UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

MEDICINĂ DENTARĂ

CRAIOVA

INSTRUMENTARUL DE LUCRU ȘI POZIȚIA DE LUCRU ȘI SPRIJIN-

INSTRUMENTAR MARE ȘI MIC PENTRU CONSULTAȚIE ȘI
TRATAMENTUL CARIEI SIMPLE
-Referat pentru practica de vară-

Student: Andreescu Andreea

Coordonator: Șef de lucrări dr. Alina Irene Moraru

Medicină Dentară, An III, Grupa IA

-2017-
 Instrumentarul prezent în cabinetul de medicină dentară este extrem de variat
și cuprinde elemente specifice anumitor intervenții, astfel împarțindu-se în
instrumentar de mici și mari dimensiuni. Din plaja de instrumente folosite în
cabinet, amintim: ace endodontice, clești crampon, clești pentru extracții dentare –
specifici pentru mandibulă și maxilă, chiurete tip Volkman drepte și curbe,
excavator, elevatoare și foarfece chirurgicale drepte și curbe, canule de unica
folosință pentru aspirație, oglindă, pensă și sonda dentară, sonda parodontală care
prezintă gradații pentru măsurarea pungii parodontale, matrice, portmatrice, freze
pentru turbină, piesă dreaptă și unghi, gume, pufuri etc.
Pentru consultație este folosită o trusă specifică de consultație care cuprinde
oglindă dentară, o sondă dentară, o pensă și un excavator dentar.
Oglinda poate fi plană sau concavă, însușire în funcție de care imaginea este redată
la dimensiunile reale sau mărită. De asemenea ea folosește la îndepărtarea
țesuturilor moi și drept metodă de iluminare indirectă a câmpului operator prin
proiectarea fascicolului luminos.
Sonda dentară este un instrument simplu , dar cu o arie largă de utilizări și
caracterizată prin diversitatea formei capetelor active în funcție de care este și
denumită (sondă baionetă, sondă corn de vacă, sonda dentară cu doua curburi în
planuri diferite, sonda dentară cu două curburi în același plan, sonda dentară
dreaptă și curbă). Sondele dentare sunt de două tipuri: rigide și flexibile (acul
Miller), fiecare tip îndeplinind funcții distincte. În special ele sunt folosite în scop
explorator, modelator ori pentru manipularea și introducerea meșelor de vată
imbibate cu diferite substanțe medicamentoase (acul Miller).
Pensa dentară este concepută astfel încât să asigure priza eficientă și asemenea
sondei dentare, este caracterizată prin diversitatea formei. În funcție de unghiul
format între partea activă și brațe, întalnim: pensa dentară cotită, dublu cotită, cu
un unghi obtuz, cu un unghi drept și in formă de baionetă. Ele folosesc la
manipularea instrumentarului de mici dimensiuni și a diferitelor materiale, precum
și la aplicarea prin capilaritate a unor soluții în camera pulpară.
Excavatorul este un instrument tăietor , care prezintă capăt activ sub formă de
platou, lopată sau lingură. El acționează în dentină, fiind folosit la eliminarea
dentinei ramolite, însă poate fi folosit și în alte scopuri precum curățarea cavității
prin îndepărtarea resturilor alimentare, secționarea conurilor de gutapercă,
aplicarea sau îndepartarea diferitelor materiale de pe fundul cavitații.
 Dupa consultație și stabilirea diagnosticului, urmează efectuarea tratamentului.
Instrumentarul folosit în acest proces include o altă serie de intrumente decât cele
folosite în cazul consultației. Instrumentarul este diferit în funcție de afecțiunea ce
trebuie tratată în cavitatea orală a pacientului. De exemplu, pentru o exctrație
simplă este necesară anestezierea teritoriului respectiv, așadar avem nevoie de
seringă sterilă, aspirator de salivă, apoi de clești, elevator, chiuretă. În cazul cariei
simple, situația este alta.
Caria simplă- generalități
Caria dentară este un proces infecțios de natură microbiană, care evoluează
prin distrucția țesuturilor dure ale dinților. Caria simplă nu acționează nociv asupra
