Sunteți pe pagina 1din 4

HISTOLOGIE CURS 5

-Dintele-

Dintii sunt org. dure ale masticatiei si au rol imp. in vorbirea articulata. La om prezinta mai multe variatii
morfologice, fapt pt care omul are o dentitie heterodonta spre deosebire de alte specii care poseda o dentitie
homodonta (cu un singur tip de dinte).
Omul poseda 2 randuri de dinti. Primi in nr. de 20 (cate 10 pe fiecare arcada), dinti ce sunt inlocuiti pana la
varsta de 12 ani se numesc dinti primari sau temporari. Ei sunt inlocuiti de dintii permanenti sau secundari.
Deoarece omul poseda 2 seturi de dinti se spune ca are o dentitie difiodonta spre deosebire de alte specii care au
un singur set dentar, deci o dentitie monofiodonta. Dintii permanenti sunt in nr. de 32, cate 16 pe fiecare arcada.
Primul molar apare la 6 ani (= molar de 6 ani) iar al 3-lea molar apare intre 17-21 de ani (=molarul de minte)
care poate lipsi sau poate exista ca germene dar nu erupe.

*Organizare generala a dintelui:
Dintii sunt sit. in procesele alveolare ale maxilarelor, in cav. numite alveole dentare. Dintele impreuna cu
aparatul sau de sustinere formeaza o unitate functionala numita odonton sau organul dentar. Toti dintii indiferent
de forma sau marime sunt constituiti din 3 parti componente:
A. Coroana
B. Radacina
C. Colet

A. Este port. sup. libera care depaseste marginea alveolara si este vizibila in cav. bucala. Aceasta
este in realitate coroana clinica dar exista si coroana anatomica, cea care este sit. partial in alveola dentara.
Intreaga coroana este acoperita de smalt.
B. Radacina sau partea radiculara este rep. de aceea portiune a dintelui inclusa in alveola dentara.
Ea poate fii unica sau multipla si este acoperita in totalitate de cement.
C. Coletul sau gatul este sit. la locul de unire intre coroana si radacina. Este o reg. mai ingusta la
niv. sau se insera gingia.

In concluzie, coroana este acoperita de smalt (cel mai dur tesut) iar radacina este acoperita de cement (si el un
tesut dur). Zona de intalnire a smaltului cu cementul realizeaza jonctiunea smalt-cement. Zona de intalnire
dintre smalt si dentina poarta numele de jonctiune smalt-dentina. Intre dentina si cement este jonctiunea cement-
dentina.

Dentina delimiteaza in axul lung al dintelui o cavitate numita cav. pulpara ce adaposteste un t. conjunctivo-
vasculo-nervos numita pulpa dentara. Cav. pulpara prez o zona sup. coronara del de dentina coroanei dar si o
zona inf. numita radiculara sau canal radicular ce se gaseste in mijlocul radacinii. Canalul radicular se termina
cu un orificiu numit foramen prin care comunica cu t. peridentinare. Prin acest foramen patrund vasele sangvine
dar si fibrele nervoase.

Dintele este fixat in alveola sa prin formatiuni conjunctive, puternice si specializate care in totalitatea lor
formeaza PARODONTIUL. Din pct. de vedere histologic, dintelui ii vom deosebi urmatoarele componente:
1. T. dure dentinare: smalt, dentina.
2. T. moi: pulpa dentara
3. Parodontiu (totalitate mijloacelor de fixare si sustinere a dintelui in alveola)


