MEDICINĂ DENTARĂ III

C3, C4,C5
Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 TERAPIA CU CURENȚI DE JOASĂ
FRECVENȚĂ
• Frecventa utilizata terapeutic se înscrie
între 0,1 ÷ si 300 -400 Hz.
Curenții de JF sunt folositi pentru
electrostimularea unor substraturi
biologice cu excitabilitate specifica cum ar
fi:
 structurile musculare striate
 sistemul nervos
 1. Aplicatia pe un substrat
neuro-muscular normal inervat
Urmărește stimularea electrică:
În scop antalgic( prin interferarea cu traseele
de transmisie a impulsurilor algice)
În scop de stimulare a musculaturii striate
efect excito-motor
În scop de stimulare a musculaturii netede
vasculare: efecte vaso-active, prin stimularea
musculaturii din pereții vaselor.
Utilizarea unor frecvențe mici, 1-50 Hz, sunt
urmate de efecte de stimulare pe
musculatura striată, producând:
-contracții unice de tip secusă, frecvența 1-10 Hz
-sau contracții de tip tetanic 30-50Hz.
Cele mai fiziologice tipuri de impulsuri pentru
stimularea musculaturii cu inervație păstrată
sunt impulsurile rectangulare(30-50Hz).
 Impulsurile rectangulare
Se folosesc în caz de :
 Imobilizare post fractură, în aparat ghipsat, în
aparatul gipsat se lasă ferestre pentru
aplicarea electrozilor
 Hipotrofii accentuate după imobilizări
prelungite, adulți și mai ales vârstnici.
În situațiile menționate se preferă KT(dacă nu
este CI) sau o asociere între KT și această
electrostimulare.
la frecvențe mai mari de 60-70 Hz, se constată
instalarea efectului analgetic, cu efectul cel mai
important la 90-100 Hz.
Ca forme de aplicație pentru curenții de JF cu
impulsuri menționăm:
 Curenți rectangulari
 Alternativi sinusoidali
 Exponențiali
 Trapezoidali
 Triunghiulari
 Faradici și neofaradici.
Dintre aceste tipuri de curenți se utilizează cu
frecvență mai mare

CDD=curenții diadinamici. Sunt curenți de JF,

derivați din curentul de la rețea(curent
alternativ sinusoidal, 50Hz), redresat și
modulat obținîndu-se două forme de bază:
MF-monofazat fix-analgetic dar și îmbunătățește
troficitatea țesutului conjunctiv
DF-difazat fix –efect analgetic rapid
 Pentru că CDD se utilizează pe un substrat
neuromuscular normal inervat și utilizarea
uneia din cele două formule de bază pentru un
timp mai îndelungat produce acomodarea,
cele două forme se utilizează modulat printr-o
alternanță de DF și MF cu
 PS(perioadă scurtă),
 PL(perioadă lungă),
 RS(ritm sincopat).
Indicațiile privesc afecțiunile reumatismale,
posttraumatice, tulburările circulatorii

Efect predominant Efect predominant

excitomotor: antalgic:
 MF  DF
 PS  PL
 RS
Durata ședinței: 4-8-10
minute.
 Electrostimularea pe un substrat
muscular denervat
În cazul musculaturii denervate, în perioada
denervării, se constată o degenerescență
progresivă a structurii musculaturii striate,cu
apariția de țesut fibros necontractil.
Fibrele musculare care degenerează își modifică
parametrii electrofiziologici, nu mai răspund
la electrostimulare în parametrii fiziologici
(curenți rectangulari).
Fibrele denervate încep să aibă
comportamentul fibrelor musculare netede,
răspunzând doar la stimulii cu intensitate
progresivă, aplicați timp îndelungat-
electrostimulare ce se realizează utilizând
curenți de JF în impulsuri cu pantă progresivă
de tip:
 Curenți exponențiali
 Curenți triunghiulari
 Curenți trapezoidali
-în acest caz nu se mai constată acomodarea
-utilizarea curenților cu pantă determinând
acomodarea unităților normal inervate
-realizând astfel o electrostimulare selectivă pe
musculatura denervată.
Înainte de electrostimulare se determină
parametrii pe mm denervată(pantă,
intensitatea curentului, durata stimulării) și se
pregătește substratul prin alte proceduri fizice:
cu efect trofic: galvanizare, baie galvanică,
masaj.
 Atenție
La aplicatia curentilor excitomotori se evita:

