UMF “Gr. T.

Popa” Iaşi

Facultatea de Medicină Dentară

Disciplina de Cariologie şi Odontoterapie Restauratoare

Subiecte pentru examenul teoretic la Disciplina de Cariologie şi

Odontoterapie Restauratoare

Anul VI

1. Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante postiradiere

2. Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante în sindromul Sjogren

3. Aspecte clinice şi biologice în caria rampantă în boli generale, în terapia

medicamentoasă xerostomică, şi la consumatorii de droguri

4. Eroziunea dentară cervicală: etiopatogenie

5. Eroziunea dentară: diagnostic pozitiv şi diferenţial

6. Eroziunea dentară: metode preventive şi terapeutice

7. Abraziunea dentară cervicală: etiopatogenie

8. Abraziunea dentară cervicală: diagnostic pozitiv şi diferenţial

9. Abraziunea dentară cervicală: metode preventive şi terapeutice

10. Abfracţia dentară cervicală: etiologie, diagnostic, tratament

11. Adeziunea răşinilor composite la smalţ

12. Adeziunea răşinilor composite la dentină

 13. Metode actuale de restaurare coronară bioadezivă în patologia odontală complexă:
consideraţii estetice

14. Caracteristici de bază ale dinţilor anteriori în funcţie de vârstă

15. Tehnici moderne de restaurare coronară cu răşini compozite în zona anterioară:

refacere prin metoda ghidului siliconic

16. Criterii de evaluare a calității restaurărilor din rășini compozite

17. Criterii e evluare a calității restaurărilor din amalam

Titular curs

Prof. Dr. Sorin Andrian

1. Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante postiradiere

Clinic, au fost identificate 3 tipare de evoluţie.
 Cel mai comun (tip 1) afectează zona cervicală a dinţilor şi se extinde de-a lungul joncţiunii
smalţ/cement. Se dezvoltă o leziune circumferenţială şi adesea apare amputarea coroanei
 Al doilea tipar(tip 2) prezintă zone de demineralizare pe toate suprafeţele dentare. Nu sunt
neobişnuite nici eroziuni generalizate şi uzuri ocluzale şi incizale.
 Al treilea şi cel mai puţin obişnuit(tip 3) se prezintă ca modificări de culoare în dentină. Coroana
devine maron închis sau neagră şi se pot vedea uzuri ocluzale.

Modificări după radioterapie

DENTIŢIA
 Unele stadii de demineralizare pe dinţii iradiaţi sunt caracterizate din punct de vedere histologic de
pierdere totală a structurii prismatice: smalţul va fi mai puţin rezistent la atacul acid după iradiere.
Similar cu cariile de smalţ, cariile post-iradiere dentinare de obicei încep cu disoluţia apatitei.
 Modificări în componentele organice ale dentinei promovează instabilitatea joncţiunii
smalţ/dentină, inducând pierderea capacităţii acesteia de a susţine smalţul.
 deteriorarea dintelui secundar forţelor masticatorii poate conduce la formarea de goluri la JSD,
favorizând colonizarea bacteriană.
SALIVA
 Iradierea are un efect rapid asupra glandelor salivare
 Saliva devine mai vâscoasă şi filantă, provocând dificultăţi în masticaţie şi vorbire, pierderea
gustului şi creşterea riscului cariogen.
 În absenţa salivei, demineralizarea este mult mai predictibilă şi deasemenea este mult mai dificil
de a o stopa sau de a o inversa(remineralizare).
 Modificările în compoziţia salivei includ modificări în proprietăţile sale antibacteriene şi în
concentraţia ionică, cu o reducere consecutivă a capacităţii tampon şi a pH-ului.
 Ph-ul mediu de repaus post iradiere scade de la 7.0 la 5.0, care este cariogenic.
MICROFLORA ORALĂ
 are loc o creştere a microflorei acidogene şi cariogene odată cu reducerea în
microorganismele non-cariogene.
  alte efecte secundare ale radioterapiei pot avea şi un efect indirect în microflora orală:
mucozitele, trismus-ul şi hipersensibilitatea dinţilor pot afecta în mod negativ igiena orală şi
controlul plăcii drept consecinţă crescând riscul cariogen
DIETA

 sunt indicate modificări nutriţionale în ce priveşte alimentele aderente, moi, non-detersive şi

bogate în carbohidraţi: consumul lor foarte frecvent, va contribui la declanşarea cariilor.
 Pierderea gustului rezultă nu numai ca un efect al iradierii asupra mugurilor gustativi ci este în
legătură şi cu hiposalivaţia.
 Această modificare a gustului afectează în mare măsură şi susceptibilitatea la carie, deoarece
aportul de carbohidraţi va fi în multe cazuri crescut!

