+B1

1). Erupție dentară

Erupția dentară constituie un proces fiziologic deosebit de complex . Este un indiciu de
dezvoltare normală a organismului , fiind în corelație cu starea generală şi constituția
copilului . Pentru erupția dentară sunt caracteristice trei etape : preeruptivă , prefuncţională şi
funcţională .
Etapa preeruptivă cuprinde migrarea dintelui din zona de formare până la atingerea mucoasei
cavităţii bucale .
Etapa prefuncţională - deplasarea dintelui în cavitatea bucală până la atingerea dinţilor
antagonişti ( a planului de ocluzie ) .
Etapa funcţională cuprinde toată perioada ce urmează după atingerea planului de ocluzie şi
intrarea în funcţiune .
Etapa preeruptivă ( intraosoasă sau intramaxilară ) . Mugurele dentar începe migrarea
predominant axială , din momentul mineralizării coroanei dentare și o dată cu începutul
formării rădăcinii ( mai mult de 1/3 din lungimea ei ) . Teaca epitelială Hertwig proliferează
în țesutul conjunctiv , determinând formarea rădăcinii . Prin proliferare , teaca pătrunde tot
mai profund în țesutul conjunctiv , însă în realitate extremitatea ei orizontală , diafragma
epitelială , rămâne la acelaşi nivel , planşeul alveolei fiind fix . În migrarea sa , dintele se
angrenează în sacul folicular , care se rupe în momentul când coroana dintelui perforează
mucoasa bucală . Sacul folicular se uneşte cu țesuturile mucoasei bucale . Porţiunea sacului
folicular care rămâne în jurul rădăcinii se transformă în ligamentul dento - alveolar , cu rolul
de fixare a dintelui şi de crestere ( ca centru osteogenetic al procesului alveolar , care se
formează şi se înalţă împreună cu dintele ) .
2) . Particularitățile morfo-funcționale ale dinților temporari în perioada de
creștereDinții permanenți la copii se deosebesc evident de dinții permanenți la adulți. Dintele
permanent tînăr diferă din punct de vedere morfologic, dar şi biologic. Dinţii permanenți la
copii pot fi la diferite etape de dezvoltare. Tesuturile dure dentare sunt mai slab mineralizate
(mineralizarea secundară), în special în primul an după erupție. În plus, cuspizii sunt
exprimați, iar fisurile şi fosetele coroanelor dentare încă nu sunt închise. Aceste particularități
facilitează apariția cariei dentare. Camera pulpară este voluminoasă, iar dentina și smaltul
sunt relativ mai subtiri. Coarnele pulpare sunt expuse relativ mai superficial. Canaliculele
dentinare sunt mai largi. De aceea pulpa prezintă un risc mărit de afectare ca urmare a carici
şi traumatismelor dentare. Profunzimea defectului are o valoare relativă, de aceea defectul de
aceleaşi dimensiuni la indivizii mai tineri este mai profund și mai periculos. Pe de altă parte,
această perioadă se caracterizează prin capacități deosebite formative şi de apărare a pulpei.O
altă particularitate de importanță practică majoră este gradul de formare a rădăcinii. La dinții
permanen, tineri rădăcinile sunt mai scurte (deoarece nu sunt complet formate), canalele
radiculare fiind largi, iar în direcţie apicală pereții lor sunt divergenti.Pentru dinţii permanenți
incomplet formati este caracteristică reducerea înălţimii clinice a coroanei dentare faţă de cea
anatomică, deoarece dintele este încă în proces de erupţie sau nu este formată inserția
gingivală faţă de tesuturile dure dentare. Acest fapt are importanță în cursul tratamentului
cariei aproximale sau protezării.
3). Diagnosticul luminiscent
Una din metodele diagnosticului luminescent este cercetarea în razele Wood , care se
foloseşte în scopul diferenţierii unor afecţiuni ale mucoasei cavităţii bucale şi a leziunilor
izolate ale marginii roşii a buzelor . Toate datele examenului clinic sunt introduse în fişa de
observație a pacientului . După realizarea examenului subiectiv şi obiectiv , inclusiv a
metodelor suplimentare de investigație , se formulează diagnoza maladiei .
În cazuri complicate se înregistrează diagnoza preliminară , iar diagnoza definitivă se
stabileşte numai după realizarea completă a unor metode de diagnostic speciale sau după un
tratament preventiv . În baza diagnozei stabilite şi a particularităților individuale ale
bolnavului se alcătuieşte planul de tratament . Planul tratamentului permite de a realiza o
terapie complexă deplină , luând în seamă toate detaliile . Actualmente datele despre pacienți
și metodele de tratament aplicate în unele instituţii medicale ( cabinete stomatologice ) sunt
introduse în calculatoare ( PC ) . Aceasta are multiple avantaje față de metodele tradiţionale
de înregistrare şi arhivare a informaţiei : permite de a stoca , a completa periodic şi a analiza
informația medicală necesară etc.
+B2
1)Termenii de formarea a tesuturilor dentare
Tabel - dinti temporari
Dintele Calcifierea la nastere Radacina formata
I 3/4 din coroana 3 ani
II 2/3 din coroana 2(1/4) ani
 III Aproape 1/2 din C 3(1/2) ani
IV 1/2 din cor 3 ani
V 1/3 din cor 4( 1/2) ani

Tabel - Dintii permanenti

Dinte Calcifierea Radacina formata
1 6 luni dupa n 10 ani
2 Sfarsitul primului an 10 ani
3 6 luni dupa n 13 ani
4 La 1 an 12 ani
5 Dupa 2 ani 12ani
6 Inainte de nastere 10-12 ani
7 Dupa 2 ani 14-17 ani
8 La 5 ani 19 ani

2)Particularitățile structurale ale dinților temporari Grosimea smaltului şi dentinei este

mai redusă la dinții temporari aproximativ cu 1/2, ceea ce se explică prin faptul că
odontoblaştii dinților temporari funcționează 350 de zile, comparativ cu cei permanenți de
700 de zile.Dinții temporari conţin mai multă apă și substante organice comparativ cu dinții
permanenți, iar substanțe neorganice-mai puține.Prismele smaltului dinților temporari în
regiunea fisurilor şi gropitelor suprafetelor ocluzale sunt aproape paralele cu axul
longitudinal al dintelui, iar spre panta cuspizilor treptat se înclină tot mai mult, formând la
nivelul coletului un unghi de 32° la molari şi de 44° la incisivi. Striațiile Retzius sunt aproape
paralele suprafetei smaltului.Stratul de dentină, comparativ, este mai subţire, iar camera
pulpară și canalele radiculare sunt mai voluminoase. Dentina are canalicule dentinare largi,
relativ mai scurte şi mai puțin sinuoase. Linia neonatală Schoor, care traversează punctul de
contact al molarilor este o zonă de rezistență scăzută, separând dentina mineralizată prenatal
de cea postnatalà. Pulpa este constituită din aceleaşi straturi ca şi la dinții permanenti, având
însă unele modificări la diferite etape de dezvoltare a dintelui, Pulpa are capacități reduse de
a forma dentina secundară, mai ales în perioada de resorbţie radicularà . Cementul formează
un strat subţire, cu reducerea stratului celular. Joncțiunea smalț-cement se prezinta sub forme
şi în proporţii diferite faţă de cea la dinții permanenţi: -in 30% din cazuri, între cement şi
smalt, există o suprafață de separație la nivelul căreia dentina este expusă liber; -in 60% din
cazuri cementul acoperă smaltul pe o suprafață redusă; -în 10% din cazuri smaltul acoperă
cementul pe o suprafată redusă, fiind variant cea mai frecventă la dinții permanenți.
3)Investigații radiologice
Cercetările radiologice au devenit deosebit de frecvente în stomatologie , deoarece în unele
cazuri ele se prezintă drept unica modalitate de a depista modificările care sunt în ţesuturi .

Însă din cauza acţiunii nocive a razelor Roentgen asupra organismului , în special în perioada
de creştere , este necesară stabilirea strictă a indicațiilor pentru efectuarea radiografiei .
Pentru protecţia organismului în creştere de acțiunea razelor Roentgen se folosesc şorturi de
cauciuc , căptușite cu plumb , pelicule sensibile , care permit scurtarea timpului de emisie ;
pentru micşorarea dozei razelor Roentgen se folosesc aparate stationare cu o lungime de focar
mare ( de 1 m şi mai mult ) , cu ecrane amplificatoare . Pentru limitarea câmpului iradiat se
folosește diafragmarca cu ajutorul filtrelor de diferite grosimi .
Micşorarea efectului de cumulare a iradierii ionizante se obține prin indicarea radiografiei
repetate numai după expirarea a 3 săptămâni , iar dacă au fost efectuate câteva radiografii
concomitent numai după 5 săptămâni . Efectuarea radiografiei de panoramă la copii este
admisă numai o singură dată pe an .

