Sunteți pe pagina 1din 33

 

EXAMENUL CLINIC ÎN
ENDODONŢIE
ANAMNEZA
ANAMNEZA MEDICALĂ
 O anamneză medicală bine orientată şi concisă ne îndrumă asupra modului de realizare a terapiei
endodontice.
 In afecţiunile cardiovasculare cu manifestări coronariene (angină pectorală) trebuie luată legătura cu
cardiologul pentru medicaţia pacientului înaintea tratamentului endodontic şi este necesară prescrierea unei
medicaţii analgetice preoperatorii pentru combaterea durerii.
 Pacienţii cu afecţiuni valvulare, care pot dezvolta endocardită bacteriană se împart în două mari grupuri:
 Cardiopatii cu risc înalt (proteze valvulare, cardiopatii congenitale cianogene neoperate, antecedente de
endocardită infecţioasă). La aceşti pacienţi tratamentul endodontic se realizează în mod excepţional, mai ales
la dinţii monoradiculari, eventual şi premolarul prim superior, de preferinţă într-o şedinţă, cu
antibioprofilaxie.
 Cardiopatii cu risc moderat (valvulopatii, prolaps de valvă mitrală cu insuficienţă mitrală şi/sau îngroşare
valvulară, bicuspidie aortică, cardiopatie congenitală necianogenă, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă).
La aceşti pacienţi se poate realiza tratament endodontic pe toţi dinţii, mai ales dacă există accesibilitate, într-
o şedinţă, antibioprofilaxia nefiind obligatorie.
ANAMNEZA
ANAMNEZA MEDICALĂ
 La pacienţii pregătiţi în vederea intervenţiilor chirurgicale cardiace valvulare se realizează tratament
endodontic pe dinţii vitali obligatoriu cu antibioprofilaxie (ca şi la pacienţii din grupul A), se conservă dinţii
corect trataţi şi se extrag dinţii infectaţi şi cei trataţi incorect, nefiind admis retratamentul endodontic.
 În cazul pacienţilor cu diabet, pe lângă antibioprofilaxie trebuie ţinut cont de orarul alimentaţiei şi de faptul că
utilizarea anestezicelor cu epinefrină pot modifica glicemia.
 Hipertensiunea arterială poate fi tratată în asociere cu bolile sistemului cardiovascular, sau separat. Acestor
pacienţi nu li se administrează anestezic cu vasoconstrictor, iar şedinţa nu trebuie să depăşească o oră.
 În cazul pacienţilor cu boli infecţioase (hepatită B, C; SIDA; herpes, tuberculoză), nu doar pacientul trebuie
protejat de infecţii, ci şi personalul medical, fiind necesare măsuri suplimentare de protecţie şi sterilizarea
ulterioară atentă şi separată a instrumentarului endodontic.
 Trebuie să ştim dacă pacientul urmează o medicaţie zilnică pentu a evita unele interacţiuni medicamentoase, iar
înaintea efectuării anesteziei trebuie să ne informăm dacă pacientul prezintă reacţii adverse la anumite
medicamente. O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor care urmează tratamente cu anticoagulante. Ori
de câte ori este nevoie se va lua legătura cu medicul generalist.
ANAMNEZA
ANAMNEZA DENTARĂ
 Scopul anamnezei dentare este acela de a stabili motivul prezentării pacientului la stomatolog,de a
afla un scurt istoric al afecţiunii, respectiv evoluţia acesteia de la debut până acum. De cele mai
