Caria dentară

Definiție, etiologie, diagnostic, reguli și principii

de tratament și profilaxie.
 Caria dentară

Caria dentară este un

proces patologic infecțios
ce se manifestă după
erupția dinților, care este
însoțit de demineralizarea
și ramolirea țesuturilor
dentare dure cu formarea
ulterioară a unei cavități.
 Epidemiologie
• Gradul de morbiditate al cariei dentare, fiind o leziune
patologică foarte frecventă, în diferite țări de pe glob variază
între 2-90-95%.

• Cele mai frecvente complicații din patologia buco-maxilară

derivă direct sau indirect din caria dentară.

• Conform cercetărilor efectuate pe craniile găsite în săpăturile

arheologice se spune că caria dentară a însoțit omenirea
(“Homo Sapiens”) încă de la începutul existenței sale.

• Evoluția cariei dentare a fost lentă până în secolul al XIX-

lea, când s-a produs un salt, atingând în prezent un grad
foarte sporit de răspândire
 Etiologia

Factori generali:
• Conținutul de fluor în apa potabilă, alimentele.
• Boli somatice, modificări în starea funcțională a
organelor și sistemelor de organe în perioada formării
și dezvoltării țesuturilor dentare.
•Ereditatea, care determină structura și componența
chimică a țesuturilor dentare.
•Codul genetic nefavorabil.
 Dintele
predispus

Etiologia
Placa Timp
dentară Caria

Factori locali:
• Placa și depunerile dentare;
• Mediul bucal – saliva și lichidul bucal Substrat
• Excesul de glucide în Alimentație;
• Rezistența țesuturilor dentare, determinată de structura și
componența chimică țesuturilor dentatare dure;
• Dereglări în componența biochimică a țesuturilor dure
dentare și structura incompletă a acestora;
• Starea pulpei dentare;
• Starea sistemului oromaxilofacial în perioada formării,
dezvoltării și erupției dinților permanenți.
 Mecanizmul apariției cariei dentare:

Bacteriile din placa

Glucidele din alimente
dentară

Acizii organici

Rezorbția prizmelor de smalț

Demineralizare locală (caria)

 Cariorezistența dentară

Definește rezistența țesuturilor dentare la carie. Aceasta se

formează la persoanele sănătoase fără careva boli cronice și
concomitente și de consecințele acestora, în urma unei diete
corecte, cu utilizarea alimentelor care conțin toate macro- și
microelementele necesare.
 Rezistența țesuturilor dentare către
carie este asigurată prin: 
• Formarea și dezvoltarea corectă a țesuturilor
dentare;
• Compoziția chimică și structura smalțului și a
altor țesuturi dentare;
• Permeabilitate redusă a smalțului dinților;
• Maturarea completă a smalțului după erupția
dinților;
• Prezența biofilmului pe suprafața dintelui;
• O cantitate suficientă de lichid oral și compoziția
sa;
• Compoziția chimică optimă a salivei și activitatea
mineralizantă a acesteia;
• Sarcină de mestecat bună și auto-curățare a
suprafeței dinților;
• Proprietățile plăcii și ale depunerilor
dentare;
• Igiena orală corectă;
• Caracteristici nutriționale;
• Factori specifici și nespecifici de protecție
a cavității bucale;
• Formarea corectă a mugurilor dentari în
timpul dezvoltării intrauterine;
• Formarea completă și la timp a smalțului
după erupția dinților.
Sensibilitatea la carie

– susceptibilitatea
țesuturilor dure dentare
la afecțiunile carioase.
 Susceptibilitatea țesuturilor dure dentare
la afecțiunile carioase este definită de:
• Dezvoltarea incompletă și defectă a smalțului după erupție;
• Dieta incorectă în care predomină carbohidrații, nu sunt suficiente proteine, macro și
microelemente;
• Apă cu conținut scăzut de fluor;
• Absenta biofilmului pe suprafata dintelui;
• Dereglări ale compoziției fluidului oral, concentrația acestuia, vâscozitatea, cantitatea și rata
de formare;
• Compoziție chimică inadecvată a smalțului, spații intercristaline mari;
• Starea pulpei dentare;
• Starea funcțională a corpului în timpul formării și dezvoltării țesuturilor dentare;
• Erori în dezvoltarea dintelui din cauza bolilor somatice generale.
 Bacteriile cariogene:
Colonii bacteriene de  Str. mutans,
cu potențial cariogen

Conținutul microorganismelor pe
suprafața dentară:
În norma În defectele
cariogene

1% 40-50%
 Bacteriile cariogene:

Streptococcus mutans Actinomyces viscosua

Streptococcus salivarius Fusobacterium periodonticum
Streptococcus sanguis Veilonella spp.
Lactobacillus acidophilus Peptococcus spp.
Lactobacillus casei Prevotella melaninogenicus
Treponema pallidum
Galbenul indică un strat
de bacterii care formează
placa pe suprafața
dintelui. În procesul
activității sale biologice,
bacteriile eliberează acid,
datorită căruia începe
demineralizarea
smalțului. Ca urmare, se
dezvoltă cariile dentare.
Suprafața dinților
(galbenă) cu o
colonie de bacterii
sferice (albastre) și
celule roșii din sânge
(roșii).
 Proprietățile agenților cauzali ai carie:

• Rată mare de descompunere a

carbohidraților și a acizilor organici
produși
• Sinteza polizaharidelor intra și
extracelulare
• Rata constantă de descompunere a
carbohidraților
 Teorii despre originea cariilor dentare
1) Teoria chimico-parazitară a cariilor, a lui Miller (1884)
Conform acestei teorii, distrugerea carioasă are loc în două etape:
a) demineralizarea țesuturilor dure dentare. Acidul lactic format în
cavitatea bucală ca urmare a fermentării carbohidraților din reziduurile
alimentare, dizolvă substanțele anorganice ale smalțului și dentinei;
b) materia organică a dentinei este distrusă de enzimele proteolitice ale
microorganismelor.
Alături de factori precum microorganismele și acizii, Miller a recunoscut
existența factorilor predispozanți. El a subliniat rolul cantității și calității
salivei, factorul nutrițional, al apei potabile, a subliniat importanța
factorului ereditar și condițiile pentru formarea smalțului.
 Teorii despre originea cariilor dentare
2) Teoria fizico-chimică a cariilor D.A. Entin (1928).
Entin a prezentat teoria cariilor bazată pe studiul proprietăților fizico-chimice ale salivei și dinților. El
credea că țesuturile dinților sunt o membrană semipermeabilă prin care trec curenți osmotici datorită
diferenței de presiuni osmotice a două medii în contact cu dintele: sângele din interior și saliva din
exterior. În condiții favorabile, curenții osmotici au o direcție centrifugă și asigură condiții normale
pentru alimentarea dentinei și smalțului și, de asemenea, împiedică factorii externi nefavorabili să
afecteze smalțul.
La rândul său, mișcarea centripetă a substanțelor, adică de la suprafața dintelui până la pulpă, a fost
considerată patologică și avea o legătură directă cu boli ale sistemului nervos și endocrin, ereditate,
metabolizare minerală afectată, condiții de nutriție, viață, muncă, ducând la o încălcare a relațiilor
fiziologice în sistemul pulpa - dinte - saliva. În condiții nefavorabile, direcția centrifugă a curenților
osmotici este slăbită și capătă o direcție centripetă, care perturbă nutriția smalțului și facilitează efectul
agenților externi nocivi (microorganisme) asupra acestuia, provocând cariile.
Teorii despre originea cariilor dentare
3) Teoria biologică a cariilor I.G. Lukomsky (1948).
Autorul acestei teorii credea că factori endogeni precum lipsa vitaminelor D, B, precum și
lipsa și raportul incorect de calciu, fosfor, săruri de fluor din alimente, absența sau lipsa
razelor ultraviolete perturbă metabolismul mineralelor și proteinelor. Consecința acestui fapt
este boala odontoblastelor, care s-au slăbit („astenic”), iar apoi au devenit inferioare
(„retardate”). Mărimea și numărul odontoblastelor scade, ceea ce duce la tulburări metabolice
ale smalțului și dentinei. În primul rând, apare descalcificarea, apoi se modifică compoziția
substanțelor organice. Teoria nu are dovezi experimentale, deci poate fi considerată
nesențială. Dezavantajele acestei teorii: nu există dovezi că odontoblastele sunt centre trofice
ale dintelui; teoria nu explică rolul zahărului în dezvoltarea cariilor, localizarea leziunilor
carioase și efectul preventiv al fluorului; nu s-a dovedit că odontoblastele sunt defecte în
carie. Chiar și într-un dinte de contact sănătos, se poate găsi degenerarea odontoblastelor sub
formă de vacuolizare și atrofiere a acestora.
 Teorii despre originea cariilor dentare

4) Teoria lui A.E. Sharpenak (1949).

