Elaborarea metodică  

Nr. 5
 
    Tema: Examenul  clinic al bolnavilor în secţia (cabinetul) de chirurgie oro-
maxilo-    facială.
 
1. Elementele principale ce caracterizează defectele şi deformaţiile.
 
Atunci cand analizam deformatiile vom tine cont de urmatoarele criterii: 
✓ Cînd și în ce condiții au apărut aceste deformații –spontansau provocate ( d
e exemplu cele post-traumatice), dacă au fost precedate de alte simptome (dureri de
ntare).
✓ Caracterul deformațiilor – unice sau multiple , bine
delimitate sau difuze - și raporturile  cu elementeleanatomice din vecinătate.
✓ Evoluția deformației prezintă un deosebit interes : creștererapidă, în cîteva zile, sa
u creștere lentă, progresivă , în lunisau ani (evoluție de tip cronic),
se află în stare neschimbatăori periodic se măreşte / micşorează.
✓ Ereditară sau dobândită;
✓ Etiologia deformației: infecţioasă, traumatică, tumorală, congenitală.
Tipurile de deformaţii;
▪ Anomalii de creștere :
- lipsuri tisulare (despicături ale feței, anodonții, hipoplazii) ;
- excese tisulare (dinți supranumerari, odontoizi,
torus palatin/mandibular , hemangioame). 
▪ Deformații dobîndite :
✰ Atrofiile : reducerea de volum a unei structuri tisulare sau a unuiorgan
(atrofia  crestelor  alveolare  la edentați, atrofii ale glandelor salivare, atrofia hemife
ței, etc.).
✰ Hipertrofiile : mărirea de volum a unui organ/țesut fără creștereanumărului de celu
le care le compun.
✰ Hiperplaziile : creșterea de volum a unor organe/țesuturi, legate
de creșterea numărului de celule care le alcătuiesc.
✰ Tumefacțiile : de regulă, consecința unor reacții de apărare șireparație ale organism
ului. Din punct de vedere histologic se caracterizează printr-
un infiltrat leucocitar, vasodilatație, edem șiproliferare endotelială și fibroblastică. 
Uneori,se poate produce necroză, urmată de regenerarea țesuturilor respective.
✰ Tumorile, care ,
conform lui Willis, reprezintă ”masa anormalăde țesuturi a căror creștere o depășeșt
e pe aceea a țesuturilornormale,nu este coordonată cu aceasta și persistă în același 
mod, chiar și după suprimarea stimulului care determină aceastătransformat
Anamneza bolii (actualei maladii). Caracteristica.
 
 Este una din cele mai importante etape si furnizeaza date utile pentru examenul
clinic si stabiliarea diagnosticului
In aceasta etapa se descriu amănunțit toate simtomele și semnele bolii de la debut,
în cursul evoluției și până la momentul prezentării la medic.
 
     
In anamneza bolii, bolnavul ne relateaza informatii referitor la boala(este ft imporn
at ca noi sa punem intrebari ca sa precizam unelemomente:
¤ Cand a aparut boala,care au fost primele simptome?
❖ Cum a evoluat pe parcurs boala pana in momentul prezentarii la medic?
❖ Factorii ce agravează sau ameliorează simptomele
❖ Consultaţiile şi adresările anterioare la specialişti
❖ Tratamente aplicate şi eficacitatea lor
❖ Complicaţiile survenite în urma tratamentului
❖ Examenele radiologice şi altele.
 
 
3.Anamneza vieţii.  Caracteristica.
Anamneza vietii este necesara pentru a intelege cum pot evolua afectiunile si
pentru a putea aprecia starea generala a pacientului
Anamneza vieții pacientului se colectează în ordine cronologică, pe perioade de
vârstă
   Anamneza vieții include:
✓ Condițiile și modul de viață
✓ Condițiile de muncă
✓ Deprinderile vicioase
(Fumatul: durata, cantitatea de ţigări pe zi, fumatul pasiv. Consum de alcool, dr
oguri: frecvenţa cantitatea. Consum excesiv de soluţii energizante.)
✓ Antecedente eredo-colaterale (sunt importante în cazul prezenței malformațiilor
congenitale și al bolilor cu componentă genetică)
✓ Anamneza alergologică
✓ Dacă urmează sau nu un tratament medicamentos în prezent.
✓ Antecedentele personale
 
Plus aceste informatii constituie o parte obligatorie din punct de vedere legal.
 
 
2. Anamneza alergologică.
Anamneza alergologica este la fel o etapa foarte importanta,de care sa tinem
cont ,deoarece pacientii pot fi alergici la anumite medicamente ,solutii
perfuzabile ,anestezice ceea ce poate duce la aparitia unor reactii adverse 
  Efectuarea unei anamneze alergologice complete evita riscul apariției șocului
anafilactic, la pacienții hipertensivi , a alergiilor la anestezia locală, sau reacții
alergice la anumite medicamente (de ex. penicilina etc).
Manifestările alergice pot fi: astm, eczemă, urticarie, dermatografism
 
 
3. Examenul obiectiv exo și endo-bucal. Caracteristica.
Examenul exobucal si endobucal  se va efectua prin mijloacele clinice obișnuite:
 Inspecţia;
 Palpaţia.
Percuţia;
 Auscultaţia
In examenul exobucal medical examineaza:
• forma feței
• simetria sau asimetria feței
• aspectul pielii
• schimbările de culoare
• integritatea, roșeața buzelor, proporţia buzelor şi a trasaturilor feței.
 
