei dentare, iar
igiena orală bună scade riscul apariției cariei dentare.
• Dietă:
o Influentează procesul carios atât preeruptiv, cât și posteruptiv.
o Deficiențele de vitamina A, D și Calciu duc la hipoplazii și la dezvoltarea
mai ușoară a cariei dentare.
o Dieta bogată în carbohidrați este unul din factorii cei mai importanți
implicați în etiologia cariei dentare.
o Vitamina K și 6 se pare că au rol protector împotriva cariei dentare.
o Dieta bogată în lipide scade riscul carios.
o Sucurile proaspete din fructe, fructele uscate și fructele proaspete pot
produce carii dentare.
o Zonele în care apa potabilă este mai bogată în Fluor se asociază cu o
incidență mai scăzută a cariei dentare.
- Referitor la prevalența și incidența cariei dentare se pot spune următoarele:
a. La nivel global:
• Conform unui studiu efectuat în 2015:
o Caria dentară netratată a dinților temporari a fost a 10-a cea mai frecventă
boală în 2010;
o Caria dentară netratată la nivelul dinților temporari a afectat 9% din
populația globului (621 milioane de copii) în 2010;
o Caria dentară netratată a dinților permanenți a fost cea mai frecventă boală
în 2010;
o Caria dentară netratată a dinților permanenți a afectat 35% din populația
globală (2,4 miliarde de oameni) în 2010.
b. În Europa:
• Conform unui raport al OMS:

9
 o S-a înregistrat cea mai mare incidență a cariei dentare din toate cele 6 regiuni
ale OMS;
o 33.6% din populație suferea de carii dentare (335 de milioane de oameni) în
2019.
o Aveau a doua cea mai mare rată de extracții dentare în 2019.
c. În România:
• Există mai multe studii care sunt efectuate pe populații de copii, mai ales și care
raportează valori diferite de prevalență.
• Un studiu efectuat în 2020 a raportat o prevalență a cariei dentare la copii și
adolescenți de 95.5%.
• Un studiu efectuat în 2022 a raportat o prevalență a cariei dentare la copiii cu
vârsta de 6 ani de 85.2%.
• Un studiu efectuat în 2021, în județul Bihor, a raportat o prevalență a cariei
dentare la nivelul molarilor primi permanenți de 59.3%.
- Pentru înregistrarea obiectivă și rapidă a cariilor dentare la nivelul unei comunități se
recurge la indici carioși sau indici de carie.
- Următorii sunt indici recunoscuți și recomandați de către OMS pentru investigarea
cariei dentare:
a. Indicele DMFT:
• Acronimul vine de la DECAYED (D), MISSING (M), FILLED (F), TEETH (T), adică
dinte cariat, absent, obturat.
• Indicele măsoară numărul de dinți permanenți cariați, absenți sau obturați dintr-o
anumită comunitate.
• El se calculează prin adunarea tuturor dinților care intră în una din cele trei categorii
(D, M sau F).
b. Indicele dmft:
• Se calculează identic cu cel DMFT, dar se măsoară numărul de dinți temporari cariați,
absenți sau obturați dintr-o anumită comunitate de copii.
c. ICDAS:
• Acronimul vine de la International Caries Detection and Assessment System;
• Se poate aplica atât la dinții temporari, cât și la cei permanenți;
• Folosește următoarele coduri:
o Codul 0 – dinte sănătos;
o Codul 1 – primele modificări vizuale;
o Codul 2 – modificări vizuale distincte;
o Codul 3 – cavitate localizată la nivel smalțului;
o Codul 4 – afectare limitată a dentinei;
o Codul 5 – cavitate cu afectare vizibilă a dentinei;
o Codul 6 – cavitate profundă cu dentină vizibilă la inspecție.

Diagnosticul cariei dentare simple

- Se bazează pe anamneză, examinare clinică și examinările complementare.

