Întrebări la examen pentru studenții anului III

Disciplina Odontoterapie

1. Ordinea examinării cavității bucale.Instrumentarul

stomatologic pentru examinarea cavității bucale.

Stomatologia terapeutica – studiaza cauzele aparitie si mecanismele de evolutie ale afectiunilor

dentare si parodontale, ale afectiunilor mucoasei bucale, diagnosticarea lor, elaborarea masurilor de
tratament si profilaxie.

Scopul examinarii clinice - stabilirea diagnosticului corect, ceea ce la randul sau este necesar
pentru a institui un tratament adecvat.
In stomatologie se aplica numeroase metode de examinare:
- Interogarea (anamneza), inspectia cavitatii bucale, termodiagnosticul, electrodiagnosticul,
examenul radiologic, variate examinari de laborator.
- Interogatoriul si procedeele de examinare obiectiva (fara aplicarea metodelor de laborator si
instrumentale) sunt cele mai importante.
- Metodele ce se bazeaza pe realizarile fizicii, chimiei, interdisciplinare, se considera drept
aauxiliare sau suplimentare, anume din cauza ca uneori diagnosticul poate fi stabilit si fara a
ajunge la ele.

1. Interogatoriul – sau anamenza constituie prima etapa a examinarii pacientului. Va incepe cu

clarificarea acuzelor pacientului (ce il deranjeaza la momentul dat), care au fost primele
semne de boala, care sunt cauzele de intetire a senzatiilor de durere, caracterul evolutiei
afectiunilor, tratamentul urmat anterior. Este important sa se clarifice prezenta noxelor
profesionale, elementele alergice.

Deseori, cauza adresarii la medic – simptomul durerii – in leziuni ale tesuturilor dentare
dure, in pulpita, periodontita, pot sa apara sub actiunea factorilor externi etc.
Alte simptome – gingivoragia, xerostomia, halena fetida, hipersalivatie, tulburari gustative
etc.
2. Examenul obiectiv – include inspectia, palpatia, percutia si o serie de manopere
suplimentare.

Consecutivitatea examenului clinic:

- Datele personale
- Examenul subiectiv: motivatia, istoricul actualei maladii, istoria vietii.
- Examenul obiectiv: cuprinde examenul exobucal si endobucal.
- Examnul exobucal – se executa prin inspectia regiunii maxilo-faciale din fata si profil, atragand
atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau lipsa asimetriei faciale, la
pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia
mentonului, marimea unghiurilor mandibulei, starea etajului inferior al fetei.
In continuare se executa palparea digitala a regiunii maxilo-faciale, atragand atentia la aparitia
durerilor in zonele articulatiei ATM, a muschilor, ganglionilor limfatici submandibulari,
evidentiind starea lor. La fel se examineaza cinematica mandibulei, pozitia si caracterul
excursiei condililor articulari prin plasarea indexului in conductul auditiv extern.
- Examenul endobucal: se executa prin inspectia cavitatii bucale in conditii de iluminare perfecta.
Pe lannga inspectie se mai aplica si palparea, percutia, sondare.

Examenul endobucal se executa intr-o anumita ordine:

- raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului
orbicular al buzelor.
- dintii
- arcadele dentare
- raportul dintre arcadele dentare
- mucoasa cavitatii bucale
- apofizele alveolare si maxilare

Instrumentarul pentru examinarea cavitatii bucale:

- Oglinda stomatologica: compusa dintr-un maner si oglinda propriu-zisa, de diferite marimi, cu
suprafata plata reflectoare sau concava(marirea imaginii). Oglinda si manerul se insurubeaza,
uneori formeaza un tot intreg. Lungimea manerului variaza intre 95 – 135 mm, iar diametrul 5-
10 mm. Cel mai des se folosesc oglinzile de 125 mm. In sectiune transversala forma manerului
poate fi prisma sau hexagonala. Dupa marimea oglinzii, exista oglinzi de 16, 18, 20, 22, 24
mm. Cele mai indicate sunt cele de 22 mm.

Asigura inspectia zonelor greu accesibile, reflecta lumina spre zone umbrite la necesitate,
deplasarea tesuturilor moi, exercitarea unei presiuni asupra partilor moi in vederea exprimarii
unei colectii supurate cand acest lucru nu se poate realiza digital.

- Sondele dentare – sunt de doua feluri – rigide si flexibile.

Sonda dentara rigida – instrument folosit la examinarea cav. bucale, avand o parte activa,
pentru a studia cele mai inaccesibile zone dentare, studiind rugozitatile smaltului, apreciind
profunzimea cavitatilor in smalt, defectele de integritate dentara.
Sondele rigide pot fi: drepte, in forma de baioneta, cu un unghi in acelasi plan, cu doua curburi
in acelasi plan, cu doua curburi in planuri diferite, sonde duble, sonda butonata.

Sondele flexibile – alcatuite dintr-un maner – portacul Miller, care are in medie o lungime de
80 mm si o grosime de 50 mm si la care se monteaza un ac din otel inoxidabil – ac Miller,
utilizate la cercetarea tavanului camerei pulpare, permeabilitaii canalului radicular etc
- Pensa dentara – instrument captator, executat din otel elastic inoxidabil, si constituit din doua
brate curbate si efilate terminal. In apropierea bratelor active ale pensei se gaseste un dispozitiv
de centrare – pivot de partea interna a unui brat si un orificiu de calibru corespunzator.
Deosebim pense -cotita cu varf neted, cotita cu varf zimtat, in forma de baioneta, in unghi obtuz
si drept.
Pensele se folosesc la manevrarea materialelor sterile, a instrumentelor mici, aplicarea
rulourilor de vata, fixarea buletelor de vata, determinarea gradului de mobilitate a dintelui etc

2. Ce informație obținem la sondare, percuție și

palpare.

Sondarea – cu sonda se prospecteaza toate depresiunile, portiunile pigmentate. Daca smaltul este
intact, sonda gliseaza liber pe suprafata dintelui, fara a se fixa in depresiunile si proeminentele de
adamantina. In caz de cavitate carioasa – sonda ramane fixata in tesut. Sondarea permite
determinarea prezentei adamantinei distruse, adancimea cavitatii carioase, comunicarea ei cu
cavitatea dentara, topografia orificiilor canalelor, prezenta pulpei in ele.

Percutia – se aplica pentru a determina starea parodontiului. Cu pensa sau cu manerul sondei se
percuteaza marginea incizala sau fata masticatorie a dintelui. Daca in periodont nu este inflamatie,
percutia este indolora. Daca in periodont este inflamatie – percutarile aplicate provoaca durere.
Distingem percutia orizontala si verticala. Percutia va incepe cu un dinte aparent sanatos.

Palparea – se aplica pentru determinarea intumescentei, induratiei, mobilitatii organelor sau

tesuturilor din cavitatea bucala. Uneori palpatia se realizeaza doar cu indicele, uneori se ia intr-un
pliu mucoasa. La fel se va incepe pe portiunea aparent intacta.

3. Care este semnificația probei termice și electrice.

Termodiagnosticul -se bazeaza pe reactia dintelui la agentii termici. In calitate de agent excitant se
foloseste eter, insa mai frecvent apa rece si apa fierbinte, care este un agent mai puternic. Cea mai
simpla metoda este irigarea dintilor cu apa din seringa. Sau aplicarea unui tampon pe suprafata
dintelui inmuiat in lichid.
Zona fara reactie – 30 grade Celsius
50-52 grade – provoaca reactia la fierbinte
17-22 grade – reactia la rece

In caz de inflamatie a pulpei, sensibilitatea creste, chiar si la devieri de 5-7 grade de temperatura
corpului.
Dintii cu pulpa necrozata nu reactioneaza la excitantii termici.

Electroodontodiagnosticul – este determinarea excitabilitatii pragale a receptorilor

nociceptivi si tactili ai pulpei dintelui in urma excitarii lor cu curent electric.
Pulpa dintilor intacti reactioneaza la curent electric de la 2 pana la 6 mkA. In cazul unor
procese patologice in dinti si tesuturile invecinate, pragul de excitabilitate a receptorilor
nervosi se modifica ca urmare a proceselor inflamatorii.
Informatia data se verifica cu electroodontometrul- OD-2M.
Astfel:

● - 60mkA – afectarea pulpei coronare

● - 100 mkA- afectarea pulpei radiculare

● - 100-200 mkA – mortificarea pulpei si implicarea in procesului inflamator

al periodontiului.
Rezultatele trebuie folosite impreuna cu alte probe clinice.

Tehnica

− electrodul active incarcat cu un material de consistenta crescuta (gel sau pasta) se plaseaza in
1/3 medie a fetei vestibulare a dintelui;

● − se poate incerca si pe dintele uscat, dar In acest caz raspunsul dureros apare mai repede
si are o intensitate mult mai mare;
● − cresterea intensitatii curentului se face treptat, de la aparitia primelor senzatii de
furnicaturi sau caldura si pana la aparitia durerii;
 ● − testarea se repeta de 2-3 ori pentru fiecare dinte, notandu-se media rezultatelor obtinute
(inclusiv dintele martor);

● − variatiile mici ale rezultatelor sunt normale, dar diferentele mari intre acestea indica un
raspuns fals-pozitiv sau fals-negativ

4. Care metode de examinare sunt de bază și

complementare.

Metode de examinare de baza:

- Interogatoriul / anamneza
- Examenul obiectiv
- Examenul subiectiv
- Palparea/percutia/ausultatia/sondare

Metode de examinare complementare:

- Examenul radiologic
- Electroodontometria
- Termodiagnosticul
- Eficienta masticatorie / examenul modelelor de studiu
- Miotonometria
- Electromiografia
- Investigarea microcurentilor in cavitatea bucala
- Gnatosonia, gnatofonia
- Examenul fotostatic
- Examenul de laborator: histologic, citologic
- Probe functionale – proba hidrofiliei tisulare, proba cu histamina
- Diagnosticul luminiscent
- Biopsia
- Examenul bacteriologic
- Cercetarea serologica
- Diagnosticul alergiei medicamentoase
- Analiza sangelui
 5. În ce ordine se completează fișa de observație –
document juridic.

Foaia de observatie a bolnavului stomatologic – forma 043/U constituie un document unde se

inregistreaza datele de identitate, rezultatele examenului efectuat si tratamentul promovat.
- Primul compartiment al foii de observatie se completeaza datele de pasaport, compartiment
completat in registratura sau cu ocazia primei vizite a bolnavului. Toate rubricile fiind
completate de medic.
- Rubrica „Diagnostic” este completata de medicul curant, dupa interogatoriu, examinare, si
realizarea metodelor suplimentare de examinare daca acestea au fost necesare
!!! Diagnosticul poate fi schimbat sau precizat, dar cu notarea obligatorie a datei efectuarii
schimbarii.
- Rubrica „Evolutia afectiunii actuale” - se noteaza manifestarile bolii, caracterul, tratamentul
aplicat si eficienta lui.
- Alt compartiment destinat intocmirii planului terapeutic. Lucru care se va face cu ocazia primei
vizite a bolnavului, ceea ce permite sa se promoveze un tratament deplin si complex.
- Compartimentul „Jurnal” se fac insemnari despre starea pacientului si rezultatele tratamentului
efectuat.

Foaia de observatie a pacientului se pastreaza 5 ani la registratura, dupa care se da la arhiva.

6. Documentele necesare în cabinetul stomatologic (forma

039-2E, 043R).
Forma 043R
Denumirea institutiei, forma, aprobarea de MS
Fisa medicala a bolnavului stomatologic
Nr fisei
data luna anul
Nume prenume, nr de identificare a pacientului,
sexul, adresa la domiciliu, virsta
Profesia
Diagnostticul
Acuze
Boli antecedente si concomitente
Evolutia bolii actuale
Date obiective,examen exterior,
Examinarea cav bucale, starea dintilor(tabel)
ocluzia, starea mucoasei bucale, gingiilor, apofizele alv. Palatul dur
Acordul informat la interventia medicala(nume, prenume, data, semnatura)
Consimtamintul subiectului pacientului pntru prelucrarea datelor cu caracter pers
privind starea de sanat.(nume prenume data semnatura)
Notarea tuturor vizitelor pacientului (cu semnarea de fiecare data a pacientului)
Forma de consemtamint ptr interventia chirurgicala de insemnare a implanturilor
dentare (nume prenume data semnatura)
Garantie ptr trat Stomatologic
Temenii de anulare a garantiei

Forma 039-2E
Zilnic de evidenta a lucrului medicului stomatolog ptr acordarea asistentei medicale
pers asigurate
Denumirea institutiei, forma aprobarea MS
Numele prenumele medicului
Tabel :
Ziua
Nr de vizite la stomatolog in caz de urgenta(inclusiv copii, in caz de urgenta, gravide,
control profilactic la maturi, primare, din ei copii, total)
Plombati dinti pe timp de: a)pulpita acuta b)periodontita acuta sau exacerbata
Dinti extrasi
Bolnavi tratati pe timp de: abces, periostita, flegmon, fractura maxilaruilui, stomatita
acuta
Activitatea profilactica: detartraj, aplicarea remediilor profilactice, sigilarea fisurilor,
obturatii dentare pe motiv de(carie, pulpita, periodontita), asanati
Unitati conventionale a volumului de munca
p.s. Copii 18 > cod contingent asigurat, nr persoane

7. Funcția și structura sulcusului gingival.

Sulcusul gingival – este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular care captuseste
marginea gingivala de la creasta acesteia pana la epiteliul jonctional.
Santul este delimitat de:
- Peretele intern – dentar
- Peretele extern – gingival
- Baza santului, conturul coronar al epiteliului jonctional.

Adancimea santului gingival, masurata clinic cu o sonda, variaza intre 1 si 3mm, in medie 1,8mm.

Lichidul santului gingival – provine in cantitati mici, continuu, din venulele corionului gingival,
situat sub epiteliul sulcusar.
Proprietatile lichidului gingival:
- Indepartarea mecanica din santul gingival al materialului fluid sau sub forma de particule
- Activeaza adeziunea insertiei epiteliale prin continutul de proteine plasmatice
- Activitatea antimicrobiana complexa prin anticorpi, factori antimicrobieni, leucocite viabile.
Lichidul gingival creste :
- `dimineata
- `masaj gingival
- `sarcina
- `alimentative
- `periaj
- `contraceptive
- `inflamatie gingivala

8. Saliva. Rolul salivei pentru țesuturile cavității bucale.Deosebirea

dintre salivă și lichidul bucal.
Lichidul bucal – alcatuit in cea mai mare parte din saliva are o compozitie complexa, in alcatuirea
sa intrand si lichidele secretate de santul gingival sau pungile parodontale, produsele rezultate din
degradarile resturilor alimentaresi din activitatea enzimatica a floeri microbiene.
Saliva – secretul glandelor salivare care se elimina din cavitatea bucala. Se distinge saliva obtinuta
din orificiile glandelor salivare, saliva mixta, lichidul bucal.
Diferenta consta in faptul ca lichidul bucal pe langa secretul salivei contine microorganisme,
produse ale activitatii vitale, epiteliu descuamat, corpi salivari (leucocite), care migreaza in
cavitatea bucala prin epiteliul santului gingival. In plus, acest lichid contine si resturi alimentare.
Cantitatea nictemerala de saliva = 1500 ml, insa nu este uniforma, depinde de o serie de factori:
varsta, excitatia nervoasa, excitantul alimentar.
Viteza salivatiei se afla in raport cu gradul de afectare a dintilor prin carie: cu cat salivatia este mai
abundenta, cu atat este mai mic gradul de afectare a dintilor prin carie.
O alta caracteristica a salivei este vascozitatea – variaza intre 1,2-2,4 unitati. S-a constatat ca la
persoanele cu vascozitate sporita a salivei, dintii sunt atacati brutal de carie.

Saliva:
- Capacitate tampon, neutralizand acizii si bazele
- Componenta: apa 99,42%; 0,58% materii organice si anorganice. Din cele anorganice sunt
prezente: sarurile de calciu, fosfate, sodiu, potasiu, fluor, bicarbonati. Cele organice: uree,
aminoacizi, enzime, amilaza, mucina, imunoglobulinele grupei A.
- Functiile salivei: functia de protectie (umectarea si tapetarea de mucina, spalarea suprafetei
dintilor, enzime cu efect bactericid, IgA); functia digestiva( formarea bolului alimentar si
deglutitia lui);

9. Modificările calitative și cantitative ale salivei în dependență de

starea generală a organismului.

- Odata cu varsta, are loc diminuarea functiilor glandelor parotide, in componenta salivei scade
cantitatea de Clor si sporeste continutul de calciu.
- In hepatocolecistite se inregistreaza hiposalivatii, bolnavii acuza xerostomie.
- In boala ulceroasa, helmintiaze, in toxicoza gravidelor, in febra aftoasa se constata
hipersalivatie.
- Starea igienica are un impact foarte mare asupra calitatii, componentei si proprietatile lichidului
bucal – duce la acumularea ionilor de Hidrogen (creste aciditatea)
- Protezele metalice pot influenta componenta cantitativa a salivei si calitativa – componenta
aliajelor metalice se dizolva in saliva, crescand concentratia anumitor ioni.

10. Microflora cavității bucale.

Componenta speciilor de flora microbiana in cavitatea bucala in conditii normale este destul de
constanta, stabila, desi cantitatea numerica de microbi cunoaste variatii de larg diapazon.
Cantitatea florei microbiene depinde de intensitatea salivatiei, de consistenta si caracterul
alimentelor si de starea igienica a cav.bucale, prezenta unor boli somatice.
Flora bucala e alcatuita din reprezentanti ai tuturor grupurilor de microorganisme: bacterii,
actinomicete, fungi, protozoare, spirochete, ricketsii, virusuri, o serie de specii anaerobe.
Cocii – 87-90% din totalul de specii. Acestia se caracterizeaza prin nivel inalt al activitatii chimice,
descompun glucide, scindeaza proteine cu formarea de H2S.
Streptococii sunt populantii principali ai cav.bucale. Majoritatea fiind anaerobi facultativi. Ei
fermenteaza glucidele dupa tipul acidului lactic si inca cativa acizi organici.
In placa bacteriana de asemenea se gaseste Staf. Epidemidis, la unii Staf.aureus.
Lactobacteriile acidolactice populeaza in anumit nr si in mod constant cav.bucala, fiind producatori
de acid lactic. De-asemenea, lactobacilii au influenta directa asupra riscului dezvoltarii cariei la
pacient.
Alte specii care se gasesc in cavitatea bucala: spirochete, trichomonade, candida albicans, fungi
levuriformi etc.
Microflora cav.bucale este destul de rezistentala actiunea factorilor microbieni, de-asemenea acestia
au rol in protectia macroorganismului impotriva microorganismelor importate din exterior. Intre
acestea aflandu-se un echilibru continuu.
Factorii de protectie importriva agentilor bacterieni:
- Nespecifici: bariera mucoasei, saliva, lizozimul, complementul, fagocitoza
- Specifici: imunoglobulinele

11. Tipurile de depuneri dentare. Cauzele ce determină

apariția lor.
Din momentul in care dintele incepe sa crupa in cavitatca orala, el se poste acoperi
cu depozite dentare, reprezentate de:
I depozite dentare
a)depozite dentare moi;
1. pelicula dobandita;
2. placa bacteria.;
3. matcria alba;
4. resturile alimentare.
b). depozite dentare dure: 1. tartrul dentar.
II In functie de gradul de consistenta:
• moi; mixte; • semidure; • dure.
III. In functie de gradul de mineralizare:
• placa- faza 0;
• depozite nemineralizate — faza I- ( fa. De acumulare si raspandire);
• depozite mineralizate — faza 2 —(fa. de tranzitie);
• depozite mineralizate — faza 3 —(faza finala de formare a tartrului dentar)
• IV. in functie de localizare: • supragingivale; • mixte; • hibridc; • subgingivale.
• V In functie de gradul de manifestare: • placa bacteriana; • depozite moi;
depozite moi cu o cantitate neinsemnata de tartru dentar; • tartru dentrar
supragingival considerabil fara distnictia santului dento-gingival; • tartru dentrar
supragingival neinsemnat cu distructia santului den-to-gingival; • tartru dentrar
supragingival pronuntat cu distructia santului dento-gingival; • tartru dentrar
subgingival pronuntat.
• VI in functie de locul de depunere: • pe dinti; • pe obturatii; • pe coroane; • pe
lucrari ortopedice fixe; • pe lucrAri mobilizabile; • pe tartru dentar.
• VII In functie de etapele de crestere a depozitelor dentare: • cresterea depozitelor
dentare din exterior; • cresterea depozitelor dentare din interior; • crestere mixta;
• crestere stabila

Pelicula dobandita - reprezinta un depozit moale, subtire, constituit din

glicoproteine de origine salivara, ce se absoare selectiv si din cristalele de
hidroxiapatita, de la suprafata dintilor. Acest depozit acelular, amorf, insolubil,
translucid si omogen este aderent la suprafetele dentare
Biofilm natural – comunitati microbiene aderente la un substrat cu anumite proprietati
structurale si functionale. Structural un biofilm este alcatuit din bacterii atasate si aderente la
substrat, cu legaturi complexe intre ele si continute intr-o matrice polimerica elaborata de ele insele.

Etapele formarii placii bacteriene: formarea peliculei (o ora de la spalarea dintilor) – aderenta si
atasarea bacteriilor – multiplicarea bacteriana / formarea matricei

Clasificarea placii bacteriene:

- Supragingivala: este localizata pe suprafetele dentare vestibulo-orale, aproximale si in fosetele
suprafetele ocluzale. Flora dominanta fiind aeroba si gram-pozitiva. Este implicata in
patogenia proceselor carioase.
- Subgingivala: localizata sub marginea gingivala libera. Flora microbiana fiind anaeroba,
alcatuita din Gr-. Este implicata in patogenia bolilor parodontale.

Tartrul: complex organo-mineral aderent de suprafata dentara sau alte structuri solide orale, lucrari
protetice, aparate ortodontice. Tartrul se formeaza prin mineralizarea placii bacteriene.
Tartrul determina un contact intim la tesuturi. In dependenta de pozitia lui, deosebim:
- Tartru supragingival – depozit organo-mineral de culoare galbena
- Tartru subgingival – de culoare maroniu inchis spre negru, consistenta crescuta dens, greu de
dislocat.

12. Componența și mecanismul de formare a tartrului supra- și

subgingival.

Componenta tartrului supragingival:

- Fosfat de calciu
- Carbonat de calciu
- Fosfat de magneziu
- Hidroxiapatita
- Fosfat octocalcic
- Brusita

Componenta tartrului subgingival:

- Raport calciu – fosfor mai mare
- Continut crescut de sodiu, in rest componenta minerala e aceiasi.

Continutul organic al tartrului: componente proteice (6-8%), lipide 0,2%, carbohidrati (2-9%).

Formarea tartrului:
Tatrul se depune de la varste tinere, primul care apare fiind cel supragingival si are o incidenta
legata de varsta. Tartrul subgingival apare la 9 ani si poate fi intalnit in 100% dupa 40 de ani.
Tartrul se formeaza pe structurile placii dentare preexistente, care sufera un proces de mineralizare.
Acesta incepe din prima zi de depunere a placii bacteriene , chiar din primele 4-8 ore si reprezinta
40 % dupa doua zile si realizeaza calcificarea de 60% dupa 12 zile.
Placa bacteriana are capacitatea de a absorbi calciul de 20 de ori mai mult decat in saliva.
Dupa 4-6 luni de la initierea procesului, se obtine un nivel maxim de acumulare de tartru, dupa care
formarea acestuia regreseaza, fiind impiedicata de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarile
tesuturilor moi.
Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:
- Atasarea prin intermediul unei pelicule organice
- Unirea intre cristalele anorganice din tartru de structura dintelui.
 13. Caria dentară.Etiologie. Metode de diagnostic ale cariei
dentare.

