Universitatea din Oradea

Facultatea de Medicina si Farmacie

Proiect la disciplina
Informatica medicala si biostatistica

Etape ale terapiei prin proteze totale:

Amprentarea

Student: Murg Raul-Florin

Specializare: Medicina Dentara
An I, Grupa 5

Oradea

-Iunie 2016-

Semestrul II
 Cuprins

1. Introducere………………………………………………..3
2. Material si metoda………………………………………..5
2.1. Amprenta preliminara……………………………………………….8

2.2. Portamprentele……………………………………………………..10

2.3. Alegerea materialului de amprenta………………………………...11

2.4. Amprenta finala…………………………………………………....12

3. Rezultate…………………………………………………17
4. Concluzii…………………………………………………20
5. Bibliografie………………………………………………21
 1.Introducere
Edentatia este o stare patologica caracterizata prin absenta unuia sau mai multor dinti de pe
arcada, aceasta stare patologica apare datorita pierderii dintilor. Pe scurt lipsa dintilor se traduce medical
prin termenul de edentatie si poate fi: unidentara, atunci cand lipseste un singur dinte, partiala, atunci cand
lipseste un grup de dinti, si totala.

Edentatia totala este o entitate clinica ce se caracterizeaza prin absenta tuturor unitatilor dento-
parodontale de pe unul sau ambele maxilare, insotita de perturbarea consecutive a functiilor esentiale ale
sistemului orofacial: masticatie, fonatie, fizionomie, automentinere cu elementele sale de autoaparare,
autostimulare, autoreglare, la care se adauga cele patru procese nervoase: stereognoza, topognoza,
proiectia si perceptia. Cand absenta dintilor este prezenta la ambele hemiarcade este vorba de edentatie
totala bimaxilara, respectiv edentatie totala unimaxilara, cand este interest un singur maxilar. Edentatia
totala trebuie diferentiata de anodontatia, prin care se intelege lipsa tuturor dintilor din cavitatea bucala
datorita absentei mugurilor dentari manifestandu-se prin lipsa eruptiei dentare.

De regula, edentatia este initial partial, influenta unui cumul variat de factori ducand, in timp, la
instalarea celei totale. Intre cele mai comune cauze ale edentatiei totale se inscriu: cariile dentare, boala
parodontala, afectiuni precum diabetul zaharat, osteoporoza, rahitismul, tumorile localizate la nivel
maxilar, traumatismele, malformatiile dentare etc. Riscul edentatiei totale este sporit si de factori precum
fumatul, consumul excesiv de alcool pe termen lung, consumul de cafea, sedentarismul, conditiile de
munca si de trai precare.

In prezent, pacientii cu edentatie totala au la dispozitie multiple forme de tratament care sa le

redea confortul fizic si psihic si sa le imbunatateasca simtitor calitatea vietii. Cea mai comuna solutie este
protezarea totala, cu proteze mobile sau fixe, insa ei i se adauga optiunea implanturilor dentare, cel mai
adesea atunci cand protezarea nu reprezinta o varianta de tratament. Alegerea celei mai bune optiune de
tratament in cazul edentatiei totale se face dupa o analiza riguroasa a situatiei fiecarui pacient in parte, de
la starea de sanatate la varsta, particularitati anatomice ale campului protetic, eventuala medicamentatie
administrata, stilul de viata si obiceiurile de ingiena dentara.

Proteza dentara este un dispozitiv mobilizabil de inlocuire a dintilor lipsa, realizata din rasini
acrilice si care poate incorpora chiar ceramica sau metal pentru un suport structural aditional. Exista doua
tipuri de proteza dentare: totala si partiala. Ambele sunt realizate individualizat si necesita o prelucrare
extrem de fina. Proteza va oferi un aspect natural si va reface zambetul si functiile aparatului dento-
maxilar, mai ales daca intretinerea lor este una corecta. In plus, proteza ajuta la intarirea muschilor ce
controleaza expresia fetei, oferind suportul necesar pentru obraji si buze, contribuie la indepartarea
dificultatilor de fonatie si de masticatie. Proteaza dentara totala inlocuieste toti dintii, superiori sau
inferiori.

Proteza totala trebuie sa restabileasca functiile sistemului orofacial. Acesta trebuie sa aiba un
aspect placut sa fie confortabile sa nu afecteze starea de sanatate a tesuturilor de sustinere. Ni se poate
garanta indeplinirea tuturor criteriilor pentru pacientii care nu sunt motivati. Indeplinirea acestor criterii
tine in mare masura de capacitatea pacientilor de a accepta piesele protetice si de motivatia acestora.
Pregatirea campului protetic si proiectul protezei totale este responsabilitatea practicianului.

O proteza adecvata trebuie sa fie destul de confortabila de la prima proba, si retusurile trebuie sa
fie completate in 2-3 sedinte. Cu toate acestea pacientul trebuie sa fie constient de faptul ca nu va putea
niciodata sa mestece la fel de bine cu proteza ca si cu dintii naturali, cu dintii protezei va putea utiliza doar
10-15% din forta normala de masticatie.
 Sprijinul protezei este un principiu ce se refera la suportul oferit de catre mucoasa orala, astfel
incat proteza sa nu se miste in plan vertical, adica sa nu exercite presiune pe arcada alveolara. Pentru
arcada inferioara suportul este oferit de gingie, iar pentru arcada superioara de catre palatul dur impreuna
cu gingia.

Stabilitatea se refera la miscarea protezei in plan orizontal, lateral sau fata-spate (antero-
posterior). Stabilitatea protezei este cu atat mai buna cu cat materialul acrilic realizeaza un contact
continuu cu creasta alveolara. Daca proteza este mentinuta prin aspiratie, insa se misca, putem spune ca
are retentive, insa nu are stabilitate.

Retentia se refera la miscarea vertical de indepartare a protezei fata de arcada. Cu cat interiorul
protezei imita mai bine anatomia campului protetic, cu atat retentia va fi mai buna, iar aspiratia, tensiunea
de suprafata si frictiunea vor impiedica formarea unei brese in contactul dintre proteza si mucoasa orala.
Elemental cel mai important pentru retentia protezei il constituie sigiliul periferic: marginile anterioara si
laterale ale protezei, precum si sigiliul palatal posterior

Proteza totala este un corp fizic realizat din diferite materiale, printr-o succesiune de faze clinico-
tehnice, in vederea restaurarii morfofunctionale a edentatului total. Elementele componente sunt: baza
protezei, care reprezinta un suport rigid, nedeformabil, pentru dintii artificiali; saua protezei, care acopera
crestele edentate; dintii arficiali.

Protezarea totala se realizaeaza printr-o succesiune de etape clinico-tehnice, care se desfasoara

intr-o colaborare profesionala dintre medicul stomatolog si tehnicianul dentar.

