Caria dentara la copii

Proces distructiv cronic, care evolueaza fara fenomene

inflamatorii tipice, producand necroza tesuturilor dentare, infectarea
pulpei si a parodontiului apical, cu posibile repercursiuni generale.
(Harndt)
ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE
Exista multe teorii care incearca sa explice etiopatogenia cariei
dentare, nici una dintre aceste teorii nu areusit sa elucideze complet
mecanismul aparitiei acesteia. Caria dentara trebuie privita ca o boala
transmisibila. Este un proces complex de demineralizare si
remineralizare a smaltului care rezulta din actiunea nociva a acizilor
organici produsi de microorganismele prezente in placa bacteriana.
O boala multifactoriala aparuta in urma interactiunii a trei factori
determinanti(microorganismele, alimentatia si rezistenta dintelui),
alturi de ei putand actiona si o serie de alti factori favorizanti.
Factori determinanti:

 Factorul microbian;

 Factorul alimentar;

 Factorul dentar.
Factori favorizanti:
X.*

 Factori generali:
-Ereditatea
-Sistemul neuro-endocrin
-Afectiuni generale
 -Factori de mediu
-Varsta si sexul

 Factori locali:
-Saliva
-Pozitia dintilor pe arcada
-Aparatele ortodontice

Factorul microbian:
In 1885 W.D. Miller definea caria dentară ca un proces chimico-
parazitar, considerând ca un prim stadiu al cariei, decalcifierea
smalţului, prin acţiunea acizilor rezultaţi din fermentaţia
hidrocarburilor, urmat de cel de al doilea stadiu, în care substanţa
organică este distrusă prin penetrarea bacteriilor - proteoliză.
Teoria lui Miller, deşi are o serie de inconveniente, a fost preluată
şi dezvoltată, atribuindu-se azi rol de factor cauzal microorganismelor
cariopatogene şi substanţelor demineralizante –
acizii(lactic,formic,acetic).
Cercetările experimentale au dovedit că în absenţa
microorganismelor, formarea cariei este imposibilă. Este cunoscută
experienţa lui Orlando, pe animale născute şi crescute în mediu steril,
cărora deşi le sunt administrate regimuri cariogene, nu dezvoltă
afecţiunea. Dar, după inocularea cu germeni microbieni apare caria.
Un alt fapt care pledează în acelaşi sens este reducerea apariţiei cariei
X.*
prin administrarea de antibiotice.
Al doilea element important, îl constitue faptul că
microorganismele singure, în absenţa unui substrat susceptibil, nu pot
iniţia dezvoltarea cariei. Animalele crescute steril, infectate apoi cu
streptococi cariopatogeni, prezintă carii, numai după administrarea
regulată a unei alimentaţii ce conţine un substrat acid în exces. La
copiii care prezintă o intoleranţă ereditară la fructoză, s-a observat o
incidenţă mai scăzută a cariei faţă de alţi copii de aceeaşi vârstă.
Al treilea element îl constitue contactul direct cu structurile
dentare dure atât a microorganismelor cât şi a substratului patogen.
Cariogenitatea alimentaţiei rămâne fără efect, dacă este administrată
prin sondă. La baza declanşării atacului carios este un mecanism
patogenic, care se petrece la limita smalţ-placă-salivă, placa dentară
fiind mediatorul (Ktlnzel).
Microorganismele au capacitatea de a produce acizi ca rezultat a
metabolizării hidraţilor de carbon, dar unele specii au şi posibilitatea
de a sintetiza polizaharizi. Din multitudinea speciilor prezente în
cavitatea bucală, un rol deosebit în geneza cariei l-ar avea
streptococus mutans. în plus, s-a demonstrat şi posibilitatea
transmiterii cariei ca şi a oricărei boli infecţioase, prin contaminare cu
streptococus mutans.
Factorul alimentar:
S-a observat că populaţiile a căror regim alimentar nu conţine
hidraţi de carbon prezintă rezistenţă la carie, de exemplu eschimoşii.
Gustafsson şi colaboratorii, în studiul asupra cariei dentare,
efectuat la Vipeholm, au constatat că pacienţii care primeau o dietă
bogată în grăsimi şi săracă în carbohidraţi, practic fără zahăr,
prezentau un procent scăzut de carii. Adăugându-se zahăr rafinat ca
un supliment la masă, rata de carie a rămas practic redusă. In
momentul în care s-au dat caramele între mese, a apărut o creştere
semnificativă a numărului de carii noi. Concluzia care se desprinde
X.*
este că, activitatea cariogena poate fi crescută prin consumarea unor
forme de hidraţi de carbon care pot fi reţinuti cu uşurinţă pe suprafaţa
dentara.
Faptul că în SUA indicii de intensitate ai cariei descresc, în timp
ce consumul de zahăr per individ a rămas constant, dovedeşte rolul
modificărilor survenite în formele de administrare a hidraţilor de
carbon. A scăzut consumul de bomboane şi deserturi aderente, în
favoarea băuturilor îndulcite; a scăzut consumul de zaharoză, forma
cea mai fermentabilă, în favoarea fructozei. (Burt şi colab., 1986)
Reiese deci, că mecanismul de acţiune al hidraţilor de carbon,
este legat de contactul lor direct cu suprafaţa dentară, ei participând
pe de o parte la formarea plăcii muco-bacteriene, iar pe de altă parte
constituind furnizorul de acizi, care duc la scăderea pH-ului sub 5,2 şi
la decalcifierea smalţului.
Dacă cantitatea de acid rezultată din degradarea hidratilor de
carbon sub acţiunea enzimelor microbiene de la nivelul plăcii dentare,
este suficientă şi contactul cu suprafaţa dentară este îndelungat,
smalţul va fi demineralizat şi astfel procesul carios va fi iniţiat.
Sistemele tampon din salivă au posibilitatea să neutralizeze acest atac
şi chiar să faciliteze faze de remineralizare. Dacă atacurile acide sunt
frecvente (cum se întâmplă în consumul de cantităţi mici, dar repetate
de dulciuri) sistemele tampon se epuizează.
Dar pentru producerea cariei şi dintele însuşi trebuie să fie susceptibil
la atacul acid.

Factorul dentar:
Morfologia şi structura dentară constituie cel de al treilea factor,
care poate influenţa receptivitatea individuală la procesul carios.
Rolul endogen al factorului alimentar, conţinutul în proteine, lipide,
hidraţi de carbon, săruri minerale, vitamine, se răsfrânge asupra
X.*
perioadei de formare a structurilor organice şi de mineralizare a
acestora, contribuind la apariţia unor dinţi rezistenţi sau vulnerabili.
Predispoziţia la carie, în special a molarului prim permanent; se
datoreşte şi faptului că suprafaţa sa ocluzală accidentată, cu multiple
fosete şi fisuri incomplet mineralizate posteruptiv, cuspizii înalţi,
oferă zone de retenţie plăcii dentare.

