Întrebări către examenul de promovare protezarea mobilă,formele

nosologice și simptomatologie anul III semestrul V.

1. Edentaţia totală. Noțiune. Etiologia
Edentația totală se manifestă prin absența tuturor dinților la unul sau ambele maxilare.
Cauzele edentației totale:
 Caria dentară și complicațiile ei;
 Afecțiunile parodontului;
 Traumatismele;
 Suprasolicitarea funcțională a dinților;
 Avitaminozele;
 Maladiile glandelor endocrine (diabetul zaharos);
 Maladiile sistemului cardiovascular, nervos;
 Intervențiile chirurgicale;
Foarte rar se întâlnesc în practică edentații totale congenitale, cauzate de lipsa mugurilor dentari
ai dinților permanenți.
Eden
tația la femei sunt mai frecvente decât la bărbați. Edentația mandibulara este mai întâlnită decât
cea maxilară.
2. Câmpul protetic edentat total, noţiune, elementele componente, caracteristica.
Câmp protetic: totalitatea formațiunilor anatomice cu care vin în contact proteza dentară.
Este împărțit în două zone caracteristice: zona de sprijin şi zona de succiune:
 Zona de sprijin
- cuprinde crestele alveolare şi tuberozitățile maxilare, bolta palatină- la maxilla
- crestele alveolare si tuberculul piriform (1/3)- la mandibula
 Zona de succiune – cuprinde mucoasa care vine în contact cu marginile protezei. (la
trecerea mucoasei fixe in mobile) .
Această zonă este situată periferic față de zona de sprijin.
Campul protetic la maxila este reprezentat de:
- Apofiza alveolara
-Bolta palatina;
-Tuberozitatile maxilare;
-Fibromucoasa.
Apofiza alveolara inalta si lata ofera posibilitati favorabile de sprijin si stabilizare a protezei
totale, iar micsorarea ei treptata in volum duce la atrofia tesutului osos, scade si gradul de
mentinere a protezei.
Tuberozitatile maxilare pot fi comparate cu o prelungire a apofizei alveolare care formeaza
proeminente osoase in zona posterioara. Au functie in mentinerea si stabilizarea protezei
superioare. Daca aceste formatiuni sunt pronuntate, au versante paralele intre ele, atunci
favorizeaza retentivitatea protezei si invers, daca au un volum redus sau sunt caracterizate prin
absenta oricarui relief, reprezinta un factor negativ in stabilizarea protezelor totale.
Bolta palatina are forme diverse de la pacient la pacient, cu valori protetice in sens pozitiv sau
negativ, dependenta de forma si inaltimea apofizei alveolare si a tuberozitatilor maxilare. La
nivelul suturii mediene a boltei palatine in unele situatii clinice poate fi evidentiat torusul palatin,
gaura incisiva. Prezenta torusului palatin influenteaza negativ in mentinerea PT (astfel el va
foliat).
Fibromucoasa este divizata in fibromucoasa fixa si mobila. La trecerea fibromucoasei fixe in cea
mobila exista o zona de trecere numita fibromucoasa pasiv mobila sau neutra. Ea are o latime de
1-3 mm si se localizeaza de-a lungul fundului sac vestibular. Aceasta zona favorizeaza
fenomenul de succiune.
Campul protetic mandibular este reprezentat de:
-Tuberculii piriformi;
-Torusul mandibular;
-Liniile oblica interna si externa;
-Fibromucoasa.
Tuberculii piriformi –asigura mentinerea sprijinul si stabilizarea protezei. reprezinta formatiunea
fibromucoasei retromolare bilaterale fiind situati in triunghiul retromolar,
Torusul mandibular este localizat in dreptul premolarilor, bilateral, deasupra liniei oblice interne
si reprezinta o proeminenta osoasa de forma rotunda. In cazul in care este exprimat impiedica
tratamentul protetic. Aceasta zona permanent este traumatizata de marginea protezei,
implicand corijari multiple.
Linia oblica interna apare ca o proeminenta ascutita si dureroasa la presiuni. La acest nivel are
loc insertia muschiului milohioidian si constrictorului superior al faringelui si astfel delimiteaza
marginile posteroinferioare ale protezei.
Linia oblica externa reprezinta locul de insertie a muschiului buccinator. Uneori atrofia apofizei
alveolare se reflecta si asupra acestei linii. In caz de o atrofie pronuntata, cand nivelul apofizei
alveolare se gaseste la nivelul orificiului mentonier, la compresia bazei protezei pot aparea
dureri.
Stratul fibromucos sufera si el schimbari in urma extractiei dintilor. Aceste modificari sunt
exprimate in forma de atrofie a fibromucoasei, caracterul si gradul careia depind de maladiile
generale, locale, de varsta, de perioada de vreme parcursa din momentul instalarii edentatiei pana
cand pacientul se adreseaza la medic.
Gradul de aderenta a fibromucoasei de os este diferit si depinde de variabilitatea stratului
submucos. Pe torusul palatinal, tuberozitatile maxilare si apofiza alveolara se poate intalni des o
fibromucoasa puternic aderenta, din cauza tesutului submucos redus, cu o vascularizare slaba si o
sensibilitate dureroasa la palpare. In locurile unde fibromucoasa imobila are un strat submucos
mai abundent, ea are proprietatea de a fi comprimata in directie verticala, avand deci insusiri de
rezilienta, calitate favorabila pentru tratamentul protetic. Gradul de rezilienta a fibromucoasei
determina calitatea campului protetic
3. Aspectul apofizelor alveolare în edentaţia totală, caracteristica după Schroder şi
Koller.
Dupa Schroder se deosebesc 3 tipuri de atrofii alveolare maxilare:

Tipul I
 Prezenta unei apofize alveolare pronuntate, semiovale, care
uniform este acoperita cu o mucoasa normala depasind cu mult
nivelul boltii palatine.
 Are tuberozitatile bine exprimate
 Torusul palatin mai putin exprimat sau in lipsa.
 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc la
distanta destul de mare de la suprafata apofizei alveolare.
 Este cel mai favorabil pt tratament protetic, deoarece
formatiunile anatomice sunt destul de exprimate si nu
impiedica fixarea protezei.
Tipul II
 Prezenta unei apofizei alveolare late, din cauza atrofiei medii
depasind putin nivelul boltii palatine.
 Tuberozitatile maxialare sunt mai putin exprimate.
 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc mai
aproape de suprafata apofizei alveolare comparativ cu tipul I.
 Conditii bune de tratament protetic, insa contractia brusca a muschilor in unele cazuri poate
duce la esec.
Tipul III
 Apof.alveolara este disparuta.
 Prezenta unei bolti palatine aproape plata.
 Tuberozitatile maxilare sunt atrofiate esential.
 Plica trecatoare si l0ocul de insertie a frenumului buzei super si
a muchilor se afla la nivelul coamei apof.alvelare.
 Tratament protetic este nefavorabil.
Dupa Kӧller se deosebesc 4 tipuri de atrofii alveolare
mandibulare:

Tipul I
 Apofiza alveolara prezinta o inaltime bine exprimata,
egala pe toata intinderea, resorbtia producindu-se intr-o
mica masura.
 Creasta apofizei alveolare este rotunjita si favorabila
pentru baza protezei, deoarece impiedica microexcursia
protezei ce poate avea loc la miscarea mandibulei.

 Tratament protetic este cel mai favorabil.

Tipul II
 Atrofia apofizei alveolare este uniforma pe toata
intinderea, insa este destul de avansata, afectind in unele
cazuri si corpul mandibulei.
 Procesul de resorbtie se accentueaza si ajunge la linia
oblica interna si externa, apofiza se transforma intr-o
depresiune.
 Apofiza alveolara in zona frontala deseori capata o forma ascutita, ce impiedica protezarea.
 Locul de insertie a muschilor este situat aproape pe marginea crestei.
 Tratamentul protetic este foarte dificil. Deoarece lipsesc formatiuni anatomice retentive, iar
insertia fasciculelor musculare este aproape pe virful crestei alveolare, ceea ce duce la
miscarea protezei.

Tipul III
 Apofiza alveolara este atrofiata esential in sens lateral si mai putin frontal, datorita faptului
ca dintii laterali au fost pierduti mai timpuriu decit cei frontali.
 Tratamentul protetic este mai favorabil fiindca atrofia apofizei alveolare in zonele laterale nu
impiedica microexcursia protezei in plan transversal.
 Zona de retentia este doar prezenta in regiunea frontala care impiedica miscarea protezei in
plan sagital – in directia antero-posterioara.

Tipul IV
 Atrofia apofizei alveolare este accentuata in zona frontala si putin exprimata in regiunile
laterale.
 Stabilizarea protezei este asigurata numai in directia transversala, pe cind in plan sagital este
foarte slaba datorita posibilitatii de alunecare a protezei inainte.

4. Fibromucoasa câmpului protetic edentat total, caracteristica formaţiunilor

anatomice după Suplle, Gavrilov.
La maxila apofiza alveolare si bolta palatina este acoperita cu fibromucoasa imobila (fixa), iar
cea care tapeteaza plica trecatoare vestibulara si valul palatin este mobila. La trecerea mucoasei
imobile in mobila este situata fibromucoasa neutra sau pasiv mobila.
Pe torusul palatin, tuberozitatile maxilare si apofiza alveolara se poate intilni o fibromucoasa
puternic aderenta din cauza tesutului submucos redus, cu o vascularizare slaba si o sensibilitate
dureroasa la palpare.
In locurile unde fibromucoasa imobila are un strat submucos mai abudent, ea are proprietatea de
a fi comprimata in directie verticala, avind deci insusirea de rezilienta, calitate favorabila pentru
tratament protetic.
Dupa Supple, fibromucoasa se clasifica in 4 tipuri:
1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeaza socurile si reduce
deplasarea protezei.
2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic , este inapta sa suporte
presiunile.
3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea protezelor.

4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura

fixarea si stabilitatea PT.

E Gavrilov considera ca rezilienta mucoasei depinde mai mult de numarul vaselor sangvine ale
fibromucoasei. Insusirea vaselor sangvine de a se deserta si umple cu singe duce la micsorarea
sau sporirea volumului fibromucoasei, numita sistem de tampon.
Atfel fibromucoasa se clasifica:
1. Zonele tampon slab exprimata: este fibromucoasa care acopera apofiza alveolara si o
parte a palatului dur pe linia de sutura sagitala.
2. Zonele tampon mediu exprimata: este fibromucoasa dintre apofiza alveolara si linia de
sutura.
 3. Zonele tampon exprimata accentuat: este fibromucoasa care se gaseste in directia distala
spre linia «A»
5. Proteza totală – elementele componente, caracteristica.
Proteza totală: este un corp fizic rigid și rezistent la acțiunea presiunilor masticatoare, utilizat în
terapia edentației totale cu scopul restaurării arcadelor dentare și a funcțiilor dereglate ale SS.
Este alcătuită din :

 bază (șeile și conectorul în formă de placă care le unește)

 arcada dentară cu dinții artificiali
Baza este alcătuită din șei unite cu o placă palatinală la maxilă, iar la mandibula placa se
confunda cu versantul lingual al șeii.
Baza protezei acopera toata suprafata cimpului protetic transmitind presiunile masticatoare
substratului osos prin intermediul fibromucoasei cimpului protetic.
Baza poate fi confectionata din:
 Acrilat
 Aliaje metalice (grosimea 0.4-0.6 mm prin stantare sau turnare, cu aliaje: aur platinat sau
aliaje CrCo)
Majorarea rezistentei bazei acrilice este posibila si prin introducerea in grosimea bazei a unei
retele metalice rigide sau a fibrelor de sticla distribuite sub forma de retea, marind astfel
rezistenta la fracturare. In caz de exostoze sau margini osoase ascutite baza in aceasta zona se
confectioneaza din doua straturi: dur si moale (baza cu captuseala).

Baza protezei prezinta 2 suprafete:

 Interna: care se afla in contact cu fibromucoasa cimpului protetic, si este caracterizata de
un microrelief identic cu cel al fibromucoasei
 Externa: orientata bucal, care se afla in contac cu limba si mucoasa obrajilor avind un
aspect lucios obtinut prin lustruire, ce favorizeaza alunecarea tesuturilor moi ce vin in
contact cu baza, nu produce leziuni tesutului mucos si nu retentioneaza resturi alimentare.
Baza protezei acopera:
 La maxila: palatul dur, apofiza alveolara, tuberozitatile si se termina in regiunea liniei
«A». Grosimea de 1.5-2.5mm
 La mandibula: in intregime apofiza alveolara, total sau partial tuberculii piriformi.
Grosimea de 1.5-2 mm. Grosimea bazei nu este uniforma. Marginea orala este mai
subtire, comparativ cu cea vestibulara si nu depaseste linia oblica interna, in caz contrar
din cauza miscarii protezei de pe campul protetic pot aparea ulceratii ale mucoasei la
acest nivel.

Arcada dentara artificiala formeaza suprafata functionala a protezei si este formata din 14 dinti
artificili confectionati din acrilat sau portelan fixati prin legaturi pe cale chimica sau prin retentii
mecanice.
Dintii artificiali sunt confectionati sub forma de garnituri; pe fiecare placuta a garniturii sunt
indicate: culoarea, forma si dimensiunea.

Caracteristica:

 proteza totală transmite presiunile de la dinții antagonişti suportului muco-osos,care nu este

apt pentru asemenea recepție;
 provoacă în fazele inițiale de adaptare diverse modificări de senzații gustative şi funcționale,
care cu timpul dispar;
 poate fi confecționată cu bază acrilică; cu bază metalică; cu bază mixtă (armată); cu
căptuşeală elastic (ex. Din Valplast);
 poate fi confecționată cu dinți din acrilat sau din porțelan;
 poate fi realizată şi cu elemente mecanice speciale de menținere (capse, bare) realizate pe
implanturile intraosoase sau croşete mucozale, aripioare, piloturi).

6. Etapele clinico-tehnice de confecţionare ale protezei totale.

Clinic:Examinarea pacientului, stabilirea diagnosticului si a planului de tratament .
Amprentarea cîmpului protetic cu lingura standart. (amprentarea preliminara(anatomica))
Laborator: Realizarea modelului preliminar.
Confecționarea lingurii individuale.
Confecționarea șablonului cu bordure de ocluzie.
Clinic: Amprentarea câmpului protetic cu lingura individuala.(amprentarea funcționala (finala)
Determinarea relațiilor intermaxilare cu ajutorul șablonului cu bordure de ocluzie.
Laborator: Realizarea modelului de lucru.
(trasarea limitelor, confecționarea bazei dintr-o placuța de ceara de grosimea de 2 mm,
confecționarea șeilor, montarea dinților artificiali)
Confecționarea machete protezei din ceara cu montarea dinților artificiali.
Clinic: Proba machete protezei totale in cavitatea bucala.
Laborator: Transformarea machete din ceara in acrilat.
Prelucrarea, șlefuirea și lustruirea protezei totale.
Clinic: Aplicarea protezei pe câmpul protetic.
Etapele:
Clinic: amprentarea preliminara (anatomica)
Laborator – realizarea modelului preliminar si confectionarea lingurii individuale.
Clinic – amprentarea functionala (finala).
Laborator – realizarea modelului de lucru (final) si confectionarea sabloanelor cu bordurile de
ocluzie.
Clinic – determinarea relatiilor intermaxilare.
Laborator – fixarea complexului model-sablon in ocluzor sau articulator si realizarea arcadelor
dentare.
Clinic – proba machetei protezelor totale.
Laborator – transformarea machetei in proteza, prelucrarea, slefuirea si lustruirea.
Clinic – aplicarea protezei pe cimpul protetic.
7. Amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total – scopul, materiale şi
utilaj necesar.
Amprentarea preliminara (anatomica) –dupa examenul
general si local al pacientului se trece la amprentarea
preliminara, numita si amprentare primara, care reprezinta
imaginea negativa a campului protetic.