ETAPE CLINICE ETAPE LABORATOR

1. Examen clinic, diagnostic si plan de
tratament.
2. Amprenta preliminara.
3. Modelul preliminar.
4. Confectionarea portamprentei individuale.
5. Amprenta functionala.
6. Modelul final.
7. Confectionarea sabloanelor de ocluzie.
8. Determinarea si inregistrarea realatiilor
intermaxilare .
9. Montarea modelelor in articulator.
10. Realizarea machetei protezei totale.
11. Proba machetelor cu dinti.
12. Realizarea tiparului.
13. Prepararea si polimerizarea pastei acrilice.
14. Dezambalarea si prelucrarea protezei totale.
15. Insertia si adaptarea protezei totale.
 2.Material si metoda
Conform dictionarului englez Oxford o amprenta reprezinta inregistrarea prin presiune cu un
material in stare plastica a unui obiect sau suprafete. Dupa etapele de diagnostic si preprotetice urmeaza
etapa amprentarii campului protetic. Amprentarea campului protetic edentat total se realizeaza cu o
portamprenta si un material in stare plastica, care urmeaza sa se intareasca. Se amprenteaza zona de sprijin
si tesuturile de la periferia campului protetic. Scopul esential al amprentarii este realizarea unei proteze cu
o baza cat mai extinsa, in limitele functionalitatii formatiunilor de la periferia campului protetic.
Amprentarea campului edentat total a urmat in timp mai multe etape: initial ea a redat doarr suprafata de
sprijin, ulterior si zonele periferice si in sfarsit chiar si volumul protezei si dimensiunile vestibulo-orale ale
dintilor arficiali, incadrate in spatial neutral.

Primul obiectiv al unei amprente a campului protetic edentat total este realizarea unei baze
protetice care va fi stabila, retentiva, confortabila, estetica si care va respecta tesurile restante. Pentru a
realiza cu success amprentarea campului protetic edentat total este nevoie de cel putin doua etape ale
amprentarii: amprenta preliminara si amprenta finala. Cele doua faze sunt distincte atat in ceea ce priveste
obiectivele urmarite cat si tehnicile de realizare. Amprenta preliminara are drept scop realizarea modelului
preliminar si a portamprentei individuale. Amprenta finala este necesara obtinerii modelului final, pe care
se va realiza proteze.

Amprentarea campurilor edentate total a suscitat si suscita inca multe controverse legate de
lingurile (portamprentele) si materialele de amprentare, presiunea care se exercita pe tesuturi in timpul
amprentarii, gradul de fidelitare a reproducerii detaliilor inregistrate etc. Daca in protezarea fixa
elementele ce compun campul protetic sunt fixe, in protezarea totala, aceste elemente prezinta un grad de
mobilitate variabil de la o zona la alta. De aceea, daca pacientul este un purtator vechi de proteze, inainte
de o noua amprentare se recomanda ca cel putin cateva ore sa nu poarte protezele vechi.

Problema amprentarii campului protetic edentat total ramane aceea a inregistrarii lui intr-o singura
pozitie, aceea din momentul amprentarii. Amprentarea campului protetic la edentatul total se deosebeste
de amprentarea din cadrul protezarilor fixe prin aceea ca mucoassa bucala este mobile si rezilienta.

Pornind de la idea cuprinderii unei zone cat mai intinse din suprafa de sprijin si a inregistrarii unui
echilibru intre tonusul tisular in repaus si consistenta materialului de amprenta au aparut amprentele
mucostatice. Autorii acestui tip de amprente urmareau ca nu cumva campul protetic sa se modifice in
cursul amprentarii. Amprenta se mentine pe camp fara nici o presiune, inregistrarea limitei de reflexie a
mucoasei depinde de materialul de amprenta. Protezele finite realizate prin acest tip de amprente trebuie
retusate, deoarece, de cele mai multe ori prezinta margini supraextinse.

Alti autori nu accepta amprentele mucostatice, care neglijeaza rolul de ventil extern al
musculaturii si au propus amprentele mucodinamice care inregistreaza mobilitatea tesuturilor de la
periferia campului. Cu aceste amprente se obtin proteze al caror principal de mentinere este succiunea.

Amprentele de despovarare apeleaza la folosirea unor presiuni minime care sa nu deplaseza

tesuturile. Argumentul major al adeptilor acestor tehnici este acela ca protezele se gasesc sub presiune
ocluzala doar cateva ore pe zi. In rest, ele se prijina pe tesuturi relaxate.

Opusul acestui tip de amprente sunt amprentele compresive (presiunea manuala a operatorului sau
inchiderea gurii de catre pacient). Ideea de presiune selectiva rezida din faptul ca mucoasa nu poate fi
comprimata vertical fara a se deforma in sens orizontal, presiunea crescuta exercitata de protezele realizate
prin acest tip de amprentare a fost incriminata in resorbtii osoase rapide si uneori iritatii tisulare.
 Conceptele de amprentare compresiva, necompresiva si selectiv compresiva au fost descrise ca
entitari separate dar e dificil pentru un clinician sa realizeze o amprenta care sa nu aiba cate ceva din
fiecare.

Dorinta de a rezolva cat mai multe probleme a determinat autorii sa elaboreze amprentele
unimaxilare si cele ale ambelor maxilare inregistrate simultan, amprente simple si amprente compuse
(majoritatea).

Amprentarea campurilor protetice edentate total beneficieaza de o gama variata de materiale, care
se preteaza la diferite studii clinice in cadrul anumitor procedee de amprentare. Astfel, cu toate ca este
considerat depasit si astazi, gipsul de amprenta este preferat de multi specialist cu experienta. Pastele ZOE
si materialele elastice ireversibile (siliconi, polieteri etc.) au castigat mult teren. Alginatele si materialele
termoplastice sunt preferate pentru anumite campuri.

In 1948, Slack foloseste Mucoseal-ul, iar in 1956 Franz Herbst, cu ocazia unei manifestari
stiintifice la Strasbourg, aduce mari sperante clinicienilor, lansand Adheseal-ul, fiind o ceara bucoplastica.
Produsul deschide o era noua in amprentare. El nu are gust si nu provoaca arsuri sau iritatii la nivelul
mucoasei bucale. Zonele marginale se pot retusa la nesfarsit, in orice moment al amprentarii.

Materialele bucoplastice s-au diversificat mult si au dat o noua orientare tehnicilor de amprentare.
Dintr-o multitudine de tehnici, material si procedee, clinicianul trebuie sa aleaga cel mai potrivit sistem.
Un sistem de amprentare consta dintr-un anumit gen de amprenta preliminara si un material
corespunzator, o anumita portamprenta individuala si materialul care se preteaza la tehnica aleasa in
functie de particularitatile campului protetic, facilitand executia si confortul pacientului.

