Endodonție. Noțiuni generale.

 Endodonție – compartimentul stomatologiei terapeutice care studiază structura și funcția endodontului, metodica și tehnica manipulărilor în
cavitatea pulpară în traume, modificări patologice în pulpă și periodonțiu, etc.
 Endodont – complex pulpo-dentinar, al cărui elemente de bază sunt pulpa și dentina limitrofă cavității dentare, unite între ele funcțional și
morfologic; pulpa și dentina contactează prin prelungirile odontoblastelor.
 Spațiu endodontic – cavitatea naturală din interiorul dintelui care cuprinde camera pulpară (la nivelul coroanei) și canalele radiculare (la niv.
rădăcinii);
 Datorită faptului că este un sistem complex cu multe variații anatomice individuale normale se numește sistem endodontic
Spațiul endodontic include:
 cavitatea coronară;
 spațiul principal al canalului radicular;
 anastomozele și golfurile canalului radicular;
 canalele radiculare laterale;
 ramificațiile deltoide apicale;
 ducturile dentinare;
 canaliculele ducturilor dentinare.

Nivelele spațiului endodontic:

 cavitatea coronară și spațiul principal al canalului radicular;
 anastomoze și golfuri ale canalului radicular;
 canalele radiculare laterale și ramificațiile deltoide apicale;
 ducturile dentinare și canaliculele ducturilor dentinare
 Scopul și sarcinile endodonției

Scopul endodonție : păstrarea dintelui afectat și prevenirea sigură a acțiunii lui nocive asupra întregului organism
prin sterilizare și etanșeizare a endospațiului dentar.
Sarcinile endodonției:
 elaborarea metodelor de diagnostic și tratament ale canalelor radiculare și de tratament în caz de pulpite și
parodontite;
 elaborarea metodelor și mijloacelor de sterilizare a macro- și microcanalelor, a instrumentarului special pentru
prelucrarea și obturarea canalelor, crearea noilor instrumente și mijloace, precum și modificarea celor existente;
 studierea acțiunii focarelor cronice odontogene infecțioase asupra reactivității organismului, studierea
caracteristicilor lor.
 Metode de diagnostic în endodonție.
Criteriile ce favorizează reușita terapiei endodontice.

1) Metodele clinice de dagnostic.

Diagnosticul clinic al afecțiunilor pulpei si periodonțiului include: anamneza, inspecția, evaluarea culorii dinților si mucoasei orale,
verificarea cu sonda, percuția, se determină gradul de mobilitate al dintelui, palpare, termometria, electroodontometria.
 culoarea dinților – dinții cu pulpa necrotizată sau cei depulpați au culoare modificată deoarece se pierde luciul natural al smalțului
si capătă nuanțe gri
 sondarea– permite să depistăm comunicarea cu cavitatea dintelui, starea pulpei, situarea ostiumurilor canalare si prezența pulpei în
ele
Prepararea cavității dentare fără anestezie ne permite să apreciem starea pulpei.
 palparea – se palpează mucoasa orală si osul alveolar pentru a depista edemul , senzații de durere, fistule.
 mobilitatea dintelui – si modificarea poziției acestuia, pot însemna o patologie în interiorul osului.
 percuția – permite să depistăm focarul infecției din periodont. La prezența focarului în timpul percuției acestuia apare durere.
2) Metodele roentgen de diagnostic.
 Radiografia bitewing și radiografia periapicală
Criteriile ce favorizează reușita terapiei endodontice.
 cunoașterea anatomo-topografică a particularităților cavităților dentare a diferitor grupuri de dinți;
 îndemânarea în folosirea corectă a instrumentelor endodontice;
 cunoașterea metodicii de preparare a cavităților;
 aplicarea abilă a tehnicilor de prelucrare mecanică/medicamentoasă și de obturare a canalelor radiculare.
 Noțiuni despre camera pulpară. Date topografice ale
cavității coronare a dintelui (fundul, tavanul și pereții).

 Camera pulpară se află în interiorul coroanei dintelui, are aproximativ forma acesteia și un volum de 3-4 ori mai redus;
 La dinții frontali este aplatizată în sens vestibulo-oral, la premolari este voluminoasă (pentru că continuă cu canalul
radicular și se ramifică abia în treimea medie sau apicală a rădăcinii), la molari este aplatizată ușor în sens corono-
radicular.
 Are plafon (tavan), pereți și planșeu (cu unele variații):
 plafonul este dispus deasupra camerei pulpare, paralel cu suprafața masticatorie; dinții frontali au plafon liniar cu niște
impresiuni (coarne pulpare) corespunzătoare lobilor de creștere dar dinții laterali au plafon care repetă suprafața ocluzală
în miniatură – este concav cu extensii convexe (coarne pulpare);
 pereții sunt patru și se numesc la fel cum se numește suprafața dintelui cu care sunt învecinați (vestibular, oral, mezial și
distal);
 planșeul este peretele orientat spre rădăcină; la dinții pluriradiculari are mai multe orificii (ostium) prin care comunică cu
canalele radiculare, dinții monoradiculari nu au planșeu, pentru că este numai o cameră pulpară care continuă direct în
unicul canal radicular;
 ostium – locul de trecere a pulpei în canalul radicular;
 Date topografice ale canalelor radiculare (canalul
principal, ramificații).
 Canalul radicular – spațiul din interiorul rădăcinii;
 limita coronară este: la pluriradiculari osteum-ul dar la monoradiculari este continuă cu camera
pulpară;
 limita apicală este constricția apicală.
 Sistemul de canale radiculare este extrem de complex și depinde de caracterul ramificării
fascicolului vascular, ajuns din periodonțiu în pulpa radiculară; ramificările canalului radicular
sunt în formă de canale oarbe sau transfixiante, care lasă în calea sa ramuri.
 Canalul radicular se împarte în (treimea) coronară, medie și apicală.
 Canalul radicular principal, menținîndu-și poziția centrală, formează la nivelul orificiului apical
un întreg sistem de ramificații. Canalele radiculare pot fi: drepte, radiare, ovalare, deltoide.
 În secțiune transversală canalele radiculare poate fi tubulare sau lamelare, iar în cea
longitudinala drept sau unghiular.
 Date topografice ale zonei apicale: apex radiologic, apex anatomic,
constricție apicală (diametru apical minor), foramen apical (diametru
apical major), joncțiune cemento-dentinară.
 Apex radiologic – cel mai îndepărtat punct de pe vârful rădăcinii, care poate fi văzut pe radiografie;
 Apex anatomic – punctul/sfârșitul rădăcinii dentare determinat morfologic.
 Constricție fiziologică (apex fiziologic) – Este limita apicală a canalului radicular, zona anatomică de
diametru minim al canalului . Se află la o distanță de 0.5 – 1 mm față de foramenul apical
 Joncțiune cemento-dentinară – locul unde cementul radicular se unește cu dentina radiculară; se află în
interiorul canalului radicular.
 Foramenul apical – Reprezintă deschiderea apicală principală pe suprafața rădăcinii sau aproape de
apexul rădăcinii prin care vasele sangvine și nervii pătrund și ies din cavitatea pulpară. În mod normal este
prezent aproape de apex, dar uneori ieșirea poate fi prezentă în canalele accesorii, sau laterale ale
suprafeței radiculare, formând foramenul accesor.
 La tineri și la dinții noi erupți este larg deschis, dar după formarea rădăcinii, foramenul apical devine mai
îngust.
 Tipuri de constricții apicale după Петрикас și
Овсепян (1997).
 constricție trapezoidă
 în formă de con
 multiplă
 îngustare paralelă
 Clasificarea morfotipurilor canalare după Ingle
(1976), Vertucci (1984), Weine (1989).
 După Ingle:
Tip I: canal radicular ușor curbat;
Tip II :curbura manifestă a canalului radicular, partea apicală complexă, canale sinuoase sau divizate, câteva foramene apicale;
Tip III: apex deschis, rădăcină nemodificată;
Tip IV: dinți deciduali, resorbție a apexului radicular

