EXAMENUL SUBIECTIV/SEMNE

SUBIECTIVE

Dima Delia-Teodora

Grupa 4, Seria A, Anul III, MD

 În cadrul anamnezei stomatologice, in primul rând se stabilesc identitatea
bolnavului, vârsta si ocupaţia. Vârsta poate da indicaţii importante asupra
prognosticului bolii (tumori maligne la tineri), asupra unor perioade critice
(menopauză, pubertate) sau momentului unor intervenţii chirurgicale (anomalii
dento-maxilare, despicături labio-maxilo-palatine, defecte estetice).

Condiţiile de viaţă şi muncă precizează activitatea în mediul toxic sau

necesitând efort fizic intens, existenţa unor factori de stres, felul alimentaţiei,
abuzul de condimente, alcool, tutun, etc.

A.H.C. ne interesează în special sifilis, tuberculoză, coagulopatii, boli genetice,

despicături labio-maxilo-palatine legate de tulburări în primele 3 luni de sarcină.

A.P.P. se cercetează în ordine cronologică pe perioade de vârstă. În mod special

ne interesează obiceiuri vicioase din copilărie (supt deget, deglutiţie infantilă).

După acest prim contact cu bolnavul, se stabileşte motivul sau motivele ce l-au
determinat să se prezinte la medic, de obicei principalele cauze sunt: durerea,
tumefacţia sau tumori, tulburări funcţionale loco-regionale şi tulburări generale.

Ansamblul antecedentelor medicale si stomatologice raportate de pacient in

cursul interogatoriului/chestionarului medical sau asocierii celor doua procedee.

Anamneza contine: motivul prezentarii pacientului, istoricul bolii, antecedente

heredo-colaterale (generale si ale aparatului oro-maxilar), antecedente personale
generale (fiziologice si patologice), antecedente personale locale (principalele
leziuni odontale, extractii, semne de parodontopatie, tratamente stomatologice,
parafunctii, obiceiuri vicioase).

Intotdeauna, prima şedinţă din cadrul cabinetului de medicină dentară este

dedicată cunoaşterii, obţinerii a cât mai multe informaţii menite să uşureze paşii
următori ai terapiei.

Anamneza este chestionarul prin care medicul stomatolog se familiarizează cu

afecţiunile pacientului dar şi cu dorinţele pe care acesta le are în legătură cu planul
de tratament. Deşi poate părea inutil sau plictisitor pentru pacient, cantitatea de
informaţii dobândite prin acest chestionar medical facilitează comunicarea
ulterioară şi atingerea unui punct comun terapeutic.
Adoptarea celei mai potrivite atitudini faţă de un
pacient cu o afecţiune a aparatului dento-maxilar (sistemului stomatognat) este
condiţionată de o corectă evaluare clinică a pacientului. În activitatea stomatologică
curentă se impune cunoaşterea metodologiei de examinare clinică a componentelor
sistemului stomatognat, însuşirea metodologiei specifice de examinare fiind necesară atât
pentru stabilirea diagnosticului, cât şi pentru elaborarea unei strategii de tratament
eficient şi urmărirea în timp a rezultatelor.

Anamneza

Definiție:

Anamneza reprezintă prima etapă a

examinării, interogatoriul sau
interviul medical, care se bazează pe
întrebări şi interpretarea
răspunsurilor date de bolnav,
precum şi observaţii asupra acestuia.
Prin anamneză se stabileşte primul
contact între medic şi pacient
realizându-se nu numai o interogare,
dar şi examinarea atitudinii
pacientului. Pentru pacient
anamneza poate fi un element de
relaxare sau dimpotrivă, de aceea
maniera de conducere a anamnezei
trebuie să fie caldă, prietenoasă, dar
nu familiară. Prin anamneză se obţin
următoarele date despre: datele civile, motivul prezentării, antecedentele
pacientului.