multe ori simptomul principal pentru care ni se adresează pacientul este reprezentat de durere.
 Este important să ştim dacă pacientul a urmat recent alte tratamente stomatologice odontale,
parodontale sau ortodontice, care ar putea influenţa starea pulpei dentare, sau dacă a suferit vreun
traumatism.
 Cauza şi caracterul durerii vor fi stabilite prin anamneza dentară. Unii pacienţi oferă de la sine
numeroase date legate de caracterul durerii care-i deranjează, alţii nu, iar atunci medicul trebuie să
ghideze conversaţia, adresând întrebări clare şi concise, cum ar fi:
 de cât timp vă doare ? ( debutul);
 unde vă doare, ştiţi care dinte vă doare? (localizarea);
 ce a iniţiat durerea? (felul apariţiei, provocat/spontan);
ANAMNEZA
ANAMNEZA DENTARĂ
 cum o puteţi descrie?;
 cum este durerea, ascuţită sau pulsatilă? (caracterul);
 cât de des vă doare, se repetă regulat, sau este continuă? (frecvenţa);
 cât durează durerea, minute, ore? (durata);
 vă trezeşte din somn, vă afectează activităţile zilnice? (intensitatea).
 Ce factori influenţează durerea?
 locali: vă doare la …?
 durerea este mai puternică la…?
 durerea se calmează la …?
 situaţionali: vă doare mai tare la modificări de postură, în anumite momente din zi, la diverse activităţi?
 Factori suplimentari:
 aţi suferit vreun traumatism?
 vi s-a făcut vreun tratament?
 aţi prezentat inflamaţii în zona feţei?
 v-a mai durut vreodată dintele acesta?
ANAMNEZA
ANAMNEZA DENTARĂ
 După un astfel de interogatoriu se pot preciza urmatoarele caracteristici ale durerii:
 localizarea – durere localizată, situaţie în care pacientul poate localiza cu precizie dintele afectat sau iradiată,
situaţie în care pacientul descrie un teritoriu anatomic cuprins de durere; în pulpite durerea poate să iradiaze în alte
regiuni ale cavităţii orale, sau spre regiunea auriculară, oftalmică, temporală, cervicală respectând linia mediană.
 momentul apariţiei: ziua sau noaptea;
 felul apariţiei: spontan sau provocat; durerea provocată este caracteristică pentru caria simplă, în timp ce durerea
provocată şi spontană, sau doar spontană corespunde cariei complicate cu afecţiuni pulpare sau periapicale.
 factori declanşatori, agravanţi (rece, cald, presiune, masticaţie, etc) sau factori calmanţi (rece, antialgice, schimbarea
poziţiei capului, etc.).
 intensitatea: variabilă, medie, mare, violentă, jenă dureroasă, durere reproductibilă sau nu ;
 caracterul: înţepătură, tensiune, lancinantă, pulsatilă, caracter similar (spasm muscular, boli cardiace, boli psihice);
 durata: intermitentă, exprimată în unităţi de timp (secunde, minute, ore) sau continuă;
 frecvenţa : în crize dureroase sau continuă.
ANAMNEZA
ANAMNEZA DENTARĂ
  O anamneză bine condusă ne lamureşte ce fel de durere este: pulpară, periapicală,
parodontală sau de altă origine decât dentară. O durere persistentă, care nu se exacerbează
indică existenţa unor probleme de origine neodontogenă.