 zonele cu edem localizat

 zonele cu aderente musculare si cicatrici recente
 zonele cu tulburari de sensibilitate termica
 infectii locale
 leziunile dermatologice
 aplicatiile locale in zona materialelor de
osteosinteza.
 Curenții de medie frecvență
-frecvența utilizată în scop terapeutic este
cuprinsă între 3000-10.000 Hz, aplicația lor
ieșind din domeniul fiziologicului
-permite aplicarea nedureroasă și profundă a
unor intensități mai mari de curent
-excitația poate fi produsă la oricare dintre poli,
chiar concomitent dacă aceștia sunt dispuși
simetric.
-se obține o blocare reversibilă a conductibilității
nervoase.
Cele mai folosite metode de aplicare
sunt bipolare și interferențiale
FORMA BIPOLARĂ
-frecvențe între 5000-10.000 Hz
-ca medie frecvență pură redresată, modulată
-sunt două forme:
 Lungă perioadă, efect excitomotor, activarea circulației
periferice
 Scurtă perioadă, efect excitomotor,biotrofic,
analgezic(mai slab față de JF)
Indicații: artrite cronice, sechele posttraumatice, nevralgii,
mialgii, atrofii musculare, hipotonii, hemiplegii, tulburări
circulatorii periferice.
 Curenți interferențiali(NEMEC)
se folosesc două circuite de curenți de MF,
decalați sau difazați cu 100Hz. La locul de
încrucișare a celor doi curenți, endotisular,
rezultă un curent de 100 HZ care se propagă
după un vector, care mătură 360⁰ la fiecare
interferență.
Trenul de frecvență obținut are următoarele
efecte
Acționează în profunzime datorită rezistivității
scăzute(avantaj față de JF)
Produce stimularea musculaturii striate
Acționează vasculotrop
Produce analgezie
De menționat avantajul aplicației folosind atât
forma manuală fixă, cât și forma spectru cu
baleiaj de frecvență 0-100Hz, schimbat ritmic
la 15 s.
 INDICAȚII TERAPEUTICE CIF
1. AFECȚIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR:
 de tip reumatismal(cu abord dificil în
profunzime șold, genunchi, zona
lombosacrofesieră),
 posttraumatic (entorse, luxații, sindrom
algoneurodistrofic, edem posttraumatic,
redoare articulară),
 neurologic periferic :nevrite, tulburări
vegetative
 CIF
2. AFECȚIUNI VASCULARE PERIFERICE: de tip
arterial cât și veno-limfatic
3. AFECȚIUNI VISCERALE: din sfera
-digestivă-dischinezie biliară, atonii post
operatorii
-reno-urinară: incontinență vezicală, hipertrofie
de prostată
CI asemănătoare cu aplicațiile anterioare.
 CURENTUL DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ
Înalta frecvență reprezintă aplicarea terapeutică
a câmpului electric și magnetic de înaltă
frecvență și a undelor electromagnetice cu
frecvență peste 300 kHz.
Se caracterizează prin:
 Nu are efect electrolitic
 nu provoacă excitație neuromotorie
 Are efect caloric de profunzime care durează
peste 24 ore fără să angajeze termoreglarea
Efecte biologice
Radiația electromagnetică de înaltă frecvență
este absorbită la om de elemente tisulare bune
conducătoare și este transformată în căldură.
Această încălzire a țesutului fără influențarea
pielii se numește diatermie.
Încălzirea țesutului cu unde cu frecvență înaltă
ade drept efecte:vasodilatația,
rezorbția,
spasmoliza,
analgezia.
CLASIFICAREA CURENȚILOR DE ÎNALTĂ
FRECVENȚĂ
 Diatermia cu unde lungi,
 Diatermia cu unde medii
 Diatermia cu unde scurte
 Microundele radar.
În practică se folosește terapia cu unde scurte și
microunde.
 UNDELE SCURTE
Au două modalități de aplicare: inductiv sau
capacitiv.
DIATERMIA CAPACITIVĂ
Cel mai folosit sistem este cel cu electrozi condensatori-
două discuri metalice cu diametrul de 10-20 cm
izolați prin îmbrăcăminte de sticlă sau plastic.
 Metodologia de aplicare a
tratamentului cu unde scurte
-regiunea de tratat se introduce între armăturile
condensatorului
-se îndepărtează corpurile metalice
-pentru stadiile acute se folosesc doze aterme și
oligoterme I,II, timp de 1-5-10 min
-pentru stadiile cronice: dozele medii și calde III
și IV timp de 20 de minute
 Indicații terapeutice unde scurte
 Procese subacute și cronice ale aparatului
respirator sinuzite, traheite, astm,
pneumopatii
 Ale aparatului digestiv:distonii vegetative
 Ale aparatului urogenital: metroanexite,
periviscerite
 Procese reumatismale articulare, degenerative
 Nevralgii, nevrite,
 Pregătirea musculaturii pentru kinetoterapie
 Contraindicatiile undelor scurte
 stări acute,hemoragice, ischemice, TBC, tumori,
graviditate,
 zonele unde exista material de osteosinteza – pace-
marker cardiac
 zonele cu tulburari circulatorii sau trofice
 pacientii cu proces neoplazic
 se evita aplicarea in zona globilor oculari
 la femei in perioada de ciclu mentrual si sarcina
Atentie!, se vor proteja ochii – expunerea poate duce la
dezvoltarea de cataracta.
 ULTRASUNETUL
vibrația ultrasonică-ultrasonoterapia
 Sunt produse de un cristal de cuarț care este
supus unor descărcări de înaltă frecvență care
îl deformează succesiv(fenomen piezoelectric).
 Emisia de ultrasunete poate fi în câmp
continuu sau discontinuu.
 Cuantificarea vibrațiilor se face prin
exprimarea puterii în W/cm2
 Vibrațiile se propagă în linie dreaptă în mediile
solide și lichide
 Efectul mecanic
 Se datorește vibrațiilor care se transmit
fiecărei particule
 Deformarea celulelor are ca efect modificări
electrice la nivelul membranei
 Oscilațiile de potențial electric vor influența
fiziologia, accelerând
-metabolismul celular
- și mitoza celulară
 Efecte biologice-ultrasunet
Aplicațiile locale în emisie continuă au ca efect:
-antalgic, prin blocaj de transmitere a
nocicepției(PSH, torticolis, gonartroze,
traumatologia)
-spasmolitic, pe musculatura contractată
-simpaticolitic
-antiinflamator: tendinite, capsulite,
tenosinovite, nevralgii
 Efecte biologice-ultrasunet
-metabolic, activând metabolismul celular
-de creștere a permeabilității cutanate
-producere a hipertermiei osoase -dacă este
aplicat pe eminențele osoase, cu riscul arsurii
-degradare amoleculelor de ADN (CI pentru
testicul și ovar)
Contraindicatiile ultrasunetelor:
în focarele de fractură
FOCARE DE FRACTURĂ
 in zona cartilajului de crestere
 pe zonele cu activitate speciala
 purtatori de material de osteosinteza
 pacienti cu tulburari de sensibilitate termica
 pacientii cu proces neoplazic
 femeia in perioada menstruala sau in sarcina.
Metodologia de aplicare-ultrasunet
-pentru a asigura penetrabilitatea se interpune
între piele și capul capul emițător un gel , ulei
de parafină sau unguente terapeutice
-permanent se asigură o deplasare lentă a
capului emițător pe suprafața tegumentară
-aplicarea se face și în apă
-durata ședinței este până la 8 minute
-bolnavul resimte o căldură plăcută după 1
minut de tratament
ENERGIA RADIANTĂ
RADIAȚII INFRAROȘII
ULTRAVIOLETE
EMISIA LASER
 Radiații infraroșii
Sunt radiații care determină efect termic important în
aplicațiile generale cu rol de stimulare a reacțiilor
adaptative în homeostazia de termoreglare
Determină: eritem, pigmentație.
Efecte terapeutice: analgetic, miorelaxant,
antiinflamator.
Modalități de aplicare: becuri cu filament de wolfram;
corpul se plasează la 75cm de sursă, timp de 15-30
min.
Risc de șoc caloric la pacienți cu tulburări de
termoreglare(paralizii).
 Radiațiile ultraviolete
 Se clasifică în trei categorii: A,B,C
 Sunt absorbite în structurile superficiale ale pielii
 Se eliberează substanțe vasoactive cu efect
vasodilatator și prostaglandine(prostanoid).
 Penetrația este dependentă de lungimea de undă: cu
lungimea de undă mai mică 250mμ sunt cele mai
penetrante
 Determina: eritem, pigmentațieU.V.A(prin
producerea accelerată de melanină), hipercheratoză,
reacții fotoalergice
 Efecte terapeutice
-stimularea circulației
-stimularea metabolismului general
-stimulare neurovegetativă și endocrino-metabolică
- stimulează transformarea precursorilor de vitamina
D(U.V.B),
- efect bactericid(U.V.C)
- efect analgezic(doze eritem)
- efecte imunologice: depunerea de anticorpi la
joncțiunea dermo-epidermică
- crește rezistența la infecții
 Modul de aplicare
Este funcție de sursă:
 Naturală(helioterapie)
 Artificială(lămpi cu vapori de mercur
- de joasă presiune care emit U.V.A sau
- de înaltă presiune care emit U.V. A, B, C.
 Energia emisă de lămpile cu presiune înaltă
este mare ceea ce impune o respectare
riguroasă a distanței de 75 cm, a timpului de
10 min care nu trebuie depășit.
 Iradierile sunt generale și locale
Iradierea generală se face de la distanța de 1,5 m,
crescându-se progresiv timpul pe ședință cu 1 min.
Se obțin efecte de stimulare și remineralizare.
Iradiere parțială:timpul necesar obținerii celui mai slab
eritem. Distanța sursă-tegument în acest caz este
50cm.
Efectele negative impun necesitatea protecției ochilor
pentru a se evita fotooftalmia și cataracta iar dozarea
terapiei evită atrofiile cutanate și degenerările
cancerigene.
Indicații în pediatrie(stimularea creșterii),

dermatologie (psoriazis),
reumatologie,
ORL,
Endocrine-hipofuncție glandulară
Contraindicații în special pentru persoanele cu
sensibilitate cutanată sau formațiuni
pigmentare cutanate(potențial de
malignizare),
vârstele extreme, se adaugă CI generale din
electroterapie.
 LASER (Light Amplification by Stimulated
Emission of Radiation)
(Emisie stimulată de radiație luminoasă
amplificată)
Parametrii fizici ai laserului, unități de măsură
• Lungimea de undă: laserul este monocromatic,
are o singură lungime de undă, măsurată în nm
• Puterea de ieșire-mW
• Frecvențe de modulație-Hz nr de oscilații pe sec.
• Densitatea de putere( doza) J/cm2 , energia
emisă pe unitatea de arie.
 Efectele biologice ale Laserului de putere
mică( laser non-invaziv)
• Efect analgesic
• Efect miorelaxant
• Efect antiedematos
• Efect de biostimulare
• Efect vasodilatator
Toate aceste efecte sunt confirmate de studii
obiective verificate și validate:
• Îmbunătățirea microcirculației
• Creșterea activității intracelulare a multor
enzime, în mod particular a ciclului Krebs
• Crește circulația oxigenului, utilizarea mai
eficientă a glucozei
• Stimulează sinteza de ADN
• Crește activitatea fibroblastelor
• Activarea fagocitozei
• Activarea pompei de Na/K a membranei
• Activarea proceselor metabolice la nivel celular:
parțial prin activarea pompei Na/K a membranei
și a transportului de Ca, parțial prin activarea
sistemului mitocondrial
• Schimbări la nivel local a unor mediatori
importanți-inflamatori(histamină,
prostaglandină) sau endorfine.
 Se folosesc următoarele tipuri de aplicații:

• Aplicația locală, laser terapia tisulară, cu acțiune

direct la nivel celular, efectele se regăsesc :
– la nivel de țesut cutanat cu efect vasculotrop, stimulând
procesul de cicatrizare; indicat în caz de ulcer cornean,
eczemă, afte, extracții dentare, cicatrici cheloide, ulcer
varicos, herpes, escară,
– la nivelul sângelui sunt activate macrofagele și limfocitele,
determinând creșterea reactivității imunologice a
organismului
• la nivelul țesutului cartilaginos stimulează refacerea
structurilor cartilaginoase
• Aplicația segmentară: în unele tipuri de nevralgii
• Aplicația de tip reflex: iradierea se realizează pe
punctele dureroase și în zonele de cone xiune ale
SNV , sub acțiunea radiației laserului cu He-Ne
• Laser acupunctura: utilizează energia în puncte
speciale energetice, localizate pe meridiane,
conform medicinei clasice tradiționale chineze.
 Contraindicațiile folosirii LASER:
- În zone injectate cu steroizi în ultimele 2-3
săptămâni.
- În zone suspectate de a conţine ţesuturi
canceroase.
- În zone cu hemoragii active.
- Pe uter cu sarcină.
- Pe gât (în regiunea tiroidă sau a sinusului
carotid) sau piept (nervul vag sau regiunea
cardiacă a toracelui).
- Direct peste zone cu răni deschise, dacă acestea nu
sunt acoperite cu o barieră protectoare
transparentă.
- Tratamentul ganglionilor simptomatici
- In zona toracică a pacienţilor care folosesc un
pacemaker cardiac.
- Pe ochi şi nu va fi aplicat la ochi: focalizat pe ochi
distruge retina.
- La ţesuturi ischemice la persoane cu boli
vasculare unde alimentarea cu sânge nu poate
urmări creşterea metabolică a cererii şi unde pot
rezulta necrozări ale ţesuturilor.
 CÂMPURILE MAGNETICE DE JOASĂ
FRECVENȚĂ
Noțiuni minimale de fizică
-un fenomen electric produce unul magnetic
-variațiile unui câmp electric într-un circuit
conduc la apariția unui câmp magnetic variabil
-în interiorul bobinei câmpul magnetic este
dispus sub forma unor linii de câmp
-densitatea liniilor de forță reprezintă suportul
fizic al I cîmpului magnetic. I=T
Inducția electromagnetică este responsabilă de
fenomenele biologice produse în interiorul
organismului când este plasat într-un câmp magnetic
variabil de joasă frecvență
Tensiunile electrice care iau naștere în structurile vii
pun în mișcare ionii din mediile tisulare, în ritmurile
variațiilor câmpului electric indus magnetic.
CMJF stabilizează substanțe paramagnetice cu electroni
nepereche: O2, radicali liberi ai acestuia, H, inhibarea
unor proxidante (peroxidaza și
citocromoxidaza),activări de factori trancripționali
genici, modularea energeticii celulare prin creșterea
producției de ATP la nivel mitocondrial.
 Efecte biologice CMJF

Aplicarea în regim continuu: are efect sedativ

general, analgezic, reglare a somnului,
spasmolitic
Aplicarea în regim întrerupt (ritmic sau aritmic)
determină: stimularea activității SNC, a
metabolismelor, a glandelor endocrine,
creșterea tonusului muscular.
 Modalități de aplicare
Există două mari tipuri de bobine:
 Cele ce generează principala componentă de
câmp, care se poziționează în jurul elementelor de
schelet axial al corpului, „self”. Cel mai adesea se
poziționează unul la nivel cervical și unul la nivel
lombar
 Cel de-al doilea tip de bobine, de tip localizator, ce
facilitează concentrarea suplimentară a CMJF, la
diverse nivele ale scheletului apendicular, mai ales
zonele distale: pumn, degete, glezne
 Orientarea CMJF terapeutice să nu se afle în conflict
cu orientarea naturală a câmpului geo magnetic.
O prescripție completă trebuie să cuprindă:
 Tipul de bobină
 Intensitatea câmpului magnetic
 Durata aplicației
 Ritmul de aplicare
 Numărul total de ședințe
 Cronoritmicitatea
 Forma de CMJF aplicată: emisie în regim continuu,
întrerupt ritmic, întrerupt aritmic
 INDICAȚII
 Afecțiuni reumatismale inflamatorii,
degenerative, abarticulare
 Sechele posttraumatice
 Nevroze, distonii neurovegetative
 HTA
 Afecțiuni vasculare periferice
CI: sarcină, anemie, hemoragii, pace-maker,
epilepsie
MEDICINĂ DENTARĂ III

FIZIOTERAPIE
C1, C2
 Premizele recuperării se pierd în negura istoriei
medicinei, primele date fiind legate de numele lui
Hipocrat,
-Termele lui Asclepios(Peloponez) : ape termale naturale, aparat
locomotor
-Herculane: apele termo-minerale şi sulfuroase pentru sechele
posttraumatice; cură helioterapică
-în secolul V Herodot a realizat efectele benefice ale soarelui
privind creșterea și dezvoltarea oaselor
-helioterapia este aplicată pentru prima dată dozat, progresiv, în
secolul 19
-o gamă largă de afecțiuni beneficiază de cură helioterapică în
scop terapeutic: rahitism, tulburări de creștere la copii,
convalescență, astenie, boli reumatismale etc.
Prima producere artificiala de radiatii
ultraviolete cu arc voltaic, efectuata la
inceputul secolului al 19-lea, a constituit un
moment de referinta in privinta tratamentului
cu RUV artificiale si patologia legata de
cresterea si dezvoltarea organismului uman,
TBC-ului, a lupusului tuberculos cutanat,
psoriazis etc
• în urmă cu un secol şi jumătate: MF şi B=BFT
• -în urmă cu jumătate de secol, la începutul perioadei
postbelice, apare conceptul de RM: folosirea ţintită
a factorilor fizici sanogeni pe bază de obiective
terapeutice rezultate din evaluarea clinică
funcţională specifică
• -1999 Ro: RMFB
• -Fr,G: R şi MF-Balneologie
• -UK, SUA: MF şi R
Recuperarea medicală este o specialitate
clinico terapeutică de tip conservator
prin care se urmărește:
-întreținerea sau creșterea nivelului
funcțional în diferite patologii, focalizat
în special asupra structurilor de relație
(structurile aparatului locomotor)
-realizarea unor mijloace facilitatorii,
compensatorii, fie intrinseci(ale
pacientului), fie extrinseci, cu ajutorul
cărora pacientul să-și desfășoare
activitatea cât mai aproape de nivelul
funcțional normal.
 Recuperarea Medicală
Este alcătuită din 3 domenii solidare conceptual și funcțional

1. Recuperare Medicală
2. Medicină Fizică
3. Balneoclimatologia
 RECUPERAREA MEDICALĂ
Recuperarea a fost asociată cu aspectele de diagnostic
și tratament ale unor boli disfuncționale, având în
centrul atenției tulburări neurologice de tip senzitiv
sau motor,suferințe somatice legate de activitatea
cotidiană care modifică aspectele funcționale și
alterează relația pacient –mediu.
 Medicină fizică
• este domeniul ce utilizează o serie de vectori fizici aduși în
contact cu organismul uman predominant prin suporturi fizice
artificiale.
• Acest domeniu cuprinde următoarele grupaje
metodologice(4):
 Electromedicina(electrodiagnostic și electroterapie)
 Foto-biologie și terapie( fototerapie și helioterapie)
 Hidro-termobiologie și terapie( hidroterapie și termoterapie)
 Kinetologie și Masaj
 Balneoclimatologia
• Este domeniul care utilizează în aceleași scopuri, o serie de
factori fizici sau chimici terapeutici naturali, subîmpărțiți în
următoarele secțiuni:
1) Ape minerale( inclusiv lacuri/mări)
2) Nămoluri
3) gaze/( mofete, sulfătării)
4) Elemente (fizico-chimice : agenți fizici, bioclimatici) ale unor
bioclimate sanogene sau și terapeutice.
  Domenii de patologie stomatologică ce
folosesc metode fizioterapice:
- dureri acute sau cronice;
- nevralgii;
- inflamaţii;
- afecţiuni ale ATM;
- cauterizări ale unor formaţiuni tumorale;
- vaporizări cu laser;
- ultrasunete, ultraviolete, diatermia,
Domenii de patologie stomatologică
ce folosesc metode fizioterapice

