Managementul bolnavilor

cu carii explozive
 Fig. 1 Aprecierea riscului c arios; balanţa între factorii protec tori şi c ei patologic i
APRECIEREA RISCULUI CARIOS NECESITĂ O ÎNŢELEGERE A NATURII CHIMICE A
DEMINERALIZĂRII ŞI REMINERALIZĂRII ŞI CUM ACESTEA SUNT AFECTATE DE CĂTRE PH,
FLUOR, SALIVĂ, PELICULA DOBÂNDITĂ ŞI MEDIU BACTERIAN.
LA TOŢI INDIVIZII EXISTĂ UN ECHILIBRU UNIC ÎNTRE COMPONENTELE
PATOLOGICE ŞI CELE PROTECTIVE, CEEA CE DETERMINĂ RISCUL ŞI ÎN CELE DIN URMĂ
BOALA (FIG. 1).
 Aprecierea riscului carios şi
echilibrul cariilor
Fiecare dintre aceşti factori – de exemplu pH-
ul, xerostomia, o dietă bogată în zaharuri,
alimentaţia dintre mese frecventă, lipsa fluorului şi
prezenţă organismelor patogene – pot afecta
riscul de carii al pacientului. Chiar şi la indivizii
sănătoşi, acest echilibru delicat între
demineralizare şi remineralizare poate fi modificat
de câteva ori pe zi.
 Aprecierea riscului carios şi
echilibrul cariilor
Cel mai simplu mod de a realiza o apreciere a riscului carios (CRA) este de a
vizualiza Figura 1 şi a aprecia „cantitativ” factorii patologici şi protectivi ai
pacientului.
Medicii trebuie să folosească fiecare părticică de informaţie relevantă atunci
când intervievează şi examinează fiecare pacient, inclusiv istoricul medical,
dentar şi social; cantitatea de bacterii patogene (cariogene); fluxul salivar;
obiceiurile alimentare; igiena orală şi toate sursele de acizi.
De partea protectivă a balanţei cariilor, trebuie să se caute cantitatea
adecvată de salivă, ce include calciu, fosfat şi fluor folosirea agenţilor
antimicrobieni, produse cu xylitol şi bicarbonat de sodiu şi obiceiuri alimentare
sănătoase.
 Tratamentul medical al bolii
carioase
 Este important din punct de vedere clinic să se determine în mod corect tipul şi
profunzimea leziunii carioase, deoarece atunci când cariile sunt detectate într-un
stadiu precoce, suprafaţa smalţului poate să nu fie cavitată şi medicul poate să se
decidă să folosească mai degrabă metodele medicamentoase de tratament, în loc
de cele chirurgicale. Aceste intervenţii chimice folosesc fluorul şi agenţii
antibacterieni, cum ar fi clorhexidina şi xylitolul.
 Fluorizarea topică este un agent terapeutic eficient folosit în mod obişnuit, capabil
să prevină şi să redreseze procesele carioase. Efectele sale sunt responsabile de
scăderea cariilor dentare din ultimele două decenii. Combate cariile prin trei
mecanisme: inhibă placa bacteriană, inhibă demineralizarea şi stimulează
remineralizarea, creând o suprafaţă rezistentă la carii, numită fluorapatită. Cu toate
că remineralizarea se poate produce şi fără fluor, folosirea acestuia accelerează şi
stimulează procesul.
 În 1994, lacurile cu fluor au fost aprobate de FDA şi au fost adăugate listei de
produse cu fluor accesibile medicilor. Lacurile cu fluor sunt o soluţie concentrată de
fluor (22.600 ppm) într-o bază de răşini, care se aplică pe dinţi în contact prelungit.
 Caracteristicile ecosistemului oral la pacientii cu
carioactivitate crescuta:

• Cantitate crescuta de
bacterii cariogene Dezechilibru major
• dieta neechilibrata,
intre procesele de
demineralizare si
bazata pe glucide remineralizare
fermentabile  
• scaderea marcata a Esecul tratamentului
restaurator traditional,
capacitatii de aparare prin aparitia leziunilor
salivara carioase primare si
recurente
Modelul medical de tratament in cazul pacientilor
cu carioactivitate crescuta

• Obiective:
• primare:
– indepartarea factorilor etiologici si predispozanti
– stimularea proceselor de remineralizare in
defavoarea celor de demineralizare