 După Vertucci:
Tip I:un canal principal, un orificiu apical;
Tip II:două canale separate se unesc în treimea apicală formând un singur canal cu un orificiu apical;
Tip III:un canal care se împarte în două, apoi cele două se unesc în unul cu un singur orificiu apical;
Tip IV:două canale separate, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip V:un canal se ramifică la nivel apical în două, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VI:două canale se unesc în unul, apoi se mai ramifică o dată, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VII:un canal se ramifică în două, apoi acestea se reunesc, după care iarăși se ramifică în două la nivelul apexului, fiecare are câte un orificiu apical;
Tip VIII:trei canale separatepână la vârful apexului, fiecare are câte un orificiu apical.

 După Weine:
Tip I : un canal principal, un orificiu apical;
Tip II: două canale separate se unesc în treimea apicală formând un singur canal cu un orificiu apical;
Tip III: două canale separate, fiecare are câte un orificiu apical;
 Factori ce generează modificări în structura
cavității dintelui, inclusiv cei de vârstă.
 odontoblastele, care au funcție plastică, depun dentină pe pereții camerei pulpare și
canalelor radiculare, care cu vârsta devin mai înguste, uneori chiar obliterându-se
complet, făcând tratamentul endodontic mai dificil;
 în pulpă diminuează numărul de vase și nervi și sporește cantitatea de fibre conjunctive;
 mineralizarea pulpei care se vede pe radiografie prin reducerea clarității lumenului
canalului radicular;
 Particularitățile topografiei cavității pulpare a incisivilor centrali maxilari și mandibulari

INCISIVUL CENTRAL SUPERIOR

 Lungimea medie a dintelui-22,5 mm
 Camera pulplara este localizata in centrul coroanei dentare, la o distanta egala între pereții dentinari
 Mezio-distal camera pulpara repetă conturul coronar, căpătând o formă ovoidă
 Vestibulo-oral, camera pulpară este aplatizată, îngustându-se rectiliniu către apex. Imediat apical de colet se găsește o formațiune dentinară, pe
peretele palatinal, numită constricție
 Pacienții tineri prezintă 3 coarne puplare, care corespun mameloanelor marginii incizale
 Incisivul central superior are o singură rădăcină cu un singur canal
 Coronar, canalul este mai larg in directive vestibule-orala
 Coronar sau cervical, canalul in sectiune tranversala are o formă ovoida

INCISIVUL CENTRAL INFERIOR

 Lungimea medie 21 mm
 Este cel mai mic în dimensiune dinte de pe arcadă, camera pulpară fiind asemănătoare cu cea a incisivului central superior, fiind mai largă V-O și
prelungită cu 3 coarne pulpare spre incizal.
 În secțiune transversală prezintă o formă ovoidă.
 Prezintă o singură rădăcină cu un canal radicular unic, care uneori se poate bifurca în 2, sau poate avea 2 canale separate (41%).
 În secțiune transversală, canalele radiculare apar mai largi în sens V-O, prezentând o formă ovoidă, care apoi devine rotundă în treimea apicala.
 Particularitățile topografiei cavității pulpare a
incisivilor laterali maxilari și mandibulari.
INCISIVUL LATERAL SUPERIOR
 Lungimea medie 21 mm
 Camera pulpara- forma e asemanatoare cu cea a incisivului central cu mici deosebiri
 Conturul incizal al camerei puplare tinde sa fie mai rotunjit
 Are 2 coarne puplare, care corespund mameloanelor
 Canalul radicular are un diametrul mai mic decat cel al incisivului central, chiar daca au forma identica
 Vestibulo-oral, canalul radicular este mai larg si de obicei prezinta o constrictie apicala de colet
 Canalul are o forma ovoida in sens V-O in treimea cervicala, ovoida in treime medie si rotunda in treimea apicala
 Reiunea apicala este de regula curbata in sens palatinal

INCISIVUL LATERAL INFERIOR

 Lungimea medie 21 mm
 Configurația camerei pulpare este asemănătoare cu cea a incisivului central, cu excepția faptului că este mai mare în dimensiuni.
 Canalul radicular este practic asemantor cu incisivul central.
 De regulă rădăcina este dreaptă sau curbată spre distal/vestibular, însă curbura distală este mai scutită decât la incisivii centrali
 Particularitățile topografiei cavității pulpare caninului
maxilar și caninului mandibular
CANINUL MAXILAR
 Lungimea medie 26-27 mm
 V-O, camera pulpara are practic o forma triunghiulara
 M-D camera pulpara este ingusta, la nivelul coletului poate prezenta o constrictie
 In sectiune transversala are forma ovoida, cu diametrul cel mai larg in directie v-o
 De regula prezinta un singur corn pulpar, care corespune cuspidului
 In mod normal, prezinta o singura radacina, care este mai lata V-O, decat in directie M-D
 In sectiune tranversala, in treimea cervicala si medie prezinta o forma ovoida, iar la nivelul apexului devine rotunda
 De obicei canalul radicular este drept, dar poate prezenta o curbare apicala spre distal

