Tema 1: FACTORII DE RISC ÎN APARIŢIA CARIEI DENTARE.

1. Cum se clasifică factorii de risc în apariţia cariei dentare? 

evenimente din viață care cresc probabilitatea de imbolnāvire de o anumită boalä.
CLASIFICAREA FACTORILOR DERISCIN APARITIA CARIEI DENTARE:
 Factori biologici
 Maladii sistemice, tratamente sau dizabilități
 Factori sociodemografici
 Factori comportamentali
Factori biologici:
 experiența carioasă anterioară modificări de structură ale smalțului,
 zone anatomice dentare susceptibile,
 hipoplazia de smalt,
 concentrația sporită a tulpinilor Streptococcus mutans în salivă și placă bacteriană,
 carii de biberon în antecedente,
 factori genetici ş.a.
Maladii sistemice, tratamente sau dizabilități care pot influența riscul carios:
o modificarea ratei secreției sau compoziției salivei (boli autoimune, SIDA, diabet, boala Parkinson,
fibroza cistică, senilitatea, depresia endogenă tratată cu antidepresive, tumori craniene, cicatrice
postchirurgicale, tumori ale glandelor salivare, sialolite, sialoadenite) și
o modificarea capacității de tampon, pH-ul salivei în cazrul bolii de reflux gastroesofagian, ulcer
gastric;
o modificarea obiceiurilor alimentare, tulburäri de alimentație (bulimia, anorexia), consumul
frecvent al alimentelor cu potențial cariogen mare;
o administrarea medicamentelor cu conținut crescut de zahăr
o radiații în regiunea capului și gâtului - disfuncția glandelor salivare;
o boli in perioada primei copilării care influențează formarea smalțului;
o dizabilități fizice sau psihice
Factori sociodemografici:
 venitul familiei,
 vârsta mamei,
 etnia,
 ocupația părinților,
 rangul copilului,
 numărul mare de membri în familie,
 mediul de trai,
 statut de emigrant,
 lipsa serviciului, lipsa îngrijirii materne,
 concentrația insuficientă de F în apa potabilă și fluorizare suboptimală,
 sănătate orală inadecvată a părinților,
 concentrația sporită a Streptococcus mutans în salivă și placă bacteriană la părinți.
Factori comportamentali:
¤ lipsa alăptării naturale,
¤ frecvența alăptări,
¤ folosirea biberonului cu băuturi îndulcite în timpul somnului sau la cerere,
¤ vârsta primei examinări la medicul stomatolog cu scop preventiv
¤ particularitățile dietei și orarul alimentar inadecvat (gustări frecvente, cantitate mare de glucide
rafinate şi produse de patiserie),
¤ igienă orală necorespunzătoare (frecvența periajului, vârsta începerii periajului, lipsa pastei de dinți,
tehnica incorectă de periaj),
¤ formarea deprinderilor nesanogene în mediul familiar (lipsa supervizăii periajului de către părinți,
periaj şi flossing neregulat al mamei, transfer salivar maternal la copil),
¤ vizite neregulate la stomatolog,
¤ lipsa de cooperare și anxietatea crescută a copilului etc.
1
 2. Ce condiţii (după Keyes P.H.) sunt necesare pentru apariţia cariei dentare?

Pentru apariţia cariei dentare este necesară prezenţa unor anumite condiţii:

1. Prezenţa microorganismelor în placa dentară.

2. Insuficienţa mecanismelor specifice (imune) şi nespecifice de apărare a cavităţii orale.

3. Dereglarea alimentaţiei.

4. Factorul de timp.

3. Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează în perioada antenatală?

În perioada antenatală următorii factori nocivi pot influenţa negativ sănătatea orală
a gravidei şi fătului:
- patologii ale organelor şi ale sistemelor organismului gravidei: endocrin, gastro-intestinal, cardio -
vascular, nefropatii etc;
- patologii ale gravidităţii: toxicozele gravidelor etc;
- alimentaţia insuficientă şi iraţională pe durata sarcinei;
- conţinutul scăzut de F în apa potabilă;
- condiţiile precare de trai şi de muncă;
- intoxicaţiile (metale, mercur, alcool etc);
- sănătatea orală precară a gravidei;
- numărul sarcinii (odată cu creșterea numărului de sarcini crește și riscul de apariție a cariei)etc.

4.  Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează în perioada postnatală?

În primul an de viaţă:
- igiena orală precară;
- tipul şi caracterul alimentaţiei (naturală, artificială, mixtă);
- frecvența alimentației (creșterea necontrolată a numărului de mese crește riscul carios);
- maladiile generale ale tractului gastro-intestinal; malnutriția, hipovitaminosele; rahitismul ş.a;
- eruperea precoce sau tardivă a dinţilor;
- hipoplaziile smalţului sau defectele de dezvoltare a țesuturilor dure dentare;
- conţinutul scăzut de F în apa potabilă etc

5. Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează la copii de vârstă fragedă?

Igiena bucală nesatisfăcătoare, conținutul scpzut de fluorîn apa potabilă, anomaliile poziției dinților,
ocluziei; hipoplaziile dentare, hiposalivația, alimentația irațională, surplus de glucide, insuficineța
proteinelor, a vitaminelor A, gr, B, C, și a compușilor Ca, P, F

6. Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează la copii de vârstă ante- și pre-
școlară?
- igiena bucala nesatisfacatoare;
- cantitatea F in apa potabila;
- anomaliile de pozitie a dintilor, a ocluziei, aparate ortodontice etc.;
- hipoplaziile dentare;
- eruperea dintilor (precoce sau tardiva);
- hiposalivatia, mediul acid al lichidului bucal; continutul ionilor de Ca, P, F s.a., a
fermentilor, a imunoglobulinelor etc.;
maladii generale ale diferitor sisteme: tractului gastro-intestinal, endocrine, cardio-vasculare etc.
2
 7. Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează la copii de vârstă școlară?
La copii şi adolescenţi:
- igiena bucală precară;
- conținutul scăzut al F în apa potabilă;
-experiența carioasă anterioară;
- anomaliile de poziţie a dinţilor, a ocluziei, aparate ortodontice etc.;
- hipoplaziile dentare sau defectele de dezvoltare a țesuturilor dure dentare;
- eruperea precoce sau tardivă a dinţilor;
- hiposalivaţia, mediul acid al lichidului bucal;
-carenţa ionilor de Ca, P, F ş.a., a fermenţilor, a imunoglobulinelor etc;
- maladii generale ale diferitor sisteme: tractului gastro-intestinal, endocrin, cardio-vascular, etc;
- alimentaţia iraţională: surplus de glucide, insuficienţa proteinelor, a vitaminelor A, D, C, gr. B ş.a.

8. Ce factorii predispozanţi în apariţia cariei dentare acţionează la copii de vârstă pubertară?

La adolescenți în perioada pubertară:
- igiena bucală precară;
- anomaliile de poziţie a dinţilor, a ocluziei, aparate ortodontice etc.;
- hipoplaziile dentare sau defectele de dezvoltare a țesuturilor dure dentare;
- greutatea peste limitele normei a nou-născutului – factor predispozant de apariție a cariei dentare la
adolescenți;
-obezitatea;
-experiența carioasă anterioară;
- hiposalivaţia, mediul acid al lichidului bucal;
-carenţa ionilor de Ca, P, F ş.a., a fermenţilor, a imunoglobulinelor etc;
- maladii generale ale diferitor sisteme: tractului gastro-intestinal, endocrin, cardio-vascular, etc;
- alimentaţia iraţională: alimente moi și lipicioase, băuturi carbogazoase,surplus de glucide, insuficienţa
proteinelor, a vitaminelor A, D, C, gr. B ş.a.