• secundare:
– refacerea morfo-functionala optima
 Modelul medical de tratament

• Controlul activitatii bolii

• Metode
carioase
 – profilactice 
terapia de restaurare Tratamentul leziunilor prin
tranzitorie a leziunilor materiale de obturatie
carioase de lunga durata sau
terapie de acoperire
 Tratamentul restaurator tranzitoriu al
leziunilor carioase – aplicarea unor obturatii pe
durata limitata (1-6 luni) pentru leziunile carioase
cavitare
Controlul activitatii bolii carioase
•  • 
Stoparea evolutiei Stoparea descarcarilor
leziunilor carioase de bacterii cariogene din
– precizarea nisele ecologice
diagnosticului si
stabilirea
tratamentului –
transformarea cariilor
acute in carii cronice
PREZENTARE DE CAZ
• A.D., 19 ani
• DMF 7,1%;
• DMFS 22%
• Numarul leziunilor noi
aparute: 10
• Tiparul de evolutie: pe
suprafete netede (11
leziuni)
• Indicele de placa
bacteriana din spatii
proximale: 45%
 Caz nr 2
• F.E., 12 ani
• DMF: 64%
• DMFS: 29%
• Numarul
leziunilor noi
aparute: 15
• Tiparul de
evolutie: pe
fetele proximale
• Rata de formare
a placii: 30%
Caz nr. 3.
• Nivelul Streptococilor:
950.000 UFC/ml; Nivelul
Lactobacililor: 90.000
UFC/ml
• La o luna, nivelul
Streptococilor: 400.000
UFC/ml; Nivelul
Lactobacililor: 10.000
UFC/ml
• La doua luni, nivelul
Streptococilor: 150.000
UFC/ml; Nivelul
Lactobacililor: 3.000 UFC/ml
 În vederea alegerii masurilor profilactice, trebuie de ştiut că
eficacitatea preparatelor carioprofilactice ǐn mare măsură
depinde de cariorezistenţa ţesuturilor dentare.
EXEMPLU: Risca cariogen foarte mare(post-iradiere).
• Problemele de mineralizare şi maturare reprezintă veriga
principală în profilaxia şi tratamentul cariei dentare. Un rol
important în mineralizarea smalţului îl are fluidul oral, a cărui
capacitate de remineralizare a fost dovedită printr-o serie de
cercetări clinico-experimentale.
• La nivelul cavităţii orale, procesele de re- şi demineralizare
sunt într-un echilibru dinamic permanent. În cazul implicării
unor factori, cariogeni balanţa se înclină în favoarea
demineralizării.
• Starea de rezistenţă scăzută a ţesuturilor dentare şi activitatea
cariogenă ce rezultă în urma perturbării rezistenţei nespecifice
a organismului, datorată unor afecţiuni somatice generale, este
numită situaţie cariogenă (V.K. Leontiev).
 Situaţia cariogenă se instalează atunci când unul sau mai mulţi
factori cariogeni acţionează asupra dintelui şi îl fac sensibil la
acţiunea acizilor. Factorul iniţiator îl constituie microflora cavităţii
orale şi prezenţa sursei de hrană (glucide în exces) care vin în
contact cu ţesuturile dentare. În condiţiile unei rezistenţe scăzute a
ţesuturilor dentare situaţia cariogenă se dezvoltă mai uşor şi mai
rapid.
Clinic, situaţia cariogenă este însoţită de următoarele
simptome:

• starea deficitară de igienă orală;

