Universitatea de Medicină și Farmacie

,,Iuliu Hațieganu
Cluj Napoca
Facultatea de Medicină Dentară
Specializarea Tehnică Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEHNOLOGIA DE
REALIZARE A PROTEZEI
TOTALE

Îndrumător :
Șef Lucrări Doctor Laurențiu PASCU
Absolvent:
Beáta-Győngyi BICHIS

2021
 Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu
Hațieganu Cluj-Napoca
Facultatea de Medicină Dentară
Specializarea Tehnică Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEHNOLOGIA DE
REALIZARE A PROTEZEI
TOTALE

Îndrumător științific: Absolvent:

Șef Lucrări Dr. Laurențiu PASCU Beáta-Győngyi BICHIS

2021

2
CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................ 5
I. Partea generală ............................................................................................ 7
1. Edentația totală ............................................................................. 7
1.1. Definiția edentației totale .............................................................. 7
1.2. Etiologia edentației totale ............................................................. 7
1.2.1. Factori determinanți .............................................................. 8
1.2.2. Factori favorizanți .................................................................. 9
1.3. Simptomatologia edentației totale............................................... 9
1.3.1. Tulburări masticatorii............................................................. 9
1.3.2. Tulburări fizionomice ........................................................... 10
1.3.3. Tulburări fonetice ................................................................. 10
1.3.4. Tulburări psihice .................................................................. 10
1.4. Evoluția edentației totale ............................................................ 11
1.5. Complicațiile edentației totale .................................................... 11
1.5.1. Complicații articulare........................................................... 11
1.5.2. Complicații digestive ........................................................... 12
1.5.3. Complicații psihice............................................................... 12
2. Câmpul protetic edentat total ...................................................... 13
2.1. Câmpul protetic maxilar.............................................................. 14
2.1.1. Zona de sprijin ..................................................................... 14
2.1.2. Zona de succiune ................................................................ 16
2.2. Câmpul protetic mandibular ....................................................... 17
2.2.1. Zona de sprijin ..................................................................... 17
2.2.2. Zona de succiune ................................................................ 20
2.3. Musculatura periprotetică ........................................................... 21
3. Elementele componente ale protezei totale ................................ 21
3.1. Baza protezei totale maxilare .................................................... 21
3.1.1. Placa palatinală ................................................................... 22

3
 3.1.2. Șaua protezei totale ............................................................ 22
3.2. Baza Protezei totale mandibulare ............................................. 23
3.2.1. Șaua protezei totale ............................................................ 23
3.3. Arcada dentară artificială ........................................................... 23
3.3.1. Dinți din răsini acrilice ......................................................... 23
3.3.2. Dinți din ceramică ................................................................ 24
II. Partea specială .......................................................................................... 25
1. Ipoteza de lucru........................................................................... 25
2. Metodă de lucru și materiale ....................................................... 25
3. Realizarea propriu-zisă a protezei totale ..................................... 26
3.1. Examinarea pacientului .............................................................. 26
3.2. Amprenta preliminară ................................................................. 27
3.3. Turnarea modelului preliminar................................................... 28
3.4. Confecționarea portamprentei individuale ............................... 31
3.5. Amprenta funcțională .................................................................. 35
3.6. Turnarea modelului funcțional ................................................... 36
3.7. Realizarea șablonului de ocluzie .............................................. 37
3.8. Montarea modelelor în ocluzor .................................................. 41
3.9. Confecționarea machetei protezei totale ................................. 44
3.10. Finisarea și transformarea machetei în piesa finită ........... 47
3.11. Pregătirea pentru ambalare și ambalarea ........................... 48
3.12. Eliminarea cerii ........................................................................ 52
3.13. Prepararea, introducerea, presarea și polimerizarea rășinii
acrilice…. .................................................................................................. 54
3.14. Dezambalarea protezei .......................................................... 59
3.15. Prelucrarea și lustruirea protezei totale ............................... 60
Concluzii .......................................................................................................... 64
Bibliografie...................................................................................................... 65

4
 INTRODUCERE

Stomatologia are în vedere evitarea și tratarea unor afecțiuni ale

aparatului dento-maxilar, care apar pe parcursul vieții. Un factor important
ar fi recepționarea primei semne de edentație și de a-l trata corespunzător
în timp util (1), pentru a putea elimina starea de edentație totală, care
atrage după sine un tratament mai îndelung și mai costisitor.

Aparatul dento-maxilar denumit și sistem stomatognat sau

orofacial (2), este constituit dintr-un ansamblu de țesuturi variate din punct
de vedere structural (3), fiind considerată unul dintre cele mai complexe
sisteme ale organismului, datorită componentelor sale morfologice și a
funcționalități foarte diverse (4) .

Edentația totală este carecterizată cu ajutorul unor modificări

importante, care sunt însoțite de semnele specifice edentaților totali, de
lungă durată fie protezați sau neprotezați :

• Crestele alveolare prezintă atrofii de diferite grade

• Hipertofia și propulsia limbii
• Hipotonia țesuturilor moi prezente la nivelul feței
• Prăbușirea etajului inferior (5) .

Forma clinică de edentație totală, contribuie la alegerea unei soluții

terapeutice adecvate, precum și la starea muco-osoasă a fiecărui caz
clinic, starea generală a pacientului, factorii socio-economici și tehnici
care conduc la protezare (6).

În viața unei persoane, dinții joacă un rol indispensabil, iar pierderea

completă a dinților are ca rezultat pierderea esteticii și a funcțiilor (7).

5
În acest context, dinții nu trebuie priviți doar ca niște părți anatomice ale
corpului uman, ci mai mult de atât, deoarece datorită lor la finalul
tratamentului, pacientul edentat total își poate recăpăta încrederea
pierdută în sine, ajută la reintegrarea în viața socială și crește interesul
pentru activitate (8).

Resturarea fizionomiei ocupă un loc important în motivațiile

edentatului total (5), datorită faptului că frumusețea fizică și morală a
constatat dintotdeauna o preocupare constantă a oamenilor.
Dintotdeauna oamenii au pus un accent mare pe propria înfățișare, ceea
ce a condus mai apoi la faptul că din punct de vedere al ariei de interes,
aspectul facial a constituit cel mai important punct (9).

Tratamentul edentației totale reprezintă o atenție mărită, datorită

modificărilor multiple de la nivelul câmpului protetic și necesită
cunoașterea minuțioasă a etapelor ce urmează a fi realizate, dar
deoarece tehnicile s-au modernizat cu trecerea anilor, datorită acestui fapt
rezultatele obținute sunt mai favorabile și mai eficiente.

6
 I. Partea generală

1. Edentația totală

1.1. Definiția edentației totale

Edentația totală reprezintă situația clinică în care aparatul dento-

maxilar pierde în totalitate una din structurile sale constituitve, cea mai
importantă din punct de vedere funcțional, dinții ce formează arcadele
dentare cu suportul lor procesele alveolare.

În această etapă avem cele mai puține date de referință și cele mai
dificile condiții de protezare , iar din această cauză succesul terapeutic în
protezarea totală este posibil numai prin cunoașterea corelațiilor
morfologice, fiziologice și fiziopatologice care condițtionează morfo-
funcțiile aparatului dento-maxilar, modificate de starea de edentație, la
care se adaugă comportamentele psihice, mai ales ale pacienților
vârstnici (5) (10).

1.2. Etiologia edentației totale

Pierderea totală a dinților este un proces care se desfășoară treptat și

este caracteristic în mod special persoanelor vârstnice, dar există și cazuri
în care edentația totală apare și la pacienți tineri, din cauza unor accidente
care se instealează brusc, într-un mod violent. Cele mai dramatice situații
sunt cele specifice copiilor care suferă de malformații congenitale din a
cărei cauze se perturbă dezvoltarea normală a sistemului ectordermal,
ceea ce va duce la absența mugurilor dentari. Toate aceste cauze ale

7
edentației totale vor conduce la două mari categorii de factori : factori
favorizanți și determinanți, care vor determina pierderea dinților (11).