Sharpenak a explicat cauza apariției cariilor dentare prin epuizarea locală a smalțului în
proteine, ca urmare a degradării lor accelerate și a încetinirii resintezei, ceea ce duce
inevitabil la apariția cariilor în stadiul petei albe. Încetinirea resintezei se datorează absenței
sau conținutului scăzut de aminoacizi, cum ar fi lizina și arginina, iar motivul intensificării
proteolizei este temperatura ambiantă ridicată, hipertiroidismul, suprastimularea nervoasă,
sarcina, tuberculoza, pneumonia, acumularea de acizi în țesuturile corpului (în special, cu un
aport insuficient de Vitaminele B, o cantitate mare de acid piruvic se acumulează în țesuturi),
ceea ce duce la descompunerea crescută a proteinelor. Sharpenak explică efectul cariogen al
carbohidraților prin faptul că, odată cu asimilarea lor sporită, crește nevoia organismului de
vitamina B1, ceea ce poate provoca deficit de vitamine și crește proteoliza substanțelor
solide ale dinților.
 Teorii despre originea cariilor dentare

5) Teoria trophoneurotică a E.E. Platonov.

Autorul acestei teorii a considerat cariile dentare ca un proces trophoneurotic, care, în
opinia sa, se dezvoltă numai atunci când nutriția țesuturilor dure ale dintelui este
perturbată. Principalul factor patogenetic al E.E. Platonov a considerat o încălcare a
reglării nervoase a trofismului țesuturilor dentare. Cu toate acestea, astăzi se știe că dinții
cu pulpă îndepărtată continuă să funcționeze normal timp de până la 17 ani. Îndepărtarea
pulpei ca una dintre metodele de tratament a formelor complicate de carie nu duce la
modificări structurale și funcționale ale smalțului dinților, acesta din urmă funcționând în
continuare ca un organ cu drepturi depline. Interacțiunea dinamică constantă cu fluidul
oral asigură țesuturilor dure ale dinților pulpați o mineralizare sporită, ceea ce corespunde
unei rezistențe ridicate la acid, a microdurității și a omogenității structurale.
 Patogeneza
Formarea plăcii este dirijată de:
1) structura anatomică a dintelui și relația acestuia
cu țesuturile înconjurătoare;
2) structura suprafeței dintelui;
3) aportul de alimente și intensitatea masticației;
4) saliva și fluidul gingival;
5) igiena orală;
6) prezența obturațiilor și protezelor în cavitatea
bucală;
7) anomalii dentoalveolare.
Rolul principal în apariția cariilor i se atribuie zaharozei.
Ea este cea care provoacă cea mai rapidă scădere a pH-ului de la 6
la 4 în câteva minute. Procesul de glicoliză este deosebit de intens
în timpul hiposalivației, în timpul somnului. Iar activitatea
procesului de fermentare depinde de cantitatea de carbohidrați
implicată.
Formarea plăcii este influențată de compoziția alimentelor, de
consistența acesteia. S-a observat că alimentele moi accelerează
formarea acesteia, precum și un conținut ridicat de zahăr. S-a
dovedit că placa dentară se formează mai repede în timpul
somnului decât în ​timpul consumului de alimente, deoarece
salivația și stresul mecanic încetinesc formarea plăcii dentare.
 Clasificarea

După OMS
Cu privire la originea
- Carii de smalț.
procesului
- Cariile dentinei.
- Carii primare
- Carii de ciment.
- Carii secundare (recurente) -
cariile dinților obturați anterior - Carii suspendate.
- Odontoclasia.
 Clasificarea conform adâncimii procesului
carios:

• A) carie simplă – caria propriu-zisă;

• Carie dentară în stadiul de maculă (acută și cronică)
• Carie dentară superficială (acută și cronică)
• Carie dentară medie (acută și cronică)
• Carie dentară profundă (acută și cronică)
• B) cariile complicate (pulpită, periodontită).
Carie radiculară Carie de colet
Noțiune de carie secundară, recidivantă.

• Caria secundară – progresarea procesului patologic sub

obturație cauzat de desigilarea marginală a acesteia și
formarea a microfisurilor între suprafața cavității carioase și
materialul obturației.
• Caria recidivantă– proces patologic care se dezvoltă sub
obturație în rezultatulînlăturării insuficiente a dentinei
necrotizate dn cavitatea carioasă în timpul obturării primare
a dintelui.
Clasificarea cariei dentare după Black:

În anul 1881 savantul american Black a sistematizat în dependență de localizare,

toate tipurile de cavități carioase în 6 clase, sau tipuri topografice. Ele sunt valabile
până în prezent. Fiecare clasă are particularițățile sale de evoluție clinică și de
prearare
Black a elaborat și propus principiile de preparare a cavităților carioase care sunt
actuale până în prezent în toată lumea.