Factori secundari (favorizanti)

Atât observaţiile clinice cât şi cercetările experimentale, au
evidenţiat participarea în proccsul carios a unui număr mare de alţi
factori care pot fi împărţiţi în generali şi locali.

Factori generali:

Ereditatea - nu există date evidente care să susţină că boala

carioasă ar fi ereditară. Totuţi, o rezistenţă sau dimpotrivă o
receptivitate crescută la carie, sunt prezente în cadrul unor familii.
Este posibil ca influenţa să fie dată de aceleaşi obiceiuri alimentare
sau deprinderi igienice.
Experimental s-au putut obţine prin încrucişări dirijate, animale
rezistente la carie sau cariosusceptibile, pe parcursul mai multor
generaţii.
Sistemul neuro-endocrin - disfuncţiile endocrine afectează
structurile dentare în perioada de odontogeneză, ulterior putând
interveni şi în producerea cariei dentare. Se citează indici crescuţi ai
cariei în : insuficienţa hipofizară, hipertiroidism, diabet, precum şi în
perioada pubertăţii şi adolescenţei.

X.*
Afecţiuni generale - la copii cuTBC, s-a constatat prezenţa unor
carii multiple.
Factorii de mediu - s-a constat o frecvenţă mai mare a cariei în
mediul urban, corelată în primul rând cu alimentaţia, dar nu trebuie
neglijaţi şi alţi factori ai urbanizării ca poluarea şi solicitările
nervoase.
Tulburările emoţionale, stările de tensiune şi anxietate sunt
prezente la pacienţii cu carie galopantă. în aceste situaţii poate apare
şi o exagerare a consumului de dulciuri, în timp ce există o scădere a
fluxului salivar. (Mc. Donald, Avery)
S-a observat apariţia unei explozii de carii la copii care susţineau
examenele de treaptă la liceu.
Vârsta şi sexul - se remarcă o rată de creştere mai mare şi o
modificare a topografiei cariei, în anumite perioade de vârstă : 4-5
ani, 7-11 ani, 15-18 ani, deasemeni o mai mare predispoziţie la fete
decât la băieţi, poate legată şi de erupţia dentară mai precoce la
acestea.

Factorii locali :
Saliva - influenţează procesul carios, atât prin cantitate cât şi prin
calităţile sale. Ȋn scăderea debitului salivar indicii de intensitate ai
cariei cresc, în timp ce creşterea fluxului salivar, prezentă la copii
supuşi unui tratament ortodontic cu activatoare, duce la scăderea
procentului de carie. Saliva intervine în mecanismul de producere a
cariei şi prin proprietăţile ei fizice: presiune osmotică, pH (la copii
variază între 6,4 - 8,1 cu o medie de 7,2), rezervă alcalină, vâscozitate,
capacitatea oxido-reductoare. Saliva diluează placa dentară nou
formată cât şi acizii produşi. Prin capacitatea de tampon, determinată
de carbonaţii de calciu şi bicarbonaţi, ea neutralizează acizii
concentraţi la nivelul plăcii dar numai în măsura în care ajunge la ei,
X.*
ca de exemplu în plăcile subţiri, tinere. Ȋn plăcile groase, saliva nu
mai poate pătrunde, astfel că pH-ul scăzut se menţine timp îndelungat,
creând condiţii favorabile demineralizării. Prin ionii săi Ca, P, F,
participă la maturaţia posteruptivă a smalţului, cât şi la fazele de
remineralizare în urma atacurilor acide repetate.
 Prin conţinutul în mucină, saliva favorizează însă apariţia plăcii
dentare, prin prezenţa amilazei şi maltozei favorizează
descompunerea polizaharidelor în monozaharide fermentabile, iar prin
propriul său conţinut în hidraţi de carbon sporeşte substratul
fermentaţiei acide.
Din punct de vedere bacteriologic, mediul salivar este considerat
echilibrat, datorită prezenţei antagonismului microbian cât şi a
enzimelcr antimicrobiene.
Poziţia dinţilor pe arcadă - este corelată direct cu procesul carios.
Malpoziţiile dentare, dizarmoniile dento-maxilare cu înghesuire,
creează zone de retenţie, îngreunează autocurăţirea şi periajul.
Aparatele ortodontice - atât cele mobilizabile cât mai ales cele
fixe, favorizează retenţia resturilor alimentare, depunerea plăcii
mucobacteriene şi chiar o creştere a florei microbiene. De aceea este
deosebit de important controlul igienei orale la aceşti copii.
Ȋn concluzie, am putea spune că boala carioasă este un proces
evolutiv, distructiv, care interesează componenta minerală şi proteică,
fiind determinat de factori generali şi locali, condiţionat de
reactivitatea individuală şi factorii de mediu.

Particularitatile cariei dintilor temporari

PARTICULARITAŢILE CLINICE se referă

la:
 localizare;
 evoluţie;
X.*

 simptomatologie;
 forme clinice;
 diagnostic şi prognostic.

Localizare:
 In dentaţia temporară se găsesc rar carii la dinţi izolaţi, mai
frecvent constatăm policarii. Localizările predilecte sunt în zonele
lipsite de autocurăţire. Dintele cel mai frecvent afectat este molarul
prim inferior. La molarii doi, predomină caria fisurală pe feţele
ocluzale în timp ce la molarii primi şi canini este mai frecventă caria
proximală.
Localizarea ocluzală este favorizată de profunzimea şi
retentivitatea fisurilor şi fosetelor. Cum acestea sunt mai accentuate
posteruptiv, cariile ocluzale predomină la vârsta de 3-4 ani (75%).
Datorită abraziei fiziologice, zonele retentive se desfiinţează şi
frecvenţa cariei ocluzale se reduce cu vârsta.

Localizarea proximală apare la vârsta de 5-6 ani, cu un procent de

70-80%. Debutează în zona punctului de contact sau imediat sub el,
mai ales intre M1si M2 datorita grosimii mici a smaltului dintelui
temporar.
Cea proximală la nivelul incisivilor este rară; o întâlnim la copiii cu
înghesuirea frontalilor sau cu puncte de contact proximale ; frecvent
duce la fracturarea unghiului incisiv; la canin, localizarea este la
nivelul feţei proximale distale; frontalii inferiori sunt relativ indemni
la carie.

