Universitatea De Medicina Și Farmacie

„Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

Tehnologia de realizare a
protezelor totale

Coordonator științific:
Șef lucr. Dr. Pascu laurențiu

Absolvent:
Gherman Roxana – Adina

Cluj-Napoca
2020
 Universitatea De Medicină Și Farmacie
„Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Facultatea De Medicină Dentară
Specializarea: Tehnică Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ
Tehnologia de realizare a
protezelor totale

Coordonator Științific:
Șef Lucr. Dr. Pascu Laurențiu

Absolvent:
Gherman Roxana – Adina

Cluj-Napoca
2020
CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................... 4

PARTEA GENERALĂ ..................................................................................... 6

1. Edentația totală.................................................................................................. 6
1.1. Definiție ........................................................................................................... 6
1.2. Etiologie .......................................................................................................... 6
1.3. Simptomatologie ............................................................................................. 7
1.3.1. Tulburări masticatorii ............................................................................. 8
1.3.2. Tulburări fizionomice .............................................................................. 9
1.3.3. Tulburări fonetice ................................................................................... 9
1.3.4. Tulburări psihice ................................................................................... 10
1.4. Evoluția edentației totale .............................................................................. 10
1.5. Complicațiile edentației totale ...................................................................... 11
1.5.1. Complicații articulare ........................................................................... 11
1.5.2. Complicațiile digestive.......................................................................... 12
1.5.3. Complicații psihice ................................................................................ 12

2. Câmpul protetic edentat total .......................................................................... 14

2.1. Câmpul protetic maxilar ................................................................................ 14
2.1.1. Zona de sprijin ...................................................................................... 14
2.1.2. Zona de succiune .................................................................................. 17
2.2. Câmpul protetic mandibular ......................................................................... 17
2.2.1. Zona de sprijin ...................................................................................... 18
2.2.2. Zona de succiune .................................................................................. 20
2.3. Musculatura din vecinătatea câmpului protetic ........................................... 20

3. Elementele componente ale protezei totale ..................................................... 21

3.1. Definiția protezei totale ................................................................................ 21

2
 3.2. Baza protezei ................................................................................................. 21
3.3. Dinții artificiali ............................................................................................... 22

PARTEA SPECIALĂ ..................................................................................... 24

1. IPOTEZA DE LUCRU ........................................................................................... 24

2. MATERIALE ȘI METODE .................................................................................... 25

3. CAZUL CLINIC .................................................................................................... 27

CONCLUZII..................................................................................................... 63

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................. 64

3
 INTRODUCERE

Principalul obiectiv al stomatologiei, ca știință este de a preveni

și de a trata afecțiunile de la nivelul apartului dento-maxilar, care pot să
apară pe parcursul dezvoltării acestuia sau după maturizarea lui. (1)
Edentația totală reprezintă unul dintre cele mai vizibile semne al
imbătrânirii, afectând atât persoanele de vârsta a treia, cât și cele tinere.
Prezența acestei stări patologice la nivelul aparatului dento-maxilar are
un impact foarte mare asupra omului atât din punct de vedere fiziologic
cât și social, favorizând instalarea mai multor boli cu consecințe destul
de grave atât pe plan local cât și general. (2)
Cariile dentare și parodontopatiile marginale complicate
reprezintă principalele cauze care duc la instalarea edentației total. (3) In
zilele noastre, edentația totală a devenit mult mai rară datorită multiplelor
tratamente parodontale, odontale și protetice realizate cu succes, dar
avand totuși o raspândire în masă destul de mare chiar și la ora actuală,
fiind nevoie de un tratament protetic rapid și eficace. (2)
Pierderea tuturor organelor odonto-parodontale de pe una sau
ambele arcade, după erupția normală a acestora, cu perturbarea
funcțiilor aparatului dento-maxilar reprezintă pentru mulți dintre pacienți
o traumă de ordin psihic. Din această cauză, perturbarea echilibrului
acestui sistem impune practicianul la căutarea unor soluții teraupeutice
pentru restabilirea integrității sale funcționale și morfologice. (4)
Cu toate că, implantologia orală și mijloacele de augmentare
osoasă prezintă o altă latură a terapiei edentației totale, protezarea
totală clasică este o modalitate de rezolvare terapeutică pentru care se
va opta destul de des, mai ales în țările slab dezvoltate. Implantele sunt
privite cu o mare responsabilitate, fiind considerate o metodă de

4
supraspecializare, al cărui cuvânt hotărâtor ii revine chirurgului maxilo-
facial. (3) (5)
Proteza totală reprezintă soluția terapeutică cu ajutorul căreia se
restabilesc arcadele dentare și funcțiile pierdute ale aparatului dento-
maxilar odată cu inițierea stării de edentație totală. Fiecare tratament
prezintă un caracter propriu , deoarece fiecare pacient prezintă un câmp
protetic diferit cu caracteristici morfofuncționale individuale, proteza
realizată fiind unicată. (6)
Tratamentul edentației totale creează specialiștiilor probleme de
o dificultate deosebită, cu toate că proteza toatală este considerată
aprope universal o piesă protetică igienică, socială și la un preț de cost
relativ redus. (3)
Proteza totală se realizează într-o serie de etape clinico-tehnice
la care contribuie în egală masură atât tehnicianul dentar cât și
stomatologul, cel din urmă fiind cel care începe și încheie acest ciclu. (6)
Scopul acestei lucrări este de a restabili integritatea aparatului
dento-maxilar și funcțiile pierdute ale acestuia.
Determinarea obiectivelor tratamentului protetic în cazul
edentației totale este un principiu de bază care conduce practicianul la
căutarea celor mai corespunzatoare tehnici și metode de tratament. Cu
toate că trăsaturile caracteristice ale câmpului protetic edentat total
diferă de la individ la individ, se urmărește respectarea unor obiective
care sunt impuse oricărui tratament protetic și anume: obiectivul
funcțional, biomecanic și profilactic.
1. Obiectivul funcțional (curativ) reface funcțiile aparatului dento-
maxilar pierdute odată cu instalarea edentației.
2. Obiectivul biomecanic urmărește menținerea și stabilitatea
protezei totale pe câmpul edentat .
3. Obiectivul profilactic constă în menținerea stării de sănătate a
țesuturilor de suport și împiedicarea apariției unor leziuni. (4)

5
 PARTEA GENERALĂ
1. Edentația totală

1.1. Definiție

Edentația totală reprezintă o stare fizio-patologică complexă a

aparatului dento-maxilar manifestată prin lipsa unitaților dento-
parodontale de pe unul sau ambele maxilare, aparută după erupția
dinților pe arcade. Prezența unuia sau a doi dinți pe arcadă duce la o
edentație subtotală. (4)
Întâlnită la nivelul maxilarului poartă denumirea de edentație totală
maxilară, iar la nivelul mandibulei de edentație totală mandibulară.
Termenul de edentație totală bimaxilară se foloseste atunci când este
prezentă la ambele maxilare. (6)

1.2. Etiologie

Edentația totală se instalează de obicei treptat, la persoanele

vârstnice, dar poate să apară și brusc, la personele tinere sau
adulte.(constantiniuc). Cauzele absenței dinților la nivelul arcadelor
dentare sunt congenitale si dobândite. (3) (4)
Cauza de natură congenitală este reprezentată de anodonția totală
prin care se întelege lipsa tuturor dinților prin absența mugurilor dentari
produsă de afectarea lor în faza de proliferare. (3) (5)
Principala cauză dobandită a edentației totale este reprezentată de
caria dentară și complicațiile acesteia. Chiar dacă avem posibilitați

6
terapeutice bine puse la punct, extracția dentară ramane cea mai ușoară
formă, plasându-se pe primul loc.
Parodontopatiile reprezintă a doua etapă care grabește apariția
edentației totale. Acestea se caracterizează prin distrucția progresivă a
țesuturilor de susținere, ceea ce duce la mobilizarea și în cele din urmă
la eliminarea spontană sau extracția dinților datorită distrucției ocluzale
sau a durerii pe care le provoacă. (5)
Dintre afecțiunile mai rar întâlnite care pot duce la instalarea
edentației totale enumerăm:
- traumatismele faciale
- tumori
- infecțiile maxilarelor (osteomielite)
- abraziunea patologică (5) (6)
O alta cauză a edentației care nu trebuie neglijată este reprezantată
de tratamentele stomatologice iatrogene. Acestea reprezintă greșeli
protetice care duc la o suprasolicitare traumatică a dinților prin execuția
incorecta atât a protezelor fixe cât si a protezelor mobilizabile, care duc
adesea la mobilizarea dinților și extracția acestora.
Alți factori care duc la îmbolnavirea aparatului dento-maxilar și în
cele din urmă la pierderea dinților sunt afectiunile generale cum ar fi:
diabetul zaharat, osteoporoza etc. (4)
Într-o edentație, cunoasterea factorului etiologic prezintă o
importanță practică deosebită, deoarece în funcție de acesta
prognosticul este diferit. (5)

1.3. Simptomatologie

Simptomele reprezintă manifestările subiective percepute de bolnav.