2.Aspecte clinice şi biologice ale cariilor rampante în sindromul Sjogren

SIMPTOME ORALE
 -uscăciune zilnică a gurii sau xerostomie, timp de mai mult de 3 luni
 -tumefierea recurentă sau persistentă a glandelor salivare
 -utilizarea frecventă a lichidelor pentru a ajuta înghiţirea alimentelor
 -valori anormale ale scintigrafiei salivare
 -valori anormale ale sialografiei
 -fluxul salivar nestimulat de 1.5 ml sau mai mic în 15 minute
Evaluarea clinică şi paraclinică-Implicarea orală
Istoricul pacientului: xerostomie cu dificultate în vorbire şi intoleranţa anumitor alimente şi băuturi,
dificultate în masticaţie şi înghiţire, sindromul de arsură a gurii, modificări de gust şi dificultate în
purtarea protezelor
Examinara fizică: se observă tumefierea glandelor salivare în ¼ până la 2/3 din pacineţi cu SS primar,
nedureroasă la palpare însă uneori fluxul salivar redus permite migrarea retrogradă a bacteriilor orale
în glandele salivare, fiind provocate sialadenite recurente, la care palparea este dureroasă. Buzele sunt
uscate şi palide. Mucoasa orală poate pare uscată şi eritematoasă.

Lipsa salivei diminuă bariera fizică care ar proteja substructurile adiacente şi rolul de lubrefiere pe
care aceasta îl joaca, astfel încât mucoasa orală devine vulnerabilă la variate agresiuni fizice, chimice
şi microbiene.

3.Aspecte clinice şi biologice în caria rampantă în boli generale, în terapia

medicamentoasă xerostomică, şi la consumatorii de droguri
Mecanismele de actiune ale medicamentelor cu efect xerostomic
-Acţionează asupra secreţiei salivare fie prin acţiune directă asupra SNC, fie asupra receptorilor
glandelor salivare sau prin interacţiune cu mediatorii
-Analgezicele inhibă centrul salivaţiei,
Antihipertensivele blochează receptorii glandelor salivare
Diureticele scad cantitatea de apă din corp si joacă un rol important în transportul apei si electroliţilor
in celulele glandulare
bolnavii psihici
-Modificări ale fluxului, vâscozităţii si compoziţie salivei;
-Dezinteres pentru sănătatea proprie (igiena orala deficitară, evitarea tratamentului stomatologic)
-Tulburarile nutriţionale secundare disabilităţii
-Efectele medicaţiei asociate
-Cariile se dezvoltă predominant pe suprafeţele netede si cuspizi.
la bonavii diabetici
-Dieta restrictivă determină scăderea prevalenţei cariei in cazul diabetului de tip I la copii si
adolescenţi
-Cariile rampante pot apare la copii cu diabet de tip I insuficient controlat ca urmare a xerostomiei
abuzul de metamfetamine Efectele devastatoare asupra dinţilor face ca aceşti indivizi să se prezinte
în mod repetat la medicul stomatolog, acesta având datoria de a-l trimite şi la celelalte autorităţi
medicale sau sociale cu răspundere Metamfetamina induce scăderea fluxului salivar cu instalarea unei
xerosomii accentuate; lipsa capacităţii tampon şi scăderea clearence-ului vor induce un risc cariogen
foarte crescut. Există preferinţa de a consuma băuturi “soft” bogate în cofeină şi zahăr, tocmai pentru
a reduce senzaţia de uscăciune şi a creşte nivelul de obnubilare. Atunci când este fumată, Mm
produce un fum toxic şi coroziv de acizi muriatic şi sulfuric care poate distruge smalţul foarte rapid.

4.Eroziunea dentară cervicală: etiopatogenie

Tipuri de biocoroziuni care afectează dinţii:
-acizi endogeni (biochimici),
-acizi exogeni (chimici),
-acţiunea proteolitică (biochimică) şi/sau
-efectul piezoelectric (electrochimic) asupra dentinei.
FACTORII DE MEDIU
prevalenţă crescută a eroziunilor la muncitorii expuşi la vapori şi aerosoli acizi:(ex:fabrici de
baterii:acid sulfuric ,fabrici de vopsele )
B. FACTORII ALIMENTARI Potentialul eroziv al alimentelor si băuturilor depinde şi de conţinutul
lor mineral si de proprietăţile calciu-chelatoare
C.FACTORII CLINICO - BIOLOGICI implicaţi
1. SALIVA: poate proteja dinţii în faţa eroziunilor
Indivizii cu rate reduse de flux salivar nestimulat (<0.1 ml/min) au un risc de 5 ori mai mare de a
suferi eroziuni.
2. ANATOMIA ŢESUTURILOR MOI ŞI MIŞCĂRILE LOR FIZIOLOGICE.-Ele pot avea şi un rol
direct: s-a observat că cea mai gravă eroziune s-a găsit pe faţa palatinală a dinţilor atinşi de limbă
suprapunându-se şi un mecanism de fricţiune.