Deplasarea mucoasei bucale si grosimea corionului care variaza topografic, pe de o parte, dar si
forta aplicata de operator, pe de alta parte, fac amprentarea campului protetic edentat total sa fie o
problema controversata. Este un domeniu in care opiniile se mai infrunta, parerile se contrazic. Un
incepator care consulta multe lucrari isi pune firesc cateva inrebari:

- Ce portamprenta si ce material de amprenta sa folosesc ?

- Cat de importanta sa fie presiunea pe care trebuie sa o exercit asupra portamprentei ?
- Amprenta se va executa cu gura inchisa sau deschisa ?
- Cum este mai bine ? Pacientul sa-si modeleze marginile protezei, medicul sa faca acest lucru
sau delimitarea sa se faca arbitrar ?

Societatea Britanica de Protetica a recomandat recent cateva linii directoare cu privire la

amprentarea campului protetic edentat total. Obiectivul de baza al amprentarii preliminare este
inregistrarea zonei de sprijin. Al doilea obiectiv este acela de a obtine un model preliminar pe care se va
confectiona lingura individuala. Se recomanda utilizarea unor linguri (portamprente) rigide, de forme si
dimensiuni adecvate, modificate daca este cazul pentru a se adapta design-ului zonei de sprijin. Trebuie
evitate lingurile prea mari pentru a reduce disconfortul pacientului si a evita incorporarea pliurilor de tesut
in acest stadiu. Lingurile standard subextinse vor crea tehnicianului probleme la confectionarea lingurilor
individuale pe un model preliminar subdimensional.

Exista o multitudine de tehnici de amprentare preliminara, atat conventionale cat si moderne.

Dintre ultimele tehnici, amintim o tehnica de amprentare preliminara propusa recent de Hayakawa, ce
utilizeaza linguri de aluminiu care se adapteaza la campul protetic prin sectionare cu foarfeca, marterialul
de amprenta folosit fiind alginatul.

O alta tehnica foloseste un hidrocoloid bifazic. Gelul fazei mai fluide se aplicaa cu seringa la
nivelul fundului de sac, iar hidrocoloidul cu vascozitate mai mare este aplicat in lingura. In ambele cazuri,
zona de sprijin se delimiteaza cu un marker la nivelul amprentei, pentru a ajuta tehnicianul la
confectionarea lingurii individuale.

Exista situatii in care pacientul solicita o proteza duplicat sau medical doreste o copie a suprafetei
lustruite a vechii proteze, pentru a ajuta pacientul sa se acomodeze mai usor cu noua proteza. Materialul in
care se ambaleaza proteza poate fi hidrocoloid ireversibil sau silicon chitos. Dupa indepartarea protezei, se
toarna rasina autopolimerizabila in tiparul inchis pentru a umple baza protezei si se realizeaza duplicatul
protezei inainte de amprenta finala.

Amprenta finala trebuie sa inregistreze intreaga zona de sprijin, pentru a asigura maximum de
suport, retentie si stabilitate viitoarei proteze in timpul functiilor.

Scopul primordial al amprentei finale este de a inregistra cu acuratete tesuturile zonei de sprijin,
precum si adancimea functionala a fundurilor de sac. Este necesar ca medicul sa decida asupra tipului de
amprenta adecvat pentru fiecare pacient. Calitatea tesuturilor de sprijin si a celor periprotetice influenteaza
alegerea tehnicii de amprenta.

Si in cadrul amprentarii finale exista tehnici conventionale si tehnici moderne. Toate tehnicile
presupun adaptarea lingurii individuale si modelarea marginala. Daca lingura prezinta o retentie buna, va
fi o dovada de incredere in plus atat pentru medic, cat si pentru pacient.

In functie de prezenta, numarul si pozitia retentivitatilor, medicul trebuie sa decida cat spatiu este
necesar intre lingura si modelul preliminar (de exemplu, cand sunt prezente retentivitati mari si amprenta
se ia cu hidrocoloizi ireversibili este necesar un spatiu de circa 3mm).

Majoritatea clinicienilor lasa in seama tehnicianului alegerea materialului pentru confectionarea

lingurii individuale, ceea ce nu este intotdeauna indiciat. Nu se vor perfora lingurile inainte de a realiza
inchiderea marginala, iar manerul nu trebuie sa distorsioneze buzele.

Dupa finalizarea adaptarii marginale, se poate trece la perforarea lingurii(atat pentru cresterea
retentiei materialului de amprenta, cat si pentru evitarea incorporarii bulelor de aer, prezente la nivelul
palatului).

In functie de particularitatile campului protetic si de preferintele medicului, pot fi alese diverse

materiale. In cazul crestelor balante, a fibromucoasei deplasabile din zona distala mandibulara sau a unei
creste madibulare acoperite cu o mucoasa atrofica este necesar sa se utilizeze tehnici cu presiune selective.
Exista trei situatii clinice care necesita amprentarea prin tehnici de presine selective :

1. creasta balanta anterioara.

2. creasta mandibulara posterioara fibroasa nefavorabila.

3. creasta mandibulara aplatizata, acoperita cu mucoasa atrofica.

Amprentele pentru tehnicile de captusire si rebazare folosesc siliconi cu reactie de aditie, polieteri
sau polisulfuri.

Amprenta campului protetic edentat total este o etapa importanta, care poate contribui la o reusita,
dar in acelasi timp poate compromite restaurarea.
2.1.Amprenta preliminara
Amprenta preliminara este copia negativa a campului protetic, inregistrat cu un material intr-o
portamprenta standard, cu miscari efectuate de medic si pacient, reproducand cu fidelitate elementele din
zona de sprijin si conturand cu aproximatie marginile acestuia.

Scopul amprentei preliminare este de a realiza modelul preliminar si de confectionarea lingurii

(portamprentei) individuale. Pentru realizarea unei linguri individuale, cat mai bine adaptata campului
protetic, amprenta preliminara trebuie sa indeplineasca anumite obiective, care se desprind din cadrul
obiectivelor generale ale amprentarii.

Obiectivele amprentei preliminare

Principalele obiective pe care trebuie sa le indeplineasca o amprenta in protezarea edentatiei totale
sunt asigurarea sprijinului, stabilitatii, retentiei, mentinerii crestei reziduale si obtinerea unei estetici
corespunzatoare.

 Sprijinul

Prin asigurarea sprijinului se intelege acoperirea maxima de catre amprenta (respectiv proteza) a
intregii suprafete a campului protetic, ceea ce va determina distributia fortelor pe o zona cat mai intinsa.
Acest fapt are relevanta asupra mentinerii crestei reziduale, a stabilitatii si retentiei protezei.

 Stabilitatea

Stabilitatea reprezinta rezistenta la deplasari orizontale, care scade odata cu pierderea inaltimii
crestei reziduale sau cu cresterea gradului de mobilitate a mucoasei. O adaptare intima la nivelul unei
mucoase nedistorsionate este foarte importanta. Rezolvarea problemelor de stabilitate prin amprentare
presupune utilizarea la maximum a tuturor retentivitatilor anatomice. Deoarece la stabilitatea unei proteze
concur si alti factori (tipul dintilor artificiali, montarea lor, relatiile intermaxilare), o buna amprenta poate
rezolva doar partial problemele de stabilitate.