1.2.1. Factori determinanți

Factorii determinanți se împart în două categorii : factori locali și generali

a. Factori locali

În funcție de ordinea frecvenței a factorilor etiologici determinanți

locali, enumerăm :

• Cariile dentare și complicațiile acesteia ,care din diferite motive

nu sunt tratate : refuzarea tratamentului și lipsa educației
sanitare din partea pacientului, din cauza dotării insuficiente cu
materiale necesare a cabinetului și a nepăsării medicului
pentru tratatemente conservative, afecțiuni generale care duc
la anularea posibilității de deplasare a pacientului etc (11).
• Parodontopatiile : mai exact este vorba despre parodontita
marginală cronică profundă, aceasta reprezentând ultima fază
de evoluție a maladiei parodontale, care conduce la extracția
dinților afectați (11) .
• Tratamentele stomatologice iatrogene : acestea survin din
alegerea unor elemente necorespunzătoare în ceea ce
privește menținerea, sprijinul și stabilizarea, datorită
suprasolicitărillor ocluzale și din cauza îmbolnăvirilor
parodontale în cazul dinților restanți în edentația parțială (12).

b. În ceea ce privește factorii generali, amintim diabetul zaharat, care

este o boală care are consecințe asupra întregului organism. La
nivelul arcadei dentare se manifestă prin mobilizarea dinților, ceea
ce duce la extracția acestora (11) .

8
1.2.2. Factori favorizanți

a. Factori genetici : vârsta, sexul și rasa (11).

b. Factorii socio-economici : acestea limitează accesul la
tratamentele stomatologice, favorizând accelerarea apariției
edentației totale. Acești factori sunt : condițiile de viață, munca
dificilă și alimentația necorespunzătoare (11).
c. Factorii de risc , care au o importanță majoră în ceea ce privește
etiologia edentației totale. Printre acestea enumerăm viciile cum
ar fi consumul de cafea, droguri, tutun, alcool dar și unele profesii
: brutari, cofetari, mineri. Prin urmare aceștia pot manifesta boli la
nivel odontal precum ,, caria cofetarilor ’’ (11).

1.3. Simptomatologia edentației totale

Simptomele fac referire la acuzele subiective comunicate de pacient.

Lipsa unităților dento-parodontale vor fi percepute de către pacient prin
tulburarea funcțiilor de bază, cum ar fi masticația,fonația, fizionomia dar și
tulburări psihice (12).

1.3.1. Tulburări masticatorii

Tulburările masticatorii își fac apariția la pacienții care prezintă

multiple extracții dentare recente sau în cazul ablațiilor unor punți dentare
de mare întindere. Din cauza lipsei dentare nu se va efectua corect incizia,
zdrobirea și măcinarea alimentelor ceea ce va duce la anumite tulburări
generale, cum ar fi : gastritele. Tulburările masticatorii pot apărea și la
persoanele purtătoare vechi de proteze sau la pacienți cu proteze totale
realizate necorespunzător. În consecință persoanele care prezintă
edentații totale neprotezate va trebui să se adapteze situației, modificănd

9
tipul de alimentație prin folosirea unor alimente păstoase sau lichide, fie
se va prezenta la medic pentru restaurare protetică (10) (13).

1.3.2. Tulburări fizionomice

Aspectul fizionomic se agravează odată cu pierderea ultimilor dinți

care mențineau dimensiunea verticală de ocluzie. Dispariția roșul buzelor
și prăbușirea etajului inferior va pune în evidență adâncirea șanțurilor
peribucale care va avea o senzație de îmbătrânire a feței, ceea ce va
determina anumite efecte ce pot provoca afectarea psihicului pacientului
care agravându-se pot determina complicații psihice. Tulburările
fizionomice apar și la pacienții protezați care nu prezintă rezultate
fizionomice satisfăcătoare (13).

1.3.3. Tulburări fonetice

Cavitatea bucală reprezintă un rol important în timpul emiterii unor

sunete fonetice articulate. Cele nearticulate care rezultă din vibrația
corzilor vocale ale laringelui vor fi transformate la nivelul cavităților bucală,
nazală și faringiană în sunete fonetice articulate. Ca aceste transformări
să poată avea loc este necesară cavitatea bucală cu ale sale elemente
componente, cum ar fi : buzele, dinții, limba, palatul dur și palatul moale.
Dinții prezintă suportul de sprijin în timpul emiterii fonemelor linguale,
labiale și articulate, iar din această cauză dispariția dinților frontali va
provoca anumite modificări în ceea ce privește poziția buzelor, a limbii și
va determina lărgirea spațiului de vorbire. Vor fi afectate consoanele labio-
dentale, vorbirea va deveni siflantă, șuierătoare,neclară printre care se
adaugă și pronunțarea șoptită a cuvintelor, rezultată din dispariția dinților
laterali (13).

1.3.4. Tulburări psihice

10
 Tulburările psihice sunt consecința tulburărilor masticatorii,
fizionomice și fonetice care se datorează în urma pierderii dinților .
Afectarea stării psihice se alterează mai ales în edentații frontale care se
instalează rapid și afectează într-o măsură mai mare persoanele tinere
care prezintă activitate socială , în special femeile ,ele fiind mai vulnerabile
(13) (14) .

1.4. Evoluția edentației totale

Apariția edentației totale va evolua în timp, producând modificări

morfofuncționale la nivelul aparatului dento-maxilar și în ceea ce privește
agravarea simptomatologiei , provocând complicații digestive, psihice și
articulate. Firește această evoluție nefavorabilă poate fi încetinită,
ameliorată prin aplicarea rapidă și optimă a tratamentului protetic. În cazul
persoanelor vârstnice această evoluție nu poate fi oprită din cauza
procesului de îmbătrânire cu care este în strânsă legătură (12) (13).

1.5. Complicațiile edentației totale

Edentația totală poate să influențeze negativ asupra artulației

temporo-mandibulare, digestiei și a stării psihice (13).

1.5.1. Complicații articulare

Complicațiile articulare cuprinde toate elementele articulației

temporo-mandibulare, prezentând diferite gravități, de la modificări de tip
regresiv ajungându-se până la disfuncția temporo-mandibulară. Din cauza
absenței dinților, condilii vor avea acces liber la găsirea unei poziții
confortabile în cavitatea glenoidă, ceea ce va duce la o poziție excentrică,
potențial disfuncțională, poziția lor corectă însă va menține o armonie
musculară, pentru ca simptomele dureroase asociate poziției să nu apară.

11
Disfuncția articulației temporo-mandibulare în general se asociază cu
anumite semne și simptome,cum ar fi : laxitatea articulației temporo-
mandibulare cu mobilitate mărită, zgomote articulare, salturi condiliene
care produc zgomote articulare, etc. (11) (13).

1.5.2. Complicații digestive

Pierderea unui număr specific de dinți va duce la scăderea

randamentului masticator și va determina o masticație
necorespunzătoare, ceea ce va afecta tubul masticator printr-o insalivare
insuficientă a bolului alimentar. Lipsa eficientă a masticației se poate
compensa până la un moment dat printr- o activitate gastro-intestinală
crescută, însă nu poate fi menținută pentru mult timp, pentru care vor
apărea anumite fenomene de descompensare care determină apariția
unor afecțiuni gastro-intestinale. În cazul pacienților cu afecțiuni gastro-
intestinale cronice deficiența masticatorie favorizează agravarea unor boli
deja existente sau prin triturarea insufientă vor rezulta particule alimentare
mari care prin traumatizarea mucoaselor pot determina hemoragii gastrite
(14) (15).

1.5.3. Complicații psihice

Aducerea la cunoștință medicului despre personalitatea și tipul de

comportament a edentatului total, va fi de mare folos în momentul
realizării pieselor protetice care trebuie adaptate și integrate în condiții
favorabile, pentru a putea reda edentatului încrederea de sine pierdută .
(16) .

În funcție de tipul de comportament, acestea se împart în trei categorii

:

12
 • prima categorie : este reprezentată de pacienți echilibrați, care din
starea lor de edentație nu fac o problemă specială. Tratamentul
reprezintă un fapt obișnuit pentru ei, din cauza asta se prezină cu
încredere la medici.
• a doua categorie, este reprezentată de inhibați. Acești pacienți se
prezintă la medici, doar după ce au făcut investigații numeroase
despre medicul care va efectua tratamentul și se simt jenați de
starea lor de edentație, iar din această cauză nu acceptă prezența
altor persoane în cabinet.
• a treia categorie o prezintă cei agitați, care nu au încredere în nici
un specialist, au pretenții nejustificate și sunt nemulțumiți de
tratament.

Deoarece fiecare pacient prezintă un alt fel de comportament, medicul

trebuie să se compoarte adecvat cu fiecare pacient în parte (13).

2. Câmpul protetic edentat total

Câmpul protetic este constituit din totalitatea țesuturilor și elementelor

anatomice din cavitatea bucală cu care proteza totală vine în contact (11).