În practica pedodontică se folosesc toate tipurile existente de radiografie , care pot fi divizate
în 2 grupuri :
1 ) metode de bază ( radiografia endo- şi exobucală ) ;
2 ) metode suplimentare .
Cea mai frecvent folosită metodă este radiografia endobucală cu ajutorul căreia se obţine
imaginea a 3-4 dinți și a unei porțiuni a procesului alveolar . Radiografia endobucală ne
permite să determinăm starea ţesuturilor dure ale dinților , gradul de formare a rădăcinilor şi
canalelor , dinţii în erupție și mugurii dentari , corpuri eterogene în canalele radiculare ,
gradul de permeabilitate sau de obturare a canalului radicular , starea ţesuturilor periapicale ,
starea țesutului osos și a septurilor interdentare $ .a.m.d . Actualmente în practica
stomatologică se implementează radioviziografia , bazată pe tehnologii digitale ce oferă
multiple avantaje cum sunt calitatea imaginii , posibilitatea realizării diferitelor măsurări ,
calcule etc. , stocarea informaţiei în calculator ( PC ) ş.a.

+B3
1. Dezvoltarea pulpei și rădăcinii dentare
La perfieria cloputului dentar , celulele epiteliale ( strat inter unit cu cel extern) se multiplica
si se invagineaza spre interior catre mezenchim , formand teaca lui Hetwing . Aceasta va
initia formarea radacinii . In tesultul osos , indicand nivelul la care se va gasi apexul dintelui
complet dezvoltat . Deci pozitia apexului ramane fixa , in timp ce coroana evolueaza spre
suprafata
Concomitent cu formarea tecii Hetwing din celulele sacului dentar care incojoara radacina se
diferentiaza fibroblaste , osteblaste si cementoblaste . Prin depunerea de cement pe suprafata
dentinei radiculare care persista tot timpul vietii.
Dezvoltarea rădăcinilor începe în perioada postembrionară , când coroana dentară este deja
formată . În dezvoltarea rădăcinii importanţă primordială o au marginile organului smaltului -
locul trecerii stratului adamantin intern în cel extern . În acest sector începe activ proliferarea
celulelor epiteliale în țesutul mezenchimal subiacent , transformându - se în teaca epitelială a
lui Hertwig , care determină forma , dimensiunile şi numărul rădăcinilor dintelui . Pentru
fiecare rădăcină există o teacă Hertwig . Această teacă epitelială , invaginându - se în
mezenchim până la o anumită adâncime , se cudează spre papila dentară sub forma unui
diafragm , demarcând porțiunea lui apicală
Formarea pulpei are loc din mezenchimul papilei dentare . Procesul acesta începe la vârful
papilei dentare , unde apar primii odontoblaşti , apoi se deplasează spre baza papilei .
Concomitent cu formarea odontoblaştilor la periferia papilei dentare , se produce
diferenţierea celulelor mezenchimale şi în zona centrală a papilei dentare . Aceste celule se
măresc în volum şi se îndepărtează unele de altele , datorită apariţiei între ele a substanţei
amorfe , în care apar fibre de colagen . Treptat , mezenchimul porţiunii centrale a papilei
dentare se transformă în ţesut conjunctiv lax , bogat în celule ( fibroblaşti , histiocite etc. ) și
vase sanguine . Diferenţierea elementelor tisulare ale papilei dentare este în strânsă legătură
cu vascularizarea . Încă până la apariția primului strat de odontoblaşti , în regiunea bazală a
papilei dentare pătrunde un vas sanguin care ajungând la vârful papilei formează ramificări ,
îndreptându - se spre stratul de odontoblaşti . În săptămânile 9-10 de dezvoltare embrionară ,
concomitent cu vascularizarea , are loc pătrunderea fibrelor nervoase în papila dentară . La
debutul mineralizării dentinei la vârful papilei dentare apare un număr mare de fibre nervoase
, ale căror ramificatii terminale pătrund în stratul odontoblaştilor .
2. Morfologia dinților temporali
1. Incisivii centrali si laterali au o forma asemanatoare coroanelor celor
permanenti,insa au dimensiuni mai reduse,fetele vestibulare sunt mai convexe,cele palatinale
sunt concave,radacinile sunt relativ lungi,coroanele centralilor inferiori sunt mai mici si au
radacini plate.
2. Caninul este mai scurt ca cel permanent,coroana se termina printr-un cuspid
ascutit,pe suprafata palatinala un tubercul voluminos,radacina este alungita si curbata distal.
3. Primul molar superior are deobicei pe fata ocluzala 3 cuspizi,dintre care 2
vestibulari si unul palatinal,are 3 radacini divergente(2 vestibulare si 1 palatinala)
4. Primul molar inferior are o coroana romboidala cu 4-5 cuspizi ,un sant crucial
desparte cuspizii intre ei si are 3 gropite pe fata ocluzala,are 2 radacini divergente,are 3
canale radiculare 2 mediale(vestibular si lingual) si una distala.
5. Molarul 2 -are 4 cuspizi(2 palatinali si 2 vestibulari) separati de o fisura in forma de
H,are 3 radacini(2 vestibulare si 1 palatinala) si trei canale radiculare.
3. Electroodontodiagnosticul dentar.
Electroodontometria ne formează o imagine mai amplă privind starea pulpei şi a
țesuturilor parodonțiului. Pentru a estima electroexcitabilitatea pulpei (EEP) se folosesc
aparatele EOM-3 pentru curent alternativ şi EOM-1 pentru curent continuu ş.a., care permit
determinarea precisă a tensiunii liniare a curentului (forţa minimă a agentului excitant care
poate declanşa excitația). EEP se apreciază începând de la vârsta de 6-7 ani.
Dinţii intacți cu rădăcinile formate reacţionează la intensitatea curentului de 2-6 mA. În
stadiile incipiente ale cariei dentare sensibilitatea dintelui la acţiunea curenţilor electrici nu se
modifică evident. EEP mai înaltă se determină în dinții cu fisurile cariate, carie superficială
sau medie. În cazul cariei profunde EEP depinde de starea pulpei.
EEP variază în funcție de gradul de dezvoltare a rădăcinilor: în perioada de erupere
fiziologică EEP este scăzută, iar pe măsura formării rădăcinilor atinge valorile obişnuite. EEP
alterate este scăzută. Dacă apare necesitatea aprecierii EEP afectate în perioada de dezvoltare
a rădăcinilor dintelui, se apreciază mai întâi EEP dintelui din semiarcada opusă şi numai după
aceasta EEP dintelui afectat, datele apoi se compară. Nu se recomandă aprecierea EEP
dinţilor temporari, deoarece copiii nu reacţionează adecvat la excitație (în funcție de tipul
sistemului nervos etc.) şi nu interpretează obiectiv senzaţiile lor. În perioada de formare şi de
resorbţie a rădăcinilor EEP dinţilor intacti este comparativ redusă în funcţie de gradul de
formare a rădăcinii.
+B4
1. Mineralizarea țesuturilor dure dentare.
Incepe in viata intrauterina si se termina in perioada extra-uterina . Consta in impregnarea cu
substante anorganice a componentelor organice din smalt si dentina
Depunirile sun dinspre porfunzime spre suprafata pentru smalt si dintre suprafata spre
profunzime pentru dentina si apoi spre radacina . Coroana clacificata conplet erupe .
Calcifierea incepe in luna a 4-a intrauterina si se inchie dupa eruptia molarilor secunzi
permanenti la 12-14ani
Smaltul se mineralizeaza pana la 96 %
Dentina 65%