Scopul amprentarii preliminare este obtinerea unui model de

lucru pe care se va confectiona lingura individuala. Prin
urmare exactitatea confectionarii lingurii individuale
depinde de calitatea amprentei preliminare. Concomitent
amprenta preliminara permite determinarea profunzimii
plicelor trecatoare ale mucoasei, starea generala a campului protetic, pozitia si directia insertiilor
muscular si ligamentare care ulterior urmeaza sa fie eliberate. Pentru atingerea acestor obiective
este necesar sa acordam maximum de atentie alegerii lingurii amprentare standard, materialului
si tehnicii de amprentare
Utilajul si materiale necesare:
 Lingura standard;
 Material de amprentare:
 materiale termoplastice indicate pentru campurile protetice dure;
 ghips si alginate pentru campurile protetice moi

Cerinte catre amprenta preliminara:

1. sa fie redat fidel campul protetic;
2. marginile amprentei sa fie netede si sa corespunda formei plicei trecatoare din partea
vestibulara la ambele maxilare, iar la mandibula si din partea linguala
In caz contrar amprenta preliminara avand marginile mai scurte sau mai lungi va rezulta si un
model corespunzator, in ambele cazuri fiind necesare interventii suplimentare esentiale pentru
corectarea lingurii individuale la etapa clinica de adaptare.

8. Modelul preliminar – scopul şi metodica de confecţionare.

Modelul preliminar: este copia fidela pozitiva a campului protetic, realizat cu amprenta
preliminara si se realizeaza cu scopul realizarii lingurii individuale necesare pentru ca mai apoi
sa se efectueze modelul functional pe care se va realiza lucrarea protetica.
Metodica de confectionare: Se realizeaza din ghips simplu pe baza amprentei primare sau
preliminare si ulterior se pregateste prin foliere si deretentivizare precum si izolare pentru ca sa
se realizeze lingura individuala.
Pentru aceasta se alege initial lingura standard, se scoate amprenta utilizand materialul de
amprentare potrivit, si pe baza acesteia se toarna modelul preliminar.
Se recomanda ca modelul sa fie confectionat din ghips dur ce poseda rezistenta si duritate
corespunzatoare pentru urmatoarele etape.
Tehnica de confectionare a modelului:
Initial se prepara pasta de ghips de consistenta smantanoasa urmand urmatorii pasi: in vas se
toarna apa si apoi se toarna ghipsul pana la saturare, astfel incat la suprafata apei se formeaza o
movilita de ghips uscat, aceasta se amesteca cu spatula formand o masa omogena.
Punem amprenta pe masuta vibratorie, pe portiunea cea mai proeminenta a amprentei se prelinge
pasta de ghips preparata. Se favorizeaza prin vibratii patrunderea pastei pana la umplerea tuturor
incluziunilor amprentei lasandu-se liber 0,5 mm de la marginea libera a amprentei. Ulterior pe
masa de lucru se toarna o movilita de pasta de ghips (sau se utilizeaza conformator care se umple
cu ghips) si se aplica deasupra ei amprenta umpluta, astfel incat partea posterioara a ei sa fie
paralela cu masa de lucru si dimensiunea soclului sa fie de 1,5- 2 cm, se netezeste, iar dupa priza
amprenta se inlatura si la soclator se fasoneaza soclul.
9. Linguri de amprentare standarde şi individuale. Caracteristica.
Lingurile de amprentare –cu ajutorul acestora se obtin amprente, reprezinta un suport rigid,
rezistent, nedeformabil pe care se depune materialul de amprentare si se plaseaza pe campul
protetic.
Lingurile amprentare sunt diverse dupa dimensiuni si forme, caracteristice pentru maxila si
0mandibula.
Lingurile pentru obtinerea amprentei de pe maxila este compusa din baza, care acopera palatul
dur, versantul vestibular al apofizei alveolare si arcada dentara. In partea anterioara e solidarizat
manerul lingurii, care permite manevrarea in timpul introducerii si indepartarea amprentei de pe
campul protetic. Manerul reprezinta un element de reper pentru asezarea simetrica a lingurii cu
material de amprentare pe campul protetic.
Lingurile mandibulare se deosebesc de cele maxilare prin:
a. Rascroirea bazei la crearea locului pentru limba
b. Prezenta bordurii linguale ce acopera versantul intern al apofizei alveolare.

Sunt 2 tipuri de linguri:

a. Linguri standard
se cunosc si sub denumirea de linguri universale, confectionate industral, variate ca dimensiuni,
din materiale metalice si nemetalice. Se realizeaza pentru fiecare maxilar cat si pentru realizarea
concomitent a amprentei de pe ambele maxilare in pozitii de intercuspidare maxima.
 b. Linguri individuale
sunt confectionate in conditii clinice din materiale termoplastice sau in conditii de laborator din
acrilate auto si termopolimerizabile, adaptate prin slefuire la dimensiunea campului protetic
individual.

10. Particularităţile modelării din ceară de bază a lingurilor individuale de

amprentare la maxilă şi mandibulă la confecţionarea prin tehnica de laborator.

Este utilizata ceara pentru modelarea machetei protezelor mobilizabile (ceara de baza).
Tehnica realizarii lingurii individuale depinde de:
 maxilarul la care se confectioneaza
 prezenta (edentatie partiala) sau lipsa dintilor (edentatie totala)
La maxila:
 Adaptarea placii din ceara incepe din mijlocul boltii palatine trecand treptat pe centrul
apofizei alveolare si pe versantul vestibular al ei.
La mandibula:
 Adaptarea se face simultan, atat pe versantul lingual, cat si pe cel vestibular al apofizei
alveolare sau poate fi inceputa de pe versantul lingual al campului protetic, trecand
treptat pe cel vestibular.
In timpul modelarii placa de ceara poate fi de mai multe ori incalzita in caz de pierdere a
plasticitatii ei. Este necesar de-a nu admite subtierea placii ce poate conduce la micsorarea
rezistentei lingurii individuale.
Dupa adaptarea finala, sunt inlaturate prin taiere portiunile placii care depasesc limitele trasate pe
model, iar marginile se rotunjesc adaptand-o astfel din nou la model. Astfel este confectionata
baza lingurii individuale. La fel din ceara se confectioneaza manerul (din ceara ramasa de la baza
lingurii individuale). Apoi manerul se lipeste de baza lingurii individuale, corespunzator varfului
apofizei alveolare pe linia mediosagitala. Manerul poate fi confectionat si din sarma.
11. Particularităţile de confecţionare din acrilat autopolimerizabil a lingurilor
individuale de amprentare.
Lingura individuală poate fi confecţionată din acrilate autopolimerizabile şi
termopolimerizabile, tehnica de realizare fiind diferită.

Pentru confectionarea lingurii din acrilat autopolimerizabil ( Protacril, Carbodent, Redont):

 Modelul este pregatit ca si in cazul realizarii lingurilor
din ceara, fiind initial izolat cu substante folosite la
izolarea tiparelor.(LACURI SPECIALE)
 Dupa aceasta se pregateste intr-un godeu de sticla sau
portelan acrilatul autopolimerizabil dupa indicatiile in
proportie de 2:1 (sau dupa instructiuni), se amesteca cu
spatula pentru a obtine o pasta omogena din care se
formeaza folii cu grosimea de 2-3 mm .

 La indicatia medicului, baza lingurii se perforeaza, creand orificii de 1,5-2 mm la o

distanta de 8-10 mm unul de altul (reprezinta canale de evacuare a surplusului de material
amprentar).

O alta tehnica presupune pregatirea acrilatului dupa proportiile indicate in instructiuni, atingerea
acestuia a fazei de aluat care ulterior pe o placa de polietilena se intinde cu ajutorul unei baghete
de sticla sub forma de folie cu o grosime de 4 mm.
Din folia obtinuta se taie o bucata cu dimensiuni corespunzatoare modelului.
Placa din acrilat se adapteaza pe modelul izolat preventiv cu Izocol.
Intarirea acrilatului este insotita de o reactie exoterma care conditioneaza desprinderea placii de
acrilat de pe model la periferie. In acest caz se recomanda presarea suplimentara a marginilor
lingurii. Pentru evitarea deformarii lingurii, polimerizarea se recomanda a fi facuta in apa
de temperatura camerei sub presiune.
12. Particularităţile de confecţionare din acrilat termopolimerizabil a lingurilor
individuale de amprentare.
1.delimitam zona de sprijin
2.izolam modelul prin introducerea acestuia in apa saponata sau apa cu detergent;
3.dupa aceea modelam machete din ceara a viitoarei linguri din folie roz cu o grosime de
1,5-2 mm ;
4.duppa aceea efectuam ambalarea machetei intr-un material termorezistent ;
5.preparam pasta din acrilat dupa indicatiile producatorului (2:1 (pulbere/lichid)
6.schimbul cerei in acrilat si asteptam prize; (regimul termic recomandat este de 2 ore)
7.dupa aceea dezambalam si prelucram .
13. Particularităţile de confecţionare din acrilat fotopolimerizabil a lingurilor
individuale de amprentare.
Foto: din plăcuțe plastice de acrilat fotopolimerizabil se modelează baza lingurii direct pe model,
apoi mânerul, după care urmează regimul de polimerizare sub razele luminoase. se prelucrează
cu frezele.

14. Ce prezintă amprenta funcţională. Materiale amprentare.

Varietăţi. Însuşiri.
Amprenta funcţională reprezintă negativul câmpului protetic înregistrat
într-o portamprentă individualizată (lingură individuală), cu un material de înaltă
fidelitate și conform unei tehnici adecvate, care să permită înregistrarea tuturor
detaliilor câmpului protetic, în condițiile funcționalizării zonelor periferice
Pe baza amprentei functionale se realizeaza ulterior modelul pe care se va face proteza

Clasificarea materialelor amprentare:

După Oksman: cristalizabile, termoplastice, elastice, acrilate autopolimerizabile

După Gerner și Napadov: elastice, termoplastice și dure
După Postolachi și Bârsa (consistența la finele prizei): elastice și dure
Elastice (sunt vâscoase și plastice, de aceea amprentează fidel câmpul protetic; după priză nu sunt
lipicioase, de aceea nu aderă de câmpul protetic și necesită linguri perforate;
 Hidrocoloizi
- reversibili au la bază agar-agarul şi sunt fabricaţi de industrie în două variante: pentru
amprentarea câmpului protetic şi pentru duplicarea modelelor. Aceste materiale sunt
elaborate sub denumirea de: Gelin, Dentacol (Rusia), Deelastic,
- Ireversibili(alginatele) – praf + apă; au precizie mare doar că la aer se subdimensionează
iar în lichid se măresc în volum, de aia modelul trebuie turnat în 10-15 min. de la amprentare;
(Kromopan)
 Elastomeri de sinteză (fidelitate înaltă, nu se modifică în volum, sunt rezistenți la factorii
fizici și chimici):
- materiale siliconice - baza + catalizator; pastă chitoasă pentru primul strat + pastă vâscoasă
pentru stratul doi (corecție); sunt de tip A, B, C; (Zeta plus)
- materiale polisulfide - două paste: baza și agentul de vulcanizare care la amestec se
vulcanizează timp de 3-8 minute și se obține un procuct asemănător cauciucului natural;
 Dure:
 Reversibile - materiale termoplastice care nu au fidelitate satisfăcătoare, se deformează în
timpul eliminării de pe câmpul protetic; doar unele se pot folosi la amprentarea preliminară în
edentație totală; (Stens)
 Ireversibile
- gipsul - vâscozitate redusă, stabilitate volumetrică, fidelitate mare dar la înlăturare trebuie
fracturat, apoi restaurat prin lipire cu ceară; folosit mai rar, uneori în edentații totale;
- paste de oxid de zinc și eugenol, mai mult la edentații totale

15. Ce prezintă lingura amprentară individuală.

Lingura amprentara individuala: reprezinta un suport rigid in care se aplica materialul amprentar
si pe baza careia se obtine amprenta functionala.
Linguri individuale sunt confectionate in conditii clinice din materiale termoplastice sau in
conditii de laborator din acrilate auto si termopolimerizabile, adaptate prin slefuire la
dimensiunea campului protetic individual.

Dupa materialul utilizat:

- Acrilate auto-polimerizabile sau termopolimerizabile
- Ceara de baza
- Material termoplastic.

16. Clasificarea tehnicilor de amprentare în edentația totală.

Conform tehnicii de amprentare,amprentele se clasifica in :
- Într-un timp
- În doi timpi
Amprenta intr-un timp se realizeaza intr-o singura etapa cu un singur material de
amprentare .Nu este atat de fidela ,avantajul ei consta in aceea ca este rapida.
Tehnica: medicul pregateste materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul dupa care
introduce materialul in amprenta si ulterior introduce amprenta in cavitatea bucala si asteapta
prize (2-3 min).Dupa intarire amprenta se spala si se trimite in laborator
Amprenta in doi timpi se realizeaza in 2 etape si necesita 2 materiale de amprentare (in
prima faza material dur,iar in a doua faza material fluid) .
Tehnica : in prima faza medicul ia amprenta cu ajutorul materialului dur pana acesta capata o
forma rigida ,ulterior in cea de a doua faza materialul dur va juca rolul de lingura in care se va
introduce materialul siliconic . Avantajul acesteia ca reda cu o prezicie foarte mare fidelitatea
campului protetic.
17. Tehnica de amprentare mucostatică și mucocompresivă în edentația totală.
Daca sa vorbim despre tehnica amprentei mucostatice:

1. In aceasta tehnica amprenta se introduce si este mentinuta in cavitatea bucala fara

nici o presiune ,nici operatorul si nici pacientul nu trebuie sa efectuieze miscari de
modelare functionala.
2. Lingura individuala va fi mult scurtata ca sa nu ajunga la zonele asupra carora nu
trebuie de exercitat nici o presiune
Se utlilizaza material fluide (ghips ft subtire, pasta de oxid de zinc-eugenol ) amprenta se
efectuează cu gura închisă, nu se execută mişcări de modelare.