• placă dentară şi/sau tartru abundent;
• anomalii dentare de poziţie prin înghesuire sau malocluzii;
• sângerare gingivală.
 Cu toate acestea, chiar şi în regiunile cu incidenţă crescută la carie, pot fi
întâlnite persoane unde îmbolnăvirea prin carie este absentă, ceea ce permite
o separare a unei grupe cariorezistente.
În acelaşi timp există persoane la care intensitatea de afectare prin carie
este semnificativ mai mare decât media, acestea fiind repartizate în grupa de
pacienţi cariosusceptibili.
Cariorezistenţa şi cariosusceptibilitatea vor fi privite sub aspectul
interrelaţionării. La fel ca factorii cariogeni (locali şi generali), acestea pot avea
dinamici diferite. Apariţia unui proces carios este posibilă sub acţiunea mai
multor variante interrelaţionale. La persoanele cariosusceptibile procesul
patologic apare mai des şi mai rapid şi este influenţat de starea generală a
organismului în perioada de formare şi maturizare a dinţilor.
Coexistenţa cariei cu diverse afecţiuni generale nu va influenţa
semnificativ structura şi compoziţia dinţilor deja erupţi, ci va perturba evoluţia
procesului carios, modificând compoziţia şi calităţile salivei.
Factorii de rezistenţă şi sensibilitate la carie sunt rezultatul anumitor
interacţiuni dintre nivelul suprafeţelor dentare cu fluidul oral. Dacă în timpul
unei demineralizări progresive factorii cariogeni îşi pierd din intensitate sau
dispar, este posibilă încetarea demineralizării. Apariţia unui proces carios poate
fi influenţată de mai mulţi factori, iar în cazul prezenţei unor condiţii favorabile
ei devin cauza îmbolnăvirii.
 Cariorezistenţa (rezistenţa dinţilor la carie) este asigurată de:
• compoziţia chimică şi structura smalţului şi a celorlalte ţesuturi;
• prezenţa peliculei dobândite;
• compoziţia chimică optimă a salivei şi activitatea ei mineralizatoare;
• fluide orale suficiente cantitativ;
• penetrabilitatea redusă a smalţului dentar;
• bună capacitate de autocurăţare dentară;
• caracteristicile plăcii dentare;
• bună igienă orală;
• alimentaţie echilibrată;
• formare şi dezvoltare corectă a ţesuturilor dentare;
• mineralizare la timp şi calitativă a smalţului după erupţie;
• factorii de apărare specifică şi nespecifică a cavităţii orale.
 Cariosusceptibilitatea (sensibilitatea dinţilor la carie) /245/ este
determinată de:
• maturare incompletă a smalţului;
• alimentaţie deficitară în proteine, macro- şi microelemente, exces de
glucide/403/;
• un aport de apă potabilă cu deficit în fluor;
• absenţa peliculei dobândite ????;
• compoziţia, concentraţia, vâscozitatea crescută, calitatea şi timpul de
secreţie defavorabil ale fluidului oral;
• structura şi compoziţia biochimică deficitară a ţesuturilor dure dentare;
• sistemul vasculo-nervos pulpar deficitar;
• deficienţe la nivelul sistemelor şi al funcţiilor generale ale organismului
în perioada de formare şi dezvoltare a ţesuturilor dentare;
• dezvoltare dentară incorectă ca urmare a unor îmbolnăviri somatice
generale.
• Un proces carios progresează dacă are loc o scădere a fluxului salivar;
se modifică calitatea salivei, creşte vâscozitatea. Invers, un proces carios
poate încetini sau chiar să se întrerupă în faza necavitară, în cazul unei
îmbunătăţiri calitative a salivei sau a normalizării vâscozităţii acesteia. O
concentraţie crescută în macro- şi microelemente salivare încetineşte, de
asemenea, un proces carios, iar o scădere a concentraţiei de elemente
minerale şi o creştere a concentraţiei de mucină determină progresia
cariei.
• Un smalţ neted, gros, cu structură densă şi microspaţii minime la nivelul
plasei interprismatice încetineşte evoluţia procesului carios. Fosetele,
şanţurile, fisurile, denivelările, smalţul subţire şi o structură mai puţin
densă favorizează un proces patologic cu evoluţie rapid progresivă. De
cele mai multe ori caria se dezvoltă în fisuri sau fosete incomplet
maturizate, ce reprezintă zone de risc la care se poate adăuga şi zona
coletului. V.K. Leontiev (1984, 1989) a arătat, prin cercetări clinice cu
ajutorul electrometriei, că procesul de maturare a smalţului este unul
dinamic şi depinde de particularităţile anatomice ale dintelui, locul de
amplasare, topografia zonei dentare şi alţi factori.
• Cel mai rapid se maturizează zonele incizo-ocluzale (4÷6 luni de la erupţia
dinţilor). Smalţul incizal al incisivilor şi caninilor se maturizează de două ori
mai repede decât cel din zona coletului. Timpul de maturizare a smalţului
din şanţuri şi fosete este mai lung şi depinde de gradul de spălare a dinţilor
de către salivă şi de acoperire a acestora cu placa dentară. O maturare
completă a fisurilor premolarilor şi molarilor survine la 2 luni după erupţia
acestora. În acest timp, în multe cazuri, în sistemul fisural apare procesul
carios şi se dezvoltă o distrucţie progresivă a acestuia. Odată cu
maturizarea smalţului apare condensarea structurală şi scăderea
variabilităţii acestuia ca rezultat al micşorării microporozităţilor, fapt
demonstrat şi în urma cercetărilor de măsurare a schimbului de ioni şi a
conţinutului de calciu şi fosfor din timpul procesului de maturizare a
smalţului.
• O densificare a smalţului este rezultatul unui aport de macro- şi
microelemente, ce modifică compoziţia chimică a smalţului, structura şi
calităţile acestuia (creşte microduritatea, scade sensibilitatea şi
penetrabilitatea în acelaşi timp). Aceste fapte explică de ce la vârstele tinere
creşte intensitatea de afectare prin carie în comparaţie cu vârstele înaintate.
 V.V. Nedoseco et al. (1987) au efectuat cercetări clinice şi de laborator privind
studiul rezistenţei dentare la carie. Nivelul de rezistenţă a fost stabilit luând în
considerare intensitatea de afectare a unor dinţi, separat sau pe grupe de dinţi şi
suprafeţele acestora. Au fost identificate patru grupe de rezistenţă la carie:

• Nivelul crescut de rezistenţă, întâlnit la pacienţii cariorezistenţi care nu prezintă carii

dentare sau boală parodontală. Viteza de secreţie a salivei acestora este de două ori
mai mare decât la pacienţii cariosusceptibili. Fluidul oral are o activitate
demineralizatoare scăzută, pH-ul salivar este predominant bazic, compoziţia se
caracterizează printr-un conţinut crescut de calciu total şi ionic şi relativ scăzut în
fosfat organic.