Apariția lor este cauzată de pierderea dinților din cavitatea bucală prin

7
modificarea și perturbarea funcțiilor aparatului dento-maxilar, si anume:
masticația, fizionomia, fonația si tulburari psihice.
Simptomatologia e diferită de la un pacient la celălalt în funcție de
anumite condiții individuale:
- vechimea protezării
- calitatea protezării
- pacient protezat sau neprotezat anterior
- edentația totală instalată brusc
- reacția specifică individuală. (5)

1.3.1. Tulburări masticatorii

Acestea apar datorită imposibilității aparatului dento-maxilar de a

realiza incizia, zdrobirea, măcinarea alimentelor, insalivarea eficientă și
formarea bolului alimentar în lipsa unitățiilor dento-parodontale.
Cele mai frecvente tulburări masticatorii apar în edentația totală
instalată brusc în cazul unui taraumatism sau dupa ablația unor punți.
Edentatul total se va prezenta la medicul stomatolog pentru restaurare
protetică sau se va acomoda la noua stare prin folosirea unor alimente
de consistență redusă. (5) (6)
Tulburăriile masticatorii pot sa apară și în cazul unui pacient protezat
prin proteza totală. În aceste situații medicul trebuie să găsească cauza
care poate fi: lipsa menținerii și a stabilitații protezelor, defecte ale bazei
protezelor sau ale arcadelor dentare cu contacte ocluzale
necorespunzătoare. Remedierea se face prin rebazări sau retușări.
O altă categorie de pacienți ese reprezentată de persoanele
edentate total, dar neprotezate care prin obinsuință își realizează
masticația pe crestele edentate, folosind alimente de consistență
potrivită. (4) (5)

8
 1.3.2. Tulburări fizionomice

Pierderea ultimilor dinți care mai mențineau dimensiunea verticală de

ocluzie declanșează cea mai gravă și șocantă senzație pentru pacient,
resimțită într-un mod neplăcut ca o îmbătrânire bruscă.
Aceste tulburări se caracterizează prin accentuarea șanțurilor
periorale, înfundarea buzelor și obrajilor, dispariția roșului buzelor,
progenia mandibulară, reducerea etajului inferior al feței, toate fiind
rezultatul unei fizionomii îmbătrânite și triste. (5) (6)
Psihicul pacientului poate fi corectat printr-o protezare imediată
corespunzatoare, cel puțin în momentul desfașurării relațiilor sociale. (2)

1.3.3. Tulburări fonetice

Emiterea sunetelor fonetice articulate este un rol esențial al cavității

bucale. Aceasta transformă sunetele nearticulate, produse de corzile
vocale de la nivelul laringelui în sunete articulate. La această
transformare contribuie cavitatea bucală și elementele sale componente:
limba, buzele, palatul si dinții.
Modificări în poziția buzelor și a limbii sunt provocate de pierderea
dinților frontali care va duce la lărgirea spațiului de vorbire. Vor fi
afectate mai ales consoanele labio-dentale: “f” si “v”, cele linguo-dentale:
“t”, “d” si “z”, iar sifilantele “s” devin șuieratoare datorită modificării
culoarului coloanei de aer.
În anumite cazuri este necesară protezarea imediată, după
extracție, atunci când fonația este afectată în mod grav. În timp,
pacientul reușeste să compenseze într-o anumită măsură defectele
fonetice, chiar și în cazul pacienților neprotezati, datorită mecanismului
de feed-back auditiv. Pacientul se adaptează rapid și ușor la noua
situație.

9
 Acest proces de adaptare trebuie să se producă și după aplicarea
protezelor în cavitatea bucală. Cu cât morfologia functională este
reprodusă mai fidel, cu atât mai rapidă și completă este adaptarea. (4)
(5)

1.3.4. Tulburări psihice

Tulburările masticatorii, fizionomice și fonetice apărute în edentația

totală pot afecta și sistemul nervos central. Aceste dereglări apărute în
comportamentul normal al pacientului duc la adevarate complicații
psihice cu dificultați în realizarea tratamentului corespunzător edentației
totale. (2) (5)

1.4. Evoluția edentației totale

Evoluția edentației totale depinde de mai mulți factori, cei mai

importanți fiind etiologia edentației, câmpul protetic al pacientului,
calitatea actului terapeutic și corectitudinea execuției protezei. (3) (5)
O edentație totală netratată prin restaurare protetică atrage o serie
de modificări morfo-funcționale ale aparatului dento-maxilar. În acest
caz, bolnavul utilizează crestele edentate pentru masticație, ale căror
mucoasă fixă se modifică, devenind mai dură, mai rezistentă și mai
fibroasă. De obicei, acești indivizi nu se plâng de tulburări masticatorii,
reușind să realizeze o masticație a alimentelor corespunzatoare. Atunci
când mucoasa devine subțire și produce leziuni, masticația pe creste
devine imposibilă. (4) (5)
O evoluție nefavorabilă în edentația totală este apariția atrofiei și
rezorbției osoase, care duce la pierderea crestelor edentate și
modificarea substratului osos. Deoarece mucoasa nu va putea ține
ritmul atrofiei și rezorbției osoase, va suferi modificări nefavorabile,

10
pierdând legătura cu periostul și devenind balantă. În acest caz, câmpul
protetic devine greu de restaurat protetic.
O protezare adecvată a unei edentații poate modifică spre favorabil
evoluția acesteia cu păstrarea țesuturilor elementelor câmpului protetic
și refacerea funțiilor pierdute ale aparatului dento-maxilar.
Pe lânga aceste modificări morfo-funcționale produse la nivelul
aparatului dento-maxilar, ulterior pot să apară complicații în evoluția
edentației totale.

1.5. Complicațiile edentației totale

Edentația totală poate să afecteze într-un mod negativ articulația

temporo-mandibulară, digestia și psihicul pacientului. Ca urmare, se
descriu complicațiile articulare, digestive și psihice care apar ca o
consecință a tulburărilor funcționale. (5)

1.5.1. Complicații articulare

Apar ca urmare a unor protezări necorespunzătoare cum ar fi

mărirea exagerată a dimensiunii verticale de ocluzie sau a lipsei de
interes față de tratament. La nivelul componentelor articulației temporo-
mandibulare sunt prezente multiple modificări și anume: laxitatea
ligamentară crescută, aplatizarea condilului articular, rezorbția anterioară
a meniscului, modificarea cavitații glenoide.
Modificarile morfo-funționale pot duce uneori la instalarea
sindromului disfuncției dureroase care determină o complicație gravă
pentru edentatul total, însă se constată, că aceasta apare relativ rar în
cazul edentatului total. (3) (4)

11
 1.5.2. Complicațiile digestive

Aceste complicații se datorează suprasolicitării și traumatizării

mucoasei gastrice de fragementele alimentare mari insuficient triturate și
insalivate. Astfel, scurtarea fazei bucale poate provoca tulburări
digestive cum ar fi gastrita, duodenita, colita și ulcerul gastric, dar și
reducerea aportului caloric, care duce la instalarea unor boli cronice de
ordin general. (4)

1.5.3. Complicații psihice

Cunoașterea personalității și a tipului de comportament al edentatului

total îl ajută pe medic să-i recapete încrederea pierdută a acestuia cu
ajutorul pieselor protetice care trebuie adaptate și integrate în condiții
optime. (3)

În functie de comportament, edentații totali se impart în 3 categorii:

- pacienți echilibrați, care privesc tratamentul cu încredere,

întelegere și răbdare și pentru care starea de edentație nu
reprezintă o problemță foarte mare, ci un fapt obișnuit;
- pacienți inhibați, interiorizați care se prezintă la cabinet cu
reținere, tinandu-si batista la gură pentru a-si ascunde defectele.
Aceștia nu acceptă prezența altei persone în cabinet, punându-și
- încrederea doar în medicul stomatolog. Rezultatele psihice sunt
foarte bune în cazul unui tratament reușit;
- pacienți agitați, care nu au încredere în niciun specialist, cu
pretenții nemotivate, fiind nemultumiți de tratament;

12
Indiferent de tipul comportamental și de tratamentul stomatologic,
medicul are obligația de a trece în foaia de observație tipul de sistem
nervos al pacientului. (5)

Alte complicații care pot sa apară sunt:

- prezența ragadelor comisurale;
- apariția unei hipercheratinizări a mucoasei în cazul în care
masticația se realizează pe crestele edentate;
- dezvoltarea tonusului musculaturii periorale și a musculaturii
linguale. (6)

13
 2. Câmpul protetic edentat total

Prin acesta se întelege totalitatea țesuturilor și a elementelor

anatomice, care vin în contact direct sau indirect cu proteza totală și
care contribuie la sprijinul, menținerea și stabilizarea acesteia. (3) (4)
Câmpul protetic cuprinde două zone:
- zona de sprijin, care este reprezentată de componenta dură
formată din crestele alveolare și fibromucoasa fixă care o
acoperă. Aceasta preia toate funcțiile și parafuncțiile exercitate la
nivelul cavității bucale.
- zona de succiune este localizată la periferia zonei de sprijin, fiind
alcatuită din zona de mucoasă pasiv-mobilă, precum și mucoasa
mobilă de la nivelul buzelor, obrajilor si limbi. Acestea vin în
contact cu marginile protezei și realizează succiunea și
menținerea. (6) (7)

2.1. Câmpul protetic maxilar

Câmpul protetic maxilar este format din țesuturi dure și moi: crestele
edentate cu tuberozitățile maxilare, bolta palatină, fibromucoasa și
mucoasa orală. (6) (7)

2.1.1. Zona de sprijin

Este alcătuită dintr-un substrat osos și unul mucos, ambele

reprezentând suprafața de sprijin a protezelor maxilare.

