Sunteți pe pagina 1din 9

FIZIOLOGIA PARODONTIULUI S1 A GINGIEI

Parodontiul este unitatea functionala a tesuturilor de sustinere a dintelui in alveola si care permite transmiterea solicitarilor mecanice la care este supus dintele spre osul alveolar si maxilar subiacent.. Structura si arhitectura parodontiului este dirijata de fortele care pornesc de la dinti incepand din timpul eruptiei si se continua apoi in perioada functionala a aparatului masticator. Prin restructurarea si adaptarea continua a parodontiului in timpul vietii se asigura mentinerea unui echilibru functional intre tesuturile parodontale.

Parodontiul cuprinde:

tesuturile de fixare si sustinere reprezentate de cement, os alveolar, desmodontiu;

tesuturile de invelis reprezentate de mucoasa gingivala.

1. Cementul

Cementul este considerat o varianta de tesut osos secretat de celulele membranei periodontale (cementoblaste). Acopera radacina dintelui de la colet la apex, este puternic calcificat. Functiile cementului: ofera insertie pentru fibrele ligamentului desmo-dontal, protejeaza radacina dintelui fata de stressurile anormale, mentine un spatiu periodontal constant prin depunerea permanenta de cement ce compenseaza liza osoasa (vezi 3.4.4.).

2.

Osul alveolar

Osul alveolar se mai numeste si os dentar datorita rapoartelor anatomice filogenetice si ontogenetice pe care le are cu dintele. Este format din tesut spongios osos delimitat vestibular si oral de catre o corticala. Contine lojele alveolare ce adapostesc si sprijina radacinile dintilor, lojele sunt separate prin septuri interdentare. Pe suprafata alveolei (lamina dura) se insera ligamentul periodontal. Lamina dura este perforata de orificii ce asigura trecerea vaselor nutritive, limfatice si a nervilor. Osul alveolar este intr-o continua remaniere: osteoblastele produc matricea organica a osului alveolar

care apoi se calcifica, iar osteoclastele participa la rezorbtia osului. Intre dinte si osul alveolar se gaseste fisura periodontala de aproximativ 0,22-0,25 mm, ce asigura mobilitatea fiziologica a dintelui.

3.

Desmodontiu

Cuprinde tesutul conjunctiv din fisura periodontala reprezentat de:

fascicole ligamentare din fibre de colagen ce leaga dintele de os realizand adevaratele ligamente alveolo-dentare (fibrele Sharpey). Unele fascicule se pierd in grosimea mucoasei gingivale sau papilare (fibre marginale sau cemento-papilare); altele trec de la cementul unui dinte la altul, pe deasupra septurilor alveolare (fibre transseptale sau cementoceinentare); altele trec de la cement la peretele alveolar (cementoalveolare sau ligamentul alveolodentar).

formatiuni vasculare ce formeaza numeroase plexuri. Vasele au rol nutritiv dar si rol functional-mecanic. fibroblasti ce participa la neoformarea fibrelor ligamentare si a substantei fundamentale; nervi si lichid intertisular. Toate acestea asigura un 'hamac' pentru dinte. Rolurile desmodontiului: prin fibrele Sharpey asigura fixarea dintelui in alveola; transmite fortele ocluzale la os prin grupul fibrelor oblice si astfel fortele

de presiune se transforma in forte de tractiune asupra cementului si osului alveolar (fig. 8); actioneaza ca o frana hidraulica: o parte din fortele ocluzale sunt anihilate prin sistemul hidraulic asigurat de lichidul intertisular si vasele sanguine din regiune. In apropierea apexului capilarele prezinta dilatari (glomeruli) cu rol de amortizare a presiunilor dentare. Prin reteaua nervoasa vegetativa bogata din jurul dilatarilor vasculare se asigura reglarea automata si pe cale nervoasa a fluxului sanguin local.

4. Mucoasa gingivala

Mucoasa gingivala acopera procesul alveolar, adera intim de periost, protejeaza radacina dintelui si tesuturile de sustinere, este moale, elastica, este bine vascularizata si inervata. La copil si la edentatul total, aceasta mucoasa este con-tinua si adera intim de periostul subjacent, care ii da aspectul de fixitate. In timpul eruptiei dintilor temporari si permanenti, acesta bandeleta fibromucoasa este perforata circular, luand forma unui stativ in care sunt asezate coroanele dentare.