 In funcţie de acest prim diagnostic medicul va orienta examinările ulterioare pentru a


stabili diagnosticul de certitudine şi va elabora şi iniţia planul terapeutic pentru a uşura
suferinţa pacientului.
 
EXAMENUL CLINIC
EXAMENUL CLINIC GENERAL
 dezvoltarea somatică în raport cu vârsta, sexul şi tipul constituţional: hiposom, normosom,
hipersom;
 starea generală;
 orientarea temporo-spaţială;
 atitudinea: cooperant/nu;
EXAMENUL CLINIC LOCO-REGIONAL
EXAMENUL EXOORAL

Norma frontală
La inspecţie se urmăresc:
 forma feţei: rotundă, ovală, triunghiulară, pătrată;
 simetria feţei: păstrată/asimetrică, precizând zona şi eventual cauza asimetriei - procese inflamatorii,
tumori, etc.;
 şanţurile faciale: normal conturate, şterse sau accentuate;
 aspectul tegumentelor: modificări de culoare,integritatea şi aspectul acestora;
 armonia etajelor feţei (egale, proporţionale, etajul inferior mărit sau micşorat, etc.);
 roşul buzelor păstrat şi porţiunea dermică: înaltă, medie sau scurtă;
 fanta labială:închisă sau deschisă;
 raportul buzelor:treaptă pozitivă sau inversată.
EXAMENUL CLINIC LOCO-REGIONAL
EXAMENUL EXOORAL
Norma laterală
La inspecţie pacientul poate prezenta un profil :
 drept(normal);
 convex (apare în prognatism maxilar superior,prodenţie superioară,retrognaţie inferioară);
 concav ( apare în ocluzia inversă).
 Pentru examinare pacientul va sta drept , privind înainte, iar medicul poziţionat lateral, va
urmări raportul buzelor şi al mentonului în câmpul de profil.
EXAMENUL CLINIC LOCO-REGIONAL
EXAMENUL EXOORAL
La palpare se urmăresc:
 elasticitatea părţilor moi ale feţei;
 integritatea contururilor osoase (se precizează eventualele denivelări, mobilităţi, formaţiuni patologice);
 sensibilitatea punctelor sinusale;
 punctele de emergenţă ale nervului trigemen;
 grupele ganglionare limfatice - dacă există ganglioni palpabili:
 aceştia devin palpabili în cazul existenţei unor infecţii bacteriene dentare, amigdaliene sau ale feţei; devin de asemenea
palpabili în cazul tumorilor maligne când sunt măriţi de volum, nedureroşi, aderenţi
 se apreciază: numărul, caracterele clinice (dimensiune, consistenţă, mobilitate sau aderenţă faţă de planurile
superficiale şi profunde) şi sensibilitatea la palpare;
 în cazul existenţei unor abcese,care denotă prezenţa proceselor infecţioase la nivelul unor dinţi este important să se
palpeze bimanual regiunea submandibulară pentru a detecta ganglionii inflamaţi datorită acestor procese inflamatoare.
Examinarea articulaţiei temporo-mandibulare

La inspecţie se urmăreşte:
 amplitudinea deschiderii gurii: în limite normale (3-4 cm), limitată de cauze intracapsulare
(artrite, fractură condiliană intraarticulară), pericapsulare (fibroze, luxaţie, fractura colului
condilian, infecţii/inflamaţii ale ţesuturilor învecinate, musculare), disfuncţie temporo-
mandibulară, bruxism, etc., sau blocată (constricţii de maxilar).
 Se consemnează dacă aceste modificări sunt însoţite de durere, crepitaţii, cracmente, etc.
 devierea mandibulei în mişcarea de deschidere / închidere
Palparea este bimanuală.
 Afectarea articulaţiei temporo mandibulare care limitează amplitudinea deschiderii gurii va
face dificilă atât examinarea endoorală ulterioară cât şi tratamentul endodontic.
EXAMENUL ENDOORAL
EXAMENUL PĂRTILOR MOI
Tumefacţia intraorală - prin inspecţia şi palparea acesteia se precizează:
 localizarea:
 pe palatul anterior poate proveni de la infecţia apicală a incisivului lateral maxilar sau a rădăcinii palatinale a
premolarului prim superior;
 în porţiunea posterioară a palatului tumefacţia denotă infecţia rădăcinii palatinale a oricărui molar superior;
 în fundul de sac vestibular în cazul infectiilor apicale a dinţilor maxilari sau mandibulari în situaţia în care
apexurile sunt situate deasupra inserţiei musculare şi infecţia cuprinde osul vestibular;
 dacă este localizată /difuză;
 consistenţa (fermă /fluctuează la palpare).
 Este bine ca palparea oricarei tumefacţii a ţesuturilor moi sau a osului alveolar să se facă
bilateral,comparativ cu partea omoloagă. Palparea se realizează cu indexul prin aplicarea unei presiuni
uşoare pe mucoasa tumefiată şi se observă dacă există sensibilitate,ceea ce indică inflamarea periostului.
EXAMENUL ENDOORAL
EXAMENUL PĂRTILOR MOI
 Fistula intraorală: o infecţie cronică endodontică poate drena uneori pe suprafaţa
gingivală. Deşi este utilizat termenul de fistulă, acesta este impropriu, pentru că definiţia
fistulei este o comunicare anormală între două organe interne sau o cale de unire a două
suprafeţe epiteliale.
 Fistula poate fi localizată pe mucoasa alveolară,pe gingia fixă, vestibular sau oral, aproape
sau la distanţă de focarul de infecţie. Pentru a determina dintele şi factorul cauzal se face
radiografie cu un con de gutapercă plasat pe traiectul fistulei.
 Astfel se diferenţiază şi originea odontală sau parodontală a fistulei şi se poate face
diagnosticul diferenţial şi cu fractura verticală radiculară sau cu fistulizarea leziunii
endodontice periradicular (mai ales dacă traiectul fistulei este îngust). După îndepartarea
factorului cauzal, fistula se va închide în câteva zile.
EXAMENUL ARCADELOR DENTARE
Inspecţia

