Arcadele dentare

Totalitatea dinţilor implantaţi în procesele alveolare ale maxilarului şi mandibulei, unul după altul, sub formă de şir, alcătuiesc o
arcadă dentară.

În cadrul arcadelor dentare naturale integre, dinţii se găsesc într-un spaţiu neutru în care forţele funcţionale ocluzale, reacţionale,
proximale, labiale, jugale şi linguale se anulează două câte două. Acest spaţiu se numeşte culoar dentar.

Dinţii sunt expuşi la mai multe categorii de forţe dintre care cele ocluzale sunt cele mai importante
Arcadele dentare împart cavitatea bucală în alte două cavităţi virtuale: vestibulul bucal şi cavitatea bucală propriu-zisă, care adăposteşte
limba.

Există două arcade: maxilară (superioară) şi mandibulară (inferioară). Fiecare dintre cele două arcade se compune dintr-o parte
extraalveolară (formată din coroanele dinţilor) şi o parte intraalveolară (reprezentată de rădăcinile dinţilor şi alveolele lor)

Arcadele nu sunt egale între ele. Cea superioară este mai mare şi circumscrie arcada inferioară. Dimensiunile mai mari ale curbei
arcadei superioare şi mai mici ale celei inferioare rezultă ca urmare a poziţiei dinţilor.

Dinţii superiori – au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din înăuntru în afară, aşa încât curbura arcadei extraalveolare
este mai mare decât curbura bazei apicale; arcada extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară la maxilar.

Dinţii inferiori au axul longitudinal înclinat tot supero - inferior şi din înăuntru în afară. Astfel, la arcada inferioară se realizează o situaţie
inversă: curbura arcadei extraalveolare este mai mică decât curbura bazei apicale.

Pierderea unor unităţi dentare din cadrul unei arcade naturale şi integre atrage după sine o stare patologică, edentaţia, care se
caracterizează prin existenţa unor breşe sau spaţii edentate. Arcada respectivă devine incompletă (întreruptă sau scurtată).

Arcadele dentare temporare

Dinţii temporari funcţionează pe arcade aproximativ 6 - 8 ani, având o persistenţă limitată. Cu aceşti dinţi copilul de 6 luni, care are o
greutate de aproximativ 5-8 kg face acumulări serioase, astfel încât la 13 ani atinge o greutate corporală de aproximativ 35 kg.

Dinţii temporari contribuie la dezvoltarea şi modelarea ADM, la exercitarea funcţiilor acestui aparat, având un rol deosebit în dezvoltarea
psihică a copilului.

Arcadele dentare permanente

1
Arcadele dentare permanente sunt alcătuite din 32 de dinţi: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari.

În componenţa arcadelor dentare permanente intră atât dinţi de înlocuire care erup în locul dinţilor temporari (incisivi, canini, premolari)
cât şi dinţi de completare care erup distal de ultimul molar temporar (molarii permanenţi).

Şi arcadele permanente prezintă o morfologie primară (care durează de la vârsta de 11-12 ani până la 15-16 ani) şi o morfologie secundară
al cărei debut este marcat de fenomenul de uzură dentară.

Arcadele permanente naturale, armonios dezvoltate, prezintă o serie de parametrii:

• Formă armonioasă, de cele mai multe ori elipsă sau hiperbolă

• Poziţii axiale corespunzătoare şi armonios corelate ale dinţilor antagonişti de pe cele două arcade dentare

• Prezenţa ariilor de contact interproximale în jurul cărora apar ambrazuri cu o anumită simetrie

• Situarea mai mezială a fiecărui dinte inferior faţă de omologul său superior

• Existenţa a doi antagonişti pentru fiecare unitate dentară, cu excepţia incisivului inferior şi a molarului trei superior

• Prezenţa celor două curbe caracteristice de ocluzie (von Spee şi Wilson)

• Arcada superioară este mai lungă şi mai largă, ea circumscrie total arcada inferioară.