Mineralizarea Se caracterizează prin depunerea componentelor anorganice în structurile

organice ale smaltului şi dentinei . Mecanismul mineralizării este foarte complex existând
mai multe teorii : teoria absorbţiei de calciu sau teoria chelaţiunii ; teoria fosfatazică ş.a.
Calcifierea începe în dentină şi continuă în smalt . Procesul este ritmic şi succesiv ,
respectiv un strat de dentină mineralizată este urmat de mineralizarea unui strat de smalt etc.
Pentru smalt calcifierea are loc de la vârful cuspizilor şi marginile incizale spre colet , din
profunzime spre suprafață , pe când pentru dentină - de la suprafaţă în profunzime .
Succesiunea perioadelor de activitate şi pauză ale calcifierii duce la apariția în tesuturile
dure a liniilor de creştere : pentru dentină - liniile Owen ; pentru smalt - liniile Retzius ;
momentul naşterii copilului este marcat pe țesuturile dure ale dinţilor prin linia neonatală a
lui Orban .
Începutul mineralizării ţesuturilor dinților temporari : pentru incisivii temporari are loc la
4,5 luni de viață intrauterină , iar pentru caninii şi molarii temporari - la 7,5 luni de viaţă
intrauterină . Mineralizarea tesuturilor dure ale dinţilor permanenţi începe : pentru primul
molar - în luna a 9 - a de dezvoltare intrauterină ; pentru incisivi - în luna a 6 - a postnatalà ;
pentru canin în luna a 9 - a postnatală ; pentru premolarul 1 la 2,5 ani ; pentru premolarul 2 și
molarul 2 - la 3,5 ani ; pentru molarul 3 - după vârsta de 8 ani .
2. Anatomia dinților temporali
Particularitatile anatomice la temporari:
-in dentatia temporara sunt 20 dinti,culoarea este alb albastruie,coroana este scurta ,larga si
globuloasa,este pronuntata trecerea coroanei dentare in radacina,dupa dimensiuni sunt mai
mici ca cei permanenti,grosimea tesuturilor dure este mai mica ,iar cavitatea pulpara mai
mare,camera pulpara este mai mare decit la cei permanenti,camera pulpara si canalele
radiculare comunica larg,radacinile sunt mai lungi in raport cu inaltimea coroanei,mai subtiri
si mai ascutite decit la cei permanenti.
3. Termodiagnosticul dentar.
Reacția dintelui la agenții termici costituie una din cele mai vechi metode fizice de
investigare pentru aprecierea stării pulpei. În calitate de excitant la copii se folosește apa rece
și caldă, introducându-se un tamponaș umectat în cavitatea cariată sau se aplică pe suprafața
o
dintelui. Temperatura indiferentă pentru dinți constituie aproximativ 30 C. Temperatura de
o o
50-52 C provoacă reacția pulpei la fierbinte, iar 17-22 C – la rece.
În perioada de resorbție fiziologică a rădăcinilor dinților temporari, când are loc procesul
de involuție a pulpei, sensibilitatea ei la excitanții termici scade.
 +B5
1) amelogeneza
Procesul de formarea a smaltului incepe imediat dupa formarea primelor straturi de dentina
primara, in urma activitatii ameloblastilor.Aceste celule se diferentiaza din preameloblastii
stratului adamantin intern.Ameloblastii au urmatoarele functii principale :
a) declanseaza diferentierea celulelor mezenghimale in odontoblasti, in
fibroblasti,cementoblasti si osteoblasti
b) formeaza matricea organica a smaltului
c) contribuie la calcifierea smaltului
L. Falin deosebeste 2 faze in formareasmaltului: 1) formarea tramei organice a smaltului cu
calcifierea primara ; 2) calcifierea definitiva a prismelor, care duce la maturizarea smaltului.
Ameloblastii,avind o activitate enzimatica mare , produc pe peretele lor distal, in apropierea
dentinei , substanta fundamentala, descrisa ca membrana smalt0dentina.Partea distala a
ameloblastului- procesul Tomes- da nastere prismei smaltului, prin formarea unei structuri
tridimensionale a matricei organice.Pe masura formarii prismei ameloblastii se micsoreaza
treptat pina se epuizeaza.Din lipsa celulelor de rezerva smaltul la dintii formati nu are
capacitatea de a se restabili.Formarea smaltului are loc in straturi succesive, ritmic, in directie
centrifuga, din profunzime spre suprafata; de la varful cuspizilor si a marginii incizale spre
colet.
In etapa de morfodiferentiere, prin geneza matricilor organice , se definitiveaza forma si
dimensiunile coroanelor dentare.Acestea sunt conditionate genetic si depind de un anumit
numar de centre de crestere pentru fiecare categorie de dinti, care sunt localizate la nivelul
jonctiunii smalt-dentina.
2) termenii de rezorbtie radiculara
Resorbția radiculară este un răspuns fiziologic normal în cazul dinților temporari și are loc
paralel cu dezvoltarea foliculilor dinților permanenți, rezultând în exfolierea dinților
termporari și înlocuirea cu dentiția permanentă. Resorbția rădăcinilor dinților uniradiculari
începe de la suprafața linguală a rădăcinilor, iar la pluriradiculari – de la suprafața internă a
rădăcinilor.

-incisiv central temporar 4 ani

-incisiv lateral temporar 5 ani
-caninul temporar 8 ani
-molarul I temporar 6 ani
-molarul II temporar 7 ani

3) examenul complementar al pacientului pediatric

EOD

Termodiagnostic
Transiluminarea

Radiografie
Tomografie computerizata

Diagnosticul alergologic(bacterian si medicamentos)

+B6
1)dentinogeneza
Catre luna a 4-a de dezvoltare embrionara preameloblastii declanseaza diferentierea
preodontoblastilor in odontoblasti , ce se caracterizeaza prin marirea lor in grosime si
capatarea unei forme cilindrice.odontoblastii sintetizeaza si secreta substanta organica
formata din lanturi de polipeptide caracteristice matricelor organice,care se depoziteaza sub
forma de predentina.In substanta intracelulara a odontoblastilor apar fibre subtiri de
precolagen , care ulterior se diferentiaza in fibre de colagen.Ele au o directie radiala de la
membrana bazala( fibrele Korf) si formeaza ulterior mantonul dentinei.Pe masura ce stratul
de dentina se mareste, odontoblastii lasa in ea niste prelungiri- procesul lui Tomes,
inconjurate de o membrana protoplasmatica subtire.Astfel odontoblastii sunt observati in
straturile periferice ale pulpei, pe cand in canaliculele dentinare raman pricesele lor. La
atingerea unei grosimi de 40-60mkm apar fibrele orientate radial si tangential. Odontoblastii
incep activitatea din zona cuspidiana sau incisiva, considerate centre de
crestere.Formareadentinei are o directie centripeta si se produce ritmic.

2) tipurile de rezorbtie radiculara

Variantele de resorbtie radiculara a dintilor pluriradiculari temporari:
1) resorbtie uniforma a tuturor radacinilor
2) resorbtie neuniforma, mai pronuntata in regiunea unei radacini
3) in regiunea bifurcatiei radiculare ( mai frecvent la copii cu fata ingusta)
1. Rezorbția fiziologică
2.Rezorbtie datorita unor factori locali
- inflamatii periapicale
- traumatismele dentare
- tumori; chisturi
- forte ocluzale excesive
- dinti inclusi
- toaleta dintilor devitali
- manevre parodontale
- aplicarea caldurii la manoperele de
albire a dintilor
3.Rezorbtia datorita unor conditii
sistemice:
- dezechilibrul hormonal
- boala Paget
4. Rezorbtia idiopatica:
- cauze necunoscute

CLASIFICARE
1. Rezorbtia interna
2. Rezorbtia externa
- in suprafata
- inflamatorie
- dupa replantari
3. Rezorțtia invazivă
4. Rezorbția presională
5. Rezorbția idiopatică

3) particularitatile morfo-functionale ale dintilor permanenti tineri

Pot fi la diferite etape de dezvoltare
Tesuturile dure sunt mai slab mineralizate
Cuspizi mai exprimati,fisurile si fosetele coroanelor dentare inca nu sunt inchise

Camera pulpara voluminoasa

Dentina si smaltul relative subtiri
Canaliculele dentinare mai largi
Capacitate formative si de aparare ale pulpei mai dezvoltate

Radacini mai scurte,in formare,canalele radiculare mai largi

Reducerea inaltimii clinice a coroanei dentare fata de cea anatomica
 +B7

1). Morfodiferențierea
Morfodiferentierea se caracterizeazã prin aparitia centrelor de crestere a dintilor de la
nivelul membranei de jonctiune amelo-dentinará, care dezvoltã un numãr variabil de cuspizi
si tuberculi.
Morfodiferentierea debuteaza cu fuzionarea zonelor cuspidiene, care nu au o crestere
proportionala, deoarece nici dimensiunile cuspizilor si tuberculilor nu sunt egale. De
exemplu, un incisiv central superior are patru centre adamantinogene, care genereazà trei
lobuli vestibulari si cingulum-ul, adevarat cuspid hipoplazic.
Ritmul, intensitatea de crestere a acestor centre si fuzionarea lor, conditionate genetic
determina forma, volumul si relieful fetelor ocluzale.