• Nivelul mediu de rezistenţă dentară la carie a fost stabilit la persoanele care prezentau
focare de demineralizare localizate pe premolari şi molari, uneori chiar şi pe canini, de
asemenea la persoanele cu un indice CAO = 9,09 ± 0,80 şi un indice de igienă a
cavităţii orale defavorabil. Viteza de secreţie salivară este de două ori mai mică decât
la persoanele cariorezistente, pH-ul salivar este bazic, saliva este suprasaturată în
hidroxiapatită cu 16,4% mai mult decât saliva persoanelor cariorezistente. Fluidul oral
se caracterizează printr-un conţinut crescut în fosfor anorganic şi o concentraţie mare
de ioni de calciu. În salivă există o cantitate importantă de sediment cu activitate
demineralizatoare. Conţinutul în calciu şi fosfor nu este diferit de cel al persoanelor
cariorezistente. Această grupă se caracterizează printr-o capacitate rapidă de
remineralizare.
• Nivelul scăzut de rezistenţă este întâlnit la persoanele cu un indice CAO =
17,65 ± 1,27. Sunt afectate prin carie toate grupele de dinţi, în afară de
incisivii inferiori. PH-ul salivar are o reacţie neutră. Saliva este
suprasaturată în calciu şi fosfaţi, dar mai puţin decât saliva persoanelor cu
nivel mediu de cariorezistenţă. Are şi un nivel crescut de calciu şi sodiu.
Placa dentară are o cariogenitate crescută. Indicele de igienă orală este
scăzut. Viteza de remineralizare a smalţului este destul de mare, dar viteza
de secreţie a salivei este de două ori mai mică decât la persoanele
cariorezistente.
• Nivelul foarte scăzut de rezistenţă dentară la carie este întâlnit la
persoanele cu cel mai crescut indice de igienă orală şi o viteză mică de
secreţie a salivei. Fluidul oral are un deficit de saturare de 10,3%, în
comparaţie cu persoanele rezistente la carie. Indicele CAO este = 29,9 ±
0,89 şi sunt afectate toate grupele dentare. Viteza de remineralizare a
smalţului este mult mai mică. Cariogenitatea plăcii bacteriene este mai
mare comparativ cu celelalte grupe. În fluidul oral avem un conţinut mai mic
de calciu total şi ionic comparativ cu celelalte grupe. Activitatea
demineralizatoare a salivei este ridicată. Odată cu înaintarea în vârstă,
scade numărul persoanelor cu un nivel mare de rezistenţă; atât la bărbaţi,
cât şi la femei predomină persoanele cu un nivel mediu sau scăzut de
rezistenţă.
• Îndepărtarea situaţiei cariogene are loc odată cu remisia îmbolnăvirii somatice
generale: îmbunătăţirea indicelui de igienă orală, îndepărtarea altor factori cariogeni
implicaţi (ex: schimbarea locului de muncă, alăptarea ş.a.). Aceste schimbări pot
determina o autoremineralizare cu dispariţia focarului carios, fără un aport
medicamentos extern. În focarul de demineralizare survine un aport de calciu, fosfor şi
fluor din fluidul oral, care are o activitate remineralizatoare şi o capacitate de
normalizare a penetrabilităţii smalţului, iniţial crescută ca urmare a acţiunii acizilor
organici.
• O situaţie cariogenă se caracterizează printr-o evoluţie rapidă cu afectarea dentinei şi
smalţului, prin prezenţa unei carioactivităţi decompensate, explozive.
• Natura polietiologică a procesului carios demonstrează complexitatea interrelaţională în
ecosistemul microorganismului uman: microflora orală – mediul înconjurător. Toate
elementele componente ale acestei structuri sunt interdependente.
• Cavitatea orală reprezintă o nişă ecologică în care, atât la persoanele sănătoase, cât şi
la cele bolnave, convieţuiesc permanent un număr mare de microorganisme diferite.
• Caracteristicile calitativă şi cantitativă ale peisajului bacterian al cavităţii orale
demonstrează că microorganismele se află într-o stare de echilibru dinamic atât cu
diferiţii co-membri ai microclimatului respectiv, cât şi cu complexul de factori ai
imunităţii locale, subliniind astfel caracteristica individuală de apariţie şi dezvoltare a
unui proces carios dentar la fiecare individ în parte .
 Utilizarea cementului glassionomer ЗМ™ ESPE™
Ketac™ Molar in temporizarea tratamentului anticarie prin
aplicarea de obturatii provizorii la pacientii cu risc carios
mare.

