CURSUL 6

ELEMENTE DE
HIDROKINETOTERAPIE
 HIDROKINETOTERAPIA

Hidroterapia este o metoda de utilizarea

apei in scop terapeutic, fiind o forma de
tratament extern.
Apa reprezinta un mediu de facilitate
pentru programele de kinetotarapie
( hidrokinetotarapie sau kinebalneoterapie)
sau sub forma unor proceduri de hidromasaj.
 ( KBT) utilizeaza apa simpla, apa
termala sau apa de mare si actioneaza
moderat, diferentiat, in functie de
componentele chimice, dar
asemanator din punct de vedere al
proprietatilor fizice.
 ROLUL TEMPERATURII IN APA

Temperatura de indeferenta sau zona de

neutralizare termica este temperatura mediului ambiant
la care organismul in repaus isi mentine temperatura
centrala, fara sa puna in joc mecanismele de
termoreglare.
Datorita proprietatilor intrinseci ale apei,
termoconductibilitate crescuta, schimburile termice in
apa sunt mult mai rapide decat in aer, temperatura
centrala crescand cand temperatura depaseste 35º C si
scazand cand temperatura in apa scade sub 26ºC.
 Baia calda provoaca:

 vasodilatatie periferica, responsabila de o scadere a tensiunii

arteriale, de tahicardie si cresterea travaliului cardiac;

 scadere globala a starii de tonus muscular;

 scaderea sensibilitatii periferice cu modificarea perceptiei la

durere.

Aceste efecte sunt accentuate cand temperatura apei

depaseste 38º C. Baia rece sub 26 º C provoaca efecte musculare
si cardiovasculare inverse, constatandu-se ca are efect tonifiant.
 Reguli de aplicare

 apa din bazinele de recuperare trebuie mentinute la temperaturi

intre 35 -36 º C, temperatura la care se produc efecte
miorelaxante si antialgice - efectele cardiovasculare sunt
moderate

 baile intre 26 – 31 º C sunt utilizate pentru programe de exercitii

 baile intre 18 – 26 º C sunt rezervate piscinelor sportive

 baile reci , sub 18 º C nu sunt utilizate in recuperare sub forma

de procedura generala, ci numai sub forma de baie partiala
( maini si picioare) , alternand cu imersia in baie calda ( peste
38ºC) si realizand baia alternanda , cu efect vasculotrop,
stimuland vasomotricitatea periferica.
 Indicatii
A. Sechele post-traumatice:
- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre
inferioare;
 entorse, traumatisme musculare si tendinoase;
 In politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si
leziuni neurologice;
 In arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila
dupa cicatrizare.

B. In suferintele ortopedice de tip distrofii de crestere:

 scolioze, cifoze, epifizite etc;
 dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu
descarcare;
C. In reumatologie:
- leziuni articulare degenerative ( artrozele articulatiilor mari);
- suferinte reumatismale inflamatorii ( in afara puseului , atat
clinic cat si biologic);
 suferintele discale, disco-vertebrale manifestate prin lombalgie,
lombosciatalgie sau nevralgia cervicobrahiala; descarcarea
coloanei in apa si caldura permit o decontracturare a muschilor
paravertebrali, cu efect de facilitate pentru programele de
exercitii in apa;
D. In suferintele neurologice:
 de tip periferic ( polinevrita ) , suferinte cu afectarea fortei
musculare;
 sechele dupa leziuni centrale de tip medular ( paraplegia sau
tetraplegia) sau cerebrale si cerebeloase ( traumatisme
craniene , IMC, hemiplegie)
 scleroza in placi ( in afara puseelor)
 miopatii: mersul si mobilizarea articulara activa
E. In cardiologie si pneumologie
- pentru programele de reantrenare la efort;
 Contraindicatii
I. Contraindicatii legate de starea pacientului:
 afectiuni acute, stari febrile;
 suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa
( scleroza in placi, miopatii, cancer);
 afectiuni intercurente care agraveaza suferintele
cardiovasculare si respiratorii si contraindica efortul fizic prin
riscul de decompensare;
 sindromul de involutie senila.
II. Contraindicatii legate de gradul de solicitare a exercitiilor in
apa:
 afectiuni cardio-vasculare de tip coronarian, hipertensiunea
arteriala instanbila, cardiopatiile valvulare grave;
 boli infectioase , bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, pot
contamina apa.
 Termoterapia