Caria dentara: proces patologic ce se manifesta dupa eruptia dintilor, in cadrul caruia are loc
demineralizarea si ramolismentul tesuturilor dure ale dintelui cu formarea ulterioara de defect
cavitar.
Caria dentara- proces patologic infectios ce se manifesta dupa eruptia dintilor, ce este insotit de
demineralizarea si ramolirea tesutului dentinar dur cu formarea ulterioara a unei cav. defecte.
Etiologia:
1.Teorii endogene:
Organotropa(Leimgruber), Odontoblastilor, Neurotrofica, Biochimica.
2.Teorii exogene:
Enzimatice (Lebor, Pincus, Gotlib), Proteolitice, Electrofizice, Fizico-chimice, Chimio-
bacteriene(Miller)
!!!Cea mai aproape de realitate- chimico-parazitara
Chimica (acidul lactic -dezintegrarea subst. anorganice)
Parazitara (bacterii acidogene ce distrug subst. organica)§
Factorii cariogeni:
1.Susceptibilitatea dintelui- structura, gradul de mineralizare a adamantinei
2. Placa bacteriana- microflora
3. Factorul alimentar (crenta de vit. A,C; Ca, fosfor, fluor, litiu, cupru)
4. Mediul bucal- saliva, lichidul bucal.
5. Continutul de fluor in apa, alimente: abuzul de Zahar si lipsa ac.grasi esentiali- ‘faguri de
miere’(matricea organica a smaltului)

Metode de diagnostic al cariei:

14. Rolul factorilor locali și generali în evoluția cariei.

Factori locali:
1. Saliva
- reducerea fluxului salivar sub 0,7-1ml/min
- reducerea factorilor antibacterieni: lizozimul, peroxidazele, imunoglobulinele, Ac
antibacterieni
- reducerea capacitatii salivare de tamponarea aciditatii (caria de biberon)
- reducerea factorilor protectori salivari- fluorul
2. Morfologia dentara retentiva si incongruenta dento-alveolara cu inghesuire
3. Calitatea tes. Dentare dure
- defecte de dezvoltare a smaltului: hipoplazii, hipomineralizarii, linia neonatala,
maturitatea posteruptica
- defecte dobindite posteruptiv ale smaltului dentinei - uzura dentara
4. Nivelul redus al igienei orale
Factori generali:
1. Predispozitia gazdei
2. Virsta sexului (fetele mai predispuse)
3. Factori socio-economici defavorabili cu: diete cariogene(ex:aport proteic scazut),
igiena orala derusa, fluorizari reduse, lipsa surselor financiare.
4. Boli generale: SIDA, diabet, sindrum Sjogren, tulb. nervoase/psihice
Diagnosticul cariei dentare
Diagnosticul cariei dentare presupune:

→ Precizarea existenței cariilor = detectarea cariei

→ Topografia (localizarea)

→ Dimensiunea și extinderea

→ Prezența complicațiilor precum pulpite, parodontite apicale, gangrenă/

Cum se poate pune în evidență o carie dentară?

I. Examen clinic
Are valoare limitată pentru depistarea cariilor proximale.

Inspecție
 ▪ Inspecția se realizează după o uscare prelungită pentru că pot exista demineralizări ascunse de
fluidul salivar
▪ La inspecție se pot observa:
▪ Modificări de culoare ale smalțului
▪ Cavități la nivelul smalțului și care pot interesa și dentina
Palparea se realizează cu sonda.

Sondarea. Trebuie efectuată cu multă grijă şi atenţie pentru a exclude la senzaţii inutile. Sonda
se reţine în cariile fisurale, pătrunzând uşor în dentina ramolită. De aceea se recomandă la început
îndepărtarea detritusului şi dentinei ramolite cu excavatorul, pentru aprecierea profunzimii cavităţii etc.
Percuţia. Percuţia în sens vertical şi orizontal sunt negative. Numai în cazul cariilor aproximale
complicate cu un proces inflamator al parodonţiului marginal, poate fi sensibilă percuţia în sens orizontal.
Metoda de uscare a suprafeţei dentare permite vizualizarea petei carioase, care are o suprafaţă
fară luciu, mată.
Semnulfirului de mătase se utilizează pentru diagnosticarea cariei suprafeţelor aproximale. Flosa
din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.

II. Metode radiologice

Examenul radiologic. Permite de a depista şi aprecia profunzimea defectului carios, relaţia sa cu
camera pulpară, starea rădăcinii dintelui. Caria apare ca o zonă de transparenţă cu contururi
iregulare în regiunea coroanei dentare.
Pot evidenția carii proximale care nu se văd și nu sunt evidențiabile clinic.
Se pot indica:

a. Radiografia bitewing
▪ Cuprinde ambele arcade dentare
b. Radiografia periapicală
▪ Se indică când pacientul are leziuni carioase profunde și vrem să vedem dacă există proces
periapical sau pulpită (?)
c. Alte metode radiologice
● Radiografia panoramică: nu se prea folosește pentru că apar suprapuneri (dinții frontali
sunt acoperiți de aerul din cavitatea orală -> la nivel incizal apare radiotransparență)
● CBCT : nu se indică datorită dozei mari de radiații
Metode radiologice

▪ Radiografia convențională , pe film

▪ Radiografia digitală
- Nu oferă avantaj față de radiografia convențională pe film;
 - Sensibilitatea în detectarea cariilor pentru radiografia digitală nu e mai bună decât pentru
radiografia convențională , rezoluția imaginiii digitale fiind influențate de rezoluția
senzorului digital și a monitorului;
⇨ Metoda substracției: presupune realizarea a 2 radiografii la un interval de timp,
după care se suprapun imaginile. Prin sumarea celor 2 imagini o leziuni carioasă
devine mult mai evidentă.
⇨ Metoda enhancement filter (filtru pentru ameliorarea/amplificarea img)

III. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare

1. Metode care utilizează lumina vizibilă
▪ Transiluminarea cu fibră optică și digital
▪ Fluorescența cu lumină vizibilă
2. Metode cu laser: Diagnodent (laser-fluorescență)
3. Metode care utilizează curentul electric
▪ Măsurarea conductanței electrice
▪ Măsurarea impedanței electrice

Transiluminarea (diafanoscopia)
Definiție: reprezintă trecerea unui fascicul luminous puternic prin țesuturile dentare.
Ne ajută doar în cazul cariilor proximale localizate la nivelul dinților frontali care au o
grosime mai mică.
Pentru cariile proximale localizate la nivelul dinților laterali se preferă radiografia bitewing.
Indicație: carii proximale ale dinților frontali.
Avantaje: non invazivă, neiradiantă.

Diagnodent – laser fluorescența

Se foloseșe o sondă cu laser care se proiectează la nivelul suprafeței dentare. Se
înregistrează un semnal care e specific țesuturilor sănătoase și un alt semnal pentru țesuturile
afectate de caria dentară.

Metode care utilizează curentul electric

Măsurarea conductanței electrice
Un gel care transmite curentul se aplică pe dinte. Există o sondă care se plasează pe acest
gel. Substanța sănătoasă transmite un alt semnal față de țesutul demineralizat, transmiterea fiind
diminuată în cazul demineralizărilor .Prin înregistrarea semnalului se formează diferite curbe.
 Măsurarea impedanței electrice

CONCLUZII
Caria dentară poate fi diagnosticată prin:
● Examen clinic: inspecție, palpare
● Radiografie
● Transiluminare
● Fluorescență
● Diagnodent
● Metode electrice
● OCT

15. Clasificarea
cariei (Lukomski, M.Gafar,
C.Andreescu,OMS)

Dupa OMS:
Carie dentara k.02
K.02.0 1. Caria adamantinei (Incipienta)
K.02.1 2. Caria dentinei
K.02.2 3. Caria cementului
K.02.3 4. Carie dentara sensibilizata(stationata)
K.02.4 5. Odontoclazie, Melanodontie infantila, Melanodontoclazie
K.02.8 6. Alte carii dentare precizate
K.02.9 7. Carii dentare neprecizate

Dupa topografie (Lukomski)

Stadiu de macula : cretoasa( carie acuta). pigmentata(cronica)
Carie superficiala(a smaltului) - acuta, cronica
 Carie de adincime medie (a dentinei)- acuta, cronica
Carie profunda(a dentinei parapulpare)- acuta, cronica

Dupa forma anatomo-clinica (Gafar si Andreescu )

In raport cu zonele in care sunt localizare
1. Carii in santuri si gropite
2. Carii aproximale: la niv, dintilor frontali, la niv dintilor mol/premol.
3. Carii cervicale
- Dupa evolutie:
1. Cu evolutie rapida(carii umede)
2 cu evolutie lenta(carii uscate)
3. Stationare
3. Dupa profunzime
1. Superficiala, 2. De adincime medie, 3. Profunde
4. Dupa antrenarea/ neantrenarea cam.pulpare
1. Carii simple, unde cam. Pulpara nu e afectata
2. Carii penetrante, unde cam. pulp. Se deschide odata cu indepartarea dentinei
alterate din procesul carios.
5. Dupa gradul de afectare a pulpei dentare
1. Carii simple(fara semne de inflam.pulpara)
2. Carii complicate cu: hiperemie preinflam., pulpite(acute, cronice), gangrena
pulpara simpla, parodontite apicale(acute, cronice)
6. Dupa posibilitate terapeutica (gradul 1,2,3)

16. Indicii principali de apreciere a gradului de afectare a

dinților prin carie.
1. Conform OMS, pentru aprecierea indicelui de afectare a dintilor prin carie se folosesc trei
indici principali: gradul de raspandire a afectiunii, intensitate leziunii dintilor prin carie,
sporirea intensitatii sau morbiditatea.
Principalii indicatori utilizaţi în evaluarea morbidităţii specifice unei anumite boli în cadrul unui
eşantion populaţional studiat, sunt prevalenţa şi incidenţa afecţiunii.
Prevalenţa unei boli se referă la numărul de cazuri de boală existente într-o populaţie la un
moment dat. Prevalenţa este un instrument util în efectuarea studiilor epidemiologice descriptive
(care descriu caracteristicile bolii din punct de vedere geografic, temporal şi în raport de sex, vârstă,
statut socio-economic, etc). sau analitice (care îşi propun să stabilească corelaţii de tip cauzal cu
anumiţi factori, consideraţi de risc pentru boala respectivă). Majoritatea studiilor epidemiologice
asupra cariei dentare sunt anchete transversale (de prevalenţă). Dezavantajul acestor studii este
acela că descriu boala doar la un anumit moment dat şi nu oferă date despre schibările survenite de-
a lungul timpului.
Incidenţa unei boli reprezintă numărul de cazuri noi apărute într-un grup populaţional, într-
un anumit interval de timp, de obicei într-un an. Acest indicator este furnizat de studiile
longitudinale. Caria dentară, fiind o boală cronică, incidenţa şi prevalenţa sunt diferite.

17. Indicele de intensitate. Gradațiile pentru estimarea

intensității cariei după OMS.
Gradul de raspandire a cariei: se determina prin procentul de persoane care au avut dintii cariati,
plombati sau extirpati. Indicele de intensitate a leziunii este alcatuit din nr mediu de dinti afectati
de carie si complicatiile acestora (C), plombati (P) si extirpati (E). Suma totala a acestor dinti e
desemnata ca indice CPE.
La copii se calculeaza indicele dat pana la substituirea totala a dintilor deciduali:
CPE+cp, unde c = carie a dintilor deciduali, p – plomba dintilor deciduali. Dinti deciduali extrasi
nu se iau in consideratie.
Pentru a obtine valori mai corecte, se calculeaza indicele CPE la acelasi individ la 1, 3, 5 ani.

OMS propune cinci gradatii (nivele) pentru estimarea intensitatii cariei dentare in functie de
indicele CPE pentru varsta de 12 ani:
- Cea mai joasa – 0-1,1
- Joasa – 1,2-2,6
- Medie – 2,7- 4,4
- Inalta – 4,5-6,5
- Foarte inalta >6,6
 Indicatorii de intensitate ai cariei dentare – oferă informaţii asupra intensităţii de
afectare prin carie dentară a subiecţilor investigaţi. Unitatea statistică este dintele
afectat de leziune carioasă.
Cei mai importanţi indicatori din această categorie sunt indicele DMFT (CAO) şi
indicele de intensitate a cariei dentare.

Indicele DMFT (CAO) exprimă numărul de dinţi cariaţi (C), absenţi (A) şi obturaţi
(O) pentru un subiect examinat. Ca urmare, pentru calculul acestui indice trebuie să
se înregistreze, cu ocazia anchetei de morbiditate oro-dentară, numărul de dinţi
afectaţi de boala carioasă, absenţi şi obturaţi pentru fiecare persoană în parte.

Indicele de intensitate a cariei dentare raportează numărul de dinţi DMFT (CAO) la

numărul de subiecţi bolnavi de carie dentară, reflectând astfel gradul mediu de
afectare a subiecţilor investigaţi.

Formula de calcul pentru acest indice este următoarea:

Indicii DMF-T si DMF-S (CAO-D şi CAO-S) descriu prevalenta cariei dentare pe dinti
(CAO-D) si pe suprafete dentare (CAO-S), fiind alcãtuiti fiecare din trei componente:
- cariat (C);
- absent de cauzã carioasã (A);
- obturat (O).
Acesti indici reprezintã metoda conventionalã de estimare a gradului de afectare prin
existenta procesului carios într-un grup populational.
Se calculeazã prin insumarea celor trei componente, atât pe dintii permanenti (excluzând
molarii de minte), cât si pe dintii temporari (cao-s si cao-d), reprezentând:
● câti dinti/suprafete dentare prezintã leziuni carioase? (cariile incipiente nu sunt
incluse);
● câti dinti/suprafete dentare sunt absente ca urmare a extractiei cauzate de procesul
carios?
● câti dinti/suprafete dentare prezintã restaurãri?

18. Tabloul clinic, diagnosticul, diagnosticul diferențial al cariei

în stadiul de maculă.

Stadiul de macula – sau demineralizarea carioasa, se deceleaza cu ocazia inspectiei prin faptul ca e
modificata culoarea normala a smaltului pe o anumita portiune, delimitata, si prin aparitia unor
macule mate, alburii, brune-deschise sau brune-inchise sau chiar a unei macule cu nuante negre.
- Debuteaza prin pierderea luciului natural al smaltului pe o portiune restransa
- De obicei, se inregistreaza in regiunea coletului, suprafata de infectare fiind minima, insa
treptat se extinde si poate antrena o portiune mare de regiuni peri-cervicale. Apoi toata macula
sau o parte din ea isi modifica nuanta.
- Modificarea culorii are loc din cauza sporirii dimensiunilor microspatiilor si patrunderii
materiilor colorante de natura organica.

- Prima faza – macula cretoasa, se transforma in carie superficiala din cauza tulburarii integritatii
stratului superficial, sau in macula pigmentara, de pe urma incetinirii procesului de stabilizare.
(temporara)

- Evolueaza asimptomatic, poate fi depistata doar un urma examenului clinic

- Semne: devine vizibila dupa uscarea suprafetei dintelui cu un jet de aer – suprafata fara luciu;

- La colorarea cu albastru de metilen – colorarea maculei

- Diferentierea cu macula in hipoplazie – afectarea simetrica a dintilor omonimi, ceea ce se

explica prin simultaneitatea formarii lor;

- In fluoroza – exista macule multiple, albe si brune, cu limite estompate, situate pe suprafata
tuturor grupurilor de dinti. In caz de continut sporit de fluor, smaltul intreg capata o culoare
bruna. De-asemenea, in caz de fluoroza, este caracteristica leziunea endemica/regionala.

- Diagnosticul – examenul clinic, transiluminare, badijonarea suprafetei dentare;

19. Tabloul clinic, diagnosticul, diagnosticul diferențial al cariei

superficiale.

Apare la nivelul maculei albe sau pigmentare de pe urma modificarilor distructive din adamantina
dentara. Este caractersitica aparitia unor dureri pasagere, mai ales de la excitantii chimici – dulce,
sarat, acru.
E posibila aparitia unei dureri pasagere de la actiunea unor excitanti termici.
La examinare se constata un defect duperficial, care se determina dupa prezenta senzatiei de
denivelare in timpul sondarii. Deseori, aceasta denivelare se constata in centrul unei macule
albe/pigmentate extinse.
! In caz de dificultate de stabilire a diagnosticului in cazul localizarii cariei in zona santurilor
naturale ale dintelui, se recomanda examen repetat la fiece 3-6 luni si observarea in dinamica.
- Caria superficiala va fi diferentiata de hipoplazie, de eroziunile tesuturilor dure, si de defectul
cuneiform. In hipoplazie – suprafata adamantinei este neteda, neramolita, defectele sunt
localizate la diferite nivele ale dintilor simetrici si nu pe zonele de electie ale cariei.
- In caz de eroziunea tesuturilor dure – acestea au un aspect caliciform, fundul este neted, lucitor.
Afecteaza mai frecvent coletele dentare. Insotita de hiperestezie fata de excitantii mecanici,
chimici, termici. In anamneza deseori se constata consumul de sucuri, fructe, bucate acide.
- Defectul cuneiform – se localizeaza exclusiv pe coletul dentar, are peretii duri si o forma
caracteristica a defectului. Evolutia de obicei este asimptomatica.
- Diagnostic – examen clinic, badijonarea suprafetei dentare cu coloranti, transiluminare,
radiologic.

20. Tabloul clinic, diagnosticul, diagnosticul diferențial al cariei

medii.

In aceasta forma de carie, integritatea jonctiunii amelo-dentinare este distrusa, insa de-asupra
camerei pulpare se pastreaza un strat destul de gros de dentina intacta.
Bolnavul poate sa nu prezinte acuze, insa uneori pot sa apara la ei senzatii dolore efemere, care trec
imediat dupa suspendarea actiunii excitantilor.
Examenul dintelui releva o cavitate carioasa nu prea adanca, umpluta cu dentina pigmentata si
ramolita, ceea ce se determina prin sondare. Pe fata masticatorie aceasta cavitate se determina prin
sondare.
Prepararea cavitatii nu produce dureri, insa in unele cazuri, mai ales de manopere in regiunea
peretilor – conduc la declansarea durerilor. Pulpa reactioneaza la un curent de 2-6 mcA.
- Diagnosticul diferential se face cu: defectul cuneiform, eroziuni, caria profunca, periodontita
cronica.
- Defectul cuneiform si eroziuni = aceleasi caracteristici de diferentiere ca si in cazul cariei
superficiale.
- Caria profunda =se deosebeste prin lipsa de acuzelui din partea pacientului si examenul
obiectiv.
- Similitudinea cu periodontita cronica consta in lipsa senzatiilor dolore in prezenta cavitatii
carioase. Diferenta – in cadrul prepararii in carie apare senzatia de durere, iar in prepararea
periodontitei reactia dolora lipseste. (+ electrodontometria, radiografia difera)

21. Tabloul clinic, diagnosticul, diagnosticul diferențial al cariei

profunde.

In aceast forma a cariei exista deja modificari importante in dentina, ceea ce conditioneaza acuzele.
Pacientii acuza dureri pasagere, ce trec imediat o data cu inlaturarea excitantului. Examenul releva o
cavitate carioasa profunda, umpluta cu dentina ramolita. Deseori marginile smaltului sunt
subminate.
Sondarea fundului cavitatii carioase este dureroasa, pot aparea semne de pulpita: durere sacaitoare
in dinte, discomfort. Pulpa de obicei reactioneaza la 2-6 mcA. Procesul capata o evolutie cronica.
Diagnosticul diferential se va face cu: caria medie, pulpita acuta de focar si cronica fibroasa.
- Caria profunda difera de cea medie prin acuzele mai pronuntate, dureri de la toate felurile de
excitanti.
- Caria profunda se distinge de pulpita acuta de focar si cea cronica fibroasa, dupa caracterul si
durata durerilor de la excintantii externi. In pulpita durerea e paroxistica, de durata mai mare,
precum si uneori pot sa apara spontan, in lipsa unor excitanti externi.

22. Metodele de bază și complementare în diagnosticul

cariei dentare.
Diagnosticul cariei dentare
Diagnosticul cariei dentare presupune:

→ Precizarea existenței cariilor = detectarea cariei

→ Topografia (localizarea)

→ Dimensiunea și extinderea

→ Prezența complicațiilor precum pulpite, parodontite apicale, gangrenă/

Cum se poate pune în evidență o carie dentară?

IV. Examen clinic
Are valoare limitată pentru depistarea cariilor proximale.

Inspecție

▪ Inspecția se realizează după o uscare prelungită pentru că pot exista demineralizări ascunse de
fluidul salivar
▪ La inspecție se pot observa:
▪ Modificări de culoare ale smalțului
▪ Cavități la nivelul smalțului și care pot interesa și dentina
Palparea se realizează cu sonda.
 Sondarea. Trebuie efectuată cu multă grijă şi atenţie pentru a exclude la senzaţii inutile. Sonda
se reţine în cariile fisurale, pătrunzând uşor în dentina ramolită. De aceea se recomandă la început
îndepărtarea detritusului şi dentinei ramolite cu excavatorul, pentru aprecierea profunzimii cavităţii etc.
Percuţia. Percuţia în sens vertical şi orizontal sunt negative. Numai în cazul cariilor aproximale
complicate cu un proces inflamator al parodonţiului marginal, poate fi sensibilă percuţia în sens orizontal.
Metoda de uscare a suprafeţei dentare permite vizualizarea petei carioase, care are o suprafaţă
fară luciu, mată.
Semnulfirului de mătase se utilizează pentru diagnosticarea cariei suprafeţelor aproximale. Flosa
din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.

III. Metode radiologice

Examenul radiologic. Permite de a depista şi aprecia profunzimea defectului carios, relaţia sa cu
camera pulpară, starea rădăcinii dintelui. Caria apare ca o zonă de transparenţă cu contururi
iregulare în regiunea coroanei dentare.
Pot evidenția carii proximale care nu se văd și nu sunt evidențiabile clinic.
Se pot indica:

d. Radiografia bitewing
▪ Cuprinde ambele arcade dentare
c. Radiografia periapicală
▪ Se indică când pacientul are leziuni carioase profunde și vrem să vedem dacă există proces
periapical sau pulpită (?)
e. Alte metode radiologice
● Radiografia panoramică: nu se prea folosește pentru că apar suprapuneri (dinții frontali
sunt acoperiți de aerul din cavitatea orală -> la nivel incizal apare radiotransparență)
● CBCT : nu se indică datorită dozei mari de radiații
Metode radiologice

▪ Radiografia convențională , pe film

▪ Radiografia digitală
- Nu oferă avantaj față de radiografia convențională pe film;
- Sensibilitatea în detectarea cariilor pentru radiografia digitală nu e mai bună decât pentru
radiografia convențională , rezoluția imaginiii digitale fiind influențate de rezoluția
senzorului digital și a monitorului;
⇨ Metoda substracției: presupune realizarea a 2 radiografii la un interval de timp,
după care se suprapun imaginile. Prin sumarea celor 2 imagini o leziuni carioasă
devine mult mai evidentă.
⇨ Metoda enhancement filter (filtru pentru ameliorarea/amplificarea img)
 V. Alte metode de diagnostic a cariilor dentare
4. Metode care utilizează lumina vizibilă
▪ Transiluminarea cu fibră optică și digital
▪ Fluorescența cu lumină vizibilă
5. Metode cu laser: Diagnodent (laser-fluorescență)
6. Metode care utilizează curentul electric
▪ Măsurarea conductanței electrice
▪ Măsurarea impedanței electrice

Transiluminarea (diafanoscopia)
Definiție: reprezintă trecerea unui fascicul luminous puternic prin țesuturile dentare.
Ne ajută doar în cazul cariilor proximale localizate la nivelul dinților frontali care au o
grosime mai mică.
Pentru cariile proximale localizate la nivelul dinților laterali se preferă radiografia bitewing.
Indicație: carii proximale ale dinților frontali.
Avantaje: non invazivă, neiradiantă.

Diagnodent – laser fluorescența

Se foloseșe o sondă cu laser care se proiectează la nivelul suprafeței dentare. Se
înregistrează un semnal care e specific țesuturilor sănătoase și un alt semnal pentru țesuturile
afectate de caria dentară.

Metode care utilizează curentul electric

Măsurarea conductanței electrice
Un gel care transmite curentul se aplică pe dinte. Există o sondă care se plasează pe acest
gel. Substanța sănătoasă transmite un alt semnal față de țesutul demineralizat, transmiterea fiind
diminuată în cazul demineralizărilor .Prin înregistrarea semnalului se formează diferite curbe.
Măsurarea impedanței electrice

CONCLUZII
Caria dentară poate fi diagnosticată prin:
● Examen clinic: inspecție, palpare
● Radiografie
● Transiluminare
● Fluorescență
 ● Diagnodent
● Metode electrice
● OCT

23. Smalțul.Semnificația fiziologică.

Tesut ce acopera coroana dintelui si este cel mai dur din organism. Pe fata ocluzala grosimea este de
1,5-1,7 mm. Pe fetele laterale e mult mai fin, si revine la zero in apropierea coletului.
Unitatea morfo-structurala a smaltului o constituie prisma de smalt – 4-6 mcm. Lungimea fiecarei
prisme este identica cu grosimea stratului de smalt. Prismele smaltiene se incurubeaza in forma de
S, de pe urma acestui fapt se observa o densitate optica neuniforma. Prisma are o striatie
transversala, care reflecta ritmul nectemeral de depunere a sarurilor minerale.

Acopera intreaga suprafata a coroanei dentare anatomice terminându-se la colet si se sprijina pe

dentina subiacenta.
Are grosimi variabile astfel:
- la nivelul cuspizilor M este de 2,6 mm
- la nivelul cuspizilor PM este de 2,3 mm
- la nivelul marginilor incizale ale I de 2 mm
- la nivelul coletului I lat. de 0,2 mm
Deci se poate vedea ca grosimea cea mai mare se afla la nivelul suprafetelor care participa in
procesul de masticatie si ea descreste spre colet unde se termina sub
forma unei muchii inguste care acopera pe o distanta de 2-3 mm cementul radicular, realizand ceea
ce se numeste jonctiunea smalt-cement.

Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei variante clinice :

a. cementul , care embriologic se formează mai târziu, acoperă smalţul- 60-65%;
b. smalţul se întâlneşte cu cementul- 30%
c. între cele două componente rămâne un spaţiu liber, în care dentina rămâne expusă factorilor din
mediul bucal - 5-10%, (situatie nefavorabila ea fiind o zona de minima rezistenta pt. agentii
cariogeni deoarece dentina fiind mai slab mineralizata agentii cariogeni care actioneaza direct pot
declansa producerea cariilor de colet mult mai repede. De asemenea prin actiunea factorilor
cariogeni pot aparea fenomene de hiperestezie dentinara, caracterizata prin aparitia durerilor la
atingerea zonei cu alimente, in timpul actului masticator sau in timpul periajului.

2. Caracterele fizice ale smaltului

a) duritatea sa accentuată (cel mai dur ţesut osos din organism), realizată prin gradul mare de
mineralizare. Duritatea sa variază în funcţie de zonă şi de dinte, fiind în general mai mare în
locurile cu solicitare funcţională mai intensă, locuri unde poate să atingă gradaţia 8 de duritate pe
scara Mohr.
Cel mai scăzut grad de duritate al smalţului este 5 şi se găseşte în zonele de solicitare minimă şi
anume pe feţele proximale coronare, în special spre colet.
• casant când nu este susţinut de dentina subiacentă,
• puţin rezistent la acţiunea acizilor
• neted si translucid
-transluciditatea depinde de:
- gradul diferit de mineralizare
- grad de omogenitate a smaltului

b) culoarea variaza de la alb-galbui la albastru- cenusiu, in raport cu:

- grosimea,
- structura arhitectonica a prismelor care il alcatuiesc,
- compozitia chimica,
- gradul de mineralizare astfel:
1. o mineralizare mai mare produce o culoare albă a smalţului,
2. o mineralizare mai redusă determină virarea culorii sale spre alb-albăstrui.
3. procesul de îmbătrânire însoţit de modificări de mineralizare şi deci, de reducere a proceselor
funcţionale, culoarea devine cenuşie.
- la nivelul coletului, datorita grosimii reduse, smaltul are o culoare galbuie
sau galben intens, datorita transparentei dentinei subiacente.
Importanţă clinică respectării principiului fizionomic, când se reface morfologia coronară, în
odontoterapia în protetică.

3. Componenta anorganica a smaltului

Substanţele minerale
- 90% din substantele minerale ale smaltului sunt formate din fosfati de calciu, majoritatea
prezentandu-se sub forma de hidroxiapatita, Ca10 (PO4)6 (OH)2, iar o mica parte sub forma unor
cristale hibride rezultate din înlocuirea radicalului hidroxil cu alţi ioni: fluor, clor, strontiu sau
plumb: fluorapatita, Ca10 (PO4)6 (F2OH)2 , clorapatită Ca10 (PO4)6 (ClOH)2 , Ca10 (PO4)6(StOH)2 ,
Ca10 (PO4)6 (PbOH)2 .
Radicalii fosfat pot fi substituiti de radicali de arseniat, vanadiat, silicat, sulfat sau carbonat.
- restul de 10% se gasesc sub forma de: carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorura de Ca.
Ionii minerali care intra in compozitia smaltului
Constituienti majori:
Ca 33,6% - 39,4%
P 16,1- 18%
La dintii permanenti raportul dintre ele fiind de 2/1.
CO2 1,95%- 3,66%
Na 0,25 –0,56%
Cl 0,19% - 0,3%
K 0,05% - 0,3%
Constituienti minori :
Fluor Zinc Wolfram
Mangan Cobalt Seleniu
Paladiu Fier Cupru
Vanadiu Brom Siliciu
Zinc Strontiu Cadmiu
Titan Staniu Aur
Plumb Litiu Zirconiu
Argint Mercur Bariu
Plutoniu Crom Nichel
Toate componentele minerale provin din:
- alimentaţie,
- poluarea aerului şi apei,
 - diverse accidente.
Aceste oligoelemente participă la reducerea incidenţei cariilor prin modificarea dimensiunilor şi
formei cristalelor de apatită.
Distribuţia acestor elemente în smalţ este diferită, astfel:
a. Stronţiu şi cuprul au o distribuţie omogenă
b. Fe, Zn, Pb, Fl, St, Cl descresc cantitativ de la suprafaţa smalţului spre profunzime
c. Carbonatii, Mg, Na, Si, Mn, Ag, Al, au o concentraţie mai scăzută la suprafaţa smalţului;
Un cristal de hidroxiapatită este alcătuit din 2500 unităţi structurale cristaline
elementare. În smalţul complet mineralizat, cristalele au o formă hexagonală.
Volumul cristalelor de hidroxiapatită din smalţ este de cca 200 ori mai mare decât
al celor din dentină. Cristalele de hidroxiapatită, atât din smalţ cât şi din dentină, prezintă striaţii
fine, dispuse paralel sau într-un unghi de 60 grade cu axul lung al cristalului.
Fiecare cristal hexagonal de hidroxiapatită este subîmpărţit în 3 coloane rombice, care reprezintă, la
rândul lor, câte o unitate structurală cristalină elementară.

4. Prisma de smalt
Prisma de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de hidroxiapatita
- fiecare prismă fiind alcătuită din patru ameloblaste,
- numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
- variaza în funcţie de volumul coroanei.
Pismele de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la suprafaţa
dintelui.Diametrul lor :
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
Prismele de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică, care se numeşte teaca
prismei care intervine în mecanismele de elasticitate şi de difuziune ale smalţului, conferind astfel
caracteristicile esenţiale ale sale, duritatea şi difuziunea soluţiilor.
Între pereţii prismelor de smalţ nu există o ataşare intimă, astfel că apar spaţii in care se gaseste
substanţa interprismatică.
Pe o secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane poliedrice orientate diferit de la
o zonă la alta: la suprafaţa liberă a dintelui ele sunt paralele cu axul lung al
dintelui, apoi se înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-cement ajung
perpendiculare pe axul lung al dintelui
Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
Traiectul prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate. Aceste sinuozităţi
interesează grupe de 5-7 prisme Þ Secţionarea longitudinală a unui dinte să taie prismele după
planuri diferite ceea ce determină apariţia unui fenomen optic, descris sub numele de striile lui
Hunter- Schreger. Aceste striuri apar sub forma unor benzi
clare şi benzi întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund prismelor care au fost
secţionate pe o lungime mai mare.Benzile întunecate numite diazonii corespund prismelor care au
fost secţionate pe o lungime mai mică, efectul optic fiind produs de paralelismul mai mic, respectiv
mai mare dintre prismele de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
Din punct de vedere clinic importanţa acestor benzi rezidă în aceea că accesibilitatea acizilor este
diferită în funcţie de orientarea prismelor, astfel încât, studiile histochimice au arătat că parazonele
sunt mai rezistente la atacul acid.
La nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui smalţ noduros,
structură care măreşte rezistenţa smalţului.
Pe traiectul lor prismele prezintă 2 feluri de strii:
1. Striile transversale
2. Striile paralele ale lui Retzius sau liniile de creştere.
5. Formatiuni particulare ale smaltului cu continut crescut de substanta organica
Substanţa organică se găseşte în cantitate mai mare şi într-o serie de formaţiuni particulare ale
smalţului numite lamele, smocuri şi fusuri.
Lamelele
- sunt formaţiuni lineare care străbat smalţul pe toată lungimea lui, mergând până la joncţiunea
smalţ-dentină.
- sunt alcătuite din substanţă organică slab mineralizată
- sunt localizate frecvent în gropiţele ocluzale ale M şi PM şi în smalţul din regiunea cervicală a
tuturor dinţilor.
- in funcţie de originea lor lamelele pot fi:
- adevărate - se formează în fazele terminale ale amelogenezei, datorită tensiunilor care apar în
cursul mineralizării
- false - apar după erupţia dinţilor şi materialul lor organic se poate mineraliza.
- Lamelele sunt considerate leziunile cicatriceale ale smalţului
Smocurile smalţului
- sunt formaţiuni organice slab mineralizate cu aspect de smocuri de iarbă
- se prezintă sub forma unor mănunchiuri de lamele ramificate şi ondulate, care încep de la limita
smalţ-dentină şi merg aprox. pe 1/3 din grosimea smalţului spre suprafaţă.
- au rolul de amortizare de şocuri datorită elasticităţii şi ajută la nutriţia smalţului.
Fusurile smalţului
- sunt zone cu deficit de mineralizare
- au aspect fusiform şi sunt localizate în 1/3 internă a smalţului, în vecinătatea dentinei, cu
frecvenţă maximă la nivelul coletului şi a cuspizilor.
- unii autori le consideră drept prelungiri ale fibrelor Tomes în smalţ.

6. Cuticulele smaltului
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în
timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival perforat
în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea se
mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de celelalte două
şi se depune permanent, având o compoziţie complexă reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare

7. Defecte de suprafata ale smaltului

În perioada odontodenezei, în timpul exercitării funcţiei datorită faptului că smalţul este un ţesut
hipermineralizat, la alternanţe de temperaturi pot apare unele defecte în smalţ care constituie căi
prin care pot pătrunde în smalţ microorganismele din mediul bucal.
Dintre aceste defecte fac parte fisurile,perikimatiile, smalţul aprismatic şi cuticulele
smalţului.
Smalţul aprismatic
 - reprezintă porţiunea externă a smalţului, fiind ultimul produs de secreţie al ameloblastelor înainte
de a-şi înceta activitatea,
- o grosime medie de 30 microni.
- aspectul său este mai omogen iar prisma de smalţ are un contur imprecis delimitat, dar gradul
său de mineralizare este mai mare.
- are repartiţie mai frecventă la nivelul coletului.
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în
timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival perforat
în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea se
mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de celelalte două
şi se depune permanent, având o compoziţie complexă reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare

24. Terapia remineralizantă.Preparatele

utilizate.Recomandări.
In cadrul urmarii terapiei reminarealizante, este necesar de utilizat preparate ce contin Calciu,
Fosfor, Fluor.
In special se utilizeaza solutia Gluconat de calciu, solutia de 1-3% Remodent. Care se elibereaza
sub forma de pulbere alba din care se prepara solutii de 1-3%. Tratamentul se realizeaza astfel:
suprafata dintelui se prepara mecanic minutios, curatind placa dentara prin periaj, tamponare, apoi
se trateaza cu solutie de 0,5-1,0% H2O2 si se usuca cu un jet de aer. Apoi pe portiunea de
adamantina afectata se aplica solutia remineralizanta. Cura de terapie fiind alcatuita din 15-20 de
aplicatii, care se fac in fiecare zi sau peste o zi.

Terapia remineralizanta, metoda de tratare a dintilor utilizata pentru restaurarea compozitiei

minerale normale a smaltului dentar.
- Remineralizarea este posibila doar in caz de absenta totala a placi dentare
- Eficienta maxima e inregistrata in godee si fisuri
- Indicatii: stadiu initial al cariei dentare, afectiunile necarioase ale dintilor, hipersensibilitatea
dentara, dupa efectuarea unei proceduri de albire a dintilor, in cadrul masurilor de tratament
ortodontic.
- Tehnici de tratament remineralizant:
o Dupa Borovsky- Leus: tratament remineralizant topic cu utilizarea unei solutii de 10%
de gluconat de Calciu in combinatie cu o solutie de 2% de fluorura de sodiu.
Tratamentul se efectueaza astfel: igienizarea profesionala a pacientului, apoi suprafata
smaltului este prelucrata cu H2O2 1-3% si apa. Dintele este izolat de saliva, uscat cu un
jet de aer sau cu un tampon de vata, si apoi pe aria lezionala sunt aplicate tampoane de
vata mici sau tifon inmuiat in sol. Gluconat de calciu 10%. Durata de 15-20 min,
inclocuind tampoanele proaspete fiece 4-5 minute. Dupa fiecare a treia aplicare cu
solutie Remi, pe suprafata dintelui se aplica un tampon de vata umezit in fluorura de
sodiu de 0,5-2% pe un timp de 3-5 minute. Dupa finalizare, pacientul nu bea si nu
mananca pentru 2 ore. Seria tratamentului consta din 15-20 de aplicatii, ce vor fi
efectuate zilnic sau o data la doua zile.
o Tratamentul cu Remodent si Profokar = remodent fiind obtinut din oase de animalesi
care contine un complex de macro- si microelemente necesare remineralizarii.
Medicamentul este utilizat prin clatirea cavitatii bucale timp de 3-5 minute sau prin
aplicatii cu linguri individuale sau cu aplicatoare speciale. Se fac 10 gargare, iar nr de
serii profilactice este de 2-4.(in caz de carie 15-20 serii).
o Tratamentul prin fluorarea superficiala = prin clatirea cu solutii fluorurate a cavitatii
bucale, aplicarea de solutie fluorura de sodiu pe suprafata intelui (2-4 aplicatii la fiecare
3-5 zile, se recomanda 3-4 serii de tratament), aplicarea de geluri fluorurate, lacuri
fluorurate(fluor-lac, belak-f, fluor protector, bifluorid-12, ProfiLac, BelagelF,
multifluorid, cervitec,)
o Tratament remineralizant cu cape (pe care se aplica geluri)
o Prin electroforeza

25. Principiile tratamentului chirurgical al cariei dentare.

Etapele de tratament ale cariei dentare.

Pentru prepararea unei cavitati fazele de lucru trebuie sa respecte anumite reguli generale care au
fost elaborate in 1881 de Black si care se respecta si azi.

1. Deschiderea procesului carios

reprezinta calea de abordare a procesului carios in scopul pregatirii cavitatii.
 uneori efectul acestui timp de lucru necesita usurarea accesului care se realizeaza cu ajutorul unei faze p

Aceasta deschidere a procesului carios trebuie realizata astfel incat sa:

- fie proportionala cu intinderea in suprafata a procesului carios;
- sa fie suficient de mare pt a permite o buna vizibilitate directa sau indirecta in
procesul carios;
- sa permita un acces satisfacator a intrumentelor de lucru;
La modul general deschiderea procesului carios se realizeaza prin indepartarea in totalitate a
smaltului periferic subminat de catre procesul carios, pana se ajunge in zona de smalt sprijinit pe
dentina sanatoasa.

2. Extensia preventiva

urmareste extinderea marginilor viitoarei cavitati in zonele de autocuratire sau in zonele accesibile curat

Varietatea de situatii clinice face ca extensia preventiva sa imbrace aspecte clinice

particulare in raport cu tipul de cavitate.
La dintii frontali se admit concesii in ceea ce priveste prelucrarea marginilor cavitatii pt ca
primeaza principiul fizionomic al zonei frontale dar nu sunt admise compromisuri fata de
indepartarea in totalitate a tesuturilor demineralizate si alterate de la marginea procesului carios.

3. Rezistenta peretilor cavitatii

urmareste prepararea unei cavitati cu peretii cat mai rezistenti la presiunile masticatorii transmise atat di

In cariile ocluzale sau proximale la dintii laterali, unde presiunile masticatorii sunt mari,
peratii laterali subtiri ai cavitatii sau cei nesustinuti de dentina sanatoasa, vor fi indepartati sau
scurtati prin slefuire pana vor deveni mai grosi prin sustinerea de catre dentina sanatoasa.

La dintii frontali se vor face concesii in asigurarea rezistentei peretilor pastrandu-se din motive estetice c

Cavitatile de colet, nefiind supuse presiunilor masticatorii, nu ridica probleme in asigurarea

rezistentei peretilor.

4. Retentia peretilor cavitatii

mijloacele pe care le folosim in prepararea unei cavitati pt a nu permite dislocarea obturatiei cand asupra

Forma de retentie a cavitatilor e specifica fiecarei clase, in general se stie ca pt asigurarea

retentiei trebuie sa:
- cel putin 2 pereti ai cavitatii trebuie realizati paraleli intre ei, si perpendicular pe
fundul cavitatii.
- fundul cavitatii trebuie sa fie plan sau convex, dar niciodata concav (palnie).
- creerea de pereti usor divergenti spre baza contribuie la marirea gradului de
retentie a intregii cavitati.
 - gradul de aderenta al obturatiei la pereti poate creste si datorita asperitatilor
dentinare ale peretilor laterali care corespund cu asperitatile materialului ce se va
insera ulterior in cavitate.
Unele concesii se pot face pt materialele compozite care se stiu ca au un coeficient de
aderenta mai bun decat a amalgamelor.

5. Exereza dentinei ramolite

Timpul de curatire a cavitatii indepartarea in intregime a continutului procesului carios si a dentinei alter

In cazul in care raman mici insulite de dentina ramolita neidentificate acestea pot genera si alte procese c
In cariile profunde apropiate de camera dentara, indepartarea dentinei alterate se va face
incepand de la perferia procesului carios spre centru astfel incat peretele care protejeaza camera
pulpara (pulpar sau para-pulpar) sa fie ultimul asupra caruia sa se actioneze.

6. Bizotarea marginilor cavitatii

Pentru a permite o perfecta adaptare a obturatei la marginile cavitatii, aceasta trebuie sa aiba
un contur regulat, unghiurile externe trebuie sa fie rotunjite, iar prismele de smalt periferic
nesustinute de dentina trebuie sa fie indepartate.
Bizotarea prezinta insa deosebiri de la clasa la clasa, fiind necesara mai ales in cavitatile
mari si mijlocii, la dintii laterali datorita divergentei prismelor de smalt fata de axul vertical al
dintelui (dispunere radiala).
La cavitatile aproximale, la nivelul dintilor frontali si a celor de colet se urmareste ca
marginile sa fie drepte, netede, fara anfractuozitati, deci finisate pt ca la acestea nu se face bizotare.

7. Pregatirea finala a cavitatii (toaleta cavitatii)

se realizeaza prin spalarea cavitatii pt indepartarea resturilor de dentina, saliva, sange, apoi se izoleaza d

timpul urmator: tratamentul plagii dentinare

26. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare

superficiale.Instrumentele utilizate pentru tratamentul
cariei dentare.

În acest tip de cavitate, pulpa dentară este acoperită de un strat gros de dentină sănătoasă, care
asigură o protecţie suficientă faţă de factorii agresivi din mediul bucal, iar infiltraţia microbiană este
redusă.
Tehnică:
- se spală cavitatea cu un jet de apă de la unit, pentru a îndepărta resturile de dentină rezultate
din frezare şi eventualele urme de sânge ce au pătruns în cavitate;
 - se izolează câmpul operator;

- se realizează toaleta plăgii dentinare prin ştergerea pereţilor cavităţii cu bulete de vată sterile
îmbibate în apă oxigenată, alcool şi, în final,

- se usucă folosind sonda apă/aer de la unit.

Următorul timp este obturarea cavităţii cu amalgam de argint sau materiale estetice
(compozite, cimenturi cu ionomeri de sticlă), urmărind timpii operatori specifici fiecărui material în
parte.
În acest tip de cavităţi, când se va folosi ca material restaurator amalgamul de argint, este
suficientă aplicarea unui lac dentar sau a unui adeziv amelo-dentinar special pentru amalgam pe
peretele pulpar/parapulpar. Dacă materialul restaurator este un compozit pentru obturaţii sau
restaurarea se face prin incrustaţie (din ceramică sau din compozit), se recurge la hibridizare prin
tehnici adezive pentru protejarea suprafeţei dentinare denudate.

27. Etapele de tratament chirurgical ale cariei dentare medii.

În acest tip de cavităţi stratul de dentină care separă camera pulpară de suprafaţa dintelui are o
grosime care nu oferă aceeaşi protecţie faţă de factorii agresivi ca în cazul cavităţilor superficiale. În
această situaţie se impune aplicarea unui strat de material suplimentar, izolant faţă de agenţii fizici
şi chimici între suprafaţa dentinei expuse şi materialul de obturaţie finală. Acest strat se numeşte
obturaţie de bază şi se realizează din materiale cunoscute sub denumirea de cimenturi dentare sau
baze propriu-zise ce au rezistenţă mecanică asemănătoare cu a dentinei.
Rolurile obturaţiei de bază:
- de a conferi o protecţie fizică (mecanică şi termică) şi chimică pentru complexul pulpo-
dentinar;

- de a constitui un suport mecanic pentru restaurarea de durată, distribuind stress-ul local

exercitat asupra sa spre dentina subiacentă;

- de a fi un substituent al dentinei distruse prin evoluţia procesului carios sau îndepărtate prin
instrumentare.

Aceste obiective presupun o grosime minimă de 1 – 1,5 mm a obturaţiei de bază, care trebuie să
prezinte rezistenţă mare la compresiune, modul de elasticitate ridicat, precum şi conductibilitate şi
difuzibilitate termică similare cu cele proprii ale ţesuturilor dure dentare.
Materialele indicate pentru obturaţii de bază sunt:
- ciment fosfat de zinc;

- cimenturi policarboxilice;

- cimenturi zinc oxid-eugenol modificate;

- cimenturi cu ionomeri de sticlă.

Tehnicile de tratament diferă în funcţie de aspectul dentinei de pe peretele pulpar/parapulpar.

 a) Dentină dură de aspect normal – tehnica obturaţiei de bază(cu ciment FOZ):
- se spală cavitatea cu un jet de apă pentru îndepărtarea rumeguşului de dentină şi a urmelor de
sânge;
- se izolează dintele;
- se realizează toaleta cavităţii cu apă oxigenată, alcool
- se realizează uscarea cavităţii cu un jet de aer;
- pe o plăcuţă de sticlă se pregăteşte cimentul fosfat de zinc de consistenţă chitoasă şi se depune la
marginea plăcuţei;
- aplicarea în cavitate se face astfel: cu o spatulă bucală se ia o cantitate de ciment echivalentă cu
grosimea viitoarei obturaţii de bază şi se depune în cavitate. Cu un fuloar de ciment, prin uşoară
presiune exercitată asupra pastei, se aplică intim cimentul pe suprafaţa dentinară de pe peretele
pulpar/parapulpar, realizându-se un strat de aproximativ 1 – 1,5 mm, cu suprafaţa netedă. În cazul
cavităţilor compuse, la care obturaţia de bază se realizează şi pe pereţii parapulpari, modelarea se
poate face şi cu spatule bucale mici. În cazul în care cantitatea de ciment introdusă iniţial nu a fost
suficientă, se mai introduce, înainte de a se întări, o cantitate mică de pastă şi se aplică în acelaşi
mod.
Recomandări:
- operaţia trebuie efectuată în 2-3 min. deoarece, dacă cimentul fosfat de zinc face priză, nu se va
termina aplicarea corectă a cimentului pe peretele pulpar/parapulpar. În cazul în care s-a întâmplat
acest lucru, înainte de a modela obturaţia de bază, este bine să se îndepărteze tot cimentul din
cavitate şi să se reia operaţiunea. Nu se recomandă adăugarea de ciment proaspăt peste unul întărit.
- consistenţa cimentului nu trebuie să fie cremoasă, deoarece se murdăresc pereţii laterali ai
cavităţii, ceea ce necesită ulterior operaţii migăloase curăţare. Aceleaşi neajunsuri pot să apară şi în
cazul când se introduce de la început o cantitate prea mare de pastă.
- partea activă a fuloarului de ciment cu care se aplică pasta se pudrează de la început în praful de
ciment, pentru ca pasta să nu adere de el şi să fie scoasă din cavitate în timpul aplicării cimentului;
- la cavităţile de clasa a III-a se recomandă ca obturaţia de bază să aibă o suprafaţă convexă, pentru
mărirea retentivităţii cavităţii;
- la cavităţile de clasa I, atunci când peretele pulpar (fundul cavităţii) are o formă concavă, prin
obturaţia de bază se realizează o suprafaţă plană, în scopul măririi retenţiei. De asemenea, la
cavităţile de clasa a II-a, cu ajutorul obturaţiei de bază din ciment se poate îndrepta peretele
parapulpar când acesta este concav;
- dacă pe pereţii laterali şi marginile cavităţii au rămas urme de ciment, acestea se îndepărtează în
totalitate cu o freză cilindrică fină, cu excavatoarele sau cu toporiştile de dentină.
După realizarea obturaţiei de bază se trece imediat la efectuarea obturaţiei definitive.
b) Dentină dură şi pigmentată:
Pigmentarea dentinei reflectă un anumit grad de alterare şi infiltrare microbiană, care impune
luarea unor măsuri suplimentare, mai întâi de dezinfectare, obliterare a canaliculelor dentinare, şi
apoi de protecţie faţă de agenţii fizici şi chimici.
Dezinfectarea şi obliterarea canaliculelor se obţine prin:
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de lineri;
- impregnarea albă sau neagră cu azotat de argint;
- impregnarea albă cu clorură de zinc şi ferocinură de potasiu;
- badijonarea plăgii dentinare cu alcool timolat;
- aplicarea pe peretele pulpar/parapulpar de cristale de timol lichefiate prin încălzire.
Protecţia suprafeţei dentinare faţă de agenţii fizici şi chimici se obţine prin obturaţie de bază cu
ciment fosfat de zinc sau cu un ciment antiseptic, realizată după tehnica descrisă mai sus.
Termenul de liner este utilizat pentru suspensii, paste, cimenturi bicomponente pe bază de
Ca(OH)2, ZOE şi CIS convenţionale sau modificate cu răşini fotopolimerizabile. Linerii se aplică pe
suprafaţa plăgii dentinare, strict pe dentină, într-un strat de maximum 0,5 mm; se folosesc şi în
coafajul indirect şi permit realizarea unei bariere protectoare faţă de factorii chimici nocivi, dar şi
un grad de protecţie termică.
 Deoarece aceste preparate, cu excepţia CIS, nu au duritate şi rezistenţă mecanică suficientă şi
nici grosimea convenabilă pentru a asigura protecţie fizică eficientă, se recomandă acoperirea lor cu
un ciment dentar (obturaţie de bază).
Folosirea cimenturilor antiseptice în tratamentul plăgii dentinare
Cimenturile antiseptice sunt cimenturi speciale, cu adaos de una sau mai multe substanţe
antibacteriene. Fără să fie propriu-zis un ciment, în această categorie poate fi inclus şi eugenatul de
zinc, care posedă proprietăţi similare.
Toate aceste materiale, pe lângă rolul lor antiseptic de durată, ca rezultat al componentelor ce le
conţin (eugenol, timol), sunt aderente la pereţii cavităţii şi au un rol izolant faţă de agenţii fizici şi
chimici.
În această situaţie, prin aplicarea lor în cavitate, se realizează atât dezinfectarea plăgii
dentinare, cât şi obturaţia de bază.
Tehnica de aplicare: a eugenatului de zinc, a cimentului cu pulbere de argint sau cu antibiotice
este asemănătoare.
Se procedează astfel:
- spălarea cavităţii gata pregătite cu un jet de apă;
- izolarea dintelui;
- toaleta plăgii dentinare cu bulete de vată sterile, îmbibate în apă oxigenată, alcool 90˚;
- uscarea cavităţii;
- pe o plăcuţă de sticlă se preapară eugenatul de zinc de consistenţă chitoasă;
- cu o spatulă bucală se iau de pe plăcuţă de sticlă porţiuni de pastă, care se aplică prin răzuirea
spatulei pe pereţii laterali ai cavităţii, în aşa fel încât cavitatea să se umple de la periferie spre
centru. Se repetă operaţia până la umplerea completă a cavităţii şi se modelează; pacientul este
chemat la cabinet dupa 24 - 48 de ore, pentru continuarea tratamentului.
În şedinţa a II-a se sculptează în masa eugenatului de zinc cu ajutorul frezelor sau a
instrumentelor de mână, lăsându-se o parte din acesta pe fundul cavităţii, ca obturaţie de bază, în
cazul în care se va folosi ca material restaurator de durată amalgamul de argint.
Tot în cazul folosirii amalgamului de argint ca material restaurator de durată, se foloseşte
obturaţia de bază cu CIS (de preferinţă fotopolimerizabil) care oferă o rezistenţă optimă la forţele de
condensare a amalgamului, precum şi la posibila degradare datorată factorilor din mediul bucal care
penetrează prin infiltraţie marginală.
Pentru restaurarea directă prin obturaţie cu compozit în cavităţi ocluzale sau ocluzo-proximale
la dinţi laterali, materialul ales pentru protecţia pulpo-dentinară este un ciment dentar compatibil cu
compozitele şi rezistent la forţele de masticaţie aplicate pe suprafaţa obturaţiei (CIS modificate prin
adaos de răşini, CIS autopolimerizabile, FOZ).
Dacă obturaţia din material compozit nu este supusă unor forţe ocluzale, atunci se poate utiliza
pentru protecţia pulpo-dentinară un liner cu Ca(OH)2 sau un liner pe bază de CIS fotopolimerizabil.