Date civile:

Aceste date cuprind informaţii despre identitatea pacientului: numele şi

prenumele, adresa, numărul de telefon de acasă şi de la servici, utile pentru
convocarea pacientului la control, precum şi vârsta, deoarece în diferitele
perioade ale evoluţiei ontogenetice pot apărea forme clinice de îmbolnăvire
caracteristice anumitor grupe de vârstă (de exemplu la copii şi tineri apare
parodontopatia juvenilă, iar vârstnici apar parodontopatii de involuţie), sexul,
profesia sau profesia anterioară pentru pensionari, deoarece anumite profesii
predispun la îmbolnăvire parodontală (muncitorii din industria chimică),
carie dentară (cofetari), sau suprasolicitări dentare ocluzale (dulgheri,
tâmplari, croitori, lucrători la circ) şi condiţiile de viaţă şi muncă.

Motivul prezentării:

Motivul prezentării reprezintă cauza pentru care pacientul se prezintă la

medic şi poate fi reprezentat de: urgenţă (durere violentă, deformaţie,
traumatisme), tulburări masticatorii, tulburări fonetice, tulburări fizionomice
sau control periodic.

Istoricul bolii

Pacientul va da informaţii despre debutul bolii ce l-a indrumat spre medicul

stomatolog şi, dacă se asociază cu durere, va explica care sunt condiţiile de
apariţie a acesteia.

Antecedente pacientului

Culegerea antecedentelor pacientului are ca scop evaluarea unor elemente

loco-regionale care pot fi importante în evoluţia afecţiunilor regiunii si de
asemenea apreciază starea generală a pacientului. Antedentele pacientului
cuprind antecedentele eredo-colaterale şi antecedentele personale.

a) Antecedente heredo-colaterale medicale

Sunt reprezentate de boli ereditare transmisibile precum: hemofilia,

 boli cronice generale ca: TBC, sifilisul, diabetul, boli endocrine, SIDA
etc. sau
  alte entităţi morbide (neoplasme, psihopatii) cu potenţial de transmitere
ereditară, precum şi
 bolile mamei în timpul sarcinii (intoxicaţii cronice: alcolism, tabagism,
avitaminoze: A, B, C, D, și tratament medical neadecvat în timpul
sarcinii: tetraciclină, streptomicină, boli infecto-contagioase: rubeolă,
gripă, viroze, hepatită),
b) Antecedente eredo-colaterale stomatologice

Sunt anomalii cu componentă ereditară precum: prognaţia mandibulară

anatomică, ocluzia adâncă acoperită, disarmonie dento-alveolară cu
înghesuire, anomalii de structură ereditare, malformaţii buco-maxilo-faciale
de tipul cheilo-schizis (buza de iepure), etc.

Antecedente personale

a) Antecedente personale fiziologice

Sunt reprezentate, la femei de:

 perioda de menstruaţie,
 numărul de sarcini şi naşteri,
 menopauza.
b) Antecedente personale medicale (patologice generale)

Medicul stomatolog trebuie să cunoască starea generală a pacientului

deoarece unele boli generale se manifestă în cavitatea bucală prin leziuni a
căror decelare poate contribui la diagnosticul precoce al bolii prin examen
stomatologic, bolile generale modifică reactivitatea locală, individuală, a
mucoasei bucale şi a parodonţiului marginal, decelarea unor stări generale de
îmbolnăvire (boli de sânge, boli cardio-vasculare, hepatice, endocrine, alergii,
etc.) impune anumite precauţii şi restricţii în cadrul tratamentului
stomatologic (evitarea sau limitarea substanţelor vasoconstritoare, testarea
sensibilităţii la unele medicamente, efectuarea unor tratamente sub protecţie
de antibiotice, etc.).
 Evaluarea stării generale se face
prin interogatoriu sau prin
completarea unor chestionare de
către pacienţi.

Semenele subiective

În diagnosticul oro-dentar
simptomele subiective sunt date de 2
tipuri de tulburări: de sensibilitate
și funcționale la nivelul sistemului
stomatognat.