masajul, kinetoterapia pentru musculatura

orofacială, masticatorie, a
gâtului,decondiţionarea obiceiurilor vicioase,
reeducare funcţională, aparatură ortodontică
funcţională.
 Clasificarea electroterapiei
• A. electroterapie de electrostimulare
• B. Alte categorii de electroterapie:
I. Electroterapie de înaltă frecvență:
 Unde scurte și microunde
 Ultrasunet
 Radiații infraroșii și ultraviolete
 Terapia laser(cu laser atermici)
II. Câmpuri magnetice de joasă frecvență
 Electroterapia de electrostimulare
Acest grupaj terapeutic este caracterizat prin:
Aplicația directă a electrozilor pe tegument, cu
închiderea unor circuite de curent electric( de tip
galvanic, de joasă frecvență cu impulsuri, de medie
frecvență).
Apariția la închiderea circuitului, a efectelor de
excitare, electrostimulare).
efectele electrostimulării sunt în principal de tip
-excitomotor
-analgetic
  Se deosebesc conductoare
de gradul I metalice- prin care curentul trece
fara sa provoace reactii chimice
conductoare de gradul II- electrolitice- solutii
de acizi, baze sau saruri in care trecerea
curentului electric produce produce o
electroliza
si conductoare gazoase- gradul III.
Din punct de vedere al comportamentului electric,
organismul uman este un conductor de gradul II-
ținând cont de prezența soluțiilor electrolitice și
coloidale și gradul mare de heterogenitate al
comportamentului electric în diferite tipuri de țesuturi:
- Sângele, limfă, corp vitros LCR conductori de gradul I
(foarte buni conductori)
- Țesutul muscular, subcutanat, glande sudoripare,
organe interne, conductor de gradul II(buni
conductori)
- Țesutul adipos,nervos, osos, glande sebacee,
conductor de gradul III(rau conductor)
- Păr, epiderma-gradul IV( foarte rău conductor)
- Aceste particularități de comportament
electric țin de :
- Proporția variabilă de apă45-80%
- Diversele categorii de ioni Na⁺,K⁺(măresc
excitabilitatea țesuturilor)sau Ca⁺ și Mg⁺(scad
excitabilitatea țesuturilor.
 Matricea moleculei de apă

este esențială la trecerea curentului electric

deoarece:
 Disociază în protoni de H⁺ ce au rol de catalizator
 Crează aciditate
 Influențează dinamica fenomenelor membranare
 Concomitent cu apariția protonilor de hidrogen
apar și grupările (HO)⁻ care influențează nivelul
alcalinității.
 În cazul aplicației curentului continuu, sau
curentului de joasă frecvență cu impulsuri,
excitația pe substratul biologic se explică pe baza
următoarelor teorii:
Teoria ionică: susține rolul esențial al proceselor
de membrană, în funcție de repartiția inegală a
ionilor, de o parte și de alta a membranei
Teoria proteică: în care se consideră că rolul de
bază în excitație revine structurilor proteice, a
căror structură se modifică, considerând
modificările ionice drept secundare.
 Electroterapia de stimulare
electrică
Motivația utilizării curentului electric de excitare
în scop terapeutic are la bază particularitățile
electrice ale membranelor celulare :
-membrană trilamelară și soluții de continuitate
la nivel membranar
-sarcini electrice repartizate diferențiat, de o
parte și de alta a membranei celulare
-prezența pompelor ionice
 Aceste premise determină realizarea potențialului
electric de membrană, potențial dinamic, sensibil la
transferul de materie, energie, informație la nivel celular
Repartiția ionică
diferențiată cu Na⁺
crescut extracelular, cu
K⁺ crescut intracelular,
determină inițial
potențial de repaus.
Deplasarea sarcinilor
electrice, cu inversarea
progresivă în repartiția
ionică, duce la modificări
de potențial de
membrană de tip static,
până la un potențial critic,
moment în care se
produc modificări
dinamice, cu apariția
potențialului de
acțiune(+30mV), când
apar evidente diferitele
acțiuni ale celulei:
secreție , contracție.
•    Potenţialul de repaus • În repaus celula se
şi potenţialul de caracterizează prin
membrană: în repaus, potențial de repaus,
membrana celulară este datorat polarizării
în stare de echilibru; membranei celulare:
stimularea modifică -exteriorul este +
acest echilibru prin -interiorul este -
reacţii fizice sau chimice
•   Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul trebuie să aibă o
intensitate minimă, precisă, ce se numeşte intensitatea
prag a stimulului, și să acționeze un anumit interval de
timp, timp minim necesar. Numai stimulii peste
valoarea prag pot determina o reacţie ce se propagă ca
undă de excitaţie, care poate fi măsurată la o distanţă
determinată de locul excitaţiei. Stimulii sub nivelul prag
au o acţiune limitată la acel nivel.
• În organism acţionează legea „totul sau nimic”. Dacă
există mai multe celule, prin creşterea intensităţii
electrice pot fi excitate mai multe celule şi se poate
produce o reacţie musculară a mai multor fibre
musculare.
• Repolarizarea: apar procese ce tind să restabilească
potenţialul de repaus, se inactivează mecanismele
de transport al Na, se reduce permeabilitatea
membranei şi conductanţa electrică, restabilind
echilibrul şi mişcarea inversă a Na, refăcând
potenţialul de membrană. Se ajunge la o diferenţă
de potenţial de aproximativ 40 μV faţă de exteriorul
celulei. Aceste modificări de depolarizare şi
repolarizare reprezintă potenţialul de acţiune
 Acest prim grupaj de electroterapie
determină
trei tipuri de acțiune biologică și terapeutică:
1. Acțiune ionizantă ce permite penetrația
substanțelor chimice prin piele, datorită acțiunii
particulare a curentului galvanic-galvanoterapie
2. Acțiune antalgică, prin blocarea transmiterii
durerii
3. Acțiune excitomotorie, pe musculatura normal
inervată, sau pe musculatura striată
denervată(deficit motor de tip periferic)
• Un agent electric aplicat asupra unor țesuturi
reprezintă un stimul care produce o reacție locală, la
distanță sau la nivelul întregului organism.
• Curentul electric este o mișcare ordonată de sarcini
pozitive și negative, sub acțiunea unor diferențe de
potențial. Entitatea fizică specifică din jurul sarcinilor
electrice este reprezentată de câmpul electric, iar
forța electromotoare ce transformă din dezordonată
în ordonată mișcarea sarcinilor este diferența de
potențial, numită clasic tensiune electrică.
• Modul de acțiune al curenților electrici terapeutici se
bazează pe proprietățile de iritabilitate și excitabilitate
ale substratului (celule vii) de a reacționa.    
• Iritabilitatea reprezintă capacitatea celulelor vii de a
reacţiona la un stimul. Apare ca o reacţie primară la
un stimul cu un răspuns local.
•    Excitabilitatea este o reacţie secundară a ţesuturilor
şi se traduce prin transmiterea mai departe a
stimulilor de către celule şi nervi. Ca urmare apare o
reacţie specifică – contracţia musculară, secreţia
glandulară, salivaţia, midriaza
Contractia musculara are loc
datorita trecerii influxului
nervos din nervul motor in
fibra musculara in zona placii
motorii, la nivelul sinapsei
neuromusculare. Muschiul
formeaza cu nervul o unitate
motorie cu caracter de unitate
functionala. Acest ansamblu
este alcatuit din neuronul
motor aflat in cornul anterior
la maduvei spinarii, axonul si
colateralele sale, cat si fibrele
musculare aferente cu toate
sinapsele respective
 Numarul de fibre musculare inervate de un
motoneron medular reprezinta rata de
inervatie si difera, in functie de activitatea
desfasurata de muschiul respectiv.
Fibrele musculare care apartin unei unitati
motorii sunt inervate intotdeauna sincron.
Fibrele musculare ale unei unitati motorii
sunt intricate si printre unitatile motorii de
vecinatate, ceea ce asigura gradarea
contractiei.
Ionii de calciu au un rol în transmiterea excitației la
nivelul sinapsei neuromusculare, prin urmare în
declanșarea contracției la nivelul miofibrilelor.
În urma unui deficit de calciu are loc creșterea
excitabilității neuromusculare, apărând contracții
spontane la nivel muscular. Semnul clinic care
pune în evidență deficitul de Ca este Chvostek.
Semnul Chvostek reprezintă un spasm anormal al
mușchilor faciali care este evidențiat prin percuția
ușoară a nervului facial. Acest semn indică de
regulă o hipocalcemie, însă poate să apară
fiziologic la aproape 25% dintre persoane.
 EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
• - efectul termic al electricităţii este bazat pe legea
Joule-Lenz: prin trecerea curentului electric printr-un
conductor, acesta se încălzeşte; organismul se
comportă ca un conductor şi se încălzeşte la trecerea
curentului electric prin el;
• - efectul chimic: prin trecerea curentului electric se
produce electroliză în ţesuturi; electroliza se produce
doar la curent continuu, nu şi la curent alternativ; se
pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în câmp
electric; dintre electrozi disociază ioni din electrolit –
anioni la polul pozitiv şi cationi la polul negativ;
 EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
• - efectul fizic: electroforeza, cataforeza, anaforeza;
soluţia coloidală într-un câmp electric se desface,
iar particulele sunt atrase la poli, ele trecând
printr-un perete gros, dar care trebuie să fie poros;
• - efectul magnetic: când trece printr-un conductor,
curentul electric realizează un câmp magnetic;
astfel se realizează inducţia electro-magnetică; aşa
se realizează curentul alternativ şi mişcarea
motorului electric; alt efect este cel de magnetism.
electroterapia ameliorează și controlează verigile
etiologice:
Elemente fiziopatologice: inflamație, edem
Elemente clinice, simptomatice și funcționale:
durere, contractură musculară, redoare
articulară
Troficitatea musculaturii denervate
Sindroame dureroase și disfuncționale somatice
Curentul galvanic, galvanoionizarea
Curentul electric constă în deplasarea
electronilor( a sarcinilor electrice) de-a lungul
unui conductor.  Se deosebesc conductoare
de gradul I metalice- prin care curentul trece
fara sa provoace reactii chimice; conductoare
de gradul II- electrolitice- solutii de acizi, baze
sau saruri in care trecerea curentului electric
produce produce o electroliza si conductoare
gazoase- gradul III.
Daca sensul de deplasare al electronilor este
 Din punct de vedere biologic
Curentul galvanic acționează asupra
structurilor excitabile, deci:
-asupra filetelor nervoase senzitive
-asupra filetelor nervoase motorii
-asupra fibrelor vegetative vasomotorii
-asupra SNC
-asupra SNV(autonom)
-asupra sistemului circulator.
Curentul continuu( sau galvanic) aplicat pe
substraturile biologice determină fenomenul
de electroliză:

 disocierea structurilor chimice ionizabile

 scindarea lor , urmata de apariotia ionilor
liberi
 migrarea ionilor sub polul electric de semn
opus
 formarea de structuri noi, stabile

Aplicatia se realizeaza la nivel cutanat prin

inchiderea unui circuit electric intre doi sau
mai multi electrozi.
Sub cei doi electrozi apar fenomene polare de tip diferit:
a) Sub polul pozitiv-anelectrotonus, caracterizat prin
scăderea excitabilității, hiperpolarizare; la nivelul feței
externe a celulei se aduc sarcini pozitive, care
sumându-se electropozitivității membranare de
repaus, consolidează acest profil-efect de tip analgetic
b) Sub polul negativ-catelectrotonus, caracterizat prin
creșterea excitabilității;pentru că în contact cu
membrana celulară îi reduce acesteia
electropozitivitatea de repaus a feței externe
membranare și se produce sau doar se favorizează
atingerea pragului critic.
Astfel se explică cu argumente electrofiziologice, de ce
atunci când urmărim efecte excitatorii, electrodul ce
trebuie aplicat pe zona vizată este catodul.
Concomitent cu fenomenele de tip polar, la trecerea
curentului prin țesuturi apar și fenomene de tip
interpolar.
Ambele fenomene, polare și interpolare sunt urmate
de modificări fiziologice de tipul:
-vasodilatație, cu ameliorarea metabolismului local
-efecte analgetice
-miorelaxante, decontracturante.
Din punct de vedere metodologic, curentul galvanic, fiind
un curent electric continuu, elementele de variabilitate
sunt:
Intensitatea curentului: dozată obiectiv, dar și subiectiv(
intensitatea la senzația de furnicătură plăcută)
Și durata aplicației.
Curentul galvanic nu are acțiune de neglijat, uneori
determinând concomitent cu efectul analgetic și efecte
negative de gravitate variabilă:
-arsură
-escară cutanată
-necroză celulară
-infecție
Arsura cutanată poate fi datorată atât factorului electric
cât și factorului chimic.
Factorul electric poate determina arsura cutanată, în
funcție de densitatea sarcinilor electrice, limita
superioară fiind de 0,1 mA/cm2 de suprafață electrod.
Modificările chimice sunt determinate de realizarea sub
electrozi, secundar electrolizei, a unor structuri noi de
tip acid sub anod și de tip bazic sub catod, care pot
duce la arsuri chimice.
Acest risc poate fi prevenit prin utilizarea unui strat de
compresă hidratată( cu grosime de 1,5 cm) care să
îmbrace electrozii.
Numai curentul unidirecțional polarizat permite
efectul ionizant(cazul curentului galvanic).
Efectele curentului galvanic depind de numeroși
factori:
-calitatea electrodului(formă,
dimensiune,compoziție)
-calitățile curentului(intensitate, densitate, direcție,
sens, durată)
-anumite proprietăți ale organismului legate de
comportamentul bioelectric( starea tegumentului,
rezistența electrică, reactivitatea organismului)
 Parametrii utilizați sunt
Intensitatea curentului
Durata ședinței
Numărul aplicațiilor: zilnic, 10-20 ședințe, în funcție de
tipul de evoluție( acut sau cronic).
Intensitatea curentului :
-pentru efect antalgic folosim intensitate la prag
-pentru efect vasodilatator, folosim intensitate peste
prag
-în stadiile acute intensitate sub prag, cronice-peste prag
Acțiunea asupra fibrelor nervoase
motorii:
Polul negativ utilizat ca electrod activ produce o scădere a
pragului de excitație a fibrelor motorii, cu creșterea
excitabilității și efect de stimulare. O creștere mai bruscă
a intensității curentului, ca și o scădere bruscă a ei,
determină o contracție musculară promptă. Acestă acțiune
este utilizată de exemplu în aplicațiile premergătoare – cu
scop de pregătire a fibrelor musculare- în tratamentul cu
curenți excitatori ai musculaturii denervate.
Asupra SNC: acțiunea curentului galvanic se
manifestă prin scăderea reflexivității în aplicațiile
descendente și creșterea excitabilității în aplicațiile
ascendente. Organele de simt reacționează specific
față de curentul electric. Reacțiile vizuale- numite
fosfene- se produc ca senzații luminoase în forma de
puncte, bastonașe, cercuri de culoare galbene sau
alte culori; reacțiile auditive se manifesta prin acufene
– zgomote în urechi; reacțiile labirintice – amețeli, cu
deviația capului spre dreapta (la normal) sau spre
partea bolnavă; reacțiile gustative se traduc printr-un
gust metalic, astringent, la polul negativ și printr-un
gust acru la polul pozitiv.
 Influențarea sistemului circulator
- analgetic, prin scăderea excitabilității nervoase la nivelul
polului pozitiv și prin resorbția metaboliților din
procesele inflamatorii;
- stimulare neuro-musculară;
- reglare a modificărilor de excitabilitate a SNC în
funcție de modul de aplicație;
- reglare nespecifică a constelației neuro-vegetative;
- biotrofic prin îmbunătățirea loco-regională a irigației
sanguine și creșterea difuziunii intratisulare;
- vasodilatator prin hiperemia reactivă la nivelul
circulației superficiale și profunde
 Actiunea asupra fibrelor vegetative
vasomotorii
actiune hiperemizanta, de activare a vascularizatiei. Dupa o
perioada de vasoconstrictie se instaleaza o hiperemie prin
vasodilatatie reactiva, manifestata prin aparitia unui eritem
cutanat la locul aplicarii si o crestere moderata a temperaturii
locale, resimțită printr-o senzatie de caldura placuta. Aceasta
reactie se mentine si dupa intreruperea curentului, fiind mai
pronuntata si mai persistenta sub electrodul negativ, disparand
lent dupa cateva ore. Se produce atat la nivelul vaselor
superficiale,cutanate, cat si la nivelul celor profunde, din
straturile musculare, efect avantajos pentru aplicatiile
terapeutice .
.
Astfel s-au putut demonstra cresteri ale circulatiei cutanate
cu pana la 500%si ale circulatiei musculare cu pana la 300%
(in raport cu circulatia de repaus),efecte persistente timp
de 15-30 minute dupa intreruperea aplicatiei terapeutice
Activarea circulatiei loco-regionale prin curent galvanic are
drept consecinta o augumentare a irigatiei sanguine cu
efecte biotrofice prin imbunatatirea nutritiei tisulare si o
resorbtie crescuta a exudatelor si edemelor locale. Din
aceste efecte deriva principalele indicatii terapeutice in
cianoza, angioneuropatii, crio-parestezii functionale
nocturne ale membrelor inferioare, arteriopatiile periferice
aterosclerotice din primele doua stadii, algodistrofiile
membrelor.
 Indicatiile galvanoterapiei