CANILUL MANDIBULAR
 Lungimea medie 22.5 mm
 V-O, camera pulpară se îngustează până în treimea incizală a coroanei dentare.
 În treimea cervicală a dintelui, camera pulpară este mai mare în dimensiuni și are o formă ovoidă în secțiune transversală.
 M-D, camera pulpară este mai îngustă.
 Este prezentă constricția cervicală.
 De regulă prezintă 1 rădăcină și 1 canal radicular, uneori poate avea 2 (14%).
 Coronar, canalul radicular are formă ovoidă, în treimea apicală devine rotundă.
 Canale laterale sunt prezente în 30% cazuri.
 Particularitățile topografiei camerii pulpare la
primii premolarii maxilari și mandibulari.
PRIMUL PREMOLAR SUPERIOR
 Lungimea medie 21 mm
 Camera pulpara este mai larga in sens V-O si are 2 cornuri puplare, care corespund cuspizilor palatinal si vestibular
 Are o orientare jugo-palatinala, si este localizata adanc, la nivelul coletului dintelui
 Canalul palatinal este de regula mai larg decat cel vestibular
 Apexul radacinii este separate de sinusul maxilar printrun strat subtire de tesut osos
 Planseul camerei pulpare este de regula convex, cu doua orificii de deschidere
 Prezinta de regula (>60%) doua radacini, iar uneori poate prezenta o singura radacina sau chiar 3 la numar
 Canalul vestibular se afla direct sub cuspidul omonim, la fel ca sic el palatinal
 In sectiune transversal canalul radicular prezinta forma ovoida in treimea cervicala, cu dimensiuni mai largi in sens V-O
 Canalele radiculare de obicei sunt drepte sau divergente

PRIMUL PREMOLAR INFERIOR

 Lungimea medie 21.5 mm
 M-D, camera pulpară este îngustată.
 Camera pulpară prezintă două cornuri pulpare, cornul vestibular fiind mai proeminent.
 V-O, camera pulpară este lată și de formă ovoidă în secțiune transversală.
 Prezintă 1 rădăcină și 1 canal radicular, uneori poate avea 2 canale.
 V-O, canalul radicular în secțiune transversală are formă ovoidă, iar în treimea apicală devine rotundă.
 Particularitățile topografiei camerii pulpare la
premolarii II maxilari și mandibulari.
PREMOLARUL 2 SUPERIOR
 Lungimea medie 21,5 mm
 De regula prezinta o singura radacina cu un singur canal de forme variate
 Camera pulpara este mai lata in sens V-O si aplatizata in sens M-D
 In sectiune transversala camera pulpara are forma ovoida
 In mai mult de 60% cazuri premolarul 2 superior are o singura radacina cu un singur canal radicular
 Daca exista 2 canale radiculare, acestea sunt separate intre ele pe parcursul intregii radacini sau pot fuziona intr-un singur canal unic spre
apical
 In sectiune transversala la nivelul coletului canalul are o forma ovoida, in treimea medie la fel, iar in treimea apicala, capata forma
circulara
PREMOLARUL 2 INFERIOR
 Lungimea medie 22.5 mm
 Camera pulpară este asemănătoare cu cea a primului premolar, cu excepția cornului lingual care este mai proeminent.
 În secțiune transversală, camera pulpară are formă ovală, cu dimensiuni mai mari în sens V-O.
 De regulă are 1 rădăcina și 1 canal, dar în 11% cazuri poate avea 2 canale.
 V-O, canalul radicular este mai lat decât cel al primului premolar inferior.
 Particularitățile topografiei camerii pulpare la molarii I, II
și III maxilari
MOLARUL 1 SUPERIOR
 Lungimea medie 21 mm
 Are cea mai larga camera pulpara, cu 4 cornuri puplare: mezio-bucal, mezio-palatinal, disto-bucal, disto-palatinal
 Cea mai mare parte a camerei pulpare se gaseste mezial de creasta oblica a suprafetei dintelui
 Cornurile pulpare sunt amplasate in asa mod incat confera camerei pulplare o forma romboida, pe sectiune transversala
 Orificiile canalelor radiculare sunt localizate in 3 unghiuri ale planseului camerei pulpare, orificul palatinal fiind cel mai larg
 Orificiul D-v este localizat mai palatinal decat cel M-V
 In mai mult de 80% radacina M-V prezintadoua canale. Canalul M-V2 este localizat la 2-3 mm spre palatinal fata de canalul M-V1
 Molar 1 superior de regula are 3 radacini si 3-4 canale radiculare
 Cele 2 canale a radacinii M-V adesea se unesc intrun canal unic
 Canalul M-V este cel mai ingust
 Canalul palatinal se poate curba in directie vestibulara in treimea apcala
 Canalele laterale pot fi gasite in 40% cazuri in treimea apicala si la nivelul trifurcatiei

MOLARUL 2 SUPERIOR
 Lungimea medie 20 mm
 Camera pulpara este asemanatoare cu molar 1 superior, cu exceptia faptului ca este mai ingust in sens M-D
 Plafonul camerei pulpare are forma romboida in sectiune transversala, iar planseul-triunghi obtuz
 In sens M-V si M-D, orificiile canalelor radiculare se afla in apropiere unul de altul, uneori se pot afla intr-o linie dreapta
 Canalul radicular este asemanator cu cel al molarului 1 superior, cu exceptia ca la molarul 2 superior, radacinile sunt putin divergente
 Contine mai putine canale laterale la nivelul furcatiei

MOLARUL 3 SUPERIOR
 Cavitatea dintelui variata de la o forma dreptunghiula pana la una triunghiulara
 Forma coroanei precum si anatomia radacinilor este imprevizibila
 Particularitățile topografiei camerii pulpare la molarii
I mandibular
 Lungimea medie 21 mm
 Camera pulpară în secțiune transversală are o formă patrulateră, fiind mai largă
M decât D
 Plafonul camerei pulpare este dreptunghiular, peretele M fiind drept, iar cel D rotungit.
 Poate avea 4-5 cornuri pulpare
 Orificiul M-V se află sub cuspidul M-V
 Orificiul M-L se află în depresiunea formată de
peretele M și L
 Orificiul D este cel mai larg din toate 3 canale,
este oval ca formă cu diametrul mai mare în
direcția V-O.
 Prezintă 2 rădăcini și 3 canale. Dinții cu 3 rădăcini
pot avea 4-5 canale radiculare.
 Rădăcina M are 2 canale : M-V si M-L; care pot ieși prin două orificii apicale (41%) sau prin unul singur (30%).
 Canalul M-V de obicei poate fi curbat și părăsește camera pulpară în direcție M.
 Rădăcina D de regulă are 1 canal (>70%), însa poate avea și 2 canale uneori.
 Atunci când rădăcina D are 1 canal, în secțiune transversală are diametrul mai mare în direcție V-O. Iar când prezintă 2 canale,
 Particularitățile topografiei camerii pulpare la molarii
II și III mandibulari
MOLARUL 2 MANDIBULAR
 Lungimea medie 20 mm
 Camera pulpară este similară cu cea a molarului 1 inferior , însa este mai redusă în dimensiuni.
 Orificiile radiculare sunt mai mici și amplasate mai aproape.
 De obicei molarul 2 inferior are 2 rădăcini și 3 canale radiculare, însa pot exista și alte variații.
 Canalele pot fi curbate în forma literei “C”, iar canalul M și D uneori pot fuziona.

