Examen Omf Preprotetic Paro

Examen la chirurgia prepotetică și parodontală.
Chirurgia reconstructivă și estetică (an 5 sem II
1. Anomaliile dento-maxilare. Date generale.
Anomaliile dento-maxilare reprezinta tulburări de crestere si dezvoltore ale arcadelor dentoalveolare si sau ale
oaselor maxilare, care induc tulburări morfologice si functionale variate.
Principii generale: Anomaliile dento-faciale implică modificări semnificative ale arhitecturii viscerocraniului,
asociate cu malocluzie dentară. Aceste malformații se constituie în cursul creșterii și dezvoltārii somatice
postnatal sau sunt congenitale, în cadrul unor sindroame complexe. Factorul etiologic poate fi genetic,
metabolic, endocrin, traumatic sau funcțional (obiceiuri vicioase, respirația orală, deglitiția infantila). in
anomaliile severe, cu dezechilibre scheletale importante, planul general de tratament cuprinde procedee
combinate ortodontice și chirurgicale. Pentru stabilirea modului de abordare terapeutica este esențială
elaborarea unui diagnostic complet si corect, ortodontic chirurgical.
Dezvoltarea aparatului dentomaxilar este un proces indelungat și complex, care poate prezenta devieri, abateri
de la normal în ceea ce privește mecanismul de producere, manifestările, momentul apariției și consecințele.
• Anomaliile dento-maxilare este termenul cel mai frecvent utilizat care definește ansamblul
tulburărilor de dezvoltare a aparatului dento-maxilar;
• Anomaliile dento-maxilare cuprinde ansamblul modificărilor atât morfologice, cât și funcționale;
• Anomaliile dento-maxilare reprezinta tulburări de crestere si dezvoltore ale arcadelor dentoalveolare
si sau ale oaselor maxilare, care induc tulburări morfologice si functionale variate;
• Anomaliile dento-maxilare sunt de cele mai multe ori rezultatul întrepătrunderii acțiunii unor factori
etiologici generali (ereditari, neuro-endocrini, dismetabolici etc) și locali (perturbări în exercitarea
funcțiilor, particularități ale comportamentului muscular, obiceiuri vicioase, modificări ale sistemului
dentar etc.).
• Sunt foarte răspândite, frecvența lor crește;
• În anomaliile severe, cu dezechilibre scheletale importante, planul general de tratament cuprinde
procedee combinate ortodontice și chirurgicale;
• Pentru stabilirea modului de abordare terapeutica este esențială elaborarea unui diagnostic complet si
corect, ortodontic chirurgical.
Clasificarea anomaliilor dento-maxilare:
Clasificarea lui ANGLE (clasificarea Școlii americane)
În funcție de rapoartele molarilor primi permanenți, anomaliile dento-maxilare sunt împărțite în trei clase:
clasa I, clasa a II-a și clasa a IIIa.
Clasa I- se caracterizează prin rapoarte neutrale la nivelul molarilor de 6 ani, astfel vârful cuspidului mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior articulează cu șanțul mezio-vestibular al molarului de 6 ani inferior.
Clasa a II-a- presupun rapoarte distalizate la nivelul molarilor de 6 ani superiori și inferiori (reperul inferior
deplasat posterior faţă de cel superior). În această clasă, în funcție de axul incisivilor superiori, se descriu
două forme clinice, cunoscute sub numele de subdiviziuni:
• clasa II / subdiviziunea 1 - caracterizată prin rapoarte distalizate asociate cu prodenţie frontală
superioară.
• clasa II / subdiviziunea 2 - caracterizată prin rapoarte distalizate și retrodenţia frontală superioară.
Clasa a III –a- se caracterizează prin raport mezializat la nivelul molarilor de 6 ani, respectiv poziționarea
reperului inferior mezial faţă de cel superior, în plan sagital.
Clasificarea pe sindroame (clasificarea Școlii germane)
• sindromul compresiei de maxilar,
• sindromul de ocluzie deschisă,
• sindromul de ocluzie adâncă acoperită, • sindromul progenic (prognatismul mandibular),

• sindromul de incongruență dento-alveolară.
Clasificarea clinică (clasificarea Școlii franceze)
Conform Școlii franceze, anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburări în armonia proceselor de
dezvoltare ale componentelor aparatului dento-maxilar.
Acestea sunt:
• dizarmoniile de bază,
• dizarmoniile dento-alveolare,
• dizarmoniile sistemului dentar.
Clasificarea clinico-antropologică (clasificarea Școlii românești)
• dizarmonii maxilare (disgnații),
• dizarmonii alveolare (disalveolii),
• dizarmonii dentare de grup,
• dizarmonii dento-alveolare și
• dizarmonii dentare izolate
2. Anomaliile dento-maxilare. Etiopatogenie.
Dezvoltarea aparatului dentomaxilar este un proces indelungat și complex, care poate prezenta devieri, abateri
de la normal în ceea ce privește mecanismul de producere, manifestările, momentul apariției și consecințele.
• Anomaliile dento-maxilare este termenul cel mai frecvent utilizat care definește ansamblul
tulburărilor de dezvoltare a aparatului dento-maxilar;
• Anomaliile dento-maxilare cuprinde ansamblul modificărilor atât morfologice, cât și funcționale;
• Anomaliile dento-maxilare reprezinta tulburări de crestere si dezvoltore ale arcadelor dentoalveolare
si sau ale oaselor maxilare, care induc tulburări morfologice si functionale variate;
• Sunt foarte răspândite, frecvența lor crește;
• În anomaliile severe, cu dezechilibre scheletale importante, planul general de tratament cuprinde
procedee combinate ortodontice și chirurgicale;
• Pentru stabilirea modului de abordare terapeutica este esențială elaborarea unui diagnostic complet si
corect, ortodontic chirurgical.
Etiologie:
Anomaliile dento-maxilare sunt de cele mai multe ori rezultatul întrepătrunderii acțiunii unor factori
etiologici generali (ereditari, neuro-endocrini, dismetabolici etc) și locali (perturbări în exercitarea funcțiilor,
particularități ale comportamentului muscular, obiceiuri vicioase, modificări ale sistemului dentar etc.).
Factorii genetici:
• Mărimea maxilarelor
• Disproporția între mărimea limbii și spațiul ei funcțional
• Tiparul erupției dentare
• Gradul și direcția creșterii condiliene
• Gradul și direcția de creștere a maxilarelor
• Tiparul de rotație a maxilarelor Factorii dismetabolici:
• Rahitismul (este prezent un declaj mare rotația anterioară a maxilarului și rotația posterioară a
maxilarului, ceea ce duce la o anomalie dento-maxilară)
• Boli asemănătoare rahitismului Factorii funcționali:
• Deglutiția
- Acțiunea mușchiului mentonier în timpul deglutiției
- Ingresiunea dinților sub acțiunea buzelor în timpul deglutiției
- Interpunerea limbii în zona frontală în timpul deglutiției infantile
• Respirația
• Obiceiuri vicioase:
- Respirația orală
- Interpoziția limbii (apare un dezechilibru de forțe ca urmare a interpunerii limbii între arcade în
zona laterală)
- Interpoziția buzei
- Interpoziția obrazului
- Interpoziția degetului (duc la: curbarea accentuată a procesului alveolar superior, infrapoziția
dinților)
- Sugerea degetului
- Postură
- Tulburări de malfuncție
• Tulburări fonetice (proces reversibil- tulburăril efonetice pot duce la anomalii dentomaxilare și
invers) Factori iatrogeni:
• Tratamente odontale
• Tratamente ortopedice
• Tratamente ortodontice
3. Examinare clinică a pacienţilor cu anomalii dento-maxilare. Date generale despre pacient.

Acuzele şi anamneza.
Examenul clinic de specialitate are drept scop stabilirea unui diagnostic morfologic, funcțional și etiologic, a
limitelor de variabilitate normală a dimensiunilor elementelor aparatului dento-maxilar, a ritmului lor de
dezvoltare și a capacității de adaptare a arcadelor alveolo-dentare la desfăşurarea funcțiilor și stimularea
structurilor parodontale.
Examenul clinic:
Anamneza: (Motivația prezentării)
1) afecțiuni ale dinților, parodonțiului, mucoasei orale; 2)
leziuni traumatice ale părților moi, dinților, maxilarelor; 3)
tulburări fizionomice, de masticație și de fonație.
Examenul exobucal:
• Tipul facial și forma craniului (Biourge, Chateau). Medicul se va plasa în spatele pacientului, va
priviforma craniului din spate și de sus.
Indicele cefalic: lățimea maximă/ lungimea maximă
I<75,9- dolicocephal
I=76-80,9-mezocephal
I=81-85,4-brahicephal
I>=85,5-hiperbrahicephal
Tip facial: înălțimea maximă/lățimea maximă

I<78,9- hipereuriprosop
I=79-83,9-euriprosop
I=84-87,9-mezoprosop
I=88-92,9-leptoprosop
I>=93-hiperleptoprosop
• Simetria (se compară elementele hemifaciului drept cu stîng)
• Egalitatea etajelor feței:

*etajul superior(trichion-ophrion)
*etajul mijlociu(ophrion-subnasalis)
*etajul inferior(subnasalis-gnathion)
• Piramida nazală: forma, mărimea, simetria, integritatea, diametrul cavităților narinare, sinergismul
contracției narinelor
• Examenul buzelor: ocluzia labială, culoarea, mărimea, tonusul. Normă- planul ocluzal este paralel cu
planul ocluzal labial. În echilibru, distanța stomion-subnasalis= 1/3 din lungimea etajului inferior a
feței, iar distanța stomion-gnathion= 2/3 a etajului inferior.
• Examenul în normă de profil precizează relațiile între bazele scheletale și părțile moi:
ocluzia labială, unghiul naso-labial, șanțul labio-mentonier, menton. Profilul ocluziei labiale în
echilibru are o formă ușor distalizată.
• Palparea țesuturilor moi și dure (conturul, integritatea masivului facial, sistemului limfoganglionar,
unghiului goniac)
• Examenul ATM (inspecție, palpație, auscultație): integritatea, amplitudinea deschiderii cavității orale,
simetrie/sinergie.
Examenul endobucal:
• Inspecția vestibulului oral: prezența sau absența formațiunilor atipice,aspectul frenurilor și
• Examenul mucoasei gingivale: textură și culoare
• Examenul bolții palatine: caracteristicile mucoasei, forma, lățimea, adîncimea bolții,torusului palatin,
papila retroincisivală, rugile palatine
• Examenul palatului moale, vălului palatin, amigdalelor, mucoasa faringiană
• Examenul arcadelor dentare. Vîrsta dentară se stabilește după ultimul grup de dinți prezenți. Analiza
fiecărei unități dentare începe de la cadranul I, cu dintele cel mai distal. Se notează eventualele
anomalii de: formă, volum, culoare, poziție, integritate, mobilitate, displazii, distrofii, disarmonii
volumetrice ale unui grup dentar (ex. premolarul I stîng< premolarul I drept).
• Examenul parodonțiului. La fiecare unitate dentară se verifică prezența sau absența sîngerării
(provocate sau spontane), prezența sau absența tartrului, a pungii parodontale, recesiunii gingivale.
• Examenul limbii cuprinde: relația de postură, informația morfologică(culoare, formă, textură,
mărime, inserția frenului, funcționalitate, contracție la ridicare, protracția, mișcările de lateralitate).
• Examenul ocluziei dentare:
*sagital- cuspidul M-V a molarului I superior permanent se află în șanțul M-V al molarului I
permanent inferior. În dentiția mixtă, ocluzia cap-la-cap se poate considera una fiziologică. În zona frontală,
incisivii superiori îi acoperă pe cei inferiori, fiind în contact sau prin prezența unui spațiu de 1 mm.
*transversal- arcada superioară circumscrie arcada inferioară, vestibular cu 1 cuspid. Lingual, arcada
inferioară o circumscrie pe cea superioară.
*vertical- incisivii superiori acoperă pe cei inferiori cu 1/3. Controlul gradului de acoperire se
efectuează prin intermediul testului Chateau. În scopul precizării înclinării planului de ocluzie Chateau
propune aplicarea spatulei -între arcade: cu cît înclinarea este mai mare, cu atît mandibula este mai
retropulsată.
• Examenul musculaturii și a funcțiilor.
-Examenul fiecărui mușchi: inserțiea, intergritatea, elasticitatea, capacitatea de contracție.
-Examenul funcțiilor respiratorii(în cooperare cu medicul ORL): tipul respirației, testul de inspirație adîncă.
Explorarea obiectivă a mușchilor narinari. Testul de aburire a oglinzii, cu fluturașul de vată.
-Examenul limbii. În normă vîrful limbii se găsește pe linia cervicală a incisivilor superiori.
-Examenul funcției fonatorii, evedențiază eventuale maladii ca: dislalie. rinolalie, sigmatism.
-Examenul funcției fizionomice: prezența ticurilor, grimaselor.
-Examenul funcției de deglutiție: participă mușchii limbii, maseter, buccinator,orbicular oris. Examenul de
deglutiție se face fără ca pacientul să știe. Se observă contractarea buzelor. Dacă se plasează un depresor pe
limbă, pacienții cu deglutiție atipică nu pot efectua acest act. Un alt test de control al mușchilor, și anume
temporal, presupune deglutiția cu o cantitate mică de apă în cavitatea bucală. În normă, mușchiul temporal se
contractă.
Examenul funcției masticatorii. Ca test oferim pacientului alimente dure și urmărim mișcările de masticație.
Examenul paraclinic:
• analiza foto-statică,
- se poate evidenția aspectul facial și modificările intervenite de-a lungul tratamentului;
- sunt necesare fotografii de față și profil executate la o distanță de 0,65 de m. Se pot fixa reperele
cutanate în prealabil cu un creion dermatograf;
- se apreciază forma feței, simetria, proporționalitatea etajelor, aspectul sanțurilor faciale, fanta
labială.
• examene radiologice,
• studiu de model
- permite studiul arcadelor dentare, al arcadelor alveolare şi al relaţiilor de ocluzie;
- aprecierea dezvoltării alveolo-dentare în planurile sagital, transversal, se face folosind indicii

arcadei, dinţilor, raportaţi la lungimea şi lăţimea acestuia.
• Tomografia Computerizată (reconstrucția 3D)

- Vizualizări 3D ale structurilor vitale
- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1
- Evaluarea căilor respiratorii
- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase
• Teleradiografia de profil
- oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero și parțial a neurocraniului, ajutînd la stabilirea
diagnosticului în chirurgia maxilo-facială ortognată (vis-a vis de poziția relativă a maxilarelor
între ele și față de baza craniului);
- evidențiaza raportul maxilarelor cu oasele craniului;
4. Examenul paraclinic radiologic radiografia retroalveolară utilizat la pacienții cu anomalie dento-

maxilară.
Radiografia digitală retroalveolară dentară este o radiografie digitală care se realizează la unul, maxim doi
dinţi. Această radiografie permite medicului stomatolog să vadă în detaliu coroana şi rădăcina întregului
dinte, la dimensiuni reale. De obicei această radiografie este indicată când se face un tratament endodontic (se
scoate nervul) sau pentru o rezecţie apicală (operaţia rădăcinii dintelui).
labială.
• studiu de model



Radiografia digitală retroalveolară dentară (Individual Periapicals X-Ray)
Radiografia digitală retroalveolară dentară este o radiografie digitală care se realizează la unul, maxim doi
dinţi.
Indicații:
• detectarea traumatismelor dento-alveolare,
• viciilor de eruptie,
• poziției dinților incluși, numărul lor,
• prezența mugurilor dentari,
• prezența infecțiilor periapicale,
• statutul parodontal,
• evaluarea corectitudinii unor tratamente endodontice și ortodontice,
• vizualizarea morfologiei radiculare,
• precum și în alte situatii pe care le considera necesare medicul.
Această radiografie permite medicului stomatolog să vadă în detaliu coroana şi rădăcina întregului dinte, la
dimensiuni reale. De obicei această radiografie este indicată când se face un tratament endodontic (se scoate
nervul) sau pentru o rezecţie apicală (operaţia rădăcinii dintelui).
5. Examenul paraclinic radiologic OPG utilizat la pacienții cu anomalie dento-maxilară.
labială.
• studiu de model



Ortopantomograma reprezinta un examen radiologic complet pe care se vizualizeaza structurile dentare
coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si eventualele afectiuni ale lor), pozitia si relatia lor
spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura oaselor maxilare si eventualele afectiuni, aspectul tesuturilor
parodontale (tesuturile de sustinere dentare) si evnetualele afectiuni, aspectul articulatiilor temporo-
mandibualre, cat si al sinusurilor maxilare. OPG-ul este necesar in etapa de diagnostic pentru elaborarea
planului de tratament, precum si pe parcurusul sau la sfarsitul tratamentului pentru a evalua evolutia
tratamentului.
Radiografia panoramică digitală ne oferă o imagine de ansamblu a structurilor sistemului stomatognat. Tot
pe această radiografie putem detecta mase tumorale, probleme sinuzale, pierderi osoase generalizate, dinți
incluși, etc.
6. Examenul paraclinic radiologic Teleradiografia utilizat la pacienții cu anomalie dentomaxilară.
Teleradiografia
GENERALITĂŢI
Teleradiografia este o radiografie executată la distanţă,
Se cunosc trei tipuri de teleradiografii: laterală (de profil), din fată si axială. În diagnosticul anomaliilor
dento-maxilare, în planificarea sau verificarea evoluției tratamentului ortodontic, se folosește predominant
teleradiografia laterală (de profil). Ea evidențiază tulburările scheletale în plan sagital și vertical, oferă
informații asupra relațiilor dintre structurile scheletale ale masivului facial, relației dintre dinți și aceste
structuri şi permite, totodată, o analiză a profilului.
Radiografiile din față și axială pot fi mijloace complementare ale teleradiografiei de profil. Practica
cefalometriei și a teleradiografiei de profil incumbă cunoștințe serioase de anatomie, perceperea corectă a
imaginilor radiologice și precizie în trasarea clişeelor. Evaluarea corectă a rezultatelor necesită efectuarea
unui curs de specializare și, ulterior, o oarecare experiență în domeniu.
Teleradiografia este o radiografie executată la distanţă.

Se cunosc trei tipuri de teleradiografii:
• laterală (de profil), • din fată si
• axială.
În diagnosticul anomaliilor dento-maxilare, în planificarea sau verificarea evoluției tratamentului ortodontic,
se folosește predominant teleradiografia laterală (de profil).
Teleradiografia de profil:
- evidențiază tulburările scheletale în plan sagital și vertical
- oferă informații asupra relațiilor dintre structurile scheletale ale masivului facial, relației dintre
dinți

între ele și față de baza craniului); - evidențiaza raportul maxilarelor cu oasele craniului; -
permite o analiză a profilului.
Radiografiile din față și axială pot fi mijloace complementare ale teleradiografiei de profil. Practica
cefalometriei și a teleradiografiei de profil incumbă cunoștințe serioase de anatomie, perceperea corectă a
imaginilor radiologice și precizie în trasarea clişeelor. Evaluarea corectă a rezultatelor necesită efectuarea
unui curs de specializare și, ulterior, o oarecare experiență în domeniu.
7. Examenul paraclinic radiologic CBCT utilizat la pacienții cu anomalie dentomaxilară.
Computerul Tomograf cu Fascicul Conic (CBCT) este o tehnologie de ultimă generaţie în domeniul
imagisticii ce permite vizualizarea în plan tridimensional a zonelor scanate. Folosind un fascicul conic de raze
X, scanerul CBCT are nevoie de o unică rotaţie în jurul pacientului pentru a prelua sute de imagini ale zonei
de interes, acestea fiind apoi reconstruite cu ajutorul unui software de imagistică, în vederea obţinerii
modelului virtual 3D al pacientului. Întreaga procedură este de foarte scurtă durată, iar gradul de expunere la
radiaţii în cazul unei tomografii computerizate realizate cu CBCT este foarte scăzut în comparaţie cu
tomografiile clasice
8. Stabilirea diagnosticului de anomalie dento-maxilară. Clasificare. Obiectivele tratamentului.
Criteriul clasificării este raportul de ocluzie în plan sagital la nivelul molarilor de 6 ani. Din acest punct de
vedere, există trei clase de anomalii:
Clasa I Angle: Intercuspidarea se realizează între cuspidul mezio-vestibular al molarului 1 superior şi şantul
mezio vestibular al molarului 1 inferior, (cheia de ocluzie a lui Angle).
Anomalia este localizată la nivelul zonei frontale.
Clasa a ll-a Angle: Şantul mezio-vestibular al molarului unu mandibular este distalizat față de cuspidul
mezio-vestibular al molarului unu maxilar. Se descriu două diviziuni, în funcție de raporturile dinților
frontali:
diviziunea 1: axul incisivilor centrall superiori formeazā un unghi mai mare de 15° cu perpendiculara pe
planul de ocluzie, incisivii fiind in prodenție (corespunde sindromului de ocluzie adâncă în acoperis, din
clasificarea scolii germane)
diviziunea 2: axul incisivilor centrali superiori formează un unghi mai mic de 15 cu perpendiculara pe planul
de ocluzie, incisivii fiind în retrodenție (corespunde sindromului de ocluzie adāncă acoperita, din clasificarea
scolii germane).
Clasa III-a Angle: Şanțul mezio-vestibular al molarului unu inferior este situat mezial fața de cuspidul
mezio-vestibular al molarului unu superior, raportul fiind mezializat.
Se mai descriu trei clase de anomali scheletale :

Clasa I scheletala: corespunde unor valori normale ale unghiurilor SNA, SNB, ANB,
Clasa a ll-a scheletalä: corespunde unui unghi ANB marit, care apare prin marirea unghlulul SNA Si/sau
micsorarea unghiului SNB.,
Clasa a lll-a scheletala: corespunde unui unghi ANB micşorat sau negativat (punctul B este situat anterior de
punctul A în plan sagital).
Clasificarea lui ANGLE (clasificarea Școlii americane)

În funcție de rapoartele molarilor primi permanenți, anomaliile dento-maxilare sunt împărțite în trei clase:
clasa I, clasa a II-a și clasa a IIIa.
Clasa I- se caracterizează prin rapoarte neutrale la nivelul molarilor de 6 ani, astfel vârful cuspidului mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior articulează cu șanțul mezio-vestibular al molarului de 6 ani inferior.
Clasa a II-a- presupun rapoarte distalizate la nivelul molarilor de 6 ani superiori și inferiori (reperul inferior
deplasat posterior faţă de cel superior). În această clasă, în funcție de axul incisivilor superiori, se descriu
două forme clinice, cunoscute sub numele de subdiviziuni:
• clasa II / subdiviziunea 1 - caracterizată prin rapoarte distalizate asociate cu prodenţie frontală
superioară.
• clasa II / subdiviziunea 2 - caracterizată prin rapoarte distalizate și retrodenţia frontală superioară.
Clasa a III –a- se caracterizează prin raport mezializat la nivelul molarilor de 6 ani, respectiv poziționarea
reperului inferior mezial faţă de cel superior, în plan sagital.
Clasificarea pe sindroame (clasificarea Școlii germane)
• sindromul compresiei de maxilar,
• sindromul de ocluzie deschisă,
• sindromul de ocluzie adâncă acoperită, • sindromul progenic (prognatismul mandibular),

• sindromul de incongruență dento-alveolară.
Clasificarea clinică (clasificarea Școlii franceze)
Conform Școlii franceze, anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburări în armonia proceselor de
dezvoltare ale componentelor aparatului dento-maxilar.
Acestea sunt:
• dizarmoniile de bază,
• dizarmoniile dento-alveolare,
• dizarmoniile sistemului dentar.
Clasificarea clinico-antropologică (clasificarea Școlii românești)
• dizarmonii maxilare (disgnații),
• dizarmonii alveolare (disalveolii),
• dizarmonii dentare de grup,
• dizarmonii dento-alveolare și
• dizarmonii dentare izolate.
*Urmätoarele investigații sunt fundamentale în stabilirea diagnosticului complet al anomaliei dento-maxilare

și orientarea planului de tratament:
Istoricul boli şi chestionarul de motivație;
Examenul clinic facial și intraoral;
Examenul fotostatic- facial şi intraoral;
Examenul funcțional;
Analiza modelelor de studiu;
Investigații complementare radiologice.
Analiza cefalometrică.
Obiectivele tratamentului:
*redarea poziţiei normale a ATM (deschiderea minima a gurii 40mm) *simetria şi estetica
faciala
*ocluzie echilibrata si funcţionala
*paradonţiu sanatos
*motivatia pacientului
*aspectul tridimensional al arcadelor dentare şi viscerocraniului *permeabilitatea cailor aeriene.
9. Indicații și Contraidicații către tratamentul chirurgical ortognatic.
Indicațiile tratamentului chirurgical ortodontic sunt urmatoarele:

*anomalii dento-maxilare severe, cu decalaje scheletale majore, pentru care tratamentul ortodontic nu are
indicație nici în perioada de creștere;
*anomalii dento-maxilare severe diagnosticate tardiv, pentru care tratamentuf ortodontic este depăşit ca vārsta
(prezentare tardiva sau refuzul pacientului de a urma terapia ortodontica); *eşecuri ale tratamentelor
ortodontice.
Contraindicațiile interventiilor de chirurgie ortognată sunt relative, find legate de prezența unor afecțiuni
generale asociate (situații rare, find vorba in general de pacienti tineri), nivelul nerealist al aşteptarilor post-
terapeutice si complianta redusa a pacientului fata de tratament. O contraindicație importantà este
neincheierea perioadel de crestere.
10. Planificare și etapele tratamentului anomaliilor dento-maxilare: stabilirea diagnosticului și a
conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice; tratamentul ortodontic prechirurgical,
tratamentul chirurgical, tratamentul ortodontic postchirurgical, tratamentele asociate.
Pentru stabilirea modului de abordare terapeutică este esenţială elaborarea unui diagnostic complet şi corect,
ortodontic şi chirurgical.
Protocolul standard privind etapizarea tratamentului anomaliilor dento-maxilare severe:
• Stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice:

Se realizează în baza următoarelor examene clinice:
a. Istoricul bolii și chestionarul de motivație;

b. Examenul clinic – facial și intraoral;
c. Examenul funcțional;
Se realizează în baza următoarelor examene paraclinice:
a. Examenul fotostatic – facial și intraoral;

b. Analiza modelelor de studiu;
c. Analiza cefalometrică și a altor investigații radiologice;
• Tratament ortodontic pre-chirurgical (durează în medie 9-12luni); Tratamentul ortodontic
pre-chirurgical constă în:
a. Decompensare ocluzală în cele 3 planuri;
b. Poziționarea dinților în funcție de baza osoasă;
c. Corecția arcadelor dentare;
• Planificarea intervenției chirurgicale propriu-zise; Se realizează pe baza:
a. Unui nou studiu cefalometric;
b. Unui nou studiu tomografic;
c. Planificării pe modele de studiu cu realizarea gutierelor de ocluzie;
• Tratament chirurgical;
• Tratament ortodontic post-chirurgical (durează în medie 12-16 luni); Tratamentul ortodontic
post-chirurgical constă în:
a. Contenția ocluzală a rezultatului operator;
b. Închiderea spațiilor interdentare ”reziduale”;
c. Corectarea inocluziei verticale;
d. Corecția alinierii dentare sau altor deficiențe ocluzale minore.
• Tratamente asociate
11. Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: istoricul bolii și
chestionarul de motivație, examenul clinic facial și endooral, examenul fotostatic facial și
endooral, examenul funcțional.
İstoricul bolii și chestionarul de motivație. Anamneza va cuprinde intrebari referitoare la antecedentele

patologice personale si heredo-colaterale, momentul de debut al afecțiunii, existența factorilor etiologici de
tip traumatisme, infecții, boli asociate (boli endocrine). Se recomanda de asemenea completarea de către
pacient a unui chestionar de motivație pentru a cunoaște opiniile şi dorințele pacienților.
Examenul clinic facial, efectuat din norma frontală şi laterală, în cele trei planuri (sagital, transversal,
vertical), este cel care va stabili tipul modificărilor patologice și va contura deja principalele obiective
terapeutice.
Examenul fotostatic (în norma frontala, laterala şi semiprofil) este o completare a examenului clinic facial,
permițând masurarea exactă a parametrilor morfologici. Tocmai pentru ca examenul clinic și fotostatic, ca
metode calitative Si cantitative de analiză a condiției cranio-faciale a pacientului, se completează reciproc.
Din norma frontala se vor analiza
Proportia etajelor figurii (superior, mijlociu, inferior):
Simetria facială (in special in etajele mijlociu si inferior ale figurii); Raportul
interlabial (raportul inältimilor buzel superioare si inferioare):
Raportul bizigomatic/bigoniac; Conturul genian etc.
De asemenea, se vor evalua în dinamica:
-spatiul interlabial;
-suprafața incisivului superior expusa in repaus si in suras; -linia
surāsului.
Din norma lateralā se vor evalua:

profilul facial în ansamblu; profilul în
etajul inferior al figurii;
treapta labiala, şanţul labio-mentonier, conturul mentonului; câmpul de profil facial;
proporția etajelor figurii (realizata și din norma frontala); unghiul mandibular; conturul
osului malar; unghiurile nazo-labial, labio-mentonier și submento-cervical etc.
Un element esențial este realizarea fotografiei astfel încât orizontala de la Frankfurt sa fie paralela cu planul
orizontal real
Toate aceste elemente contribuie la definirea cu precizie a diagnosticului de anomalie,
Examenul functional
Tulburarile de dezvoltare ale aparatului dento-maxilar se repercuta asupra funcționalitații acestuia. In același
timp, disfuncțiile dento-maxilare pot genera modificări de creștere, fiind factori etiopatogenici cu o pondere
considerabila în etiologia patologiei ortodontice
După cum menționam, al doilea obiectiv principal în tratamentul anomalillor este restabilirea funcțiilor
aparatului dento-maxilar, în condițiile în care, respectivele anomalli nu sunt doar cauza unor disfuncțil, ci pot
fi și rezultatul acestora. Este astfel, obligatorie evaluarea urmatorilor parametric :
-respirația;
-tonicitatea grupelor muscolare circumorale;
-starea articulațfiel temporo-mandibulare;
-deglutiția; -masticația;
-fonatia:
In cadrul examenului intraoral, realizat prin examen clinic si fotostatic și completat ulterior de analiza
modelelor de studiu, se vor evalua :
-modificari la nivelul părților moi intraorale, inclusiv Insertia frenurilor;

-situația odontala a dinților prezenți pe arcada (leziuni carioase, resturi radiculare, spatii de edentație,
tratamente stomatologice); starea parodonțiului;
-malpoziții dentare ( rotații, inclinari, ectopii, Incluzii, transpozițil etc)
-morfologia boltii palatine; torusul palatin;
-ocluzia statică și dinamica (a carei analiza va fi completată pe modelele de studiu);
Pentru aprecierea ocluziei dinamice, se vor evalua mişcarile mandibulare,

lateralitate stânga/dreapta: propulsia/retropulsia manibulei; deschiderea/inchiderea guri si unghiul
functional masticator,
12. Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: Analiza modelelor de

studiu, Examenul radiologic, Analiza cefalometrică.
Stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: Se

realizează în baza următoarelor examene paraclinice:
• Analiza modelelor de studiu;

- dezvoltarea sagitala şi transversala a arcadelor dento-alveolare superioară şi inferioara (indicii lui

Pont, Korkhaus, Bolton);
- dezvoltarea verticala a arcadelor dento-alveolare (curba Spee);

- simetria, forma arcadelor;
- raportul intre perimetrul arcadei dentare și perimetrul arcadei alveolare;
- dezvoltarea tridimensionala a bolțil palatine; - ocluzia statica habituala, în cele trei planuri.
• Analiza cefalometrică și a altor investigații radiologice; Tomografia Computerizată
(reconstrucția 3D:
- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase Teleradiografia de profil:

- cel mai utilizat de catre ortodonți și chirurgi

diagnosticului în chirurgia maxilo-facială ortognată (vis-a vis de poziția relativă a
maxilarelor între ele și față de baza craniului);
Radiografia digitală retroalveolară dentară (Individual Periapicals X-Ray)

Radiografia digitală retroalveolară dentară este o radiografie digitală care se realizează la unul,
maxim doi dinţi.
Indicații:
• detectarea traumatismelor dento-alveolare,
• viciilor de eruptie,
• poziției dinților incluși, numărul lor,
• prezența mugurilor dentari,
• prezența infecțiilor periapicale,
• statutul parodontal,
• evaluarea corectitudinii unor tratamente endodontice și ortodontice,
• vizualizarea morfologiei radiculare,
• precum și în alte situatii pe care le considera necesare medicul.
Această radiografie permite medicului stomatolog să vadă în detaliu coroana şi rădăcina întregului
dinte, la dimensiuni reale.
Ortopantomografia
- se vizualizeaza structurile dentare coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si

eventualele afectiuni ale lor), pozitia si relatia lor spatiala,
- structura oaselor maxilare si eventualele afectiuni,
- aspectul tesuturilor parodontale (tesuturile de sustinere dentare) si eventualele afectiuni,
- aspectul articulatiilor temporo-mandibualre,
- aspectul sinusurilor maxilare;
- OPG-ul este necesar in etapa de diagnostic pentru elaborarea planului de tratament, precum si pe
parcurusul sau la sfarsitul tratamentului pentru a evalua evolutia tratamentului.
- Radiografia panoramică digitală ne oferă o imagine de ansamblu a structurilor sistemului

stomatognat;
- putem detecta mase tumorale, probleme sinuzale, pierderi osoase generalizate, dinți incluși, etc.
13. Tratamentul ortodontic prechirurgical. Decompensarea ortodontică.
Este prima etapă în planul general de tratament asociat ortodontic şi chirurgical ortognat al anomaliilor dento-
maxilare scheletale severe. Consta in decompensarea ocluzală în cele trei planuri, poziționarea dinților în
funcție de baza osoasă și corecția arcadelor dentare. Pentru terminarea secvenței ortodontico-chirurgicale
trebuie să se țina cont de următorii factori: *Vârsta. Tratamentul chirurgical poate fi instituit doar când
creșterea somatică este complet incheiată.
Rezultatul chirurgical depinde de tratamentul ortodontic; obiectivele terapiei ortodontice se stabilesc din etapa
de diagnostic, in funcție de tipul intervenției chirurgicale care se prefigurează.
Deplasarile dentare se fac mai rapid in primele trei luni postoperator. Chirurgului ii revine sarcina sa aducă
anomalia dento-faciala în parametrii ocluzali si scheletali de clasa l pentru ca ortodontul sa continue sl sa
finalizeze tratamentul.
La pacientii cu anomalii dento-maxilare, in mod fiziologic, dentiția va compensa funcțional anomalia, pentru
a obține cea mai favorabila ocluzie în condițiile anomaliei bazei osoase. Astfel, de exemplu într-o anomalie
scheletala de clasa a lIl-a, pacientul prezintă inițial o basculare a grupului frontal inferior spre lingual și a
grupului frontal superior spre vestibular. In condițiile unei baze osoase normale (sau coretate chirurgical),
fara corectarea prealabila a acestor basculari, pacientul ar prezenta o inocluzie sagitala şi verticală
semnificativa.
Tratament ortodontic pre-chirurgical- Este prima etapă în planul general de tratament asociat ortodontic şi
chirurgical ortognat al anomaliilor dento-maxilare scheletale severe. (durează în medie 9-12 luni)
Tratamentul ortodontic pre-chirurgical constă în:
a. Decompensare ocluzală în cele 3 planuri;

b. Poziționarea dinților în funcție de baza osoasă;
c. Corecția arcadelor dentare;
• Tratamentul chirurgical poate fi instituit doar când creșterea somatică este complet incheiată.
• Rezultatul chirurgical depinde de tratamentul ortodontic;
• obiectivele terapiei ortodontice se stabilesc din etapa de diagnostic, in funcție de tipul intervenției
chirurgicale care se prefigurează.
• Deplasarile dentare se fac mai rapid in primele trei luni postoperator.
• Chirurgului ii revine sarcina sa aducă anomalia dento-faciala în parametrii ocluzali si scheletali de
clasa I pentru ca ortodontul sa continue sl sa finalizeze tratamentul.
• La pacientii cu anomalii dento-maxilare, in mod fiziologic, dentiția va compensa funcțional
anomalia, pentru a obține cea mai favorabila ocluzie în condițiile anomaliei bazei osoase. Astfel, de
exemplu într-o anomalie scheletala de clasa a lIl-a, pacientul prezintă inițial o basculare a grupului
frontal inferior spre lingual și a grupului frontal superior spre vestibular.
14. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici chirurgicale de

osteotomie a mandibulei: Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont).
Protocolul operator. Complicații.
Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont) Este tehnica cel mai frecvent utilizată pentru
mandibula, Intervenția se practică cu abord oral, fara a implica deci existența unor cicatrici cutanate. Linia de
osteotomie interesează corticala internă a ramului mandibular dinainte-inapol, între spina Spix si incizura
sigmoida, apoi marginea anterioară a ramului mandibular, în jos și în afară, continuând la nivelul corticalei
externe a corpului mandibular, pană în dreptul nivelul molarului doi şi extinsă pānă la bazilara mandibulei.
Intervenția se practică bilateral. Se desprinde fragmentul distal format din corpul mandibular impreună cu o
porțiune a ramului, bilateral, care include canalul mandibular, de cele doua fragmentele proximale, care
includ marginea posterioară a ramului, condilul mandibular şi coronoida, precum și corticala externa a
ramului .
Aceasta va permite repoziționarea liberă a fragmentului distal in poziția vizata, fapt care poate implica
retrudarea (pentru anomaliile de clasa a lll-a) sau avansarea (pentru anomaliile de clasa a ll-a). De asemenea,
prin această metoda se pot corecta intr-o oarecare mäsura anomaliile in plan vertical, prin modificarea
angulatiel dintre corpul si ramul mandibular. Intervenția permite și corectarea anomaliilor in plan transversal
(asimetrilor faciale), prin avansarea sau retrudarea asimetrică a corpului mandibular in raport cu ramurile
acestuia, pentru obținerea poziției corecte. Fixarea fragmentelor in noua pozitie se poate realiza cu placute de
osteosinteză şi şuruburi din titan, sãrma, sau suruburi transcorticale.