1. Afectiuni ale SN:

-nevralgii si nevrite diverse: nervul sciatic, plex cervicobrahial,
meralgiaparestezica, nevralgia de femuro-cutanată
- pareze, paralizii : paraliziile flaste ale membrelor, de diferite etiologii;
- distonii neurocirculatorii
2. Afectiuni ale aparatului locomotor:
- reumatice: mialgii si neuromialgii, tendinite, tenosinovite, bursite,
epicondilite,periartrite, artroze, artrite, poliartrita reumatoida,
spondilita anchilopoetica;
- sechele posttraumatice;
 3. Afectiuni ale aparatului cardiovascular:
- tulburari de circulatie periferica: boala Raynaud,
acrocianoza, degeraturile, arteriopatia obliteranta;
- flebitele in faza subacuta si cronica;
 Metodologia de aplicare
1. Galvanizare simplă
2. Baia galvanică
3. Ionogalvanizarea sau Iontoforeza
 Galvanizare simplă
-Frecvent se utilizează un singur circuit,
- Cuprinzând doi electrozi, prin aplicarea locală( pe
tegument) a polilor,
- Aplicare de tip transversal, latero-lateral
- Sau longitudinal(proximo-distal)
- Se pot folosi electrozi de suprafață egală( aplicație
bipolară, densitatea de sarcini electrice este egală sub
ambii electrozi)
- Sau inegală(aplicație unipolară, un electrod de
suprafață mai mare, densitatea de sarcini electrice
scade, denumit pol indiferent iar celălalt,mai mic, pol
activ.
 Baia galvanică
Băi parțiale pentru membre(superior, inferior)
Băi generale-baia Stanger.
Curentul galvanic se realizează prin intermediul
apei și în funcție de modul de închidere a
circuitelor avem:
a) Baie galvanică 4 celulare, se folosesc două
circuite, unul se închide la nivelul membrelor
superioare, altul la nivelul membrelor inferioare.
 Baie 4 celulară
Aplicații “2 celulare”, utilizând
numai un circuit, doar
pentru MS, sau MI, sau
pentru un hemicorp.
Dar și aplicații monocelulare,
în care circuitul include
numai unul dintre membre
și un pol indiferent plasat
cervical sau lombar
 Avantajul acestei metode este dat de
asocierea:
-dintre efectul galvanic care determină
vasodilatație
-și efectele apei (36-36,5⁰C) prin care se
descarcă o parte din greutatea segmentului
imersat, iar temperatura acționează sedativ,
miorelaxant.
 Baia Stanger
-o formă particulară de baie
galvanică care utilizează
imersia generală
-efect vasodilatator
semnificativ și efect
hipotensor
-direcția circuitelor poate fi de
tip ascendent sau
descendent.
 Ionogalvanizare-iontoforeza
-se bazează pe fenomenul de electroliză,
utilizând substanțe farmacologice, ionizabile,
care se plasează cu ionul activ terapeutic sub
electrodul de același semn.
-crește permeabilitatea cutanată, cu penetrația
ionilor sau moleculelor ionizate.
-obținând efecte de tip analgetic,hiperemic,
trombolitic, trofic, cheratolitic
Contraindicatiile galvanoterapiei
 tulburarile de coagulare
 bolile dermatologice, tulburări trofice cutanate
 bolnavii febrili
 purtatori de material de osteosinteza
 bolnavii casectici, tuberculoză
 bolnavii cu risc de decompensare
 tumori benigne, maligne
 pacientii care prezinta intoleranta la curentul
galvanic
 patologii psihiatrice.
 manifestari alergice
 CURSUL 6
ELEMENTE DE
HIDROKINETOTERAPIE
 HIDROKINETOTERAPIA

Hidroterapia este o metoda de utilizarea

apei in scop terapeutic, fiind o forma de
tratament extern.
Apa reprezinta un mediu de facilitate
pentru programele de kinetotarapie
( hidrokinetotarapie sau kinebalneoterapie)
sau sub forma unor proceduri de hidromasaj.
 ( KBT) utilizeaza apa simpla, apa
termala sau apa de mare si actioneaza
moderat, diferentiat, in functie de
componentele chimice, dar
asemanator din punct de vedere al
proprietatilor fizice.
 ROLUL TEMPERATURII IN APA

Temperatura de indeferenta sau zona de

neutralizare termica este temperatura mediului ambiant
la care organismul in repaus isi mentine temperatura
centrala, fara sa puna in joc mecanismele de
termoreglare.
Datorita proprietatilor intrinseci ale apei,
termoconductibilitate crescuta, schimburile termice in
apa sunt mult mai rapide decat in aer, temperatura
centrala crescand cand temperatura depaseste 35º C si
scazand cand temperatura in apa scade sub 26ºC.
 Baia calda provoaca:

 vasodilatatie periferica, responsabila de o scadere a tensiunii

arteriale, de tahicardie si cresterea travaliului cardiac;

 scadere globala a starii de tonus muscular;

 scaderea sensibilitatii periferice cu modificarea perceptiei la

durere.

Aceste efecte sunt accentuate cand temperatura apei

depaseste 38º C. Baia rece sub 26 º C provoaca efecte musculare
si cardiovasculare inverse, constatandu-se ca are efect tonifiant.
 Reguli de aplicare

 apa din bazinele de recuperare trebuie mentinute la temperaturi

intre 35 -36 º C, temperatura la care se produc efecte
miorelaxante si antialgice - efectele cardiovasculare sunt
moderate

 baile intre 26 – 31 º C sunt utilizate pentru programe de exercitii

 baile intre 18 – 26 º C sunt rezervate piscinelor sportive

 baile reci , sub 18 º C nu sunt utilizate in recuperare sub forma

de procedura generala, ci numai sub forma de baie partiala
( maini si picioare) , alternand cu imersia in baie calda ( peste
38ºC) si realizand baia alternanda , cu efect vasculotrop,
stimuland vasomotricitatea periferica.
 Indicatii
A. Sechele post-traumatice:
- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre
inferioare;
 entorse, traumatisme musculare si tendinoase;
 In politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si
leziuni neurologice;
 In arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila
dupa cicatrizare.