28. Etapelede tratament chirurgical ale cariei dentare

profunde.
Tratamentul plăgii dentinare în cavităţile profunde
Stratul de dentină rămas pe fundul cavităţii fiind foarte subţire (0,5 – 1 mm), nu asigură o
protecţie satisfăcătoare pulpei dentare faţă de factorii agresivi.
 În această situaţie, pe lângă protecţia pulpei faţă de excitanţii chimici şi fizici şi
dezinfectarea plăgii dentinare, tratamentul trebuie să vizeze stimularea proceselor pulpare de
neodentinogeneză, pentru a se realiza, în timp, un strat suficient de gros de dentină dură,
care să separe camera pulpară de cavitate.
Actul terapeutic prin care se realizează aceste obiective se numeste coafaj indirect. Mijloacele de
realizare a coafajului indirect variază în funcţie de aspectul dentinei de pe fundul cavităţii
Cavitatea profunda – prezinta cavitatea in care intre pulpa si cavitatea carioasa sub un strat de
dentina necrozata, se afla un perete fin de cc 0,5 mm, format din dentina decalcificata si ramolita,
dar inca viabila. Daca acest strat de dentina este inlaturat, sulb el deseori poate fi prezent un strat de
dentina dura secundara.
Prepararea cavitatii carioase profunde difera in dependenta de localizarea procesului carios.
In caz de cav. clasa I – prepararea se face atent, tinand cont de topografia pulpei. Peretele pulpar,
daca e necesar, se lasa dentina ramolita / intens pigmentata si dura. Nu se respecta formarea
fundurilor cavitatii sub un unghi de 90 grade.
Clasa II, de obicei se va asocia si cu clasa I in caz de carie profunda. Clasa III – de dorit ca peretele
parapulpar sa ia forma morfologiei camerei pulpare, si cu crearea formelor de retentie. .
Clasa IV- unghiul catre axa dintelui va fi mai mic de 90 grade.
Clasa V – peretele parapulpar va avea o convexitate mai mare. Se permit abateri de la formele
tipice.

29. Sisteme de izolare a cîmpului de lucru.

Diga.Componentele.Metodele de aplicare.

Izolarea înseamnă realizarea accesului către dinţi cu menţinerea concomitentă a curăţeniei câmpului
operator, protejându-l contra fluidului intraoral

la izolarea câmpului operator medicul urmăreşte următoarele obiective:

— protejarea ţesuturilor moi ale cavităţii bucale (buze, obraji, limbă, gingie) de acţiunea unor
materiale stomatologice nocive;
— protejarea căilor respiratorii ale pacientului de praf la prepararea dinţilor;
— îmbunătăţirea vizibilităţii sau a accesului către câmpul operator;
— protejarea pacientului de la aspirarea sau înghiţirea accidentală a unui in- strument sau
material stomatologic, precum şi de înghiţirea particulelor de depuneri dentare sau a
ţesuturilor infectate ale dintelui;
— reducerea la minim a infectării posibile a cavităţii formate (în special a pul- pei denudate) cu
fluidul bucal;
— prevenirea contaminării cu umiditate a materialelor stomatologice.
Cea mai sigură şi eficientă metodă este izolarea absolută a dinţilor, care se rea- lizează
prin aplicarea unui sistem de folii de latex — cofferdam, rubber-dam, quick- dam, optidam.
Avantajele folosirii izolării absolute
 Pentru pacient:
— prevenirea ingestiei şi aspiraţiei unor instru- mente mici (uneori — extrem de periculoase
— de ex., — cele endodontice), şi a unor elemente străine (particule de ţesuturi necrotice
ale unui dinte şi de obturaţii), precum şi a unor substan- ţe agresive sau a celor ce produc
reacţii alergi- ce;
— protejarea mucoasei cavităţii orale de la nime- rirea unui gel pentru gravaj sau a unor
soluţii dezinfectante (EDTA, hipoclorit de sodiu, etc);
— prevenirea reflexul vomitiv, care se manifestă la iritarea palatului moale cu jet de aer sau
de apă.
Pentru stomatolog:
— dezinfectarea îndelungată a câmpului de lucru, deoarece nu există nici o contaminare cu
flui- de biologice a câmpului de lucru;
— câmpul de lucru rămâne uscat, nu este necesar de a schimba permanent rulourile de vată;
— se asigură o retracţie a ţesuturilor moi ale ves- tibulul cavităţii bucale şi a gingiilor în
timpul preparării şi obturării;
— acces bun la câmpul de lucru;
— reducerea riscului de a molipsi un stomatolog (în cazul tratamentului pacienţilor HIV-
infec- taţi, bolnavi cu hepatită), protecţia personalu- lui medical de la infecţii respiratorii,
tubercu- loză, etc;
— pacientul nu poate încetini tratamentul prin conversaţii (uneori acest aspect este foarte
actu- al).
Dintre toate metodele cunoscute de izolare a câm- pului operator, considerăm că cel mai bun
este diga, care nu are analogi atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din punct de vedere al
simplităţii folosirii acestuia.
Sistemul de izolare cu digă trebuie folosit în mod în obligatoriu în fiecare tratament endodontic din
următoarele considerente: îndepărtează buzele şi obra- jii, astfel uşurând accesul la dintele tratat;
protejează pacientul de înghiţirea accidentală a instrumentarului endodontic, de aspirarea prafului,
rezultat din prepa- rarea cavităţilor carioase, fragmentelor de obturaţii; izolarea câmpului operator
(cavitatea carioasă şi ca- vitatea dintelui) de contaminarea cu lichide biologice şi microbiene.
Sistemul Rubber Dam uşurează lucrul medicu- lui stomatolog prin următoarele: asigură o vizibi-
litate ameliorată; câmpul de muncă rămâne uscat şi dezinfectat; gura pacientului rămâne
permanent deschisă; exclude necesitatea clătirii gurii; asigurară sterilitatea câmpului operator pe
parcursul efectuă- rii manoperelor terapeutice; exclude folosirii rulo- urilor de vată; economiseşte
timpul (până la 20%) de lucru.
Dezavantajele folosirii sistemului Rubber Dam:
• Posibile reacţii adverse la latex. Această pro- blemă poate fi rezolvată prin folosirea cauciu-
cului în loc de latex;
• Modificări cu caracter iritativ a tegumentelor faciale şi a mucoasei bucale ce pot fi uşor re-
zolvate, folosind şerveţele speciale din hârtie, ce se aplică între latex şi faţa pacientului;
• În unele cazuri, procedura de aplicare a digăi este desul de dureroasă pentru pacient. anes-
tezia locală poate rezolva această problemă;
• Pierderea orientărilor axiale a dinţilor. Aceas- tă problemă se rezolvă prin izolarea nu doar a
dintelui în cauză, ci şi a dinţilor vecini (a unui grup de dinţi);

Sistemul Rubber Dam este compus din mai multe elemente: piesa din latex sau cauciuc, rama,
sistemul de clame sau croşete, cleştele perforator, forceps sau aplicator, şablon şi elemente
accesorii, cum ar fi flose- le şi corzile din cauciuc. În practică se folosesc 3 me- tode de aplicare a
sistemului: metoda „aripii“, metoda
„arcului“ şi metoda „cauciucului“, fiecare cu indicaţi- ile şi particularităţile sale.
 Materiale şi metode
Diga (confecţionată din latex sau cauciuc), de unică folosinţă, cu dimensiuni standard
(12,5 x 12,5 cm şi 15,0 x 15,0 cm). Grosimea ei poate fi diferită:
● Subţire (thin) — 0,13 — 0,18 mm. Ultrasubţire, uşor de aplicat, însă se rupe foarte uşor.

● Medie (medium) — 0,18 — 0,23 mm. este cel

mai des folosită. Se manevrează uşor, posedă un grad bun de elasticitate, se foloseşte pe larg
în endodonţie şi în metodele conservative de tratament.

● Groasă (heavy) — 0,23 — 0,29 mm. fiind apli- cată, produce o retracţie gingivală bună, prac-
tic nu se rupe.
● Extragroasă (X-heavy) — 0,29 — 0,34 mm. Nu
se rupe în condiţii extremale. la aplicare se obţine un efect maximal de retracţie gingivală, dar
în acelaşi timp, este greu de adaptat.

● Grosime specială (Sp -heavy) — 0,34 — 0,39 mm. acest tip de digă este folosit doar atunci,
când este necesară o protecţie maximă specială a ţesuturilor.
Materiale şi metode
1. Diga (confecţionată din latex sau cauciuc), de unică folosinţă, cu dimensiuni standard (12,5 x
12,5 cm şi 15,0 x 15,0 cm). Grosimea ei poate fi diferită:
● Subţire (thin) — 0,13 — 0,18 mm. Ultrasubţire, uşor de aplicat, însă se rupe foarte uşor.

● Medie (medium) — 0,18 — 0,23 mm. este cel

mai des folosită. Se manevrează uşor, posedă un grad bun de elasticitate, se foloseşte pe larg
în endodonţie şi în metodele conservative de tratament.

● Groasă (heavy) — 0,23 — 0,29 mm. fiind apli- cată, produce o retracţie gingivală bună, prac-
tic nu se rupe.
● Extragroasă (X-heavy) — 0,29 — 0,34 mm. Nu
se rupe în condiţii extremale. la aplicare se obţine un efect maximal de retracţie gingivală, dar
în acelaşi timp, este greu de adaptat.

● Grosime specială (Sp -heavy) — 0,34 — 0,39 mm. acest tip de digă este folosit doar atunci,
când este necesară o protecţie maximă specială a ţesuturilor.

2. rama, un element de care se fixează piesa de cauciuc. Poate fi confecţionată din metal
şi din mase plastice. ele pot fi de trei tipuri:
● Yong — cadru metalic, cu forma ce aminteşte litera „U“. este uşor de manipulat.
Dezavanta- jul este radioopacitatea.
● Starlite visu-fram — identică cu cea de mai
sus, dar confecţionată din plastic radiotrans- parent.

● Nygard-Ostby. Confecţionată din material

plastic, radiotransparent, de formă ovală, cu o faţă concavă şi una convexă, fapt care îi
oferă un grad bun de mulare pe faţa pacientului şi o izolare perfectă împotriva
contaminării opera- torii.
3. Clamele. există o multitudine de clame ce dife- ră prin formă şi dimensiuni, prevăzute
pentru diferite grupuri de dinţi şi diferite situaţii clini- ce. Clamele au rolul de a fixa
piesa din latex sau cauciuc pe dintele operat şi realizează retracţia gingivală. Criteriul de
bază în alegerea corectă a clamei sunt: fixarea maximă a icurilor clamei la nivelul
 coletului dentar. Părţile componente ale clamei sunt: arcul, de la extremităţile căruia
porneşte câte un braţ. Pe fiecare braţ se găsesc 2-3 icuri cu rol de ancorare pe dinţi,
câte 1-2 orificii, destinate plasării forcepsului şi poate fi sau nu prezentă o aripioară. la
diferite clame, forma icurilor repetă designul coletului den- tar, din care cauză, clamele
se clasifică după principiul anatomic în:
● Clame pentru molarii superiori;

● Clame pentru molarii inferiori;

● Clame pentru premolari;

● Clame pentru premolari, canini şi incisivi.

În funcţie de nivelul aplicării, clamele se vor clasi- fica în clame pentru rădăcina
dentară şi pentru coroa-na dentară există clame cu şi fără aripioare

2. Cleşte perforator (Poanson). este instrumen- tul prevăzut pentru crearea orificiilor în
piesa din latex sau cauciuc, pentru izolarea dinţilor. la formă este asemănător unui
cleşte. În func- ţie de producător (Ivory sau einsworth), ele pot fi de două tipuri. ambele
tipuri de perfo- ratoare au două braţe. Pe braţul superior se află un ic perforator, iar pe
cel inferior — un disc mobil, prevăzut cu cinci orificii, în care pă- trunde icul în
momentul acţionării celor două braţe. orificiul cel mai mare, cu diametrul de 2,0 mm
este prevăzut pentru crearea orificiilor pentru izolarea molarilor. al doilea orificiul, cu
diametrul de 1,5 mm, este prevăzut pentru molarii cu dimensiuni medii şi premolarii vo-
luminoşi. al treilea orificiu, cu diametrul de 1,00 mm, este prevăzut pentru premolarii
cu dimensiuni reduse, canini şi incisivii superiori. al patrulea orificiu, cu diametrul de 0,5
mm, este prevăzut pentru incisivii inferiori.

4.Forcepsul (aplicator), derivă din forcepsul gi- necologic ca design şi funcţie,

adaptat pentru îndepărtarea braţelor clamelor, făcând posibilă aplicarea lor peste
convexităţile dinţilor.

Metode de aplicare:

1.Metoda „aripii“. Se foloseşte doar în cazul folo- sirii clamelor cu aripi. Metoda constă în fixarea
clamei şi a cauciucului concomitent pe dinte. Pentru aceasta, cauciucul se introduce şi se fixează
în orificiul creat în piesa de cauciuc sau latex. Cu ajutorul forcepsului se îndepărtează braţele
clamei, care se fixează pe dinte. Controlul asupra dintelui, ce necesită izolare, se efec- tuează
prin orificiul din cauciuc, care se obţine prin aplicarea şi îndepărtarea braţelor forcepsului. După
aceasta, cu ajutorul flosei, cauciucul este trecut în spa- ţiile interdentare.
2.Metoda „arcului“. Se foloseşte la izolarea grupu- lui de dinţi laterali. Ideea constă în
aceea, că mai întâi pe dinte se fixează clama, iar cauciucul este aplicat ulterior, mai întâi
pe arcul clamei, apoi pe rând, pe fiecare braţ al clamei. Se fixează cauciucul de ramă, apoi
este trecut prin spaţiile interdentare cu ajutorul floselor. Pentru metoda dată se folosesc
clame exclusiv fără aripi.
3.Metoda „cauciucului“. Se foloseşte preponde- rent pentru grupul frontal de dinţi şi
este realizat cu ajutorul asistentului. Mai întâi, pe dinte este aplicată piesa din cauciuc sau
latex, ea este trecută prin spaţi- ile interdentare, după care este aplicată clama sau alt
mecanism de fixare. asistentul sau medicul propul- sează cauciucul prin spaţiul
interdentar şi îl menţine la nivelul coletului, deplasând gingia de pe suprafeţele
vestibulară şi orală, astfel efectuându-se controlul efi- cienţei fixării clamei. După
aceasta, cauciucul este fi- xat de ramă. Cu ajutorul floselor, cauciucul este trecut prin
spaţiile interdentare.

30. Sistemele adezive și rolul lor. Clasificare sistemelor

adezive.

Clasificarea sistemelor adezive actuale

a) Dupa modul de actiune:
b) dupa forma de prezentare si tehnica de lucru;
-adezivi tip I in 3 etape= generatia IV-a (gravaj acid separate:
acid/primer/rasina)
-adezivi tip II in 2 etape= generatiaaV-a (gravaj acid separate: acid/primer+rasina)
-adezivi tip III in 2 etape= generatia a VI-a (autogravant: acid+primer/rasina)
-adezivi tip IV o etapa= generatia VI si VII (autogravant: acid+primer+rasina)

cerintele esentiale pe care trebuiesa le intruneasca un adeziv dentinar efficient si factorii de

care depend eadeziunea dentinara.
-Adeziune puternica cu dentina,smalt.
-Sa fie bine tolerat de complex pulpo/dentinar.
-Inchidere perfecta a canaliculilor dentinari.
-Priza prin autopolimerizare/sistem dual.
-Adeziune/timp scurt manipulare si realizare cat mai usoara.
-Sa permita adeziunea in mod egal la mai multe substraturi.

Indicatiile adeziunii
• Restauratii directe cu rasini compozite
• Cimentarea adeziva a restauratiilor integral ceramice, sau metalo-ceramice
• Restauratii cu amalgam
• Sigilarea santurilor si fisurilor
• Reconstituiri de bonturi
• Tratamentul hipersensibilitatii dentinare
• Cimentarea bracket –urilor
• Repararea lucrarilor protetice din portelan sau compozit

Clasificarea adezivilor:
●istorica in functie de perioada de aparitie

●stiintifica
Clasificarea.istorica
 - Prima generatie de adezivi: aparuta in anii 60-70, a constat in formarea unui
comonomer la suprafata dentara. Adeziunea se baza pe utilizarea stratului de DDR, nu se
utiliza gravarea acida. Aparea frecvent sensibilitate postoperatorie.
Exemple: Cervident, Cosmic Bond,
- A doua generatie: bazate pe esteri fosfatici continand Phenyl P si HEMA etanol. Desi
stratul de DDR se lasa intact, metoda data presupunea utilizarea unui agent pentru curatare.
Exemple: Scotch bond, Clearfil bond system
- A treia generatie: a aparut la sfarsitul anilor 80. Si a introdus sistemele bicomponente
primer/adeziv. Aceasta noua idee de gravare era constituit dintr-un acid organic slab care
oferea o dizolvare slaba a DDR.
Primer – proiectat pentru a penetra dentina
Adezivul – rasina ce creste aderenta.
Exemple: Scotchbond, Gluma, ART bond, Universal bond 2
- A patra generatie: primerul si adezivul erau aplicati pe dentina demineralizata,
penetrand dentina tubulara prin difuziunea rasinii in stratul de dentina. Si formarea unui strat
hybrid.
Procedura gravarii totale fiind introdusa-acid ortofosforic de 37-40% timp de 15-30 secunde.

Fiece procedura presupunea trei etape cu 3 sticlute diferite: gravaj, primer, adeziv.
Exemple: Scotch bond MP, All bond 2, Optibond
- A cincea generatie: apare la mijlocul anilor 90’. Fiind cea mai populara grupa de adezivi
pe piata. Se prezinta sub doua directii.
- prima directive: gravaj + (primer cu adeziv combinate)
- a doua directive: (gravaj cu primer combinate, numit primer autogravant) + adeziv
Exemple: Primer bond N&T, Optibond Solo, Optibond Solo Plus.
- A sasea generatie: introdusa la inceputul anilor 2000. Se caracterizeaza prin eliminarea
acidului fosforic ca etapa separate. Acidul, primerul, adezivul – system adeziv autogravant.
Sau o alta forma – primer autogravant si adeziv.
Exemple: Clearfil SE curarray, Xeno III Adper, Promt L, Pop up bond.
- A saptea generatie: incorporeaza toate etapele intr-un singur flacon, all in one.
Exemple: iBond, All bond universal.

31. Proprietățile fizico-chimice. Mecanismul de interacțiune a

sistemelor adezive cu țesuturile dure dentare.

Aspecte fizice privind adeziunea

Este realizată prin fenomene mecanice între segmentele care se unesc.
a. Mecanică: este caracteristică restaurărilor neaderente la ţesuturile dure dentare. Se realizează
exclusiv prin design-ul cavităţilor care trebuie să aibă o anumită „formă de retenţie”
b. Prin microretenţii („micro-mecanică”): este practic adeziunea fizică propriu-zisă. Se
realizează prin două mecanisme în care sunt implicate pe de o parte suprafaţa dentară, iar pe de altă
parte modificările dimensionale pe care le pot suferi diferite medii adezive.
Aceste două mecanisme sunt:
• Efectul geometric – se referă la neregularităţile de suprafaţă care pot ţine în contact două corpuri
solide Adezivii dentari în stare lichidă sau semilichidă pătrund în neregularităţile de suprafaţă ale
structurilor dentare, obţinute în urma condiţionării acide. În urma prizei, stratul adeziv devine solid
şi rămâne în contact cu suprafaţa dentară.
• Efectul reologic – dacă pe o suprafaţă a unui solid se aşează un lichid sau un semisolid care va
trece în stare solidă, este posibil ca în urma contracţiei sau expansiunii, după caz, cele două
suprafeţe să se ajusteze de aşa manieră încât să adere fizic una la alta (este cazul amalgamului
condensat în cavităţi).

Aspectele fizice legate de adeziune se bazează pe atracţia exercitată între două corpuri aflate în
contact foarte strâns, datorită forţelor apărute între moleculele (sau între atomii) de la suprafaţa
acestora. Tipurile de forţe de atracţie implicate în adeziunea fizică sunt:
- forţe intermoleculare;
• forţe electrostatice;
• forţe specifice.
Cei mai mulţi adezivi folosiţi în medicina dentară aderă fizic prin forţe de atracţie intermoleculare.
Aspecte chimice privind adeziunea
Din punct de vedere chimic adeziunea reprezintă unirea (lipirea) a două corpuri, din acelaşi material
sau din materiale diferite, cu ajutorul unui compus chimic, numit adeziv. Ea se realizează în urma
reacţiilor prin care se formează legături chimice între suprafeţele aflate în contact.

Adeziunea chimică apare prin formarea de legături chimice:

A. Legăturile chimice intramoleculare (interatomice) menţin atomii legaţi în molecule (de aceea
sunt denumite legături de valenţă primară – puternice).
a. legături ionice;
b. legături covalente;
B. Legăturile chimice intermoleculare se formează între molecule, ioni sau atomi fără legături, în
alte condiţii (de aceea sunt denumite legături de valenţă secundară – slabe).
a. forţe van der Waals: se formează cel mai des – pot apărea între toate structurile chimice
b. legături (punţi) de hidrogen
c. interacţiuni cation

32. Ce prezintă plaga dentinară. Deosebiri dintre plaga

dentinară și cea a țesuturilor moi.Remedii.