Tema 2: METODE DE EVALUARE A RISCULUI CARIOS.

1. Descrieţi metodele de apreciere a rezistenţei smalţului la acţiunea acizilor.
Metoda de apreciere a rezistenţei funcţionale a smalţului la acţiunea acizilor (Okuşko V. P., 1980)
- se înlătură placa bacteriană şi se izolează de acţiunea salivei dinţii frontali superiori, apoi pe suprafaţa
vestibulară uscată a unui incisiv superior central, la distanţa de 2 mm de la marginea incizală,
- în zona centrală, se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură de soluţie de HCL- 1 mol/l cu diametrul de
1,0 - 2,0 mm.
- după 5 secunde suprafaţa dintelui se spală şi se usucă.
- pe suprafaţa gravată se aplică o picătură de soluţie de 1% de albastru de metilen,
- intensitatea culorii se compară cu cheia de 10 culori (fiecare nuanţă se notează cu 10 puncte),
Aprecierea rezultatelor se efectuează prin evaluarea intensităţii coloraţiei:
10-30 puncte - cariorezistenţa înaltă;
40-50 - cariorezistenţă moderată;
60-70 - cariorezistenţă joasă;
 80 - cariorezistenţă foarte joasă.

Determinarea rezistenţei smalţului la acţiunea acizilor (Avdusenko L. A., 1990)

- se înlătură placa bacteriană şi se izolează de acţiunea salivei dinţii frontali superiori, apoi pe suprafaţa
vestibulară uscată a unui incisiv superior central se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură cu diametrul
de 1,5 - 2,0 mm de soluţie de indigocarmin (30 g/l) în soluţia de 0,2% de acid sulfuric timp de 5 secunde,
îmbinând astfel etapa de gravaj acid şi de coloraţie a smalţului.
- după aceasta colorantul se înlătură cu un tampon de vată.
- porţiunea de smalţ tratată cu acid se colorează în roşu, intensitatea culorii se compară cu cheia de 10
culori (fiecare nuanţă se notează cu 10 puncte).
Aprecierea rezultatelor se efectuează prin evaluarea intensităţii coloraţiei:
3
10-30 puncte - cariorezistenţă înaltă;
40-50 - cariorezistenţă moderată;
60-70 - cariorezistenţă joasă;
 80 - cariorezistenţă foarte joasă.

Determinarea vitezei de remineralizare a smalţului(Redinova T. L., Leontiev V. C. și Ovruţki G.

D., 1982)
- placa bacteriană de pe suprafaţa dintelui cercetat este înlăturată minuţios cu un bulet din vată umectat
în soluţie de 3% de H2O2,
- suprafaţa dentară se usucă cu un get de aer, apoi pe suprafaţa uscată se aplică cu ajutorul unei pipete o
picătură de acid clorhidric cu pH 0,3-0,6.
- pe suprafaţa demineralizată se aplică timp de un minut un bulet din vată îmbibat cu soluţie de 2 % de
albastru de metilen, apoi colorantul se înlătură, utilizând numai bulete uscate din vată.
- gradul de demineralizare a smalţului se apreciază după intensitatea colorării porţiunii de smalţ
cercetate, care este comparată cu cheia standartă de 10 culori, fiecare nuanţă este marcată cu 10%.
!!!! În zilele următoare se efectuează colorarea porţiunii demineralizate a smalţului până la momentul,
când smalţul nu se mai colorează. Lipsa coloraţiei demonstrează remineralizarea completă a smalţului.
Deci, maleabilitatea smalţului la acţiunea acizilor se exprimă în procente, iar capacitatea de
remineralizare a smalţului – în zile.

2. Descrieţi metoda de evaluare a riscului carios cu utilizarea software Cariogram.

Cariograma este un mod nou de evaluare a riscului carios, care ilustrează foarte elocvent interacțiunea
factorilor declanșatori ai cariei dentare.

Diagrama este împărțită în cinci sectoare de diferite culori: verde, albastru inchis, rosu , albastru deschis și
galben , indicând grupurile de factori cauzali ai cariilor dentare:
- sectorul verde estimează "șansa reală de a evita noi cavități";
- sectorul albastru închis "dieta" este caracteristica dietei și se bazează pe conținutul dietei și frecvența
meselor în decursul zilei;
- sectorul roșu "bacteriile" indică valorile nivelului de streptococus mutans și a indicilor de placă;
- sectorul albastru deschis "sensibiltate" se bazează pe combinația dintre administrarea preparatelor de
fluor, secreția salivară și capacitatea tampon a salivei;
- sectorul galben "circumstanțele" este combinația dintre experiența carioasă și a bolile generate de ea.
Este evident că cu cât este mai mare sectorul verde cu atât mai mari sunt posibilitățile individului de a-și
menție sănătatea orală la un nivel înalt; cu cât mai mic este secorul verde cu atât mai mari sunt șansele de a
dezvolta carii dentare. Pentru celelalte sectoare - cu cât sectorul este mai mic cu atât sporesc șansele
pacientului în reducerea riscului carios.

Pentru a utiliza cariograma în aprecierea riscului carios, trebuie luaţi în considerare factorii microbian,
alimentar, teren şi circumstanţele, pentru a aprecia probabilitatea de a evita în viitor apariţia cariei dentare.
Aceste date trebuie coordonate cu informaţiile obţinute din examenul clinic. Astfel, probabilitatea evitării
apariţiei de noi leziuni carioase (cuprinsă între 0 – 100%) depinde de 4 factori:
1. Alimentaţia – frecvenţa meselor şi conţinutul alimentaţiei;
2. Cantitatea şi calitatea plăcii bacteriene;
3. Susceptilibilitatea gazdei - saliva, ţesuturile dentare;
4. Circumstanţele – experienţa trecută referitoare la caria dentară, starea de sănătate generală.

4
3. Enumerați avantajele evaluării personalizate și complexe a riscului carios cu utilizarea software
Cariogram.
Obiectivele unei cariograme sunt:
- ilustrează interacțiunea factorilor cauzali ai cariei dentare;
- ilustrează șansa de a evita carii;
- exprimarea grafică a riscului carios;
- recomandări vizavi de acțiunile preventive;
- poate fi utilizat in clinică în cadrul protocoalelor de tratament;
- poate fi folosit ca un program educațional.
- ea poate oferi indicii valoroase și poate chiar servi ca bază pentru discuții cu pacientul în ceea ce privește
factorii de risc ai cariei dentare și strategiile de prevenire a acesteea.
- poate servi ca un instrument valoros în luarea deciziilor clinice.