• Tratament ortodontic pre-chirurgical (durează în medie 9-12luni);
d. Unui nou studiu cefalometric;
e. Unui nou studiu tomografic;
f. Planificării pe modele de studiu cu realizarea gutierelor de ocluzie;
• Tratament ortodontic post-chirurgical (durează în medie 12-16 luni);

Tehnicile chirurgicale de osteotomie pentru mandibulă:

• Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont, modificată de Epker), cu retrudare;
• Osteotomia verticală a ramului mandibular (Caldwell-Letterman), cu retrudare; • Osteotomia „în L
inversat” a ramului mandibular (Datillo), cu retrudare;
• Osteotomia cu ostectomia corpului mandibular (Blair modificată).
• Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont) (cel mai frecvent utilizată pentru
mandibulă)
• repoziţionarea mentonului prin genioplastie (Obwegeser)

osteotomie a mandibulei: verticală (Calweii- Letterman). Protocolul operator. Complicații.
Osteotomia verticală a ramului mandibular (Caldwell-Lettermann) Este, de asemenea, o metoda practicată

frecvent. Intervențiä se poate realiza pe cale orala sau cutanată, periangulomandibulara, Consta in secționarea
verticala a ramului mandibular, bilateral, posterior de spina Spix, pentru a nu leza pachetul vasculo-nervos
alveolar inferior. Linia de osteotomie are traiect de la unghiul mandibulei până la incizura sigmoida,
interesând intreaga grosime a ramului mandibulei.
Astfel se obțin doua fragmente proximale formate din portiunea retrospingiana a ramului I mandibular
împreuna cu condilul mandibulei, si respectiv un fragment distal format din corpul mandibulei impreună cu
porțiunea ataşată a ramului mandibular, bilateral, Fragmentul distal va fi astfel repoziționat liber, in sensul
retrudării pentru anomaliile de clasa a lll-a, sau avansării, pentru cele de clasa a l-a.
Fixarea fragmentelor în noua poziție se poate realiza cu placuțe de osteosinteză şi şuruburi din titan, sârma,
sau şuruburi transcorticale.
osteotomie a mandibulei: , în „L” inversat (Datillo). Protocolul operator. Complicații.
Osteotomia ramului mandibular în ,L inversat" (Datillo)

Este o intervenție mai rar folosita, putând fi aplicată ca alternativa pentru celelalte tehnici descrise mai sus.
Este indicată în general in situațiile în care exista o divergență marcată spre posterior a ramurilor
mandibulare. Această tehnică este preferata in cazul în care există variante anatomice ale ramului mandibular
care predispun la despicari necontrolabile in urma osteotomiei sagitale a ramului. Intervenția se practică pe
cale orală sau cutanată și vizează efectuarea unei osteotomii orizontale supraspingiene și a uneia verticale
retrospingiene a ramului mandibular. Astfel se detaşează doua fragmente: fragmentul proximal, care include
condilul mandibular, coronoida şi porțiunea postero-superioară a ramului mandibular, și respectiv un
fragment distal, care include corpul mandibular si portiunea antero- inferioară a ramului, bilateral, cu
pachetul vasculo-nervos alveolar inferior. Repoziționarea liberă a fragmentelor, in sensul retrudării sau
avansării, permite corectarea anomaliilor sagitale de clasa a IIl-a şi respectiv a ll-a. Fixarea fragmentelor în
noua poziție se poate realiza cu placuțe de osteosinteză și şuruburi din titan, sårma, sau suruburi
transcorticale.

osteotomie a mandibulei: osteotomia cu ostectomia corpului mandibulei (Blair). Protocolul
operator. Complicații.
Osteotomia cu ostectomia corpului mandibular (Blair) Este o intervenție mai rar practicata din cauza riscului
crescut de lezare a pachetului vasculo-nervos alveolar inferior. Condiția de bază pentru a se putea practica
aceastä Intervenție este o ocluzie funcțională la nivelul grupului lateral (sau o ocluzie care poate deveni
funcțională prin tratamentul ortodontic prechirurgical). Este indicata pentru anomalii de clasa a lll-a cu
prognatism mandibular, în cazurile cu edentație laterala sau terminala, sau in cazurile cu linguoversiune
accentuată a grupului frontal inferior, lipsind insa inghesuirile dentare la acest nivel. In prognatismul
mandibular extrem de sever (mai mare de 12 mm), se poate opta pentru asocierea a doua tehnici, pe corp și pe
ram mandibular, bilateral. Interventia se practica pe cale orala si constă in indepărtarea unui segment de corp
mandibular, cu conservarea pachetului vas culo-nervos alveolar interior .
Fixarea: fragmentelor în noua poziție se va face cu placute de osteosinteză si şuruburi din titan.

osteotomie a mandibulei: genioplastia. Protocolul operator. Complicații.
Genioplastia Este o interventie asociată, practicată simultan cu una dintre intervențiile descrise mai sus,
pentru repoziționarea mentonului, în cazurile în care diagnosticul de anomalie scheletala implica necesitatea
acestei intervenții. Se practică pe cale orală și constă în practicarea unei linii de osteotomie orizontala a
mentonului, cu retrudarea sau avansarea acestuia. Se pot practica la nevoie ostectomii in „V", care să permita
repoziționarea in plan vertical sau transversal a mentonului, Fixarea se va face cu plăcuțe de osteosinteză si
suruburi din titan, sau cu sarmă.
Procedurile de genioplastie pot duce la efecte secundare temporare, cum ar fi
-roșeață sau vânătăi

-sensibilitate sau durere
-umflătură
-pierderea senzației sau amorțeală
Posibilele complicații ale genioplastiei includ:
-infecţie
-deteriorarea nervilor sau a rădăcinilor dinților
-reacție alergică la materialul de umplutură sau implant
-modificări ale poziției implantului

osteotomie a maxillarului superior: Osteotomia Le Fort I. Protocolul operator. Complicații.
• Tratament ortodontic pre-chirurgical (durează în medie 9-12luni);

s. Unui nou studiu cefalometric;
t. Unui nou studiu tomografic;
u. Planificării pe modele de studiu cu realizarea gutierelor de ocluzie;
• Tratament ortodontic post-chirurgical (durează în medie 12-16 luni);
Tehnici chirurgicale de osteotomie a maxilarului:
• Se adresează anomaliilor în plan sagital sau vertical cu componentă care implică osul maxilar;
• Anomaliile maxilarului sunt în majoritatea cazurilor asociate cu anomalii ale mandibulei (situaţiile în
care este interesat doar osul maxilar sunt rare);
• Cel mai frecvent este indicată intervenţia tip Le Fort I cu avansarea maxilarului.
• Tehnici chirurghicale alternative (Osteotomia Le Fort I ”înaltă”, Le Fort II, Le Fort III)
Se adreseaza anomaliilor in plan sagittal sau vertical cu component care implica osul maxilar , trebuie
mentionat faptul ca anomaliile maxilarului sunt in majortatea cazuri asociate cu anomalii ale mandibulei .
Situatile in care este interesat doar osul maxilar sunt rare si sunt de obicei prin retrognastim maxilar in
contexul unor sechele dupa dispicaturi labio-maxilo-palatine , pentru anomaliile de clasa a 3 a cu
componenta maxilara ,cel mai adesea este indicate interventia tip le fort 1 cu avansarea maxilarului .
In cazul unor anomalii severe , cu hipoplazia intregului etaj mijlociu ale fetei , se recurge la alte tehnici
chiururgicale alternative .
Osteotomie tip le fort 1 :
Interventia se realizeaza pe cale orala si consta in practica unor osteotomii orizontale la nivelul maxilarului ,
planul osteotomie porneste de la apertura piriforma si interseaza peretele antero-lateral al sinsului maxilar ,
prin puncte situate la 35mm deasupra varfurilor cuspizilor caninilor superiori si respectiv la 25mm deasupra
varfurilor cuspizilor primilor molar superiori la nivelul crestei zigomato-alveolare .
Osteotomia se continua spre posterior retro-tuberozitar pana la nivelul apofizelor pterigoide , in treimia
inferioara a acestora .
Se continua peretului nazal lateral si de asemena cu osteotomia septului nazal cartilaginos si vomerului , la
nivelul planseul nazal , in acest mod intreg blocul maxilar este desprins si se poate avansa conform
planificarii preoperatorii , pentru anomalii de clasa 3 , de asemena se poate repozitiona maxilarul in plan
vertical in sensul ( impactarii ) , sau (dezimpactarii ) acestuia fata de baza osoasa craniana precum si in plan
transversal .
Complicații:
• Complicații hemoragice (sângerarea arterială din artera palatină descendentă, epistaxis)
• Complicații anatomice (deviație de sept, fractură incorectă)
osteotomie a maxillarului superior: Tehnici chirurghicale alternative (Osteotomia Le Fort I
”înaltă”, Le Fort II, Le Fort III). Protocolul operator. Complicații.
Osteotomia tip le fort 1 inalta poate fi aplicata in unele situatii in care deficiul de dezvoltare maxilara se
intinde in intreg etajul mijlociu al fetei , pana la marginea infraorbitala .
In aceste cazuri , osteotomia portiunii laterale a maxilarului se practica mai sus , metoda are multiple
dezavantaje :
- Fata anterioara a maxilarului e uneori foarte subtire si deci expusa fracturilor necontrolate
- Cresata zigomato-alveolara poate proemina mult in cazul unor avansari importante ale maxilarului
- Pot apare tulburari functionale datorate avansarii maxilarului si modificarii contrului aperturii
piriforme
- Sunt contraindicate in cazurile de asociere cu anomalii in plan transeversal ( asimetrei faciale)

Osteotomiile tip le fort 2 sau 3 : sunt practicate in unele cazuri cu anomalii sau mallformatii faciale severe cu
hipoplazia intregului etajul mijlociu al fetei .
Osteotomia tip le fort 2 se poate realiza pentru anomaliile de clasa a 3 cu deficit maxilo-nazal, hipoplazia sau
retrudarea oaselor nazale si maxilare asociate cu un anumit grad de hipoplazie a regiunii infraorbitare , insa
fara afectarea oaselor malare si a peretului lateral al orbitei , de asemena osteotomia de tip le fort 2 este
indicata pentru alungirea verticala a nasului prin rotatia complexului nazo-maxilo-mandibular.
Osteotomia de tip le fort 3 : se adreseaza anomaliilor clasa a 3 cu dificit maxilo-malar sau maxilonazo-malar,
hipoplazia sau retrudarea oaselor nazale si maxilare a regiunii infraorbitare, inclusiv a peretului lateral al
orbitei.
Pentru osteotomia tip le fort 2 si 3 abordul este mixt , cutanat , bicoronal ( la nivelul scapului) compinat cu
abordul oral .
Osteotomiile le fort 2 si 3 sunt interventii chirurgicale ortognate cu aplicabilitate limitata , din cauza
dificultatilor si riscurilor semnificative pe care le implica ( in primul rand fracturii necontrolate ale bazei
cranului ) , din aceste motive chiar si pentru aceste cazuri severe indicatia de electie este osteotomia tip le fort
1 asociata cu interventii de aditie osoasa la nivelul strucurilor hipoplazice .
Complicatile chirurgiei ortognate : pot fi intraoperatori sau postoperatiorii , cele tradive includ recidiva sau
esecul tratamentului consecutiv unui plan terapeutic incorect , complicatile intraoperatorii la nivelul
maxilarului cuprind leziunea nervului infraorbitar , fracura lamelor pterigoide , sectionarea arterei maxilare ,
leziune oftalmice si ale canalului lacrimal , necroze, insuficienta velo faringiana , deviatia de sept nazal ,
fistule artero-venoase.
Dupa osteotomia sagitala si verticala a mandibulei pot apare leziune ale nervului alveolar inferior , tulburari
neurosenzoriale , alte complicatiie sunt hemangioame , fracturi , necroze .
Postoperator se poate constata un rezultat estetic nesatisfacator prin malpozitionarea celor doua maxilare ,
resorbtia candilului mandibular dupa protuzia mandibulei pseudartoze .
21. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan sagital.

Retrognatizmul maxilarului. Endognaţia maxilarului (deformaţia în V, U). Proalveolia
superioară. Retroalveolia superioară. Etiopatogenie. Diagnostic. Semne clinice.
Indiferent de tipul anomaliei de clasa a 3 a profilul facial este concav , iar in cazul anomaliilor cu prognatism
mandibular aspectul caracteristic este de fata prelunga , diagnosticul difereintial intre anomaliile dento-
maxilare de clasa a 3a se va stabili in urma analizei cefalometrice pe baza teleradiografei de profil , sunt
descrise in literatura de specialitate o serie de protocoale de analiza cefalometrica in vedera stabilirii
diagnosticul de anomalie dento-maxilara , in contexul unei anomalii de clasa a 3a metoda steiner are
urmatoare semnificatii :
-SNB marit semnifica un prognatism mandibular
-SNA micsorat si SNB marit semnifica o anomalie asociata cu prognatism mandibular si retrognatism maxilar
22. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan sagital.

Retrognatizmul maxilarului. Endognaţia maxilarului (deformaţia în V, U). Proalveolia
superioară. Retroalveolia superioară. Pregătirea preoperatorie. Tratamentul chirurgical.
Îngrijirea postoperatorie.
In cazul anomalilor dento-maxilare de clasa 3a tratamentul vizeaza :

-retrudarea mandibulei prognate
-avansarea maxilarului in cazurile cu retrogtism maxilar
-asocierea intre acesta
Acesata etapa are loc dupa terminarea tratamentul ortodontic prechiurgical , obiectivul principal al
interventiei chirugicale este obtinerea unor relatii optime intre oasele maxilare cu beneficii fizionomice
evidente precum si a unei ocluzii favorabile .
- Raporturi ocluzale de clasa 1 in plan sagital ( raporturi ocluzale normale )
- Overbite (supraacoperire frontala )si overjet( raportul incisiv in plan sagital ) normale. - Raporturi
ocluzale normale in plan transversal .
Interventia chirugicala propriu-zisa : interventiile chirurgicale pentru anomaliile de clasa a 3a vizeaza

retrudarea mandibulei sau si avansarea maxilarului, asociate cu alte anomalii in plan sagital , vertical sau
transversal .
23. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan vertical. Ocluzia

deschisă. Infragnaţia inferioară. Infraalveolia superioară (ocluzie adîncă). Etiopatogenie.
Diagnostic. Semne clinice.
Dificitul maxilar in plan vertical se asociaza sau nu cu malocluzie sagitală de clasa 3a .

Clinic: se caracterezeaza prin urmatoarele :
-etajul inferior al fetei micsorat ( masurat in ocluzie )
-buza superioara pare scurtata
-unghiul nazo-labial este ascutit iar mentonul pare proemenint , la acesti pacienti in repaus linia incisivilor
superiori este situata cu cativa milimetrii mai sus de linia buzei superioare , trebuie mentionat ca in repaus
buza superioara are aspect normal , unghiul naso-labial este normal , iar mentonul pare de asemena normal ,
datorita miscarilor de rotatie inferioare si posterioare ale mandibulei .
Caracteristica pentru acestii pacientii este marirea semnificativa a spatiului de inocluzie fiziologica .
24. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan vertical. Ocluzia

deschisă. Infragnaţia inferioară. Infraalveolia superioară (ocluzie adîncă). Pregătirea
preoperatorie. Tratamentul chirurgical. Îngrijirea postoperatorie.
Planificarea preoperatorie interventii de repozitionare inferioara a maxilarului implica urmatoarele etape :

1: realizarea unei scheme de predicatie pe baza unei cefalometrii efectuate in pozitia de repaus a mandibulei
2: planificarea interventii chirurgicale pe modele de studiu fixate in articulator semiajustabil in pozitie de
repaus al mandibulei , pozitie inregestrata cu ajutorul unui arc facial de transfer .
3: realizarea unui sistem de imoblizare daca este necesar , reperele cefalometrice preoperatorii si de predicatie
precum si reperele de pe model se marcheaza ca si pentru interventia de avansare a maxilarului , doar ca in
acest caz se bazeaza pe pozitia de repaus a mandibulei .
Interventia chirurgicala va fi osteotomia tip le fort 1 a maxilarului , aceasta find rotat inferior pana la pozitia
optima (dezimpacitare) si daca este nescsar va fi avansat dupa pozitionarea fragmentului in plan vertical si
efectuarea masuratorilor la nivelul aperturii piriforme ,se adapteaza in spatiul dintre fragmentele doua grefe
osoase sau se aplica in defect os autogen fragmentat recoltat prin raclare de pe cresta iliaca .
25. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan transversal.

Laterognaţia mandibulară. Compresia de maxilar. Asimetrii în plan transversal. Etiopatogenie.
Diagnostic. Semne clinice.
Compresia de maxilar este o tulburare frecventa asociata cel mai adesea cu alte anomalii in plan sagital si
vertical , in cele mai multe cazuri tratamentul este ortodontic si se realizeaza in etapa ortodontica pre-
chirurgicala care vizeaza dilatarea maxilarului cu dispozitive disjunctoare , pentru formele scheletate severe
este necesara dilatarea maxilara prin asociarea dispozitivului ortodontic cu interventia chirurgicala .
Se va practica o interventie de tip le fort 1 la care se va asocia o osteotomie sagitala de maxilar .
Asimetriile severe in plan transversal asociate sau nu cu alte tipuri de anomalii dento-maxilare se corecteaza
chirurgical prin acelasi procedee chirurgicale pentru maxilar sau si mandibula , cu avansarea sau respectiv
returdarea inegala a fragmentului de o parte si de cealalta respectand cu strictete linia mediana .
Acest fapt va permite o corectare a asimetriilor transversale , suplimentar se pot realiza osteotomii modelante
ale bazilarei mandibulare in vederea obtinerii uni contur osos optim la acest nivel.
26. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan transversal.
Laterognaţia mandibulară. Compresia de maxilar. Asimetrii în plan transversal. Pregătirea
preoperatorie. Tratamentul chirurgical. Îngrijirea postoperatorie.
27. Erori şi complicaţii în tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare.

28. Anatomia şi fiziologia parodonțiului marginal. Șanțul gingival, punga gingivală, lichidul gingival,
punga parodontală, epiteliul joncțional, joncțiunea gingivo-parodontală.
Parodontiul este complexul morfologic si functional care asigurã fixarea dintelui în osul maxilar, constituit
din ligament alveo-dentar, osul alveolar, gingie si cementul radicular.
Parodontiul marginal cuprinde totalitatea tesuturilor care asigură mentinerea și susținerea dintilor in oasele
maxilare. In plan vertical parodontiul marginal se intinde de nivelul marginii gingivale până in apropierea
apexului. Limita superioară gingivală a parodontiului marginal se situează, în condiții normale, in jurul
coletului anatomic al dintelui, dar poate fi situată deasupra acestuia, în cazul cresterilor anormale de volum
ale marginilor gingiei (hipertrofii, hiperplazii) sau dedesubt, in cazul retractiilor gingivale patologice
(resorbtii osoase subiacente) ori prin involutii precoce si de senescentă (atrofii ale osului alveolar).
Parodontiul marginal are două componentă principală:
A. Parodontiul superficial sau de invelis format din: gingie cu: epiteliu gingival; corion gingival;
ligamente supraalveolare.
B. Parodonțiul profund, de sustinere sau ,, functional ", format din: cement radicular; desmodonțiu; os
alveolar
Functiile de bază ale parodontiului marginal: Functia parodontiului este de a amortiza, de a echilibra fortele
ocluzale de contact.
sistemului ligamentar al parodonţiului
fibre alveolo-gingivale fibre dento-
gingivale fibre transseptale –
transgingivale fibre orizontale fibre
oblice fibre orizontale fibre apicale fibre
libere gingivale fibre dentoperiostale
fibre transpapilare
Şanţul gingival este spaţiul situat între suprafaţa dintelui şi ep. care căptuşeşte marginea gingivală pe faţa ei
internă de la creasta acesteia până la epiteliul joncţional.
Delimitare:
peretele intern – dintele;
peretele extern – gingia; baza
şanţului - ep. joncţional.
Adâncimea normală a şanţului gingival este intre 0,5 – 3 mm.

Lichidul şanţului gingival se mai numeşte şi lichid crevicular sau sulcular (GCF); provine din venele
corionului şi conţine celule sanguine de apărare (PMN) şi anticorpi (imunoglobuline şi complement), mucus,
lizozim, fosfataze şi electroliţi.
Are rol de spălare, activitate antimicrobiană şi antimicotică participând la imunitatea nespecifică şi chiar
specifică. Lichidul crevicular este un exudat inflamator de apărare.
Compoziţia lichidului crevicular este asemeni serului sanguin şi conţine: K, Ca, Na, acizi aminaţi, proteine,
gamaglobulină, imunoglobulina (Ig), albumine, fibrinogen, enzime.
Fluidul crevicular sau al santului gingival este un lichid care se observa dupa uscarea si izolarea fluxului
salivar la coletul dintelui, in santul gingival, adica spatial creat intre suprafata dintelui si epiteliul care
captuseste gingia marginala dela creasta acesteia pana la epiteliul de jonctiune (numit si epiteliu sulcular).
Rolul sau este de indepartarea mecanica din santul gingival a materialului fluid sau subforma de particule
straine, unele cu actiune antigenica si efecte agresive, de activare a adeziunii insertiei epiteliale prin
continutul de proteine plasmatice si de activitate antimicrobiana complexa prin anticorpi, factori
antimicrobieni si leucocite viabile.
In mod normal, lichidul gingival provine, in cantititati mici, continuu, din capilarele ţesutului conjunctiv
(corion) al epiteliului sulcular al gingiei. El trece prin epiteliul joncţional situat la nivelul joncţiunii dento-
gingivale, ajungând astfel in sulcus.
Epiteliul Santului dento-gingival este pluristratificat. Mergind spre jonctiunea dento-gingivala epiteliul se
subtiaza progresiv. La nivelul jonctiunii dento-gingivale epiteliul devine de tip simplu, unistratificat si se
numeste epiteliu jonctional. Celulele lui sunt legate atit de smaltul dintilor, cit si de tesutul conjunctiv
subepitelial al gingiei, printr-o membrana bazala.
Celulele epiteliului joncţional au între ele spaţii largi, care permit trecerea proteinelor şi a elementelor
celulare spre cavitatea bucala.
De aceea lichidul gingival are caracter de transsudat.

Tot prin epiteliul joncţional unele antigene pot sa treaca dinspre cavitatea bucala, prin ţesutul sub epitelial, în
sânge şi sa produca un raspuns imun sistemic.
Astfel, epiteliul jonctional poate fi comparat cu o bariera tisulara care separa sistemul extern de mediul intern.
Exista un flux permanent de lichid gingival si de leucocite care trec dinspre capilarele sanguine ale gingiei,
prin jonctiunea dento-gingivala, spre cavitatea bucala. Acest flux creşte înprezenţa proceselor inflamatorii
gingivale, deoarece mediatorii inflamatiei eliberati local induc vasodilatatia capilarelor gingivale, cresterea
permeabilitatii capilare si chemotactism. In paradontopatii suprafata epiteliului jonctional creste mult, ducind
de asemenea la cresterea fluxului de lichid gingival.
Cresteri ale volumului lichidului gingal se constata si dimineata, in cursul masticatiei, prin masaj gingival si
periaj, in sarcina, in urma folosirii contraceptivelor si in perioada devindecare dupa tratament chirurgical.
Patrunderea in santul gingival a microbilor sau a unor mici particule de substante solide este urmata de
cresterea fluxului de lichid si de eliminarea acestora incepand de la cateva minute de la insinuarea lor.
Antigenele placii bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 um, de exemplu carbon, trec prin epiteliul
sulcular intact in corionul gingival, in sens invers cursului normal al fluxului gingival. In conditii fiziologice,
deci la persoanele sanatoase, lichidul crevicular este un transsudat seros aflat in cantitate moderata, continand
toate componentele serice si sarac in proteine. In cursul bolii, numerosi produsi ai conflictului parazit-gazda
patrund in fluid, fapt ce face ca acesta sa devina un adevarat exsudat inflamator , bogat in proteine.
Lichidul crevicular poate fi recoltat pe benzi de hartie de filtru sau conuri de hartie,constituind astfel un
mediu ideal in care poate fi studiat complexul de interactiuni bacterie-gazda din cadrul bolii parodontale ce
caracterizeaza si alte boli inflamatorii similare.pentru recoltare, se usuca situl din care se va face recoltarea cu
mese sterile sau cu un jet de aer de la unitul dentar, cu scopul de a indeparta orice posibilitate de contaminare
externa fluida cu saliva inainte de recoltare.
Reprezinta zona delimitata intre suprafata dintelui si fata interna a marginii gingivale libere cu portiunea cea
mai profunda reprezentata de jonctiunea gingivo-dentara. Adamncimea santului gingival variaza intre 1-3
mm, in medie fiind de 1,8 mm. Cheia examinarii parodontiului marginal o reprezinta palparea jonctiunii
gingivo-dentare cu ajutorul sondelor parodontale, desfiintarea acesteia alaturi de afectarea componentelor
parodontiului profund poarta denumirea de punga parodontala adevarata. In situatiile in care jonctiunea
gingivo-dentara nu este distrusa, putand chiar sa existe proliferari la nivelul ei, iar marirea adancimii santului
gingival se face pe seama cresterii de volum a papilelor interdentare si a marginii gingivale libere, se
formeaza ceea ce poarta denumirea de punga parodontala falsa.
Santul gingival este scaldat de lichidul santului gingival. Contine elemente de aparare la agresiunea
microbiana: (leucocite, limfocite, monocite), imunoglobuline.
Punga gingivala
Pungile gingivale se formeaza prin extinderea gingiei in sens coronar, fara procese destructive in parodontiul
de sustinere.
punga parodontală
Punga parodonatala este o adincire patologica a santului fiziologic gingival si constituie unul din semnele
cardinal ale parodontopatiilor inflamatorii.
Adincirea se realizeaza prin 2 mecanisme associate: • Intr-un prim stadiu , are loc o deplasare a marginii
gingivale in sens coronar; • In al doilea stadiu are loc deplasarea in sens apical a epiteliului atasat,
consecutive distructiei inflamatorii a fibrelor gingiva-dentare pe care se sprijina
Continutul pungii este format din microorganisme, produse microbiene (enzyme, endotoxine), placa
bacteriana, fluid gingival, mucina salivara, resturi alimentare, leucocite, cellule epiteliale descuamate.
Epiteliul joncţional. Este locul de alipire a gingiei pe dinte formând un manşon localizat pe smalt sau/şi
cement. Grosimea lui este între 0,35 şi 1,35 mm şi este slab keratinizat. Inserţia epitelială este formată din
celule care sunt strict în contact cu dintele.Digitaţiile epiteliale lipsesc ceea ce semnifică o nutriţie săracă;
punţile intercelulare sunt reduse; spaţiile intercelulare sunt mărite ceea ce permite trecerea lichidelor într-un
sens sau altul. Ep. joncţional este produsul proliferării celulare din stratul extern al ep. adamantin redus şi
poate avea intre 15 şi 30 de straturi. Regenerarea lui se face în 4 –6 zile.
29. Structura țesutului parodontal sănătos: gingia (parodonțiul marginal), cementul radicular,
ligamentul parodontal, osul alveolar.
Gingia (parodonțiul marginal) Reprezinta portiunea vizibila a parodonliului marginal si este portiunea
mucoasei masticatorii care acopera extremitatea coronara a osului alveolar. Gingia se imparte in trei zone :
a) Marginea gingivala libera este portiunea cea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei si
corespunde peretelui extern al sanlului gingival. Grosimea marginii gingivale libere variaza intre 0,5 - 2 mm.
Contur in mod normal, e asculit, neted, fara neregularitat! sau depresiuni. Limita dintre marginea gingivala
libera si gingia fixa este marcata de santul marginii gingivale Iibere, care, uneori, poate fi sters sau lipseste.
Santul marginii gingivale libere corespunde in general, cu portiunea cea mai decliva a santului gingival.
b) Papila interdentara ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala vestibulo-orala), fiind situata
imediat sub punctul de contact; cand acesta lipseste (diastema primara, incongruenta dentoalveolara cu
spatiere), paplla interdentara prezinta forma de platou sau chiar de sa, ca o depresiune concava. Forma
normala in regiunea frontala este piramidala . Forma spatiala a papilei interdentare la dintii laterali posteriori
a fost comparata cu aspectul unui cort, cu a depresiune pe muchia superioara. Intre dintii laterali posteriori
are varful deprimat, de aspect concav, corespunzator zonei de contact sub care se situeaza. In sens vestibulo-
oral prezinta un varf vestibular si unul oral.
c) Gingia fixa adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent si se intinde de la baza marginii gingivale
libere pina la mucoasa alveolara. Are o inaltime verticala intre 1-9 mm, in functie de dintele investigat, de
localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente si creste cu varsta si dezvoltarea verticala
a procesului alveolar. Gingia fixa are, in general, o inaltime mai mare la maxilar decat la mandibula, in
special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vestibulara si, mai redusa la canini si premolari. De asemenea
este mai inalta pe fata linguala a primului molar mandibular. Este foarte ingusta la molarii 2 si 3 mandibulari.
Semne clinice ale gingiei sănătoase (culoare, textură, consistență). Culoarea normala a gingiei este roz
deschis, dar variaza in raport cu:
- grosimea stratului epitelial;
- gradul de keratinizare;
- gradul de vascularizalie din corionul gingival;
- prezenta si numarul celulelor melaninoformatoare
- melanoblasti
- din stratul bazal al epiteliului.
Culoarea gingiei este mai palida. chiar usor albicioasa in zonele de hiperkeratoza, de reactie fata de impactul
alimentar traumatizant. La unele persoane sau la populatiile de culoare, orientale, mediteraneene, culoarea
gingiei poate fi, In mod normal, de la maro inchis sau albastru inchis pina la negru si este o urmare a
melaninei In exces din epiteliul gingival. Aceasta pigmentare poate fi distribuita uniform sau neregulat pe
suprafete intinse ale gingiei si nu reprezinta, In nici un caz, un semn de imbolnavire gingivala.
Textura Aspectul suprafetei gingivale in zona fixa, nu si pe marginea gingivala libera este de "gravura
punctata" (stippling) sau "In coaja de portocala" , presarata cu orificii corespunzatoare unor zone de
penetratie adanca in corion a digitatiilor epiteliale(microdepresiuni)-sunt datorate unor fascicule de benzi de
colagen cu directie perpendiculara pe suprafata osului alveolar si care mentin un contact strans intre lamina
bazala a mucoasei si periostul subiacent. Aspectul mai bine pronuntat la dintii frontali. Diminueaza in zonele
laterale anterioare (premolari) si dispare la nivelul molarilor. Aspectul descris este mai clar evidentiat pe
versantii vestibulari, se accentueaza la adult si dispare la batrani. La unele persoane acest aspect Iipseste in tot
cursul vietii.
Consistenta gingiei este ferma in special in zona de gingie fixa; in raport cu aceasta, marginea gingivala libera
si varful papilelor prezinta o consistenta mai laxa, usor depresibil la comprimare cu sonda butonata.
Cementul radicular
Compozitia:Substanta minerala a cementului e reprezentata de cristale fine de hidroxiapatita care formeaza
61% in greutate si apa 12% in greutate.Gradul de mineralizare a cementului e mai redus la virste tinere si mai
mare la virstnici. Cementul secundar celular este situat in jumatatea apicala a radacinii si la nivelul furcatiilor
dintilor pluriradiculari.In portiunea mijlocie a radacinii cementul celular poate acoperi o portiune de cement
acelular dispus anterior. Compozitia: Substanta minerala este mai redusa -46% in greutate dar matricea
organica este mai bogata find bine reprezentata de colagen tip I (90%) si colagen tip III ( 5%),glicoproteine si
proteoglicani. Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de ciment si sunt situate numai in cement
nu si in desmodontiu,stationare in lacune ale cimentului.Lacunele au forme si dimensiuni diferite si sunt unite
intre ele prin canalicule fine care se orienteaza preferential catre desmodontiu.
Ligamentul parodontal
numeroase fibre de collagen sunt grupate in benzi groase, care in totalitate formeaza sistemul ligamentului
parodontal.orientarea fibrelor se face intre osul alveolar si cement,dinspre coronar spre apical si dinspre osul
alveolar spre dinte
Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal:
1.Fibrele crestei alveolare usor oblice se intind de la marginea osului alveolar spre cementul radicular sub
epiteliul jonctional.
2.Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale ligamentului supraalveolar si se
dispun interdentar
3.Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui de la creasta alveolara la
cementul radicular
4.Fibre oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de sustinere a dintelui in alveola.Se
intinde de la osul alveolar spre cement unde se insereaza mai apical decit pe os.
5.Fibre apicale se intind radiar,oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la osul inconjurator.
6.FIBRE OXYTALAN-sau acidorezistente unt distribuite in jurul vaselor de singe. Cele mai multe in
apropiere cementului mai putine spre osul alveolar.
Osul alveolar
Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si mandibula care serveste la sustinerea si
mentinerea dintilor.
Osul alveolar este o prelungire apofizara a oaselor maxilare si e format din: -osul
alveolar propriu-zis; -osul alveolar sustinator.
Osul alveolar propriu –zis este compus dintr-o lama subtire de os care inconjoara radacina si serveste drept
suport de insertie a capatului osos al fibrelor ligamentului periodontal.Osul alveolar propriu-zis este
reprezentat de corticala interna a osului alveolar.Marginea coronara a osului alveolar este ondulata si
corespunde in primele faze de eruptie dentara jonctiunea smalt –ciment al dintilor.La dintii adulti,functionali
se situeaza la 1-1,5mm de aceasta jonctiune.
Osul alveolar propriu zis se mai numeste si: -lamina dura:radiologic apre sub forma unei benzi lineare de
radioopacitate crescuta; -lamina cribriforma: prevazuta cu orificii prin care trec vase sanguine,limfatice si
nervi din desmodontiu in osul spongios subiacent. In fazele initiale de evolutie ,lamina dura(corticala interna)
are o structura de os fasciculat caracterizat prin prezenta a numeroase celule:osteocite de forma rotunda sau
stelata situate in lacune.Matricea osului e formata din benzi de fibre de colagen si are un grad variabil de
mineralizare. Pe masura ce copilul creste la adolescenta osul fasciculat este treptat inlocuit cu os lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblasti prin aparitia succesiva de lamele circumferentiale separate prin
straturi de os de apozitie sau rezidual. Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice,in jurul unui
vas central.Aceasta pozitie caracterizeaza osul haversian.
30. Etiologia parodontitei marginale. Factori favorizanți, determinanți locali, generali. Patogenia
afecţiunilor inflamatorii ale parodonţiului.
Pornind de la modul cum funcţionează parodonţiul, etiopatogenia bolii parodontale trebuie reevaluată,
mecanismul etiopatogenic este complex, etapizat.
Placa bacteriană poate produce inflamaţia parodonţiului, ca şi factorii de iritaţie locală sau factori
disfuncţionali ocluzali. Inflamaţia poate fi de cauză biologică, chimică sau fizică, dar supuraţia parodontală
este obligatoriu provocată de bacterii piogene.
Reacţia de răspuns imun al organismului gazdă este determinantă pentru evoluţia parodontopatiei.
De altfel, inflamaţia este răspunsul organismului la agresiune.
Factorii de patogenitate pot fi împărţiţi în 3 grupe:
Factori cauzali (mecanisme directe) – complexul bacterian - invazia microbiană şi distrucţia structurilor
parodontale de către bacterii şi produşi ai acestora - enzime, toxine, metaboliţi.
Factori determinanţi (mecanisme indirecte) - răspunsul organismului care poate fi discordant, neproporţional
cu acţiunea agentului bacterian, nociv pentru structura parodonţiului. Poate apare reacţie autoimună, iar
reacţia inflamatorie disproporţionată a ţesuturilor creează şi întreţine condiţiile pentru dezvoltarea bacteriilor
din punga parodontală.
Factori favorizanţi locali şi generali: ocluzie nefuncţională, lucrări protetice necorespunzătoare, factori
iritativi pentru gingie, diferite afecţiuni sistemice.
Factorii locali favorizanţi
Dintre factorii locali care contribuie la instalarea şi evoluţia bolii parodontale, enumerăm: factori care
potenţează acumularea şi agresiunea plăcii bacteriene: afecţiuni locale care modifică lichidul salivar şi GCF
în ce priveşte cantitatea, vâscozitatea, compoziţia chimică, proteine, enzime, electroliţi şi factori de imunitate
specifică şi nespecifică.
Saliva şi GCF conţin factori de apărare: lizozimul, peroxidaza, lactoferina, aglutinina, complementul,
leucocitele şi Ig. care inhibă dezvoltarea plăcii;
retentivităţi ale dinţilor, deficienţe de masticaţie, masticaţie leneşă, mimică rigidă, favorizează depunerea de
placă;
factori de iritaţie: lucrări protetice neadecvate, obturaţii în exces sau diferite traumatisme care produc
inflamaţia prin acţiunea lor directă asupra ţesuturilor parodontale;
- disfuncţia ocluzală constituie un factor etiopatogenic important, deoarece F.O. supraliminare sau
subliminare pot depăşi capacitatea de adaptare a parodonţiului: suprasolicitarea structurilor
parodontale poate produce sindromul de traumă ocluzală, în timp ce lipsa de solicitare - prin lipsa
de contact ocluzal - reduce stimulul funcţional al ţesuturilor parodontale, circulaţia sanguină din
aceast teritoriu, cu efecte asupra troficităţii locale.
Factorii etiologici generali sunt factorii care influenţează reactivitatea generală, favorizând îmbolnăvirea
parodonţiului:
- predispoziţie constituţională (factori genetici) ;

- factori metabolici(diabet);
- factori hormonali (endocrinopatii);
- afecţiuni ale ţesutului conjunctiv;
- afecţiuni ale SNC;
- factori imunitari: scăderea capacităţii de apărare sau reactivitatea autoimună; - factori
externi (intoxicaţii);
- stări carenţiale (hipovitaminoze);
Factorii locali sunt factori de iritaţie pentru parodonţiu, igiena deficitară, placa bacteriană, tartru, factori
disfuncţionali locali (ocluzo-articulare, malocluzii, lucrări protetice, disfuncţia ocluzală, etc.).
31. Clasificarea parodontitei marginale.
PARODONTITE MARGINALE
A.PARODONTITE AGRESIVE
1.Parodontite prepubertala:
-asociata cu boli generale :leucemia, neutropenia; -asociata cu
boli si tulburari genetice:
-sindromul PAPILLON-LEFEVRE;
-sindromul CHEDIAK-HIGASHI;
-sindromul DOWN;
-sindromul COHEN;
-sindromul EHLERS-DANLOS;
-sindromul MARFAN;
-sindromul CROSS-McKISIXK-BREEN
-sindromul deficientei de adeziune leucocitara
-bola CROHN;
-boala celulor LANGERHANS (sindromul de histiocitoza);
-agranulocitoza infantila genetica;
-neutropenia familiala ciclica; -hipofosfatazia.
2.Paradontita juvenila:
-localizata
-generalizata
3.Paradontita marginala agresiva, rapid progresiva.
B.PARODONTITE MARGINALE CRONICE

1.Parodontita marginala cronica superficiala:
-cu fenomene hiperplazice;
-pe fond de involutie prococe.
2.Parodontita marginala cronica profunda lent progresiva:
localizata, extinsa, generalizata.
3.Parodontita marginala profunda ulcero-necrotica;
4.Parodontita districa: parodontopatia marginala cronica mixta.
Dupa gradul de evolutie
- Usoara
I distructia tesutului osos pana la 1/3, punga 3.5mm