Amprentele mucocompresive se exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe,astefel ca

sa se obțină la periferie un surplus mucozal necesar închiderii marginale.
Sunt indicate numai la câmpurile cu mucoasă puțin rezilientă aderentă de periost.
Sunt contraindicate când reziliența mucoasei este mare, deoarece duce la deformări în plan
orizontal, leziuni de decubit ș.a.
Se folosește material cu vâscozitate crescută sau medie. (Stens, elastomeri de sinteză)

18. Tehnica de amprentare după Herbst și Schreinemakers.

Schreinemakers
Herbst

Tehnică de amprentare finală „cu gura deschisă“, foloseşte ca material de amprentare

ceruri bucoplastice. Amprenta preliminară maxilară se ia cu alginate, şi pe modelul realizat se
confecționează o lingură individuală din două plăci be bază suprapuse şi întărite cu sârmă.

In aceatsa tehnica Adaptarea lingurii se face după următoarele mişcări test:

1. Deschiderea moderată a gurii. Desprinderea lingurii impune reducerea marginilor la
nivelul premolarilor şi al primului molar.

2. Deschiderea maximă a gurii. Desprinderea lingurii impune retuşarea marginilor în

regiunea celui de-al doilea molar şi degajarea ligamentului pterigomaxilar.

3. Pacientul va mima un surâs forțat, împingerea marginilor lingurii necesită retuşarea

lor la nivelul primului molar şi al premolarului doi. (m1 p2)

4. Mimarea fluieratului. Se intervine la nivelul marginii frontale dintre cei doi canini
superiori.

5. Pacientul tuşeşte. Dacă lingura se desprinde, se retuşează la nivelul liniei Ah.

Închiderea marginală se completează în această zonă0 prin aplicarea unui rulou încălzit de
Subrofix (material bucoplastic).
După efectuarea acestor teste, în lingura individuală se aplică prin pensulare Adheseal 15 verde
(cu o plasticitate mai redusă) în interiorul jgheabului lingurii, cuprinzând şi marginile în
întregime.
Astfel lingura se aplică în cavitatea bucală fără a fi presată prea tare, apoi se repetă testele
descrise mai sus.
După răcire se verifică întinderea materialului (dispariția lui în anumite zone şi nemodelare care
necesită retuşarea lingurii şi adăugarea de material).
Apoi se acoperă întreaga suprafață internă a lingurii cu Adheseal 15 roşu. Acest material are o
plasticitate mai mare şi amprentează mai exact întreaga suprafață a câmpului protetic.

19. Modelul definitiv, caracteristica. Materiale de confecţionare.

Modelul definitiv (functional) este copia pozitiva a campului protetic edentat total obtinut dupa
amprenta definitiva. Se numeste astfel deoarece fazele ulterioare sunt realizate pe acest model.
Modelul definitiv serveste pentru realizarea sabloanelor de ocluzie si confectionarea machetei
protezei totale. De asemenea serveste la faza de ambalare a machetei si obtinerea tiparului in care
se va presa acrilatul. Modelul este distrus numai pe parcursul dezambalarii protezei.
Facand o comparatie intre modelul preliminar si cel definitiv se constata urmatoarele diferente:
- modelul preliminar se realizeaza dupa amprenta preliminara; se confectioneaza din
ghips obisnuit; fundurile de sac prezinta in general o imagine deformata; serveste
pentru realizarea lingurii individuale;
- modelul definitiv se realizeaza pe baza amprentei finale din ghips cu duritate mare
(Moldano); prezinta funduri de sac de grosime si inaltime corespunzator situatiei din
cavitatea bucala; pe acest model se vor executa restul fazelor de laborator pana la
finalizarea protezei.
Modelul definitiv trebuie:
- Sa nu prezinte plusuri sau lipsuri, el trebuie sa fie integru,
- Santurile ce redau marginile amprentei sa aiba adincimea
corespunzatoare si o latime de 3mm.
- Pe el se traseaza limitele viitoarei proteze in zona mucoasei neutre.
- Pe el se noteaza reperele necesare la montarea dintilor artificiali.

Modelul se confectioneaza preponderent din ghips dur (Moldano), care

ofera duritate si rezistenta pe parcursul manoperelor de laborator.

20. Care este consecutivitatea trasării liniilor de orientare şi a limitelor viitoarei

proteze.
Dupa obtinerea modelului definitiv cu creionul se traseaza limitele viitoarei proteze in zona
mucoasei neutre si liniile de orientare ,acestea sunt :

a)linia mediana-trebuie sa corespunda liniei mediane a fetei si mijlocul filtrului nazal.

b)linia caninilor-trece prin virful cuspizilor acestora si corespunde intersectiei santului nazolabial
cu planul de ocluzie.

c)linia surisului-este raportata la planul de ocluzie si prezinta un reper in aprecierea inaltimei

dintilor frontali superiori.

21. Care sunt reperele (liniile) pentru utilizarea metodei de montare a dinţilor în
ocluzor.
a) Linia mediana
b) Linia mijlocie a apofizelor alveolare trasata la nivelul varfului acestuia impartind-o in 2
jumatati egale
c) Linia transversala ce trece prin mijlocul papilei interincisivale, punct de proiectie a
caninilor
d) Liniile sagitale
e) Liniile ce marcheaza papila interincisivala, tuberculii piriformi, tuberozitatile maxilare,
torusul.

22. Care sunt liniile trasate pentru montarea dinţilor în articulator.

Liniile trasate pentru montarea dintilor in articulator la maxila sunt:
1) linia mediana, trasata pe sutura palatului dur care imparte modelul in doua
jumatati;
2) liniile ce impart in doua jumatati tuberozitatile maxilare si apofizele alveolare
laterale;
3) linia transversala trasata pe centrul papilei incisivale si perpendiculara liniei
mediane;
 4) liniile medii ale apofizei alveolare anterioare trasate de la linia anterioara a papilei
incisivale ce uneste punctele de proiectie ale caninilor

Pentru modelul mandibulei sunt necesare urmatoarele linii:

1) linia mediana trasata de la centrul apofizei alveolare din zona frontala prin centrul liniei
ce uneste tuberculii piriformi;
2) liniile ce impart in doua jumatati tuberculii piriformi si apofizele alveolare din zonele
laterale;
3) linia transversala trasata pe centrul apofizei alveolare din zona frontala si
perpendiculara liniei mediane; punctul de intersectie a liniei frontale cu liniile laterale
determina locul de asezare a caninilor in arcada dentara inferioara;
4) marcarea limitelor linguale, vestibulare, anterioare si posterioare ale tuberculilor
piriformi.

23. Liniile (reperele) trasate pe modelul definitiv la maxilă.

La maxila se indica:
a. Linia mediana trasata pe sutura palatina care imparte modelul in 2 jumatati
b. Liniile ce impart in 2 jumatati tuberozitatile maxilare si apofizele alveolare laterale
c. Linia transversala pe centru papilei incisivale si perpendiculara linei mediane
d. Liniile medii ale apof.alveolare anterioare trasate de la linia anterioara a papilei incisivale
ce uneste punctele de proiectie a caninilor situate pe linia apof.alveolare in zonele laterale
la o distanta de 5 mm fata de extremitatea meziala a primei rugi palatine.
24. Liniile (reperele) trasate pe modelul definitiv al mandibulei.
La mandibula se indica:
a. Linia mediana trasata de la centrul apof.alveolare din zona frontla prin centrul liniei ce
uneste tuberculii piriformi
b. Liniile ce impart in 2 jumatati tuberculii piriformi si apof.alveolare din zonele laterale.
c. Linia transversala trasata pe centrul apof.alveolare din zona frontala si perpendiculara
lineie mediaane; puntul de intersectie a liniei frontale cu liniile laterale determina locul de
asezare a caninilor in arcada dentara inf.
d. Marcarea limitelor linguale, vestibulare, anterioare si posterioare ale tuberculilor
piriformi.
25. Ce prezintă şablonul cu bordură de ocluzie.
Sablonul cu bordura de ocluzie -
Sunt piese auxiliare utilizate de catre medic pentru determinarea si inregistrarea rapoartelor
intermaxilare si cu ajutorul carora tehnicianul pozitioneaza si fixeaza modelele in simulatoare.
Sabloanele de ocluzie sunt alcatuite din baza si borduri de ocluzie. Sabloanele de ocluzie imita
cu ajutorul bordurilor arcadele dentare extraalveolare si permit totodata controlul refacerii
aspectului armonios al partilor moi.Pe sablonul de ocluzie se inregistreaza toate datele
necesare montarii corecte a dintilor artificiali.

26. Indicaţi dimensiunele bordurii de ocluzie în zonele frontală şi laterală în

edentaţia totală.
1. Baza sablonului sa corespunda limitelor viitoarei proteze
2. Bordura de ocluzie sa fie situata in centrul apofizei alveolare repetind forma arcului alveolar
si sa aiba o inaltime in zona frontala 1.5 cm reducandu-se distal pina la 0.5-0.8 cm in zona
molarilor. Iar latimea de 0.6 cm in zona frontala crescind lent spre distal pina la 1.0-1.2 cm
fiind usor inclinata vestibular la maxila si lingual la mandibula, in afara de sectorul frontal al
mandibulei unde va fi verticala.
La maxila:
- Inaltimea: 10-12 mm (frontal)
6-8 mm (lateral)
- Latimea: 5-6 mm (frontal)
8-10 mm (lateral)

La mandibula:
- Inaltimea: 10-12 mm (frontal)
8-10 mm (lateral)
- Latimea: 5-6 mm (frontal)
6-8 mm (lateral)
27. Ce prezintă simulatoarele, caracteristica.
Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe sau
toate mișcările mandibulei față de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate în relație
centrică. (raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează față de maxilă în
așa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare o poziție de retruzie
neforțată față de baza pantei tuberculului articular, indiferent de prezenta sau absența totală a
dinților.

Simulatoarele pot fi clasificate în ocluzoare și articulatoare.

Varietăţi:

 Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere (mișcările în plan vertical); compuse

din două rame (inferioară și superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi
menținute la o anumită distanță prin intermediul unui șurub sau al unei tije metalice.
La baza structurii stă anatomia oaselor maxilare: rama superioară imită
poziția maxilei, rama inferioară imită poziția mandibulei, iar tijele
verticale imită ramurile verticale ale mandibulei.
În prezent sunt elaborate și comercializate ocluzoare care imită și
mișcările de lateralitate ale mandibulei , de exemplu Biokop
(Ivoclar,Germania) , sunt formate din doua corpuri în formă de
piciorușe articulate cu șarnieră și pe care se montează paralel ramele
ocluzorului de diversă formă și mărime. Ramura superioară este
artiulata și prin balama.
 Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere,
propulsie, lateralitate și servesc la poziționarea modelelor în relație centrică, pentru
refacerea morfologiei ocluzale corespunzătoare activității funcționale a SS.
Conform construcției și particularităților de imitare a mișcărilor mandibulare
articulatoarele pot fi grupate în două mari categorii: 1) articulatoare anatomice medii și
semiadaptabile 2) articulatoare adaptabile individual.
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în
urma măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și dentare:
extremitățile posterioare ale ramei superioare imită condilii articulari;
extremitățile superioare ale tijelor verticale ale ramei inferioare imită tuberculul
articular care are înclinare în sens mexio-distal de 33° și oralvestibular de 17ᵒ (unghiul
Benett);
tija verticală care menține distanța dintre cele două rame conține o tijă orizontală, vârful
căreia marchează punctul interincisiv care, unindu-se cu condilii articulari, formează
triunghiul Bonwill;
În linii generale articulatoarele anatomice ca și ocluzoarele sunt alcătuite din două
rame: una superioară (ce reprezinta maxilla) și una inferioară (mandibula). Articulate
printr-un complex asemănător ATM și care rezulta din media valorilor antropometrice
ale ATM.
2. articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei
individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către
medic;
Pot fi grupate în articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și intra-
extrabucală.
 Articulator cu inregistrare extrabucala: Gysi-Trubyte, care are plăcuță incizală reglabilă
pentru realizarea unghiurilor traiectoriilor incisivale corespunzătoare cu ale pacientului
axaminat. Suprafața articulara a pantelor condiliene de asemenea este reglabilă pentru
mișcările în plan sagital și lteral. Articulatorul este adaptat conform indicilor înregistrați
de către medic cu arcul facial( are forma asemanatoare cu litera U).
Articulatir universal cu intregistrare intra si extrabucala- Hanau. (p.150neagr.)

28. Ocluzorul, elemente constructive, varietăţi.

 Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere (mișcările în plan vertical); compuse
din două rame (inferioară și superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi
menținute la o anumită distanță prin intermediul unui șurub sau al unei tije metalice. La
baza structurii stă anatomia oaselor maxilare: rama superioară imită poziția maxilei, rama
inferioară imită poziția mandibulei, iar tijele verticale imită ramurile verticale ale
mandibulei.
În prezent sunt elaborate și comercializate ocluzoare care imită și mișcările de
lateralitate ale mandibulei , de exemplu Biokop (Ivoclar,Germania) , sunt formate din
doua corpuri în formă de piciorușe articulate cu șarnieră și pe care se montează paralel
ramele ocluzorului de diversă formă și mărime. Ramura superioară este artiulata și prin
balama.
Reguli de montare a modelelor în ocluzor.
- modelele sunt fixate în ocluzor în poziție de relație centrică;
- între rama superioară și soclul modelului trebuie să fie un spațiu de 1cm;
- părțile distale ale modelelor se orientează către axa balama a ocluzorului;
- planul de ocluzie (suprafața ocluzală a dinților restanți, linia de contact a bordurilor
ocluzale) să fie paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a ocluzorului și cu planul mesei
de gips;
- distanța dintre punctul incisiv și axul articular al ocluzorului să fie de 10-10,5cm;
- planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului și să fie
perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
- după gipsare se fixează poziția modelelor cu ajutorul piuliței cu contrapiuliță.