Se descriu trei portiuni ale mucoasei gingivale:

gingia aderenta acopera cementul si osul alveolar de care se fixeaza prin

fascicole fibroase gingivo-periostale si gingivo-cementare;

gingia marginala (gingia libera) reprezinta portiunea din gingie ce

inconjoara dintele la colet,jealizand un adevarat 'guler' elastic datorita sistemului de fibre de colagen. In fundul de sac gingival se secreta lichidul santului gingival bogat in enzime si substante antimicrobiene (lizozim, IgA secretorie). Continutul si compozitia lichidului santului gingival variaza in functie de starea de sanatate a parodontiului;

-gingia interdentara cuprinde mucoasa gingivala intre doi dinti vecini. Cu varsta apar modificari histologice si functionale ale gingiei: atrofie gingivala, procese de keratinizare, scade consumul de oxigen si activitatea metabolica.

Mucoasa gingivala se continua cu restul mucoasei bucale printr-o zona de tranzitie, denumita mucoasa alveolara. Epiteliul acestei zone este subtire, corionul este sarac in papile, iar stratul

subinucos este bogat in tesut conjunctiv lax si in vase, ceea ce confera caracterul mobil al acestei formatii. Numai in regiunea palatinala, mucoasa alveolara este ferma, fixa, deoarece la aceasta zona adera intim de periost.

Vascularizatia parodontiului este asigurata de arterele gingivale pentru mandibula si pentru maxilar. Arterele gingivale asigura o bogata irigatie a desmodontiului inainte de a patrunde in canalul radicular. Inervatia este asigurata de nervii dentali, ramuri din trigemen.

Functiile parodontiului si gingiei:

mentin si fixeaza dintele in alveola (fibrele Sharpey); gingia marginala asigura protectia spatiului periodontal unde se gaseste

ligamentul desmodontal; vasele ce provin din osul alveolar si gingie hranesc ligamentul desmodontal. ligamentul asigura stimularea fiziologica a metabolismului osului alveo-

lar prin transformarea fortelor de presiune ocluzala in forte de tractiune. Dintii suporta variate forte mecanice in timpul masticatiei, vorbirii, deglutitiei si aceste stressuri se transmit osului alveolar pe calea ligamentului periodontal. Fibrele principale ale ligamentului au un anumit grad de laxitate, preluand fortele masticatorii printr-un mecanism vascoelastic. Componentele macromoleculare din matricea extracelulara a tesutului conjunctiv sunt hidrofilice si leaga apa, realizand o 'perna de apa' prin care presiunile din ligament se transmit la osul alveolar. Ligamentul este mentinut intr-o stare continua de intindere (tensiune). prin inervatia bogata parodontiul este punctul de plecare a numeroase

reflexe de reglare a pozitiei mandibulei. Sensibilitatea parodontiului si mucoasei gingivale prin releul (circuitul) reflexelor parodonto-musculare, gingivo-musculare si respectiv gingivo-parodonto-musculare descrise de Rubinov, comanda intreruperea contractiei musculare in functie de densitatea, duritatea alimentului si experienta acumulata de subject, presiunile masticatorii neatingand intensitati dureroase, in conditii normale;

tesutul periodontal participa la generarea fortei necesara eruptiei dintilor; celulele macrofage, fibroblastii, cementoblastele si osteoblastele care

sunt raspandite in intreg parodontiul asigura acestuia functia de aparare si refacere. Tesutul conjuntiv al parodontiului este constant reanoit printr-un turnover Pasiv si printr-un proces numit remodelare (care apare cand se produce alterarea functionala a ligamentului). Cele doua procese sunt continue si practic inseparabile. Rata turnoverului colagenului din ligamentul periodontal este mai mare decat in alte tesuturi conjunctive iar fibroblastii si matricea extracelulara sunt in permanenta reamplasati. Folosind aminoacizi marcati radioactivi s-a aratat ca sinteza colagenului si reorganizarea sa are loc in tot cuprinsul ligamentului, in timpul miscarii dintilor.

Cand presiunile exercitate asupra dintelui determina miscarea lui, osul este resorbit de pe suprafata unde se exercita presiunea si este depus pe suprafata unde se exercita tensiunea. Deci, se activeaza osteoclastele la locul presiunii si osteoblastele la locul tensiunii (fig. 8).