-Medie
II distructia tesutului osos pana la ½, punga pana la 5mm

-Grava
III uctia tesutului osos peste ½, punga peste 5-6mm
32. Examinarea clinică a pacienţilor cu parodontită marginală. Date generale despre pacient.
Acuzele şi anamneza. Maladiile antecedente şi concomitente, cu rol determinant în parodontita
marginală.
Examenul bolnavului cu parodontopatie se face în trei etape:
• anamneza, prin care se obţin date relatate de bolnav; se foloseşte de obicei un chestionar;
• examenul clinic obiectiv al parodonţiului, prin care se pune diagnosticul prezumtiv şi de urgenţă;
• examene complementare prin care se precizează diagnosticul definitiv local şi general şi contribuie la
elaborarea planului de tratament.
Anamneza. Prin anamneză se obţin:
Date administrative şi sociale privind: nume, prenume, vârstă, sex, adresă, telefon, profesiune, loc de muncă,
condiţii de viaţă, de muncă şi sociale, etc.
Motivele prezentării – ne interesează dacă este o urgenţă sau tratament la cerere. Pacientul poate să reclame:
sângerarea gingiilor, supuraţia gingiilor, mirosul urât al gurii – halena, tulburări de masticaţie, mobilitate
dentară, tulburări fizionomice şi fonetice - prin pierderea dinţilor, tartru, migrarea dinţilor, spaţierea sau
alungirea dinţilor (egresiune), extruzia, inflamaţia gingiilor, dureri.
Toate datele se consemnează folosind noţiuni cât mai apropiate de cele exprimate de pacient. Datele se
înregistrează conform formularului de foaie de observaţie sau fişa care este la dispoziţie.
Date privind starea sistemului masticator, obiceiuri alimentare, dieta, masticaţia unilaterală sau pe zona
frontală, leneşă (înceată) sau viguroasă, preferinţe alimentare, masticaţie grăbită, superficială - înghite
“nemestecat”, etc.
Date privind igiena dentară – dacă se spală pe dinţi, când, cum execută periajul dinţilor, dacă este preocupat
de igiena dentară, la cât timp schimbă periuţa de dinţi, etc.
Dacă este fumător sau nu, dacă consumă băuturi alcoolice (etilism).
Antecedente personale:
Ne interesează date personale care influenţează apariţia şi evoluţia parodontopatiei:
• Boli ale copilăriei - unele fără importanţă - notăm “A.P. fără importanţă”.
• Dacă a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori de parodontopatii.
Alte afecţiuni dentare.
- Afecţiuni de sistem care influenţează terenul - răspunsul imun:
• alergii la praf, la înţepături de insecte, la alimente, medicamente;
• reumatism, tuberculoză, hepatită, afecţiuni renale, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni ale pielii,
tulburări neurovegetative, nevroze, boli endocrine, afecţiuni cardiace, modificări ale circulaţiei
sanguine;
• boli de nutriţie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
• avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
• cancere – predispoziţie prin medicaţia folosită şi prin imunodeficienţa instalată;
• afecţiuni pulmonare – boli obstructive pulmonare;

- boli de sânge – anemii, trombocitopenii, trombocitoză, leucemie, etc.
- modificări de dinamică vasculară – vâscozitate (VSH), acrocianoză, T.A. modificată,

ateroscleroză, arterită, modificări de ritm cardiac, stenoză şi insuficienţă cardiacă sau aortică, etc;
• diferite infecţii, în special renale, colecistită;
• stresuri, oboseală, condiţii grele de muncă, de efort, regim de viaţă;
• boli ale sistemului osos – osteoporoză, reumatism cronic degenerativ, spondilite, spondiloze, artrite,
artroze, etc. care influenţează structura osului maxilar;
• SIDA, HIV.
AH.C - notăm “fără importanţă” dacă nu are legătură cu afecţiunea parodontală; afecţiuni care prezintă un
oarecare grad de transmitere ereditară. Parodontopatia nu este transmisibilă, dar există o predispoziţie
moştenită.
Examen clinic
A. Examenul clinic general

Ne interesează: vârsta biologică, postura, afecţiuni generale menţionate de pacient, comportament,
reacţii emoţionale (anxios), tip de sistem nervos echilibrat sau nu; dacă colaborează, etc. este îndrumat la
medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se fac analize de laborator.
B. Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal. Examenul clinic exobucal

• facies – culoarea tegumentelor, reacţii vegetative (transpiraţie, paloare);
• normă de faţă, normă de profil, simetrie.
Se notează: “tegumente de aspect normal, profil drept, convex, concav, etaje egale, treaptă labială normală
sau inversată, şanţuri ale feţii simetrice, şterse, adânci, etc.”; puncte dureroase (prin palpare):
- puncte sinuzale,
- punctele de emergenţă ale nervilor feţii.
• deformări ale conturului feţei – prezenţa unor tumori, tumefacţii, abcese; notăm “tumefacţie,
deformare, înfundare în regiunea”, etc;
• pareze, parestezii, paralizii faciale, roşul buzelor, fanta palpebrală;
• obiceiuri vicioase – respiraţie orală (buze uscate), deglutiţie infantilă, masticaţie unilaterală, etc;
ATM – deschidere normală sau nu, în arc sau nu, fără deviaţie de la linia mediană sau nu, într-un timp, în doi
timpi, cu sau fără cracmente, crepitaţii, durere articulară, etc.;
ganglioni limfatici – palpabili nedureroşi sau dureroşi în regiunea..., aderenţi, etc. în regiunea
submaxilară sau cervicală, etc.; glande salivare – palpabile dureroase sau nu, inflamaţie, etc.
33. Examenul obiectiv local a pacienţilor cu parodontită marginală. Aprecierea stării formaţiunilor
anatomice ale cavităţii bucale (mucoasa cavităţii bucale şi gingia, statusul parodontal, starea
arcadelor dentare, starea dinţilor, planurile ocluzale, etc). Măsurarea profunzimii pungilor
parodontale.
Examen stomatologic endobucal

Examen odontal - se notează statusul odontal.
Diagnostic odontal – se notează “leziuni odontale simple şi complicate, tratate parţial sau în
totalitate, corect sau incorect”. “Dinţii absenţi. Lucrări protetice, agregate pe...”. Starea de igienă dentară:
placă bacteriană în regiunea.., etc.
Diagnostic de edentaţie – tipul de edentaţie, topografie, întindere. Se notează “Edentaţie (topografie)
protezată sau nu cu lucrări protetice conjuncte sau adjuncte, corecte sau necorespunzătoare”.
Examenul ocluziei
Se examinează D.V.O şi D.V.R.; D.V. poate fi micşorată prin pierderea dinţilor din zona de sprijin şi
migrarea vestibulară a frontalilor; în consecinţă, apare ocluzia adâncă în acoperiş.
Se produc blocaje prin pierderea antagoniştilor şi migrarea în plan vertical; apar supracontacte cu producere
de interferenţe şi contacte premature.
Anomalii de poziţie sau de ocluzie – primare sau secundare, angrenaj sau ocluzie inversă, rotaţii, contacte
dentare necorespunzătoare sau lipsa de contact, raport lingualizat, abraziune, etc.
- Diagnosticul de ocluzie - se notează “dezechilibru ocluzo-articular prin: “ static
– modificarea curbelor de ocluzie în plan sagital, vertical transversal; dinamic –
I.M., R.C., propulsie, lateralitate – D.V. modificată; tip de ocluzie: stabilă,
instabilă, fără contacte dento-dentare; pierderea unităţiilor de masticaţie;
abraziune.
Examenul funcţional – masticaţie cu eficienţă redusă, prehensiune redusă, etc.
Diagnostic “disfuncţie masticatorie, fizionomică, de fonaţie, deglutiţie infantilă, etc” prin.....
Examenul mucoasei: culoare, leziuni, tumefacţii: jugală,
gingivală, palatinală, linguală, planşeu; orificiile glandelor
salivare - Stenon, Warton, sublinguale.
Examenul parodontal
Examenul clinic al parodonţiului marginal. Aspectul papilelor interdentare şi al gingiei fixe poate fi:
Parodonţiul normal = sănătos – suprafaţa gingiei este netedă, aspect de coajă de portocală, culoare roz, fără
inflamaţie.
în gingivită - culoare roşu violaceu, tumefacţii, edem, mărirea în volum a papilelor şi a marginii gingivale,
sângerare spontană sau la palpare, prezenţa plăcii bacteriene, consistenţa moale la palpare a papilelor şi
gingiei, desprinderea gingiei, a ataşării pe dinte, sau culoare roşu aprins, congestivă, ulceraţii ale papilelor şi
gingiei, pungă falsă.
În periodontită - inflamaţie, culoare roşu violaceu, edem gingival (tumefacţie), retracţie gingivală, pungă
falsă şi adevărară, gingivoragie, supuraţie, mobilitate, migrare, fistule, miloliză, abcese parodontale. La
percuţie dintele cu periodontită are un sunet mat.
Măsurarea adîncimii pungilor parodontale- Se realizeasa cu ajutorul unei sonde calibrate,inserate in santul
gingival sau punga parodontala,cit mai aproape de suprafata dintelui.
Sondele parodontale au partea activa subtire,marcata, iar capul rotungit. In parodontometrie se pot folosi
urmatoarele tipuri de sonde: - CP12: 3,6,9,12mm. -Michigan : 3,6,8 mm. -Williams: 1,2,3,5,7,8,9,10mm. -
Goldman:1,2,3,5,7,8,9,10mm. -Plast-Probe: 3,6,9mm.
Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste oarecare rezistenta,iar masuratorile ar trebui effectuate in
cite trei puncta ale suprafetelor vestibulare si linguale a fiecarui dinte.Sonda trebuie astfel manevrata incit sa
nu fie blocat de tartru supragingival. Uneori ea nu poate sa atinga baza pungii,iar nivelul pina la care ajunge
depinde de : Grosimea sondei,forta de insertie in punga,dimensiunea pungii, accesul in interiorul pungii si
prezenta depozitelor.
34. Examenul paraclinic radiologic radiografia retroalveolară utilizat la pacienții cu parodontită

marginală.
Aceasta oferă o imagine în întregime a unui singur dinte, cuprinzând coroana, rădăcina și osul în care este
ancorat. Ajută medicul să identifice probleme stomatologice precum: carii, abcese dentare, tartru, dinți erupți
sau neerupți, modificări în densitatea osului, în tratamentele endodontice, parodontale sau chirugicale.
35. Examenul paraclinic radiologic OPG utilizat la pacienții cu parodontită marginală.
Ortopantomografia este cel mai răspândit procedeu de examen radiologic în parodontologie, motiv pentru
care în imagine avem ambele arcade dentare în stare de ocluzie, ceea ce oferă posibilitatea de a obţine o
amplă informaţie despre starea ţesutului osos al maxilarelor
36. Examenul paraclinic radiologic CBCT utilizat la pacienții cu parodontită marginală.
Prezintă o imagine tridimensională prin măsuri de mare precizie, examinând până la cel mai mic detaliu al
zonei de interes. Reprezintă, de asemenea, un instrument de diagnosticare în specialități ca implantologie,
ortodonție, parodontologie, endodonție, chirurgie orală și maxilo-facială.
37. Metode de investigaţii bacteriologice utilizate la pacienții cu parodontită marginală.
Metoda – reactie de polimerizare in lant (PCR) de tip multiplex cu detectie colorimetrica prelevarea probei se
face de catre medicul stomatolog cu ajutorul betisoarelor de hartie continute in trusa de recoltare, obligatoriu
inaintea tratamentului mecanic sau cu antibiotice.
Cu ajutorul unei pense sterile se introduce un betisor in punga parodontala pana la baza acesteia
(adancimea pungii parodontale trebuie sa fie de cel putin 4 mm). Betisorul va ramane pe loc timp de 10
secunde, dupa care va fi retras si introdus in intr-un tub de transfer. Se pot recolta maxim 4 probe din pungi
parodontale diferite.
Toate betisoarele provenite de la acelasi pacient vor fi introduse intr-un singur tub de transfer. Tubul va fi
plasat in trusa albastra de recoltare impreuna cu o fisa care contine datele pacientului.
Testul micro-IDent A face posibila determinarea celor cinci markeri importanti parodotogeni:
Actinobacillus actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia,
Bacteroides forsythus si Treponema denticola).
In unele cazuri de parodontita spectrul de diagnostic poate fi largit prin determinarea altor 6 germeni:
Peptostreptococcus micros, Fusobacterium nucleatum/periodonticum, Eikenella corrodens, Campylobacter
rectus, Eubacterium nodatum si Capnocytophaga spp
38. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă ușoară.
In parodontita marginala cronica usoara apar primele manifestari de disjunctie intre gingie si dinte , pacientul
prezinta urmatoarele acuze:
- Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului şi tăerea alimentelor dure;
- Miros fetid din cavitatea bucală;
- Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie
- Depuneri curente de tartru
Semen clinice si paraclinice
- Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică, la o uşoarăatingere sângerează; - Prezenţa depozitelor dentare

supa- şi subgingivale;
- Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile interdentare;
- R-logic – lezarea lamei corticale interalveolare la 1/3 din înălţime, dilatarea fantei periodontale în zona
cervicală;
- Miros fetid;
- Starea generală nu suferă.
Tratamentul Incepe cu igienizarea profesionala si tratament antiinflamator pentru remisiunea procesului

(inlaturarea obturatiilor debordante si aconstructiilor ortopedice sau ortodontice ce servesc ca factor cauzal)
Dupa detartrarea supra si subgingivala insotita de terapie antiinflamatoare cu sol Clorhexidina , enzime
proteotilice, se recurge la tratament chirurgical cu efectuarea chiuretajului inchis sau deschis cu inlaturarea
depozitelor subgingivale , cimentului necrotizat si tesutului de granulatie .
39. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă medie.
Parodontita marginală cronică- proces inflamator-infecţios al aparatului de susţinere al dintelui, caracterizat

printr-o pierdere progresivă a osului alveolar, simptomele clinice de bază fiind pungile
parodontale/recesiunile gingivale. Forma medie se caracterizează prin distrucţia ţesutului osos până la 2/3,
pungi parodontale până la 5mm.
Caracteristici: evoluţia continuă a modificarilor patologice, adâncimea pungii parodontale atinge
5 mm, distrucţia ţesutului osos este de gradul II- scade înălţimea ţesutului osos interdentar până la ½ din
înălţimea lui, sunt prezente focare de osteoporoză, mobilitate patologică de gradul I, mai rar de graddul II.
Este posibilă deplasarea dinţilor.
Parodontita marginală cronică forma medie este o patologie care poate fi depistată atît la tineri cît și la
persoane de vîrstă adultă, de aici rezultă concluzia că nici o precizare cu privire la momentul debutului
bolii nu există. Însă totuși cea mai mare pondere a pacienţilor cu PMC forma medie este întîlnită la
persoanele de vîrstă adultă (34-56 ani). Pentru stabilirea diagnosticului de PMC forma medie nu e suficient
doar examenul subiectiv și obiectiv(sondarea pungilor parodontale), dar e absolut necesar efectuarea
examenelor paraclinice precum radiografia (ortopantomografia), care ne permite de a identifica nivelul
resorbţiei osoase . Metodele de tratament sunt stabilite în strictă corelaţie cu diagnosticul și tabloul clinic
al pacientului, mergînd de la simplu la compus în dependenţă de situaţia clinică.
40. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă gravă.
Forma gravă se caracterizează prin distrucţia ţesutului osos mai mult de 2/3, prezenţa pungii parodontale
cu o adâncime de peste 5-6 mm, mobilitate patologică de gradul II şi III. Dinţii sunt deplasaţi, este afectată
ATM. Poate fi prezentă supuraţia şi abcedarea.
41. Tratamentul complex al parodontitelor marginale. Planificarea tratamentului. Principiide bază a

tratamentului local la pacienții cu parodontită marginală.
Tratamentul trebuie sa fie complex, realizat prin proceduri multiple, de ordin medicamentos, chirurgical,
de restaurare a morfologiei dinţilor şi arcadelor, de echilibrarea a ocluziei, cu atât mai diversificat cu cât
boala prezintă un grad mai avansat de evoluţie. 1. Tratamentul preventiv se realizeazã prin mãsuri de
igienã buco-dentarã;
2. Tratamentul curativ este sistematizat si se adreseazã: - mãsuri de igienã, detartraj,
- eliminarea chirurgicalã a tesutului de granulatie infectat (antibiotice, antiseptice, antimicotice, etc.);
- echilibrarea ocluziei (protezare, imobilizare, etc.);
- stimularea reactivitãtii organismului, a terenului, prin depistarea afectiunilor generale capabile sã
influenteze evolutia parodontopatiei, stimularea imunitãtii.
În cadrul tratamentului local exista directii principale de tratament:

* tratament antimicrobian şi antiinflamator;
*tratament chirurgical;
*tratamentul de echilibrare ocluzală;
*tratamentul de reabilitare structurală şi funcţională prin biostimulare; *tratamentul
complicatiilor.
42. Tratamentul medicamentos local și general la pacienții cu parodontită marginală.

Tratamentul antimicrobian al inflamaţiilor paradonţiului marginal nu se limitează la igienizarea cavităţii
bucale, ci utilizează un arsenal medicamentos complex, din care fac parte: subs antiseptice, antibiotice şi
chimioterapice, a căror acţiune urmăreşte ameliorarea şi vindecarea formelor clinice variate ale
parodontitelor marginale. Local - Modalităţi de aplicare a substanţelor medicamentoase:
*tamponamentul, badijonajul cu bulete de vată sterile, menţinute cu ajutorul pensei dentare, cu o presiune
fermă. Ex de substanţă: Revucol, fiind un adjuvant al masajului gingival prin stimularea circulaţiei;
*meşa gingivală umectată cu sol. Antiseptice sau antibiotice (tetraciclină, ofloxacină) se introduce în
sanţul gingival şi se menţine 10 zile aproximativ. Unele meşe, cum ar fi meşele îmbibate in sol. de clorură
de Zn 20% se menţine doar 5-10 min, Protargol se menţine 30 min;
*Aplicaţii cu spatula umectată în perhidrol, care se introduce în sanţul gingival, apare o spumă care se
menţine citeva minute, după care se îndepărtează cu un jet de apă;
*Aplicaţii cu sonda in sol de nitrat de Ag 30% pentru cauterizarea chimică a microburjoanelor gingivale;
*spălături cu cloramină, permaganat de potasiu, apă oxigenată;
*clătirea gurii cu antiseptice- clorhexidină 0,12% după periaj;
*irigaţii subgingivale cu clorhexidină de 0,2%;
*instilaţii în pungile parodontale – metronidazol gel dentar 25%.
General:
*antibiotice (tetraciclina, penicilina, ampicilina, amoxicilina, augumentin, fosfomicina, cefalosporine,
neomicina, streptomicina,clindamicina, ofloxacina, metronidazoln ornidazol);
*antifungice (nistatina, stamicin, pimafucin);
*glucocorticoizi (hidrocortizon acetat, prednison, prednisolon, dexametazona);
*antivirotice (amantadina, vidarabina,aciclovir);
*produse imunologice (vaccin stafilococic, imudon, polidin).
43. Dotarea instrumentală, aparatajul și echipamentul de lucru la pacienții cu parodontită marginală.
a) instrumentar de consultaţie şi explorare: sonde parodontale şi exploratorii, pensa Crane-

Kaplan;
b) instrumentar de pregatire a câmpului operator şi de anestezie;
c) instrumentar de incizie şi secţionare: bisturie cu lama de unică folosinţă nr 15, 11 sau 12b arcuată, bisturiu
angulat Orban, instrumentul Kirkland nr 15 sau 16, forfecuţe de plastie drepte sau caudate;
d) instrumenar de decolare a lamboului şi evidenţiere a osului alveolar: elevatoare mucozale şi periostale;
e) instrumentar pentru îndepărtarea ţesutului de granulaţie, planarea radiculară şi modelarea osului alveolar:
instrumente de detartraj subgingival, chiurete chirurgicale cu margini ascuţite, rotunde sau ovale, de tip
cupă sau inelare, chiurete Gracey, răzuşe sau pile subgingivale, pense ciupitoare de os, dăltiţe, freze
Lindeman;
f) instrumentar de sutură: ace atraumatice, pense menţinătoare de ac;
g) instrumentar ajutător: spatule, depărtătoare, pense, discuri, freze, cleşti de extracţii, seringi, canule de
aspiraţie;
i) Materiale: câmpuri chirurgicale, comprese de tifon, rulouri de vată, bulete de vată, anestezice, lichide
antiseptice, ser fiziologic, fire de sutură, cimenturi chirurgicale. m) Aparate: microscop chirurgical
stereoscopic.
44. Pregătirea pacientului către operaţiile de chirurgie parodontală. Pregătirea instrumentarului şi
cîmpului operator. Asepsia şi antisepsia în chirurgia oro-maxilofacială.
Pregătirea pacientului:
*informarea pacientului si semnarea acordului informat;
*igiena personală efectuată obligator de către pacient;
*se înregistrează functiile vitale ale pacientului (puls , TA, temperatura);
*se face proba la anestezie, si la necesitate test alergologic;
*radiografia pacientului va fi în câmpul de vedere al medicului;
*se apreciază comportamentul şi starea pacientului;
*pacientul se echipează cu bonetă, ochelari de protecţie sau vizieră, bavetă, sorţ de unică folosinţă şi se aşează
într-o poziţie comfortabilă pe fotoliul stomatologic.
45. Rolul igienii cavităţii bucale în tratamentul afecţiunilor parodontale.
Totalitatea măsurilor de igienizare a cavităţii bucale au drept scop împiedicarea instalării gingivitelor şi a
parodontitelor marginale cronice – profilaxie primară. (igiena, regim, medic)
46. Metode de chirurgie rezectivă în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.
Eliminarea pungilor cu ajutorul chirurgiei rezective: a.rezecţia ţesutului

moale (pereţii pungii):
*gingivectomie;
*chiuretaj în câmp deschis.
b.deplasarea ţesutului moale către apical: lambou poziţionat apical.
c.eliminarea pereţilor defectelor osoase: rezecţie osoasă (osteoplastie, ostectomie).
d.eliminarea suprafeţei dentare de la nivelul pungii: amputaţie radiculară, hemisecţie.
47. Metode de chirurgie regenerativă în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.
*eliminarea pungii parodontale prin formarea de inserţie nouă (ataşament): chiuretaj în câmp deschis asociat
cu transplant osos şi regenerare tisulară ghidată;
*reducerea furcaţiei prin formare de inserţie noua: regenerare osoasă ghidată, transplant de os.
Un potenţial mare regenerativ îl oferă 3 elemente: 1.suportul (matricea substituenţilor osoşi), 2.molecule
de semnal biologic (factorii de creştere) şi 3.celulele stem. Exista 2 tipuri de concentrate plachetare: a.
Plasmă bogată în trombocite PRP şi b. Fibrină bogată în trombocite PRF.
48. Operația chiuretaj în cîmp deschis. Etape. Indicații, contraindicații.
Chiuretajul deschis: sau cu microlambouri papilare este o metodă de elecţie şi constă în incizia
intrasulculară cu bisturiul a papilelor interdentare pînă la dinte sau la osul alveolar, urmată de îndepărtarea
ţesutului epitelial şi conjunctiv subiacent inflamat şi necrozat. Se crează astfel microlambouri papilare care
favorizează accesul. În pungile parodontale se efectuează:
- Chiuretajul ţesuturilor de granulaţie pînă la oprirea sîngerării;
- Planarea, netezirea rădăcinii care dă senzaţie de alunecare uşoară;
- Chiuretajul osului alveolar de consistenţă moale, rămolit prin osteită, pînă la os sănătos.
După oprirea hemoragiei, pungile se prelucrează medicamentos iar în interiorul lor se introduc implante
granulare de hidroxiapatită sau mai bine de biovitroceramică.
Indicaţii: *pungi parodontale adânci, inaccesibile;

*crearea accesului instrumentelor la suprafeţele radiculare;
*reducerea inflamaţiei în pungile adânci, în cazul gingiilor fibrozate;
*abcese parodontale recidivante;
*defecte osoase;
*terapie iniţială în cazul parodontitelor severe.
Contraindicaţii:
*Absolute: procese inflamtorii, procese tumorale;
*Relative: boli sistemice, cronice, epilepsie, patologii cardiace, astm bronşic, anxietate, boli gastro-
intestinale; patologii metabolice.
49. Operația chiuretaj în cîmp deschis. Avantaje, dezavantaje.
Avantaje : *vindecare rapidă;

*dureri şi complicaţii postoperatorii reduse;
*rezultate estetice satisfăcătoare;
*expunere dentinară mai redusă;
*conservarea maximă a osului de susţinere;
*dificultăţi tehnice mai puţine în comparaţie cu alte metode regenerative; Dezavantaje:
*pungi restante adânci după intervenţie;
*formarea craterelor gingivale în spaţiile interdentare, în special la molari; *regenerare mai
redusă, comparativ cu alte metode.
50. Operația cu lambou. Etape. Indicații, contraindicații.
Operațiile cu lambou sunt proceduri invazive utilizate în tratarea bolilor parodontale avansate. În
timpul acestei intervenții se decolează mucoasa gingivală împreuna cu sau fară periost, pentru a avea acces la
rădăcina dintelui și pentru a curăța pungile parodontale, eventual pentru a corecta defectele sau diformitățile
osului alveolar.
Clasificarea lamboului:
a) în raport cu osul alveolar:
➢ reflectat în întregime;
➢ parțial reflectat;
b) în funcție de straturile din care este format:
➢ mucozal;
➢ mucoperiostal;
c) în raport cu poziția în care e plasat la finalul intervenției:
➢ apical;
➢ lateral;
➢ coronar;
d) după gradul de extindere:
➢ lambou extins, pe un grup de dinți sau pe o arcadă; ➢ lambou limitat în L, pe unul- trei dinți.
Indicații pentru operația cu lambou
➢ boli parodontale cu adincime medie 4-8mm, ce nu pot fi curățate prin proceduri parodontale
nechirurgicale;
➢ resorbție osoasa de tip vertical;
➢ abces parodontal marginal;
➢ recidivă dupa chiuretaj subgingival;
➢ complementar operației de regenerare tisulara ghidată;
➢ îndepartarea rădăcinii unui dinte pluriradicular; ➢ alungirea coroanei.
Indicații pentru operația cu lambou
➢ boli parodontale cu adincime medie 4-8mm, ce nu pot fi curățate prin proceduri parodontale
nechirurgicale;
➢ resorbție osoasa de tip vertical;
➢ abces parodontal marginal;
➢ recidivă dupa chiuretaj subgingival;
➢ complementar operației de regenerare tisulara ghidată;
➢ îndepartarea rădăcinii unui dinte pluriradicular; ➢ alungirea coroanei.
Contraindicații către operația cu lambou
➢ resorbție osoasă și retracție gingivală avansată, precum și dinți cu mobilitate mare; ➢ atrofie osoasă
și / sau mucoasă friabila fără inflamație și pungi parodontale.
51. Operația cu lambou. Avantaje, dezavantaje.
Avantajele operațiilor cu lambou:

1. Acces bun la rădăcini, buzunare interdentare și inter-rădăcină
2. Îndepărtarea conținutului buzunarelor situate în apropierea sau în afara joncțiunii mucogingivale.
3. Oferă acces la osul alveolar pentru corectarea defectelor resorptive.
4. Crearea unei zone fără țesut anormal pentru un bun atașament gingival.Dezavantaje: .
Rupturi muco-periostale extinse, riscul de rupere, necroză, prin incizii care perturbă nutriția lamboului.
Dezavantajul operației este retragerea postoperatorie a marginii gingivale.
52. Biomateriale utilizate în operațiile de chirurgie regenerativă în tratamentul pacienților cu
parodontită marginală.
Adică la aplicarea unor membrane, materiale de blocare a epiteliului gingival se crează un spaţiu între ele şi
suprafaţa rădăcinii, iar periodonţiul poate invada acest spaţiu. În caz contrar procesul de regenerare nu va
avea loc. Aşadar cu scopul de a bloca penetrarea în plagă după intervenţii chirurgicale al epiteliului gingival
s-au propus diferite bio-materiale. Criteriile ideale înaintate faţă de materialul de baraj, includ: integritatea
tisulară, nepenetrarea celulară, posibilitatea de a crea un spaţiu, comoditatea aplicării în clinică şi
biocompatibilitatea. În chirurgia parodontală pentru stimularea procesului regenerativ se folosesc diferite
materiale care au rol osteogenetic, osteoinductor şi osteoconductor:
Osteogenetic –numai celulele grefei de măduvă osoasă iliacă posedă potenţial osteogen;
Osteoinductor –constituenţii biomaterialului favorizează formarea de os nou, prin transformarea celulelor
mezenhimatoase nedeferenţiate în osteoblaste;
În calitatea de materiale de adiţie au fost folosite grefele osoase: autogrefele, alogrefele, heterogrefele, însă în
prezent pe scară largă se utilizează substituienţi naturali sau sintetici de os: hidroxiapatitele dense sau
poroase, fosfatul tricalcic coralul natural, ceramicile bioactive.
Pentru a împedica invazia epiteliului şi a preveni recesiile gingivale barajul trebuie să fie confecţionat dintr-
un material cu capacităţi de integrare cu ţesuturile parodontale, care nu permit formarea pungilor, micşorează
posibilitatea infectării şi ameliorează procesul de regenerare.
Regenerarea parodontală reprezintă restabilirea structurilor de susţinere a dinţilor într-o zonă care anterior a
fost afectată.
Materialele de blocare sau de adiţie pot fi de trei feluri: neresorbabile, bidegradabile şi bioresorbabile.
Materialele neresorbabile În experienţe pe cîini Gore W şi coaut. (1982) a demonstrat histologic că prin
această membrană nu penetrează epiteliu. Această membrană sub denumirea de GORETEX a fost
recomandată în utilizarea practică de către Federaţia Dentiştilor Americani. În timpul operaţiei membrana se
adaptează în jurul dintelui. Epiteliu supraiacent se concreşte, dar nu pătrunde în ţesuturi.
Materialele neresorbabile sunt biocompatibele, sunt inerte, însă peste 4-6 săptămâni este necesară reoperarea
pentru înlăturarea lor, fiind posibilă reinfectarea locului unde acestea au fost amplasate. Materialele
resorbabile. Aceste materiale au avantajul, că ele se păstrează un timp îndelungat până la regenerarea
ţesuturilor noi.
În calitate de materiale de barare resorbabile se utilizează colagenul, polimerii acizilor gliceric şi lactic sau
copolimerii lor. Materialele pot fi sub formă de membrane, pulbere, granule.
Prima barieră resorbabilă în regenerarea tisulară ghidată, aprobată de Federaţia Dentiştilor Americani, a fost
matricea pluristratificată combinată GUJDOR, care era constituită din polimerii acidului lactic plastificat cu
un eter al acidului citric. Membranele bioresorbabile dau efecte bune, peste 6 luni s-a observat cicatrizarea
deplină cu formarea unei joncţiuni.
Osteoconductor: materialul aplicat în leziune se va comporta ca un suport pentru osul nou format.
53. Aplicatii clinice si tehnici chirurgicale cu utilizarea PRP, PRF in regenerarea tesuturilor moi si
dure în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.
PRINCIPII GENERALE DE APLICARE A MEMBRANELOR

1. Respectarea maximă a asepsiei în timpul operației.
2. Planificarea și gestionarea ușoară a țesuturilor moi:
a) asigurarea păstrării integrității și calității lamboului mucoperiostal;
b) mobilizarea rațională a clapetei (fără tensiune a clapetei peste membrană); c) sutura de
descărcare.
3. Conservarea volumului sub membrană. Membrana nu trebuie să se miște în interiorul

defectului (colapsul membranei). Acest lucru se realizează:
a) prin utilizarea membranelor armate cu un cadru din titan;
b) utilizarea membranelor de colagen care asigură o rezistență suficientă (COLLOST,
Lamina);
c) utilizarea unei grefe dense și lent resorbabile;
d) utilizarea elementelor de susținere;
e) utilizarea membranelor de întărire (SonicWeldRx, Inion).
4. Fixarea fiabilă a membranei poate fi realizată folosind:
a) cusătură;
b) pini de membrană;
c) mini șuruburi;
d) lipici (cianoacrilat).
Capacitatea trombocitelor de a accelera semnificativ cicatrizarea tesuturilor afectate si-a gasit aplicare
si in stomatologie. Vitaminele, proteinele si hormonii continuti in produs influenteaza pozitiv regenerarea
tesuturilor bucale, ele asigura alimentarea necesara si formarea corecta a epiteliului. Autoplasma este
introdusa prin injectare, in volume mici, in papilele dentare, gingia marginala si santul gingival.
Procedurile sunt nedureroase, dar la solicitarea pacientului, se poate administra in prealabil un anestezic.
ca si efecte, mentionam: – oprirea
sangerarilor gingivale
– imbunatatirea structurii gingiilor, disparitia treptata a friabilitatii
– intarirea tesuturilor de sustinere a dintilor, drept consecinta, diminuarea mobilitatii dentare
– accelerarea vindecarii alveolelor dentare postextractionale, precum si a gingiilor in timpul si
dupa tratamentul parodontopatiei.
54. Protocolul de pregatire a PRP, PRF (derivatelor sanguine – plazma, coaguli de fibrina, membrane).
Concentratele trombocitare, ce conţin factorii de creștere și alte componente esenţiale regenerării, pentru
uzul topic sau infiltrativ, sunt obţinute din sângele venos, prin centrifugare [3]. Obiectivul procedurii de
obţinere este de a separa componentele sangvine în: celule roșii și elemente cu capacitate regenerativă
(fibrinogen, fibrină, plachete, FC, leucocite, fibronectină și altele), utilizate pe larg în aplicaţiile
terapeutice pentru a întări procesul natural de vindecare.
Coagulul PRF conţine 97 % plachete și 50 % leucocite din tot volumul sangvin
Se disting 2 tipuri: A-PRF — membrane trombocitare îmbogăţite cu fibrină și I-PRF — lichid trombocitar
îmbogăţit cu fibrină care odată injectat în grefele osoase, coagulează rapid.
Etapele în obţinerea A-PRF-ului, conform protocolului au fost următoarele (Fig.1): — Prin puncţie
venoasă, de la pacientîn timpul procedurii chirurgicale, s-a recoltat proba de sânge. Absenţa
anticoagulantului implică activarea în câteva minute a celor mai multe trombocite din sângele prelevat,
iarîn contact cu pereţii de sticlă al eprubetei se declanșează cascada coagulării. Fibrinogenul este
concentrat iniţial în porţiunea superioară a eprubetei, înainte ca trombina circulantă să-l transforme în
fibrină [1]. — Imediat după colectarea sângelui, probele au fost aranjate în poziţie diametral opuse și
centrifugate la 1300 rotaţii/min. timp de 8 minute. Rezultatul obţinut este reprezentat de cele 3 fracţii
distincte:
1. Stratul superficial — lichidul seros, numit plasmă săracă în trombocite (PPP);

2. Fracţia intermediară — cheagul de fibrină (A-PRF);
3. În partea inferioară a eprubetei sunt concentrate celule roșii (RCR).
55. Aspecte biologice ale regenerării tisulare. Indicaţii, contraindicaţii.
Medicina regenerativă reprezintă un domeniu multidisciplinar de cercetare și tratament în plină dezvoltare,

care are ca scop reconstrucţia și regenerarea ţesuturilor pierdute [6]. Obiectivul de bază constă în
restaurarea integrităţii și funcţiei ţesuturilor, îmbunătăţind astfel sănătatea pacientului.
Restabilirea structurii anatomo-funcţionale a regiunilor afectate, se realizează printr-un proces complex, de
regenerare, realizat cu implicarea unei serii de componente de origine tisulară și sangvină [4]. Un potenţial
înalt regenerativ îl oferă 3 piloni de baza considerate elemente cheie ale regenerării (Masago și col.,2007):
suportul (matricea substituenţilor osoși), molecule de semnal biologic (factorii de creștere, BMP), celulele
stem.
56. Aspecte biologice ale regenerării tisulare. Avantaje, dezavantaje.

57. Erori şi complicaţii în tratamentul chirurgical la pacienții cu boala parodontală.
dehiscenta plagii, hemoragia imediata sau tardiva.
• infecţie – procese septice;
• dureri la percuţie a dinţilor sau spontană;
• edem, hematom postoperator.
• necroza lamboului
58. Profilaxia afecțiunilor parodonțiului marginal.
curățarea insuficientă a dinților; modificări hormonale, de exemplu, în timpul sarcinii,

menopauză, pubertate; fumatul, care distruge țesutul gingiilor; boli care afectează
imunitatea (HIV, cancer, diabet zaharat); imunitate redusă ca urmare a unei boli grave;
alimentația nesănătoasă, care este însoțită de o lipsă de vitamine și minerale;
administrarea îndelungată de medicamente care reduc producția de salivă.
Igiena orală corespunzătoare la domiciliu (periajul zilnic, folosirea aței dentare, a apei de gură și dușul
bucal)
Igienizare profesională la cabinetul stomatologic la fiecare 3-6 luni, în funcție de situație (detartraj cu
ultrasunete, care inlătură depunerile de tartru și placă bacteriană de pe suprafața dintelui și de sub gingie )
Plasmodent – tratamentul cu plasmă trombocitară (ajută la stoparea sângerării gingivale, reduce inflamația,
accelerează vindecarea țesuturilor și stimulează creșterea osului, micșorând, astfel, mobilitatea dinților)
59. Dispensarizarea pacienţilor cu boala parodontală.