3.MEDICAMENTELE -preparate medicamentoase tonice ce conţin fier;Vitamina C;Aspirina

5.PRACTICILE DE IGIENĂ DENTARĂ-Prin definiţie eroziunea apare în absenţa plăcii.Implicaţia

clinică a acestei constatări este că periajul imediat după orice provocare acidă poate accelera pierderea
de structură dentară

6. CURA DE SLĂBIRE-Combinarea consumului de băuturi acide cu un flux salivar redus şi asociat

unei cure de slăbire creşte riscul pentru eroziune

D.FACTORI INTRINSECI- acţiunea acizilor gastrici sau a conţinutului gastric care ajung în
cavitatea orală şi pe dinţi ca rezultat al vomei, regurgitării, refluxului gastroesofagian (RGE) sau
ruminării.

5.Eroziunea dentară: diagnostic pozitiv şi diferenţial

Eroziunea dentara apare ca urmare a demineralizarii matricei anorganice a dintilor.
In managementul clinic al acestei leziuni se va apela la:
-Evaluarea clinica a localizarii, gravitatii si activitatii patogene;
-Fotografii intraorale si studiul de model;
-Teste salivare in ce priveste cantitatea si ph-ul;
-Istoricul medical amanuntit;
 -Istoricul dietei in ultimele 5 zile incluzand si un sfarsit de saptamana in ce priveste cantitatea
si calitatea tuturor alimentelor si bauturilor.
Consideratii privind anamneza in eroziunile dentare:
- Dieta: fructe acide, citrice, sucuri din fructe acide, castraveti murati, sosuri pentru salate,
bauturi pentru sportivi, otet, bauturi carbogazoase si necarbogazoase, bomboane acide, alcool,
tablete efervescente cu vitamina C.
-Simptome gastrice: varsaturi, eructatii, gust acid in gura, dureri gastrice (dimineata) , orice
semn de anorexie, ruminatii.
-Medicatia: tranchilizante, anti-emetice, anti-histaminice.
-Saliva: rata fluxului salivar stimulat, capacitatea tampon salivara, ph-ul, radioterapia in
regiunea capului si a gatului precum si tulburarile glandelor salivare.
-Expuneri profesionale la mediul aicd
-Igiena dentara: duritatea periutei, tehnica, momentul periajului, frecventa si durata periajului.
La examenul clinic al dintilor anteriori se pot observa urmatoaele aspecte: o deformare in
suprafata si conturul coroanei; o crestere a transluciditatii incizale; margini incizale “ciupite”,
zone unde smaltul lipseste si expunerea pulpei dentare.

Semne clinice ale eroziunilor:

-Poate fi declansata de rece, cald, dulce.
-Poate fi continua, provocata de cei mai mici stimuli.
-Dintii au o culoare galbuie, smaltul este mai subtire.
-Dintii anteriori apar mai transparenti la nivelul marginii incizale.
-In stadii mai avansate apar mici fisuri si rugozitate la nivelul marginii incizale.
-Obturatiile par a fi inaltate

Diagnosticul diferenţial al eroziunii dentare se poate face cu:

-abraziunea fiziologică sau patologică;
       -distrofiile dentare;
-caria dentară.