Evolutie:
Atât cariile localizate ocluzal cât şi cele proximale evoluează rapid
spre pulpă.
X.*
Caria ocluzală debutează la suprafaţa smalţului într-o fisură sau
gropiţă punctiformă de unde evoluează sub forma unui triunghi cu
baza la limita smalţ-dentină; de aici evoluţia în dentină are loc tot sub
forma unui triunghi cu vârful spre camera pulpară .
Caria proximală debutează pe o zonă relativ mică la suprafaţa
smalţului ,după o oarecare extindere în smalţ, evoluţia în profunzime
dă forma unui triunghi cu vârful în dentină şi baza la suprafaţă.
Invadarea stratului dentinar este la fel ca în caria ocluzală, triunghiul
având vârful spre pulpă (evoluţie in pană).

Factori favorizanţi unei evoluţii rapide spre pulpă:

 smalţ subţire, cu zone de smalţ imatur la nivelul celui postnatal;

 dentină subţire, canalicule largi şi numeroase la nivelul limitei

smalţ-dentină;

 imperfecţiunea (vulnerabilitatea) limitei smalţ - dentină la

dintele temporar;

 camera pulpara mare, cu digitatii;distanta mica, 2mm, intre

cornul vestibular al molarilor inferiori si suprafata smaltului;

 etapa cariei initiale(pata cretoasa) si a celei avansate(pata bruna)

se succed rapid datorita grosimii mici a smaltului.

Fome clinice:
Clasificarea cariei dinţilor temporari
Clasificarea morfologică a lui Black, poate fi aplicată şi la dinţii
temporari, ea având mai ales importanţă terapeutică privind pregătirea
tipului de cavitate.
X.*
Clasa I: cuprinde cariile de la nivelul fisurilor şi fosetelor de pe
feţele ocluzale, feţele vestibulare si orale ale tuturor dintilor;
Clasa II: interesează feţele proximale ale molarilor cu acces
ocluzal;
 Clasa III : cariile se extind pe feţele proximale ale incisivilor şi
caninilor, fără interesarea unghiurilor incizale.
Clasa IV: cariile cuprind feţele proximale ale incisivilor şi
caninilor cu interesarea unghiului. Sunt formele cele mai frecvente la
dinţii temporari, datorită volumului redus al acestora.
Clasa V: cuprinde cariile vestibulare de la nivelul coletului. Sub
această formă pot debuta cariile circulare.
Clasa Ⅵ:cuprinde cariile marginilor incizale ale dintilor anteriori
si cariile localizate pe varful cuspizilor dintilor posteriori.

După profunzime la dinţii temporari deosebim :

- caria supetficlalä. care interesează smalţul până la limita

amelo-dentinară;
- caria profundă, in care procesul se extinde în dentină.

Ȋn funcţie de evoluţie deosebim carii: acute şi cronice.

Caria acută - se caracterizează prin deschiderea limitată în smalţ,
extindere în dentină şi progresiune rapidă spre profunzime. Smalţul
devine sfărâmicios, subminat, iar prin prăbuşirea sau îndepărtarea lui
se evidenţiază o cavitate de mărimi diferite, cu dentină umedă,
ramolita. Viteza de deplasare spre camera pulpară este mare, încât
pulpa nu are timpul necesar să-şi mobilizeze capacităţile de apărare şi
să depună dentină de reacţie. Ȋntr- un interval scurt, de 1-2 luni, poate
deveni o carie penetrantă.
- Caria cronică - are o extindere mare în suprafaţă şi mai redusă
X.*
în profunzime. Evoluţia este lentă, pot trece 1-2 ani de la stadiul de
carie incipientă, până la apropierea de camera pulpară. Pulpa are
răgazul necesar să depună dentină de iritaţie, în cantităţi mari. Dentina
este dură, brună, uneori negricioasă. Datorită extinderii mari, zonele
de retenţie sunt îndepărtate şi suprafaţa dentară devine
autopurificabilă.
- Caria oprită în evoluţie - este un proces în care fenomenele de
reparaţie (remineralizare) înlocuiesc pe cele de distructie
(demineralizare), datorită apariţiei unor condiţii favorabile de
autocurăţire. Se întâlneşte pe faţa mezială a molarului doi, după
extracţia primului molar. Suprafaţa smalţului este rugoasă, brună şi
dură.
Caria circulară - considerată o distrofie, afectează în ordine,
frontalii superiori, primit molari superiori, apoi inferiori, caninii
inferiori. Incisivii inferiori rămân frecvent neafectaţi. Este denumită şi
"carie de biberon" deoarece se dezvoltă la copiii care sunt culcati cu
biberonul plin cu lapte sau băuturi îndulcite. Copilul adoarme şi
conţinutul biberonului răspândit in cavitatca bucală, constituie un
excelent mediu de cultură pentru microorganismele acidogene. La
aceasta se adaugă scăderea secreţiei salivare din timpul somnului.
Începe ca o pigmentaţie a smalţului, la nivelul coletului, pe faţa
vestibulară, extinzându-se circular pe feţele proximale şi palatinale,
mai mult în suprafaţă şi mai puţin în profunzime.

Simptomatologie:
Simptomatologie subiectivă.
La dinţii temporari simptomele subiective sunt şterse şi nesigure.
X.*
Sensibilitatea dentară se reduce odată cu involuţia organului pulpar,
iar copiii nu pot oferi informaţii legate de o suferinţă limitată, produsă
de caria simplă. Cel mult, pot acuza o sensibilitate la consumul de
dulciuri. Ȋn prezenţa unor policarii, poate apare o repulsie la
alimentaţie, datorită sensibilităţii provocate de agenţii termici sau
chimici. Copilul aşteaptă cu nelinişte ora mesei, triază alimentele
după gradul de suferinţă produsă, devine inapetent, nervos şi de obicei
este consultat pediatrul.
Simptomatologie obiectivă.
Inspecţia - în cariile incipiente se evidenţiază pierderea
translucidităţii smalţului, prezenţa unei pete albe cretoase sau a unei
coloraţii brun-negricioase, la nivelul unei fisuri sau fosete. Ulterior, se
pot observa soluţii de continuitate, lipsă de substanţă, prezenţa unor
cavităţi, prezenţa de detritusuri. Sunt mai greu de diagnosticat cariile
proximale, dar ele se pot trăda printr-o modificare de culoare apărută
sub creasta marginală, prezenţa unei papilite sau chiar o creastă
marginală subminată. De obicei, când există o carie profundă pe una
din suprafeţele proximale şi suprafaţa vecină este afectată, caria
profundă facilitând diagnosticul celei incipiente. Multe din aceste
carii proximale incipiente pot rămâne nediagnosticate clinic, doar
examenul radiologie creşte posibilitatea de a le depista. Este important
să folosim o bună iluminare a zonei inspectate şi aceasta să fie curată
şi uscată.
Palparea - sonda agaţă şi rămâne în cariile fisurale, pătrunde cu
uşurinţă în dentina ramolită, de aceea palparea trebuie făcută cu multă
grijă şi blândeţe pentru a nu provoca iritaţii inutile. Se poate folosi
escavatorul pentru îndepărtarea detritusurilor şi dentinei ramolite,
pentru a urmări întinderea şi profunzimea procesului carios acut. în
cariile cronice, constatăm duritatea ţesuturilor la palpare, alături de
culoarea brun-negricioasă.

