Lucrare practică № 1

Tema: Structura parodonţiului marginal. Parodonţiul superficial sau de înveliş

(gingia, ligamente supraalveolare).
1. Noţiune de parodonţiu marginal.
Cuprinde totalitatea țesuturilor care asigură mențirea și susținerea dinților în osul alveolar.

2. Componentele principale ale parodonţiului marginal.

Paradonțiul marginal are două componente principale:
-Paradonțiul superficial sau de înveliș format din: gingie cu epiteliu gingival, corion
gingival, ligamente supraalveolare.
-Paradonțiul profund, de susținere sau ,,funcțional,, format din: cement radicular,
desmodonțiu, os alveolar.

3. Funcţiile de bază ale parodonţiului marginal.

Structurare și restructurare tisulară
Preluare a solicitărilor dentare
Nutriție(desmodonțiul asigură nutriția cementului ,osului alveolar și gingiei prin intermediul
vaselor sangvine și asigură drenajul sangvin și limfatic)
Senzitivă(asigurată prin fibre și formațiuni nervoase specializate în transmiterea senzațiilor
dureroase, tactile, de presiune și termice)

4. Părţile componente ale parodonţiului superficial sau de învelş.

-Gingia și mucoasa care acoperă bolta palatină osoasă(formată din apofizele palatine ale
oaselor maxilare și lamele orizontale ale oaselor palatine), denumită și mucoasa osoasă.
-Mucoasa de pe fața dorsală a limbii specializată în receptarea stimulilor care produc
senzații gustative.
 -Mucoasa de căptușire a cavității bucale, slab keratinizată și cu o submucoasă bine
reprezentată de țesut conjunctiv lax.

5. Gingia, tipurile de gingie.

Reprezintă porțiunea vizibilă a paradonțiului marginal și este porțiunea mucoasei
masticatorii care acoperă extrimitatea coronară a osului alveolar.
-Gingia fixată
-Sulcus gingival
-Gingia liberă marginală
-Gingia alveolară

6. Structura morfologică a gingiei.

Epiteliul oral sau extern
Epiteliul joncțional
Epiteliul sulcular

7. Gingia liberă sau marginală (noţiune).

Marginea gingivală liberă este porțiunea cea mai coronară între papilele interdentare ale
gingiei și corespunde peretelui extern al șanțului gingival.
Grosimea marginii gingivale libere variază între 0,5 și 2 mm. în mod normal, conturul
marginal este ascuțit, neted, fără neregularități sau depresiuni.
Limita dintre marginea gingivală liberă și gingia fixă este marcată de șanțul marginii
gingivale libere, care, uneori, poate fi șters sau lipsește, șanțul marginii gingivale libere
corespunde în general, cu porțiunea cea mai , declivă a șanțului gingival.

8. Gingia interdentară (papila gingivală), culoare, formă şi volum.

Gingia interdentară (papila gingivală) ocupă spațiul interdentar, fiind situată imediat sub punctul
de contact: cînd acesta lipsește, papila interdentară prezintă forma de platou sau chiar de șa,ca o
depresiune concavă. 

Papilele interdentare prezintă pe fețele vestibulare o depresiune verticală, de la bază spre vîrf, ca
un șanț linear vertical, evident la copii. 

Forma și volumul papilei interdentare variazî în raport cu:

- morfologia osului alveolar subiacent;

- vîrsta.
Culoarea normală a gingiei este roz deschis, variază în raport cu:

- grosimea stratului epitelial;

- gradul de keratinizare;

- gradul de vascularizare din corionul gingival;

- prezența si numărul celulelor melaninoformatoare.