pulpei dintelui. Diagnosticul de carie simplă se stabilește relativ ușor pe baza
semnelor clinice, obiective sau subiective, identificate în timpul examinării.
Aceasta apare ca fiind o pată albă cretoasă pe suprafața smalțului ori sub forma
marmorațiilor, când are culoare brun-maronie și se localizează la nivelul șanțurilor
și fosetelor, precum și ca pierdere de substanță dură dentară. Modificările de aspect
ale smalțului sunt însoțite de senzație dureroasă la masticație, la stimuli termici,
halenă și congestia papilei interdentare. Congestia papilei se produce ca urmare a
pierderii de țesut dentar, când apar margini anfractuoase ce acționează iritativ
asupra țesuturilor moi din jur.
Ca și metode de identificare și evidențiere a cariei simple se utilizează agenți
coloranți (markeri), semnul firului de mătase-în cazul cariilor existente interdentar
firul se agață, tehnici de fluorescență, Rx, teste de sensibilitate și vitalitate
(termice, electrice). Toate aceste mijloace reprezintă baza unui diagnostic pozitiv.
Diagnosticul diferențial al cariei simple se stabilește în raport cu alte afecțiuni de
ordin stomatologic.
Fiind o leziune progresivă, procesul carios nu prezintă tendința de vindecare
spontană, motiv pentru care, în lipsa unui tratament adecvat, caria avansează
distrugând o parte din ce în ce mai mare din structura dintelui și producând alte
complicații. Împărțite în trei categorii evolutive, complicațiile se clasifică astfel:
 imediate-pulpită, necroză, gangrenă
 tardive-edentații, migrări dentare
 la distanță-boala de focar și tulburări ale aparatului stomatognat cu efecte
sistemice
 Tratamentul cariei simple necesită instrumente numeroase, atât de mari cât
și de mici dimensiuni. Într-o primă etapă se izolează câmpul operator cu diga sau
cu ajutorul unor rulouri absorbante și se aplică aspiratorul de salivă.
Sistemul de digă este compus din: folie elastică, cleme de prindere, perforator,
pensa port cleme și cadrul metalic. Pe lângă izolarea excelentă și mediul uscat,
folosirea ei creează o barieră fizică între mucoasa orală, faringe și diferitele
reziduuri ori substanțe iritative utilizate, oferă o vizibilitate mai bună, siguranță și
liniște operatorie.
Apoi, cu ajutorul unei freze sferice mici montată la turbină se deschide procesul
carios. Se îndepărtează dentina ramolită, de această dată cu o freză montată la piesa
contraunghi, după care cu o freză cilindro-conică se plasează marginile cavitații în
țesut sănătos. Spre final, cu o freză flacără poziționată înclinat, se bizotează
marginile cavității pentru a crea o aderență crescută a materialului de restaurare.
După ce tot țesutul nesănătos a fost îndepărtat, se realizează toaleta cavității, care
se spală cu jet de apă calduță și se usucă ușor cu jet de aer, evintându-se uscarea
excesivă. Se aplică în cavitate un material de protecție pulpo-dentinară (hidroxid
de calciu) cu ajutor unei spatule bucale, se realizează gravarea acidă cu acid
ortofosforic 37% timp de 20 de secunde, se clatește cu apă 20 de secunde, apoi se
usucă cu aer alte 20 de secunde. Cu un aplicator se așează adezivul, iar straturile de
compozit se vor aplica succesiv în grosimi de maxim 2 mm și se fotopolimerizează
fiecare strat în parte cu ajutorul unei lampe foto, timp de 20 de secunde din trei
direcții diferite, compozitul fiind atras în timpul contracției spre sursa de lumină,
Pasta se introduce în cavitate cavitate cu o spatulă bucală, iar pentru adaptare și
modelarea pereților externi cu redarea corectă convexității maxime, implicit a
punctului de contact interdentar, se folosesc matrice metalice -care se fixează cu o
pană- sau cape prefabricate din polistiren.
Se realizează adaptarea ocluzală folosind hârtia de articulație . Ca ultimă etapă