X.*
Percuţia -axială şi paraaxială în caria simplă nu evidenţiază
sensibilitate.
Probele termice - nu sunt concludente la copiii mici, de aceea le
evităm.
 Examenul radiologic - aduce relaţii suplimentare, în special în
leziunile proximale; caria apare ca o zonă de transparenţă cu contur
neregulat. Radiografia în caria simplă ne ajută şi la aprecierea
profunzimii procesului carios, relaţiei cu camera pulpară, cât şi la
evidenţierea procesului de rizaliză fiziologică.

Pe baza simptomelor subiective şi obiective, se poate formula

diagnosticul de carie, precizând; dintele interesat, forma evolutivă,
topografia leziunii, întinderea, profunzimea.
De exemplu:
55 - carie cronică m. o. d.
74 - carie acută, disto-ocluzală profundă.

X.*
 Diagnosticul diferenţial se va face cu displaziile, în cazul cariilor
cronice sau a celor acute superficiale, iar în cazul cariilor profunde se
pune problema diagnosticului diferenţial cu pulpitele cronice cu
camera pulpară închisă, cu necroza sau gangrena pulpară. Aprecierea
stării pulpei dentare este obligatorie în leziunile profunde, lucru care
de multe ori nu este posibil decât după pregătirea cavităţii.
Prognosticul:
Este favorabil doar în caria superficială a dinţilor temporari. De
aceea diagnosticul precoce este absolut necesar, lucru posibil numai la
copiii dispensarizaţi.

Tratament:
Trebuie să ţină cont de:
• particularităţile morfostructurale ale dinţilor temporari;
• existenţa limitată a lor pe arcade;
• particularităţile de comportament ale copilului

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
1. Refacerea si păstrarea dintelui "Integru" pe arcadă până
la schimbarea lui cu succesionalul definitiv, deoarece are rol
estetic, masticator, stimul de creştere al dezvoltării arcadei şi
menţinător de spaţiu.
2. Profilaxia îmbolnăvirilor pulpare şi parodontale, evitând:
- eliminarea prematură de pe arcadă;
X.*
- afectarea succesionalului (dintele Turner).
Incisivii se tratează până la 5 ani, M1 până la 7 ani, caninii şi M2
până la 10 ani.
PREPARAREA CAVITĂŢILOR: se aplică principiile generale ale
lui Black modificate de Ireland, si se referă la:
 -retentivitatea cavităţii: pereţi convergenţi spre ocluza
(spre suprafeţele libere);
-pereţii se întâlnesc în curburi largi;
-marginile cavităţii: în afara punctelor de contact cu
antagoniştii, ca forţele de presiune să fie preluate de materialele de
obturaţie;
-lipsa bizotării marginilor cavităţii în cazul când
materialul de obturaţie va fi amalgamul, deoarece înclinarea
prismelor este favorabilă presiunilor şi nu afectează retenţia; în
situaţia obturării cavităţilor cu materiale compozite sau cimenturi
ionomere se efectuează bizotarea marginilor cavităţii.

Reguli specifice clasei de cavităţi

Clasa I:
- M2 inferior - cavităţi mici sau o cavitate care cuprinde toate
şanţurile şi fosetele feţei ocluzale;
- M2 superiori - două cavităţi:, una. distală, alta mezială.Lăsând,
creasta oblică, de smalţ integră sau o singură cavitate cu,
desfiinţarea crestei oblice de smalţ când aceasta este afectată de
procesul carios.
Clasa II :
- cavitatea proximală: pereţii uşor convergenţi ocluzal, unghiuri
rotunjite la întâlnirea pereţilor verticali cu pragul gingival, prag
gingival curb cu concavitatea spre ocluzal, cavitatea în axul dentar.
-Istmul: suficient de larg şi adânc (bizotarea la întâlnirea peretelui
vertical cu cel orizontal).

X.*
-Cavitatea ocluzală: se plasează spre palatinal (lingual); tiparul
este cel al clasei I dar suficient de larg.
Clasa III:
- casetă triunghiulară, rar retenţie palatinală.
Clasa IV:
-uneori se şlefuieşte, apoi se impregnează (fluorizează) sau se
reconstituie cu compozit.
Clasa V:
- casetă superficială ce include toate zonele demineralizate; nu
depăşeşte 1,5 mm adâncime (profunzime).
Sunt şi situaţii când este nevoie de prepararea unei cavităţi
complexe . Obiectivul este îndepărtarea în totalitate a dentinei
ramolite, iar dacă preparările nu sunt retentive şi rezistente se va apela
la coroane de înveliş provizorii sau obturaţie armată cu inel metalic
cimentat.

Tratamentul cariei profunde.

Dacă la vârsta de 3-4 ani leziunile profunde reprezintă un procent
mai scăzut, ulterior ele domină. în orientarea terapeutică în acest tip de
carie, alături de profunzimea leziunii trebuie luate în considerare încă
două elemente:
Aspectul dentinei de la baza cavităţii, care
poate fi:
- dură şi normal colorată
- dură şi pigmentata
- dură şi cu prezenţa unei zone limitate de dentină moale
- dentină dură şi o deschidere punctiformă a camerei pulpare.
Integritatea pulpei dentare. Deobicel în cariile profunde, pulpa este
sediul unor modificărinflamatorii cronice, asimptomatice.
Din aceste motive, există păreri diferite privind atitudinea de urmat.

X.*
Ȋn situaţia în care dentina de la baza cavităţii este dură de aspect
normal sau chiar pigmentată, iar modificările inflamatorii pulpare le
considerăm absente sau limitate şi dintele este în faza de dinte tânăr
sau matur, folosim metoda coafajului indirect, cu materiale pe bază
de hidroxizid de calciu sau eugenat de zinc, urmat de obturaţia de
bază din ciment şi obturaţii de amalgam de argint.
Dacă există o zonă limitată de dentină moale, aceasta este
îndepărtată, cu riscul deschiderii camerei pulpare.
Ȋn deschiderea accidentală, practicăm coafajul direct, doar la
copiii mici, în perioada de formare a dintelui sau de dinte temporar
tânăr. Cum aceste situaţii sunt rare, în majoritatea cazurilor
deschiderile accidentale le tratăm ca pulpite. La fel procedăm şi în
cazurile în care la baza cavităţii dentina este dură, normal colorată sau
pigmentată, dar în care suspectăm integritatea organului pulpar.
Existenţa acestor dinţi fiind limitată, pierderea vitalităţii nu are urmări
deosebite, copilul este scutit de o serie de suferinţe ulterioare şi
terapia pulpară este aplicată în condiţii favorabile.
Tratamentul cariilor cronice.
Extinderea în suprafaţă face dificilă pregătirea unor cavităţi, de aceea
măsura preconizată este şlefuirea zonelor retentive pentru facilitarea
autocurăţirii şi fluorizarea acestora.

