1. Scopul esenţial al examenului clinic.

Scopul examenului clinic: este stabilirea corectă a diagnosticului şi alcătuirea unui plan de
tratament adecvat.

2. Condiţiile deontologice şi de etică medicală în examinarea pacienţilor.

 Discuţia medicului cu pacientul urmăreşte stabilirea unui raport de încredere şi
colaborare, crearea unui suport psiho-social.
 Etica medicală se bazează pe principiile eticii general-umane  şi are elementele de
datorie, onestitate, iubire de oameni etc., ce sunt mult mai adânci decât în alte
specialităţi.
 De aceea, medicul ideal are nevoie de procedeele şi calităţile tuturor celorlalte
profesii: „elocvenţă de orator, energie de luptător, fineţe de diplomat,
spiritualitatea unui detectiv sau avocat”. 

3. Etapele examenului clinic al pacienţilor cu afecţiunilor OMF.

 Anamneza 
 Examenul clinic loco-regional
 Examenul clinic general
 Investigațiile de laborator și examenele coplementare
 Consultaţia altor specialişti (la necesitate)
 Cercetări bibliografice

4. Stabilirea identităţii pacientului (datele de paşaport).

Prin interogatoriu se stabilște, în primul rând, identitatea bolnavului: numele și
prenumele, vârsta, sexul, starea civilă, ocupația și adresa. 
Vârsta poate da indicații importante: unele boli au prognostic mai sever la tineri (tumorile
maligne, parodontopatiile marginale cronice, ș.a.); vârsta poate indica dacă bolnavul se
află într-o perioadă critică (pubertate, menopauză); unele indicații de intervenții
chirurgicale sunt în funcție de vârstă (în incluzia dentară, despicăturile labio-maxilo-
palatine, anomalii dento-maxilare, ș.a.).
Condițiile de muncă și viață precizează activitatea în mediu toxic sau necesitând efort
fizic intens, existența unor factori de stres, felul alimentației, abuzul de condimente, alcool
și tutun.

5. Examenul subiectiv. Anamneza. Metode. Avantaje, dezavantaje.

Examenul subiectiv. Observarea bolnavului începe chiar în momentul intrării sale în
cabinetul de consultații: mersul, aspectul general și comportarea; unele semne sau simptome
locale sau generale pot fi evidente din primul moment. 
Anamneza se efectuează conform unui plan în etape:
 date personale: sex, vârstă, domiciliu, profesie, stare civilă;
 motivele internării: ordonate pe categorii de sisteme şi aparate;
 antecedente heredocolaterale şi personale patologice şi fiziologice;
 condiţii de viaţă şi muncă: alimentaţia, locul de muncă, condiţii de trai;
 istoricul bolii: debutul bolii, simptomatologie, evoluţie, tratamente urmate.
Există trei modalităţi de a lua anamneza:
 Monologul (ascultarea): bolnavul relatează motivele prezentării la medic şi este
ascultat cu răbdare; medicul pune întrebări scurte, clare pentru detalierea
simptomelor 
 Dialogul: este un interogatoriu medic-bolnav; se pun întrebări precise care
urmăresc o anumită schemă
  Chestionarul (comunicarea în scris), poate fi completat acasă de către pacient sau
în sala de așteptare.

6. Acuzele principale cu care se adresează pacienţii cu afecţiuni OMF.

 Durerea;
 Apariţia edemului;
 Apariţia unor deformaţii;
 Prezenţa defectelor cu tulburări funcţionale
 Tulburări generale şi altele.

7. Durerea. Definiţia. Tipurile, caracterul. Elementele principale ce caracterizează

durerea.
Durerea este definita ca un stimul neplacut, care este perceput de catre mintea constienta.
Perceptia durerii incepe la un proces de conductivitate electro-chimica din zona dureroasa
catre creier. 
Reactia la durere implica un mecanism complex care se bazeaza pe varsta, sex, oboseala,
stare emotionala si experiente trecute.

 Cauza apariţiei - spontană sau provocată;

 Localizarea; 
 Iradierea;
 Caracterul: spontană, provocată de anumiți factori (alimente - dulce, rece, acru, sărat;
în timpul masticaţiei; temperatură înaltă, joasă).
 Intensitatea - înţepături, durere pulsatilă, fulgerantă, 
 Continuă sau  sub formă de crize (durata lor);
 Fenomenele asociate (salivaţii, tumefacţii, lacrimaţii, congestia feţei).
 Se calmează (sau nu) cu medicamente, schimbări de poziţie. 