2). Resorbția radiculară

Paralel cu dezvoltarea foliculilor dintilor permanenti are loc resorbtia fiziologica a
rãdăcinilor dintilor temporari. Resorbtia rádácinilor dintilor temporari incepe de la rádácina,
care aderà la foliculul dintelui permanent.
Foliculii dintilor permanenti sunt localizati langã suprafata lingualã sau palatinala a
rádăcinilor incisivilor temporari. Foliculii premolarilor sunt localizati intre rădácinile dinților
temporari. De aceca resorbtia rădăcinilor dinților uniradiculari incepe de la suprafața linguala
a rădăcinilor, iar a celor pluriradiculari - de la suprafața interná a rădăcinilor.
Variantele de resorbtie radicularã a dintilor pluriradiculari temporari:
1) resorbtie uniformá a tuturor rădácinilor;
2) resorbtie neuniformã, mai pronuntatà in regiunea unei radacini;
3) in regiunea bifurcatiei radiculare (mai frecvent la copiii cu fața ingustã).
Rizaliza radiculará este un proces fiziologic bazat pe fenomenul de resorbție-apoziție,
care se desfăsoará in mod alternativ de osteoclasti si osteoblasti. Procesul se desfasoará
ritmic, cu alternanța fazelor de resorbtie si apozitie.
Termenele inceputului resorbtiei radicinilor dinților temporari sunt:

-incisiv central temporar 4 ani

-incisiv lateral temporar 5 ani
-caninul temporar 8 ani
-molarul I temporar 6 ani
-molarul II temporar 7 ani

Resorbtia radicularà este exprimatà intr-un numar mare de teorii, principalele dintre
care se bazeazà pe urmátorii factori:
1) genetici (proces analog cu involutia timusului sau aparitia caracterelor sexuale);
2) endocrini;
3) locali: influenta mugurelui dintelui permanent asupra osteoclastilor;
4) de îmbàtrânire a dintelui temporar, caracterizat prin reducerea fenomenelor reparatorii din
os si cement, iar procesul este influentat de interactiunea factorilor sistemici cu cei locali.
Ca regulã, procesele de erupere si resorbtie sunt pe deplin echilibrate, însã uneori se
observá devieri.
Intârzieri în termenele de resorbtie radicularà sunt in caz de: lipsã a foliculului dintelui
permanent, rahitism, rubeolà prenatalà si unele boli genetice.
Accelerarea resorbtiei radiculare poate fi in cazul gangrenei pulpare a dintilor
temporari; unei traume cronice; unor procese tumorale s.a. Bolile endocrine (hipo-si
hiperfunctia glandei tiroide sau tulburarea secretiei hormonilor de crestere g.a.) pot duce la
accelerarea sau intârzierea resorbtiei râdâcinilor.
In afará de resorbtia fiziologicã, are loc resorbtia patologicã - când se atestà procese
inflamatorii in regiunea periradicularã sau in unele procese tumorale etc. Pentru resorbtia
patologicà nu este tipicà formarea tesutului osos in regiunea rizalizei, spre deosebire de cea
fiziologicã.

3). Particularitățile morfo-funcționale ale dinților temporari în perioada de creștere

 Dinții permanenți la copii se deosebesc evident de dinții permanenți la adulți. Dintele
permanent tînăr diferă din punct de vedere morfologic, dar şi biologic.
Dinţii permanenți la copii pot fi la diferite etape de dezvoltare. Tesuturile dure dentare
sunt mai slab mineralizate (mineralizarea secundară), în special în primul an după erupție. În
plus, cuspizii sunt exprimați, iar fisurile şi fosetele coroanelor dentare încă nu sunt închise.
Aceste particularități facilitează apariția cariei dentare. Camera pulpară este voluminoasă, iar
dentina și smaltul sunt relativ mai subtiri. Coarnele pulpare sunt expuse relativ mai
superficial. Canaliculele dentinare sunt mai largi. De aceea pulpa prezintă un risc mărit de
afectare ca urmare a carici şi traumatismelor dentare. Profunzimea defectului are o valoare
relativă, de aceea defectul de aceleaşi dimensiuni la indivizii mai tineri este mai profund și
mai periculos. Pe de altă parte, această perioadă se caracterizează prin capacități deosebite
formative şi de apărare a pulpei.
O altă particularitate de importanță practică majoră este gradul de formare a rădăcinii.
La dinții permanenți tineri rădăcinile sunt mai scurte (deoarece nu sunt complet formate),
canalele radiculare fiind largi, iar în direcţie apicală pereții lor sunt divergenti.
Pentru dinţii permanenți incomplet formati este caracteristică reducerea înălţimii
clinice a coroanei dentare faţă de cea anatomică, deoarece dintele este încă în proces de
erupţie sau nu este formată inserția gingivală faţă de tesuturile dure dentare. Acest fapt are
importanță în cursul tratamentului cariei aproximale sau protezării.

+B8
1). Histodiferențierea
În aceastà etapà are loc diferentierea celularà a tesuturilor foliculului dentar.
Spre sfarsitul perioadei de clopot celulele epiteliale se diferentiazà in urmãtoarele
straturi: epiteliu adamantin intern si epiteliu adamantin extern. Intre aceste straturi existã
stratul intermediar si cel stelar, care alcătuiesc pulpa organului smaltului.
Stratul adamantin intern este format din celule hexagonale înalte (preameloblasti), cu
nucleul situat la polul superior, în apropierea stratului intermediar, si manifestã o intensã
activitate metabolicã.
Stratul adamantin extern este format dintr-un rând de celule cubice, are rol în protectia
si nutritia ameloblastilor, iar ulterior duce la formarea cuticulei smaltului.
Pulpa smaltului este formatà din 1-3 rânduri de celule cubice si din celule stelate, care
secretà un lichid mucoid, constituind rezerva de componentã organicã și neorganicá necesará
perioadei de amelogenezã.
In aceastà etapà celulele papilei dentare din zona invecinatà cu epiteliul adamantin
intern se diferentiazà in celule specializate, numite preodontoblasti, care joacã rolul principal
în formarea dentinei si a pulpei dentare primitive.
Totodatà, din sacul dentar se diferentiazã celule specializate: cementoblasti,
fibroblasti, osteoblasti, care participa la formarea ulterioara a cementului, parodontiului si a
osului alveolar.
Paralel, are loc formarea a douá retele vasculare: intradentarà si peridentarã. Cea
intradentarà se dezvoltà in pulpa dentará si asigurá formarea dentinei. Reteaua peridentarà se
formeazà in sacul folicular si epiteliul adamantin extern, asigurând dezvoltarea smaltului,
cementului, parodontiului si a osului alveolar.
Legatura dintre mugurele dentar si lama dentara treptat dispare, prin invadarea
tesutului mezenchimal înconjurător, ramânând in final doar resturi epiteliale izolate.

2). Dinții neonatali

Dinții neonatali sunt dinți care apar în prima lună de viață. Alternativ, ar putea fi dinți
supranumerari, dinți suplimentari, care nu fac parte din alocarea normală a dinților. De obicei,
nu se recomandă nicio intervenție, cu excepția cazului în care acestea cauzează dificultăți
sugarului sau mamei. Cu toate acestea, unii recomandă îndepărtarea lor deoarece dintele
poate tăia sau amputa vârful limbii. Acestea ar trebui lăsate în gură cât mai mult timp posibil
pentru a reduce probabilitatea de a îndepărta mugurii permanenți dinți cu dintele natal. De
asemenea, nu trebuie îndepărtate dacă copilul are hipoprotrombinemie. În caz de complicații
atunci când dinții natali trebuie îndepărtați, radiografiile dentare trebuie obținute ori de câte
ori este posibil și evaluate și urmărite cu stomatologi pediatri.

3). Particularitățile structurale ale dinților temporari

Grosimea smaltului şi dentinei este mai redusă la dinții temporari aproximativ cu 1/2,
ceea ce se explică prin faptul că odontoblaştii dinților temporari funcționează 350 de zile,
comparativ cu cei permanenți de 700 de zile.
Dinții temporari conţin mai multă apă și substante organice comparativ cu dinții
permanenți, iar substanțe neorganice-mai puține.
Prismele smaltului dinților temporari în regiunea fisurilor şi gropitelor suprafetelor
ocluzale sunt aproape paralele cu axul longitudinal al dintelui, iar spre panta cuspizilor treptat
se înclină tot mai mult, formând la nivelul coletului un unghi de 32° la molari şi de 44° la
incisivi. Striațiile Retzius sunt aproape paralele suprafetei smaltului.
Stratul de dentină, comparativ, este mai subţire, iar camera pulpară și canalele
radiculare sunt mai voluminoase. Dentina are canalicule dentinare largi, relativ mai scurte şi
mai puțin sinuoase. Linia neonatală Schoor, care traversează punctul de contact al molarilor
este o zonă de rezistență scăzută, separând dentina mineralizată prenatal de cea postnatalà.
Pulpa este constituită din aceleaşi straturi ca şi la dinții permanenti, având însă unele
modificări la diferite etape de dezvoltare a dintelui, Pulpa are capacități reduse de a forma
dentina secundară, mai ales în perioada de resorbţie radicularà.
Cementul formează un strat subţire, cu reducerea stratului celular. Joncțiunea smalț-
cement se prezinta sub forme şi în proporţii diferite faţă de cea la dinții permanenţi:
- in 30% din cazuri, între cement şi smalt, există o suprafață de separație la nivelul
căreia dentina este expusă liber;
-in 60% din cazuri cementul acoperă smaltul pe o suprafață redusă;
- în 10% din cazuri smaltul acoperă cementul pe o suprafată redusă, fiind variant cea
mai frecventă la dinții permanenți.