Se deosebesc două zone ale câmpului protetic, alcătuit din :

• Zona de sprijin : reprezintă acea zonă a cămpului protetic care

suportă presiunile exercitate din timpul masticației și a deglutiției,
compus din substratul osos, reprezentănd baza de sprijin pentru
proteza totală și mucoasa fixă, care acoperă structurile osoase.

13
 • Zona de succiune : este alcătuit din mucoasa pasiv mobilă,
mucoasa fundurilor de sac vestibulare, fundul de sac lingual și
mucoasa mobilă de la nivelul obrajilor,buzelor și a limbii (13).

2.1. Câmpul protetic maxilar

Câmpul protetic maxilar este alcătuit de țesuturi moi și dure ,

reprezentate de : bolta palatină, crestele alveolare cu tuberozitățile
maxilare, fibromucoasa acoperitoare și mucoasa orală (10) (17) .

2.1.1. Zona de sprijin

Alcătuită dintr-un substrat osos și unul mucos, constituie suportul

necesar protezei maxilare (11).

a. Substratul osos

Prin baza osoasă și mucoasa fixă care îl acoperă, constituie zona

de sprijin, care are capacitatea de a suporta presiuni masticatorii până la
1,6kg/cm2. Prin realizarea unor proteze greșite, vor apărea anumite
presiuni exagerate, nefiziologice care vor determina atrofia sau resorbția
anumitor zone. În cea mai mare parte substratul osos este reprezentat de
bolta palatină, alcătuită din apofizele paltine în regiunea anterioară și
lamele orizontale ale osului palatin în regiunea posterioară. Osul maxilar
prezintă câteva elemente osoase , precum : creasta alveolară,
tuberozitățile maxilare și bolta palatină (13).

Creasta alveolară : datorită pierderii dinților poartă și denumirea

de creastă edentată sau reziduală. Creasta edentată prezintă morfologie
individualizată, datorită modului în care au fost extrași dinții, a formei
primare pe care o are arcada dentară : parabolă, U, elipsă, omega , sau
datorită cronologiei pierderii dinților. În urma pierderii dinților creasta va
suferi modificări de atrofie și resorbție osoasă, iar din cauza acestor

14
modificări creasta alveolară ia o formă pentagonală, grație procesului de
încetinire la nivelul frenurilor laterale respectiv a frenului labial, care din
punct de vedere a protezării este nefavorabilă, întrucât va fi necesară
montarea dinților în afara crestei. Datorită morfologiei creasta alveolară
se împarte în două zone : coama crestei care reprezintă zona de sarcină
primară și suportă majoritatea presiunilor survenită din timpul masticației
și versantele laterale ale crestei alveolare,zise si zone de sarcină
secundară, la nivelul cărora presiunile masticatorii se descompun. Din
cauza gradului diferit de atrofie, crestele reziduale pot fi înalte, medii sau
reduse. După lărgimea bazei de implantare, lățimea crestelor pot fi late,
medii și înguste iar în funcție de forma muchiei pot fi rotunjite, ascuțite și
de trapez. Înălțimea crestei joacă un rol important în stabilitatea și
menținerea protezelor (11) (13).

Tuberozitățile maxilare : reprezentate fiind de două proeminențe

osoase, vor continua crestele edentate spre distal. La fel ca și la nivelul
crestei, se disting două versante, care se împarte în versantul intern și cel
extern. Au o valoare deosebit de importantă în menținerea și stabilizarea
protezei, datorită acestora tuberozitățile trebuie să fie bine reprezentate,
să prezinte retenții pe versantul extern, să fie paralele între ele, pentru a
putea menține lucrarea protetică, în comparație cu tuberozitățile cu valori
negative, reliefuri șterse care sunt considerate inapte din punct de vedere
a stabilității protezelor (13 ) (18).

Bolta palatină : este diferită la fiecare pacient în parte și este

formată în cele două treimi anterioare de către apofizele palatine, iar în
regiunea posterioară din lamele orizontale ale osului palatin. Acestea
unindu-se între ele, dau naștere suturii palatinale transversale. Deoarece
bolta palatină diferă de la un pacient la altul, în unele cazuri pe linia
mediană a maxilarului se face simțită prezența torusului palatin,
determinând o proeminență osoasă. Acesta poate prezenta mărimi, forme

15
și localizări diferite, ceea ce duce la o protezare dificilă, iar intersecția cu
linia Ah poate provoca dificultăți de închidere marginală. Pentru ca
proteza să poată fi intim adaptată pe câmpul protetic, această formațiune
trebuie foliată deoarece nu suportă presiuni. În urma modificărilor de
resorbție bolta palatină își modifică forma, devenind mai mică (13) (18).

b. Substratul mucos

Substratul mucos la nivelul zonei de sprijin este acoperit de către

mucoasa fixă, care diferă foarte puțin de restul mucoasei care acoperă
cavitatea bucală. În zona anterioară reziliența mucoasei este minimă, în
regiunea mijlocie fiind medie, iar în treimea posterioară prezentând
reziliența cea mai mare, ca urmare a unei îngroșări a stratului de țesut
conjuctiv submucos, datorită apariției glandelor mucosale și a unui țesut
adipos. În condiții normale , câmpul protetic pe întreaga sa suprafață este
acoperită cu o mucoasă aderentă de periost, bine vascularizată, groasă ,
prezentănd un aspect dur (13).

2.1.2. Zona de succiune

Mucoasa câmpului protetic cuprinde trei categorii de mucoasă,

cum ar fi : mucoasa fixă, pasiv-mobilă și mobilă. Acestei zone de succiune
i se disting mucoasa pasiv-mobilă împreună cu mucoasa mobilă, care au
posibilitatea de a crea fenomenul de succiune (11) .

a. Mucoasa pasiv mobilă

Mucoasa pasiv-mobilă se află la trecerea dintre mucoasa fixă și cea

mobilă, la trecerea dintre palatul dur și cel moale ( la nivelul liniei ,,Ah ‘’)
și în apropierea fundurilor de sac, sub forma unei linii, de aproximativ 1-3
mm lățime. Datorită acestui aspect la nivelul mucoasei pasiv-mobile se
realizează succiunea internă. Localizarea zonei de mucoasă pasiv-mobilă
trebuie să fie în concordanță cu plasarea marginilor protezei, pentru a

16
evita câteva greșeli majore în ceea ce privește închiderea marginală,
precum :

• marginile prea scurte nu pot beneficia de contactul cu mucoasa

pasiv-mobilă, pierzându-și succiunea internă, ce va determina
desprinderea protezei, iar
• marginile prea lungi, vor trece de mucoasa pasiv-mobilă, avănd
contact cu mucoasa mobilă a cărui formațiuni musculo-tendinoase
vor disloca proteza (11) .
b. Mucoasa mobilă

Mucoasa mobilă cuprinde mucoasa buzelor, obrajilor, vălului palatin ,

împreună cu bridele laterale și frenul buzei superioare. Acestea din urmă
dacă nu sunt ocolite corespunzător , vor avea o acțiune nefavorabilă, fapt
care duce la destabilizarea protezei (10).

2.2. Câmpul protetic mandibular

Câmpul protetic mandibular cuprinde crestele alevolare, împreună cu

tuberculul piriform, fibromucoasa și mucoasa de la periferia câmpului
protetic (10) .

2.2.1. Zona de sprijin

Zona de sprijin este alcătuită din creasta edentată și tuberculul

piriform, împreună alcătuind zona de sprijin protetic (10).

a. Substratul osos

Primul element consitutiv a suportului osos la mandibulă, este

reprezentată de creasta edentată, iar al doilea element este reprezentant
de către tuberculul piriform (10) (11) (12) .

17
 Creasta edentată : în cele mai multe cazuri, prezintă o întindere mai
mică, din cauza vascularizației mai reduse, pierderea timpurie a dinților și
a proceselor întinse de resorbție și atrofie osoasă. În prima etapă după
pierderea dinților creasta rămâne încă bine reprezentată în zona frontală,
pe când în zonele laterale înălțimea crestelor scade considerabil.
Morfologic prezintă aceleași aspecte ca și maxilarul : lățime, înălțime,
direcția crestelor, contur pe secțiune, etc. În consecință după toate
acestea, mandibula poate prezenta următoarele forme :

• creastă înaltă, voluminoasă, cu contur rotunjit

• creastă medie, cu contur rotunjit
• creastă înaltă, lamelară, subțire și ascuțită
• creastă atrofiată, cu relief sterș
• creastă negativă, rezorbită complet (10) (13) (14)

Tuberculul piriform : sunt situate la extremitățile distale ale crestei

edentate alveolare. Inițial are o formă orizontală care în timp va avea o
poziție înclinată, datorită resorbției mai accentuate a porțiunii meziale,
care corespunde zonei ultimului molar, față de porțiunea distală care se
atrofiază mai lent, fiind protejat de ramura ascendentă. Limita până la care
poate fi acoperit de către proteză este treimea sa posterioară (10) (11)
(14) .

