A elaborat:Bulat Ana-Maria

Grupa: S1906

Tema 15: Structura morfologică şi compoziţia chimică a adamantinei, dentinei şi

cementului.

1.Structura smalțului ,prismele adamantinei și substanța interprismatică

 Smalțul
•Cel mai dur țesut al organismului
•Dispus la periferia dintelui
•Translucid
•Nevital
•Dispus la nivel de coroană
•După formare nu se mai poate produce smalț

 Componentele smalțului
•96-98% componenta anorganică (cristale de HA)
•2-4% componenta organică (proteine și apă)

 Dezvoltarea smalțului
•Din ameloblastele stratului intern al organului smalțian.

 Ameloblastele
•secretă prizmele smalțiene, care reprezintă unitatea morfofuncțională a smalțului

 Componenta anorganică
•96-98%
•HA

 Componenta organică
•Ocupă 2-4% din ansamblul smalțului
•Distribuită printre cristalele de HA

 Aspectul structural al smalțului

Unitatea de structură a smalțului este prisma de smalț.

 Smalțul este alcătuit din:

- Prisme de smalț
- Teaca prismei ( învelește prisma și are o bogată componentă organică)
- Substanța interprismatică
  Prisma
•Dispozitiv de cristale de HA orientate cu axul longitudinal paralel cu axul
longitudinal al prismei.

Sub formă de coloane poliedre,ele sunt orientate de așa manieră încît să reziste
presiunii masticatorii.

•Regiunea interprismatică-zona din jurul prismei, cu rol de cimentare a prismelor.

 Orientarea prismelor
•Prismele-orientate în direcție ocluzală

•Regiunile interprismatice-orientate către regiunile cervicale ale coroanei.

2.Striile Retzius. Striile Hunter- Shreger

Benzile Hunter-Schreger
•Localizate în 1/3 internă a smalțului mijlociu sunt expresia unui fenomen optic

•Se alternează benzi luminoase și întunecate

•Direcția-perpendicular sau oblic pe liniile Retzius.

Liniile Retzius
•Zonele de creștere săptămânală a smalțului.

•Secțiune longitudinală-linii întunecate, paralele

•Secțiune transversală-inele concentric

Linia neonatală
•Linie Retzius extrem de accentuată ce indică limita de demarcație dintre smalțul
depus prenatal și cel postnatal.

3.Liniile lui Picherii în adamantină.

Perikimata (depresiuni)-extremitățile de la suprafața smalțului ale liniilor Retzius și
au aspectul reliefului frunzelor.

•Între perikimata sunt arii mai ridicate ce se numesc linii

Pickerill.

•Perikimata (depresiuni)

•şi liniile Pickerill (ridicături)

4.Substanța interprismatică
Substanța interprismatică înconjoară prismele de o formă rotundă sau poligonală, și le
delimitează.
În cazul structurii arcate ale prismelor părțile lor se află în contact direct una cu
cealaltă, iar substanța interprismatică ca atare practic lipsește – rolulei în regiunea
capetelor unor prisme joacă cozile altora.
În smalțul uman ea are pe secțiunea histologică o grosime foarte mică mai puțin de 1
mkm.
Ca structură este identică cu prismele smalțare, dar cristalele de hidroxiapatită sunt
orientate în ea aproape sb unghi drept față de cristale, care formează prisma.sub
acțiunea procesului carios solubrizarea smalțului derulează în următoarea succesiune:
inițil în regiunea tecilor prismelor samlțare, apoi în substanța interprismatică, și doar
după aceasta în prisma ca atare.
În stratul mijlociu cel mai extins, al smalțului este caracteristică prezența prismelor.
 În stratul cel mai intern (smslțul intern/inițial), deasupra joncțiunii amelo-dentinare
prismele lipsesc, deoarece în procesul dezvoltării smalțului inițial ameloblaștii încă nu au
prelungirile Tomes.
Stratul cel mai extern (smalțul extern) deasemenea nu conține prisme, deoarece în
momentul formării smalțului final ameloblaștii deja pierd prelungirile Tomes.