Boala parodontala este consecinta tulburarilor locale a metabolismului tesuturilor de sustinere a dintelui in alveola, cauzata de modificari genetice, endocrine, nutritionale, metabolice, acido-bazice, etc. Gingia sufera leziuni mecanice prin contactul cu alimentele iar osul alveolar este continuu stressat in procesul de masticatie. Aceste efecte traumatizante necesita o permanenta anihilare pentru a preveni leziunile parodontiului. Dar si masajul insuficient al tesuturilor parodontiului, datorat dietei relativ moale a omului modern, poate produce parodontopatie.

spre boala parodontala

Modificat recent in ziua de Sambata, 14 Decembrie 2013 16:59 Scris de Dr Cosmin Marian Circu Afisari: 1023 parodontoza-inflamatie-gingivalaBoala parodontala are o istorie tot atat de lunga cat si a omului insusi si este responsabila pentru mai mult de 80% dintre dintii pierduti dupa varsta de 35 ani. Boala parodontala se mai numeste si paradontoza si este o infectie cronica ce incet si progresiv afecteaza parodontiul. Parodontiul este tesutul ce leaga dintii de osul maxilarelor. Exista o legatura certa intre parodontoza si mai multe probleme grave de sanatate, cum ar fii bolile cardiovasculare, diabet, bolile respiratorii. Principala cauza pentru boala parodontala raman bacteriile ce se gasesc in placa

bacteriana. Tesuturile parodontale sunt gingia si osul care sustin dintele prin intermediul ligamentului alveolo-dentar.

Ce este placa bacteriana?

In cavitatea bucala exista o flora bacteriana saprofita. Pentru ca aceasta sa cauzeze boala parodontala trebuie sa stagneze in jurul papilei gingivale si mai ales interdentar prin formarea placii bacteriene dentare. Placa bacteriana incepe sa se acumuleze pe dinte in zona gingiei iar atunci cand nu este indepartata, ea poate provoca boala parodontala.

Boala parodontala este o notiune generala care indica modificari patologice ale parodontiului. Parodontiul este complexul morfologic si functional care asigura fixarea dintelui in osul maxilar, constituit din desmodontiu (ligamentul alveolo dentar), osul alveolar, gingie si cementul radicular. Desmodontiul este aparatul ligamentar dento alveolar, format din fibre ligamentare cu directii diferite care leaga cementul radicular de corticala interna a alveolei si de gingie.

Din punct de vedere topografic desmodontiul cuprinde doua zone: 1) parodontiul marginal format din gingie, cement, os, ligament alveolo-dentar a carui imbolnavire este acuta si cronica. El se imparte in parodontiu de invelis format din fibromucoasa gingivala cu ligamente supraalveolare si parodontiu de sustinere care indeplineste rolul de echilibrare a fortelor de masticatie; 2) parodontiu apical.

Ce determina boala parodontala?

Microorganismele

Se considera ca toti factorii care influenteaza etiopatogenia si evolutia bolii parodontale sunt favorizanti sau predispozanti, dar nu constituie cauza bolii. Factorul cauzal este factorul microbian. Se poate afirma ca factorul determinant este raspunsul imun al organismului. Boala parodontala este rezultatul interactiunii dintre bacteriile din placa bacteriana si raspunsul imun al gazdei, terenul.

Rolul sistemului imunitar in fiziopatologia paradontozei

Boala parodontala are o evolutie ce depinde nu numai de agresivitatea si specificitatea bacteriilor, dar si de modul cum va raspunde organismul la atacul microbilor, existand o interactiune intre microorganismele cavitatii orale si raspuns imun al organismului.

Influenta afectiunii sistemice

Cavitatea bucala face parte din organism si nu poate fi separata de acesta. Aici se intalnesc toate semnele care pot sa ne orienteze spre un diagnostic general. Clasicul gest al medicului "deschide gura si arata limba'' cu care se incepea examenul bolnavului, nu isi va pierde niciodata din importanta "intrucat mucoasa bucala este oglinda starii de sanatate a organismului''.

Ce mai ajuta la producerea bolii parodontale?

Factorii generali sunt factorii care influenteaza reactivitatea generala, favorizand imbolnavirea pacientului: -factori genetici (predispozitia constitutioanala); -factori metabolici (diabet); -factori hormonali (endocrinopatii); -afectiuni ale tesutului conjunctiv; -afectiuni ale sistenului nervos central; -factori imunitari: scaderea capacitatii de aparare sau reactivitate autoimuna; -factori externi (intoxicatii); -stari carentiale (hipovitaminoze).