+B9
1) proliferarea
Proliferarea debuteazã în sãptâmâna a 6-a intrauterinã, când celulele bazale din mucoasa
stomodeumului se multiplica, învaginându-se in mugurii maxilari, sub forma unei lame
epiteliale numita lama bazala comuna sau lama epitelialã primarã. Aceasta se dedubleazã in
luna a doua in lama vestibulara si lama dentara primará(epitelialá secundarã). Celulele
centrale ale lamei vestibulare se vacuolizeaza si dispar lasand o depresiune care formeazã
santul vestibular labio-dentar. Celulele epiteliale din portiunea profundã a lamei dentare
primare se multiplicã in 20 de zone si formeazã mugurii dentari ai celor 20 de dinti temporari.
De pe fata dorsalã a acestei lame dentare ia nastere o alta lamã, care inainteazã posterior în
mezenchimul maxilarelor pentru a forma muguri molarilor permanenti - dintii de completare
(la molarul trei, mugurele apare abia la patru ani dupà nastere).
Pe fata internã a lamei dentare primare apare o alta lamã - lama dentarã secundarà (epitelialã
tertiarã), din care se formeazã tot prin proliferári ale celulelor epiteliale alti 20 de muguri ce
vor forma dintii permanenti de inlocuire (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari). Mugurii primilor
molari permanenti se formeazã in luna a patra de viata (din luna a 4-a intrauterina pânã in
luna a 10-a extrauterinã se formeazã: incisivii (centrali si laterali), caninii, premolari (primi çi
secunzi). In primul an dupà nastere apar mugurii molarilor secunzi permanenti. In jurul
vârstei de 4 ani se formeazã mugurii molarilor de minte. Asadar, perioada de activitate a
lamei dentare incepe in luna a doua intrauterinã si se continuã pânã la vârsta de 4-5 ani de
viata

2) dintii natali
Dinții natali sunteți dinții care sunt prezenți deasupra gingiei (deja au izbucnit) la naștere, și
dinții neonatali sunt dinți care apar în prima lună de viață. Alternativ, ar putea fi dinți
supranumari, dinți suplimentari, care nu fac parte din alocarea normală a dinților. De obicei,
nu se recomandă nicio intervenție, cu excepția cazului în care acestea cauzează dificultăți
sugarului sau mamei. Cu toate acestea, unii recomandă îndepărtarea lor deoarece dintele
poate tăia sau amputa vârful limbii. Acestea ar trebui lăsate în gură cât mai mult timp posibil
pentru a reduce probabilitatea de a îndepărta mugurii permanenți dinți cu dintele natal. De
asemenea, nu trebuie îndepărtate dacă copilul are hipoprotrombinemie. În caz de complicații
atunci când dinții natali trebuie îndepărtați, radiografiile dentare trebuie obținute ori de câte
ori este posibil și evaluate și urmărite cu stomatologi pediatri.

3) morfologia dintilor permanenti

Fiecare dinte uman se compune din două elemente morfologice de bază: coroana dentară şi
rădăcina dentară.
COROANA DENTARĂ :-este componenta dintelui vizibilă în cavitatea bucală
(extraalveolară) şieste acoperită de smalţul dentar.
RĂDĂCINA DENTARĂ:- este componenta intraalveolară a dintelui şi este acoperită de
cement.
COLETUL DENTAR:- este linia de demarcaţie dintre cele două componente ale dintelui şi
are untraiect sinuos.
COROANA DENTARĂ:- are doua extremităţi:-una liberă ( margine incizală pentru dinţii
frontalisau suprafaţă ocluzală pentru dinţii laterali).-una inferioară reprezentată de coletul
dentar.-la dintele implantat în alveolă, partea vizibilă în cavitatea bucală senumeşte coroană
clinică.În funcţie de locul inserţiei gingivale, între coroana clinică şi coroana anatomică pot
existatrei tipuri de relaţii:-
coroana clinică=coroana anatomică
--atunci cînd inserţia gingiei este la nivelul coletului.-
coroana clinică este mai mare decît coroana anatomică : atunci cînd inserţia gingivală
esteretrasă spre apex-
coroana clinică este mai mică decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingiei estemai
înaltă decît coletul dintelui.Forma coroanelor dentare este asemănătoare cu cea a unor corpuri
geometrice: piramide pentru dinţii frontali şi prisme pentru dinţii laterali.Fiecare coroană
dentară prezintă mai multe feţe care sunt denumite după orientarea pe careo au:
1.Faţa VESTIBULARĂ: -este acea faţă a dintelui care vine în contact cu buzele (caz în care
maieste denumită şi faţă labială) sau cu obrajii ( caz în care este denumită faţă jugală)
2.Faţa ORALĂ-este acea faţă a dintelui care este orientată spre interiorul cavităţii bucale.La
dinţiisuperiori ea este orientată spre bolta palatină, motiv pentru care este denumită şi faţă
palatinală. Ladinţii inferiori este orientată spre limba, motiv pentru care este denumită şi faţă
linguală.
3.Feţele PROXIMALE :-sunt acele feţe ale dintelui care privesc spre dinţii vecinii (sunt în
număr de două). Faţa orientată spre mezial (spre linia mediană) este denumită faţă mezială.
Faţa orientatăspre înapoi (spre distal) este denumită faţă distală.
4.Faţa OCLUZALĂ:-este reprezentată de extremitatea liberă a dintelui. În cazul dinţilor
frontaliexistă doar o muchie denumită margine incizală care are rol în tăierea alimentelor. În
cazul dinţilor laterali avem de-a face cu o suprafaţă, denumită suprafaţă ocluzală care are rol
în masticaţiaalimentelor (măcinarea lor), motiv pentru care mai este denumită şi suprafaţă
triturantă.

+B10

1) dezvoltarea organului dentar

Pe parcursul cresterii si dezvoltarii dintele trece prin mai multe stadii morfologice de
dezvoltare carora le corespunde unul sau mai multe procese fiziologice
stadii morfologice de dezvoltare procese fiziologice de crestere
1. stadiul de lama dentara initierea
2. stadiul de mugure proliferarea egala
3. stadiul de cupa proliferarea inegala si histodiferentierea
4. stadiul de clopot proliferarea,histodiferentierea,morfodiferentierea
5.stadiul coronar apozitia matricilor organice si mineralizarea lor
6.formarea radacinii toate procesele fiziologice de crestere

2) eruptia precoce si eruptia intirziata

STADIUL DE LAMĂ DENTARĂ (INIŢIEREA)
Dinții își încep dezvoltarea în săptămâna a 6-a a vieții intrauterine, prin invaginarea
ectodermului de la nivelul stomodeumului în mezenchimul subiacent al primului arc branhial,
care reprezintă procesele alveolare primare. Prin aceasta invaginare se formează lama dentară
(lamina dentară), în forma de potcoavă, câte una pentru fiecare maxilar. Pe marginea liberă a
lamei dentare, se vor forma 20 de digitații (cate 10 pentru fiecare maxilar), ce constituie
mugurii dinților temporar
MUGURII DENTARI (proliferare egală)
• prin proliferare egală iau naştere 10 formaţiuni rotund-ovalare denumite mugurii dinţilor
temporari (10 din lama dentară superioară şi 10 din lama dentară inferioară).
• procesul incepe in zona anterioară cu incisivii, molarii unu, caninii şi se continuă spre
posterior pentru molarii doi (săp. 6 - 10 viu)
mugurii dinţilor succesionali se formează intre naştere şi 8 luni postnatal
STADIUL DE CUPĂ (proliferare egală şi inegală)
- procesul de proliferare egală continuă şi dimensiunea mugurelui creşte
- prin proliferare mai accentuată (inegală) la baza mugurelui, mugurele capătă aspectul
morfologic
de cupă
- spre sfarşitul stadiului de cupă incepe histodiferenţierea prin care incep să se formezedouă
ansambluri celulare
• la exterior: un ansamblu de celule epiteliale care vor forma organul smalţului
• in interiorul cupei: un ansamblu de celule ectomezenhimale, plasate in interiorul cupei, care
vor forma organul dentinei (papila dentară)
• de jur imprejurul cupei celulele ectomezenhimale formează sacul folicular care va forma
ţesutul de susţinere al dintelui.