8. Elementele principale ce caracterizează defectele şi deformaţiile.

Deformațiile. Vom stabili, încă de la început, când și în ce condiții au apărut aceste
deformații - spontan sau provocate (de exemplu cele post-traumatice), dacă au fost
precedente de alte simptome (de exemplu dureri dentare).
Se vor preciza caracterul deformațiilor - unice sau multiple, bine delimitate sau difuze - și
raporturile cu elementele anatomice din vecinătate. Trebuie subliniat că în această fază a
examinării pacientului ne interesează etapele parcurse de aceste fenomene den momentul
debutului până în momentul debutului până în momentul consultației. 
Evoluția deformației prezintă un deosebit interes: creștere rapidă, în câteva ore sau zile,
au creștere lentă, progresivă, în luni sau ani.
Atât în această etapă a anamnezei, cât și în cursul examenului fizic, va trebui să
identificăm despre care din următoarele tipuri de deformație este vorba, în raport cu
etiologia:
Anomalii de creștere, și anume:
 Lipsuri tisulare
 Excese tisulare, formând sau nu organe cu structură fundamentală, care poate fi
normală. În unele cazuri, aceste dezvoltări tisulare în exces reprezintă localizări
ectopice de țesuturi embrionare, alcătuind așa numitele “disembrioplazii”.
Deformații dobândite, incluzând:
 Atrofiile: reducerea de volum a unei structuri tisulare sau a uni organ;
  Hipertrofiile: mărirea de volum  umui organ sau țesut, fără creșterea numărului de
celule care le compun.
 Hiperplaziile: creșterea de volum  unor organe sau țesuturi, legată de creșterea
numărului de celule care le compun.
 Tumefacțiile: de regulă, consecința unor reacții de apărare și reparație ale
organismului.
 Tumorile: care, conform definiției lui Willis reprezintă “masa anormală de
țesuturia ăror creștere o depășește pe aceea a țesuturilor normale, nu este
coordonată cu aceasta și persistă în același mod, chiar și după suprimarea
stimulului care determinăaceastă transformare”.

9. Anamneza bolii (actualei maladii). Caracteristica.

Tulburarile functionale la nivelul fetei si cavitatii bucale , anume miscarile de
inchidere/deschidere a gurii, masticatia, deglutitia, fonatia sau mimica trebuie studiate in
detaliu pentru a putea depista cu exectitate afectiunea OMF.
Simptomele sau semnele generale ale bolii sunt :
 Cefaleea
 Insomnia
 Alterarea starii generale.
Observarea bolnavului trebuie sa inceapa chiar din momentul intrarii lui in cabinet :
mersul,aspectul general,unele simptome locale sau generale, etc;                                              
Nici o metoda de explorare oricit de complexa nu poate suplea amneza corecta si examenul
minutios al pacientului .

10. Anamneza vieţii.  Caracteristica.

Anamneza vietii pacientului se caracterizeaza in ordine cronologica, pe perioade de virsta,
avind un rol primordial in stabilirea cauzelor declansarii afectiunii care urmeaza a fi
stabilita.                                                Din datele obţinute din anamneza vietii pacientului
se poate stabili că este vorba de o patologie fiziologica sau patologica, factori declanşatori
etc. În mod special se pune accentul  pe  obiceiuri vicioase din copilărie (supt deget,
deglutiţie infantilă etc).
Condițiile de muncă și viața precizează activitatea în mediu toxic sau necesitînd efort
fizic intens,existența unor factori de stres,felul alimentației,abuzul de condimente,alcool și
tutun.
După ce se află motivele apelării bolnavului la medic,se stabilesc antecedentele eredo-
familiale,în special sifilis,tuberculoză,coagulopatii,predispoziția la carii dentare și
parodontopatii,boli de system osos,boli genetice,despicături labiomaxilo-
palatine,deformații maxilo-faciale.
Antecedentele personale se cercetează în ordine cronologică,pe perioade de
vîrstă.Antecedente fiziologice:cronologia erupției dinților temporari și
definitivi,menstruația,sarcini,menopauză. Antecedentele patologice: accidente de erupție
dentară ,obiceiuri vicioase,boli ale dinților și cavității bucale,pierderea precoce a
dinților,dacă i s-au efectuat extracții dentare,cum a suportat anestezia,dacă are tendință de
sîngerare exagerată.
Pentru a aprecia starea de sănătate ne interesăm cu privire la afecțiunile de care a suferit
sau pe care le prezintă în momentul consultației: sifilis,tuberculoză,boli infecto-
contagioase, rahitism, avorturi spontane, dacă a fost spitalizat pentru vre-o afecțiune
gravă ,dacă prezintă vre-o afecțiune cardio-vasculară,tulburări
sangvine,hemofilie,dificultate respiratorie sau afecțiuni pulmonare,boli debilitante, de
nutriție, tulburări  endocrine,diabet,hiperlipemii,afecțiuni renale, hepatice, reumatism,
afecțiuni neurologice. De asemenea,accidente suferite sau intervenții chirurgicale,dacă
urmează vre-un tratament medicamentos,dacă a fost tratat cu penicilină,corticoizi,dacă a
prezentat manifestări alergice,ast,eczeme,urticarie sau dermatografism,dacă este fumător
sau consummator de alcool.

11. Anamneza alergologică.

Efectuarea unei anamneze alergologice complete evita riscul aparitiei la pacientii
hipertensivi a alergiilor la anestezie locala,leziuni cardio - vasculare sau reactie alergica
la anumite medicamente ( de ex. pinicilina ),etc.
Testul alergologic poate consta într-un test de sânge sau într-un test cutanat. Testul cutanat
este însă cea mai utilizată metodă de stabilire a elementelor care ne produc reacţii alergice.
Testele alergologice cutanate sunt cele mai folosite teste alergologice. Ele sunt folosite
pentru a identifica atât alergenii din aer – seminţe, tutun, praf, păr de animale, pene, cât şi
alergenii alimentari – ouă, lapte, alune, nuci, stridii sau peşte. De asemenea testul alergologic
cutanat este folosit şi pentru a identifica alergiile la medicamente sau la veninul anumitor
animale.In OMF cel mai des se fac teste alergologice pt a determina sensibilitatea
organismului pacientului la anumite preparate(anestezice).
Testul alergologic cutanat constă în introducerea, în special în zona braţului, subcutanat sau
direct pe piele a unei cantităţi mici dintr-un alergen pentru a se vedea care este reacţia
organismului la alergenul respectiv. În unele cazuri în zona înţepată nu apare niciun fel de
reacţie, fapt ce sugerează lipsa unei alergii faţă de substanţa respectivă, în timp ce în alte
cazuri pot apărea: prurit, tumefierea zonei sau sensibilizarea locului. Cu cât reacţia este mai
intensă cu atât indiciul este mai concludent şi anume: există o reacţie alergică la stimulul
respectiv. De regulă, după realizarea testului alergologic cutanat, zona înţepată este acoperită
cu un material răcoros, sau cu o cremă pe bază de corticosteroizi, astfel încât posibilele reacţii
adverse să fie estompate.
Indicatii: inainte de orice fel de interventie/manopera chirurgicala
Insemnatate clinica: se efectueaza cu scop de a evita orice complicatie in urma manoperelor 
chirurgicale cum ar fi :soc anafilactic,eruptii cuatnate,edem.