Plaga dentinara = leziunea dentinara rezultata in urma prepararii unei cavitati carioase
- CARACTERISTICI :
Este nesangeranda
Este expusa direct factorilor iritanti din mediul bucal
Este o plaga infectata
Prezinta la suprafata sa un lichid = LIMFA DENTINARA
Pe suprafata plagii avem DETRITUS DENTINAR REMANENT ( DDR)

Detritusul dentinar remanent

= particule fine de aspect globular alcatuite din matrice de colagen mineralizata rezultate prin zdrobirea
dentinei in timpul actului chirurgical de preparare a cavitatii

Caracteristici:

Microscopic: grosime=1-2 µm

Prin patrundere in canaliculele dentinare= cepuri dentinare 🡪 mai frevente in cavitatile profunde

Compozitie chimica= dependenta de compozitia substratului din care se formeaza

Extrem de aderent la dentina - dispare dupa demineralizare

Plaga dentinara este infectata

Dupa indepartarea dentineri alterate la nivelul canaliculelor dentinare in dentina sanatoasa raman germeni
microbieni.

In cazul restaurariii dintelui cu materiale neantiseptice:

microorganisme 🡪 ramin vii (70- 140 zile )

lactobacilii- supravietuiesc - doua si zece luni

Acestia sunt necariogeni in cazul efectuarii unei obturatii etanse care sa nu permita infiltratia salivara
impiedecind astfel alimentarea bacteriilor

Eliminarea bacteriilor pioniere

1 rolul primordial revine obturatiei externe si izolarii plagii dentinare (etanseitate perfecta) in lipsa acesteia
exista posibilitatea reinfectarii

Daca nu se poate realiza o etanseitate perfecta este necesara utilizarea unei substante puternic antiseptice
de tipul hidroxidului de calciu care va determina :

⮚ scaderea concentratiei bacteriene

⮚ speciile bacteriene ramase vor prezenta o slaba viabilitate

Aceasta modalitate de tratament este necesar a fi aplicata mai ales in cavitatile profunde la pacienti tineri.

Remediile folosite in tratamentul plagii dentinare:

- sol. Hipoclorit de sodiu,
- Clorhexidina 0,05-0,1%;
- KMnO4
- Lactat de etacridina 0,05%
- Dimexid 0,5%
- H2O2 – 3%
- Novocaina cu enzime 0,05%
- Furacilina
- Sol. NaCl 0,9%

33. Ce prezintă lichidul dentinar.

Lichidul dentinar- lichid adapostit in interiorul canaliculilor dentinari.Numit si limfa dentinara

o Asemanator la compozitie cu lichidul interstitial
o Componenta diferita fata de limfa si singe
o Are in compozitie( enzime,aminoacizi,minerale)
o Rol trofic p/u complexul pulpo-dentinar
o Reprezinta un mediu de cultura (nutritiv)p/u m/o=>dezavantaj

34. Tratamentul plăgii dentinare în cavități superficiale, medii

și profunde.Remedii.

Tratamentul plagii dentinare

= etapa intermediara in tratamentul cariei simple

Protectia organului pulpar :

1 protectie pasiva
izolarea pulpei fata de agentii fizici

chimici

microbieni

2 protectie activa= stimularea medicamentoasa a mecanismelor defensive pulpo-dentinare

Datorita caracteristicilor plagii dentinare tratamentul sau depinde de :

⮚ Adincimea cavitatii

⮚ permeabilitatea plagii dentinare

carii cu evolutie - rapida (tineri)

- lenta (adulti, varsnici)

⮚ aspectul plagii dentinare (dentina dura, alterata)

⮚ gradul de etanseizare oferit de obturatia coronara de durata 🡺 materialul de obturatie folosit

Tratamentul cavitatilor carioase in functie de profunzimea lor

Cavitati superficiale

⮚ Spalare, izolare

⮚ Toaleta plagii: ser fiziologic, alcool 70 gr.,hipoclorit de Na

⮚ Uscare

⮚ Material definitiv de obturare (obturatie etansa)

Cavitati de adancime medie

⮚ Spalare, izolare

⮚ Toaleta plagii: ser fiziologic, alcool 70 gr. hipoclorit de Na

⮚ Uscare

⮚ Material definitiv de obturare (obturatie etansa)

Cavitati de adancime profunda (distanta mare de camera pulara >2mm)

⮚ Spalare, izolare

⮚ Toaleta plagii: ser fiziologic, alcool 70 gr. hipoclorit de Na

⮚ Uscare

⮚ obturatie de baza + material definitiv de obturare sau

⮚ obturatie etansa datorita fenomenului de adeziune amelo-dentinara

35. Noțiune de coafaj indirect. Indicații și contraindicații în

coafajul indirect.
Este un act terapeutic complex prin care se asigura dezinfectarea plagii dentinare,
obturarea canaliculelor dentinare, protectia pulpei fata de agentii fizici si chimici si
stimularea mecanismelor de neodentinogeneza.
Obiectivele:
a. - Mentinerea vitalitatii dentare in cazul leziunilor carioase profunde

b. - Asigurarea unei protectii active (biologice) canstand in stimularea

medicamentoasa a mecanismelor defensive locale pulpo-dentinare, sa

aiba actiune anti-microbiana, analgezica, neodentinogenezica
c. - Asigurarea unei protectii pasive, constand in izolarea pulpei fata de

agentii fizici

● - Anestezie, izolarea cavitatii bucale

● - Prelucrarea mecanica a cavitatii carioase

● - Prelucrarea medicamentoasa a plagii dentinare

● - Degresarea cavitatii carioase

● - Uscarea cavitatii carioase

● - Aplicarea unei obturatii curative: in strat fin de 0,5 mm pe fundul cavitatii

carioase, apoi se aplica o obturatie provizorie Tehnica va depinde de situatia clinica:

1. Dentina aspect normal: aplicarea unui hidroxid de calciu juxtapulpar si a unui ciment
ionomer de sticla.Sau aplicarea unui liner cu hidroxid de calciu in zona profunda,
aplicarea unui strat de CIS, aplicarea de compozit.
2. Dentina dura pigmentata: se aplica hidroxid de calciu, apoi pasta de eugenat de zinc.
Dupa 7 zile, daca nu apar semne de suferinta pulpara, se indeparteaza eugenatul de
zinc, si se aplica obturatia de durata.
3. Dentina dura cu zone mici de dentina alterata: se va practica coafajul indirect in dublu
timp: astfel sedinta 1 – pe fundal se aplica oasta de antibiotice, si obturatie temporara.
 Sedinta 2 – eliminarea pastelor precedente si se aplica CaOH2 intr-un strat de 1 mm,
obtruratie, evidenta pentru 21 zile, daca lipsesc durerile – obturatie definitiva.
Indicatii
4. Pulpita acuta de focar
5. Pulpa accidental denudata
6. Virsta tinara-pina la 30 de ani
7. Electroexcitabilitatea pulpei=>20—25mA
8. Lipsa unor afectiuni cronice asociate cu afect. Acute inainte/in timpul trat
9. Lipsa schimbarilor radiologice la apex
10. Lipsa reactiilor alergice la prep.medicam adm.
11. Dinte ce nu poate fi supus unui trat. Protetic
12. De la momentul aparitiei durerii-nu mai mult de 24h
13. Dentina suprapulpara neinfectata
Contraindicatii
1. Virsta peste 35 ani
2. Stare generala cu afectiuni cronice(diabet,aterscleroza,avitaminoze,paradontite)
3. Cav. Carioasa in zona cervicala
4. Schimbari radiologice la apex
5. Folosirea dintelui ca sprijin(stilp) la protezare
6. Elecrtosensibiltate peste 25 mA

36. Paste curative utilizate în coafajul indirect și

componența lor.Mecanismul de acțiune. Tehnici și
procedee de tratament.Remedii curative
fotopolimerizabile.

Paste pe baza de hidroxid de Ca

o Calcimol "VOCO"
o Life "kerr"
 o Dycal "dentsply"
o Septo-calcine ultra "septodont"
Paste pe baza de fluor
MTA(mineral trioxide agregate)
o Proroot mta "dentsply"
Cement fosfat de Ca
Cement policarboxilat
ZOE(zinc-oxid eugenol cement)

Mecanismul de actiune
1. Efect bactericid
2. Act. Antiinflamatorie si deshidratanta
3. Stimuleaza procesele de remineralizare
Tehnici si procedee de trat

● Pe fundul cav. E lasa putina dentina patologic schimbata

● Se aplica un strat de hidroxid de Ca(0,5 mm) , cu sonda butonata pe portiunea mai profunda
a planseului cav.=>dupa uscarea ei cu un jet de aer

● Se acopera cu un ciment ionomer

La randul lor preparatele pe baza de hidroxid de calciu se impart in:

Autopolimerizabile:

- Dycal (Denstply)
- Life (Kerr)
- Calcipulpe (Septodont)
- Calcidor
- Reocap
- Pulpdent
- Contrasil (Septodont)
- Calxid (Spofa Dental)
- HydroxTM (Bosworth)

Fotopolimerizabile:
- Calcimol LC
- Ultrablend (Ultradent)
- Calcelight (Vladimiva)
- Pulpdent LC
- Ionosit DMG
- Septocol LC
- Lime-lice
- Ledermix (?)

37. Scopul tratamentului cariei dentare profunde în două

vizite.

1 vizita: Prepararea cavitatii carioase

Prelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta pe baza de calciu (calciu-eugenol)
Obturatia provizorie cu dentina pe apa
2 vizita: inlaturarea pansamentului provizoriu
Pelucrarea medicamentoasa
Pe fundul cavitatii se aplica pasta remineralzanta
Obturatie permanenta

Scopul tratarii in 2 vizite: in caz de incertitudine intre pulpita si carie profunda, se aplica obturatia
temporara. Daca nu apar dureri sau alte schimbari – se aplica obturatia permanenta. In caz de
persistenta a durerilor, se va trece la tratament endodontic.

38. Forma lăuntrică a cavităților carioase localizate la colet și pe

suprafețele vestibulare.

Forma cavitatii de clasa I – „in cupa”, fisurala, sferica, , ovalara

Forma cavitatii de clasa II – cavitate cutie cu doi pereti verticali, in cav. MOD forma specifica
Forma cavitatii de clasa III - triunghiulara
Forma cavitatii de clasa IV – patrata,
Forma cavitatii de clasa V – ovala, reniforma
Forma cavitatii de clasa VI – cilindrica, santulet,

39. Grosimea adamantinei în zona coletului.Particularătățile

preparării cavităților carioase de colet cu extindere subgingivală.
Grosimea adamantinei în zona coletului-0,5mm
Particularătățile preparării cavităților carioase de colet cu extindere subgingivală

● Indepartarea gingiei-ata de retractie,diatermocoagulatoru

● Cav se formeaza =>freza con invers ,fisurala

● Planseul trebuie sa repete curbura suprafetei V(daca depaseste 1,5mm)

● Cav.nu se face adinca, fundul nu se face plat, ci convex

● Se bizoteaza marginile 0,5 mm

● Se formeaza portiuni de retentive : 4 nghiuri

● Unghiurile de trecere intre cavitati sunt bine exprimate

● Daca marginea gingivala a cavitatii se afla in cementul radicular sau in dentina, atunci
bizoul este facut pe marginea incizala, iar in regiunea coletului se formeaza o retentive
macromecanica – de exemplu cu freza con invers. Dupa preparare cavitatea forma de
rinichi.

40. Particularitățile evoluției carie de clasa II după Black.

● Caria aproximala la dintii laterali este a 2 forma dupa cl.I ce apare dupa 8 ani

● Creste ca frecventa dupa erupria primului molar permanent,ce stringe punctele de

contact,deci creaza zone de retentie alimentara

● Apare deobicei simetric pe dinti omologi si in oglinda

● Evolueaza de obicei mai rapid decit cea ocluzala producind frecvente deschideri pulpare
 41. Variante de cavități de clasa II după Black.

1. Carii pe ambele fete proximale ale aceluiasi dinte

2. Carii pe o fata proximala+colet
3. Carii pe o fata proximala+ ocluzal
4. Carii situate fata in fata pe fetele proximale a 2 dinti vecini=>in oglinda
5. Carii sub punctul de contact
6. Carii la niv. Punctului de contact
7. Carii asupra punctului de contact

42. Particularitățile preparării cavităților cu și fără crearea

acccesului.

Daca cav. E localizata pe suprafata de contact si dintele vecin lipseste,ea se formeaza fara a fi
scoasa pe suprafata masticatorie
Daca dintii vecini sunt prezenti accesul se face prin fata masticatorie

43. Prepararea cavităților verticale.

● Cav principala formata din 4 pereti(V,O,gingival,parapulpar) –forma

rectangulara(cav.cutie)

● Adincimea cav,raportata prin latimea peretelui gingival=>min 2 mm

● Peretii V si O =>usor inclinati axial

● Peretele parapulpar=>plan

● Unghiul de intilnire intre pereti=>bine precizat

 44. Prepararea cavităților orizontale.

● Platou suplimentar

● Necesar p/u fixarea mai buna a obturatiei in cav. Verticala

3. Conturul cav.depinde de desenul ocluzal

4. Trebuie sa fie in prelungirea cav. Verticale
5. Intre cele 2 cav. Apare o zona(istm)=>latimea lui 1/3 din latimea maxima a cav. (este
indicata bizotarea lui)
6. Adincimea cav=>cca 2mm
7. Fundul cav. Trebuie sa se afle mai jos de jonciunea smalt-dentin(0,5-1mm)
Forme(cruciforma,triunghiulara,trifoi,coada de rindunica)

45. Cavitățile MOD, VDO, VMD și prepararea lor.

Cavitati comune
MOD(mezio-ocluzo-distal)
VDO(vestibulo-disto-ocluzal)
VMD(vestibulo-mezio-distal)
Pregătirea unei cavităţi comune mezio-ocluzo-distale. Această situaţie solicită o pierdere mai mare
de substanţă dentară sănătoasă şi devine necesară frecvent la nivelul premolarilor, a căror suprafaţă
ocluzală îngustă nu permite pregătirea distinctă a două cavităţi de clasa a II-a.
Pregătirea propriu-zisă a cavităţii MOD
Deschiderea proceselor carioase poate fi obţinută în două moduri:
- deschiderea separată a fiecărui proces carios, prin mijloace corespunzătoare stării crestei lor
marginale;
- deschiderea simultană a celor două procese carioase;
deschiderea se poate realiza cu o freză sferica, con invers sau cilindrică pentru turbină; se
acţionează de-a lungul şanţului intercuspidian mezio-distal, până se ajunge la suprafaţa dentinei.
Dacă unul din cele două procese a subminat creasta marginală de smalţ, prin acţiunea frezei de
turbină se cade, la acest nivel, în cavitatea carioasă, lărgindu-se în continuare accesul. În cazul în
care creasta marginală de smalţ este integră, pentru deschidere se acţioneză vertical cu o freză
sferică extradură deasupra tavanului cariei până se creează un tunel. Prin largirea tunelului cu freza
sferică, se obţine o breşă care este mărită până se asigură un acces satisfăcător.

Porţiunea orizontală a acestei cavităţi diferă prin următoarele caractere:

- are un aspect liniar;
- este continuă pe toată suprafaţa ocluzală de la cavitatea mezială la cea distală;
- are o lăţime aproape uniformă pe tot traiectul ei;
- respectă desenul cuspidian;
- este mai puţin adâncă (mai ales la premolari, pentru a nu acţiona ca o pană) şi mai lată.

46. Metoda de tunelare (completă și incompletă).

Tunelarea incompletă-prepararea țesuturilor dentare fără perforarea smalțului feței proximale.

Tunelarea completă-perforarea cu freză a lamei adamantinei demineralizate sub punctul de
contact.
-Tunelizarea verticală( dinspre suprafața ocluzală spre procesul carios)
-La ajungerea in cavitatea carioasă se efectuează prepararea cavității și se înlătura țesuturile dure
necrotizate
-Cavitatea e spălată cu apă, prelucrata cu sol. Antiseptice, obturată(cu cement ionomer sau
compozit).

47. Metodele de diagnostic ale cariei dentare de contact.

1)Semnul firului de mătase. Flosa din mătase trecută printre dinţi se dilacerează sau se rupe.
2)Transiluminarea(cu lampa fotopolimer) Maculele carioase se caracterizează prin contururi
iregulare cu diferit grad de intensitate, variind de la nuanţe deschise până la închise şi care se
evidenţiază pe fondul general luminos al coroanei dentare.
3)Examenul radiologic Caria apare ca o zonă de transparenţă cu contururi iregulare în regiunea
coroanei dentare

48. Restabilireapunctului de contact. Importanța.Instrumente.

Bizotarea pragului gingival.

Punctele de contact- sunt localizate pe partea proximala a coroanelor unde dintele face contact cu
dintii adiacenti ai aceleiasi arcade dentare.
Punctul de contact se restabileste cu ajutorul matricii. Matricea este o piesa dentara metalica sau
nemetalica care se fixeaza pe dinte dupa diferite tehnici, avand ca scop adaptarea perfecta a
obturatiei la nivelul pragului gingival si realizarea unei arii de contact cu dintele vecin corect
plasate.
Exista 2 metode de aplicare a matricii: 1.Matricea este pusa in modul traditional, este fixata
aplicind captuseala izolatorie pe toti peretii dupa aceasta amalgamul este introdus in cavitatea
pregatita. 2. Este folosita la localizarea cavitatii principale pe suprafata de contact posterioara,
cind este dificil abordul catre ea, este aplicata captuseala izolatorie, este fixata matricea, apoi
amalgamul este introdus in portii mici.
Instrumente:Matricea(metalică/plastică)
Penele dentare
Importanța:
Prevenirea pătrunderii alimentelor
Stabilizarea dinților arcadelor pentru un contact ocluzal bun
Dispersia forțelor ocluzale

49. Particularitățile de evoluției ale cariei dentare clasa III și IV

după Black.

Clasa 3
-Extindere V sau O
-Extindere cu subminarea crestei marginale
-Extindere pe dintele vecin(în oglindă)
Clasa 4
-carie care a interesat și unghiul incizal.
-distructia redusa a unghiului incizal
-distructie masiva a unghiului incizal
 50. Variante de cavități carioase de clasa III.

1. carii proximale care întrerup continuitatea crestei marginale de smalţ, localizate faţă în faţă pe doi
dinţi vecini(în oglindă)

2. carie proximală care întrerupe continuitatea crestei marginale situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă;

3. carii proximale care subminează creasta marginală de smalţ, situate faţă în faţă pe doi dinţi
vecini;
4. carie proximală care subminează creasta marginală de smalţ situată faţă în faţă cu o carie
proximală incipientă, la doi dinţi vecini;
5. carii proximale incipiente situate faţă în faţă pe doi dinţi vecini;
6. carie pe una sau ambele feţe proximale, care se continuă cu o carie de colet.

51. Crearea accesului spre cavitățile de clasa III cu localizare

diferită.

- acces prin fata orala, cind e afectata creasta

- acces prin fata vestibular
- acces direct pe fata proxiamal lezata cind lipseste un dinte vecin, este o diastema

52. Particularitățile preparării și formării cavităților de clasa

III.
Dacă Caria s-a extins spre suprafața orală se vor forma și unele cavități comunicante pe aceste
suprafețe ale dintelui
-Mișcări spre colet pentru a nu deteriora rezistența unghiului incizal
-Unghiurile cît mai pronunțate între suprafețe
-Se efectuează puncte de retenție în direcția marginii incizale și pereților laterali
-Putem lăsa dentină pigmentară

53. Particularitățile preparării și formării cavităților de clasa IV.

-Cavitatea se formează foarte precaut
-unghiul de înclinare către axa dintelui sa fie mai mic de 90 grade
-Putem lasă dentina pigmentară
-Retenție numai din precizarea unghiurilor dintre pereți
-Netezirea marginilor de smalț
-Crearea unei cavități suplimentare de retenție pe fața orală a dintelui nu mai adîncă de 2 mm,
preferându-se o extindere mai mare in suprafața, nu se face bizotarea marginii de smalț.

54. Metode de restabilire a unghiurilor lezate în dinții frontali.

-distructia redusa a unghiului incizal, posibil de refacut cu un material compozit

-distructia unghiului incizal care se va reface cu un material de obturatie neadeziv(CIS)
-distructie masiva a unghiului incizal care necesita mijloace speciale de retentie

55. Pivoții parapulpari. Caracteristica lor. Metoda de

restabilire a unghiurilor cu ajutorul pivoților parapulpari.

Pivotii parapulpari sunt dispozitive metalice fixate in adincitura formata in dentina mai mica decit
grosimea pivotului(0,05) la o adincime de 2mm.In adincime se fixeaza pivotul parapulpar, daca are
filet se insurubeaza, daca este confectionat de medic(0,5-0,7) se fixeaza.
In functie de modul de agregare la dentina:
1.pivoti fixati prin cementare;
2.pivoti fixati prin fixtiune;
3.pivoti fixati prin infiletare.
Este o tehnica de adeziune amelo-dentinara:
*pentru dintii vitali - pivoti parapulpari(dentinari);
*pentru dintii devitali - pivoti corono-radiculari.
Se indica cind retentia materialului de restaurare la dinte este deficitara si necesita a fi suplimentata.
Folosind pivoturi parapulpari se exclude formarea cavităților suplimentare.
 56. Clasificarea materialelor de obturare. Cerințele prezentate
pentru materialele de obturare.Metode de alegere a materialelor
de obturație.
1)Materiale pentru obturaţii definitive [de durată] — pentru restabilirea formei
anatomice şi a funcţiilor.
1.Materiale pentru obturarea directă dinţilor.
• Cimenturi (minerale/ polimerice);
• Materiale de obturaţie metalice (amalgame, coezive);
• Materiale de obturaţie polimerice (mase plastice, compozite, compomere, ormo- cere).
2.Materiale pentru obturarea indirectă a dinţilor.
• metalice;
• ceramice;
• polimerice.
II.Materiale pentru obturaţii coronare provizorii — pentru plombarea temporară a cavităţii
dentare.
III Materiale pentru obturaţii [căptuşeli]:
• curative;
• izolatorii.
IV Materiale pentru umplerea canalelor radiculare.
1. Materiale pentru obturaţii provizorii;
2. Paste (sealere);
3. Filler.
V Adezive.
1. Autopolimerizabile (cu polimerizare chimică);
2. fotopolimerizabile;
3. dual cure.
VI Sigilanţi superficiali.
1. Fisurali;
2. radiculari;
3. pentru obturaţii.
Cerinţele
Să adere relativ bine la pereții dentari
Să fie introduse, aplicate și modelate ușor în cavitatea carioasă;

Să fie îndepărtate cu ușurință din cavitatea carioasă cu ajutorul instrumentelor de

mână sau a celor rotative;

Să nu coloreze dintele;

Să poată fi păstrate îndelungat în condițiile unui cabinet stomatologic

Să aibă un timp de priză convenabil

Să aibă în mediul bucal o rezistență mecanică suficientă la acțiunea forțelor

masticatorii;
Să posede proprietăți antiseptice;

Să nu fie nocive față de întregul organism;

Să fie bune izolatorii termice și electrice;

Să prezinte gust și miros agreabil, sau să lipsească acesta absolut.

Să nu afecteze pulpa dintelui;

Să aibă efect antiinflamator și reparator asupra pulpei dentare;

Să exercite o acțiune bactericidă și bacteriostatică;

Să fie plastice;

Să suporte presiuni masticatorii după întărire.
Pentru obturația provizorie:
Dentina artificiala,Dentin-pasta,Vinoxolul, Gutaperca ,Cimenturile zinc-oxid-eugenol si
policarboxilici,Materiale polimerice- Clip,Voco,Septodont,Vivodent

Pentru obturația izolatorie:

Ciment fosfat si cement hidrofosfat
Cement policarboxilat
C.glasionomer e
Sisteme adezive ale compozitelor
Lacuri izolatorii

Pentru obturația de bază curativă:

Materiale cu continut de hidroxid de calciu :auto/fotopolimerizabile
Cimenturi de zinc-eugenol:
Paste curative cu fluor:Gel Elmex / Ciment zinc fosfat cu fluor
Paste medicamentoase combinate cu remedii curative: gata preparate/preparate in farmacii la
comanda.

Pentru obturația de durată:

- Cementuri minerale pe baza de acid fosforic:fosfat de zinc,silicate,silicofosfate
- Cementuri polimerice pe baza de acid poliacrilic /alt acid organic
- Cementuri ionomere de sticla
- Glasionomeri de cimentare (de fixare)
- Glasionomeri de restaurare
-Lineri sau obturatii de baza
- Cementuri rasini:acrilice,diacrilice
- Compozite:auto,termo,fotopolimerizabile

57. Proprietățile fizico-chimice ale compozitelor

autopolimerizabile.
* formarea microporilor în timpul amestecării materialului
* se micsoreaza in volum
* timp redus de manipulare
* aderenta buna la peretii cavitatii
* este plastic
* relativ inofensiv pentru pulpa dintelui
* instabil fata de lichid bucal
*nu este suficient rezistent
*difera de tesuturile dintelui prin culoare

58. Proprietățile fizico-chimice ale compozitelor

fotopolimerizabile.