Factorii locali sunt factori de iritatie pentru parodontiu si pot fi cauzali, ex.: placa bacteriana, si favorizanti: tartrul dentar, trauma ocluzala, carii dentare, edentatia, anomalii dento maxilare, obiceiuri vicioase, factori iatrogeni.

Care sunt posibilitatile de tratament pentru boala parodontala?

Boala parodontala are un tratament ce necesita o individualizare maxima, raportat la statusul general si parodontal al pacientului. Tratamentul pentru boala parodontala trebuie inceput cat mai devreme, necesita instituirea precoce si continuarea pana la vindecare. Vindecarea nu inseamna doar cicatrizare ci si regenerare iar daca tratamentul este bine condus se poate produce realipirea gingiei pe suprafetele radacinii dintelui. Aceasta se intampla doar in stadiile incipiente ale bolii.

Starea de ,,vindecat'' inseamna starea de ,,sanatos'', ceea ce inseamna disparitia inflamatiei in cazul gingivitei sau disparitia inflamatiei si reaplicarea gingiei pe dinte in cazul parodontozei. Planul de tratament cuprinde 4 obiective principale, care trebuie comunicate pacientului si cu care acesta sa fie de acord: 1. Tratamentul leziunilor partilor moi - vizeaza eliminarea inflamatiei, suprimarea pungilor parodontale si a factorilor cauzali de iritatie locala. De o deosebita importanta este instruirea pacientului in scopul insusirii procedurilor pentru asigurarea unui control eficent al placii dentare; 2. Tratament de reechilibrare functionala care consta in slefuirea selectiva, restabilirea arcadelor dentare ( prin refacerea morfofunctionala corecta a arcadelor dentare), redresarea ortodontica; 3. Tratamentul sistemic vizeaza controlul bolilor genetice; 4. Tratamentul de mentinere va fii instituit in toate cazurile prin controale periodice, esalonate in functie de starea locala si generala a pacientului, de abilitatea acestuia la intretinerea unei igiene riguroase buco-dentare, la tendinta de carii si la depozite tartrice.

Modalitati de prevenire pentru boala parodontala

Masurile de prevenire pentru boala parodontala sunt masuri de igiena bucala. Aceste masuri sunt folosite pentru evitarea declansarii bolii, stoparea evolutiei si recidivelor. Prevenirea are ca scop: -reducerea placii bacteriene prin actiunea substantelor chimice; -igiena bucala impiedica dezvoltarea complexului bacterian considerat agent cauzal pentru boala parodontala; -detartrajul este o actiune terapeutica de prevenire, dar si curativa.

Tartrul constituie suportul placii bacteriene dar si un factor de iritatie, de intretinere a inflamatiei. Tratamentul cu antiseptice si antibiotice reduce virulenta microbiotei din placa bacteriana, scade biofilmul de pe suprafata dintelui si prin acesta reduce inflamatia instalata sau in curs de instalare.

Boala parodontala are un tratamentul ce se orienteaza tot mai mult spre preventia bolii, prin masuri de asistenta sociala, educatie sanitara, medicina sociala si mai putin spre terapia curativa.

Vezi toate sursele: bibliografie

Inflamatie a parodontiului

O parodontita este provocata de actiunea nefasta a placii dentare si a tartrului, care contin numerosi germeni, asupra tesuturilor de sustinere a dintelui (gingie, os alveolar, cement). Ea se traduce printr-o gingie rosie si umflata care sangereaza la cel mai mic contact, indeosebi in cursul periajului dintilor. Parodontitele cronice, foarte frecvente, afecteaza de obicei adultul in jur de 30 de ani. Evolutia lor este foarte lenta.

tratamentul debuteaza printr-un detartraj-polizaj al radacinilor, cu scopul de a incetini procesul de depunere a tartrului. Este indispensabila practicarea unui periaj corect al dintilor, ceea ce permite eliminarea regulata a placii dentare. Cateva luni mai tarziu, se procedeaza la o evaluare a starii tesuturilor si, daca este cazul, la o acoperire a structurilor distruse (grefe de gingie, acoperirea leziunilor osoase cu ajutorul coralului, hidroxiapatitei fosfatilor tricalcici etc.).