29. Articulatorul, varietăţi.

 Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere,
propulsie, lateralitate și servesc la poziționarea modelelor în relație centrică, pentru
refacerea morfologiei ocluzale corespunzătoare activității funcționale a SS.
Conform construcției și particularităților de imitare a mișcărilor mandibulare
articulatoarele pot fi grupate în două mari categorii: 1) articulatoare anatomice medii și
semiadaptabile 2) articulatoare adaptabile individual.
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în
urma măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și dentare:
În linii generale articulatoarele anatomice ca și ocluzoarele sunt alcătuite din două
rame: una superioară (ce reprezinta maxilla) și una inferioară (mandibula). Articulate
printr-un complex asemănător ATM și care rezulta din media valorilor antropometrice
ale ATM.
2. articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei
individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către
medic;
Pot fi grupate în articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și
intraextrabucală.
 Articulator cu inregistrare extrabucala: Gysi-Trubyte, care are plăcuță incizală reglabilă
pentru realizarea unghiurilor traiectoriilor incisivale corespunzătoare cu ale pacientului
axaminat. Suprafața articulara a pantelor condiliene de asemenea este reglabilă pentru
mișcările în plan sagital și lteral. Articulatorul este adaptat conform indicilor înregistrați
de către medic cu arcul facial( are forma asemanatoare cu litera U).
Articulatir universal cu intregistrare intra si extrabucala- Hanau. (p.150neagr.)
Reguli de montare a modelelor în articulator.
- modelele sunt fixate în poziție de relație centrică;
- părțile distale ale modelelor se orientează către pintenii de suport;
- planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului și să fie
perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
- pe soclul modelului superior se face o linie pe planul medio-sagital și două paralele acesteia, de
orientare;
- linia de pe model trebuie să coincidă cu linia de pe planul de orientare protetică și cu
bisectoarea triunghiului Bonwill;
- linia mediană de pe bordură să coincidă cu linia mediană de pe plan și cu vârful tijei orizontale;
- după gipsare tija verticală trebuie să facă contact intim cu plăcuța de pe rama inferioară;

30. Ce prezintă articulatoarele adaptabile individuale. Structura. Indicaţi

parametrii respectivi.
articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei
individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către
medic;
Pot fi grupate în articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și
intraextrabucală.
Articulator cu inregistrare extrabucala: Gysi-Trubyte, care are plăcuță incizală reglabilă
pentru realizarea unghiurilor traiectoriilor incisivale corespunzătoare cu ale pacientului
axaminat. Suprafața articulara a pantelor condiliene de asemenea este reglabilă pentru
mișcările în plan sagital și lteral. Articulatorul este adaptat conform indicilor înregistrați
de către medic cu arcul facial( are forma asemanatoare cu litera U).
Articulatir universal cu intregistrare intra si extrabucala- Hanau. (p.150neagr.)

31. În ce constă etapa clinică de apreciere a relaţiilor intermaxilare centrice în

edentaţia totală.
Scopul determinării și înregistrării relațiilor intermaxilare. Pentru a determina poziția centrică
a mandibulei față de maxilă în plan vertical, sagital și transversal și pentru ca tehnicianul dentar
să monteze modelele în simulator în aceeași relație.

Etapele determinării relațiilor intermaxilare.

a) Modelarea curburii vestibulare a șablonului cu bordura de ocluzie la maxilă (pentru
aprecierea poziției țesuturilor moi peribucale (buza, obraji) pentru restituirea aspectului
fizionomic individual);

b) Stabilirea înălțimii bordurii de ocluzie la maxilă (se determină odată cu determinarea

nivelului și direcției planului de ocluzie; este individual dar, de regulă, marginea bordurii la
maxilă este situat cu 1-1,5mm mai jos de marginea buzei);

c) Stabilirea nivelului și a direcției planului de ocluzie la maxilă (mai întâi frontal, apoi cel
lateral):
 frontal: șablonul este introdus în cav. orală, pacientul închide buzele; pe linia de închidere a
buzelor (printre buze se introduce bisturiul) se trasează o linie pe bordură, ea trebuie să
coincidă cu marginea bordurii șablonului; suprafața orizontală a bordurii este planul de
ocluzie în zona frontală, care trebuie să fie paralel cu linia bipupilară (se verifică cu două
rigle: una pe linia bipupilară, (când pacientul are privirea îndreptată spre infinit) și a doua
așezată pe suprafața orizontală a bordurii (în zona frontală));
 lateral: se face cu două rigle: una ce unește mijlocul tragusului urechii cu spina nazală
anterioară și alta așezată pe suprafața orizontală a bordurii din stânga/dreapta; riglele
trebuie să fie paralele; se mai poate folosi dispozitivul Fox sau aparatul Larin.

Urmează adaptarea bordurii de ocluzie pentru maxilă, care se face după suprafața bordurii
superioare.

Se face controlul gradului de contact între borduri: pacientul ține maxilarele strâns închise iar
medicul încearcă să pătrundă cu vârful spatulei reci între borduri (dacă nu poate străbate,
șablonul are un contact satisfăcător cu suprafața câmpului protetic, dacă apare un spațiu,
înseamnă că undeva șablonul nu are contact intim cu câmpul protetic (simptomul spatulei));

d) Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO): se face pe baza a două puncte

constante: punctul subnazal la maxilă și gnation la mandibulă; se face prin metoda
antropometrică sau anatomofiziologică:

 antropometrică: se bazează pe egalitatea dintre cele trei etaje ale feței și pe canonul
numit ”secțiunea de aur”;
- se poate face cu ajutorul compasului Appenrodt-Gheringher compus din două
compase care formează trei brațe: două extreme și unul intermediar; pacientul deschide
maximal gura, brațele extreme se aplică pe menton și pe vârful nasului, apoi pacientul
închide gura până în momentul când brațul intermediar ajunge la vârful nasului, unde
era brațul extrem; această înălțime corespunde poziției de repaus fiziologic relativ al
mandibulei; DVO este mai mică cu 2-3mm);
- metoda Vodsvord-Uayt: distanța dintre centrul pupilelor și linia de închidere a buzelor
este egală cu distanța dintre baza nasului și marginea inferioară a mandibulei.
 anatomofiziologică: la baza nasului și pe menton se pune aplică câte un punct, apoi
pacientul este implicat într-o conversație, la finele căreia mandibula ia o poziție de
repaus fiziologic relativ, iar buzele contactează ușor între ele; se determină distanța
între puncte și se micșorează cu 2-3mm (asta și va fi DVO); apoi șabloanele sunt
introduse în cav. orală și pe bordura mandibulară se fac așa retușări ca în momentul
contactului cu bordura maxilei între cele două puncte să fie distanța înregistrată
anterior (poziția de repaus minus 2-3 mm). pentru a verifica corectitudinea manoperei
se face proba vorbirii: în momentul pronunțării diferitor litere (i,o,z,p,f ș.a.) între borduri
trebuie să fie un spațiu de 5-6mm.

e) Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare centrice:

 test funcțional: edentații au tendința să propulseze mandibula, de aceea, timp de 45-50

secunde pacientul realizează propulsia maximă a mandibulei, după care urmează
retropulsia; cât se relaxează mușchii pterigoidieni, mandibula este repoziționată în poziție
centrică;
 metoda Hickey: pacientul este rugat să împingă maxila înainte, apoi să închidă gura pe zona
posterioară a bordurilor; încercând să împingă maxila, pacientul automat va deplasa
mandibula posterior;
 Pacientul e rugat sa numere de a 60 la 70 (pentru a se relaxa muschii la determinarea
pozitiei de postura )
 Sears, reflexul molar: Lejoyeux susține că dacă medicul ține indecșii pe bordura inferioară
iar pacientul încearcă să închidă gura și să exercite presiune asupra bordurii în locul unde
ține medicul degetele, se va restabili vechiul reflex de ocluzie molară, ce aduce mandibula în
poziție centrică;
 test de deglutiție: pacientul realizează o deglutiție, apoi fixează mandibula în poziția dată;
 test la linia A: pacientul încearcă să atingă cu limba mucoasa bolții palatine în zona A,
concomitent închizând gura; sau pe baza șablonului se modelează o biluță de ceară în acea
zonă;
 test de retroflexie: pacientul mișcă capul posterior închizând totodată gura (mușchii
suprahioidieni deplasează mandibula posterior, în poziție centrică);
 Betelman recomandă poziționarea indexului și a policelui mânii stângi pe bordura inferioară
la nivelul primilor molari iar mâna dreaptă pe menton; apăsând cu degetele pe bordura de
ocluzie, pacientul închide gura pe când cu mâna dreaptă dirijează mandibula spre poziția
centrică.

Fixarea poziției se face prin metoda fierbinte sau cea rece:

ᵜ fierbinte: se apreciază DVO mai înaltă cu 1-2mm; pe bordura superioară pe suprafața

orizontală se fac niște adâncituri de 2-3mm în formă de clin în zona caninilor și a molarilor I; se
ramolește suprafața orizontală a bordurii inferioare; șabloanele sunt introduse în cav. orală și
cât ceara este plastificată, se face unul din testele de determinare a relației intermaxilare
centrice; ceara plastificată pătrunde în lăcaș și se lipește, fixând poziția determinată a
mandibulei. Un mare dezavantaj este că șablonul de poate deforma.

ᵜ rece: între bordurile reci se plasează o bandoletă de ceară încălzită; o porțiune va pătrunde în
lăcaș iar resturile se vor zdrobi; Șabloanele se mai pot fixa cu ajutorul clemelor în formă de ”U”,
știfturilor de 3- 4mm lungime și 1,5mm grosime introduse în șablonul superior, care intră în cel
inferior în timpul testului.

f) Determinarea liniei mediane;

g) Determinarea liniei caninilor;

h) Determinarea liniei surâsului;

i) Determinarea culorii dinților artificiali: să fie în armonie cu culoarea feței, părului și să

corespundă vârstei (la bătrâni mai închiși, la tineri mai deschiși la culoare) și sexului (la femei
mai deschiși, la bărbați mai închiși la culoare);

j) Determinarea formei dinților artificiali conform tipului facial: după tipul feței; sunt dinți
rotunzi, pătrați, triunghiulari.
32. În ce constă metoda de fixare a modelelor în ocluzor, pregătirea modelelor.
Diferă după tehnică și după simulatorul folosit (ocluzor/articulator):

 într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;

 în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la articulatoare se
fixează mai întâi acel superior, apoi cel inferior).

În ocluzor într-un timp: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu

șabloanele, se depune pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele, se depune
pastă de gips pe soclul modelului superior și se așează rama superioară; surplusurile sunt
eliminate cu spatula iar gipsului de pe rama superioară i se redă forma de calotă sferică;

În ocluzor în doi timpi: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu

șabloanele, se depune pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele; se elimină
surplusurile de gips; după priza gipsului se prepară o altă pastă de gips și se gipsează modelul
superior;

33. Dinţi artificiali: clasificarea, comercializarea, utilizarea.

Dinţii artificiali reprezinta elementele principale din componenţa PPMA:

 ei restabilesc funcţia lezată a sistemului stomatognat.

Dintii artificiali pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan; seamănă cu dinţii naturali la
formă, mărime și culoare;

 Dinţii acrilici sunt confecţionaţi prin polimerizare, ei fac legătură chimică cu

materialul bazei. Au rezistenţă mecanică satisfăcătoare, dar în timp se abraziază,
posedă nuanţe coloristice variate dar în timp se colorează și sunt permeabili pentru
lichidul și flora microbiană bucală. Sunt mai ieftini ca cei din porţelan.
 Dinţii din porţelan sunt confecţionaţi prin ardere și necesită realizarea unor retenţii
suplimentare (cavităţi, crampoane), pentru că nu fac legătură chimică cu materialul
bazei. Dinţii din porţelan au calităţi fizico-chimice superioare, densitate mai mare,
sunt impenetrabili la lichidul și flora microbiană bucală, au rezistenţă mecanică mai
mare, dunt duri, nu se abraziază, biocompatibili, au nuanţe coloristice variate,
suprafeţe lucioase.
Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe
pentru grupul frontal și cel lateral sau în cutii speciale. Pe ambalaj este notată marca
fabricii, culoarea, dimensiunea și forma.

34. Trasarea reperelor anatomice pe model, pentru construirea corectă a arcadei

dentare artificiale superioare.
Pentru metoda clasică de montare a dinților se trasează limitele protezei, linia mediană, linia
mijlocie a apofizei alveolare (punctată), linia ce marchează tuberozitățile maxilare și zonele
care trebuiesc foliate.

Pentru metoda modernă de montare a dinților în articulator, pe lângă liniile enumerate mai sus
se mai trasează:

La maxilă:
  linia mediană (torus palatin, papila interincisivă);
 liniile ce împart în două jumătăți tuberozitatea maxilară și apofiza alveolară laterală;
 linia transversală trasată pe centrul papilei incisivale și perpendiculară liniei mediane;
 linia ce trece prin mijlocul apofizei alveolare anterioare; unește marginea anterioară a
papilei incisive și punctul de proiecție a caninului (5mm lateral de prima rugă palatină).

35. Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada dentară

superioară
Reguli generale:

 dinții laterali superiori se montează cu zona cervicală pe centrul apofizei alveolare astfel
încât cuspizii palatinali superiori să coincidă cu vârful apofizei alveolare inferioare;
dinții inferiori la fel sunt montați cu zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare
astfel încât cuspizii vestibulari să pătrundă în şanțurile intercuspidiene centrale ale dinților
superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice (dacă unghiul interalveolar
este mai mic de 80°, se va realiza o montare inversă);
 dinții frontali superiori, din considerente fizionomice, se pot monta în afara centrului
apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei alveolare;
 dinții frontali superiori se montează în corelație cu poziția buzei superioare (determinată
de forma versantului vestibular şi marginea bordurii de ocluzie superioare);
suprafața vestibulară şi marginea incizivală a dinților poziționează buzele superioară şi
inferioară în raport cu particularitățile de vârstă, de sex şi de constituție a persoanei
respective; poziția dinților frontali nu trebuie să aducă dereglări fonetice
 dinții laterali se monteaza formând curbura de ocluzie sagitală Spee (unirea cu o linie a
vîrfurilor cispizilor vestibulari ai dinților laterali, mandibulari) cu o adâncime egală gradului
de acoperire a dinților frontali inferiori de cei superiori; curbura de ocluzie transversală
Monson-Wilson (unirea cu o linie cu cuspizilor vestibulari si orali a dintilor laterali
mandibulari) este realizată în dependență de mărimea unghiului interalveolar;
 în relație centrică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în timpul mişcărilor de
lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează contacte multiple între suprafețele de
contact ale arcadelor dentare, atât pe părțile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare;
 montarea dinților în edentațiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu incisivii centrali
superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel arcada dentară superioară;
totodată montarea dinților superiori se efectuează concomitent prin montarea a câte un
dinte din ambele părți ale liniei mediane, realizând o simetrie de poziție între perechile de
dinți (stânga—dreapta);
dinții inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine: molarul I, caninul,
incisivul central, apoi cel lateral, premolarul I, apoi II, ultimul molar.

Reguli individuale:

Prevad pozitionarea fiecarui dinte in arcada dentara corespunzator pozitiei dintilor naturali, in
cele trei planuri: frontal, sagital și orizontal.