6.Eroziunea dentară: metode preventive şi terapeutice

Măsuri preventive individuale în eroziunea dentara indiferent de etiologie
-Perie de dinţi cu duritate medie,
-Paste de dinţi puţin abrazive, cu fluor şi bicarbonat,
- Nici un fel de periaj imediat după orice provocare acidă,
- Tehnică de periaj fără presiuni exagerate,
- Gel cu fluor neutru concentrat (1-2% F), de 2 ori pe săptămână,
- Gume de mestecat, fără zahăr, preferabil cu de bicarbonat, uree, utilizate alternativ cu cele
ce conţin fluor pentru a stimula fluxul salivar după un atac acid.
Măsuri preventive profesionale în eroziunea dentară indiferent de etiologie
-Informarea pacientului şi instrucţia lui in ceea ce priveşte cauzele eroziunii
-Consilierea pacientului privind tehnicile si produsele de igienă orală cele mai indicate
-Îndepărtarea profesională a coloraţiilor pentru a descuraja utilizarea de către pacient a
pastelor foarte abrazive
-Aplicarea de lacuri cu fluor pe leziunile erozive incipiente de 4 sau mai multe ori pe an , in
funcţie de stadiul de activitate al leziunii
-Monitorizarea progresiei eroziunii la fiecare 6 luni, comparând stadiul respectiv cu cel iniţial
înregistrat pe modele
Măsuri preventive recomandate în controlul aportului şi reducerea expunerii la acid
-Reducerea expunerii la acid prin scăderea frecvenţei aportului de acid şi a reducerii timpului
de contact: doar la mesele principale
-Evitatarea alimentelor şi băuturilor acide ca ultim aliment înainte de culcare
-A se evita stagnarea sau barbotarea băuturilor acide în gură
-Consumul acestora cu paiul, asigurându-se că nu există contact cu nicio suprafaţă dentară
-Alegerea unor băuturi bogate în calciu sau băuturi pentru sportivi modificate şi a unor
alimente cu potenţial eroziv minim; mesele se finalizează cu alimente alcaline.
-Evitarea unor alimente sau băuturi care pot induce refluxul gastro-esofagian: vin, citrice, oţet,
alimente grase prăjite, tomate, cafea, ceai negru, ciocolată

Tratamentul restaurativ presupune utilizarea materialelor cu efect carioprofilactic si care

elibereaza lent fluor: ciment glasionomer incarcat cu fluor, rasini compozite cu liner din
ciment glasionomer si adeziv dentinar. Se pot utiliza de asemenea fatetele din diferite aliaje:
Cr-Ni, rasini compozite si portelan. Pe fetele palatinale ale dintilor maxilari sunt mai indicate
fatetele metalice sau din compozit datorita efectului excesiv abraziv al celorlalte materiale.

7.Abraziunea dentară cervicală: etiopatogenie

Reprezintă uzura dentară patologică prin procese mecanice anormale implicând introducerea
repetată de obiecte şi substanţe străine în gură, luând contact cu dinţii
A. Factori ce ţin de pacient: tehnica de periaj;
a. frecvenţa periajului şi durata lui
b. forţa aplicată şi tehnica folosită,
c. zona(hemiarcada) în care se începe periajul.
B. Factori ce ţin de material: tipul de material
a. duritatea perilor
b. designul perilor
c. flexibilitatea şi lungimea mânerului,
d. abrazivitatea pastei,
e. pH-ul pastei,
f. cantitatea de pastă folosită.
ETIOLOGIE:
-Parafuncţii cauzate de pierderea dinţilor;
-Lucrări gnato-protetice incorecte;
-Anomalii ocluzale;
-Bruxism;
-Acţiunea unor factori socio-profesionali negativi;

8.Abraziunea dentară cervicală: diagnostic pozitiv şi diferenţial

Diagnosticul pozitiv se va pune pe baza anamnezei si a examenului clinic minutios
realizate. Leziunile cervicale datorate fortelor abrazive au in general margini bine definite si
ascutite, o suprafata dura si neteda care poate prezenta zgarieturi sau denivelari, spre
deosebire de leziunile erozive care sunt sub forma de disc si largi, cu margini mai putin
definite si cu smaltul inconjurator neted, stralucitor fara creste de dezvoltare. Leziunile
abrazive nu au placa si nu sunt colorate. Leziunile cervicale sunt recunoscute si definite prin
forma lor. Astfel tipurile obisnuite de leziuni abrazive sunt:
- santuri cu planseu plat;
- defecte care au forma de C pe sectiune cu plansee rotunde;
- defecte cu peretii subminati, cu un perete plat cervical si unul ocluzal
semicircular;
- santuri tipice sub forma de V cu pereti oblici care se intersecteaza axial
Diagnosticul diferential se face cu eroziunea si cu atritia. Spre deosebire de abraziune, prin
atritie se formeaza fatete cu o suprafata plana, cu margini bine delimitate si circumscrise,
avand un corespondent perfect pe dintii antagonisti.

9.Abraziunea dentară cervicală: metode preventive şi terapeutice

Sugestii pentru pacienti:
-evitarea folosiitii unei mari cantititi de pasta sau reaplicarea unei noi cantitati de pasta in
timpul aceluiasi periaj.
-evitarea periutelor foarte dure sau foarte moi(vechi) cu per ice au capatul rotunjit.
-evitarea unui periaj agresiv cu forta si timp indelungat
- evitarea periajului imediat dupa un atac acid alimentar
-evitarea unui flossing excesiv sau utilizarea incorescta a altor dispositive de igiena
interdentara.
-evitarea folosirii scobitorilor la nivelul gingiilor
Tratament
Tratamentul curativ şi profilactic trebuie să urmărească în primul rând îndepărtarea factorilor
etiologici şi creearea condiţilor favorabile de oprire în evoluţie şi remineralizare a leziunilor.
-Recomandarea schimbării metodelor de periaj a dinţilor, determinată de dorinţa pacientului
de a coopera,
-Fluoarizari in vederea reducerii hipersensibilitatii dentinare
-Tratamentul restaurativ: provizoriu- glasionomer, definitiv-compozit
Leziunile necariogene de colet deseori se complica cu leziuni carioase sau fenomene de
hipersensibilitate dentara, deacea tratamentul va fi complex, vizand toate manifestarile
patologice asociate