4. Descrieţi modalitatea de evaluare a gradului de risc carios la copii de diferite vârste.

Pentru evaluarea riscului carios la copii s-au utilizat:
1. Acordul informat scris a reprezentantului legal, fișa medicală și chestionarul de studiu al
factorilor de risc carios.
2. Instrumente și materiale pentru examenul cavităţii orale: oglinda și sonda stomatologică,
depărtător de gură, mănuși, spray dezinfectant, spatulă de lemn.
3. Materiale revelatoare de placă bacteriană: Plaque Indicator gel, GC (Fig. 2).
4. Kitul Plaque Indicator Kit, GC (Fig. 3).
5. Kitul Saliva-Check Mutans, GC (Fig. 4).
6. Kitul Saliva-Check Buffer, GC (Fig. 5).
7. Software Cariogram.
Tema 3: INDICII DE AFECTARE PRIN CARIA DENTARĂ. EVALUAREA EFICIENŢEI
METODELOR ŞI MĂSURILOR DE PREVENIRE A CARIEI DENTARE.
1. Care este modalitatea de apreciere a eficienţei diferitor metode de prevenire a cariei dentare la
copii de diferite vârste?
 Indicii recomandați de către OMS necesită apreciere pentru fiecare grupă de vârstă individual. La fel,
indicii se pot aprecia și în funcție de:
 Sex;
 Naționalitate;
 Condiții geografice;
 Condiții de viață;
 Starea generală a sănătății;
 Caracterul alimentației;
 Etc.
 La fel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă aprecierea indicilor de afectare prin carie, la copii, în
funcție de vârstă:
a. 6 ani;
b. 12 ani;
c. 15 ani.
 Afectarea dinților în urma unui proces carios la copii (12 ani) și starea țesuturilor parodonțiului marginal
(15 ani) – permite aprecierea eficacității realizării programelor de profilaxie.
 Eficacitatea metodelor de prevenție este apreciată prin evaluarea următorilor indici:
a. relația dintre indicii COAd și COAs;
b. relația dintre caria simplă și caria penetrantă;
c. indicele pentru reducerea cariei (rc-rs)
                           rc
o rc = rata cariei în grupul de control;
o rs = rata cariei în grupul de studiu.

2. Ce indici se estimează pentru evaluarea metodelor aplicate de prevenire a cariei dentare?

Pentru evaluarea gradului de afectare a dinților prin carie dentară, OMS prezintă 3 indici:
5
 1. Indice de frecvență;
2. Indice de intensitate;
3. Rata cariei = indice de sporire a intensității.

Indicele de frecvență a cariei dentare = procentul de persoane afectate de carie din cadrul unui grup
de populație.
Indicele de intensitate a cariei dentare (activitatea) = indicele ce demonstrează cât de activ decurge
procesul carios.
Indice de intensitate = numărul de dinți obturați (O) și numărul de dinți extrași (E) sau absenți (A).
Rata cariei = indice de sporire a intensității (morbiditatea cariei) – creșterea indicelui COE într-o
anumită perioadă de timp – 6, 12, 14 luni, etc.

3. Care este modalitatea de apreciere a indicelui de frecvenţă a cariei dentare?

Indicele de frecvență a cariei dentare = procentul de persoane afectate de carie din cadrul unui grup de
populație.


 Indicele de frecvență a cariei dentare poate fi prezentat în mai multe niveluri (conform OMS):
1. Jos – 0 – 30%;
2. Mediu – 31 – 80%;
3. Înalt – 81 – 100%.

4. Care este modalitatea de apreciere a indicelui de intensitate a cariei dentare?

 Indicele de intensitate a cariei dentare (activitatea) = indicele ce demonstrează cât de activ decurge
procesul carios.
 Indice de intensitate = numărul de dinți obturați (O) și numărul de dinți extrași (E) sau absenți (A).
 Indicele de intensitate a cariei dentare poate fi notat diferit:
a. COA;
b. COE;
c. CER (reconstruire);
d. DMF (decay, missing, filling).
Se va ține cont dacă dintele este extras sau absent (anodonție parțială).
 Indicele de intensitate a cariei dentare pentru dinții permanenți se notează utilizând literele mari – COA sau
COE (carie, obturație, absent/extras).
 Pentru dentiția temporară, indicele de intensitate a cariei dentare se notează cu litere mici – co sau cr (carie,
reconstruire)/ df (decay, filling).
 Dinții extrași din cauza resorbției radiculare înaintea substituirii lor cu cei permanenți – nu se notează.
 Pentru dentiția mixtă, indicele de intensitate a cariei dentare se notează cu litere mari – pentru dinții
permanenți (COE/COA), și cu litere mici – pentru cei temporari (co).
 Procesul carios poate afecta mai multe suprafețe ale aceluiași dinte, iar în acest caz – se utilizează unul din
indicii COAs sau cos (DMFs, dfs).
 Se sumează numărul de suprafețe cariate, obturare și numărul dinților absenți/extrași.
 Caria dentară la copii (12 ani) poate prezenta diferite grade de intensitate, conform OMS:
o Foarte joasă – 0 – 1,1;
o Joasă – 1,2 – 2,6;
o Moderată – 2,7 – 4,4;
o Înaltă – 4,5 – 6,5;
o Foarte înaltă – > 6,6.

5. Ce reprezintă rata cariei?

6
 Rata cariei = indice de sporire a intensității (morbiditatea cariei) – creșterea indicelui COE într-o anumită
perioadă de timp – 6, 12, 14 luni, etc.

Tema 4: ACŢIUNEA COMPUŞILOR FLUORULUI ASUPRA ŢESUTURILOR DURE DENTARE.