B. In suferintele ortopedice de tip distrofii de crestere:

 scolioze, cifoze, epifizite etc;
 dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu
descarcare;
C. In reumatologie:
- leziuni articulare degenerative ( artrozele articulatiilor mari);
- suferinte reumatismale inflamatorii ( in afara puseului , atat
clinic cat si biologic);
 suferintele discale, disco-vertebrale manifestate prin lombalgie,
lombosciatalgie sau nevralgia cervicobrahiala; descarcarea
coloanei in apa si caldura permit o decontracturare a muschilor
paravertebrali, cu efect de facilitate pentru programele de
exercitii in apa;
D. In suferintele neurologice:
 de tip periferic ( polinevrita ) , suferinte cu afectarea fortei
musculare;
 sechele dupa leziuni centrale de tip medular ( paraplegia sau
tetraplegia) sau cerebrale si cerebeloase ( traumatisme
craniene , IMC, hemiplegie)
 scleroza in placi ( in afara puseelor)
 miopatii: mersul si mobilizarea articulara activa
E. In cardiologie si pneumologie
- pentru programele de reantrenare la efort;
 Contraindicatii
I. Contraindicatii legate de starea pacientului:
 afectiuni acute, stari febrile;
 suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa
( scleroza in placi, miopatii, cancer);
 afectiuni intercurente care agraveaza suferintele
cardiovasculare si respiratorii si contraindica efortul fizic prin
riscul de decompensare;
 sindromul de involutie senila.
II. Contraindicatii legate de gradul de solicitare a exercitiilor in
apa:
 afectiuni cardio-vasculare de tip coronarian, hipertensiunea
arteriala instanbila, cardiopatiile valvulare grave;
 boli infectioase , bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, pot
contamina apa.
 Termoterapia

Termoterapia foloseste ca factor terapeutic vectorul

temperatura , care poate fi transferata corpului prin intermediul
unor suporturi termice, cum ar fi apa , aerul, parafina, namolul,
nisipul, geluri siliconate etc.
Dintre toate aceste suporturi termice apa este cel mai des
folosita pentru multiplele avantaje:
 are termoconductibilitate
 segmentul imersat in apa beneficiaza de avantajul legii
Arhimede, descarcarea de greutate facilitand miscarile
 Homeostazia de termoreglare subordoneaza activitatea
diferitelor sisteme, putand fi influentata prin proceduri generale
cu factor termic intens stresor. In aplicatiile locale in functie de
deficitul termic se pot obtine reactii locale termice, uneori
reactii sistemice ( aplicatie de parafina).

Din punct de vedere al reactiilor termice, intre diferitele

zone ale organismului s-a constatat ca exista:

 zona centrala cu temperatura mai ridicata, cu media 37-37,3ºC;

 o zona periferica ( piele, tesutul celular cutanat, uneori chiar

masele musculare) – rol de reglare adaptativa, desfasurandu-se
ca o harta.
 Pielea este un receptor termic complex, in primul rand prin
receptorii termici specifici, cat si prin celelalte componente
implicate in functia de termoreglare:
 reteaua vasculara – prin componenta venoasa bogata
reprezentata poate inmagazina pana la … din sangele circulant,
mobilizandu-l la nevoie in circulatia sistemica;
 reteaua arteriala – transporta o data cu sangele caldura,
care se poate degaja prin convectie si conductie, in zonele
tisulare periferice traversate;
 glandele sudoripare antrenate si solicitante la expuneri de
temperaturi ridicate, in procesele de termoreglare de tip
termolitic, prin evaporare contribuind la termoliza;
 tesutul adipos – nu permite transferul caloric catre
exterior, protejand organismul fata de expunerea la frig, in
conditiile unei expuneri prelungite prin procesele complexe de
termoliza sunt antrenate transformari metabolice initiate de
cortisolul endogen in cadrul reactiei de stres termic si
termogeneza.
 Informatia prelucrata central semnaleaza conditiile
termice la care este expus organismul si se pot dezvolta doua
grupaje de reactii:
A. in cazul expunerii la temperaturi ridicate, informatia este
prelucrata de centrul termolizei din hipotalamus, care
declanseaza in periferie reactii noi termice adaptative
realizate prin procese de tip fizic:
 conductie ( transferul caloric din aproape prin diverse
structuri si tesuturi)
 convectie ( transferul caloric prin lichide sau gaze ) ,
iradierea
 evaporarea ( realizata prin stimularea activitatii glandelor
sudoripare). Termoliza se declanseaza cand temperatura
centrala tinde sa depaseasca 37,3 – 37,5 º C.
B. in cazul expunerii la temperaturi scazute, informatia este
preluata de centrul termogenezei, proces complex de tip
biochimic, care determina neoglicogeneza, in conditii extreme
fiind solicitat ficatul ( “ termogeneza netremuranda”) si
masele musculare striate ( “ termogeneza tremuranda”).
 Termoterapia realizata prin intermediul apei se ordoneaza
intr-un grupaj terapeutic specific fizical –hidrotermoterapia, apa
putand fi folosita la diverse temperaturi, sub forma de aplicatii
generale sau segmentare-locale. Zona termica in care
organismul primeste minim de informatie termica din exterior si
elimina caldura metabolica in conditii satisfacatoare este zona
de neutralizare termica. Raportandu-se la temperatura apei ,
zona de neutralitate termica a acesteia se situeaza la valori de
34- 35º C si in functie de ea procedurile termice se impart in:

A. proceduri calde

B. proceduri reci.
A.
 blande – 36-37,5ºC, 15-30 minute, cu efect sedativ moderat,
miorelaxant decontracturant si vasculotrop.
 hiperterme – 38,5-40ºC, se realizeaza prin imersia corpului
initial la 35ºC, acomodare 5 minute, urmata de cresterea
temperaturii apei cu un grad la 2 minute, urmarindu-se
cresterea progresiva a temperaturii centrale pana la 38ºC.
 intens hiperterme, 40ºC.

B.
 racoroase (18 – 22ºC),
 reci (10 - 15 ºC),
 aplicatia de gheata ( crioterapie)
 hipotermia generalizata ( procedura folosita de exceptie in
salile de chirurgie in interventiile pe cord deschis).
 Aplicatia de parafina , procedura locala calda, ocupa un
loc aparte prin proprietatile termice si modul in care se
transfera caldura. Parafina in jurul punctului de solidificare ( 50-
60ºC) cedeaza cea mai mare parte din caldura inmagazinata pe
care o transfera substratului de tratat. Transferul caloric este
urmat de:
 vasodilatatie marcata,
 ameliorarea metabolismului local,
 efecte analgetice,
 miorelaxante decontracturante.

Parafina se poate aplica sub forma de :

 baie de parafina,
 placa de parafina sau pensulare,
evitandu-se zonele cu reactii inflamatorii. In aplicatiile locale se
dezvolta mecanisme vasodilatatorii.
 Excitantul termic rece poate fi aplicat in scop terapeutic,
frigul fiind un excitant al terminatiilor nervoase din piele,
determinand in campurile receptoare cutanate modularea
reactivitatii.

Refigeratia tisulara antreneaza modificari:

 vasculare ( vasoconstrictie apoi vasodilatatie fixa)
 biochimice ( eliberarea de biostimuline)
 nervoase ( paralizie a vasoconstrictorilor si a fibrelor nervoase
perivasculare tributare tesutului muscular)

Exista :
 efecte metabolice
 efecte nervoase
 efecte vasculare.
 Crioterapia utilizeaza gheata locala in scop terapeutic.

Scopul:

 modifica conditiile metabolice locale

 scade potentialul de actiune
 creste timpul de latenta ( se reduce viteza de transmitere a
impulsurilor nervoase)
 reducerea vitezei transmiterii impulsului la muschi prin
blocarea sinapsei, a conducerii nervoase iar in final creste tipul
de contractie a muschiului, ca si faza de relaxare musculara.
 induce analgezie
 corecteaza procesele inflamatorii
 realizeaza starea de miorelaxare, decontracturare prelungita.
 CURSUL 7
ELEMENTE DE
BALNEOCLIMATOTERAPIE
NAMOLURI TERAPEUTICE
 Namoluri terapeutice ( peloidele)

“ Peloid ” = substanta care se formeaza in

conditii naturale, sub influenta
proceselor geologice si care, in amestec cu apa, se
foloseste in practica medicala sub forma de aplicatii
generale si aplicatii locale.