10
 - Subiectiv, pacientul acuză durere de câteva secunde sau sensibilitate la rece, cald sau
dulce.
- În cazul cariilor proximale, pacientul poate relata prezența sângerării la nivelul papilei
interdentare.
- La inspecție, medicul va observa:
• Pierderea translucidității smalțului;
• Prezența unor pete albe cretoase;
• Colorații brun-negricioase;
• Soluții de continuitate cu lipsă de substanță;
• Cavități carioase cu resturi alimentare;
• Obturații care au carii secundare.
- La palpare, în cazul leziunilor active:
• Culoarea smalțului este alb-opacă sau galbenă;
• Textura este aspră la palpare ușoară cu sonda;
• Localizarea este la nivelul fisurilor, în apropierea marginii gingivale, pe
suprafețele proximale;
• Dentina este moale sau de consistență ceroasă la palpare ușoară cu sonda.
- La palpare, în cazul leziunilor inactive:
• Culoarea smalțului este albă, maro, neagră;
• Textura este dură, lucioasă, fină la palpare cu sonda;
• Localizarea este la distanță mai mare față de marginea gingivală;
• Dentina este lucioasă și dură la palpare cu sonda.
- Examinarea radiologică este o examinare complementară care va evidenția:
• Leziunile carioase proximale;
• Profunzimea proceselor carioase și proximitatea camerei pulpare.

Prevenția cariei dentare

- Caria dentară este o boală ce poate fi prevenită cu ușurință și prin metode simple.
- Metodele de control ale cariei dentare pot fi grupate în 3 mari categorii:
1. Metode chimice:
• Se pot utiliza substanțe chimice precum Fluorul, nitratul de Argint, Vitamina K,
antibiotice și vaccinul anti-carie.
2. Metode nutriționale:
• Se recomandă următoarele măsuri nutriționale:
o Consumul mai mare de alimente fibroase;
o Reducerea consumului de carbohidrați;
o Consumul unei forme solubile de carbohidrați care se pot curăța rapid de pe
dinți;
o Evitarea consumului exagerat de zahăr și de alți carbohidrați rafinați;
o Consumul de alimente bogate în minerale, vitamine, proteine;
o Evitarea consumului de snack-uri între mesele principale;
o Substituirea zahărului cu xylitol, aspartam, sorbitol, manitol, zaharină.
3. Măsuri mecanice:

11
• Se referă la procedurile dezvoltate pentru îndepărtarea plăcii bacteriene de pe dinți:
o Profilaxia făcută de către medicul stomatolog;
o Periajul dentar;
o Apa de gură;
o Ata dentară;
o Irigator oral;
o Scobitori;
o Alimente cu proprietăți de curățare;
o Sigilarea șanțurilor și fosetelor;
o Gumă de mestecat fără zahăr.

Diagnosticul parodontal

- Definiție: Boala parodontală este o inflamație a țesuturilor de susținere a dinților,

care variază de la forme ușoare de inflamație gingivală la forme severe, distructive
ale parodontiului de susținere.
- Boala parodontală are o etiologie multifactorială și implică factori locali și factori
generali.
1. Factorii locali sunt reprezentați de:
a. Placa bacteriană:
- Este factorul cauzal cu rol determinant în apariția bolii parodontale.
- Placa bacteriană poate fi supragingivală (localizată la nivelul coroanelor dentare) și
subgingivală (localizată sub marginea gingivală liberă).
- Pentru îndepărtarea plăcii bacteriene este nevoie de utilizarea mijloacelor de igienă
orală mecanice și chimice.
- Între bacteriile cele mai agresive pentru parodonțiul marginal se numără
Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Tannerella
forsythia, Treponema denticola.
b. Tartrul dentar:
- Este un factor favorizant al bolii parodontale.
- Apare prin mineralizarea plăcii bacteriene și constituie un rezervor constant de
germeni.
- Tartrul supragingival se localizează preferențial pe suprafețele linguale ale incisivilor
inferiori, pe suprafețele vestibulare ale molarilor superiori sau pe suprafețele ocluzale
ale dinților care nu sunt utilizați în masticatie.
- Tartrul subgingival este foarte aderent și greu de îndepărtat.
c. Trauma ocluzală:
- Trauma ocluzală reprezintă o solicitare cu intensitate, frecvență, direcție anormală
care afectează parodoțiul de susținere al dintelui.
- Are un rol favorizant în apariția bolii parodontale.
d. Obiceiurile vicioase:

12
- Pot crea condiții favorizante pentru apariția traumei ocluzale și, în prezența plăcii
bacteriene, pot favoriza instalarea și evoluția bolii parodontale.
- Sunt reprezentate de: respirația orală, deglutiția atipică, deglutiția infantilă,
onicofagia, mușcarea buzelor, periajul dentar traumatic, suptul degetului etc.
e. Parafuncțiile:
- Au rol favorizant în apariția și evoluția bolii parodontale.
- Sunt reprezentate de: bruxism, încleștarea dinților, bascularea dinților.
f. Cariile dentare:
- Ele favorizează apariția bolii parodontale prin menținerea unei flore bogate și
abundente, dar și prin faptul că atunci când apar dureri, pacientul va evita masticația
pe partea dureroasă, cu apariția unei gingivite localizate în zona dintelui afectat de
carie.
g. Anomaliile dento-maxilare:
- Sunt factori favorizanți ai bolii parodontale prin reținerea resturilor alimentare și prin
traumele ocluzale pe care le favorizează.
- Între anomaliile dento-maxilare care se asociază frecvent cu boala parodontală se
numără: dizarmonia dento-maxilară cu înghesuire, dizarmonia dento-maxilară cu
spațiere, ocluzia deschisă, ocluzia adâncă.
h. Factorii iatrogeni:
- Sunt factori favorizanți ai bolii parodontale și apar în timpul sau în urma unor
tratamente stomatologice.
- Exemple de factori iatrogeni: lezarea gingiei în timpul pregătirii cavităților, acțiunea
traumatică a ligaturilor interdentare și a matricilor interdentare, obturațiile de colet și
aproximale debordante, obturațiile nefinisate și rugoase, coroanele de înveliș
neadaptate axial și transversal, aparatele ortodontice etc.
i. Alți factori locali:
- Sunt fumatul, consumul excesiv de alcool, iritațiile chimice, radiațiile folosite în
timpul tratamentelor tumorilor maligne.
2. Factorii generali sunt:
a. Malnutriția:
- Este importantă atât calitatea alimentelor consumate, cât și textura și consistența lor.
b. Disfuncții endocrine:
- Apar modificări parodontale în perioada pubertară, în timpul menstruației, la
menopauză și în timpul sarcinii.
- Persoanele cu diabet zaharat pot dezvolta mai ușor boli parodontale.
c. Boli de sânge:
- În leucemia acută apar hiperplazii gingivale, ulcerații și hemoragii la nivelul gingiei și
mucoasei orale.
- Incidența inflamației gingivale și a bolii parodontale crește la pacienții cu anemie,
neutropenie, agranulocitoză.
d. Medicamente:
- Apare hiperplazia gingivală la pacienții care iau tratament cu medicamente
anticonvulsivante, ciclosporine, beta-blocante.

13
Triada epidemiologică în boala parodontală. Prevalența
- Factorii care țin de gazdă sunt reprezentați de:
• Vârstă – incidența bolii parodontale crește odată cu vârsta;
• Gen – boala parodontală este mai frecventă la pacienții de gen masculin;
• Variațiile intraorale – cei mai afectați dinți sunt molarii superiori și incisivii
inferiori, iar cei mai puțin afectați sunt premolarii inferiori și caninii superiori;
• Tulburările endocrine – incidența bolii parodontale este mai mare la
pacienții cu diabet zaharat;
• Factorii locali ai bolii parodontale;
• Tutun;
• Igiena orală – igiena orală deficitară este factor de risc important pentru boala
parodontală;
• Bolile generale;
• Factorii iatrogeni;
• Statutul socio-economic – boala parodontală este asociată și cu un nivel
socio-economic mai scăzut.
- Factorii care țin de agentul cauzal sunt reprezentați de:
• Placa bacteriană – este factorul determinant al bolii parodontale;
• Tartrul dentar – este un suport pentru microorganismele plăcii dentare;
• Substanțele chimice – mercur, arsenicul, fenolul, nitratul de argint.
- Factorii care țin de mediul inconjurator sunt reprezentați de:
• Nutriție;
• Radiații;
• Urbanizare.
- În ceea ce privește prevalența, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat date
privind boala parodontală severă, definită de OMS ca fiind inflamația parodontală
în care există pungi parodontale adevărate mai adânci de 6 mm.
- La nivel global, 19% din persoanele cu vârsta peste 15 ani suferă de boala
parodontală severă.
- La nivelul Europei, 18% din oameni suferă de boala parodontală severă.
- În România, conform unui studiu efectuat în 2019, 11.4% dintre persoanele sub 42
de ani au o formă de boală parodontală severă.