În raport cu linia mediană dintele are o înclinație mezio-distală;

în raport cu planul de ocluzie dintele are o înclinație vestibulo-orală;

Planul de ocluzie nu este material, de aceea în articulator se așează o plăcuță metalică sau de
sticlă, care îl va reprezenta; pe această plăcuță se trasează cu creionul marginea vestibulară a
bordurii de ocluzie: pe această linie se vor poziționa marginile incizale/ocluzale ale suprafeței
vestibulare ale dinților;

 Incisivul central superior : marginea incisivală contactează cu planul de ocluzie, Axul

longitudinal al dintelui este înclinat cu 2 grade în sens MD și 6-8 grade în sens VO, coletulul este
situat pe linia surâsului;
 Incisivul lateral superior : marginea incisivală distanțată la 0,5-1mm de la planul de ocluzie,
înclinație de 3 grade în sens MD și 8-10 grade în sens VO, coletul mai palatinizat față de
incisivul central;
 Caninul superior : are vârful pe planul de ocluzie, coincide cu linia caninului, înclinație de 1-2
grade în sens MD și 3-5 grade în sens VO, coletul așezat mai vestibular decât incisivul lateral;
 Premolarul I superior : este perpendicular pe planul de ocluzie, cuspidul vestibular contactează
cu planul, cel palatinal distanțat cu 0,5mm; se lasă un spațiu de 0,75mm între premolar și canin;
 Premolarul II superior : la fel ca primul premolar, doar că ambii cuspizi contactează cu planul de
ocluzie;
 Molarul I superior : contactează cu planul numai cu cuspidul MP, cel mai distanțat de plan este
cuspidul DV; zona cervicală are o înclinație spre mezial și palatinal
 Molarul II superior : nu contactează cu planul de ocluzie , coletul este înclinat mai accentuat
spre mezial si oral decât primul molar

36. Consecutivitatea realizării arcadei dentare superioare după principiile Gyzi

Din motivul ca plamul de ocluzie nu este material Gyzi a propus ca in articulator sa fie introdusa
o placuta metalica sau de sticla ,pe care se va trasa marginea vestibulara a bordurii de ocluzie.

Fiecare dinte va fi pozitionat conform pozitei dintelui natural in cele 3 planuri :sagittal,
frontal ,orizontal

În raport cu linia mediană dintele are o înclinație mezio-distală; în raport cu planul de ocluzie
dintele are o înclinație vestibulo-orală; reieșind din asta, fiecare dinte trebuie să aibă o anumită
înclinație mezio-distală (MD) și vestibulo-orală (VO), dar și un anumit contact cu planul de
ocluzie.

 Incisivul central superior : marginea incisivală contactează cu planul de ocluzie, Axul

longitudinal al dintelui este înclinat cu 2 grade în sens MD și 6-8 grade în sens VO, coletulul este
situat pe linia surâsului;
 Incisivul lateral superior : marginea incisivală distanțată la 0,5-1mm de la planul de ocluzie,
înclinație de 3 grade în sens MD și 8-10 grade în sens VO, coletul mai palatinizat față de
incisivul central;
 Caninul superior : are vârful pe planul de ocluzie, coincide cu linia caninului, înclinație de 1-2
grade în sens MD și 3-5 grade în sens VO, coletul așezat mai vestibular decât incisivul lateral;
  Premolarul I superior : este perpendicular pe planul de ocluzie, cuspidul vestibular contactează
cu planul, cel palatinal distanțat cu 0,5mm; se lasă un spațiu de 0,75mm între premolar și canin;
 Premolarul II superior : la fel ca primul premolar, doar că ambii cuspizi contactează cu planul de
ocluzie;
 Molarul I superior : contactează cu planul numai cu cuspidul MP, cel mai distanțat de plan este
cuspidul DV; zona cervicală are o înclinație spre mezial și palatinal
 Molarul II superior : nu contactează cu planul de ocluzie , coletul este înclinat mai accentuat
spre mezial si oral decât primul molar

37. Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Pedro-Saizar

După Pedro-Saizar: el a înlocuit plăcuța mobilizabilă propusă de Gysi pentru materializarea
planului de ocluzie, cu o placuta metalică fixată pe modelul inferior pe bordura șablonului de
ocluzi, dupa fixarea modelelor in simulator; dinții sunt montați după principiile lui Gysi.
Placuta metalica are forma arcadelor dentare , cu o suprafata putin mai mare (2-3mm) avînd o
grosime de 0,5-1mm. (p. 381 manual B si P).

38. Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Vasiliev

După Vasiliev: el a propus planul protetic din sticlă, fixat de modelul inferior prin trei stâlpi din
ceară, ca să se vadă apofiza alveolară și să se monteze dinții în raport cu centrul acesteia.

Montarea se efectuează după Gysi, cu unele modificări:

1) molarul I superior contactează diferit cu planul de ocluzie: cuspidul MP are contact, cel
MV este distanțat cu 0,5 mm, cel DP cu 1,0 mm, iar cel DV cu 1,5 mm;
2) cuspizii molarului II superior sunt distanțați astfel: cuspidul MP — cu 1,0 mm, MV — cu
1,5 mm, DP — cu 2,0 mm şi DV — cu 2,5 mm;

2) montarea dinților inferiori începe cu premolarul doi, apoi primul şi al doilea molari, urmați
de montarea primului premolar a caninilor şi incisivilor.

39. Trasarea reperelor anatomice pe model, utile pentru construirea corectă a

arcadei dentare artificiale inferioare.
Pentru metoda clasică de montare a dinților se trasează limitele protezei, linia mediană, linia
mijlocie a apofizei alveolare (punctată), linia ce marchează tuberculii piriformi și zonele care
trebuiesc foliate. Pentru metoda modernă de montare a dinților în articulator, pe lângă liniile
enumerate mai sus se mai trasează:

La mandibulă:

 linia mediană (între centrul apofizei alveolare din zona frontală și mijlocul liniei ce
unește tuberculii piriformi);
 liniile ce împart în două jumătăți tuberculii piriformi și apofiza alveolară laterală;
 linia transversală care trece prin mijlocul apofizei alveolare anterioare, perpendiculară
pe linia mediană;
 linia care marchează limitele tuberculilor piriformi.
40. Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada dentară
inferioară.
După Gysi: el a elaborat reguli de montare generale și individuale:

Reguli generale:

dinții inferiori la fel sunt montați cu zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare
astfel încât cuspizii vestibulari să pătrundă în şanțurile intercuspidiene centrale ale dinților
superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice (dacă unghiul interalveolar
este mai mic de 80°, se va realiza o montare inversă);
 dinții laterali se monteaza formând curbura de ocluzie sagitală Spee (unirea cu o linie a
vîrfurilor cispizilor vestibulari ai dinților laterali, mandibulari) cu o adâncime egală gradului
de acoperire a dinților frontali inferiori de cei superiori; curbura de ocluzie transversală
Monson-Wilson (unirea cu o linie cu cuspizilor vestibulari si orali a dintilor laterali
mandibulari) este realizată în dependență de mărimea unghiului interalveolar;
 în relație centrică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în timpul mişcărilor de
lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează contacte multiple între suprafețele de
contact ale arcadelor dentare, atât pe părțile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare;
dinții inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine: molarul I, caninul,
incisivul central, apoi cel lateral, premolarul I, apoi II, ultimul molar.

Reguli individuale:

Planul de ocluzie nu este material, de aceea în articulator se așează o plăcuță metalică sau de
sticlă, care îl va reprezenta; pe această plăcuță se trasează cu creionul marginea vestibulară a
bordurii de ocluzie: pe această linie se vor poziționa marginile incizale/ocluzale ale suprafeței
vestibulare ale dinților;

La mindibulă: primul se montează molarul I, realizând cheia de ocluzie, apoi se montează

caninul, având o înclinare mezio-linguală și contactând cu fața palatinală a incisivului lateral și
caninul superiori;

urmează montarea incisivilor centrali și laterali, în poziție verticală pe centrul apofizei alveolare,
contactând cu fața palatinală a incisivilor superiori și fiind acoperiți cu1-2mm de către aceștia;

ulterior, se montează premolarii și molarul II conform ocluziei dinamice.

41. Consecutivitatea realizării arcadei dentare inferioare după principiile Gyzi.

La mindibulă: primul se montează molarul I, realizând cheia de ocluzie (Cuspizii palatinali ai
primului molar superior si premolarului doi se situiaza în șanțul central intercuspidian al
molarului inferior.) , apoi se montează caninul, având o înclinare mezio-linguală și contactând
cu fața palatinală a incisivului lateral și caninul superiori;

urmează montarea incisivilor centrali și laterali, în poziție verticală pe centrul apofizei alveolare,
contactând cu fața palatinală a incisivilor superiori și fiind acoperiți cu1-2mm de către aceștia;

ulterior, se montează premolarii și molarul II conform ocluziei dinamice.

42. Particularităţi de montare a dinţilor după Pedro – Saizar
După Pedro-Saizar: el a înlocuit plăcuța mobilizabilă propusă de Gysi pentru materializarea
planului de ocluzie, cu o placuta metalică fixată pe modelul inferior pe bordura șablonului de
ocluzi, dupa fixarea modelelor in simulator; dinții sunt montați după principiile lui Gysi. Placuta
metalica are forma arcadelor dentare , cu o suprafata putin mai mare (2-3mm) avînd o grosime
de 0,5-1mm. (p. 381 manual B si P).

43. Particularităţi de montare a dinţilor în articulatoare moderne după reperele

anatomice trasate pe model.
Montarea în articulatoare moderne după reperele anatomice trasate pe model: este bazată pe
locul de implantare a dinților naturali în apofizele alveolare. Aceste locuri pot fi găsite după
formațiunile anatomice ale câmpului protetic care rămân constante chiar și când apofizele
alveolare sunt atrofiate. Montarea se realizează corespunzător mișcărilor mandibulei și a
biomecanicii protezei mobilizabile totale pe câmpul protetic.

Mai întâi se montează incisivii centrali superiori: de o parte şi alta a liniei mediane, palatinal
distanțați cu 0,5 mm de limitele papilei incizivale, iar marginea cervicală palatinală să se afle în
contact cu linia transversală a modelului. Marginea incizivală vestibulară se plasează la o
distanță de 7—8 mm față de linia transversală în aşa fel ca linia mediană a apofizei alveolare
anterioare să treacă prin centrul vestibular al unghiului distal al dinților centrali superiori.

Ulterior sunt montați caninii superiori cu centrul în punctul de proiecție al caninilor de pe

hemiarcadele dentare şi situați cu marginea cervicală palatinală la 2 mm depărtare față de
extremitatea mezială a primei rugi palatinale mari. Vârful caninului se poziționează pe linia
transversală, la o distantă de 9— 10 mm fată de extremitatea mezială a primei rugi palatinale.
Incisivul lateral este situat în spațiul dintre incisivul central şi canin. Față de planul protetic şi
verticala mediană frontalii superiori sunt poziționați în sens mezio-distal după metoda Gysi.

După montarea frontalilor superiori, se montează caninii inferiori cu zona cervicală în punctul
caninului (intersecția liniei mijlocului apofizei alveolare frontale cu a apofizei alveolare laterale),
iar vârful se plasează între caninul şi incisivul lateral superior realizând contacte respective cu
versantele meziale şi distale. Se înlătură modelul superior și se aplică planul protetic (plăcuța
metalică) și se montează dinții inferiori: primul premolar este distanțiat cu cuspidul vestibular la
1 mm, al doilea premolar cu ambii cuspizi la 2 mm, primul molar inferior se instalează cu
cuspizii linguali mai jos cu 0,5 mm decât cei vestibulari, cuspidul meziovestibular este distanțat
cu 2,5 mm, iar cel central cu 2,0 mm. Această poziționare înclină suprafața ocluzală a primului
molar spre lingual şi mezial, iar zona cervicală spre vestibular şi distal. Molarul doi are o
înclinare accentuată în sens meziodistal din motivul că cuspizii meziali vestibular şi lingual sunt
poziționați la nivelul cuspizilor distali ai primului molar, iar cuspizii distali — în contact cu planul
protetic.

Dinții inferiori montați corect trebuie să corespundă următoarelor repere:

1. linia centrului apofizei alveolare în zonele laterale coincide cu şanțurile intercuspidiene

centrale ale dinților laterali;
2. vârfurile cuspizilor vestibulari formează o linie dreaptă care-i împarte în versantele externe şi
interne;

3. linia Pound prezintă contact cu limita orală a tuberculului piriform şi trece pe suprafața
cuspizilor linguali terminându-se pe suprafața mezială a caninului;

4. vârfurile cuspizilor vestibulari ale primilor premolari se situează pe circumferința cercului

Bonwill care trece şi pe marginile frontale ale dinților frontali inferiori.

Urmează montarea dinților laterali superiori după dinții laterali inferiori corespunzător ocluziei
dinamice, după care se montează incisivii inferior.

44. Ce prevede modelarea spaţiilor interdentare şi la nivel de colet.

-modelarea spațiilor interdentare artificiale și la nivel de colet, astfel ca sa-I redam un
aspect cat mai esthetic viitoarei proteze .

Trebuie sa tinem cont de varsta pacientului prin redarea papilelor interdentare si a festonului
gingival (la tineri papilele au forma triughiulara si se extend pana la nivelul de contact
interdentar,iar la batrani papilele interdentare se atrofiaza si se rotunjesc ,provocand spatii
interdentare ).

45. Modelarea versantelor vestibulare şi orale în proteza totală.

-se redă o grosime suficientă pentru compensarea atrofiei țesutului osos al
apofizei alveolare, și pentru a reface aspectul fizionomic al etajului inferior al
feței;

-se redă o formă concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor și
a obrajilor să participe la menținerea protezei pe câmpul protetic;

-se modelează proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi

depresiunile interradiculare (cu scop estetic);

modelarea versantelor orale și a plăcii palatinele:

-urmează a fi realizată în așa fel ca dimensiunile acestora să nu ocupe spații
voluminoase care pot conduce la dereglări funcționale ale limbii și la modificări
de fonație.
-să aibă o grosime de 1,5-2mm (pentru a avea rezistență la presiunea
masticatori),
46. Modelarea la nivelul limitelor viitoarelor proteze.
-marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—2,5 mm, să fie rotunjită, să corespundă limitelor de
pe model;

-în zona frenurilor şi a bridelor limitele se adâncesc corespunzător limitei de extindere a acestora, iar pe
linia Ah se vor nivela spre palatul moale.

47. Instrumente şi materiale utilizate la modelarea definitivă a machetei protezei

totale.
Spirtieră, bisturiu, perie de dinți, ceară de bază (roșie).

48. Tiparul. Definiţie. Etapele de realizare a tiparului.

Tipar – o cavitate care reprezintă o copie negative a machetei protezei .

Etape: ambalarea machetei protezei, topirea și spălarea cerei.

Pe scurt: macheta se ambalează în gips într-o chiuvetă specială; chiuveta are două inele
(inferior și superior), respectiv, tiparul o să aibă două jumătăți.

În inelul inferior se toarnă gips în care se introduce modelul cu macheta; (gipsul nu trebuie să
acopere ceara, dar să ajungă numai până la marginea machetei (la tehnica directă gipsul
acoperă versantul vestibular și dinții));

Gipsul trebuie să se întărească, apoi se ține aprox. 5 min în apă pentru izolare;

Se aplică inelul superior, se uple chiuveta cu gips și se pune capacul;

După ce gipsul se întărește, chiuveta se pune în apă fierbinte unde se menține aprox. 10 min,
după care se deschide și se spală ceara;

Ceara se spală cu apă curgătoare, curată, fierbinte.

Tiparul este izolat cu un gel de izolare, pentru ca acrilatul și gipsul să nu adere

49. Tehnica clasică de realizare a tiparului. Instrumente. Utilaje.

Tipar – o cavitate care reprezintă o copie negative a machetei protezei .

Etape: ambalarea machetei protezei, topirea și spălarea cerei.