• Adeziune chimica buna la tesuturile dentare dure

•Priză controlată
•Priză rapidă
* Radioopac
•Stabilitate îmbunătățită a culorii
• Biocompatibilitate buna
• Coeficient de dilatare termica cu cel al smaltului si dentinei
• Rezistenta mare la compresiune
• Rezistenta redusa la abraziune
• Duritate
• Chimic mai rezistente
• Plasticitate
•Nu aderă de instrumente. Se manipulează și se modelează ușor
•Rezistență crescută la șlefuire

59. Tehnica preparării cavităților în aplicarea materialelor

composite autopolimerizabile.
Etapele fundamentale în prepararea cavităților sunt:
• Deschiderea cavităţii carioase.
• Extensia preventivă a cavităţii carioase.
• Necrectomia (excizia [exereza] smalţului şi dentinei alterate [patologic modificate]).
• Formarea [modelarea] cavităţii; atribuirea acesteia unei forme, ce facilitează o adeziune mai bună
a materialului de obturaţie.
• Bizotarea [netezirea] marginilor de smalţ ale cavităţii carioase.

Principile de baza ale lui Black sunt:

1. Marginile cavității formate trebuie sa fie netede, drepte, fară zimții. Marginile de smalt
subminate, fară dentină subiacentă, trebuie să fie înlaturată, pentru a preveni fracturarea lor.
2. îndepartarea minuțioasă și completă a dentinei carioase.
3. Extinderea profilactică a limitelor cavitații carioase pînă la a.n"zone imune" (nereceptive) cu
scopul prevederii cariei recidivante.
4. Crearea unei cavitați în formă de casetă(cutie) este optimă pentru o retenție stabilă maximă a
obturației și dintelui aparută în cadrul masticației
• Pereții și fundul trebuie să formeze unghi drept de 90.
• Peretele cavitații trebuie să vină verticali si plan .
• Trecerea unui perete în altul trebuie sa fie sub un unghi(reprezinta o exceptie doar cavitatea de
clasa V-a
• Cavitatea formată poate avea o configurație din cele mai variate triunghiulară, dreptunghiulară,
halteriformă, cruciformă,etc.
• Fundul cavităţii este făcut, de regulă, drept şi plan; servesc drept excepţie cavităţile carioase
profunde.
• Pereţii trebuie să fie verticalizaţi.
• Formarea trecerii de la fundul cavităţii către peretele lateral, cu colţuri bine exprimate = 90°.
• Formarea trecerii a unui perete în altul sub unghi. Fac excepţie cavităţile de clasa V-a.
• Marginile smalţului trebuie să fie drepte şi netede.
•Unghiurile de întîlnire între pereți bine precizate
•Peretele parapulpar-plan
•Pereții V și O ușor înclinați axial.
 60. Tehnica preparării cavităților în aplicarea materialelor
compozite fotopolimerizabile.

61. Ce destinație are obturația izolantă la obturarea cu

amalgam.Regulile de aplicare a obturațiilor izolante.

Acest gen de materiale obturatorii este destinat izolarii pulpei si dentinei dentare de la iritantii
exteriori,actiunea nedorita a materialelor obturatorii permanente,precum si pentru tratamentul
manifestarilor inflamatorii ale pulpei si stimularea functiilor ei plastice.

Obturatia izolanta la obturarea cu amalgam se utilizeaza in scopul protectiei pulpei dentare din cauza inaltei
termoconductibilitati a amalgamului ;pentru fixarea mai buna a amalgamului,care nu adera prea bine la
peretii cavitatii preparate.Pe linga aceste functii :fixatoarea si termoizolatoare,obturatia de baza previne
schimbarea culorii peretilor cvitatii de catre ocizii metalelor.

Regulile de aplicare :

● Obturatia izolatorie corect executata se aplica pe planseul si 2/3 din peretii cavitatii carioase pina la
jonctiunea smalt-dentina ;

● Ea nu trebuie sa perturbeze configuratia cavitatii formate ;

● Obturatia izolatorie nu trebuie sa iasa pina la marginile cavitatii,deoarece se va dizolva/resorbi (aceasta

va duce la afectarea adeziunii marginale a obturatiei aplicate,caderea ei sau formarea cariei
secundare) ;

● In cavitatea carioasa de clasa V-a obturatia izolatorie trebuie sa acopere uniform planseul si peretele
gingival al cavitatii,fara sa iasa,de altfel,la suprafata externa.

62. Particularitățile obturării cavităților carioase cu amalgam.

Etapele de obturare:

1)Prepararea cavitatii carioase pentru amalgam se efectueaza in stricta concordanta cu clasificarea Black si
largirea cavitatii pina la ,,zone imune’’.Cavitatea este formata dupa varianta clasica ,,in caseta’’,cu unghiuri
drepte intre planseu si pereti.Este obligatorie bizotarea smaltului sub un unghi de 45*

2)Aplicarea oburatiei izolatoare :dupa ce cavitatea a fost preparata,ea este izolata de saliva,prelucrata cu
etanol si eter,apoi uscata.Fundul si peretii cavitatii(pina al jonctiunea smal-dentina)se acopera cu obturatie
izolatorie cu o grosime de 1,0-1,5mm pentru fixarea mai buna a amalgamului,care nu adera prea bine la
peretii cavitatii preparate si pentru asigurarea izolarii pulpei de actiunea termica a
amalgamului.Actualmente in loc de obturatie izolatorie sunt folosite sistemele bonding.Ele impun avantajul
de a sigila sigur ductulii dentinali,ceea ce exclude scurgerea fluidului dentinar.
3)Prepararea amalgamului :Amalgamul se prepara in amalgamator-aparat special care reprezinta un
vibrator(malaxor)electric cu un numar mare de oscilatii pe minut,si prevazut cu un relreu de
timp.Amalgamul va fi preparat in nisa de ventilatie sau intr-o camera speciala.

In aparat se introduce o capsula cu o cantitate dozata de pilitura si mercur(4 parti de pilitura si 1 parte de
mercur) ;capseula se inchide si se introduce in clema aparatului.Timpul de vibratie necesar pentru
prepararea amalgamului(50-60sec)dar se regleaza automat de un releu special.Amalgamul corect
preparat,fiind apasat,emite un sunet crepitant si nu formeaza crapaturi.

4)Introducerea si condensarea amalgamului in cavitatea dintelui :Amalgamul se introduce in cavitatea

dintelui in portii mici cu ajutorul unui instrument special numit port-amalgam.Cu port-amalgamul se
exercita o presiune asupra rezervorului amalgamatorului,fortind astfel materialul sa treaca in rezervorul
port-amalgamului.Ajuns la nivelul cavitatii,amalgamul este plasat in aceasta prin activarea unui piston aflat
in interiorul instrumentului.Pistonul pompeaza materialul din rezervor in cavitate.Port-amalgamul este
umplut din nou,repetind apoi manevra pina cind cavitatea va fi umpluta in totalitate cu amalgam.Portiiile se
aplica,fiind triturate prin miscari circulare cu fuloare speciale de amalgam.Treptat cavitatea este umpluta cu
amalgam,cu un mic surplus de material.

5)Modelarea obturatiei :Este realizata cit amalgamul ramine maleabil,la acesta etapa,in caz de necesitate
se creeaza pe suprafata obturatiei fisuri,cuspizi,creste.Se sterge foarte atent suprafata obturatiei cu un
tampon de vata,indepartind excesul de amalgam.Stratul superiro nefavorabil,care contine o cantitate
sporita de mercur este indepartat cu o spatula netezitoare,sau un excavator.

Miscarile instrumentelor trebuie indreptate de la marginile plombei catre centru,deoarece,in caz

contrar,amalgamul se va suprapune peste maltul dentar.

Suprafata obturatiei este netezita cu un fuloar si cu o buleta de vata(,,planarea obturatiei’’).Obturatie

modelata corect devine mata.La formarea definitiva a obturatiei se face controlul ocluziei.

Pacientul este rugat sa contracteze maxilarele(angreneze dintii).Daca pe obturatie se determina amprenta

cuspizilor dintelui antagonist,se face eliminarea excesului de amalgam si corectia respectiva.

6)Slefuirea si lustruirea obturatiei :Slefuirea si lustruirea se face a doua zi,nu mai devreme de 24 de ore
dupa aplicarea obturatiei,deaceea finisarea definitiva a obturatiei se efectueaza in urmatoarea vizita a
pacientului(peste 24 de ore)

Slefuirea este realizata,folosind pietre de carborund,freze de finisat,iar lustruirea-lucrind cu discuri din

hirtie,discuri de fetru,flacari abrazive din cauciuc sau cupe de cauciuc,etc,fuloar rotund si stripsuri.Slefuirea
si lustruirea obturatiei vizeaza toate suprafetele expuse ale acesteia,inclusiv cele de contact.

Obturatia este considerata corect prelucrata,daca la verificare :

● Nu se simt rugozitatile obturatiei la verificarea cu sonda ;

● Sonda nu indica locul,unde se termina plomba si incepe tesutul dentar ;

● Plomba are luciu de oglinda ;

● Flossul intra cu greutate in spatiul interdentar si luneca usor pe suprafetele de contact ale dintilor,fara a
semnala iregularitati oarecare.
 63. Particularitățile obturării cavităților carioase cu cementuri.
Cimenturi glasionomere(cemion,ketac,kavitan,fuji II,fuji VIII):Obturarea cavitatii carioase se
realizeaza dupa:
-prepararea cavitatii;
-alegerea culorii;
-izolarea cavitatii de saliva ;
-irigarea si uscarea cavitatii ;
-conditionarea(prelucrarea)cavitatii
-amestecarea materialului :se face pe o placa de sticla cu ajutorul une spatule de plastic.Pulberea
este introdusa in lichid in doua portii,fiecare portie fiind amestecata 20 de secunde.Masa cimentara
trebuie sa aiba o consistenta pastoasa si fina si suprafata lucioasa.La pierderea luciului masa
cimentara nu se mai foloseste
-Obturarea cavitatii :Materialul se introduce intr-o singura portie.Este preferabil sa fie utilizate
fuloarul si netezitoarele din plastic.Timpul de lucru constituie,in medie aproximativ 2
minute.Polimerizarea ob-turatiei trebuie sa decurga in conditii de lipsa toatala a umezelii(fluidului
bucal) si preferabil-sub pre-siune(ceea ce garanteaza reducerea porozitatii.Intarirea initiala a
materialului se intaleaza peste 3-4 mi-nute.
-Prelucarea primara si modelarea obturatiei
-izolarea obturatiei contra umiditatii
-Finisarea(prelucrarea finala a) obturatiei
Cimenturi silico-fosfat(Trans Lit (Merz) , Aristos (Spofa Dental))-pot fi aplicate numai in cazul
unor cavitati mici de clasa I in gropitele naturale ale molarilor de pe suprafata jugala sau in inci-
sivul al doilea in foramen caecum.Contraindicat in cavitatile mari deoarece este foarte fragil.
Este introdus in portii separate,condensindu-le minutios cu fuloarul.Obturatia este acoperita cu
vaseli-na,ceara sau lac.Peste citeva minute dupa intarirea obturatiei pacientul este rugat sa inchida
gura pentru a controla ocluzia.Aplicnd in prealabil hirtie indigo pe dintele obturat,pacientul este
rugat sa faca mis-cari de mestecare.Excesul este inlaturat si apoi este lustruita obturatia.

64. Cementurile ionomere. Indicații de aplicare.

Cimentul ionomer din sticla(cemion,ketac,kavitan,fuji II,fuji VIII) consta din doua component-o
pulbere de sticla fluoroaluminosilicatica.Fluidul pentru ciment este o solutie apoasa a homo- sau
copolimerilor acidului poliacrilic.Din punct de vedere chimic,CIS sunt poliacrilati complecsi sau
po-lialchenolati de sticla(polimeri ionici),rezultati din interactiunea acestor doua compo-
nente.Pulberea primelor cimenturi ionomere de sticla este compusa din dioxid de siliciu cu alumi-
niu in proportie de 2 :1
Proprietăţi:
· Aderenţă foarte buna la ţesuturile dure dentare, realizând o închidere marginală bună.
· Biocompatibilitate excelentă
· Efect cariostatic, fiind donatoare de fluor printr-un mecanism de „reîncarcare”
· Relativ stabile în mediul umed
· Stabilitate coloristică şi timp de priză foarte bun

Indicatii de aplicare:
· Obturarea cav.carioase de clasa a III-a si a V-a ale dintilor permanenti,inclusiv extinse pe
den-tina radacinii ;
· Obturarea cav.carioase de clasa I,in cimpul neocluzal(in fosetele oarbe ale molarilor,situate
vestibular si oral) ;
· Obturarea cavitatilor tuturor claselor carioase a dintilor de lapte,si sigilarea profilactica a
fisurilor si geodelor dintilor permanenti;
· Obturarea leziunilor tesuturilor dure dentare cu localizare cervicala,de origine necario-
asa(defecte cuneiforme,eroziuni al dintilor permanenti,fluoroza)
· Obturarea cavitatilor in carii radiculare(inclusive a cavitatilor de clasa a II-a,cu bun acces
catre acestea)
· Obturarea temporara aminata a dintilor permanenti
· Sigilarea fisuilor
· Reconstructia/crearea unui bont in cazul unei coronae dentare puternic distruse,inainte de
protezare,de confectionare a incrustatiilor corono-radiculare
· Obturarea retrograde a canalelor radiculare in cazul rezectiei apexului radicular
· Inchiderea operatorie si non-operatorie a perforatiilor peretelui radicular si ale fundului cavi-
tatii dintelui

65. Lacurile și linerile.

Lacurile-sunt solutii incolore sau galbui de rasini natural(copal,colofoniu,sandarac)sau sintetice(azotat de
celuloza,polistiren),dizolvate in solvent organici(alcool,chloroform,acetone,eter,benzene,toluene,acetat de
etil,acetat de amil).Unele lacuri contin sii agenti terapeutici(fluor,eugenol,timol,clorbutanol)

Avantaje.Se bazeaza pe capacitatea lacurilor de a sigila plaga dentinara impotriva invaziei microbiene sau
agentilor chimici iritanti din materialele de obturatie :
● Reduc,dar nu impiedica,penetrarea acidului din cimentul fosfat de zinc in plaga dentinara,din cauza
porozitatilor.Mai multe straturi suprapuse confera o protectie mai buna a plagii dentinare decit un strat
gros unic.

● Incetinesc patrunderea in canaliculele dentinare a produsilor de coroziune ai amalgamului de argint

raspunzatori de colorarea dentinei ;

● Rezistente in mediul salivar,fiind insolubile in apa

Dezavantaje:

● Aderenta de natura fizica si nu chimica la tesuturile dentare

● Indepartarea rapida prin uzura masticatorie

● Dizolvate de monomerul rasinilor acrilice sau compozite,ceea ce duce la intreruperea continuitatii

peliculei protectoare

Indicatii :

● Sigilarea canaliculelor dentinare inaintea obturatiilor cu amalgam ;

● Protectia chimica a plagii dentinare fata de bazele de ciment fosfat sau materialele de obturatie
coronara,necesara daca grosimea dentine restante este mai mica de 0,5-1mm;

● Protectia bonturilor coronare la dintii vitali in vederea cimentarii cu ciment fosfat de zinc

● Protectia temporara a uzurii masticatorii la obturatiile coronare

● Reducere hipersensibilitatii dentinare dupa obturatiile coronare recente

Contraindicatii :

● Sub coafajele indirecte ;

● Sub bazele cu CIS carora le impiedica adeziunea ;

● Sub linerii sau bazele cu efect terapeutic pulpodentinar ;

● Sub obturatiile din rasini acrilice sau compozite

Linerii :In practica stomatologica exista 3 feluri de lineri constituriti din :

-hidroxid de calciu ;

-ciment cu ionomeri de sticla ;

-Eugenat de zinc
Linerii se aplica sub forma unei pelicule foarte fine cu grosime minimala,sub 0,5mm(prin evaporarea
solventului),strict pe plaga dentinara,evintindu-se interpunerea intre marginile de smalt ale cavitaatii si
obturatia coronara

Scopul acestei captuseli :

1)izolarea pulpei de excitantii chimic

2)asigurarea legaturii dintre peretii cavitatii si materialul de restaurare permanent.

Trebuie de remarcat faptul ca linerul nu asigura protejarea pulpei de excitantii termici si nu schimba
geormetria cavitatii

66. Ce prezintă stratul uleios sau estompat.

In timul preparari cavitatii se formeaza un strat murdar(uleios,estompat),care acopera peretii si

planseul.Acest strat va fi alcatuit din fragmente de dentina,microorganisme,lipide si va fi determinat nu
numai pe suprafata,dar si in canaliculii dentinari.

Prezenta acestui strat,va micsora adezia compozitului,iar microorganismele restante multiplicindu-se sub
obturatie in caz de insufienta de ermetizari,vor cauza caria recidivanta.

67. Metode și remedii de gravaj ale țesuturilor dentare dure.

Mordansarea(gravarea)se realizeaza cu scopul :

● Curatirii suprafetei cavitatii

● De marit aderenta compozitului la tesuturile dentare dure

Procesul de gravarea se va incepe cu smaltul si va dura 30 de secunde(15 secunde de sinestatator si 15

secunde cu dentina).Pe smalt se va aplica acid ortofosforic de 37% apoi se aplica gravantul si pe dentina 15
secunde.

Ulterior acidul aplicat va fi spalat cu un jet abundent de apa pe parcursul a 30 de secunde.Dupa aceasta
smaltul si dentina vor fi uscate usor cu un jet de aer indreptat spre smalt.Dentina se va usca cu jetul de aer
reflectat de la smalt.Suprauscarea dentinei,va provoca colapsul fibrelor de colagen si prin urmare
adeziunea cu dentina va suferi.Dentina nu va avea pe suprafata picaturi libere de apa,ci va ramine putin
umeda-culoare stralucinda

Metode
1)Gravarea acida a smaltului-gravarea creaza in smalt prin dizolvarea hidroxiapatitei o multitudine de
retentii,sub forma unor cripte,fie intre prisme(macrodigitatii),fie in interiorul lor(microdigitatii),in care dupa
lavaj si uscare riguroasa,rasina hidrofoba patrunde prin capilaritate si este retinuta prin polimerizare

2)Gravarea acida a dentinei-plaga dentinara ofera conditii mai putin favorabile decit smaltul pentru
succesul tehnicilor adezive din cauza compozitiei sale chimice
heterogene(colagen+hidroxiapatita),hidrofilei(limfa dentinara) si prezentei DDR(detritus dentinar
remanent).Cu toate acestea,gravarea acida a dentinei constituie in cadrul tehnicilor adezive moderne
bazate pe hibridizare o etapa preliminara obligatorie care creaza in dentina intercanaliculara porozitatea
necesara impregnarii sale cu monomerul adeziv.

3)Gravarea globala a smaltului si dentinei-spre deosebire de primele sisteme adezive care urmareau
gravarea selectiva a smaltului,majoritatea sistemelor moderne se bazeaza pe inlaturarea DDR dupa
principiul gravarii globale.Aceasta permite captarea rasinii adezive de catre doua suprafete microretentive
diferite,prin modalitati specifice.

68. Zona hibridă. Noțiune.

Hibridizarea plagii dentinare,a smaltului sau a cementului este definita ca un proces care creaza la nivelul
molecular in tesutul respectiv un hibrid,adica o zona cu proprietati fizico-chimice complet diferite de
structura locala originara,ca urmare a demineralizarii sale partiale si impregnarii fibrelor de colagen
eliberate din masa de tesut dur cu polimeri din rasini adezive.

Plaga dentinara hibridizata este o aplicatie a ingineriei tisulare la nivelul dintelui.Ea constituie de fapt un
material dentar multifunctional,cu calitati novatoare,csrscterizat prin :

● Generare rapida(citeva minute)

● Grosime redusa

● Grosime maxima in cavitati profunde,bazata pe gravarea si impregnarea mai adinca,respectiv

expansiunea mai puternica a stratului hibrd prin contractia de polimerizare,fiind ancorat de fibrele de
colagen

● Insolubilitate in mediul bucal

● Mare rezistenta la atacurile acide gratie rotejarii cristalelor periferice de hidroxiapatita prin inglobarea
lor in rasina adeziva

69. Particularitățile spălării și uscării cavităților carioase

la aplicarea compozitelor.
- Se va izola cimpul de lucru de umezeala prin aplicare coferdamului astfel vom obtine uscarea absoluta
a cimpului de lucru,organzind si conditii bune de manipulare,obiectivizind sensibilitatea compozitelor
 la umiditatea aerului expirat.Coferdmaul va proteja patrunderea salivei pe suprafata de contact a
tesuturilor dure cu compozitul

- Prelucrare si uscarea cavitatii-cavitatea este irigata cu apa,pentru a indeparta rumegusul dentinar si

saliva si apoi este uscata cu aer cald.Trebuie de tinut minte faptul,ca aerul pompat de catre unitul
stomatologic catre puster,nu trebuie sa contina impuritati de ulei.

- Particularitatile spalarii si uscarii dupa indepartarea gelului acid(gravarea)-este foarte importanta

indepartarea minutioasa a lichidului sau a gelului acid.Timpul de irigare a zonei expuse gravarii trebuie
sa constituie cel putin 20 de secunde.Acidul este inlaturat cu un jet de apa la presiune mica,pentru a
nu deteriora structura fina a smaltului demineralizat si suprafata colagena a dentinei.Apoi se usuca
staruitor cu aer.Trebuie de tinut cont de faptul ca smaltul trebuie sa fie temeinic uscat,iar uscarea
excesiva a dentinei este inacceptabila.Smaltul in acest caz isi pierde luciul,iar suprafata lui devine
mata.Dentina partial uscata are un aspect scinteietor

70. Instrumente pentru polirea și șlefuirea obturațiilor din

compozite.

Slefuirea si lustruirea contribuie la asigurarea obturatiei a unei integritati si stabilitati de durata. Pentru
aceste manopere sunt folosite pietre abrazive de diferite forme, discuri, freze, freze de finisat si lustruit.

Pietrele abrazive: acoperite cu coridon, silicocarbura, rubin, praf de diamant. Are o tija metalica pentru
fxare.

Discurile – cu diametrele de 19 sau 22mm, si o grosime de la 0,1 pana la 0,7 mm. Fiind fixate pe port-
discuri. Ca metrial abraziv avand la fel coridonul, silicocarbura, sau praful de diamant. Granulatia fiind
ultrafina, fina, medie.

Freza de finisat: consta din tija si suprafata activa sferica cu crestaturi foarte fine. Pentru amalgam sau
lucrari din ceramica.

Freza de lustruit: au legatura elastica sau de silicon, de rigiditate medie, umpluta cu praf abraziv fin. Partea
activa are forma cilindrica, con trucat, lentila biconvexa.

Periile – partea activa sub forma de cerc, pensula, sau con invers. Din diferite materiale. Se utilizeaza cu o
pasta abraziva.

Cupe de cauciuc
 71. Restaurări dentare. Indicații și contraindicații în
restaurările dentare.Materiale și instrumente utilizate în
restaurările dentare.
Restaurarea unui dinte este procesul prin care se reface morfologia, culoarea, forma și funcția dintelui
natural.

Metodele de restaurare coronare fizionomice sunt împărțite didactic în două categorii, prima este
restaurarea coronară fizionomică directă, adică în cabinet, iar a doua metodă presupune și o etapă de
laborator.

1. Metoda restaurării directe: Scopul acestei metode este restaurarea părții coronare în una sau maxim
două ședințe. Această metodă este indicată în cazul destrucțiilor coronare mici și medii. Substanța dură
dentară pierdută se restaurează cu diverse cimenturi și compozite fotopolimerizabile. Fotopolimerele sunt
compozite care se întăresc sub acțiunea unei lumini ultraviolete, emisă de o lampă specială. Materialul
fotopolimerizat devine dur și stabil cromatic pentru mulți ani.

2. Metoda restaurarii indirecte: Altă metodă se aplică în cazul leziunilor masive ale părții coronare.
Astfel, în laboratorul dentar, conform unei amprente individuale, se reface partea lipsă a coroanei dentare:
coroniță, încrustație, fațetare ceramică.

Indicatii:

● Schimbarea la culoare a dintelui ● Inlocuirea obturatiilor voluminoase din

compozit
● Amelogeneza imperfecta

● Fluoroza

● Hiperplazie

● Hipoplazie

● Eroziunea smaltului

● Defecte cuneate

● Abraziunea stomatologica

● Cavitati carioase de clasa a III-a

● Traumatisme dentare

● Spatii dentare inestetice-diasteme ;treme

● Dinti prosta alineati

Contraindicatii:

● Daca pacientul prezinta niste dinti nesanatosi,care prezinta procese distructive sau parodontale
active.Aceste conditii trebuie tratate inainte de restaurare

● Daca o cantitate importanta din structura dentara a fost pierduta in urma degradarii sau fracturarii

72. Discromii dentare. Cauzele. Discromiile extrinseci.

Discromiile intrinseci. Tratamentul discromiilor dentare.
Discromiile dentare reprezintă o entitate clinică bine definită, cu frecvenţă crescută, produsă de o
multitudine de factori atât locali, cât şi sistemici, având ca rezultat efecte estetice neplăcute asupra
dinţilor şi surâsului.