Indicii de evaluare ai bolii parodontale. Prevenția bolii parodontale

- OMS recunoaște doi indici de evaluare ai bolii parodontale care pot fi utilizați în
comunități.
a. Indicele CPITN (Community Periodontal Index of Treatment Needs)
- Are următoarele coduri:
• Codul 0 – Țesuturile parodontale sunt sănătoase;
• Codul 1 – Sângerare gingivală la palparea cu sonda. Acest cod indică prezența
inflamației gingivale (gingivită);

14
 • Codul 2 – Prezența tartrului sau a unor obturații debordante. Acest aspect
sugerează existența unor factori de risc locali;
• Codul 3 – Pungi parodontale superficiale (4-5 mm). Acestea sunt indicatori ai
bolii parodontale;
• Codul 4 – Pungi parodontale adânci (6 mm sau peste 6 mm). Acest cod se
referă la o boală parodontală avansată.
b. Sistemul PSR (Periodontal Screening and Recording)
- Are următoarele coduri:
• Codul 0 – Fără sângerare sau tartru;
• Codul 1 – Sângerare la palparea cu sonda;
• Codul 2 – Tartru supragingival sau subgingival sau obturații debordante;
• Codul 3 – Pungi parodontale de 4-5 mm;
• Codul 4 - Pungi parodontale mai adânci de 6 mm, sau afectarea zonei de
furcație radiculară.
- Boala parodontală poate fi prevenită prin îndepărtarea și controlul plăcii bacteriene.
- Aceasta se poate realiza prin măsuri mecanice (periute de dinți, pastă de dinți, ață
dentară, scobitori, irigatoare orale, igiena profesională efectuată de către medicul
stomatolog) și măsuri chimice (enzime, antibiotice, fenoli etc).
- Un agent foarte eficient de control al plăcii bacteriene este clorhexidina, care are
efecte bacteriostatice și bactericide, în funcție de concentrație.

Diagnosticul bolii parodontale

- În cazul inflamației gingivale, apar modificări de culoare, aspect și consistență ale
gingiei, precum și creșteri de volum sau tumefacții gingivale.
- Degenerescența parodontală este caracterizată de reducerea volumului structurilor
gingivo-parodontale, respectiv de retracție gingivală și atrofie osoasă orizontală.
- Există două patologii frecvente care sunt diagnosticate în cabinetul de medicină
dentară:
a. Gingivita de placa bacteriana
• Clinic: sângerare ușoară, modificări de culoare, modificări de volum;
• Radiologic: nu apar modificări radiologice, osul alveolar este intact;
• Microbiologic: există o floră polibacteriană, dar sunt identificate Actinomyces
și Fusobacterium, mai frecvent.
b. Parodontita marginală cronică
• Clinic: Sângerare ușoară, igienă deficitară, depozite mari de placa bacteriană;
• Radiologic: apare retracția gingivală, apar pungi parodontale;
• Microbiologic: predomină P. gingivalis, P. intermedia, T. denticola.

Diagnosticul chirurgical

- Există anumite intervenții chirurgicale necesare în Stomatologie:

• Extracția sau odontectomia molarilor de minte;

15
 • Chirurgia leziunilor periapicale;
• Extracția altor dinți irecuperabili sau în scop ortodontic;
• Tratamentul leziunilor canceroase orale.