Examenul ATM. Se procedeaza astfel:in conductele auditive, in ambele parti, se
introduce pulpa indexului, iar policile se va aplica pe regiunea preauriculara, cerind
bolnavului sa inchida si sa deschida gura.Astfel se percep miscarile   condilului  
mandibular   si   se   constata   prezenta   deformatiunilor   traumatica,   tumorale  
sau inflamatorii.Se apreciaza durerile declansate de presiune pe articulatie,ca si
eventualele contracturi ale m.inchizatori a mandibulei (temporal, maseter,
pterigoidean).
 
 
 
Examenul endooral
Bolnavul este pus intr-o pozitie  sezinda pe fotoliul dentar, cu capul bine fixat in
tetiera,  medicul stind in partea dreapta.Cind se examineaza arcada superioara ,
vestibulul superior si bolta palatina, fotoliul va fi ridicat, iar capul in extensie, iar
cind se examineaza arcada inferioara, santul vestibular inferior, limba si planseul
bucal,fotoliul va fi coborit, iar capul bolnavului asezat vertical.
 
Instrumentarul pentru examenul orodentar:
*Oglinda bucala, care serveste pentru a se putea face examenul, mi comod, prin
imaginea indirecta si ca departator de limba, obraz, buze (se foloseste o oglinda
plana care da o imagine nemodificata);
*Pensa dentara;
*Sonda dentara, cae serveste pentru explorarea palpatorie a suprafetelor, dentare
si a fundurilor de sac gingivodentare. Este utila pentru detectarea cariilor,
explorarea pungilor parodontale, fistulelor;
 *Aspirator de saliva si secretii;
*Stilete butonate, subtiri pentru explorarea traiectelor fistuloase;
*O seringa si ace de punctie pentru explorare;
Examenul mucoaselor. 
Se axamineaza aspectul, culoarea, integritatea mucoasei cavitatii bucale.
• Gingia : culoare roz, aspect de coaja de portocala, la personae cu
pigment melaninic culoare maronie.
• Mucoasa de la nivelul obrajilor si buzelor: mobila si are o culoareroz-pal.
• Mucoasa palatina care trebuie sa fie fixa de culoare roz-pal
• Mucoasa planseului buccal – sbtire se poate observa traseul vaselorsanguine.
 
. Examenul dinţilor
Se eamineaza pozitionarea dintilor pe arcadele dentare, absenta dintilorsau prezenta 
dintilor inculsi, froma dintilor, prezenta depunerilordentare, cavitatilor carioase.
 
Examenul de ansamblu al arcadelor dentare. 
Se va face la inceput pentru a observa raporturile celor doua arcade, articularea
interdentara, tulburari de ocluzie, malpozitii dentare.
 
Starea parodontiului. Se cerceteaza insertia gingivala, existenta fundurilor de sac
gingivale, absenta sau prezenta secretiilor purulente,mobilitatea  dintilor,
singerarea gingivala. Se  noteaza  existenta placiidentare bacteriene, si a tartrului.
 
 
5.Examenul stării generale a bolnavului, scopurile principale, corelaţia dintre
starea generală şi leziunile oro-maxilo-faciale.

Starea generala a pacientului se apreciaza de la intrarea acestuia pe usa. Trebuie sa

atragem atentia la felul cum respira pacientul,care este starea lui fiziologica si
emotionala,pentru ca daca pacientul are dureri evident ca va fi fara dispozitie ,trist
etc.
 
Initial apreciem:
•  tipul constitutional,
•  dezvoltarea generala,
•  starea de nutritie,
•  dezvoltarea musculaturii si a scheletului,
•  prezenta eventuala de edeme,hematoame,cicatrici,eruptii,traspiratii abundenta.
 
  Se inregistreaza semnele vitale:temperatura,pulsul,tensiunea arteriala,si ritmul
respirator.

Elaborarea metodică  Nr. 6

Tema: Explorări paraclinice utilizate pentru depistarea
afecţiunilor OMF
Studenta:Hadjioglo Catalina ,grupa S1906
 
 
 
 
1. Explorări paraclinice loco-regionale și generale utilizate în
chirurgia OMF. Scopul şi rolul lor pentru precizarea
diagnosticului.
 
Examemnul paraclinic este toate examenle ce nu se pot efectua
clinic 
       Cunoastem urmatoarele investigatii paraclinice: 
• Examenul radiologic
• Scintigrafia
• Ecografia
• Biopsia
• Citodiagnosticul
• Punctia exploratoare
• Stomatoscopia
• Teste de colorare vitala a mucoasei bucale
• Transiluminarea
• Examenul secretiei salivare
• Examenul bacteriologic
• Craniometria
 
 
 
1.Examenul radiologic - reprezinta o examinare important pentru
medicul dentist, efectuata cu scopul de analiza starea dintilor, a radacinilor,
a pozitiei maxilarelor si a aspectului de ansamblu al oaselor
maxilare..Radiografia ne ajuta in stabilirea unui diagnostic precis.
La radiografie tot ce este negru este radiotransparenta tot ce este
alb este 
2. Sialografia (Iacobovici- 1929) - constă în execuţia de radiografii după
introducerea în glandele salivare (parotide, submaxilare) a unei
substanţe de contrast (lipiodol).
3. Scintigrafia salivară realizată cu Th 99, esteindicată pentru
explorarea morfologică a parenchimului salivar, precizând sediul
topografic al unei leziuni.
 
3. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completează radiologia
furnizând date pentru diferenţierea tumorilor solide de cele lichidiene,
rezultate pozitive în diagnosticul tumorilor maligne ale glandelor
parotide.
4.  Biopsia este în unele cazuri singura metodă cea mai precisa
care poate preciza diagnosticul. Mult mai sigura ca citologia .Ca
metode se folosesc:
- biopsie prin excizie - indicaţie pentru leziuni mici, superficiale sau
profunde bine delimitate; 
- biopsie prin incizie - folosită pentru leziunile întinse şi voluminoase
care pentru rezolvare necesită o intervenţie mai laborioasă;
- biopsie prin chiuretaj - folosită pentru leziunile ulcerate, vegetante
sau cele profunde exteriorizate;
- biopsie prin aspiraţie (forajul bioptic) - se practică pentru leziuni
profunde, dificil accesibile.
Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu
se face biopsie unei leziuni presupusă malignă, dacă nu dispunem de
posibilitatea sau competenţa de a efectua tratamentul complet al
cazului, întrucât biopsia poate accelera boala (evoluţia tumorii); un
rezultat bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesită
repetarea biopsiei.
5. Citodiagnosticul sau citologia exfoliativă, constă în examinarea
directă a celulelor superficiale recoltate prin amprentă direct pe lamă.
Ne ofera info despre caracterul benign sau malign al unei eziuni.
6. Puncţia exploratoare se face cu ace groase sau trocare adaptate la o
seringă. Este indicată pentru precizarea diagnosticului unor formaţiuni
tumorale ale părţilor moi sau ale maxilarelor, evacuarea unui
hematom, în colecţii purulente. 
7. Stomatoscopia, investigaţie a mucoasei bucală executată
cu un aparat optic, care măreşte imaginea de 10-20 ori. Permite
observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei bucale şi chiar a
chorionului cu vascularizaţia sa; poate surprinde precoce modificări
suspecte de malignitate.
 8. Teste de colorare vitală a mucoasei bucale pentru depistarea
leziunilor maligne. Se utilizează curent testul Schiller cu lugol sau
testul Richard cu albastru de toluidină; zonele patologice reţin mai
intens colorantul.
9 Transiluminarea sau diafanoscopia este folosită pentru
descoperirea leziunilor dentare, ale sinusului maxilar sau ale
obrazului. Foloseşte o sursă de lumină puternică şi se execută într-o
cameră obscură. 
10. Examenul secreţiei salivare - Saliva parotidiană sau
submandibulară se recoltează şi se analizează cantitativ şi calitativ
(pH., structură chimică, citologie). 
11. Examenul bacteriologic al produselor patologice recoltate direct
de pe suprafaţa leziunilor, de la nivelul orificiilor fistuloase sau prin
puncţie din colecţii închise, în vederea izolării şi identificării
germenilor şi antibiogramei.
12. Craniometria constă în măsurarea distanţelor dintre diferite
puncte antropometrice cranio-faciale, fiind indicată în vederea
corecţiei unor deformaţii congenitale sau dobândite, ale masivului
osos cranio-maxilar.
 
 
2. Examenele de laborator. Indicaţii şi însemnătatea clinică.
➢ hemograma (eritrocite, leucocite, trombocite, hemoglobina);timpul de
sângerare și coagulare;timpul de retracție a cheagului,
hematocritul;glicemia; colesterolul;vitamina D;
➢ Examenele de laborator sunt un ansamblu de metode
complexe, ce ne prezintă informaţii asupra aspectului
funcţionării diferitor organe şi sisteme ale organismului uman
cât şi a stării de sănătate şi boală ce afectează organismul.
 
Hemograma este un examen de laborator care evaluează  cantitativ și
calitativ elementele figurate din sânge
1. Eritrocitele sunt investigate in continuare prin masurarea concentratiei
de hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul
calculeaza indicii eritrocitari.
 
❖ La barbati: 4,32-5,72 milioane de celule/microlitru (mcL)
❖ La femei: 3,90-5,03 milioane de celule/mcL
Scaderea numarului de eriitrocite se intalneste in:
• anomalii prin productie  scazuta de eritrocite ;anemii
hemolitice(deficite enzimatice,saturnism)
• anemii posthemoragice
•  Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina
si/sau hematocritului) determina eritrocitoza.
2. Leucocitele- ajuta corpul sa lupte contra unei infectii
 
• Valorile normale: 4500-11000 celule /microlitru
• Cresterea numarului de leucocite este cunoscută sub denumirea

de leucocitoză si se intalneste in special ininfectii

• Scaderea numarului de leucocite este

denumita leucopenie (<4000/µL)   
 
3. Trombocitele ajuta sangele sa se coaguleze
150.000 - 450.000/mcL
1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
 
2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai
frecventa cauza de sangerare. Trombocitopenia poate aparea prin
mecanisme diferite:
 
4. HEMOGLOBINA
serveste ca vehicul pentru transportul O  si CO
2 2

La barbati: 135-175 grame/litru (L)

La femei: 120-155 grame/L
 
5. Timpul de retracție a cheagului
Este perioada necesară pentru ca o probă de sânge să coaguleze, in
vitro, în condiții standard. În situația unei disfuncționalități,
coagularea sângelui se face fie prea încet, ceea ce înseamnă risc de
hemoragie, fie prea repede, ceea ce favorizează formarea de cheaguri
sangvine.
Valorile normale
incepe  in 30-60 minute si este completa in 24h
cantitativ 30-50% din volumul probei se coaguleazadupa 2 h 
 
6. Colesterolul seric.
 In sange ,colesterolul se gaseste fie liber ,  fie  in esteri. 
Valorile normale: 150-250 mg/100ml
Crestere valorilor colesteromiei poate    
• esentiala(xantomatoză)
• secundara(arteroscleroza,diabetul zaharat,obezitate,nefropatii)
Scaderea colesterolului se inregistreaza in infectii
grave,anemii,hipertiroidism
 
7. Glicemia reprezinta concentratia glucozei in sange
Valorile normale: 80-120 mg/100ml
Hipoglicemia poate fi indusa de medicamente /
toxice(insulina,etanol)/poate fi spontană(disfunctie hepatica,post)
Hiperglicemia poate fi :
• tranzitorie (aport excesiv de glucide)/
• persitentă(diabetul zaharat)
 
 
Hematocritul reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de
sange.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%;
- la femei = 36-42%;
- la copiii intre 2-15 ani = 36-39%.
 
