Factori etiologici generali ai anomaliilor dento-maxilare

Clasificare, caracteristică generală

Orice patologie care apare în evoluția ADM prezintă o cauză, creșterea și dezvoltarea
mandibulo-maxilară fiind supuse unor factori generali și loco-regionali. Dacă ne referim la
factorii generali, clasificarea acestora poate fi făcută conform diferitor criterii.

Graber T. menționează drept factori generali:

1. Ereditatea (tiparul);
2. Defecte congenitale (despicături labio-maxilo-palatine, torticolis, dizostoză cleido-
craniană, sifilis etc.);
3. Mediul înconjurător:
- Prenatal – traume, dieta, metabolismul matern, boli infecțioase;
- Postnatal – accidente la naștere, paralizie cerebrală, traume ATM.
4. Tulburări endocrine și de metabolism, boli infecțioase;
5. Tulburări de nutriție (deficiențe nutriționale);
6. Presiuni anormale:
- Obiceiuri vicioase – comportări anormale de supt la sugar, sugerea degetului,
mușcarea buzei, sugerea limbii, roaderea unghiilor);
- Funcții perturbate – deglutiție infantilă, tulburări fonatorii, respiratorii, adenoide,
ticuri și bruxism.
7. Postură;
8. Traume și accidente.

Ionescu E. și Milicescu V. propun clasificarea factorilor etiologici generali și de risc ai

anomaliilor dento-maxilare după următoarea schemă:

Factori generali:

1. Filogenetici
2. Ontogenetici
3. Ereditari
4. Endocrini
5. Metabolici

Factorii filogenetici

Studiul factorilor filogenetici cuprinde parcursul și tendințeleevolutive filogenetice, adică

istorice, ale organismului uman.

Din punct de vedere filogenetic, aparatul dento-maxilar are următoarele tendințe:

 Modificarea raportului între neurocraniu, care se mărește, și viscerocraniu, care se

reduce;
 Reducerea dimensională a maxilarelor;
  Reducerea dimensiunii și numărului dinților (ca regulă, dispar ultimii dinți dn fiecare
grup);
 Neconcordanță între reducerea dimensiunii maxilarelor, realizat cu o viteză mai mare
și cea a reducerii volumului și numărului dinților, realizat mai lent. Ca rezultat apar
înghesuiri dentare cu risc de carie aproximală și parodontopatii, însoțite tot mai
frecvent de accidente de erupție a molarilor 3 sau chiar și a molarilor 2.
 Activitate musculară redusă, datorită rafinării alimentelor, cu parodonțiu mai slab
structurat, sensibil și deseori vulnerabil.

Factorii ontogenetici

Factorii ontogenetici în apariția anomaliilor dento-maxilare prevăd nerespectarea programului

genetic de formare și dezvoltare a elementelor aparatului dento-maxilar.

Ontogenia aparatului dento-maxilar cuprinde 3 etape, fiecare cu particlaritățile sale,

dependente de influența factorilor ce intervin în procesul evolutiv.

Etapele ontogenetice ale aparatului dento-maxilar:

1. Organogeneza – 0-12 săptămani intrauterine, care include:

a) stadiul de ou sau zigot (0-2 săptămâni intrauterine);
b) perioada embrionară propriu-zisă (2-12 săptămâni intrauterine).
2. Morfogeneza – 4 luni intrauterine – 16 ani postnatal, care include:
a) perioada intrauterină (4 luni – nașterea);
b) perioada postnatală (naștere – 16-21 de ani)
3. Modelarea – de la 16ani până la moarte.

Cunoașterea ontogeniei aparatului dento-maxilar este importantă pentru înțelegerea

etiopatogeniei anomaliilor dento-maxilare și a malformațiilor congenitale.

Cauzele nocive care vor acționa în perioada de organogeneză vor produce devieri mari de la
conformarea organelor (malformații congenitale) cu lipsa sau apariția supranumerică a unor
organe, uneori incompatibile cu viabilitatea fătului sau copilului.

Cauzele nocive care acționează în perioada de morfogeneză vor determina, ca regulă,

mofificări morfologice și structurale ale organelor și aparatelor, asociate cu tulburări
funcționale (distrofii dentare, anomalii de formă a dinților și a maxilarelor, ocluzii deschise
etc.).