STADIUL DE CLOPOT
Prin procesul de histodiferenţiere, celulele germenelui dentar suportă transformări
morfologice şi funcţionale. Etapelor de histodiferenţiere şi morfodiferenţiere le corespund
stadiul de clopot, moment în care se atinge maximum în organizăm dezvoltării. Stadiul de
clopot este denumit după forma pe care o capătă organul smalţului când suprafaţa concavă a
capişonului se adânceşte, respectiv prin creşterea în adâncime a invaginării epiteliului intern
al organului smalţului
• proliferarea inegală continuă in special in zonele ce mai avansate ale cupei care astfel capătă
aspect de clopot
STADIUL CORONAR
• Cuprinde: depunerea matricilor organice ale smalţului (amelogeneza) şi dentinei
(dentinogeneza) şi mineralizarea lor. Dentina şi smalţul se depun în manieră apoziţională,
existând o depunere ritmică de matrice extracelulară, de natură organică, care se maturizează
apoi prin mineralizare
FORMAREA RĂDĂCINII
• formarea rădăcinii incepe după formarea coroanei şi se desfăşoară concomitent cu debutul
erupţiei dentare propriu-zise şi cu formarea ligamentelor periodontale
• epiteliul dentar (adamantin) extern + epiteliul dentar (adamantin) intern formează bucla
cervicală
iar prin proliferarea celulelor epiteliale de la nivelul buclei cervicale către baza papilei
dentare ia naştere o formaţiune epitelială numită teaca lui Hertwig
• celulele tecii la locul de cudură au efect inductor asupra celulelor papilei dentare cu
diferenţiere lor in odontoblaste, care vor depune dentină. Ritmul de depunere a dentinei
radiculare este mai lent ca cel al dentinei coronare
• dentina fiind acum in contact direct cu celulele nediferenţiate ale sacului folicular este
indusă diferenţierea lor in cementoblaste, osteoblaste şi fibroblaste care vor secreta ulterior
cementul, osul şi ţesutul conjunctiv constituind aparatul de susţinere al dintelui
• apoi teaca Hertwig proliferează din nou şi se depune o nouă cantitate de dentină
corespunzătoare tecii şi astfel rădăcina se alungeşte
activitatea de proliferare a tecii încetează când rădăcina şi-a atins lungimea dictată genetic. În
acest moment zona apicală a rădăcinii are un diametru de 1-3 mm

3) anatomia dintilor permanenti

Fiecare dinte uman se compune din două elemente morfologice de bază: coroana dentară şi
rădăcina dentară.
COROANA DENTARĂ:-este componenta dintelui vizibilă în cavitatea bucală
(extraalveolară) şi este acoperită de smalţul dentar.
RĂDĂCINA DENTARĂ:-este componenta intraalveolară a dintelui şi este acoperită de
cement.
COLETUL DENTAR:- este linia de demarcaţie dintre cele două componente ale dintelui şi
are un traiect sinuos.
COROANA DENTARĂ:-are doua extremităţi:
-una liberă ( margine incizală pentru dinţii frontali sau suprafaţă ocluzală pentru dinţii
laterali).
-una inferioară reprezentată de coletul dentar.
-la dintele implantat în alveolă, partea vizibilă în cavitatea bucală se numeşte coroană clinică.
În funcţie de locul inserţiei gingivale, între coroana clinică şi coroana anatomică pot exista
trei tipuri de relaţii:
-coroana clinică=coroana anatomică--atunci cînd inserţia gingiei este la nivelul coletului.
- coroana clinică este mai mare decît coroana anatomică : atunci cînd inserţia gingivală este
retrasă spre apex
-coroana clinică este mai mică decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingiei este mai
înaltă decît coletul dintelui.
Forma coroanelor dentare este asemănătoare cu cea a unor corpuri geometrice: piramide
pentru dinţii frontali şi prisme pentru dinţii laterali.
Fiecare coroană dentară prezintă mai multe feţe care sunt denumite după orientarea pe care o
au:
1.Faţa VESTIBULARĂ: -este acea faţă a dintelui care vine în contact cu buzele (caz în care
mai este denumită şi faţă labială) sau cu obrajii ( caz în care este denumită faţă jugală)
 2.Faţa ORALĂ -este acea faţă a dintelui care este orientată spre interiorul cavităţii bucale.La
dinţii superiori ea este orientată spre bolta palatină, motiv pentru care este denumită şi faţă
palatinală. La dinţii inferiori este orientată spre limba, motiv pentru care este denumită şi faţă
linguală.
3.Feţele PROXIMALE :-sunt acele feţe ale dintelui care privesc spre dinţii vecinii (sunt în
număr de două). Faţa orientată spre mezial (spre linia mediană) este denumită faţă mezială.
Faţa orientată spre înapoi (spre distal) este denumită faţă distală.
4.Faţa OCLUZALĂ:-este reprezentată de extremitatea liberă a dintelui. În cazul dinţilor
frontali există doar o muchie denumită margine incizală care are rol în tăierea alimentelor. În
cazul dinţilor laterali avem de-a face cu o suprafaţă, denumită suprafaţă ocluzală care are rol
în masticaţia alimentelor (măcinarea lor), motiv pentru care mai este denumită şi suprafaţă
triturantă.

+B11
1. Dezvoltarea psihică a copilului.
Dezvoltarea psihica presupune un proces indelungat de formare a unor noi insusiri precum si
acumulari psihice ce se afla intr-o permanenta restructurare. Acest proces a fost esxplicat de
Piaget prin 2 fenomene : invatarea (asimilarea) si maturare adaptarea la volumul
informational acumulat).
In dezvoltarea personalitàti si a vieti psihice a individutui intervin trei factori:
a) Ereditatea - zestrea biologica ereditara constituie o premizà necesarà pentru dezvoltarea
psihica, dar ea nu produce in mod direct atitudinile, capacitaille si conceptia despre lume a
individului. Ereditatea influenteaza doar intr-o anumità másurà procesele psiho: ficiologice
simple (diferentierea sunetelor si a nuan/elor cromatice,dexteritatea motorie etc.).
b) Mediul este mai profund implicat in dezvolarea psihica a copilulu;, oferind conditi
materiale, sociale culturale. El mai oferà copilului informati, modele de conduita, schimburi
afective, toate susceptibile de afi percepute si invatate. Foarte important penta dezvoltarea
psihicã a copilului sunt relatile afective si de comunicare care se stabilese de timpuriu, in
cadrul familiei, intre mama si copil. in concluzie, mediul
poate fi o bariera sau un factor de facilitarc pentru dezvoltarea psihica.
c) Educatia reprezint un ansamblu de actiuni si influente fundamentate stintific si directionate
spre procesul de formare a copilului ca personalitate. Pe baza unor cercetári de antropologie
si psihologie comparata, s-aapreciat faptul cà dacã copilul ar fi privat in primii 5 ani de viatà
de factorul educational, umanizarea si dezvoltarea psihicà ar fi profund si iremediabil
compromise.
2. Teoriile erupției dentare.
Până in prezent au fost propuse mai multe teorii ale eruptiei dentare:
1) Teoriile radiculare - conform lor factorul determinant al eruperii este cresterea radäcinii.
2) Teoriile pulpare - eruptia este rezultatul puterii de expansiune a pulpei dentare in stadiul de
formare, presiunea intrapulparà impinge dintele spre cavitatea bucalá.
3) Expansiunea vascular - eruptia se produce in timpul sistolei vaselor sanguine din
membrana parodontala si pulpa radiculara.
4) Teoriile alveolare explicã eruptia prin fortele intraalveolare, care apar in timpul osificárii
alveolare.
5) Teoria cresterii diferentiate, care explicà eruperea prin cresterea diferentiatã a dintelui si a
osului, ceea ce duce la migrarea eruptivà a dintelui.
6) Teoria hormonalã - influenta diferitilor hormoni, in special celor sexuali, asupra proceselor
de dezvoltare, inclusiv asupra eruptiei dentare.
3. Tuberculul Carabelli.
cuspida lui Carabelli, sau Tuberculul lui Carabelli, sau tuberculul anomal de Georg
Carabelli este un mic suplimentar vârf la mesiopalatal unghiul liniei de primii molari
maxilari. Această cuspidă suplimentară se găsește de obicei pe primul molar și devine
progresiv mai puțin probabilă în al doilea, al treilea molar. Această cuspidă este complet
absentă la unii indivizi și prezentă la alții într-o varietate de forme. În unele cazuri, cuspida
Carabelli poate rivaliza cu dimensiunea cuspizilor principali. Alte forme înrudite includ
creste, gropi sau brazde. Această cuspidă suplimentară a fost descrisă pentru prima dată în
1842 de maghiarul Georg Carabelli (Carabelli György), medicul dentist de
la austriac Împăratul Franz.