 Retentia

De foarte multe ori acestui parametru i se da o importanta prea mare. Daca celelalte obiective sunt
indeplinite si retentia va fi adecvata. Retentia este influentata de presiunea atmosferica, de adeziune,
coeziune, retentivitati anatomica, musculature periferica si toleranta pacientului.

A. Presiunea atmosferica depinde de inchiderea marginala. Pentru a asigura aceasta inchidere,

marginile protezei trebuie sa se extinda correct, fara sa distorsioneze tesuturile periferice mobile.
B. Adeziunea la edentatul total se obtine gratie peliculei de saliva dintre proteza si camp.
C. Coeziunea se realizeaza prin atractia moleculelor de saliva intre ele.
D. Retentivitatile anatomice creeaza uneori dificultati la insertia/dezinsertia protezei si de multe ori
nu pot fi tolerate de pacienti. Tesuturile moi sunt adeseori traumatizate in timpul introducerii si
indepartarii protezei de pe campul protetic.
E. Musculatura periferica, precum si toleranta pacientului au de foarte multe ori o importanta
covarsitoare. Protezele au adesea o retentive buna si sunt satisfacatoare nu numai datorita
acuratetii conformarii bazei protezei, ci si datorita adaptabilitatii muschilor buzelor, limbii si
obrajilor, respectiv tolerantei pacientului.

In absenta unei conformatii corespunzatoare a marginilor si a suprafetelor exterioare ale protezei,

tonicitatea musculara nu poate contribui efficient la mentinerea protezei.
  Mentinerea crestei reziduale

Odata cu pierderea stimulilor parodontali in urma extractiei dintilor, creasta reziduala incepe sa
sufere un process de resorbtie si atrofie. Acest proces variaza individual. El poate fi incetinit sau accelerat
de factori locali. Pe langa factorii extrem de importanti cum ar fi DVO, RC in armonie cu IM, clinicianul
trebuie sa fie constient de cosecinta pe care o au tehnica si materialul de amprenta asupra bazei protezei si
de efectul pe care baza protezei il va asupra sanatatii tesuturilor dure si moi, din cadrul zonei de sprijin.
Presiunea exercitata in amprentare se reflecta asupra bazei protezei si poate determina lezarea tesuturilor
moi si resorbtia osoasa. Cu toate tehnicile si materialele cele mai performate nu s-a putut obtine o
transmitere judicioasa si uniforma a presiunilor asupra intregii suprafete de sprijin, datorita rezilientei
variate a mucoasei care acopera campul protetic.

O amprenta corecta va trebui sa permita realizarea unei proteze care sa nu exercite presiuni nocive
in anumite zone ale campului protetic. Presiunile prea mari ar avea drept consecinta leziuni ale mucoasei,
resorbtii si atrofii accelerate ale osului.

 Estetica

Rezolvarea problemelor de estetica incepe din faza de amprentare si continua cu alegerea,

montarea dintilor si conformarea corecta a fetelor vestibulare ale protezei. Grosimea marginilor amprentei,
respectiv ale protezei, este in conformitate cu gradul de atrofie al crestei reziduale. Pentru a restaura
conturul facial, fundul de sac vestibular nu trebuie supraconturat sau infraconturat.

Marginile amprentei, respectiv ale protezei, nu trebuie sa fie supraextinse ci correct conformate la
nivelul vestibulului bucal, pentru a satisfice principiul estetic. Se poate aprecia ca amprenta trebuie si chiar
poate rezolva partial si unele aspect legate de fizionomie.

Amprenta preliminara va trebui sa satisfaca urmatoarele cerinte: sa inregistreze intreaga zona de

sprijin a protezei, pentru a se putea confectiona lingura (portamprenta) individuala; marginile amprentei
trebuie sa fie cat mai fidele ca inaltime si grosime, in armonie cu limitele anatomice si fiziologice ale
structurilor orale.

Amprenta preliminara trebuie sa resolve integral problema sprijinului correct si partial problemele
de stabilitate ale protezei. Zona de sprijin si retentivitatile anatomice trebuie redate integral, iar materialul
si tehnica folosita nu trebuie sa deformeze campul protetic. Orice deformare aparuta in aceasta faza va fi
preluata si perpetuata in fazele urmatoare, ceea ce va duce la confectionarea unei proteze ce va transmite
presiuni nefiziologice asupra osului si mucoasei.

Obiectivul final al fazei de amprentare preliminara este furnizarea datelor necesare pentru
confectionarea unei linguri individuale care sa permita realizarea in bune conditii a amprentei finale, si
consecutive a unui model pe care tehnicianul sa poata construi o proteza stabila, cu o buna mentinere, si
care sa refaca functiile sistemului stomatognat.

Amprentele se realizeaza cu diferite materiale si tehnici, unele sunt mai fluide, avand proprietatea
de a deplasa in mai mica masura tesuturile moi. Varietatea proprietatilor de manipulare a acestor materiale
a dus la aparitia multor tehnici care pot controla pozitia si forma tesuturilor orale. Alegerea tehnicii
depinde de medic, in functie de situatia clinica.
 De corectitudinea amprentei preliminare depinde timpul necesar adaptarii lingurii individuale. Sub
aspect tehnic, amprenta preliminara implica alegerea lingurii, a materialului si a tehnicii de amprentare.

2.2.Portamprentele
In protezarea totala se folosesc diverse portamprente (linguri de amprenta), de diferite forme si
dimensiuni. Exista linguri pentru maxilar, pentru mandibular si unele care pot inregistra concomitent
campurile protetice ale ambelor maxilare.

Amprenta preliminara se practica deobicei cu o lingura standard, care in mod ideal trebuie sa
prezinte urmatoarele caracteristici:

- sa fie rigida;
- sa poata fi modificata usor la nevoie in functie de particularitatile campului protetic;
- sa asigure o grosime cat mai uniforma a materialului de amprenta pe care sa il retentioneze;
- sa aiba o compatibilitate cu materialul de amprenta si cu mediul bucal;
- sa fie prevazuta cu maner, stopuri si puncte de reper necesare unei centrari concrete;
- sa poata fi sterilizata pentru a putea fi refolosita (cu exceptia celei de unica folosinta).

Alegerea portamprentei universal este dictate de relieful osos, de forma si inaltimea crestei
edentate. Exista o mare varietate de portamprente. Criteriile de selectare a unei linguri standard adecvate
sunt:

- forma jgheabului portamprentei sa corespunda formei, marimii crestei si boltii palatine; sa

cuprinda tuberozitatile si respective tubercului piriform;
- inaltimea jgheabului sa corespunda inaltimii crestei edentate si sa existe un spatiu de 2-3 mm
pentru materialul de amprenta;
- manerul lingurii sa nu jeneze pozitia normala a buzei si contractia orbicularilor;
- in regiunea linguala centrala sa permita cotractia genioglosului;
- in regiunea lingual laterala sa nu jeneze contractia milohiodianului.