 
3.Examenul bacteriologic. Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea clinică.
-  In exaqmenul bacteriologic se cercetează:
• flora microbiană  din leziunile mucoasei bucale, 
• flora din secretiile recoltate din fistule  prin punctie sau prin
cateterismul canalelor glandelor salivare
• indeosebi micozele,in cazul supuratiiilor polifistuloase cronice,de
lunga durata.
 
Aceste examene  se vor face atat prin frotiu direct,cat si prin culturi,de
asemenea este indirecta antibiograma, in vederea instituirii unui
eventual tratament cu antibiotice
 
,De asemenea, in anumite afectiuni  generale  cu manifestari oro-
maxilofaciale se practica teste imunologice.
 
  
4.Examenul morfologic.
Examenul morfologic-se efectuiaza prin studierea celulelor
si a tesuturilor pacientului  la microscop
Sarcina principală a diagnosticului morfologic este stabilirea țesutului
caruia ii apartine tumoarea
Pentru cercetarea morfologică, sunt utilizate diferite metode de
colectare a materialelor:
- Zgârieturi și frotiuri. Sunt o modalitate obișnuită de a diagnostica
tumorile ulcerate superficiale.
- Puncție. Se efectuează cu formațiuni nodulare localizate superficial. 
- Biopsie cu un eșantion de țesut. 
 
În cazul în care nu se poate efectua puncția, se utilizează metode de
cercetare endoscopică: faringo- și laringoscopie,
esofagogastroduodenoscopie, toracoscopie, bronhoscopie,
colonoscopie etc. educație etc.) pentru cercetări morfologice.
 
5.Examenul histologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic.
Examenul histopatologic presupune analizarea microscopică a
probelor de țesut . Acestea sunt obținute în urma biopsiei
sau a intervenției chirurgicale. 
Examenul histopatologic se realizează în mai mulți pași:
• Examinarea macroscopică a probelor
• selecționarea de fragmente pentru analiză)
• Histoprocesare 
• Analiza microscopică a lamelor
Medicul anatomo-patolog recomandă după examenul histopatologic o
serie de analize suplimentare, care ajută la obținerea diagnosticului 
Practic, în urma testării imunohistochimice, specialistul poate să spună
cu precizie care este locul din organism de unde s-au răspândit
celulele canceroase. Această informație duce la prescrierea unui
tratament eficient.
Indicatii:
• Pentru a identifica foarte clar natura unei tum ori.
• Un examen histopatologic face diferența între malign și benign. 
  
Astfel, colaborarea medicului anatomo-patolog cu medicul clinician și
furnizarea de informații clinice corecte și complete despre pacient sunt
de mare importanță în stabilirea diagnosticului.
 
  6.Examenul citologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic.
Citologia exfoliativă se bazeaza pe recoltarea, prin reciclare,a
celulelor care se despind de pe suprafata mucoaselor – si in special a
leziunilor ulcerate, etalarea acestora pe lame de sticla ,fixarea  si apoi
colorarea lor prin metode specifice.Frotiul  astfel obtinut este
examinat la microscop , evaluandu-se  caracterele morfologice si
tinctoriale ale celulelor si structurilor celulare.
Citologia  salivară se efectueaza din sedimentul obtinut prin
centrifugarea  salivei recoltate , prin cateter , din glandele parotide
/submaxilare.Aceste  sediment este etalat pe lamă,fixat,colorat si apoi
examinat la miscroscop. Desi indicele de acuratete nu este prea ridicat,
metoda permite  uneori diagnosticul  diferential intre tumorile maligne
si  alte afectiuni ale glandelor salivare.
Punctia citologică se utilizează prin diagnosticul leziunilor
profunde.Materialul celular este recoltat  cu ajutorul  unui ac subtire
introdus in masa formatiunii.
 