 Se examinează forma arcadelor dentare. În general, arcada superioară are formă de parabolă, iar cea inferioară de
elipsă; pot fi prezente arcade în trapez - dinţii frontali aliniaţi pe o linie -, în V, W – compresiuni ale maxilarelor, etc.
 Se consemnează dinţii prezenţi (formula dentară). Prin inspecţie şi palpare cu oglinda şi sonda dentară, se examinează
fiecare suprafaţă dentară pentru a evidenţia:
 igiena orală
 integritatea dentară- dinte prezent şi integru
 dinte afectat:
 modificări de culoare ale dintelui (discromii intrinseci)
 prezenţa cariilor - localizare, profunzime
 leziuni odontale necarioase: fracturi, eroziuni, abrazii
 obturaţii - localizare, material, corectitudine
 lucrări protetice existente: corecte, incorecte
 dinte absent: cauza şi spaţiul restant
EXAMENUL ARCADELOR DENTARE
Palparea

 Inspecţia şi palparea se realizează de obicei concomitent,dar pentru a uşura tratamentul se începe cu palparea
dintelui suspect.
 Leziunile carioase se palpează cu sonda pentru a stabili gradul de sensibilitate al dentinei sau atunci când există
o comunicare cu camera pulpară. În această situaţie putem obţine următoarele tipuri de răspuns la palpare:
 durere vie urmată de hemoragie – deschiderea accidentală a camerei pulpare, pulpa este sănătoasă;
 durere violentă urmată de hemoragie – inflamaţie pulpară ireversibilă simptomatică;
 durere moderată cu apariţia unei picături de puroi – inflamaţie pulpară ireversibilă purulentă;
 uşoară sensibilitate cu sângerare abundentă – inflamaţie pulpară ireversibilă asimptomatică (pulpita cronică cu
camera pulpară deschisă);
 absenţa durerii şi a sângerării – necroza si gangrena pulpara.
 Dacă la nivelul unui dinte se suspectează o leziune de origine parodontală sau mixtă endo- parodontală este
necesară realizarea palpării şi cu ajutorul sondei parodontale. Cu sonda parodontală dreaptă se palpează
defectele verticale, iar cu cea curbă afectarea furcaţiei.
EXAMENUL ARCADELOR DENTARE
Percuţia
 Percuţia stimulează proprioceptorii ligamentului parodontal,indicându-ne inflamarea
ligamentului parodontal fără a ne da relaţii despre vitalitatea pulpară.
 Tehnica de realizare a percuţiei constă în lovirea dinţilor cu intensitate moderată cu
mânerul unui instrument –sonda sau oglinda dentară,în mod aleator începând cu dinţii
sănătoşi învecinaţi şi intercalând dintele cauzal,pentru ca pacientul să poată sesiza
diferenţa dintre dintele care este sensibil sau dureros la percuţie şi ceilalţi dinţi.
 Se realizează întâi percuţia axială, lovind dintele dinspre ocluzal în axul dintelui, care ne
dă relaţii despre modificările apărute la nivelul parodonţiului apical.Ulterior se realizează
percuţia transversală lovind dintele dinspre vestibular sau oral,obtinând astfel informaţii
despre afectarea parodonţiului marginal(fractură,defecte osoase parodontale,abcese
parodontale).
EXAMENUL ARCADELOR DENTARE
Mobilitatea

