METODE DE EXAMINARE A ŢESUTURILOR

DENTARE ÎN AFECŢIUNI DE ORIGINE

NECARIOASĂ
Dr.Corneliu Năstase
Generalităţi
• Pentru diagnosticarea corectă a leziunilor necarioase
ale dinţilor, medicul trebuie să stăpânească cu
excelenţă tehnica unei examinări complete şi
adecvate a pacienţilor stomatologici, ceea ce face
posibilă stabilirea nu numai a localizării şi a naturii
procesului patologic, adică argumentarea
diagnosticului, dar şi intuirea evoluţiei probabile a
prognosticului.
• În baza rezultatelor examinării pacientului, medicul
alege cele mai potrivite tactici şi metode de tratament,
stabileşte indicaţii şi contraindicaţii pentru oarecare
măsuri curative.
• Metode de examinare în domeniul medicinei dentare
clinice includ tehnici, cum ar fi luarea minuţioasă a
anamnesticului vieţii şi al bolii, metodele de examinare
biologice şi paraclinice, consultarea medicilor cu
specialităţi conexe – terapeuţi, endocrinologi,
ginecologi şi al.
• Urmează trecerea în revistă a celor mai importante
metode de examinare a unui pacient cu leziuni
necarioase ale dinţilor.
• Ancheta (Chestionarea) pacientului este un factor
important şi, uneori, decisiv al examinării, care trebuie
să preceadă în mod obligator alte metode de investigare.
• Elucidarea anamnesticului bolii începe cu
identificarea acuzelor pacientului.
 INTEROGAREA PACIENTULUI.
Acuze
• Analiza acuzelor pacientului are o importanţă enormă deoarece
conţine date importante pentru diagnosticarea leziunilor necarioase ale
dinţilor şi diferenţierea lor de carii.
• Ele sunt împărţite în principal în 2 grupuri:
• a) acuze de durere
• Având în vedere rolul important în diagnosticarea caracteristicilor
reacţiei nociceptive, urmează de identificat nu numai cauza şi
momentul apariţiei unei dureri, dar, de asemenea, caracterul său,
durata, prezenţa sau absenţa iradierii, legătura cu luarea mesei.
• Pentru patologia necarioasă a ţesuturilor dure dentare, este
caracteristică manifestare unei sensibilităţi sporite la iritanţi (stimuli
iritativi) locali (a.n. hiperestezie), ceea ce se poate datora pierderii
(degradării) smalţului şi dentinei (uzura smalţului, eroziuni, defecte
cuneate) sau deficienţă congenitală a ţesuturilor dure dentare,
apărută pe parcursul formării şi mineralizării acestora.
• b) acuze privind defectul cosmetic al
ţesuturilor dure ale unui oarecare dinte
sau grup de dinţi.
• Pot fi prezentate acuze de opacifiere şi de pierdere a
luciului în regiunea unui sau a doi dinţi frontali. Dacă
ele sunt confirmate la examinare, aceasta indică
perioada iniţială de dezvoltare a eroziunii smalţului.
• Cele mai dificile pentru analiză sunt acuzele de defecte,
distrucţii dentare, care evoluează fără durere. Asemenea
situaţie deja sugerează cu o probabilitate majoră o
necroză toxică sau actinică (de iradiere) a dinţilor.
Anamnesticul vieţii
• La luarea anamnesticului vieţii este necesar să se acorde multă atenţie
bolilor somatice anterior suportate sau concomitente, precum şi
posibililor factori ereditari nefavorabili.
• Trebuie de avut în vedere faptul că prezenţa unor situaţii stresante în
viaţa pacientului poate avea un impact asupra apariţiei leziunilor
necarioase ale dinţilor şi a altor perturbări la nivelul întregului
organism.
• Sunt foarte importante datele despre medicamentele utilizate anterior
sau folosite la momentul respectiv, deoarece remediile hormonale
(inclusiv contraceptivele), salicilatele şi derivaţii acestora,
medicamentele acide şi altele acţionează negativ asupra ţesuturilor
dintelui.
• Femeile de vârstă reproductivă urmează a fi întrebate în privinţa
existenţei unor particularităţi sau tulburări în decurgerea ciclului lunar.
Anamnesticul profesional poate ajuta la identificarea
factorului etiologic al bolii.