A. Substratul osos
Este format din creasta alveolară, tuberozitățile maxilare și bolta
palatină.

14
 Creasta alveolară numită și creastă edentată sau creastă reziduală
rezultă în urma pierderii dinților, când alveolele devin goale. Morfologia
crestelor depinde de modul în care s-a realizat extracția dentară și de
forma inițială a arcadelor dentare. În timp, datorită proceselor de
resorbție si atrofie osoasă, crestele edentate pot prezenta dimensiuni și
forme variabile. Procesul de resorbție la maxilar este centripet.
Creasta edentată este alcătuită din muchia crestei (coamă) numită și
zona de sarcină primară și două versante: unul intern (oral) si unul
extern (vestibular) care reprezintă zonele de sarcină secundare.
Versantul extern al crestei poate fi retentiv, neretentiv sau neutru. (4) (7)
Inălțimea crestelor reziduale diferă în funcție de gradul de resorbție.
Acestea pot fi înalte, medii șau reduse. După întinderea bazei de
implantare , crestele edentate pot fi late, medii sau înguste, iar în funcție
de forma muchiei, ele pot avea un contur pe sectiune rotunjit, ascuțit sau
trapez. (4)
În cazul unei vechi edentații, ca urmare a atrofiei maxilare și datorită
încetinirii acestui proces la nivelul frenului median si a bridelor laterale,
câmpul protetic prezintă un aspect de pentagon. (6)
Crestele edentate ideale sunt cele înalte, late, neutre, cu absența
exostozelor, toate acestea oferindu-i protezei o stabilitate și menținere
corespunzatoare. (4) (7)
Tuberozitațile maxilare sunt două proeminențe osoase, situate distal
la nivelul crestelor edentate maxilare, având un rol foarte important în
menținerea și stabilizarea protezei. Acestea sunt considerate zone
biostatice deoarece procesele de atrofie și resorbție sunt mai lente
comparativ cu crestele alveolare. (4) (6)
În funcție de forma lor, acestea pot fi: retentive, medii și neretentive.
O retentivitate exagerată poate crea dificultăți de inserție și dezinserție,
fiind necesară intervenția chirurgicală, iar o retentivitate de mărime
medie este favorabilă protezării. (3) (4)

15
 Bolta palatină este o zonă biostatică, care reprezintă peretele
superior al cavității orale, fiind alcătuit din trei perechi de oase:
- oasele insicive, unite în treimea anterioară prin sutura incisivă;
- apofizele palatine ale oaselor maxilare, unite în treimea mijlocie
prin sutura palatinală;
- lamele orizontale, în treimea posterioară. (3) (4)
Bolta palatină prezintă forme și mărimi diferite de la un pacient la
celălalt. Astfel, avem bolți palatine medii, adânci ogivale și plate, cea mai
favorabilă pentru protezare fiind cea medie, favorizând succiunea și
adeziunea. (4) (6)
În unele cazuri, la nivelul liniei mediane a maxilarului poate să apară
o proeminență osoasă, formă, mărime și localizare diferită, numită torus
palatin. Acesta poate fi alungit, rotunjit sau fusiform, fiind situat în
treimea anterioară, medie, posterioară a palatului sau se poate extinde
chiar pe 2/3 ale acestuia. Trebuie realizată folierea acestuia pe model
deoarece nu suportă presiuni. O intersectare a torusului cu linia “Ah”
poate duce la probleme de închidere marginală a protezei. (5) (6) (8)

B. Substratul mucos

Mucoasa de la nivelul zonei de sprijin, care acoperă substratul osos

poartă numele de mucoasă fixă, aceasta deosebindu-se de mucoasa din
restul cavității bucale prin faptul că aderă direct de planul osos subiacent
sau prin intermediul unui țesut conjunctiv. (5)
Reziliența fibromucoasei reprezintă posibilitatea de deformare prin
înfundare a protezei, la presiunile masticatorii. Reziliența minimă se află
în treimea anterioară a palatului, pe sutura intermaxilară și pe muchia
crestei, prin lipsa submucoasei. Zonele de la acest nivel trebuie protejate
de presiunile foarte mari, prin foliere.

16
 În treimea posterioară a palatului, reziliența crește tot mai tare cu cât
ne apropiem de limita distală a palatului. Cu cât reziliența este mai mare,
cu atât menținerea protezei este mai bună.
Un câmp protetic intermediar sau normal presupune o mucoasă
groasă, bine vascularizată, aderentă de periost, iar o mucoasa subțire ,
slab vascularizată, puțin rezistentă la presiunile masticatorii descrie un
câmp protetic dur. Faptul că reziliența mucoasei variază, presupune
alegerea diferită a materialului de amprentă: fluid pentru câmpurile moi
și consistente pentru cele tari. (4) (5)

2.1.2. Zona de succiune

Mucoasa pasiv-mobilă este localizată la limita dintre mucoasa fixă

și mucoasa mobilă, la nivelul fundurilor de sac și a liniei ”Ah”, la trecerea
de la palatul dur la vălul palatin. Realizează succiunea și menținerea
protezei, fiind zona limită de întindere a protezei. Are formă de linie sau
bandă cu o lațime de 1-3 mm. Succiunea internă este mai bună atunci
când este mai lată și mai aproape de fundurile de sac. (4)
Mucoasa mobilă cuprinde mucoasa buzelor, a obrajilor, a vălului
palatin, dar și frenul buzei superioare și bridele laterale de la nivelul
premolarilor. Marginile protezei trebuie să ocolească frenurile și bridele,
deoarece aceste formațiuni mobile duc la destabilizarea protezei de pe
câmpul protetic.

2.2. Câmpul protetic mandibular

Cuprinde crestele alveolare, tuberculul piriform și fibromucoasa cu

mucoasa mobilă. (6)

17
 2.2.1. Zona de sprijin

A. Substratul osos
Spre deosebire de câmpul protetic maxilar, acesta are o întindere
redusă, ceea ce îl face mai dificil de protezat. Este format din creasta
edentată și tuberculul piriform.
Creasta edentată mandibulară rezultată în urma pierderii dinților se
întinde de la un trigon retro-molar la altul, are formă de arc și face parte
din corpul mandibulei. Procesul de atrofie și resorbție este de două ori
mai rapid decât la maxilar. (7) În funcție de gradul lui, creasta reziduală
poate avea diferite forme:
- creastă înaltă, voluminoasă, rotunjită;
- creastă medie, rotunjită;
- creastă înaltă, subțire și ascuțită;
- creastă cu relief șters, atrofiată;
- creastă negativă, situată sub nivelul celor doua linii oblice internă
și externă. (6)
Stabilitatea protezei este direct proporțională cu înălțimea și lățimea
coamei. Crestele resorbite au o stabilitate redusă. (9)
Tuberculul piriform este o zonă biostatică, care apare în urma
extracției ultimului molar, fiind situată la extremitatea distală a crestelor
edentate în zona trigonului retromolar. Extinderea șeilor se face pană la
nivelul 1/3 anterioare a acestuia, pe cele 2/3 posterioare inserându-se
ligamentul pterigo-mandibular. (6)
Pe corpul mandibulei se găsesc o serie de elememte anatomice
importante din punct de vedere protetic.
Pe fața externă a ramului orizontal al mandibulei se află linia oblică
externă care este o proeminență osoasă liniară, la nivelul careia se
inseră mai mulți mușchi care pot să ducă la instabilitatea protezei:
buccinatorul, pielosul gâtului, triunghiularul buzelor, pătratul bărbiei.