se prelucrează și se finisează, se lustruiește obturația cu ajutorul unor freze
speciale, de mărime, formă și granulație diferită în funcție de fața dintelui pe care
se acționează și de întinderea suprafeței restaurării (freze medii-pentru retuș, fine-
pentru finisare, extra fine pentru lustruire). Se folosesc de asemenea discuri, benzi
abrazive, gume care se găsesc în diferite culori în funcție de granulație și paste de
lustruire.
Poziția de lucru și sprijin
 Poziția medicului
Un aspect de importanță majoră este poziția în care medicul lucrează și totodată
poziția capului și a corpului pacientului pe scaunul stomatologic. O poziție
necorespunzătoare îngreunează efectuarea tratamentului, nu asigură o vizibilitate
bună și libertate optimă de mișcare.
Exista 4 poziții de bază stabilite în relație cu cadranul ceasului:
 ora 8- fruntea pacientului
 ora 9- partea laterală a capului pacientului
 ora 10, 11- aproape de unghiul tetierei
 ora 12- în spatele pacientului.
Se consideră ca fiind cele mai eficiente, pozițiile 10, 11, 12 , iar poziția 8
este incomodă prin plasarea antebrațului drept al medicului peste pieptul
pacientului.
În raport cu arcada dentară la care se desfășoară tratamentul, pacientul trebuie să
aibă cavitatea orală fie la nivelul umărului medicului atunci când este vorba despre
arcada maxilară, fie la nivelul cotului în cazul arcadei mandibulare.
În poziționarea corectă a medicului în raport cu pacientul, se ține cont de legile
antropometrice, unde se vorbește despre alonja brațului și alonja piciorului. Alonja
brațului se măsoară pentru plasarea obiectelor ce trebuie atinse cu mâna (piesă,
turbină), iar alonja piciorului pentru acționarea pedalei.
O postură echilibrată se caracterizează astfel:
 capul înclinat
 linia umerilor paralelă cu podeaua, umerii relaxați, coborâți
 spatele drept
 brațele pe lângă corp sprijinite de trunchi
 antebrațele la orizontală
 coapsele paralele cu podeaua sau ușor înclinate inferior și depărtate la 45˚
Frecvent întalnim greșeli precum : aplecarea exagerată a capului, înclinarea
gâtului, brațul drept fără sprijin, accentuarea curburii toracice și reducerea celei
lombare.
  Poziția pacientului
La fel ca așezarea spațială a medicului trebuie luată în calcul și cea a pacientului
pentru a reduce tot mai mult starea de tensionare și încordare, stare care
îngreunează desfășurarea tratamentului.
Capul pacientului este susținut de tetieră în poziția indicată de medic: flexie-
extensie, rotație stânga-dreapta, lateroflexie. Aceste condiții fiind îndeplinite,
câmpul operator este orientat la nivelul privirii medicului, se evită accidentele, iar
timpul de lucru scade, totul desfășurându-se într-o manieră eficientă.
 Poziția de sprijin
Pentru a deține controlul total al instrumentului se respectă modalitățile de priză și
anume priza palmară și priza sub forma prinderii creionului. Priza intrumentului
este direct implicată în poziția de sprijin deoarece o priză bună împiedică derapajul
și totodată lezarea accidentală a pacientului sau chiar a medicului.
Punctul de sprijin se ia pe elemente stabile: dinții vecini, mâna stângă sprijinită pe
arcada dentară, pe menton sau alte zone ale feței. Mișcarea activă a instrumentului
cu care se acționează se induce din degetul de sprijin, articulația mâinii și antebraț.

Bibliografie
1. Țuculină Mihaela, Caiet de lucrări practice odontoterapie conservativă și restauratoare,
2009, Craiova
2. Țuculina Mihaela, Moraru Iren Alina, Curs de odontoterapie conservatoare și
restauratoare, 2014, Craiova
3. Manolea Horia, Materiale dentare, 2011, Craiova
4. Pătroi Gabriela, Stomatologie preventivă, 2001, Craiova
5. Burlui Vasile, Morărașu Cristina, Ergonomie stomatolgică, 2014