Forma arcadelor dentare extraalveolare poate fi apreciată convenţional după traseul unor linii curbe după cum urmează:
• Linia care trece prin marginile incisivilor, vârfurile cuspizilor caninilor şi ale cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali superiori /
inferiori

• Linia cuspidiană palatinală (superioară), care trece prin vârfurile cuspizilor palatinali superiori şi poate fi prelungită prin
cingulum-urile frontalilor superiori

• Linia cuspidiană linguală (inferioară), care uneşte cuspizii linguali mandibulari şi poate fi prelungită prin cingulum-urile
frontalilor inferiori.

Arcadele naturale normale îmbracă unele forme caracteristice. Izard remarcă şase forme: parabolă, elipsă, hiperbolă, semicerc, în „U”,
ovoidă.

Arcadele parabolice, se caracterizează printr-o curbă uşoară în regiunea frontalilor care se continuă prin două linii divergente spre distal.

Arcadele eliptice au curba mai accentuată în regiunea frontală, cu deschidere spre lateral şi o oarecare convergenţă în zona ultimilor
molari.

2
 prezintă o curbură strânsă, uşor aplatizată în regiunea frontală care se continuă spre distal sub
Arcadele hiperbolice
forma a două linii divergente, identificându-se mai ales la mandibulă.

Arcadele ovoidale sau în semicerc, sunt mai frecvente în dentaţia temporară (cu precădere cele în semicerc).

Arcadele în „U” par a reproduce arcadele antropoidelor, fiind considerate de majoritatea autorilor normale pentru specia umană.

Există autori (Lowery, Garbarino) care susţin existenţa unei corelaţii între forma arcadelor şi forma feţei.

Gabaritul arcadelor dentare este o caracteristică proprie pentru fiecare ADM (pentru fiecare individ) şi se poate corela sexul, tipul
constituţional, etc. Procesele alveolare mari se asociază de obicei cu dinţi voluminoşi şi invers.

În cazul unor arcade armonioase există o corespondenţă între gabaritul dinţilor şi al alveolelor, cunoscută sub numele de congruenţă
dento-alveolare.

3
Când această corespondenţă nu există – incongruenţă dento-alveolară (dizarmonie dento-alveolară).

• Incongruenţele pot fi cu spaţiere sau cu înghesuiri şi intră în categoria anomaliilor dento-maxilare,putând afecta
arcade în întregime sau doar parţial, de obicei în regiunea frontalilor şi premolarilor.

Forme anormale (patologice) de arcade superioare

a. Parabolică fără arcuire la molari

b. Formă de liră
c. Formă de “V” cu reducerea distanţei intercanine

Forme anormale (patologice) de arcade superioare

d. Formă de “M” – prin retrodenţia incisivilor centrali

e. Evazate – prin aplatizarea zonei frontale
f. Întrerupte – prin ectopia caninilor

4
Forme anormale (patologice) de arcade inferioare
Arcade cu incongruenţă dento-alveolară

Ariile de contact

Şirul coroanelor dentare acţionează ca un ansamblu datorită existenţei ariilor de contact interdentar prin intermediul cărora fiecare dinte
realizează contacte meziale şi distale (acestea din urmă cu excepţia molarilor trei).

Ariile de contact dispersează forţele orizontale care rezultă din descompunerea presiunilor ocluzale, menţin continuitatea arcadelor
dentare şi păstrează integritatea tisulară a gingiei interdentare.

Ariile de contact permit mobilitatea fiziologică proprie fiecărui dinte, dar funcţionează şi ca dispersori de forţe, contribuind la realizarea
ansamblului morfofuncţional – arcada dentară.
Funcţiile ariilor de contact:

Dispersează componentele orizontale care rezultă din descompunerea forţelor ocluzale pe un număr mai mare de dinţi.

Menţin continuitatea arcadelor şi în consecinţă orientarea axială a dinţilor.

