Anatomia Dinților

Cuprins

 Dinții și părțile lor

 Structura(smalț.ciment dentar,dentina)
 Pulpa dentară
 Paradontiul apical
 Paradontiul marginal(gingia,os alveolar,ligamentele
periodontale)
 Ce diferență este între parodontiul marginal și parodontiul
apical ?
 Știați că...?
Generalități
Dinții sunt cele mai dure structuri ale organismului uman.
 Părțile dintelui
Dintii sunt formati din 2 parti:
 Coroana dentară
Este partea vizibilă în cavitatea bucală a dintelui. De aici vine și numele
lucrării protetice -coroana dentarî -deoarece această parte a dintelui
încearcă să o înlocuiască.
 Este situată deasupra gingiei și poate avea mai multe forme în funcție
de tipul dintelui. Poate suferi importante modificări în cursul vieții :
– Modificări fiziologice : se produc odată cu înaintarea în vîrstă. Abrazia
sau alungirea datorată retracției gingivale sunt doar 2 exemple.
– Modificări patologice : caria dentară care, netratată, poate duce pînă la
dispariția coroanei din cavitatea bucală datorită distrucției.
Rădăcina dentară

 Este partea situată în osul maxilar care asigură implantarea dintelui.

Un dinte poate avea una sau mai multe rădăcini. De asemenea, forma
și mărimea acestora diferă de la dinte la dinte.
 Rădăcina se prinde de osul maxilar cu ajutorul unor ligamente
speciale numite ligamente periodontale.
Structura Dinților

Dinții sunt alcătuiți din țesuturi dure care protejează pulpa

dentară situată în mijloc. Anatomia dintelui studiază structurile din
care sunt alcătuiți dinții.
 Smalțul
Acoperă coroana dentară. Este cel mai dur țesut din organismul uman
fiind alcătuit dintr-o rețea minerală de cristale care conține extrem de
puțină apă (2%). Nu conține nici vase de sânge și nici nervi. De
aceea, lezarea smalțului este nedureroasă.
Este translucid ( permite trecerea luminii ) însă nu este transparent. Deși
smalțul se află la exterior, stratul de sub acesta -dentina -este
responsabil de culoarea dinților. Smalțul poate fi pătat de cafea, ceai,
tutun precum și alți coloranți alimentari în special în cazul unei
igiene orale deficitare .
 Cementul dentar și Dentina

 C.M.Acoperă rădăcinile dentare. Este cu mult mai puțin dur decît smalțul,
stratul de cement fiind și mai subțire decât cel de smalț. Are o culoare mai
închisă, iar pe suprafața lui se observă mici orificii la nivelul cărora rădăcinile
se prind de osul maxilar prin ligamentele periodontale.
 În cazul retracției gingiei și a dezgolirii rădăcinilor, zonele acoperite de
cement sunt foarte sensibile la stimuli externi ( cald, rece ).

 Dentina.Este situată sub smalț și cement atît la nivelul coroanei cît și a

rădăcinilor, înconjurînd pulpa dentară. Alcătuiește cea mai mare parte a
dintelui, avînd o culoare gri-albă sau gălbuie. Are o duritate mai mică decît
smalțul și cementul, la nivelul ei ajungînd atît vase de sînge cît și nervi din
pulpa dentară prin niște canalicule dentinare microscopice.
 Penetrarea infecției la nivelul dentinei se face mult mai rapid comparativ cu
smalțul atît datorită durității mai scăzute a acesteia cît și datorită prezenței
canaliculelor dentinare.
Pulpa dentară

 Este situată în centrul dintelui atît la nivelul coroanei dentare cît și a rădăcinilor. Pulpa dentară
asigură vitalitatea și nutriția dintelui. Este formată din vase de sînge și nervi care împreună
alcătuiesc un pachet vasculo-nervos. În funcție de poziție, este împărțită in 2 zone :
– Pulpa coronară
– Este situată în coroana dentară, sub dentină, într-un spatiu închis, cu pereți duri, numită
camera pulpară. Dinții mai voluminoși ( de exemplu molarii ) au o cameră pulpară mai
mare. Pulpa coronară este continuarea pulpei radiculare ( situată în rădăcini ) trimițînd
prelungiri și în dentină, prin canaliculele dentinare.
– Pulpa radiculară
– Este situată la nivelul rădăcinilor, într-un spațiu îngust, alungit, numit canal radicular. În
funcție de dinte, fiecare rădăcină poate avea unul sau mai multe canale radiculare.
 Pulpa radiculară formeaza un pachet vasculo-nervos radicular care iese din dinte la vîrful radacinii
printr-un orificiu numit foramen apical sau apex. Apoi, se continuă cu structurile vasculare ți
nervoase aflate în osul maxilar.
 In cazul pătrunderii infecției pînă la nivelul pulpei dentare, aceasta se inflamează, crescîndu-și cu
mult dimensiunea. Afecțiunea poartă numele de pulpita dentară.
 Deoarece este inconjurata de pereti duri, inextensibili, presiunea in
interiorul camerei pulpare va creste foarte mult. Este motivul pentru
care inflamatiile pulpare sunt de obicei insotite de dureri foarte mari.
 Daca infectia pulpara nu este tratata, aceasta difuzeaza mai departe in
canale radiculare, distrugand in totalitate pachetul vasculo-nervos.
Ulterior, infectia poate difuza in osul alveolar prin foramenul apical
producand, treptat, distrugeri ale ligamentelor alveolare si ale osului
in sine.
 In acest fel apar leziunile apicale cronice : granuloame, chisturi etc.
precum si cele acute : abcesele dentare.
Cementul dentar Osul alveolar Ligamentele
periodontale

 Acopera radacinile si are pe suprafata lui mici orificii de care se

prind, cu un capat, ligamentele periodontale.