12. Examenul obiectiv exo și endo-bucal. Caracteristica.

EXAMENUL EXOBUCAL - se va examina faţa prin inspecţie şi palpare.
Prin inspecţie se observă expresia feţei, inegalitatea pupilară,  existenţa unor ticuri,
modificările reliefurilor normale ale feţei şi gâtului.  Se verifică simetria feţei în repaus şi în
timpul mişcărilor mimicii. Inspecţia feţei se face atât din faţă cât şi din profil. Se apreciează
coloraţia tegumentelor, prezenţa de erupţii, plăgi,cicatrici.
Se apreciează asimetria determinată de o pierdere de substanţă, de prezenţa unei
tumefacţii sau tumori căreia i se descrie mărimea, forme, limitele. 
Palparea dă elemente importante în legătură cu procesele tumorale, traumatice,
inflamatorii. În traumatisme se cercetează dacă există mobilitate anormală sau deformaţii
osoase la nivelul marginilor orbitei, ale conturului mandibular ale piramidei nazale, etc. În
procesele inflamatorii prin palpare se obţin date asupra consistenţei (depresibilitate,
infiltraţie).
În cazul formaţiunilor tumorale se cercetează forma, întinderea, localizarea, mărimea,
suprafaţa (regulată, neregulată) conturul şi consistenţa : dură, moale, elastică, etc. Precum şi
gradul de mobilitate.
 Examenul ganglionilor regionali (submentonieri, submandibulari, pretragieni, genieni)
se face tot prin palpare, bilateral. Se cercetează mărimea lor, gradul de aderenţă faţă de
planurile adiacente, consistenţa, modul de dispunere, izolaţi sau în bloc, unici sau multiplii.
Articulaţia temporo-mandibulară este examinată prin palpare în conductul auditiv
extern bilateral, concomitent prin următoarea tehnică: se introduce indexul în conductul
auditiv extern şi se invită bolnavul să facă mişcări de închidere şi deschidere a gurii; se
constată amplitudinea mişcării condililor; se pot percepe auditiv şi palpatoriu zgomote.
Examenul obiectiv endobucal
Examenul endobucal - Pentru examenul endobucal este necesară o bună expunere a cavităţii
bucale, ce se realizează cu bolnavul aşezat în poziţie corectă pe fotoliul dentar, în condiţii de
vizibilitate şi iluminare bună. Pentru examinarea cavităţii bucale sunt indispensabile: oglindă,
pensă şi sondă dentară. Prin inspecţie se examinează succesiv orificiul bucal, buzele şi
vestibulul, deschiderea gurii şi cavitatea bucală propriu-zisă.
Inspecţia orificiului bucal şi buzele poate remarca despicături sau fistule labiale,
pierderi de substanţă sau cicatrici, manifestări patologice diverse. La inspecţia vestibulului
bucal se apreciează profunzimea şanţurilor vestibulare, starea frenurilor, aspectul general al
mucoasei şi coloraţia sa. Examenul deschiderii gurii poate pune în evidenţă situaţii diferite:
deschiderea normală, limitarea deschiderii  sau imposibilitatea deschiderii . Inspecţia cavităţii
bucale propriu-zise, se face în mod sistematic, începând cu cercetarea bolţii şi vălului palatin,
planşeului bucal, limbii. Palparea părţilor moi se execută bidigital pentru buze, obraji sau
limbă şi bimanual pentru obraji şi planşeu bucal.
Se percep eventual formaţiuni patologice în grosimea părţilor moi, apreciindu-se
mărimea, consistenţa, mobilitatea şi sensibilitatea leziunilor, raporturile lor cu ţesuturile din
jur.
Examenul dinţilor şi parodonţiului
Se apreciează forma arcadelor dentare, modul de implantare a dinţilor şi raporturile
interdentare, se studiază arcadele în raporturile lor reciproce. După examenul arcadelor
dentare, se face apelul dinţilor, notările făcându-se după sistemul celor două cifre.
Se examinează fiecare arcadă în parte, întotdeauna în aceeaşi ordine începând cu
semiarcada superioară dreaptă, în sensul mişcării acelor de ceasornic. Prin inspecţie directă
sau indirectă, cu ajutorul oglinzii se cercetează anomaliile de număr, formă, structură şi
poziţie ale dinţilor prezenţi, malformaţiile dentare, deviaţii, înclinări, etc.
Palparea dinţilor se realizează cu mânerul sondei (percuţie dentară) orizontal sau în ax,
durerile provocate dând indicaţii asupra stării inflamatorii a parodonţiului. Examenul
parodonţiului menţionează prezenţa sau absenţa tartrului dentar, coloraţia şi aspectul gingiei
(hiperplazică, retractată, existenţa de pungi gingivale, etc.).