• Către clasa I se atribuie cavitățile carioase localizateîn șanțuri, fisure și gropițele

molarilor, premolarilor și incisivilor.
• Clasa a II-a – cavitățile carioase situate pe suprafețele proximale sau de contact ale
premolarilor și molarilor.
Clasificarea cariei dentare după Black:

• Clasa a III-a – cavitățile carioase situate pe suprafețele de contact ale caninilor și

incisivilor fără lezarea unghiului și marginii incizale.

• Clasa a IV-a – cavitățile situate pe fețele de contact a dinților frontali

• Clasa a V-a – cavitățile carioase situate în regiunea coletului tuturor dinților pe suprafețele
libere (vestibulare și orale)

• Clasa a VI-a – cavitățile carioase localizate la nivelul marginei incizale și tuberculilor

molarilor și premolarilor
 Clasa I
Cavități carioase localizate
în șanțuri, fisuri și gropițele
molarilor, premolarilor și
incisivilor.
.
 Clasa II

Cavități carioase situate pe suprafețele proximale

sau de contact ale premolarilor și molarilor.
Clasa III
Cavități carioase situate pe
suprafețele de contact ale
caninilor și incisivilor fără
lezarea unghiului și marginii
incizale.
Clasa IV
Cavități situate pe fețele de contact
a dinților frontali cu lezarea
unghiului și marginii incizale.
 Clasa V

Cavități carioase situate în regiunea coletului

tuturor dinților pe suprafețele libere (vestibulare
și orale).
 Clasa VI

Clasa a VI-a – cavitățile carioase localizate la

nivelul marginei incizale și tuberculilor
molarilor și premolarilor
Stadiul de maculă (macula cariosa)
Demineralizarea începe cu pierderea luciului natural al smaltului și apariția unor
pete mate, albe, maro deschis și maro închis.
Macula, în funcție de gravitatea procesului, poate avea 2 căi de dezvoltare:
- se transformă în continuare în carie superficială din cauza unei încălcări a integrității stratului de
suprafață (demineralizare progresivă) .
- procesul încetinește, se stabilizează și își schimbă culoarea datorită pătrunderii coloranților organici.
Ar trebui să se înțeleagă că stabilizarea este temporară și mai devreme sau mai târziu va apărea un
defect tisular la locul punctului pigmentat.

Caria în stadiul maculă este de obicei asimptomatică, foarte rar, în cursul acut al
procesului (pata cretoasă), poate apărea sensibilitate la stimuli chimici și termici.
Stadiul de maculă (macula cariosa)
În ceea ce privește structura, această focalizare este eterogenă, sunt determinate în ea următoarele zone,
diferențiind gradul de mineralizare:
1. Superficial, cu grosimea de până la 20 de microni, păstrând structura smaltului, dar pelicula se îngroașă și se dizolvă.
Această zonă conține calciu, fosfor, fluor, stronțiu chiar puțin mai mult decât zonele de smalț intact. Volumul de spații
corespunde smalțului intact (1-2%), dar dungile Retzius sunt ceva mai largi, ceea ce asigură creșterea acestuia
permeabilitate.
2. Zona sub-suprafață („corpul” leziunii) este o zonă de demineralizare pronunțată. Conținutul de componente minerale poate
fi redus la 20%, microduritatea este redusă brusc, volumul microspațiilor este crescut la 20 - 25%, iar permeabilitatea este
semnificativ crescută.
3. Zona de hipomineralizare, modificările structurii prismelor sunt mai puțin pronunțate, microspațiile ocupă 2-4% din volum,
microhardness este puțin sub normal.
4. Zona de hipermineralizare este transparentă. O acoperă pe cea anterioară din partea joncțiunii smalț-dentinare. Este bine
exprimată în cursul cronic al cariilor. Microduritatea și volumul microspațiilor corespund primei zone (0,5 - 1,0%), iar în zonele
corespunzătoare liniilor Retzius se observă un nivel normal de mineralizare.
Stadiul de maculă (macula
cariosa)
Caria superficială.

Plângeri privind durerea care trece rapid la consumul dulciurilor, dacă

procesul este localizat pînă la joncțiunea smalț-dentinară, există plângeri
cu privire la iritanții chimici;
Obiectiv: o cavitate carioasă în smalț, o cavitate cu margini înclinate,
smalțul este dens, pigmentat. Sondarea, reacția la rece, percuția sunt
indolore.
Forma cavității carioase cu carii superficiale este triunghiulară, vârful
triunghiului se confruntă cu suprafața smalțului.
 Caria superficială.