60. Chirurgia plastică și reconstructivă oro-maxilo-facială: Istoric. Date generale. Scop. Sarcini.
Chirurgia reconstructiva – reprezinta corectarea deformatiunilor congenitale sau dobindite, unde scopul
functional prevaleaza asupra celui estetic, dar necesitatea de a oferi pacientului un aspect fizic cit mai normal
si cit mai placut este intotdeauna obiectiv.
Chirurgia pastica mai este numita si chirurgia estetica - este o ramurs derivata a chirurgiei reconstructive ce
foloseste tehnici de baza dar se adreseaza omului sanatos, cu scopul de a ameliora imaginea persoanei.
Scop si sarcini - ameliorarea aspectului functional, si a celui estetic.
Chirurgia plastică este o partea de chirurgie implicată în intervenții chirurgicale care vizează eliminarea
deformărilor și defectelor oricărui organ, țesut sau suprafață a corpului uman.
Operațiile plastice pot fi împărțite în două tipuri principale — reconstructive și estetice. Chirurgie
Plastica Reconstructiva ajuta la eliminarea deformari, defecte ale țesuturilor și organelor, și de a restabili
funcțiile lor prin metode de chirurgie plastica.
Chirurgia estetică plastică este aplicarea metodelor de chirurgie plastică pentru a îmbunătăți aspectul.
Operația reconstructivă sau estetică efectuată cu succes poate schimba radical calitatea vieții unei
persoane, ajutându-l să-și recâștige senzația de viață împlinită.
Sarcini:
• Debarasarea persoanei de defect căpătat sau congenital
• Restabilirea funcţiei organului lezional.
• Construirea organelor pierdute sau care lipsesc de la naştere •
Micşorarea volumului organului afectat şi modificarea formei
• Înlăturarea protezei pielii feţei sau a grăsimii abundente.
Istoria chirurgiei plastice este de fapt istoria reconstrucţiei nazale. În India, cam prin anul 800,
Î.Hr., apare prima documentare privind rinoplastia
Prima rinoplastie din Europa a fost executată în familia Branca, în secolul al XV-lea. Tehnica a fost
popularizată de Gaspare Tagliacozz
În 1845, în Germania, Dieffenbach a descris prima reducere estetică a unui nas mare. El a folosit incizia
externă. În 1898, Jacques Joseph, părintele rinoplastiei moderne şi chirurg ortoped din Berlin, a realizat
prima sa operaţie cosmetică la un băiat cu urechi prea mari.
O dată cu apariţia anesteziei şi antisepsiei, chirurgia reconstructivă s-a dezvoltat, devenind extrem de
utilizată şi ca urmare a numărului imens de răniţi din Primul Război Mondial. Istoria a păstrat numele
celebrului chirurg Harold Gillies, care, împreună cu echipa sa, a încercat (reuşind adeseori) să refacă mii
de feţe distruse de gloanţe.
Istoria Catedrei Omf:

Vasile Titarev, pe 1 iulie 1960 este numit în funcţia de conferenţiar interimar la Catedra de chirurgie
spitalicească şi responsabil de cursul de chirurgie oro-maxilo-facială. În anul 1961, la 4 septembrie, este
transferat de la Catedra de chirurgie spitalicească la Catedra de chirurgie stomatologică în funcţia de
conferențiar interimar. Vasile Titarevparticipă activ la fondarea Catedrei de stomahtoloie chirurgicală, iar
în anul 1964 îi este oferit titlul de conferenţiar la catedra respectivă. Activează în această funcţie până pe
3 iunie 1978. După terminarea secundariatului clinic, în ianuarie 1962, medicii A. Guţan şi V. Ocuşco, se
întorc la baștină și sunt angajaţi în funcţia de asistenţi la catedră. Astfel, de la acest grup se începe
formarea corpului profesoral-didactic al catedrei. În această perioadă (1965) este susţinută prima teză de
doctor în ştiinţe medicale de către dl V. Ocuşco, consacrată problemelor parodontozei.
La catedra respectivă au activat și s-au format ca specialiști următoarele cadre didactice:

academicieniiGheorghe Tîbîrnă, Ion Lupan; profesorii I. Muntenu, P. Godoroja; conferențiarii V.
Ouatu, T. Popovici, I. Iluța; asistenții V. Cojocaru, S. Lungu, A. Cebanu, E. Suslov. Baza clinică a
catedrei erau: Policlinica Stomatologică a MS cu staționarul de CH OMF, Policlinica Stomatologică
Municipală, staţionarul de chirurgie oro-maxilo-facială (Spitalul Clinic Republican, Spitalul clinic de
Urgență).
Până în anul 1971, medicii, care activau în chirurgia stomatologică, îşi completau cunoştinţele teoretice şi
își perfecţionau măiestria profesională prin stagieri practice la catedra respectivă. Odată cu creşterea
numărului medicilor stomatologi în domeniul chirurgical a apărut necesitatea să fie organizate Cursuri de
Perfecționare pentru Medici în cadrul facultăţii (CPM). Pentru a prelua experienţa şi metodologia de
perfecţionare a medicilor în chirurgia stomatologică, în decembrie 1971, la Institutul de Stomatologie din
Moscova au plecat şeful Catedrei de chirurgie stomatologică, docentul Arsenie Guţan, şi asistentul
Valentin Topalo, candidat în ştiinţe medicale. Ulterior, au fost împlementate Metodologia şi Programa de
perfecţionare a medicilor de la Institutul de Stomatologie din or. Moscova la Catedra de chirurgie
stomatologică a Institutului de Medicină din Chişinău. Responsabil de perfecționarea medicilor la catedră
a fost numit asistentul V. Topalo. Perfecționarea (stagierea) se efectua prin intermediul prelegerilor,
seminarelor şi lecţiilor practice la care participau docenţii Arsenie Guţan și Vasile Titarev.
La 16 noiembrie 1977, prin Ordinul rectorului NLS-362, asistentul V. Topalo este numit în funcţie de
docent, iar cursul de perfecţionare, transferat în cadrul CPM şi comasat cu un curs de ortopedie
stomatologică, înfiinţat în 1972. La momentul respectiv, corpul didactic al cursului de ortopedie şi
chirurgie stomatologică era alcătuit din şeful cursului – profesorul Mihail Buşan, docentul Valentin
Topalo, dar și de Gheorghe Spataru, Gheorghe Cebanachi, candidaţi în ştiinţe medicale.
La 25 octombrie 1996, prin Ordinul rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu”, nr. 947-PS, această
subdiviziune a fost împărțită în Cursul de stomatologie ortopedică (şef - Mihail Buşan, prof. univ.) şi
Cursul de Chirurgie oro-maxilo-facială (şef - Valentin Topalo, prof. univ.). Odată cu transferarea
asistentului universitar Gheorghe Spataru în componenţa Catedrei de stomatologie pediatrică cursul de
ortopedie a fost comasat cu Catedra de stomatologie ortopedică a Facultăţii de Stomatologie.
În 1996 în componenţa cursului de Chirurgie OMF, în calitate de asistent, a fost ales doctorul în
medicină, Aureliu Ciobanu. La 26 octombrie 1999, prin Ordinul rectorului nr. 1097-CU, la Facultatea
CPM a fost creată Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială şi stomatologie ortopedică. Iniţial, în
componenţa catedrei au fost următoarele cadre didactice: Valentin Topalo, profesor universitar, şef de
catedră, Eugeniu Chiriac, conferenţiar universitar (compartimentul ortopedie); Gheorghe Cebanachi,
conferenţiar universitar; Aureliu Ciobanu, asistent universitar. La 24 septembrie 2002, prin Ordinul
rectorului nr. 968-CU, în componența catedrei au fost incluşi profesorii universitari, Arsenie Guţan, Ion
Munteanu şi asistentul universitar Aureliu Gumeniuc (compartimentul ortopedie). Odată cu organizarea
cursurilor de perfecţionăre a medicilor în domeniul implantologiei orale prin Ordinul rectorului nr. 1097
din 24 septembrie 2008, catedra a fost numită „Catedra Chirurgie oro-maxilo-facială, stomatologie
oertopedică şi implantologie orală”. La 20 ianuarie 2010, fondatorul chirurgiei oro-maxilo-faciale,
dascălul stomatologilor din R. Moldova, Arsenie Guțan, a plecat în lumea celor drepți.
În 2012, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială, stomatologie ortopedică și implantologie orală a

Facultății de Instruire Continuă a fost comasată cu Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială (Facultatea de
Stomatologie), astfel a fost creată o nouă catedră cu denumirea „Chirurgie oromaxilo-facială și
implantologie orală „Arsenie Guțan””. Șeful catedrei a fost numit profesorul universitar Valentin
Topalo. În anul 2015, în programul de studii al catedrei a fost inclusă disciplina „Propedeutică în
chirurgia OMF și implantologie dentară”, iar șeful catedrei a fost numit Nicolae Chele, conferențiar
universitar.
61. Clasificarea procedeelor de chirurgie plastică și reconstructivă.
Clasificarea principalelor tipuri de operatii platice
1. După izvorul de primire a materialului plastic:
a)Autoplastia cu transplante autogene de la bolnav însuşi lui;
Autoplastia-plastia cu ţesuturile pacientului. Se deosebesc câteva tipuri de autoplastie:

1.Autodermoplastia
2.Formarea lambourilor triunghiulare suplimentare.
3.Plastia prin interpolarea lambourilor
4.Autoplastia din vecinătatea imediată şi mediată
b)Plastia cu ţesuturi de la un individ din acelaş grup:
- izoplastia-plastia de la un individ altuia din fraţii monozigoţi;

- Aloplastia-de la o persoana la alta
- Xenoplastia-transplantarea ţesuturilor bovine. 2. După metoda de deplasare a ţesuturilor:
a.Deplasarea din contul laxitaţii şi elasticităţii până la tensibilitatea pielii. În unele cazuri se efectuiază incizii
de la distanţa paralele defectului. Dar în regiunea maxilo-facială aşa metode se folosesc rar.
b.Plastia cu lambouri pediculate:
-din vecinătate;
-de la distanţa imediată (metoda franceză) şi mediata (indiana).c.Transplantare liberă de
ţesuturi (autoizoplastia, aloplastia).
3. După tipurile de ţesuturi: -Plastia de
piele;
-Plastia oso-cartilaginoasă;
-Mioplastia;
-Plastia cu ţesut adipos;
-Plastia de mucoasa;
-Neuroplastia;
-Plastia de tendoane;
-Plastia combinată;
4.După timpul de efectuare a operaţiei şi starea ţesuturilor-gazdă:

a) Plastia primară;
b) Plastia secundară;
c) Plastia defectului primar;
d) Plastia defectului în perioadă de granulaţie a plăgii.
62. Defectele şi deformaţiile ţesuturilor (organelor) teritoriului maxilo-facial. Date generale.

Definiţie. Frecvenţă. Etiologie.
Defect - reprezintă lipsa de integritatea anatomică sau funcţională a unui organ sau ţesut; Deformaţie -
reprezintă o asimetrie a ţesuturilor si organelor oro-maxilo-faciale.
Etiologie: iatrogenă (in urma unor intervenţii chirurgicale), odontogenă (infecţii), neodontogene (abcese,
flegmoane, tumori), accidente cu subsanţe toxice, acide, congenitale (acromegalia), accidente rutiere, traume.
După etiopatogenie:
1. Trauma habituală la întreprindere, sportiva, chirurgicală, mușcături;
2. Infecţia odontogenă (nespecifică şi specifică);
3. Infecţia neodontogenă (nespecifică şi specifică);
4. Inflamaţie aseptică (introducerea substanţelor toxice);
5. Defecte şi deformaţii căpătate pe parcursul vieţii (Defectele căpătate a regiunii OMF):
• Trauma mecanică.
• Trauma termică.
• Trauma chimică.
• Procese infecţioase.
• Operaţii în caz de tumori.
• Lezionarea ţesuturilor la boala actinică.

• Tatuajul pielii.
6. Deformaţiile de vîrsta înaintată la pielea feţei, nas, buze, obraz, pleoape, gît, etc.
63. Clasificare clinico-chirurgicală a defectelor şi deformaţiilor maxilo-faciale: după etiopatogenie,

după localizare, după caracterul dereglărilor funcţionale.
Etiopatogenie- congenitale si dobindite in urma inflamatiei, traume, accidente, postchirurgical, oncologie.

Dupa localizare - la nivelul tegumentelor, la nivel osos, sau mixt Dupa caracterul
dereglarilor functionale - cu sau fara lezarea functiilor.
După etiopatogenie:
1. Trauma “bitovoe” de întreprindere, sporită, chirurgicală.
2. Infecţia odontogenă (nespecifică şi specifică).
3. Infecţia neodontogenă (specifică şi nespecifică).
4. Inflamaţie aseptică (întroducerea substanţelor toxice).
5. Defecte şi deformaţii căpătate pe parcursul vieţii (Acromeglia).
6. Deformaţiile de vârstă înaintată la pielea feţei, nas, buze, obraz, pleoape, gât etc.
După localizare:
1. Ţesuturile moi ale feţii.
2. Ţesuturile moi şi osoase scheletului facial.
3. Ţesuturile moi a cavităţii bucale şi a maxilarelor.
4. Ţesuturile moi a feţii, cavităţii bucale şi a maxilarelor.
5. Ţesuturile moi ale feţii şi cartilagele nazale.
6. Ţesuturile moi ale feţii cartilagele nazale şi mucoasa cavităţii bucale. După caracterul dereglărilor 1.
Dereglările esteticii feţii.
2. Deschiderea dificilă s-au indischiderea completă a cavităţii bucale şi dereglarea mişcării.
3. Imposibilitatea sau dificilitatea masticaţiei şi formării bolului nutritiv.
4. Imposibilitatea sau dificultatea de deglutiţie.
5. Imposibilitatea sau dificultatea de vorbire (fonaţie).
6. Imposibilitatea sau dificultatea de respiraţie (asfixii).
64. Abordul interdisciplinar al chirurgiei plasice și reconstructive oro-maxilo-faciale cu alte specialităţi
medicale.
Chirurgia plastică şi reconstructivă are legătura cu alte compartimente ale chirurgiei stomatologic, si mai ales
cu stomatologia ortopedica. *necesitatea de cunoaste perfect fiziologia cavitatii bucale;
*deprinderea de a contacta cu bolnavii maxilo faciali (deontologia);
De asemenea interacţionează şi cu alte specialităţi cum ar fi: orl, oftalmolog, dermatolog, endocrinolog,
logoped, neurolog, ortoped traumatolog, kinetoterapeut.
65. Etapele principale de planificare a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilofaciale.

Indicații și contraindicații.
Bazele planificării operaţiilor plastice, operaţiile plastice trebuie strict planificate, anume după trei etape.
- pregătirea preoperatorie.
- etapa de bază a intervenţiei chirurgicale.
- etapa operaţiilor de corecţie. -
1.Pregătirea preoperatorie include:
• Studierea cauzelor defectului.

• Analiza defectului: dimensiunile, topografia.
• Studierea ţesuturilor care înconjoară defectul.
• Aprecierea stării generale a bolnavului.
• Aprecierea stării sistemului nervos central (5 categorii de bolnavi).
• Aprecierea stării organelor cavităţii bucale.
• Determinarea rezervelor de ţesuturi.
• Studierea posibilităţilor folosirii ţesuturilor din regiuni mai îndepărtate ale corpului cu evidenţa
culorii pielii, existenţa de păr pe piele, evidenţierea ţesutului subcutanat.
• Determinarea defectului osos (pentru determinarea mărimii transpl., coasta cristalică).
• Determinarea metodei şi aparatelor de fixaţie.
• Determinarea etapelor de operaţie.
• Determinarea metodei de presiune a ţesuturilor.
2.Etapa principală a intervenţiei chirurgicale:
- Operaţia propriu-zisă;
- Necesitatea de a menţiona planul întocmit (variaţii);
- Operaţia într-o etapă sau câteva etape;
- Etapele pot fi efectuate una după alta sau cu întreruperi mai mari de timp;
- În etapa principală a operaţiei reconstructive se întroduce toate intervenţiile până la înlăturarea deplină a
defectului;
- La planare şi efectuarea operaţiilor plastice este necesar: fiecare etapă de operaţie trebuie să ducă la
efectivitatea etapei finale de înlăturarea defectului;
- Către etapa de bază a intervenţiei chirurgicale plastice se atârnă: deplasarea ţesuturilor din locul
îndepărtate a corpului, închiderea defectului.
3.Etapa operaţiilor de corecţie:

Ele se efectuiază pentru înlăturarea deformaţiilor mici care nu puteau fi înlăturate la operaţiile de bază. În
procesul de planare a operaţiilor plastice o mare însemnătate este data calculelor matematice la baza cărora
stau calculele propuse de I.C.Simanovschi şi A.A.Limberg.
Indicaţii:
* Indicaţii către operaţii reconstructive plastice sunt prezenţa defectelor anatomofuncţionale şi pur
cosmetice, deformaţiilor care pot fi congenitale şi căpătate;
*Arsuri (indiferent de mecanismul acestora) si a sechele postcombustionale
*Traumatisme insotite de distrugere de parti moi (leziuni extensive tegumentare, scheletice, tendinoase,
vasculo-nervoase)
*Leziuni posttraumatice, sindroame de compresie, afectiuni cronice sau sechele postoperatorii
*Patologia tumorala cutanata si de parti moi
*Malformatiilor congenitale
* Suferinte estetice.
Indicaţiile şi contraindicaţiile către operaţiile plastice
În primul rând trebuie luate în consideraţie categoriile de sensibilitate estetică a bolnavilor (A.E.Rauar,
N.M.Mihelson).
1. Bolnavii cu sensibilitatea estetică scăzută;
2. Bolnavii cu sensibilitatea estetică normală;
3. Bolnavii cu sensibilitatea estetică variată;
4. Bolnavii cu sensibilitatea estetică mărită (defecte mici care duc la îngrijorări mari);
5. Bolnavii cu sensibilitatea estetică paradoxală (consultaţia psihiatrului).
Contraindicaţii către operaţiile plastice - maladii

generale (boli de sânge, cardiace etc.) - procese
inflamatoare.
- vârsta mai înaintată.
- mai puţin se operează copiii până la 8-10 ani.
66. Etapele principale de planificare a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilofaciale.

Avantaje și Dezavantaje.
Bazele planificării operaţiilor plastice, operaţiile plastice trebuie strict planificate, anume după trei etape.
- pregătirea preoperatorie.
- etapa de bază a intervenţiei chirurgicale.
- etapa operaţiilor de corecţie.
Pregătirea preoperatorie include:
• Studierea cauzelor defectului.

• Analiza defectului: dimensiunile, topografia.
• Studierea ţesuturilor care înconjoară defectul.
• Aprecierea stării generale a bolnavului.
• Aprecierea stării sistemului nervos central (5 categorii de bolnavi).
• Aprecierea stării organelor cavităţii bucale.
• Determinarea rezervelor de ţesuturi.
• Studierea posibilităţilor folosirii ţesuturilor din regiuni mai îndepărtate ale corpului cu evidenţa
culorii pielii, existenţa de păr pe piele, evidenţierea ţesutului subcutanat.
• Determinarea defectului osos (pentru determinarea mărimii transpl., coasta cristalică).
• Determinarea metodei şi aparatelor de fixaţie.
• Determinarea etapelor de operaţie.
Etapa principală a intervenţiei chirurgicale:
defectului;
Etapa operaţiilor de corecţie:

Ele se efectuiază pentru înlăturarea deformaţiilor mici care nu puteau fi înlăturate la operaţiile de bază.
În procesul de planare a operaţiilor plastice o mare însemnătate este data calculelor matematice la baza cărora
67. Etapa de bază a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-faciale, operaţia propriu zisă:
determinarea numărului de operaţii şi termenul lor, determinarea consecuvităţii efectuării
intervenţiilor, rezultatul aşteptat.
defectului;
Determinarea nr de operatii se stabileste in funcţie de defectele sau deformatiile prezente, unele defecte mici
sunt inlăturate cu ajutorul a două etape (de bază şi de corecţie), alte defecte mai voluminoase necesită o etapă
de bază si citeva etape sau intervenţii de corectie (de la 2 la citeva zeci de operaţii de corectie). Termenul
dintre etapa de bază şi etapa corectivă variază, însă de obicei, este de citeva luni (4-8 luni).
68. Etapa de bază a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-faciale, operaţia propriu zisă:
pregătirea ţesuturilor şi deplasarea lor, închiderea defectului donator.
Ţesuturile se pregatesc pentru operatia plastica cu citeva ore înaite de interventie( se rade părul de pe piele, se
realizază iginea personala inainte de operaţie). La inceputul intervenţiei se realizează asepsia câmpului
operator, se izolează cu cearsafuri sterile restul corpului şi se fac incizii corespunzătoare pe cicatrice pentru a
putea deplasa pielea şi de a crea lambouri cutanate (pielea se desprinde de ţesutul adipos şi muscular cu
ajutorul unui bisturiu).
defectului;
- Ţesuturile se pregatesc pentru operatia plastica cu citeva ore înaite de interventie( se rade părul de pe
piele, se realizază iginea personala inainte de operaţie).
- La inceputul intervenţiei se realizează asepsia câmpului operator, se izolează cu cearsafuri sterile restul
corpului şi se fac incizii corespunzătoare pe cicatrice pentru a putea deplasa pielea şi de a crea lambouri
cutanate (pielea se desprinde de ţesutul adipos şi muscular cu ajutorul unui bisturiu).
69. Etapa operaţiilor de corecţie în chirurgia plastică și reconstructivă: planificarea intervențiilor de

corecţie.
Etapa operaţiilor de corecţie:

În procesul de planare a operaţiilor plastice o mare însemnătate este data calculelor matematice la baza cărora
Acestea pot fi unice sau multiple, în dependenţă de volumul defectului şi de calitatea intervenţiei de bază.
Etapa de corecţie se realizează după citeva luni de la etapa de bază (4-8 luni), si se poate repeta de mai multe
ori pe parcursul la mai multi ani (decide pacientul). Reabilitarea de obicei durează citeva luni, pacientul este
obligat să respecte recomadările medicului chirurg pentru a favoriza o cicatrizare cit mai calitativă şi mai
rapidă a defectului. Dispensarizarea acestor pacienti este obligatorie după fiecare intervenţie plastică.
70. Etapa operaţiilor de corecţie în chirurgia plastică și reconstructivă: planificarea termenilor de

intervenţie și de reabilitare.
Etapa de corecţie se realizează după citeva luni de la etapa de bază (4-8 luni), si se poate repeta de mai multe
ori pe parcursul la mai multi ani (decide pacientul). Reabilitarea de obicei durează citeva luni, pacientul este
obligat să respecte recomadările medicului chirurg pentru a favoriza o cicatrizare cit mai calitativă şi mai
rapidă a defectului. Dispensarizarea acestor pacienti este obligatorie după fiecare intervenţie plastică.
71. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Etapele intervenției chirurgicale. Indicaţii şi

contraindicaţii.
Aceste lambouri pot fi practicate la nivelul oricarei regiuni anatomice si stau la baza așa numitei plastii in'Z’.
Analiza științifcă și matematică a principiilor care stau la baza acestei plastii a fost făcuta de Limberg în anul
1943, în lucrarea ‘Bazele matematice ale plastiilor locale la suprafața corpului omenesc.
Plastia locală cu lambouri triunghiulare încrucișate presupune transpunerea a doua lambouri cutanate de
formă triunghiulară adiacente, unul în locul celuilalt, folosind rezervele tegumentare existente la nivelul
aceleași zone anatomice.
Pentru practicarea unei astfel de plastii sunt necesare trei incizii:
• una mijlocie și
• doua laterale
Lungimea celor trei incizii trebuie sa fie egală. Unghiurile ce se delimitează la cele două extremități ale
inciziei centrale pot fi de marime egală (lambouri triunghiulare simetrice), sau diferită (lambouri
triunghiulare asimetrice).
Indicaţii:
*Lungirea unei plăgi lineare și diminuarea forțelor contractoare. Forțele contractoare se diminuează întrucât
liniile de sutura nu vor mai fi paralele cu aceste, astfel crește funcționalitatea țesuturilor înconjurătoare.
* În cazul în care avem o cicatrice inestetică și dorim să îi schimbăm direcția. Se reduce tensiunea de la
nivelul cicatricii și capătă astfel un apect mai plăcut.
Contraindicaţii:
• Istoric negativ de vindecare a rănilor;
• Cicatrizare hipertrofică;
• Formațiuni keloide;
• Boli care afectează aportul sanguin al pielii (boli aterosclerotice, diabet, fumat, deficit de colagen,
iradieri, tratament cu anticoagulante);
• Zona recipietor avasculară;
• Rană profund infectată;
• Infecția cu streptocoul beta hemolitic.

72. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Avantaje și Dezavantaje.
Avantaje:
• Este de ajutor pentru închiderea rănilor pe structuri anatomice importante , cum ar fi
pleoapelor , nas , gură.
• îmbunătățeşte aspectul funcțional și cosmetic al cicatricilor.
Dezavantaje:
• Risc de complicații posibile ale intervenţiilor cu lambouri includ necroza lamboului , formarea
hematomului sub clapete, infecția rănilor; • Necesită uneori etape multiple de corecţie;
• Reabilitare de lungă durată.
73. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Pregătirea preoperatorie. Metodele de

anestezie.
Pregătirea preoperatorie:
*Studierea cauzelor defectului;
• Analiza defectului: dimensiune, topografia;
• Studierea ţesuturilor care înconjoară defectul;
• Aprecierea stării generale a bolnavului; • Aprecierea stării sistemului nervos central (5 categorii de
bolnavi);
• Aprecierea stării organelor cavităţii bucale;
• Determinarea rezervelor de ţesuturi;
• Studierea posibilităţilor folosirei ţesuturilor din regiuni mai îndepărtate ale corpului cu evidenţa culorii
pielii, existenţa de păr pe piele, evidenţierea ţesutului subcutanat;
• Determinarea defectului osos
• Determinarea metodei şi aparatelor de fixare;
• Determinarea etapelor de operaţie;
Metode de anestezie: în funcţie de volumul operaţiei se alege tipul de anestezie, care poate fi generală (la
intervenţii laborioase, cu defecte masive, la copii) şi locală sau regională (pentru intervenţii mici).
* De cele mai dese ori anestezia locală.
* Soluţie de novocaină adesea se întrebuinţează cu antibiotice şi hidrocortizon.

* Întrebuinţarea adrenalinei.
* Folosirea premedicaţiei efective.
74. Indicaţii de plastie în Z (transpoziţională): alungirea, întreruperea şi schimbarea direcţiei cicatricei

retractile.
Plastia în Z presupune transpoziția încrucișată a două lambouri triunghiulare și prin aplicarea ei se poate
obține:
• o alungire a unei contracturi liniare cu redistribuirea tensiunii locale
• o înterupere și o redistribuire a unei cicatrici liniare
• o repoziționare a unei cicatrici de-a lungul sau paralel cu liniile de minimă tensiune.
Plastia cu lambouri încrucişate multiple produce rezultate,superioare unei singure plastii în Z de mari
dimensiuni. Se croiesc lambouri de laturi egale a lambourilor care vor fi încrucişate. Unghiurile lambourilor
pot fi egale (lambouri simetrice) sau inegale asimetrice în funcţie de distribuţia rezervelor tegumentare şi a
efectului vizat.
Există numeroase variaţii folosirea unor triunghiuri cu unghiuri sau cu laturi inegale, a două perechi de
lambouri triunghiulare opuse, plastia cu patru, cinci sau şase triunghiuri încrucişate, plastia în W, tehnica de
avansare V-Y.
Concluzii:
• Z - plastie este o transpunere dublă a două clape de dimensiuni egale .
• Z - plastii sunt frecvent utilizate pentru a revizui cicatrici prin prelungirea unei cicatrice contractate
sau schimbarea direcției de cicatrice , astfel încât să se obtina unitatea favorabila estetic de bază.
• Fundamental, două clape de dimensiuni inegale și unghiuri inegale sunt transferate în timpul
închiderii defectului .
• În cele din urmă , Z - plastie poate fi de ajutor pentru închiderea rănilor pe structuri anatomice
importante , cum ar fi pleoapelor , nas , gură.
75. Indicaţii de plastie în Z (transpoziţională): nivelarea cicatricelor depresive, aderente, devierea

segmentelor de organ, corectarea bridelor.
Z-plasty este o tehnică versatilă de chirurgie plastică , care este utilizată pentru a îmbunătăți aspectul
funcțional și cosmetic al cicatricilor . Poate alungi o cicatrice contractată sau poate roti linia de tensiune a
cicatricei. Linia de mijloc a inciziei în formă de Z (elementul central) este realizată de-a lungul liniei cu cea
mai mare tensiune sau contracție, iar clapele triunghiulare sunt ridicate pe laturile opuse ale celor două capete
și apoi transpuse. Lungimea și unghiul fiecărei clapete sunt de obicei aceleași pentru a evita clapele
nepotrivite care pot fi dificil de închis. Unele complicații posibile ale plastiei Z includ necroza lamboului ,
formarea hematomului (cheag de sânge) sub clapete, infecția rănilor, efectul trapdoor și sloughing-ul
(necroza) a clapetei cauzate de tensiunea plăgii și alimentarea inadecvată de sânge.
Plastiile Z pot fi:
a) funcționale (cicatrici alungite și relaxante) sau
b) cosmetice (cicatrici realignate pentru a le face mai puțin vizibile).
Ele pot fi simple sau multiple.
Variațiunile includ plastii Z înclinați și planimetrici.
Indicaţii:
-Alungirea, intreruperea si schimbarea directiei unei cicatrici retractile,
-Nivelarea cicatricilor depresive,aderente
-Devierea unor segmente de organ
-Transpozitia unor leziuni -Corectarea unor
bride.
76. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului. Etapele
intervenției chirurgicale. Indicaţii şi contraindicaţii.
Reconstrucția defectului labial este o provocare terapeutică care impune două cerințe principale: obținerea
unei bune calități estetice și conservarea funcției labiale. Problema estetică depășește simpla restaurare statică
a subunităților anatomice ale buzelor: dinamica labială este esențială, iar buzele joacă un rol fundamental în
implicarea emoțională a feței, în expresia și identitatea feței. Proprietatea funcțională principală care trebuie
conservată sau restabilită, determinând opțiunile de tratament, este competența orală, care permite o fonație
corectă și previne scurgerea salivei sau a alimentelor. Evaluarea postoperatorie a intervenției chirurgicale de
reparație cuprinde două criterii de bază: funcția buzelor (competență orală) și calitatea estetică.
Principala cauză a defectului labial este carcinologică [3], în 90% din cazuri implicând buza inferioară. Apoi,
în ordinea descrescătoare a frecvenței, apar traume, arsuri și malformații, implicând același tip de probleme
de reconstrucție.
În cazurile de cancer, care sunt cele mai frecvente, tumorile originare la nivelul buzelor pot implica fie
regiunea normală a pielii buzei, fie roșu, de unde factorii de risc dublu cancerigeni ai expunerii la UV și
fumatul. Implicarea ganglionară, deși de debut tardiv, este întotdeauna luată în considerare în gestionarea
tumorii buzelor, dar nu va fi tratată în detaliu aici; este suficient să spunem că operația ganglionară este
obligatorie în cazul adenopatiei clinice, indiferent de dimensiunea tumorii și în toate cazurile de tumoră T3
sau T4. Alternativele la intervenția chirurgicală, cum ar fi terapia cu raze X, intră, de asemenea, în afara
domeniului prezentului articol [6].
În repararea buzelor, defectul trebuie definit ca superficial sau profund și din punct de vedere al localizării
sale față de roșu și pielea normală a buzei, gradul de defect proporțional cu volumul total al buzelor (regula
treimilor) și a situației cu privire la comisuri. Capitalul adiacent al pielii disponibil și calitatea acestuia ar
trebui, de asemenea, evaluate, în funcție de reparația intenționată.
Indicații de tratament
Defect superficial
Defect normal al pielii

Defectele superficiale ale pielii normale nu cauzează de obicei nicio problemă funcțională, iar provocarea de
bază pentru chirurg este estetica. Grefa totală a pielii este posibilă, mai ales atunci când terenul în ansamblu
este slab, dar tinde să dea un rezultat estetic slab în această regiune în care pielea este groasă. În special, grefa
de piele poate da naștere la retragere, afectând continuitatea liniei Klein; vitalitatea este limitată de
dificultatea de a obține o imobilizare bună în această regiune, chiar și cu utilizarea unei comprese. Aspectul
„plasture” previzibil argumentează împotriva grefei de piele ca indicație primară; o clapă locală oferă un
rezultat de calitate estetică mai bună.
În buza inferioară, este adesea indicat un lambou bilobat. Caracterul tangențial al regiunii submentale face de
multe ori ușor preluarea totală sau parțială a zonei donatoare pentru clapetă, ceea ce nu va fi astfel foarte
vizibil. Mai mult, convexitatea bărbiei, care este utilizată în general pentru suturarea celei de-a doua frunze a
clapetei, se potrivește mai ales unei clape bilobate, al cărei dezavantaj clasic este tendința sa de a se rostogoli
pe sine/inapoi.
Defect pe toată grosimea
Defect de grosime parțială fără implicare comisurală
Dacă defectul implică întreaga grosime a buzei, procedura adecvată de reparare depinde de:
• volumul buzelor implicat, aplicând regula treimilor, în special pentru buza inferioară;
• și care buză este implicată; în buza superioară se disting trei subunități: două laterale și filtrul central,
care este o zonă specială. În funcție de pacientul individual, filtrul și crestele sale definitorii sunt mai
mult sau mai puțin bine definite; în măsura posibilului, regiunea filtrală ar trebui tratată ca un întreg,
indiferent de regula treimilor, folosind, de exemplu, o clapetă cu comutator de buze Abbe.
Defect de mai puțin de o treime din volumul total al buzelor
Regula treimilor se aplică buzelor superioare și inferioare, la fel ca regula sferturilor pentru pleoape, dar ar
trebui să fie adaptată în funcție de vârstă, de laxitate (care crește odată cu înaintarea în timp ce tonusul scade)
și de localizarea defectului în raport cu comisura.
Pentru un defect de grosime totală care nu depășește o treime din lungimea buzei (în general, maxim 2 sau 2,5
cm), este indicată o sutură de rezecție cuneiformă V sau W (cheiloplastie simplă) (Fig. 4).
Rezecția cuneiformă poate fi asociată cu hemivermilionectomia monobloc (Fig. 6).
Dacă defectul depășește o treime din volumul total al buzelor, rezecția simplă a W nu este indicată. Rezecția
cuneiformă care depășește o treime din volumul total al buzelor riscă să provoace microstom, cu impactul său
funcțional asupra hrănirii. În buza inferioară, după cum au demonstrat mai mulți autori, rezecția cuneiformă
poate fi asociată cu incizii labiomentale bilaterale cu grosime completă [19] pentru a gestiona defecte de
grosime completă care implică până la 50% din volumul buzelor mai mici, în funcție de anatomia individuală
(Fig. 8). ). Această variantă poate fi realizată sub anestezie locală și, în plus, conservă structurile neuronale
ale modiolului și senosorimotorului buzei inferioare.
Defect care depășește o treime din volumul total al buzelor
Pentru defectele care depășesc o treime din volumul total al buzelor, rezecția cuneiformă izolată, deși fezabilă
din punct de vedere tehnic, nu este recomandată din cauza riscului de microstom secundar. Așa cum s-a
descris mai sus, plastia cuneiformă poate fi extinsă la puțin mai mult de o treime din volum dacă este asociat
un lambou de avans labiomental cu grosime completă, deși acest lucru se aplică doar buza inferioară.
Defectele care depășesc o treime din volumul total al buzelor necesită plastie locală sau locoregională, pentru
care au fost descrise numeroase proceduri: clapeta cu comutator de buze Abbe, Tehnica scării Bengt-
Johanson, clapeta ventilatorului Gillies, recoltată din toată grosimea regiunii jugale, Clapeta Webster cu
grosime completă
77. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului. Avantaje și
Dezavantaje.
La fel ca în toate repararea defectelor de cap și gât, există indicații de tratament pentru defecte labiale. Este
important să faceți referire la aceste indicații, astfel încât să oferiți pacientului tratament oferind două
elemente esențiale: o calitate estetică suficientă pentru ca buza să treacă neobservată pe față și recuperarea
funcției labiale. Competența orală este funcția principală, care permite pacientului să se hrănească normal,
fără a picura saliva sau mâncarea și să se exprime cu ușurință. Cunoașterea indicațiilor este deosebit de
importantă, deoarece există proceduri alternative, fiecare cu argumentele pro și contra. Acest lucru trebuie
explicat pacientului astfel încât să găsească împreună soluția optimă în ceea ce privește cerințele privind viața
profesională și socială, imobilizarea și numărul și durata operațiilor implicate
Avantaje
Aspect îmbunătățit
Primul și principalul beneficiu al chirurgiei estetice este că ajută la alinierea aspectului natural cu aspectul
dorit. Dacă doriți să faceți o intervenție chirurgicală estetică, este rezonabil să presupuneți că sunteți
nemulțumit de unele aspecte ale aspectului dvs. și doriți cu disperare să îl schimbați. Odată ce o faci, aspectul
tău se va schimba pentru totdeauna - rezultând o versiune îmbunătățită a ta.
Sănătate fizică îmbunătățită
Un alt avantaj al procedurii de chirurgie estetică este că, în unele cazuri, vă poate îmbunătăți sănătatea fizică.
De exemplu, o intervenție chirurgicală de rinoplastie nu numai că vă va îmbunătăți aspectul și forma nasului,
dar vă poate ajuta și cu problemele respiratorii pe care le puteți avea.
Același lucru este valabil și cu liposucția - permițând pacienților supuși acestei intervenții chirurgicale să fie
mai activi fizic după finalizarea acesteia. Prin urmare, acest lucru reduce șansele de a dezvolta probleme
precum creșterea tensiunii arteriale, bolile de inimă și diabetul.
Rezultate permanente
Un alt avantaj cheie pentru chirurgia estetică este că produce rezultate care deseori durează mult sau sunt
permanente. Acest lucru ameliorează orice fel de îngrijorări legate de faptul că vă faceți privirea „nedorită”
înapoi. Cu toate acestea, trebuie să rețineți că trebuie să vă îngrijiți după proceduri pentru a le face mai
durabile. De exemplu, dacă suferiți o intervenție chirurgicală pentru abdomen - este recomandat să respectați
un stil de viață sănătos și activ pentru a vă menține rezultatele.
Dezavantaje
Timp de recuperare
Un alt factor nefavorabil pe care ar trebui să-l țineți cont este că, după operație, perioada de recuperare poate
dura destul de mult. Această perioadă poate dura până la 2 sau 3 săptămâni, în funcție de tipul procedurii.
Aceasta înseamnă că viața ta, imediat după intervenția chirurgicală, este atrasă întrucât ai nevoie de timp
pentru a-ți reveni. Prin urmare, nu puteți parcurge viața de zi cu zi așa cum ați face în mod normal imediat
după operație. Acest lucru este descurajant pentru mulți care au locuri de muncă și ar trebui să-și ia un timp
considerabil liber pentru a face acest lucru. De asemenea, durerea este evidentă în timpul perioadei de
recuperare, ceea ce poate face ca unele persoane să se bazeze pe analgezice, ceea ce este în mod clar un
rezultat negativ, după intervenția chirurgicală.
Riscul de deces
Deși acest lucru nu este obișnuit, se poate întâmpla în timpul sau după operație. În majoritatea cazurilor, acest
lucru se întâmplă din cauza reacției la anestezie sau din cauza istoricului dumneavoastră de sănătate (o
persoană cu o stare de sănătate proastă este mai probabil să aibă complicații în timpul intervenției chirurgicale
decât cele care au o stare de sănătate bună). Este foarte recomandat să luați în considerare acest factor și, deși
este puțin probabil, poate apărea. Făcând acest lucru un risc foarte grav de intervenție chirurgicală estetică.
Nu îndeplinește întotdeauna așteptările
Un alt dezavantaj al chirurgiei estetice este că, după procedură, nu este pe deplin garantat că veți ieși din
celălalt capăt complet mulțumit de schimbări. Este posibil ca aceste ajustări aduse feței sau corpului dvs. să fi
fost de dorit înainte de a le avea, cu toate acestea, este posibil să nu arate așa cum vă așteptați și să vă umple
de regret. Deci, trebuie să fii întotdeauna sigur exact de ceea ce îți dorești și să faci cercetările înainte de a te
angaja în operație, pentru a evita dezamăgirea!
Greșelile se pot întâmpla
Un alt risc cheie care nu trebuie trecut cu vederea este că operațiile estetice pot merge prost. Acest lucru este
mai frecvent decât riscul de deces, dar este încă destul de neobișnuit datorită progresului tehnologic. Cu toate
acestea, încă apar greșeli în timpul intervenției chirurgicale. De exemplu, un lifting facial poate provoca
leziuni permanente ale nervilor, ceea ce duce la paralizia feței. Acesta este, fără îndoială, un rezultat
devastator, care ar trebui luat în considerare înainte de a fi supus unei intervenții chirurgicale. Aceste tipuri de
erori în operație vă vor reduce stima de sine chiar mai mult decât era, înainte de operație. În cazuri extreme,
aceste greșeli sunt ireversibile și nu pot fi remediate.
78. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului.
Pregătirea preoperatorie. Metodele de anestezie.
Analiza defectelor - alegerea tehnicii de reparare
Defectele buzelor sunt tratate în primul rând chirurgical. Tehnicile protetice și epitetice sunt mai dificil de
realizat decât în nas sau ureche, deși există soluții acolo unde intervenția chirurgicală nu este fezabilă sau
acceptată de pacient. Acestea sunt guvernate de aceleași principii generale ca și pentru epitezele faciale și,
uneori, necesită ancorare dentară pentru a menține proteza în poziție [9].
Așa cum se întâmplă adesea în repararea chirurgicală a defectelor capului și gâtului, există mai multe opțiuni
de tratament disponibile pentru chirurgia defectelor buzelor [10]. Chirurgul ar trebui să fie familiarizat cu
întreaga gamă de soluții, astfel încât diferitele argumente pro și contra să poată fi evaluate în funcție de
situația individuală. În același timp, rezultatele așteptate pe termen scurt și lung (de exemplu, cicatrici
definitive) trebuie explicate pacientului, precum și numărul de pași chirurgicali necesari, problemele de
hrănire în timpul și după tratament și impactul asupra muncii și viața socială. Terenul pacientului - vârsta,
starea generală de sănătate - și atitudinea față de mai multe operații trebuie examinate și analizate împreună
cu el sau ea.
Pentru a defini indicațiile pentru o anumită procedură de reparații și alternativele posibile ale acesteia, trebuie
ridicate următoarele întrebări de bază:
•este locația în roșu buzei, regiunea normală a pielii sau ambele?