18
 Pe fața internă a mandibulei se află linia oblică internă care pleacă
de la apofizele genii și ajunge spre ramura ascendentă mandibulară. La
nivelul ei se inseră mușchiul milohioidian, constrictorul superior al
faringelui și ligamentul pterigomandibular.
Pe linia mediana a mandibule sunt situate apofizele genii, în număr
de patru, cate două de o parte și alta a liniei mediene. La nivelul lor se
inseră mușchii geniogloși și geniohioidieni, zonă care interferează cu
marginile protezei.
O altă proeminență osoasă este torusul mandibular, care apare
deasupra liniei oblice interne, în dreptul premolarilor.
Între rădacinile premolarilor, deasupra liniei oblice externe se află
gaura mentonieră, care în urma resorbțiilor mari poate ajunge la
suprafața crestei edentate. (4)

B. Substratul mucos
Este reprezentat de mucoasa fixă care acoperă crestele edentate și
tuberculul piriform. În funcție de zona pe care o acoperă mucoasa poate
să prezinte reziliență diferită. Pe muchia crestei, reziliența mucoasei este
minimă, aceasta crescând treptat, pe masură ce se apropie de mucoasa
pasiv-mobilă.
Se pot deosebi, trei variante de mucoasă fixă și anume:
- fibromucoasă sanătoasă, care are o grosime suficientă, fiind
capabilă să suporte presiuni;
- fibromucoasă subțire, puțin elastică și vascularizată;
- fibromucoasă foarte groasă, care accelerează resorbția osoasă,
datorită deplasărilor bazei protezei.
În timp, fibromucoasa se poate transforma în creastă balantă,
pierzând legătura cu osul și ducând la instabilitate protetică. (4)

19
 2.2.2. Zona de succiune
Mucoasa pasiv-mobilă este dificil de reperat, mai ales în zona
linguală. Singura zonă care se poate pune în evidență este zona
vestibulară laterală, motiv pentru care etanșeitatea internă a protezei se
reduce. În cazul atrofiilor severe cu hernierea planșeului amprentarea
este dificilă.
Mucoasa mobilă prezintă aceleași caracterstici ca și la maxilar. În
zona vestibulară periferică, mucoasa mobilă intervine în realizarea
etanșeității externe, iar în zona linguală are acțiune de mobilizare a
protezei, aceasta fiind indepărtată de către planșeul bucal. (4)

2.3. Musculatura din vecinătatea câmpului protetic

Este reprezentată de mușchii care mobilizează mandibula, mușchii

limbii, mușchii orofaciali și mușchii vălului palatin, ale caror inserții
musculare prezintă un rol foarte important în menținerea și stabilizarea
protezei. O inserție perpendiculară a fibrelor musculare pe câmpul
protetic poate duce la mobilizarea protezei, iar o inserție paralelă a
acestora, poate favoriza menținerea protezelor. (6)
La maxilar, mușchii stabilizatori ai protezei sunt buccinatorul și
orbicularul buzelor, iar cei dislocatori sunt mușchii vălului palatin, motiv
pentru care marginea distală a protezei nu trebuie să depășească
inserția lor.
La mandibulă, mușchii stabilizatori sunt mușchiul buccinator,
fasciculul inferior al orbicularului buzelor și o parte din mușchii proprii ai
limbii. Mușchii destabilizatori sunt reprezentați de genioglos, pătratul
buzei inferioare, mușchiul milohioidian, mușchiul faringelui, mușchiul
bărbiei și marginea anterioară a maseterului când este în contracție. (4)

20
 3. Elementele componente ale protezei totale

3.1. Definiția protezei totale

Proteza totala este un corp fizic ale carei componente sunt arcada
dentară care servește la substituirea dinților pierduți, șeile protetice care
reprezintă suportul dinților artificiali și placa protetică care este mijlocul
de legatură dintre șei. (10)

3.2. Baza protezei

Placa protetică împreună cu șaua protezei formează baza protezei,

care prezintă o suprafață internă sau mucozală și una externă.
Suprafața internă vine în contact cu mucoasa fixă ce acoperă zona de
sprijin a câmpului protetic, iar suprafața externă are contact cu limba și
presupune o lustruire bine realizată.
a) La maxilar este alcătuită din:
- placa palatinală
- șaua protezei
Placa palatinală vine în contact cu bolta palatinală, având limitele
situate între baza crestelor alveolare și linia ”Ah”, unde are loc
închiderea distală a protezei.
Avantaje:
- mărește sprijinul muco-osos al protezei;
- crește fenomenul de adeziune cu rol în menținerea protezei;
- crește stabilitatea protezei, mai ales în cazul unei bolți palatine
adânci;
- răspândește asupra bolții palatine o parte din presiunile ocluzale
trimise șeilor protetice.

21
 Placa palatinală este realizată de obicei din rășină acrilică cu o
grosime de 2 mm, dar se mai poate realiza și din diferite aliaje: crom-
cobalt, aluminiu, aur-platinat, care îi cresc rezistența și ii oferă mai multe
avantaje.
Șaua protezei totale maxilare acoperă crestele edentate și
tuberozitățile. Prezintă o față internă, care vine în contact cu creasta
edentată și o față externă cu două versante: unul vestibular și unul oral,
care vin în contact cu limba și mucoasa obrazului. Frontal, versantul
vestibular este modelat anatoform și usor concav, iar lateral neted,
pentru a evita retenția alimentelor.
Marginea liberă a protezei trebuie să ocolească formațiunile mobile
de la periferia câmpului protetic și trebuie să asigure succiune, având
contact cu mucoasa pasiv-mobilă de la nivelul fundurilor de sac.
b) La mandibulă este alcătuită din:
- șaua protetică;
- placă protetică, numită și placă linguală, datorită versantului
lingual al șeii.
Șaua protezei mandibulare acoperă crestele edentate pe versantele
vestibulare și linguale și treimea anterioară a tuberculului piriform.
Versantul vestibular este modelat ușor concav sau plan , iar cel lingual
plan. Ca și la maxilar, marginea liberă a protezei trebuie să ocolească
formațiunile mobile de la periferia câmpului protetic. În caz contrar,
acestea vor provoca dislocarea protezei. (6) (9)

3.3. Dinții artificiali

Dinții artificiali au rolul de a reface arcada dentară pierdută, având un

aspect apropiat de coroanele dinților naturali. Aceștia pot fi din acrilat
sau din ceramică, având volum, formă, culoare și relief ocluzal diferit, în
funcție de stereotipul de masticație.

22
 a) Dinții artificiali din acrilat

Avantaje:
- se leagă chimic de șaua protezei;
- sunt ușor de prelucrat și individualizat;
- au greutate redusă;
- prețul de cost este accesibil.

Dezavantaje:
- instabilitate cromatică cauzată de fenomenul de îmbătrânire a
materialului;
- porozitate care favorizează retențiile alimentare;
- structură mai puțin compactă;
- rezistență mecanică scăzută.

b) Dinții artificiali din ceramică

Avantaje:
- prezintă o cromatică stabilă în timp și apropiată de dinții naturali;
- au structură compactă;
- au stabilitate cromatică;
- au rezistență crescută

Dezavantaje:
- prezintă o duritate mare, care abrazează dinții antagoniști;
- nu se pot ajusta prin frezaj, deorece își pierd luciul
- sunt casanți;
- se leagă mecanic de șaua protezei;
- prețul de cost este mai ridicat. (3) (6)

23
 PARTEA SPECIALĂ
1. IPOTEZA DE LUCRU

Proteza totală reprezintă o lucrare protetică adjunctă, al cărei

tratament necesită cunoașterea elementelor componente ale aparatului
dento-maxilar cât și a metodelor utilizate în obținerea acesteia. (10)

Deoarece stomatologia se confruntă des cu cazuri de edentație

totală, am selectat dintr-un lot de pacienți, un caz de edentație totală
bimaxilară.

Am ales ca temă tehnologia de realizare a protezelor totale,

deoarece consider că o proteză totală este o solutie de tratament destul
de rapidă, care imită aproape perfect dantura naturală și care presupune
un efort financiar acceptabil. Aceasta iți poate reda stilul de viată de
dinainte optimizând funcțiile zilnice cum ar fi mâncatul, vorbitul dar și
recâțtigarea încrederii în sine odată cu îmbunătățirea aspectului și al
zâmbetului.

Scopul acestei lucrări este de a parcurge toate etapele clinico-

tehnice necesare pentru realizarea unei proteze totale acrilice, care să
refacă în condiții optime funcțiile pierdute ale aparatului dento-maxilar,
apărute odată cu instalarea edentației totale.

Pentru o reușită a tratamentului cât mai bună, este nevoie de o

colaborare cât mai eficientă între medicul stomatolog și tehnicianul
dentar.