Comparand modulele de elasticitate ale diferitelor materiale din care se confectioneaza lingurile,
se obtin urmatoarele valori: otel inoxidabil/alama/material plastice = 70/35/1.

Portamprentele din anumite mase plastic prezinta o deformabilitate crescuta, peretii lor se destind
in timpul exercitarii presiunilor din cursul amprentarii si revin la dimensiunile normale dupa dezinsertie.

Alegerea portamprentei standard se face obligatoriu cu ajutorul unui compas. Este total
contraindicat procedeul de a incerca in cavitatea bucala mai multe linguri (pana cand se gaseste cea
potrivita) si de a le returna in trusa.

La maxilar se masoara distanta dintre polii externi ai celor doua tuberozitati maxilare.

Portamprenta standard trebuie sa fie usor supradimensionata fata de campul protetic ce urmeaza sa
fie amprentat cu aproximativ 3 mm, pentru a sigura spatial necesar materialului de amprenta, iar marginile
ei nu trebuie sa interfere cu frenurile bucale, labiale si/sau linguale.
 Portamprenta superioara trebuie sa se extinda posterior pentru a acoperi tuberozitatile maxilare
pana in santurile pterigomaxilare, in timp ce in zona frontal este mentinuta in pozitie corecta fata de
creasta alveolara reziduala.

Pentru amprentarea preliminara, portamprentele pot fi modificate fie prin adaugare de material
termoplastic sau ceara, fie prin scurtare (unele portamprente din aluminiu).

Portamprentele astfel asamblate se introduce in cavitatea bucala. Se pozitioneaza ansamblul

format din cele doua portamprente pe mandibular, limba fiind in pozitie relaxata si se cere pacientului sa
inchida gura pana cand buzele ating relaxate manerul portamprentei.

Pentru determinarea si inregistrarea DVO se utilizeaza relatia dintre punctele antropometrice

pogonion-subnazale si subnazale-nasion. Se marcheaza cele trei puncte pe fata pacientului si se efectueaza
masuratorile corespunzatoare. Dimensiunea vertical de ocluzie poate fi determinate si prin alte metode. In
timpul amprentarii nu trebuie depasita aceasta dimensiune.

Se prepara materialul de amprenta, alginat de consistenta mai cresccuta si se incarca ambele

portamprente, se premodeleaza cu degetele, dupa care se introduce in cavitatea bucala si pacientul inchide
lent gura pana la atingerea DVO. Dupa prize, se indeparteaza ansamblul de portamprente din cavitatea
bucala fara a modifica raporturile dintre ele.

2.3.Alegerea materialului de amprenta

Alegerea materialului de amprenta este dictata de caracteristicile si dispozitia elementelor
campului protetic ce trebuie reproduse, de tehnica utilizata si de scopul pentru care se efectueaza
amprenta.

Un material se alege pentru proprietatile sale in situatii specifice si pentru ca se manipuleaza mai
usor ca altele. Interrelatiile dintre viitoarea baza protetica si tesuturile de sprijin precum si gradul de
rezilienta a tesuturilor moi sunt alte elemente de care trebuie sa tinem cont.

Nu intotdeauna mucoasa ce acopera campul protetic este atasata ferm de tesuturile dure. Zone de
mucoasa instabila pot fi deplasate de materialul de amprenta si inregistrate ca atare. Acest lucru nu este de
dorit.

Utilizarea unui material de amprenta mai fluid, care curge, va permite tesuturilor sa isi regaseasca
pozitia nedeplasata (nedistorsionata) inainte de priza materialului. Dupa timpul de priza, materialul trebuie
sa ramana stabil dimensional pana la turnarea modelului.

Mucoasa ce acopera palatul moale si fornixul vestibular are o submucoasa atasata putin aderenta.
Cand aceasta mucoasa este deplasata, prin tehnici de presiune selective, solicitarile nu se transmit tesutului
osos de sprijin.

Astazi in amprentarea preliminara a campurilor protetice edentate total se folosesc cu precadere

hidrocoloizii ireversibili (alginatele) si mai rar gipsurile. Materialele termoplastice au pierdut teren, iar
elastomerii de sinteza sunt prea scumpi pentru acest gen de amprentare.
2.4.Amprenta finala
Amprenta finala, functionala, definitiva, secundara sau de precizie este o etapa clinica a protezarii
totale care se inregistreaza cu material de inalta fidelitate, atat suprafata de sprijin cat si jocul
formatiunilor de la periferia campului protetic.

Termenul de amprenta finala sugereaza completarea, finalizand rezultatele amprentei preliminare,

pana la atingerea obiectivelor impuse. Termenul de functionala i s-a atribuit deoarece in cursul amprentarii
trebuie inregistrate dinamic miscarile functionale ale formatiunilor de la periferia campului protetic.
Termenul de secundara precizeaza faptul ca in ordine cronologica ea este precedata de amprenta
preliminara. Termenul de functionala si secundara nu sunt potriviti, fiindca nu toate amprentele finale se
obtin prin mobilizare functionala si nu toate amprentele secundare sunt neaparat finale.

Dificultatea amprentarii campului protetic edentat total consta in faptul ca mucoasa bucala este
rezilienta si de multe ori deplasabila. Gradul de deplasare variaza in functie de grosimea tesuturilor, zona
topografica si forta care se aplica pe portamprenta. Asadar, cu toate ca se exercita aceleasi forte pe toata
suprafata campului protetic, raspunsul tisular variaza de la o zona la alta.

Fortele transmise tesuturilor de sprijin pot fi determinate de: vascozitatea si fluajul materialelor de
amprenta, tipul de portamprenta, si nu in ultimul rand de insasi presiunea exercitata de operator.

Obiectivele amprentei finale

Inca din anul 1910, fratii Green ay formulat principalele obiective pe care trebuie sa le
indeplineasca o amprenta in edentatia totala, acestea fiind urmatoarele:

- obtinerea unei inaltimi corecte a marginilor si o extindere maxima a bazei protezei;

- repartizarea de presiuni egale asupra partilor moi si dure;
- respectarea libertatii contractiilor musculare si realizarea inchiderii marginale a protezei.

Amprenta finala completeaza sau perfecteaza unele dintre obiectivele amprentei preliminare, in
scopul realizarii unei baze definitive cat mai intim adaptata pe campul protetic.

Obiectivele generale ale amprentarii finale sunt rezolvarea problemelor de: mentinere (adeziunea,
succiunea, tonicitatea musculara), stabilitate, transmitere judicioasa a presiunilor masticatorii, fizionomie
si fonatie.