•este defectul superficial (pierderea substanței cutaneomucoase) sau de grosime completă (care implică
mușchiul orbicularis oris)?
•unde este localizat defectul? În cazul defectului buzei superioare, ce relație are cu filtrul?
•ce proporție din volumul total al buzelor lipsește (mai puțin de o treime, una până la două treimi sau
pierderea totală a substanței)?
•există implicarea comisurilor sau a modiolului (de către defectul însuși; sau temporar, prin procedura de
reparare)?
79. Transplantele în chirurgia oro-maxilo-facială. Clasificare. Istoric.
Clasificare. Tipurile principale de operaţii plastice:
1. După izvorul de primire a materialului plastic:

Autoplastia cu transplante autogene de la bolnav insuşi lui.
Autoplastia. Plastiei cu ţesuturi de la un individ altuia din acelaş grup: izoplastia – plastia de la un
individ, altuia din fraţii monozigoti; aloplastia aşa cum e scris mai sus (de la o persoană la alta).
Xenoplastia – transplantarea ţesuturilor bovine (transplantarea ligamentelor, corn etc)
2. După metoda de deplasare a ţesuturilor:

Deplasarea din contul laxitaţii şi elasticităţii până la tensibilitatea pielii. În unele cazuri se efectuiază
incizii de la distanţa paralele defectului. Dar în regiunea maxilofacială aşa metode se folosesc rar.
Plastia cu lambouri pediculate:

din vecinătate; de la distanţa imediată (metoda franceză) şi mediata
(indiana).
Transplantare liberă de ţesuturi (autoizo, aloplastia).
3. După tipurile de ţesuturi:

Plastia de piele; plastia oso-
cartilaginoasă; mioplastia;
plastia cu ţesut adipos; plastia
de mucoasă; neuroplastia;
plastia de tendoane; plastia
combinată;
alte tipuri de plastii.
4. După timpul de efectuare a operaţiei şi starea ţesuturilor gazdă:
Plastie primară;
Plastie secundară;
Plastia defectului primar;

Plastia defectului în perioada de granulaţie a plăgii.
80. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială.

Tipuri de grefe cutanate și mucoase libere.
Transplantarea tesuturilor umane se poate face prin metoda “grefei libere” in care tesutul grafat este
despartit complet de toate legaturile sale cu corpul si transferat de catre locul primitor, in care este
inserat corespunzator.
O alta metoda este in “continuitate vasculara”,in care caz tesutul este mobilizat pe un pedicul sau o
baza care contine un sistem arterio-venos,suficient pentru a-l alimenta,si miscarea este limitata de
desenul pediculului insasi.
A treia metoda de transplantare are la baza tehnicile microvasculare care include lambourile libere
cutanate,miocutanate, sau osteomiocutanate.
81. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială. Indicaţii şi

Contraindicaţii.
În primul rând trebuie luate în consideraţie categoriile de sensibilitate estetică a bolnavilor (A.E.Rauar,
N.M.Mihelson).
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică scăzută;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică normală;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică variată;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică mărită (defecte mici care duc la îngrijorări mari); -Bolnavii cu
sensibilitatea estetică paradoxală (consultaţia psihiatrului).
- se prefera acoperirea cu un transt de piele libera, toata grosimea, datorita functionalitatii superioare a
acestuia, ca si absentei unei zone donatoare propriu-zise, aceasta fiind inlocuita printr-o sutura simpla, de
unde va deriva posibilitatea urmaririi in ambulator.
- indiferent de marime, cand avem la dispozitie tegumentele aisionate dar necon-tuzionate, acestea se
prelucreaza si sunt reutilizate sub forma unui transt de piele libera, toata grosimea, alaturi de piele libera
despicata recoltata din regiunea disponibila.
Plagile granulare vor fi grefate dupa detersarea escarelor, la inceputul perioadei chirugicale de evolutie a
arsurilor, respectiv dupa 21 de zile.
Aplicarea grefelor
Se aplica unul langa altul pe pat degranulat fara a fi suturate, mai ales grefele foarte subtiri (18, 20, 24). Se
vor evita manipularile inutile, contactul cu pielea indemna a grefelor, ca si folosirea instrumentelor in
manipularea grefelor.
Contraindicaţii către operaţiile plastice

-maladii generale (boli de sânge, cardiace etc.) procese inflamatoare.
-vârsta mai înaintată.
-mai puţin se operează copiii până la 8-10 ani.
Indicaţii către operaţii reconstructive plastice sunt prezenţa defectelor anatomo-funcţionale şi pur cosmetice,
deformaţiilor care pot fi congenitaleşi căpătate.
• Defecte posttraumatice de intindere mica.
• prezenţa defectelor anatomo-funcţionale şi pur cosmetice, deformaţiilor care pot fi congenitaleşi

căpătate.
• Defecte postchirurgicale de intindere, in limitele posibilitatilor de recoltare a unor grefe de piele

libera toata grosimea, se acopera cu un astfel de transplant in special pentru patologia tumorala,
atunci cand nu exista certitudinea exciziei in limite de securitate oncologica sau cand folosirea unor
procedee mai complicate este prohibita, se poate recurge la acoperirea defectului cu o grefa toata
grosimea.
• Indicatia majora a grefelor de piele libera despicata este in plagile granulare. In general se evita
aplicarea grefelor de piele in zonele in care exista posibilitatea unor reinter-ventii. Sunt cazuri in care,
cu toate ca se pred interventii chirurgicale iterative, se recurge totusi la aceasta metoda. Printre aceste
cazuri se numara:
- pacientii foarte rstnici sau tarati;

- bolnavii socati;
- politraumatizatii.
In toate aceste cazuri se recurge la plastia de piele libera care nu are, de multe ori, decat rol de baraj in scopul
protejarii elementelor osoase, tendi-noase, sculo-nervoase, dar numai pana la completa echilibrare a
pacientilor, cand se putea lua in considerare, in functie de necesitati, o alta modalitate de acoperire. Se alege
momentul optim pentru grefare.
82. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială. Avantaje și

Dezavantaje.
Avantaje
- au calitati similare cu ale tegumentelor vecine indemne, in conditiile in care a prins fara suferinta; - aceeasi
culoare si mobilitate;
- nu vor fi supuse retractiei ulterioare (8, 23, 19, 37).
Dezavantaje
- posibilitati limitate de recoltare, deoarece patul donator neavand posibilitatea de epitelizare spontana,
trebuie inchis ca orice plaga chirurgicala
- necesita o calitate deosebita a patului receptor, respectiv o plaga chirurgicala bine vascularizata si in nici un
caz o plaga granulara.
83. Posibilităţile utilizării grefelor cutanate și mucoase în chirurgia oro-maxilo-facială. Concepţii
moderne cu privire la procesele biologice ce se produc în grefele libere cutanate şi mucoase.
84. Posibilităţile utilizării grefelor cutanate și mucoase în chirurgia oro-maxilo-facială.

Condiţiile necesare pentru transplantarea liberă a pielii, mucoasei.
Sunt necesare măsuri de debridare a tuturor ţesuturilor necrotice, nevascularizate: pielea, fasciile, inclusiv a
ţesutului osos devas- cularizat, deoarece colonizarea microbiană a plăgilor creşte pe măsură ce trece timpul de
la producerea traumatismului. În ceea ce priveşte intervalul de timp optim pentru efectuarea debridării în
perspectiva scăderii ratei infecţiilor, studiile n-au adus dovezi puternice care ar fi acesta: până în 6 ore de la
producerea traumatismului, între 6 şi 12 ore sau chiar după 12 ore (în condiţiile efectuării antibioterapiei
profilacti- ce, precoce şi în absenţa unei contaminări masive iniţiale). (9) Debridarea poate fi realizată în
cadrul unor intervenţii care preced operaţia de acoperire cu ţesuturi, astfel încât zona receptoare să fie cât
mai bine delimitată şi să ofere cele mai bune condiţii de integrare a grefelor.
Operaţiile s-au făcut sub anestezie locală sau generală. Majoritatea operaţiilor (59%) s-au efectuat sub
anestezie generală.
Deoarece hipoxia la nivelul ţesuturilor repre- zintă un pericol considerabil, iar condiţiile de vascularizaţie
locală trebuie direct monitorizate, nu se foloseşte turniquetul decât în situaţiile cu sângerare importantă.
85. Tehnica de transplantare liberă a pielii, mucoasei în chirurgia oro-maxilo-facială. Pregătirea

preoperatorie a pacientului (locală, generală
Pregatirea zonei donatoare:
- Aseptizare cu alcool 70° sau alcool iodat.

- Izolare cu campuri sterile.
- Aprecierea cat mai exacta a necesarului de piele, in vederea recoltarii unor lambouri suficiente, dar care sa
nu depaseasca nevoile, avand mai ales in vedere ca unele cazuri-cum sunt marii arsi sunt necesare grefari
repetate cere vor necesita noi zone donatoare.
Pregatirea zonei receptoare:
And in vedere ca grefele de piele libera despicata subtiri se folosesc in general la acoperirea plagilor
granulare, vom mentiona ca in cazul acestora se face:
- Spalare repetata a suprafetei granulare.

- Degranularea cu bisturiul, in mod cat mai uniform si, cand este posibil si necesar, pana la nivelul fascial,
ceea ce permite indepartarea concomitenta a tesutului fibros constituit la baza granulatiilor.
- Orice plaga granulata trebuie considerata infectata, in general o degranulare corecta pana in tesut sanatos
este suficienta cu exceptia cazurilor de contaminare cu Streptococus pyogenes si Pseudomonas aeruginosa
care necesita si o terapie antibiotica asociata pentru eradicarea infectiei. Datorita secretiei unor enzime
fibrinolitice acesti germeni provoaca liza rapida a grefelor (26).
- Hemostaza atenta si riguroasa, evitand pe cat posibil ligaturi numeroase, care pot determina nonaderenta
grefei - se poate folosi electrocauterul bipolar, sau aplicarea locala pentru 10-l5 minute a unor comprese
imbibate in ser fiziologic cald in care s-au dizolt substante hemostatice; - Repetarea toaletei chimice.
86. Tehnica de transplantare liberă a pielii, mucoasei în chirurgia oro-maxilo-facială. Îngrijirea
pacientului şi plăgii postoperatorii.
Postoperator, s-au aplicat pansamente moderat compresive. Ele trebuie să nu permită miş- cările ţesutului
aplicat, precum şi formarea unui serom sau hematom, ce au un efect de clivaj, fără însă a stânjeni
vascularizaţia locală. (11)
Imobilizarea provizorie postoperatorie a fost folosită în majoritatea cazurilor, atât pentru a proteja zona
grefată, cât şi datorită existenţei unei injurii osteoarticulare ce a fost la rândul ei tratată corespunzător.
Rezultatele postoperatorii, precum şi necesitatea reintervenţiilor au fost evaluate prin controale periodice.
Succesul acoperirii poate fi evaluat imediat, prin analiza culorii şi a mobilităţii plastiei şi, ulterior, prin
calitatea cicatrizării şi recăpătarea sensibilităţii şi funcţionalităţii. În cazul rezultatelor imediate culoarea roz
sau roşie, în cazul pielii libere despicate, ori uşor palidă pentru pentru pielea liberă toată grosimea, arată că
revascula- rizaţia a avut loc, iar lipsa mobilizării la planurile subiacente sunt un indicator al integrării.
87. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială. Tipuri de

grefe cartilaginoase, osoase libere.
Cartilajul articular este tesutul care reprezinta cheia functionala a articulatiilor sinoviale. Acesta variaza
în grosime, densitate celulara si compozitia matricei atat intre diferite articulatii cat si in cadrul aceleiasi
articulatii. Oricum, toate articulatiile sinoviale contin cartilaj articular alcatuit din aceleasi componente si
care îndeplineste acelasi rol. Proprietatile care il fac remarcabil si unic sunt rezistenta sa deosebita la
presiune, marea rezistenta la uzura (durabilitatea) si capacitatea de a distribui presiunea atât pe suprafata cât
si consecutiv pe o mai mare arie a osului subcondral.
Mozaicplastia reprezinta o tehnica chirurgicala folosita pentru repararea leziunilor de cartilaj articular cu
dimensiuni intre 1-3cm. Aceasta metoda consta in prelevarea de cartilaj sanatos de la nivelul articulatiei
respective dintr-o zona mai putin importanta, si transpantarea in zona portanta unde este defectul de cartilaj.
Grefa de os se defineste ca o transplantare de os. Aceasta se utilizeaza in domeniul stomatologic atunci

cand se are in vedere plasarea unuia sau mai multor implanturi dentare. Este necesara o anumita
cantitate de tesut osos care sa inconjoare un implant dentar pentru ca acesta sa poata fuziona cu osul
mandibular sau maxilar si pentru a capata stabilitatea esentiala pentru a ramane pe arcada o perioada cat mai
indelungata de timp si de aceea se recurge la plasarea unei grefe de os (daca osul unde se decide plasarea
implantului nu prezinta o inaltime sau o grosime minim necesara).
Boala parodontala este una din cauzele pentru care osul maxilar sau mandibular nu prezinta o masa
suficienta de tesut osos. Ea afecteaza tesuturile de sustinere a dintilor pe arcade (numite si tesuturi
parodontale) care duce in timp la resorbtia osului.
O alta cauza este pierderea dintilor naturali si neinlocuirea lor prin mijloace protetice sau implanturi dentare,
care duc astfel in timp la reducerea tesutului osos.
Trauma ocluzala provoaca de asemenea pierderea tesutului osos, contactele imperfecte dintre dintii superiori
si inferiori la muscatura pot dezvolta forte excesive care pun presiune pe tesuturile de sustinere a dintilor si
asupra osului. Sunt insa si factori congenitali care duc la interventia stomatologica numita grefa de os
deoarece sunt persoane care prezinta de la nastere o masa mai redusa de tesut osos.
Tipuri de grefe
Autogrefa consta in prelevarea unui fragment de os chiar din corpul pacientului(de la nivelul tibiei sau de la
nivelul crestei iliace cunoscuta si ca marginea superioara a osului bazinului). Datorita acestui aspect autogrefa
confera cele mai bune rezultate dintre toate tipurile de grefe osoase desi necesita o interventie chirurgicala in
plus pentru prelevarea tesutului osos. In acest caz operatia trebuie sa fie realizata in spital de catre un chirurg,
insa grefa poate proveni si de la nivelul mandibulei, si atunci procedura se poate efectua in cabinetul
stomatologic de catre medicul dentist cu o singura anestezie locala.
Grefele osoase pot proveni si de la alte persoane si atunci poarte numele de alogrefe sau “os de banca” fiind
sterilizate si stocate. Alogrefele, desi nu necesita o interventie chirurgicala auxiliara si se gasesc in cantitati
nelimitate, au o rata de success a tratamentului mai mica deoarece timpul de vindecare este mai lung si rata de
integrare este mai redusa decat la autogrefa.
Grefele de os provenite de la diverse specii de animale (de regula bovine sau porcine) poarta numele de
xenogrefe si structura moleculara a osului este aceeasi ca la om fiind posibila integrarea ei in organismul
uman. Cu timpul, organismul pacientului va inlocui grefa cu tesut osos propriu, aceasta continand doar
material non-organic din osul animal.
Se pot obtine grefe si din materiale sintetice cum ar fi derivati ai fosfatului de calciu, care stimuleaza
formarea tesutului osos in locul in care sunt pozitionate. Se pot folosi in combinatie cu maduva osoasa sau cu
factori de crestere pentru a ajuta la cresterea biologica.
Procedeul medical de plasare a grefei osoase se realizeaza de regula in cursul unei interventii chirurgicale.
Se indeparteaza gingia si dupa expunerea osului se introduce grefa de os iar daca volumul restant al osului
este suficient se introduce si implantul dentar dupa care grefa dentara va fi acoperita de o membrana speciala,
care o va mentine in loc. In final gingia este repozitionata si suturata. In perioada de vindecare se recomanda
sa nu existe presiuni generate de lucrari protetice care sa mobilizeze grefa.
88. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială. Indicaţii

şi Contraindicaţii.
Indicatii
Contraindicatii
Mozaicplastia nu este indicata in urmatoarele cazuri: pre-osteoartrita disecanta sau osteoartrita disecanta,
artropatii inflamatorii, o istorie de infectie articulara, tumori, pacienti peste 50 de ani. Sunt contraindicatii
relative: pacientii supraponderali, dependenta severa de tutun si complianta redusa a tratamentului.
89. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială. Avantaje

și Dezavantaje.
90. Posibilităţile utilizării grefelor în chirurgia oro-maxilo-facială. Concepţii moderne cu privire la

procesele biologice ce se produc în grefele libere cartilaginoase, osoase libere.
91. Condiţiile necesare pentru transplantarea liberă a grefelor cartilaginoase, osoase libere.
92. Tehnica de transplantare liberă a grefelor cartilaginoase, osoase libere în chirurgia oromaxilo-
facială. Pregătirea preoperatorie a pacientului (locală, generală). Îngrijirea pacientului şi plăgii
postoperatorii.
Grefa de os se defineste ca o transplantare de os. Aceasta se utilizeaza in domeniul stomatologic atunci

cand se are in vedere plasarea unuia sau mai multor implanturi dentare. Este necesara o anumita
cantitate de tesut osos care sa inconjoare un implant dentar pentru ca acesta sa poata fuziona cu osul
mandibular sau maxilar si pentru a capata stabilitatea esentiala pentru a ramane pe arcada o perioada cat mai
indelungata de timp si de aceea se recurge la plasarea unei grefe de os (daca osul unde se decide plasarea
implantului nu prezinta o inaltime sau o grosime minim necesara).
Boala parodontala este una din cauzele pentru care osul maxilar sau mandibular nu prezinta o masa
suficienta de tesut osos. Ea afecteaza tesuturile de sustinere a dintilor pe arcade (numite si tesuturi
parodontale) care duce in timp la resorbtia osului.
O alta cauza este pierderea dintilor naturali si neinlocuirea lor prin mijloace protetice sau implanturi dentare,
care duc astfel in timp la reducerea tesutului osos.
Trauma ocluzala provoaca de asemenea pierderea tesutului osos, contactele imperfecte dintre dintii superiori
si inferiori la muscatura pot dezvolta forte excesive care pun presiune pe tesuturile de sustinere a dintilor si
asupra osului. Sunt insa si factori congenitali care duc la interventia stomatologica numita grefa de os
deoarece sunt persoane care prezinta de la nastere o masa mai redusa de tesut osos.
Procedeul medical de plasare a grefei osoase se realizeaza de regula in cursul unei interventii chirurgicale.
Se indeparteaza gingia si dupa expunerea osului se introduce grefa de os iar daca volumul restant al osului
este suficient se introduce si implantul dentar dupa care grefa dentara va fi acoperita de o membrana speciala,
care o va mentine in loc. In final gingia este repozitionata si suturata. In perioada de vindecare se recomanda
sa nu existe presiuni generate de lucrari protetice care sa mobilizeze grefa.
93. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și reconstructive

oro-maxilo-faciale. Indicaţii şi Contraindicaţii.
Grefele osoase vascularizate, cu toate că par a fi grefe perfecte în sensul vascularizării şi al integrării rapide în
regiunea amplasării, se utilizează mai rar, în cazuri speciale, deoarece cantitatea de substanţă osoasă pe
care o posedă o astfel de grefă este mică. Ele sunt colectate din aripa osului iliac, fibulă, humerus sau din osul
radial. Dimensiunile autogrefei care poate fi colectată oricum sunt limitate, locul donator suferă la colectarea
transplantului, fiind un traumatism suplimentar pentru organism, fapt care nu poate fi subestimat. Autogrefa
pe pedicul vascular necesită timp suficient pentru integrare completă în loja recipientă şi restabilirea
biomecanicii la nivelul grefării, inclusiv şi în regiunea donatoare.
Ar putea fi utilizate grefoane osoase pediculate migrante din coasta a XII-a pe muşchiul lat al spatelui, pentru
suplinirea defectelor complexe de ţesut al braţului la copii. Extremitatea distală a radiusului, de asemenea,
serveşte drept un bun donator de grefă corticospongioasă pe pedicul vascular, fiind utilizată pentru
reconstrucţia oaselor carpiene şi metacarpiene. De asemenea, poate fi utilizată fibula, marginea medială a
omoplatului pentru reconstruirea oaselor tubulare lungi.
94. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și

reconstructive oro-maxilo-faciale. Avantaje și Dezavantaje.
Pentru reconstrucţia ATM au fost folosite diferite tipuri de autogrefe: costocondrale, sternoclaviculare,
metatarsiene, creastă iliacă etc.
Avantaje:
-biocompatibilitate
-adaptabilitate şi versatilitate
-risc scăzut de infecţie -potenţial de
creştere la copii.
Dezavantaje:
-morbiditatea a două situri donoare
-riscul de fractură a grefei
-resorbţie imprevizibilă
-risc de anchiloză
-dificultăţi de planificare preoperatorie a metodei de osteosinteză a grefei -mobilizare şi reabilitare
funcţională tardive.
O opţiune distinctă în reconstrucţia ATM este refacerea mandibulei cu o grefă liber vascularizată fibulară şi
folosirea unuia din capetele grefei ca şi condil, cu sau fără modelare intraoperatorie.
Dezavantajele majore ale acestei tehnici sunt legate de:

- resorbţia imprevizibilă pe termen lung
- modificări degenerative în unele cazuri - alterări morfologice pe termen lung.
Dezavantajele grefării autologice sunt: morbiditatea regiunii donatoare după prelevare; sechele funcţionale şi
estetice în caz de grefe tricorticale masive; cicatricea postoperatorie restantă după calea de abord. În caz că
grefa autologică colectată nu acoperă volumul necesar de os, se practică combinarea cu grefele osoase
alogene
95. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și

reconstructive oro-maxilo-faciale. Tipuri de grefe vascularizate. Tehnica de transplantare.
În funcţie de sursa donatoare, alogrefele pot fi: alogrefe corticale, care sunt penetrate greu de granulaţiile
vasculare şi integrarea redusă a lor în patul recipient, revascularizarea fiind posibilă exclusiv după osteoliza
osului cortical şi înlocuirea lui cu ţesut osos nou. În interiorul grefei zone de ţesut osos nou-format apar nu
mai devreme de 12 săptămâni de la transplantare. Osteointegrarea are loc pe parcursul a mai multor ani,
oricum ne fiind una completă, cauzată de particularităţile arhitecturale ale osului cortical. Consolidarea cu
osulgazdă are loc numai în regiunea suprafeţelor de contact, ceea ce face dificilă integrarea totală a grefei
osoase.
Actualmente există câteva surse: prima – segmente osoase prelevate de la cadavre sau de la persoane
decorticate cerebral; a doua – capurile femurale (reziduuri chirurgicale survenite în endoprotezările de şold),
prelevate de la pacientul operat, cu consimţământul lui şi păstrate în banca de os; a treia – grefoane rezultate
în urma amputaţiei membrelor în caz de arterită sau traumatisme.
96. Chirurgia plastică și estetică. Noțiuni generale. Istoric. Operații plastice reconstructive și estetice.
Definitie:
• Ramura specializata a chirurgiei, avand drept obiect de studiu diformitatile si defectele tegumentelor
si ale componentelor musculoscheletice subiacente
• Acopera un larg spectru de conditii si nu este constransa de sediul anatomic, procesul patologic sau
tipul de pacienti
• Este poate cea mai inovativa ramura chirurgicala

Istoric:
• Egiptul Antic – tratamentul si vindecarea plagilor
• India(600 BC) – recostructia nasului cu lambou frontal

• Sec.16 - Ambroise Pare-curatarea plagilor si hemostaza prin ligaturi
- Tagliacozzi-reconstructia nasului cu lambou brahial antrenat
• Sec.19 - aparitia denumirii de chirurgie plastica
- conturarea principiilor si tehnicilor
• Sec.20 - subimpartirea in principalele ramuri

-chirurgie reconstructiva (mijloc de readucere a unui individ la normal)
-chirurgie estetica (mijloc de a depasi normalul)
-microchirurgie
-transplantele tisulare
-expansiunea tisulara
Chirurgia plastica moderna se dezvolta incepand cu primul razboi mondial (Morestin, Gillies, Kazanjian),
plagile faciale prin impuscare, implicand procedee reconstructive si de protezare in colaborare cu medici
dentisti, era mai mult chirurgie maxilo-faciala.
In timpul celui de-al II-lea razboi mondial obiectivele chirurgiei plastice au fost:
• Tratamentul complicatiilor fracturilor membrelor
• Inlocuirea defectelor tisulare
• Tratamentul ulceratiilor de decubit
• Tratamentul arsurilor si degeraturilor
• Repararea leziunilor nervilor periferici

Dupa razboi se pune tot mai mult accent si pe proceduri chirurgicale care sa imbunatateasca calitatea virtii nu
doar sa salveze vieti!
Se dezvolta tehnici pentru repararea diferitelor malformatii congenitale, cicatrici posttraumatice, in paralel
apar centrele de “arsi’
Se pune accent pe cercetare , in special studii privind transplantarea tisulara, studii anatomice privind paternul
vascular al lambourilor, descrierea de noi lambouri, cutanate, musculo-cutanate, osteo-musculocutanate
• Prima replantare de brat 1962
• incepe sa se dezvolte microchirurgia 1972 primul tranfer microvascular de epiploon, scalp 1974
• Reconstructia sanului dupra amputatiile oncologice
• 1970 iau amploare procedurile de chirurgie estetica Sfera de activitate: Se adreseaza in principal
• Pielii
• partilor moi nonviscerale
• scheletului, mai ales la nivelul extremitatilor Indicații:

• tumori
• traumatisme (însoţite de distrugeri de părţi moi)

• arsuri
• necroze
• malformatii
• chirurgie estetica
Nu are caracter regional (anatomic), abordeaza intreaga suprafata a corpului.
Chirurgia plastică foloseşte în afara tehnicilor chirurgicale nespecifice şi tehnici caracteristice (transferarea şi
transplantarea tisulară), dintre care unele microchirurgicale , dar si tehnici nechirurgicale.
Subspecialitatile in Chirurgia Plastica:
• Chirurgia cranio- faciala
• Chirurgia mainii
• Microchirurgia
• Chirurgia Estetica
• Chirurgia plastica pediatrica
97. Blefaroplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia

anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea
postoperatorie.
Blefaroplastia - corectia chirurgicala a pleoapelor cazute, este o interventia chirurgicala cu scopul indepartarii
excesului tegumentar si de tesut adipos de la nivelul pleoapelor superioare sau / si inferioare. Pliurile de piele
si "pungutele" de grasime de la nivelul pleoapelor dau aspectul de ochi obosit in permanenta, uneori cauzand
chiar reducerea campului vizual. Blefaroplastia (corectia chirurgicala a pleoapelor cazute) se poate efectua in
acelasi timp la pleoapele superioare si inferioare si asociata sau nu cu liftingul facial. Orice interventie
chirurgicala implica riscuri. Dintre acestea, sangerarea este cea mai frecventa. Indepartarea exagerata a
excesului de piele, mai ales la pleoapa inferioara determina aparitia ectropionului - retractia pleoapei
inferioare ce impiedica inchiderea completa a ochiului, situatie care, daca nu se amelioreaza in timp de 1
luna, trebuie remediata chirurgical.
Pregatiri preoperatorii in cazul interventiei chirurgicale de blefaroplastie - corectia chirurgicala a pleoapelor
cazute :
• nu mincati si nu beti nimic in noaptea dinaintea operatiei
• cu 2 saptamani inaintea operatiei, intrerupeti consumul de aspirina sau alte medicamente ce pot
influenta coagularea sangelui; de asemenea, anticonceptionalele trebuie intrerupte cu 1 luna inainte
• interventia chirurgicala se efectueaza in afara zilelor de menstra
• daca aveti probleme medicale (tensiune, afectiuni vaasculare, diabet, epilepsie, alergii la diverse
medicamente, etc.), anuntati medicul chirurug
• evitati fumatul cu cel putin 1 saptamana inainte de operatie, precum si expunerea la soare sau solar
• nu tineti cura de slabire inainte de operatie, deoarece vindecarea poate fi intarziata
Examinarea pacienților preoperatorie:

• Anamneza
• Examen clinic general si local:

-se aprecieaza elasticitatea tegumentului,
-se evidentiaza eventuale hernii, eventratii, cicatrici, etc.
-prezenta celulitei si a eventualelor asimetrii
• desen preoperator, de comun acord cu pacienta

• fotografii preoperator
• semnarea consimtamantului
Informarea pacientei despre:
- anestezie si tehnica operatorie,
- evolutie si tratament postoperator,
- posibilitatea unui retus secundar

Selecția anestezicilor:
Interventia chirurgicala de blefaroplastie se practică, de obicei, cu anestezie locala, asociata cu analgezie
intravenoasa usoara. Durata operatiei este intre 1 - 3 ore, în functie de amploarea interventiei. In timpul
spitalizarii se administreaza antibiotice sistemice, se aplica ochelari speciali de racire si picaturi cu antibiotic
local (colir). Intrucit edemul si echimozele apar rapid postoperator, este recomandat sa aveti ochelari fumurii
de protectie in momentul externarii.
Tehnica opereatorie:
Aproape intotdeauna se incepe cu pleoapele superioare, apoi se trece la cele inferioare.
Pentru pleoapa superioara:
- se incizeaza pielea pe elipsa marcata preoperator care defineste excesul de piele ce trebuie
indepartat apoi se indeparteaza pielea lasand pe loc muschiul orbicular
- se practica apoi o mica incizie in muschi superior de marginea inferioara a inciziei, se diseca si se
identifica depozitele de grasime retroseptala ( intotdeauna cea mai mediala e mai deschisa la
culoare); in timpul exciziei grasimii hemostaza trebuie sa fie perfecta, prin coagularea cu grija a
fiecarui vas.
- se indeparteaza o bandeleta din m. orbicular pe toata lungimea inciziei Pentru pleoapa
inferioara:
- se incizeaza pielea lateral de cantusul lateral si se continua pe marcajul preoperator imediat sub
marginea ciliara; globul ocular este protejat prin montarea unui fir tractor la nivelul marginii
superioare a inciziei si etalarea pleoapei
- in timpul urmator, in functie de tehnica aleasa se decoleaza pielea pana la marginea orbitei sau se
decoleaza un lambou musculocutan prin incizarea muschiului la nivelul marginii inferioare a
inciziei infraciliare
- se deschide septul orbital si se identifica depozitele adipoase care se excizeaza dupa efectuarea
hemostazei
- se excizeaza excesul tegumentar care nu trebuie sa fie mare pentru a evita aparitia ectropionului
- sutura plagii
Inciziile se fac la nivelul șanțului palpebral superior, iar la pleoapa inferioara se fac la 2 - 3 mm sub marginea
genelor.
Pielea se separa de muschiul subiacent, se extrag "pungutele" de grasime in exces, iar surplusul de piele se
indeparteaza. Sutura se face cu fire foarte fine, iar cicatrizarea se obtine in aproximativ 5 - 7 zile.
Pansamentul și îngrijirea postoperatorie:

Dacă intervenția chirurgicală se efectuează în cursul diminetii, seara pacientul poate pleca acasă, cu conditia
respectării stricte a indicatiilor de repaus si mentinere a compreselor reci pe ochi în noaptea respectivă. În
cazul în care intervenția se realizează după-amiază, sau pacientul locuieste in alt oras, este indicat sa fie
spitalizat cel putin 1 zi. In timpul spitalizarii se administreaza antibiotice sistemice (amoxacilină- augmentin),
se aplica ochelari speciali de racire si picaturi cu antibiotic local (colir). Intrucât edemul si echimozele apar
rapid postoperator, sunt recomandaț iochelarii fumurii de protectie in momentul externarii.
Edemul si echimozele ce apar dupa interventia chirurgicala de blefaroplastie - corectie pleoape cazute - dispar
in 7 - 10 zile, timp in care este recomandat sa intrerupeti activitatea la locul de munca sau cel putin in primele
3 zile. Activitatea fizica intensa poate determina cresterea tensiunii arteriale, favorizind aparitia sangerarii.
Intrucat ochiul este usor mai sensibil la soare si vant, este recomandata purtarea ochelarilor de protectie
fumurii pana la trecerea vanatailor. Firele de sutura se extrag la 7 zile, iar cicatricile raman albe si subtiri dupa
cateva luni de la operatie.
Edemul si echimozele ce apar dupa interventia chirurgicala de blefaroplastie - corectie pleoape cazute - dispar
in 7 - 10 zile, timp in care este recomandat sa intrerupeti activitatea la locul de munca sau cel putin in primele
3 zile. Activitatea fizica intensa poate determina cresterea tensiunii arteriale, favorizind aparitia sangerarii.
Intrucat ochiul este usor mai sensibil la soare si vant, este recomandata purtarea ochelarilor de protectie
fumurii pana la trecerea vanatailor. Firele de sutura se extrag la 7 zile, iar cicatricile raman albe si subtiri dupa
cateva luni de la operatie.
98. Blefaroplastia. Indicaţii şi Contraindicații.
Blefaroplastia este o operatie strict individualizata, si ca urmare nu se poate practica pentru a satisface
dorintele altcuiva sau pentru a copia o imagine ideala. In majoritatea cazurilor blefaroplastia nu are indicatii
medicale, fiind efectuata doar in scop estetic.
Indicatii:
- exces de piele
- depozite adipoase proeminente
- hipertrofia muschiului orbicular
- absenta pliului palpebral
- starea de sanatate este buna
- pacientul doreste sa-si imbunatateasca aspectul zonei perioculare iar asteptarile acestuia sunt realiste
- pielea cazuta de la nivelul pleoapei superioare ingusteaza campul vizual.
Contraindicatii:
- prea putina piele
- tonus diminuat al pleoapei inferioare
- pacienta doreste doar indepartarea ridurilor de la coltul ochiului
- incapacitatea de a inchide complet fanta palpebrala
- boli oculare
- ptoza sprincenelor fara exces de piele
- epifora
- in cazul pacientilor cu asteptari nerealiste
- in cazul pacientilor cu afectiuni endocrine sau cu alte afectiuni medicale care pot determina “pungi” sub
ochi
- in situatia pacientilor cu “sindromul ochiului uscat”, care trebuie indrumati initial spre un oftalmolog
- asocierea unor boli grave poate impune amanarea interventiei.
99. Blefaroplastia. Avantaje şi Dezavantaje.
Avantaje:
• Estompează ridurile fine din jurulochilor
• Îndepărtează pungile de sub ochi
• Corectează aspectul de pleoapă cazutăși îmbunătățește câmpul visual
• Îndepărtează excesul tegumentar șiadipos din jurul ochilor

• Se obține un aspect mai tânăr al ochilor și implicit al întregului chip
Dezavantaje:
• Rezultatele se observă în timp
• Pot apărea hematoame, edeme sau cicatrici în urma intervenției
• Pot apărea asimetrii
• Se pot irita ochii, provocând usturime și uscăciune
• Poate provoca orbire temporară sau vedere dublă
• limitarea în prima săptămână după operație este activitatea fizică și activitățile legate de ochi: lucrul
la calculator, citirea cărților, vizionarea televiziunii;
• utilizarea cosmeticelor numai pe bază naturală și nu mai devreme de ziua 8 după operație;
• tratamentele solare pot fi luate în 15-30 de zile;
• purtarea lentilelor de contact pentru primele 1-1, 5 săptămâni nu este permisă;
• Cel puțin o lună nu puteți lua dușul fierbinte și puteți vizita piscina și spa-ul.
100. Rinoplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia
postoperatorie.
Rinoplastia (rinocorectia) reprezinta interventia de chirurgie plastica si estetica a piramidei nazale, avand
drept scop modificarea formei si dimensiunilor acesteia.
Principiul de baza al acestei interventii chirurgicale consta in modificarea formei cartilajelor si oaselor nazale,
cu ajutorul unor incizii disimulate in cea mai mare parte in interiorul narinelor. Tegumentul local se va mula
apoi pe noua arhitectura. In cazul in care exista si obstructie nazala asociata, aceasta va fi tratata in acelasi
timp operator (corectia deviatiei de sept, respectiv a hipertrofiei de cornete nazale).
Interventia de rinoplastie poate fi efectuata oricand dupa incheierea procesului de crestere, cand piramida
nazala ajunge la forma intalnita la adulti, respectiv dupa varsta de 17-18 ani. Nu exista o limita superioara de
varsta la care o persoana aflata in stare buna de sanatate poate suferi o asemenea operatie.
Examinarea pacienților:
• evaluarea formei si dimensiunile nasului in relatie cu celelalte elemente ale fetei si cu proportiile
ideale. Un nas poate parea mare la un pacient cu barbie insuficient dezvoltata si ca urmare, intr-un
astfel de caz este mai intelept sa se augmenteze mentonul (sa se creasca proiectia barbiei) in loc sa se
reduca piramida nazala.
• evaluarea unghiului format de nas cu buza superioara, care ideal trebuie sa fie de 90 de grade la
barbat si peste 90 de grade la femei.
• evaluarea simetriei narilor si pozitia peretelui despartitor dintre acestea (septul nasal), precum si
eventualele tulburari respiratorii.
• evaluarea calitatea pielii de la nivelul piramidei nazale, intrucat cu cat aceasta este mai groasa, cu atat
se va mula mai putin peste suportul osteo-cartilaginos de dimensiuni reduse, limitand schimbarile
obtinute prin operatie.
• Efectuarea fotografiilor si masuratori referitoare la dimensiunile actuale ale nasului,