Corpul mandibulei conține o serie de elemente anatomice, care din

punct de vedere protetic prezintă un interes major. Pe fața externă a
ramurii orizontale se disting următoarele elemente (11) :

• Linia oblică externă : se prezintă sub forma unei proeminențe

osoase liniare, cu un traiect ascendent dinspre anterior spre
posterior, care se întinde din apropierea unghiurilor infero-externe
ale mentonului până la marginea anterioară a apofizei coronoide .
Constituie sediul inserției unor mușchi precum : mușchiul pătrat al

18
 bărbiei, buccinatorul, pielosul gâtului și triunghiularul buzelor (11)
(13) .
• Gaura mentonieră : reprezintă locul de emergență ala pachetului
vasculo-nervos mentonier, situându-se deasupra liniei oblice
externe, între rădăcinile premolarilor inferiori. Această localizare
datorită fenomenului de involuție a structurilor osoase, provoacă
dureri, așadar este necesară folierea acestei zone (11) (13).

Pe fața internă a ramurii orizontale a mandibulei asemănător feței

externe, se situază următoarele elemente :

• Linia oblică internă : este situată asemănător cu linia oblică

externă, cu un traiect ascendent spre distal, pornește din
apropierea apofizelor genii către marginea anterioară a ramurii
ascendente. Având un aspect proeminent și reprezentând locul de
inserție a mușchilor : constrictor al faringelui, milohioidian și
ligamentul pterigomandibular, reprezintă o barieră în ceea ce
privește întinderea protezei, de aceea linia oblică internă în
regiunea linguală laterală nu poate fi depășită de marginea
protezei (11) (13) .
• Apofizele genii : fiind reprezentate de patru proeminențe osose,
localizate câte două , de o parte și de cealaltă a liniei mediane, iar
împreună alcătuiesc locul de inserție a mușchilor genigloși și
geniohioidieni (11) (13).
• Torusul mandibular : este o proeminență osoasă care apare doar
la unii pacienți, este diferite mărimi și forme, prezintă sensibilitate
la presiuni și provoacă dificultăți în protezare, astfel este necesară
folierea sau uneori chiar și rezecția chirurgicală (11) (13) .
b. Substratul mucos

19
 Asemănător cu maxilarul și la mandibulă substratul osos este
reprezentat de mucoasa fixă. În ceea ce constă diferența este, suprafața
mai mică de mucoasă fixă, care acoperă doar crestele împreună cu
tuberculul piriform. În funcție de zone, reziliența mucoasei este diferită :
creasta edentată prezentănd reziliența cea mai mică, aceasta crescănd
treptat către zona de succiune. Se pot deosebi trei variante de mucoasă
fixă, precum :

• câmp protetic normal, cu fibromucoasă sănătoasă, suficient de

groasă încât să suporte presiuni
• câmp protetic dur, cu o mucoasă subțire, slab vascularizată și
puțin elastică
• câmp protetic moale, cu o fibromucoasă foarte groasă, predispusă
fiind la procese inflamatorii care accelerează resorbția crestei și la
deplasări orizontale (11) .

Cu trecerea timpului, substratul mucos se poate transforma într-o

creastă balantă care nu asigură stabilitatea protezei (11).

2.2.2. Zona de succiune

a. Mucoasa pasiv-mobilă

Reprezintă trecerea dintre mucoasa fixă și mucoasa mobilă, fiind

aderentă la periost. Se găsește sub forma unei linii de 1-3 mm lățime care
tapeteaza fundul de sac vestibular și lingual, iar în zona linguală este dificil
de evidențiat. Mucoasa pasiv-mobilă reprezintă limita maximă de
întindere a marginilor protezei (14).

b. Mucoasa mobilă

Zona mucoasei pasiv-mobile este continuată de către mucoasa

mobilă, care are rolul de a acoperii formațiunile mobile ale câmpului

20
protetic : bride, frenuri, inserții ligamentare și musculare. Acestea din urmă
trebuie ocolite de marginile protezei, pentru a nu destabiliza proteza (14).

2.3. Musculatura periprotetică

Este reprezentată de către mușchii mobilizatori ai mandibulei, mușchii

limbii, ai mimicii și ai vălului palatin, ale căror inserții și acțiune constituie
un rol important în menținerea și stabilizarea protezei. Mușchii cu inserții
și fibre perpendiculare au un efect dislocator asupra protezei, pe când
cele cu inserții și fibre paralele ajută la stabilizarea protezei (10) (13).

La maxilar mușchii stabilizatori sunt reprezentanți de câtre mușchiul

buccinator și orbicularul buzelor, iar cei mobilizatori de către mușchii
vălului palatin (13) .

La mandibulă mușchii stabilizatori sunt reprezentanți de către

mușchiul buccinator, fasciculul inferior al orbicularului buzei și o parte din
mușchii proprii ai limbii, iar cei mobilizatori sunt mușchiul genioglos,
milohioidian, al bărbiei, pătratul buzei inferioare, o parte din mușchii
faringelui respectiv marginea anterioară a maseterului, atunci când este
în contracție (13) .

3. Elementele componente ale protezei totale

Proteza totală este un corp fizic , compus din următoarele componente

: placa protetică sau palatinală care face legătura între șei, șeile protetice,
care realizează suportul dinților artificiali și arcada dentară artificială,
înlocuind dinții pierduți (10).

3.1. Baza protezei totale maxilare

Este alcatuită din placa palatinală împreună cu șeile, având două

suprafețe : una internă, care are raport cu mucoasa fixă ce acoperă zona

21
de sprijin a câmpului protetic și cea externă care fiind orientată înspre
cavitatea bucală vine în contact cu limba (10).

3.1.1. Placa palatinală

Are contact intim cu bolta palatină, fiind cuprinsă între baza crestelor
alveolare și linia ,,Ah’’ . Este considerată inconfortabilă,însă prezintă
câteva avantaje, cum ar fi :

• Mărește sprijinul muco-osos al protezei

• Favorizează adeziunea cu rol în menținerea protezei
• În cazul unei bolți palatine adânci, favorizează stabilitatea
• Din presiunile ocluzale asupra bolții palatine, răspândește o parte
și șeilor protetice (10).

În mod obișnuit placa palatinală se realizează din acrilat, având o

grosime de 2 mm, necesară rezistenței mecanice, însă poate fi realizată
și din aliaje metalice : crom-cobalt, aur-platinat sau aluminiu, care oferă
mai multe avantaje cu o rezistență mecanică mai bună (10) .

3.1.2. Șaua protezei totale

Acoperă crestele alveolare împreună cu tuberozitățile și alcătuiește

suportul necesar arcadei dentare artificiale. Șaua prezintă două fețe, din
care una internă mucozală, care vine în contact cu creasta și pe fața
externă două versante lustruite. În regiunea frontală versantul vestibular
este modelat anatoform, iar în regiunea laterală neted, pentru a evita
retenția alimentelor. Marginea liberă trebuie să asigure succiune, fiind
situată în fundul de sac unde realizează contact cu mucoasa pasiv-mobilă
și totodată trebuie să ocolească formațiunile mobile de la periferia
câmpului protetic, pentru a evita destabilizarea protezei (10) .

22
3.2. Baza Protezei totale mandibulare

Este compusă din șaua protetică și din placa linguală, datorită versantului
lingual (10).

3.2.1. Șaua protezei totale

Acoperă crestele alveolare edentate, împreună cu treimea anterioară a

tubercului piriform și reprezintă suportul necesar arcadei dentare
artificiale. Șaua prezintă două fețe : una internă care vine în contact cu
creasta edentată și una externă având două versante. Versantul lingual
este modelat plan, pentru a păstra sufiecient spațiu necesar limbii, iar cel
vestibular fiind modelat ușor concav sau plan. Marginile protezei trebuie
astfel modelate, încât să ocolească formațiunile mobile de la niveluli
mandibulei, acestea fiind reprezentate de : bridele laterale , frenul buzei
inferioare și al limbii (10).