Termoterapia foloseste ca factor terapeutic vectorul

temperatura , care poate fi transferata corpului prin intermediul
unor suporturi termice, cum ar fi apa , aerul, parafina, namolul,
nisipul, geluri siliconate etc.
Dintre toate aceste suporturi termice apa este cel mai des
folosita pentru multiplele avantaje:
 are termoconductibilitate
 segmentul imersat in apa beneficiaza de avantajul legii
Arhimede, descarcarea de greutate facilitand miscarile
 Homeostazia de termoreglare subordoneaza activitatea
diferitelor sisteme, putand fi influentata prin proceduri generale
cu factor termic intens stresor. In aplicatiile locale in functie de
deficitul termic se pot obtine reactii locale termice, uneori
reactii sistemice ( aplicatie de parafina).

Din punct de vedere al reactiilor termice, intre diferitele

zone ale organismului s-a constatat ca exista:

 zona centrala cu temperatura mai ridicata, cu media 37-37,3ºC;

 o zona periferica ( piele, tesutul celular cutanat, uneori chiar

masele musculare) – rol de reglare adaptativa, desfasurandu-se
ca o harta.
 Pielea este un receptor termic complex, in primul rand prin
receptorii termici specifici, cat si prin celelalte componente
implicate in functia de termoreglare:
 reteaua vasculara – prin componenta venoasa bogata
reprezentata poate inmagazina pana la … din sangele circulant,
mobilizandu-l la nevoie in circulatia sistemica;
 reteaua arteriala – transporta o data cu sangele caldura,
care se poate degaja prin convectie si conductie, in zonele
tisulare periferice traversate;
 glandele sudoripare antrenate si solicitante la expuneri de
temperaturi ridicate, in procesele de termoreglare de tip
termolitic, prin evaporare contribuind la termoliza;
 tesutul adipos – nu permite transferul caloric catre
exterior, protejand organismul fata de expunerea la frig, in
conditiile unei expuneri prelungite prin procesele complexe de
termoliza sunt antrenate transformari metabolice initiate de
cortisolul endogen in cadrul reactiei de stres termic si
termogeneza.
 Informatia prelucrata central semnaleaza conditiile
termice la care este expus organismul si se pot dezvolta doua
grupaje de reactii:
A. in cazul expunerii la temperaturi ridicate, informatia este
prelucrata de centrul termolizei din hipotalamus, care
declanseaza in periferie reactii noi termice adaptative
realizate prin procese de tip fizic:
 conductie ( transferul caloric din aproape prin diverse
structuri si tesuturi)
 convectie ( transferul caloric prin lichide sau gaze ) ,
iradierea
 evaporarea ( realizata prin stimularea activitatii glandelor
sudoripare). Termoliza se declanseaza cand temperatura
centrala tinde sa depaseasca 37,3 – 37,5 º C.
B. in cazul expunerii la temperaturi scazute, informatia este
preluata de centrul termogenezei, proces complex de tip
biochimic, care determina neoglicogeneza, in conditii extreme
fiind solicitat ficatul ( “ termogeneza netremuranda”) si
masele musculare striate ( “ termogeneza tremuranda”).
 Termoterapia realizata prin intermediul apei se ordoneaza
intr-un grupaj terapeutic specific fizical –hidrotermoterapia, apa
putand fi folosita la diverse temperaturi, sub forma de aplicatii
generale sau segmentare-locale. Zona termica in care
organismul primeste minim de informatie termica din exterior si
elimina caldura metabolica in conditii satisfacatoare este zona
de neutralizare termica. Raportandu-se la temperatura apei ,
zona de neutralitate termica a acesteia se situeaza la valori de
34- 35º C si in functie de ea procedurile termice se impart in:

A. proceduri calde

B. proceduri reci.
A.
 blande – 36-37,5ºC, 15-30 minute, cu efect sedativ moderat,
miorelaxant decontracturant si vasculotrop.
 hiperterme – 38,5-40ºC, se realizeaza prin imersia corpului
initial la 35ºC, acomodare 5 minute, urmata de cresterea
temperaturii apei cu un grad la 2 minute, urmarindu-se
cresterea progresiva a temperaturii centrale pana la 38ºC.
 intens hiperterme, 40ºC.

B.
 racoroase (18 – 22ºC),
 reci (10 - 15 ºC),
 aplicatia de gheata ( crioterapie)
 hipotermia generalizata ( procedura folosita de exceptie in
salile de chirurgie in interventiile pe cord deschis).
 Aplicatia de parafina , procedura locala calda, ocupa un
loc aparte prin proprietatile termice si modul in care se
transfera caldura. Parafina in jurul punctului de solidificare ( 50-
60ºC) cedeaza cea mai mare parte din caldura inmagazinata pe
care o transfera substratului de tratat. Transferul caloric este
urmat de:
 vasodilatatie marcata,
 ameliorarea metabolismului local,
 efecte analgetice,
 miorelaxante decontracturante.

Parafina se poate aplica sub forma de :

 baie de parafina,
 placa de parafina sau pensulare,
evitandu-se zonele cu reactii inflamatorii. In aplicatiile locale se
dezvolta mecanisme vasodilatatorii.
 Excitantul termic rece poate fi aplicat in scop terapeutic,
frigul fiind un excitant al terminatiilor nervoase din piele,
determinand in campurile receptoare cutanate modularea
reactivitatii.

Refigeratia tisulara antreneaza modificari:

 vasculare ( vasoconstrictie apoi vasodilatatie fixa)
 biochimice ( eliberarea de biostimuline)
 nervoase ( paralizie a vasoconstrictorilor si a fibrelor nervoase
perivasculare tributare tesutului muscular)

Exista :
 efecte metabolice
 efecte nervoase
 efecte vasculare.
 Crioterapia utilizeaza gheata locala in scop terapeutic.

Scopul:

 modifica conditiile metabolice locale

 scade potentialul de actiune
 creste timpul de latenta ( se reduce viteza de transmitere a
impulsurilor nervoase)
 reducerea vitezei transmiterii impulsului la muschi prin
blocarea sinapsei, a conducerii nervoase iar in final creste tipul
de contractie a muschiului, ca si faza de relaxare musculara.
 induce analgezie
 corecteaza procesele inflamatorii
 realizeaza starea de miorelaxare, decontracturare prelungita.
 CURSUL 7
ELEMENTE DE
BALNEOCLIMATOTERAPIE
NAMOLURI TERAPEUTICE
 Namoluri terapeutice ( peloidele)

“ Peloid ” = substanta care se formeaza in

conditii naturale, sub influenta
proceselor geologice si care, in amestec cu apa, se
foloseste in practica medicala sub forma de aplicatii
generale si aplicatii locale.

Exista namoluri:
 sapropelice
 de turba
 minerale.
 Namolurile:

 actioneaza in sens de frenare enzimatica

 le revin proprietatea de schimbatori de ioni
 contin substante estrogen-active
 sunt emoliente pentru tegument
 au continut bogat in vitamina C, B1 , B2, B12 auxine si
biotine ( produse de bacteriile endogene,
biostimuline, acid nicotinic si substante carotenoide
 S-a demonstrat ca namolurile:

 au actiune bacteriostatica si bactericida

 au proprietati de desensibilizare, vaccinare si

reabilitare a echilibrului umoral
 Indicatiile tratamentelor cu namol:

 In scop profilactic: - onctiunea cu namol rece – prin

cresterea adaptarii organismului la contrastele
termice
 In scop terapeutic:
 in bolile reumatismale degenerative
 ginecopatii cronice si subacute
 afectiuni ortopedice pre si post operator
 leziunile de neuron motor periferic
 bolile endocrine hipofunctionale, perivisceritele,
afectiuni dermatologice.
GAZELE NATURALE
TERAPEUTICE
 Gazele terapeutice naturale

 Emanatiile de gaze naturale ( CO2) se numesc

mofete.