METODELE ŞI REMEDIILE DE PREVENIRE ENDOGENĂ A CARIEI DENTARE LA COPII ÎN
PERIOADA DE FORMARE A ŢESUTURILOR DENTARE.
1. Care sunt căile de bază de pătrundere a compuşilor fluorului în organismul uman?
Fluorul este o substanţă naturală, minerală ce se găseşte în sol şi în alimente doar în combinaţii chimice.
Utilizat pe scara largă pentru menţinerea sănătăţii dentare, fluorul protejează dinţi. Contribuie la dezvoltarea şi
creşterea structurilor osoase la copii şi întăreşte smalţul. Aportul fluorului în organismul uman este asigurat pe
două căi: prin hrană și apă, în timp ce calea respiratorie este întâmplătoare și excepţională.
ÎN APĂ, fluorul se găseşte sub formă de fluoruri, dizolvate sau în suspensie. Fluorul se găseşte în apa
mărilor într-o concentraţie de 0,8-1,4 ppm, iar în apele de suprafaţă concentraţia lui variază. Cercetările
efectuate demonstrează că, în multe regiuni, precum cele din India, SUA, Africa de Sud, Italia apa prezintă un
conţinut sporit de fluor. Concentraţia ionilor de fluor în sursele de apă potabilă din multe localităţi ale
Moldovei este sporită, depăşind limita admisibilă: Camenca 2,6-8,5, Glodeni 2,0-8,16, Făleşti 3,2-8,7, Ungheni
5,7, Pârliţa 9,0-14.
ÎN ALIMENTE, fluorul se găseşte în cantităţi mai mici. Cea mai mare cantitate de fluor se găseşte în
frunzele de ceai – 97 ppm, în carnea de peşte marin – 27 ppm. O cantitate mai mică de fluor, de 10 ppm, se
găseşte în rinichiul şi ficatul de vită, algele marine şi orezul nedecorticat.
Cu alimentele solide omul matur în decursul zilei primeşte 0,3-0,5 mg de fluoruri, iar cu alimentele lichide
(apă, lapte, ceai, sucuri) primeşte cealaltă cantitate de fluoruri.
Căile de bază de pătrundere a compuşilor fluorului în organismul uman sunt: din apa potabilă în tractul
digestiv şi aerogenă, în cazul intoxicaţiilor industriale.
Ingestia fluorului este urmată de următoarele faze metabolice: absorbţie, distribuţia şi difuziunea în
organism,excreţia. Cea mai mare parte a fluorului după ce a fost ingerată este absorbită la nivelul tractului
digestiv, de unde va trece în circulaţia sanguină şi va fi distribuită în diverse ţesuturi.
2. Care sunt factorii, care influenţează cantitatea de fluor absorbită la nivelul tractului digestiv?
7
 Absorbţia fluorului se realizează sub formă de anioni de fluor fiind dependentă de felul sării. Astfel
combinaţiile cu calciu , magneziu, fier sunt greu solubile şi deci greu rezorbabile, în timp ce combinaţiile cu
sodiu şi potasiu se absorb aproape în totalitate.
La nivel gastric, eficienţa absorbţiei este de 86-97%,
Compuşii fluorului se asimilează în diferite sectoare ale tractului digestiv. Însă cantitatea maximală este
asimilată în intestinul subţire.
Ingestia fluorului este urmată de următoarele faze metabolice: adsorbţie, distribuţia şi difuziunea în
organism, excreţia.
Cea mai mare parte a fluorului după ce a fost ingerată este absorbită la nivelul tractului digestiv, de unde va
trece în circulaţia sanguină şi va fi distribuită în diverse ţesuturi.
Cantitatea de fluor absorbită variază în funcţie de:
• doza de fluor ingerată;
• momentul ingestiei;
• durata consumului de fluor;
• solubilitatea elementelor fluorate;
• capacitatea lor de a fi hidrolizate prin acţiune enzimatică;
• asocierea fluorului cu alte elemente.
3. Ce reprezintă bilanţul pozitiv, echilibrat şi negativ al fluorului?
Bilantul fixarii în țesutul osos, în condițiile unui aport zilnic moderat de 1,3 - 1,8 mg, parcurge trei etape
principale și anume:
BILANȚUL POZITIV este caracteristic perioadei de creștere, iar fixarea interesează 50-70% din aport;
BILANTUL ECHILIBRAT, caracteristic adultului, presupune realizarea unui echilibru practic prin
egalarea cantității din aport cu cea eliminată, iar osul isi remaniază conținutul, schimbând ionii vechi cu alții
noi și, în același timp, iși crește foarte lent nivelul prin fixarea unor cantități mici de ioni noi, astfel încât între
20 și 40 de ani se ajunge de la 800 ppm la 1600 ppm;
BILANȚUL NEGATIV este caracteristic situatiilor in care continutul din aport scade si o nouă stare de
echilibru se instaleaza de abia dupa o anumita perioada de timp, iar la inceput mentinerea unui prag constant de
ridicat in eliminarea renală se obtine prin mobilizarea ionilor din rezervorul osos
4. Care sunt efectele toxice ale compuşilor fluorului?
Fluorul ca şi orice substanţă naturală sau artificială, consumată în exces a fost suspectat de a fi capabil să
declanşeze unele efecte nocive.
Intoxicaţiile cronice cu fluor interesează o serie întreagă de sisteme şi organe, dar în special dinţii şi
ţesutul osos. Fluoroza dentară este primul semn clinic ce determină adresarea pacienţilor la medicul stomatolog.
La concentraţii de 0,8-1,0 mg/l forme uşoare de fluoroză apar la 10-12% din populaţie, la concentraţii 1,0-1,5
mg/l la 20-30%, la 1,5-2,5 mg/l – la 30-45%, la concentraţii mai mari de 2,5 mg/l – la 50% din populaţie.
Fluoroza - este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul formării şi
mineralizării smalţului şi dentinei.
Distrofiile dentare fluorozice apar atunci când ingestia de fluor se produce în perioada creşterii
organismului - aproximativ până la 10 ani şi afectează dentiţia permanentă, foarte rar se manifestă la cea
temporară.Cantitatea normală de F în raţionul alimentar zilnic este recomandată a fi de 0,5 - 1.1 mg/l !
Cel mai cunoscut efect secundar este fluoroza. Fluoroza apare mai ales la copii si se datoreaza ingerarii
unei cantitati prea mari de fluor. Aceasta se poate datora prescrierii de suplimente cu fluor (Zymafluor) in zone
in care apa potabila este deja fluorizata.
Unii copii pot inghiti paste de dinti fluorizate ; de aceea, supravegherea parintilor este importanta.
Exista doua forme de fluoroza :
 Fluoroza usoara: caracterizata prin aparitia de mici pete galbui sau albicioase pe suprafata dintilor.