3.3. Arcada dentară artificială

Dinții artificiali reprezintă elemente esențiale morfologice și funcționale

ale protezei totale, având un rol important în restaurarea funcțiilor
aparatului dento-maxilar : fizionomia, masticația și fonația. Acestea pot fi
realizați din rășini acrilice sau ceramică (19) (20) (21) .

3.3.1. Dinți din răsini acrilice

Din punct de vedere tehnologic pot fi : prefabricați și confecționați în

laborator (21).

a. Prefabricați : sunt caracterizați de o structură densă, ceea ce le

conferă stabilitate coloristică în timp, suprafețe lucioase, rezistență

23
 mecanică , neimpregnare cu resturi alimentare, nu se abrazează,
etc (21).
b. Confecționați în laborator : sunt inferiori calitativ celor prefabricați
și sunt caracterizați prin : rezistență mecanică redusă, structură
poroasă, se impregnează cu lichid bucal, în timp aspectul coloristic
se schimbă, se abrazează mai ușor (21).

3.3.2. Dinți din ceramică

Avantaje : poate reda fizionomia unui dinte natural, structură

densă, suprafețe foarte lucioase, permite o igienizare bună, rezistența
mare la abraziune și presiune, impenetrabil la lichidul bucal (21) (22).

Dezavantaje : casant, fragil la tracțiune, preț de cost crescut, nu se

pot prelucra prin șlefuire (21) (22) .

24
 II. Partea specială
1. Ipoteza de lucru

Protezarea edentatului total, reprezintă o variantă de tratament de

lungă durată,care are ca și scop de bază imbunătățirea confortului
pacientului, refacerea tulburărilor masticatorii, fizionomice, fonetice și
psihice.

În ceea ce urmează voi prezenta două cazuri de edentație totală

unimaxilară, în care am refăcut funcțiile aparatului dento-maxilar, prin
realizarea unei proteze totale acrilice.

2. Metodă de lucru și materiale

În cadrul lucrării am realizat două proteze totale acrilice , pentru doi

pacienți edentați unimaxilar. În această etapă de realizare a protezei
,trebuie să luăm la cunoștință toate cerințele pacientului, care au fost
comunicate medicului stomatolog cât și tehnicianului dentar. Astfel ținând
seamă de cerințele pacientului în vederea esteticii, funcționalitații și
confortului de a purta proteza, am realizat o lucrare cu rezultate
satisfăcătoare din toate punctele de vedere.

Lucrarea am realizat-o prin metode tradiționale, utilizând materiale și

instrumente din cadrul laboratorului de tehnică dentară, cum ar fi : gipsul
normal, gips extradur, apă, ceară, acrilat fotopolimerizabil, garnitură de
dinți, bordura de ocluzie, bol, spatulă, măsuță vibratorie, micromotor,
soclator, motor orizontal, pastă abrazivă, perii, pufuri, freze de acrilat. La
etapa de montare a dinților am folosit regula de montare a lui Gysi,
deoarece este cea mai utilizată metodă.

25
 3. Realizarea propriu-zisă a protezei totale

În vederea realizării unei proteze totale este necesară parcurgerea

unor etape clinice și tehnice, pentru a obține un produs finit corespunzător
din toate punctele de vedere. Ordinea etapelor clinice și tehnice este
următoarea :

• Clinic : examinarea pacientului

• Clinic : amprentarea preliminară
• Tehnic : turnarea modelului preliminar
• Tehnic : confecționarea portamprentei individuale
• Clinic : amprentarea funcțională
• Tehnic : turnarea modelului funcțional
• Tehnic : confecționarea șabloanelor de ocluzie
• Clinic : determinarea relațiilor intermaxilare
• Tehnic : montarea modelelor in ocluzor / articulator
• Tehnic : confecționarea machetei protezei totale
• Clinic : proba machetei în cavitatea orală
• Tehnic : finisarea machetei, pregătirea pentru ambalare,
ambalarea
• Tehnic : pregătirea pastei de acrilat, îndesarea acrilatului și
polimerizarea
• Tehnic : dezambalarea protezei
• Tehnic : prelucrarea protezei : finisare, lustruire
• Clinic : aplicarea protezei în cavitatea orală

3.1. Examinarea pacientului

26
 În etapa de examinare a pacientului, medicul stomatolog va
examina cavitatea orală. În funcție de examinările făcute despre crestele
reziduale, medicul va alege portamprenta standard cu care urmează
amprentarea câmpului protetic. Portamprentele standard pot fi clasificate
în funcție de materialul din care sunt confecționate : metalice sau mase
plastice, de dimensiuni, retenții, după formă : pentru dentat și pentru
edentat total sau parțial.

3.2. Amprenta preliminară

După alegerea portamprentei, medicul va depune alginat în

interiorul portamprentei și va amprenta câmpul protetic. Aceasta va
cuprinde zona de sprijin și din zona de succiune (fig. 1, 2).

Cazul 1 Cazul 2

Fig. 1,2. – Amprenta preliminară

La verificarea amprentei preliminare am urmărit următoarele cerințe :

• Dacă cuprinde și a fost înregistrată în totalitate câmpul protetic

• Amprenta să fie integră, să nu prezinte bule de aer sau lipsuri de
suprafață

27
 • Dacă materialul de amprentă are o grosime uniformă
• Materialul de amprentă să adere de portamprentă, să nu se
desprindă, deoarece va fi necesară reamprentarea câmpului
protetic
• Dacă marginile portamprentei sunt susținute de portamprentă și
dacă sunt netede
• Amprenta să nu prezinte urme de salivă

Amprenta preliminară este utilizată în scopul realizării modelului

preliminar ca mai apoi să putem confecționa portamprenta individuală.

3.3. Turnarea modelului preliminar

Pentru turnarea modelelor preliminare ca și instrumentar de

început am folosit o spatulă din masă plastică și un bol de cauciuc. În
continuarea procesului de realizare a modelelor preliminare am folosit 200
grame de gips normal pe care l-am pus în bol și 60 ml de apă, care l-am
turnat progresiv peste pulberea de gips, amestecând energic incontinuu
pe pereții bolului până la formarea unei paste omogene. După obținerea
pastei de gips, am așezat amprenta preliminară pe măsuța vibratorie
pentru a evita înglobarea bulelor de aer,după care am introdus pasta de
gips progresiv în amprentă, plasând gipsul în zona cea mai înaltă a
amprentei (fig. 3).

28
Fig. 3. – Umplerea portamprentei așezate pe măsuța vibratorie, cu pastă
de gips

După ce toată amprenta a fost acoperită, restul pastei de gips am așezat-

o pe masa de lucru pentru a putea realiza soclul modelului. În gipsul
așezat pe masa de lucru,am răsturnat amprenta cu gipsul turnat anterior,
astfel obținănd soclul modelului, cu o înălțime de 1,5-2 cm și care
depășește amprenta cu 4-5 mm, pentru a cuprinde fundurile de sac
vestibulare (fig. 4).

29
 Fig. 4. – Realizarea soclului

Am așteptat priza gipsului timp de aproximativ 30 de minute după care am

început operațiunea de demulare prin tracțiune, în care amprenta va fi
separată de model. În urmare am verificat dacă cele două modele prezintă
o suprafață netedă fără prezența plusurilor sau a minusurilor, după care
am finisat marginile cu ajutorul soclatorului (fig.5 ,6).

Cazul 1

Fig. 5. – modelul maxilar după Fig.6. – modelul mandibular după

soclare soclare

30
 Cazul 2

Fig. 7. – modelul maxilar Fig. 8. – modelul maxilar

după soclare după soclare

3.4. Confecționarea portamprentei individuale

În timpul confecționării portamprentei individuale am luat la

cunoștință următoarele aspecte :

• Portamprenta trebuie să prezinte rigiditate, să nu își modifice

forma în timpul manepulării
• Să prezinte rezistență mecanică în timpul aplicării pe câmpul
protetic
• Să fie intim adaptată pe câmpul protetic
• Marginile portamprentei individuale să fie netede, sa nu lezeze
mucoasa
• Marginile să aibă grosimea fundului de sac

Portamprenta individuală este alcătuită dintr-o bază și mâner de

dimensiunea incisivilor centrali superiori ,iar portamprenta mandibulară
prezintă in plus față de cel maxilar, cei doi butoni de presiune. Pentru

31
realizarea portamprentei am folosit placă fotopolimerizabilă (fig. 9),
deoarece este ușor de manipulat și este o metodă mai des utilizată.