Discromia dentarăreprezintă, deci, o modificare a culorii fiziologice a structurilor dentare. În funcție de

etiologie, discromia dentară poate afecta întreaga arcadă temporară sau definitivă, un grup de dinți sau
un singur dinte.

Discromia dentară intrinsecă reprezintă colorarea structurilor datorită unorfactori din interior,
prezenți la nivelul pulpei dentare. Procesele metabolice pot suferi devieri de la cursul fiziologic, iar
produșii de metabolism pot ajunge la nivelul microcirculației pulpei dentare, contribuind astfel la
discromia dentară. Printre factorii determinanți ai acestui tip de discromie se numără :

● deficiențe ale nutriției, precum avitamonizele D și C;

● medicamentația cu tetraciclină ;

● excesul de fluor, ce duce la apariția fluorozei dentare;

● boli genetice : amelogeneza imperfectă , dentinogeneza imperfectă ;

● infecții sistemice apă rute după naștere : scarlatină , varicelă , rujeolă etc;

● traumatisme ale dinților de lapte și definitivi, care produc o hemoragie pulpară , iar sulfura
de fier pă trunde în canaliculele dentinare, dinții că pă tâ nd culoarea albastru închis;

● intoxicația cu fier, provocâ nd o colorare în funcția de forma discromiei : smalț cu zone

albicioase, cretoase, smalț cu pete gă lbui sau smalț cafeniu, opac;
Discromia dentară extrinsecă se referă la fenomenul de colorare prin acțiunea unor agenți cromogeni,
pigmenți proveniți din exterior. La nivelul suprafeței smalțului dentar, există o peliculă de natură muco-
proteică, responsabilă de „captarea” și fixarea coloranților din cavitatea bucală. Acești coloranți provin
din alimentație, în urma unor tratamente medicamentoase sau prin activitatea anumitor bacterii cu
acțiune cromogenă. Placa bacteriană, ceaiul, cafeaua, fumatul sunt factori extrinseci care produc
colorarea brună sau neagră a dinților, iar bacteriile cromogene și anumite metale (precum Nichel sau
Crom) produc colorarea în verde sau portocaliu. Discromia dentară extrinsecă se împarte, de asemenea,
după tipul modificării coloristice, în trei categorii :

1. Agenții cromogeni aderă de peliculă și determină colorarea dinților în propria

culoare (exemplu :sucuri colorate, cafea, ceai etc);

2. Pigmenții produc o colorare diferită față de propria culoare;

3. Dinții se colorează în urma unei reacții survenite datorită prezenței unei substanțe incolore în salivă
(exemplu : clorhexidina, folosită cu rol antibacterian în afecțiunile parodontale).

Se propune un tratament, care poate fi :

1)Igienizare profesională (poate fi realizat independent, dar urmează detartrajului, de cele mai multe
ori);

2)Microabraziune (îndepărtarea stratului de smalț colorat cu freze fine – de exemplu, în fluoroza

dentară);

3Dispensarizarea pacientului, recomandarea utilizării unor paste mai abrazive, periuțe moi etc

4)Tratamente de albire dentară.

Cauzele extrinseci:
- coloratie bruna: fumat, placa dentara, ceai, cafea, vin ,sol.de clorhexidina
- coloratia neagra: fumat, placa dentara, bauturi colore, bacterii cromogene, metale Fe, Mn, Ag
- coloratia verde: ceai, bacterii cromogene, metale Cu, Ni
- coloratia oranj: bauturi cromogene, metale Cr

Cauzele intrinseci:

- coloratia alba: carii incipiente, traume usoare, dinte Turner, fluororza, amelogeneza imperfecta
- coloratia galbena: traume moderate in timpul formarii smaltului, fluoroza, amelogeneza
imperfecta. Displazia dentinara, boli hemolitice.
- coloratia bruna – restaurari cu CIS, rasini acrilice, carii, traume severe ale smaltului, traume pulpare
cu hemoragii, porfiria, terapia cu tetraciclina
- coloratia albastra, gri, neagra: restauratii cu amalgam, restaurari cu CIS, rasini, traume pulpare,
tratament cu tretraciclina, minociclina,
- coloratia verde: boli ce determina hiperbilirubinemia

73. Metodele de fațetare.

In caz de modificare intrinseca redusa si medie a coroanei dentare se recomanda restaurarea

indirecta – cu veneere.
Indicatii:
- Dinti de tetracilcina, fluoroza,
- Anomalii de dimensiuni, numar,
- Hipoplazie, abraziune, eroziune,
- Traumatisme dentare, leziuni carioase sau necarioase
- Dinti cu textura neomogena.

Veneerul – laminatul sau fateta adeziva, este o placuta subtire din ceramica, masa plastica de
polimerizare la cald, sau din compozit, care acopera toata suprafata vestibulara a dintelui si imita
aspectul natural al acestuia, avand drept scop corectarea culorii si marimii lui.
Clasificarea fatetelor:
- Dupa scop: corectarea culorii, formei
- Dupa material: acrilice, ceramice, compozite
- Dupa confectionare: standarde, individuale, directe, indirecte, combinate
- Dupa prepararea dintilor: cu/fara preparare
- Dupa marime: totale, partiale
- Dupa durata: provizorii, permanente

Metode de aplicare a veneerelor: directa (cu compozit direct pe dinte), indirecta

Indiferent de metoda aleasa, se va prepara dintele, eliminand din stratul de smalt . Marginea
incizala se scurteaza cu aprox 1,5 mm. Restul suprafetei depinde de smaltul prezent pe dinte.
Astfel 0,3 mm cerical si 0,8-1,0 mm central.

74. Metode și materiale de albire a dinților.

Metode de albire a dintilor :

a)Albirea activata de o sursa de lumina

Acest tip de albire este realizata de catre medicul dentist la cabinet. Tehnica consta in aplicarea
unui gel de albire pe suprafata dintilor care este apoi expus unui fascicul luminos (care poate fi
o lampa cu halogen sau un fascicul laser).
Inainte de aplicarea gelului de albire, este important sa se protejeze gingia si tesuturile moi prin
aplicarea de lacuri protectoare.
Tehnica

● tesuturile moi sunt protejate prin aplicarea unei rasini fotopolimerizabile inerte;

● gelul de albire este aplicat pe suprafata dintilor;

● gelul de albire este expus unei surse de lumina (lampa cu halogen, laser) pentru o perioada
de 6-15 minute.

b) Albirea interna sau intradentara

Albirea interna se efectueaza doar in cazul dintilor devitalizati, care au fost supusi unui tratament
endodontic.
Spre deosebire de albirea clasica, care albeste dintii dinspre exterior, albirea interna actioneaza asupra
dintilor dinspre interior spre exterior.

Tehnica

● dupa finalizarea tratamentului endodontic, se realizeaza un orificiu in dinte pana se

ajunge la obturatia de canal

● un agent de albire este pozitionat in camera pulpara a dintelui astfel incat acesta sa
poata actiona in interiorul dintelui

● agentul de albire este inchis cu ajutorul unei obturatii provizorii si lasat in interiorul
dintelui pentru cateva zile
Riscuri

Cele mai intalnite reactii secundare care pot aparea in urma unui tratament de albire sunt
cresterea sensibilitatii dintilor si iritatii minore la nivelul gingiei. De obicei, asemenea reactii sunt
minore si dispar la cateva zile dupa intreruperea tratamentului.
Albirea nu influenteaza culoarea "plombelor" din compozit sau a altor restaurari dentare. Nu va
afecta lucrarile ceramice, din aur sau alte aliaje metalice.
Expunerea prelungita a dintilor la agentii de albire poate afecta smaltul. Albirea dintilor nu este
recomandata la copii sub 16 ani sau la femei in perioada de lactatie.
Cele mai utilizate remedii de albire sunt: Peroxiduld e hydrogen, peroxid de carbamide,
Perboratul de sodiu.
Mecanismul de actiune al acestora se bazeaza pe reactia de oxido-reducere in urma careia se
elibereaza ioni de oxygen.
P/u albirea dintilor devitali se aplica agentul atat intracanalar cat si pe suprafata smaltului.

Exemple: pe baza de H2O2 38% Opalescence, Xtraboost, Ultradent.

75. Hipoplazia, fluoroza și hiperplazia. Etiologie.

Hipoplazia – anomalie de dezvoltare, care consta in subdezvoltarea dintelui sau a tesuturilor lui.
O expresie extrema a hipoplaziei o constituie aplazia, adica lipsa congenitala a dintelui, a unei
parti sau a smaltului in intregime.
Etiologia hipoplaziei – tulburari brutale in organismul copilului, la baza carora rezida factori
exogeni si endogeni. Din cei endogeni fac parte: anomaliile de primordializare a celulelor
embrionului. Din factori exogeni fac parte agentii cu influenta negativa asupra celulelor fatului
sau organului. Deseori, se constata hipoplazia la copii care au suferit in copilarie de rahitism,
infectii grave, tulburari ale digestiei, insuficienta endocrina, la copii cu tulburari ale proceselor
metabolice. Hipoplazia se dezvolta de pe urma tulburarii functiei ameloblastilor, iar in cazuri
grave – si din cauza odontoblastilor.
Fluoroza – afectiune ce se explica prin intoxicatia cu fluor, aparuta de pe urma continutului
sporit de fluor in apa potabila. Printre simptomele precoce ale fluorozei – afectarea dintilor.
Fluoroza este o boala endemica, in zonele cu o concentratie maxima a fluorului. Aportul
nictemeral de fluor la un om matur – 0,5-1,1 mg din alimente si 2,2-2,5 mg din apa.
Hiperplazia – sau formarea in exces a adamantinei (picaturi de smalt). Se inregistreaza la cca
1,5% din populatia globului. Picaturile de smalt se localizeaza predilect pe coletul dintelui,
deseori sunt acoperite de mucoasa gingivala. Au 4-5 mm in diametru, pe sectiune in centru
putem depista dentina. Nu are manifestari clinice.

76. Clasificarea hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipoplazia se clasifica in sistemica si locala.
- Hipoplazia sistemica: se imparte in trei forme: modificari in culoarea adamantinei,
subdezvoltarea damantinei sau lipsa smaltului. . Modificarea culorii se manifesta sub forma
de macule simetrice de culoare alburie si forma diferita la dintii omonimi. Stratul nu prinde
coloratia. Pe parcursul vietii macula nu isi schimba coloratia, dimensiunea, forma.
IN caz de subdezvoltare a smaltului, avem formele ondulata, punctiforma, fisurata. Sau
uneori chiar depresiuni de adamantina.
Cea mai rara forma – aplazia, sau lipsa totala a smaltului pe o protiune anumita. In aceasta
forma exista acuze la durere de la excitantii din exterior. Lipsa de adamantina de o parte a
coroanei. In general, in toate formele se va observa scaderea grosimii smaltului, aparitia
spaltului interpsimatic, dilatarea striatiilor Retzius.

- Hipoplazia locala – afecteaza 1-2 dinti. Primordiile carora au fost antrenate intr-un proces
inflamator. Apar macule cretoase, mai frecvent sub forma de depresiuni punctiforme
diseminate pe toate subprafetele dintelui.

- In Caz de subdezvoltare a dentinei, deosebim urmatoarele forme de dinti:

▪ Hutchinson:incisivii centrali superiori au forma de surubelnita sau de fus ale

coroanei (dimensiunea la colet mai mare decat la marginea incizala). Incizala
fiind de forma semilunara, poate fi acoperita de smalt, dar uneori lipseste
partial.
▪ Dintii Fournier – incisivii centrali sub forma de surubelnita la coroana, ins
afara incizura semilunara pe marginea incizala. Intra in triada luesului
congenital.
▪ Dintii Pfluger – sunt molarii I, a caror coroana la colet are dimensiuni mai
mari decat pe fata masticatorie, iar cuspizii sunt subdezvoltati si confluand
confera dintelui un aspect de con.
▪ Diagnosticul diferential in hipoplazie se face cu caria incipienta si
superficiala. Diferenta constand in faptul ca baza este neteda, suprafata
lucioasa,
- Hiperplazia: sau formarea in exces de adamantina (picaturi de smalt). Se localizeaza
predilect pe coletul dintelui, deseori sunt acoperite de mucoasa gingivala, ceea ce dup
aparerea unor autori ar fi cauza rarei depistari. Pot avea 4-5 mm in diametru. Pe sectiune
putem decela dentina, insa uneori picatura este alcatuita exclusiv din smalt. Nu are
manifestari clinice.

- Fluoroza:se dezvolta dupa un mecanism neelucidat inca si prezinta urmatoarea clasificare

cu manifestarile specifice. Fluoroza afecteaza in fond dintii permanenti. IN caz de
hiperfluoroza excesiva se afecteaza toti dintii.
o Forma hasurata: se caracterizeaza prin aparitia unor hasurari cretoase mici situate in
straturile superficiale ale adamantinei. Aceste hasurari pot fi bine pronuntate, sau
apar doar cu ocazia uscarii suprafetei. Confluenta hasurarilor duce la aparitia de
macule.
o Forma maculata: prezenta unor macule cretoase bine pronuntate, fara hasuri.
Maculele sunt multiple si diseminate pe toata suprafata dintilor. Uneori conflueaza
formand o macula de dimensiuni mai mari. Adamantina in zona maculei este neteda,
lucioasa.
o Forma granular-cretoasa: este foarte variata ca manifestare, in norma adamantina pe
toate fetele are o nuanta mata, insa pe acest fond se remarca incluziuni pigmentare
bine conturate. Uneori adamantina e de culoare galbuie cu numeroase macule
punctiforme. In unele cazuri in loc de macule punctiforme pe suprafata dintelui se
vor gasi leziuni dentare.
o Forma eroziva: se caracterizeaza prin faptul ca pe fondul adamantinei pigmentate
exista portiuni extinse nepigmentate si defecte de forma variata – eroziuni.
o Forma distructiva – se caracterizeaza prin deformarea coroanei dintilor din cauza
distrugerii erozive si abraziunii tesuturilor dure. Se inregistreaza in localitatile unde
apa potabila contine mai mult de 5 mg/l Fluor.

77. Tabloul clinic al hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipo si Hiperplazia : Modificările smalţului pot fi: superficiale, profunde, solitare sau
multiple şi de diferite dimensiuni. Pot fi linii şi fisuri, brazde în jurul coroanei, dispuse la
diferit nivel, ele sunt paralele marginii incizale sau ocluzale . Forma maculată sau
cretoasă uneori prezintă ten albicios sau gălbui, se caracterizează prin faptul că
pacienţii nu expun senzaţii neplăcute. Maculele sunt localizate pe suprafeţele
vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la coloraţia vitală nu se colorează, nu se
măresc în dimensiuni.

Pentru fluoroză sunt caracteristice:

macule cretoase, macule de culoare galbendeschisă,
care uneori conferăun aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galbenînchisă
sau brune. În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme. În dependenţă de
forma şi gradul afectării se modifică caracterul maculelor: de la macule mici,
albicioase aproape invizibile – până la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele
dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare. Gradul de
afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.

78. Diagnosticul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

- Examen clinic:
- coloratia vitala, uscare
- Anamneza: locul de trai, boli antecedente etc
- Examene paraclinice: radiografia,

79. Diagnosticul diferențial al hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

- Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :

Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate în regiuneaa

cervicală,cretoase,rugoase,absorbcoloranții,smalțul este fără luciu.

- Diagnosticul diferential al fluorozei se face cu: in stadiul de macula se va face cu

caria in stadiul de macula. In fluoroza leziunile fiind in prediectie localizate
vestibular si lingual, aparand o data cu eruptia dintilor.

80. Tratamentul hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

Hipoplazii:
Tratamentul se efectuează individual, în funcţie de forma clinică a afecţiunii şi
de vârsta pacientului. Se utilizează terapia remineralizantă, măsuri de restaurare sau
înălbire

(Ю.А. Фёдоров, В.А. Дорожина, 1997). Autori citaţi au propus o schemă de tratament
a
afecţiunilor necarioase care constă în efectuarea terapiei reminalizante complexe
(locale şi
generale) în cazul afecţiunilor în formă de maculă, iar în cazul defectelor de ţesut
terapia
remineralizantă este precedată de tratamentul restaurativ al dinţilor.

Terapia remineralizantă generală prevede administrarea:

1. Glicerofosfat de calciu câte 1,5 g/zi (la cei cu vârste de la 14-16 ani) timp de o lună.
2. „Clamin“ câte o pastilă în zi cu 15 min. preprandial ( de la 10 ani ), timp de o lună.
3. Complexele polivitaminice reprezentate de „Complivit“ sau „Qadevit“, câte 2 drajeuri
în zi
(de la 10 ani), timp de o lună.
Terapia remineralizantă locală
1. Antrenarea pacienţilor în igienizarea corectă a cavităţii bucale.
2. Utilizarea pastelor de dinţi cu conţinut de fosfaţi .
3. Electroforeză cu soluţie de glicerolfosfat de calciu de 2,5 % (pacienţilor după 10 ani),
(Алешина Н.Ф., Кондратенко А.А., 2005).

Tratament reconstructiv
În cazul defectului de smalţ, se efectuează o cură generală de remineralizare după care
ţesuturile dentare se restabilesc cu ajutorul materialelor de plombare sau prin metoda
ortopedică ce prevede acoperirea cu coroane de inveliş.
De menţionat că metoda ortopedică este destul de agresivă fiind indicată în
tratamentul de
restabilire coronară a dinţilor hipoplazici în:
— Stadii avansate, cu distrucţii coronare masive;
— În cazul aplicării punţilor dentare în scopul restabilirii breşelor arcadelor dentare.
Tratamentul reconstructiv terapeutic include:
Obturaţia — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate până la 1/3 din suprafaţa coronară
cu
materiale pentru restaurarea, prin tehnica unui strat timp de 20–30 minute.
Restaurarea — înlocuirea ţesuturilor dentare afectate prin tehnica din 2–3 straturi cu
material
compozit, la un loc de muncă adaptat pentru tehnica adezivă timp de 60 minute. Din
categoria de restaurări fac parte defectele ce în trecut se tratau ca restaurări indirecte
(în
laborator): venire, coroane, punţi.
Restaurare estetică — restabilirea ţesuturilor dentare afectate în parametrii estetici ai
dintelui
şi arcadei dentare, cu compozit, prin tehnica de mai multe straturi fără limita timpului,
la loc
de lucru adaptat pentru tehnica adezivă (Burlacu V., Radlinschii S.V., Radlinscaia V.N.,
2006).

Fluoroza
- reducerea dozelor excesive de F
- majorarea rezistenei organismului
- indicarea tratamentului medicamentos cu
coninut de Ca,P, vit.C,D,microelemente
- inlăturarea defectului cosmetic(în formele hașurată,maculată,granular - cretoasă
decolorarea cu acizi organici urmată de terapia de remineralizare,iar in formele erozivă
și distructivă restaurari estetice cu materiale compozite,sau tratament ortopedic).

81. Profilaxia hipoplaziei, fluorozei și hiperplaziei.

- diminuarea continutului de fluor in apa potabila
- epurarea antifluorica a apei
- se va evita alimentarea artificiala precoce a copilului
- folosirea apei din surse autorizate
- substituirea apei cu lapte/sucuri
- adm de vitamine
- dezvoltarea armonioasa a copiluli in primele luni de viata
- prevenirea bolilor de sistem

82. Răspîndirea fluorozei în Republica Moldova.

Conform lui Gnatiuc P.I. si Gnatiuc E.V. se constata ca in Moldova continutul de fluor in
fantanile arteziene este de la 0,8-9,0 mg/l. (o concentratie de 3,0mg duce la aparitia fluorozei la
90% din populatie).
Astfel in raioanele Orhei, Anenii-noi, Floresti, Cimislia, Rascani, Donduseni, Edinet, Dubasari,
limita fluorului este de 1,4-3,7 mg/l.
IN localitatile Camenca, Ceadar-lunga, Falesti, Glodeni, Calarasi, Ungheni, Straseni, Leova –
pe-alocuri fluorul atinge valorile de 9 mg/l.
Iar in restul localitatilor, valorile sunt mici sau optime.
83. Amelogeneza imperfectă.
Constituie o tulburare in dezvoltarea adamantinei, cu manifestari variate ce depind de severitatea
patologiei. Deosebim 4 forme de manifestare:
- Prima forma: cu modificari minime, dintii de forma si dimensuni normale. Smaltul neted,
lucios, insa are putine nuante galbui sau brune.
- A doua forma: eruptia dintilor la termen, si initial acestia au o culoare normala. Peste 1-3 ani
adamantina capata o nuanta opaca, apoi brun-deschisa, devine rugoasa, apoi smaltul se
pierde partial sau definitiv
- A treia forma: dintii erup la termen, smaltul e alb insa comporta fisuri multiple orientate
haotic. Smaltul incepe sa dispara de pe toti dintii, degajand dentina bruna.
- A patra forma – configuratia si dimensiunea dintilor sunt obisnuite, insa in momentul
eruptiei adamantina este cretoasa, fara luciu, pe-alocuri lipseste. La cel mai mic efor
mecanic se detaseaza de pe dinte.

Tratament: remineralizarea sistematica, in caz de modificari brutale – tratament ortopedic.

84. Dentinogeneza imperfectă.

Tulburare ereditara in dezvoltare dentinei, boala se caracterizeaza prin subdezvoltarea
radacinilor, lipsa lor sau formarea de radacini acuminate. Coroanele dintilor au forma,
dimenisune normala. De obicei pacientii acuza mobilitate a dintilor, caderea lor timpurie.
Exaemnul radiologic releva lungime scurta a radacinilor tuturor dintilor, precum si lipsa cavitatii
dintelui si a canalelor radiculare.
Deseori in radacini se constata modificari precum formatiuni chisoase cu contururi netede. In
aparitia acestor formatiuni nu tine de afectiunea in cauza. Exista pareri ca aceste modificari ar fi
o consecinta a tulb dentinogenezei.

85. Osteogeneza imperfectă.

Osteogenesis imperfecta sau boala oaselor fragile este una dintre cele mai frecvente
displazii scheletice. Este o boala generalizata a tesutului conjunctiv care se poate
manifesta prin unul sau mai multe dintre urmatoarele elemente: sclere albastre, fata
triunghiulara, macrocefalie, surditate, dentitie defectiva, torace in butoi, scolioza,
deformari ale membrelor, fracturi, laxitate articulara si retard al cresterii.

In osteogenezis imperfecta modificarile patologice sunt observate in toate tesuturile in

care tipul 1 de colagen este un component important, cum este osul, ligementele,
dentina si sclerele.
Mutatiile in genele care codeaza colagenul tip 1 afecteaza una sau doua gene,
numarind peste 80% dintre cazurile de osteogenesis imperfecta.

Morbiditatea si mortalitatea asociate cu osteogenesis imperfecta variaza larg in functie

de genotip. Variabilitatea depinde si de mutatiile suferite. Corpul prezinta virtual
multiple
fracturi in toate oasele. Forma perinatala este fatala la citeva ore dupa nastere, desi
unii
bebelusi supravietuiesc citeva luni.

Osteogenesis imperfecta are si o forma usoara, in

care adultii care nu au suferit inca nici o fractura se adreseaza medicului datorita
fracturilor altor membri ai familiei. Intre cele doua forme de boala exista un continuu de
severitate.
Pina recent corectarea chirurgicala a deformarilor, fizioterapia si sustinerea ortotica
erau principalele optiuni terapeutice pentru osteogenesis imperfecta. Odata cu
intelegerea mai profunda a mecanismelor moleculare ale bolii, a cistigat popularitate si
tratamentul medical pentru cresterea masei osoase si a duritatii osului. Se
folosesc bifosfonatii, pamidronatul, care inhiba resorbtia de os mediata de osteoclaste
prin legarea de hidroxiapatita. Imbunatateste semnificativ evolutia bolii tip III, IV prin
scaderea frecventei fracturilor, cresterea densitatii osoase, scaderea durerii osoase si
cresterea inaltimii. Se administreaza hormon de crestere pentru stimularea functiei
osteoclastelor, hormon paratiroid recombinat uman, transplant de maduva.

86. Sindromul Stainton-Capdepont.

Boala ereditara autozomala, ce afecteaza ata dintii de lapte cat si cei permanenti.
Se caracterizeaza prin faptul ca in sindrom Capdepont majoritatea dintilor sunt lipsiti de
adamantina, au culoare galben – bruna, sunt ruinati de abraziune, se intrevad contururile pulpei,
pacientii nu acuza dureri. Dar uneori senzatia dolora e determinata de erodarea si trauma papilei
gingivale.
Radacinile sunt scurte, subtiate, in regiunile apicale deseori se observa focare de rarefiere a
tesutului osos. Pot exista chisturi, canale fistuloase.

Tratament: mai des ortopedic, prezinta mari dificultati.