8
  Fluoroza severa: caracterizata prin aparitia unor pete mai mari de culoare maro si/sau decolorarea
smaltului. Fluoroza severa poate afecta si alte organe (de exemplu, oasele)
Intoxicaţiile acute survin în urma administrării accidentale a unor doze toxice de fluor.
Aportul letal pentru adult este de 2,5-10 g fluorură de sodiu, la o medie de 4-5 g a cantităţii de fluor ingerată
dintr-o dată. La copil doza letală este de 0,5-1 g şi depinde de greutatea personală.
Decesul survine prin inhibarea enzimelor celulare care au cofactor un metal bivalent şi este precedată de
semnele unei intoxicaţii acute, manifestată prin greaţă, crampe abdominale, colaps circulator şi respirator.
Cazurile de toxicitate sistemică gravă și decese cauzate de expuneri acute sunt acum rare. Factorii care pot
influența evoluția clinică a unei supraexpuneri includ compusul chimic (de exemplu, NaF, MFP etc.), vârsta și
starea acid-bazică a individului și timpul scurs între expunere și inițierea tratamentului.
Tratamentul implică minimizarea absorbției prin administrarea unei soluții care conține calciu, monitorizarea
și gestionarea concentrațiilor plasmatice de calciu și potasiu, starea acid-bazică și susținerea funcțiilor vitale.
5. Care sunt mecanismele acţiunii cariopreventive a compuşilor fluorului?
Datele contemporane demonstrează că efectul benefic al fluorului este asigurat de căteva mecanisme:
1. Fluorul, odată pătruns în organism cu apa potabilă sau alimentele, se uneşte cu hidroxiapatita smalţului şi
înlocuind grupa hidroxil, formează fluorapatita, mult mai rezistentă şi mai durabilă la acţiunea acizilor,
micşorand astfel permiabilitatea smalţului.
Ca10(PO4)6(OH)2 + 2 F- à Ca10(PO4)6F2 + 2 OH-
În cazul în care fluorul este în concentraţii relativ mari, reacţia de suprafaţă a fluorului adsorbit pe
hidroxilapatită conduce la formarea fluorurii de calciu:
Ca10(PO4)6(OH)2 + 20 F- à 10 CaF2 + 6 (PO4)3 + 2 OH-
Fluorura de calciu se depune uşor din cauza produsului său de solubilitate mică, Kp5=3 10-11, iar
formarea de calciu este asociată cu dizolvarea apatitei.
2. Mecanismul de acţiune anticarioasă a fluorurilor este determinat de acţiunea inhibantă a lor asupra
creşterii şi metabolismului microflorei cavităţii bucale prin inhibarea unui ferment important al
metabolismul glucidic – fosfoenolpiruvatchinazei. În rezultat scade intensitatea fermentării glucidelor
în cavitatea bucală, şi prin urmare formarea de acid lactic.
3. Compuşii fluorului în salivă inhibă transportarea glucozei în celulele bacteriilor patogene şi
formarea polizaharidelor acelulare, care formează matricea plăcii bacteriene.
4. Fluorurile dereglează absorbţia microorganismelor pe suprafaţa celulelor dentare, absorb albuminele
salivei, glicoproteinele, în rezultat se dereglează formarea plăcii bacteriene.
5. La administrare enterală fluorurile normalizează metabolismul proteic şi mineral.
6. Care sunt etapele de incorporare a fluorului în cristalul de hidroxiapatită?
Pe cale generală, incorporarea fluorului în hidroxiapatita din smalţ este dependentă de factorul de timp:
Preeruptiv – smalţul beneficiază de fluor din fluidul tisular din jurul coroanei dentare;
Posteruptiv – creştera concentraţiei de fluor de la suprafaţa dintelui este datorată în exclusivitate fluorului
ionic din fluidele orale, remodelarea generală nemaiputând fi posibilă.
Acumularea fluorului la nivelul smalţului se realizează în trei etape distincte:
1.Etapa de mineralizare preeruptivă a smalţului. În cursul organogenezei şi al mineralizării preeruptive a
dintelui, captarea fluorului este maximă şi el se depozitează sub formă de fluorapatită. În smalţ, fluorapatita se
depune dinspre joncţiunea amelo-dentinară spre suprafaţa dintelui, concentraţia crescând spre suprafaţă. Pe
această cale fluorul administrat sistemic se depune atât în perioada intrauterină, cât şi după naştere.
9
 2.Etapa de maturare preeruptivă a dintelui. În această perioadă fluorul se acumulează mai ales la periferia
internă a dentinei şi la cea externă a smalţului sub formă de fluorhidroxiapatită. În acestă etapă, fluorul se
depune mai ales în straturile superficiale ale smalţului.
3.Etapa maturării posteruptive a dintelui. La nevelul smalţului, fluorul este preluat din fluidul oral,
penetreză suprafaţa lui şi formează cristale de fluorhidroxiapatită. Procesul are loc în primii doi ani
posteruptivi, însă procesul continuă întreaga viaţă într-o proporţie mult mai redusă.
Studiile demonstrează că, preeruptiv, la nivelul smalţ-dentină, gradientul fluorului este de 100 ppm, în
timp ce cel de la suprafaţa smalţului este de 500 ppm F. Posteruptiv, se constată o concentraţie stabilă a ionilor
de fluor la limita smalţ-dentină, însă ea creşte continuu în straturile superficiale ale smalţului, spre 900 ppm în
zonele sărace în fluor, sau la peste 1.600 ppm în zonele în care aportul fluorului este de cca 1 ppm F
zilnic.Concentraţia de fluor din smalţ responsabilă de un efect maxim carioprotector este de 3000 ppm.
Spre deosebire de smalţ, la nivelul dentinei şi al cementului, fluorul se acumulează numai prin aport pe cale
generală. Dentina conţine de aproximativ 4 ori mai mult fluor decât smalţul. Concentratia maximă în dentină se
înregistrează în apropierea odontoblastelor şi valoarea se menţine constantă atât timp, cât dintele rămâne vital.
Utilizarea controlată a fluorului a demonstrat că este singurul microelement cunoscut actualmente, ca
având rol primordial în prevenirea cariei dentare.

7. Enumerați indicaţiile metodelor de profilaxie endogenă a cariei dentare.

Metoda de profilaxie endogenă presupune pătrunderea fluorurilor în organism cu apa potabilă, sarea,
laptele, în tablete sau soluţii.
Indicaţiile pentru aplicarea metodei sus numite sunt:
1. Indicele înalt al cariei dentare la populaţia din localitatea dată, criteriul de apreciere fiind: la copiii de 12 ani
indicele COA>3.
2. Concentraţia joasă de fluor în apa potabilă în localitatea dată - mai putin de jumătate din doza optimală
pentru zona climaterică dată.
3. Lipsa altor surse de adminisrare endogenă a fluorului.
Este interzisă aplicarea a două metode sistemice de administrare endogenă a fluorurilor.
8. Fluorizarea apei potabile: indicaţiile, dozarea, eficacitatea, avantajele şi dezavantajele.
****Este o metodă necostisitoare, efectivă şi inofensivă.
Fluorizarea prin intermediul apei potabile rămîne metoda cea mai sigură şi cea mai ieftină de reducere a
prevalenţei cariei dentare. Pentru fluorarea artificială a apei potabile la staţiile de pompare a apei se adaugă
fluoruri solubile în apa aşa ca :fluorura de natriu, fluorura de calciu, fluorura de magneziu şi siliciu, pînă la
obţinerea concentraţiei optimale de fluor în apă. Doza optimală de fluor în apa potabilă este stabilită în
dependenţă de zona climaterică. Pentru zonele cu climă caldă doza optimală de fluor este 0,7-0,8 mg/l, pentru
zonele medii -1 mg/l şi pentru zonele cu climă rece – 1,2 mg/l. Eficacitatea cea mai înaltă a fluorării apei
potabile se manifestă pe suprafeţele plate ale dinţilor, iar cea mai joasă pe suprafeţele proximale şi în fisuri.
Avantajele fluorizării apei potabile sunt:
1. posibilitatea administrării timp îndelungat ;
2. metodă ieftină,efectivă şi inofensivă;
3. dozare uşoară şi precisă;
4. uşor de aplicat în centre cu sursă unică de apă
Dezavantajele fluorizării apei potabile constau în:
1. necesitatea unei surse de apă centralizate