1. Molarii de minte incluși

- Molarii de minte sunt dinții cu cea mai mare varietate și frecvență a fenomenelor
patologice secundare care pot să apară în procesul de formare, dezvoltare și erupție.
- Frecvent, ei rămân incluși și produc complicații, iar pentru clasificarea incluziei există
anumite repere care pot fi folosite.
- Astfel, molarii de minte incluși pot fi clasificați în funcție de:
a. Angulare
b. Relația cu ramul mandibular
c. Relația cu planul ocluzal
d. Morfologia rădăcinii
e. Dimensiunea sacului folicular
f. Densitatea osului înconjurător
g. Natura țesutului acoperitor
h. Relația cu molarul de 12 ani
i. Relația cu canalul mandibular.
- Tulburările care însoțesc erupția sau incluzia molarului de minte pot duce la apariția
unor manifestări clinice extrem de variate, precum complicații:
• Septice – Au ca punct de plecare infecția sacului folicular și pot avea forme ușoare
sau grave;
• Mecanice - Poate provoca leziuni carioase, resorbții radiculare patologice și
necroză la M2;
• Trofice - Se referă la gingivo-stomatita odontiazică sau neurotrofică care apare
brusc;
• Nervoase - Poate să apară trismus, paralizie facială, nevralgie dentară, otalgii și
tulburări salivare;
• Tumorale - Poate favoriza apariția unor chisturi sau a unor formațiuni tumorale
benigne odontogene.

2. Chirurgia leziunilor periapicale

- Există mai multe variante disponibile de tratament al leziunilor periapicale, la care se
poate apela atunci când tratamentul endodontic eșuează.
- Acestea sunt:
• Rezecția apicală - Este o metodă chirurgicală ce constă în extirparea apexului
dentar împreună cu țesutul osos înconjurător infectat. Poate fi precedată sau nu de
tratamentul endodontic corect;
• Chiuretaj periapical - Are ca scop simpla înlăturare a materialului de obturație în
exces. Este indicat doar în cazul dinților cu obturații radiculare recente în exces,
când apare durere, edem, parestezie.

16
 • Amputație radiculară - Se aplică în cazul dinților care au 2 sau mai multe rădăcini
la care procesul periapical interesează doar una dintre rădăcini, iar la celelalte se
poate realiza tratament endodontic.

3. Extracția dentară
- Are următoarele indicații:
• Dinți cu distrucții corono-radiculare extinse care nu mai pot fi restaurați;
• Dinți cu gangrene complicate cu parodontita apicală cronică la care tratamentul
endodontic nu are indicație sau a eșuat;
• Dinți care au determinat complicatii supurative și care nu au indicație de tratament
endodontic sau chirurgical conservator;
• Dinți care au determinat și întrețin procese supurative sinuzale;
• Dinți cu parodontopatie marginalaă cronică profundă și mobilitate de gradul II/III,
la care tratamentul parodontal conservator nu este indicat;
• Dinți care au suferit transformări chistice/tumorale benigne, precum și dinții vecini
care sunt cuprinși în procesul tumoral;
• Dinți cu fracturi corono-radiculare extinse sub pragul gingival;
• Dinți cu fracturi radiculare oblice sau longitudinale;
• Dinți fracturați sau luxați complet în urma traumatismului;
• Dinți aflați în focarul de fractură al oaselor maxilare;
• Dinți incluși ce nu mai pot erupe;
• Dinți în malpoziție care produc leziuni importante ale părților moi;
• Dinți care trebuie extrași în scop ortodontic;
• Dinți mult extruzați, egresați sau înclinați, care defavorizează tratamentul protetic;
• Edentația subtotală maxilară, atunci când prezența unui singur dinte împiedică
adaptarea corectă a protezei.
- Are următoarele contraindicații:
• Absolute:
▪ Leucemia acută;
▪ Infarctul miocardic mai recent de 6 luni.
• Relative:
▪ Leziuni locale ale mucoasei orale;
▪ Sinuzita maxilară rinogenă;
▪ Procese supurative acute;
▪ Pacienți care au urmat sau urmează un tratament radioterapeutic;
▪ Tumori maligne oro-maxilo-faciale;
▪ Bolile cardiovasculare;
▪ Diabetul zaharat;
▪ La pacienții cu tratament anticoagulant;
▪ Tulburări hepatice;
▪ Infecția HIV/SIDA;
▪ Imunosupresoarele;
▪ Corticoterapia;

17
 ▪ Chimioterapia;
▪ Tratamentul cronic cu bifosfonați;
▪ Sarcina.