87. Boala oaselor de marmură sau osteopetroza.
Boala de marmura, este o osteoscleroza congenitala familiala. Se manifesta prin osteoscleroza
difuza in majoritatea oaselor scheletului.
Se disting forme benigne si maligne:
In forma benigna: leziunea intereseaza mezenchimul scheletic, se vorbeste despre varianta
benigna a afectiunii, care manifesta doar osteoscleroza si ramane oligosimptomatica.
In forma maligna – se afecteaza mezenchimul mielogen, atunci prompt si brusc se deregleaza
hematopoieza, scade acuitatea vizuala, survin osteomielite, ale mandibulei, fracturi osoase,
scleorza oaselor maxilare, anomalii de dentitie.
Smaltul dintilor are o culoare cretoasa, apoi se pietrifica. Dintii se ruineaza curand.
Tratament: ortopedic

88. Traumatismul dentar.Cauzele. Clasificarea traumatismului

acut.

Traumatismul dentar acut: poate genera contuzie, fractura sau luxatia unui dinte sau a unui grup
de dinti.
Contuzia dintelui- In timpul primelor ore apare o senzatie de durere ce se accentueaza
in timpul muscarilor. In urma contuziei uneori se poate rupe facscicolul vascular, care
provoaca o hemoragie in pulpa dintelui.

Luxatia dintelui- deplasarea dintelui in alveola.

Fractura dintelui poate interesa o parte coronara sau intregime, la fel si a radacinii.

Contuzia- o stare aparută în urma loviturii puternice de niște obiecte tari cu afectarea
paradonțiului,mobilitate, dar fară deplasarea dintelui

89. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul luxației dintelui.

Luxatia dintelui:este o deplasare a dintelui in alevola cand forta traumatizanta se aplica lateral
sau vertical.
Cand parodontiul este sanatos, luxatia dintelui rezulta in din aplicarea unui mare efort. Insa o
data cu resobrita osoasa, poate aparea si in urma unui efort slab. Poate fi insotita de leziunni
gingivale.
Semne: durere la un dinte sau un grup de dinti, mobilitate sporita.
Tratament: depinde de straea tesutului osos periapical. Daca e intact pe o intindere de >1/2 din
radacina, dintele se va conserva;
- Plasarea dintelui in locul lui firesc
- Imobilizarea dintelui
- Cercetarea starii pulpei in dinamica

- Ectruziva: traumatism dentar caracterizat prin deteriorarea totală sau parţială a

ligamentelor periodontale rezultând slăbirea ancorării şi deplasarea axială a dintelui din
alveolă.-alveola osoasă este intactă, iar deplasarea axială generează aspectul de protruzie
mai mult sau mai puţin accentuată a dintelui interesat.
- clinic:-alungirea coronara peste planul normal de ocluzie-sanse de repozitionarea dintelui
sunt maxime daca pacientul se prezinta la 60-90minute de la producerea accidentului
- Structurile afectate: pachetul vasculo-nervos pulpar este erupt; ligamentele periodontale :
o parte rupe si restul elongate; radacina dentara este expusa pe o anumita suprafata
- Intruziva: reprezintă traumatismul prin care dintele este dislocat axial în osul alveolar. Este
însoţită defractura cominutivă a osului alveolar.-de regulă este un traumatism extensiv
implicând mai mulţi dinţi.-coroana este scurta fara linie de fractura ,-uneori aceasta intruzie
poate fi pana la faza in care dintele nu se mai vede pe arcada ,-pe radiografie se observa
patrunderea radacinii mult in alveola peste nivelul celorlalte radacini daca radacina este cu
apexul deschis sanse de revenire a dintelui sunt mai mari-daca radacina este formata
redresarea dintelui se face cu tractiune ortodontica
- Structuri interesate:•Pachetul vasculo-nervos apical este rupt.•Ruperea ligamentelor
periodontale.•Contuzia ligamentelor periodontale.•Contuzia osului alveolar.• Plagă la nivelul
marginii gingivale
-
- Avulsia (iesirea completa a dintelui din alveola)Examenul clinic:-alveola goala,-trat.in
replantare si imobilizare-sansele reusintei replantarii depinde de timpul scurs de la
avulsie,mediul in care a fost conservat dintele, mediul putand fi ser fiziologic,lapte,propria
saliva
- Structuri interesate: Pachetul vasculo-nervos pulpar este rupt.• Ligamentele periodontale
sunt parţial sau total rupte.•Peretele alveolar vestibular sau palatinal este
fracturat.•Apexul dintelui este blocat.•Ligamentele periodontale cervicale sunt
comprimate
- Tratament: Evidenta indivituala, dieta curatatoare timp de o saptamina , in caz de inclavare-
repozitionarea, prelurarea medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit-conect; dintele
se imobilizeaza (cu 2-3 dintii vecini sanatosi de o parte si alta a dintelui cu
probleme)-dintele trebuie repozitionat-depinde de -timpul scurs de la producerea
accidentului-4 ore:coagularea sangelui in ligamentul alveolo-dentaràpozitionare
dificila si foarte riscantaàmai dureroasa ,fortarea repozitionarii dinteluiàrezorbtii
radiculare in timp-se urmareste clinic si prin radiografii(teste de vitalitate ,de
culoare)-daca luxatia este laterala(V-O,M-D)se examineaza dintele cu atentie si se
palpeaza osul,pe Rx se observa largirea spatiului periodontal in directia opusa
deplasarii dintelui
- Traumele acute sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate
aparea fractura dinteleui la diferite niveluri
-
-

90. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul contuziei dintelui.

Contuzia - leziunea dintelui si a aparatului sau de suport fara deplasarea dintelui din
alveola àprin simpla lovire a dintelui fara existenta semnului de fractura sau lipsa de
substanta o stare aparuta in urma loviturii puternice de niste obiecte tari cu afectarea
paradontiului , mobilitate, dar fara deplasarea dintelui .
-în primele ore apare o senzaţie de durere ce se accentuează în timpul muşcării. În urma
contuziei uneori se poate rupe fascicolul vascular, care provoacă o hemoragie în pulpa dintelui.

Examenul clinic:
-dintele este prezent in alveola ,sensibil la percutie in ax(posibil) in functie de intensitatea
loviturii:exista edeme sangerande la nivelul parodontal,fara ca dintele sa aiba mobilitate

Tratament: Evidenta indivituala, dieta curatatoare timp de o saptamina , in caz de inclavare-

repozitionarea, prelurarea medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit-conect; -cu
atentie:in functie de joc tratamentul initialàcomplicatii ale spatiului odontal(parodontite
apicale acute,cronice)-se urmareste radiologic in timp(1 saptamana-2-3saptamani-1-6
luni)-consumul alimentelor moi-dintele nu se imobilizeaza decat daca exista dinti
mobili-radiografiile se pastreaza
Traumele acute sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea
fractura dinteleui la diferite niveluri

91. Tabloul clinic, diagnosticul și tratamentul fracturii

dentare.

Fractura dintelui - poate interesa o parte a sau coroana in intregime si radacina . Traumele acute
sunt supuse prepoderent dintilor forntali superiori, drept consecinta poate aparea fractura
dinteleui la diferite niveluri
Fractura orizontala/oblica
F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
F.d. de cor. 2/3-cu deschiderea pulpei
F. d. de radacina 1/3
F.d. de radacina1/2
F.d. de radacina 2/3.
Factura verticală a dintelui de coroană
Diagnosticul: -examinarea menuțioasă a dintelui
Obiectiv: mobilitatea, luxație, edem
Radiologic: marirea sau îngustarea fantei periodontale, prezența liniei de factură
In caz de fractura, e necesar de stabilit starea pulpei (Intacta, sau cointeresata in fractură ).
Dacă e vorba de o fractură coronară pe 1/3 fara cointeresarea pulpei dupa o remterapie, local se
va face restaurarea coroanei cu compozite. În cazul fracturii coronare pe 1/2, 1/3, când pulpa este
trau mată, se poate incerca metoda biologică (conservativă) sau ampu-tarea vitală cu restaurarea
ulterioara a coroanei.
Atunci cand fractura coroanei trece la 2/3 de coroană se efectuează depulparea dintelui cu
restaurarea ulterioară(pivot metalic/sintetic). în cazul în care are loc fracturarea radacinii la
nivelul pri-mei 1/3 se recurge la extractia dintelui. Ulterior - înlocuirea dinteluise face
cu ,,conect" + compozite.Daca linia fracturii se află la nivelul 1/2, 2/3, asemenea dinte se
pastrează în 2 situații:1.Dintele se fixează, se supune tacticii dc așteptare. Daca dintele s-a intărit,
durerile au dispărut, radiologic procesul apical lipsește,dintele nu este schimbat la culoare, EOD
este in limita 2-10 mkA-dintele este salvat.Radiologie:linia fracturii se consolidează.
2. Dintele se fixează, dar se schimbă în culoare, EOD- 90 -120 mkA.
Radiologic:se observă un proces în regiunea apexului sau fracturii. In această situație sc
efectuează tratament endodontic, obturație cu pivot metalic, la necesitate - apecotomie

92. Necroza acidă.Etiologie.Tablou clinic.Diagnostic,

diagnostic diferențial.Tratament.

Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure

Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la persoanele:
care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de producere a acizilor
orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza); anacide in urma utilizarii HCL-
lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă
necroze de la acţiunea acizilor organici.
Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat
area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic: Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri spontane în
dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste senzaţii dispar în
urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri – murdară sau
întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor. Adamantina dispare, apar margini
ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor
vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală
devine ovală, uneori coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se
ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si a cantitatii
de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F, microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si protejarea
tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza

93. Defectul cuneiform. Etiologie.

Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută posteruptiv,
condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor la
nivelul coletului.
Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi dereglări ale aspectului fizionomic.
Defectele cuneiforme se intilnesc 34% din cazuri pe prim plan sunt:
caninii 36%; premolarii 20%; molarii 13%; incisivii 8%; persoanele cu asemenea defecte sunt rar
afectate de carie si se observa preponderent la virsta medie si in etate.
Dupa localizare:
radicular; de colet (cervical); coronar
Etiologie: Apare sub influenţa factorilor mecanici, este suspectată periuţa de dinţi. Stîngacii care
işi curaţă dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe partea dreaptă. Dar ca contra
argument la teoria mecanică servesc datele că defectul cuneiform apare şi la persoanele care nu
folosesc periuţi. Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, cîteodata pacienţii pot să
indice locul defectului la colet.Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-
se el nu produce necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o
durere pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici. Defectul cuneiform
cuprinde o grupa de dinţi. Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi. Uneori defectul poate
atinge o profunzime atît de mare, că se poate produce fractura coroanei.

94. Abraziunea dentară.Etiologie.

Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste

Etiologie: Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se infaptuiște în
timpul întregii vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii
tesuturilor dure dentare, cu suprafata plana bine delimitata circumscrisa, observate diferite striatii
intro singura directie pe aceiasi supratata, fetele antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Clasificare:
Abraziunea poate fi:
•Fiziologica în limita smalțului
•Tranzitorie în limita smalțului și dentinei 50-60ani
•Patologică în limita dentinei la vîrsta de 30 -40 ani
-Dupa gradul de abraziune patologica poate si clasificata in 3 grupe:
gr1- 1/3 coroana
gr2- 1/2-2/3 coroana
gr3- abraziunea coroanei pina la gingie
-Dupa suprafetele abrazive:
orizontala; verticala; combinata
-Dupa continuitate:
limitata; generalizata
-Localizarea forma si viteza formarii abraziunii mai poate fi influentata de tipul ocluziei:
ortognata, dreapta, progenica.
Gradul de abraziune a tes dur dentare depinde de :
Factorii locali: caracterul alimenteleor, intentsatea utilizarii aparatului dentomaxilar, starea
ocluzieil lipsa molarilor, nerespectarea ternologiilor de protezare, defectele arc dentarel ocluzie
traumatica incazul afectiunilor parodontale si anomaliilor; anomalii ocluzale sau dentare; factori
profesionali in activitatra cusutoreselor, cizmarilor, muzicantilor
Factori generali: dereglari endocrine, metabolice, afect ale SNC (bruxizm), afectiuni ale TGI,
dereglari ereditare

95. Eroziunea dentară.Etiologie.

Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial care se

datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o pierdere progresivă
a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor, rar cea orala a dintilor
superiori frontali , rara premolari.
Clasificare:
1.afectarea suprafetelor superficiale ale smaltului ( corespune leziunii timpurii , eroziunea
smaltului)
2. afectarea localizata a smaltului si a dentinei, sprafata dentinei abraziate ocupa nu mai mult de
1/3 din suprafata totala a coroanei
3. leziunea generalizata: dentina dezgolita ocupa mai mult de 1/3 de afectiune. apartinind
leziunilor avansate , eroziunea smaltului si dentinei.

Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori,
caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se întâlnesc la persoanele de
vârstă medie.
Etiologie: Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu localizarea
simetrică. La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se aprofundează ajungând până
la dentină. Fundul eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau chiar brună.
Daca eroziunea afecteaza numai smaltl , poate aparea senzatii dolore provocate de factorii
termici, chimici; in limitele dentinei sunt mai putin dureroase.
Cauze: alimentele cu aciditate marita ( suc, vin , fructe , mere , muraturi); medicamente ( vit C,
aspirina , HCL in cazul hipoaciditatii gastrice), factori mecanici - periaj intens; dereglari
endocrinel gastrointestinal - voma cronica , recurgitare, hiperaciditate cornica

96. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al defectului

cuneiform.Tratamentul.
Defectul cuneiform-o patologie necarioasă a ţesuturilor dentare dure, apărută posteruptiv,
condiţionată de formarea leziunii pe suprafaţa dentară sub formă de con.
Tabloul Clinic se manifestă prin apariţia defectului de ţesut dentar pe suprafaţa vestibulară a
dinţilor la nivelul coletului. Acuzele pacienţilor sunt hiperestezia şi dereglări ale aspectului
fizionomic.
9. Manifestari incipiente- lipsa defectelor , cu prezenta sensibilitatii smaltului in regiunea
coletului
10. Defecte superficiale - defecte in forma de fisuri smalgtiere , sensibilitate, aceasta stare se
mai numeste abfractie
11. Defecte medii- cu adincimea de 0,2-0,3 mm
12. Defecte profunde- de 0,3-0,4 mm cu afecarea straturilor profunde de dentina
Perioadele defectului cuneiform:
prodromala- in dintii afectati se observa strevezire cu pipsa modificarilor morfologice
incipienta- pe coroana dintelui in regiunea cervicala in limita smalt-cement se depisteaza
microdefecte unitare sau multiple
dezvoltata- prezenta defectului pronuntat in tesuturile dentare cu dureri la excitati fizici
Diagnosicul diferenţial se face de caria supeficială şi medie de colet, de eroziunea ţesuturilor
dure, necroza acida
Tratamentul:
•Sfat igienic(periaj leger, mișcarile periajulului numai indirecție verticala) peria de dinti trebuie
sa fie nu prea aspra , naturala , miscarile periei paralel suprafetei dintilor si nu sub un unghi.
•Se recomandă de schimbat mai des pastele de dinți(interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru
albire)
•Atunci cind este prezenta sensibilitatea la factorii fizici se prescrie Remterapia cu
preparatele,Gluma(Kerr),Desinzeter(Admira)Bifidum-12(Voco)
• In caz de prezența a defectelor mici ele se acopera cu compozite fluide(foto)
•La prezența defectelor mai mari-obturari,restaurari
97. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al
abraziunii dentare.Tratamentul

Atritia- eprezinta uzura dentara cauzata de contactele dento-dentare antagoniste

Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces care se infaptuiște în timpul întregii
vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii tesuturilor dure
dentare, cu suprafata plana bine delimitata circumscrisa, observate diferite striatii intro singura
directie pe aceiasi supratata, fetele antagonistilor coincid perfect una fata de alta
Tabloul clinic:
Coroanele clinice ale dinților au diferite inalțimi și formeaza un platou convex de diferite forme,
mărimi si adâncimi. Suprafața dintelui este neteda, dura, poleită, deseori sensibilă la sondare, în
centru are culoare mai întunecată “roaderea” tesuturilor dentare se poate manifesta prin:
Micsorarea si deformarea inaltimii ocluziei; deformarea ATM. Dintii au margini ascutite care
traumeaza obrajii, limba , buzele; uneori se poate prevede camera pulpara ( dar in niciun caz nu
este deschisa) deoarece procesului lent pulpa reuseste sa depuna dentina de substituie. aparitia
senzatiei la factorii mecanici , termici, scurtarea , aparitia zabalutelor.
Tratamentul: depinde de factorul etilogic care trebuie inlaturat, gradul abraziunii, recomandarea
tratamentului remineralizant pentru reducerea sensibilitatii, slefuirea selectiva a marginii
ascutite, obturarea si restaurarea dintilor cu compozite la necesitate; in caz de abraziune severa se
ridica ocluzia cu compozite pe etape: 1. molarii 6,7 superiori si inferiori intro vizita pina la
obtinerea confortului ;2. prem

98. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al

eroziunii dentare.Tratamentul
Eroziunea- un defect de progresare inreversibil al tesuturilor dure dentare, superfiial care se
datoreaza unui proces chimic fara implicarea florei microbiene; leziune cu o pierdere progresivă
a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor, rar cea orala a dintilor
superiori frontali , rara premolari.
Tablou Clinic: Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori,
caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se întâlnesc la persoanele de
vârstă medie.
Diagnosticul diferenţial:
•Defectul cuneiform
•Necroza acida
•Abfracția
•Caria superficiala
Pentru eroziune este caracteristica localizarea , forma defectului si suprafata , pe cind in cazul
cariei ea este rugoasa spre deosebire de carie, aparitia eroziunii nu este influentata de microbi.
Tratamentul: alegerea metodei tratamentului se face in conformitate cu starea generala
General:
•Tratament general al glandei tiroide si tratament general remineralizator (A.Fiodorov -2000).
Local:
•Înlaturarea factorilor provocatori(chimic,fizici)
•Igienizarea cu paste de dinți ce conțin(Ca,P,F,microelemente)
•Remterapia locala ( Ca, P, F, fitina , ghefefitina, fluor-lac)
•Obturarea sau restaurarea cu compozite, recomandam o usoara preparare a suprafetei abrazive si
obturarea cu compomeri, glasionomeri, compozite fotopolimerizabile
•În nici un caz nu se recurge la protezare

99. Tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și diferențial al necrozei

acide.Tratamentul

Necroza - reprezinta un defect structural al tesuturilor dure

Etiologie: apare in rezultatul actiunii acizilor asupra dintilor si poate fi intilnita la persoanele:
care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate in procesul de producere a acizilor
orgaici si neorganici; pacienti cu gastrite hiperacide (acidoza); anacide in urma utilizarii HCL-
lui. Mai frecvent provoacă necroză- acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă
necroze de la acţiunea acizilor organici.
Clasificare: Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat
area loc decalcinarea smalţului. Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Tabloul clinic: Subiectiv: Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori. Pot apărea şi dureri spontane în
dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste senzaţii dispar în
urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei.
Obiectiv: Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri – murdară sau
întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor. Adamantina dispare, apar margini
ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor
vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală
devine ovală, uneori coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se
ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței
lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasa , moale ( dimeneralizata)
Tratamentul si Profilaxia:
- examinarea multilaterala, la prezenta xerostomiei este necesar echilibrul Ph-ului si a cantitatii
de saliva
- tratament remineralizator se aplica diferite remedii ce contin Ca, P, F, microelemente
- utilizarea lacurilor ce contin F, Belec-F, hidroxid de Ca
- acoperirea dintilor cu Admira Protect , fotopolimer , armacer pentru izolarea si protejarea
tesuturilor denare
- igiena cavitatii bucale cu paste
- clatituri ambundente cu solutii bazice ( bicarbonat de sodiu)
- restaurari coronare cu compozie
- tratament specific al afectiunilor generale ce pot provoca necroza
administrarea preparatelor Ca, P , microelemente si a complexului de vitamine
100. Hiperestezia țesuturilor dentare dure. Tabloul clinic,
diagnosticul pozitiv și diferențial al hiperesteziei. Tratamentul.
Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici, termici. Se
atribuie către patologia ţesuturilor dure, care aparea după erupţia dinţilor.
Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca: caria
dentară, abraziunea patologică, eroziuni, defecte cuneiforme, sau după prepararea dinţilor sub
coroane de înveliş, sau când are loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită.
Sunt mai multe clasificări:
A – după extinderea procesului:
1. forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
2. forma generalizată – sensibilitatea majorităţii dinţilor.
B – după provenienţă:
1. hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor, abraziunea
patologică, eroziuni).
2. hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în afecţiunile
parodontale, la diferite boli generale).
După manifestarea clinică deosebim trei grade:
Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;
Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.
Tabloul clinic : senzaţii dolore în dinţi de la acţiunead iferitor factori, cu înlăturarea excitantului
durerile dispar. Uneori durerile pot apărea spontan, dar de o foarte scurtă durată
Diagnosticul diferenţial:
•pulpita acută(în pulpită durerea este indelungată,se declară noaptea,în pulpită dintele
reacționeaza la curent de peste 20mA,iar in heperestezie 2-6mA)
Tratament: 1.Local 2.General 3.Complex
Local:•Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor de dinti pe baza de Ca,P,F.
(sol.10%Gluconat de Ca(aplicații),fetina,preparate oficiale pe baza de hidroxid de Ca, calcimol,
calcxid, lyfe sealapex,ultrablend)•Preparate pe baza de F:SOL2% NaF,fluorlac,dentin
fluid,enamel fluid fluoridin, bifluorid-12, profluoridin •Obturarea defectelor
General:•Echilibrarea metabolizmului mineral•Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per
os•Sedative,tranchilizante•Consultațiași tratamentul specific la alți specialiști

101. Erori și complicații în diagnosticul și tratamentul cariei

dentare.

Erorile legate de diagnostic:

apar la diferentiera cariei dentare cu afectiunile necarioase:
- caria medie cu periodontita cronica
- caria profunda acuta cu pulpita ( mai des la copii)
- in caria profunda este necesara aplicarea unei obturatii curative, iar daca caria este medie ,
obturatia curativa nu trebuie facuta , altfel se va produce o carie complicata ( prin pulpita,
periodontita||)
- daca nu sa facut diagnosticul si sa administrat o anestezie, este imposibila efectuarea
diagnosticului diferential intre caria medie si periodontita cronica , si prin urmare , nu poate fi
efectuat un tratament adecvat
erori la tratamentul conservativ al demineralizarii de focar al smaltului:
- dereglarea terminilor de aplicare a urmatoarelor proceduri si serii de remineralizare
- folosirea aplicatiilor cu sol de fluorura de sodiu fara anticiparea a preparatelor de calciu duce
la formarea unui strat de fluoride ce blocheaza difuziunea altor ioni , in consecinta progreseaza
procesul carios
complicatii in perioada de anestezie:
-intoleranta ; reactii alergice ; lezarea vaselor/nervilor; anestezia necalitativa

erori la prepararea cavitatii carioase:

-la deschiderea extinsa sau incompleta a cav carioase: cimp vizual redus, insuficient , urmat de
necrotomie incompleta , obturatia va cadea din cauza prezentei dentinei ramolite
- la formarea finala incompleta a cavitatii carioase se poate intimpla inlaturarea partiala a
dentinei patologic modificata- temerea de a deschide cavitatea dintelui
- la formarea incorecta a cavitatilor- caderea obturatiei
- supraincalzirea - pulpita ; deschiderea accidentala a camerei pulpare
- prelucrarea insuficienta a cavitatii cu antiseptic duce la progresarea procesului carios sub
obturatie
- uscarea insuficienta - adeziune precara
- timp redus sau depasit de gravaj- ducind la erori ale tehnicii adezive
- inghitirea frezelor- asfixie
- aspirarea de corpi straini

102. Erori și complicații în tratamentul leziunilor odontale de

origine necarioasă.
- daca nu se efectuiaza un tratament imediat al luxatiei extruzive, laterale , fracturii coronare
atunci se atrofiaza ligamentele si repozitionarea nu va fi posibila
- arsuri - in cazul efectuarii aplicatiilor cu Ca , P, F
- la ridicarea ocluziei cu compozite - se pot produce dereglari in ATM insotite cu dureri de cap
, si gura inclestata
-complicatii in perioada de anestezie: intoleranta ; reactii alergice ; lezarea vaselor/nervilor;
anestezia necalitativa
- in cazul cind avem cavitati profunde ce necesita un tratament endodontic atunci se pot produce
urmatoarele erori: perforarea canalului , largirea , inaintarea excesiva spre apex, aspirarea de
corpi straini ; inghitirea frezelor , acelor endodontice ; aspirarea de corpi straini
- erori in organizarea lucrului medicului a pozitiei in fotoliu
- lucrul medicului cu o singura mina ;
- incorect selectarea piesei , frezei , materialului ; necunoasterea morfologiei , topografiei
nervilor ;
- suprafinfectarea mucoasei cu aplicarea medicamentelor incorecte ;
- modificarea culorii dintelui sau culorii obturariei