10
2. pierderea inutilă de fluor în instalaţiile din industrie
3. variaţiile de consum individuale
9. Fluorarea sării de bucătărie: indicaţiile, dozarea, eficacitatea, avantajele şi dezavantajele.
Este o metodă ieftină, simplă şi efectivă de administrare endogenă a fluorurilor. Conţinutul de fluoruri la 1
kg de sare este de 250 mg.
Initial, la un kg de sare s-au introdus 5mg de iodura de potasiu si 90mg de fluorura de sodiu.
Este considerată, după fluorizarea apei potabile, a doua metodă eficientă de administrare sistemică a
fluorului. Metoda a fost introdusă în 1948 în Elveţia, iar din 1955 sarea de bucătărie a fost fluorizată industrial.
Metoda a fost propusă în ideea de a realiza simultan profilaxia cariei dentare şi a guşei tiroidiene.
Iniţial, la un kilogram de sare s-au întrodus 5 mg iodură de potasiu şi 90 mg fluorură de sodiu, pentru ca
după 1981, cantitatea de fluor să se mărească la 250 mg fluorură de sodiu şi, recent, la 350 mg.
Fluorizarea sării de bucătărie este indicată in regiunile unde concentrația fluorului in apa potabilă este
redusă sau in zonele unde măsurile de fluorizare a apei potabile nu pot fi implementate.
Avantajele metodei sunt:
1. Procentul redus de fluoroză dentară generată, deoarece la vârste mici consumul sării de bucătărie este redus;
2. Există posibilitatea ca individul să poată alege între sarea de bucătărie simplă şi cea fluorurată;
3. Costul redus şi lipsa problemelor de dozare, care apar în cazul fluorizării apei potabile.
Dezavantajele sunt reprezentate de:
1. Consumul diferit de sare, specific, în funcţie de vârstă sex, etc.
2. Se face reclamă unui produs, clorura de sodiu, care din cauza bolilor generale generate (hipertensiune
arterială) este contraindicată sau se indică într-un consum moderat.
3. Variaţiile mari în obiceiurile de utilizare a sării ale individului.
Eficacitatea clinică este mai joasă în comparaţie cu metoda de fluorizare prin apa potabilă, iar reducerea
ratei cariei constituie în mediu 40-50%.
10. Fluorozarea laptelui: recomandările utilizării, dozarea, eficacitatea.
O metodă alternativă şi eficientă de profilaxie a cariei dentare este fluorizarea laptelui.
Laptele este componentul de bază a raţiei alimentare a copilului, mai ales în primii ani de viaţă, este sursa de
calciu şi fosfor, necesară pentru dezvoltarea scheletului şi dinţilor şi lactoză ce participă la fermentarea
glucidelor. Rolul laptelui în procesul de remineralizare a dinţilor este determinat de componenţa lui unicală.
Laptele fluorizat se comercializează sub diferite forme: lichidă (laptele pasteurizat, sterlizat) şi sub formă de
praf. Pentru fluorizarea laptelui mai frecvent se foloseşte fluorura de sodiu, mai rar monofluorfosfatul de sodiu.
Recomandările către realizarea proiectului de fluorizare a laptelui:
-este raţional de utilizat această metodă la copiii cu vârste de la 3 la 12 ani;
-zilnic copilul trebuie să bea un pahar de lapte ce conţine 0,5 mg de fluor;
-durata utilizării laptelui fluorizat este de 250 zile în an.
Experimental s-a stabilit concentraţia optimă a fluorului în lapte - 1,5 ppm.
Metoda a fost introdusă prin programe preventive şcolare şi se utilizează cu succes în Bulgaria, China, Anglia,
Ungaria, unele regiuni ale Federaţiei Ruse etc.
Eficacitatea clinică se manifestă prin micşorarea intensităţii cariei dentare atît a dinţilor temporari, cît şi
permanenţi.

Tema 5: APLICAREA LOCALĂ A PREPARATELOR DE FLUOR (FLUIDE ȘI PASTE) ÎN

SCOPUL PREVENIRII CARIEI DENTARE.
1. Care sunt metodele de fluorizare locală?

11
 Metodele fluorizării locale sunt reprezentate de :
1. aplicări topice cu agenți de fluorizare;
2. clătituri orale cu ape de gură ce conțin de la 0,05% până la 0,2% de fluor;
3. periaj cu paste de dinţi fluorurate

2. Enumerați indicaţiile pentru aplicarea locală a preparatelor de fluor.

Metoda de fluorizare se alege în funcție de factorii de risc individual și scopul tratamentului indicat.
Indicații:
 Dintii cu pete albe cretoase
 Pacientii cu risc carios mediu sau crescut
 Leziuni caroase active
 Tratamente ortdontice
 Reducerea sensibilității dentare
 Flux salivar scăzut
 Pacienții instiutuționalizați
3. Ce preparate fluorate se aplică topic în scopul prevenirii cariei dentare?
AGENȚII DE FLUORURARE
De-a lungul timpului au fost utilizați o serie de compuși de fluor, a căror aplicare sau administrare a dat
rezultate remarcabile în prevenția cariei dentare, ca de exemplu:
Fluorura de sodiu (NaF)
Fluorura de staniu (SnF2)
Aminofluorurile;
Fluorfosfatul acidulat (APF –a acidulated phosphat-fluoride);
Monofluorfosfatul de sodiu (Na3PO3F);
Hexafluorzirconatul de staniu;
Fluorosilanii.
AGENȚII DE FLUORIZARE
Utilizarea regulată a agenților de fluorizare, la anumite perioade de timp, a demonstrat reducerea incidenței
cariei dentare cu 15% până la 30%, respectiv remineralizarea zonelor de smalț decalcificat în urma retenției de
placă bacteriană, precum și stoparea procesului de demineralizare în cariile incipiente.
4. Enumerați compușii fluorului incluși în formula preparatelor destinate aplicațiilor topice.
AGENȚII DE FLUORIZARE
· Fluorura de sodiu (NaF)
Mai frecvent se utilizează soluția apoasă NaF 2%. Pentru o carioprevenție eficientă sunt necesare patru serii
de aplicări legate de erupția dinților temporari și permanenți, vârstele recomandate fiind trei, șapte, zece și
treisprezece ani.
Avantajele utilizării soluței apoase NaF 2%:
este stabilă în recipiente de plastic;
este insipidă;
nu colorează dinții și nu irită țesuturile moi.
· Fluorura de staniu
Se prezintă sub forma de soluție apoasă de 8%-10%.

12
Se recomandă aplicarea la un interval de 6 luni începând de la vârsta de trei ani. Frecvența aplicărilor crește
atunci când se constată o activitate cariogenă crescută sau un risc carios crescut.
Dezavantajele utilizării soluței apoase SnF:
nu este stabilă în soluție, impunându-se preparea ei înainte de aplicare;
 are un gust neplăcut, fiind mai greu acceptată de pacienți, mai ales în cazul copiilor;
 colorează în brun smalțul hipo- și demineralizat (prezintă avantajul că ajută la depistarea leziunilor carioase
incipiente), obturațiile din silicat și cimenturi ionomere; produce iritații gingivale etc
· Fluoristatul acidulat (APF)
Reprezintă cel mai utilizat agent de fluorizare la momentul actual. Compoziția: - fluorură de sodiu 2%;
· acid fluorhidric 3% (HF);
·   acid ortofosforic (H3PO4) 1 M.
Se prezintă sub formă de soluție apoasă, gel sau gel tixotropic.
Pentru efect carioprofilactic se recomandă aplicarea de APF o dată la șase luni sau mai frecvent, în funcție
de situația clinică. 
Avantajele utilizării APF-ului:
este stabil în recipiente de plastic;
are un gust mai placut decât fluorură de staniu și este mai ușor agreat de pacienți;
nu colorează smalțul și nu irită țesuturile moi;
este foarte eficace, fiind ușor acceptat de pacient.
Prezența acidului ortofosforic facilitează pătrunderea ionilor de fluor în smalț, prin împedicarea fluorurii de
calciu (formată prin reacția acidului fluorhidric cu hidroxiapatita), care prin dizolvare eliberează ionii de
fluor. O parte din ionii de fluor se pierd, cei rămași participă la formarea fluorapatitei,respectiv a
fluorhidroxiapatitei.
Important!!!!
La aplicarea APF-ului în cazul pacienților cu restaurări ceramice, acestea trebuie protejate (acoperite cu
ciară), deoarece acidul fluorhidric conținut poate grava acest material
· Aminofluorurile acționează prin scăderea solubilității smalțului, având totodată un efect inhibitor asupra
plăcii bacteriene. S-a constatat o inhibiție a glicolizei cu 30%, atunci când se utilizează aminofluorurile cu
o concetrație de 0,3 ppm, iar la o concentrație de 3,2 ppm, cu 90%. 
Inhibarea plăcii bacteriene se datorează proprietăților bactericide ale componentei aminice, care distruge
membrana celulară bacteriană, inhibă glicoliza aerobă și anaerobă și oprește sinteza intracelulară de
polizaharide. Aceste acțiuni sunt potențiate și de proprietățile tensioactive ale aminelor, prin creșterea de
circa patru ori  a timpului de contact cu placa a ambelor componente: fluorurată și aminică
Important!!!!:
Cei mai utilizați agenți de fluorizare, care prezintă și cea mai mare eficiență carioprofilactică sunt
fluorfosfatul acidulat și aminofluorurile. 
Agenții de fluorizare descriși sunt aplicați local sub forma diferitor preparate și prin diferite tehnici. 
Acestre preparate se pot prezenta sub formă de soluții, lacuri, geluri, paste profilactice, paste de dinți, ape de
gură, tablete, picături.
Astfel, un preparat poate să conțină unul, doi sau mai mulți agenți, iar un agent poate fi prezent în mai multe
preparate.
5. Descrieţi tehnica de aplicare a fluidelor fluorate.
Se utilizeaza pentru clatituri bucale solutia de fluorura de sodiu de 0,05, 0,1 si 0,2% o data in zi, o data in
saptamina si corespunzator o data in doua saptamini. Metoda nu necesita cheltuieli materiale mari si timp
pentru realizare, in acelati timp are loc reducerea cariei cu 30%. Efectul anticarios se mentine inca 2-3 ani dupa
finalizare
13
 Apele de gură au fost primele şi în decurs de mulţi ani  unicele soluții utilizate în calitate de vehicol de bază
al fluorurilor în remediile cariopreventive.  Soluţiile fluorate sunt efective în reducerea ratei cariei dentare
(după unii autori cu până la 30%), iar efectul anticarios se menţine încă 2-3 ani după finalizarea utilizării.
Se recomandă clătirea cu apă de gură  periaj, dar nu va înlocui periajul zilnic.
Nu se recomandă copiilor sub cinci ani, care pot înghiţi o cantitate de soluţie, existând riscul de
supradozare a fluorului ingerat.