Pe scurt: macheta se ambalează în gips într-o chiuvetă specială; chiuveta are două inele
(inferior și superior), respectiv, tiparul o să aibă două jumătăți.

În inelul inferior se toarnă gips în care se introduce modelul cu macheta; (gipsul nu trebuie să
acopere ceara, dar să ajungă numai până la marginea machetei (la tehnica directă gipsul
acoperă versantul vestibular și dinții));

Gipsul trebuie să se întărească, apoi se ține aprox. 5 min în apă pentru izolare;

Se aplică inelul superior, se uple chiuveta cu gips și se pune capacul;

După ce gipsul se întărește, chiuveta se pune în apă fierbinte unde se menține aprox. 10 min,
după care se deschide și se spală ceara;
Ceara se spală cu apă curgătoare, curată, fierbinte.

Tiparul este izolat cu un gel de izolare, pentru ca acrilatul și gipsul să nu adere

50. Metoda de ambalare directă a machetei protezei totale.

 Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinții și croșetele
rămân în același inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de
gips;dintii sunt acoperiti de gips pe fata V si Ocluzala
 Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea
inferioară iar dinții cu croșetele în cea superioară;
 Mixtă – se combină cele două metode.
Ambalarea DIRECTĂ (cu val)
Avantaje:
-conservarea înălțimii de ocluzie dacă se strânge corect chiuveta
Dezavantaje:
-Tehnica dificilă
-Ceara de pe versantul vestibular este greu de îndepărtat
-Dacă au avut urme de ceară, dinții se desprind
-Izolarea dificilă a pereților
-Pasta de acrilat se introduce cu dificultate
-Valul se poate fractura la presare/desfacere
Ambalarea INDIRECTĂ (fără val)
Avantaje:
-Tehnica ușoară
-Ceara machetei se îndepărtează ușor din tipar
-Dinții își păstrează poziția în tipar
-Izolarea ușoară a pereților tiparului
-Pasta de acrilat ușor de introdus
Dezavantaje:
Înălțarea ocluziei dacă chiuveta este defectă sau dacă a fost insuficient presată.

51. Metoda de ambalare indirectă a machetei protezei totale.

Ambalare – includerea machetei din ceară într-un material de ambalare (gips) cu scopul
realizării tiparului.

Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar
dinții în cea superioară;
 Modelul cu machete este infundat in ghips pina la limitele machete protezei. Dupa prize
definitive a ghipsului se asambleaza jumatatea superioara a chiuvetei, se izoleaza, se prepara
pasta de ghips care se introduce in interiorul jumatatii superioare și chiuvveta se introduce sub
presa pina la prize definitive.

Avantaj: dinții care cad pot fi repoziționați, o izolare mai calitativă

Dezavantaj: se poate mări dimensiunea verticală de ocluzie,

52. Metoda de ambalare mixtă a machetei protezei totale.

Aceasta metoda nu poseda tehnici proprii de ambalare, ci rezulta din combinarea metodei directe
si indirecte. Într-o zona, în dependent de necessitate , machete poate fi ambalata dupa
tehnica directa,in alta dupa tehnica indirecta.

53. Tehnica de izolare a tiparului. Cerinţi. Materiale utilizate.

Tiparul este copia negativă a machetei protezei.
1.Izolarea tiparului se fac cu ajutorul unor materiale de consistență vâscoasă care se aplică
pe suprafața tiparului .
1. Aceste materiale au un reagent care, în contact cu ionii de Calciu din gips, formează o
peliculă;
2. această peliculă va crea o barieră între gips și acrilat, nepermițându-i pătrunderea în porii
tiparului;
3.astfel, suprafața protezei va fi netedă și lucioasă;
 Tehnica: după spălarea cerei, tiparul este lăsat să se usuce, apoi cu ajutorul pensulei se aplică
acest material izolant pe toată suprafața tiparului într-un strat subțire uniform.

Scopul este ca pasta acrilica introdusa in tipar sa nu adere de gipsul tiparului.

Proprietătile si obiectivele substantelor pentru izolat:
- sa se asigure dezambalarea fara riscul de fracturare
- sa se faciliteze separarea protezei de model
- sa favorizeze recuperarea modelului
- sa impiedice orice unire
- sa fie inert

54. Tehnica preparării şi aplicării acrilatului în tipar.

Acrilatul se prezintă sub formă de praf și lichid care se amestecă pentru a forma o masă care se va întări.

Într-un vas de sticlă sau ceramică se toarnă cantitatea necesară de monomer (lichid) apoi se adaugă
polimer (praf) până la saturația acestuia (până când lichidul se absoarbe complet). (2:1)

Urmează cele trei stadii de polimerizare:

I. stadiul de nisip umed – seamănă cu nisipul sau zahărul umed;

II. stadiul de fibre – la atingere se trage în fire subțiri;
III. stadiul de aluat – are o consistență elastică, moale, neaderentă.
IV. (ultimul stadiu Elastic)
 Cunoaștem următoarele tehnici de introducere a acrilatului în tipar:

I. CLASICĂ: presare (acrilatul se introduce în chiuvetă și se presează);

II. MODERNE:
¤ injectare (acrilatul fierbinte este introdus sub presiune printr-un canal în tipar)
¤ turnare (acrilatul în stare lichidă se introduce în supraamprentă printr-un
orificiu)

55. Polimerizarea acrilatului. Regimul de polimerizare. Utilaj.

Polimerizarea este procesul prin care acrilatul din stadiul de nisip umed trece în stadiul solid.

Regim de polimerizare este expunerea masei acrilice la un catalizator un anumit interval de

timp cu scopul polimerizării acestuia. Catalizatorul depinde de tipul acrilatului: pentru cel
termopolimerizabil este temperatura înaltă, pentru cel autopolimerizabil este substanța
chimică din monomer iar pentru cel fotopolimerizabil este raza luminoasă.

Utilaj: pentru termo este necesară o chiuvetă , un ring și un vas pentru polimerizare; pentru
auto o colbă cu apă fierbinte și o cratiță cu presiune sau se întărește și singur pe masă la
temperatura camerei; pentru cel fotopolimerizabil sunt lămpi speciale care imit raze luminoase
puternice.

56. Realizarea tiparlui pentru aplicarea acrilatului prin tehnica modernă. Utilaj.
Instrumente.
Tehnica modernă prevede injectarea acrilatului plastificat.

În acest scop este utilizată o chiuvetă specială care are un orificiu de injectare.

Macheta se ambalează mai întâi în jumătatea inferioară, apoi se lipește macheta canalului de
turnare (câteva capete la machetă și unul la orificiul chiuvetei) după care se închide chiuveta și
se umple cu gips; după priza gipsului, ceara se topește în baia de apă, se deschide chiuveta și se
spală ceara (cu apă fierbinte curgătoare); tiparul se izolează, se închide, chiuveta se fixează în
aparatul de injectare, se topește acrilatul și se injectează.

57. Tehnica dezambalării protezelor acrilice totale din chiuvetă.

 Dezambalarea reprezintă procedeul prin care proteza polimerizata este scoasa
dintre peretii tiparului.

Dezambalarea se face cu atenţie ca să nu se fractureze proteza; se aplică lovituri ușoare cu

ciocanul asupra chiuvetei până când gipsul se fracturează, apoi, cu bisturiul se elimină resturile
de gips de pe suprafeţele protezei.

58. Utilaje, instrumente şi materiale utilizate la prelucrarea mecanică a protezelor

totale.
Utilaj: micromotor, motor
 Instrumente: freze extradure de granulație medie și fină, pietre de granulație fină, filț, perie,
puf

Materiale: praf și pastă de lustruit

59. Tehnica prelucrării mecanice a protezei totale.

Freza/piatra se montează la micromotor și se trece pe suprafața protezei care trebuie șlefuită
sau surplusurile care trebuiesc eliminate; aceste instrumente au acșiune abrazivă și, prin
sculptare, i se redă protezei forma finală. Se face cu freze metalice sau pietre de granulație
medie și fină montate la motor/micromotor. Se face cu atenție pentru a nu șlefui o cantitate
prea mare de acrilat, mai ales la nivelul limitelor și a dinților

60. Tehnica netezirii protezei totale. Scopul urmărit. Instrumente. Utilaj.

Netezirea și planarea reprezintă îndepărtarea neregularităţilor și a surplusurilor

de pe suprafaţa piesei turnate cu ajutorul discului, pietrei și frezelor de diferită
granulaţie. Suprafaţa obţine un aspect relativ neted, cu multiple linii de pe urma
acţiunii frezei.
Instrumente: freze fine, pietre, hârtie abrazivă, filț, perie.

Proteza dupa dezambalare si curatirea ghipsului, prezinta pe fata externa in zonele

marginale exces de acrilat. Acest surplus de acrilat este indepartat prin frezare cu frezele de
acrilat, netezirea realizandu-se cu pietre montate sau montate pe un mandrin.
Prelucrarea in zona coletelor dentare si a spatiilor interdentare se realizeaza cu freze
cilindrice, sf1Qerice sau tronconice de dimensiuni mici.
Netezirea finala a protezei se realizeaza cu gume polipanto si cu benzi de glaspapir.

61. Abrazivele utilizate la prelucrarea mecanică a protezei totale. Provenienţa.

Însuşiri.
 Praf – pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat, cretă; se amestecă cu apă;
 Pastă – pulberi extrafini înglobați în grăsimi liante (stearină, parafină, silicon);
 Lichid de lustruit. (după lustruire se spală cu săpun pentru a elimina resturile de pastă).
 Pietre dentare - instrumente rotative care prin actiunea lor asupra substantelor propuse
prelucrarii se slefuiesc. In dependenta de marimea granulatiilor din care sunt alcatuite abrazivele
deosebim: pietre dentare cu granulatii foarte mari, pietre dentare cu granulatii mari, pietre
dentare cu granulatii mijlocii, pietre dentare cu granulatii fine si pietre dentare cu granulatii
foarte fine.O importanta are si consistenta: moale, foarte moale, mijlocie, dura, foarte dura.
 Discuri dentare - instrumente rotative metalice montabile pe minere cu surub, avind forme de
disc drept, concav sau convex si grosimi foarte reduse. Din materialul din care sunt confectionate
deosebim: discuri diamantate, discuri cu carborund, discuri din vulcanite, discuri elastice.
 Freze dentare - instrumente rotative reprezentate de tije metalice cu 2 extremitati: una
neactiva pentru montarea lor in piesele dreapta sau contra-unghi, turbina si alta activa.

62. Limitele bazei protezei la maxilă. Factori ce influienţează extinderea protezei.

Baza protezei se extinde posterior până la nivelul liniei A (palatul dur trece în cel moale),
acoperă tuberozitățile maxilare, pe vestibular se extinde până în zona mucoasei pasiv mobile
(neutre, trecerea mucoasei fixe în cea mobilă), ocolește frenul buzei și a obrajilor. Baza nu se
extinde. (FRENURILE SCURTE,LA MAXILA AR PUTEA PROVOCA REFLEXE DE VOMA)

63. Limitele bazei protezei la mandibulă. Factori ce influienţează extinderea

protezei.
Pe versatul vestibular limita o constituie fundul de sac vestibular la nivelul mucoasei
pasiv mobile,ocoleste frenurile limbii.
Pe versantul lingual se extinde pana la fel pana la nivelul fundului de sac lingal
Posterior- acopera treimea anterioara a tuberculilor piriformi.

64. Utilaj, instrumente şi materiale utilizate la lustruirea protezelor totale.

În acest scop la aparatul rotativ sau șleifmotor se aplica filtul si cu praf minutar si apa se
lustruieste suprafata protezei.

Lustruirea reprezinta prelucrarea fina a protezei cu scopul de ai reda un aspect lucuios

Utilaj:

 Motorul de slefuit
 Micromotor
Instrumente:

 Perie aspră
 Perie moale
 Filţuri
 Polipant
 Perii de puf de bumbac sau păr de capră (fără aplicarea materialelor de lustruit)

Materiale:

 Pulbere fină de piatră ponce

 Cuarţ
 Feldspat şi cretă (CaCO3) în amestecuri cu apă
 Pasta de lustruire roşie ce conţine oxid de fier
 apa, cu praf minutar;

65. Tehnica de lustruire a protezei totale. Instrumente. Materiale. Utilaj.

Tehnica:
  Peria este montată la mandrina motorului, motorul este pus în funcțiune, se depune pastă
pe perie;
 Se apropie proteza de peria în mișcare și se menține puțin câte puțin;
 Nu se menține timp îndelungat pentru a evita supraîncălzirea și deteriorarea suprafeței
protezei;
 Se fac traiectorii în toate direcțiile, pentru a evita formarea liniilor de șlefuire;
 La fel se procedează și cu puful.

66. Necesitatea examenului clinic.

Colectarea datelor necesare pentru stabilirea diagnosticului, întocmirea planului de tratament și
conturarea prognosticului. Acest examen constituie primul act medical pe care medical este obligat sa-l
execute intr-o ordine consecutive.

DATE PERSONALE

EXAMENUL SUBIECTIV:

-a) MOTIVAȚIA

- b) ISTORICUL ACTUALEI MALADII (ANAMNEZA)

- c) ISTORICUL VIEȚII (ANAMNEZA VIEȚII)

EXAMENUL OBIECTIV

a) EXAMENUL EXOBUCAL
b) EXAMENUL ENDOBUCAL

67. Consecutivitatea examenului clinic exobucal al pacienţilor în clinica de protetică

dentară.
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxolifaciale din față și profil , atragând
atenția la :

 starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
 forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
 prezența sau lipsa asimetriei faciale;
 linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
 gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
 poziția mentonului;
 mărimea unghiului mandibulei;
 conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
 starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
 palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

68. Examenul subiectiv (motivaţia, anamnezis morbid(istoria actualei maladii) ,

anamnezis vitae(istoria vietii)).
Acuzele pacientului în protetica dentară

- Durerea
- tulburări fizionomice
- tulburarea funcției masticatorii
 - tulburarea fonației
- dureri articulare

Anamneza actualei maladii

 este o etapă a examenului clinic care se face prin interogarea pacientului despre evoluția
maladiei și eficiența tratamentului (dacă a fost);
 se întreabă când a început boala, care sunt cauzele, cum a început și cum a decurs, dacă sa
aplicat vre-un tratament și care a fost eficiența lui;
 se atrage atenție la pacienții care au fost protezați anterior: ei pot să dorească o proteză de
același tip sau să nu le placă proteza nouă, considerând-o pe cea veche mai bună, se întreabă
de ce a fost ales anume acest tip de proteză.
Anamneza vieţii
 locul nașterii și de trai (patologie regională);
 condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, masticație lentă, media sau rapidă, uni- sau
bilaterală mișcările masticatorii verticale sau orizontale);
 maladii generale;
 alergie la medicamente;
 deprinderi vicioase;
 condițiile de muncă;
 tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).
69. Examenul obiectiv exobucal şi ATM (p58 rosie).
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxolifaciale din față și profil , atragând
atenția la :

 starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
 forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
 prezența sau lipsa asimetriei faciale;
 linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
 gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
 poziția mentonului;
 mărimea unghiului mandibulei;
 conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
 starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
 palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

70. Examenul musculaturii. (p59.rosie)

71. Consecutivitatea examenului clinic endobucal al pacienţilor în clinica de
protetică dentară.

 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al buzelor
(dereglări musculare și articulare);
 dinții;
 arcadele dentare;
 raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
  mucoasa cavității bucale;
 apofizele alveolare și maxilarele.

