Curs 7

Anomaliile dento-maxilare

- Definiție: rezultatul unor distorsiuni ale procesului de creștere și dezvoltare și se

caracterizează prin disfuncții în modul în care dinții și maxilarele relaționează între
ele.

Clasificare

- Există mai multe variante de clasificare ale anomaliilor dento-maxilare.

- Cea mai acceptată și utilizată este clasificarea anomaliilor dento-maxilare în funcție
de clasele Angle.
- După Angle, anomaliile dento-maxilare se clasifică în:
a. Anomalii de clasa I Angle
- Cuprinde anomaliile dento-maxilare în care cele două baze maxilare sunt plasate
corect în plan sagital cu raport neutral la nivelul molarului de 6 ani.
- Include următoarele anomalii:
• Înghesuiri (DDM cu înghesuire);
• Angrenaje inverse;
• Ocluzii adânci;
• Ocluzii deschise;
• Anomalii dentare de număr;
• Anomalii dentare de formă;
• Anomalii de volum;
• Anomalii de poziție;
• Diastema;
• Sindromul compresiei de maxilar;
• Sindromul ocluziei încrucișate;
• Sindromul ocluziei adânci;
• Sindromul ocluziei deschise.
b. Anomalii de clasa a II-a Angle
- Cuprinde anomalii în care maxilarul inferior este situat mai posterior față de cel
superior cu raport de distalizare la nivelul molarilor de 6 ani.
- Se împarte în 2 subdiviziuni:
• Clasa II/1 Angle (tiparul respiratorului oral) – dinții frontali superiori sunt în
protruzie, iar maxilarul este îngust și alungit;
• Clasa II/2 Angle (tiparul respiratorului nazal) – dinții frontali superiori sunt în
retruzie.
c. Anomalii de clasa a III-a Angle

1
 - Se caracterizează prin rapoarte de mezializare la nivelul molarilor de 6 ani și, de
obicei, prin ocluzia inversă frontală;
- Include:
• Prognatismul funcțional;
• Progenia falsă;
• Prognatismul anatomic.

Diagnosticul anomaliilor dento-maxilar

- Se pune în urma următoarelor etape:

a. Examinarea clinică
• Etapa este complexă și cuprinde anamneza, examinarea clinică propriu-zisă și
examinarea intraorală și extraorală.
b. Examinarea radiologică
• Poate fi necesară realizarea radiografiilor panoramice, a teleradiografiilor de
profil, a radiografiilor cu film retro-alveolar, dar și realizarea imagisticii 3D.
c. Modelul de studiu
• Permite verificarea și completarea datelor clinice, realizarea unor măsurători
suplimentare, urmărirea evoluției cazului în timp și reprezintă un document
medico-legal important.
d. Examinarea fotostatică
• Constă în realizarea și analizarea unor fotografii din față și profil.

Etiologie

- Factorii etiologici ai anomaliilor dento-maxilare pot fi genetici, de mediu sau pot să

aibă cauze specifice.
A. Influenţa factorilor genetici
- Componenta genetică joacă un rol semnificativ în dezvoltarea malocluziilor
(anomaliilor dento-maxilare) și se evidențiază prin următoarele aspecte:
• Ereditatea - malocluziile apar adesea în cadrul aceleiași familii, sugerând o
componentă ereditară puternică;
• Creșterea cranio-facială - variațiile genetice pot duce la discrepanțe în
dimensiunea sau lungimea maxilarului;
• Dimensiunea și poziția dinților - dimensiunea dinților și poziționarea lor pe
maxilar pot fi influențate de factori genetici;
• Tipurile de malocluzie - tipul specific de malocluzie pe care îl dezvoltă o
persoană poate avea, de asemenea, o bază genetică;
• Lățimea arcadei dentare - factorii genetici pot afecta lățimea arcadei dentare;
• Mutațiile genetice - Unii indivizi moștenesc mutații genetice care afectează
dezvoltarea cranio-facială. Aceste mutații pot duce la apariția unor afecțiuni
precum despicătura labio-palatină;