Proces carios Temporizare-obt uratie

glassionomer Ketaс™ Molar
 Endepartarea paritiala a
Obturatia din cement
glassionomerului in vederea restaurarii
glasionomer dupa 1 an
definitive cu material compozit
 Obturatia finala din Filtek™ Flow,
Aplicarea matricii si pregatirea
Filtek™ Р60, Filtek™ Z250 .
finala acavitatii.
Restaurarea finala dupa 1 an.
 Difuzia ionilor de fluor in tesuturile adiacente
determina accelerarea mineralizarii, scade
permiabilitatea dentinei, oprirea in evolutie a
procesului carios,impedicarea dezvoltarii microbiene.
Cementul glassionomer are capacitatea de a
absorbi ioni de fluor din diverse surse(pasta de dinti,
apa de gura) si eliberarea acestuia in faza de scadere a
pH.
Deasemenea se caracterizeaza prin capacitati
biologice superioare, lipsa unui efect toxic asupra
pulpei, adeziune chimica la tesuturile dure dentare,
adaptare marginala buna, usurinta in aplicare.
Stomatologia operativă trebuie să meargă mână în mână cu
tratamentul non-operativ pentru a controla progresia
ulterioară a bolii, în caz contrar restaurările având o mică
şansă de supravieţuire. A ignora tratamentul preventiv non-
operativ va fi d.p.d.v. biologic ilogic şi d.p.d.v. etic
inacceptabil. Controlul bolii trebuie privit ca un „tratament” al
procesului carios în diferite etape de desfăşurare .

Termenul de tratament preventiv non-operativ însumează toate

măsurile care încearcă să controleze progresia bolii. Poate
pentru unii termenul pare ilogic deoarece stricto sensu, a
preveni o boală înseamnă eliminarea ei(prevenirea difteriei
prin imunizare) şi nu este posibil să previi un proces ubicuitar
proces denumit proces carios dar este posibil să-i împiedicăm
efectele ce determină demineralizări extinse prin controlul
evoluţiei.

Orientarea modernă susţine că pacientul participă la controlul

destinului său dentar, deoarece el şi nu medicul influenţează
procesul carios.
 Şanţuri şi fosete

Suprafaţa dentară nu este nici

Restaurare Sigilare restaurată, nici sigilată şi nu prezintă
modificări de culoare

Suprafaţa dentară este colorată

sau prezintă pete albe

Suprafaţa are o mică Nu există cavitaţie ci

cavitate(< 0.5 mm.) sau doar o uşoară
Suprafaţa este cavitară,
o demineralizare moale demineralizare
cu pierderea structurii Dintele este colorat,
mai mare decât moale la palparea
dentare dimensiunea anatomică fără însă nicio cavitate
lejeră sau demineralizare
a şanţului sau a fisurii
cu sonda perceptibilă
la palparea lejeră
cu sonda
Dinte vital fără Implicare dentinară-Rx
Dinte devital implicare pulpară
DA NU Monitorizare
sau Monitorizare
Restaur/Extracţie Restaurare Restaurare sigilantă Sigilare sigilare
 Utilizarea clinică a fluorului în funcţie de riscul cariogen
SITUAŢIA CLINICĂ INDICAŢII DE APLICARE
Risc cariogen mic Dimineaţa şi seara pastă de dinţi cu fluor plus 12
aplicări lunare cu gel fluorurat

Protecţie crescută – tratament ortodontic, Dimineaţa şi seara paste de dinţi cu fluor asociate
aparate gnatoprotetice, graviditate clătiri zilnice cu apă de gură cu 0,02% NaF

Una – două cavităţi pe an, la vârste mai Dimineaţa şi seara pastă de dinţi cu fluor, asociate
mari de 7 ani cu clătiri de 2 ori pe săptămână cu apă de gură cu
0,02% NaF sau gel cu NaF 2% la 2 săptămâni

Trei sau mai multe cavităţi pe an, la Dimineaţa şi seara pastă de dinţi cu fluor, asociate
cu clătire zilnic înainte de culcare cu apă de gură cu
vârste mai mari de 7 ani 0,2%NaF, sau cu gel cu 2% NaF săptămânal

Copii sub 6 ani cu carioactivitate Periaj dentar supervizat de 2 ori pe zi cu pastă cu

fluor. Gel APF 1,23%: cantităţi foarte mici aplicate
crescută săptămânal pe dinţi de către părinţi.

Xerostomie, pacient programat pentru radioterapie, Dimineaţa şi seara pastă fluorurată. Clătiri cu NaF
operaţie sau medicamente ce afectează glandele 0,2% după masă şi seara sau gel APF 1,23% sau
salivare gel NaF 2% în fiecare seară. Salivă artificială

Eroziune severă- reflux acid, vomă, citrice în exces, Gel APF 1,23% aplicat personal seara în timpul
degustător de vin. fazei active de eroziune.
Dinţi hipersenzitivi Lacuri cu fluor. Se aplică gel cu NaF 2% de 2 ori pe
zi până se controlează sensibilitatea .
Pacienţi necooperanţi Aplicări personale supervizate în clinică, de 6 ori pe
săptămână, cu gel APF 1,23%.
Saliva sănătoasă conţine aceste minerale care se
ştie că încurajează:
”întărirea” smalţului dentar
reduce sensibilitatea
tamponează acizii din biofilmul bacterian
FIRMA “GC”” A INTRODUS PRODUSUL “GC TOOTH MOUSSE”
CARE ARE LA BAZĂ ACŢIUNEA TEHNOLOGIEI - RECALDENT (CPP-
ACP)
Recaldent-un complex revoluţionar ce
conţine:
-CPP: Casein Phospho Peptide
-ACP: Amorphous Calcium
Phosphate