9. Gingia fixă (ataşată), structură, vascularizare, inervaţie.

Gingia fixă aderă ferm de dinte și osul alveolar subiacent și se întinde de la baza marginii
gingivale libere pînă la mucoasa alveolară. Are o înalțime verticală cuprinsă între 1 și 9 mm,
în funcție de dintele investigat, de localizarea frenurilor, bridelor și fasciculelor musculare
subiacente și crește cu vîrsta și dezvoltarea verticală a procesului alveolar. Gingia fixă are, în
general, o înălțime mai mare la maxilar decît la mandibulă, în special la incisivi și molarii
maxilarului pe fața vestibulară și, mai redusă la canini și premolari. De asemenea, este mai
înaltă pe fața linguală a primului molar mandibular și este foarte îngustă la molarii II și III
mandibulari.
Vascularizarea
Sangele ce asigura vasculatizatia foarte bine reprezentata a gingiei, provine in principal din
vasele supraperiostale, a caror origine se gaseste in arterele linguala, buccinatorie si mentala.
Arterele ce apartin osului alveolar si ligamentului parodontal fuzioneaza cu vasele
supraperiostale, apoi se ramifica intr-o directie perpendiculara, si formeaza un plex gingival,
constituit la randul lui din arteriole, capilare si venule mici. In papilele de tesut conjunctiv
ale laminei propria se distribuie anse capilare.
Jonctiunea dentogingivala este vascularizata cu sange provenit din vase care deriva din
continuarea arterelor intraalveolare. Acestea patrund prin creasta alveolara, fiind paralele cu
epiteliul sulcular, si formeaza o retea bogata de capilare, cu orientare catre suprafata externa
a gingiei. Troficul leucocitar la acest nivel este facilitat de prezenta venulelor postcapilare cu
endoteliu inalt care exprima molecule ICAM.
Vascularizatia gingiei poate fi compartimentata in trei zone: cu orientare spre ligamentele
parodontale, spre gingia adiacenta dintelui si spre gingia cu fata spre cavitatea orala.
Circulatia colaterala este realizata prin conexiunile ce se realizeaza inte cele trei
compartimente.
Inervația
Gingia este inervata de ramuri terminale ale fibrelor nervoase parodontale si de ramuri ale
nervilor mentonier, bucal, infraorbitar si palatin sau lingual.
Pot fi observate doua tipuri de terminatii nervoase care se termina in lamina propria si
patrund printre celulele epiteliale: corpusculii Missner sau corpusculii Krause, bulbi
terminali, anse, sau fibre fine ce intra in epiteliu sub forma de fibre ultraterminale.
10. Noţiune de joncţiune muco-gingivală.
Limita dintre gingia fixă și mucoasa alveolară este joncțiunea muco-gingivală,
reprezentată printr-o linie de demarcație vizibilă pe fața vestibulară a ambelor maxilare.
Sub această linie se găsește mucoasa alveolară, mai elastică și mai mobilă decît mucoasa
fixă situată în direcție coronară.
Linia joncțiunii muco-gingivale este vizibilă și pe fața linguală a versantului alveolar
mandibular, dar lipsește în zona palatinală, unde mucoasa palatului dur este ferm atașată
de osul subiacent, bine keratinizată și se continuă fără o linie de demarcație cu gingia.
11. Noţiune de sistem ligamentar supraalveolar.
Este un sistem format din mai multe tipuri de fibre care are drept rol, menținerea,
stabilizarea gingiei și transmiterea forțelor masticatorii între dinți.

12. Tipurile de fibre ale ligamentului supraalveolar.

Fibre dento-gingivale
Fibre dento-dentare sau trans-septale
Fibre dento-periostale
Fibre dento-alveolare
Fibre alveolo-gingivale
Fibre periosto-gingivale
Fibre transgingivale
Fibre intergingivale
Fibre interpapilare
Fibre semicirculare
Flbre circulare
Fibre intercirculare

13. Fibre dento-gingivale. Fibre dento-dentare. Fibre dento-periostale. Fibre dento-

alveolare. Fibre alveolo-gingivale. Fibre transgingivale. Fibre intergingivale. Fibre
circulare. Fiziologia sistemului ligamentar supraalveolar.
Fibrele dento-gingivale - pornesc de la cementul radicular și dispun ascendent și lateral
în corionul gingival.
Fibrele dento-dentare sau transseptale - situate între dinții adiacenți și au un traiect
aproape orizontal.
Fibrele dento-periostale - pornesc de la dinte, trec peste marginea alveolară (limbusul
alveolar) și se fixează la periost.
Fibrele dento-alveolare - pornesc de la dinte și ajung la marginea alveolară după un
traiect aproape orizontal.
Fibrele alveolo-gingivale - au un capăt atașat de creasta alveolară și se termină în
corionul gingival.
Fibrele periosto-gingivale - fixează gingia de os prin intermediul periostului.
Fibrele transgingivale - pornesc cu un capăt de pe cementul radicular al suprafețelor
aproximale și se îndreaptă spre suprafața vestibulară sau orală a dintelui vecin, unde se
întrepătrund cu fibre similare din direcția opusă.
 Fibrele intergingivale - traversează continuu corionul gingival paralel cu suprafețele
vestibulare și orale ale rădăcinilor.
Fibrele interpapilare - care traversează spațiul interdentar în sens vestibulo-oral la baza
papilei.
Fibrele semicirculare - pornesc de pe suprafața aproximală (meziala sau distala) a
rădăcinii unui dinte, ocolesc fața vestibulară sau orală și se fixează pe fața aproximală
opusă a aceluiași dinte.
Fibrele circulare - în număr mic înconjoară în întregime rădăcina dintelui.
Fibrele intercirculare - sunt situate între inelele de fibre circulare.