Materiale de obturatie folosite:

Amalgamul:
Este un material foarte des utilizat pentru obturarea dintilor
temporari,mai ales in cavitatile de clasa intaia si a doua.Obturatiile de
amalgam sunt durabile, dar pregatirea cavitatii necesita retentii
suplimentare.Necesita protectie pulpara.
X.*

Cimenturile glass-ionomer: pot fi folosite atât în cavităţi de cLI sau a

Il-a dar mai ales în cele de cLV. Ele sunt aderente, realizează o
închidere marginală bună şi au posibilitatea de a elibera fluor, ceea ce
contribuie la prevenirea cariilor secundare. Necesită şi ele o protecţie
pulpară cu materiale pe bază de hidroxid de calciu cu priză rapidă.

Glass ionomer cu rasini compozite:

Materiale autofotopolimerizabile utilizate in cavitatile de clasa intaia
si a doua de dimensiuni reduse.

Compozitele:
Sunt utilizate pentru refacerea esteticii in zona frontala. Necesita
protectie pulpara si un strat de ciment glass-ionomer in baza cavitatii
pentru sporirea adeziunii. Dificil de realizat deoarece pacientul copil
nu ofera conditii foarte bune de izolare.
Compomeri: combinatie intre cimentul glass ionomer si materialele
compozite.(au diferite culori si sunt fotopolimerizabile).

Profilaxia cariei dentare

Răspândirea în proporţii de masă a cariei dentare, apariţia la
vârste mici, creşterea ratei de îmbolnăvire, înmulţirea cazurilor cu
carii multiple, galopante, imposibilitatea procedurilor terapeutice de a
realiza o reducere însemnată a morbidităţii, face ca profilaxia cariei,
să constituie o problemă de sănătate publică. Aceasta implică
introducerea unor programe complexe de profilaxie primară şi
secundară, atât colectivă cât şi individuală.
Profilaxia primară - vizează pe de o parte creşterea rezistenţei
ţesuturilor dentare şi pe de altă parte eliminarea factorilor cu rol
X.*
determinant sau favorizant.
Profilaxia secundară - urmăreşte tratamentul precoce al afecţiunii
şi scăderea ratei de îmbolnăvire.
Profilaxia colectivă - se adresează colectivităţilor şi trebuie să
acorde prioritate măsurilor profilactice care asigură eficienţă maximă,
cu investiţii minime, la grupe populaţionale cât mai largi. Ea cuprinde
acţiuni specifice şi nespccifice, organizate, îndrumate şi controlate de
către medic, pentru diferite colectivităţi (grădiniţe, şcoli, tabere de
vacanţă) sprijinite de cadre didactice, părinţi şi foruri naţionale, loco-
regionale, etc.
Profilaxia individuală - cuprinde toate măsurile preventive
efectuate de subiect la indicaţia şi sub controlul medicului şi
supravegheate de părinţi sau efectuate de medic şi asistenta de
profilaxie (profilaxia profesională).
Măsurile de profilaxie colectivă şi individuală nu trebuiesc
separate ci dimpotrivă ele se vor completa reciproc.
Etiopatogenia cariei nefiind elucidată nu putem vorbi de o
profilaxie cauzală, în schimb, pot fi surprinse şi blocate unele
momente din lanţul complex al patogenezei.
Măsurile profilactice trebuie aplicate cât mai devreme pentru a
surprinde etapele de formare şi mineralizare a dinţilor.
Profilaxia primară.
Are drept scop evitarea apariţiei procesului carios şi în realizarea
ei pot interveni atât măsuri nespecifice privind starea de sănătate,
regimul alimentar, cât şi măsuri specifice, care să favorizeze o mai
bună mineralizare a structurilor dentare, cum ar fi de exemplu
administrarea de fluor pe diverse căi.
Factorii răspunzători sunt pe de o parte personalul medical, care
trebuie să asigure informaţiile şi educaţia necesară a populaţiei în
acest domeniu, pe de altă parte "organele adminsitrative, care trebuie
să asigure baza materială necesară programelor profilactice”.
X.*
Posibilităţile de realizare se adresează creşterii rezistenţei
structurilor dentare, influenţării rolului exogen al alimentaţiei şi
reducerii factorului microbian.
Creşterea rezistentei structurilor dentare.
 Măsurile care urmăresc creşterea rezistenţei structurilor
dentare în perioada de formare sunt cunoscute ca profilaxie
dispoziţională sau endogenă|.Deoarece dezvoltarea mugurilor
dentari începe în săptămâna a 6-a i.u. şi continuă o perioadă lungă
de timp, până la 13-14 ani, dacă luăm in considerare molarii de
minte, profilaxia cariei trebuie începută la gravidă, continuată la
mama care alăptează, la copilul mic şi adolescent.
Ea poate fi realizată prin:

1Asigurarea unei alimentaţii echilibrate cantitativ şi calitativ

(rolul endogen al alimentaţiei)
2. Administrarea endogenă a fluorului (vezi profilaxia specifică).