Cuspida lui Carabelli este o caracteristică ereditară.

+B12
1. Dezvoltarea aparatului dento maxilar.
Factori de bază în creșterea și formarea scheletului facial
Potențialul biologic de creștere și formare codat în aparatul genetic uman; direcțiile și
fenomenele proprii de dezvoltare, dictate de patrimoniul ereditar de specie, de cel familial,
de factori ai mediului intern, precum cei neuroendocrini(hipofiza, hormone somatotrop), cei
metabolici ș.a.
Factorii funcționali de iritare și stimulare a creșterii, cu acțiune imediată, după naștere,
prin alimentația la sân, continuată apoi cu dezvoltarea aparatului masticator; - Alimentatia
naturala la san prevede procese evolutive importante:
Prima etapă de mezializare a mandibulei, care la naștere este în poziție
distalizată sau retropoziție, stare numită retrogenie fiziologică;
Dezvoltarea echilibrată a câmpurilor musculare intraorale și extraorale drept
predecesoare ale armoniei dento-alveolo-maxilare;
Dezvoltarea echilibrată generală fizică și psihică a copilului.
Erupția dentară, cu dezvoltarea ulterioară a reflexelor periodonto-musculare și miotactice,
valoroase pentru încărcătura funcțională a aparatului dento-maxilar.

Intre cele doua proeminente fronto-nazala exista o depresiune profunda, stomodeumul sau
gura primitiva inchisa in profunzime de membrana orofaringiana.
Delimitarile stomatoideumului
Superior de proeminenta frontonazala
Inferior de proiminenta cardiaca
Lateral de arcurile faringiene, care se formeaza in aceasta perioada
Dupa disparitia membranei buco-faringiene, conturul orificiului comun nazo-bucal are forma
de pentagon:
Mugurul frontal
2 muguri nazali intern
2 muguri nazali externi
2 muguri maxilari superiori
2 muguri mandibulari
In timpul saptamanii a 6-a, mugurii maxilari fuzioneaza cu mugurii nazali externi si interni si
realizeaza un masiv celular mezenchimatos continuu – palatul primar. Lamele palatine
provenite din partile laterale ale mugurilor maxilari intersecteaza vertical fetele laterale ale
limbii, apoi se ridica deasupra fetei dorsale a acesteia si fuzioneaza pentru a forma palatul
secundar. Unirea palatului primar cu cel secundar se face prin procesul de mezodermizare, in
vecinatatea liniei mediane, conturandu—se canalul nazopalatin, in forma de Y, cu 2 orificii
superioare si unul inferior. Din mugurii nazali interni va deriva lama perpendiculara a
etmoidului, septului nazal siparticipa la formarea palatului primar. Din mugurii nazali externi
provin partea superioara interna a orbitei, partile laterale ale nasului. Mugurii maxilari
superiori formeaza restul maxilarului superior, palatul secundar primar, partile laterale ale
buzei superioare.
2. Erupția dentară precoce și întârziată.
Erupţia precoce se referă la apariţia anticipată a dinţilor normal conformaţi în cavitatea
bucală. Acest fenomen se însoţeşte de o dezvoltare precoce şi o accelerare în calcifierea
dinţilor cauzată fie de factori de ordin general (factori de mediu, sex, unele stări patologice
endocrine sau boli febrile) sau factori locali (extracţia dinţilor temporari cu 6-12 luni înainte
de perioada de erupţie a dintelui permanent stimulează apariţia precoce pe arcadă a acestuia
cu apariţia unor tulburări şi în ordinea de erupţie). Erupţia întârziată (tardivă) înseamnă
apariţia dinţilor în cavitatea bucală după un interval de timp mai mare decât intervalul mediu
considerat normal. Factorii implicaţi în erupţia tardivă a dinţilor pe arcade sunt fiziologici şi
patologici: -Cauzele fiziologice pot fi reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste
vârsta normală de erupţie a celor definitivi (anchiloza dento-alveolară )sau de formarea unui
ţesut dens, greu de străbătut la nivelul cavităţii bucale (apare ca o consecinţă a extracţiei
dinţilor temporari cu mai mult de doi ani înainte de înlocuirea lor fiziologică). -Întârzierile de
cauza patologică sunt datorate fie unor cauze locale, precum obstacole( dinţi supranumerari,
tumori odontogene şi nonodontogene), fibromatoza gingivală, lipsa de spaţiu pe arcadă, care
determină incluzia osului în propria alveolă, sau unor cauze de ordin general- rahitism,
carenţe vitaminice, sindroame genetice( sindromul Down), factori endocrini( hipofuncţia
hipofizară şi tiroidiană).

3. Tuberculul Zuckerlandl
Tuberculul lui Zuckerkandl este un mic tubercul cervical, la marginea coroanei mezio-bucale
a primilor molari decidui maxilari și mandibulari, peste rădăcina mezială.
 Este una dintre caracteristicile cheie de identificare ale dinților.
Tuberculul este întotdeauna prezent, indiferent de vârstă sau etnie
+B13
1. Perioadele dezvoltării copilului.
Dezvoltarea intrauterinà sau antenatalà (280 zile) - cuprinde perioada embrionarà (primele
2 luni) si placentarà (de la a 3-a pânã la a 10-a lunã).
In perioada embrionarà are loc initierea, diferentierea tesuturilor si formarea organelor.
In perioada de dezvoltare placentarã (sau perioada fetalà) continua dezvoltarea sistemelor de
organe ale fàtului.
In decursul dezvoltârii intrauterine se disting patru perioade critice:
a) perioada de implantare (de la 1 pâná la 12 zi);
b) perioada de formare a organelor (de la a 3-a pânã la a 6-a sáptâmâná de dezvoltare
intrauterina). Incepând cu sáptâmâna a 6-a intrauterinã incep sá se formeze mugurii dintilor
temporari, iar din luna a patra - mugurii primilor molari permanenti;
c) perioada de formare a placentei: in decursul lunei a 3-a de dezvoltare intrauteriná are loc
formarea definitivà a placentei, functiile ei atingānd gradul maxim de activitate
!!!Dacã in primele 3 luni de dezvoltare intrauterinã asupra organismului mamei
actioneazà factori nocivi, atunci apar malformatii si anomalii de dezvoltare, uneori
incompatibile cu viata. Cele mai frevente anomalii in dezvoltarea regiunii maxilo-faciale
sunt dehiscentele labiale si palatinale, chisturile si fistulele regiunii parotidiene si a
gâtului;
d) de la 20-a pânã la a 24-a sáptâmánã, cand are loc formarea principalelor sisteme
functionale ale fatului, Incepand cu lunile 4-5 de dezvoltare intrauterinã