4. Cancerul oral
- Cancerele orale pot fi clasificate în funcție de localizare, de tipul lor, dar și în funcție
de stadiul în care se află la momentul diagnosticului;
a. După localizare:
• La nivelul buzelor – cel mai frecvent este afectată buza inferioară;
• La nivelul limbii – poate să apară pe fața dorsală, ventrală sau pe marginile limbii;
• La nivelul gingiilor – afectează gingiile și țesutul de susținere al dinților;
• La nivelul mucoasei orale – apare pe fața internă a obrajilor;
• La nivelul palatului – se poate localiza la nivelul palatului dur sau la nivelul palatului
moale;
• La nivelul planșeului bucal – apare în zona sublinguală;
• La nivelul orofaringelui – afectează orofaringele, amigdalele palatine, peretele
posterior al faringelui și baza limbii.
b. După anatomopatologie:
• Carcinom cu celule scuamoase – este cel mai frecvent tip de cancer oral;
• Carcinom verucos – variantă a carcinomului cu celule scuamoase, dar are o creștere
mai lentă;
• Adenocarcinom;
• Carcinom adenoscuamos;
• Limfom;
• Melanom;
• Sarcom.
c. După stadiul de dezvoltare:
• Stadiul 0 (in situ) – nu există invazie la nivelul țesuturilor adiacente, nici diseminare
la distanță;
• Stadiul I – tumoră mai mică de 2 cm în cea mai mare dimensiune, fără extindere la
țesuturile adiacente sau la distanță;
• Stadiul II – tumoră între 2 și 4 cm în cea mai mare dimensiune, fără extindere la
țesuturile adiacente sau la distanță;
• Stadiul III – tumoră mai mică de 4 cm în cea mai mare dimensiune sau cu extindere
la țesuturile adiacente, dar fără metastaze la distanță;
• Stadiul IV – tumoră de orice dimensiune cu extindere la structuri osoase, cartilaj,
mușchi, piele sau cu implicarea bazei craniului sau cu extindere la structurile vecine,
cu sau fără metastaze la distanță.
- Cancerul oral debutează de cele mai multe ori sub forma unor leziuni precanceroase
care pot fi depistate în timpul controlului de rutină la medicul stomatolog. Acestea
sunt:

18
 • Leucoplazia – apare sub forma unor pete albicioase pe mucoasa cavității orale,
inclusiv pe limbă, gingii sau pe suprafața internă a obrajilor;
• Eritroplazia – apare sub forma unor pete roșii, catifelate sau sub forma unor leziuni
la nivelul cavității orale și are un risc mai mare de malignizare;
• Lichenul plan oral – este o inflamație cronică cu localizare la nivelul mucoasei orale,
și anumite cazuri pot avea risc de malignizare și necesită monitorizare;
• Cheilita actinică – afectează buza inferioară și este cauzată de expunerea cronică la
soare;
• Displazia – aceasta este vizibilă doar în cadrul examenului unor biopsii, și formele
variază de la ușoare la severe.

Triada epidemiologică în cancerul oral

- Triada epidemiologică este reprezentată de factori care țin de gazdă, de mediul
înconjurător și de agentul cauzal.
A. Factorii care țin de gazdă
- Sunt reprezentați de:
• Vârstă – cancerul oral apare mai frecvent în decada a cincea și a șasea de viață;
• Gen – cancerul oral este diagnosticat de 2.5 ori mai frecvent la bărbați decât la
femei;
• Zona din cavitatea orală – cancerul de buze, de limbă și mucoasă orală sunt mai
frecvente, iar cancerul gingival, al palatului dur și al valului palatin sunt mai rare;
• Ocupația – meseriile care implică cultivarea, procesarea și producția de tutun se
asociază cu o frecvență mai mare a cancerelor orale, la fel ca și meseriile care
implică interacțiunea cu băuturile alcoolice. Agricultorii, lucrătorii în construcție,
salvamarii sunt persoane care petrec mai mult timp în radiațiile solare și, prin
urmare, au un risc crescut de a dezvolta cancer la nivelul cavității orale;
• Familie și ereditate – există anumite studii care sugerează și un determinism
genetic în predispoziția la cancerul oral;
• Schimbările demografice – au contribuit la modificări în epidemiologia
cancerelor orale.
B. Factori care țin de agentul cauzal
- Sunt reprezentați de:
• Consumul de tutun - tutunul este unul dintre cei mai importanți factori de risc în
producerea cancerelor cu localizare la nivelul cavității orale, iar legătura dintre
consumul de tutun și cancerul oral este puternică;
• Alcool - alcoolul este un factor independent de risc pentru cancerul oral, deci
poate produce cancer oral independent de consumul de tutun, dar în asociere cu
consumul de tutun riscul de dezvoltare al cancerului oral crește semnificativ;
• Dietă - o dietă săracă în fructe și legume, consumul de carne procesată, consumul
ridicat de zahăr și de băuturi dulci, carențele de vitamine și minerale și hidratarea
insuficientă cresc riscul apariției cancerului oral;
• Alți factori care țin de agentul etiologic:

19
 o Factori biologici: virusul HPV, virusul Herpes Simplex tip 1, virusul Epstein
Barr, boli imunitare, infecții repetate cu Candida albicans;
o Factori mecanici: iritații de la proteze neadaptate corespunzător, igiena orală
deficitară;
o Factori chimici: arsenic, nichel, crom, amine aromate.
C. Factori care țin de mediul înconjurător
- Sunt reprezentați de:
• Radiațiile solare - Cancerul oral asociat cel mai frecvent cu expunerea prelungită
la radiațiile solare este cancerul buzei inferioare;
• Poluarea atmosferică - Poluanții atmosferici duc la apariția inflamației și a
stresului oxidativ, care sunt asociate cu apariția și dezvoltarea cancerului.

Incidența cancerului oral. Metode de prevenție ale cancerului oral

- Au fost raportate următoarele incidențe:
• La nivel global: 13.1 persoane la 100000 locuitori, pentru bărbați și de 5 persoane la
100000 locuitori, pentru femei;
• Asia de Sud-Est: are cea mai mare incidență dintre toate regiunile OMS, adică de
26.1 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 9 cazuri la 100000 locuitori pentru
femei;
• Africa: are cea mai mică incidență dintre toate regiunile OMS, adică de 4.7 cazuri la
100000 de locuitori și de 3 cazuri la 100000 de locuitori pentru femei;
• Europa: 14.7 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 4.7 cazuri la 100000
locuitori pentru femei;
• România: 33.4 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 6.4 la 100000 locuitori
pentru femei.
- La nivel global, incidența cancerului oral la pacienții de gen masculin este de 2.5 ori
mai mare față de pacienții de gen feminin.
- În Europa, cancerul de limbă este forma cea mai comună de cancer oral
diagnosticat.
- Cele mai multe cazuri de cancer oral pot fi prevenite pentru că sunt cauzate de factori
de mediu, legați mai ales de stilul de viață.
- Prevenția cancerului oral are mai multe niveluri și poate fi prevenție primară,
secundară și terțiară.
a. Prevenția primară:
- se axează pe încurajarea oamenilor de a dezvolta un stil de viață sănătos și de a se feri
de consumul de tutun;
- acționează prin:
• Încurajarea oamenilor să nu înceapă să fumeze niciodată;
• Încurajarea fumătorilor să se oprească din fumat;
• Încurajarea fumătorilor care nu se pot opri din fumat să reducă, măcar, frecvența
cu care practică acest obicei;
• Evitarea consumului de alcool;
• Igiena orală bună;

20
 • Dietă echilibrată;
• Limitarea expunerii la soare;
• Vaccinare împotriva HPV (Human Papillomavirus);
• Controale periodice;
• Examinare proprie;
• Modificarea stilului de viață;
• Educația populației;
• Protecția cavității orale (gutiere cu rol de protecție).
b. Prevenția secundară:
- se referă la depistarea precoce a leziunilor canceroase deja existente.
- Include:
• Screening-ul cancerelor orale;
• Examinarea proprie;
• Identificarea indivizilor cu risc crescut;
• Biopsiile;
• Educația pacienților;
• Intervenția precoce;
• Educația publicului larg.
c. Prevenția terțiară:
- se concentrează pe îmbunătățirea calității vieții pacienților care au fost diagnosticați
cu cancer oral, dar și pe reducerea la minimum a complicațiilor în cazul pacienților
care au fost diagnosticați și tratați pentru cancer oral;
- Include:
• Recuperare medicală;
• Menținerea unei bune igiene orale;
• Suport nutrițional;
• Managementul durerii;
• Reabilitarea protetică;
• Controale periodice;
• Consiliere psihologică.