 Emanatiile de hidrogen sulfurat se numesc

solfatare.
 Indicatiile gazelor naturale –mofetelor (CO2)

 afectiunile cardiace cu rezerve functionale limitate

 in bolile arteriale cu tulburari trofice cutanate si

manifestari de ateroscleroza sistemica.
 Contraindicatiile generale pentru cura
balneoclimatica la adulti:

1. Afectiuni acute febrile

2. Boli infectioase
3. Purtatori de germeni patogeni sau infestati cu
paraziti
4. Bolnavi care prezinta risc de decompensare
( cardiovascular, digestiv, renal, hepatic, etc.)
5. Bolnavi care nu se pot autoservi
6. Stari casectice
7. Hemoragii repetate
8. Boli de sange sau de sistem ( limfoame, leucemii)
9. Alcoolismul cronic
10. Psihopatiile
11. Epilepsia
12. Boli dermatologice cu potential de contangiune
13. Tumori benigne
APE MINERALE
TERAPEUTICE
 Tratamentul cu ape minerale termale

Apele minerale provin din izvoarele minerale

naturale sau sunt scoase la iveala prin foraje. Sunt
solutii complexe de saruri minerale sau gaze,
neproductibile in laborator.

Apa minerala trebuie sa indeplineasca una sau

mai multe din urmatoarele conditii:
I.
 sa aiba la izvor o temperatura de peste 20 ⁰ C;

 sa contina cel putin 1 gram de saruri dizolvate la un

litru de apa;

 sa contina elemente chimice cu actiune

farmacologica pronuntata (Fe, I, etc.) intr-o proportie
admisa ca minimum necesara ( denumite
oligominerale)

 sa contina gaze ca CO2 , SH2 sau Radon in

concentratii admise ca avand valoare terapeutica.

 sa aiba o actiune curativa.

II.
Clasificarea chimica are la baza compozitia chimica:

 anionii si cationii sau gazele terapeutice, raportate la 1 litru de

apa minerala si regasite in cantitatea cea mai mare

 exista si ape lipsite de gaze dizolvate( ape plate)

 apa minerala sa fie inscrisa intr-un buletin de analiza ( un

prospect) ce exprima compozitia chimica a apei

Dupa temperatura apei :

 ape minerale terapeutice hipotermale , intre 20⁰ - 31⁰ C;
 ape minerale terapeutice izoterme, intre 32 ⁰ - 38 ⁰ C;
 ape minerale terapeutice hiperterme, cu temperatura peste
38 ⁰C.
III.
Mineralizarea totala reprezinta rezultatul sumei
miligramelor tuturor elementelor , anioni si cationi,
pe care le contine. Este exprimata presiunea
osmotica, oferindu-ne relatii asupra numarului de
ioni si molecule continut in apa minerala respectiva.
Aceasta valoare imreuna cu cifra mineralizarii totale,
ne permite sa apreciem modul de administrare al
apei minerale, respectiv cura interna ( crenoterapie)
sau cura externa ( baie generala sau partiala) . Ca
termen de comparatie folosim valoarea serului
fiziologic exprimata prin cifra de 325 mmoli.
 Astfel :
 apele minerale a carei mineralizare este ≈ 325 , le corespunde
o mineralizare de 8 – 10 gr.% ( ape izotone)

 apele sub aceasta valoare, le corespunde o mineralizarede 1 -8

gr. % ( ape hipotone)

 apele cu valoare ce depaseste 325 mmoli, le corespunde o

gama larga de concentratii ( ape hipertone)

Este de semnalat ca limita concentratiei permise pentru

folosirea apelor minerale in cura interna este de 15 gr. %.
IV.
Apele oligominerale ( acratice), au mai putin de 1 g de
substanta solida/ litru .