În caria superficială, sunt determinate următoarele zone:

1. Zona de distrugere și descompunere a prismelor smalțului;
2. Zona de demineralizare, conținutul de calciu este redus cu
20%, duritatea redusă, permeabilitatea este crescută;
3. Zona de hipermineralizare;
4. Zona dentinei transparente (sclerozate).
Caria superficială.
a mai mare diagonală a rombului este situată la joncțiunea smalt-dentină. Acest lucru se datorează gradientului de

Caria medie.(Caries media)

Nu există acuze nici privind prezența unei cavități, nici acuze de dureri care trec rapid de
la factori chimici, dureri localizate (spre deosebire de pulpită).
Obiectiv: cavitate carioasă de adâncime medie (în interiorul masei dentinare), cu margini
înclinate, dentină rămolită, pigmentată. Sondarea în zona joncțiunii smalț-dentinare este
ușor dureroasă, în zona planșeului- nedureroasă. Ameliorarea rapidă a durerii la rece.
Percuția este nedureroasă. Pulpa dintelui reacționează la 2-6 μA.
Forma leziunilor carioase este un romb, cu două vârfuri orientate spre suprafața smalțului
și pulpa dentară. Cea mai mare diagonală a rombului este situată la joncțiunea smalt-
dentinară. Acest lucru se datorează gradientului de concentrație a componentelor minerale
în țesuturile dure ale dintelui (în smalț, concentrația mineralelor scade odată cu adâncimea,
în timp ce în dentină, dimpotrivă, crește).
 Caria medie.(Caries media)

Caria medie se caracterizează prin 3 zone, care se

detectează la examinarea unei secțiuni dentare sub
microscop:
1 - zona de distrugere și degradare a smalțului și dentinei;
2 - zona de demineralizare a dentinei și avangardei microbiene;
A 3-a - zona de dentină transparentă (sclerozată);
4 - zona de lipodegenerare a odontoblastelor;
A 5-a - zona de dentină neschimbată;
A 6-a - zona de substituție a dentinei;
7 - zona cu modificări în pulpa dentară.
Caria medie.(Caries media)
Caria profundă. (Caries profunda)

În această formă, există modificări semnificative ale dentinei, care provoacă plângeri.
Pacienții indică dureri pe termen scurt din stimuli mecanici, chimici și termici, care
dispar după înlăturarea lor. La examinare, se urmărește o cavitate carioasă profundă,
umplută cu dentină rămolită. Sondarea planșeului cavității este dureroasă. Datorită
faptului că dentina este mai susceptibilă la procesele carioase, cavitatea din dentină este
de obicei mai extinsă decât intrarea în smalț.

Pulpa dintelui răspunde la un curent normal de 2-6 μA, dar poate exista o scădere a
excitabilității până la 10-12 μA. Dacă cavitatea carioasă este localizată astfel încât să fie
dificil de îndepărtat din ea resturile alimentare, durerea persistă mai mult timp până când
acești iritanți sunt îndepărtați. Percuția dinților este indoloră.
Caria profundă. (Caries profunda)

Când se examinează o secțiune subțire a unui dinte cu o cavitate carioasă profundă

la microscopul cu fascicol de lumină, se relevă următoarele zone, ca în cazul cariilor
medii:
1 - zona de distrugere și degradare a smalțului și dentinei;
2 - zona de demineralizare a dentinei și avangardei microbiene;
A 3-a - zona de dentină transparentă (sclerozată);
4 - zona de lipodegenerare a odontoblastelor;
A 5-a - zona de dentină neschimbată;
A 6-a - zona de substituție a dentinei;
7 - zona cu modificări în pulpa dentară.
Caria profundă. (Caries
profunda)
Diagnostic
Sondarea

Sonda stomatologică
 Diagnostic
Diagnosticul Radiologic
Diagnostic

Termodiagnosticarea
 Diagnostic
Colorarea cu soluție albastru de
metilen sau cu cario detector.
 Diagnostic
Transiluminarea
Diagnostic diferențial
Caria în stadiul de maculă

diferențiată cu petele din fluoroza dentară endemică.

