Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4. Prisma de smalt
Prisma de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de hidroxiapatita
- fiecare prismă fiind alcătuită din patru ameloblaste,
- numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
- variaza în funcţie de volumul coroanei.
Pismele de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la suprafaţa dintelui.Diametrul lor :
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
Prismele de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică, care se numeşte teaca prismei care intervine în
mecanismele de elasticitate şi de difuziune ale smalţului, conferind astfel caracteristicile esenţiale ale sale, duritatea şi difuziunea
soluţiilor.
Între pereţii prismelor de smalţ nu există o ataşare intimă, astfel că apar spaţii in care se gaseste substanţa interprismatică.
Pe o secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane poliedrice orientate diferit de la o zonă la alta: la suprafaţa liberă
a dintelui ele sunt paralele cu axul lung al
dintelui, apoi se înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-cement ajung perpendiculare pe axul lung al dintelui
Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
Traiectul prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate. Aceste sinuozităţi interesează grupe de 5-7
prisme Secţionarea longitudinală a unui dinte să taie prismele după planuri diferite ceea ce determină apariţia unui fenomen
optic, descris sub numele de striile lui Hunter- Schreger. Aceste striuri apar sub forma unor benzi
clare şi benzi întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund prismelor care au fost secţionate pe o lungime mai
mare.Benzile întunecate numite diazonii corespund prismelor care au fost secţionate pe o lungime mai mică, efectul optic fiind
produs de paralelismul mai mic, respectiv mai mare dintre prismele de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
Din punct de vedere clinic importanţa acestor benzi rezidă în aceea că accesibilitatea acizilor este diferită în funcţie de orientarea
prismelor, astfel încât, studiile histochimice au arătat că parazonele sunt mai rezistente la atacul acid.
La nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui smalţ noduros, structură care măreşte rezistenţa
smalţului.
Pe traiectul lor prismele prezintă 2 feluri de strii:
1. Striile transversale
2. Striile paralele ale lui Retzius sau liniile de creştere.
6. Cuticulele smaltului
Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
- primare
- secundare
- terţiare
Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care acoperă coroana în timpul erupţiei dentare şi care
dispare prin periaj, abraziune şi solicitare masticatorie.
Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din epiteliul gingival perforat în timpul erupţiei şi epiteliul
adamantin redus din a căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei dentare.
Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma abraziunii, de aceea se mai numeşte şi cuticula de
abraziune. Ea apare după erupţia dentară spre deosebire de celelalte două şi se depune permanent, având o compoziţie complexă
reprezentată din:
- glicoproteine salivare,
- celule epiteliale descuamate,
- leucocite,
- resturi alimentare
32. Toxicitatea F
Intoxicatia cu fluor poate fi :
- acuta
- cronica
Intoxicatia acuta se produce prin ingestie masiva accidentala (32 - 64 mg F/kg corp la adult si 15 mg la copii) . Aportul letal este
de 2 500-5 000 mg (5-10 g fluorura de sodiu), iar moartea survine prin inhibarea enzimelor celulare care au cofactor un metal
bivalent si este precedata de semnele unei intoxicatii acute, manifestata prin greata, crampe abdominale, colaps circulator si
respirator.
Intoxicatiile cronice intereseaza o serie intreaga de organe si sisteme, dar in special dintii si oasele.
Ionii de fluor au afinitate pentru celulele formatoare ale structurilor dure dentare si osoase, la nivelul carora tulbura activitatea
enzimatica, avand ca rezultat aparitia unor modificari in tesuturile gata formate, in felul acesta, la nivelul dintilor intoxicatia cronica
poate aparea in conditiile unui aport crescut, numai in perioada de formare, dar concentratiile necesare sunt foarte apropiate de
dozele cariostatice. Astfel, chiar la un aport de 2 mg zilnic, semnele fluorozei dentare sunt reprezentate de niste pete mici
albicioase, raspandite pe suprafata smaltului, dar foarte discrete, fara sa intereseze mai mult de 10% din copiii supusi la un astfel de
tratament. Un aport mai mare de 3 mg creste frecventa modificarilor, iar la unul de 5 mg toti dintii sunt desfigurati de gravitatea si
intinderea tulburarilor .
48. DDR
În urma manoperelor de tăiere a dentinei, în timpul preparării cavităţilor, dar şi în timpul tratamentului endodontic, indiferent de
tipul de instrument utilizat pentru aceasta, rotativ sau de mână, rezultă o cantitate considerabilă de rumeguş dentinar, care acoperă
plaga dentinară sub forma unui strat superficial aderent ce poartă numele de detritus dentinar remanent (DDR) sau „smear layer”,
semnalat pentru prima dată de Boyde în anul 1963 şi introdus in literatura de specialitate
românească de prof. Iliescu în 1999, sub denumirea de detritus dentinar remanent.
DDR este alcătuit dintr-o peliculă organică amorfă, cu grosimea de 2 micrometri în compoziţia căreia intră cristale de
hidroxiapatită şi apare ca o consecinţă a degradării colagenului din structura ţesuturilor dure dentare. Acesta îşi pierde aspectul
fibrilar şi se transformă într-o masă amorfă de gelatină. În plus, DDR blochează şi canaliculele dentinare formând cepuri
intracanaliculare de DDR de lungime variabilă.
DDR este foarte aderent, nu poate fii îndepartat de spălarea cu apă sub presiune sau cu solvenţi organici, detergenţi, ser
fiziologic sau, într-o anumită măsură, chiar de peroxidul de hidrogen. El poate fi indepărtat prin demineralizare acidă terapeutică şi
prin chelatori (EDTA).
Grosimea DDR depinde de:
- tipul instrumentului de tăiere;
- mărimea şi forma cavităţii;
- folosirea apei pentru răcire în timpul manoperelor de tăiere a dentinei.
Utilizarea frezelor cu granulaţie mare şi lipsa răcirii cu apă în timpul lucrului determină formarea unui DDR de grosime maximă,
de până la 10-15 micrometri.