Sistemul ligamentului supraalveolar îndeplinește următoarele roluri:

-Asigură fixarea și menținerea gingiei pe dinte la un nivel constant, ceea ce devine
evident în cursul erupției active;
-Întărește structura corionului gingival, conferă marginii gingivale libere consistență și
rezistență față de impactul alimentar exercitat în condiții fiziologice;
-Se opune tendințelor de retracție gingivală prin agresiuni mecanice directe asupra
marginii gingivale libere și în șanțul gingival;
-Asigură o transmitere a presiunilor de masticație din zonele active la restul dinților prin
fibrele dento-dentare sau transseptale în condițiile unor arcade integre, fără breșe de
edentație, chiar în lipsa punctelor de contact, în incongruente dento-alveolare cu spațiere;
-Formează o barieră biologică rezistentă în timp față de agresiunea microbiană,
extinderea inflamației și a proliferării epiteliului joncțional și sulcular în desmodonțiu.

Tema: Parodonţiul profund de susţinere sau “funcţional” (cementul, periodonţiul, osul

alveolar).

1. Noţiune de parodonţiu marginal profund de susţinere sau "funcţional".

Parodonțiul marginal profund este situat la nivelul rădăcinii dintelui în alveola dentară,
include cementul, osul alveolar și desmodonțiul și are funcție principală de menținere a
dintelui în alveolă
2. Componentele de bază ale parodonţiului marginal profund.
-Cementul radicular
-Desmodonțiul
-Osul alveolar
3. Cementul radicular (tipuri de cement radicular).
Este un țesut de tip conjunctiv, cu un grad ridicat de mineralizare, care acoperă suprafața
radiculară a dinților și, uneori, o mică porțiune din coroana dintelui. Este interfața dintre
 rădăcina dintelui și desmodonțiul din spațiul dento-alveolar.
4. Raportul topografic sau joncţiunea cement-smalţ (variante).
-Cementul acoperă smalțul cervical în 60-65% din cazuri
-Cementul vine în contact cu smalțul în 30% din cazuri
-Cementul nu se întîlnește cu smalțul, lăsînd o mică porțiune de dentină descoperită în 5-
10% din cazuri.
5. Cementul primar (fibrilar, acelular), localizare, compoziţie.
Este dispus în special în jumătatea coronară a rădăcinii(sau pe 2/3 din lungimea ei).
Histologic prezintă linii de apoziție paralele în general între ele și suprafața radiculară. Ele
reflectă apoziția ciclică, periodică de cement, care se continuă în tot cursul vieții. Această
proprietate a cementului contribuie la îmbunătățirea implantării și explică procesele
reparatorii care se produc după fracturile radiculare.
Substanța minerală este reprezentată de cristale fine, aciculare de hidroxiapatită, care
formează 61% în greutate(31% în volum) și apă 12% în greutate(36% în volum). Gradul de
mineralizare este mau redus la vîrste tinere și mai mare la vîrstnici.
6. Cementul secundar (celular), localizare, compoziţie.
Cementul secundar, celular este situat în jumătatea apicală a rădăcinii și la nivelul furcațiilor
dinților pluriradiculari. Grosimea lui variază între 130 și 200µm.
Substanța minerală este mai redusă -46% în greutate, dar matricea organică este mai bogată,
fiind bine reprezentată de colagentipul I(peste 90%) și III(cca 5%), glicoproteine și
proteoglicani.
Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de cement și sunt situate numai în
cement nu și în desmodonțiu, staționate în lacune ale cementului(cimentoblaste). Lacunele
au forme și dimensiuni diferite și sunt unite între ele prin canalicule fine care se orientează
preferențial către desmodonțiu.
Cantitatea de fibre de colagen provenite din desmodonțiu și fixare în cementul celular este
mai mare decît în cementul acelular. Fibrele SHARPEY sunt numeroase și prezintă o bună
mineralizare, în special periferică, în timp ce axul central este mai slab mineralizat.
7. Noţiune de hipercimentoză.
Este depunerea excesivă de cement normal pe suprafața rădăcinii.
8. Noţiune de periodonţiu (desmodonţiu, spaţiu periodontal).
Totalitatea structurilor din spațiul dento-alveolar formează un complex morfofuncțional
denumit desmodonțiu. Spațiul dento-alveolar are o formă de clepsidră, fiind mai îngust în
zona de rotație a dintelui- hypomochlion- și mai larg în zona cervicală, respectiv apicală.
Spațiul dento-alveolar este vizibil pe imaginea radiologică ca o zonă de radiotransparență
 crescută.
9. Conţinutul spaţiului periodontal (fibre, celule, substanţa fundamentală, vase sangvine
şi nervi).
Fibrele desmodonțiului
-Fibrele crestei alveolare, ușor oblice, se întind de la marginea osului alveolar spre cementul
radicular, sub epiteliul joncțional.