O pată carioasă, de obicei unică, petele fluorotice sunt multiple. În fluoroză, petele sunt
de culoare alb-perlat, pe fundalul smalțului dens - lăptos, localizat pe așa-numitele
„situri imune” - pe suprafețele labiale, linguale, mai aproape de tuberculi și suprafețele
ocluzale ale dinților, strict simetric pe aceiași dinți pe partea dreaptă și pe partea stângă,
au aceeași formă și culoare. Petele carioase sunt situate de obicei pe suprafețele
proximale ale dinților, în zona fisurilor și a coletului dinților.
Fluoroza
Diagnostic diferențial
Caria superficială
Diferențiată de cariile în maculă. Spre deosebire de cariile în maculă, în care o pată este vizibilă, iar
integritatea suprafeței smalțului nu este încălcată, un defect al smalțului este caracteristic cariei
superficiale.
De asemenea, este necesar să se facă diagnosticare cu eroziunea smalțului. Spre deosebire de cariile
superficiale, eroziunea smalțului are forma ovală, a cărei lungime este situată transversal pe partea cea
mai convexă a suprafeței vestibulare a coroanei. Fundul eroziunii este neted, strălucitor și dens.
Limitele defectului sunt albicioase, tind să se răspândească în lățime, și nu în profunzime, ca în carie.
Eroziunea smalțului este mai frecventă la persoanele de vârstă mijlocie, afectând simultan mai mulți
dinți, de obicei cario-rezistenți. Adesea, procesul implică și dinți simetrici.
Caria superficială este, de asemenea, diferențiată de hipoplazia smalțului. În hipoplazie, suprafața
dintelui este netedă, densă, defectele sunt localizate la diferite niveluri ale dinților simetrici și nu pe
suprafețele coroanelor dinților caracteristici cariilor.
Eroziunile de smalț
Hipoplazia smalțiară
Diagnostic diferențial

Caria medie
Diferențiată prin defect în formă de pană, care este localizat la coletul
dintelui, are pereți densi și o formă caracteristică de pană, este asimptomatic;
cu parodontită apicală cronică, care poate fi asimptomatică, precum și carie
medie: fără senzație de durere la sondarea de-a lungul joncțiunii smalț-
dentinare, fără reacție la factori termici și chimici.
Defect Cuneiform
Diagnostic diferențial
Caria profundă
Se diferențiază de restul afecțiunilor dentare cu tablou clinic similar, și
anume: cu cariile medii, care se caracterizează printr-o cavitate carioasă mai
puțin profundă, situată aproximativ în propria dentină.

Caria profundă, diferențiată de pulpita focală acută, care se caracterizează

prin dureri paroxistice acute spontane, care se intensifică seara și noaptea.
Tratamentul cariei în stadiul de macula

Demineralizarea cariilor în stadiul de macula este reversibilă în timpul terapiei de

remineralizare. Terapia remineralizantă poate fi efectuată timp de 10 zile cu aplicații de
soluție de gluconat de calciu 10%, soluție remodentantă 1-3% (un produs obținut din
materii prime naturale) și preparate fluorurate (fluorură de sodiu 2-4%). Pentru pete albe
nepigmentate, prognosticul este favorabil.
 Tratamentul cariei superficiale, medii și
profunde
1. Anestezie.
2. Izolarea zonei de lucru.
3. Deschiderea cavității carioase cu piesa stomatologică. (Deschiderea unei cavități carioase, îndepărtarea
marginilor care depășesc smalțul, necrectomie (îndepărtarea completă a dentinei infectate înmuiate), formarea
unei cavități pentru o mai bună fixare a obturației, netezirea marginilor smalțului.).
4. Tratamentul medicamentos și antiseptic al cavității carioase.
5. Gravarea smalțului și dentinei cu acid fosforic 20% sau 37% (sau aplicarea unui adeziv auto-gravant).
6. Aplicarea adezivului pe suprafețele preparate.
7. În cazul unei cavități carioase profunde, pe fundul său sunt așezate obturații izolante cu cimenturi ionomerice
de sticlă.
8. Umplerea unei cavități carioase cu material de obturație sau incrustații din materiale compozite, compoziții
metalice (amalgam) sau ceramică. În cazul materialelor compozite și ceramice, culoarea dintelui poate fi
restabilită.
9. Finisarea și lustruirea obturației.
 Izolarea cîmpului operator

Rulouri de bumbac.
 Drytips
Drytips

Izolarea cîmpului operator

Dry tips
Izolarea cîmpului operator

Retractoare bucale
Izolarea cîmpului operator Roberdam
Aplicarea
Coferdamului
Roberdam
 Prepararea cavității carioase

Trei puncte de sprijin posibile

pentru piesa în timpul preparării
dinților.
a - în degetele mâinii drepte;
b - pe bărbie și dinții pacientului;
c - cu degetele mâinii stângi
(vârful dintelui).
 Prepararea cavității carioase

Deschiderea cavității carioase.

Dimensiunea leziunii dentinei pe suprafața ocluzală a molarilor și premolarilor, de regulă,
este mai mare decât zona leziunii smalțului, ceea ce duce la formarea marginilor de smalț.
Etapa de deschidere a cavității carioase presupune îndepărtarea unor astfel de margini
suprapuse ale smalțului care nu au suport de dentină sub ele, însoțite de extinderea orificiului
de intrare îngust în cavitatea carioasă. Acest lucru permite ulterior folosirea frezelor mai
mari cu proprietăți de tăiere mai bune, o vizualizare mai bună a cavității în sine și
manipularea mai liberă instrumentelor.
În acest stadiu, este recomandabil să folosiți freze cilindrice (fisurale) sau sferice de
dimensiuni mici, în concordanță cu dimensiunea de intrare a cavității carioase sau chiar ceva
mai mici.
Prepararea cavității carioase

Extinderea cavității carioase.