Tema 7
 
1. Biopsia. Definiţia. Metodele. Indicaţii şi însemnătatea clinică.

Biopsia reprezintă prelevarea in vivo a unui  frament de

țesut (normal sau patologic) in scopul efectuarii unui
examen hitologic(anatomopatologic)
Biopsia este o metoda ce ne permite sa diagnosticam o maladie ,tumoare ,diverse
anomalii in unele cazuri este singura metoda care poate preciza
diagnosticul.
Ca metode se folosesc:
- biopsie prin excizie- este atunci cand formatiunea se inlatura in
totalitate:indicate pentru leziuni mici,special bine delimitate 
- biopsie prin incizie -  se ia către biopsie doar un fragment de
țesut folosita pentru leziunile intinse si voluminoase care pentru
rezolvare necesita o interventie mai laborioasa;
 - biopsie prin chiuretaj - folosita pentru leziunile ulcerate,
vegetante sau cele profunde exteriorizate;
- biopsie prin aspiratie (forajul bioptic) - se practica pentru
leziuni profunde, dificil accesibile.
Important de stiut este ca BIOPSIA SE REALIZEAZA DOAR
DE UN SPECIALIST BINE PREGATIT .(DEOARECE
BIOPSIA POATE ACCELERA BOALA)
Pentru a avea siguranta succesului, fragmentele biopsice
trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii :
-sa fie recoltate dintr-o zona semnnificativa din punct de vedere patologic,
evitandu-se portiunile necrozate ale tumorii;
-sa cuprinda atat tesut tumoral, cat si tesut sanatos din jur
-sa fie suficient de voluminoase
2. Examenul alergologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic. 
Testul alergologic poate consta intr-un test de sânge sau într-un test
cutanat.Testul cutanat este insă cea mai utilizata metoda de stabilire a
elementelor care ne produc reacții alergice.
În OMF cel mai des se fac teste alergologice pentru a determina
sensibilitatea organismului pacientului la anumite
preparate(anestezice).
Testul alergologic cutanat constă in introducerea,in special in zona
brațului,subcutanat sau direct pe piele a unei cantități mici dintr-un
alergen pentru a se vedea care este reacția organismului la alergenul
respctiv.În unele cazuri in zona ințepata nu apare nici un fel de
reacție,fapt ce sugereaza lipsa unei alergii față de substanța
respectivă,in timp ce in alte cazuri pot apărea: prurit,tumefierea
zonei sau sensibilizarea locului. 
.De regula,dupa realizarea testului alergologic cutanat,zona intepata
este acoperita cu un material racoros sau cu o crema pe baza de
corticosteroizi,astfel incat posibilele reactii adverse sa fie estompate.
 Indicatii: inainte de orice fel de interventie/manopera chirurgicala.
Insemnatate clinica:se efectueaza cu scop de a evita orice complicatie in urma
manoperelor chirurgicale,cum ar fi:soc anafilactic,edem,eruptii cutanate. 
3. Stomatoscopia.
Stomatoscopia reprezinta o investigaţie a mucoasei bucală executată
cu un aparat numit stomatoscop, care măreşte imaginea de 10-20
ori. In acest mod apar mai evidente detaliile de structura ale
 mucoasei. Permite observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei
bucale şi chiar a chorionului cu vascularizaţia sa; 
Imaginile astfel obtinute pot fi observate direct sau pot fi inregistrate pe pelicula, cu
ajutorul unui aparat foto anexta. In acets ultim caz este posibila compararea unor
fotografii realizate la anumite intervale de timp, pentru aprecierea evolutiei
leziunilor suspecte. Astfel poate fi evitata recurgerea prea frecventa la biopsie.
4. Termografia
Termografia reprezinta o metoda biofizica de inregistrare a emanatiei
de caldura de la suprafata unor regiuni anatomice, in conditii normale
si patologice. Aceste raze infrasorii a organismului sunt receptionate si
transformate intr-o harta termica, care poate fi In:
-alb-negru, inregistrandu-se cu alb temperatura intre acestea existand diferite
grade de gri pentru valorile intermediare;
-color, inregistrandu-se diferite tonalitati in raport cu scara cromatica naturala,
condificandu-se cu rosu temperatura cea mai ridicata.
In chirurgia maxilo-faciala termografia este putin utilizata,fiind mai des folosita
pentru explorarea regiunilor parotidiene.
Termografia se realizeaza fie pe inregistrarea la distanta, prin telemografieeste
utila in diagnosticul diferential al afectiunilor inflamatorii, displazice si tumorale.
Unii specialisti folosesc aceasta metoda pentru diagnosticul nevralgiei de trigemen.
         
5. Ecografia 
Ecografia completează radiologia furnizând date pentru diferenţiereatumorilor solid
e de cele lichidiene. 
Principiul de utilizare a ultrasunetelor in diagnostic
se bazeaza pe inregistrarea ecourilor,
care traverseaza tesuturilesi intalnesc interferente (suprafete separate) 
sau structuri de desnitate sonica diferita.
Spre deosebire de radiografia cu raze Rongen , ecografia nu
are efecte daunatoare asupra tesuturilor, singura actiunebiologica a ultr
asunetelor fiiind micromasajul celular siproducerea de caldura
 
Metoda este deosebit de utila pentru examenul tumorilor cu localizareprofunda, car
ora li se
pot stabili :forma, marimea si raporturile de vecinatate cu diferite formatiuni anato
mice; ea poate fi repetata ori de
cate ori este necesar, fiind inofensiva pentru organism.

Tema 8
Examenul radiologic. Formarea imaginiiradiografice.
 
Examenul radiologic – reprezinta un exament ftimportant
in medicina dentara, efectuata cu scopul de analiza starea dintilor,
a radacinilor,
a pozitieimaxilarelor si a aspectului de ansamblu al oaselormaxilare.  
.Examenul radiologic este foarte important pentru stabilirea
diagnosticului afectiunilor dintilor,crestelor,alveolelor si structurilor
vecine.
 
Formarea imaginii radiografice
Imaginea radiologică se formează având la bazăproprietăţile razelo
r X de a se propaga în liniedreaptă, de a pătrunde şi a
fi absorbite de organe şiţesuturi, de a
produce luminescenţa ecranului. 
 
Pe filmul radiografic reprezentarea este inversă celeide pe ecranul f
luorescent, zonele luminoase vor apăreanegre (radiotransparente), i
ar zonele întunecate albe(radioopace). 
 