1. Mentinere
A. Adeviziunea trebuie realizata integral in aceasta faza a terapiei. Eficienta adeziunii este
determinate de precizia amprentarii suprafatei de sprijin, respectiv de asigurarea unui contact intim intre
baza protezei si mucoasa fixa si de extinderea maxima a suprafetelor orizontale cu care vine in contact. In
felul acesta se creeaza premise pentru aparitia tuturor factorilor fizici care contribuie la realizarea
mentinerii.

B. Succiunea se rezolva de asemenea integral in aceasta faza. Pentru aceasta, modelajul

marginilor amprentei este decisive. Marginile unei amprente corespunzatoare trebuie sa prezinte doua
calitati: prima este ca fata interna a marginilor sa se opreasca exact in zona de mucoasa pasiv mobile
capabila sa asigure o buna inchidere marginala interna a protezei; a doua este ca grosimea marginilor
amprentei sa fie perfect compatibila cu desing-ul fundului de sac vestibular, astfel incat sa permita
etanseizarea externa a protezei. Daca aceste doua conditii sunt indeplinite, succiunea va fi puternica, prin
efectul ei ventil si proteza se va mentine cand asupra ei vor actiona forte de dislocare.

C. Tonicitatea musculara este cel de-al treilea factor care contribuie la mentinerea protezelor.
Rolul ei este deosebit de important si creste treptat odata cu purtarea protezelor. Mentinerea se realizeaza
in egala masura prin calitatea tonicitatii musculare si prin conformarea fetelor lustruite ale protezelor.
Modelajul acestor suprafete se realizeaza prin amprentarea finala. In afara de modelarea marginilor este
necesar sa se conformeze adecvat versantele externe ale protezei, pe care pacientul le automodeleaza in
cursul amprentarii. Daca acestea se realizeaza in mod arbitrar, nu vor constitui un suport adecvat, iar
tonicitatea musculara nu poate contribui eficient la mentinerea protezei. Rolul tonicitatii musculare trebuie
sa fie cu atat mai important cu cat crestele sunt mai resorbite. Tonicitatea musculara contribuie nu numai
la mentinerea protezei ci si la stabilitatea ei.

2. Stabilitatea
Contracararea deplasarilor protezei incepe inca din faza de amprentare. Aceasta se realizeaza prin
cuprinderea in amprenta a tuturor retentivitatilor anatomice (creste, tuberozitati, bolta palatine, tuberculi
piriformi), care prin conturul lor abrupt, oblic sau chiar vertical, se opun alunecarii bazei protezei, in
absenta acestor obstacole, tendinta de glisare a placii creste, fiind necesara interventia musculaturii
periprotetice, care sa limiteze deplasarile orizontale.

Intrucat deplasarile orizontale se produc mai ales in timpul contactelor dento-dentare, factorul
hotarator in asigurarea stabilitati protezelor il constituie montarea dintilor si corespondeta OC cu IM.

3. Trasmiterea judicioasa a presiunilor masticatorii asupra campului protetic este o problema

controversata.

O teorie mai veche sustinea ca ar fi de dorit ca suprafata mucozala a bazei protetice sa transmita
uniform presiunile pe toata suprafata de sprijin osos. Aceasta cerinta ar fi posibila daca s-ar putea realiza
un paralelism intre baza si relieful osos al campului protetic. Deoarece mucoasa fixa prezinta diferite
grade de rezilienta, in functie de zone, se produc deformari ale mucoasei. Daca se incearca amprente
compresive cu material de vascozitate crescuta pe un camp protetic moale se obtine o deformare a
mucoasei in sens orizontal (nu o comprimare a sa). Daca nu este posibila comprimarea mucoasei, trebuie
luate masuri pentru realizarea unei proteze care sa nu exercite presiuni nocive in anumite zone ale
campului protetic. Cerinta de transmitere uniforma a presiunilor s-a transformat in aceea de transmitere
judicioasa a presiunilor asupra zonei de sprijin. Aceasta se poate realiza printr-o amprentare care sa nu
deformeze mucoasa si prin despovararea anumitor zone.

4. Rezolvarea problemelor de fizionomie incepe deja din faza de amprentare. Amprenta trebuie
sa realizeze o astfel de grosime a marginilor incat sa contribuie la ameliorarea armoniei faciale, printr-o
pozitonare corecta a buzelor si obrajilor. Redarea armoniei faciale devine hotaratoare in fazele ulterioare
ale protezarii totale.

5. In cursul amprentarii finale, rezolvarea problemelor fonetice se realizeaza doar partial, mai
ales prin asigurarea unei lungimi si grosimi corecte a marginilor amprentei, care sa nu interfere cu
formatiunile anatomice angrenate in fonatie.

Conceptii commune ale tehnicilor de amprentare finala

Exista o mare varietate de tehnici si procedee de amprentare. Conceptele care viseaza pozitia
tesuturilor de prijin din cursul amprentarii, ca si dorinta de a beneficia de o metoda usoara si rapida stau la
baza majoritatii tehnicilor.
 In toata diversitatea metodelor de amprentare folosite exista anumite etape commune care sunt
valabile oricarei tehnici de amprentare:

- folosirea unei portamprente individuale;

- adaptarea portamprentei individuale;
- executatea anumitor miscari de modelare marginala si exercitarea de presiuni in timpul
amprentarii;
- utilizarea unuia sau mai multor material de amprentare.

1. Folosirea unei portamprente individuale drept portamprenta este obligatorie.

2. Adaptarea portamprentei individuale este faza clinica de perfectare a marginilor acesteia in cavitatea
bucala, pana la realizarea unei concordante depline intre margini si periferia campului protetic. Adaptarea
marginilor trebuie inteleasa in dublu sens: adaptarea lungimii si grosimii lor. Lungimea marginilor va fi
delimitate in functie de conceptia tehnicii de amprentare, fiind de obicei situate pana in zona de mucoasa
pasiv mobile si nu va depasi, in nici un caz, zona insertiilor musculare, tendinoase si a frenurilor.
Grosimea marginilor depinde de marimea fundului de sac.

3. Miscarile de modelare marginala si presiunile ce se exercita n timpul amprentarii depind de

tehnica.

Presiunea aplicata in timpul amprentarii are rolul de a reproduce cat mai fidel suprafata de sprijin,
fara a deforma mucoasa fixa.

Pentru realizarea acestor cerinte, presiunea pe care o exercitam trebuie sa fie foarte bine dozata ca
intensitate si timp. Intensitatea depinde de consistenta materialului de amprenta si de calitatea mucoasei
fixe. Aplicarea unei presiuni prea puternice provoaca deformari ale mucoasei. Astfel, apar zone in care
portamprenta va ramane total neacoperita de materialul de amprenta.