-Fibrele orizontale sunt dispuse în unghi drept față de axul longitudinal al dintelui, de la
creasta alveolară la cementul radicular.
-Fibrele oblice sunt cele mai numeroase și constituie suportul principal de susținere a
dintelui în alveolă. Se întinde de la osul alveolar, spre cement unde se inseră mai apical decît
pe os.
-Fibrele apicale se întind radiar, oblic sau chiar vertical de la vîrful radăcinii la osul
înconjurător.
Celulele din desmodonțiu au funcția principală de menținere a sistemului fibrelor
ligamentului periodontal prin sinteză de noi fibre și remodelarea celor existente.
-Celule mezenchimale nediferențiate, dotate cu un înalt potențial de transformare în celule
ca: fibroblaști, cementoblaști și osteoblaști.
-Celule epiteliale provin din teaca lui HERTWIG și diagrama epitelială în cursul
cementogenezei și sunt cunoscute ca resturile epiteliele MALASSEZ.
-Celule de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente în
număr redus în desmodonțiul normal.
Substanța fundamentală este bogată în fibre de colagen și săracă în fibre elastice.
În jurul vaselor există o rețea de fibre de reticulină care se ramifică printre fibrele de
colagen.
-Fibrele de colagen sunt grupate în fibre gingivo-dentare, gingivo-alveolare și cemento-
periostale, circulare și transeptale.
-Substanța fundamnetală este amorfă, conține polizaharide neutre, cu rol în menținerea
echilibrului fiziologic celular și fibrilar.
10. Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal.
Ligamentul periodontal este un grup de fibre de țesut conectiv care atașează dintele de osul
alveolar. Acesta se inseră în cement și în osul alveolar, este constituit din osteoblaste,
osteoclaste și fibre de oxytalan.
Cele mai numeroase sunt fibrele de colagen, în proporție de 53-74%, puține fibre de
oxytalan și rare fibre elastice. Fibrele de colagen sunt formate din fibrile. Numeroase fibre
de colagen sunt grupate în benzi.
11. Grupurile principale de fibre periodontale.
-fibrele crestei alveolare - ușor oblice, se întind de la marginea osului alveolar spre cementul
radicular sub epiteliul joncțional.
-fibrele dento-dentare sau transeptale - sunt asociate fibrelor omonime ale ligamentului
supra-alveolar și se dispun interdentar.
-fibrele orizontale - dispuse în unghi drept față de axul longitudinal al dintelui, de la creasta
alveolară la cementul radicular.
-fibrele oblice - sunt cele mai numeroase și constitue suportul principal de susținere a
dintelui în alveolă și se întind de la osul alveolar spre cement, unde se inserează mai apical
decît pe os.
-fibrele apicale - se întind radiar oblic sau chiar vertical de la vîrful rădăcinii la osul
înconjurător.
-fibrele de oxytalan sau acido-rezistente - sunt distribuite în principal în jurul vaselor de
sînge dar cele mai multe sunt situate în apropierea cementului și mai puține spre osul
alveolar.
12. Elementele celulare ale periodonţiului.
Există mai multe tipuri de celule: celule mezenchimale nediferenţiate, fibroblaşti,
histioblaşti, osteoblaşti, cementoblaşti, osteoclaste, odontoblaste, odontoclaste, celule
epiteliale Malassez, celule de apărare din seria albă – macrofage, PMN, limfocite ş.a.
Celulele mezenchimale se transformă în celulele conjunctive cunoscute: osteoblaşti,
cementoblaşti, etc.
13. Noţiune de substanţă fundamentală.
Substanţa fundamentală a pulpeie este o masă gelatinoasă ce constituie cea mai mare parte a
organului pulpar. Ocupă spațiul dintre celelalte elemente. Este alcatuită de
glicozaminoglicani, reprezintați de:
- acidul hialuronic
- condroitin sulfat și alte glicoproteine.
Substanța fundamentală înconjoară și susține celelalte structuri și este mediul prin care
metaboliții și produșii reziduali sunt transportați spre și de la celule și vase.
Îmbătrînirea pulpei alterează substanța fundamentală și probabil inhibă în mod semnificativ
funcțiile pulpei.
14. Vascularizarea periodonţiului.
Mandibulă: artera alveolară inferioară și ramurile sale: a. mentonieră, a. sublinguală, a.
bucală, a. faciale.
Maxilar: arterele alveolare superioare anterioare și posterioare, a. infraorbitală și a.
 palatină.
Aceste artere trimit colaterale și formează plexul subalveolar și cel interalveolar:
-plexul subalveolar: arteriole ascendente intraseptale
-plexul interalveolar: arteriole ce străbat lama cribriformă și anastomozează cu a.
ascendente intraseptale și formează plexul vascular periodontal.
15. Inervaţia periodonţiului.
plexul dentar superior (n. maxilar): ramuri alveolare superioare anterioare și posterioare
(n. maxilar).