Diagnosticul traumatismelor dento-alveolare

- Sunt o cauză majoră de morbiditate și mortalitate la nivel global, atât în țările

dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare.

Etiologie și clasificare
- Etiologia traumei dentare este complexă și include factori clinici, comportamentali,
sociali și de mediu, după cum urmează:
A. Factori predispozanți clinici:
a. Protruzia incisivilor;
b. Treapta sagitală pozitivă peste 3 mm;

21
 c. Incompetența labială.
B. Factori comportamentali:
a. Teribilismul;
b. Practicarea unor sporturi de contact.
C. Factori psihosociali:
a. Stresul;
b. Complexele de inferioritate;
c. Agresivitatea.
D. Factori sociali și de mediu:
a. Violența;
b. Bullying;
c. Căzături;
d. Accidente rutiere;
e. Accidente de bicicletă;
f. Medii sărace.
- În ceea ce privește clasificarea traumatismelor dentare, există o serie de clasificări
propuse. După gravitate, țesuturile adiacente interesate, intensitate și direcția de
acțiune a forțelor, ele se pot clasifica în:
A. Contuzia – care presupune strivirea fibrelor ligamentare și a țesuturilor periapicale;
B. Luxația – care presupune deplasarea suprafeței articulare cu modificarea rapoartelor
anatomice dintre peretele alveolar și cimentul radicular;
C. Fractura – care presupune apariția unei soluții de continuitate la nivelul țesuturilor
dure dentare.
- Fracturile dento-alveolare se pot clasifica în funcție de topografie în:
a. Fracturi coronare - Interesează coroana dentară și structurile acesteia;
b. Fracturi radiculare - Interesează rădăcina dintelui;
c. Fractura corono-radiculară - Interesează atât coroana dentară, cât și rădăcina.
- Organizația Mondială a Sănătății folosește următoarea clasificare a traumatismelor
dento-parodontale:
• Fractura smalțului;
• Fractura coronară simplă;
• Fractura coronară complicată;
• Fractura corono-radiculară fără expunerea pulpei dentare;
• Fractura corono-radiculară cu expunerea pulpei dentare;
• Fractura radiculară.

Prevalența și prevenția traumatismelor dentare

- Referitor la prevalența și distribuția traumatismelor dentare, se cunosc următoarele
date:
• La nivel global, aproximativ 1 miliard de oameni sunt afectați de traumatisme
dentare, cu o prevalență la copiii de până la 12 ani de aproximativ 20%;
• În general, sunt afectați dinții situați în zona frontală a arcadelor dentare;
• 90% din traumatismele dentare se produc înaintea vârstei de 20 de ani;

22
 • 10-30% dintre copii au traumatisme la nivelul dinților temporari;
• 22% dintre copii suferă traumatisme la nivelul dinților permanenți până la vârsta
de 14 ani;
• Copiii care au avut un traumatism dentar au șanse mai mari să aibă mai multe
traumatisme dentare de-a lungul copilăriei;
• Băieții experimentează de două ori mai multe traumatisme dentare decât fetele;
• Cele mai multe traumatisme dentare se produc între 2-4 ani și 8-10 ani.
- Următoarele măsuri de prevenție pot fi aplicate pentru o bună prevenție a traumelor
dento-parodontale:
• Utilizarea echipamentelor de protecție în timpul sportului și activităților
recreaționale care au un risc crescut de accidentare la nivel oro-facial;
• Menținerea unei igiene orale bune;
• Evitarea mestecării unor obiecte dure;
• Atenție în timpul consumului unor alimente mai dure;
• Purtarea unei gutiere de bruxism în cazul pacienților care au această parafuncție;
• Controale periodice la medicul stomatolog;
• Utilizarea unor mijloace de protecție în casă pentru copiii mici;
• Evitarea fumatului și consumului excesiv de alcool;
• Purtarea centurilor de siguranță în mașină;
• Menținerea unei diete echilibrate;
• Evitarea unor comportamente teribiliste;
• Evitarea deschiderii sticlelor, pungilor cu dinții.

23