Timpul necesar aplicarii presiunii trebuie de asemenea bine dozat. Presiunea se exercita continuu
in prima faza a amprentarii (centrarea si “infundarea” portamprentei pe campul protetic), dupa care se
exercita pana la terminarea miscarilor functionale. Este important ca presiunea sa inceteze inaintea
inceperii prizei materialului de amprenta, pentru a da posibilitatea mucoasei deformate sa revina la starea
initiala (presiunea exagerata impinge lichidele tisulare din mucoasa la periferia campului protetic).

Presiunea ce se exercita in timpul amprentarii influenteaza direct calitatea amprentei de la nivelul

suprafetei de sprijin. In functie de tehnica folosita, presiunea se va exercita de catre medic sau de
musculatura ridicatoare a mandibulei pacientului, prin intermediul unor borduri de ocluzie cu care sunt
prevazute portamprentele individuale.

Miscarile de modelare marginala se impart in trei grupe: miscari executate de medic, miscari
comandate de medic, miscari functionale involuntare (automatizate).

Din prima categorie de miscari, cele executate de medic fac parte: masaje rotatorii prin
intermediul obrazului pe toata periferia vestibulara a campului protetic; tractiuni si rotatii ale
mediolusului. Miscarile executate de medic trebuie completate cu alte miscari efectuate de pacient, pentru
modelarea regiunii linguale. In general prima categorie de miscari este recomadata in cazul unor pacienti
cu care nu se poate coopera sau cand se utilizeaza material cu vascozitate mare.

Miscari comandate de medic care vor fi executate de pacient, dupa ce in prealabil a fost instruit.
Ele pot fi sistematizate astfel: gura semideschisa, gura larg deschisa, balansarea mandibulei la dreapta si la
stanga, zambetul, protractia limbii, mobilizarea limbii. Herbst, cel care a sistematizat aceste miscari, a
indicat si zona precisa care se modeleaza in urma miscarii respective.
 Miscarile functionale automatizate se refera la acele miscari uzuale pe care le face orice individ
zilnic in timpul functiilor, cu precadere in timpul fonatiei, cand sunt antrenate toate formatiunile de la
periferia campului protetic. Astfel s-au imaginat amprentele fonetice.

La nivelul mandibulei, culoarul neutral se inscrie in zona de echilibru functional intre musculatura
limbii, respectiv a obrajilor si musculatura buzelor. Pornind de la ideea ca tonicitatea musculara joaca un
rol esential in mentinerea si stabilitatea protezei mandibulare exista o tehnica de amprentare care
urmareste plasarea dintilor artificiali in zona neutral (metoda piezografica).

Tot in aceasta categorie de miscari se inscriu si cele realizate prin tehnica de amprentare cu
material de vascozitatea lent progresiva. Metoda urmareste modelarea lenta a amprentei (48, 72 de ore) cu
ajutorul miscarilor functionale automatizate efectuate de pacient. In acelasi timp se urmareste si
impingerea tesuturilor de la periferia campului protetic pana la pozitia pe care au acupat-o initial si prin
aceasta, extinderea suprafetei de sprijin a campului protetic (proteza de extensie).

4. Utilizarea unuia sau mai multor materiale de amprenta.

Alegerea materialului de amprenta se face in functie de calitatea mucoasei fixe. Sunt tehnici de
amprentare care folosesc un singur material, cu conditia ca lingura individuala sa fie foarte bine adaptata
pe campul protetic respectiv. Cele mai multe tehnici recomanda utilizarea mai multor materiale de
amprenta, cu scopul de a rezolva cat mai multe sau toate obiectivele amprentei finale. In principiu,
materialul mai consistent se foloseste in prima faza a amprentarii pentru a realiza inchiderea marginala, iar
materialul mai fluid se utilizeaza in final, pentru amprentarea cat mai fidela a suprafetei de sprijin.

Clasificarea tehnicilor de amprentare finala

Diferentele majore intre tehnicile de amprentare finala se refera la faptul ca unele inregistreaza
tesuturile campului in pozitie functionala, dinamica iar altele le reproduce intr-o pozitie statica, de repaus.

In functie de conceptia care sta la baza tehnicilor de amprentare ele se pot clasifica in urmatoarele
categorii de amprente:

- mucostatice;
- mucodinamice;
- cu gura deschisa;
- cu gura inchisa;
- compresive;
- de despovarare;
- simple si compuse.

Dupa dezinsertie se realizeaza controlul amprentei, la care urmarim:

- sa nu prezinte incluzini de aer sau cute;

- grosimea si modelajul marginilor sa fie in conformitate cu configuratia fundului de sac;
- sa nu prezinte lipsuri de material sau zone sterse;
- materialul de amprenta la nivelul merginii sa fie sustinut de lingura.

Modelul de lucru

Reprezinta replica pozitiva a campului protetic edentate total realizata pe baza amprentei finale.

Pe acest model se realizeaza:

 - sabloanele de ocluzie;
- macheta viitoarei proteze;
- ambalarea machete protezei totale;
- polimerizarea viitoarei proteze.

In realizarea modelului de lucru se parcurg urmatoarele faze:

- pregatirea amprentei prin indiguire si cofrare;

- izolarea amprentei (cand este cazul);
- turnarea modelului;
- demularea;
- fasonarea modelului (soclarea).

Pregatirea amprentei prin indiguirea si cofrare

Scopul acestor manopere esre reproducerea exacta a zonei de inchidere marginala.

a. Indiguirea

Se realizaeaza prin aplicarea unui rulou de ceara de 3-5 mm grosime la 3-4 mm de marginea

amprentei, pe fata externa a acesteia.

La maxilar:

- ruloul de ceara se fixeaza de la o tuberozitate la alta, cu exceptia zonei “Ah” unde este
contraindicate.
- in zona “Ah” se va atasa o banda de ceara care va depasi limita distala cu 3-4 mm.
- fixarea se realizeaza pe o amprenta uscata

La mandibular:

- ruloul de ceara se ataseaza vestibular

- in zona lingual se fixeaza o placuta de ceara.

b. Coafrarea

Consta in fixarea la ruloul utilizat pentru indiguire a unei benzi de ceara orientate vertical care
delimiteaza précis modelul.

Turnarea modelului de lucru

Modelul de lucru se realizeaza din gips dur.

Pasta de gips preparata este depusa pe portiunea cea mai proeminenta a amprentei, totul
realizandu-se sub vibrare continua pentru a evita formarea bulelor de aer.

Turnarea soclului se va face doar dupa intarirea gipsului dur din amprenta, si poate fi realizat din
gips obisnuit. Soclul trebuie sa depaseasca amprenta cu 3-4 mm in toate directiile, sis a aiba o grosime de
aproximativ 10mm.
 3.Rezultate
Amprenta preliminara este copia negative a campului protetic, inregistrata cu un material de
amprenta, intr-o portamprenta standard, reproducand cu fidelitate elementele din zona de sprijin si
conturand cu aproximatie zona de succiune.