5.Lamelele, fusurile, smocurile

Deși este prezentă ″împachetarea″ strînsă a structurilor smalțare, smalțul nu este
omogen. În grosimea lui se formează ″locuri slabe″ cu mineralizare joasă, în care se
decelează o concentrație sporită de proteine, de genul enamilenei, cu o masă moleculară
considerabilă. Aceste formațiuni organice slab mineralizate apar în perioada de
dezvoltare a dintelui.
Din ele fac parte:
 Lamele ale smalțului sunt defecte lamelare, transfixiante transversale, care apar
în procesul de dezvoltare a dintelui în locurile de solicitare sporită și umplute cu
substanțe organice, se presupune că lamelele smalțului pot servi drept căi de
răspîndire a microorganismelor.
 Smocuri ale smalțului sunt niște formațiuni conice, care pornesc de la joncțiunea
amelo-dentinară, zona de implantare repzentînd o rădăcină bazală, și,
extinzîndu-se în grosimea smalțului sub forma unui mănunchi de lamemele
ramificate și sinuoase, pătrund în smalț pe o distanță relativ mică (1/5 – 1/3 din
grosimea lui), fiind întîlnite la intervale aproximativ 100 mkm.
 Fusuri ale smalțului sunt niște structuri fusiforme sau rotunde, dispuse
nemijlocit la joncțiunea amelo-dentinară, mai frecvent – în zona cuspizilor și a
coletului dentar.
6.Unitatea structurală de bază a prismelor.
Prismele smalțiene sunt formate din cristale de hidroxi apatite..Fiecare prismă conține
cristale.Cristalele din capul prismei sunt orientate după axul lung al prismei.

Cristalele prismelor
•Forme și dimensiuni variate
•Model elongat de panglică, ac, șipcă sau hexagon
•Secțiune longitudinală-ușor distanțate
•Secțiune transversală-model hexagonal neregulat, dens, fără zone de separare
 7.Structura cristalelor de hidroxiapatită
Cristalele de hidroxiapatită constau din mii de unități cu formula Ca 10(PO4)6(OH)2 .
acets ecristale au forma unor ace, și sunt considerabil mai mici decît cristalele similare ale
smalțului. De obicei, grosimea lor este egală cu 3-5 nm, iar lungimea lor 20 nm și mai
mult.
 Cristalele de HA
•cresc spre matricea organică nou formată în paralel cu formarea ei, rezultând
mineralizarea parțială (până la 30%).

 Cristalul de HA
•Forma cristalelor este de plăcuțe turtite/aplatizate.
•Elementul de bază în formare-colagen de tip I.

 Mecanismul de depunere a cristalelor de HA

•1. pe suprafața fibrilelor de colagen și în substanța interfibrilară
•2. în interiorul fibrilelor
•3. în spațiile care există în fibrile

8.Structura moleculară a adamantinei.

La formarea smalțului se disting patru straturi de celule
 Stratul adamantin intern este format din celule înalt hexagonale cu intensă
activitate metabolică-ameloblaste.Aceste celule declanșează diferențierea
celulelor stratului adamantin intern în ameloblaste care elaborează
intracelular matricea smalțului, ce se va calcifica după părăsirea celulei-
mamă.După epuizarea funcției ameloblastele degenerează într-o masă
omogenă care va forma cuticula primară a smalțului sau membrana Nasmyth.

 Stratul intermediar-constituit din celule scuamoase, este situat între stratul

adamantin intern și reticular stelat.Stratul intermediar joacă un rol important
in formarea smalțului.

 Stretul reticular stelat- situat între stratul intermediar si stratul adamantin

extern,este format dintr-o rețea fibroasă cu celule stelate ,care secretă un
lichid cu rol trofic și protector pentru mugurii dentari.

 Stratul adamantin extern-un singur rînd de celule plate care hrănesc

ameloblastele după ce acestea au fost separate de pulpa dentară prin straturile
de dentină depuse succesiv.
 9.Fracțiunea minerală a adamantinei
Smalțul constă din substanțe anorganice. Printre sărurile minerale în smalț cea mai
mare cantitate o deține fosfatul de calciu pînă la 90%, mai puțin carbonatul de calciu
circa 4 %, fluorura de calciu și fosfatul de magneziu.
În cantități mai mici, frecvent sub formă de microaditive în smalț sunt prezente
pînă la 20 de microelemente, principalele fiind fluorul, staniul, fierul, zincul, siliciul.
Sărurile minerale din grosimea smalțului sunt repartizate neuniform: la suprafață
concentrația lor este mai înaltă, în sensul joncțiunii amelo-dentinare ea treptat scade și
corespunzător în straturile mai profunde ale smalțului sporește conținutul de substanțe
organice.
Principala componentă a smalțului o reprezintă hidroxiapatita care constituie 75,4%
din apatie. Deasemenea se mai întîlnesc și carbonatapatita -12,06%, clorapatita -4,4%,
fluorapatita -0,66%, carbonatul de calciu -1,33%, carbonatul de magneziu -1,62%.