10.Abfracţia dentară cervicală: etiologie, diagnostic, tratament

Etiologie: fortele excentrice aplicate pe suprafata ocluzala genereaza stress concomitent si
la distanta. Aceste forte pot fi statice: produse de deglutitie sau ciclice produse de masticatie.
Distructia tesuturilor dentare depinde de magnitudinea, durata, directia, frecventa si locatia
fortelor aplicate supra dintilor. Aceste forte sunt forte secundare malocluziei , activitatii
anomale a limbii si deglutiei anormale- daca limba preseaza dintii in timpul deglutiei apar
bule de saliva prin spatiile aproximale. De asemenea, prezenta fatetelor ocluzale,
interferentelor ocluzale, contactelor premature, bruxismului se asociaza cu aparitia
abfractiei.
Unele leziuni s-ar datora unor forţe ocluzale aplicate excentric ca în timpul unor parafuncţii
(bruxism). Odată ce dintele se îndoaie, stressul de întindere poate provoca ruperea legăturilor
dintre cristalele de HA. provocând fisuri în smalţul şi dentina subiacentă.
Din punct de vedere al aspectului clinic abfractia este o leziune sub forma de pana,
asemanatoare abraziei ce se intinde de-a lungul liniei cervicale unde stratul de smalt este
subtire si casant.
Diagnosticul se pune pe seama anamnezei, examenului clinic cu atentie pentru a nu confunda
abfractia dentara cu abrazia dentara. Aceste leziuni au anumite caractere :
-leziunea trebuie sa fie localizata la sau langa centrul de rotatie al dintelui, punct care in momentul
pierderii sprijinului osos migreaza de la nivelul coletului spre apical;
-forma de pana a leziunii;
-leziunea este proportionala cu marimea si frecventa fortelor laterale aplicate asupra dintelui;
-conturul leziunii si inclinarea marginii ocluzale va corespunde cu orientarea planului de
contact ocluzal.
Tratament
1. Preventiv : identificarea si corectarea parafunctiilor (prin constientizare, tratament psiho-
terapeutic), folosirea gutierelor pentru relaxare musculara si a unguentelor miorelaxante,
analizarea ocluziei cu indepartarea contactelor premature
2. Managementul hipersensibilităţii dentinare cervicale: Opţiuni reversibile :paste
desensibilizante, lacuri, solutii si geluri cu fluor, oxalati ferici, de aluminiu, de potasiu,
precipitate proteice Opţiuni ireversibile : CGI, rasini umplute si neumplute, lambouri si grefe
parodontale, pulpectomii si obturatii radiculare

11.Adeziunea răşinilor composite la smalţ

Adeziunea la smalţ este mai uşor de obţinut decât la dentină. Smalţul conţine în special
hidroxiapatită, care are o energie de suprafaţă mare, în timp ce dentina este compusă din 2
substraturi distincte: hidroxiapatită şi colagen care la rândul lui are o energie de suprafaţă
mică. Smalţul poate fi desicat pentru a obţine o suprafaţă adezivă hidrofobă datorită faptului
că nu există o circulaţie directă care să readucă fluid la sediul respectiv.
Gravajul acid transforma suprafata neteda a smaltului intr-o suprafata neregulata cu o energie
de suprafata crescuta cu aproximativ 2 ori mai amre fata de o suprafata negravata acid.
Rasinile compozite cu vascozitate scazuta se comporta ca niste agenti bonding care umezeste
suprafata smaltului si este atras in microporozitati prin atractie capilara.
Bizotarea marginilor. Face parte din realizarea formei e adeziune,deoarece ea creste atat
suprafata de smalt supusa conditionarii,cat si eficienta gravarii acide,atacan astfel mai multe
corpuri primatice in axul lung al lor si obtinand un relief de tip I.
Datorita acestor calitati bizotarea in restaurarile fizionomice asigura o etanseitate
marginala superioara legaturii cap la cap.
Prin bizotare putem include defectele marginale minore amelare vecine si asigura o
calitate estetica superioara prin crearea unei zone de crestere graduala a grosimii materialului
de la margine spre miezul obturatiei.