13. Examenul stării generale a bolnavului, scopurile principale, corelaţia dintre starea
generală şi leziunile oro-maxilo-faciale.
Scop: delimitarea PACIENȚILOR CU O STARE APARENT bună, dar cu risc pt intervențiile
de Ch.stomatologică, extracții
Se apreciaza tipul constitutional,dezvoltarea generala,starea de nutritive,dezvoltarea
musculaturii si a scheletului,prezenta eventuala de edeme,echimoze,hematoame,cicatrice,
eruptii,transpiratii exagerata sau insuficienta,surmenajul,starea psihica echilibrata sau
labila,starea de neliniste sau teama. 
Se inregistreaza semnele vitale: temperature,pulsul, tensiunea arterial si ritmul respirator.
Pentru bolnavii prezentati in ambulatory,datele cu privire la starea aparatului cardiovascular,
respirator,digestive,excretor, se obtin in cadrul anamnezei si se apreciaza prin colaborarea cu
alte specialitati. Pentru bolnavii spitalizati se face examenul complet am pielii si
mucoaselor,limfonodulilor precum si al tuturor aparatelor si sistemelor,poate fi necesar
examenul otorinolaringologic si uneoriexamenul oftamologic.
Se vor efectua cercetari generale a organismului ca: biochimia singelui,analiza generala a
singelui, analiza urinei,se masoara Ta,puls,temperatura etc.

14. Explorări paraclinice loco-regionale și generale utilizate în chirurgia OMF. Scopul şi

rolul lor pentru precizarea diagnosticului.

EXAMENE PARACLINICE
Se pot enumera următoarele posibilităţi de investigaţii paraclinice ale afecţiunilor oro-maxilo-
faciale.
a. Examenul radiologic
b. Scintigrafia
c. Ecografia
d. Biopsia
e. Citodiagnosticul
g. Puncţia exploratoare
h. Stomatoscopia
i. Teste de colorare vitală a mucoasei bucale
l. Transiluminarea
aa. Examenul secreţiei salivare
ee. Examenul bacteriologic
tt. Craniometria
a. Examenul radiologic - foloseşte radiografiile standard fie în incidenţe endobucale,
retrodentare pentru leziuni ale regiunilor dento-alveolare, fie incidenţe extraorale în tehnici extrem
de variate pentru explorarea oaselor maxilare: semiaxială, axială, profil şi baza craniului.
Tehnici speciale
Radiografiile panoramice obţinute prin diferite operaţii şi tehnici (Panoramix, Panorax) care
realizează pe un singur film într-o singură expunere imaginea întregii regiuni alveolo-dentare a
mandibulei şi a infrastructurii maxilarului.
Tomografii convenţionale simple, permit obţinerea de imagini ale unor straturi subţiri la
profunzimi diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) - constă în execuţia de radiografii după introducerea în glandele
salivare (parotide, submaxilare) a unei substanţe de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiană prin puncţie directă a arterei carotide externe sau prin cateterism
retrograd pe calea arterei temporale superficiale şi introducerea unei substanţe radioopace triiodată.
Este indicată în malformaţiile şi tumori vasculare, tumori ale maxilarelor şi glandelor parotide,
anevrisme arteriovenoase.
Scanner - tomodensitometrie sau tomodensimetrie (Cormack - 1963, Hounsfield - 1972) este
o tehnică de explorare cu razele X a unei structuri sub diferite unghiuri şi reconstituirea imaginii
acesteia cu ajutorul unui ordinator care apreciează cantitativ diferenţele de structuri. Ei situează o
tumoră în contextul său anatomic.
b. Scintigrafia salivară realizată cu Th 99, este indicată pentru explorarea morfologică a
parenchimului salivar, precizând sediul topografic al unei leziuni.
c. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completează radiologia furnizând date pentru
diferenţierea tumorilor solide de cele lichidiene, rezultate pozitive în diagnosticul tumorilor maligne
ale glandelor parotide.
d.  Biopsia este în unele cazuri singura metodă care poate preciza diagnosticul. Ca metode se
folosesc:
- biopsie prin excizie - indicaţie pentru leziuni mici, superficiale sau profunde bine delimitate;
- biopsie prin incizie - folosită pentru leziunile întinse şi voluminoase care pentru rezolvare
necesită o intervenţie mai laborioasă;
- biopsie prin chiuretaj - folosită pentru leziunile ulcerate, vegetante sau cele profunde
exteriorizate;
- biopsie prin aspiraţie (forajul bioptic) - se practică pentru leziuni profunde, dificil accesibile.
Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu se face biopsie unei
leziuni presupusă malignă, dacă nu dispunem de posibilitatea sau competenţa de a efectua
tratamentul complet al cazului, întrucât biopsia poate accelera boala (evoluţia tumorii); un rezultat
bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesită repetarea biopsiei.
e. Citodiagnosticul sau citologia exfoliativă, constă în examinarea directă a celulelor
superficiale recoltate prin amprentă direct pe lamă sau puncţie cu un ac subţire. Dă relaţii
aproximative despre caracterul benign sau malign al unei leziuni.
g. Puncţia exploratoare se face cu ace groase sau trocare adaptate la o seringă. Este indicată
pentru precizarea diagnosticului unor formaţiuni tumorale ale părţilor moi sau ale maxilarelor,
evacuarea unui hematom, în colecţii purulente. Permite examenul bacteriologic, histologic, etc. al
produsului recoltat.
h. Stomatoscopia, investigaţie a mucoasei bucală executată cu un aparat optic, care măreşte
imaginea de 10-20 ori. Permite observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei bucale şi chiar a
chorionului cu vascularizaţia sa; poate surprinde precoce modificări suspecte de malignitate.
i. Teste de colorare vitală a mucoasei bucale pentru depistarea leziunilor maligne. Se
utilizează curent testul Schiller cu lugol sau testul Richard cu albastru de toluidină; zonele patologice
reţin mai intens colorantul.
l Transiluminarea sau diafanoscopia este folosită pentru descoperirea leziunilor dentare, ale
sinusului maxilar sau ale obrazului. Foloseşte o sursă de lumină puternică şi se execută într-o cameră
obscură. Se observă pe fondul luminat, transparenţa, opacifierile produse de un sinus bolnav, calculi,
mici tumori sau dinţi devitali.
m. Examenul secreţiei salivare - Saliva parotidiană sau submandibulară se recoltează prin
cateterism prin tuburi depolietilen şi se analizează cantitativ şi calitativ (pH., structură chimică,
citologie). 
n. Examenul bacteriologic al produselor patologice recoltate direct de pe suprafaţa leziunilor,
de la nivelul orificiilor fistuloase sau prin puncţie din colecţii închise, în vederea izolării şi identificării
germenilor şi antibiogramei.
 o. Craniometria constă în măsurarea distanţelor dintre diferite puncte antropometrice
cranio-faciale, fiind indicată în vederea corecţiei unor deformaţii congenitale sau dobândite, ale
masivului osos cranio-maxilar.