Regimul alimentar al gravidei şi mamei care alăptează, trebuie

să aibă o valoare calorică corespunzătoare (3000 calorii), să fie
bogat în vitamine, săruri minerale. El trebuie să conţină lapte şi
derivatele sale, carne, ouă, peşte, legume, fructe. Faptul că fătul
obţine de la mamă elementele necesare dezvoltării, explică de ce
mineralizarea prenatală este mai bună decât cea postnatală şi de ce
hipoplaziile de smalţ se întâlnesc rar la dinţii temporari.
Alimentaţia naturală oferă sugarului toate principiile alimentare
sub forma cea mai asimilabilă. Nevoile energetice ale copilului
cresc cu vârsta, necesarul de calorii pentru creşterea sa reprezentând
10-20% din valoarea metabolismului bazal, ele diferă însă şi în
funcţie de intensitatea şi durata efortului depus de copil
Calitatea regimului alimentar depinde de proporţia în care sunt
X.*
cuprinse în raţia calorică zilnică, diferite produse alimenatare (lapte,
ouă, came, legume, fructe). Alături de tulburările produse de o
supra sau subalimentaţie, pot rezulta unele tulburări din disproporţia
sau dezechilibrul dintre componentele esenţiale ale regimului
alimentar. De aceea trebuie evitată utilizarea abuzivă a cărnii,
grăsimilor, făinoaselor şi completarea obligatorie cu fructe,
zarzavaturi, care să asigure aportul de săruri minerale şi vitamine.
Sănătatea nutriţională se manifestă prin caracterul propulsiv al
creşterii, vitalitate şi vigoare fizică, capacitate intelectuală şi
implicit asigurarea unor structuri dento-maxilare rezistente. Un
aport insuficient de vitamine, poate influenţa procesul
odontogenezei Deficitul de vitamina C, A, E se poate repercuta
asupra funcţiei odontoblaştilor şi ameloblaştîlor cu perturbarea
formării dentinei şi smalţului. Vitamina P cu rol deosebit în
procesele de mineralizare, poate duce prin deficit, la apariţia
distrofiilor dentare rahitice, bine cunoscute. Profilaxia antirahitică
este considerată ca un mijloc de asigurare a unei bune mineralizări a
ţesuturilor dentare şi deci un mijloc de reducere a predispoziţiei la
carie.
O importanţă mare revine constituenţilor minerali. Conţinutul
smalţului şi dentinei în calciu este cu mult mai mare decât în restul
organismului. După Patel şi Brown proporţia acestora ar fi: Ca-
36.4%, P- 17,4 %, Mg- 0,40%, Na - 0,66%, K - 0,003 %, CO2 -
2,7%, CI - 0,23%,F>,01%. Alte elemente sunt sub formă de urme.

Femeile gravide şi mamele care alăptează, necesită un aport de calciu

de aproximativ 15 g pe zi, cantitate asigurată prin lapte, legume, ape
dure. Un copil necesită zilnic 1 g de calciu. Proporţia Ca/P trebuie să
păstreze un raport constant (2,08). Ȋn procesele de mineralizare
participă şi magneziu, el fiind furnizat de zarzavaturi, fructe crude.

X.*
Un regim echilibrat cantitativ şi calitativ, ţinând seama de raţia
calorică zilnică, de condiţiile igienico-sanitare, poate fi asigurat în
colectivităţi de copii (grădiniţe, cămine, internate).
Maturaţia posteruptivă.
 Influenţarea structurilor dentare poate fi realizată şi în cadrul aşa
numitei maturaţii tardive sau posteruptive când au loc schimburi
ionice între suprafaţa smalţului şi mediul bucal. Ȋn momentul erupţiei
pe arcadă, procesul de formare coronară este terminat, deci structurile
dentare coronare devin independente de orice activitate celulară,
totuşi, apar unele modificări, regrupate sub numele de maturaţie
tardivă, care se pot extinde în primii ani după erupţie. Această
maturaţie implică modificări în componenta smalţului până la o
adancime de 0,5 mm, care sunt legate de adsorbţia ionilor minerali din
mediul bucal, de prezenta glicoproteinelor salivare care au afinitate
pentru hydroxyapatită şi sunt transportori de calciu. Ea depinde şi de
funcţionalitatea dintelui, care duce la abrazie fiziologică, cu
modificarea smalţului de la nivelul suprafeţelor ocluzale. Schimburile
de ioni de la nivelul suprafeţei smalţului contribuie şi la
remineralizările consecutive atacurilor carioase.
Următorii factori ai triadei cauzale asupra cărora trebuie intervenit
sunt reprezentaţi rolul exogen al alimentaţiei şi de flora microbiană.
Influentarea rolului exogen al alimentatiei
Dacă rolul endogen al alimentaţiei se răsfrânge asupra calităţii
structurilor dentare, interrelatia sa cu procesul carios se face şi prin
rolul său exogen, astfel încât printre măsurile profilactice sunt
cuprinse şi cele privitoare la:
-reducerea consumului de hidraţi de carbon
-modificarea formei de administrare modificarea
-orarului de administrare
X.*
-înlocuirea formelor fermentabile.
Reducerea consumului de hidraţi de carbon.
Atât pentru aportul lor caloric cât şi pentru plăcerea de a le
consuma, glucidele nu pot fi excluse din regimul alimentar, deşi este
evident faptul că ele intervin direct în producerea cariei dentare. Se
poate realiza totuşi o limitare cantitativă a consumului lor.
paralel cu limitarea consumului de dulciuri pot fi introduse în regimul
alimentar, alimente consistente, proaspete, fructe, zarzavaturi.

Modificarea formei de administrare.

Ca forme de administrare se vor elimina pe cât posibil formele
lipicioase (caramele, bomboane, biscuiţi, jeleuri). Se vor prefera
sucurile, prăjiturile cu conţinut mare în grăsime, chiar ciocolata şi
mierea de albine, care fiind foarte dulce se consumă în cantităţi mici.

Modificarea orarului de administrare.

Administrarea dulciurilor trebuie recomandată doar la masa
principală urmată de igienizarea cavităţii orale. La mesele
intermediare se pot oferi alimente necariogene ca : pâine integrală,
brânzeturi, lapte, legume, fructe proaspete. Ȋntre mese consumul de
dulciuri trebuie interzis, lucru foarte greu, pentru că cea mai mare
parte a copiilor, dar şi a părinţilor au astfel de obiceiuri.
Ȋnlocuirea formelor fermentabile.
Se încearcă înlocuirea zahărului cu produşi mai puţini dăunători.
Printre aceştia se enumeră sorbitolul, al cărui cost este foarte ridicat şi
xylitolul sau zahărul de mesteacăn.
Ȋn ce priveşte proteinele şi lipidele rolul lor exogen pare
carioprotector. Ele pot asigura straturi protectoare contra atacului acid
şi pot stimula capacitatea tampon a salivei, prin conţinutul bogat în
X.*
calciu şi fosfor. Unii acizi graşi ar acţiona şi prin inhibarea dezvoltării
lactobacililor şi streptococilor.
Fructele şi zarzavaturile crude, prin conţinutul în celuloză
stimulează funcţia masticatorie, secreţia salivată, facilitând
autocurăţirca şi abrazia fiziologică, care duce la dispariţia zonelor de
retenţie ocluzale.
Este importantă ordinea în care alimentele sunt consumate pentru
influenţarea curbei finale a pH-lui, care va decide faza de
demineralizare sau de remineralizare.
Ȋncheierea meselor cu consumarea de brânzeturi ar favoriza
neutralizarea acidităţii plăcii.
Nu trebuie uitată şi temperatura alimentelor, nefiind favorabile
alimentele prea fierbinţi sau prea reci şi mai ales alternanţa lor, care
pot produce fisuri la nivelul smalţului.
Părinţii trebuie avertizaţi asupra rolului nociv al consumului
exagerat de dulciuri, a necesităţii eliminării formelor lipicioase şi a
importanţei respectării orarului de administrare. Pentru copii cu
predispoziţie mare la carie, trebuie indicat un regim dietetic special,
care să respecte atât necesarul caloric, dar şi criteriile cario-
profilactice, regim care trebuie urmat şi controlat.
Reducerea acţiunii factorului microbian.
Poate fi realizată prin:
- asigurarea unei igiene orale corespunzătoare

- controlul plăcii muco-bacteriene

- vaccinuri.