MOLARUL 3 MANDIBULAR (529)

 Lungimea 19 mm
 2 radacini, frecvent fuzionate si curbate distal
 Camera pulpara are aspecte diferite si se continua cu un numar variabil de canale radiculare in functie de variantele morfoligce radiculare
 La nivelul coletului pe sectiune transversala, camera pulpara apare triunghiulara cu varful spre distal.
 La varianta cu 2 canale radiculare, orificiul canalului mezial are o forma puternic alungita v-l
 Poate exista un singur canal radicular voluminos sau mai multe de dimensiuni variabile.
 Radacinile molarului 3 inferior au cea mai accentuata curbura spre distal dintre toti dintrii inferiori
Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de
acces la incisivii și caninii maxilarului superior și inferior.
 Deschiderea cavitatii dintelui la incisivii si caninii arcadei superioare este efectuata de la centrul partii palatinale prin folosirea
bormasinii si a unei freze rotunde diamantate de marime medie.
 La prima etapa directia frezei este perpendiculară pe suprafata dintelui, iar dupa penetrarea smaltului directia frezei se schimba.
Ne dam seama ca am deschis cavitatea dintelui, cand simtim o prabusire in gol a instrumentului, si atunci trecem la largirea
cavitatii prin inlaturarea cozoroacelor de dentina, aflate deasupra orificiului de intrare in canal. In acest caz directia miscarilor
frezei trebuie sa fie dinspre cavitate spre exterior. Contururile cavitatii dintelui deschise corespund conturului dintelui
 Incisivii superiori - formă de triunghi cu vîrful orientat cingular cu baza triunghiului spre incizal

 Deschiderea cavitatii dintelui la incisivii si caninii arcadei inferioare este inceputa in partea centrala a suprafetelei linguale cu o
freza diamantata, ajustata la o piesa pneumo ( cu turbine). Dupa inlaturarea smaltului, freza este indreptata, sub un unghi mic,
spre axul dintelui, si patrunde in cavitatea pulpara, aceasta fiind constientizata dupa senzatia prabusirii frezei. Apoi se efectueaza
largirea cavitatii, inlaturand complet cozorocul de dentina si smalt.
 O particularitate a prepararii incisivilor arcadei inferioare este posibilitatea crearii accesului spre camera pulpara prin marginea
incizala, iar uneori-chiar cu iesirea pe suprafata vestibulara. Necesitatea acestuia apare din cauza ca canalele radiculare au un
amplasament antero-distal. Aceasta permite reperarea si trecerea canalului al 2-lea, care exista in majoritatea incisivilor arcadei
inferioare.
 Incisivii și caninii inferiori-forma cavității de acces este ovalară
 Caninii superiori-ovală
 Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de
acces la premolarii maxilarului superior și inferior.
Pentru premolarii superiori
 Deschiderea cavitatii dintelui se face intotdeauna de pe partea masticatorie, chiar in cazul prezentei unei cavitati carioase de clasa a V a dupa Black.
 Stratul de smalt este penetrat cu pneumopesa, apoi se lucreaza cu micromotorul.
 Dupa deschiderea camerei pulpare se inlatura tavanul cu o freza sferica prin miscari dinspre pulpa-spre exterior. Pe langa aceasta, sunt folosite freze
speciale cu varf bont, utilizarea carora exclude posibilitatea perforarii fundului cavitatii sau crearii unui acces incorect
 Deschiderea cavitatii este efectuata corect, daca sonda sau instrumentul endodontic, alunecand pe perete, patrunde nestngherit in canalul radicular
 Forma cavității de acces - ovală

PREMOLARII INFERIORI
 Accesul spre camera pulpara in premolarul inferior trebuie efectuat de pe partea masticatorie.
 La prima etapa la inlaturarea smaltului se utilizeaza pneumopiesa, iar pentru largirea cavitatii si inlaturarea tavanului se utilizeaza micromotorul
 La deschiderea camerei pulpare a premolarilor arcadei inferioare trebuie de tinut cont de inclinarea coroanei fata de radacina.
 Daca avem o cavitate carioasa de clasa a 2-a, atunci ea numaidecat este adusa pe suprafata masticatorie.
 In cazul cavitatilor de clasa a 5-a accesul spre camera pulpara de asemenea se efectueaza prin suprafata masticatorie. In asemenea cazuri cavitatea
carioasa trebuie obturata, fapt care va asigura o prelucrare in volum deplin a canalului radicular in cadrul tratamentului endodontic.
 Forma cavității de acces - ovală între vîrfurile cuspizilor
 Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității
de acces la molarii maxilarului superior și inferior.
MOLARII SUPERIORI
 Prelucrarea molarilor arcadei superioare este inceputa, reiesind din localizarea cavitatii carioase cu utilizarea pneumopiesei.
 Tavanul cavitatii se inlatura cu o freza sferica sau fisurala. Deschiderea cavitatii se recomanda de efectuat in directia canalului
palatinal, care este cel mai usor de permeabilizat.
 O conditie obligatorie este inlaturarea cozoroacelor deasupra orificiului de intrare. Numai in cazul unei vizibilitati bune a cavitatii
este posibilia prelucrarea si obturarea adecvata a canalului radicular. Deschiderea cavitatii dintelui este finalizata atunci, cand
sonda sau instrumentul endodontic, in urma glisarii pe peretele cavitatii, nimereste in canal
 Forma cavității de acces - triunghiulară cu baza catre vestib. si virful palatinal sau ovoidala pentru molarul 3 când prezintă 1
rădăcină

MOLARII INFERIORI
 Penetrarea se incepe cu deschiderea camerei pulpare in directia canalului ( distal) usor permeabilizabil, ceea ce permite o
orientare rapida. Conditia de baza in preparare este creara unui acces vizual adecvat si cunoasterea buna a topografiei camerea
pulpare.
 Forma cavității de acces- trapezoidală sau ovoidală ( molarul 3)
În cazul celui de-al doilea molar mandibular forma inițială trapezoidală trebuie extinsă pentru a permite traseul rectiliniu către
configurația internă a canelelor
 Instrumentarul utilizat pentru realizarea accesului endodontic.

