ELABORAREA METODICĂ Nr 10.

Tema: Morfologia funcţională a arcadelor dentare. Parodontul.

Funcțiile.

1. Arcada dentară, alveolară, bazală. Definiție.

Dinții, fiind implantați în apofizele alveolare, formează arcadele dentare.

Arcadele dentare reprezintă un sistem de organizare strâns legate morfologic și
functional. Ele separă cavitatea orală în 2 părți: cavitatea vestibulară cuprinsă între
suprafața vestibulară a arcadelor dentare, buze și obraji, și cavitatea orală, cuprinsă
între fața orală a arcadelor dentare, și istmul bucofaringian.
Mai deosebim și arcadele alveolare și bazale.
Linia convențională trasată la vârful apofizei alveolare se numește arcadă
alveolară.
Linia convențională trasată pe vârfurile rădăcinilor se numește arcadă
bazală.

2. Elemente ce asigură unitatea morfofuncțională a arcadelor dentare.

Unitatea de sistem a arcadelor dentare este asigurată de punctele de contact

interdentare, de apofiza alveolară și de parodont.
Pe parcursul vieții, datorită mobilității fiziologice a dinților în alveole,
punctele de contact se supun abraziunii și se transformă în suprafeșe de contact.
Unitatea funcțională a arcadelor dentare este la fel determinată atât de
apofizele alveolare, cât și se ligamentele interdentare ale parodontului marginal.
Aceste ligamente sunt situate deasupra septurilor alveolare inserându-se de
cementul unui dinte și trecând la celălalt. Datorită acestor ligament e deplasarea
unui dinte mezial sau distal provoacă și deplasarea dinților vecini.

3. Punctele de contact dintre dinți și importanța practică.

Contactele interdentare joacă un rol important la dispesarea și repartizarea

presiunilor funcționale și asupra dinților vecini, preîntâmpinând suprasolicitarea
funcțională a dinților antrenați în funcție. În plus, contactele interdentare servesc
drept obstacol pentru produsele alimentare care ar trauma și ar leza papilele
interdentale.

4. Formele arcadelor dentare superioare și inferioare în ocluzii fizologice.

Arcada dentară superioară are o formă semieliptică, iar la mandibulă-

hiperbolică.
5. Implantarea dinților ân arcada dentară superioară.

Coroanele dinților în arcada superioară, adică în maxilă, au o înclinație

vestibulară, iar rădăcinele- orală.

6. Implantarea dinților în arcada dentară inferioară.

Coroanele dinților din arcada inferioară au o înclinație orală, iar rădăcinile

dinților au o înclinație vestibulară.

7. Raportul dintre arcadele dentare, alveolare și bazale la maxilă și

mandibulă.
La maxilă, arcada dentară este mai mare decât cea alveolară, iar cea
alveolară mai mare decât cea bazală. În cazul mandibulei, invers: arcada dentară
este mai mică.

8. Ariile ocluzare. Importanța practică.

Deosebim ariile ocluzale a arcadei dentare superioare și inferioare, care sunt

formate din succesiunea suprafețelor ocluzale ale fiecărui dinte în parte. Spre
deosebire de maxilă, aria ocluzală a mandibulei, datorită particularităților
anatomice ale dinților, este încă mai mica în regiunea dinților frontali și cea mai
mare la fel la nivelul primului molar. Dacă în zona frontal aria ocluzală este arcată
și îngustă, apoi în zonele laterale are un relief characteristic datorită prezenței
cuspizilor pe fața ocluzală a dinților laterali. În dependență de caracterul ocluziei,
ariile ocluzale pot avea diferit profil și dimensiuni.
Ariile ocluzale pot fi întrerupte de diasteme, treme, leziuni coronare,
edentații parțiale. Ele la fel pot avea diferite dimensiuni în raport cu dimensiunile
arcadelor dentare, pot fi natural, artificiale, mixte, iar la edentația totală- absente.