Fig. 9. – Placă fotopolimerizabilă utilizată pentru confecționarea

portamprentei individuale

În prima etapă am început cu trasarea limitelor pe model (fig. 10) cu

ocolirea frenului și a bridelor, după care am continuat cu izolarea
modelului pentru a putea îndepărta cu ușurință portamprenta. Am așezat
placa foto pe model, astfel încât să cuprindă limitele trasate, după care
am îndepărtat surplusul. În continuare am modelat mânerul și l-am plasat
pe baza portamprentei (fig. 11 – A,B , fig.12. – A,B).

32
 Fig. 10. – Trasarea limitelor

Cazul 1

A B

Fig. 11. – A, B – Portamprenta individuală maxilară

33
 Cazul 2

A B

Fig. 12. – A,B – Portamprenta individuală maxilară

După confecționarea portamprentei l-am introdus împreună cu modelul în

cuptorul de fotopolimerizare (fig. 13).

Fig. 13. – Cuptorul de foto polimerizare

34
După terminarea procesului de polimerizare, am prelucrat portamprenta
cu freze de granulație mai mare astfel încât să aibă margini rotunjite (fig.
14).

Fig. 14. – Prelucrarea portamprentei individuale

3.5. Amprenta funcțională

Realizarea amprentei funcționale este o etapă clinică, în care medicul

va amprenta câmpul protetic cu foarte mare exactitate, pentru a obține cât
mai fidel toate detaliile câmpului protetic. Amprenta funcțională (fig. 15,
16) a fost realizată din materiale de amprentă siliconate, pentru a oferi cât
mai sigur detaliile de la nivelul câmpului protetic.

35
 Cazul 1 Cazul 2

Fig. 15,16. - Amprenta funcțională

3.6. Turnarea modelului funcțional

Înainte de a începe etapa propriu-zisă de turnare a modelului

funcțional, am verificat câteva aspecte ce aparțin amprentei funcționale,
pentru ca în final să avem un model corespunzător din toate punctele de
vedere. Așadar aspectele verificate sunt :

• amprenta să nu prezinte lipsuri de suprafată sau plusuri, să fie

neted
• marginile să ajungă până în fundul de sac
• materialul de amprentă să fie uniform pe toată suprafața amprentei

Modelele funcționale le-am obținut prin turnarea gipsului dur ,de tip
Moldano în portamprentă. Pentru obținerea modelelor am folosit 200 gr
de pulbere de gips de clasa a III-a și 60 ml de apă, pe care l-am pus în
bol și am spatulat energic pe pereții bolului timp de 30 de secunde, după
care am introdus bolul în vacuum malaxor, pentru o malaxare în vid timp
de 45 de secunde, pentru o obține o pastă cremoasă omogenă. În
continuarea procesului de realizare a modelelor, am plasat amprenta pe

36
măsuța vibratorie în idea eliminării bulelor de aer, după care am început
depunerea progresivă a pastei de gips în amprentă. Datorită consistenței
fluide a pastei de gips, aceasta a pătruns în toate detaliile amprentei.
După umplerea amprentei, am îndepărtat amprenta de pe suprafața
măsuței vibratorii, l-am plasat pe masa de lucru, am realizat câteva retenții
după care am lăsat gipsul să facă priză timp de 30 de minute. Mai departe
după ce gipsul a făcut priză,am realizat soclul modelului din gips normal
de culoare albastră pentru cazul 1, respectiv gips alb pentru cazul 2,prin
tehnica răsturnării amprentei, peste gipsul depus pe masa de lucru.
Următoarea etapă a fost demularea amprentei, care a fost realizată prin
tracțiune ușoară pentru a nu fisura modelul. Modelele obținute le-am
plasat pe măsuța soclatorului și am efectuat soclarea, cu scopul de a
obține două modele cu margini netezi (fig. 17,18).

Cazul 1 Cazul 2

Fig. 17,18. – Modelul funcțional

3.7. Realizarea șablonului de ocluzie

Șabloanele sunt confecționate dintr-o bază, care la rândul său poate

fi realizat din rășini autopolimerizabile, fotopolimerizabile și placă bază și
din bordura de ceară care poate fi prefabricat,realizat manual prin

37
încălzirea și rularea unei plăci de ceară sau prin turnarea cerii topite într-
un conformator special, obtinând bordura de ocluzie de dimensiunile
specifice bordurilor de ceară. Am realizat baza șablonului din placă
fotopolimerizabilă, după care am parcurs următorii pași :

• am izolat modelul, pentru o desprindere a plăcii fotopolimerizabile

mai facilă, fără fracturarea acestuia
• am plasat placa fotopolimerizabilă pe model, și am adaptat-o intim
pe acesta, după care am realizat retenții pe suprafața plăcii pentru
o aderență mai bună a bordurii de ocluzie (fig. 19)

Fig. 19. – Plasarea plăcii pe model și realizarea retențiilor

• modelul cu placa foto l-am introdus în cuptorul de fotopolimerizare,

în vederea polimerizării plăcii
• am scos modelul împreună cu placa si am rotunjit marginile cu
ajutorul micromotorului (fig. 20)

38
 Fig. 20. – Prelucrarea plăcii foto

• în continuare am utilizat o bordură de ocluzie prefabricată cu

următoarele dimensiuni : in zona frontală cu o lățime de 5-6 mm și
înălțime de 10 mm, corespunzător incisivilor, iar în zona molarilor
cu o lățime de 8 mm și o înălțime de 6 mm.
• am plasat bordura de ocluzie peste placa foto, obținând astfel
șablonul de ocluzie (fig. 21,22).
Cazul 1

Fig.21. Șablonul de ocluzie

39
 Cazul 2

Fig.22. – Șablonul de ocluzie

Înainte de a trimite șablonul de ocluzie în cabinet pentru a determina

relațiile intermaxilare și a trasa linia : mediană, a caninilor și a surâsului
(fig. 23), am ținut seamă de următoarele condiții pe care trebuie să le
îndeplinească șablonul de ocluzie :

• baza să acopere câmpul protetic în totalitate și să fie intim

adaptată la nivelul zonei de sprijin
• aplicarea și detașarea pe model să se realizeze cu ușurință
• bordura de ocluzie să fie asemănătoare în ceea ce privește forma
și dimensiunea cu arcada dentară

40
 Fig. 23. – Șablonul de ocluzie cu limitele trasate

3.8. Montarea modelelor în ocluzor

În procesul de montare a modelelor, am utilizat ocluzorul deoarece

este ușor de folosit și este utilizat frecvent în etapa de realizare a protezei
acrilice. În continuare am ținut cont de următoarele reguli în vederea
montării :

• am așezat modelele astfel încât planul de orientare protetică

să fie paralelă cu planul mesei
• distanța dintre axa balama si punctul interincisiv să fie de 10,5
cm
• planul medio-sagital să fie egal cu cel al ocluzorului și
perpendicular pe axa balama

După respectarea a acestor reguli am trecut la montarea în sine a

modelelor, urmărind etapele următoare :

41
• am introdus modelele în apă, pentru evitarea prizei instantaneu a
gipsului
• am solidarizat cu ajutorul unui elastic modelele între ele
• am preparat pasta de gips, din gips obișnuit prin amestecarea
energică a pulberii de gips cu apa, intr-un bol de cauciuc (fig. 24)

Fig. 24. – Prepararea pastei de gips pentru montare

• am pus o cantite mică de gips pe brațul inferior a ocluzorului și am

pus peste gips cele două modele solidarizate între ele ( fig. 25)

42
 Fig. 25. – Gipsarea modelului inferior

• în continuare am plasat gips peste modelul superior, astfel

gipsând ambele modele în ocluzor( fig. 26)
• surplusul de gips l-am îndepărtat, astfel rotunjind marginile

Fig. 26. – Gipsarea modelului maxilar

43
 3.9. Confecționarea machetei protezei totale

Această etapă are ca și rezultat obținerea tiparului în care ulterior va

fi introdus pasta de acrilat. Macheta va fi utilizată în vederea unei probe
în cavitatea orală care ne ajută să ne dăm seama dacă dintii aleși sunt
corespunzători din punct de vedere al spațiului edentat și din punctul de
vedere al pacientului în ceea ce privește forma, mărimea și culoarea
acestora. Datorită acestei probe ulterior putem face anumite modificări
dacă este necesar, înainte ca macheta să fie transformată în lucrare finită.
În prima etapă am început cu transferarea liniilor de pe șablonul de ocluzie
pe modelul de lucru, după care am îndepărtat șabloanele de ocluzie și am
izolat modelul. Am luat o placă de ceară pe care am încalzit-o treptat la
becul Bunsen după care am aplicat-o pe model prin presare cu ajutorul
degetelor, având grijă să ajungă până în fundul de sac (fig. 27 – A, B).