15. Examenele de laborator. Indicaţii şi însemnătatea clinică.

 hemograma (eritrocite, leucocite, trombocite, hemoglobina);
 timpul de sângerare și coagulare;
 timpul de retracție a cheagului, hematocritul; 
 glicemia; 
 colesterolul;
 vitamina D;
Hematocritul reprezintă volumul ocupat de celulele sanguine într-o probă de sânge și se
determină prin centrifugarea sângelui făcut incoagulabil într-un tub gradat de 100 mm3. 
Valori normale:          - bărbați: 40-52 ml/100 ml 
                                   -femei: 37-47 ml/100 ml 
                                   -copii: 35-39 ml/100 ml 
Proba permite dozarea procentuală a masei eritrocitare, în raport cu volumul sângelui
integral, în scopul aprecierii stării de anemie sau, eventual, a policitemici.
16. Examenul bacteriologic. Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea clinică.
Examenul bacteriologic – presupune recoltarea produselor patologice direct de pe
suprafata leziunilor, de la nivelul orifificiilor fistulare, de pe traiectul fistulos sau prin
punctie din colectii deschise. Se izoleaza, cultiva si identifica germenii din leziune si se
studiaza sensibilitatea lor la antibiotice
Examenul bacteriologic da adesea si indicii referitoare la sursa de infectie si permite
deci, eliminarea ei.

17. Examenul morfologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic.

18. Examenul histologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic.

Examenul histologic
  Este analizarea microscopica a unor fragmente de organe sau tesuturi. Acestea se
recolteaza prin biopsie, realizata printr-o mica  interventie chirurgicala (ca biopsia
ganglionara). Fragmentele sunt astfel prelucrate ca sa devina posibila examinarea la
microscop a structurii lor, facindu-se astfel un examen histopatologic

19. Examenul citologic. Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic.

Examenul citologic ( citodiagnosticul)
Consta in examinarea celulelor sperficiale recoltate prin amprenta directa pe lama ,
prin raclarea cu o cpatula sau prin punctie cu un ac  subtire. Este folosit pentru a
determina daca celulele au caracter benign sau malign.

20. Biopsia. Definiţia. Metodele. Indicaţii şi însemnătatea clinică.

Biopsia  reprezinta prelevarea "in vivo" a unui fragment de tesut (normal sau patologic) in
scopul efectuarii unui examen histologic (anatomopatologic)
Metode:
Prin excizie-in urma interventiei chirurgicale se extrage un organ /zona de tesut  anumit ce
necesita biopsie,indicate pt leziuni mici,superficial bine delimitate.
Prin incizie-se ia catre biopsie doar un fragment de tesut /sau de organ ,indicat pt leziuni
intinse voluminoase,profunde
Prin chiuretaj- folosita pt leziuni ulceroase profund exteriorizate
Prin aspiratie-materialul de examinat se extragere cu ajutorul unui aparat vacuum/ac fin
Foraj biopsic-pt leziuni profunde dificil accesibile.
Se indica in:tumori de dimensiuni mici si tumori parotidiene.
 Biopsia permite diagnosticarea unei anomalii locale, de exemplu o tumora, sau ale unor
simptome generalizate. Uneori, se cauta sa se asigure ca o leziune cunoscuta  nu
contine celule canceroase. Mai multe biopsii succesive pot fi practicate pentru a verifica daca
evolutia unei boli este favorabila sub tratament. Ea aduce o certitudine a diagnosticului si nu o
probabilitate, si indica, intre mai multele varietati cunoscute ale unei aceleiasi boli, pe cea
care este in cauza; biopsia precizeaza intinderea leziunilor, gradul lor de penetrare in tesuturi.