DINŢII SĂNĂTOŞI AU NEVOIE DE

SĂRURI DE CALCIU ŞI
FOSFAT !!!!!!!
Protocolul terapeutic pentru pacienţii cu
risc de carie radiculară
Eliminarea infecţiei active
Restaurarea tranzitorie a tuturor leziunilor cavitare
Sigilarea fisurilor şi fosetelor profunde, retentive
Implementare măsurilor preventiv/terapeutice
Conştientizarea pacientului asupra potenţialelor probleme ce pot apare
Supraveghează dieta şi acordă sfaturi preventive privind unele
modificări
Instrucţia pacientului privind igiena orală corectă
Se face concomitent şi terapia parodontală acolo unde este necesar
Se evaluează fluxul salivar
Fluoroterapie în cabinet:
-Geluri: 1.23% APF sau 2% NaF neutră; 4 minute în gutieră, 4
aplicaţii/zi de la 2 la 4 săptămâni
-Lacuri: Duraflor, Duraphat, Cavity-Shield, Fluor Protector; se
izolează fiecare cadran cu rulouri, se aplică pe dinţi şi se repetă de la 3 la 6
luni
Fluoroterapie acasa: -paste de dinţi, geluri şi soluţii pentru clătiri orale
ce conţin fluor(preferabil de cel puţin 3 ori pe zi)
Protocolul terapeutic pentru pacienţii cu
risc de carie radiculară
Gume de mestecat cu xilitol: se mestecă 2 dropsuri timp de 5
minute, de 3 ori pe zi ( preferabil în primele 5 minute după masă)
Se prescriu ape de gură antibacteriene (după ce cariile active au
fost eliminate): -gluconat de clorhexidină(0.12%): se clăteşte o
măsură timp de 30 de secunde, dimineaţa şi înante de culcare timp
de 2 săptămâni
Se reevaluează cazul la 3 luni:
Se monitorizează şi susţin măsurile preventiv/terapeutice
Se monitorizează sigilările
Se realizează numărarea MS cu testul S. mutans:
-dacă scorul este 0 sau 1 se continuă administrarea
fluorului la domiciliu
-dacă scorul este 2 sau 3, se repetă programul
saliva
 Saliva joacă un rol important şi în procesul de
cariogeneză

Ea poate asigura integritatea dinţilor prin conţinutul în minerale (Ca, PO

4, F ) reducând solubilitatea smalţului şi promovând remineralizarea
leziunilor carioase iniţiale.
Fluxul salivar poate reduce acumularea plăcii bacteriene pe
suprafaţa dintelui şi de asemenea măreşte rata clearenceului
carbohidraţilor din cavitatea orală.
Sistemul tampon acid carbonic-bicarbonat precum şi constituenţii
de amoniac şi uree pot tampona şi neutraliza scăderea pH-ului ce are
loc atunci când bacteriile metabolizează zahărul.
Mai multe componente neimunologice ale salivei, ca lizozimul,
lactoperoxidaza şi lactoferina au o activitate antibacteriană directă
asupra microflorei sau pot afecta metabolismul lor astfel încât să
devină mai puţin acidogene. Conţinutul de Ig G din salivă este invers
proporţional cu activitatea carioasă.
Proteinele salivare pot mări grosimea peliculei dobândite ajutând
astfel la întârzierea deplasării ionilor de Ca şi P în afara smalţului.
 TESTE DE RISCUL
EVALUARE A CARIOGEN