10.Fracțiunea organică a adamantinei

În afară de substanțe minerale, smalțul prezintă substanțe organice proteine și apă
doar 3-4%. 58% constituie proteinele, 42% lipidele, cu o cantitate neînsemnată de ioni
de lactat, glucide și citrați. În proteinele smalțului maturat se depistează o cantitate mică
de azot și un conținut înalt de hidrați de carbon legați proteic, ceea ce permite a
considera aceste proteine drept glicoproteide. Proteinele adamantinei au proprietatea de
a forma complexe cu lipide, deasemenea sunt decelate proteine care leagă calciul și care
formează un complex insolubil cu ionii de calciu.
Smalțul este un țesut acelular și fiind lezat, nu este capabil de regenerare, dar el
permanent derulează schimburi de substanțe, care pătrund în smalț atît din partea
țesuturilor dentare subiacente precum și din salivă. Concomitent cu pătrunderea ionilor
(remineralizare) are loc și îndepărtarea lor din smalț (demineralizare).
Adamantina se prezintă ca o membrană biologică semipermiabilă, amplasată între
două medii: extern – lichidul bucal, și intern – lichidul tisular din pulpă.smalțul este
permiabil în ambele sensuri.gradul de permiabilitate a smalțului scade conform
urmîtorului șir:
Smalțul dintelui neerupt
↓
Smalțul dintelui temporar
↓
Smalțul dintelui unui individ tînăr
↓
Smalțul dintelui permanent al unui vîrstnic.
 11.Funcțiile adamantinei
Adamantina este cel mai dur ,,țesut” al organismului,deaceea funcția lui de bază
este de protectie a dentinei care prezintă o duritate mai mica și care protejează
pulpa dentară.Eeste un bun izolator față de excitațiile chimice,fizice,electrice.
Adamantina are o grosime neuniformă, startul cel mai gros aflandu-se la nivelul
cucpizilor (2-3mm),iar cel mai redus la nivelul coletului anatomic,deaici rezultă ca
adamantina oferă posibilitate dinților de a fărmița alimente de diferite durități.
Deasemenea culoarea adamantina care variază de la alb la alb-cenușiu are rol
estetic.

12.Mecanismele și căile de permiabilitate a adamantinei.

Smalțul tânăr permite trecerea apei și a unor molecule mici, printre cristalele de HA.
Smalțul este permeabil pentru:
•Coloranți organici
•fluoruri

13.Maturizarea adamantinei
 Stadiul de maturare
•Corespunde etapei de mineralizare a smalțului
•Dispare prelungirea Tomes
•Ameloblaste cu terminație încrețită și terminație netedă.
•Ameloblastele cu terminație încrețită:întroduc materialul anorganic
•Ameloblastele cu terminație netedă:preiau materialul organic și apa din smalț

 Procesul de maturare implică:

•Fiecare prismă în parte
•Smalțul în întregime

 Maturarea
•Are loc în regiunile cuspidiene/incizale și apoi spre zona cervicală.

14.Vitalitatea adamantinei.
Adamantina nu conține celule, ceea cel îl face ca din punct de vedere histologic să nu
fie considerat un țesut propriu-zis.Adamantina constituie un țesut dur ceea ce înseaman
că el nu este vascularizat și enervat.

15.Structura morfologică a dentinei

Dentina este un țesut conjunctiv dur, mineralizat, care formează masa principală a dintelui
(85%), și determină forma lui. În partea coronară ea este acoperită de smalț, iar în cea
radiculară de cement. Ea se dezvoltă mai devreme decît smalțul și cementul. Împreună cu
predentina, dentina formează pereții camerei pulpare. Componentele morfologice ale
dentinei sunt substanța fundamentală și tubuli dentari, are străbat grosimea dentinei, și
numărul cărora variază de la 30000 la 75000 pe mm de dentină. Substanța fundamentală a
dentinei se deosebește prin gradul de mineralizare și conține niște fibrile colagene
mineralizate și o substanță liantă amorfă, constituită din mucoproteine.