24
 2. MATERIALE ȘI METODE

Pentru a atinge obiectivele propuse în această lucrare, am realizat

două proteze totale bimaxilare din rășini acrilice, utilizând metoda
convențională de protezare în cazul edentației totale.
În realizarea celor două proteze acrilice, din punct de vedere tehnic
am utilizat o mulțime de materiale și instrumente prezente în laboratorul
de tehnică dentară.
Atât pentru confecționarea modelului preliminar cât și a celui
funcțional am folosit gips dur, iar pentru soclul modelelor, gips obișnuit.
Pentru realizarea lor am folosit bol de cauciuc, spatulă mare, măsuță
vibratorie, soclator și conformator pentru baza modelului.
În etapa de realizare a lingurilor individuale s-au folosit următoarele
materiale și instrumente: creion chimic, ceară roz, spatulă de ceară,
soluție de izolat (Isodent - Spofa), material fotopolimerizabil, cuptor de
fotopolimerizare și freze de acrilat.
Pentru confecționarea șabloanelor de ocluzie s-au folosit material
fotopolimerizabil, cuptor de fotopolimeriazare, borduri de ceară roz
prefabricate, bec Bunsen, bisturiu și spatulă de ceară.
În vederea menținerii în laborator a relației intermaxilare, am folosit
articulatorul semiadaptabil de tip Arcon, iar în vederea obținerii arcadelor
artificiale am folosit garnituri de dinți acrilici folosind tehnica de montare
a dinților după Gysi, fiind cea mai cunoscută și practicată metodă.
Ultima etapă de laborator și anume transformarea machetei în
proteză folosește următoarele materiale și instrumente: ceară roz,
spatulă de ceară, bisturiu, cuvetă, inele de menținere, bol de gips, apă,
spatulă, detergent, soluție de izolare, acrilat termopolimerizabil, perie
aspră, freze de acrilat, filțuri, perii, pufuri, paste de lustruit. Ca și

25
aparatură de laborator am folosit: soclator, presă manuală, vacuum
malaxor, motor orizontal.
Materialele folosite în realizarea protezelor trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:

Fiziologice
- să prezinte stabilitate chimică;
- să nu fie toxice pentru țesuturi.
Rezistență mecanică
- sa fie rezistente la abrazie și în timpul masticației;
- să permită o legătură bună cu alte materiale ce alcătuiesc
proteza;
- să nu fie modificate din cauza variațiilor termice.
Prelucrabilitate
- prelucrarea și lustruirea să se realizeze ușor;
- să permită reparații și reoptimizări.
Igienice
- igienizarea să poată fi realizată corect;
- să poată fi sterilizate;
- să nu prezinte suprafețe poroase;
- să nu permită dezvoltarea agenților patogeni.
Dorite de către pacienți:
- să fie stabile din punct de vedere cromatic;
- greutatea lor să fie mică;
- să imite cât mai bine țesuturile inlocuite;
- să fie inodore și insipide;
- prețul de cost să fie redus. (11)

26
 3. CAZUL CLINIC

Realizarea protezei totale presupune o serie de etape clinice și

tehnice, fiind foarte importantă respectarea acestora, atât în cabinet, cât
și în laborator, astfel încât la sfarșitul etapelor să obținem acea piesă
protetică care să îndeplinească toate obiectivele propuse.

Etapele clinico-tehnice urmate în vederea obținerii protezei totale

sunt:

- examinarea pacientului;
- amprenta preliminară;
- realizarea modelului preliminar;
- realizarea portamprentei individuale;
- amprenta funcțională;
- realizarea modelului funțional;
- realizarea șabloanelor de ocluzie;
- determinarea relației intermaxilare;
- montarea complexului model-șablon în articulator;
- realizarea machetei protezei totale;
- transformarea machetei în proteză.

3.1. Examinarea pacientului

Am selectat din cazurile de edentație totală, o pacientă în vârstă de

72 de ani, care s-a prezentat la stomatolog cu o edentație totală
bimaxilară, fiind neprotezată anterior.

Stomatologul stabilește diagnosticul și planul de tratament, pe baza

datelor obținute dupa examinarea stării generale și psihice a pacientei,

27
dar și a detaliilor de la nivel endobucal și exobucal ale acesteia, toate
aceste date fiind trecute într-o fișa de examinare. (12)

3.2. Amprenta preliminară

După ce s-a stabilit diagnosticul și planul de tratament, medicul

stomatolog a amprentat câmpul protetic maxilar și mandibular, folosind
portamprente standard din metal de formă și mărime adecvată, iar ca
material de amprentă, alginatul.

Amprenta preliminară reprezintă copia negativă a câmpului protetic

edentat realizată din diferite materiale și portamprente standard, în
funcție de caz, având rolul de a reproduce cu fidelitate zona de sprijin a
câmpului și parțial periferia acestuia. (13)

Fig.1 Amprentele preliminare

După ce ajunge în laborator, amprenta preliminară trebuie verificată

și dezinfectată.

28
 La verificarea amprentei am urmărit dacă aceasta îndeplinește
următoarele cerințe:
- cuprinde integral zonele câmpului protetic;
- grosimea marginilor este continuă , fără lipsuri de material;
- amprenta este centrată corect pe câmp, având ca reper
mânerul lingurii;
- materialul de amprentă este bine aderent de marginile
lingurii.

Dezinfecția amprentelor în laborator este indispensabilă. Pentru

aceasta am utilizat o soluție dezinfectantă pe bază de hipoclorit de
sodiu, în care am imersat amprentele timp de 10 minute.

3.3. Realizarea modelului preliminar

Modelul preliminar reprezintă copia fidelă pozitivă a câmpului

protetic, având ca scop confecționarea lingurii individuale, care este
folosită la amprentarea finală. Acesta este format din modelul propriu-zis
si soclu. (14)

Pentru turnarea modelului am folosit gips dur de clasa a III-a, apă, o

spatulă, un bol de cauciuc și o măsuță vibratorie. Am preparat pasta de
gips prin metoda saturației progresive până am obținut o consistență
fluidă, după care am introdus-o în amprentă, prin vibrare continuă cu
ajutorul măsuței vibratorii.

Pentru realizarea soclului, am utilizat un conformator prefabricat, în

care am inserat pastă de gips obișnut, răsturnând amprenta cu modelul
propriu-zis turnat anterior. După priza gipsului am separat amprenta
preliminară de pe model, procedeu numit demulare, urmând să conturez
cu ajutorul unui creion chimic, limitele câmpului protetic.

29
 Fig.2 Model preliminar maxilar

Fig.3 Model preliminar mandibular

30
 3.4. Realizarea portamprentei individuale

După trasarea limitelor câmpului protetic, am foliat și deretentivizat

modelele prin picurare de ceară pe zonele retentive și sensibile ale
câmpului protetic și le-am izolat prin uleiere.

Fig.4 Folierea și deretentivizarea modelelor preliminare

Portamprenta individuală reprezintă suportul rigid utilizat la

amprentarea funcțională, având ca scop obținerea unor inchideri
marginale optime ale viitoarelor proteze. (14)
În realizarea acesteia am încercat să indeplinesc următoarele
obiective:
- adaptarea la suprafața de sprijin să fie realizată corect;
- să urmărească limitele câmpului protetic și să permită
mobilitatea formațiunilor periferice;
- marginile portamprentei să fie netede și rotunjite;
- să fie suficient de rezistentă;
- să fie ușor de inserat și dezinserat de pe câmp.
Portameprenta individuală este formată din baza lingurii și
elementele accesorii ale acesteia: mânerul și butonii de presiune.

31
 Baza lingurii individuale este componenta care acoperă zonele de
sprijin ale câmpului edentat, până la limitele marginale trasate. Pentru a
avea rezistentă mecanică, grosimea materialului trebuie să fie de
aproximativ 1,5 mm.
Pentru realizarea lingurii individuale am folosit ca material plăci din
rășină fotopolimerizabilă, pe care le-am adaptat pe modelul izolat,
excesul indepărtându-l cu ajutorul unui cuțit de ceară.

Fig.5 Aplicarea materialului fotopolimerizabil pe model

Din excesul de material îndepărtat am realizat elementele accesorii:

mânerul și butonii de presiune.
Mânerul lingurii peremite inserția și dezinserția amprentei
funcționale, dar și centrarea acesteia pe câmp. Dimensiunea lui trebuie
să fie asemănatoare incisivilor centrali. Poziția mânerului nu trebuie să
jeneze musculatura periprotetică.
Butonii de presiune au formă paralelipipedică, fiind situați doar la
portamprenta mandibulară, pe fața externă a bazei, în zona premolarilor.
Aceștia au rolul de a distribui uniform materialul de amprentă pe câmp
prin presiuni digitale la nivelul lor. (14)

32
 După ce am realizat aceste etape, am introdus ansamblul model-
lingură în cuptorul de fotopolimerizare. După priza materialului, am
prelucrat marginile portamprentelor cu ajutorul frezelor de acrilat, astfel
împiedicând lezarea fibromucoasei.

Fig.6 Portamprenta individuală maxilară și mandibulară

3.5. Amprenta funcțională

Amprentarea funcțională reprezintă o etapă clinică, în care se

inregistrează cu ajutorul portamprentei individuale și a materialului de
amprentare suprafața de sprijin și zonele de menținere și stabilizare ale
câmpului protetic, fiind redate cu maximă precizie.
Obiectivele amprentării funcționale sunt:
- distribuirea unor presiuni egale pe câmpul protetic;
- asigurarea unei înălțimi marginale corecte și o extindere
maximă a acestora;
- realizarea unei închiderii marginale optime a viitoarei proteze
și respectarea formațiunilor mobile de la periferia câmpului
protetic. (14)

33
 Amprentele funcționale au fost luate de către medicul stomatolog, în
cabinet, folosind ca material de amprentă elastomer cu vâscozitate
medie, iar ca tehnică de lucru amprentarea muco-dinamică.
După ce a fost trimisă în condiții optime spre laborator, amprenta
funcțională trebuie verificată și pregătită în vederea turnării modelului
final.