72. Examenul obiectiv endobucal.

Se executa prin inspecția cavitatii bucale cu ajutorul instrumentelor .Se mai aplica metodele de
palpare, percutie si sondare, iar la necessitate examene paraclinice. Examenul organelor si al
tesuturilor cavitatii bucale urmareste scopul de a scoate la iveala dereglarile morfologice,
comparind starea lor prezenta cu structura morfologica.
Examenul endobucal se executa intr-o anumita ordine:

 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului orbicular al buzelor
(dereglări musculare și articulare);
 dinții;
 arcadele dentare;
 raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
 mucoasa cavității bucale;
 apofizele alveolare și maxilarele.

73. Examenul dinţilor (p50, rosie) şi notarea formulei dentare după şcoala anglo-
sacsonă, şi internaţională.
Cea mai frecventa ordine de inscriere in formula este cea cu incepere de la nivelul molarului de
minte suoerior din dreapta si se termina cu molarul de minte din partea stinga, trecind apoi la
mandibula.

- SISTEMUL ȘCOLII ANGLO-SAXONE

- SISTEMUL ȘCOLII AMERICANE
- SISTEMUL ARITMETIC
- SISTEMUL FEEDERAȚIEI DENTARE INTERNAȚIONALE
La fiecare dinte se verifică:
 volumul, integritatea fiecărei suprafețe coronare (leziuni [întindere, profunzime], obturații
[rugoase, netede], fisuri, fracturi, abraziuni patologice, anomalii de structură a țesuturilor
dure);
 forma, direcția, mărimea (formă de cui, con, alungiți, scurți, globulari, gigantici, nanici);
 culoarea (normală. patologică)
 stabilitatea (gradul de mobilitate);
 raportul porțiunii intra și supraalveolare
 prezența sau absența punctelor de contact, diasteme, treme, migrări (sagital / transversal /
vertical / mixt), rotații, înclinări;
 examenul parodontului (hipertrofia/retracția gingiei și adâncimea pungii parodontale);
 depuneri dentare (moi/ dure, supra/subgingival).
Anglo-saxon:
- se imaginează o linie orizontală care desparte arcada superioară de cea inferioară și
alta verticală care desparte arcadele în două hemiarcade (dreapta și stânga; trece
între incisivii centrali); (┼)
 - aceste linii sunt perpendiculare una pe alta și formează patru unghiuri drepte care se
deschid spre cele patru cadrane (superior dreapta și stânga, inferior stânga și
dreapta); (╬)
- fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3
ș.a.m.d);
- se notează unghiul și numărul dintelui respectiv:
┘- cadranul I (superior dreapta); (3┘ - caninul superior din dreapta)
└ - cadranul II (superior stânga); (3└ - caninul superior din stânga)
┌ - cadranul III (inferior stânga); (3┌ - caninul inferior din stânga)
┐- cadranul IV (inferior dreapta). (3┐ - caninul inferior din dreapta)
Internaţională:
fiecare hemiarcadă are numărul ei:
superioară dreapta – 1
superioară stânga – 2
inferioară stânga – 3
inferioară dreapta – 4
 fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3 ș.a.m.d);
 se notează numărul cadranului, se pune punct și se notează numărul dintelui:
1.3 – marchează hemiarcada superioară din dreapta iar 3 notează caninul (al treilea la număr de la
linia mediană);
Examenul dinţilor: se face prin inspecție și sondare, se începe cu ultimul molar din dreapta și se
termină cu ultimul molar din stânga, sau invers, sau se începe cu incisivul central și se deplasează
spre ultimul molar dintr-o parte, apoi în cealaltă; important e să fie o consecutivitate și să nu fie
haotic.
74. Examenul arcadelor dentare.
 prin inspecție; se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
 se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
 forma
 ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
 ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
 forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.
 existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);
 edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
 breșe intercalate sau terminale sau mixt;
 pe o hemiarcadă sau pe ambele;
 în zona frontală sau laterală;
 existența, mărimea și starea protezelor dentare
 proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența
fracturilor,raportul cu antagoniștii și apofiza alveolară;
 proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos
 caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
 raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie

75. Examenul relaţiei de ocluzie centrică. (p56 rosie)

 aceste relatii se studiază în plan vertical, transversal și sagital;
 pacientul închide repede gura sau face deglutiția;
 se determină tipul de ocluzie; (Normala: ortognata, dreapta, biprognata, opistognata)
Patologica: progenia/prognatia, deschisa, adinca, incrucisata.)
  se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele ocluzale se
stabilește un contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie cu doi
antagoniști, în afară de incisivii centrali inferiori și ultimii molari superior)
 se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de
articulație);
 la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie laterală);
 la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare
inocluzie pe hemiarcada opusă direcției de deplasare);
 se apreciază contactele premature;
 se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus relativ) (în normă 2-
3mm); acest spațiu poate fi mărit (abraziune dentară sau proteze realizate în
subocluzie), sau micșorat (proteze realizate în supraocluzie);
 spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul vorbește sau se determină
DVO și se scad 2-3 mm.

76. Examenul de ocluzie dinamică. (p57 rosie)

77. Examenul apofizelor alveolare (p.55 rosie)
 Se efectuiaza prin inspecție și palpare digitală;
 limitele breșelor dentare;
 înălțimea, forma, lățimea, direcția apofizei alveolare;
 distanța de la planul de ocluzie la zona edentată;
 retentivitatea versanților vestibulari și orali;
 prezența marginilor ascuțite, exostozelor, proeminențe;
xsw222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222222

78. Examenul mucoasei bucale.

 inspecție și palpare digitală;
 se face la nivelul buzelor, obrajilor, apofizei alveolare, palatului dur, limbii și
planșeului bucal;
 mobilitatea: imobilă (aderă la substratul osos), activ mobilă (acoperă zonele
musculare) și pasiv mobilă (trecerea de la cea imobilă la cea activ mobilă);
 reziliența: posibilitatea comprimării în plan vertical a fibromucoasei, datorită
prezenței stratului submucos;
 sensibilitatea;
 frenurile și plicele înserate pe apofiza alveolară (frenul limbii, buzelor, plica
pterigomandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii piriformi);
 fovele palatine;
 spațiul retroalveolar.

79. Indicaţii la examenul paraclinic al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic exo și
endobucal, de aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele particularități
anatomice și funcționale ale pacientului.
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului clinic al
maladiei și starea generală a organismului

80. Varietăţile examenului radiologic al pacienţilor în clinica de protetică dentară.

Examenul radiologic este unul dintre examenele complementare de baza la precizarea
modificărilor țesutului osos, rapoartelor dintre diferite segmente și elemente ale scheletului
sistemului stomatognat, iar uneori și a modificărilor funcționale.

intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre:

 starea țesuturilor dure ale dinților

 prezența leziunilor odontale
 caracterul implantării dinților
 direcția axului și a rădăcinii
 raportul coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal)
 topografia, forma, mărimea camerei pulpare și starea canalelor radiculare
 calitatea obturării canalului radicular
 starea spațiului periodontal și osului alveolar (distrucția laminei dure, resorbția
septurilor interradiculare și interdentare)
 dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și osoase, distrucția osului ș.a.

extraorală:

 radiografia panoramică (pantomografia/ ortopantomografia): pe un film radiologic

se face proiecția ambelor maxilare și arcade în relație centrică, relație de postură sau
deschidere maximă a gurii;
se pot studia elementele articulației temporo-mandibulare, rapoartele dintre
arcadele dentare și particularitățile parodontului și țesutului osos în ansamblu
comparativ (se văd toți dinții, se poate de făcut comparație); în schimb nu se
evidenţiază marginea osului alveolar, spațiul dento-alveolar, caracterul de trecere a
canalelor radiculare ș.a.
 tomografia (stratigrafie): se obțin imagini radiografice ale diferitor straturi ale unui
organ, la diferită adâncime da la suprafața lui; pentru studiul ATM, vizualizarea
precisă a elementelor ososase.
 teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului maxilo-
facial și al craniului; putem trasa diferite planuri pentru a studia raportul dintre
diferite segmente comparativ cu norma; oferă informație despre anomalii
dentomaxilare, asimetrii craniofaciale și alte dereglări de structură.
 cineradiografia:metoda de studiu radilologic al ATM, în poziție static și dinamică.
studiul mișcării condililor articulari;
 artrografia: unica metodă care oferă detalii privind meniscul ;
în capsula articulară se introduce substanță lichidă de contrast și se studiază starea
meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
 electroradiografia: se obține imaginea obiectului filmat prin intermediul plăcilor
selenice; utilizată la diagnosticarea anomaliilor generale dentomaxilare și când nu
este necesară evidențierea structurilor țesuturilor organului filmat.
81. Analiza modelelor de diagnostic.
Examenul clinic endobucal nu totdeauna ne permite să depistăm diverse moment de
ocluzie și raport interdental, să precizăm localizarea contactelor dentare premature.

Ca metoda complementara nu numai pentru stabilirea unui diagnostic, dar si pentru

intocmirea unui plan de tratament protetic correct se propune aplicarea metodei analizei
modelelor de studiu (diagnostice). Avem posibilitatea examinării în absența pacientului.

Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator;

Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator
adaptabil individual, atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face
pacientul în gură.

Modelele se pot studia și în absența pacientului.

Pe model se pot studia:

 contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, axul longitudinal al

dinților
 raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie
 înălțimea spațiului edentate
 poziția dinților care delimitează breșa
 alegerea axului de inserție a protezei
 localizarea contactelor premature
 traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor
superiori
 înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare
intercuspidiană

82. Electroodontometria, termodiagnosticul.

Când medical pune la îndoială viabilitatea pulpei, este nevoie de un examen care ar stabili
starea ei reală.

Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului nervos dentar

care indică starea pulpei și a periodonțiului; (Electroodontometrul , EOM-3;
ODONTODIAGNOSTICUL , Od-2M)

Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/ marginea
incisivă, după care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran care arată mărimea
curentului electric în mkA; se fixează acea valoare la care pacientul reclamă durere;

 dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA

 în pulpită la 40 mkA
 în necroză pulpară la 60 mkA
 afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA
 afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA.
 cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea.

Termodiagnosticul.
Determinarea reacției dintelui la excitanții termici (rece, fierbinte) este una dintre cele mai
simple metode de examinare a stării pulpei.

Pe dinte se aplică in bulet de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10° pentru rece
(sau putem utiliza irigarea ); dintele sănătos nu reacționează la temperatura din acest
diapazon. În caz de afecțiuni ale pulpei de character inflamator sau leziuni ale țesuturilor
dure (carie,abraziune patologică, defecte cuneiforme) la aplicarea excitanților termici se
declanșează o reacție doloră.

Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui anumit

punct de pe suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și 70° și poate fi
ușor reglată.

83. Eficienţa masticatorie. Parodontograma Kurleandschi (p67 r). Masticaţiografia

Rubinov. (p.66, 67 rosie)
Leziunile SS provoacă diferite dereglări ale actului de masticație. Eficiența masticatorie
poate fi determinata în procente prin comparația cu ce aa SS sănătos, considerată egală cu
100%.

Aceste metode au fost sistematizate în statice și dinamice .

metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului
stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în parte, luând
drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).

 dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);

 dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
 dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
 dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
 dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
 se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui,
resorbție de gr. I, II, III); dacă resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;

metode dinamice:

 Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de

miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se
cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită
rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței
masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
 Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când
apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14
 secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită
sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței
masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
 Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se
studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar
și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva
faze:

I. repaus fiziologic (linie dreaptă);

II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

Caracterul undelor de masticatie depend de consistent alimetelor,de starea sistemului dentar, a

ATM, de tipul de ocluzie,stereotipul de masticatie. Cunoscind viteza de miscare a lentei de
inregistrare care poate fi liniata in milimetri sau pe care se inregistreaza concomitant si timpul,
usor se calculeaza durata fazei de baza a actului de masticatie, care ne indica si eficienta
masticatoare.

84. Metode paraclinice de examinare în protetica dentară.

In protetica dentara rezultatelle examenului clinic deseori nu sunt sufuciente pentru
stabilirea diagnosticului definitiv ,de aceea este necesar de a efectua si un examen
paraclinic, care ne va da posibilitatea sa facem o concluzie definitiva.
METODE PARACLINICE:
- Examenul radiologic
- Analiza modelelor de studiu (diagnostice)
- Electroodontometria
- Termodiagnosticul
- Eficienta masticatoare
- Metode paraclinice de examinare a musculaturii:
miotonometria
electromiografia
reografia
- Examenul fotostatic
- Investigatia microcurentilor electrici in cavitatea bucala
- Gnatosonia
- gnatofonia

Miotonometria.Electromiografia.Reografia.
Miotonometria: se determină tonusul mușchilor ridicători ai mandibulei în repaus și în
contracție musculară maximă; se utilizează tonometrul Szirmai, care are o tijă cu resort elastic
pentru compresiune și un cadran cu indicator. Fotoliul este în poziție orizontală, pacientul
strânge maximal arcadele dentare iar medicul palpează mușchii maseteri sau temporali și
determină punctul maximal proeminent; pacientul se relaxează iar medicul aplică
miotonometrul în punctul determinat. Cît pacientul nu contractă mușchiul, aparatul arată
mărimea tonusului muscular în repaus iar când pacientul strânge din nou arcadele, aparatul
arată mărimea tonusului muscular în contracție funcțională.

Electromiografia:

Este o metoda paracclinica de axaminare a mușchilor . Ne permite să deppistăm afectarea

neuromusculară care, de regulă,însoțește disfuncțiile ocluzale, și să precizăm caracterul
disfunțiilor muscular în caz de anomalii dentomaxilare, edentație parțială ,totală.

La baza acestei metode stă înregistrarea biocurenților fibrelor muscular și fasciculelor

muscular care sânt inervate de aceiași neuroni.

Electromiograma este imaginea grafică a activității bioelectrice muscular , care însoțește

toate procesele vitale și este cel mai exact indice al funcțiilor fiziologice.

Aparat- electromiograf

La examenul mușchilor SS putem utilize electrozi de suprafață sau de profunzime. Practic

cel mai frecvent se utilizează elecrozii de suprafață , care culeg potențialul din întreaga
masă muscular.