În acest stadiu, marginile smalțului sunt nivelate, fisurile
afectate sunt excizate și colțurile ascuțite sunt bizotate.
Cavitatea este lărgită cu freze fisurale medii până la mari.
 Prepararea cavității carioase
Deschiderea cavității carioase Extinderea cavității carioase
 Prepararea cavității carioase
Necrectomia.
În acest stadiu, smalțul și dentina afectate sunt în cele din urmă îndepărtate din cavitatea carioasă. Volumul
de necrectomie este determinat de tabloul clinic al cariilor, localizarea cavității carioase și adâncimea
acesteia. Disecția fundului cavității carioase trebuie efectuată în zona dentinei hipercalcificate
(transparente). Acest lucru este determinat de metoda de sondare a planșeului cavității cu un instrument
(sondă, excavator). Pe planșeu este permisă lăsarea doar a unui strat dens pigmentat de dentină. În cursul
acut al procesului carios la copii, dacă există pericolul de deschidere a cavității dentare și a traumelor de
pulpă, în unele cazuri este permisă păstrarea unui strat mic de dentină rămolită.

La efectuarea necrectomiei, trebuie avut în vedere faptul că în zona joncțiunii smalț-dentinare în zonele
dentinei interglobulare și peri-pulpare există zone foarte sensibile la iritații mecanice.
Necrectomia se efectuează folosind excavatoare sau freze sferice. Este exclusă utilizarea unei freze conice
sau fisurale inverse în timpul tratamentului planșeului cavității cu carie profundă, deoarece în acest caz este
posibilă deschiderea și infecția pulpei dentare.
 Prepararea cavității carioase

Formarea cavității carioase.

Scopul acestei etape este de a crea condiții favorabile care să conducă la fixarea fiabilă și la conservarea pe
termen lung a unei obturații permanente.
În carie superficială și medie, cea mai rațională este o cavitate cu pereți netezi, unghiuri drepte și fundul plat.
Forma cavității poate fi triunghiulară, dreptunghiulară, cruciformă etc., adică să corespundă formei anatomice a
fisurilor.

În timpul formării planșeului cavității la cariile profunde, trebuie luate în considerare caracteristicile topografice
ale cavității dintelui. Datorită amplasării strânse a coarnelor pulpare la colțurile cavității, planșeul se formează
sub forma unei mici depresiuni în zona de siguranță.
Pentru o mai bună fixare a materialului de obturație, în pereții bine conservați ai cavității, ar trebui create puncte
de sprijin sub formă de canaluri, adâncituri, crestături sau ar trebui să se formeze o cavitate cu o îngustare
treptată spre intrare. Atunci când formați o cavitate, folosiți freze invers-conice, sferice, în formă de roată.
 Prepararea cavității carioase
Necrectomia Formarea cavității carioase
 Prepararea cavității carioase
Netezirea (bizotarea) marginilor smaltului.
Durata menținerii unei obturații permanente este determinată în mare măsură de executarea corectă a etapei de
bizotare a marginilor smalțului.
Partea exterioară a prismelor smalțului la intrarea în cavitatea carioasă, de regulă, nu are sprijin din partea
dentinei subiacente și este locul cu cea mai mică rezistență la presiunea masticatorie. Fracturarea marginilor
subminate ale smalțului duce adesea la reapariția cariilor.
Bizotarea marginilor smalțului se face cu pietre de carborund. Aceasta prevede formarea unei teșituri (pliuri) de-a
lungul marginii cavității la un unghi de 45 de grade. Faldul rezultat, protejează materialul de obturatie de
deplasarea axială sub acțiunea presiunii masticatorii. După netezire, marginea smalțului trebuie să fie netedă și să
nu aibă retenții.
Trebuie de atenționat faptul că la obturarea cu amalgam, bizoul este format în întreaga adâncime a smalțului, cu o
inserție metalică - în stratul de suprafață al smalțului, iar atunci când se utilizează materiale polimerice, bizoul nu
este necesar, marginile smalțului sunt netezite doar. Netezirea marginilor smalțului într-un unghi este necesară
pentru materialele care nu au aderență.
Spălarea cavității