 Realizarea accesului catre camera pulpara necesita fie instrumentar manual, fie intrumentar rotativ, dar de
cele mai multe ori, un acces corect impune utilizarea ambelor tipuri de instrumente.
 Instrumentarul manual este reprezentat de:
• linguri Black;
• excavatoare uzuale si/sau endodontice
 Instrumentarul rotativ actionat mecanic este reprezentat de:
• freze
• pietre diamantate
 Diferenta dintre aceste tipuri de instrumente consta in aspectul extremitatii partii active si modul acestora
de actiune.
 Deosebiri în topografia camerei pulpare între incisivii maxilari
și mandibulari și între caninii maxilari și mandibulari
Incisivul central superior :
 Are un volum de 3-4 ori mai mic decit al coroanei
 Forma este asemanatoare cu cea a coroanei dar turtita V-P
 Pe peretele incizal sunt prezente 3 coarne pulpare corespunzatoare celor 3 lobi de crestere

Incisivul lateral superior :

 Forma asemanatoare cu cea a coroanei dar cu un volum de 3-4 ori mai redus
 Prezinta 3 coarne pulpare corespunzatoare celor 3 lobi de crestere

Incisivul central inferior

Reproduce forma coroanei si are dimensiuni foarte reduse

Incisivul lateral inferior

 Seamana cu cea a incisivului central,dar e ceva mai mare decit acesta

Caninul superior
 Camera foarte voluminoasa(depaseste in dimenisuni celelalte camere pulpare ale dintilor frontali) F
 orma este asemanatoare cu cea a coroanei
 Prezinta trei corne pulpare(cornul central este cel mai mare)

Caninul inferior
 Deosebiri în topografia camerei pulpare la premolarii
maxilari și premolarii mandibulari.
Primul premolar superior
 Are dimensiuni relativ mari
 Prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare cuspizilor vestibular si palatinal

Premolarul secund superior

 Are dimensiuni destul de mari.
 Prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare celor doi cuspizi

Primul premolar inferior

 Are dimensiuni mai reduse,prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare celor doi cuspizi(cel V este mult mai mare decit cel
L)

Premolarul secund inferior

 In sectiune transversala are o forma rotunda.Sunt prezente doua coarne pulpare corespunzatoare celor doi cuspizi(cel V este
 Deosebiri în topografia camerei pulpare la molarii
maxilari și molarii mandibulari.
Primul molar superior
 Are forma coroanei,cu 4 coarne pulpare corespunzatoare celor 4 cuspizi
 Este voluminoasa

Al doilea molar superior

 Camera pulpara este mai aplatizata M-D
 prezinta patru coarne pulpare si se continua cu cele trei canale radiculare care respecta forma pe sectiune a radacinilor

Primul molar inferior

 Camera pulpara este mare si prezinta 5 coarne pulpare corespunzatoare celor cinci cuspize ocluzali
 Camera pulpara se continua cu trei canale radiculare(2 in radacina meziala :mezio-lingual si meziovestibular,1 canal mai mare si mai
larg in radacina distala)

Al doilea molar inferior

 Camera pulapara are forma coroanei si prezinta 4 coarne pulpare
 Camera pulpara se continua cu trei sau doua canale radiculare
 Clasificarea formelor anatomo-clinice ale
inflamațiilor pulpare.
1. Hiperemia preinflamatorie;
2. Pulpitele acute:
a) seroase
• parțiale (coronare), cu leziuni pulpare limitate
• totale (corono-radiculare), cu leziuni pulpare întinse
b) purulente
• parțiale (coronare), cu focare limitate
• totale (corono-radiculare), cu focare întinse
3)Pulpitele cronice:
a)închise (camera pulpară nu comunică cu mediul oral):
• pulpita cronică închisă propriu-zisă
• pulpita cronică hiperplazică sau granulomul intern Palazzi
b)deschise (camera pulpară comunică cu mediul oral):
• ulceroase
 Clasificarea patologiei pulpare după Baume și după Seltzer și Bender.

DUPĂ BAUME:
GRUPA A- pulpa e fără simptome clinice, deși dintele prezintă carie profundă sau pulpa e lezată accidental; este posibilă
conservarea pulpei prin coafaj;
GRUPA B- pulpa prezintă simptome clinice, indicând o suferință dar cu posibilitatea unei reversibilități; impune tentative de
conservare a pulpei vii;
GRUPA C- pulpa inflamată ireversibil, cu simptome clinice care impun sacrificarea ei;
GRUPA D -pulpă necrozată care impune, după extirpare, un tratament medicamentos de sterilizare.

DUPĂ SELTZER ȘI BENDER:

1. pulpă neinflamată;
2. pulpă atrofică;
3. pulpă în faza de tranziție;
4. pulpită cronică parțială:
 cu necroza parțială de lichefiere;
 cu necroză parțială de coagulare;
5. pulpită cronică totală:
 cu necroză totală de lichefiere;
 cu necroză totală de coagulare;
 Clasificarea patologiei pulpare după Ingle.
1. Modificări inflamatorii:
a) pulpalgie hiperactivă
• hipersensibilitate
• hiperemie
b) pulpalgie acută
• incipientă
• moderată
• avansată
c) pulpalgie cronică
d) pulpită hiperplastică
e) necroză pulpară

2. Modificări retrogresive:
a)papuloză atrofică
b)papuloză calcică
 Clasificarea patologiei pulpare după Grossman.

1. Pulpite
a) papuloza reversibilă
• simptomatică (acută)
• asimptomatică (cronică)
b) pulpită reversibilă
• acută
 sensibil la rece
 sensibil la cald
• cronică
 asimptomatic cu expunerea pulpei
 pulpită hiperplastică
 resorbție internă
2. Degenerare pulpară: calcică și altele
 Factorul microbian în patologia endodontică.
 Pulpa este protejată de smalțul și cementul integru. Bacteriile caută nișe cu substrat nutritiv, așa că dacă
integritatea este lezată (carie, traumatism, fracturi), microorganismele au cale de acces către dentină,
apoi, prin canaliculele dentinale către pulpă, sau, dacă camera pulpară este deschisă, direct spre pulpă.
Odată ajunse la pulpă microorganismele întâmpină un mecanism de apărare pe care pot să-l înfrângă
prin asocieri microbiene. Pulpa infectată reprezintă o sursă de infecție și pentru parodonțiul apical, cu
care comunică prin canaliculii dentinali și apex. În infecție este o diferență între speciile prezente la nivel
coronar, mediu și apical. De asemenea pe parcurs flora devine tot mai mult reprezentată de specii
anaerobe.
 Anahoreza – procesul prin care microorganismele sunt transportate de către fluxul sanguin
dintr-o altă sursă localizată pe țesutul inflamat.
 Necroza și gangrena pulpară.
Necroza pulpară – mortificarea aseptică a pulpei, cu epuizarea mijloacelor sale defensive, sub acțiunea agresivă a unor
agenți fizico-chimici.
 Poate fi de colicvație și de coagulare.
 Necroza de colicvație este produsă sub acțiune enzimatică cu creșterea hidrofiliei din țesutul pulpar lezat prin enzime
vegetale (papaina), enzime animale (pepsina, tripsina), soluții antiseptice (antiformina); pulpa se transformă într-o masă
semilichidă tulbure; această masă conduce bine electricitatea, de aceea poate da un răspuns fals la testul de vitalitate;
pulpa are consistență redusă și se extirpează în fragmente mici.
 Necroza de coagulare este datorată blocării circulației sanguine pulpare și coagulării proteice produse de unele
substanțe ca arsenicul, fenolul, tricrezolformalina, trioximetilenul; pulpa este uscată, galben-brună sau negru-violacee,
are consistență crescută, de aceea se extirpează ușor cu un instrument de canal.
Gangrenă pulpară – mortificarea septică a pulpei și descompunerea sa sub influența germenilor anaerobi de putrefacție,
care interesează strict spațiul endodontic, cu sau fără afectarea parodonțiului apical.
 Poate fi uscată și umedă.
 Gangrena umedă succedă un proces inflamator pulpar seros sau purulent, are consistența foarte moale și umedă;
pereții dentinari sunt infiltrați în profunzime.
 Gangrena uscată succedă un proces necrotic de origine traumatică sau chimică, are consistență fermă și uscată, se
extirpează mai ușor; pereții dentinari sunt mai puțin alterați.
 Tehnici, materiale și substanțe folosite în
menținerea vitalității pulpare.
A. Metode biologice de conservare în totalitate a pulpei – cimentul cu eugenolat de zinc;
dentare – cimenturi pe baza de Ca(OH)2;
1. Coafajul indirect – cimenturi ionomeri de sticla;
2. Coafajul direct – adezivi dentinari.
B. Metode biologice de conservare parţială a pulpei dentare
1.Amputaţia vitală (pulpotomia vitală)  Obturatii de baza propriu-zise:
2.Amputaţia devitală (pulpotomia devitală) – ciment oxifosfat de Zn;
– cimenturi ZOE fortificate;
Protectia pulpodentinara poate fi: – ciment policarboxilat de zinc;
– cimenturi non-eugenate;
 Primara, efectuata cu:
– compozite fluide;
– varnishurile rasinoase (lacuri dentare); – ciment ionomer de sticla.
– linerii in forma de suspensie de hidroxid de calciu;
– linerii de eugenolat de zinc;
– linerii cu cimenturi ionomeri de sticla.