 
2.  Radiografiile endoorale. Caracteristica.
Din categoria radiografiilor endoorale avem:
 
   * Radiografia periapicala\retro-alveolară :
- ofera o imagine a intregului dinte, de la coaroana panala apex si osul in
care aceasta este ancorata;
- filmul este amplasat din partea orala la niveluldintelui care necesita ex
aminarea fiind tinut fie de un dispozitiv special fie
de degetul pacientului;
NB 1)pe ea se vad 2/max 3 dinti 
      2)se foloseste pentru dintii anteriori si posteriori
  
3)se foloseste pentru stabilirea/succesul unuitratament endodontic
 
 
 
* Radiografia muscata ( bitewing ) :
-  se evidentiaza coroaneledintilor, aratand in acelasitimp dintele de s
us si celde jos.
- Se
pot observa si cele maiintalnite problemestomatologice : caria, tartrul 
dentar, pierderi in densitatea osoasa si boligingivale.
- Pentru efectuarea acestui tip de radiografie se
introduce filmul in gura pacientului si acesta trebuiesa efectueze o mu
scatura cat mai naturala; 
NB 1)folosita pentru a observa coroana dintilorposteriori
      2)este utila pentru depistarea cariilorinterdentare/secundare

* Radiografia ocluzala (monomaxilara):
 - permite vizualizarea intregii arcade dentare,
fie ceasuperioara fie cea inferioara;
-  este utilizata pentru a vedea dintii care inca nu au
erupt, fracturile de maxilar, chisturi, calculi in  
ducturile salivare si obiecte straine;
                     
 
 
 
 
 
3.Radiografiile exoorale.Tipuri. Caracteristica. 
 
➢  Ortopantomografia. Caracteristica. Însemnătatea clinică.
 
-Radiografia panoramica ofera imaginea intregii danturi si a
maxilarului pe un singur film.  
-In timpul procedurii, mecanismul se roteste in jurul capului, in timp
ce pacientul este complet nemiscat.
-Acest tip de radiografie capteaza imaginea unor locuri mai greu
accesibile, cum ar fi maselele de minte sau articulatiile temporo-
mandibulare. 
-Desi pune foarte bine in evidenta fracturile mandibulare si alte
afectiuni in aceasta zona, imaginea panoramica nu este eficienta
evaluarea densitatii osoase si a cariilor(ofera  doar 60% info despre
carii,se recomanda bitewing). 
 -Ortopantomografia poate fi obținută prin diferite operaţii şi tehnici
(Panoramix, Panorax).
 
Etapele de realizare
1)Mușcarea piesei orale în dreptul șanțului de referință sau utilizarea
dispozitivului de sprijin al bărbie  la pacienții edentați
2)Închiderea elementelor de ghidare lateral
3)Poziționarea bărbiei pacientului pe dispozitivul de sprijinire
4)Asigurarea verticalității poziției pacientului
5)Înghite, nu mișca , expunerea.
 
 
 
➢  Tomografia computerizată (CT). Caracteristica. Însemnătatea clin
ică.
Este o metoda de investigatie  radiologica ce permite reprezentarea
grafica a unor sectiuni sau planuri tomografice ale corpului cu ajutorul
unui computer care prelucreaza  valorile de absorbtie a unui fascicul
de raze Rontgen.

Valorile de absorbție, captate de senzori și prelucrate de computer,

sunt reprezentate fie numeric, fie grafic, prin transformare într-o
variație de tonalitate (diferite grade de gri sau de alte culori), în
conformitate cu o scală cromatică, atribuind  o culoare pentru o
anumită densitate.
Avantaj evidentiere cu claritate structuri tisulare, normale
si patologice, cu zopacitate redusa fata de razele Rontgen si cu densita
te apropiata intre ele, cum sunt partile moi.
Dezavantaje Rezolutia insuficienta a leziunilor situate in muschi;
Obligativitatea injectarii unei substante de contrast pentru
vizualizarea vaselor;
Artefacte mari datorate obturatiilor de amalgam sau coroanelor
metalice dentare. 
NB!!!!!!!!!!!!!
Tomografia computerizată (CT), de asemenea, cunoscută sub numele
de Tomografie Computerizată Axială (CAT) este o tehnică imagistică
sofisticată, neinvazivă care combină echipamente speciale cu raze X şi
computere pentru a realize imagini detaliate ale structurilor din
interiorul corpului, în scopul obţinerii de informaţii diagnostice.
Imaginile transversale obţinute în urma scanării computer tomografice
a zonei de interes sunt examinate pe un monitor de calculator şi pot fi
imprimate pe film sau transferate pe un CD. Astfel, ele pot fi arhivate,
şi reutilizate în cazul în care se doreşte o a doua opinie medicală sau
se urmăreşte evoluţia în timp a unei boli.
Scanarea computer tomografică a organelor interne (ficat, pancreas,
inimă, plămâni, rinichi, creier),
a oaselor (coloana vertebrală, oasele mâinii, membrelor inferioare,
oasele bazinului),
a ţesuturilor moi (muşchi, articulaţii) şi a vaselor de sânge, 
oferă o mai mare claritate comparativ cu examinarea ultrasonografică
şi dezvăluie detalii în baza cărora medicii radiologi pot diagnostica
afecţiuni existente la aceste nivele, inclusiv diverse tipuri de cancer

1.Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii ş
i însemnătatea clinică.
Rezonanta Magnetica Nucleara - este o tehnica a imagisticii me
dicale care utilizeaza campulmagnetic puternic, undele radio si 
un computer pentru a produce imagini ale structurilorcorpului.
Scanerul pentru Imagistica prin RezonantaMagnetica(IRM) este 
un tub inconjurat de un magnet de dimensiuni apreciabile de
forma cilindrica. Pacientul este plasat pe un pat mobilcare se
introduce in magnet.