1. Partile dure:
- Smaltul: acopera coroana dintelui, respectiv dentina coronara si se termina la niv. coletului
dentar. Este cel mai dur t. din organism si singurul strat de origine epiteliala (deriva din ectoderm). Se uzeaza
numai prin el insusi (prin frecarea dintilor intre ei). Desi dur, grosimea smaltului variaza cu tipul de dinte dar
si in cadrul aceluias dinte. Ex: are o grosime de 2,6 mm la niv molarilor si 2 mm la incisivi. In cadul aceluias
dinte stradul de smalt. este mai gros pe fata ocluzala dacat pe fata distala. Culoarea este fie alba fie gri-galbuie.
Variaza foarte mult in functie de grosimea smaltului dar si cu radul lui de transparenta de asemenea cu comp.
lui chimica. Cand este mai subtire sau mai transpartent are o culoare usor galbuie dat. dentine subiacente. In
cazuri patologice, in struct. smaltului pot fii incorporati unii ioni de Fe, Zn, Cu, ce pot modifica culoarea
normala.
Compozitia chimica: 95-96% saruri anorganice, 4% H2O si 0,5-1% comp organica. Apa se gaseste la niv.
smaltului in cantitate mai mare, in portiunea lui profunda, mai aproape de dentina. Trei sperturi din apa se
gaseste legata de sarurile anorganice iar un sfert de cele organice.
Comp. organica este rep. de proteine asemanatoare keratinei din epiderm si mai putin asemanatoare colagenului.
Se intalnesc si proteine spec. smaltului: amelogenina (prezenta numai la smaltul in formare), prot. tufelor si
anamelinele (este produsa de adamantoblaste sau ameloblaste in cursul amelogenezei).
Componenta anorganica este rep de saruri anorganice dintre care fosfatul de Ca, rep. aprox 90%, fosfatul de Mg
dar gasim si carbonati si floruri, toate constituind cristalele de hidroxiapatita. Carbonatii de K, Mg si St sunt in
conc. mai crescute in port. profunda a smaltului iar florurile si Zn in partea superficiala sau la suprafata.
Florurile asegura gradul de duritate crescut a suprafetei smaltului si confera in acelas timp o rezistenta crescuta
la formarea carilor dentare. Cand conc. lor scade, se mareste gradul de solubilizare a smaltului dar creste si
frecventa carilor. Cristalele de hidroxiapatita au o grosime de 0,02 microni pana la 0,04 microni si o lungine de
0,05-1 micron. Axul lor lung este II cu lungimea prismei dar pot fii obs. si grupuri de cristale ce diverg fata de
planul axial al prismei. Cristalele de hidroxiapatita sunt dispuse intr-o retea fibrilara si sunt incluse intr-o
matrice organica.
Organizarea structurala si ultrastructurala a smaltului: Smaltul este un tesut acelular ceea ce explica
imposibilitatea de a se reface atunci cand se produc pierderi la niv. sau. Structura sa cuprinde:
1. Prismele adamantine
2. Mantaua prismeai
3. Subst. interprismatica

1. Prismele adamantine sunt in nr. de 5-12 mil. pe dinte, diam. lor este mai mic la cele sit. in
dreptul jonct. smalt-cement (1-2 microni) si mai mare la cele de la suprafata dintelui unde poate ajunge pana
la 4 microni. Lungimea prismelor este = cu lungimea smaltului dintelui respectiv. Pe sect. transversala,
prismele apar de forma diferita (oavala, rotunda, poligonala). Uneori au un aspect concav-convex dat
presiuniilor reciproce. Partea convexa apare bine calcificata iar fata concava este mai hipomineralizata.
Directia prismelor la dintele permanent este diferita:
La suprafata libera a dintelui, prismele sunt dispuse II cu axul lung al dintelui, apoi se inclina spre gingie pana
ajunge sa formeze un unghi ascutit iar in dreptul jonct. smalt-cement primele sunt orientate perpendicular pe
axula lung al dintelui. Fiecare prisma are un traiesct sinuos si prez. striatii ce se succed regulat formate din linii
clare, mineralizate si linii intunecate, hipomineralizate. Aceasta dat. depunerii zilnice de matrice organica in
timpul formarii dintelui. Prismele se constituie in jurul unor prelungiri ale ameloblastelor numite fibrele lui
TOMS, prelungiri ce strabat intreaga grosime a smaltului si sunt sinuoase (forma lit. S). La periferia fiecarie
prisme exista o teaca mai putin mineralizata numita mantaua prismei ce rep. defapt o acumulare de material
organic la periferia prismei. Aceasta zona este mai rezistenta la actiunea acizilor si alcalilor. Mat. organica mai
slab mineralizata este mai refringenta.
1. Subst. interprismatica separa prismele intre ele si nu depaseste marimea de un micron. Este
formata dintr-o retea fibrilara a carei fibrile au un diam intre 60-150 de Angstromi iar cristalele minerale la
acest nivel sunt de proportie redusa.