9. Parodont. Definiție. Componenetele parodontului. Caracteristica.

 Parodont- totalitatea șesuturilor ce inconjoară dintele și asigură fi,area și
susținerea dintelui pe maxilare.
Se întinde de la nivelul marginii gingivale libere până în apropierea apexului
(vârful rădăcinii), unde nu are o limita clar determinată. Din punct de vedere
topografic parodonţiul este situat între cementul şi osul alveolar. Nu poate fi
observat în cavitatea bucală
În total parodonţiul include 4 structuri diferite dar strâns conectate între ele:
• Cementul radicular – acoperă toată suprafaţă externă/superficială a rădăcinii
dentare şi joacă un rol extrem de important în fixarea ligamentelor
periodontale de rădăcină. Practic, absenţa lui ar face imposibilă ataşarea
acestor ligamente de rădăcina. Mai multe informaţii despre cementul
radicular se pot găsi în articolul “ Cementul dentar – radicular”
• Ligamentele periodontale – cunoscute şi sub numele de membrană
periodontală aceste ligamente reprezintă cel mai important component al
parodonţiului. Este elementul care uneşte rădăcina dentară de osul alveolar
şi de ţesutul gingival din vecinătatea coletului dentar.
• Osul(procesul) alveolar - suportul fix în care sunt ancoraţi dintii prin
intermediul ligamentelor periodontale.
• Ţesut gingival – Gingia se ataşează la nivelul coletului dentar protejând
astfel spaţiul dintre dinte şi osul alveolar.

10. Spatial periodontal. Care este lățimea lui.

Largimea spatiului periodontal este:
• 0,25-0,27 mm la marginea alveolară;
• 0,08-0,14 mm la nivelul hiponucleonului
• 0,16-0,19 mm la nivelul apexului;
• 0,17-0,19 mm la colet.
11. Fibrele periodontale. Caracteristica.
Cele mai numeroase sunt fibrele de colagen, în proporție de 53-74%, puține
fibre de oxytalan și rare fibre elastice.
Fibrele de colagen sunt formate din fibrile.
Numeroase fibre de colagen sunt grupate în benzi groase care în totalitate
formează sistemul ligamentutui periodontal.
Orientarea fibrelor se face între osul alveolar și cement
 În zona capătului dinspre osul alveolar, benzile de fibre sunt mai distanțate
decât spre cement.
Capetele fibrelor principale înglobate în osul alveolar și cement și care
reprezintă porțiunile mineralizate sunt fibrele SHARPEY.
Principalele grupe de fibre:
1. Fibrele crestei alveolare
2. Fibrele dento-dentare
3. Fibrele orizontale
4. Fibrele oblice
5. Fibrele apicale

12. Funcțiile parodontului. Caracteristica.

• Menţine dinţii în osul maxilar fiind astfel un sistem de fixare
• Permite dinţilor să suporte forţele generate asupra lor în timpul masticaţiei.
• Conţine numeroşi receptori şi nervi ce depistează mişcările funcţionale ale
dinţilor. Prin aceşti “senzori” parodonţiul ajută la poziţionarea maxilarelor în
timpul masticaţiei şi la generarea unui reflex de apărare când forţele
masticatorii depăşesc o valoara maximă. O altă serie de receptori ajută la
remodelarea osului alveolar în funcţie de presiunile generate la nivelul
dinţilor, împiedicând resorbia acestuia.
• Joacă un rol adaptativ esenţial prin depunerea continuă de cement radicular
care va compensa uzura fiziologică a coroanei dentare.
• Prin vasele de sânge ale parodonţiului sunt furnizate la nivelul cementului
radicular şi osului alveolar nutrienţi esenţiali.
13. Explicați funcția de amortizare a parodontului.

Funcția de amortizare și de support a parodontului include în complexitatea

sa neutralizarea presiunii ce acționează asupra dintelui pe pereții alveolari.

14. Forțele de rezervă a parodontului.

Dacă un dinte lipsește, funcția lui e preluată partial de dintele vecin. Astfel
apar forțele adăugătoare. Capacitatea parodontului de a se adapta la forțele
schimbătoare declanșează așanumitele forte de rezervă.
În dependent de forța musculară, forța de rezistență a parodontului și forța de
masticație, în condiții normale fiziologice se folosește doar 50% din forța
parodontului, iar restul reprezintă forța de rezervă.