• evaluarea starea de sanatate a pacientului si va obtine informatii legate de istoricul medical al
acestuia.
Analize de sange de obicei sunt necesare doar investigatii de rutina, care sa ateste starea de sanatate a
pacientului.
• Investigatii imagistice
• Examen fotografic (se fac măsurări)
• Consult ORL
• radiografia masivului facial va oferi detalii despre arhitectura piramidei nazale.
• uneori, in cazul unei alterari importante a formei piramidei nazale sau in cazul obstructiei nazale
asociate se poate impune efectuarea unui CT sau RMN
• ajustarea sau stoparea administrarea unor medicamente care cresc riscul de sangerare (aspirina,
anticoagulante orale, medicatie naturista, etc),
• renunțarea la fumat
• Informati chirurgul asupra tuturor medicamentelor pe care le luati (inclusiv contraceptive orale,
aspirina, vitamine, produse pentru slabit). Intrerupeti administrarea contraceptivelor cu 4 – 6
saptamani inainte de operatie, iar a medicamentelor pe baza de aspirina cu minim 14 zile inainte de
operatie.
• Nu se vor administra preparate care contin doze mari de vitamina E in zilele premergatoare
interventiei.
• Este bine sa evitati fumatul si expunerea excesiva la soare in aceasta perioada.
• Operatia nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual sau in apropierea acestuia.
• In ziua operatiei nu veti manca si nu veti bea nimic cu minim 6 ore inainte de aceasta.
Ce trebuie sa stie pacientul inainte de operatie:

Ca va prezenta:
- echimoze nazale si periorbitale pentru 2-3 saptamani
- obstructie nazala pentru aprox 3 saptamani
- edem al nasului pentru 6-12 saptamani - pansament si atela pentru 1 saptamana
Interventia chirurgicala de blefaroplastie se practică, de obicei, cu anestezie locala, asociata cu analgezie
intravenoasa usoara. Durata operatiei este intre 1 - 3 ore, în functie de amploarea interventiei.
Uneori insa, o sedare intravenoasa (fara intubatie orotraheala, deci fara introducerea sondei de intubatie la
nivelul gatului) in combinatie cu anestezie locala este suficienta.
In majoritatea cazurilor, o spitalizare de 24 de ore este preferabila (internare in cursul diminetii, externare a 2-
a zi). In rare cazuri insa este posibila si efectuarea operatiei “in ambulator” (externare in cursul aceleiasi zi,
dupa cateva ore de supraveghere).
Tehnica operatorie: consta intr-o succesiune de timpi, fiecare cu un rol bine definit pentru obtinerea
rezultatului final:
• incizia – una din cele mai utilizate este cea interseptocolumelara care permite acces la structurile
profunde
• decolarea tegumentului dorsal cu o foarfeca boanta pentru a avea acces la “cocoasa”, care va fi
rezecata in urmatorul timp
• se continua rezectia cu prelucrarea septului si a cartilajelor alare si triunghilare
• se practica osteotomiile laterale si se fractureaza oasele nazale cu refacera piramidei nazale mesaj
intranazal si pansament cu atela dorsala
Pansamentul:
• Postoperator oasele si cartilajele vor fi sustinute in noua pozitie cu ajutorul unei atele ce se aplica pe
fata externa a piramidei nazale. De asemenea in fosele nazale se vor introduce niste tampoane (meșe
din materiale absorbante) care vor avea rol atat in sustinerea scheletului osteo-cartilaginos nazal cat si
in prevenirea sangerarii. Se mențin 24-48 ore.
• La exterior este confectionat un pansament din benzi adezive peste care se aplica apoi o atela nazala
din material metalic sau plastic. Atela va fi suprimata dupa 10 zile.
Îngirijirea post-operatorie:
Simptomatologia initiala postoperatorie include: edem, echimoza, dureri de cap si disconfort, care poate fi
controlata cu medicatie specifica si aplicatii locale reci.
• se impune o pozitie in decubit dorsal (pacientul intins pe spate), cu capul usor ridicat
• Vor fi aplicate comprese reci la nivelul ochilor si fruntii, pentru a impiedica aparitia echimozelor
(vanatailor) si umflarea nasului (edemul).
• Reluarea activitatilor normale, usoare, este posibila de indata ce pacientul se simte în stare. Efortul
fizic intens se evita minim 4 săptămâni de la intervenție.
• De obicei, pansamentele nazale si atelele sunt indepartate in prima saptamana, uneori atelele trebuie
purtate pana la trei saptamani.
• Utilizarea fardurilor cosmetice poate camufla echimozele si iritatiile pielii de la acest nivel.
• Procesul de vindecare continua mai multe saptamani dupa operatie.
• Sunt recomandate cremele protectoare impotriva UV.
• Este necesara o protectie continua impotriva eventualelor traumatisme care pot apare la acest nivel,
pe o perioada de cel putin 4-5 luni.
• Disconfortul post-rinoplastie este surprinzator de mic (mai degraba putem vorbi de disconfort
respirator datorat prezentei meselor la nivelul foselor nazale, decat de durere in adevaratul sens al
cuvantului). Mesele sunt extrase de obicei dupa 24-48 de ore de la operatie, atela nazala este
mentinuta 7-10 zile.
• Edemul postoperator devine evident din a doua zi dupa operatie si se accentueaza pe parcursul
urmatoarelor 2-3 zile. Reprezinta o reactie normala a organismului si este cel mai evident in zona
situata imediat deasupra atelei nazale si la nivelul pleoapelor. Dispare treptat dupa cca. 7 zile, dar
urme foarte fine pot persista pana la cateva luni postoperator. Pentru a diminua amploarea acestuia,
dormitul cu capul in pozitie elevata (pe 2 perne) si utilizarea compreselor reci reprezinta masuri utile.
• Echimozele (vanataile) apar la nivelul pleoapelor inferioare (de obicei asimetric) si dispar complet
dupa 10-14 zile.
• Efortul fizic trebuie evitat primele doua saptamani, iar efortul fizic intens si ridicarea greutatilor, 4
saptamani. Expunerea solara prelungita va fi evitata in primele 8 saptamani.
• Ochelarii pot fi purtati dupa 6 saptamani (lentilele de contact pot fi insa utilizate din prima zi dupa
operatie).
101. Rinoplastia. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii:
- corectarea unor malformatii congenitale ale nasului;
- corectarea unor deformari posttraumatice;
- remodelarea nasului dupa indepartarea unor formatiuni tumorale.
- dorsum nasi proeminent sau prea lung/ lat (se corectează marimea și lățimea nasului in contextul
echilibrului facial)
- corectarea profilul nasului, cu excrescente sau depresiuni ale piramidei nazale
- asimetrie dorsala( nas deviat)
- proiectie neadecvata a varfului
- unghi nazolabial ascutit sau obtuz
- varf globulos
- obstructie respiratorie
-corectarea dimensiunilor narinelor
-Dereglări ale respiraţiei nazale, ca rezultat al septului nazal deviat, care în acelaşi timp influenţează forma
nasului extern.
Contraindicatii potentiale:
- asteptari nerealiste din partea pacientului
- pielea nazala foarte groasa sau extrem de subtire cu leziuni de iradiere
- leziuni maligne tegumentare la acest nivel
- deviatie inalta de sept
- prognatism (reductia nazala inrautateste echilibrul fetei) - insatisfactia anterioara
Complicații:
• Spargerea unor vase mici de sange de pe suprafata nasului
• Infectie
• Vindecare lenta a ranii
• Riscuri asociate anesteziei
• Sangerare (hematom)
• Asimetrie nazala
• In cazul unor interventii chirurgicale mai lungi, pot aparea complicatii cardiace si pulmonare ce
pot fi asociate cu formarea sau cresterea numarului de cheaguri de sange din sistemul venos
• Modificari ale senzatiilor la nivelul pielii (amorteala, pierderea sensibilitatii)
• Alterari ale cailor respiratorii nazale ce se pot produce in urma unei rinoplastii sau septoplastii si
pot ingreuna respiratia
• Perforatia de sept nazal (o gaura în septul nazal) se poate produce, dar este rara; poate fi necesar
un tratament chirurgical suplimentar pentru corectia septului nazal dar, in anumite cazuri, aceasta
complicatie nu mai poate fi corectata
• Durere ce poate deveni persistenta
• Cicatrizare inestetica in urma rinoplastiei
• Neregularitati ale conturului pielii
• Decolorare si umflaturi la nivelul pielii
• Suturile pot iesi la suprafata pielii si deveni vizibile sau produce iritatie, necesitand indepartare
• Posibilitatea unor interventii corectoare
102. Rinoplastia. Avantaje şi Dezavantaje.
Avantaje generale:
• Corectează forma nasului
• Mai putine infectii ale sinusurilor.
• Imbunatateste aspectul general al fetei.
• Imbunatateste respiratia. Rinoplastia este utila, de asemenea, pentru corectarea problemelor legate de
somn si pentru imbunatatirea generala a respiratiei.
Avantajele rinoplastiei deschise:
• Medicul are o vizibilitate mai buna asupra nasului

• Structura anatomica este mai accesibila
• Diagnosticul este mai sigur
• Manevrele chirurgicale nu distorsioneaza nasul
• Indicata in problemele mai complicate cu forma si structura nasului
• Edemul nazal nu este asa de mare
• Timpul de absorbtie al umflaturii nasului si echimozelor dupa operatie este mai mic
• Nu raman cicatrici externe
• Timpul de operare este mai redus ca in cazul operatiei la nas deschise
Avantajele rinoplastiei inchise:
• Edemul nazal nu este asa de mare

• Timpul de absorbtie al umflaturii nasului si echimozelor dupa operatie este mai mic
• Nu raman cicatrici externe
• Timpul de operare este mai redus ca in cazul operatiei la nas deschise
Dezavantaje:
Asa cum probabil banuiesti, chirurgia plastica vine cu cateva dezavantaje:
• Este nevoie de o ingrijire speciala postoperatorie. Dupa operatie, va trebui sa iei cateva masuri de
precautie speciale si o ingrijire suplimentara a nasului. In caz contrar, locul in care s-a intervenit
chirurgical se poate infecta, ceea ce reprezinta o complicatie majora pentru orice tip de chirurgie
plastica.
• Durere, amorteala. Dupa operatie, este posibil ca nasul sa fie amortit sau sa prezinte dureri. Aceste
senzatii neplacute, insa, dispar pe masura ce trece timpul.
• Regrete. Este posibil ca, in urma operatiei, sa ti se faca dor de nasul tau vechi.
• Cost. Rinoplastia poate fi destul de costisitoare, iar companiile de asigurari nu acopera de obicei
chirurgia estetica. Costurile unei astfel de operatii difera de la clinica la clinica.
103. Otoplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia

postoperatorie.
De regulă, intervenția chirurgicală pentru corectarea formei urechilor — otoplastia — se efectuează din
motive estetice. De cele mai multe ori, chirurgia plastică se realizează în cazul urechilor proeminente.
Procedura poate fi efectuată de la vârsta de 6 ani. La această vârstă, auricula este complet formată. Există și
un alt motiv din care otoplastia se efectuează la o vârstă atâtde fragedă. Copiii urecheați de multe ori sunt
luați în derâdere, astfel, drept consecință, copilul devine complexat și reținut în comunicarea cu semenii.
Pe lângă aspectul estetic, otoplastia include, de asemenea, chirurgia reconstructivă. Aceasta este o formă mai
complicată a chirurgiei, care presupune reconstrucția urechilor, după anumite traume sau patologii
congenitale.
Orice intervenție de modelare a urechii necesită să fie efectuată de un chirurg cu experiență vastă și
virtuozitate, dat fiind faptul că trebuie să se respecte simetria.
Analize de sange de obicei sunt necesare doar investigatii de rutina, care sa ateste starea de sanatate a
pacientului.
• Investigatii imagistice

• Consult ORL
• uneori, in cazul unei alterari importante a formei urechei se poate impune efectuarea unui CT sau
RMN
• ajustarea sau stoparea administrarea unor medicamente care cresc riscul de sangerare (aspirina,
anticoagulante orale, medicatie naturista, etc),
• renunțarea la fumat
• Informati chirurgul asupra tuturor medicamentelor pe care le luati (inclusiv contraceptive orale,
aspirina, vitamine, produse pentru slabit). Intrerupeti administrarea contraceptivelor cu 4 – 6
saptamani inainte de operatie, iar a medicamentelor pe baza de aspirina cu minim 14 zile inainte de
operatie.
• Nu se vor administra preparate care contin doze mari de vitamina E in zilele premergatoare
interventiei.
• Este bine sa evitati fumatul si expunerea excesiva la soare in aceasta perioada.
• Operatia nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual sau in apropierea acestuia.
Anestezie: Pentru adulți și copii mai mari se administrează anestezie locală.

Anestezie generală: pentru copii mici.
Durata intervenției chirurgicale: 30 min – 1 oră. Otoplastia nu necesită internarea în staționar a pacientului.
Tehnica operatorie: una din cele mai folosite tehnici este cea descrisa de Mustarde:
- se practica incizie la nivelul santului retroauricular,
- se decoleaza tegumentul de pe cartilaj cu grija la hemostaza
- se plaseaza trei fire neresorbabile, in “saltea” care plicatureaza antehelixul in pozitia dorita - se excizeaza
excesul de piele - se sutureaza pielea cu fire separate
Îngirijirea post-operatorie:
Simptomatologia initiala postoperatorie include: edem, echimoza, dureri de cap si disconfort, care poate fi
controlata cu medicatie specifica si aplicatii locale reci.
• se impune o pozitie in decubit dorsal (pacientul intins pe spate), cu capul usor ridicat
• Pe parcursul primei săptămâni,pacientul poartă o banderolă specială, apoi timp de 1-2 luni — doar
noaptea
• La început, în zona intervenției, ar putea apărea o mică umflătură, care, de regulă, trece peste 2-3
săptămâni.
• Vor fi aplicate comprese reci la nivelul urechilor, pentru a impiedica aparitia echimozelor (vanatailor)
si umflarea urechilor (edemul).
• De asemenea, în această perioadă, se recomandă abținerea de la efort fizic.

• Reluarea activitatilor normale, usoare, este posibila de indata ce pacientul se simte în stare (de obicei
3-5 zile).
• Copii pot reveni la școală într-o săptămână.

• Rezultatul final al otoplastiei apare peste 6 luni de la interveție.
104.Otoplastia. Indicaţii şi Contraindicații.
Principalele indicații:
• Urechi proeminente;
• Forma neregulată a urechilor;
• Loburile mari și de formă neregulată urechilor; • Absența parțială sau completă a auriculei.
Contraindicații:
• diabet zaharat;
• tulburări de cuagulare a sângelui;
• Boli grave ale organelor interne.
105. Otoplastia. Avantaje şi Dezavantaje.
Complicații în urma otoplastie apar rar. În caz de senzație de disconfort, se recomandă consultația
specialistului care a efectuat operația, el vă va da indicațiile necesare. Printre complicațiile posibile se
include: comlicații ale suturii, formarea unei cicatrici grosiere, supurație.
Avantaje
Eficacitate: Datorită otoplastiei apare posibilitatea de a scăpa de diverse complexe, de a îmbunătăți aspectul
pacientului. Respectând recomandările medicilor, otoplastia oferă rezultate de lungă durată, care nu necesită
corecție repetată.
106. Rhitidectomia (lifting facial). Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală),
selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea
postoperatorie.
Liftingul facial cunoscut si sub denumirea de ritidectomie, face posibila rezolvarea pielii cazute de la
nivelul fetei si gatului, indepartarea grasimii in exces, precum si "intinderea" tesuturilor de sub
tegument.
Elemente clinice: trebuie efectuata analiza atenta a pacientului pentru a pune in evidenta deformarile
anatomice specifice.
Odata cu varsta, structurile faciale fie devin fie prea laxe, fie prea jos situate, fie prea voluminoase sau
dimpotriva prea goale, de aici plecand toate manevrele chirurgicale.
Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale). Ulterior se recomanda
efectuarea unei ecografi abdominale si analize de sange.
Ce ar trebui sa stie pacientii inainte de operatie:
- cicatrici postoperatorii
- edem si echimoze pentru cateva saptamani postoperator
- imbunatatire nu intinerire miraculoasa
- minima corectie a santurilor nazogeniene foarte pronuntate, a ridurilor de la nivelul gatului - depresie si
dezamagire de scurta durata
Complicații:
- hematoame ( sub 5% )
- hipoestezie cutanata pentru cateva luni
- leziunea nervului facial( r. mandibular, bucal, frontal)
- necroze cutanate( in special retroauricular)
- edem persistent
- cicatrici hipertrofice la nivel retroauricular si la nivelul gatului
- modificarea liniei parului la nivelul regiunii temporale si gatului - alopecie temporara, cateodata definitiva
• Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale). Ulterior se recomanda
• Nu se administrează aspirină cel puțin 2 saptamani înainte de intervenție
• Anticonceptionalele trebuie oprite cu 4-6 saptamani inainte de operatie deoarece cresc riscul de
complicatii tromboembolice (formarea de cheaguri in sange).
• De asermenea, este recomandat sa se opreasca fumatul cu cel putin 1 luna inainte sau macar sa se
reduca considerabil numarul tigarilor fumate pe zi (ingreuneaza procesul de cicatrizare si pot aparea
complicatii).
• Operatia de lifting facial nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual (4-5 zile înainte și după
acesta)
• Este important ca bolile precum hipertensiunea arterială să fie corect tratate, pentru a evita sângerările
• Diabetul, deși nu prezintă o contraindicație, trebuie bine echilibrat
• Timp de 2-3 zile preoperator se folosește un șampon antimicrobian indicat de medic
• Interventia chirurgicala de blefaroplastie se practică, de obicei, cu anestezie generală sau locala,

asociata cu analgezie intravenoasa usoara. Durata operatiei este intre 1 - 3 ore, în functie de
amploarea interventiei.
• Uneori insa, o sedare intravenoasa (fara intubatie orotraheala, deci fara introducerea sondei de
intubatie la nivelul gatului) in combinatie cu anestezie locala este suficienta.
• In majoritatea cazurilor, o spitalizare de 24 de ore este preferabila (internare in cursul diminetii,
externare a 2-a zi).
Tehnica operatorie:
• incizie pe marcajul preoperator de la nivelul regiunii temporale (unde se gaseste posterior de linia
parului), prelungita distal anterior de tragus continuata retroauricular pana pe fata laterala a gatului
• decolarea incepe la nivelul tragusului anterior de pavilionul auricular si se continua superior cu grija
pentru protejarea vaselor temporale si inferior pana la nivelul grasimii din apropierea santului
nazolabial peste unghiul mandibulei cu ridicarea lamboului cervical
• dupa decolare se trag lambourile superior si se fixeaza
• repere pentru excizia tegumentara
• se plicatureaza SMAS-ul conform reperelor anatomice
• se monteaza tuburi de dren la nivelul regiunii cervicale care se lasa 24 de ore
• se sutureaza tegumentele dupa excizie cu fir neresorbabil 5.0 Prolene anterior de pavilion si 4.0
Nylon la nivelul regiunii temporale si retroauriculare.
Indicații:
• corectarea aspectului de *căzut* al feței

• corectarea șanțurilor nazo-labiale și nazogeniene
• pierderea liniei bine definite a mandibulei, • riduri adanci si piele cazuta la nivelul obrazului,
• pielea cazuta si riduri la nivelul gatului.
Îngrijirea post-operatorie:
• Durerea postoperatorie este de regula de mica intensitate. Vanataile (echimoze) si umflaturile

(edemul) desi pot fii destul de importante la inceput dispar in doua saptamani.
• Se poartă o “masca elastica” la nivelul fetei si gatului pe o perioada de 2 saptamani.
• Dietă lichidă, se evită deschiderea largă a gurii timp de 24 ore minim
• Daca este nevoie de tuburi de dren acestea vor fi pastrate 24-48 ore postoperator.
• Este important este sa-ti tii capul ridicat si sa nu-l apleci in fata (pacientul stă in decubit dorsal) • In
primele zile dupa operatie si trebuit urmat un tratament analgezic si antibiotic timp de 5-7 zile.
• Efortul fizic intens trebuie evitat timp de 1 luna.
• Control repetat la inceput la 2-3 zile pana la 2 saptamani iar ulterior la 3,6,12 luni.
107. Rhitidectomia (lifting facial). Indicaţii şi Contraindicații.
Indicații:
• corectarea aspectului de *căzut* al feței, piele cu un aspect lăsat, zona centrala si inferioara a fetei.
• Aspect de fata obosita si o mimica trista
• Obraji cu aspect lăsat
• corectarea șanțurilor nazo-labiale și nazogeniene
• Depozite de grasime la nivelul gatului (gusa) cu aspectul de “barbie dubla” sau ”gat de curcan”
• pierderea liniei bine definite a mandibulei, • riduri adanci si piele cazuta la nivelul obrazului,
• pielea cazuta si riduri la nivelul gatului.
Contraindicații:
• bolile neoplazice,
• coagulopatii (tulburari de coagulare a sangelui)
• procese inflamatorii active sau cronice cunoscute.
108. Rhitidectomia (lifting facial). Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje:
– Poti alege din diferite tipuri de lifting facial ce metoda ti se potriveste cel mai bine; –
Diminuarea ridurilor;
– Diminuarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi;
– Remodeleaza si gusa sau zona gatului prin intinderea pielii;
– Pot fi inlaturate depozitele grase sau pielea in exces de pe barbie;
– Din punct de vedere psihologic mareste increderea persoanei operate;
– Ridurile din zona fruntii sunt diminuate;
– Se recomanda persoanelor trecute de 40-45 de ani; – Se recomanda atat femeilor, cat
si barbatilor;
Dezavantaje:
– De cele mai multe ori este o procedura foarte invaziva;
– Liftingul facial chirurgical se face sub anestezie generala si este mai riscant;
– Cicatrici inestetice;
– Risc de infectie;
– Dupa interventie poti avea amorteli ale fetei;
– Tenul se poate sensibiliza si poate prezenta depigmentari;
– Rezultatele pot fi diferite fata de cele asteptate;
– Interventia chirurgicala poate duce la complicatii cardiace, pulmonare sau tromboza
venoasa profunda;
– Timpul de recuperare difera si poate fi destul de lung;
– Muschii fetei isi pot pierde din sensibilitate si poti avea o expresie “falsa”;
– Este o operatie radicala;
– Necesita perioada de spitalizare de cateva zile;
– Pana la vindecarea completa poti prezenta vanatai si tumefieri in zona faciala; – Nervii
faciali pot fi lezati;
109. Proceduri pe frunte si sprincene,. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală,

generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi
îngrijirea postoperatorie.
Pe scurt, liftingul de sprâncene presupune incizii în zona frunții, fie la nivelul liniei de inserție a părului, fie
chiar în zona sprâncenelor. Acestea sunt aduse la poziția dorită, redând feței un aspect tânăr în mod natural,
iar cicatricile sunt ascunse în locul cel mai potrivit în funcție de fizionomia pacientului.
• Elemente clinice: trebuie efectuata analiza atenta a pacientului pentru a pune in evidenta deformarile
• Odata cu varsta, structurile faciale fie devin fie prea laxe, fie prea jos situate, fie prea voluminoase
sau dimpotriva prea goale, de aici plecand toate manevrele chirurgicale.
• Analize de sânge
• Nu se administrează aspirină cel puțin 2 saptamani înainte de intervenție (Acestea pot amplifica
sângerarea, de aceea este bine să fie evitate înaintea unei intervenții.)
complicatii).
• este indicat să nu consumi alcool și anumite medicamente.
• ajustarea coafurii. Dacă părul este prea lung, ar putea fi necesar să-l scurtezi la cererea medicului, iar
dacă este prea scurt, îți vei dori chiar tu să crească mai repede, pentru a ascunde cicatricile.
Metoda de anestezie: Medicul va începe prin aplicarea anesteziei locale. La solicitarea pacientului, se poate
realiza și o anestezie generală
Tehnica operatorie: Liftingul sprâncenelor poate fi efectuat utilizând una dintre următoarele cinci proceduri:
LIFTING DE SPRÂNCENE CORONAL
Această procedură presupune efectuarea unei incizii în spatele liniei de inserție a părului, permițând ridicarea
întregii frunți și a sprâncenelor. Acest tip de intervenție este ideal în cazul persoanelor cu un păr bogat,
întrucât inciziile sunt bine mascate de podoaba capilară.
LIFTING DE SPRÂNCENE PRETRICHIAL
Liftingul de sprâncene pretrichial se realizează printr-o incizie lungă și discretă de-a lungul liniei de inserție a
părului. Forma și asimetria sprâncenelor se va corecta, iar cicatricea este aproape imperceptibilă. Este
recomandat să apelezi la această procedură atunci când dorești atât ridicarea sprâncenelor, cât și micșorarea
înălțimii frunții.
LIFTING DE SPRÂNCENE DIRECT
Recomandat în special persoanelor de sex masculin, liftingul de sprâncene direct necesită o incizie pe
lungimea fiecăreia dintre ele. Sprâncenele căzute sunt ridicate și fruntea este netezită. Concomitent, zona de
inserție capilară este coborâtă, ceea ce face această intervenție pentru pacienții bărbați, întrucât estompează
începutul de calviție sau fruntea proeminentă. Cicatricile sunt mascate de pilozitatea sprâncenelor, rezultatul
fiind corectarea precisă a formei și asimetriei acestora.
LIFTINGUL DE SPRÂNCENE MEDIAL
Procedura este recomandată tot pacienților de sex masculin, mai ales celor care au riduri proeminente. Se
realizează o incizie în pliul medial al frunții și se ridică sprâncenele pentru armonizarea trăsăturilor feței.
Cicatricea este mascată de pliurile naturale ale feței.
Fruntea nu este ridicată în întregime și linia de inserție a părului rămâne neafectată – fapt pentru care această
intervenție dacă o frunte mai înaltă nu se potrivește cu fizionomia pacientului.
LIFTINGUL DE SPRÂNCENE ENDOSCOPIC
Această procedură este minim invazivă și se realizează prin 3-5 incizii minore, chiar deasupra liniei părului.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie:
• Se aplică suturi sau capse,

• Se curăță zona și se aplică un bandaj steril împrejurul feței
• Durata perioadei de recuperare este variabilă pentru fiecare pacient și diferă în funcție de procedura
prin care s-a efectuat intervenția.
• Sutura și capsele vor fi scoase la aproximativ o săptămână de la operație. În acest interval, este posibil
să apară umflături și vânătăi chiar și în zona ochilor sau a obrajilor.
• În primele zile după procedură, este bine să-ți ții capul ridicat tocmai pentru a evita umflarea feței.
• se poate aplica și gheață pe zonele afectate.
• Unii pacienți resimt senzații de amețeală și furnicături. Acestea se estompează cu timpul, dispărând
cu totul în câteva zile. Pacienții care au optat pentru liftingul direct de sprâncene pot să resimtă mai
mult sătrile de amețeală.
• Cei mai mulți pacienți revin la serviciu sau la școală în termen de 10 zile, unii chiar mai devreme, în
funcție de starea postoperatorie.
• În primele săptămâni de după intervenție este recomandat să nu ridici greutăți și să nu ai activitate

fizică intensă.
Lifting-ul de frunte este indicat atat la femei cat si la barbati, cu varste cuprinse intre 40 si 60 ani. Poate
aduce beneficii si la persoanele mai tinere care au mostenit pozitia cazuta a sprancenelor.
Metoda cea mai utilizata e incizia coronaliana si consta in plasarea unei incizii la nivelul scalpului, de la o
ureche la cealalta, ascunsa fiind in zona paroasa a capului. Uneori aceasta incizie poate fi plasata chiar la
nivelul liniei paroase a fruntii. Prin aceasta incizie chirurgul va modifica sau va indeparta fragmente
musculare frontale si va indeparta excesul de piele.
O alta metoda este cea endoscopica si consta in folosirea unui tub cu lumina la capat, de care este atasata o
camera video. Endoscopul este inserat prin mici incizii sub pielea fruntii si permite chirurgului sa lucreze pe
structurile interne. In unele cazuri se pot folosi combinatii ale tehnicii endoscopice cu alte tehnici.
O alta tehnica care foloseste incizii limitate poate fi practicata fara endoscop. Aceasta tehnica foloseste doua
incizii mici la nivelul tamplelor prin care se lifteaza sprancenele cazute, si alte doua incizii la nivelul
pleoapelor superioare pentru a trata ridurile dintre sprancene.
Recomandari:
In prima zi:
In acest stadiu incipient ar trebui sa stati la pat cu capul asezat intr-o pozitie mai ridicata decat restul corpului,
mai sus decat nivelul cordului.
In prima saptamana:
- Se indeparteaza tuburile de dren
- Puteti relua activitati de intensitate redusa.
Dupa doua saptamani:

- Majoritatea echimozelor (vanatailor) vor disparea
- Este indepartat materialul de sutura
- Puteti incepe utilizarea fardurilor pentru a acoperi liniile cicatriciale sau discromiile pielii.
- Puteti relua majoritatea activitatilor cotidiene inclusiv exercitii fizice usoare.
Dupa trei saptamani:

- Toate activitatile cotidiene pot fi reluate, la fel si antrenamentele fizice dorite.
- Edemul continua sa scada
- Zonele cu sensibilitate redusa incep sa se vindece.
Trebuie evitata expunerea la soare pe toata perioada vindecarii iar zonele operate trebuie protejate cu crème
blocante UV pe perioade nedeterminate.
110. Proceduri pe frunte si sprincene. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii:
- Sprancenele cazute sau pozitionate jos care confera un aspect obosit sau trist
- Ridurile orizontale profunde la nivelul fruntii
- Riduri adanci intre sprancene si uneori la nivelul regiunii superioare a nasului.- Pliuri verticale între
sprâncene;
-Una dintre sprâncene este căzută și contribuie la deformarea pleoapelor superioare.
Contraindicatii:
- Tensiune arteriala crescuta

- Probleme de coagulare sanguina- Tendinta la cicatrici cheloide
111. Proceduri pe frunte si sprincene. Avantaje şi Dezavantaje.
Avantaje:
• reda feței un aspect tânăr în mod natural
• indreapta si netezeste ridurile fruntii,
• ridica linia sprancenei,
• rejuvenarea faciala prin deschiderea ochilor la o largime optima

• iluminarea chipului prin netezirea pielii la nivelul ochilor si fruntii
Dezavantaje:
• cicatrizarea poate fi inestetica

• pierderea senzatiilor la nivelul scalpului (temporar)
• corectia excesiva a formei sau pozitiei sprancenelor poate determina un aspect asimetric, inestetic
• pot exista tensiuni la nivelul scalpului
• exista posibilitatea unei vindecari lente
• riscul pierderii parului in apropierea zonelor de incizie • largirea cicatricii
112. Liposculptia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia
postoperatorie.
Lipoaspiratia este o metoda de indepartare a depozitelor adipoase din zone care sunt genetic programate ca
fiind greu de redus Exameninarea pacienților:
• examen medical complet, al cărui scop este identificarea problemelor de sănătate. Următoarele
proceduri de diagnostic sunt obligatorii înainte de orice intervenție chirurgicală:
• Radiografia
• RMN
• CT
• analiza generală a urinei;
• test de sânge clinic extins;
• biochimia sângelui;
• timpul de coagulare;
• analize pentru HIV, SIDA și hepatită.
• se recomandă efectuarea unei igienizări complete a cavității bucale: pentru a vindeca toți dinții cu
probleme și pentru a efectua curățarea preventivă. Prezența oricărei inflamații poate afecta negativ
procesul de reabilitare.
• Nu se administrează aspirină cel puțin 2 saptamani înainte de intervenție (Acestea pot amplifica
sângerarea, de aceea este bine să fie evitate înaintea unei intervenții.)
complicatii).
• Este important ca bolile precum hipertensiunea arterială să fie corect tratate, pentru a evita
sângerările

• este indicat să nu consumi alcool și anumite medicamente.
Anestezie: Lipoaspiratia se poate face cu anestezie generala, anestezie intravenoasa completata, anestezie
locala sau cu anestezie peridurala. Tipul de anestezie este stabilit de medicul anestezist in discutia
preanestezica pe care o are cu pacientul.
Tehnica operatorie:
• Operatia dureaza in medie o ora pentru o zona.

• Se introduce o canulă specială in tesutul adipos, prin incizii de 3-4 mm si prin miscari repetate,
grupuri de celule sunt separate si aspirate.
• De regula sunt necesare 2-3 incizii pentru fiecare zona.
• Cicatricele sunt greu de observat si nu pun probleme din punct de vedere estetic.
• Tehnicile moderne folosesc injectarea ariei care va fi aspirata cu un lichid care contine anestezic
diluat pentru a reduce disconfortul postoperator si adrenalina care reduce sangerarea. Aceste tehnici
se numesc "tehnici tumescente".
Pansamentul și îngrijirea postoperatorie:
• aspirate sunt pansate cu pansament compresiv pentru a preveni formarea seroamelor si

hematoamelor.
• Dacă operația a fost efectuată sub anestezie locală, atunci pacientul poate merge acasă în aceeași zi.
• Atunci când se utilizează anestezie generală, este necesar să rămâneți în spital 1-2 zile, în funcție de
volumul intervenției. De regulă, chiar a doua zi după operație, pacienții se simt bine.
• Dupa externare, firele se scot la 5-6 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme
de medicul de familie al fiecaruia.
• Se poartă bandaje elastice care ajuta la retractia si dispunerea uniforma a surplusului tegumentar.
• De asemenea, un element foarte important care previne aparitia unor denivelari la nivelul zonelor
aspirate, este masajul postoperator pe care noi il incepem inca din perioada internarii.
• Umflaturile si vanataile dispar de regula in primele 3 saptamani, rareori persistand 1-2 luni
Perioada de reabilitare după liposculptură

Dacă operația a fost efectuată sub anestezie locală, atunci pacientul poate merge acasă în aceeași zi. Atunci
când se utilizează anestezie generală, este necesar să rămâneți în spital 1-2 zile, în funcție de volumul
intervenției. De regulă, chiar a doua zi după operație, pacienții se simt bine.
Dupa externare, firele se scot la 5-6 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de
medicul de familie al fiecaruia. Trebuie purtati pantaloni sau centuri elastice care ajuta la retractia si
dispunerea uniforma a surplusului tegumentar. De asemenea, un element foarte important care previne
aparitia unor denivelari la nivelul zonelor aspirate, este masajul postoperator pe care noi il incepem inca din
perioada internarii. Umflaturile si vanataile dispar de regula in primele 3 saptamani, rareori persistand 1-2
luni
113. Liposculptia. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicația lipofillingului, ca orice altă intervenție chirurgicală plastică, este dorința pacientului de a recurge la
corectarea chirurgicală a defectelor estetice. Liposculptura cu siguranță nu va funcționa dacă pacientul nu are
suficient țesut gras pentru a umple o anumită zonă. În alte cazuri, dorința pacientului este considerată un
motiv suficient pentru operație.
Contraindicatii
diabet;hepatita;boala tiroidă;insuficiență cardiacă acută;neoplasme;boli inflamatorii;tulburări
mentale;tromboză
Indicatii:
▪
bărbia dublă
▪ falci
▪ obraji rotunzi, „dolofani”
▪ gât gros, plin
Contraindicații : Nu există contraindicații absolute pentru procedură. Poate fi evitat dacă există infecție la
locul de intrare al injecției. Nu ar trebui să se facă la pacienții care nu doresc să accepte perioadele de
nefuncționare ale procedurii și care au așteptări nerealiste (Diabet; oncologie; boli cardiovasculare,
endocrine; afecțiuni ale rinichilor și ficatului; infecții generale în organism; exacerbarea patologiilor cronice;
boală autoimună; sarcina și alăptarea; încălcarea coagulării sângelui; obezitate; elasticitatea pielii
insuficientă; slăbiciune a mușchilor feței, riduri profunde; boli și / sau leziuni ale pielii în zona de intervenție
propusă.
114. Liposculptia. Avantaje şi Dezavantaje.
115. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie
(locală, generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.
Procedurile de întinerire a pielii se fac cu scop estetic: liftingul feței, liftingul frunții, liftingul sprâncenelor.
Liftingul facial cunoscut si sub denumirea de ritidectomie, face posibila rezolvarea pielii cazute de la
nivelul fetei si gatului, indepartarea grasimii in exces, precum si "intinderea" tesuturilor de sub
tegument.
Elemente clinice: trebuie efectuata analiza atenta a pacientului pentru a pune in evidenta deformarile
Odata cu varsta, structurile faciale fie devin fie prea laxe, fie prea jos situate, fie prea voluminoase sau
dimpotriva prea goale, de aici plecand toate manevrele chirurgicale.
Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale). Ulterior se recomanda
Ce ar trebui sa stie pacientii inainte de operatie:
- cicatrici postoperatorii
- edem si echimoze pentru cateva saptamani postoperator
- imbunatatire nu intinerire miraculoasa
- minima corectie a santurilor nazogeniene foarte pronuntate, a ridurilor de la nivelul gatului - depresie si
dezamagire de scurta durata Complicații:
- hematoame ( sub 5% )
- hipoestezie cutanata pentru cateva luni
- leziunea nervului facial( r. mandibular, bucal, frontal)
- necroze cutanate( in special retroauricular)
- edem persistent
- cicatrici hipertrofice la nivel retroauricular si la nivelul gatului
- modificarea liniei parului la nivelul regiunii temporale si gatului - alopecie temporara, cateodata definitiva
• Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale). Ulterior se recomanda
complicatii).
• Operatia de lifting facial nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual (4-5 zile înainte și după
acesta)
• Interventia chirurgicala de blefaroplastie se practică, de obicei, cu anestezie generală sau locala,
asociata cu analgezie intravenoasa usoara. Durata operatiei este intre 1 - 3 ore, în functie de
amploarea interventiei.
• Uneori insa, o sedare intravenoasa (fara intubatie orotraheala, deci fara introducerea sondei de
intubatie la nivelul gatului) in combinatie cu anestezie locala este suficienta.
• In majoritatea cazurilor, o spitalizare de 24 de ore este preferabila (internare in cursul diminetii,
externare a 2-a zi).
Tehnica operatorie:
• incizie pe marcajul preoperator de la nivelul regiunii temporale (unde se gaseste posterior de linia
parului), prelungita distal anterior de tragus continuata retroauricular pana pe fata laterala a gatului
• decolarea incepe la nivelul tragusului anterior de pavilionul auricular si se continua superior cu grija
pentru protejarea vaselor temporale si inferior pana la nivelul grasimii din apropierea santului
nazolabial peste unghiul mandibulei cu ridicarea lamboului cervical
• dupa decolare se trag lambourile superior si se fixeaza

• repere pentru excizia tegumentara
• se plicatureaza SMAS-ul conform reperelor anatomice
• se monteaza tuburi de dren la nivelul regiunii cervicale care se lasa 24 de ore
• se sutureaza tegumentele dupa excizie cu fir neresorbabil 5.0 Prolene anterior de pavilion si
4.0 Nylon la nivelul regiunii temporale si retroauriculare.
Restabilirea după operație depinde de tipul de lifting. În mediu restabilirea durează de la o săptămână până la
câteva luni. Pentru ca perioada de reabilitare să fie eficientă și să nu existe senzații neplăcute, medicul
prescrie medicamente antiinflamatorii, eliberează rețete pentru comprese anestezice și multe altele. În
perioada de reabilitare este interzis de: vizitat sauna și solarul, mers la piscină, practicat sportul, aplecat brusc
înainte și înapoi, scos individual bandajele și de dormit cu fața în pernă.
Lifting facial - intinerirea faciala - este o interventie chirurgicala care are ca scop imbunatatirea aspectului
fetei prin indepartarea aspectelor inestetice cauzate de varsta. Inaintarea in varsta face ca pielea sa-si piarda
elasticitatea, sa apara riduri mai mult sau mai putin adinci, obrajii sa-si piarda supletea iar contururile
armonioase ale fetei sa fie "frante " de piele si tesuturi care atarna.
Operatia de lifting facial nu poate obtine o fata tanara, dar poate indeparta semnele vizibile ale imbatranirii.
Interventia de lifting facial se poate efectua la persoane cu varste cuprinse intre 40 - 70 de ani cu stare buna de
sanatate, aceasta interventie adresindu-se atat femeilor cat si barbatilor.
Liftingul facial este o interventie chirurgicala de mare delicatete, necesitand cunostinte temeinice ale
anatomiei fetei, de aceea este recomandat sa o efectuati la un chirurg plastic cu experienta in domeniu. In
afara complicatiilor comune tuturor interventiilor chirurgicale (hematom, serom, infectie), pot apare necroze
tegumentare sau leziuni ale unui ram motor al nervului facial cu deficit estetic si functional evident. Functie
de tipul de cicatrizare, cicatricile vor fi mai mult sau mai putin evidente.
Operatia de lifting facial se efectueaza sub anestezie generala, iar durata sa este de 3 - 4 ore, in functie de
complexitatea tehnicilor alese.
Incizia se realizeaza in pielea paroasa a regiunii temporale, coboara in fata urechii, apoi pe sub lobulul
urechii, in spate pana la aproape jumatatea urechii si se pierde in par. Pielea este separata de grasimea
subiacenta si de muschi. Pentru un efect mai indelungat al operatiei, este recomandat sa se practice si
suspensia musculaturii si grasimii pometilor. Excesul de piele este indepartat iar sutura se realizeaza cu fire
fine pentru a obtine o cicatrice cat mai putin vizibila. De obicei, postoperator se lasa un tub de dren 24 - 48 de
ore pentru a evita aparitia hematomului. In acelasi timp, operator se poate realiza si corectia chirurgicala a
surplusului de piele de la nivelul pleoapelor.
Intrucat interventia de lifting facial poate dura uneori destul de mult si este foarte delicata ca evolutie, este
necesara o spitalizare de cel putin 3 zile, perioada in care se administreaza antibiotice, antiinflamatorii si
antitrombotice.
Dupa interventia de lifting facial, aspectul fetei este unul edematiat cu posibila aparitie a vanatailor la citeva
zile. Este bine ca imediat postoperator sa fie purtata o masca elastica, pentru a preveni umflarea si invinetirea
exagerata a pielii fetei, aceasta asigurand si un confort deosebit. Operatia de lifting facial nu este una
dureroasa, iar edemele si vanataile vor trece in 10 - 14 zile. Firele de sutura se vor extrage la 7 - 10 zile. Dupa
vindecare trebuie sa se evite expunerea la soare sau la frig exagerat. Cicatricile au o singura portiune vizibila,
cea din fata urechii, dar in general aspectul va ramane putin detectabil.
Interventia de lifting facial are cele mai bune efecte la pacientii cu piele tonica si structura osoasa buna. La
acestia, eliminarea surplusului de piele, ridicarea muschilor faciali, indepartarea ridurilor de la nivelul gatului
si obrajilor face ca aspectul fetei sa fie mult imbunatatit, redandu-le armonia si luminozitatea fetei.
116. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii
• Piele cu un aspect lăsat, zona centrala si inferioara a fetei.