Factorii ereditari

Influența factorilor ereditari în apariția anomaliilor dento-maxilare este argumentată prin

studii genetice și antropologice. Totodată, ereditatea este un element al evoluției. Zestrea
ereditară moștenită de făt determină tiparul și direcțiile de dezvoltare ale lui.

Genetic, din generație în generație, se transmit:

 o Mărimea și forma dinților;
o Dimensiunea și forma maxilarelor;
o Vârsta și cronologia erupției dentare.

Anomaliile dento-maxilare transmise ereditar sunt:

 Ocluzia adâncă acoperită;

 Prognatismul mandibular anatomic;
 Unele forme de ocluzie deschisă;
 Unele forme de compresiune de maxilar;
 Diastema vera, dizarmonii dento-alveolare;
 Anomalii dentare de număr.

Factorii endocrini

Studiul factorilor endocrini evidențiază tulburări în creșterea și dezvoltarea organismului și a

componentelor aparatului dento-maxilar prin influențe neuroendocrine, dependente de
dezechilibrul hormonal și de vârsta la care acesta se instalează.

Cercetările actuale au determinat că activitatea glandelor endocrine pot influența dezvoltarea

dinților doar la etapa de morfodiferențiere și in cea de erupție.

Hipofiza poate interveni direct în dezvoltarea aparatului dento-maxilar prin hormonul

somatotrop STH, cât și indirect prin dirijarea activității altor glande endocrine.

Hipersecreția de hormon somatotrop poate provoca:

- Erupție dentară precoce;

- Macroglosie;
- Exces de creștere mandibulară;
- Spațieri dentare din cauza excesului de creștere osoasă.

Hiposecreția de hormon somatotrop poate provoca:

- Hipodezvoltare somatică – nanism;

- Erupție dentară tardivă, cu persistența dinților temporari;
- Incluzii dentare;
- Stagnări în dezvoltarea dinților, cu rădăcini incomplet formate și apex neînchis,
canale largi – taurodonție.
- Dezvoltare insuficientă a maxilarelor, cu înghesuiri dentare.

Tiroida participă prin intermediul hormonului tiroxina în reglarea metabolismului bazal și în

diferențierea celulară.

Hipersecreția tiroxinei induce:

- Erupție dentară precoce;

- Cariorezistență scăzută, cu explozii de carie;
 - Osificare prematură a cartilajelor de creștere;
- Rezorbție prin osteoclazie a proceselor alveolare, cu parodontopatie gravă, care se
va stopa numai prin terapia endocrină.

Hiposecreția tiroxinei induce:

- Erupție dentară tardivă din cauza încetinirii ritmului de creștere;

- Încetinirea calcifierii alveolelor și rădăcinilor dentare;
- Cariorezistență înaltă;
- Macroglosie, limba așezată între arcade, cu provocarea ocluziei deschise.

Paratiroidele participă în reglarea metabolismului mineral, prin eliberarea calcitoninei și

parathormonului.

Hipersecreția de parathormon induce:

- Oase deformabile și dinți friabili, deoarece are loc mobilizarea calciului din oase
și dinți;
- Osteita fibro-chistică sau boala Recklinghausen, cu hipotonie musculară, deformții
osoase, decalcifieri și fracturi osoase.

Glandele suprarenale secretă și cortizon.

Hipersecreția cortizonului (hipercorticism) poate provoca:

- Erupție dentară accelerată;

- Osteoporoza maxilarelor.

Factorii metabolici

Acțiunea factorilor metabolici presupune tulburări calitative și cantitative de nutriție, cu aport

insuficient de elemente necesare dezvoltării somatice generale și a regiunii maxilo-faciale.

Frecvent aparatul dento-maxilar este influențat de tulburarea metabolismulu mineral

fosfocalcic cu hipovitaminoza D și aport insuficient de calciu – rahitism.

Rahitismul provoacă micșorarea rezistenței osoase și, ca rezultat, apare plasticitate patologică
cu deformări scheletice.

În teritoriul OMF, rahitismul se manifestă prin disproporțiea