plexul dentar inferior (n. mandibular).

16. Funcţiile periodonţiului.

-De structurare și restructurare tisulară: continuu proces de modelare și restructurare

funcțională
-Preluarea solicitărilor dentare: rezistența față de forțele ocluzale de impact;
-Transmiterea forțelor ocluzale către osul alveolar;
-Protecția formațiunilor vasculo-nervoase;
-Menținerea unor relații normale gingivo-dentare
-De nutriție
-Senzitivă și senzorială
-Menținerea dintelui în alveolă

17. Osul alveolar. Structura osului alveolar.

Osul alveolar reprezintă acea parte derivată din oasele maxilar și mandibulă, care
servește la susținerea și menținerea dinților.

Osul alveolar este o prelungire apofizară a oaselor maxilare și este format din:

-Osul alveolar propriu-zis;

-Osul alveolar susținător.

18. Osul alveolar propriu-zis (corticala internă, osul haversian).

Osul alveolar propriu-zis este format dintr-o lamă subțire de os care înconjoară rădăcina
și servește drept suport de inserție capătului osos al fibrelor ligamentului periodontal.
Reprezintă corticala internă a osului alveolar.
Osul alveolar propriu-zis se mai numește și:
 -lamina dura: radiologic apare sub forma unei benzi lineare de radioopacitate crescută;
-lamina cribriforma: prevazută cu deschideri prin care trec vase sanguine, limfatice și
nervi din desmodonțiu în osul spongios subiacent.
Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice, în jurul unui vas central.
Această dispoziție cracterizează osul haversian.
În spațiul tridimnesional, unitatea osului haversian este reprezentată printr-un sistem
cilindric denumit osteon.
19. Osul alveolar susţinător (osul medular, spongios sau trabecular şi corticala externă).
Osul medular, spongios sau trabecular este alcătuit din numeroase spații căptușite cu un
strat celular denumit endosteum. Spațiile inter-osoase sunt separate prin septuri dispuse
sub forma unor trabecule, care jalonează în apropierea laminei dura traseul funcțional al
fibrelor SHARPEY.
Zonele cele mai bogate în os spongios sunt la:
-tuberozitatea maxilra;
-molarii si premolarii inferiori.
Corticala externă este formată în principal din os haversian și poate fi vestibulară și orală.
Corticala externă este acoperită de periost, un strat fibros care include și celule:
osteoblaști, osteoclaste și precursorii lor, precum și un sistem vascular (activ în cursul
fenomenelor de regenerare) și nervos bine dezvoltat.
La nivelul osului alveolar se întîlnesc astfel de procese ca dehiscența și fenestrația care
sunt defecte prin resorbția la nivelul corticalei externe a osului alveolar, care duc la
descoperirea rădăcinii subiacente.
20. Creasta marginală, tipurile de conturare.
Corticala externă este formată în principal din os haversian și poate fi vestibulară sau orală.
Corticala externă este acoperită de periost, un strat fibros care include și celule: osteoblasti,
osteoclaste si precursorii lor, precum și un sistem vascular (activ în cursul fenomenelor de
regenerare) și nervos bine dezvoltat. Conturul crestei marginale a osului alveolar variază în
funcție de forma rădăcinii și este, în general, paralel cu joncțiunea smalț-cement. În zonele
unde radăcina prezintă o suprafață netedă, fără denivelări, marginea crestei alveolare are un
traiect drept. În dreptul convexităților rădăcinii, marginea crestei alveolare prezintă un
traiect rotunjit spre apical (aspect de scoică), iar acolo unde suprafața rădăcinii este concavă,