12.Adeziunea răşinilor composite la dentină

 Adeziunea rasinilor compozite la dentina se face pe baza sistemului de adezivi dentinari
alcatuit din monomeri rasinosi cu o vascozitate scazuta, ce se aplica pe suprafata dentinara,
anterior conditionata si/sau tratata cu primer. Legaturile se fac cu faza anorganica,
hidroxiapatita care este mai putin reprezentata ca la smalt, fiind insa posibile si legaturi
chimice cu faza organica (colagenul dentinar). Adezivul va avea o structura bipolara, si
anume: o grupare metacliat ce va polimeriza chimic cu rasina compozita si o grupare reactiva,
ce va reactiona chimic cu faza organica sau anorganica a tesutului subiacent.
Pentru a permite adeziunea la matricea dentinara este necesara indepartarea smear-
layerului care se realizeaza prin conditionarea acida. Pentru eliminarea smear-layerului s-au
utilizat mai multe tipuri de acizi: acid citric 10% + clorura ferica 3%, acid maleic 10%, solutie
apoasa de acid nitric 2.5%. Al doilea obiectiv al conditionarii acide este demineralizarea
matricei dentinare superficiale, crescand porozitatea dentinara pentru a permite inflitrarea
rasinii adezive de suprafata. Porozitatile dentinare sunt create prin dizolvarea cristalelor de
HA, despartindu-le de componenta colagenica a matricei dentinare, care impreuna cu adezivul
vor forma un strat hibrid. Al treilea obiectiv al conditionarii acide este curatirea suprafetei
dentinare care poate fi contaminata cu sange sau alte lichide rezultate din prepararea
suprafetei dentare.
Adezivii dentinari au fost impartiti in functie de momentul aparitiei lor, a compozitiei
chimice si a puterii de adeziune in mai multe generatii. Adezivii primei generatii au o putere
de adeziune slaba, erau hidrofobi si se legau direct de smear-layer. Generatille urmatoare au
dezvoltat puteri de legatura mai mari si o capacitate de penetrare mult mai mare in dentina
demineralizata. (Allbond). Toate aceste sisteme au in comun utilizarea unor conditioneri
dentinari si a unor agenti de umezire – primeri. Recent, au aparut sistemele adezive amelo-
dentinare monocomponente, care se aplica dupa condtionarea acida totala si simultana atat a
smaltului cat si a dentinei timp de 15-20 sec. In acest sistem, primerul si adezivul sunt
incorporate in acelasi flacon (Prime-Bond).

13.Metode actuale de restaurare coronară bioadezivă în patologia odontală

complexă: consideraţii estetice
Pentru o estetica perfecta trebuie sa luam in ccalcul:
I. a)Înălţimea feţei
b) Lungimea buzei
c) Mobilitatea buzei
d)Simetria
e) Planul incizal
f) Planul ocluzal posterior
g) Coridorul vestibular
e) Buza inferioară
f) Buza superioară
g) Asimetria buzelor
II.PLASAREA MARGINII INCIZALE LA INCISIVII MAXILARI CENTRALI
1. În timpul unui surâs plin, marginea incizală a dinţilor maxilari anteriori trebuie să fie
încadrată de buza inferioară.
2. În timpul unui surâs plin, cuspizii vestibulari ai dinţilor posteriori maxilari, trebuie să
asigure o progresie vizuală de la vârful caninului fără trepte în sus sau în jos.
3. În repaos lejer (pacientul spune „M” sau „Emma”), la femeia adultă tânără vor fi expuşi
aprox. 3-4mm. a marginii incizale a incisivilor maxilari, iar la bărbat 1-2mm.
4. Când pacientul pronunţă „E” va trebui să apară un spaţiu între buza superioară şi cea
inferioară. Dacă mai puţin de 50% din spaţiu este ocupat de incisivii centrali maxilari, dinţii
pot fi lungiţi din motive estetice. Totuşi dacă mai mult de 70% din spaţiu este ocupat de
incisivii centrali maxilari, alungirea dinţilor maxilari anteriori nu va produce in efect estetic
plăcut
5. Când pacientul spune „F” sau „V” marginea incizală a incisivilor centrali vor trebui să
atingă uşor marginea umedă/uscată a buzei inferioare.
Trebuie respectate :conturul vestibular al incisivilor maxilari, conturul lingual al incisivilor
maxilari, zenitul gingival, zonele de contact interproximale, ambrazurile incizale.
III. CONFIGURAŢIA MARGINII INCIZALE MAXILARE ŞI MORFOLOGIA DENTARĂ.
-Forma marginii incizale maxilare (vestibulolingual)
-Efectul de halou
-Forma marginii incizale mandibulare
-Simetria conturului
-Conturul vestibular al incisivilor maxilari
IV. PROPORŢIA ŞI LUNGIMEA INDIVIDUALĂ A DINTELUI
Incisivii centrali maxilari reprezintă piesa centrală a zâmbetului. Lungimea medie a
incisivului central maxilar este între 10-12mm.
Raportul înălţime/lărgime la incisivul central maxilar ar trebui să fie de 1.2 până la 1.0. Cu
alte cuvinte, încisivul central trebuie să aibă o lăţime egală cu 75% din înălţimea sa.
Raportul l/L a IC variază de la 0.75 la 0.8; o valoare mai mică de 0.6 crează un dinte îngust şi
lung şi una mai mare determină un dinte lat şi scurt
Grosimea VL prezintă variaţii mari, mergând de la 2.5mm la 3.3mm pentru IC maxilari.