 Examinarea mobilităţii dentare face parte din examenul parodontal şi se realizează prin exercitarea unei presiuni pe
dinte în direcţie vestibulo-orală, mezio-distală şi verticală (în axul dintelui).
 Presiunea se exercită cu capetele a două instrumente metalice de examinare, cu un instrument metalic bont sau cu
indexul prin aplicarea unor forţe alternante în sens vestibulo-oral. Pentru mobilitatea verticală se apasă dintele în
alveolă, observând mişcările verticale.
 Se apreciază dacă mobilitatea dintelui este fiziologică sau patologică menţionând gradul de mobilitate astfel:
 gradul I – mişcări aproape imperceptibile ale dintelui în sens V-O;
 gradul II – mişcarea orizontală a dintelui este de maxim 1mm, atât în sens V-O cât şi M-D;
 gradul III - mişcarea orizontală în cele două sensuri este mai mare de 1mm şi se adaugă şi mişcarea în sens vertical;
 Gradul de mobilitate dentară ne ghidează asupra gradului de inflamare a ligamentelor parodontale.Mobilitatea dentară
este prezentă în parodontita apicală acută, reducându-se după realizarea drenajului endodontic şi dispărând după
finalizarea tratamentului.
 Există şi alte cauze ale mobilităţii dentare care trebuie luate în considerare,cum ar fi: leziuni parodontale avansate,
bruxism, ocluzie dezechilibrată cu prezenţa contactelor premature, fracturi radiculare orizontale, etc.
 
EXAMENUL PARACLINIC
ÎN ENDODONŢIE
TESTELE DE VITALITATE
Testul la cald
Pentru realizarea testului de vitalitate la cald se poate utiliza:
 un instrument încălzit
 un baton de gutapercă încălzit în flacără câteva secunde(pentru dinţii anteriori)
 gutaperca înfăşurată sub formă de minge la capătul unui instrument metalic(spatulă) şi încălzită
până când aproape nu se mai poate atinge,dar este bine să nu depăşească 65˚C
 gutaperca încălzită cu ajutorul sistemelor de obturare la cald –‘’Touch’n Heat’’sau ,,System B’’
 polipant pentru finisat(cupă,disc de cauciuc) montat la piesa contraunghi,care degajă căldura
prin fricţiune în cazul dinţilor acoperiţi cu coroană de înveliş,acţionând pe porţiunea metalică a
coroanei(la coroanele metalo-ceramice);
 tot pentru dinţii acoperiţi cu coroane metalo-ceramice se poate utiliza irigarea dintelui suspectat
cu apă fierbinte în condiţiile în care dintele este izolat cu diga
TESTELE DE VITALITATE
Testul la rece

Testele utilizate la ora actuală sunt:


 testul cu batoane de gheaţă;
 testul cu sprayuri refrigerante fie cu clorură de etil(-4˚C), sau cu freoni-diclordifluormetan
(DDM- 29,8˚C);
 testul cu zapadă carbonică (-78,5˚C).
TESTELE DE VITALITATE
ELECTRICE

Curentul electric trece de-a lungul prismelor de smalţ şi prin tubii dentinari şi ajuge direct la
pulpă stimulând elementele nervoase ale acesteia. Se utilizează curent galvanic( I=3mA, 0-20
V) şi trebuie să se realizeze un circuit închis.
Există astăzi pe piaţă mai multe aparate pulpo test, care funcţionează fie cu baterii, fie sunt
racordate la reţeaua electrică a unitului dentar.
 Răspunsurile obţinute cu ajutorul pulpo testului ne ajută să stabilim doar dacă pulpa este
vitală sau nu, neputând stabili gradul de inflamaţie pulpară, cu atât mai mult cu cât acest
test nu ne dă date despre vascularizaţia pulpară de care depinde de fapt vitalitatea pulpară.
 Dacă testul se realizează corect şi răspunsul obţinut este în general corect. Cu toate acestea
uneori putem obţine răspunsuri eronate, fals-pozitive în cazul unei pulpe necrotice sau fals-
negative în cazul unei pulpe vii.
TESTELE DE VITALITATE
ELECTRICE

Cauzele apariţiei răspunsurilor fals pozitive sunt reprezentate de:


 pacient anxios
 nu s-a realizat izolarea şi uscarea corespunzătoare a dinţilor
 plasarea electrodului în contact cu o obturaţie mare de amalgam (restaurare clasa a II-a)
sau cu o punte metalică
 necroza de lichefacţie datorită lichidului din canalul radicular,care transmite curentul
electric spre ligamentul parodontal.
TESTELE DE VITALITATE
ELECTRICE