Păstrează integritatea tisulară a parodonţiului de înveliş, fiind un obstacol în calea impactelor alimentare.
Ambrazurile

În cadrul relaţiilor interarcadice, ariile de contact conduc la formarea unor spaţii piramidale cunoscute sub numele de ambrazuri.

Există patru ambrazuri: vestibulare, orale, ocluzale şi cervicale. Toate aceste ambrazuri au vârful la nivelul ariei de contact.

Raporturi de circumscriere

Ca urmare a înclinărilor dentare diferite, între cele două arcade se stabilesc raporturi de circumscriere a dinţilor inferiori de către cei
superiori

În zona anterioară a arcadelor dentare acest fenomen poartă numele de grad de acoperire frontală fiind evaluat în două sensuri:
vertical (incizo-cervical) → overbite (supraacoperire sau supraocluzie frontală)
orizontal → overjet sau treaptă sagitală.

/riile ocluzale
Dinţii participă la ocluzie prin ariile lor ocluzale. &uprafaţa ariilor ocluzale inferioareeste mai mare dect a celor superioare,
datorită faptului că aria ocluzală a primului molarinferior permanent este mai mare dect a omologului superior.1articiparea
dinţilor la realizarea ocluziei trebuie privită în contextul arcadelor.=aporturile dentare intermaxilare se fac astfel înct fiecare
dinte are cte doi antagonişti!cu excepţia incisivului central inferior şi molarului trei superior", aspect care asigurăstabilitatea
ocluziei.@iecare grup dentar are o anumită cotă de participare la realizarea ocluziei.
4ncisiii.
între frontalii superiori şi cei inferiori pot apare în cursul realizării ocluzieidouă tipuri de raporturi incizale
normale0 psalidodont şi labiodont.

5
Caninii
ocupă o poziţie privilegiată pe arcadă, avnd o serie de articularităţi specifice,morfologice şi funcţionale, care influenţează
decisiv staţiile de ocluzie. Dintre acesteaamintim0 densitatea mare a baroreceptorilor, o deosebită sensibilitate
proprioceptivă,conformaţia morfologică a feţei palatinale a caninilor superiori, care, prin creasta de smalţmediană g/idează
creasta marginală a premolarului prim inferior în mişcările de propulsiesau caninul inferior în mişcările de lateralitate. Aşadar,
caninii participă att la realizareag/ida)ului anterior, ct şi lateral, contribuind la protecţia dinţilor laterali.
Premoiarii 0i molarii.
=elieful ocluzal al acestor dinţi este funcţional adaptat pentruprimirea de presiuni mari. 1e suprafaţa ocluzală internă !tabla
ocluzală" sunt dispuşicuspizii, crestele de smalţ, şanţurile şi fosele.%xistă
cuspizi
de
spriin
şi de
ghida.
(uspizii de spri)in sunt0 cuspizii vestibulari aipremolarilor şi molarilor inferiori, marginile incizale ale frontalilor inferiori !care
din punct devedere morfologic nu sunt cuspizi", cuspizii palatinali ai premolarilor şi molarilor superiori.
Cuspizii de ghida nu
realizează contacte cu aria ocluzală. (ontactele lor, din afara arieiocluzale, se fac doar prin versantele lor interner. %i ar
putea fi asemănaţi din punct devedere al gradului de acoperire şi prezenţei treptei sagitale, cu dinţii frontali. onele
funcţionale de contact dento#dentar cu antagoniştii sunt diferite la maxilarfaţă de mandibulă. Ariile ocluzale pot fi complete !
integre" sau incomplete, continue saudiscontinue, scurtate sau întrerupte.=aporturile ocluzale realizate de cuspizii vestibulari
mandibulari şi de cei palatinalimaxilari cu feţele ocluzale antagoniste sunt reproductibile, asigurnd stabilitatea ocluziei în1IM
şi a D+.
1