 Secundara, efectuata cu:

 Baze intermediare (pentru coafaj indirect):
 Anestezia locală în endodonție.
 Anestezia locala se realizeaza cu substante locale care suprima temporar durerea,prin actiunea directa
asupra receptorilorsenzitivi periferici si actioneaza doar intr-o zona specifica a cavitatii bucale.Reprezinta
tipul de anestezie cel mai des utilizat in cabinetele stomatologice.
 Anestezicul local reprezinta un grup de compusi care,in concetratii adecvate in tesutul nervos,blocheaza
reversibil conducerea influxului.
 Exista doua tipuri de anestezie locala:
-Anestezia topica(de suprafata)-se realizeaza cu substante anestezice care se aplica direct pe
mucoasa,acestea sunt sub forma de lichide,paste,puberi,gel,unguente,spray
-Anestezia prin injectare(prin infiltratie locala)-se realizeaza prin injectarea solutiei de anestezic local in
tesuturile pe care se intervine chirurgical sau in jurul acestora,sau prin injectarea anestezicului local la
distanta(anestezie de baraj) de locul unde se intervine chirurgical.
 Sol. anest. folosită în practică conține anestezic local aflat sub formă ionizată, apă distilată, antiseptic,
agent pentru menținerea pH-ului, agent pentru stabilizare și un vasoconstrictor.
 Actualmente se folosesc: lidocaina, mepivacaina, prilocaina, bupivacaina, etidocaina, articaina,
ropivacaina
 Coafaj indirect. Obiective.
 Coafaj indirect – menținerea intenționată a dentinei afectate chiar lângă pulpă sub o
medicație de hidroxid de Ca.
 Metoda păstrează o parte din dentina afectată unde pulpa este cel mai aproape de carie:
se aplică o substanță de remineralizare, se sigilează, apoi se retratează ca o carie profundă;
 Obiective: prevenirea deschiderii camerei pulpare; dezinfectarea plăgii dentinare,
obliterarea tubulilor dentinari, stimularea neodentinogenezei
Tratamentul plagii dentinare prin coafaj indirect trebuie sa urmeze două direcții majore
• Asigurarea unei protecții active ( biologică), constând in stimularea medicamentoasă a
mecanismelor defensive locale pulpo-dentinare, să aibă acțiune antimicrobiana, analgezică
și neodentinogenetică
• Asigurarea unei protecții pasive ( bariera inertă) constând in izolarea pupei față de agenții
fizici ( termici, presiune, electrici ) și chimici
 Materialele de coafaj indirect.
 Dacă se reușește îndepărtarea dentinei infectate fără deschiderea
camerei pulpare, materialul de elecție este eugenatul de Zn tare pe
trei luni; este bactericid pentru Streptococcus mutans, bun izolator
termic și chimic, stimulează neodentinogeneza. Se mai pot aplica și
paste cu antibiotice simple sau în asociere cu corticosteroizi.
Sterilizarea se face cu insuflație de ozon O3.
 Cimentul hidroxid de calciu
 Cimentul ionomer de sticlă sau CIS
 Tehnica coafajului indirect.

 Izolarea (diga);
 îndepărtarea conținutului procesului carios: mai întâi dentina ramolită
de pe pereții laterali, apoi de sub cuspizi, apoi de pe planșeu (numai
dentina moale);
 spălături cu soluții antiseptice ușoare: apă distilată, sol. fiziologică;
 se apreciază starea dentinei și raportul cu camera pulpară;
 se aplică pasta de coafaj indirect (CaOH);
 se sigilează cu o obturație provizorie (eugenat de Zn pe 3 luni).
 Coafajul direct. Indicații și contraindicații.
 O metodă biologică prin care se păstrează vitalitatea pulpei dentare descoperite; aceasta este acoperită cu o substanță neiritantă,
izolantă, antiinflamatorie, antiseptică și neodentinogenetică, cu scopul de a forma în timp punți de dentină care să închidă orificiul.
Indicații:
 deschiderea accidentală a camerei pulpare;
 deschiderea camerei de către procesul carios;
 dinți permanenți tineri cu rădăcina incomplet formată;
 pulpita seroasă parțială;
 hiperemie preinflamatorie.
Contraindicații:
 pacienți vârstnici;
 pacienți cu afecțiuni generale acute sau cronice;
 pacienți care nu pot colabora cu medicul;
 accesibilitate și vizibilitate redusă (molar de minte, dinți ectopici);
 dinți suprasolicitați în cazul disfuncțiilor ocluzo-articulare;
 d. șlefuiți în scop protetic;
 d. cu obturații anterioare sau carii cu evoluție rapidă;
 d. la care nu se poate obține o izolare foarte bună;
 d. cu volum coronar mic;
 d. cu afecțiuni parodontale;
 d. cu pulpite seroase totale;
 d. cu pulpite purulente parțiale sau totale;
 Condiții de aplicare și tehnica coafajului direct.
 deschiderea camerei să fie recentă;
 pulpa să nu fie traumatizată sau infectată
 pacientul să fie tânăr și să nu prezinte afecțiuni generale grave
 diametrul orificiului să nu depășească 1mm
 să fie posibilă efectuarea unei hemostaze eficiente
 deschiderea a fost făcută într-un câmp operator necontaminat și uscat.