traiectul marginei alveolare este arcuat ascendent (LISTGARTEN).
21. Vascularizaţia şi inervaţia osului alveolar.
Dinţii maxilari superiori, împreună cu structurile moi şi osoase înconjurătoare, au două surse
arteriale constante:
 aa. alveolare superioare şi posterioare;
aa. alveolare superioare şi anterioare.
Aa. alveolare superioare şi posterioare sunt ramuri colaterale ale a. maxilare, desprinse în
fosa infratemporală, în zona în care artera descrie o curbă orientată medial, îndreptându-se
spre fosa pterigo-palatină. Alăturându-se nervilor omonimi, se aşează pe tuberozitatea
maxilară, mergând spre anterior, lateral şi inferior. După ce asigură vascularizaţia peretelui
posterior al sinusului maxilar se termină vascularizând procesul alveolar, părţile moi, dinţii
laterali ai hemiarcadei superioare precum şi porţiunea adiacentă a mucoasei jugale unde se
pot anastomoza cu ramuri perforante ale a. faciale.
A. alveolară superioară şi anterioară este de obicei ram colateral unic al a. infraorbitale,
desprins la nivelul canalului infraorbital în peretele superior al sinusului maxilar. Împreună
cu nervii omonimi se angajează în peretele anterior al sinusului maxilar, îndreptându-se
iniţial spre lateral, apoi coborând infero-medial, paralel cu apertura piriformă (deschiderea
anterioară a foselor nazale osoase), între alveolele caninului şi ale incisivilor. Canaliculul
osos străbătut de arteră se termină în vecinătatea septului nazal osos şi poate avea o lungime
de până la 5,5 cm. Artera se distribuie peretelui anterior al sinusului maxilar, procesul
alveolar, părţilor moi şi dinţilor frontali superiori ca şi porţiunii anterioare a zonei inferioare
a fosei nazale.
A. alveolară superioară şi mijlocie este un ram inconstant al a. infraorbitale (prezent mai ales
în cazurile în care există un sept intrasinusal) care ocoleşte lateral sinusul maxilar şi
formează arcade anastomotice cu celelalte artere alveolare superioare.
Din artera alveolară inferioară iau naştere: ramurile peridentare (Rami peridentales) care
vascularizează osul alveolar şi ligamentul periodontal precum și gingia.(Singura sursă de
vascularizare).
Gingia la maxilarul superior este inervată de: nervul alveolar superior şi posterior, nervul
alveolar superior şi anterior, nervul alveolar superior şi mijlociu, nervul infraorbital (ram.
din nervul maxilar), nervul palatin mare - posterior 
Gingia la maxilarul inferior (mandibulă) este inervată de nervul alveolar inferior (ram din
nervul mandibular) şi de nervul bucal, nervul mentonier pe faţa vestibulară şi de nervul
lingual pe faţa orală
22. Noţiune de resorbţie şi apoziţie osoasă, celulele participante în aceste procese
controverse.
-Resorbție osoasă: scăderea consistenței osului, prin pierderea conținutului său mineral sau
organic. Se realizează prin celulele osteoclaste situate în depresiuni ale suprafeșei osoase
denumite lacune HOWSHIP dar poate fi și prin acțiunea cel. macrofage și osteocite.
 Numărul și activitatea osteoclastelor cresc sub influența hormonului paratiroidian și
dihidroxicolecaciferol și scad sub acțiunea calcitoninei.
-Apozitie osoasă: depunere prin adăugare de straturi. Fibroblaști, osteoblaști ( joacă rol
important în procesele de structurare normală a desmodonțiului, cementului și osului
alveolar, și în procesele de regenerare după intervenții chirurgicale asupra parodonțiului
marginal).
Forţele ocluzale şi osul alveolar, rolul fiziologic şi patologic (nociv) în declanşarea bolii
parodontale.