Avantaje:
Realizează imagini în planuri multiple,evaluîndraporturile tumorilor 
cu părțile moi,inclusive cu elementele vasculare vecine,fără să fie n
ecesarăinjectarea unei substanțe de contrast.
Dezavantaje:-disconfort pentru pacient(trebuie să steanemișcat timp 
îndelungat)
-preț ridicat al instalației.
 
 
 2.Radiografii cu utilizarea substanţei de
contrast. Caracteristica. Indicaţii şi rolulclinic: sialografia, angiog
rafia, scintigrafia, fistulografia, artrografia, limfografia.
 
Substanţele de contrast sunt utilizate în toatemetodele de radio-
imagistică: radiologieconvențională, ecografie, tomografiecomp
uterizată (CT), imagistică prin rezonanţămagnetică (IRM).
Substanţele de contrast se administrează per ossau intravascular.
Rolul lor este de a determina mărireacontrastului natural
al vaselor sanguine şi al organelor interne, ceea ce are drept rezu
ltat un diagnostic corect.
 
 
Sialografia –  este examenul radiografic al glandelorsalivare.
De obicei, implică injecția unei cantități micide mediu de
contrast în canalul salivar al unei singureglande, urmată de proiecții de 
rutină cu raze X. Diagrama rezultată se numește sialogramă. \\
Salivografia permite diagnosticarea unor afectiuni specifice glandelor salivare –
sialoze, afecțiuni inflamatorii, litiază salivară, tumori ale glandelor salivare, boala
Sjogren, etc.
 
Angiografia examen radiologic care permite examinareavolumului interior
al unui vas sangvin (artera sau vena) si ale ramurilor în care
se împarte acest vas.
Indicatii:
➢ O angiografie este utilizata, in
principal, pentrustudierea vaselor inimii si ale plamanilor, celor ale creieruluisi mad
uvei spinarii (angiografii cerebrale simedulare) si a celor ale membrelor si viscerelo
r (rinichi, mezenter). 
➢ Acest examen serveste la depistarea leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (i
ngrosarile)
consecutive ateromului (depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii l
ocalizate ale arterelor), ocluziilorunui vas
de catre un aterom sau de catre un cheag. 
➢ Angiografia mai permite sa fie distinsă o disecțiearteriala (clivaj al peretilor) sau p
rezenta uneimalformatii arteriovenoase. 

 
Angiografiecoronariană,cerebrală,pulmonară,renală,periferică.
 
 Scintigrafia – metodafolosește izotopiradioactivi ce se
pot localiza într-un țesut sauorgan,într-o concentrațiediferită față d
e țesuturiledin jur.Radiațiile emisesunt captate de o camera
de scintilație,care permite realizarea unei hărțiscintigrafice a regiun
ii examinate.Radioizotopiiutilizați se numesc idicatori:
Pozitivi- cănd concentrația lor în zona afectată de un process
pathologic este mare
Negativi- cînd conc lor este mică.
Pe scintigrafiile obținute,procesul pathologic apare ca
o zonă rece,sau ca
o zonă în care idicatorul se fixeazăîn conc mare numită zonă caldă.
În OMF
se utilizează pentru investigarea modificărilormorfologice și funcțio
nale ale gl salivare,oaselormaxilare.
❑ În sfera oro-maxilo-facială examenul scintigrafic se utilizează pentru investigarea
modificărilor morfologice și funcționale ale glandelor salivare și ale oaselor.
 
Fistulografia este o investigatie specifica si permitevizualizarea traiect
elor fistuloase: dupa injectarea uneisubstante prin orificiul externe, se
face un film radiologic ce permite identificarea lor.(fistulelor-
cindabcesul se rupe si din rana initiala se formeaza fistula).
Indicații pentru Fistulografie:
• Pentru a clarifica întinderea fistulei
• Pentru a identifica direcția canalului  fistulei
• Pentru a determina comunicarea canal fistula cu organelevecine și țesuturi
• Pentru a identifica dungi în țesutul moale
 
Artrografie – introducerea în articulație a  uneisubstanțe de
contrast,care să permită o vizualizare a structurilor
intraarticulare.Exista 2 categorii de artro-RM
 
Artrografia-RM directă – substanța de contrast este injectată
direct intraarticular,prin injecție.\
Avantaje: - distensia bună a cavității articulare
- Controlul exact al cantității de substanță de contrast injectată
Dezavantaje:-metodă invazivă,risc de infecție
-potențialul eșec al injectării
-vizualizarea unei singure articulații
Artrografia RM indirectă- substanța de contrast se injecrează
intravenos și se evidențiază ulterior în articulație.După injectare
pacientul efectuează 15-30min exerciții fizice moderate centrate pe
articulația respectivă,stimulînd circulația sangvină.Astfel substanța
de contrast va difuza din sinoviala articulară în lichidul articular.
Avantaje:
-mai puțin invazivă decît metoda directă
-disconfort mai mic al pacientului
-opacifierea egală a tuturor compartimentelor articulare
-nu există riscuri de iradiere sau de infecție intraarticulară
Dezavantaje:
-lipsa distensiei articulare
-impredictibilitatea cantității de contrast din articulație
-cantitate mai mare de substanță de contrast
În stomatologie se folosesc testele cu albastru de toluidine,sol Lugol
.
 
Limfografia -(limfografia cu raze X) este o examinarecu raze X
a sistemului limfatic, după ce agenții de contrast cu raze X
au fost introduși în vasele limfaticecolorate anterior.
 