A B

Fig. 27. – A,B – Placa de ceară pentru confecționarea bazei protezei

44
După realizarea bazei machetei am trecut la următoarea etapă, aceasta
constând din alegerea și montarea dinților artificiali. Alegerea dinților le-
am ales după următoarele aspecte :

• indicațiile medicului scrise pe fișa de laborator : materialul din care

sunt realizați dinți, culoarea, forma, mărimea și eventualele
particularități de montare
• după reperele făcute și transmise cu ajutorul șablonului de ocluzie
: linia mediană, linia caninilor și linia surâsului (fig. 28)

Fig. 28. – Alegerea garniturii de dinți

45
La etapa de alegere a dinților am folosit dinți din compozit deoarece
prezintă câteva avantaje în plus față de cele din ceramică : se frezează și
se lustruiește ușor, sunt estetici, sunt ușor de individualizat, sunt mai puțin
costisitoare, transmit forțe ocluzale reduse, sunetul dintre dinți la contact
este mai fin. Dinții din ceramică au la rândul lor avantaje, dar deoarece au
un preț de cost mai ridicat și sunt mai greu de prelucrat, datorită acestor
cauze sunt mai puțin utilizate în etapa de realizare a protezei totale.
Montarea dinților am realizat-o după tehnica lui Gisy, ținând cont de
regulile generale dar și individuale de montare. Mai departe am urmat
pașii propriu ziși în vederea montării dinților : primul pas a fost de a încălzi
spatula si de a ramoli baza machetei, pentru a monta dinții, după care am
început montarea grupului frontal ( fig. 29,31) , după care am continuat cu
grupul lateral (fig. 30,32).

Cazul 1

Fig. 29. – Montarea dinților Fig. 30. – Montarea grupului

frontal lateral

46
 Cazul 2

Fig.31. – Montarea dinților Fig.32. – Montarea dinților laterali

frontali

3.10. Finisarea și transformarea machetei în piesa finită

În această etapă am finisat macheta în vederea esteticii, igienei și în

vederea menținerii și stabilității a acesteia. Estetic am modelat la nivelul
dinților frontali gingia, cu un aspect cât mai natural, ținând seamă că
această zonă este cea mai vizibilă în timpul vorbirii și a surâsului. Tot în
această zona am modelat cu mare atenție și papilele interdentare care
sunt la fel de vizibile și prezintă o ușoară eminență care se întinde de la
colet spre marginea machetei. Igienic am modelat suprafețe cât mai
netede, neretentive pentru ca resturile alimentare să nu adere.
Menținerea și stabilitatea am realizat-o prin aspectul versantelor orale și
vestibulare a șeilor și prin adaptarea intimă a acestora de creastă,
respectiv prin faptul că marginile machetei au o grosime identică cu
fundurile de sac. Rezistența mecanică am obținut-o prin redarea grosimii
uniforme pe toată suprafața, acesta fiind de 2 mm (fig. 33,34.- A, B).

47
 Cazul 1

A B

Fig. 33,34. – A, B. – Finisarea machetei

A Cazul 2 B

3.11. Pregătirea pentru ambalare și ambalarea

48
 În prima etapă am desprins modelele din ocluzor, după care le-am
soclat baza pentru a obține modele cu o grosime mai redusă. Prin
subțierea modelelor vom putea asigura o adaptare mai facilă între pereții
cuvetei. Ambalarea este o etapă tehnică, prin care macheta protezei
totale va fi acoperită cu gips. Această tehnică se poate realiza prin mai
multe metode, cum ar fi : ambalarea directă sau cu val, ambalarea
indirectă sau fără val și ambalarea mixtă. Metoda folosită de mine este
cea de ambalare indirectă sau fără val. În prima etapă de lucru am început
cu izolarea cuvetelor, după care am continuat cu prepararea pastei de
gips normal și umplerea primei parte a cuvetei. Macheta l-am așezat peste
pasta de gips depusă în cuvetă, după care am așteptat priza gipsului (fig.
35,36). Între timp până la priza completă a gipsului, am netezit suprafața
acestuia.

Cazul 1 Cazul 2

Fig. 35,36. – Umplerea cu gips a primei jumătăți a cuvetei și plasarea

machetei

49
În continuare am utilizat o tehnică mai nouă, avantajoasă din punct de
vedere a timpului de lucru. Această tehnică utilizată facilitează procesul
de dezambalare a protezei din cuvetă prin faptul că nu permite
pătrunderea gipsului interdentar în timpul ambalării. Procesul constă din
aplicarea unui pelicule de silicon de adiție Fegura Sil Putty de la firma
Feguramed, acoperind macheta. Siliconul de adiție se prepară prin
amestecarea materialului chitos cu activatorul timp de 45 sec, după care
aplicăm peste dinți și așteptăm priza acestuia timp de 3 minute. După
priza siliconului de condensare, am izolat cu Divosep de la firma Vertex,
care este utilizat în procesul de ambalare, deoarece ulterior garantează o
separare facilă (fig. 37).

Fig. 37. – Procesul de izolare

50
În urmare după terminarea procesului de izolare, am așezat și cealaltă
jumătate de cuvetă, după care am umplut cu gips. După umplerea cuvetei
am pus capacul și l-am introdus în presă (fig. 38,39,40).

Fig. 38. – Umplerea cuvetei Fig. 39. – Așezarea capacului cuvetei

Fig. 40. – Introducerea cuvetei la presă

51
 3.12. Eliminarea cerii

Eliminarea cerii se realizează prin următorul proces : scoaterea

cuvetei de la presă, pe care l-am introdus într-un ring metalic iar apoi într-
un vas cu apă la o temperatură de 100° C timp de 10 minute (fig. 41).

Fig. 41. – Intoducerea ringului împreună cu cuveta în apă

La trecerea celor 10 minute, după ce ceara s-a plastifiat, am scos cuveta

din apă și am desprins cele două părți a cuvetei (fig. 42,43). În continuare
cu ajutorul unei spatule am îndepărtat ceara plastifiată din tipar, iar
resturile rămase le-am îndepărtat cu ajutorul jetului de apă la o
temperatură de 100°C. Prin urmare am continuat cu spălarea cavității
tiparului cu detergenți pentru a putea îndepărta urmele de acizi grași.

52
 Cazul 1

Fig. 42,43. – Deschiderea cuvetei

Cazul 2

După etapa riguroasă de îndepărtare a acizilor grași, urmează uscarea

tiparului după care se trece la etapa de izolare, prin care se aplică o
peliculă fină de soluție de izolare în interiorul tiparului. Soluția utilizată de
mine a fost Isodent, pe care l-am pensulat în două straturi. Rolul principal

53
al acestuia este de a împiedica contactul dintre gips și rășina acrilică și în
plus față de aceasta, facilitează dezambalarea (fig. 44).

Fig. 44. – Izolarea tiparelor

3.13. Prepararea, introducerea, presarea și polimerizarea

rășinii acrilice

Rășina acrilică este un material bicomponent, compus din monomer

care este lichid și polimer, care se prezintă sub formă de pulbere. Datorită
faptului că lichidul poate polimeriza sub influnța luminii, se ține în flacoane
ermetic închise (fig. 45). Pulberea în schimb vine în mai multe nuanțe de
roz, pentru a putea imita cât mai natural gingia paciientului.

54
 Fig. 45. – Rășina acrilică

La prepararea pastei am folosit un cilindru gradat cu ajutorul căruia am

măsurat cantitatea necesară, în proporțiile indicate de către producător,
după care am pus lichidul într-un recipient, peste care a urmat pulberea,
urmănd a continua amestecarea celor două componente cu ajutorul unei
spatule (fig. 46).

55
 Fig. 46. – Pasta de acrilat după preparare

Înainte ca pasta de acrilat să fie introdus în interiorul tiparului, va trece în

4 faze :

• stadiul de sedimentare, în care are un aspect nisipos

• stadiul de dizolvare, în care prezintă un aspect cremos
• stadiul de saturație, în care este aproape utilizabil și are aspect
păstos
• iar în ultimul rând stadiul evaporării, prin care devine nelipicioasă
și prelucrabilă

După trecerea în aceste 4 faze al acrilatului se poate începe procedura

de introducere a pastei de acrilat în tipar. În primul rănd am început cu
scoaterea acrilatului din recipient și am început modelarea acestuia sub
forma unui rulou, pe care l-am introdus în partea de jumătate a tiparului în

56
care sunt dinții, având grijă să acopăr toată suprafața reprezentată de
către câmpul protetic (fig. 47,48).