După preparare și formare, cavitatea carioasă este eliberată de

rumegușul de dentină cu un flux de aer, apă sau spălată cu bile de
bumbac înmuiate într-o soluție cu un antiseptic slab. Substanțele
utilizate nu trebuie să irite pulpa.
Prepararea cavității carioase
Bizotarea marginilor smalțiare
а — cu freza fisurală;
b — cu freza de finisat;
c — cu piatră de carborund
Spălarea cavității
а — cu rulou de bumbac înmuiat în apă;
b — cu apă și aer sub presiune;
c — cu apă din seringă.
Prelucrarea medicamentoasă a cavității

În toate etapele pregătirii cavității carioase, procesarea instrumentală ar trebui

combinată cu medicamente pentru a neutraliza dentina infectată. În acest scop,
se utilizează soluții slabe de dezinfectanți (soluție de peroxid de hidrogen 3%,
soluție de cloramină 1%, soluție de furacilină 0,1% etc.).
Nu este permisă utilizarea substanțelor puternice și iritante.
Tratamentul medicamentos este realizat prin uscarea completă a cavității cu aer
cald (în carii superficiale și medii, puteți trata mai întâi cavitatea cu alcool etilic,
apoi cu eter).
Aplicarea obturației medicamentoase

Când se tratează cariile profunde în cavitatea formată, este

necesar să se creeze un depozit de medicamente pentru a reduce
patogenitatea bacteriilor din dentina infectată, a elimina
manifestările reactive din pulpă, a calcifica partea inferioară a
cavității și a stimula depunerea dentinei terțiare. Pastele sunt
preparate pe bază de apă sau ulei, aduse în cavitate cu instrument
fin și compactat și se depun cu grijă pe planșeul cavității.
Aplicarea obturației izolante

Pentru a preveni inactivarea medicamentelor care servesc ca substrat terapeutic,

pasta de medicament este acoperită cu un strat de dentină artificială, care acționează
ca un strat izolator. Cimentul fosfat este plasat peste căptușeala dentinei. Căptușeala
ar trebui să acopere uniform planșeul și dentina pereților cavității, dacă este posibil,
să nu-și schimbe forma și să nu acopere punctele de sprijin suplimentare. În unele
cazuri, punctele de retenție sunt formate în pereții căptușelii.
Materialul de căptușeală este introdus în cavitate, răspândindu-l de-a lungul
planșeului și pereților cu instrumentele indicate sau cu un excavator.
 Prelucrarea Aplicarea obturației
medicamentoasă a cavității medicamentoase
а — aspectul general al cavității; а — aspectul general al cavității cu obturație medicamentoasă
b — pensa și sonda cu bumbac îmbibat cu b,c,d— piesele de modelat.
antiseptice.
d c b
b

a a
Aplicarea obturației permanente

Materialul de obturație pregătit este adus în cavitatea tratată folosind instrumentele de modelare,
aplicat cu atenție pe planșeul și pereții cavității, acordând o atenție deosebită acoperirii complete a
căptușelii fosfat-ciment.
La formarea unei obturații permanente, se acordă atenție formei anatomice a coroanei dintelui.
Pentru a restabili capacitatea funcțională a dintelui, acesta trebuie pus în contact cu antagonistul.
 Cavitatea dintelui cu obturația Cavitatea obturată
medicamentoasă și izolantă aplicate deja

A,b — instrumentar de modelare

a b
Șlefuirea și finisarea suprafeței obturate

După restaurarea dintelui cariat, acesta este supus unui proces de finisare și
lustruire. În acest scop sunt folosite pietre de carborund, discuri de finisaj,
polipante și periute cu paste abrazive. Acestea netezesc neregulile și rugozitatea
pe suprafața obturației. În timpul finisării finale a obturației, se acordă o atenție
deosebită limitelor de contact ale țesuturilor dure dentare cu materialul de
obturație.
Complicații
posibile
Fără un tratament adecvat în timp util, cariile se pot transforma
în forme mai severe de afecțiuni stomatologice (pulpită,
periodontită) și pot duce la pierderea dintelui.
Profilaxia
 îngrijire orală regulată;
 consum redus de zahăr;
 utilizarea pastelor de dinți cu fluor (în copilărie);
 respectarea tehnologiei corecte pentru spălarea dinților;
 utilizarea soluțiilor de 0,1-0,2% clorhexidină pentru apa de gură zilnică sau pastele de
dinți cu clorhexidină (nu mai mult de 2 săptămâni);
 Consumul de xilitol de cel puțin 3 ori pe zi după mese sub formă de guma de mestecat
care conține xilitol;
 examinarea preventivă de către un dentist cel puțin o dată la șase luni;
 etanșarea fisurilor.
Mulțumesc
pentru
atenție !!!