Linile lui Retzius: Acestea corespund unor benzi reale ce dau o alternanta luminoasa si intunecata. Pe sect. long.
ele apar sub forma unor arcuri bisimetrice concentrice, la niv. partii ocluzale si incizale a smaltului. In alte zone
precum si in reg. coletului, ele au un aspect scalariform si fiecare strie incepe la jonctiunea smalt-dentina si se
termina la jonctiune smalt-dentina de partea opusa. Ele par a reprezenta formarea ciclica a smaltului reflectate
de activitatea ciclica a majoritatii ameloblastelor de aceea se mai numesc si linii inclementare sau linii de
crestere. Cateva zile dupa nastere exista o formare mai redusa a smaltului de aceea, zona respectiva apare ca o
strie mai accentuata si se numeste stria neo-natala. Suprafata smaltului este acoperita de o cuticula numita
cuticula smaltului care are o dubla origine si este prezenta inainte ca dintele sa erupa. Dupa eruptia dintelui,
cutivcula smaltului este supusa unor remanieri det. de procesul de masticatie (este distrusa si se pierde).
Jonctiunea smalt-dentina: Este sinuasa si are o convexitate accentuata in zona coletului iar la acest niv. prismele
sunt scurte. La nivelul jonctiunii pot apare smocurile sau tufele smaltului care incep la jonct. smalt-dentina si se
intind pe o distanta variabila (seama cu un smoc de iarba). Acestea rep. o zona hipomineralizata, o zona de
minima rezistenta ce fav. aparitia carilor la acest nivel. Smaltul se poate distruge pe alocuri sub nfluenta unor
forte masticatorii excesive. Abraziunea rep. pierderea de smalt ce se dat. unor factori mecanici. Eroziunea rep.
distrugerea smaltului dea lungul marg. gingivale.
Smaltul se comp. ca o membr. semi-permeabila la niv careia au loc o serie de procese ce asigura nutritia si
mineralizarea lui dar si a dentinei.
De asemenea are rol de aparare, rep. o bariera ce impiedica patrunderea in dinte a micro-organismelor din
mediul bucal. Odata cu imbatranirea dintelui, cap. funct. si permeabilitatea smaltului diminua dat. dezhidratarii
si keratinizarii progresive a matricei, proc. numit maturarea smaltului.
-Dentina (ivoriu): Este primul t. dur care ia nastere in decursul dezv. dintilor ca rezultat al activ.
odontoblastelor. Dentina delim. cav pulpara atat la niv. coroanei cat si la nivelul radacinii dintelui. La niv.
coroanei, dentina este acop. ext. de smalt iar la niv rad. este acoperita de cement. Compozitia sa chimica si
struct. este asemanatoare in mare parte cu cea a t. osos cu deosebirea ca dentina este acelulara si avasculara.
Compozitia chimica: contine mai multe saruri minerale decat osul si mai putine decat smaltul. (smalt 95-96% iar
osul 46%) Dentina contine intre 69-70% saruri minerale si sunt rep. in principal de fosfati si carbonati de Ca,
aprox 62% iar dif. de 5-7% de alti ioni precum ioni de Mg, Na, Fe, flor, acestea toate vor forma cristalele de
hidroxiapatita. Comp. organica a dentine este de aprox 30%. Dentina are o culoare alba sau alb-galbuie in rap.
cu gradul de calcificare. Grosimea ei este mai mare la dintii permanenti si cu pana la 50% mai redusa la dintii de
tranzitie. Structural, dentinei ii putem descrie urmatoare comp:
1. Canaliculi dentinari
2. Dentina intercanaliculara

1. CD sunt niste tubuli ce strabat dentina de la pulpa dentara catre smalt la niv coroanei si catre
cement la niv radacinii. Ei au directii diferite, sunt II cu axul mare al dintelui in dentina coronara superioara.
Catre fetele lat. ale dintelui tubulii devin oblici iar la niv. coletului devin II pe lungimea dintelui. Fiecare
canalicul dentinar are un traiect sinuos ce ia forma literei S. De-a lungul sau se gasesc mai multe curburi:
- Primare: in nr de 2.
- Secundare: numeroase, pana la 200 pe canalicul. Acestea nu pot fii obs. decat cu un obiectiv
foarte mare.
Grosimea canaliculilor este variabila, la periferia dentinei au un diam. de micron iar la deschiderea lor n cav.
pulpara ajung la un diam de 3-4 microni.
Nr. canaliculilor, aprox 15.000 pe mm 2 pe dentina periferica si 30-75.000 in dentina peripulpara. La jonct.
smalt-dentina dar is la cea dentina-cement canaliculele se termina orb. Pot prezenta mici colateraleprin care
stabilesc leg. cu canaliculi vecini. Aceste canalicule secundare sunt mai numeroase la niv. jonct. smalt-dentina,
dispozitie ce are rol imp. in formarea cariilor la acest nivel. In port. radiculara, tubulii dentinari au numai curburi
secundare.
Tubulii dentine radiculare se termina in stratul granular al lui TOMS din dentina. Fiecare tubul dentinar contine
de obicei prelungirea externa a odontoblastelor (cel. inalt diferentiate ale pulpei dentare), prelungire numita fibra
TOMS. Aceasta prelungire urmeaza traiectul canaliculului dentinar si se termina la capatul orb al acestuia. In
rare cazuri in canalicului dentinar se pot intalni pana la 3 fibre TOMS. Fibrele TOMS pot trimite ramuri scurte
in canaliculele sec. sau de legatura. Fiecare fibra TOMS contine un ax citoplasmatic inconjurat de o membr.,
membr. ce este defapt o prelungire a membr. odontoblastelor. Peretele canaliculului dentinar este acoperit de o
membr. subtire de predentina numita teaca NEWMAN.