14.Caracteristici de bază ale dinţilor anteriori în funcţie de vârstă

Dinţii naturali, în special în zona anterioară, suferă modificări odată cu vârsta care interferă
direct cu aspectul şi culoarea lor.
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii tineri
-la vârsta de 10 ani, smalţul prezintă o nuanţă coloristică aproape albă ca laptele, este
strălucitor şi translucid
-textura suprafeţei smalţului este accentuată, astfel încât reflectând mai multă lumină par mai
albi şi mai strălucitori
-smalţul dinţilor pacienţilor tineri în general prezintă un efect opalescent
-dentina este mai deschisă cu numai câteva mici variaţii coloristice
-tubulii dentinari au un diametru mai mare
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii adulţi
-la vârsta de 20 de ani, smalţul este mai puţin alb, prezintă o transluciditate crescută iar
conţinutul albăstrui sau portocaliu al luminii devine mai vizibil
-la vârsta de 40 de ani, nuanţele albastre sau portocalie şi transluciditatea mai mare devin mai
evidente
-aceşti dinţi prezintă o micro şi macrotextură a suprafeţei de smalţ, reflectând astfel mai puţin
lumina şi părând astfel mai închişi
-dentina este mai groasă şi mai închisă (saturată) decât aceea a dinţilor tineri şi chiar poate fi
expusă în regiunea marginii incizale
-tubulii dentinari au un diametru mai mic decât la vârsta de 10 ani
Caractere fundamentale ale dinţilor la pacienţii în vârstă
-la vârsta de 70 de ani, transluciditatea smalţului creşte şi se observă o schimbare in tenta
coloristică de la albăstrui la lila sau gri
-microtextura de suprafaţă practic dispare, în timp ce macrotextura devine considerabil mai
redusă, ceea ce va face ca dintele să reflecte mai puţină lumină şi să pară mai închişi ca la 40
de ani
-pe marginea incizală, structura dentinei subiacente pare ca un perete plat
-dentina este relativ mai închisă şi mai puţin opacă decât la dinţii pacienţilor tineri şi adulţi