 Tehnica hidroxidului de calciu – Dupa izolarea si antiseptizarea dintelui incepe prepararea cavitatii si toaleta
acesteia. Oprirea sangerarii este obligatorie. Imediat peste tesutul pulpar expus se aplica hidroxid de calciu, apoi o
obturatie de baza si una provizorie. Obturatia definitiva se poate realiza peste 3 luni si numai daca nu sunt
simptome de inflamare a pulpei.
 Tehnica total etch – Dupa oprirea sangerarii se aplica pe expunerea pulpara o pasta cu hidroxid de calciu care nu
se intareste si se continua cu preparatia cavitatii. Se continua cu gravarea acida a smaltului si a dentinei, urmata de
bonding – aplicarea adezivului peste expunere, pentru a preveni contactul cu materialul de obturatie. Urmeaza o
obturatie de baza si una provizorie.
In cazul unei fracturi se spala plaga si pulpa cu ser fiziologic, se usuca si se aplica hidroxidul de calciu. In aceasi sedinta,
se realizeaza apoi obturatia de baza si obturatia definitiva. Controalele postoperatoare au loc la 3, 6 si 9 luni.
 Esența de amputație și extirpație vitală,
noțiune de pulpotomie.
Pulpotomia este o tehnică de tratament endodontic care urmărește păstrarea pulpei radiculare
vitale după îndepărtarea parțială sau completă a pulpei coronare. Deosebim: pulpotomia vitală și cu
formocrezol.
Esența: se îndepărtează pulpa coronară, și se conservă pulpa radiculară vie cu ajutorul unui
pansament histofil ce stimulează procesele de vindecare. Scopul tratamentului este ca dintele să-și
păstreze integritatea și să poată funcționa normal.
Amputație vitală – se elimnă doar segmentul infectat al pulpei; se referă la dinții
pluriradiculari și necesită respectarea strictă a regulilor de asepsie și antisepsie, excluderea
pătrunderii salivei în cavitatea dintelui, folosirea instrumentelor și materialelor sterile;
Extirparea vitală – într-o ședință se face îndepărtarea pulpei coronare și celei radiculare
sub anestezie locală fără utilizarea prealabilă a remediilor devitalizante;
 Indicațiile și contraindicațiile pulpotomiei vitale.

Indicații: dentare;
 pulpă radiculară vitală;  etape avansate ale inflamației pulpare;
 dinți temporari sau permanenți tineri;  resorbție radiculară ce atinge treimea cervicală;
 d. monoradiculari traumatizați la copii;  prezența leziunilor periodontale;
 molari cu o delimitare netă a pulpei coronare de  absența sângerării la deschiderea camerei pulpare;
cea radiculară;  hemoragii incontrolabile după amputația pulpară;
 eșec al coafajului direct sau indirect;
 prezența exsudatului seros sau purulent;
 pulpite reversibile;  prezența unui traiect fistulos.

Contraindicații:
 vârstnici;
 boli generale ce modifică vascularizarea pulpei
 Avantajele și dezavantajele pulpotomiei vitale.
Avataje
 are un caracter biologic, ca urmare a cicatrizării plăgii pulpare și conservării pulpei radiculare vii
 permite continuarea dezvoltarii normale a dintelui si inclusiv dezvoltarea si maturarea radacinii dintelui si
eruptia finala a acestuia
 Dintele isi pastreaza culoarea si transluciditatea normala
 Menține o sursa de hidratare pentru dentina, pastrand-o elastica ( flexibila
Dezavantaje
 tehnică greu de realizat;
 necesită condiții absolute de asepsie și antisepsie;
 pacientul trebuie dispensarizat pe o perioadă lungă de timp;
 prognostic redus.
 Formocrezolul in doze mari e toxic si are proprieti mutagene si carcinogenice, se absoarbe si distribue in
organism
 In cazul copiilor este posibil ca dintii supusi pulpotomei sa necesita ulterior fixarea unei coroane deasupra
pentru a conferi forta adecvata
 Tehnica pulpotomiei vitale.
Există 3 metode de realizare a pulpotomiei:
 pulpotomie coronară – se elimină toată pulpa coronară;
 pulpotomie parțială – se elimină doar o parte a pulpei coronare;
 amputație vitală înaltă – se elimină și o parte din pulpa radiculară,
Pulpotomie coronară:
 se face anestezia prin infiltrație tronculară periferică sau plexală, se izolează dintele cu diga;
 se înlătură țesuturile dure alterate, se face acces facil și vizibilitate bună către camera pulpară;
 cu o freză sferică se deschide CP iar cu una cilindrică se decupează în totalitate tavanul acesteia;
 cu un instrument ascuțit se îndepărtează pulpa coronară până la nivelul canalelor radiculare;
 se spală cavitatea cu ser fiz. și se face hemostaza cu bulete de vată sterile;
 cu sonda se reperează orificiile canalelor radiculare;
 cu o freză sferică de diametru mai mare ca ostiumul se face un lăcaș de 1-1,5mm adâncime;
 se face hemostaza și se degresează (hipoclorit de sodiu sau clorhexidina);
 în lăcașuri se depune pastă biostimulatoare cu hidroxid de calciu, fără a exercita presiune;
 pastă de hidroxid de calciu se depune pe toată podeaua CP într-un strat de 1mm;
 cavitatea se umple cu ciment eugenat de zinc sau CIS;
 dacă timp de 14-21 de zile nu apar semne clinice de suferință pulpară iar dintele își păstrează vitalitatea, se îndepărtează un strat superficial de ciment
și se completează cu material de obturație definitivă;
 Pulpotomie parțială (tehnica Cveck): tehnica presupune înlăturarea unui corn pulpar și protejarea restului pulpei
dentare cu materiale biostimulatoare de tipul hidroxidului de calciu sau MTA.