 Inconjoara radacinile dintelui si asigura implantarea acestuia. De os

se prind, cu celalalt capat,ligamentele periodontale.

 Sunt o retea de fibre elastice care ajuta la sustinerea dintelui in osul

alveolar. Se prind cu un capat de radacinile dentare, iar cu celalalt de
osul alveolar. Sunt flexibile, permitand o oarecare mobilitate dintelui.
Aceasta mobilitate insesizabila pacientilor se numeste mobilitate
fiziologica.
 In cazul unei infectii microbiene, prima bariera o reprezinta gingia. Odata ce
infectia a trecut de gingie, ea ajunge la nivelul ligamentelor periodontale. In
timp, se produc distructii ale acestora, fapt ce duce la cresterea mobilitatii
dintelui.
 In faza finala, microbii ajung la nivelul osului ce sustine dintele, producand
distructii ale acestuia, ceea ce are ca rezultat pierderea tesutului de sustinere a
dintelui si accentuarea mobilitatii. Se ajunge la boala care popular se
numeste parodontoza.
 !!!In majoritatea situatiilor, toate aceste modificari sunt nedureroase. Iata
motivul pentru care este esential ca aceste afectiuni sa fie tratate cat mai
repede cu putinta.
 In fazele finale se poate ajunge la imposibilitatea salvarii dintelui sau, daca se
poate salva, sunt necesare tratamente complexe, extrem de costisitoare.
 Disciplina stomatologica care se ocupa cu tratamentul afectiunilor
parodontiului marginal se numeste Parodontologie.
Ce diferență este între parodontiul marginal și
parodontiul apical ?

 Practic, nu exista o delimitare exacta intre parodontiul apical si parodontiul marginal. In

mare, parodontiul apical este situat sub dinte iar cel marginal oarecumlateral, de jur
imprejurul acestuia.
 Ca si alcatuire, din nou, nu exista diferente majore : osul alveolar, ligamentele
periodontale, vasele si nervii sunt prezente atat in parodontiul apical cat si in cel marginal.
 Ceea ce le diferentiaza total este patologia lor, adica calea de infectare a fiecaruia. De
aceea si exista 2 discipline diferite care se ocupa de afectiunile fiecaruia : endodontia in
cazul parodontiului apical si parodontologia in cazul parodontiului marginal.
 In cazul parodontiului apical, toate afectiunile au ca punct de plecare caria dentara
netratata. Microbii patrund din procesul carios in pulpa coronara, apoi in pulpa situata in
canalele radiculare si de aici, prin foramenul apical, in parodontiul apical.
 In cazul parodontiului marginal, punctul de plecare al infectiei il reprezinta microbii aflati
in placa dentara sau tartrul dentar situati in apropierea marginii gingivale a dintelui. Prima
etapa este afectarea gingiei, apoi, microbii patrund sub gingie, afectand ligamentele
periodontale si, in final, osul alveolar.
 Ştiaţi că...

 »» Un adult are 32 de dinţi, ce pot fi împărţiţi în patru tipuri: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12
molari.
 »» Dinţii nu se dezvoltă simultan, ci în mai multe etape. Pot fi distinse două dentiţii caracteristice:
dentiţia de lapte şi dentiţia adultă.
 »» Dinţii de lapte sunt în număr de 20, nu de 32 ca la adulţi.
 »» Dinţii de lapte apar în ordinea următoare:
::: la 6 luni - primii incisivi;
::: la nouă luni - următorii incisivi;
::: la 12 luni - primii premolari;
::: la 18 luni - caninii;
::: la 24 de luni - ultimii premolari.
 »» Dinţii de lapte durează până la aproximativ
6, 7 ani, când începe schimbarea dinţilor:
::: la 7 ani se schimbă primii incisivi;
::: la 8 ani apar şi ceilalţi incisivi;
::: la 9 ani apar primii premolari;
::: la 11 ani apar caninii;
::: la 12 ani apar ultimii premolari.
»» Molarii apar primii la 6 ani, următorii la 11 ani, iar ultimii la aproximativ 20 de ani.

»» Corpul dintelui conţine coroana (partea ieşită din gingie) şi rădăcina. Un dinte are
următoarea compunere:
::: dentina, formată dintr-o substanţă proteică impregnată cu săruri de calciu;
::: smalţul, mai mineralizată decât dentina, protejează coroana dintelui;
::: cementul, care îmbracă rădăcina dintelui;
::: pulpa dentară, care conţine vase de sânge, elemente conjunctive şi fibre nervoase.