Scopul amprentei preliminare:

- inregistrarea cu maximum de exactitate a zonei de sprijin;

- reproducerea cat mai precisa a pozitiei functionale a formatiunilor mobile de la periferia campului
protetic;
- realizarea modelului preliminar;
- confectionarea portamprentei individuale.

Etapele executarii amprentei preliminare:

a. Pregatirea amprentarii

- se suprima protezele defectuoase, daca pacientul este protezat;

- i se explica pacientului scopul si desfasurarea tehnicii de ampretare alese
- pacientul este instruit sa execute anumite miscari functionale pe care le va repeta in timpul
amprentarii.

b. Alegerea si verificarea portamprentei

Portamprenta (lingura) este un suport rigid al materialului de amprenta. Lingura standard trebuie
sa prezinte urmatoarele caracteristici:

- rigiditate;
- sa poata fi modificata in functie de particularitatile campului protetic;
- sa asigure o grosime cat mai uniforma materialului de amprenta;
- sa retentioneze materialul de amprenta;
- compatibilitatea cu materialul de amprenta si cu mediul bucal;
- sa fie prevazuta cu maner, stopuri si puncte de reper pentru centrare.

Criteriile de alegere a portamprentei standard sunt:

- forma si dimensiunile jgheabului lingurii sa corespunda cu forma si marimea crestei si a boltii

palatine, precum si cu directia crestelor;
- intre peretii lingurii si creasta edentate sa ramana un spatiu de 3-5 mm pentru materialul de
amprenta;
- marginile lingurii si elementele accesorii sa nu jeneze miscarile functionale ale formatiunilor
mobile de la periferia campului protetic.

Lingurile pot fi realizate din plastic sau metal, pot avea retentii sau este necesara realizarea lor de
catre medic.

c. Alegerea materialului de amprenta si a tehnicii de amprentare

Alegerea lor se face in functie de caracteristicile campului protetic astfel:

 - in cazul unui camp protetic retentive se vor folosi material de amprenta elastic (alginate, material
siliconice);
- in cazul unui camp protetic resilient se vor folosi material de amprenta cu vascozitate redusa
(alginate);
- in cazul unui camp protetic dur se vor folosi material de amprenta cu vascozitate crescuta
(termoplastice).

Tehnica amprentarii preliminare cuprinde urmatoarele manopere:

- dozarea materialului conform instructiunilor fabricantului;

- prepararea materialului;
- incarcarea lingurii cu materialul de amprenta, depasind usor marginile;
- se aplica lingura cu materialul de amprenta pe campul protetic;
- centrarea lingurii pe campul protetic;
- se indica pacientului efectuarea unor miscari test concomitant cu modelarea marginala de catre
medic, prin masajul rotativ al obrajilor si buzelor;
- dezinsertia amprentei de pe campul protetic, prin tractiune in ax.

d. Proiectarea lingurii individuale

Se realizeaza prin trasarea limitelor acesteia cu creionul chimic pe amprenta preliminara.

Delimitarea lingurii se face din aproape in aproape, comparand detaliile de pe amprenta cu situatia
din cavitatea bucala, scopul principal fiind precizarea pozitiei mucoasei pasiv-mobile, a frenurilor si a
bridelor.

Modelul preliminar

Modelul este copia pozitiva a campului protetic. Scopul realizarii modelului preliminar este:

- completarea examenului clinic;

- confectionarea lingurii individuale.

Modelul este compus din modelul propriu-zis si soclu. Materialul de elective in realizarea
modelului preliminar este gipsul. Modelul trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

- exactitatea tridimensionala;
- reproducerea fidela a detaliilor;
- rezistenta la rupere si la abrazie;
- manipulare usoara;
- confectionarea rapida a modelului;
- compatibilitatea chimica si fizica a materialului din care se confectioneaza modelul cu materialele
de amprenta.

Portamprenta individuala

Portamprenta individuala (lingura individuala) este un suport rigid individualizat, de unica

folosinta, utilizat pentru amprentarea finala a campului protetic edentate total.
 Scopul realizarii lingurii individuale:

- suport pentru materialul de amprenta finala;

- modelarea marginala optima.

Caracteristicile portamprentei individuale:

- rigida si nedeformabila;
- rezistenta din punct de vedere mecanic;
- suprafata egala cu cea a campului protetic;
- adaptata intim la suprafata campului protetic, astfel incat sa nu basculeze;
- margini rotunjite, netede, cu grosimea adaptata la cea a fundului de sac;
- sistem de retentie pentru materialul de amprenta;
- sa nu interfereze cu miscarile partilor moi de la periferia campului protetic.

Amprenta functionala

Amprenta functionala este ultima reproducere clinica a imaginii reale a campului protetic.
Amprenta functionala mai poarta si alte denumiri: functionala, secundara, definitiva, de precizie.

Obiectivele principale ale amprentei finale au fost formulate de Green:

- obtinerea unei inaltimi corecte a marginilor si o extindere maxima a bazei protezei;

- repartizarea de presiuni egale asupra partilor moi si dure;
- respectarea miscarilor musculare de la periferia campului protetic si realizarea inchiderii
marginale a protezei.
 4.Concluzii
Avantajele protezei totale

Proteza dentara ofera un zambet deosebit, cu aspect natural. Aceasta este realizata din materiale
foarte durabile si rezista foarte mult in timp daca ingrijirea lor este corecta. In mod uzual, protezele sunt
purtate intre 5 – 10 ani, timp in care pot fi necesare diverse manopere de ajustare. Ele corecteaza si alte
probleme, de la fonatie la masticatie, pentru cei mai multi pacienti.

Dezavantajele protezei totale

Se stie ca este nevoie de o perioada de adaptare cu protezele. Este necesar sa se insuseasca modul
de folosire si sa se depaseasca dificultatile initiale la vorbire (daca exista), aceste lucruri durand cateva
zile, fiind doar temporare. Pot aparea unele iritatii orale sau mici leziuni, dar acestea pot fi cauzate de o
igiena dentara incorecta si de faptul ca protezele nu au fost indepartate pe timpul noptii. Tesuturile orale
(osul si gingia) se modifica pe parcursul duratei de viata a protezelor dumneavoastra, astfel incat si daca le
veti tine un timp indelungat, ele pot necesita ajustari sau chiar inlocuire. Cu ajutorul unei proteze, o
persoana poate obtine doar 15-23% din eficienta masticatorie a unei persoane care isi foloseste dintii
naturali. In cazul unei proteze totale superioare (maxilare), cerul gurii (palatul) este acoperit, ceea ce poate
duce la o reducere a capacitatii de percepere a gustului alimentelor.
 5.Bibliografie

1. Tehnologia Protezelor Mobile si Mobilizabile - Clavoi Gabriela, Fodor Ovidiu, Tig Ioan-Andrei

2. http//:www.wikipedia.ro

3. Protetica Dentara, volumul II – Norina Forna

4.http//:www.clarodent.ro

5. http//:www.dentfix.ro