 Amputație vitală înaltă: după ce se înlătură pulpa coronară, cu freze speciale se înlătură și 2/3 sau 3/4 din
pulpa radiculară, apoi se lărgesc canalele radiculare se face hemostaza și se aplică materialul biostimulator (hidroxid de
calciu sau MTA); recomandat pentru dinții pluriradiculari cu rădăcini curbe.
 Metode de extirpație vitală a pulpei.
Se face după amputația vitală
 Pulpextractorul se introduce în canal până la o proptire ușoară, apoi se retrage cu 1-2mm spre înapoi 1,2,3 rotații și îl evacuăm din
canal împreună cu pulpa.
 Dacă pulpa nu se extrage din prima pulpextractorul este introdus din nou.
 La imposibilitatea inserției pulpextractorului în canale înguste și sinuoase (curbe), extirparea se face cu K-file sau K-reamere ascuțite
trecând la H-file.
 Posibil hemoragii în canalele radiculare; pentru a evita, se face înainte de extirpare diatermocoagularea pulpei: (dar este
vasoconstrictor, hemoragii se întâmplă rar);
 Lărgirea canalului cu instrument endo pentru a obtura sigur etanș până la nivelul orificiului apical.
 Sterilitatea canalului să fie păstrată.
 Prelucrarea medicamentoasă a canalului: substanță cu acțiune antiseptică, antibacteriană drastică (soluție hipoclorit de sodiu 3%;
clorhexidină 0,2%; sol. cloramină 1% - pe de o parte difuzează în canal și au acțiune dezinfectantă iar pe de altă parte sunt incapabili să dizolve
resturile organice și produsele de descompunere ale pulpei.
 Apoi se degresează canalul cu alcool etilic, se usucă cu eter și meșe sterile înfășurate pe ac sau conul de hârtie.
 Material obturator până la apexul fiziologic
 Control radiologic
 Aplicarea obturației izolatorii – pe fundul cavității dintelui cu netezitoarea și se tasează cu fuloarul, protejează acțiunea obturației
radiculare asupra celei de durată
 Noțiunea de devitalizare a pupei.
 Devitalizarea este distrucția practic a tuturor structurilor țesutului pulpar cu
perturbarea totală a funcțiilor pulpei, inclusiv a sensibilității ei nociceptive.
 Se utilizează în cazurile când este imposibil de a recurge la metoda vitală
de tratament (alergie la anestezice, frica de injecții, eșecul metodei vitale,
maladii generale grave).
Metode:
 devitalizarea cu paste care au o acțiune necrozantă asupra pulpei dentare;
 devitalizarea cu paste care au o acțiune sclerozantă/metaplazică asupra
pulpei dentare (transformă țesutul inflamat în țesut sclerotic/osteoid);
 necroza electrochimică a pulpei dentare
 Remediile utilizate pentru devitalizarea pulpară.
Aceste remedii sunt divizate în:
 preparate pe bază de trioxid și pentaoxid de arsenic sub formă de pulbere, pastă, fibre și granule;
 preparate pe bază de formaldehidă
 Acidul arsenical - o pulbere putin solubila cu reactie slab acida , la aplicarea locala provoaca necroza tesuturilor, la
monoradiculari 24 h , pluri 48h.
 Mecanismul de actiune: - denaturarea proteinelor, tesutului pulpar se necrotizeaza actionind citotoxic direct - vasele sangvine
se dilata , se mareste tenstiunea intratisulara , se produce hemoragia in tesutul pulpar inconjurator - Blocheaza sinapsele
neurofibrelor simpatice , dereglarea tonicitatii si dilatarea vaselor sangvine si capilare . Se dezvolta staza sangvina cu tromboza
si se stopeaza circuitul sangvin in pulpa - necroza / liza neurofibrelor - la locul aplicarii ac arsenical ( hipoxie celulara, carioliza,
moartea tuturor elementelor pulpei coronare in spatiul odontoblastilor) - are loc tumefierea marirea in dimensiunea 3/4 ori ,
celulele conjunctive mai ales histocitele - actiunea indelungata a acidului arsenios poate provoca schimbari toxice in
periodontiu si necroza tesutului inconjurator
 Pasta de formaldehida- destinata pentru deshidratarea si mumifierea pulpei , poseda caracteristici mai putin toxice , necroza
monoradiculari 6-8 zile plurirad 10- 14 zile
 Componenta: paraformaldehida (agentul activ), trioximetilen, anestetice ( trimecaina, dicaina), clorfenol, efedrina, oxizi de
metal pentru culoare, aditive ( ulei de cuisoare, eugenol)
 Mecanismul de actiune: -efect mumefiant asupra tes pulpar, ce se transforma treptat intr-un cordon uscat cenusiu -dilatarea
vaselor sanguine -staza sangvina in vase -mai putin toxica, mai blinda fata de prep cu arsenical ( nu irita periodontiul)
 Etapele de aplicare a pastei devitalizante.
 Cu excavatorul se inlatura ( se efectuiaza necrotomia / exereza) dentinei ramolite si
infectata
 se deschide cornul pulpar intr-un punct cu excavatorul sau sonda
 cu sonda sau excavatorul se ia o cantitate mici de pasta devitala ( pasta arsenioasa
ca firul de mac; pasta paraformaldehida de 2 ori mai mare)
 se pune pe planseu in apropierea cornului pulpar sau pe cornul pulpar deschis ,
fara presiune intrun punct
 deasupra se pune o buleta de vata ca sa absoarba exudatul din pulpa
 aplicarea oturatiei provizorii ( dentin pasta , ciment ionomer , pasta uleioasa ,
obturatie fotopolimerica )
 Metodele de extirpare devitală a pulpei. Esența. Etapele extirpării devitale a
pulpei.

Metode:
 in doua sedinte - metoda de amputatie
 in trei sedinte - metoda de extirpare
Scopul extirparii devitale e pulpei este lichidarea procesului inflamator si profilaxia afectiunii parodontale. Esenta metodei este
similara cu cea a extirpatiei vitale diferenta fiind indepartarea pulpei efectuata dupa devitalizarea ei prealabila - necrotizarea ei ,
incluzind mai multe sedinte la stomatolog.

 Prima sedinda: aplicarea pastei devitalizante si acoperirea cu o obturatie temporara

 A doua sedinta:
 Crearea campului operator ( izolare , antiseptizare)
 se indeparteaza cu excatorul bucal sau cu o freza sferica aterialul de obturatie provizorie si apoi pansamentul arsenical;
 cu o freza sferica se largeste orificiul de deschidere al camerei pulpare, dupa care se introduce o freza cilindrica cu ajutorul
careia se indeparteaza in totalitate tanul camerei pulpare.
 se face excizia si exereza pulpei coronare, cu escatoare Black sau freze sferice;
 reperarea orificiilor canalelor radiculare cu o sonda rigida sau ac Miller;
 prelucrarea medicamentoasa a canalului radicular
 prelucrarea mecanica ( largirea) canalelor radiculare
 aplicarea in canalele radiculare a meselor umectate in solutia de tricrezolformalina.
 Scopul tratamentului medicamentos este de a mumifica bontul pulpar api-cal si substanta organica din
canaliculele deltei apicaie si a o face apta de a ramane sterila timp indelungat.
Pansamentul cu tricrezolformalina se mentine sub obturatie provizorie etansa timp de 24-72 ore.
A treia sedinta
 -se creeaza campul operator;
 - se indeparteaza materialul de obturatie provizorie;
 - se indeparteaza mesele de pe canale, se face toaleta canalelor radiculare, dupa care se obtureaza canalele
radiculare.
 -Se recomanda controlul radiologie al obturatiei de canal.
Sedinta IV sau V:
 -daca radiografia arata ca obturatia de canal este corecta se face obturatie coronara definiti.