6. Indicaţi concentraţia fluidelor fluorate aplicate în scopul prevenirii cariei dentare la copii.
Metode Concentratia(ppm) Reducerea cariei(%)
0,1% F-1000 ppm

Sol. 0,05% NaF, clătiri zilnice 225 pp

Sol. 0,4%SnF2, clătiri zilnice 200 ppm 30-40
Sol. 0,2% NaF,clătiri saptaminale 900 ppm 30-40
Sol. 1% SnF2, clatiri sapt 2500 ppm 30-40 dupa 2 ani
Sol  aminofluoruri 5 min/zi-CHX 250 ppm
Apele de gură:
 au eficiența de reducerea riscului carios
 Frecvența variabilă în funție de substanța activă si de concentratia (de la clătire zilnice pina la o
clatire la 2 luni)
 Se poate fectuia dupa periajul dentar cu pasta care contin fluor(nu exista risc de supradozare)
 Usor de aplicat , costuri reduse
7. Descrieţi metoda de fluorizare locală prin periaj cu paste de dinţi.
Fluorizarea locală se poate realiza şi la domiciliu. În acest scop s-au fabricat o serie de produse, care se
comercializează sub formă de paste de dinţi şi pot fi aplicate prin periere.
Studiile arată că, prin utilizarea pastelor de dinţi cu fluor de două ori în zi, timp îndelungat, se obţine o
scădere a incidenţei cariei dentare cu cca 15-30%, în plus se realizează refacerea structurilor dentare cu
conţinut crescut de fluor de la suprafaţa coroanelor dentare, care se pierd, firesc, prin uzura şi abraziunea
produse prin periere – şi nu numai.
8. Indicaţi conţinutul, concentrația fluorului din pastele de diți.
Consum de pastă Concetrația de F în pasta 0,1% 1 periaj dentar
F=1000 ppm

Copii 250-500  ppm 1 g pastă- 1mg F/mai puțin de 5 mm

1000-1500 ppm 0,25 g pastă-risc de înghițire
Adulți 1000-1500 ppm Doza toxică: 33 g(1500 ppm) 50 g(1000
ppm) 1 g pastă
Indicatii:
 Periajul se recomanda de efectuat de 2 ori pe zi
 Majoritatea pastelor conțin astăzi 0,32%(1450 ppm)fluor, frecvent sub forma de fluorura de sodiu sau
monofluorofosafat de sodiu-MFP(100gde pasta de dinti contine 0,76 g(MFP) echivaleaza cu 0,1 g –
Fluor
 Pastele de dinti cu o concentratie de 1000-1100 mg F/gsi 1500mg F/g sun indicate pt persoane in virsta
de 6 ani.

14
  Clătirea cav orale cu apa după periaj nu este recomandat pentru ca fluorul sa rmaina in contact cu
supraftaa dentara un timp cit mai indelungat cresicind astfel  absorbitia in structurile dentare, nu se vor
consume alimente sau bauturi timp de jumate de ora.Pacientii cu virsta intre 6-16 ani vor elimina pasta
dupa periaj si vor clati caviatatea orala cu apa
 Pentru copii cu virsta de 2 ani se va utiliza cantitatea foarte mica de pasta de fluor , aplicata prin
ștergerea tubului de pasta pe periuta,
 Pentru copii din grupe de virsta mai mari ar sub 6 ani indicat o cantitate redusa de pasta de 0,25
g(echivalent cu un bob de mazăre aplicata de-a latul periuței si in lungul acestuia)
 La un periaj dentar 1 g pasta se inghita aprox 0,3g

Tema 6: APLICAREA LOCALĂ A PREPARATELOR DE FLUOR (GELURI ȘI LACURILOR

FLUORATE) ÎN SCOPUL PREVENIRII CARIEI DENTARE.
1. Enumerați compușii fluorului incluși în formula gelurilor fluorate.
Gelurile fluorate
Conținutul de fluor în geluri variază între 0,40% și 1,44%.
Acţiunea curativă şi profilactică este bazată pe difuzia ionilor de fluor din gel în salivă şi din salivă în
smalţul dentar. Ele reduc solubilitatea smalţului şi uşurează prin proprietăţile lor tensioactive, fixarea
fluorului la suprafaţele dentare.
Gelurile fluorurate pentru uz profesional conţin o combinaţie de compuşi fluoruraţi, şi anume:
·        fluorură de sodiu (NaF) la pH neutru;
·        fluoro-fosfat acid de sodiu;
·          fluorură de staniu (SnF2);
·        amine fluorurate în combinaţie cu fluorură de sodiu (NaF);
·        fluorură de sodiu (NaF) în combinaţie cu clorhexidină
Gelurile cu conţinut de fluor: Fluodent, Fluocal, Elmex, Stan-Gard. Gelurile cu aminofluoruri se aplica
cu ajutorul unor gutiere din acrilat moale, care se pot adapta individual şi se poarta noaptea mediind un
contact mai îndelungat al aminofluorurilor cu smalţul denta