Cauzele apariţiei răspunsurilor fals negative sunt reprezentate de:


 premedicaţie cu analgezice,tranchilizante sau consumul de alcool sau droguri
 dinte recent traumatizat,situaţie în care fibrele nervoase pulpare vor răspunde din nou normal
după 30-60 de zile
 dinte tânăr,la care nu s-a realizat apexifierea
 calcificare excesivă a canalului radicular (vârstnici, după pulpotomii, aplicarea obturaţiilor de
compozit fără bază în cavităţile profunde)
 necroza parţială
 contact necorespunzător cu smalţul(prea puţină pastă conductoare sau contact cu restaurare
coronară din compozit sau alt ciment dentar)
 descărcarea bateriilor aparatului.
TESTUL DE MASTICATIE

 Acest test se realizează în situaţia în care pacientul prezintă printre simptome şi durerea la
masticaţie, fiind de un real ajutor în diagnosticarea fracturilor dentare, mai ales verticale,
sau a inflamaţiei ligamentului parodontal secundar unei afecţiuni endodontice.
Tehnica de realizare
 Pacientul este rugat să ,,muşte’’ pe un rulou de vată cu câte o pereche de dinţi antagonişti
odată,medicul mutând ruloul. Astfel pacientul va putea semnala care este dintele dureros,
testul fiind mai relevant uneori decât simpla percuţie axială. În situaţia existenţei unei
fracturi verticale coronare sau radiculare, în timpul testului fragmentul fracturat se va
deplasa şi va provoca durere.
TESTUL FREZAJULUI EXPLORATOR

 Numit şi testul cavităţii, precizează dacă pulpa este vitală sau nu. Este util în situaţiile rămase
neelucidate după examenul clinic, sau când avem îndoieli asupra vitalităţii dintelui, cum ar fi: leziuni
carioase profunde, discromii intrinseci localizate, dinţi acoperiţi cu coroane de înveliş când rezultatele
altor teste sunt îndoielnice.
 Testul oferă rezultate corecte şi poate fi efectuat oricând există dubii legate de vitalitatea pulpară.
Tehnica de realizare

Se creează o cavitate mică în dinte fără anestezie. Dacă dintele suspectat este integru sau acoperit cu
coroană de înveliş se utilizează o freză sferică mică de turbină la locul de elecţie ocluzal pentru dinţii
posteriori şi oral pentru dinţii anteriori creând o cavitate mică până se ajunge în dentină.
 În acest moment dacă dintele este vital pacientul semnalează senzaţie dureroasă, cavitatea creată
urmând să fie obturată. Dacă pacientul nu simte nimic şi se avansează ajungând la camera pulpară,
înseamnă că dintele este devital şi cavitatea creată se va transforma în cavitate de acces.
TESTUL ANESTEZIEI SELECTIVE

 În rarele situaţii în care nu putem diagnostica cu certitudine dintele cauzal şi pacientul


prezintă o durere difuză inclusiv în arcada antagonistă şi sunt prezenţi pe ambele
hemiarcade mai mulţi dinţi cariaţi sau restauraţi se poate utiliza acest test.
Tehnica de realizare
 Pentru a identifica hemiarcada responsabilă de durere se poate administra anestezia
tronulară. Dacă durerea dispare după câteva minute, înseamnă că putem exclude arcada
antagonistă, dacă totuşi durerea persistă trebuie să căutăm dintele cauzal pe arcada
antagonistă.
 Totuşi este bine să se realizeze anestezia selectivă pentru fiecare dinte suspectat în parte.
Pentru aceasta se utilizează anestezia intraligamentară realizată vestibular pentru a ne
indica cu o precizie cât mai mare dintele afectat.
TRANSILUMINAREA

 Acest test este util în diagnosticarea fracturilor corono-radiculare verticale ,care nu sunt
vizibile pe radiografie.
Tehnica de realizare
 Fiber-optic-transillumination (FOTI), aşa cum îi spune şi numele constă în trecerea unui
fascicol luminos puternic prin ţesuturile dentare pentru a evidenţia unele modificări, care altfel
nu sunt vizibile.
 Lumina se proiectează dinspre oral. La nivelul dinţilor anteriori se poate observa coloraţia roz
la nivelul camerei pulpare, iar dacă dintele este necrotic acesta va apărea mai întunecat, opac.
 n cazul fracturilor verticale,proiectând lumina dinspre lateral se va putea observa o linie neagră
de demarcaţie,care este linia de fractură. Aceasta este mai vizibilă dacă s-a îndepărtat în
prealabil restaurarea prezentă pe dinte.
EXAMENUL RADIOLOGIC
INDICATIILE RADIOGRAFIEI RETROALVEOLARE IN ENDODONTIE