SALIVEI
 Determinarea ratei fluxului salivar
de repaus
Metoda:
 pacientul se aşează în poziţie verticală,cu
capul uşor în faţă,
 este rugat să înghită saliva pe care o are,
apoi se începe cronometrarea;
 este rugat să elimine saliva acumulată din 2
în 2 minute sau mai des într-un vas gradat
(sialometru);
 după 5 minute se măsoară volumul.
Valori normale: 0,4-0,6 ml/min.
Determinarea ratei fluxului salivar stimulat:
Metoda :
 pacientul aşezat ca la testul anterior anterior este rugat să
mestece o bucată de parafină timp de 30-60 s. şi apoi să
înghită saliva acumulată .
 Din acest moment începe cronometrarea,lăsând pacientul să
mestece timp de 5 min. şi să evacueze saliva în tub. Dacă
secreţia este mare va fi necesar să ne oprim mai devreme,
după 3-4 min. Ne vom opri întotdeauna la finalul minutului
pentru a ne uşura calculele.
 Cantitatea de salivă este împărţită la timp, iar rezultatul este
exprimat în ml/min. Exemplu: dacă s-au obţinut 8ml de salivă
în 6 min, rata secreţiei este de 8/6=1,33ml/min.
Valori:
-1-2ml/min.=normal;
- sub 0,7ml/min.=hiposialie;
- sub 0,1ml/min.=xerostomie.
 Capacitatea tampon salivară
Capacitatea tampon salivară se poate măsura prin metoda
Dentobuff. Este nevoie de un strips Dentobuff, o pipetă mică,
parafină, eprubetă şi un cronometru.
 se colectează saliva ca la testul anterior;
 cu o pipetă mică se ia o picătură din saliva stimulată şi se
plasează pe stripsul test. Stripsul conţine un acid şi un
indicator de pH. Saliva dizolvă acidul, iar pH-ul iniţial va avea
o valoare mică.
 Dacă saliva poate neutraliza acidul, pH-ul va creşte.
Indicatorul de culoare reflectă pH-ul de pe strips.
 după 5 min. se compară culoarea stripsului test cu scala dată
de fabricant.
VALORI:
Culoarea galbenă indică un pH de 4 sau mai mic,
 culoarea verde este de graniţă, iar
 albastru indică o capacitate tampon favorabilă.
 Dacă nu avem la dispoziţie stripsurile Dentobuff, putem
determina capacitatea tampon prin testul colorimetric
Snyder.
Indicatorul utilizat este brom crezol-verde: culoarea bleu la pH de
5,4; verde pur la pH 4,6; galben la pH de 4,2-3,8.
Saliva recoltată după metoda mai sus prezentată, se introduce
într-un vas colector cu mediul acid şi cu acest indicator de culoare.
Examinarea vasului se face pe un fond alb, cu lumină reflectată.
Aprecierea se face în felul următor:
0=fără schimbarea culorii;
(+)=uşoară schimbare în culoare verde pH=5,44;
(++)=culoarea verde începe să dispară;
(+++)=culoarea verde se schimbă aproape complet;
(++++)=culoare galbenă pH=3,8.
Culoarea galbenă indică un pH final mai mic de 4, ceea ce
arată că saliva nu a fost capabilă să ridice pH-ul mediului;
această valoare indică un risc cariogen mare.

Culoarea verde este o valoare de graniţă;

iar albastrul indică o capacitate tampon favorabilă.
Terapia LASER
• Sistemele laser hidrokinetice
tip Erbium:Yttrium-
Aluminium (Er:YAG) şi
Erbium, chromium: yttrium-
scandium-gallium
(Er,Cr:YSGG) au fost
introduse în medicina dentară
cu scopul de a îndepărta
ţesuturile dure dentare,
acestea împreună cu un jet
de aer/apă dovedindu-se
eficiente în eliminarea atât a
substratului dur cât şi
demineralizat.
• Preparaţiile sunt întru-câtva
similare cu cele realizate prin
Aa, fiind necesară aplicarea
unei restaurări din materiale
bioadezive.
 Abraziunea cu aer
• Principiul constă în îndepărtarea structurilor dentare
patologice cu ajutorul unui flux de particole din
Al2O3, generat de aerul comprimat, CO2 sau azot.
Particulele abrazive “lovesc” ţesuturile dentare cu
viteză mare şi îndepărtează mici cantităţi de ţesut.
• Presiunea gazului este între 4 şi 11 atm. iar diametrul
mediu al particulelor este de 27 sau 50 microni.
• Viteza depinde de presiunea gazului, diametrul
sondei, diametrul particulelor şi distanţa până la
suprafaţa care variază între 0,5 şi 2 mm.
 Abraziunea cu aer