Fig. 7 Amprenta funcțională maxilară

Fig. 8 Amprenta funcțională mandibulară

34
 Pregătirea amprentei funcționale în vederea turnării modelului final
constă în îndigurire și/sau cofrare, având rolul de a reproduce exact
detaliile înregistrate de amprenta finală.

Îndiguirea presupune atașarea unui rolou de ceară roz pe marginea

amprentei, având două roluri:
- indică limitele până la care se va reduce din soclul modelului;
- ghidează turnarea gipsului.

Cofrarea presupune adăugarea la ruloul de îndiguire a unei benzi de

ceară roz cu orientare verticală, având aspectul unui conformator.
Înălțimea lui trebuie să depășească 15 mm de la marginea cea mai
superioară a amprentei.

Avantajele cofrării sunt:

- permite o vibrare a gipsului mai bună, fără riscul de a se
prelinge
- permite modelarea directă a soclului, find gata fasonat și bine
proporționat

Pentru îndigurirea amprentei superioare am parcurs următoarele

etape:
- am ramolit la flacără o placă de ceară roz, din care am
realizat un rulou de 3-4 mm grosime;
- amprenta trebuie să fie uscată;
- am fixat ruloul la marginile amprentei la o distanță de 3-4 mm,
parcurgând un traseu paralel cu acestea de la o tuberozitate
la cealaltă;
- fixarea ruloului de marginea amprentei am realizat-o cu
ajutorul unei spatule fierbinți.

35
 Fig.9 Îndiguirea amprentei superioare

Pentru îndiguirea amprentei inferioare am realizat următoarele etape:

- am fixat ruloul de ceară pe marginile vestibulare și linguale
ale amprentei;
- zona planșeului bucal am completat-o cu o placă de ceară pe
care am lipit-o de ruloul lingual.

Fig.10 Îndiguirea amprentei inferioare

36
 3.6. Realizarea modelului funcțional

Modelul funcțional reprezintă copia pozitivă a câmpului edentat cu

reproducerea exactă a detaliilor zonei de succiune și sprijin, realizat în
laborator, prin turnarea amprentei funcționale. (14)
În vederea turnării modelului, am izolat cele două amprente prin
spălarea acestora cu apă rece, am preparat manual pasta de gips
folosind gips dur de clasa a III-a de tip Moldano și l-am introdus în
amprentă prin vibrare manuală continuă. La amprenta maxilară, am
aplicat gips de la nivelul bolții palatine, iar la mandibulă de la nivelul
tuberculilor piriformi.

Fig.11 Turnarea modelului funcțional

Am introdus complet gipsul în amprentă, am asteptat priza acestuia,

timp în care am realizat retenții, iar după aproximativ 30 de minute, am
turnat soclul modelului, folosind gips obișnuit.

37
 După priză, am demulat prin tracțiune ușoară complexul lingură
individuală-amprentă finală, pentru înlăturarea modelului funcțional, iar
cu ajutorul soclatorului, am fasonat soclul modelului, dându-i un aspect
rotunjit.

Fig.12 Modelul funcțional maxilar

Fig.13 Modelul funcțional mandibular

38
 3.7. Realizarea șabloanelor de ocluzie

Șabloanele de ocluzie sunt piese intermediare auxiliare, utilizate în

determinarea relațiilor intermaxilare. Sunt formate din două elemente și
anume baza șablonului și bordure de ocluzie.
Baza șablonului am realizat-o din rășină acrilică fotopolimerizabilă,
parcurgând aceeasi tehnică ca și în cazul bazei portamprentei
individuale.
Am urmărit ca baza șablonului să respecte următoarele cerințe:
- să se adapteze corect pe modelul funcțional, fără a bascula;
- aplicarea și detașarea să se realizeze ușor;
- să prezinte menținere și stabilitate;
- să aibă o grosime suficientă.
Bordura de ocluzie reproduce aproximativ forma și dimensiunea
arcadelor artificiale. Pentru realizarea acesteia am folosit batoane de
ceară prefabricate pe care le-am inmuiat la flacără și le-am aplicat pe
baza șabloanelor.
Dimensiunea bordurii de ocluzie în zona frontală este de 10 mm
înălțime și 6 mm lățime, iar în zona laterală de 5-8 mm înălțime și 6-8
mm lățime.
Am urmărit ca bordura de ocluzie să respecte următoarele cerințe:
- să fie situată pe mijlocul crestei în zona laterală și zona
frontală mandibulară;
- în regiunea frontală, modelarea bordurii de ocluzie se
realizează simetric în raport cu linia mediană;
- în regiunea laterală, lățimea bordurii să fie egală cu lățimea
crestei alveolare;
- să prezinte o suprafață ocluzală plană;
- oprirea bordurii de ocluzie să se realizeze la 1,5 cm anterior
de tuberozități și tuberculi. (12) (14)

39
 Fig.14 Șablon de ocluzie maxilar

Fig.15 Șablon de ocluzie mandibular

40
 3.8. Determinarea relației intermaxilare

Reprezintă o etapă clinică foarte importantă prin care se înregistrează

rapoartele funcționale mandibulo-maxilare, date transferate în laborator
cu rol în poziționarea modelelor de lucru în articulator.
Cu ajutorul șabloanelor de ocluzie confecționate în laborator, se
determină:
- curbura vestibulară a bordurii superioare;
- nivelul și direcția planului de ocluzie;
- dimensiune verticală de ocluzie
- relația centrică;
- reperele pentru alegerea și montarea dinților: linia mediană,
linia canină și linia surâsului. (12)
După ce toate aceste aspecte au fost determinate, șabloanele
solidarizate au fost trimise laboratorului de tehnică dentară alături de fișa
de laborator.

Fig.16 Reperele trasate pe șabloanele de ocluzie

41
 3.9. Montarea complexului model-șablon în articulator

Pentru a menține în laborator relația intermaxilară determinată de

către stomatolog, am montat complexul model-șablon în articulatorul
semiadaptabil Bioart A7 Plus.
Acest articulator de tip Arcon conține următoarele elemente:
- două brațe orizontale: unul superior mobil și unul inferior;
- două brațe verticale care sprijină brațele orizontale;
- două componente articulare pentru reglarea pantei condiliene
și a unghiului Bennett;
- o tijă incisivă de menținere a dimensiunii verticale de ocluzie;
- o masuță incisivă reglabilă;
- o tijă de plastic cu rol de susținere a brațului superior;
- sisteme de fixare a modelelor. (15)
Pentru început, am verificat dacă complexul model-șablon se poate
întegra între brațele articulatorului, iar mai apoi am realizat retenții pe
suprafața soclului pentru o fixare a gipsului mai bună.

Fig.17 Retenții realizate pe suprafața soclului

42
 Am pregătit șabloanele prin realizarea a trei chei de reper, după care
le-am separat. Am montat în articulator dispozitivul de transfer al arcului
facial împreună cu modelul si șablonul superior, urmând gipsarea
modelului superior, iar ulterior a celui inferior.
Pentru montarea modelului superior am preparat pastă de gips și am
depus-o pe suprafața soclului după care am coborât brațul superior până
când tija incisivă a atins măsuța incizală.
Montarea modelului inferior presupune repoziționarea cu ceară a
șabloanelor după cheile de reper realizate. Am îndepărtat dispozitivul de
transfer și am răsturnat articulatorul până când brațul superior a atins
masa de lucru, după care am aplicat peste modelul superior șabloanele
și modelul inferior și le-am fixat la brațul inferior prin gipsare.
După priză, am reglat tija incisivă în funcție de înălțimea șabloanelor,
valoarea unghiului Bennett și a pantei condiliene.

Fig.18 Montarea modelelor în articulator

43
 După reglarea valorilor articulatorului, am transferat liniile ajutătoare
de pe șabloane pe modele astfel:
- linia mediană și linia caninilor am prelungit-o în sens vertical
pe soclul modelelor;
- am trasat pe soclu două linii paralele care reprezintă distanța
dintre planul de orientare ocluzală și linia surâsului.
Ulterior am îndepărtat șabloanele de ocluzie și am trasat pe modele
linii ajutătoare la realizarea machetei protezei și anume: linia mijlocului
crestelor maxilare și mandibulare, linia medio-sagitală de la nivelul
palatului și linia zonei ”Ah”.