Cazul 1

Fig. 47,48. – Introducerea pastei de acrilat în tipar

Cazul 2

57
La terminarea introducerii pastei, am așezat cea de-a doua jumătate a
cuvetei, după care l-am introdus la presă. Presarea se face cu ajutorul
unei prese hidraulice sau mecanice, care ajută la refluarea surplusului de
acrilat (fig. 49). După terminarea refluării acrilatului am îndepărtat cuveta
din presă și l-am introdus în ringul metalic (fig. 50).

Fig. 49. – Introducerea la Fig. 50. – Intrudecerea cuvetei

presă și refluarea acrilatului în ringul metalic

Cuveta împreună cu ringul metalic l-am introdus în aparatul de termo-

baro pentru polimerizare, în apă cu o temperatură de 60°C , timp de 10
minute (fig. 51,52).

58
 Fig. 51. – Procesul de Fig. 52. – Aparatul de

polimerizare polimerizare

La finalizarea procesului termic de polimerizare, am lăsat cuveta să se

răcească lent.

3.14. Dezambalarea protezei

Dezambalarea protezei a început prin eliberarea cuvetei din ring, după

care a urmat deschiderea cuvetei, pe care am realizat-o cu ajutorul unui
instrument ascuțit. În continuare prin ciocănire ușoară cu ciocanul
pneumatic și cu ajutorul unei spatule am îndepărtat gipsul, reușind să
dezambalez proteza. Micile resturi de gips le-am înlăturat ulterior sub un
jet de apă și cu o perie (fig. 53,54- A,B).

59
 Cazul 1

Fig. 53,54 –A, B. – Dezambalarea protezei

A Cazul 2 B

3.15. Prelucrarea și lustruirea protezei totale

Ultima etapă înainte ca proteza să poată fi purtată, este aceasta de

prelucrare și lustruire a protezei care dispune de o atenție mărită la fel ca

60
și toate celelalte etape, doar că o prelucrare prea multă poate duce la
distrugerea protezei, care ne va conduce la realizarea unei noi proteze. În
etapa de prelucrare am utilizat micromotorul și freze speciale de granulații
mai mari pentru a îndepărta surplusul de acrilat. Tot în această etapă,
după prelucrarea grosieră am atașat micromotorului freze cu granulație
mai mică pentru o prelucrare mai fină, după care perii și filțuri (fig. 55,56).

Cazul 1 Cazul 2

Fig. 55,56. – Proteza totală după prelucrare

Procesul de lustruire am realizat-o la motorul orizontal și doar pe suprafața

externă a protezei, utilizând perii, filțuri, pufuri. Această etapă este
importantă, deoarece prin lustruire obținem suprafețe lucioase care vor
favoriza alunecarea alimentelor și protejează părțile moi cu care vine în
contact, împiedicănd lezarea acestora. Lustruirea finală am realizat-o la
motorul orizontal folosind puful și pasta de lustruit, după care am
îndepărtat urmele de pastă prin spălare sub apă (fig. 57 – A, B, C, D , fig.
58- A, B, C).

61
 Cazul 1

A B

C D

Fig. 57. – A, B, C, D – Proteza finită din diferite unghiuri

62
 Cazul 2

A B

Fig. 58 – A, B, C - Proteza finită din diferite unghiuri

63
 Concluzii
1. Tratamentul prin proteză totală rămâne o soluție satisfăcătoare
pentru pacienți, atât din punct de vedere funcțional cât și financiar.
2. Succesul în ceea ce prevede protezarea, depinde de legătura
strânsă dintre medicul stomatolog și tehnician dentar, însă și de
cunoștințele bine aprofundate ale tehnicianului dentar.
3. Reușita în ceea ce privește fizionomia, se datorează atenției
sporite în momentul alegerii dinților și a modelării gingiei artificiale.
4. Montarea incorectă a dinților va perturba masticația și fonația, de
aceea este importantă cunoașterea regulilor de montare a dinților.
5. Atenție sporită necesită și momentul prelucrării la nivelul dinților,
deoarece se poate modifica forma lor, ceea ce va deteriora
fizionomia în regiunea frontală.
6. Proteza trebuie să asigure stabilitate și menținere atât în repaus
cât și în timpul funcțiilor.
7. Proteza necesită prelucrare și lustruire minuțioasă, pentru ca
resturile alimentare să nu adere.
8. Prin restabilirea fizionomiei și a fonației, pacientul își recapătă
încrederea în sine și se va putea reintegra mai repede în societate.
9. Datorită deshidratării acrilatul se contractă, de aceea este
important ca până la momentul introducerii a lucrării protetice în
cavitatea bucală, aceasta să fie menținută în apă.

64
 Bibliografie

1. Popa S, Palladi D. Protetică dentară. Editura Medicală S.A. ,

2001, Vol.1
2. Mititeanu C. Protezarea afecțiunilor coroanelor dentare. Cluj-
Napoca : Tipografia U.M.F, 1996
3. Dociu I, Borzea D, Dudea D. Aparatul dento-maxilar. Morfologie
funcțională. Cluj-Napoca : U.M.F. ,,Iuliu Hațieganu ‘’ , 1994
4. Ioniță S, Petre A. Ocluzia dentară. Noțiuni de morfologie,
fiziologie, patologie și tratament. București : Editura Didactică și
Pedagogică R.A. , 1996
5. Săbăduș I. Proteza Totală. Știință, artă și tehnică. Cluj-Napoca :
Editura Dacia, 1995
6. Musteață A, Antohe M.E, Forna N. Aspecte clinice ale terapiei
edentaţiei parţial intinse la cazurile sociale [online]. Oct-Dec 2009
[cited 2021 July 10]; 113(4):1263-7.
Available from: URL : https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20191911/

7. Jain P, Rathee M. Stability in mandibular denture [online]. 2021

Jan- Apr 25 [cited 2021 July 10]
Available from: URL : https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31751051/

8. Constantiniuc M. Terapia protetică a edentației totale. Cluj-

Napoca : Editura Medicală Universitară ,, Iuliu Hațieganu ‘’, 2015
9. Dudea D. Noțiuni de examinare în estetica dento-facială. Cluj-
Napoca : Editura Grinta, 2010
10. Donciu V, David D. Proteza totală. București : Editura Didactică
și Pedagogică R.A, 1994
11. Constantiniuc M. Edentația totală. Noțiuni clinice. Cluj-Napoca :
Editura Medicală Universitară ,,Iuliu Hațieganu ‘’, 2015

65
12. Hutu E, Păuna M, Bodnar V. Edentația totală. București : Editura
Național, 2005
13. Negucioiu M. Edentația totală. Clinică și tratament. Cluj-Napoca :
Editura Medicală Universitară ,, Iuliu Hațieganu ‘’, 2004
14. Săbăduș I, Constantiniuc M. Proteza parțială mobilizabilă. Cluj-
Napoca : Editura Medicală Universitară ,,Iuliu Hațieganu ‘’, 2003
15. Borzea D, Baciu S, Dudea D. Proteza parțială fixă. Cluj-Napoca :
Editura Medicală Universitară ,, Iuliu Hațieganu ‘’, 2002
16. Borțun C, Bratu D. Protezarea edentației totale. Timișoara :
Editura Marineasa, 1998
17. Forna N, Bratu D. Protetică dentară. București : Editura
Enciclopedică, 2011. Vol. 2
18. Bârsa G, Postolachi I. Tehnici de confecționare a protezelor
dentare. Chișinău : Editura Știința, 1994
19. Lascu L.M. Etape de laborator în realizarea și optimizarea
protezei parțiale mobilizabile și scheletate. Cluj-Napoca : Editura
Medicală Universitară ,, Iuliu Hațieganu ‘’, 2006
20. Donciu V, David D, Pătrașcu I. Tehnologia protezei parțiale
mobilizabile. București : Editura Didactică și Pedagogică R.A. ,
1994
21. Rîndașu I. Proteze dentare. București : Editura Medicală, 1987,
Vol.1
22. Manolea H.O, Deva V. Tehnologia protezelor dentare fixe.
Craiova : Editura Medicală Universitară, 2013

66