 diagnosticul cariei dentare (locaţie şi profunzime faţă de camera pulpară);


 diagnosticul parodontitelor apicale cronice;
 diagnosticul leziunilor osoase periradiculare care simulează o parodontită apicală cronică;
 diagnosticul rezorbţiilor radiculare interne;
 diagnosticul rezorbţiilor radiculare externe;
 diagnosticul hipercementozei;
 diagnosticul fracturilor verticale ale rădăcinii (halou difuz de-a lungul rădăcinii);
 diagnosticul de dens in dente;
 diagnosticul fistulelor apico-gingivale;
 identificarea punctului de plecare dentar a fistulelor apicale;
 evaluarea gradului de implantare a unui dinte;
EXAMENUL RADIOLOGIC
INDICATIILE RADIOGRAFIEI RETROALVEOLARE IN ENDODONTIE

 identificarea numărului de rădăcini a unui dinte, mai ales a uneia suplimentare, formei şi gradului lor de curbură;
 estimarea numărului de canale, a locaţiei, lungimii, calibrului şi formei traseului lor;
 confirmarea canalelor suplimentare;
 confirmarea traseului canalelor greu negociabile;
 evaluarea unghiului şi razei curburilor canalelor radiculare în plan mezio-distal;

odontometria;
 confirmarea adaptării preoperatorii corecte a conului master de gutapercă;
 evaluarea lungimii şi omogenităţii obturaţiei de canal;
 estimarea masei materialelor extrudate în obturaţiile de canal cu depăşire;
 confirmarea căilor false radiculare;
 identificarea şi localizarea instrumentelor endodontice fracturate în canale;
 identificare şi localizarea în traumatismele dento-alveolare a penetrării în ţesuturile moi de corpi străini radioopaci sau fragmente de dinte;
 monitorizarea tratamentelor endodontice finalizate.
EXAMENUL RADIOLOGIC
INDICATIILE RADIOGRAFIEI RETROALVEOLARE IN ENDODONTIE

Când nu există experienţă sau condiţii de efectuare prin procedee microchirurgicale a


intervenţiilor de chirurgie endodontică, examenul radiologic intraoperator este foarte util în:
 verificarea secţionării corecte a apexului;
 identificarea canalelor suplimentare care acced la suprafaţa de rezecţie;
 identificarea căilor false apicale;
 evitarea riscului de sutură a plăgii peste resturi de ţesut dentar şi de materiale de obturaţie
de canal.
EXAMENUL RADIOLOGIC
INDICATIILE CBCT IN ENDODONTIE

se recomandă CBCT-ul cu FOV îngust în următoarele situaţii clinice complexe:


 când radiografia retroalveolară semnalizeză o morfologie radiculară complexă, CBCT
poate identifica canale radiculare suplimentare, mai ales în cazul rădăcinilor oval);
 identifică mai mulţi molari cu 4 canale decât radiografia retroalveolară;
 vizualizarea anomaliilor sistemului endodontic (dens in dente);
 evaluarea tridimensională a gradului de curbură a rădăcinilor;
 evaluarea sistemelor endodontice complexe înaintea reluării tratamentului pe cale
ortogradă;
 identificarea patologiei apicale la dinţi simptomatici unde radiografia retroalveolară redă
un aspect mormal;
EXAMENUL RADIOLOGIC
INDICATIILE CBCT IN ENDODONTIE

se recomandă CBCT-ul cu FOV îngust în următoarele situaţii clinice complexe:


 suprapunerea unor formaţiuni osoase sau altor rădăcini peste rădăcina investigată;
 diagnosticul leziunilor osoase care nu sunt de cauză endodontică;
 evaluarea accidentelor iatrogene;
 evaluarea traumatismelor dento-alveolare (luxaţii dentare, fracturi radiculare, fracturi
alveolare);
 diagnosticul rezorbţiilor radiculare (internă, externă, rezorbţie cervicală invazivă);
 evaluarea anatomică prechirurgicală în rezecţia apicală;
 vindecarea în parodontitele apicale cronice.