• La bine cunoscuţii factori nocivi (contaminarea ridicată

a teritoriului de lucru cu vapori de acizi, alcalii, cu
pulbere metalică şi minerală, precum şi combinarea
acestora), actualmente, s-au adăugat alţii noi, fiind
produşi de progresul tehnic: situaţii stresante,
probabilitatea expunerii la radiaţii ionizante,
electromagnetice şi cu microunde, efectul electricităţii
statice şi alţii.
• Toate cele enumerate trebuie să fie luate în considerare
la examinarea pacientului, inclusiv timpul (în ani) şi
durata lucrului pe parcursul zilei la calculator, aparatul
cu raze X, TV industrial, alte instalaţii şi dispozitive.
• Urmează să se ia în considerare stagiul de lucru în
profesia respectivă.
• Trebuie de remarcat faptul că profesiile de marinar de
curse lungi, aviatori, lucrători la staţii polare etc. sunt,
de asemenea, factori „favorabili“ pentru apariţia
leziunilor necarioase.
Anamnesticul bolii
• Se determină momentul apariţiei primele manifestări ale
bolii, deoarece un oarecare număr de pacienţi cu spirit
de observare poate prin răspunsurile sale să ajute în
identificarea factorilor care au influenţat asupra apariţiei
afecţiunii dentare.
• Se precizează cursul evoluţiei ulterioare a bolii în ceea
ce priveşte creşterea sau reducerea manifestărilor
dureroase. Este necesar ca pacientul să fie întrebat dacă
a urmat un tratament oarecare şi cu ce rezultate s-a
soldat.
• Este important să se stabilească timpul apariţiei
leziunilor. În special, dacă ele au apărut după erupţia
dintelui sau dinţii au erupt deja comportând defecte.
• Dacă dinţii permanenţi au erupt la pacient deja cu
anumite modificări în culoare a smalţului sau cu o
perturbare a integrităţii sale, urmează să se intuiască o
patologie a dinţilor, apărută în perioada formării şi
dezvoltării acestora.
• În cazul în care modificările enunţate au apărut peste un
timp oarecare după eruperea dinţilor, atunci cauzele
trebuie căutate printre factorii endogeni sau exogeni
care însoţesc viaţa şi activitatea pacientului.
METODE OBIECTIVE DE EXAMINARE
• Examenul este împărţit în exobucal (extern) şi
endobucal (intern, – al cavităţii bucale şi al dinţilor).
• La evaluarea aspectului exterior al pacientului trebuie să
se acorde atenţie stării unghiilor, părului şi pielii
(tegumentelor).
• O atenţie deosebită trebuie acordată palpării glandei
tiroide. Practica clinică a ultimului deceniu sugerează că
medicii stomatologi decelează mărirea tiroidei şi
diagnostică disfuncţia ei cu mult mai des decât medicii-
internişti.
• La examenul exobucal pot fi identificate semne care, împreună
cu simptomele şi datele anamnesticului, facilitează formarea
concepţiei/ideei privitor la tulburările produse în organism.
• Inspectarea cavităţii bucale se efectuează ca de obicei. Pe
parcurs se determină raportul arcadelor dentare, ceea ce este
important în cazul formei orizontale a uzurii.
• Examinarea dinţilor se realizează cu ajutorul unei oglinzi
dentare, sonde şi pense din setul de instrumente pentru
inspectarea cavităţii bucale.
• Sunt supuşi examinării toţi dinţii maxilarului superior şi ai
celui inferior.
• Cu minuţiozitate aparte sunt examinate cu sonda toate
adânciturile: fisurile feţelor masticatorii şi geodele naturale ale
coroanei, porţiunile pigmentate ale regiunii coletului dentar.
• Examinarea dinţilor permite identificarea unui
oarecare stadiu al cariei dentare, a unei patologii
necarioase a ţesuturilor dentare (atriţia smalţului,
defectul cuneiform, discromia smalţului, prezenţa
depozitelor dentare moi şi dure etc.).
• Se atrage atenţie localizării, simetriei defectelor
ţesuturilor dure dentare.
• La decelarea unei cavităţi, sunt cercetaţi pereţii şi
fundul, consistenţa şi culoarea lor, prezenţa marginilor
subminate.
• Pe lângă examinare, se folosesc şi următoarele metode
obiective de examinare: determinarea indicelui de
igienă în calitate de test al curăţirii igienice a dinţilor.
• În cazul leziunilor necarioase ale dinţilor, valorile înalte ale
indicelui de igienă atestă, în primul rând, îngrijirea dentară
defectuoasă din cauza durerii. Este un semn indirect al
hiperesteziei ţesuturilor dure dentare.
• Metoda de colorare vitală a defectelor dinţilor cu albastru de
metilen face posibilă decelarea demineralizării focale a
smalţului, care este proprie în special cariilor dentare. În cazul
eroziunilor, defectelor cuneiforme, formei verticale de atriţie,
hipoplaziei smalţului, fluorozei, ţesuturile dintelui nu se
colorează cu albastru de metilen.
• Metoda de desicare este simplu de realizat şi permite
diferenţierea leziunilor carioase şi a celor necarioase. Dinţii
afectaţi sunt curăţaţi, irigaţi şi uscaţi. Aceasta face posibilă
determinarea prezenţei focarelor carioase şi necarioase, care
sunt aproape imposibil de detectat sub stratul de salivă.
Bibliografie :
• LEZIUNI NECARIOASE ALE ŢESUTURILOR DURE
DENTARE /anatomie, histologie, embriologie, diagnostic,
tratament/; Corneliu Năstase, Alexei Terehov, Gheorghe Nicolau,
Pavel Gnatiuc; . – Chişinău : (Î.S. „Tipografia Centrală”), 2018. –
Pp. 124-126