Igiena orală
Este cunoscut faptul că un dinte perfect curat nu se cariaza; dar
acest ideal este dificil de realizat şi mai ales la copii. Prin îndepărtarea
resturilor alimentare, imediat după consum, a florei microbiene şi a
X.*
plăcii dentare, periajul dentar are menirea să asigure acea "stare de
curăţenie" care să protejeze dintele. Ȋn acelaşi timp el va stimula
circulaţia sanguină la nivel gingival.
Igiena orală trebuie efectuată în principiu după fiecare masă,
pentru a reduce durata de stagnare a resturilor alimentare, a căror
descompunere fermentativa începe după ingerarea alimentelor şi
ajunge într-un interval de 10 minute la un pH optim pentru atacul
carial.
Importanţa periajului efectuat după cină este deosebită, deoarece
în timpul nopţii, secreţia salivară fiind mai scăzută, există condiţii
mult mai favorabile pentru producerea de acid şi persistenţa acestuia
la nivelul plăcii muco-bacteriene.
Tehnica de periaj trebuie să fie adecvată vârstei, important fiind
ca ea să cuprindă sistematic toate suprafeţele, să fie efectuată în axul
dintelui, de la gingie spre feţele ocluzale. Durata unui periaj corect
trebuie să fie de 3 minute. Spaţiile interdentarc pot fi curăţate cu fire
de mătase abdusă cu ceară, dental floss. Periajul trebuie să fie urmat
de o clătire puternică. Toate aceste lucruri necesită explicaţii şi
demonstraţii până când copii reuşesc să le reproducă şi mai ales
trebuiesc controlate periodic.
Periuţa de dinţi trebuie să aibă dimensiuni şi formă adecvată:
capul periuţei să aibă o lungime de 2,5 cm, o lăţime de 1,2 cm,
smocuri dispuse pe 2-3 rânduri, distanţate la 2-3 mm, cu o înălţime
sub 1 cm. Se preferă fibrele de polimeri metilici, cu vârf rotunjit şi
duritate medie.
Pulberile şi pastele de dinţi acţionează atât prin capacitatea lor
mecanică cât şi prin efectul detergent. S-au introdus în paste diferiţi
compuşi cu acţiune specifică: antibiotice, antiseptice, fluor, săruri de
amoniu, clorofilă, pentru combaterea florei microbiene şi întârzierea
reapariţiei acesteia (majoritatea tulpinilor reapar în salivă după 20
minute de la periaj).
X.*
Apele de gură au o acţiune de curăţire redusă, doar prin presiunea
determinată de contracţiile musculare în timpul clătirii.
Până la vârsta de 3 ani, igiena orală va fi efectuată de către mamă,
ulterior copilul este educat să-şi facă singur periajul, dar mama trebuie
să-1 ajute şi să-1 completeze până la vîrsta de 6 ani Pentru unii copii,
mai comozi, controlul părinţilor va trebui prelungit.
Controlul formării plăcii muco-bacteriene:

Poate fi realizat printr-o serie de substanţe medicamentoase sau

antiseptice.
Necesitatea unei pregătiri minuţioase a dinţilor
Necesitatea prezenţei unui personal calificat (asistentă de profilaxie)
Timp de lucru prelungit.
Tehnica de aplicare are următorii timpi:
- detartraj

- periaj minuţios cu prafuri abrazive a tuturor suprafeţelor dentare

pentru îndepărtarea plăcii muco-bacteriene

- izolarea câmpului pe toată durata aplicării

- uscare cu aer

- aplicarea preparatului prin frecarea suprafeţelor timp de un

minut cu ajutorul unor periuţe, bulete de vată sau burete

- menţinerea preparatului pe zonele aplicate timp de încă 4-5

minute
- interzicerea clătirii

- interzicerea igienei orale şi masticaţiei timp de trei ore.

Se fac în general 3-4 aplicari la interval de o săptămână, se repetă

de 2-4 ori pe an până Ia vârsta de 13-14 ani
Numărul aplicarilor, intervalele de realizare diferă în funcţie de
produsul utilizat.
X.*
Preparatele se găsesc sub formă de soluţii, geluri, lacuri.(pot
contine florura de sodiu, florura de staniu,aminofluoride, combinatii
de fluor cu acid fosforic).

Procedee de autoadminislrare.
 Ȋn ultimii ani, multe dintre cercetări s-au axat pe tehnici în care
copiii pot să-şi admininistreze F, în cadrul şcolii, procedee care reduc
cheltuielile de formare şi menţinere a unui personal calificat numeros.
Dintre aceste procedee amintim:
- periajele cu soluţii de F, geluri sau pulberi;
- aplicarea gelurilor în gutiere ;
- clătiri cu soluţii fluorurate.

Utilizarea periajelor cu soluţii sau geluri de fluor de câteva ori

pe an (două - cinci) o dus ia o reducere a cariei cu 20%.
Concomitent cu avantajul fluorizării, copiii învaţă şi o tehnica
corecta de periaj timpii sunt urmatorii:
- periaj atent cu periuţa şi pasta de dinţi

- pe periuţa uscată cu prosopul sau pe o altă periuţă se aplică

5 - 6 picături de soluţie fluorurată sau gel, cu care se face un

nou periaj de 2-3 minute
- nu se face clătire, se îndepărtează de pe buze doar spuma

rezultată
- se interzice alimentaţia 2-3 ore.

Recomandat individual procedeul se poate aplica seara înainte de

culcare.
Aplicarea gelurilor în gutiere standard sau confecţionate din
acrilat, pe modele individuale, ar reduce incidenţa cariei cu 75-80%.
Metoda este complexă, costisitoare, putând fi aplicată doar la grupuri
mici sau individual.

X.*
Clătirea cu soluţii fluorurate, necesită deasemeni un periaj
minuţios în prealabil, urmat de clătire cu o soluţie de NaF. Dacă
clătirea se face săptămânal, concentraţia soluţiei este de 0,2%, dacă se
face zilnic este de 0,05%. Reducerea frecvenţei cariei ar fi de 35%.
 Ȋn SUA 8 milioane de copii se clătesc în mod regulat zilnic timp
de 1 minut, cu 10 ml soluţie şcolarii şi 5 ml preşcolarii.
Avantaje:
- necesarul de timp limitat (5 minute pe săptămână);

- tehnica simplă, ieftină;

- acceptată cu plăcere.