21. Examenul alergologic. Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea clinică. 

Testul alergologic poate consta într-un test de sânge sau într-un test cutanat. Testul cutanat
este însă cea mai utilizată metodă de stabilire a elementelor care ne produc reacţii alergice.
Testele alergologice cutanate sunt cele mai folosite teste alergologice. Ele sunt folosite
pentru a identifica atât alergenii din aer – seminţe, tutun, praf, păr de animale, pene, cât şi
alergenii alimentari – ouă, lapte, alune, nuci, stridii sau peşte. De asemenea testul alergologic
cutanat este folosit şi pentru a identifica alergiile la medicamente sau la veninul anumitor
animale.In OMF cel mai des se fac teste alergologice pt a determina sensibilitatea
organismului pacientului la anumite preparate(anestezice).
Testul alergologic cutanat constă în introducerea, în special în zona braţului, subcutanat sau
direct pe piele a unei cantităţi mici dintr-un alergen pentru a se vedea care este reacţia
organismului la alergenul respectiv. În unele cazuri în zona înţepată nu apare niciun fel de
reacţie, fapt ce sugerează lipsa unei alergii faţă de substanţa respectivă, în timp ce în alte
cazuri pot apărea: prurit, tumefierea zonei sau sensibilizarea locului. Cu cât reacţia este mai
intensă cu atât indiciul este mai concludent şi anume: există o reacţie alergică la stimulul
respectiv. De regulă, după realizarea testului alergologic cutanat, zona înţepată este acoperită
cu un material răcoros, sau cu o cremă pe bază de corticosteroizi, astfel încât posibilele reacţii
adverse să fie estompate.
Indicatii: inainte de orice fel de interventie/manopera chirurgicala
Insemnatate clinica: se efectueaza cu scop de a evita orice complicatie in urma manoperelor 
chirurgicale cum ar fi :soc anafilactic,eruptii cuatnate,edem.

22, Stomatoscopia, investigaţie a mucoasei bucală executată cu un aparat optic, care măreşte
imaginea de 20-30 ori. Permite observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei bucale şi chiar
a chorionului cu vascularizaţia sa; poate surprinde precoce modificări suspecte de malignitate.

23. Termografia sau termoviziunea computerizată este o metoda de diagnosticare de

ultima oră, neinvazivă, nedăunătoare nici pentru pacient nici pentru medic, cu o acuratețe
comparabilă cel puțin cu celelalte metode de diagnostic imagistic, prin care se pot descoperi
peste 150 de boli. Termografia se bazeaza pe detectarea cresterii circulatiei vaselor de sange si
schimbarile metabolice asociate cu aparitia si cresterea tumorilor.

24. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completează radiologia furnizând date pentru

diferenţierea tumorilor solide de cele lichidiene, rezultate pozitive în diagnosticul tumorilor
maligne ale glandelor parotide.
Tehnica permite vizualizarea unor organe interne  cu ajutorul ultrasunetelor. ECG este folosită
și în imageria intervenționala pentru a dirija gesturile puncției sau biopsiei. În blocul operator,
ea poate ghida explorarea chirurgicală, datorită simplității și a calității sale de a nu vătăma,
ecografia este adesea primul examen practicat pentru stabilirea unui diagnostic. 

25. Examenul radiologic - foloseşte radiografiile standard fie în incidenţe endobucale,

retrodentare pentru leziuni ale regiunilor dento-alveolare, fie incidenţe extraorale în tehnici
extrem de variate pentru explorarea oaselor maxilare: semiaxială, axială, profil şi baza
craniului.
Tehnici speciale: Radiografiile panoramice obţinute prin diferite operaţii şi tehnici
(Panoramix, Panorax) care realizează pe un singur film într-o singură expunere imaginea
întregii regiuni alveolo-dentare a mandibulei şi a infrastructurii maxilarului.
Tomografii convenţionale simple, permit obţinerea de imagini ale unor straturi subţiri la
profunzimi diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) - constă în execuţia de radiografii după introducerea în
glandele salivare (parotide, submaxilare) a unei substanţe de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiană prin puncţie directă a arterei carotide externe sau prin cateterism
retrograd pe calea arterei temporale superficiale şi introducerea unei substanţe radioopace
triiodată. Este indicată în malformaţiile şi tumori vasculare, tumori ale maxilarelor şi
glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase.
Scanner - tomodensitometrie sau tomodensimetrie (Cormack - 1963, Hounsfield - 1972) este
o tehnică de explorare cu razele X a unei structuri sub diferite unghiuri şi reconstituirea
imaginii acesteia cu ajutorul unui ordinator care apreciează cantitativ diferenţele de structuri.
Ei situează o tumoră în contextul său anatomic.
26. Radiografiile endoorale.
Radiografia periapicală. Caracteristica.
Radiografia retro-alveolara sau periapicala este o radiografie mica pe care se vad 2 maxim 3
dinti. Obiectivul acestui tip de radiografie este de a vizualiza varful radacinilor unui
dinte.Astfel, medicul stomatolog poate observa atat dintele cat si osul inconjurator pe acelasi
film. Radiografia retro-alveolara se poate folosi atat pentru dintii anteriori cat si pentru cei
posteriori. Acest tip de radiografie are rolul de a oferi detalii mai exacte privind afectiunile
unui anumit dinte sau eventualele tratamente anterioare. Se poate folosi pentru a se stabili
daca este nevoie de un tratament endodontic sau pentru a verifica succesul acestui tratament
dupa efectuarea obturatiei de canal sau in OMF in urma extractiilor sau fracturilor dentare de
a observa resturile radiculare,pozitia si localizarea lor.
Filmul introdus în cavitatea bucala se aşează pe zona corespunzătoare de radiografiat –
 se fixează de obicei cu indexul de către pacient ,filmul cu faţa anterioară va fi în contact cu
coroana şi gingia (faţa posterioară va fi orientată spre interiorul cav.bucale). Se vor evita
presiunile excesive pe film pt a nu-l încurba (determinând deformări) = se va păstra o alură
rectilinie, plană a filmului. Marginea ocluzală a filmului va depăşi cu 2-3 mm marginea
incizală/ocluzală a dinţilor.