Fig.19 Linii ajutătoare în confecționarea machetei preliminare

3.10. Realizarea machetei preliminare a protezei totale

Realizarea machetei preliminare reprezintă o etapă de laborator în

care se prefigurează aspectul final al protezei totale și care presupune

44
confecționarea machetei bazei protezei, iar ulterior montarea dinților
artificiali. (10)
Pentru confecționarea bazei machetei am parcurs următoarele etape:
- folierea, gravarea și izolarea modelului funcțional;
- plastifierea și adaptarea plăcii de ceară pe model.
Prin foliere am urmărit să despovărez anumite zone ale câmpului
protetic. Am aplicat ceară roz la nivelul papilei incisive, rafeului median și
în zonele de creastă balantă.
Pentru gravare am folosit o spatulă cu ajutorul căreia am schițat o
linie de-a lungul limitei distale a zonei Ah și am sculptat un șanț de 3 mm
lățime anterior acestei zone. Prin această etapă am urmărit să
îmbunătățesc menținerea și stabilitatea viitoarei protezei. (16)
După izolarea modelului, am plastifiat o placă de ceară roz la flacără
și am adaptat-o intim pe model, respectând limitele câmpului protetic, iar
peste aceasta, în zona muchiei crestelor am aplicat o șuviță de ceară cu
rol de suport la montarea dinților.

Fig.20 Machetarea bazei protezei la maxilar

45
 Fig.21 Machetarea bazei protezei la mandibulă

Fig.22 Confecționarea bazei machetei din ceară

Pentru realizarea arcadelor artificiale, am folosit garnituri de dinți

acrilici prefabricați pe care le-am ales în funcție de datele transmise de
medic pe fișa de laborator care se referă la formă, mărime și culoare.

46
 Pentru montarea dinților am utilizat tehnica lui Gysi, respectând atât
regulile generale cât și cele individuale de montare a dinților.

Reguli generale de montare:

- dinții se montează pe muchia crestei, cu excepția grupului
frontal superior;
- fiecare dintre trebuie să aibă doi antagoniști, cu excepția
incisivului central inferior și a ultimului molar superior;
- planul de ocluzie trebuie să formeze două curbe: în sens
sagital curba lui Spee, iar in sens transversal curba lui
Wilson;
- în relație centrică, arcadele dentare trebuie să realizeze
intercuspidare maximă.

Reguli individuale de montare:

Fiecare dinte trebuie să fie montat ținând cont de trei repere și
anume:
- raportul dintre marginea incizală și planul de ocluzie;
- direcția în sens mezio-distal a axului longitudinal;
- direcția în sens vestibulo-oral a axului longitudinal. (12)

Tehnica lui Gysi presupune montarea arcadei superioare, iar ulterior

a celei inferioare.

a) Montarea arcadei superioare

- se montează inițial grupul frontal superior, alternativ și
simetric în raport cu linia mediană, iar ulterior grupul lateral;
- ordinea de montare a arcadei superioare este următoarea:
IC, IL, C, PM1, PM2, M1, M2;

47
 Fig.23 Montarea arcadei superioare

b) Montarea arcadei inferioare

Ordinea de montare a arcadei inferioare este următoarea: M1, C, IC,
IL, PM1, PM2, M2.
Montarea arcadei inferioare începe cu molarul prim, pe care l-am lipit
cu ceară de dintele antagonist realizând un raport neutral astfel încât
cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior să se suprapună cu
sanțul intercuspidian situat între cuspizii centro-vestibular și mezio-
vestibular ai molarului prim inferior. (17)
Am plastifiat ceara din bordura inferioară, am închis articulatorul și am
desprins legătura cu antagonistul, eliminând surplusul de ceară.
Montarea frontalilor inferiori presupune:
- poziționarea coletului acestora pe mijlocul crestei;
- circumscrierea acestora de către dinții superiori;
- respectarea spațiului necesar limbii;
- marginea incizală să fie ușor vestibularizată.

48
 Premolarul prim l-am montat astfel încât cuspidul vestibular să fie
situat între premolarul prim și caninul superior, iar fața ocluzală ușor
lingualizată.
Premolarul doi mandibular se montează astfel încât cuspidul
vestibular să fie în contact cu crestele marginale ale celor doi premolari
superiori.
Molarul doi inferior se montează pe mijlocul crestei, realizând un
angrenaj perfect cu cei doi molari superiori. (10) (12)

Fig.24 Montarea molarului prim inferior

Fig.25 Montarea frontalilor inferiori

49
 Fig.26 Montarea arcadei inferioare

După montarea dinților macheta a fost pregătită și trimisă cabinetului

stomatologic pentru a fi probată în cavitatea bucală a pacientului, după
verificare fiind retrimisă laboratorului.

3.11. Transformarea machetei în proteză

Transformarea machetei în proteză presupune o serie de etape

successive de laborator și anume:
- modelarea definitivă a machetei;
- ambalarea
- prepararea, îndesarea, presarea și polimerizarea acrilatului;
- dezambalarea;
- prelucrarea, netezirea și lustruirea protezelor.

3.11.1. Modelarea definitivă a machetei

În această etapă am urmărit să îndeplinesc mai multe obiective care

50
să refacă cât mai corect funcțiile aparatului dento-maxilar și să-i ofere
viitoarei proteze o menținere și o stabilitate optimă.
Îndeplinirea acestor obiective presupune realizarea următoarelor
operațiuni:
- picurarea de ceară la nivelul fundurilor de sac și totodată
lipirea machetei de model, pentru etanșeizarea protezelor;
- modelarea versantelor vestibulare ale șeilor astfel încât
musculatura periprotetică să contribuie la menținerea și
stabiltatea protezei pe câmp;
- în scop estetic se urmărește redarea cât mai naturală a
gingiei prin modelarea festonului gingival, coletului dentar,
papilelor interdentare și procesului alveolar;
- în scop fonetic se modelează rugile palatine, papila incisivă și
se ține cont de grosimea plăcii palatine care nu trebuie să
depășească 2 mm. (10) (14)

Fig.27 Modelajul machetei definitive

51
 3.11.2. Ambalarea

Ambalarea este o etapă de laborator prin care se urmărește obținerea

negativului machetei, care va fi înlocuit cu rășină acrilică. (10)
Înainte de ambalare am parcurs anumite operații pregătitoare:
- am curățat de ceară toate fețele dinților artificiali;
- am dregresat machetele folosind alcool;
- am îndepărtat modelele cu machetele din articulator;
- am redus soclurile modelelor pentru a încăpea în cuvetă;
- am ales cuvetele în funcție de marimea modelelor.

Fig.28 Pregătirea modelelor și alegerea cuvetelor

Am ales cea mai folosită metodă de ambalare și anume ambalarea

indirectă sau fără val, parcurgând următoarele etape:
- am izolat modelul în apă;
- am preparat pastă de gips (gips obișnuit) pe care am
introdus-o în prima jumătate a cuvetei;

52
- am centrat în gips modelul împreună cu macheta și l-am
înfundat până la limita marginii machetei;
- am netezit suprafața gipsului și am așteptat priza;
- după priză am izolat gipsul cu soluție alginică;
- am aplicat a doua parte a cuvetei, am preparat pastă de gips
pe care am introdus-o până la umplere;
- am pus capacul și am introdus cuveta la presă.

Fig.29 Introducerea modelelor în prima jumătate a cuvetei

Fig.30 Asamblarea celei de a doua jumătați a cuvetei

53
Îndepărtarea cerii
După priza gipsului a urmat îndepărtarea cerii pentru care am
procedat astfel:
- am introdus cuveta într-un vas cu apă fiartă timp de 10
minute;
- după plastifierea cerii, am scos cuveta din apă și am desprins
cele două jumătăți cu ajutorul unei spatule;
- am îndepărtat ceara plastifiată cu spatula, iar resturile
rămase cu un jet de vapori sub presiune;
- am spălat tiparul cu detergenți pentru eliminarea acizilor
grași.

Fig.31 Separarea cuvetei pentru îndepărtarea cerii

Izolarea
Pentru a împiedica aderarea rășinii acrilice de gips, am pensulat de
două ori pereții tiparului cu o soluție izolatoare gata preparată și anume
Separating Fluid Ivoclar Vivadent.
Prin izolarea tiparelor se urmărește:
- o separare facilă a protezei de model fără fracturi sau fisuri;

54
 - împiedicarea acțiunii chimice între gips și acrilat.(PS-136)

Fig.32 Izolarea tiparului

3.11.3. Prepararea, îndesarea, presarea și termopolimerizarea

Rășinile acrilice aparțin categoriei de mase plastice, iar proprietățile

lor trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
- sa fie tolerate de țesuturi;
- să fie lipsite de miros și gust;
- să fie rezistente în timp;
- să poată fi ușor prelucrate și reparate. (12)
Pentru confecționarea bazei protezei am folosit rășină acrilică
termopolimerizabilă care se prezintă sub formă de lichid și pulbere.
Lichidul sau monomerul este reprezentat de metacrilatul de metil.
Acesta prezintă următoarele caracteristici: este insolubil în apă, incolor,
volatil, inflamabil, instabil chimic și fierbe la 100,3°C.
Pulberea sau polimerul reprezintă forma polimerizată a monomerului.