 
3. Teleradiografia. Caracteristica. Scopul şiînsemnătatea clinică.
Este
un examen radiologic realizat prin îndepărtareasursei de radiație X
la aproximativ 2 metri de pacient,pentru a putea surprinde o
imagine de ansamblu a craniului.
Scop:
-depistarea unor anomalii de ocluzie,ale oaselorcraniului în ansabl
u,asimetriilor,leziunilor craniene.
Tipuri:
Teleradiografie laterală
Teleradiografie antero-posterioară
Este utilizată preponderant în ortodonție,OMF.

1. Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii de medicină preventivă.

 Ramură a medicinii care
se ocupă de prevenireabolilor, spre deosebire de alte specialit
ăţi care
se ocupă de tratamentul acestora. Un medic specializat în med
icină preventivă poate da pacienţilor sfaturi referitoare la
o gamă largă de probleme, de
la purificarea apei şi instalaţiile de canalizare, până la modul d
e planificare şiaplicarea vaccinărilor împotriva bolilorinfecţioase
. Alte aspecte de care
se ocupămedicina preventivă sunt metodele cecontracepţie de
tip barieră, recomandarea unorregimuri alimentare, programele 
de combatere a fumatului şi consumului abuziv de alcool şi sfat
uripentru cei ce călătoresc în zonele tropicale, pentru a
se feri de boli precum malaria.
• Medicina dentară preventivă = ramura medicinei dentare care se

ocupă cu prevenirea apariţiei afecţiunilor structurilor buco-

dentare, intercepţia tuturor bolilor buco-dentare şi orirea
progresiei lor, cât şi cu prevenirea şi limitarea complicaţiilor şi
disabilităţilor acestor boli după apariţia lor, şi promovarea
reabilitării oro-dentare.
• Scopurile prevenţiei oro-dentare:

• •         Evitarea iniţierii cariei dentare, parodontopatiilor, cancerului

bucal şi a anomaliilor dento-maxilare

• Intercepţia şi tratamentul stadiilor iniţiale ale bolilor oro-dentare

• •         Controlul răspândirii acestor boli

• •         Limitarea complicaţiilor şi a efectelor secundare

• •         Promovarea reabilitării sistemului oro-dentar

 
 
2. Etapele prevenţiei oro-dentare.
  Etapele prevenţiei oro-dentare
În general etapele prevenţiei oro-dentare sunr împărţite pe 3 niveluri:
•         Primară- are drept scop evitarea apariţiei afecţiunilor buco-dentare
•         Secundară- urmăreşte tratamentul precoce al afecţiunilor buco-
dentare şi scăderea ratei de îmbolnăvire. Sunt tratate afecţiunile deja
instalate dar aflate în stadii incipiente, fiind împiedicată evoluţia şi
extinderea lor.
 
•         terţiară- are drept scop limitarea complicaţiilor bolilor deja instalate şi
tratamentul complex al bolilor cavităţii bucale prin prisma prevenţiei.
                
 
 
 
3.Prevenția primară. Metode și nivele.
                            
                    Preventia primara
Nivelul 1 Nivelul 2
1. Promovarea sănătăţii generale pentru creşterea rezistenţei la boli Măsuri specifice de profilaxie
(prevenţie „primordială”)
2. Creşterea nivelului educaţional al populaţiei
 

  Profilaxia primară a cariei dentare

Are drept scop evitarea apariţiei procesului carios prin:
1.       creşterea rezistenţei structurilor dentare;
2.       influenţarea rolului endogen şi exogen al alimentaţiei;
3.       eliminarea principalilor factori etiologici ai cariei (placabacteriană, dieta, 
factori ce ţin de organismul gazdă şitimpul) în  special a factorului microbian
.
4.       aprecierea riscului la carie.     
 
3.Prevenția secundară. Metode și nivele.
Preventia secundara

    Nivelul 3
Diagnostic şi tratamentprecoce al stadiilor iniţialeale bolilo
r

Prevenţia secundară a cariei dentare are drept scop:

1. intercepţia procesului carios cât mai precoce posibil;
2. eliminarea factorilor ce favorizează apariţia de noi leziuni carioase;
3. educaţie sanitară stomatologică;
4. stabilirea gradului de risc carios;
5. dispensarizarea.
 
 
Măsurile profilactice aplicate în cadrul prevenţiei secundare a cariei
dentare constă în:
-       diagnosticul precoce al leziunilor carioase;
-       tratamentul leziunilor carioase iniţiale prin:
-          remineralizare (aplicaţii topice de substanţe fluorurate);
-          restaurările preventive cu răşini – sigilarea lărgită;
-          terapie odontală minimal invazivă;
-      stabilirea secvenţialităţii controalelor periodice în funcţie de gradul de risc
individual.
 
4.Prevenția terțiară. Metode și nivele.
        
                     Preventia tertiara
        Nivelul 4               Nivelul 5
Limitarea complicaţiilor şi disabilităţilor produse Refacrea integrităţii structurilor buco-
de boală dentare.
Prevenirea pierderii complete a funcţiilor
Ap.D.M.
Reabilitarea oro-dentară
 
 
 
Prevenţia terţiară a cariei dentare se adresează tratamentelor
curative complexe ale afecţiunilor odontale multiple ce includ:
1. tratament curativ al leziunilor odontale curente;
2. tratamentul leziunilor radiculare;
3. tratament protetic complet adjunct şi/sau conjunct;
Măsurile profilactice vizează:
1. menţinerea rezultatelor obţinute prin tratament;
2. o igienă corectă a cavităţii bucale (şi a construcţiilor protetice efectuate),
în vederea creşterii fiabilităţii tratamentelor odontale şi protetice efectuate;
3. prevenirea pierderii complete a capacităţii funcţionale a aparatului dento-
maxilar.