16.Dentina mantară și parapulpară

Inițial se formează dentina manta,prima dentină formată la nivel de coroană, o

acoperă pe cea parapulpară cu un strat de grosime aproximativ 150mkm. Ea se
formează prima, și se caracterizează prin predominarea de fibre colagene, orientate
radial, și paralele cu tubulii dentinari,apoi se formează dentina parapulpară care
constituie miezul dintelui, dispus în jurul pulpei dentare
 Dentina manta
•Zona situată sub membrana bazală a epiteliului intern din organul smalțului
•Bogată în substanță fundamentlă
•Situată sub joncțiunea amelodentinară
•Nu apare în regiunea radiculară

 Matricea organică a dentinei manta include (predentina) :

•Substanța fundamentală a papilei dentare
•Colagenul elaborat de odontoblaste

 Mineralizarea dentinei manta

•Are loc mai lent
Grad de mineralizare redus (doar 4%)
Între corpul odontoblastelor și dentină va fi întotdeauna predentina.

 Dentina parapulpară
•Formează miezul dintelui
•Delimitează camera pulpară
•Grad crescut de mineralizare
•Matricea organică va fi formată din:
Substanța fundamentală
Fibrile de colagen

17.Compoziția chimică a dentinei

 Proprietăți chimice:
 •70% componentă anorganică
•20% componentă organică
•10% apă
 Componenta anorganică
Principalele elemente anorganice sunt:
Cristalul de HA
Calciul
Fosforul
În cantități mai mici:
Magneziu, carbonat, sodiu, clor, potasiu
 Componenta organică
•Componenta organică reprezintă miezul dentinei.
•Colagenul dentinar 91-92% de colagen
•Colagen de tip I-predomină. Realizează cadrul organizatoric al matricei organice
dentinare, conferind forță și elasticitate. Cristalul de HA este elementul de bază în
formare-colagen de tip I.
•Colagen de tip V-cantități foarte mici.
 Compuși organici noncolagenici
•Fosfoproteine
•Proteoglicani
•Gla-proteine
•Glicoproteine acide
•Factori de creștere
•Lipide

18.Tubulii dentari
Tubulul dentinar
reprezintă unitatea morfofuncțională a dentinei.
Originea tubulilor dentinari
Formarea tubulilor dentinari este strict legată de existența prelungirilor odontoblastice,
numite în trecut fibre Tomes.
Prelungirile odontoblastice traversează suprafața dentinei, într-un canal îngust-tubulul
dentinar și vor fi înglobate astfel în matricea mineralizată.

•Tubulii dentinari, prezenți în toată suprafața dentinară realizează structura dentinei.

 Orientarea tubulilor dentinari

Mai aproape de smalș ei prezintă ramificații ″în V″, iar în regiunea apexului radicular
astfel de ramificații sunt absente. Pe lîngă aceasta tubulii dentinari din regiunea coroanei
sunt dublu curbați ″în S″, iar în regiunea rădăcinii sunt aproape drepți.
 Tubulii dentinali
pot avea ramificaţii şi creează un sistem canalicular.
  Ramificaţiile pot fi:
•1. majore
•2. fine
•3. microtubulii (sub un unghi drept)

Ramificațiile majore(500-1000 mkm in diametru)

•localizate la extremitatea terminală a tubulilor dentinari.
Ramificații fine-(300-700 mkm)
•sub un unghi de 45 grade
•multe la nivel de rădăcină
•ramificații laterale apărute pe traiectul tubulilor dentinari, la intervale regulate.
Microtubulii
•ramificații laterale,
•mai scurte,
•orientate în unghi drept.