55
Prepararea
În vederea preparării pastei de acrilat am folosit rășina acrilică
termopolimerizabilă Probase Ivoclar Vivadent, un recipient de porțelan
curat și o spatulă.

Fig.33 Pregătirea materialelor necesare preparării acrilatului

Am preparat acrilatul folosind metoda empirică care presupune

introducerea a 6-8 ml de lichid în recipient și adăugarea progresivă a
pulberii peste acesta până la saturație. Am omogenizat cu ajutorul
spatulei și am acoperit recipientul cu un capac pentru a impiedica
evaporarea monomerului.
Pentru ca acrilatul să poată fi introdus în tipar, acesta trebuie să
parcurgă trei etape și anume:
- stadiul de sedimentare, cu aspect de zahăr umezit;
- stadiul de dizolvare, cu aspect cremos și lipicios;
- stadiul de saturație, cu aspect de pastă nelipicioasă. (14)

56
 Fig. 34 Prepararea acrilatului

Îndesarea
După ce acrilatul a trecut prin cele trei stadii, l-am îndepărtat din
recipient, l-am modelat între degetele umezite sub formă de rulou și l-am
introdus în exces în prima jumătate a cuvetei.

Fig. 35 Îndesarea acrilatului

57
Presarea
După ce am asamblat cea de-a doua jumătate a cuvetei, am pus
capacul și am introdus-o la o presă manuală, exercitând o presiune lentă
și progresivă. Am repetat procesul de două, trei ori și am îndepărtat
excesul de material ce a apărut la îmbinarea dintre cele două jumătăți
ale cuvetei. Am deschis cuveta pentru verificarea distribuției materialului
și am realizat presarea finală timp de 15 minute, iar ulterior am fixat-o
într-un inel metalic cu șurub numit ring.

Fig. 38 Presarea acrilatului

Termopolimerizarea
Pentru ca pasta acrilică să se solidifice, am introdus ansamblul
cuvetă - ring într-un vas cu apă folosind următorul regim de polimerizare:
- am așteptat 30 de minute, timp în care apa a ajuns la
temperatura de 65°C și am menținut-o timp de o oră;

58
 - am ridicat temperatura la 100°C cu menținere timp de o oră;
- am răcit lent.

3.11.4. Dezambalarea

Dezambalarea reprezintă operația de îndepărtare a protezei

polimerizate din cuvetă.
După răcirea completă a cuvetei, am îndepărtat-o din inel, iar cu
ajutorul unui cuțit de ceară am separat cele două jumătați. Am eliberat
proteza prin îndepărtarea gipsului de jur împrejur și am spălat-o cu o
perie sub jet de apă, urmând a fi prelucrată.

Fig. 39 Dezambalarea

3.11.5. Prelucrarea protezelor

Prelucrarea protezei constă în eliminarea resturilor de gips rămase

după dezambalare, dar și a excesului de acrilat de pe suprafața externă

59
a acesteia. Presupune realizarea a trei etape și anume planarea,
netezirea și lustruirea.
Planarea este o etapă de prelucrare grosieră a excesului de gips și
rășină rămase după dezambalare. Pentru aceasta am folosit pietre
abrazive și freze de acrilat de formă cilindrică și flacără montate la
micromotor.

Fig.40 Planarea

Netezirea este o etapă de prelucrare mai fină a protezei realizată la

nivelul festonului gingival și interdentar pe fața externă a acesteia, dar și
pe cea internă, în cazul apariției unor excese care ar putea jena
fibromucoasa pacientului. (14)
În realizarea acestei etape am folosit:
- intrumente metalice ascuțite pentru curățire interdentară;
- freze de acrilat de diferite mărimi;
- benzi abrazive;
- gume flacără.

60
 Fig.41 Netezirea

Lustruirea este ultima etapă de prelucrare care urmărește obținerea

unui luciu perfect la suprafața externă a protezei, având mai multe roluri:
- împiedică aderența alimentelor;
- previne apariția leziunilor;
- previne decolorarea acrilatului;
- favorizează alunecarea părților moi periprotetice;
- conferă calități igienice. (12)
Pentru lustruirea protezelor am folosit: filțuri, perii circulare, pufuri de
bumbac acționate de motorul orizontal și o pastă umedă abrazivă de
cuarț cu apă pe care am aplicat-o în permanență pe suprafața
protezelor.
La final, am spălat cu atenție protezele și le-am introdus într-un vas
cu apă pentru a preveni contracția acrilatului până la trimiterea acestora
în cabinet și inserția lor în cavitatea bucală.

61
 Fig. 44 Lustruirea protezelor

Fig. 45 Aspectul final al protezelor

62
 CONCLUZII

1. Toate etapele clinico–tehnice au o importanță majoră în

reabilitarea edentatului total, motiv pentru care nu trebuie omisă
niciuna dintre ele.
2. Succesul protezării totale depinde foarte mult de colaborarea
dintre medic și technician, precum și de îndemânarea și
cunoștințele medicale pe care acestea le dețin.
3. Alegerea formei, poziției și aspectului arcadelor artificiale trebuie
să fie în corelație cu arcadele naturale individuale și totodată să
restabilească funcțiilor de masticație și fonație.
4. Obținerea unei proteze de maximă eficiență presupune
respectarea obiectivului funcțional, biomecanic și profilactic, în
toate etapele de tratament.
5. Atât în repaus, cât și în timpul realizării funcțiilor, proteza totală
trebuie să asigure menținere și stabilitate pe câmpul protetic.
6. Efectul traumatizant, alergic și toxic trebuie evitat prin alegerea
unei tehnologii corespunzătoare a materialului utilizat în
confecționarea protezelor.
7. Restabilirea fizionomiei și a fonației va readuce încrederea în sine
a pacientului.
8. Prin respectarea regulilor de montare ale dinților trebuie să
obținem contacte interdentare multiple, care să le ofere protezelor
o funcționalitate mărită.
9. Proteza finală trebuie să aibă un luciu perfect, fără retentivități la
nivelul cărora alimentele ar putea adera.
10. Menținerea în apă a protezei până la inserția acesteia în cavitatea
bucală împiedică contracția acrilatului rezultat prin deshidratare.

63
 BIBLIOGRAFIE

1. Borzea D, Dudea D, Dociu I. Aparatul dento-maxilar. Cluj-Napoca :

Tipografia UMF, 1994.

2. Hutu E., Bodnar V. Edentația totală. Ediția a 2-a. București : Ed.

Național, 2005. pg. 5-9.

3. Borțun C, Bratu D. Protezarea edentației totale. Timișoara :

Marineasa, 1998. pg. 8-65.

4. M, Constantiniuc. Edentația totală: noțiuni clinice. Cluj-Napoca : Ed.

Medicală Universitară "Iuliu Hatieganu", 2015. pg. 5-160.

5. M, Negucioiu. Edentația totală. Clinică și tratament. Cluj-Napoca :

Ed. Medicală Universitară "Iuliu Hatieganu", 1999. pg. 1-20.

6. Donciu V, David D, Pătrașcu I, Donciu I, Șerb H. Proteza totală.

București : Ed. Didactică și Pedagogică R.A, 1994. pg. 5-45.

7. Forna N, Bratu D, Lascu L, Păuna M, Popșor S. Protetică dentară.

s.l. : Ed. Enciclopedică, 2011. pg. 380-400. Vol. II.

8. Bârsa G, Postolachi I. Tehnici de confecționare a protezelor totale.

Chișinău : Știința, 1994. p. 345.

9. Jain P, Rathee M. Stability In Mandibular Denture [online]. 2020 [cited

2020 April 29].
Available from:URL:https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK549861/

10. Dociu I, Scurtu A. Propedeutică stomatologică. Edentația totală -

Proteza totală. Cluj-Napoca : Litografia I.M.F, 1985. pg. 39-133. Vol. IV.

64
11. Nicola C, Borzea D, Seceleanu R. Materiale utilizate în protetica
dentară. Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2002. pg. 136-137.

12. Păuna M, Preoteasa E. Aspecte practice în protezarea edentației

totale. București : Ed. Cerma, 2002. pg. 18-217.

13. Bratu D, Ieremia L, Țuculescu S.U. Bazele clinice și tehnice ale

protezării edentației totale. Timișoara : s.n., 2005. p. 437.

14. Borțun C, Sandu L, Porojan S. Tehnologia protezelor totale.

Timișoara : LITO U.M.F ”VICTOR BABEȘ”, 2006. pg. 36-180.

15. S, Buduru. Analiza ocluziei dentare: clinic versus articulator. Cluj-

Napoca : Ed. Napoca Star, 2018. p. 82.

16. Coca I, Spring D, Coca V. Protezarea dentară totală. București : Ed.

Cerma, 2004. p. 159.

17. Dudea D, Borzea D. Morfologia dinților și a arcadelor dentare. Cluj-

Napoca : Casa Cărții de Știință, 2003. p. 75.

65