Au efecte farmacologice si terapeutice.

Exista doua categorii:

 calde ( acratoterme)
 reci ( acratopege).

Utilizarea cea mai importanta : crenoterapia de diureza in

suferintele reno-urinare ( cresterea si ameliorarea fluxului
sanguin la nivelul zonei medulare renale)
V
Apele carbogazoase , contin cel putin 1 g CO2 liber/l; se
utilizeaza si CO2 sub forma gazoasa – mofete ( aplicatia “
uscata “ a CO2 ).

Efectele terapeutice:
 actiune marcanta vasodilatatoare periferica;
 efect hipotensor.

In afara de cura externa se poate folosi si in:

 unele suferinte digestive
 suferinte reno- urinare
Contraindicatii - orice suferinta cardio-vasculara cu risc de
decompensare.
VI.
Apele alcaline si alcalino-teroase indicate in:

 afectiunile gastroduodenale cu hiperaciditate

 efect de potentare al insulinei( diabetul simplu)

 dispepsiile gastro-intestinale

 enterocolitele cronice

Statiunile Sangeorz si Slanic Moldova.

VII.
Apele feruginoase - in climatul montan.

Exista doua forme:

 ape mixte feruginoase

 carbogazoase

Indicatii:- unele forme de anemie hipocroma.

Statiunile: Vatra Dornei, Stana de Vale, Tusnad.

VIII.

Apele arsenicale pure nu exista de regula in

natura. Se gaseste arseniul alaturi de fier in apele
carbogazoase.

Concentratia de arseniu superioara valorii de

0,2 mg/litru trebuie considerata toxica.
IX.
Apele clorurate-sodice
Clasificare:
 hipotone
 izotone
 hipertone.

Actiune:
 Primele doua se folosesc in cura interna si au ca efect :
 stimularea secretiei si motilitatii stomacului
 stimularea secretiei si peristalticii intestinului

 La nivelul mucoasei cailor aeriene superioare - efecte

hiperemiante si secretorii( sub forma inhalatorie) ( Slanic
Moldova, Govora).

 La nivelul mucoasei vaginale – actiune antiinflamatorie

 X.
Apele iodurate:

 sarate
 mixte : alcaline
sulfuroase.

Efecte:

 asupra metabolismului lipidic

 in afectiunile inflamatorii cronice ale cailor respiratorii.

Baile Govora si Bazna.
XI.
Apele sulfuroase:

 simple
 mixte: - sulfuroase,
- cloruro-sodice
- alcalino-teroase
- carbogazoase

Indicatiileterapeutice sunt numeroase, datorita faptului ca

H2S se resoarbe la nivelul mucoaselor.
 Efectele cele mai importante:

 ameliorarea reactiilor imunologice;

 stimularea corticosuprarenalei cu cresterea eliminarilor de 17
cetosteroizi;
 activarea circulatiei cutanate- in afectiuni reumatismalela:
Herculane, Pucioasa, Nicolina – Iasi.
 in ateroscleroza
 in diabet
 in afectiunile bronho-pulmonare
 in afectiunile dermatologice
 in gastro-duodenitele cronice cu hipoaciditate si hipopepsie la
Caciulata
 in colecistita cronica, colelitiaza
 influenteaza activitatea reno-urinara, la Calimanesti Caciulata
Cozia
XII.
Apele sulfatate sodice si magneziene - se folosesc in cura
externa la Baltatesti.

XIII.
Apele radioactive -radonul continut explica efectele in
afectiunile neurologice. La Felix si 1 Mai.

XIV.
Lacul helioterm de la Sovata – factor termic important
pentru bolile micului bazin.