• Aspect de fata obosita si o mimica trista
• Obraji cu un aspect lasat.
• Depozite de grasime la nivelul gatului (gusa)
• Obraji lăsați;
• Riduri;
• Pliuri nazolabiale;
• Exces de piele;
• Ovalul feței lăsat;
• Linia coborâtă a sprâncenelor și a colțurilor ochilor;
• Laxitatea generală a pielii;
• Pierderea tonusului pielii în partea inferioară a feței;
• Excesul de grăsime corporală;
Contraindicatii
• Boli oncologice;
• Boli cardiovasculare;
• Dereglări psihice;
• Sarcina;
• Perioada de alăptare;
• Patologia genetică și dobândită a hemostazei;
• Inflamația pielii;
• Leziuni cutanate infecțioase;
• Boli endocrinologice
117. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Avantaje şi Dezavantaje.
Avantaje:
– Diminuarea ridurilor;
– Diminuarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi;
– Din punct de vedere psihologic mareste increderea persoanei operate;
– Ridurile din zona fruntii sunt diminuate;
– Se recomanda persoanelor trecute de 40-45 de ani; – Se recomanda atat femeilor, cat
si barbatilor; Dezavantaje:
– De cele mai multe ori este o procedura foarte invaziva;
– Dupa interventie poti avea amorteli ale fetei;
– Tenul se poate sensibiliza si poate prezenta depigmentari;
– Rezultatele pot fi diferite fata de cele asteptate;
– Timpul de recuperare difera si poate fi destul de lung;
– Muschii fetei isi pot pierde din sensibilitate si poti avea o expresie “falsa”;
– Pana la vindecarea completa poti prezenta vanatai si tumefieri in zona faciala; – Nervii
faciali pot fi lezati;
118. Augumentari aloplastice. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală),

selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.
Aloplastica (Grefa artificială) – un material sintetic biocompatibil

Grefa aloplastică este o grefă fabricată din materiale complet sintetice. Materialele sintetice de adiție osoasă
sunt extrem de sofisticate și conțin o varietate de substanțe diferite. Pot avea o combinație de colagen,
proteine și factori de creștere, care sunt concepute pentru a ajuta la promovarea formării de noi celule osoase
și pentru a promova vindecarea.
Augmentarea alveolara laterala. Scopul acestei interventii este de a creste latimea osului. Procedeul se
poate executa atat la maxilarul superior cat si la mandibula. Ori de cate ori creasta alveolara este prea ingusta,
este bine sa se apeleze la aceasta interventie care este relativ simpla, nedureroasa si cu un prognostic excelent.
Augmentarea alveolara verticala. Scopul operatiei este cresterea inaltimii osului. Interventia este esentiala
daca osul nu are dimensiunea verticala suficienta, deoarece implanturile dentare pozitionate in asemenea
situatii au un procent ridicat de esec.
Exista si tehnici mai complexe de aditie care se folosesc in cazuri mai dificile, cu resorbtii intinse. Acestea se
executa de catre chirurgul maxilo-facial sub anestezie generala.De exemplu, operatia de mobilizare a
nervului alveolar inferior (localizat in interiorul mandibulei) se indica cand nervul are un traiect anormal ce
ar putea interfera cu implanturile dentare.
Decizia privind tehnica operatorie ce va fi folosita depinde in primul rand de cantitatea de os pierduta dar
poate fi influentata si de alti factori.
119. Augumentari aloplastice. Indicaţii şi Contraindicații.
120. Augumentari aloplastice. Avantaje şi Dezavantaje.
• aditia osoasa face posibila reconstructia osoasa in vederea inserarii implanturilor dentare;
• creste longevitatea dintilor naturali si a implanturilor;
• imbunatateste estetica faciala;
• este redat aspectul natural si echilibrul chipului
121. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Examinarea pacienților. Pregătirea
preoperatorie (locală, generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica
operatorie. Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.
• Examenul exobucal – se va examina faţa şi regiunile cervicale antero-laterale prin inspecţie şi palpare.
• Prin inspecţie se observă expresia feţei, eventual exoftalmie sau anoftalmie, inegalitatea pupilară,
faciesul adenoid, existenţa unor ticuri, modificările reliefurilor normale ale feţei şi gâtului. Se verifică
simetria feţei în repaus şi în timpul mişcărilor mimicii. Inspecţia feţei se face atât din faţă cât şi din
profil. Se apreciează coloraţia tegumentelor, prezenţa de erupţii, escoriaţii, plăgi cicatrici vicioase,
hipertrofice, retractile. Se apreciează asimetria determinată de o pierdere de substanţă, de prezenţa
unei tumefacţii sau tumori căreia i se descrie mărimea, forme, limitele.
• Palparea dă elemente importante în legătură cu procesele tumorale, traumatice, inflamatorii. În
traumatisme se cercetează dacă există mobilitate anormală sau deformaţii osoase la nivelul marginilor
orbitei, ale conturului mandibular ale piramidei nazale, etc. În procesele inflamatorii prin palpare se
obţin date asupra consistenţei (fluctuenţă, depresibilitate, infiltraţie).
• Examenul fotografic (se fac măsurări)
• Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale).
Ulterior se recomanda efectuarea unei ecografi abdominale si analize de sange.
complicatii).
Anestezie:
Se foloseste anestezia locala la interventiile chirurgicale. Terapia Laser se efectueaza fara anestezie.
Tehnica operatorie:
Exista cateva tehnici chirurgicale sau nechirurgicale de corectie a cicatricilor, fiecare aplicandu-se
individualizat, incepand cu peelingul chimic, laserul ( pentru tratamentul cicatricilor post acnee) si terminind
cu excizia chirurgicala. Indicatia operatorie va fi stabilita individualizat de catre chirurgul estetician in urma
consultatiei.
Laserele vasculare (lumina inalt pulsata, laserele cu culoare pulsata, Nd-Yag etc) tintesc selectiv hemoglobina
din vasele de sange. In momentul in care radiatia intalneste tinta cu care rezoneaza, energia optica se
transforma in energie termica si coaguleaza vasele. Se produce secundar un proces de remodelare a
colagenului si o cascada imunologica ce opreste din crestere cicatricele rosii, hipertrofice. Rezultate se vad
dupa o singura sedinta : culoarea se atenueaza, se reduce duritatea si mai ales pruritul. Dupa cateva sedinte
procesul patologic se opreste definitiv, cicatricea se albeste, devine supla si asimptomatica. Combinarea
laserelor cu injectarea de substante anti-proliferative da rezultate si mai rapide.
Cicatricele atrofice, adancite, necesita un tratament contrar : stimularea producerii de noi fibre de colagen
pentru a umple golurile. Laserele fractionate sunt eficiente si sigure in acest sens. Procesul incepe dupa prima
sedinta fiind stimulat de aplicarea concomitenta de creme nutritive, acid hialuronic, aminoacizi, sau injectarea
de trombocite din sangele propriu, bogate in factori de crestere (tehnica " PRP "). Rezultatele maxime se
observa la sase luni.
122. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Indicaţii şi Contraindicații.
Tratamentul cicatricilor mai adânci necesită intervenții chirurgicale. Acestea presupun extirparea unei
porțiuni de țesut al pielii sau, în anumite cazuri, expandare de tegument. Injectarea cu produși cortizonici.
Acest tip de tratament are rolul de prevenire a cicatrizării defectuoase și de stimulare a regenerării pielii. În
medicina estetică această intervenție se consideră a fi una dintre cele mai eficiente tratamente pentru a scăpa
de cicatrici.
Datorită produselor cortizonice, se pornește etapa de reactivare a remodelării cicatricilor, etapa în care acestea
revin la stadiul tânăr. Abia atunci se pot aplica măsurile de prevenire a cicatrizării defectuoase.
Dermabraziunea reprezintă înlăturarea mecanică a cicatricii care s-a vindecat prost. În timpul acestei
proceduri sunt eliminate straturile superficiale ale epidermei. Se utilizează o perie electrică sau un sistem cu
microcristale cu margini neșlefuite pentru îndepărtarea celulelor moarte.
Crioterapia este o metodă de tratament al cicatricilor de acnee care se bazează pe principiul șocului termic.
Tratarea cicatricilor cu temperatura -197 îmbunătățește circulația cutanată și crește aportul de oxigen la
nivelul tegumentului. Rezultatul obținut este asemănător celui de lifting imediat al pielii.
Tratamentul cu Laser este tratamentul cu efect si sedinte cel mai bun in tratamentul cicatricilor postacneice.
Echipamentul utilizeaza raze laser fractionate care vaporizeaza coloane microscopice de tesut la adancimi
controlate lasand epidermul intact intre fascicule. Coloanele de tesut vaporizate vor fi “umplute” de catre
organism cu tesut nou prin stimularea sintezei de fibre noi de colagen, rezultand astfel o structura noua, mai
neteda si compacta a pielii. In cazul cicatricilor postacneice, tratamentul este unul mai agresiv fiind necesare
1-3 sedinte laser pe zona afectata. Rezultatele se evalueaza la 6 luni de la tratament. In cazul unor efecte
partiale, tratamentul se repeta dupa minim 6 luni.
123. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Avantaje şi Dezavantaje.
-tratamentul este potrivit pentru toate tipurile de piele, nu are efecte adverse;
-rezultatele au eficienta de la cateva luni pana la cativa ani;
-rapid, confortabil, fără durere şi cu o vindecare rapidă; -
rezultatele se menţin pe termen lung; -timp de recuperare minim.
-tratamentele cu laser CO2 produc un minim disconfort si se efectueaza in anestezie locala, topica (crema
anestezica);
-posibilitatea tratarii unor zone mai greu abordabile cum ar fi zona perioculara , urechi, nas, ariile mucosae;
-pe langa acestea, tratamentul ofera un bun aspect cosmetic postoperator;
-absenta sangerarii sau reducerea semnificativa a acesteia; -timpul
scurt de refacere postoperator; -este o tehnica minim invaziva.
124. Deficiențe ale țesuturilor moi (Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Leziuni inflamatorii
hiperplazice. Anomalii ale frenurilor. Bridele vestibulare și paralinguale.
Vestibul scurt). Date generale.
Mucoasa subţire , întinsă, aderentă la os este expusă la tulburări trofice şi decubit la presiunea protezei. Se va
recurge la excizia ei şi suplinirea defectului prin lambouri de calitate bună din apropiere sau de la distanţă.
Creasta balanta reprezinta o zona de hiperplazie,fara aspect inflamator, localizata de obicei in zonele
frontale edentate, atat la maxilar, cat şi mandibula, ca rezultat a unei presiuni continue şi indelungate asupra
osului,datorate unei proteze incorect adaptate.Lipsa de stabilitate a protezei este accentuata de suprafaţa
neregulata a mucoasei şi de mobilizarea uşoara a acesteia la nivelul coamei crestei. Inainte de indepartarea
ţesutului balant, trebuie evaluat suportul osos, pentru a putea informa pacientul daca ulterior sau
concomitent este necesara o intervenţie care are ca scop îmbunataţirea ofertei osoase. Hiperplazia
inflamatorie este o hiperplazie de iritaţie produsă prin traumatizarea cronică a mucoasei fundului de sac,de
obicei prin intermediul unei lucrări protetice mobile incorect adaptate marginal,sau atunci cand atrofia
suportului osos nu este compensată .
Această leziune este de obicei localizată in fundul de sac vestibular,dar poate avea şi alte lo calizări, in fun
cţ ie de zona expusă la traumatisme cronice.In fazele iniţiale de evoluţie a hiperplaziei,atitudinea este
conservatoare:se poate încerca rebazarea cu materiale reziliente a lucrării protetice mobile. Dacă leziunea
este cronică, tratamentul este numai chirurgical. In cazul leziunilor care au durată lungă de evoluţie, este
obligatoriu examenul histopatologic al piesei operatorii,pentru a exclude existenţa unor modificări de tip
neoplazic.
Frenurile labiale sunt formate dintr-un strat subţire de ţesut fibros, acoperit de mucoasă , inserandu-se la
nivelul buzei, respective la nivelul periostului procesului alveolar. Nivelul inserţiei alveolare a frenului
este variabil, uneori existand posibilitatea ca aceasta să ajungă până la nivelul papilei incisive, cu
apariţia de diasteme patologice(la maxilarulsuperior). De multe ori frenul labial superior este hipertrofic
sau are o inserţie joasă pe creasta edentată maxilară , fiind un obstacol în adaptarea protezelor. Frenul
labial inferior anormal inserat poate fi responsabil de trauma locală , diasteme sau afectare parodontala .
Frenul lingual este constituit din ţesut conjunctiv dens, uneori conţinând şi fibre musculare din m.
genioglos, acoperite de o mucoasă subţire . In aceste cazuri este afectată stabilitatea lucrărilor
protetice mobile sau apar tulburări de fonaţie . Frenurile linguale sau labiale de cele mai multe ori
sunt normale şi nu necesită o corectare chirurgicală. Uneori sunt scurte sau îngroşate şi
proieminente, inserate pe coama crestei alveolare.
Bride vestibulare si paralinguale

-Bride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară;
-Bride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni traumatice, plăgi operatorii
sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa suprafeţei de sprijin a protezei;
-Indicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie şi grosime;
-Se intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre coama crestei alveolare;
Vestibul scurt Vestibuloplastie Acesta recomanda realizarea unei incizii la limita dintre mucoasa fixa şi cea
mobila, cu decolarea unui lambou, incepand de la nivelul suprafeţei mucozale a buzei inferioare, pana la
creasta procesului alveolar. Dupa decolare, se stabileşte poziţia fundului de sac vestibular nou creat şi se
sutureaza mucoasa, iar porţiunea de buza ramasa neacoperita se va vindeca persecundam.
Tehnicile de vestibuloplastie la mandibula au ca principal dezavantaj modificarea
postoperatorie a adancimii şanţului vestibular din cauza bridelor cicatriciale şi stimularea
atrofiei osoase la nivelul crestei alveolare.
125. Deficiențe ale țesuturilor moi (Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Leziuni inflamatorii
hiperplazice. Anomalii ale frenurilor. Bridele vestibulare și paralinguale. Vestibul scurt). Indicaţii
şi Contraindicații către intervenții chirurgicale asupra țesuturilor moi cu deficiență.
Mucoasa subtire, intinsa, aderenta la os este expusa la tulburari trofice si decubit la presiunea protezei.
Tactica: se va recurge la excizia ei si suplinirea defectului prin lambouri de calitate buna din apropiere sau de
la distanta.
Creasta gingivala balanta reprezinta o zona de hiperplazie, fara aspect inflamator, localizata de obicei in
zonele frontale edentate, atat la maxilla, cat si la mandibula,ca rezultat a unei presiuni continue si indelungate
asupra osului, datorate unei proteze incorect adaptate.
Lipsa de stabilitate a protezei este accentuata de suprafata neregulata a mucoasei si de mobilizarea usoara a
acesteia la nivelul coamei crestei, inainte de indepartarea tesutului balant, trebuie de evaluat suportul osos, pt
a putea informa pacientul daca ulterior sau concomitent este necesara o interventie care are ca scop
inbunatatatirea ofertei osoase.
Frenurile linguale si labiale,sunt uneori scurte sau ingrosate si proeminente,inserate pe coama crestei
alveolare. La limba,aceste frenuri pot realiza uneori , adevarate anchiloglosii, mai ales la copii,fapt ce
influenteaza in mod negative articularea corecta a fonemelor. Corectarea plastica a f r e n u r i l o r a n o r m a
l e s e p o a t e f a c e p r i n t r e i m e t o d e c h i r u r g i c a l e : frenotomia,frenectomia,frenoplastia
Bride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară Bride cicatriciale retractile,
formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni traumatice, plăgi operatorii sau a unor ulceraţii mucoase,
pot afecta mucoasa suprafeţei de sprijin a protezei. Indicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în
funcţie de inserţie şi grosime: Se intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre
coama crestei alveolare. Bridele se sectioneaza cu forfecuta de plastie.
INDICAȚII ŞI CONTRAINDICAȚII
Tratamentul chirurgical proprotetic este indicat frecvent, în toate cazu-rile de un substrat anatomic
deficient . Stabilirea indicațiilor trebuie să fie judicioasă, selectîndu-se metode chirurgicale care
imobilizează cît mai puțin pacientul.
Intervenția chirurgicală este indicată în următoarele stări patologice ale părțilo moi: -mucoasa gingivală
subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient vascularizată, ulcerații de decubitus;
-hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză ;
-hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită dizarmoniei dintre
rezorbția osoasă şi fibromucoasă;
-hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ; -frenurile labiale sau
linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta alveolară ;
-bride fibroosoase anormale traversînd şanţurile periosoase sau chiar țesut scleros cicatriceal ocupînd aceste
şanțuri;
-hiperplaziile epitelioconjunctive (fibroame de proteză) determinate prin microtraumatismele exercitate un
timp îndelungat de marginile protezelor instabile, neechilibrate. Acestea au aspectul de formațiuni
tumorale fibroase, de dimensiuni variabile, uneori dure, alteori mai mult sau mai puțin moi și deformabile.
Ele au sediul imediat în afara mucoasei fixe sau pe versantul labiojugal al vestibulului.
Hiperplaziile epitelioconjunctive pot fi unice sau multiple, pediculate sau aderînd pe o zonă mai largă
în profunzime. Cînd sint multiple ele pot fi unite între ele sau dimpotrivă separate prin zone de
mucoasă sănătoasă. Uneori iau aspectul în carte deschisă, alteori dezvoltate pe fața internă a buzei
realizează aspectul de buză dublă; -inserțiile mucoasei mobile în imediata apropiere sau chiar pe virful
crestei alveolare, datorită atrofiei accentuate a rebordului alveolar;
-inserția pe creasta alveolară a muşchilor buccinatori, mentonieri, milohioidieni sau geniogloşi.
Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice(boli cardiovasculare,

pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale, xerostomie.
126. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.
Tablou clinic
Mucoasa subţire, întinsă, aderentă la os este expusă la tulburări trofice şi decubit la presiunea protezei.
Tehnica operatorie
Porțiunile de mucoasă gingivală subțire, insuficient căptuşită și vascularizată sau chiar ulcerată, sînt
îndepărtate prin incizie în felie de pepene, urmată de netezirea planului osos subjacent, decolarea şi
mobilizarea marginilor mucoasei şi sutură.
Se va recurge la excizia ei şi suplinirea defectului prin lambouri de calitate bună din apropiere sau de la
distanţă.
Tablou clinic
Creasta balanta reprezinta o zona de hiperplazie,fara aspect inflamator, localizata deobicei in zonele frontale
edentate, atat la maxilar,cat şi mandibula, ca rezultat a unei
presiunicontinue şi indelungate asupra osului,datorate unei proteze incorect adaptate.Lipsade stabilitate a
protezei este accentuata de suprafaţaneregulata a mucoasei şi de mobilizareauşoara a acesteia la nivelul
coamei crestei.
Inainte de indepartarea ţesutuluibalant, trebuieevaluat suportul osos, pentru a putea informapacientul daca
ulterior sau concomitenteste necesara o intervenţie care are ca scopîmbunataţirea ofertei osoase.
Principalii timpi operatori in creasta balanta sunt:
-plasarea a două incizii, vestibular şi oral, perpendiculare pe creasta
-dezinserţia şi îndepărtarea ţesutului fibromucos în exces
-decolarea mucoperiostului vestibular şi oral
-adaptarea marginilor lambourilor
-sutura pe mijlocul crestei alveolare
127. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Indicaţii şi
Contraindicații.
Indicatii: -mucoasa gingivală subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient vascularizată,
ulcerații de decubitus;

128. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Avantaje şi
Dezavantaje.
Tablou clinic
Mucoasa subţire, întinsă, aderentă la os este expusă la tulburări trofice şi decubit la presiunea protezei.
Tehnica operatorie
Porțiunile de mucoasă gingivală subțire, insuficient căptuşită și vascularizată sau chiar ulcerată, sînt
îndepărtate prin incizie în felie de pepene, urmată de netezirea planului osos subjacent, decolarea şi
mobilizarea marginilor mucoasei şi sutură.
Se va recurge la excizia ei şi suplinirea defectului prin lambouri de calitate bună din apropiere sau de la
distanţă.
Tablou clinic
Creasta balanta reprezinta o zona de hiperplazie,fara aspect inflamator, localizata deobicei in zonele frontale
edentate, atat la maxilar,cat şi mandibula, ca rezultat a unei
presiunicontinue şi indelungate asupra osului,datorate unei proteze incorect adaptate.Lipsade stabilitate a
protezei este accentuata de suprafaţaneregulata a mucoasei şi de mobilizareauşoara a acesteia la nivelul
coamei crestei.
Inainte de indepartarea ţesutuluibalant, trebuieevaluat suportul osos, pentru a putea informapacientul daca
ulterior sau concomitenteste necesara o intervenţie care are ca scopîmbunataţirea ofertei osoase.
Principalii timpi operatori in creasta balanta sunt:

-plasarea a două incizii, vestibular şi oral, perpendiculare pe creasta
-dezinserţia şi îndepărtarea ţesutului fibromucos în exces
-decolarea mucoperiostului vestibular şi oral
-adaptarea marginilor lambourilor
-sutura pe mijlocul crestei alveolare
129. Leziuni inflamatorii hiperplazice: hiperplazia epitelioconjunctivă, hiperplazia papilară
inflamatorie a palatului, hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare, hiperplazia gingivală.
Tabloul clinic. Tehnica operatorie.
Hiperplazia epitelio-conjunctiva este o hiperplazie de iritatie produsa prin traumatizarea cronica a mucoasei
fundului de sac, de obicei prin intermediul unei lucrari protetice mobile incorect adaptate marginal, sau atunci
cand atrofia suportului osos nu este compensata. Aceasta leziune este de obicei localizata in fundul de sac
vestibular, dar poate avea si alte localizari, in functie de zona expusa la traumatisme cronice. In fazele initiale
de evolutie a hiperplaziei, atitudinea este conservatoare: se poate incerca rebazarea cu materiale reziliente
lucrarii protetice mobile. Daca leziunea este cronica , tratamentul este numai chirurgical. De subliniat este
faptul ca , in cazul leziunilor cu evolutie lunga, este obligatoriu examenul histopatologic al piesei operatorii,
pentru a exclude existenta unor modificari de tip neoplazic.
Hiperplazia papilară inflamatorie a palatului

Este o leziune hiperplazică localizată la nivelul mucoasei palatine, la pacienţii vechi purtători de proteze
totale, etiologia fiind iritativ mecanică cronică. Tratamentul este numai chirurgical, examenul
histopatologic fiind obligatoriu.
După anestezia bilaterală a n. palatini mari şi a n. incisiv, se Îndepărtează leziunea prin electroincizie cu
ansa rotundă, cu respectarea periostului. Incizia cu ajutorul bisturiului este contraindicată, din cauza
dificultăţii de manipulare În aceasta zonă. Vindecarea se realizează per secundam, În 3-4 săptămâni,
aplicarea vechilor proteze rebazate sau a plăcilor palatinale reducând disconfortul postoperator.
Hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare

Fibromatoza tuberozitara - reprezinta o hiperplazie a mucoasei crestei alveolare din regiunea retromolara
maxilara, cauzata, de regula, de traumatismele masticatorii. Clinic, leziunea este asimptomatica, prezentand
o mucoasa cu suprafata neteda, avand consistenta elastica sau ferma la palpare si dimensiuni variabile. Prin
prezenta sa, reduce distanta intermaxilara si distanta dintre tuberozitate si apofiza coronoida. Acest volum
de tesut conjunctiv nu reprezinta un suport adecvat pentru sprijinul unei proteze totale. Este obligatorie
efectuarea unei ortopantomograme pentru a confirma natura conjunctiva a formatiunii, si a infirma evolutia
in partile ososase, precumsi pentru a exclude prezenta unui dinte inclus sau a unei formatiuni tumorale.
Tratamentul este numai chirurgical , avand ca scop crearea unei mucoase fixe de grosime normala si a
spatiului necesar inserarii unor lucrari protetice.
Hiperplazia gingivală reprezintă o entitate patologică având etiologie diversă şi fiind caracterizată printr-o
creştere asimptomatică, lentă şi progresivă a gingiei, localizată sau generalizată, care acoperă parţial sau total
coroanele dentare. În absenţa tratamentului, se asociază frecvent cu resorbţia osoasă a procesului alveolar.
După anestezia locoregională, mai Întâi se extrag dinţii cu moblitate crescută. Incizia iniţială se realizează
paralel cu festonul gingival, pe ambele versante ale crestei, până la nivelul periostului. În cazul
hiperplaziilor voluminoase, cu baza largă de implantare, sau cu procese de fibromatoză, este necesară
decăptuşirea mucoasei de ţesutul fibros, cu decolarea şi mobilizarea sa spre fundul de sac vestibular (după
Îndepărtarea ţesutului submucos excedentar). După regularizarea su- prafeţei osoase, plaga este suturată cu fir
continuu.

Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii:
-hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză ;
-hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită dizarmoniei dintre
rezorbția osoasă şi fibromucoasă;
-hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ;
Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice (boli cardiovasculare,
INDICAȚII ȘI CONTRAINDICAȚII
Tratamentul chirurgical proprotetic este indicat frecvent, în toate cazurile de un substrat anatomic deficient .
Stabilirea indicațiilor trebuie să fie judicioasă, selectindu-se metode chirurgicale care imobilizează cit mai
puțin pacientul.
Intervenția chirurgicală este indicată în următoarele stări patologice ale părților moi:
- mucoasa gingivală subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient vascularizată, ulcerații de
decubitus;
- hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză;
- hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită dizarmoniei dintre
rezorbția osoasă și fibromucoasă;
hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ;
- frenurile labiale sau linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta alveolară;
- bride fibroosoase anormale traversind şanțurile periosoase sau chiar țesut scleros cicatriceal ocupând aceste
şanțuri;
- hiperplaziile epitelioconjunctive (fibroame de proteză) determinate prin microtraumatismele exercitate un
timp indelungat de marginile protezelor instabile, neechilibrate. Acestea au aspectul de formațiuni tumorale
fibroase, de dimensiuni variabile, uneori dure, alteori mai mult sau mai puțin moi și deformabile. Ele au
sediul imediat in afara mucoasei fixe sau pe versantul labiojugal al vestibulului. Hiperplaziile
epitelioconjunctive pot fi unice sau multiple, pediculate sau aderind pe o zonă mai largă în profunzime.
Cind sînt multiple ele fi unite intre ele sau dimpotriva separate de mucoasă sănătoasă. Uneori iau aspectul in
carte deschisă , alteori dezvoltate pe faţa internă a buzei realizează aspectul de buză dublă;
-inserţiile mucoasei mobile in imediata apropiere sau chiar pe virful creastei alveolare, datorita atrofiei
accentuate a rebordului alveolar;
-înserţia pe creasta alveolară a muşchilor buccinatori, mentonieri, milohioidieni sau geniogloşi.
Intervenţiile chirurgicale sint indicate In următoarele stări Intervențiile chirurgicale proprotetice ale planului
osos al cimpului protetic:
- creasta alveolară prezentind proeminențe neregulate, voluminoase, ascuțite sau fiind In protruzie;
-hipertrofia tuberozităților maxilare sau a crestelor alveolare inferioare în porțiunea distală prin hiperostoză ;
-torus palatin sau torusuri mandibulare prea proeminente;
-situarea pe creastă a apofizelor geni hipertrofiate;
-spina nazală proeminentă și apropiată de creastă;
-creasta milohioidiană înaltă, proeminentă sau ascuțită, dureroasă la presiunea digitală ; -situarea prea
apropiată de creastă a găurilor mentoniere; -atrofia accentuată a crestei alveolare.
Contraindicațiile sînt determinate de vîrsta prea avansată, deficiențe organice (fragilitate tisulară, boli de
sînge, diabet, boli cardiovasculare, pulmonare cronice ş.a.), debilitate psihică, stări infecțioase ale cavității
bucale, xerostomie ş.a.

Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Avantaje şi Dezavantaje.
INTERVENTIILE CHIRURGICALE PROPROTETICE au ca şi avantaje:
• corectarea unor deficiente ale campului protetic, deficiente morfologice localizate la nivelul dintilor stalpi, a
gingiei keratinizate, crestelor alveolare, santurilor perimaxilare;
•corectarea unor deformari ale stratului osos – creste alveolare neregulate, hiperostozele, tuberozitatilor ;
•corectarea unor deficiente ale partilor moi (creasta gingivala balanta, hiperplazii epitelioconjunctive,
frenotomii atunci cand frenurile sunt scurte si subtiri, frenectomii cand frenorile sunt ingrosate, frenoplastii).
132. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V, Y, Z). Tehnica
operatorie.
Frenurile linguale sau labiale de cele mai multe ori sunt normale şi nu necesită o corectare chirurgicală. În
unele cazuri Însă este necesar un tratament chirurgical asupra frenurilor labiale, fie În scop ortodontic, fie cu
scopul inserării protezelor mobile (impiedică adaptarea marginală a protezei cu mobilizarea În timpul actelor
funcţionale). Pe de altă parte, frenul lingual poate determina apariţia unei pseudo-anchiloglosii, parţiale sau
totale, În cazul unei inserţii nefiziologice (fie la nivelul planşeului bucal, fie la nivelul inserţiei pe creasta
alveolară).
Corectarea plastica a frenurilor anormale se poate face prin trei metode chirurgicale: frenotomia,
frenectomia, frenoplastia.
Frenurile labiale sunt formate dintr-un strat subţire de ţesut fibros, acoperit de mucoasă, inserandu-se la
nivelul buzei, respective la nivelul periostului procesului alveolar. Nivelul inserţiei alveolare a frenului este
variabil, uneori existand posibilitatea ca aceasta să ajungă până la nivelul papilei incisive, cu apariţia de
diasteme patologice (la maxilarul superior). De multe ori frenul labial superior este hipertrofic sau are o
inserţie joasă pe creasta edentată maxilară, fiind un obstacol în adaptarea protezelor. Frenul labial inferior
anormal inserat poate fi responsabil de trauma locală, diasteme sau afectare parodontală.
Frenul lingual este constituit din ţesut conjunctiv dens, uneori conţinând şi fibre musculare din m. genioglos,
acoperite de o mucoasă subţire. In aceste cazuri este afectată stabilitatea lucrărilor protetice mobile sau apar
tulburări de fonaţie.
Frenectomia
După anestezie locală, se tracţionează buza, punându-se În tensiune frenullabial, şi se aplică două pense
hemostatice curbe la nivelul inserţiilor acestuia (superior şi inferior). Se practică incizia frenului distal de
pensele hemostatice, fragmentul supraperiostal excizat Îndepărtându-se. În cazul existenţei unei diasteme
produse de un fren labial hipertrofic, incizia va fi extinsă palatinal, respectând papila interincisivă. În
continuare, se decolează mucoperiostul de-a lungul marginilor inciziilor verticale În porţiunea labială.
Primul fir de sutură este poziţionat la nivelul fundului de sac vestibular, asociind tehnica cu vestibuloplastia.
În acest mod se reduce posibilitatea formării hematomului şi se facilitează reacolarea părţilor moi la nivelul
fundului de sac vestibular. Plaga În porţiunea superioară se sutureaza cu fire separate, neresorbabile, iar la
nivelul osului alveolar vindecarea va fi per secundam.
Frenoplastia este o intervenție de alungire a frenurilor labiale, laterale sau linguale, scurte şi subțiri, fără
hipertrofia mucoasei, inserate pe creasta alveolară. Mai multe tehnici pot fi utilizate: secțiunea transversală
și sutura longitudinală a plăgii romboidale care rezultă prin decolarea marginilor şi alungirea imediată;
plastia în V-Y prin incizie în V pe marginile frenului cu virful spre creasta alveolară, urmată de sutură în Ý;
sau plastia în Z. Cînd brida este determinată de inserția pe creastă a unui fascicul muscular, acesta este
dezinserat şi deplasat spre fundul de sac vestibular.
Frenoplastia "În Z"
Tehnica este similară În prima parte cu excizia simplă. Dupa Îndepărtarea frenului, se realizează câte o incizie
oblică la extremităţile defectului excizional, rezultând un aspect În formă de "Z" (inciziile oblice se fac În
unghi de 60 de grade). Cele două lambouri mucozale triunghiulare sunt decolate supraperiostal şi rotate În
plan orizontal pentru a Închide defectul vertical. Prin această metodă se obţine şi o adâncire minimă a
fundului de sac vestibular.
133. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V, Y, Z). Indicaţii şi
Contraindicații.
Indicatii
-frenurile labiale sau linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta alveolară -frenurile
hipertrofiate sau bridele cicatriceale și constă în.rezecția prin incizie eliptică sau romboidală a porțiunii
circumscrise hipertrofiată, după care marginile plăgii mucoase se decolează, se apropie şi se suturează sau,
dacă alungirea care rezultă nu este suficientă, se completează cu o plastie în Z. Dacă brida este determinată de
un tractus fibros submucos, frenoplastia se efectuează după rezecția prealabilă a acestuia.

pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale, xerostomie
134. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V, Y, Z). Avantaje şi
Dezavantaje.
Anomalii ale frenurilor: frenuri-scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si subtiri ,insertie joasa , largi .
Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic , profilaxia pseudoanchiloglosiei .
Indicatii : fren labial scurt
Tehnica : Frenuloplastia in Z
1.Indepartare fren prin frenectomie
2 2 incizii oblice la extremitatile defectului
3 Lambourile triunghiulare se decoleaza si se deplaseaza prin alunecare ]
4 Sutura
REZULTAT
1 Alungirea frenului
2 Adincirea usoara a fundului de sac vestibular
135. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Tehnica operatorie.
Anomalii ale frenurilor :frenuri -scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si subtiri ,insertie joasa ,
largi . Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic , profilaxia pseudoanchiloglosiei .
Tabloul clinic:Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ), anomalii mailare , diasteme .
Frenectomia- indicatii : fren labial scurt , subtire .
Tehnica operatorie (bucur): consta in circumscrierea frenului intre 2 incizii curbe si
excizia lui in plan supraperiostic cu bisturiul, foarfeca sau electrocauterul. -efectuarea
anestezia locala prin infiltrație
-se tractioneaza buza, punandu-se in tensiune frenul labial si se aplica 2 pense hemostatice curbe la nivelul
insertiilor acestuia (superior si inferior).
-incizia subperiostală a frenului distal de pensile hemostatice, fragmentul supraperiostal excizat se
indeparteaza (in cazul existentei unei diastema produse de un fren labial hipertrofiat, incizia va fi extinsă
palatinal, respectând papila interincisiva)
-se decoleaza mucoperiostul de-a lungul marginilor inciziilor vertical in portiunea labiala. Excizia țesutului
hipertrofic.
-primul fir de sutura este pozitionat la nivelul fundului de sac vestibular , asociind tehnica cu
vestibuloplastia. In acest mod, se reduce posibilitatea formarii unui hematom si se faciliteaza reacolarea
partilor moi la nivelul fundului de sac vestibular.
-plaga in portiunea superioara se sutureaza cu fire separate,neresorbabile, iar la nivelul osului alveolar
vindecarea va fi per secundam.
Interventia cu laser prezinta anumite beneficii in comparatie cu metodele conventionale de tratament: •
Este selectiva
• Minim invaziva
• Mai putin traumatica si mai putin dureroasa
• Sangerarea nu se produce aproape deloc,oferind astfel chirurgului o imagine buna,clara in timpul

tratamentului
• Efectul bactericid si biostimulator al laserului duce la vindecarea foarte buna si rapida.
Frenotomia este indicata cand frenurile labiale sau linguale sunt scurte si subtiri. Urmareste alungirea
frenului cu scopul de a adanci vestibulul oral. Se realizeaza prin sectionarea transversala a frenului cu
bisturiul, foarfeca sau electrocauterul.
Tehnica operatorie:
• anestezie si infiltratie locala,

• indepartarea buzei cu un departator sau cu degetele infasurate intr-o compresa, astfel se pune in
evidenta frenul ingrosat, care este prins cu o pensa.
• Se face o incizie eliptica de o parte si de alta, mergand dinspre buza spre creasta alveolara, inscriindu-
se portiunea ingrosata si extirpandu-se mucoasa impreuna cu tesutul fibros subiacent.
• Apoi marginile plagii sunt saturate transversal.
• Santul vestibular astfel adancit si buza eliberata in portiunea sa mediana sunt mentinute in pozitia
obtinuta fie prin pansamente iodoformate de protectie, fie,
mai bine, cu proteza, care a fost completata cu acrilat autopolimerizabil sau cu stens.
136. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Indicaţii şi Contraindicații.
Tabloul clinic: Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ), anomalii mailare , diasteme .
Frenotomia - indicatii : fren labial scurt , subtire . Frenectomia - Indicatii :
frenuri labiale hipertrofice Contraindicatii :
Generale -hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite reumatoide , lupus
eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Locoregionale . – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential de malignizare , displazii
fibroase , osteopetroze .
137. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Avantaje şi Dezavantaje.
Tabloul clinic:Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ), anomalii mailare , diasteme .
Frenotomia - indicatii : fren labial scurt , subtire .
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Punerea in tensiune a frenului . 3 Incizia transversala la mijlocul
frenului . 4 Sutura in plan longitudinal .
Frenectomia - Indicatii : frenuri labiale hipertrofice
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Aplicarea a 2 pense hemostatice .3 incizie supraperiostal distal de
pense . 4 excizia tesutului hipertrofic . 5 Decolarea mucoperiostala . 6 sutura in puncta separate .
138. Bridele vestibulare și paralinguale. Bridele mucofibroase naturale, bridele cicatriciale
retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.
• Bride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară

• Bride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni traumatice, plăgi
operatorii sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa suprafeţei de sprijin a protezei.
• Indicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie şi grosime: in bride
laterale cu insertia pe creasta .
• Se intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre coama crestei alveolare.
Tehnica
1 anestezia locala
2 incizia arcuate la nivelul bridei
3 Decolarea supraperiostala
4 deplasarea apicala a lamboului si sutura la periost
5 aplicarea imediata a protezei rebazate

retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Indicaţii şi Contraindicații.