2. Descrieţi tehnica de aplicare a gelurilor fluorate.

 
      Gelurile cu aminofluoruri se aplica cu ajutorul unor gutiere din acrilat moale, care se pot adapta
individual si se poarta noaptea mediind un contact mai indelungat al aminofluorurilor cu smaltul dentar.
Aceste geluri sunt indicate, aşa cum s-a mai precizat, numai pacienţilor cu un risc carios moderat şi
sever.
1. Inainte de efectuare este indicata realizarea unui periaj profesional pentru a indeparta placa
bacteriana.Daca pacientul are lucrari protetice din portelan acestea trebuie sa fie protejate prin
acoperire cu vaselina,pt a nu fi gravate.
2. Scaunul stomatologic trebuie pozitionat vertical,iar capul pacientului putin inclinat inainte.
3. Pregatim gutiera,aceasta trebuie sa fie aleasa astfel ca sa fie intim adaptata la arcada
dentara,ulterior aplicam gelul in gutiera (nu mai mult de 2 ml)
4. Dupa care aplicam ambele gutiere simultan pe ambele arcade,astefel incat tratamentul sa se
realizeze intr-o singura aplicatie timp de 4 minute.
5. Dupa expirarea timpului ,pacientul este invitat sa scuipe timp de 30 sec pentru a indeparta
gelul de pe suprafetele dentare.
Dupa finisarea tratamentului pacientul nu trebuie sa consume alimente si bauturi timp de 30 minute
     

3. Descrieţi tehnica de aplicare topică a gelurilor fluorate în gutiere.

Se utilizează următoarea tehnică de aplicare a gelurilor fluorate:

15
 - curăţirea tuturor suprafeţelor dentare cu ajutorul unei paste neabrazive, suprafeţele proximale fiind
curăţate cu ajutorul firului necerat sau a periuţelor interdentare;
- interiorul gutierelor se căptuşeşte cu hârtie absorbantă;
- în gutieră se aplică cca 2-2,5 ml gel;
- se aplică gutiera, saliva menţinându-se sub aspiraţie timp de 5 sau 15 minute, apoi gutiera se
îndepărtează, iar pacientul este invitat să scuipe;
- se menţine aspiraţia salivară timp de 10 minute;
- subiectul se va abţine timp de jumătate de oră de a clăti gura, de a se alimenta sau de a-şi peria dinţii.

4. Indicaţi concentraţia gelurilor fluorate aplicate în scopul prevenirii cariei dentare la copii.
PRODUSE PENTRU APLICAŢII TOPICE PROFESIONALE
CONCENTRAŢIA CONCENTRAŢIA F- CANT. DE F-
COMPUSULUI FLUORURAT (1000 ml) UTILIZATĂ/APLICAŢIE
Gel sau soluţie 2% NaF 9050 ppm F -
45 ppm în 5 ml
Gel sau soluţie 1,23% APF 12300 ppm 62 ppm în 5 g
(fluorofosfat acidulat)
Gel 0,4% SnF2 968 ppm 4,9 mg în 5 g

IndicATII:
· Pacientii cu
risc carios crescut
· Pacientii
purtatori de parate ortodonntice
· Pacientii
care urmeaza tratamentul de iradiere i zona capului si gitului
· Flux salivar
scazut
· Copii la care
este iddicat sigilarea molarilor permanenti dar acesta nu poate fi relizata
5. Enumerați compușii fluorului incluși în formula lacurilor fluorate.
Este una din cele mai raspindite metode de aplicare topica a fluorurilor, care asigura o actiune indelungata
a fluorului asupra tesuturilor dentare. Lacurile fluorate sunt soluții alcoolice de rășini care conțin 22,60 mg
F/ml.
Lacurile fluorate la aplicare pe suprafetele dentare, formeaza o pelicula, ce se pastreaza pe suprafetele
dentare plate pina la citeva ore, iar in fisuri si gropite pina la cateva zile sau chiar saptamini.
Lacurile reprezintă o metodă de utilizare a unor concentraţii mari de fluor în cantităţi mici de
material. Cantitatea totală de fluor ingerată la o aplicare este mult mai mică decât după aplicaţiile de geluri.
Un alt avantaj este acela că poate fi aplicat doar pe suprafeţele dentare vulnerabile la carie.
În prezent, cele mai utilizate lacuri fluorurate sunt:
 Duraphat® (5% NaF; 2,3%F-) - Inpharma, Germania;
 FluorProtector® (0,1%F-) - Vivadent, Liechtenstein;
 Bifluorid 12 ® ( 6 % NaF + 6%CaF2; 6%F-) - Voco, GmbH, Germania.
Principalele indicaţii ale aplicării de lacuri fluorurate includ:
 adulţi cu tendinţă la carie ce nu pot utiliza produsele fluorurate pentru auto-aplicaţii;
 pacienţi cu aparate ortodontice mobile şi proteze parţiale (aplicaţii bianuale);
 copii peste 6 ani şi adulţi cu risc carios crescut, datorat modificării unor condiţii de mediu (boli
generale apărute recent, schimbarea şcolii sau a locului de muncă);
16
 prezenţa unui număr important de leziuni carioase incipiente;
 copii sub vârsta de 6 ani, care prezintă o carioactivitate ridicată şi dificil de controlat.
Singura contraindicaţie a aplicaţiilor de lacuri fluorurate este reprezentată de auto-aplicaţii.
Deşi iniţial erau contraindicate sub vârsta de 6 ani, s-a demonstrat că lacurile fluorurate pot fi aplicate
în siguranţă începând cu vâsta de 3 – 4 ani.
Pentru că întreaga cantitate de lac utilizată la o aplicaţie nu depăşeşte 1 ml, cantitatea de fluor ce
poate fi ingerată în 24 – 48 de ore după aplicare, prin spălarea lacului de pe suprafaţele dentare, nu depăşeşte
3 mg.
Dezavantaje: - modificarea temporară a culorii dinților

6. Descrieţi tehnica de aplicare a lacurilor fluorate.

1. Curăţarea suprafeţelor dentare de depunerile dentare cu periuţe (nu se recomandă utilizarea pastelor);
2. Spălarea, uscarea şi izolarea perfectă a dinților;
3. Aplicarea lacului cu ajutorul unei spatule, periuțe sau a unui aplicator;
4. Uscarea cu un get slab de aer.
Lacul se uscă timp de 3-5 minute, se vor suspenda masticaţia şi igienizarea bucală timp de 3 ore, în ziua
aplicării – abţinerea de la consumarea alimentelor şi lichidelor fierbinţi si dure.
Frecventa aplicarii lacurilor fluorate depinde de gradul de activitate a cariei dentare. In caz de activitate
de gradul I a cariei dentare lacurile fluorate se aplica de 2 ori in an, la cativitate de gradul II de 4 ori si la
activitate de gradul III – de 6-12 ori in an.

Se utilizeaza: Duraphat (continutul de fluor este 2,26%), Fluor Protector (0.1%), Composeal, Belac,
Fluorlac, Vivadent, Multifluorid, Bifluorid.

7. Indicaţi conţinutul, concentrația fluorului din lacurile fluorate.

 Duraphat® (5% NaF; 2,3%F-) - Inpharma, Germania;
 FluorProtector® (0,1%F-) - Vivadent, Liechtenstein;
 Bifluorid 12 ® ( 6 % NaF + 6%CaF2; 6%F-) - Voco, GmbH, Germania.
Indicatii:
- Pacineti cu risc carios mediu si crescut in special cu virat de pina la 5 ani
- Agent de desensibilizare pe suprafetele radiculare expuse
- Pacienti la care nu se pot aplica alte metode de fluorizare(gutiere)
- Tratamentul leziunilor carioase cavitare
- Perevntia lez carioase radiculare
- Pacienti institutionalizati
- In cursul tratamentului ortodontic si dupa indepărtarea brackets-ilor
- Pacienti care prezinta risc de inghitire a produselor fluorurate(geluri paste)
- Dupa detartraj si periaj professional
- Dupa albirea dintilor
- Xerostomie

17