Electromiografia se efectuează în condiții de rapaus fiziologic relative (postural),

intercuspidare maximă, ocluzie centrică, ocluzie cu effort, deglutiție,precum și la executarea
mișcărilor mandibulare de test sau funcționale.
Reografia: metodă de examinare a stării funcționale a organelor și țesuturilor prin studiul
oscilațiilor de pulsare a vaselor sangvine pe baza înregistrării grafice a schimbărilor de
rezistență totală a țesuturilor. În stomatologie se utilizează reodentografia (circulația sangvină
în dinte), reoparodontografia (parodonțiu), reoartrografia (ATM).

8. Examenul fotostatic.
Fotografia ca un examen complementar se folosește mai mult în scop diagnostic, științific,
documentar și medicolegal.
Fotografierea extraorală și intraorală;

Pe fotografia extraorală de profil și față se pot trasa diverse planuri care ne permit efectuarea
măsurărilor în scopul studierii structurii faciale (etajele feței, asimetrii ș.a.);

Pe fotografia intraorală se văd simptome importante în stabilirea diagnosticului și se poate de

făcut comparație între imaginile înainte și după tratament.

9. Examenul microcurenţilor electrici în cavitatea bucală.

Dacă pacientul are lucrări protetice metalice, în cavitatea bucală pot apărea microcurenți
care se manifestă ca galvanism (oxidarea metalelor); el poate dezvolta galvanoza, sindrom
caracterizat prin gustul metalic, gust sărat, senzație de aciditate, frigerea limbii, a buzelor,
schimbări de salivație, dureri de cap, iritabilitate. La examenul microcurenților se folosește
microampermetrul și potențiometrul; în normă un pacient cu proteze din aliaje nobile are în
cavitatea bucală microcurenți electrici (1-3 mkA sau 50 μV).
10. Gnatosonia.Gnatofonia.
Gnatosonia: cu un microfon sensibil se înregistrează zgomotele produse de contactele
premature și de afecțiunile ATM; impulsurile sonore sunt transmise spre osciloscop sau
înregistrate cu oscilograful. Se analizează frecvența, momentul apariției, amplitudinea ș.a. la
un aparat special.

Gnatofonia: metodă spectrală de studiu a funcției fonetice la pacienții cu anomalii

dentomaxilare, edentație parțială, tratament protetic.

85. Componentele diagnosticului în protetica dentară. Exemple.

Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv definirea
stării patologice a unui pacient.

În protetica dentară diagnosticul are un caracter descriptiv, pentru că în cursul examenelor

clinic și paraclinic se descriu:

 dereglările fizionomice (esteticul);

 dereglările morfologice (structura, forma, volumul);
 dereglările topografice (localizarea defectului);
 dereglările de funcție (eficiența masticatorie, afectarea ATM, deglutiție, fonație, etc.);
 factorii etiologici și patogenetici (cauzele și condițiile);
 complicațiile.

Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină maladia
după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor maladii);

Componentele diagnosticului:

1. afecțiunea principală – se determină forma nozologică a bolii și se descriu toate

caracteristicile ei: dereglările morfologice, topografice, funcționale, fizionomice, simptomele,
etiologia și patogenia;

2. complicații provocate de afecțiunea principală – se determină și se descriu toate

caracteristicile complicațiilor așa ca migrări, deformații ale arcadelor, modificarea ocluziei și a
DVO, abraziune patologică, mobilitate patologică, trauma mucoasei, dereglări ale ATM, etc.;

3. afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt depistate în

timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.)

86. Formele nozologice ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor

Clasificarea formelor nozologice.

1. Patologia țesuturilor dure ale dințlor:

a) LOC cariesogene

- parțiale

-totale
b) LOC acariesogene

- congenital cu specific ereditar ( amilogeneza imperfect, dentinogeneza

imperfect(osteogeneza), displazia dentine, displazia Capdepond)

- dobândite (hipoplazia smalțului simplă,complexa (dinți Hutchinson), fluoroză, discromii,

defecte cuneiforme, uzuri, abraziune patologică, eroziune chimică, ideopatice, traumatice).

Amelogeneza imperfectă - este o tulburare ereditară în dezvoltarea smalțului.

Caracteristicile clinice generale ale afecțiunii sun discromia adamantinei de o culoare galbenă,
galben-maronie, sau brună închisă și subțierea sau lipsa smalțului.

Dentinogeneza imperfectă este deasemenea o tulburare ereditară în dezvoltarea dentinei

produce pete violacee, galbene sau gri.

2.Abraziunea patologica a tesuturilor dure (orizontala, vertical, mixta):

-localizata (cu pastrarea spatiului interocluzal individual si cu marirea spatiului interocluzal in

zona abraziunii);

-generalizata (fara modificari ale dimensiunii vertical de ocluzie sau cu micsorarea dimensiunii
vertical de ocluzie).

3.Anomalii dentare ( de forma , volum, sediu, directive, numar).

4.Anomalii de forma a arcadelor dentare.

5.Anomalii de ocluzie (Prognația (ocluzia distală), Progenia (ocluzia mezială), Ocluzia deschisă,
Ocluzia adâncă, Ocluzia încrucișată )

6.Edentatie partial

- fara micsorarea dimensiunii vertical de ocluzie:

-cu micsorarea dimensiunii verticale de ocluzie;

7.Edentatie totala.

8.Afectiunile parodontului:

-gingivite

-parodontite (forma localizata , forma generalizata)

-parodontoza

9.Migrari dentare.

-inclinare (meziala, distal , vestibulara, orala),

-deplasarea corporala in directive meziodistala;

-extruzia,
-regresiune,

-rotari in ax,

-rotari mixte.

10.Afectiunile A.T.M.

-artrita,

-artroza,

-artrito-artroza,

-sinfromul disfunctional.

11.Afectiunile mucoasei cavitatii bucale;

-stomatite traumatice (eroziuni, ulcer),

-stomatite toxico-alergice,

-stomaatite electrochimice (galvanoza),

-stomatite provocate de dereglari de termoreglatie,

-insuportabilitatea materialelor (disfunctii ale aparatului de receptive).

-leucoplachia,

-lichenul rosu plan,

-candidoze,

12.Afectiuni ale limbii.

-glosita

-glosalgie

13.Deteorarile si deformatiile maxilarelor.

14.Prosopalgiile.

15.Formele mixte de leziuni ale sistemului stomatognat.

16.Disfunctii musculare ale sistemului stomatognat.

87. Simntoamele clinice ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor (caiet)
88. Simptomele clinice exobucale ale afecţiunilor sistemului stomatognat (caiet)
89. Simptomele clinice endobucale ale afecţiunilor sistemului stomatognat (cu
exemple) (caiet)

90. Indicaţiile şi contraindicaţiile generale la tratamentul protetic

Indicațiile generale reies din influența dereglărilor funcționale provocate de leziunile sistemului
stomatognat asupra întregului organism.

Se ia în considerație posibilitatea de adaptare a sistemului stomatognat și a tractului

gastrointestinal pentru a compensa dereglarea actului de masticație: crește timpul de
masticație, crește secreția glandelor salivare și gastrice, hrana se menține mai mult timp în
stomac.

Odată cu dereglarea actului de masticație se pierde eficacitatea masticatorie:

• dacă se pierd până la 20% - insuficiența este compensată prin adaptare, tratamentul protetic
nu are o indicație generală;

• dacă se pierd 25-50% - tratamentul protetic are o indicație relativă și se alege minuțios
lucrarea protetică;

• dacă se pierd mai mult de 50% - indicație absolută.

Se mai ia în considerație și starea generală a organismului: dacă pacientul are maladii ale
tractului gastrointestinal, acesta nu se va putea adapta la pierderea eficacității masticatorii și va
fi necesară protezarea.

Se mai ia în considerație tabloul clinic: localizarea breșei (dacă în zona frontală – indicație
absolută, dacă în zona laterală depinde de gradul de vizibilitate, întinderea breșei, contactele
ocluzale), starea dinților restanți (dacă vor putea suporta surplusul de presiune masticatorie),
echilibrul articular etc.

Se mai iau în considerație așa complicații ca dereglările psihice la tineri sau la persoane publice
în cazul leziunilor în zona frontală: dacă nu se pot folosi măsuri terapeutice, atunci se indică
tratamentul protetic.

Contraindicațiile generale reies din influența dereglărilor funcționale provocate de leziunile

sistemului stomatognat asupra întregului organism.

Dacă are loc o pierdere a eficacității masticatorii de până la 20%;

dacă pacientul are probleme psihice

91. Indicaţii relative către tratamentul protetic

Dacă se pierd 25-50% din eficiența masticatorie tratamentul protetic are o indicație relativă și
se alege minuțios lucrarea protetică;

92. Indicaţii absolute către tratamentul protetic

- Când este dereglată funcția fizionomică în zona frontală și nu se poate de rezolvat problema
prin metode terapeutice;
- Când sunt pierdute mai mult de 50% din eficacitatea masticatorie și sistemul stomatognat
împreună cu cel gastrointestinal nu o pot compensa;

- Când sunt maladii concomitente ca gastrita, ulcer gastric, duodenal etc.

93. Care sunt indicaţiile şi contraindicaţiile locale către tratamentul protetic

Indicațiile locale reies din influența dereglărilor morfofuncționale asupra sistemului
stomatognat.

Dacă prin măsuri terapeutice nu este posibilă restaurarea morfologică, tratamenul protetic este
indicat.

Contraindicațiile locale reies din influența dereglărilor morfofuncționale asupra sistemului

stomatognat

Dacă prin măsuri terapeutice este posibilă restaurarea morfologică, tratamenul protetic este
contraindicat

94. Concepţia contemporană despre indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului

protetic referitor la dezechilibrul ocluzal în caz de apariţie a breşelor în arcadele
dentare
Godon indica tratament protetic indiferent de mărimea și localizarea breșei cu scopul de a
restabili echilibrul ocluzal; Katz, Gofung ș.a. indicau tratament protetic numai când apărea
deformația arcadelor dentare;

De aici s-a format o concepție contemporană: tratamentul protetic prevede aplicarea

implanturilor sau este contraindicat dacă în cazul unor breșe unidentare din zonele laterale
când dinții care mărginesc breșa au țesuturile dure, parodontul sănătos și raportul interdentar
în această zonă permite ca dintele care și-a pierdut antagonistul să contacteze cu 2/3 a
coroanei antagonistului și nu există pericolul dezvoltării dezechilibrului articular.

95. În bază la ce date se determină indicaţiile şi contraindicaţiile către tratamentul

protetic
În bază la ce date se determină indicaţiile către tratamentul protetic

 tabloul clinic și posibilitatea lichidării leziunilor prin metode terapeutice (obturație,

albire): este indicat dacă prin metode terapeutice nu se poate lichida defectul;
 dereglările funcționale și influența lor asupra organismului în general: indicație relativă
dacă se pierd 25-50% din eficacitatea masticatorie, indicație absolută la pierderea a
mai mult de 50% din efic. mastic.
 starea sistemului stomatognat: localizarea breșelor, starea dinților restanți, a
echilibrului articular etc.

În bază la ce date se determină contraindicaţiile către tratamentul protetic

• tabloul clinic și posibilitatea lichidării leziunilor prin metode terapeutice (obturație, albire):
este contraindicat dacă se poate de obturat (în așa caz nu este necesar de protezat dintele);

• dereglările funcționale și influența lor asupra organismului în general: dacă sistemul

stomatognat și tractul gastrointestinal sunt în stare să compenseze pierderea eficacității
masticatorii, tratamentul protetic este contraindicat;
• starea sistemului stomatognat: maladii infecțioase, procese purulente, procese distructive
etc.

96. Argumentaţi indicaţiile către tratamentul protetic urgent

97. Argumentaţi legătura dintre modificările morfologice şi dereglările funcţionale

98. Principiul profilactic, curativ și biologic al tratamentului protetic

Principiul profilactic al tratamentului protetic

Procesele patologice de la nivelul sistemului stomatognat pot influența negativ starea altor
sisteme din organism (de ex. tractul gastrointestinal), de aceea principiul profilactic are rolul de
a reduce cât mai mult posibil această influență.

Principiu profilactic local – prevenirea afecțiunilor organelor și țesuturilor de la nivelul

sistemului stomatognat; se urmărește păstrarea integrității sistemului stomatognat pe o
perioadă de timp cât mai îndelungată prin respectarea igienei orale și protezarea efectuată la
timp. Proteza trebuie să ofere o echilibrare morfofuncțională, fizionomică și psihică.

Principiu profilactic general – prevenirea afecțiunilor altor organe, sisteme și chiar a întregului
organism; se urmăreș

Principiul curativ al tratamentului protetic.

Prevede refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a sistemului stomatognat

prin intermediul protezelor și a diferitor dispozitive. Include în sine realizarea și fixarea lucrării
protetice dar și perioada de acomodare cu aceasta.

Principiul biologic al tratamentului protetic

Prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra
organelor și țesuturilor atât ale sistemului stomatognat, cât și a întregului organism. Se alege
cel mai rațional plan de tratament, se face prepararea minim invazivă, se tinde spre
conservarea pe cât de mult posibil a țesuturilor dure, se aleg materiale care nu au toxicitate sau
nu provoacă reacții alergice, nu prezintă modificări de volum, culoare, duritate, elasticitate etc.
Se ia în calcul și starea generală a organismului, precum și caracterul pacientului.

99. Principiul biomecanic, homeostazic și ergonomic al tratamentului protetic

Principiul biomecanic al tratamentului protetic

Trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa; complexul

dinteparodont poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu este prevăzut pentru
așa ceva: asta trebuie de luat în considerație la echilibrarea presiunilor masticatorii;

Principiul homeostazic al tratamentului protetic

Conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta trebuie de creat un

echilibru între toate elementele SS; când se dereglează un component, sunt influențate
celelalte;

Principiul ergonomic al tratamentului protetic

Amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea lucrului ș.a. care
sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului.

100. Metode de tratament protetic. Caracteristica

Metoda de acoperire ,metoda de reconstituire ,metoda de substituire.
1.Metoda de acoperire consta in aplicarea unei coronite –aceasta este indicate in caz de
leziuni ale dintelui cand acesta nu mai poate fi restabilit therapeutic ,abraziunie
patologica,carii multiple si recidivante.

2.Metoda de reconstructie-aceasta consta in refacerea morfologiei si functiei unui dinte

prin aplicarea unei incrustatii
3.Metoda de substiruire –aceasta consta in utilizarea unor coroane de substituutii.se
indica in caz de leziuni mari,intinse,de-asemenea la dintii cu tratament endodontic
Deosebim tratament protetic

 imediat – proteza este confecționată până la extracția dinților sau altă operație în zona
OMF și este instalată pe câmpul protetic pe masa de operație sau în fotoliul
stomatologic după operație nu mai târziu de 24 de ore după aceasta; pacientul nu are
dereglări psihice din cauza absenței dinților, dinții restanți nu sunt suprasolicitați iar
sub baza protezei are loc formarea unei apofize alveolare mai favorabile (denumire:
protezare postoperatorie, proteze imediate);
 în timpul apropiat după operație – tratamentul începe în primele 2-4 săptămâni după
operație când încă are loc epitelizarea plăgii;
 tardiv – tratamentul începe după 3-4 luni după intervenție când apofiza deja s-a
format.