2
 • Tiparul de ocluzie - relația dintre maxilarul superior și inferior, cunoscută sub
numele de ocluzie, este influențată de genetică.
B. Influenţa factorilor de mediu
- Factorii de mediu pot contribui la prevalența și severitatea malocluziilor în
următoarele moduri:
• Obiceiurile vicioase orale - cum ar fi suptul degetului, utilizarea suzetei și hrănirea
prelungită cu biberonul pot exercita presiune asupra dinților și maxilarelor;
• Dieta și nutriția - nutriția și alegerile alimentare nesănătoase, în special în perioadele
critice de creștere, pot afecta dezvoltarea cranio-facială;
• Respirația orală - respirația orală cronică datorată alergiilor, problemelor respiratorii
sau altor factori, poate afecta poziționarea limbii și a maxilarului, ducând la
dezvoltarea malocluziilor;
• Pierderea precoce a dinților temporari - pierderea prematură a dinților temporari
poate perturba secvența normală de erupție a dinților permanenți rezultând posibile
înghesuiri dentare și malocluzii;
• Traumatismele - la nivelul feței și maxilarului, pot perturba dezvoltarea normală a
dinților și a maxilarului, ducând la apariția malocluziilor. Leziunile din timpul
copilăriei sau adolescenței pot avea un impact de durată asupra sănătății orale;
• Anumite proceduri stomatologice - extracția dinților din motive ortodontice poate
afecta alinierea dinților și poate duce la instalarea malocluziilor dacă nu sunt
gestionate corespunzător;
• Considerații ortodontice - momentul începerii și tipul tratamentului ortodontic pot
influența dezvoltarea malocluziilor. Intervențiile ortodontice întârziate sau neadecvate
pot determina o agravare a problemelor prezente.
C. Influenţa unor factori specifici
- Se referă la tulburările din perioada dezvoltării embriologice, tulburările de dezvoltare
din copilărie și adolescență, dar și la tulburările care apar în formarea și dezvoltarea
dinților;
a. Tulburări în dezvoltarea embriologică:
• Expunerea la factorii teratogeni din mediu (ex: fumatul, consumul de alcool,
droguri în timpul sarcinii);
• Dezechilibrele hormonale;
• Presiunea asupra structurilor cranio-faciale;
• Malnutriția maternă;
• Anumite intervenții medicale în timpul sarcinii.
b. Tulburări de dezvoltare în perioada copilăriei:
• Fracturile oaselor maxilare în copilărie;
• Dezechilibre în activitatea mușchilor faciali.
c. Tulburări de dezvoltare în adolescență sau la începutul maturității:
• Creșterea excesivă unilaterală a mandibulei (hiperplazie hemimandibulară,
hipertrofie hemimandibulară;
• Acromegalia.
d. Tulburări în formarea și dezvoltarea dinților:

3
 • Lipsa congenitală a dinților;
• Dinții supranumerari;
• Dinții malformați.

Prevalența și prevenția anomaliilor dento-maxilare

- Au fost raportate recent următoarele prevalențe ale anomaliilor dento-maxilare:

• La nivel global – 56% la copii și adolescenți;
• Europa – 71% la copii și adolescenți;
• Africa – 81% la copii și adolescenți;
• România – între 42% și 77% la copii și adolescenți.
- Ortodonția preventivă = ramură a ortodonției care se concentrează pe identificarea
și abordarea potențialelor probleme ortodontice la copii, înainte ca acestea să devină
mai severe și să necesite un tratament mai amplu.
- Are următoarele obiective:
• Educația părinților și îngrijitorilor cu privire la practicile de sănătate orală;
• Controlul cariilor și tratamentul acestora;
• Managementul dinților anchilozați;
• Controlul obiceiurilor vicioase, precum suptul degetului, interpunerea limbii
între arcade, folosirea suzetei etc.;
• Managementul dinților supranumerari;
• Managementul spațiului pe arcada dentară cu păstrarea acestuia în cazul
extracțiilor precoce ale dinților temporari;
• Managementul atașamentului normal al frenurilor labiale și linguale și
realizarea frenectomiilor atunci când sunt necesare.