27. Radiografie cu film mușcat (standartizat)sau Bitewing. 

Se evidențiază coroanele dinților, arătând în același timp dintele de sus și cel corespunzător de
jos. Se pot observa și cele mai întâlnite probleme stomatologice: caria, tartrul, pierderi în
densitatea osoasă și boli gingivale. Pentru efectuarea acestui tip de radiografie se introduce
filmul în gura pacientului și acesta trebuie să efectueze o mușcătură cât mai naturală. 

28. Radiografie ocluzală - maxilară și mandibulară. Acest tip de radiografie este mai mare
decât primele două si evidențiază localizarea și dezvoltarea dinților. O radiografie ocluzală
cuprinde întreaga arcadă, fie cea superioară, fie cea inferioară. Este utilizată pentru a vedea
dinții care înca nu au erupt, fracturi de maxilar, chisturi, abcese și obiecte străine.

29. Ortopantomografia .Caracteristica.Tipurile.

Radiografie panoramica sau Ortopantomografie. Radiografia panoramica ofera imaginea
intregii danturi si a maxilarului pe un singur film. In timpul procedurii, mecanismul se roteste
in jurul capului, in timp ce pacientul este complet nemiscat. Acest tip de radiografie capteaza
imaginea unor locuri mai greu accesibile, cum ar fi maselele de minte sau articulatiile
temporo-mandibulare. Desi pune foarte bine in evidenta fracturile mandibulare si alte
afectiuni in aceasta zona, imaginea panoramica nu este eficienta evaluarea densitatii osoase si
a cariilor.Ortopantomografia poate fi obținută prin diferite operaţii şi tehnici (Panoramix,
Panorax).
Radiografia panoramică digitală
 Aparatul este Kodak 9000 3D.
 Sistem digital de radiografii panoramice si cefalometrice (cu ajutorul bratului
cefalometric optional) cu optiune de creare de imagini 3D.    
Concepții privind anatomia panoramică normală
1)Structurile anatomice sunt alungite și răsfirate, Structurile liniei mediene pot fi proiectate ca
o imagine simplă sau dublă, Se formează imagini fantomă, Pe imagine pot apărea unele
țesuturi moi, Sunt vizibile spații aeriene, Pot apărea spații radiotransparente sau radioopace
Etapele de realizare
1)Mușcarea piesei orale în dreptul șanțului de referință sau utilizarea dispozitivului de sprijin
al bărbie  la pacienții edentați, Închiderea elementelor de ghidare lateral, Poziționarea bărbiei
 pacientului pe dispozitivul de sprijinire, Asigurarea verticalității poziției pacientului, Înghite,
nu mișca , expunerea.

30. Tomografia computerizată (TC).Caracteristica.Însemnătatea clinică.

 Este o metoda de investigatie  radiologica ce permite reprezentarea grafica a unor sectiuni sau
planuri tomografice ale corpului cu ajutorul unui computer care prelucreaza  valorile de
absorbtie a unui fascicul de raze Rontgen. Valorile de absorbție, captate de senzori și
prelucrate de computer, sunt reprezentate fie numeric, fie grafic, prin transformare într-o
variație de tonalitate (diferite grade de gri sau de alte culori), în conformitate cu o scală
cromatică, atribuind  o culoare pentru o anumită densitate.
 Avantaj  evidentiere cu claritate structuri tisulare, normale si patologice, cu opacitate redusa
fata de razele Rontgen si cu densitate apropiata intre ele, cum sunt partile moi.
 Dezavantaje Rezolutia insuficienta a leziunilor situate in muschi;
Obligativitatea injectarii unei substante de contrast pentru vizualizarea vaselor;
Artefacte mari datorate obturatiilor de amalgam sau coroanelor metalice dentare. 
 