15. Tehnici moderne de restaurare coronară cu răşini compozite în zona

anterioară: refacere prin metoda ghidului siliconic
Un tip bun de matrice pentru dinţii anteriori fracturaţi, pentru închiderea sau reducerea
diastemelor, leziuni carioase extinse sau înlocuirea unor restaurări nefunctionale , corectarea
unor anomalii de forma, pozitie, structura, poate fi confecţionat din material de amprentă cu
vâscozitate crescută. Acest ghid siliconic, poate fi realizat pe restaurările de diagnostic sau pe
wax-up realizate pe modelele de studiu.
În ambele cazuri, dintele trebuie să fie restaurat neadeziv cu răşini compozite sau cu ceară.
Această refacere, trebuie preferabil, să fie conformă cu toate necesităţile privind forma şi
mărimea dinţilor de restaurat
O atenţie deosebită va fi acordată definirii porţiunilor palatinale şi proximale ale
reconstrucţiei (restaurare de diagnostic).
După refacerea dinţilor de restaurat (fie direct în gură sau pe modele) se va face o amprentă
din silicon vâscos fără portamprentă a tuturor dinţilor care se va întinde pănă în zona
premolarilor.
După ce materialul a făcut priză, amprenta se îndepărtează de pe câmp şi cu ajutorul unui
bisturiu va fi secţionată în direcţie mezio-distală.
Secţiunea trebuie să fie realizată într-un astfel de mod încât să fie îndepărtată numai porţiunea
care acoperă suprafaţa vestibulară a dinţilor.
Este important ca marginea incizală să fie păstrată în amprentă.
Avantajele ghidului de silicon în timpul inserării răşinii compozitului
-crează o separare bine definită pentru inserarea primului strat de răşină în zona smalţului
palatinal, proximal şi incizal
-facilitează determinarea grosimii răşinii pentru smalţul palatin
-facilitează crearea unui “halou opac” în regiunea marginii incizale
-permite operatorului să prevadă lungimea dintelui
-facilitează crearea unor mameloane dentinare şi zone translucide în regiunile proximale şi
incizale
-face posibilă vizualizarea grosimii răşinii pentru dentină
-minimalizează riscul interferenţelor ocluzale permiţând o ajustare”anterioară, preliminară” a
restaurării
-facilitează definirea suprafeţei palatinale a restaurării
-minimalizează etapele de finisare şi lustruire în regiunea palatinală a restaurărilor
inhibarea polimerizarii stratului superficial de catre O2
16.Criterii de evaluare a calității restaurărilor din rășini compozite
1. Modificări de culoare ale obturaţiei
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
-obturaţie invizibilă fără oglindă;
-obturaţie sesizabilă cu oglinda;
- diferenţa mare de tentă, nuanţă sau transluciditate între obturaţie şi ţesuturile dentare
vecine
2.Modificări ale coloraţiei marginale
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
• absente;
• prezente;
• penetrante în profunzime.
3. Adaptarea marginală
La examenul clinic poate fi:
• acceptabilă;
• deficientă;
• obturaţia mobilă.
4. Modificări ale morfologiei funcţionale
In urma examinării clinice se pot întâlni următoarele situaţii:
• conformă cu morfologia naturală;
• decalare în profunzime în raport cu suprafaţa normală;
• descoperirea dentinei sau a materialelor utilizate în protecţia organului
pulpo-dentinar.
5. Carii secundare marginale
Situaţii clinice posibile:
• absente;
• carie iniţială;
• carie clinică.
Având în vedere toate aceste criterii, restaurările au fost clasificate în:
 • restaurări corecte ce corespund tuturor exigenţelor;
• restaurări acceptabile care pot fi menţinute pe loc dar prezintă unul sau
mai multe defecte minore fiind monitorizate în cursul vizitelor de dispensarizare;
pot fi reparate când este cazul;
• restaurări inacceptabile care necesită o înlocuire imediată pentru că riscă să
producă leziuni ale dinţilor restauraţi, sau ale ţesuturilor din jur.

17.Criterii e evluare a calității restaurărilor din amalgam

1. Adaptarea marginală Atunci când apar goluri sau şanţuri marginale acestea sunt rezultatul
deteriorării interfeţei smalţ/amalgam, ca rezultat al unei uzuri exagerate, al unei fracturi sau
preparări incorecte. Sunt vizibile la inspecţia directă, retenţionează colorantul, iar la palpare
cu sonda avem senzaţia de “agăţare” a vârfului ei.
2. Suprafaţa obturaţiei Dacă iniţial s-a făcut corect finisarea şi lustruirea obturaţiei,
amalgamul va prezenta o suprafaţa netedă, lucioasă, neretentivă pentru biofilmul bacterian, cu
un aspect estetic superior. Dacă la o obturaţie proximo-ocluzală se observă o soluţie de
continuitate ce apare în zona istmului, este un semn sigur al existenţei unei fracturi în
amalgam. În acest caz obturaţia este defectă, trebuind să fie înlocuită
3. Realizarea reliefurilor anatomice: contururi vestibulare sau linguale:
- dacă convexitatea ecuatorului dintelui pe aceste suprafeţe este exagerat realizată, dintele va
retenţiona placa sub ecuatorul clinic. Astfel de obturaţii se indică a fi reconturate. Dacă aceste
convexităţi sunt insuficiente, prin impactare alimentară directă vor fi lezate ţesuturile
parodontale marginale. În acest caz obturaţia va fi înlocuită.
• contururi aproximale: Ele vor contribui la realizarea unei ambrazuri ocluzale corecte şi a
unui punct de contact funcţional. Altfel, papila interdentară va fi inflamată prin impactare
alimentară. În funcţie de situaţia clinică respectivă, obturaţia fie va fi reconturată, fie va fi
înlocuită;
- punctul de contact va trebui să fie strâns, punctiform şi situat la un nivel corect, formând o
ambrazură gingivală funcţională.
• relieful ocluzal:- existenţa unor zone foarte strălucitoare, punctiforme sau alungite pe
suprafaţa unei obturaţii de amalgam indică existenţa unui contact prematur sau a unei
interferenţe active.
4. Modificări de culoare marginală: în cazul unor obturaţii de amalgam aproximale, uneori
se observă o culoare albastră care transpare în special la nivelul pereţilor verticali, fie
vestibular, fie lingual. Din motive fizionomice, la unii pacienţi putem indica înlocuirea unei
astfel de obturaţii