Tulburările de sensibilitate:

1. Durerea dentară- este cel mai întâlnit simptom al

pacienților cu afecțiuni stomatologice și primul motiv
pentru care aceștia se prezintă la un consult în cabinetul
dentar. Factorul declanșator al acestui simptom este
sensibilitatea dentară, ce este de 2 tipuri:
a) sensibilitate dentinară - apare atunci când
straturile exterioare de protecție – smalțul sau
cementul sunt eliminate, expunând dentina. Poate fi
determinată de una din urmatoarele cauze :
periajul agresiv al dinților, igiena orală deficitară,
netratarea cariilor dentare, consumul frecvent de
 alimente sau băuturi acide saul mult prea calde sau
reci.
b) sensibilitate pulpară - pulpa este alcatuită din
vasele de sânge si fibrele nervoase din centrul
fiecarui dinte.
2. Paralizia - paralizia faciala (paralizia Bell) reprezintă
slăbiciunea mușchilor faciali dintr-o jumătate a feței, până la imposibilitatea
mișcării acestora. Etiologia acestei afecțiuni este determinată de : inflamația
nervului responsabil de acțiunea mușchilor de la nivel facial de pe partea
respectivă. Aceasta se manifestă atât în mod general cât și la nivelul sistemului
stomatogant prin: sensibilitatea gustativă redusă ( alterarea a 2/3
anterioare ale limbii determinată de leziunile produse asupra coardei
timpanului),hiposalivație; xerostomia; creșterea incidenței cariilor.

Tulburări fucționale:

1. Tulburări masticatorii
Masticaţia reprezintă un proces complex pe care pacientul îl declanşează voluntar, în momentul
în care introduce alimente în cavitatea bucală. Cauze ce tulbură această funcție: prehensiunea
limitată a alimentelor, scăderea forţei actului masticator, leziuni ale nervilor, starea de sănătate
precară a dinţilor, obturații coronare adaptate necorespunzător, tratamente ortodontice
incorecte, deplasări ale unităţilor dentare.

2. Disfagia

Constă în întârzierea tranzitului bolusului de la cavitatea bucală la stomac și este de doua tipuri:

 orofaringiană – pacienții cu dificultate în deglutiția orofaringiană descriu blocarea

alimentelor la nivel cervical resimțite ca nod suprasternal. Pentru acești pacienți
deglutiția este ezitantă și se poate asocia cu tuse. După masă vocea poate deveni aspră
sau disfonică (ragușită) din cauza iritării laringelui și corzilor vocale. Răgușeala poate fi
manifestarea unei afecțiuni neuro-musculare. Tulburările de coordonare
neuromusculară sau presiunea crescută produsă de blocarea bolului pot fi responsabile
de regurgitarea nazofaringeală.
 esofageală - dificultatea în deglutiția esofagiană reflectă tulburări de motilitate a
esofagului și disfuncția joncțiunii eso-gastrice, la care se pot adăuga procese înlocuitoare
de spațiu localizate la nivelul cardiei sau mediastinului. Spre deosebire de disfagia
orofaringiană, disfagia esofagiană nu este imediată si nu produce aspirația pulmonară și
poate fi ameliorată prin ingestia de lichide. Pacienții cu disfagie esofagiană iau
inghițituri suplimentare pentru a propulsa alimentele impactate. Poate apărea
regurgitarea lichidelor care se găsesc în amonte de obstacol.

3. Tulburări de salivație
 Hipersalivația (sialoree, ptialism) : creşterea secreției salivare apare în erupții dentare la
copii, stomatite, parazitoze, sarcină. Frecvent hipersalivația poate fi însoțită de senzația
de greață.
 Hiposalivația (asialia) : scăderea secreției de salivă apare în litiaza salivară, în întoxicația
cu atropină şi opiacee, stări de deshidratare.

4. Tulburări olfactive

 Tulburările de miros pot apărea prin procese patologice la orice nivel de-a lungul căilor
olfactive. Defectele de conducere apar prin intreruperea transmiterii olfactive când
receptorii neuroolfactivi sunt lezați. Cele mai comune cauze ale deficitelor olfactive
primare sunt: bolile nazale sau sinusale, infecțiile respiratorii superioare virale, trauma
la cap.
 Bibliografie

1.https://dentalclinica.ro/anamneza-in-stomatologie/
2.https://draristide.ro/anamneza/
3.https://ro.scribd.com/doc/297468702/ROTD-03-Examenul-
Pacientului-In-Stomatologie
4.https://doctoruldedinti.info/paralizia-faciala/
5.https://www.romedic.ro/dificultate-in-deglutitie

6.https://dictionar.romedic.ro/tulburari-de-salivatie

7.https://www.romedic.ro/tulburari-ale-gustului-si-mirosului

8.http://medicinadentara.blogspot.com/2013/03/examenul-clinic-si-
examenele.html