Tomografia computerizată  (CT), de asemenea, cunoscută sub numele de Tomografie
Computerizată Axială (CAT) este o tehnică imagistică sofisticată, neinvazivă care combină
echipamente speciale cu raze X şi computere pentru a realize imagini detaliate ale
structurilor din interiorul corpului, în scopul obţinerii de informaţii diagnostice. Imaginile
transversale obţinute în urma scanării computer tomografice a zonei de interes sunt
examinate pe un monitor de calculator şi pot fi imprimate pe film sau transferate pe un CD.
Astfel, ele pot fi arhivate, şi reutilizate în cazul în care se doreşte o a doua opinie medicală
sau se urmăreşte evoluţia în timp a unei boli.
Scanarea computer tomografică a organelor interne (ficat, pancreas, inimă, plămâni, rinichi,
creier), a oaselor (coloana vertebrală, oasele mâinii, membrelor inferioare, oasele bazinului), a
ţesuturilor moi (muşchi, articulaţii) şi a vaselor de sânge, oferă o mai mare claritate
comparativ cu examinarea ultrasonografică şi dezvăluie detalii în baza cărora medicii
radiologi pot diagnostica afecţiuni existente la aceste nivele, inclusiv diverse tipuri de cancer.
31. Rezonanța magnetică nucleară este o metodă recentă de investigație, bazată pe
recepționarea impulsurilor electromagnetice de spin sau a densității protonilor cu ajutorul unei
instalații supraconductoare, care lucrează într-un câmp magnetic intens.
Această metodă realizează imagini în planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor
anatomice ale tumorilor cu părțile moi, inclusiv cu elementele vasculare de vecinătate, fără să
fie necesară injectarea unei substanțe de contrast. Sunt evidente o bună capacitate de
discriminare tisulară și o mare sensibilitate pentru detectarea țesutului tumoral.
Cu toate aecstea, RMN este încă puțin utilizată din cauza prețului mare a instalației și un grad
de discomfort pentru pacient, care trebuie să stea imobil un timp îndelungat.
32. Radiografii cu utilizarea substanței de contrast.Caracteristica.Indicații și
însemnătatea clinică:sialografie,angiografie,scintigrafia,fistulografia.
 Sialografia a fost imaginata in 1925 de Iacobovici si Popoliza,care au efectuat prima
sialografie parotidiana.
În cazul glandelor salivare se instileaza prin orificiul excretor,cu ajutorul unui cateter sau ac
special fara virf,o substanta de contrast liposolubila(lipiodol)sau hidrosolubila,care patrunde
in arborele canalicular,vizualizindu-l.O tehnica asemanatoare se utilizeaza in cazul
fistulografiilor. Salivografia permite diagnosticarea unor afectiuni specifice glandelor
salivare – sialoze, afecțiuni inflamatorii, litiază salivară, tumori ale glandelor salivare, boala
Sjogren, etc.
 Scintigrafia este o metoda de investigatie care foloseste izotopi radioactivi ce se pot localiza
intr-un tesut sau organ,intr-o concentratie diferita fata de tesuturile din jur.Radiatiile emise
 sunt captate de o camera de scintilatie,care permite realizarea unei harti scintigrafice a
regiunii examinate.
Radioizotopii pot fi “pozitivi”,cind concentratia lor in zona afectata de un proces patologic
este mare,sau “negativi”,cind concentratia lor este mica. Scintigrafia salivara se efectuiaza cu
technetium 99 (99Tc)metastabil si este deosebit de utila pentru stabilirea potentialului
functional simultan pentru toate glandele salivare,care practic imposibil de investigat prin alte
metode.
In cazul oaselor maxilare,indicatia scintigrafiei o constituie apreciera mineralizarii si
depistarea precoce a tumorilor (metastazelor osoase) . 
 Angiografia examen radiologic care permite examinarea volumului interior al unui vas
sangvin (artera sau vena) si ale ramurilor in care se imparte acest vas. 
Indicații - O angiografie este utilizata, in principal, pentru studierea vaselor inimii si
ale plamanilor, celor ale creieruluisi maduvei spinarii (angiografii cerebrale si medulare) si a
celor ale membrelor si viscerelor (rinichi, mezenter). Acest examen serveste la depistarea
leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (ingrosarile) consecutive ateromului
(depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii localizate ale arterelor), ocluziilor
unui vas de catre un aterom sau de catre un cheag. angiografia mai permite sa fie distinsa o
disectie arteriala (clivaj al peretilor) sau prezenta unei malformatii arteriovenoase. 
Inaintea unei interventii chirurgicale, o angiografie da posibilitatea sa se studieze raporturile
anatomice intre vase si leziunea de operat. In sfarsit, angiografia permite sa se practice
angioplastii (tehnici de dilatare a unui vas), embolizari (ocluzii terapeutice ale unui vas) si o
chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculara a medicamentelor anticanceroase).
Aceasta tehnica este denumita "radiologie interventionala".
 Fistulografie – radiografie efectuată cu utilizarea unei substanțe radioopace când este
introdus în fistula prin cateter. Cantitatea de raze X agent de contrast depinde de lungimea
fistulei, grosimea și ramificare acesteia. Medicamentul este injectat sub controlul cu raze X.
După Fistulografie substanțele radioopace trebuie scoase din fistulă. În acest scop, este posibil
să se sugă prin seringă, dacă este necesar, se poate saline lavajul fistula pentru îndepărtarea
mai aprofundată a contrastului.
      La scurt timp după Fistulografie posibil să apară febră, disconfort, dureri în fistula. Toate
aceste fenomene  de obicei dispar singure, în câteva zile. Se mai examinează și tractul
sinusurilor.
 (indicații pentru Fistulografie):
       1. Pentru a clarifica întinderea fistulei
       2. Pentru a identifica direcția canalului  fistulei
       3. Pentru a determina comunicarea canal fistula cu organele vecine și țesuturi
       4. Pentru a identifica dungi în țesutul moale

33.Teleradiografia.Caracteristica.Scopul și însemnătatea clinică.

Proiectii cefalometrice sau Teleradiografii de fata si profil. Acest tip de radiografie
evidentiaza intregul craniu si este folosita pentru a examina dintii in legatura cu maxilarul si
profilul pacientului, fiind posibile măsurătorile unor unghiuri și raporturi antropometrice. Este
utilizata în special de către medicii ortodonți.