• Unghiul de atac pentru cariile fisurale este de 90 de

grade pe suprafaţa ocluzală pentru a obţine o
preparaţie îngustă cu o reflexie minimă a fluxului de
pulbere, iar unghiul de atac pentru preparările
vestibulare sau orale este de 60 de grade cu
realizarea unor cavităţi mai largi şi o reflexie mai
amplă a jetului.
• Timpul de acţiune este programat intermitent între
0,5 şi 2 secunde. Cantitatea medie de pulbere
folosită este de 10 grame.
• La pacienţii cu probleme respiratorii (astm bronşic),
este obligatorie izolarea câmpului operator cu diga
 Abraziunea cu aer
Indicaţii:
 asigură un mijloc mult mai conservativ de a diagnostica corect
cariile fisurale deoarece localizează ariile cariate nediagnosticabile
prin inspecţia vizuală şi/sau prin radiografie
 îndepărtarea defectelor superficiale ale smalţului;
 curăţirea fisurilor şi a suprafeţelor preparate pentru sigilare;
 prepararea pentru restaurările preventive cu răşini;
 îndepărtarea sau repararea restaurărilor de compozit glassionomer
şi porţelan;
 prepararea cavităţilor mici de la clasa I ,III, IV până la clasa a-V-a:
 prepararea suprafeţelor leziunilor cervicale necariogene pentru
restaurările de tip neinvaziv – fluxul abraziv distruge suprafaţa
lustruită a acestor leziuni care nu este favorabilă adeziunii şi
produce o suprafaţă puternic texturată excelentă pentru adeziunea
la dentină;
 îndepărtarea coloraţiilor exogene din şanţuri şi fosete înainte de
aplicarea unor restaurări fizionomice directe sau indirecte;
 OZONO-TERAPIA
• Dezvoltarea modernă a aplicaţiilor ozonului în medicină a început din
1950,în Europa, astăzi fiind cunoscuţi peste 5.000 de medici care îl
utilizează în practica curentă.
• A fost demonstrată abilitatea ozonului atât sub formă gazoasă cât şi
dizolvată de a distruge o varietate largă de bacterii, spori şi virusuri.
• Totuşi, deşi modificarea oxidativă a biomoleculelor esenţiale este în primul
rând responsabilă pentru actiunea bactericidă, în acelaşi timp la concentraţii
terapeutice are loc şi modificarea ADN-ului celular.
• Indicaţia majoră a ozono-terapiei, unanim recunoscută de clinicieni este în
tratamentul minim invaziv al cariilor de suprafaţă radiculară şi fisurale
• Mod de acţiune:
• penetrază smalţul şi dentina cariate
• neutralizaează 99% din flora bacteriană,
• aproape tot acidul produs de bacterii este astfel neutralizat,
• promovează un mediu apt de a fi remineralizat pe cale naturală prin aportul ulterior de
săruri de calciu şi fosfat şi ioni de fluor
 OZONO-TERAPIA

• Avantaje:
– fără anestezie,
durere şi preparare
mecanică,
– fără complicaţii,
– reduce considerabil
nevoia pentru
restaurări,
– economie tisulară
maximă,
– suprafeţele
restante sunt mai
rezistente la atacul
cariogen
 INDICATII de utilizare a terapiei cu Ozone

• Terapia cariilor incipiente(de pe

suprafeţe netede, fisurale).
1. Terapia cariilor cavitare.
2. Terapia cariilor radiculare.
3. Profilaxia cariilor fisurale(ozon+sigilare,
ozon+remineralizare).
4. Profilaxia leziunilor carioase incipiente
din cadrul trat. ortodontice fixe
(ozon+sigilare, ozon+remineralizare).
5. Sterilizarea canalelor radiculare.
6. Afectiuni ale mucoasei orale Soft tissue
problems including ulcers and cold
sores.
7. Afectiuni inflamatorii gingivale
8. Hipersensibilitate/Hiperestezie
Terapia cariilor incipiente(de pe suprafeţe netede, fisurale).

Carii fisurale. Expunere la ozon

 Profilaxia cariilor fisurale(ozon+sigilare,
ozon+remineralizare).
Solutia utilizata in remineralizarea
cariilor incipiente dupa expunera cu
ozon

Leziune carioasa fisurala

incipienta

Aplicarea solutiei
de remineralizare
Carii pe dinti temporari
Dintele 6.1 leziune carioasa intinsa

La 4 saptamini dupa protocolul de ozonificare

plus remineralizare

Restaurarea tranzitorie cu ciment glassionomer.

Terapia cariilor cavitare.
Leziune carioasa cavitara.

Expunere la ozon

Restaurarea tranzitorie
 Terapia cariilor
Leziune carioasa radiculara Expunere la ozon
radiculare.

Restaurare provizorie
Restaurare definitiva compozit
cim. glassionomer
Terapia cariilor cu evolutie cronica

Carie cronica formata sub o lucrare

de invelis incorect adaptata cervical

Expunere la ozon

Restaurare finala cu ciment

glassionomer
TERAPIA CARIILOR CERVICALE

Expunere la ozon in carii de

smalt necavitare cu evolutie
acuta
Sterilizarea canalelor radiculare.

Utilizarea ozonului in tratamentele de sterilizare

endodontica a canalelor radiculare
Terapia sensibilitatii dentare

Aplicarea ozonoterapiei pe
zone hiperestezice pentru
40 secunde, urmata de
aplicarea unei solutii
remineralizatoare conduce
la disparitia sensibilitatii
dentare
Caz clinic - leziune carioasa cavitara

Obturaţie coronară
provizorie vizibila pe
imaginea radiografica cu
prezenţa unei recidive de
carie.
Înlaturarea
obturatiei.
Usurarea accesului cu freze Ablatia tesuturilor afectate
Fisurotomy cu freze Smart Prep
Expunere la ozon Terapie de remineralizare
Obt. provizorie cem. glassionomer Verificarea remineralizarii
dupa un an
Obturatia definitiva cu material
compozit
Obt. definitiva compozit