1. Noţiune de joncţiune dento-gingivală şi şanţ gingival.

Joncțiunea dento-gingivală reprezintă joncțiunea dintre smalț și gingie care se formează în
procesul de erupție în urma fuziunii epiteliului adamantin redus și joncțislui oral; este singurul
loc expus unei cavități deschise din organismul uman unde un țesut moale, vulnerabil din punct
de vedere al rezistenței mecanice, se atașează în mod organic de o structură densă,
hipermineralizată.
Șanțul gingival este spațiul situat între suprafața dintelui și epiteliului sulcular care căptușește
marginea gingivală de la creasta acesteia pînă la epiteliul joncțional. Este delimitat cu:
-peretele intern, dentar;
-peretele extern, dentar;
-baza șanțului, conturul coronar al epiteliului joncțional.
Adîncimea în mod normal 1-3mm, medie 1,8mm
2. Epiteliu adamantin redus.
Constă din două straturi celulare majore:
-Ameloblaști reduși, care se află în contact cu smalțul, dar care nu sunt capabili să urmeze
dividerea celulară.
-Celule externe a epiteliului adamantin redus.
3. Epiteliul joncţional sau ataşat.
Reprezintă cea mai semnificativă structură a joncțiunii dento-gingivale. Este produsul proliferării
celulare din stratul extern al epiteliului adamantin redus. Pe măsură ce erupția continuă, mitoza
acestui strat celular contribuie cu noi celule la formarea epiteliului joncțional. Concomitent,
ameloblastele subiacente sunt dislocate, suprafața smalțului fiind acoperită numai de celule
epiteliale: inserția epitelială.
Se extinde în direcție apicală de la nivelul porțiunii cele mai declive a șanțului gingival și
formează un manșon în jurul dintelui care, în condiții normale, poate fi localizat:
-numai pe smalț
-pe smalț și pe cement
-numai pe cement în funcție de stadiul de erupție normală a dintelui sau de retracție gingivală
prin fenomene de involuție.
În plan vertical, înălțimea epiteliului joncțional variază între 0,25 și 1,35mm(GLICKMAN)
Din punct de vedere structural prezintă două lamine bazale:
-externă care se constituie ca lamina bazală a epiteliului sulcular și se conectează cu țesutul
conjunctiv subiacent;
-internă care fixează epiteliul joncțional direct pe suprafața dintelui.
La nivelul epiteliului joncțional, digitațiile epiteliale lipsesc, iar interfața epiteliu-corion este
netedă, fără ondulații, ceea ce sugerează o nutriție săracă prin imbibiție osmotică.
O altă particularitate structurală este reprezentată de numărul mai redus de punți desmozomale
intercelulare.
La nivelul epiteliului joncțional sunt prezente celulele LANGERHANS care funcționează ca și
macrofagele în stimularea răspunsului imun specific tisular. De asemenea sunt prezente
neutrofile cu funcția de fagocite, care contribuie la menținerea stării de apărare antimicrobiană și
de sănătate clinică gingivo-paradontală.
4. Modul de aderenţă a epiteliului joncţional către dinte.
Epiteliul joncțional aderă de dinte în mod direct sau prin intermediul unor variate pelicule sau
cuticule.
Cuticula smalțiană primară- se fixează primar la suprafața smalțiană; este formată inițial la
stadiul de protecție.
Cuticula smalțiană secundară(membrana lui Nasmyth)- se fixează secundar la suprafața
smalțiană; este formată la final cînd dintele este erupt.
Localizat în imediata apropiere a suprafeței dentare, epiteliul joncțional este plasat între două
membrane de bază cu o structură unică(lamina bazală internă și externă).
Lamina bazală internă mediază fixarea către suprafața dentară.
Lamina bazală externă se fixează la țesutul conjunctiv.
5. Noţiune de peliculă şi cuticulă.
Pelicula se formează la o oră după ce un dinte este curățat, spălat sau după mestecare, este un
depozit organic din salivă, este un film protetic care se formează pe smalț pe suprafața
hidroxiapatitei prin legarea, absorbția selectivă a glicoproteinelor din salivă, și depunerea
continuă a fosfatului de calciu salivar. Protejează dintele de acizii produși de microorganisme
orale după consumarea carbohidraților.
Cuticula-strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule
epiteliale(îngroșare excesivă a laminei bazale a acestuia)
6. Formarea şanţului gingival.
În timpul erupțieie denatre dintele perforează epiteliul oral: se apropie de epiteliul adamantin
redus cu care fuzionează , prin proliferarea celulelor bazale din epiteliul oral se formează
peretele moale al șanțului gingival.
7. Rolul erupţiei dentare în formarea şanţului gingival.
Datorită erupției dentare are loc formarea șantului gingival, erupția dentară pasivă determină
nivelul proiectării șanțului gingival:

- pe smalt

- pe smalt si cement , baza fiind pe smalt

- pe cement

- la nivelul jonctiunii smalt-cement

8. Formarea planşeului şanţului gingival.

Prin proliferarea celulelor bazale ale epiteliului oral se formează peretele moale al șanțului
gingival.
9. Epitelul şanţului gingival.
Acoperă peretele moale al șațului gingival, este slab keratinizat sau chiar nekeratinizat. Această
particularitate histologică trebuie bine cunoscută, fiind de o importanță esențială în patogenia,
evoluția și tratamentul formelor incipiente de îmbolnăvire paradontală: gingivita cronică, dar,
mai ales, paradontita marginală cronică superficială. Keratinizarea redusă sau absentă
favorizează producerea de microeroziuni și microulcerații urmate de sîngerări care sunt
controlate în această situație printr-o atitudine terapeutică particulară.

Tema: Şanţul gingival. Lichidul gingival

1. Şanţul gingival, noţiune. Delimitarea șanțului gingival, profunzime

Santul gingival - este spatiul intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular , care captuseste
marginea gingivala de la creasta acesteia pina la epiteliul jonctional .

Delimitarea santului gingival :

intern - dentar

extern - gingival

baza - conturul coronar al epiteliului jonctional

Profunzimea santului gingival : masurata clinic cu o sonda parodontala variaza :in mod normal
1-3 mm in medie 1,8 mm

2. Conţinutul şanţului gingival. Originea lichidului gingival.

Santul gingival - este spatiul intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular , care captuseste
marginea gingivala de la creasta acesteia pina la epiteliul jonctional .

Delimitarea santului gingival :

intern - dentar

extern - gingival

baza - conturul coronar al epiteliului jonctional

Profunzimea santului gingival :

masurata clinic cu o sonda parodontala variaza :in mod normal 1-3 mm in medie 1,8 mm

Lichidul santului gingival - prezinta un exudat inflamator ce provine (are origine) in cantitati
mici , continuu , din venulele corionului gingival , situat sub epiteliul sulcular. ( produs ca
urmare a unui mecanism local de aparare activa )

3. Lichidul șanțului gingival. Compoziţia chimică a lichidului gingival. Proprietăți.

Lichidul santului gingival - prezinta un exudat inflamator ce provine in cantitati mici , continuu ,
din venulele corionului gingival , situat sub epiteliul sulcular. ( produs ca urmare a unui
mecanism local de aparare activa )

Compozitia chimica :

compozitie organica: ( elemente celulare ; aminoacizi; albumine; proteine ; alfa 1, alfa 2, beta si
gamaglobuline IgA, IgG, IgM; fibrinogen; glucide; enzime lizozomale; enzime: fisfataza acida,
alcalina)

compozitie anorganica: electroliti Ca, P, Mg, Na, K

Proprietati:

-indepartarea mecanica din santul gingival a materialului fluid sau sub forma de particule
straine , unele cu actiune antigenica si efecte agresive

-activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de proteine plasmatice

-activarea antimicrobiana complexa prin anticorpi, factori antimicrobieni, leucocite viabile.

cresterea fluxului de lichid si de eliminare a acestora se incepe la citeva minute dupa depistarea
sau insinuarea de microbi ; cresteri ale volumului de lichid gingival se constata: dimineata, in
cursul masticatiei , in masaj gingival , prin periaj , in sarcina, in urma folosirii contraceptivelor,
in cursul inflamatiei gingivale , in perioada de vindecare dupa tratament chirurgical .
 4. Cauzele sporirii fluxului fluidului gingival.
5. Importanţa clinică a joncţiunii dento- gingivale şi a şanţului gingival.

Jonctiunea dento-gingivala asigura legatura dintre dinte si gingie, astfel nu permite patrunderea
bacteriilor in corionul gingival, survenind in calitate de bariera.

Lichidul gingival are rol de diluare si spalare a substantelor din santul gingival, are rol de aparare
realizat prin imunoglobuline, peroxidaze, lizozomi.

Santul gingival , profunzimea si latimea lui este un indiciu al sanatatii sau afectiunilor
parodontale

6. Raportul cantitativ al lichidului gingival în norma şi stări patologice. Metodele dc

colectare a lichidului gingival.

Metodele de colectare a lichidului gingival:

cu hirtie absorbanta introdusa in santul gingival

cu capilare: se introduce capatul unui tub capilar in sant si se ridica lichidul gingival, ca in orice
tub capilar

prin pensare cu soluție izotonocă de 10%

Rapoartele cantitative a lichidului gingival:

PP superficiale 3-8µl/h

PP medii 20µl/h

PP avansate 137µl/h