 Tubulul dentinar conține:

•1. prelungirile odontoblastelor
•2. fibre nervoase
•3. colagen tip I și V
•4. fluid dentar
•5. componenta organică (proteoglicani, fibronectina)

Suprafața internă a tubulilor dentinari este acoperită de un film organic,

hipomineralizat fin din glicozaminoglicane (teaca Neumann).
19.Dentina primară, secundară, terțiară
 Tipurile de dentină in functie de modelul de dezvoltare:

•1. dentina primară

•2. dentina secundară(este considerată
fiziologică, apare numai ca răspuns la stimuli
funcţionali)
•3. dentina terţială (in zone care au fost
afectate direct)

 Dentina primară
•Formată înainte și în timpul erupției active
•Prin depunerea ei se conturează camera pulpară

 Dentina secundară:
apare după dezvoltarea rădăcinii
Matricea organică conține mai puțini glicozaminoglicani
Are un grad de mineralizare mai scăzut

 Dentina terțiară:
•Se formează în teritorii lezate
•Rata de depunere este direct proporțională cu gradul lezării și poate ajunge la 3,5
mkm pe zi.
•Matricea organică conține colagen tip I și III.
•Produsă în urma stimulilor externi:eroziuni, carii, proceduri restaurative.

Reactivă/reacțională-cînd este sintetizată de odontoblastele

pulpei dentare încă intacte și viabile.

Reparativă-cînd este sintetizată de celule nou diferențiate din

pulpa dentară.

Pulpa dentina reparativă

În dentină pot fi observate:

•1. liniile de creştere zilnică (depunerea zilnică cu o periodicitate de 4 mcm)

•2. liniile von Ebner(depunerea la 5 zile cu o periodicitate de 20 mcm)

•3. liniile de contur Owen(indică perioade alternative de

mineralizare/maturare)

•4. linia neonatală(separă dentina prenatală de cea postnatală)

20.Structura morfologică a cementului
Cimentul dentar este un țesut dur dentar, care învelește dentina rădăcinii dentare.
Originea sa este mezenchimală.
Are o culoare gălbuie, mai închisă decît la smalț, dar ceva mai deschisă decît la
dentină; suprafața are un aspect mat, și nu prezintă luciu ca smalțul.
Limita dintre dentină și cement se numește joncțiune cementodentară.
Cementul și smalțul se întîlnesc la nivel cervical formînd o limită de demarcație
distinctă- joncțiunea amelocementară.
Din punct de vedere morfologic deosebim 2
tipuri de cement:
 Cementul acelular, fibrilar sau primar
 Cementul celular secundar
După localizare:
 Cement radicular
 Cement coronar

21.Compoziția chimică a cementului.

Cementul are o structură și o compoziție chimică asemănătoare cu cea a osului
macrofibrilar, dar nu conține canale Havers și este complet avascular și neinervat.
Este cel mai puțin mineralizat. Conține 65% de substanțe anorganice, 23% de
substanțe organice și 12% - apă.
Din componentele anorganice predomină fosfatul tricalcic (50-66%), organizat în
cristale de apatit, sau fosfați de calciu amorfi, iar din cele organice peste 90% de
colagene.
Cementul constă din substanța fundamentală, care conține fibre colagene și conjuctive.
Aceste fibre au o direcție variată: unele merg paralel suprafeței cementului, iar altele
traversează grosimea cementului în sens radial, și se unesc prin intermediul fibrelor
radiale Tomes, iar din partea opusă se intercalează cu fibrele Sharpey din ligamentul
periodontal. Fibrele Sharpey au primit denumirea de fibre penetrante ale cementului.
22.Noțiune de cement celular și acelular
Termenul de acelular este utilizat convențional, deoarece în formarea oricărui tip de
cement inițial și în mod special participă cementoblastele, iar denumirea de acelular se
datorează faptului că celulele menționate, după depunerea matricei , nu rămîn
sechestrate la acest nivel.
Caracteristica principală a cementului acelular este conferirea suportului de atașament
al dintelui, pe cînd cementul celular intervine adaptiv în caz de mișcare sau uzură a
dintelui.
Cementul acelular se formează primul în procesul de dezvoltare.el acoperă cea mai
mare parte din rădăcină și coletul dintelui. Are o structură lamelară, lamelele fiind
orientate paralel suprafeței radiculare, și striații transversale. El nu conține celule, ci
doar multiple fibre de colagen uniform mineralizate.
Cementul celular acoperă treimea apicală a rădăcinii și regiunea bifurcației rădăcinilor
dinților multiradiculari.

o Surse:

o Aparatul dento-maxilar date de morfologie funcțională clinica-D.Bratu

o Anatomia Omului –Mircea Iefrim,Vasile Andrieș,Dorin Bratu.

o Prelegere histologie