Tehnica
1 anestezia locala
5 aplicarea imediata a protezei rebazate Indicatii : -bride laterale cu insertie pe creasta

Contraindicatii :

retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Avantaje şi Dezavantaje.

Tehnica
1 anestezia locala
5 aplicarea imediata a protezei rebazate

Avantaje : posibilitatea de a fixa proteze mobilizabile .
Dezavantaze : - e nevoie de interventie chirurgicala , - durere pe o durata mai mare , - pisibilitatea
dezvoltarii unui process inflamator .
141. Vestibul scurt. Tabloul clinic. Extinderea zonei de fibromucoasă aderentă şi mărimea
profiunzimii fundului de sac vestibular (Clark, Obwegeser, Kazanjian etc); plastia șanțurilor
paralinguale (Trauner). Tehnica operatorie.
• extindere a suprafaţei de mucoasă fixă, cu efect de adâncire a şanţului vestibular, se numesc

vestibuloplastii
• INDICATII:
• conturul osos este favorabil
• înălţimea crestei alveolare restante este suficientă unei protezări convenabile.
Vestibuloplastie la mandibula ( tehnica Kazanjean )

-indicatii : inaltimea mandibulei 10-15 mm , fund de sac ingust
-dezavantaj :modificari post operatorii a adincimii santului vestibular , - bride cicatriciale , atrofia crestei
alveolare .
Tehnica :- Anestezia locala . – incizia in limita mucoasei fixe si mobile , - decolarea lamboului , -
Repozitionarea fundului de sac , - Sutura mucoasei pe versantul alveolar ,labial=persecundam .
Tehnica modificata : al doilea lambou de transpozitie .
Tehnica Kazanjian este o tehnica de vestibuloplastie la mandibula:
-se realizeaza incizia la limita dintre mucoasa fixa si cea mobile, cu decolarea unui lambou, incepand de la
nivelul unui suprafetei mucozale a buzei inferioare, pana la creasta procesului alveolar
-dupa decolare, se stabileste pozitia fundului de sac vestibular nou creat si se sutureaza mucoasa, iar portiunea
de buza ramasa neacoperita se va vindeca per secundam.
Plastia șanțurilor paralinguale/pelvilingual (Trauner).

Prima plastie a şantului paralingual a fost descrisă de Trauner în 1952 şi a fost modificată de Macintosh şi
Obwegesser în 1967, prin plastia concomitentă a şanţului paralingual şi a fundului de sac vestibular.
Această variantă de tehnică este indicată atunci cand osul alveloar are un contur corespunzător protezării
şi o Înălţime de cel puţin 15 mm.
Realizează o adâncire a şanţurilor paralinguale prin desprinderea şi coborârea inserţiilor muşchilor
milohioidian şi geniogloşi.
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă deoarece planşeul oral
proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori chiar o acoperă.
Se indică efectuarea acestei tehnici sub anestezie generală. După incizia mucoasei pe coama crestei, prin
decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale, vestibular şi lingual, până la 1 cm deasupra
marginii bazilare. Ulterior se dezinseră fibrele m. Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne,
iar fibrele m. genioglos se dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular şi
lingual) se repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire resorbabile
circummandibulare. Suprafaţa expusă a periostului este acoperită cu grefe de piele (cu grosime despicată),
recoltate de pe coapsă sau din alte zone. La final, se aplică conformatorul chirurgical, care este fixat pentru
7-10 zile cu fire de sârmă circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Tehnica Obwegeser
Tehnica de vestibuloplastie de maxilar este indicata la pacienti cu atrofie severa si sant vestibular neutru, din
cauza insertiilor musculare inalte pe procesul alveolar.
-o conditie obligatorie clinica este ca lungimea mucoasei mobile labiale sa fie satisfacatoare, pentru ca
postoperator sa nu fie modificata estetica buzei
-prin aceasta interventie, tesutul submucos este indepartat, permitand repozitionarea mucoasei vestibulare la
periost.
-incizia se realizeaza la nivelul mucoasei, pe linia mediana,dupa care se creaza 2 tuneluri cu forfecuta de
disectie, primul submucos si al 2.lea supraperiostal, pana la tuberozitate
-dupa care, se indeparteaza tesutul submucos, care separa cele 2 tuneluri

-mucoasa labiala si cea vestibulara sunt repozitionate la noua adancime a fundului de sac vestibular, cu
ajutorul unei proteze totle fixate cu suruburi transcorticale.
Tehnica Clark
Mucoasa vestibulara este sectionata imediat in fara liniei mucogingivale de-a lungul crestei aleveolare si
deplasata apical impreuna cu tesutul submucos si planul muscular dezinserat de pe periost pana se obtine o
adancire suficienta a vestibulului. Marginea libera a mucoasei labiogeniene decolata de pe planul
celulomuscular si mobilizata pe cea suturata la periost in noul fund de sac vestibular, suprafata periostului se
epitlizeaza per secundam.Pentru reduce la minimum retractia cicatriciala posibila, suprafata periostica poate
fi acoperita cu grefe libere de piele sau mucoasa,despicata sau totala. In perioada de cicatrizare marginea
lamboului labiogen trebuie mentinuta in noua sa pozitie.
paralinguale (Trauner). Indicaţii şi Contraindicații.

vestibuloplastii
• INDICATII:

alveolare .
proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori chiar o acoperă.
decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale, vestibular şi lingual, până la 1 cm deasupra
marginii bazilare. Ulterior se dezinseră fibrele m. Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne,
iar fibrele m. genioglos se dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular şi
lingual) se repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire resorbabile
circummandibulare. Suprafaţa expusă a periostului este acoperită cu grefe de piele (cu grosime despicată),
recoltate de pe coapsă sau din alte zone. La final, se aplică conformatorul chirurgical, care este fixat pentru
7-10 zile cu fire de sârmă circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Indicatii
proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori chiar o acoperă. Contraindicatii :
paralinguale (Trauner). Avantaje şi Dezavantaje.

vestibuloplastii
• INDICATII:

alveolare .
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă deoarece planşeul oral proemină
deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori chiar o acoperă.
decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale, vestibular şi lingual, până la 1 cm deasupra marginii
bazilare. Ulterior se dezinseră fibrele m. Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne, iar fibrele m.
genioglos se dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular şi lingual) se
repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire resorbabile circummandibulare. Suprafaţa
expusă a periostului este acoperită cu grefe de piele (cu grosime despicată), recoltate de pe coapsă sau din alte
zone. La final, se aplică conformatorul chirurgical, care este fixat pentru 7-10 zile cu fire de sârmă
circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Avantaje :
- posibilitatea de a fixa proteze mobilizabile .

Dezavantaze :
- e nevoie de interventie chirurgicala;

- durere pe o durata mai mare;
- posibilitatea dezvoltarii unui process inflamator;
144. Deficiențele osoase (Deformări osoase în exces: Creastă alveolară neregulată, subţire.
Hiperostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare. Apofizele geniene hipertrofiate,
crestele milohioidene ascuţite, spina nazală anterioară proieminentă, gaura mentonieră și
canalul mandibular superficiale pe creastă edentată). Date generale.
DEFICIENŢELE SUBSTRATULUI OSOS AL CÂMPULUI PROTETIC.
1. Deformări osoase în exces:

∗ Creastă alveolară neregulată, subţire
∗ Hiperostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare.
∗ Apofizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite.
2. Atrofii osoase
Crestele alveolare edentate pot prezenta neregularităţi sub formă de protuberanţe osoase şi/sau exostoze,
care favorizează bascularea protezelor şi produc ulceraţii de decubit, făcând protezele inadaptabile.
Protuberanţele osoase, denivelări ale reliefului alveolar, pot fi consecinţa extracţiilor succesive efectuate la
intervale variabile de timp sau a unor extracţii laborioase soldate cu fractura pereţilor alveolari.
Localizările predilecte sunt: versantul vestibular al crestelor alveolare maxilare şi mandibulare; versantul
lingual mandibular şi bolta palatină. Regularizarea crestei alveolare edentate: trebuie să fie cât mai
conservatoare în privinţa:sacrificiului osos, care trebuie limitat la proeminenţele ce ar deranja inserţia
protezei + decolarea mucoperiostului, ştiut fiind că deperiostarea excesivă grăbeşte rezorbţia osoasă.
Hiperostozele tuberozitatilor sunt cresteri excesive non-neoplazice de tesut osos matur,dezvoltate sub
forma unor protuberante pe suprafata oaselor:
Torusurile palatine devin mai frecvent aparente prin atrofia alveolară.Alteori aceste torusuri apar precoce
după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte tumorale.Faptul că sunt situate median,că nu sunt
dureroase spontan sau la presiune, iar mucoasa acoperitoare este de aspect normal le deosebeşte de
formaţiunile de tip tumoral. Prezenţa torusurilor palatine împiedică o protezare satisfăcătoare, proteza
neadaptăndu-se corect, ci basculând chiar în jurul proeminenţei osoase. Rezectia torus palatinal: 1.incizie
mediană, pe bombarea torusului, pentru crearea a două lambouri mucoperiostale; 2.descoperirea torusului
prin decolarea lambourilor şi menţinerea lor retractată prin ancorarea marginilor; 3.Rezectie(cu piezotomul
sau freza sferica); 4. NETezire; 5.Sutura; 6.PRotectia plagii postoperatorii.
Torusurile mandibulare sunt formaţiuni osoase unice sau multiple, de obicei bilaterale, care apar pe faţa
linguală a apofizei alveolare, la nivelul premolarilor şi molarilor. De dimensiuni variabile, de la 2-3 până
la 18-20 mm, de obicei apar după
a IlI-a decadă a vieţii şi nu deranjează pe bolnav, ci, cel mult, dacă le sesizează, devine îngrijorat, bănuind
că este vorba de formaţiuni tumorale. îngroşând tabla linguală la nivelul dinţilor respectivi, torusurile
mandibulare pot crea dificultăţi în extracţia dinţilor adiacenţi. Protezarea este imposibilă în prezenţa
torusurilor mandibulare, care împiedică extensia şeii protezei până la nivelul mucoasei planşeului bucal.
Rezecţia torusurilor mandibulare:1.incizie orizontală pe creasta alveolară care să depăşească cu 1-1,5
cm limitele torusului. Când ambele torusuri trebuie îndepărtate simultan, este contraindicată unirea celor
2 incizii. ;2.decolarea atentă a mucoperiostului care este foarte subţire; 3.rezecţia din aproape în aproape
a torusului, cu o freză de os, până la realizarea unei suprafeţe osoase netede ; 4.repoziţionarea lamboului
mucoperiostal, evaluarea prin palpare a conturului osos şi eliminarea neregularităţilor restante .
Apofizele genii hipertrofice: Atrofia accentuată a crestei alveolare mandibulare produce în zona frontală
probleme asemănătoare cu cele date de o creastă oblică internă ascuţită, deosebirea fiind dată de
localizarea simptomatologiei. Pe apofizele genii se inseră mm. geniogloşi şi de aceea, dispariţia şanţului
pelvimandibular face imposibilă adaptarea periferică a protezei mobile în aceasta zonă. Tratamentul şi în
acest caz este numai chirurgical, fiind descrise două tehnici:• rezecţia modelantă a apofizelor genii;•
rezecţia modelantă a apofizelor genii, în asociere cu adâncirea şanţuluipelvi-mandibular Rezectia
modelanta a apofizelor genii trofice:.1.incizie pe coama crestei în zona mediană, incisiv-canină;2.se
decolează lamboul mucoperiostal lingual pentru a expune apofizele genii 3.se secţionează inserţiile
muşchilor geniogloşi care se vor reinsera spontan 4.îndepărtarea apofizelor genii cu o freză sau cu un
cleşte ciupitor de os şi netezirea suprafeţei osoase cu o pilă de os 5.suturarea
O creasta oblică internă ascuţită (milohioidiana), acoperită de o mucoasă subţire, pe care se inseră
fibrele m. milohioidian, este unul dintre factorii care fac imposibilă aplicarea unei proteze mobile
mandibulare, pacientul asociind întotdeauna purtarea protezei cu o simptomatologie dureroasă
persistentă.De asemenea, o resorbţie accentuată a crestei alveolare în treimea posterioară mandibulară
face ca linia oblică internă să ajungă la acelaşi nivel cu planşeul bucal, desfiinţând şanţul pelvi-
mandibular. Pentru soluţionarea acestor probleme se indică numai tratamentul chirurgical.
Rezectia modelanta a crestei oblice interne (milohioidiene).Tehnica. Dupa anestezia n. alveolar
inferior şi a n. lingual la spina Spix, se realizează o incizie dea lungul crestei alveolare, în zona trigonului
retromolar; nu se recomandă realizarea unei incizii de descărcare linguale, datorită pericolului lezării
nervului lingual. Mucoperiostul se decolează cu atenţie, până se evidenţiază creasta oblică internă şi
inserţia m. milohioidian. Iniţial se dezinseră m. milohioidian cu un decolator lat, protejând părţile moi ale
planşeului şi n. lingual. Creasta oblică internă se îndepărtează cu pensa ciupitoare de os, iar regularizarea
suprafeţei osoase se face cu pile de os. Sutura plăgii poate fi efectuată atât cu fir continuu, cât şi cu fire
separate.
Postoperator: aplicarea imediată a protezei este obligatorie pentru a favoriza reinserarea într-o
poziţie inferioară a fibrelor m. milohioidian. Deoarece această repoziţionare a fibrelor musculare
este necontrolabilă,se recomandă asocierea acestei tehnici cu o tehnică de adâncire a şanţului
pelvilingual.
Spina nazală anterioară proieminentă Spina nazală anterioară accentuată apare de obicei după o resorbţie
marcată a crestei alveolare în regiunea frontală superioară, aceasta producând aceleaşi dificultăţi în
adaptarea marginală a protezelor totale.Tratament chirurgical:Anestezia este locală la nivelul mucoasei
acoperitoare. Se realizează o incizie verticală de-a lungul spinei nazale anterioare şi se decolează lamboul
mucoperiostal. Rezecţia modelantă se poate efectua cu pensa ciupitoare de os sau cu instrumentar rotativ.
După sutura cu fire separate, se reaplică proteza rebazată.
3Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată)Fiecare din cele două jumătăți
simetrice a mandibulei este străbătută de canalul mandibulei (Canalis mandibulae), care începe de la
gaura mandibulei (Foramen mandibulae) aflată pe fața medială a ramurii mandibulei, coboară oblic în jos
și înainte străbătând ramura mandibulei, apoi merge orizontal înainte în interiorul corpului mandibulei,
sub rădăcinile dinților molari cu care comunică prin niște orificii mici, și se bifurcă la nivelul primului sau
al doilea dinte premolar în două ramuri: laterală - canalul mental și medială - canalul incisiv. Canalul
mental (mentonier) este scurt, se termină cu gaura mentonieră (Foramen mentale) de pe fața anterioară a
corpului. *La o atrofie masiva a procesului alveolar duce la descoperirea gaurei mentoniere si a canalului
mandibular.
145. Deficiențele osoase (Deformări osoase în exces: Creastă alveolară neregulată, subţire.
Hiperostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare. Apofizele geniene hipertrofiate,
crestele milohioidene ascuţite, spina nazală anterioară proieminentă, gaura mentonieră și
canalul mandibular superficiale pe creastă edentată). Indicaţii şi Contraindicații către
intervenții chirurgicale asupra substratului osos cu deficiență.
Indicaţii şi Contraindicații către intervenții chirurgicale asupra substratului osos cu deficiență.

Indicatii:
Pregatirea preprotetica (cimp protetic defectuos ) , imposibilitatea de adaptare a unei contructii ptotetice
mobile / fixe Contraindicatii:
Generale - hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite reumatoide , lupus
fibroase , osteopetroze
146. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în Chirurgia
plastică modelantă a deformărilor osoase în exces. Regularizarea crestei alveolare edentate.
Creasta alveolară subţire uneori ascuţită, poate prezenta devieri importante vestibulare, îndeosebi frontale,
cunoscute sub denumirea de alveolo- protuzii. Alveoloprotruzia frontală apare, de regulă, în edentaţii
terminale neprotezate, dinţii frontali deplasându-se vestibular, împreună cu procesul alveolar. Protezarea în
aceste condiţii nu este posibilă, înclinarea vestibulară a crestei alveolare împiedicând nu numai stabilitatea
protezei, dar şi montarea corespunzătoare a dinţilor. Această situaţie impune rezecţia modelantă a crestei
alveolare în protruzie. Intervenţia constă în rezecţia porţiunii subţiate şi deplasate vestibular.
Tehnica operatorie:
Timpul I (incizia): sub anestezie loco-regională se face o incizie longitudinală pe creasta proeminentă,
depăşind cu 0,5 cm de o parte şi de alta zona protruzată. Uneori, mucoasa acoperitoare este subţire, alteori
hiperplazică, prezentând franjuri ce necesită excizia.
Timpul II: se decolează mucoasa atât vestibular, cât şi palatinal, descoperindu-se toată porţiunea osoasă
proeminentă.
Timpul III: cu pensa ciupitoare de os se rezecă porţiunea în exces, care apare proeminentă, deviată vestibular
şi ascuţită Rezecţia osoasă nu trebuie să fie exagerată, iar dacă există, concomitent, o atrofie a crestelor
alveolare laterale, creasta frontală restantă este necesar să rămână suficient de proeminentă, pentru a asigura
stabilitatea protezei. Se va sacrifica cât mai puţin sau chiar deloc din porţiunea palatinală a osului protruzat.
După netezirea osului se face o mică excizie de mucoasă, pentru ca aceasta să rămână bine adaptată şi întinsă
pe os, apoi se suturează. Pentru dirijarea cicatrizării este necesară aplicarea unei proteze care, eventual, se
rebazează, pentru a fi cât mai intim aplicată pe suportul osteomucos.
147. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în Chirurgia plastică
modelantă a deformărilor osoase în exces. Indicaţii şi Contraindicații.
cunoscute sub denumirea de alveolo- protuzii. Alveoloprotruzia frontală apare, de regulă, în edentaţii
Indicatii:
· Proces alveolar subtire
· Proces alveolar neregulat
· Imposibilitatea de adaptare a unei constructii protetice mobile/fixe
· Cimp protetic defectuos Contraindicatii:
· Pacienti imunocompromisi
· Pacienti cu boli generale
148. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în Chirurgia plastică
modelantă a deformărilor osoase în exces. Avantaje şi Dezavantaje.
Crestele alveolare edentate pot prezenta neregularităţi sub formă de protuberanţe osoşi/sau exostoze,
care favorizează bascularea protezelor şi produc ulceraţii de decubit, făcând protezele
inadaptabile.
Creasta alveolară neregulată, cu proeminenţe accentuate (ciocuri), ascuţite, acoperite de mucoasă subţire,
aderentă, dureroasă la presiune, cu zone de decubit, nu oferă o stabilitate corespunzătoare protezelor datorită
lipsei de adaptare. Proeminenţele osoase pot fi limitate, localizate doar la un singur segment de creastă
alveolară, sau multiple, diseminate pe toată creasta. Se datoresc fie extracţiilor traumatizante, fie, cel mai
adesea, nerealizării, imediat după extracţie, a modelării marginilor alveolei, a septurilor interdentare sau
interradiculare. Toate aceste situaţii impun, în vederea protezării, realizarea regularizării crestei alveolare.
Indicaţia operatorie de regularizare a crestei alveolare va fi pusă pe baza examenului clinic, completat
obligatoriu cu examenul radiologie, spre a se vedea structura osului şi a se controla dacă nu există procese
patologice endoosoase (tumori, chisturi, dinţi incluşi), precum şi pentru stabilirea raporturilor cu sinusul
maxilar, fosele nazale, canalul mandibular etc.
cunoscute sub denumirea de alveolo-protuzii. Alveoloprotruzia frontală apare, de regulă, în edentaţii
Avantaje:
• Interventia poate fi efectuata sub anestezie loco-regionala
• Nu necesita aparataj scump
• Ofera posibilitatea inserarii si adaptarea unei contructii protetice pe un cimp protetic defectuos
• Interventia poate fi efectuata ambulator Dezavantaje:

• Nu asigura 100% stabilitatea constructiei protetice
• Posibilitatea cictratrizarii defectuase a osului.

149. Torusul palatinal, mandibular. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Rezecția torusurilor.
Definitie : protuberanta osoasa acoperita de mucoasa normala situate fregvent pe centrul palatului dur.
după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte tumorale. Faptul că sunt situate median,că nu sunt
neadaptăndu-se corect, ci basculând chiar în jurul proeminenţei osoase.
linguală a apofizei alveolare, la nivelul premolarilor şi molarilor. De dimensiuni variabile, de la 2-3 până la
18-20 mm, de obicei apar după a IlI-a decadă a vieţii şi nu deranjează pe bolnav, ci, cel mult, dacă le
sesizează, devine îngrijorat, bănuind că este vorba de formaţiuni tumorale. îngroşând tabla linguală la
nivelul dinţilor respectivi, torusurile mandibulare pot crea dificultăţi în extracţia dinţilor adiacenţi. Protezarea
este imposibilă în prezenţa torusurilor mandibulare, care împiedică extensia şeii protezei până la nivelul
mucoasei planşeului bucal.
Rezectia torus palatinal
1 anestezia
2 decolarea lamboului si tractiunea lui cu fire
3 indepartarea segmentelor cu dalta si cioacanul , freze .
4 sutura cu fir intrerupt .
Definitia :protuberanta osoasa asimtomatica ,acoperita de mucoasa normala , unis au bilateral localizat
inregiunea canin-premolar , la nivelul corticalei linguale a mandibulei
Radiologic – radioopacitate bine delimitate in aria mentionata .
Tratament chirurgical atunci cind este nevoie de o proteza mobile .
Rezectia torusurilor mandibulare
• incizie orizontală pe creasta alveolară care să depăşească cu 1-1,5 cm limitele torusului. Când ambele
torusuri trebuie îndepărtate simultan, este contraindicată unirea celor 2 incizii.
• decolarea atentă a mucoperiostului care este foarte subţire

• rezecţia din aproape în aproape a torusului, cu o freză de os, până la realizarea unei suprafeţe osoase
netede
• repoziţionarea lamboului mucoperiostal, evaluarea prin palpare a conturului osos şi eliminarea

neregularităţilor restante
Indicaţii şi Contraindicații.
după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte tumorale.Faptul că sunt situate median,că nu sunt
Rezecţia torusului palatin se face sub anestezie loco-regională.
Timpul 1: se practică o incizie pe linia mediană a bolţii şi câte două mici incizii, orizontale sau divergente, de
degajare, la capete.
Timpul II: decolarea fibromucoasei palatine se face cu decolatoare foarte fine. Se desprind două lambouri
fibromucoase laterale de formă trape- zoidală, descoperindu-se proeminenţa osoasă. Lam- bourile sunt
menţinute îndepărtate, de către ajutor, cu două fire trecute prin grosimea lor.
Timpul 111: rezecţia se realizează în aşchii subţiri, cu dalta şi ciocanul, mergându-se dinainte- înapoi. De
regulă se folosesc dălţi cu porţiunea activă curbă, pentru a se putea modela forma concavă a bolţii palatine.
Cu chiureta sau cu freza se netezeşte suprafaţa osoasă.
Timpul IV: lambourile de fibromucoasă sunt readuse pe linia mediană şi suturate. Dacă după apropiere se
constată că rămân margini de mucoasă în exces, se vor îndepărta, pentru a realiza o bună adaptare pe os şi a
nu rămâne spaţiu mort. Fibromucoasa aderând de suportul osos, adeseori sutura este dificilă, fiind preferabil
ca lambourile de mucoasă să fie intim aplicate pe bolta palatină cu ajutorul unei plăci palatinale sau chiar cu
proteza care nu s-a putut corecta
Tehnica operatorie si rezectia torusurilor.
Indepărtarea torusurilor mandibulare se face sub anestezie loco- regională la spina Spix.
Timpul 1: incizia se plasează, de obicei, pe coama crestei alveolare. în cazul în care torusurile sunt unilaterale,
incizia merge de la nivelul alveolei primului molar până la nivelul fostei alveole a caninului. în intervenţiile
bilaterale, inccizia interesează coama arcului anterior al mandibulei, de la alveolele primilor molari din
dreapta şi stânga.
Timpul II: decolarea lamboului mucoperiostal se realizează cu un decolator fin, având grijă să nu se perforeze
mucoasa, care, de obicei, este foarte subţire. Lamboul decolat este tracţionat şi chiar răsturnat spre planşeul
bucal, permiţând astfel o descoperire largă a feţei interne a mandibulei şi a torusului hipertrofiat
Timpul III: rezecţia torusului se face cu dalta şi ciocanul. Uneori, aceste torusuri sunt foarte dure, fiind
constituite din ţesut osos extrem de dens, astfel că rezecţia este foarte dificilă. Pentru a proteja ţesuturile
planşeului bucal de eventualele derapări ale dălţii, sub torusurile hipertrofiate va fi introdus un decolator mai
lat, care va ecrana părţile moi. Suprafaţa de rezecţie se netezeşte cu chiurete, cu freze sau chiar cu răzuşe de
os, controlând palpatoriu ca ea să fie cât mai netedă.
Timpul IV (sutura): lamboul de periosteomucoasă este readus şi suturat cu fire neresorbabile, după ce în
prealabil s-a excizat eventuala porţiune în exces.
După sutură este preferabil să se aplice o şină linguală care să menţină o meşă iodoformată aplicată pe faţa
linguală a mandibulei, favorizând acolarea mucoasei la suportul osos.
Indicatii si contraindicatii
Indicatii catre tratament chirurgical:
1.Prezenta unui torus conturat
2.Imposibilitatea de adaptare a unei constructii protetice mobile/fixe
3.Cimp protetic defectuos
Contraindicatii:
1.Anomaliile cardio-vasculare(infact miocardic suportat nu cu mai putin de la 6 luni in

urma,hemophilia) 2.Boala Addison
3.Boala Parkinson
4.Igiena cavitatii bucale nesatisfacatoare
5.Intrebuintarea activa a substantelor narcotice
Avantaje şi Dezavantaje.
Definitie: protuberanta osoasa acoperita de mucoasa normala situate fregvent pe centrul palatului dur.
după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte tumorale. Faptul că sunt situate median,că nu sunt
Torusul palatin şi mai rar cel mandibular necesită excizie, atunci când prin mărimea sau neregularitatea sa
împiedică stabilitatea protezei
Avantaje:
• posibilitatea adaptării unei proteze
• regularizarea suprafeței osoase
• conturarea formațiunilor anatomice (maxilă și mandibulă) în limitele normei
Dezavantaje:
• riscul să apară hemoragie, hematom de planşeu bucal
• riscul să rămână dehiscenţe
• recidiva
152. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Modelarea plastică a
tuberozităților maxilare.
Modelarea plastică a tuberozităților maxilare- intervenţie, simultană sau exclusivă, asupra osului şi
ţesuturilor moi tuberozitare cu scopul de a obţine:
• spaţiul intermaxilar posterior necesar inserării protezei superioare şi inferioare;
• un contur regulat, fără retentivitate excesivă;
• un şanţ perituberozitar, vestibular şi retrotuberozitar, adecvat stabilităţii şi retenţiei protezei maxilare
Tabloul clinic:
Tehnica operatorie:
- incizie pe creasta alveolară din zona M1 până pe versantul posterior al tuberozităţii maxilare
- decolarea lamboului mucoperiostal în ambele direcţii
- Îndepărtarea proeminenţele osoasese cu ajutorul pensei ciupitoare de os şi a instrumentarului rotativ
- netezire cu chiurete şi freze de os
- se repoziţionează lambourile mucoperiostale, iar excesul datorat îndepărtării osoase se excizează
E aplicata rar aceasta tehnica din cauza riscului de hemoragie din plexul venos pterigoidian ,
dupafracturarea apofizei pterigoide + nu se poate anticipa adincimea santului retrotuberozitar rezultata
postoperator
153. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Modelarea

plastică a tuberozităților maxilare. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii : imbunatatirea inchiderii marginale posterioare a protezelor totalela pacientii cu santul

retrotuberozitar desfiintat de o atrofie osoasa accentuata Contraindicatii :
Generale: hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite reumatoide , lupus
Loco-regionale: nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential de malignizare , displazii
154. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Modelarea

plastică a tuberozităților maxilare. Avantaje şi Dezavantaje.
Modelarea plastică a tuberozităților maxilare- intervenţie, simultană sau exclusivă, asupra osului şi
ţesuturilor moi tuberozitare cu scopul de a obţine:
• spaţiul intermaxilar posterior necesar inserării protezei superioare şi inferioare;
• un contur regulat, fără retentivitate excesivă;
• un şanţ perituberozitar, vestibular şi retrotuberozitar, adecvat stabilităţii şi retenţiei protezei maxilare
Tabloul clinic:
Avantaje:
• imbunatatirea inchiderii marginale posterioare a protezelor totalela pacieentii cu santul
retrotuberozitar desfiintat de o atrofie osoasa accentuata Dezavantaje:
155. Apofizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală anterioară
proieminentă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Reducerea apofizelor geniene, a crestelor
milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare proieminente.
milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare proieminente. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii
Contraindicatii
milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare proieminente. Avantaje şi Dezavantaje.
Avantaje
Dezavantaje
158. Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată. Tabloul clinic.
Tehnica operatorie. Repoziționarea orificiului mentonier și transpoziția fascicolului alveolar
inferior.
Tehnica operatorie:
- Incizie si decolarea lamboului mucoperiostal, prin care se realizează un câmp operator larg, necesar pentru
a nu provoca leziuni
- izolarea pachetului vasculonervos şi ancorarea lui cu un cârlig sau cu un fir de mătase

- lărgirea în sens dis lărgirea în sens distal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică - aşezarea pachetului
vasculonervos mentonier în noua locaţie. - Largirea in sens dis tal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică -
aşezarea pachetului vasculonervos mentonier în noua locaţie.
Repoziționarea orificiului mentonier și transpoziția fascicolului alveolar inferior:
Deplasarea nervului mentonier este limitată datorită nervului incisiv care nu permite elongarea excesivă dar,
totuşi, o coborâre de câţiva milimetri este suficientă pentru a scoate nervul din zona de presiune maximă.
inferior. Indicaţii şi Contraindicații.
Tehnica operatorie:
- Incizie si decolarea lamboului mucoperiostal, prin care se realizează un câmp operator larg, necesar pentru
a nu provoca leziuni

vasculonervos mentonier în noua locaţie. - Largirea in sens dis tal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică -
aşezarea pachetului vasculonervos mentonier în noua locaţie.
Indicații:
Contraindicații:
inferior. Avantaje şi Dezavantaje.
Tehnica operatorie:
- Incizie si decolarea lamboului mucoperiostal, prin care se realizează un câmp operator larg, necesar
pentru a nu provoca leziuni

vasculonervos mentonier în noua locaţie.
- Largirea in sens dis tal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică - aşezarea pachetului vasculonervos
mentonier în noua locaţie.
Avantaje:
Dezavantaje:

Examen Omf Preprotetic Paro

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Omf Preprotetic Paro

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen la chirurgia prepotetică și parodontală.

Chirurgia reconstructivă și estetică (an 5 sem II

1. Anomaliile dento-maxilare. Date generale.

• sindromul de ocluzie adâncă acoperită, • sindromul progenic (prognatismul mandibular),

• dizarmonii maxilare (disgnații),

• dizarmonii alveolare (disalveolii),

• dizarmonii dentare de grup,

2. Anomaliile dento-maxilare. Etiopatogenie.

3. Examinare clinică a pacienţilor cu anomalii dento-maxilare. Date generale despre pacient.

Tip facial: înălțimea maximă/lățimea maximă

• Egalitatea etajelor feței:

- aprecierea dezvoltării alveolo-dentare în planurile sagital, transversal, se face folosind indicii

• Tomografia Computerizată (reconstrucția 3D)

- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1

- Evaluarea căilor respiratorii

- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase

- evidențiaza raportul maxilarelor cu oasele craniului;

4. Examenul paraclinic radiologic radiografia retroalveolară utilizat la pacienții cu anomalie dento-

- permite studiul arcadelor dentare, al arcadelor alveolare şi al relaţiilor de ocluzie;

- aprecierea dezvoltării alveolo-dentare în planurile sagital, transversal, se face folosind indicii

• Tomografia Computerizată (reconstrucția 3D)

- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1

- Evaluarea căilor respiratorii

- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase

- evidențiaza raportul maxilarelor cu oasele craniului;

5. Examenul paraclinic radiologic OPG utilizat la pacienții cu anomalie dento-maxilară.

- permite studiul arcadelor dentare, al arcadelor alveolare şi al relaţiilor de ocluzie;

- aprecierea dezvoltării alveolo-dentare în planurile sagital, transversal, se face folosind indicii

• Tomografia Computerizată (reconstrucția 3D)

- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1

- Evaluarea căilor respiratorii

- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase

- evidențiaza raportul maxilarelor cu oasele craniului;

6. Examenul paraclinic radiologic Teleradiografia utilizat la pacienții cu anomalie dentomaxilară.

Teleradiografia este o radiografie executată la distanţă.

- evidențiază tulburările scheletale în plan sagital și vertical

- oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero și parțial a neurocraniului, ajutînd la stabilirea

7. Examenul paraclinic radiologic CBCT utilizat la pacienții cu anomalie dentomaxilară.

Se mai descriu trei clase de anomali scheletale :

Clasificarea lui ANGLE (clasificarea Școlii americane)

• sindromul de ocluzie adâncă acoperită, • sindromul progenic (prognatismul mandibular),

• dizarmonii maxilare (disgnații),

• dizarmonii alveolare (disalveolii),

• dizarmonii dentare de grup,

*Urmätoarele investigații sunt fundamentale în stabilirea diagnosticului complet al anomaliei dento-maxilare

9. Indicații și Contraidicații către tratamentul chirurgical ortognatic.

Indicațiile tratamentului chirurgical ortodontic sunt urmatoarele:

• Stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice:

a. Istoricul bolii și chestionarul de motivație;

a. Examenul fotostatic – facial și intraoral;

İstoricul bolii și chestionarul de motivație. Anamneza va cuprinde intrebari referitoare la antecedentele

Din norma lateralā se vor evalua:

-modificari la nivelul părților moi intraorale, inclusiv Insertia frenurilor;

-malpoziții dentare ( rotații, inclinari, ectopii, Incluzii, transpozițil etc)

-morfologia boltii palatine; torusul palatin;

-ocluzia statică și dinamica (a carei analiza va fi completată pe modelele de studiu);

Pentru aprecierea ocluziei dinamice, se vor evalua mişcarile mandibulare,

12. Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: Analiza modelelor de

Stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: Se

• Analiza modelelor de studiu;

- dezvoltarea sagitala şi transversala a arcadelor dento-alveolare superioară şi inferioara (indicii lui

- dezvoltarea verticala a arcadelor dento-alveolare (curba Spee);

- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1