Dezvoltarea extrauterina
Conform clasificárii acceptate, existà urmitoarele perioade ale dezvoltárii copilului (dupà
McDonald R.E., Avery D.R., 1988 etc.):
I- prima copilàrie: 0 - 3 ani.
- a doua copilàrie: 3-6, 7 ani.
III - a treia copilárie: 6, 7 ani - 14, 15 ani.
IV - pubertatea: 14 - 16 ani.
V - adolescenta: 16 - 19, 20 ani.
1. Perioada neonatalà (pânã la patru sãptmâni). Durata perioadei de nou-nãscut este
individualá si reflectà perioada de adaptare a organismului la conditiile extrauterine. Pentru
nou-nãscut, este caracteristicà rezistenta la multi agenti patogeni (in primul rând de ordin
infectios: scarlatina, rujeola, difteria, varicela etc.), datorità imunitâtii pasive, transmise de la
mamã in timpul perioadei intrauterine sau cu laptele matern. Concomitent cu aceasta, se
determina o sensibilitate márità fatã de microorganismele piogene, fat de tulpina patogenã a
colibacililor si candide. La nou-nãscuti este frecvent afectatà mucoasa cavitâtii bucale de
câtre candidele albe, ceea ce provoacã candidoza acutà a mucoasei bucale (margaritârelul).
2. Perioada de sugar. Dureazà aproximativ pânã la vârsta de 1 an, in functie de termenul de
alâptare. La sfarsitul primului an de viata, copilul nâscut la termen si care s-a dezvoltat
normal atinge o anumità maturitate functionalã, care permite trecerca lui la asa-numita diet
comunã.
Functile de baza ale organismului râmán însã imperfecte: sistemul nervos al copilului se
surmeneazà repede, organismul sãu este predispus la reactii difuze si procese septice, copilul
neavând capacitatea de a localiza procesul patologic in limitele unui tesut sau organ.
Imunitatea pasivà la sugari scade treptat, iar sistemul imun al copilului nu este suficient
dezvoltat, din care cauzà contactul cu germenii microbieni sau virotici duce la sensibilizarea
organismului, la aparitia diferitelor maladii infectioase.
3. Perioada anteprescolară sau a formarii dentațiel temporare (de la I an pânà la 3 ani). Se
caracterizeazã prin perfectionarea treptatà a tuturor posibilitátilor fiziologice ale organismului
copilului. in aceastà perioadà organismul copilului este foarte plastic, reflectând influenta
pozitiva si negativa ale mediului ambiant.
Imunitatea primará pasivà slábeste, drept urmare creste frocventa afectiunilor endocrine.
4. Perioada prescolară (de la 3 la 6 ani). Predominá dezvoltarea cantitativã a organismului
copilului. in cazul când nu s-a organizat profilaxia principalelor afectiuni stomatologice, cele
mai frecvente afectiuni stomatologice la copiii de aceastà vârstà sunt caria dentará, inclusiv
complicatiile inflamatori grave odontogene, infectile virotice acute, anomaliile dento-
maxilare in curs de formare sau deja formate.
5. Perioada scolara:
a) primarã (6-10 ani);
b) medie sau prepubertard (10-14 ani);
c) superioará sau pubertarà (14-17 ani).
Majoritatea organelor si sistemelor, la copiii de varstã scolar primará, ating dezvoltarea
corespunzätoare din punct de vedere functional, se terminà diferentierea celulelor scoartei
cerebrale. Se dezvolta intensiv sistemul muscular. Debutul perioadei pubertare diferá in
functie de sex si de particularitâtile individuale ale copilului. La baieti aceastã perioadà
 incepe la 14-15 ani, iar la fete cu doi ani mai inainte. Proportiile corpului si particularitátile
functionale ale organelor si sistemelor organismului copilului ating dezvoltarea lor definitiva
dupà depâsirea acestei perioade.
in afara de afectiunile stomatologice enumerate, la copiti de varstà scolarà sunt frecvente
afectiunile tesuturilor parodontiului - gingivitele si parodontitele, dereglárile endocrine.
Actualmente se observa o accelerare a ritmului de dezvoltare individualà a copiilor in
comparatie cu generagile precedente, care are loc in urma influentei complexe a mai multor
factori: modificári ale mediului ambiant, ale climei, cresterea intensitâpii razelor solare, a
undelor electromagnetice, nivelul sporit de radiatie, urbanizarea, folosirea compusilor
chimici, alimentatia: consumul hranei bogate in lipide si proteine animale, a unor cantitâti
mari de glucide etc.
2. Mecanismele de erupție dentară.
Eruptia reprezinta ultima faza a odontogenezei, constituind un proces fiziologic complex,
strans legat de dezvoltarea generala a organismului si influentat de factori genetici, neuro-
endocrini, dar si de factori loco-regionali. Incepe odata ce coroana dintelui este mineralizata,
parcurge o faza intraosoasa, apoi o faza intraorala si se incheie in momentul in care dintele a
migrat mezial pana a atins vecinul situat anterior si vertical pana ajunge in planul de ocluzie.
Mecanismul eruptiei nu este elucidat, existand o serie de teorii care sustin rolul predominent
al unor factori cum ar fi :

-formarea radacinii, care ar determina deplasarea coroanei spre suprafata crestei alveolare;

-elongatia pulpara, consecutiva cresterii la nivelul extremitatii ei bazale, nivel la care zona
proliferativa pulpara este separata de tesutul periapical prin epiteliul diafragmatic al tecii
Hertwig;

-ligamentul in hamac al lui Sicher, formatiune fibroasa de la nivelul partii bazale a sacului
folicular, care ar avea rol in amortizarea presiunilor dezvoltate de cresterea volumului pulpar,
transformandu-le in forte de presiune a dintelui spre suprafata;
-presiunile sanguine din vasele parodontale si din regiunea pulpei radiculare ar fi alt factor
stimulator al eruptiei;
-apozitia osoasa din zona apicala sau cresterea diferentiata a dintilor si osului ar determina
migrarea dentara.
Un rol important in deplasarea intraosoasa ar reveni si resturilor epiteliale din gubernaculums
dentis (formatiune care leaga mugurele de lama dentara, subtiata si disociata prin
mezodermizare), care prin anastomozele lor ar sapa adevarate cavitati in os, favorizand
alunecarea coroanei si dirijand directia de eruptie.
Drumul parcurs de dinte in eruptia sa intraosoasa este cunoscut ca ''iter dentis''. Din iter
dentis, coroana patrunde in dermul subgingival unde resturi epiteliale din lama dentara o
ajuta din nou sa progreseze. Epiteliul pericoronar vine in contact cu epiteliul gingival,
moment in care se produce dehiscenta si varful coroanei isi face aparitia in cavitatea orala.
Epiteliul adamantin redus (rezultat din unirea epiteliului adamantin intern si extern) unit cu
epiteliul gingival inconjoara dintele ca o bandeleta, constituind insertia epiteliala. Pe masura
ce coroana isi continua ascensiune, insertia coboara, astfel incat in momentul intrarii in planul
de ocluzie se afla la nivelul jonctiunii smalt-cement. Se formeaza astfel sulcusul gingival,
coroana ramanand protejata de o cuticula secundara, considerata de unii ca un produs al
epiteliului.

CARACTERE GENERALE
I. eruptia dentarà se desfäsoarà concomitent cu alte procese fiziologice legate de formarea
dintilor la structurilor sale de sustinere si anume: formarea râdacinii, formarea structurilor de
suport ale inelui si formarea jonctiunii dento-gingivale.
dinti aflati in eruptie se deplaseazá in cele trei planuri spatiale (preponderent axial) cu viteze
si umlitudini specifice stadiului eruptiv in care se gâsesc,
'eruptia dentard se desfaçoarà asemanator la ambele dentitii (dinti temporari si permanenti)
dar imfi permanenti prezintà o eruptie mai lentà, cu amplitudine mai mare si mai indelungata
fatã de cei amporari.
. dinfi erup intr-o anumità ordine, cu viteze si la momente de timp diferite, specifice fiecárui
grup gentar in parte,
.. riparul eruptiei la ambele dentifii este simetric, diferentele intre eruptia dintilor omologi
nefiind mi mari de 2-4 luni,
dinfi permanenti de inlocuire pot erupe in poziti variate fat de dintele temporar: intr-o pozitie
prals façà de râdâcinile dintilor temporari, intr-o pozitie vestibulará sau direct sub dintii
temporari, dintü mandibulari de obicei erup inaintea celor maxilari. Exceptie de la aceastà
 regula o fac: la unfi temporari incisivul lateral superior care erupe inaintea incisivului lateral
inferior iar la dintil permanenti premolarii unu maxilari care erup inaintea celor inferiori.

3. Particularitățile morfo-funcționale ale dinților permanenți în perioada de rezorbție

radiculară.
Resorbtia radiculara este exprimatà intr-un numár mare de teorii, principalele dintre care se
bazeazã pe urmâtorii factori:
1) genetici (proces analog cu involutia timusului sau aparitia caracterelor sexuale);
2) endocrini;
3) locali: influenta mugurelui dintelui permanent asupra osteoclastilor;,
4) de imbâtrânire a dintelui temporar, caracterizat prin reducerea fenomenelor reparatorii din
os si cement, iar procesul este influentat de interactiunea factorilor sistemici cu cei locali.
Ca regula, procesele de erupere si resorbtie sunt pe deplin echilibrate, insã uneori se observà
devieri.
Intârzieri in termenele de resorbtie radicularà sunt in caz de: lipsã a foliculului dintelui
permanent, rahitism, rubeolà prenatalà si unele boli genetice.
Accelerarea resorbiei radiculare poate fi in cazul gangrenei pulpare a dintilor temporari; unei
traume cronice; unor procese tumorale .a. Bolile endocrine (hipo- si hiperfunctia glandei
tiroide sau tulburarea secretici hormonilor de crestere $.a.) pot duce la accelerarea sau
intârzierea resorbtiei rádácinilor.
In afarã de resorbtia fiziologicã, are loc resorbtia patologicá - cand se atestà procese
inflamatorii in regiunea periradicularà sau in unele procese tumorale ete. Pentru resorbfia
patologica nu este tipicà formarea tesutului osos in regiunea rizalizei, spre deosebire de cea
fiziologica.