Exista namoluri:
 sapropelice
 de turba
 minerale.
 Namolurile:

 actioneaza in sens de frenare enzimatica

 le revin proprietatea de schimbatori de ioni
 contin substante estrogen-active
 sunt emoliente pentru tegument
 au continut bogat in vitamina C, B1 , B2, B12 auxine si
biotine ( produse de bacteriile endogene,
biostimuline, acid nicotinic si substante carotenoide
 S-a demonstrat ca namolurile:

 au actiune bacteriostatica si bactericida

 au proprietati de desensibilizare, vaccinare si

reabilitare a echilibrului umoral
 Indicatiile tratamentelor cu namol:

 In scop profilactic: - onctiunea cu namol rece – prin

cresterea adaptarii organismului la contrastele
termice
 In scop terapeutic:
 in bolile reumatismale degenerative
 ginecopatii cronice si subacute
 afectiuni ortopedice pre si post operator
 leziunile de neuron motor periferic
 bolile endocrine hipofunctionale, perivisceritele,
afectiuni dermatologice.
GAZELE NATURALE
TERAPEUTICE
 Gazele terapeutice naturale

 Emanatiile de gaze naturale ( CO2) se numesc

mofete.

 Emanatiile de hidrogen sulfurat se numesc

solfatare.
 Indicatiile gazelor naturale –mofetelor (CO2)

 afectiunile cardiace cu rezerve functionale limitate

 in bolile arteriale cu tulburari trofice cutanate si

manifestari de ateroscleroza sistemica.
 Contraindicatiile generale pentru cura
balneoclimatica la adulti:

1. Afectiuni acute febrile

2. Boli infectioase
3. Purtatori de germeni patogeni sau infestati cu
paraziti
4. Bolnavi care prezinta risc de decompensare
( cardiovascular, digestiv, renal, hepatic, etc.)
5. Bolnavi care nu se pot autoservi
6. Stari casectice
7. Hemoragii repetate
8. Boli de sange sau de sistem ( limfoame, leucemii)
9. Alcoolismul cronic
10. Psihopatiile
11. Epilepsia
12. Boli dermatologice cu potential de contangiune
13. Tumori benigne
APE MINERALE
TERAPEUTICE
 Tratamentul cu ape minerale termale

Apele minerale provin din izvoarele minerale

naturale sau sunt scoase la iveala prin foraje. Sunt
solutii complexe de saruri minerale sau gaze,
neproductibile in laborator.

Apa minerala trebuie sa indeplineasca una sau

mai multe din urmatoarele conditii:
I.
 sa aiba la izvor o temperatura de peste 20 ⁰ C;

 sa contina cel putin 1 gram de saruri dizolvate la un

litru de apa;

 sa contina elemente chimice cu actiune

farmacologica pronuntata (Fe, I, etc.) intr-o proportie
admisa ca minimum necesara ( denumite
oligominerale)

 sa contina gaze ca CO2 , SH2 sau Radon in

concentratii admise ca avand valoare terapeutica.

 sa aiba o actiune curativa.

II.
Clasificarea chimica are la baza compozitia chimica:

 anionii si cationii sau gazele terapeutice, raportate la 1 litru de

apa minerala si regasite in cantitatea cea mai mare

 exista si ape lipsite de gaze dizolvate( ape plate)

 apa minerala sa fie inscrisa intr-un buletin de analiza ( un

prospect) ce exprima compozitia chimica a apei

Dupa temperatura apei :

 ape minerale terapeutice hipotermale , intre 20⁰ - 31⁰ C;
 ape minerale terapeutice izoterme, intre 32 ⁰ - 38 ⁰ C;
 ape minerale terapeutice hiperterme, cu temperatura peste
38 ⁰C.
III.
Mineralizarea totala reprezinta rezultatul sumei
miligramelor tuturor elementelor , anioni si cationi,
pe care le contine. Este exprimata presiunea
osmotica, oferindu-ne relatii asupra numarului de
ioni si molecule continut in apa minerala respectiva.
Aceasta valoare imreuna cu cifra mineralizarii totale,
ne permite sa apreciem modul de administrare al
apei minerale, respectiv cura interna ( crenoterapie)
sau cura externa ( baie generala sau partiala) . Ca
termen de comparatie folosim valoarea serului
fiziologic exprimata prin cifra de 325 mmoli.
 Astfel :
 apele minerale a carei mineralizare este ≈ 325 , le corespunde
o mineralizare de 8 – 10 gr.% ( ape izotone)

 apele sub aceasta valoare, le corespunde o mineralizarede 1 -8

gr. % ( ape hipotone)

 apele cu valoare ce depaseste 325 mmoli, le corespunde o

gama larga de concentratii ( ape hipertone)

Este de semnalat ca limita concentratiei permise pentru

folosirea apelor minerale in cura interna este de 15 gr. %.
IV.
Apele oligominerale ( acratice), au mai putin de 1 g de
substanta solida/ litru .

Au efecte farmacologice si terapeutice.

Exista doua categorii:

 calde ( acratoterme)
 reci ( acratopege).

Utilizarea cea mai importanta : crenoterapia de diureza in

suferintele reno-urinare ( cresterea si ameliorarea fluxului
sanguin la nivelul zonei medulare renale)
V
Apele carbogazoase , contin cel putin 1 g CO2 liber/l; se
utilizeaza si CO2 sub forma gazoasa – mofete ( aplicatia “
uscata “ a CO2 ).

Efectele terapeutice:
 actiune marcanta vasodilatatoare periferica;
 efect hipotensor.

In afara de cura externa se poate folosi si in:

 unele suferinte digestive
 suferinte reno- urinare
Contraindicatii - orice suferinta cardio-vasculara cu risc de
decompensare.
VI.
Apele alcaline si alcalino-teroase indicate in:

 afectiunile gastroduodenale cu hiperaciditate

 efect de potentare al insulinei( diabetul simplu)

 dispepsiile gastro-intestinale

 enterocolitele cronice

Statiunile Sangeorz si Slanic Moldova.

VII.
Apele feruginoase - in climatul montan.

Exista doua forme:

 ape mixte feruginoase

 carbogazoase

Indicatii:- unele forme de anemie hipocroma.

Statiunile: Vatra Dornei, Stana de Vale, Tusnad.

VIII.

Apele arsenicale pure nu exista de regula in

natura. Se gaseste arseniul alaturi de fier in apele
carbogazoase.

Concentratia de arseniu superioara valorii de

0,2 mg/litru trebuie considerata toxica.
IX.
Apele clorurate-sodice
Clasificare:
 hipotone
 izotone
 hipertone.

Actiune:
 Primele doua se folosesc in cura interna si au ca efect :
 stimularea secretiei si motilitatii stomacului
 stimularea secretiei si peristalticii intestinului

 La nivelul mucoasei cailor aeriene superioare - efecte

hiperemiante si secretorii( sub forma inhalatorie) ( Slanic
Moldova, Govora).

 La nivelul mucoasei vaginale – actiune antiinflamatorie

 X.
Apele iodurate:

 sarate
 mixte : alcaline
sulfuroase.

Efecte:

 asupra metabolismului lipidic

 in afectiunile inflamatorii cronice ale cailor respiratorii.

Baile Govora si Bazna.
XI.
Apele sulfuroase:

 simple
 mixte: - sulfuroase,
- cloruro-sodice
- alcalino-teroase
- carbogazoase

Indicatiileterapeutice sunt numeroase, datorita faptului ca

H2S se resoarbe la nivelul mucoaselor.
 Efectele cele mai importante:

 ameliorarea reactiilor imunologice;

 stimularea corticosuprarenalei cu cresterea eliminarilor de 17
cetosteroizi;
 activarea circulatiei cutanate- in afectiuni reumatismalela:
Herculane, Pucioasa, Nicolina – Iasi.
 in ateroscleroza
 in diabet
 in afectiunile bronho-pulmonare
 in afectiunile dermatologice
 in gastro-duodenitele cronice cu hipoaciditate si hipopepsie la
Caciulata
 in colecistita cronica, colelitiaza
 influenteaza activitatea reno-urinara, la Calimanesti Caciulata
Cozia
XII.
Apele sulfatate sodice si magneziene - se folosesc in cura
externa la Baltatesti.

XIII.
Apele radioactive -radonul continut explica efectele in
afectiunile neurologice. La Felix si 1 Mai.

XIV.
Lacul helioterm de la Sovata – factor termic important
pentru bolile micului bazin.