Dezavantaje:
- efectul topic se menţine numai pe durata practicării;

- dificultăţi în prepararea unor cantităţi mari de soluţii;

- lipsa de colaborare a unor cadre didactice.

Ȋn indicaţiile speciale pentru aplicarea locală a fluorului pot fi

cuprinşi:
- copii cu predispoziţie accentuată la carie
- copii cu distrofii dentare
- cu despicături labio-palatine
- cei cuprinşi în tratament ortodontic.

Combinarea administrărilor generale şi locale nu se exclude.

Practicarea clătirilor sau periajelor şi administrarea de tablete este
frecvent utilizată.

Sigilarea fosetelor şi fisurilor.

X.*

Deşi profilaxia prin fluor are rezultate marcante, reducerea

cariei la nivelul suprafeţelor ocluzale nu este atât de evidentă,
datorită susceptibilităţii lor in special la dinţii recent erupţi cât şi a
abraziei fiziologice. Din acest motiv, s-a încercat o protecţie a
acestor suprafeţe, prin blocarea fisurilor şi fosetefor cu materiale
 specifice (sigilanţi), tehnica fiind cunoscută sub numele de
sigilare.Pătrunderea materialului în fisuri şi fosete şi aderenţa lui,
sunt asigurate prin gravarea acidă a smalţului. Efectul profilactic
poate fi mărit prin adăugarea de fluor în materialul sigilant.
Metoda este indicată atât pentru molarii temporari, cât şi pentru
molarii permanenţi şi premolarii recent erupţi. Vârsta optimă : 3-4 ani
pentru dinţii temporari, 6-8 ani pentru molarii primi, 11-12 ani pentru
molarii de 12 ani.
Tehnica :
 periaj cu pulberi abrazive;
 clătire cu jet de apă;
 izolarea cîmpului operator cu rulouri de vată şi aspirator, de
preferat diga;
 gravajul acid, timp de 30 secunde cu acid fosforic 37%;
 spălare cu jet de apă 5-10 secunde sub aspiraţie continuă (nu
este permisă clătirea);
 evitarea contaminării suprafeţelor gravate, cu salivă;
 uscarea cu jet de aer (suprafeţele gravate trebuie să fie albe şi
mate)
 aplicarea sigilantului;
 fotopolimerizarea
 verificarea ocluzici
 finisarea.
Controlul sigilării este bine să fie făcut la intervale de 6 luni.

X.*
Sigilarea lărgită.
Ȋn situaţiile în care fisurile sunt profunde şi este dificil un diagnostic
diferenţial cu o carie, este preferabil să se pregătească o mică cavitate,
să se aplice o bază din hidroxid de calciu şi apoi să se realizeze
sigilarea. Datorită faptului că histologic caria poate fi prezentă
înaintea diagnosticului clinic, sigilantul are şi rolul blocării
microorganismelor. Se consideră că prin gravaj se elimină 75 % din
microorganismele restante în fisuri iar posibilele procese carioase
devin inactive.

Profilaxia secundară.
Are drept obiectiv intercepţia procesului carios cât mai precoce
posibil, ceea ce presupune un diagnostic precoce şi tratamentul
imediat şi cât mai corect a leziunilor depistate, cât şi eliminarea
factorilor favorizanţi pentru apariţia de noi leziuni.
Posibilitatea depistării precoce şi sistematice atât a leziunilor
carioase cât şi a celor parodontale sau a anomaliilor dento-maxilaie,
care pot constitui factori favorizanţi ai cariei dentare, este oferită de
controalele periodice la care copiii trebuie să se prezinte cel puţin de
două ori pe an, dar cel mai bine de sistemul de dispensarizare a
copiilor din colectivităţi.
Dispensarizarea.
Metoda a fost preconizată pentru cabinetele de stomatologie din şcoli,
având ca scop controlul periodic, cel puţin odată pe an, al tuturor
copiilor începând cu clasa I. Cu aceasta ocazie se pot depista şi trata
leziunile carioase incipiente. Principiul corespunde profilaxiei
secundare, având drept rezultat reducerea ratei de îmbolnăvire şi a
complicaţiilor cariei dentare.
Faptul că începe numai in cl. I-a, este un dezavantaj, deoarece un
procent mare de copii prezintă deja la acestă vârstă carii profunde ale
molarilor ,de 6 ani şi carii complicate ale dinţilor temporari din zona

X.*
de sprijin.
Pentru a fi eficient procedeul ar trebui începui la copii de vârstă
preşcolară din grupa mică, deci de la 3 ani.La preşcolari, controalele
trebuie să se efectueze la intervale de 3 luni datorită evoluţiei rapide a
procesului carios la dinţii temporari, iar la şcolari la intervale de 6
luni.
Metoda prezintă avantaje mari din punct de vedere psihologic.
Faptul că elevul sau preşcolarul se prezintă în cabinet fără plângeri
subiective, împreună cu colegii sub supravegherea cadrului didactic,
va crea o predispoziţie favorabilă de colaborare medic - pacient.
Acţiunea desfăşurându-se în timpul programului şcolar, este acceptată
cu plăcere de copii şi scuteşte părinţii de obligaţia de a-i însoţi.
Fişa stomatologică a fiecărui copil va fi oglinda evoluţiei sale în
timpul şcolarităţii şi il va însoţi în cazul transferului la o altă şcoală.
Cu ocazia reasanărilor se poate urmări calitatea prestaţiei medicale şi
evoluţia fiecărui caz, precum şi a colectivităţii in ansamblu.
în cadrul acestei acţiuni sc pot întreprinde şi o serie din măsurile
profilactice descrise: igienizare, aplicaţii topice de fluor, sigilări care-i
vor spori eficienţa.
Dispensarizarea din punct de vedere stomatologic nu va trebui limitată
doar la caria dentară ci se va extinde şi asupra anomaliilor dento-
maxilare, care pot fi pe de o parte unul din factorii favorizanţi ai
cariei, pe de altă parte consecinţe ale leziunilor carioase netratate sau
ale extracţiilor premature.

Metode combinate.
Indicii crescuţi de frecvenţă şi intensitate ai cariei la copii, impun
aplicarea tuturor măsurilor de care dispunem pentru reducerea acestei
morbidităţi.

X.*

Utilizarea pe scară largă a fluorului sub diferite forme de

administrare tablete, paste de dinţi geluri, lacuri, soluţii, este o măsură
capabilă să sporească rezistenţa la carie. Dacă-i adăugăm o igienă
riguroasă şi sistematică, controale periodice cu sigilări şi tratamentul
leziunilor incipiente, avem câteva mijloace prin care să stopăm
evoluţia acestui flagel.

X.*