Tema: Amelogeneza.

Structura smalţului

Catedra histologie, citologie și

embriologie
Etapa de proliferare, stadiul de
capișon
 Smalțul
• Cel mai dur țesut al organismului
• Dispus la periferia dintelui la nivel de coroană
• Nu conține celule, receptori și fibre nervoase,
vase sanguine
• Nu regenerează
 Smalțul dintelui
• Protejează dentina și pulpa de iritanți
mecanici, chimici, termici veniți din exterior
• Asigură forma și conturul coroanei
 Gradul de mineralizare

• 96-98% componenta anorganică (cristale

de HA)
• 2-4% componenta organică (proteine și
apă)
Procesul de formare a smaltului
(inducție reciprocă)
Apariția epiteliului intern al organului smalțului
↓
Diferențierea odontoblastelor
↓
Depunerea primului strat de dentină
↓
Diferențierea celulelor din epiteliul intern în
enameloblaste
↓
Începutul secreției smalțului
Inducție reciprocă
 Dezvoltarea smalțului
• Din ameloblastele stratului intern al
organului smalțian.
 Ameloblastele
• secretă prizmele smalțiene, care reprezintă
unitatea morfofuncțională a smalțului
Formarea smalțului
5 stadii succesive pe care ameloblastul
le parcurge în amelogeneză:
• 1. morfogenetic
• 2. de diferenţiere
• 3. secretor
• 4. de maturare
• 5. protector
 Stadiul morfogenetic
• Momentul în care celulele epiteliului intern
încep să se transforme în ameloblaste.
 Membrana bazală
• care separă ameloblastele de odontoblaste
se dezintegrează după formarea predentinei
 Stadiul de diferențiere
(momentul de debut al amelogenezei)
Ameloblastul devine prismatic
Nucleul se deplasează spre
stratul intermediar
Pol apical secretor
RER, complex Golgi, mitocondrii
Contacte directe cu celulele
stratului intermediar
 Ameloblastele
sunt unite
de celulele stratului
intermediar prin
desmozomi
Celulele din stratul intermediar
• sintetizează fosfatază alcalină (intervine în
mineralizare)
• transmit ameloblastelor substanțele preluate
din circulație (inițial prin stratul extern și
reticular)
și asigură nutriția ameloblastelor
 Stadiul secretor
• Ameloblastul în întreaga perioada de
depunere a matricei organice

• La pol apical – prelungirea

Tomes
 Stadiul secretor
• Inițierea sintezei matricei organice
• Înlocuirea treptată a matricei organice cu cea
minerală și inițierea creșterii cristalelor
• Plasarea ordonată a cristalelor
• Formarea unei structuri prismatice a cristalelor din
smalț
 Enameloblastele
• după depunerea primului strat al smalțului
inițial (non-prismatic) se îndepărtează de
suprafața dentinei și formează prelungirile
Tomes, care este un semn al finalizării
complete a diferențierii lor.
Amelogeneza: ameloblaste cu polaritate schimbata si prelungiri Tomes
orientate spre dentina deja depusa
 Prelungirea Tomes
• Are 2 zone:
• Zona proximală: este în contact cu
ameloblastele vecine
• Zona distală: este înconjurată de matricea
smalțului
În citoplasma prelungirii Tomes multe
granule secretorii, vezicule, organite nu
sunt.
 Smalțul rezultat ulterior umple spațiile
dintre prelungirile Tomes
 În viitor, el se va transforma în smalt interprismatic.
 Ca urmare, apare o structură în formă de fagure de miere,
ale căror pereți sunt formați de viitorul smalț
interprismatic iar în interiorul fiecărei căsuțe este o
prelungire Tomes.
Smalțul prismatic și interprismatic
 Stadiul de maturare
• Corespunde etapei de mineralizare a smalțului
• Dispare prelungirea Tomes
• Ameloblaste:
cu terminație încrețită și
terminație netedă.
Stadiul de maturare
 Stadiul de maturare
• Ameloblastele cu terminație încrețită:
întroduc materialul anorganic
• Ameloblastele cu terminație netedă:
preiau materialul organic și apa din smalț
 Stadiul protector
• Perioada finală de formare a smalțului
• Polul apical aplatizat
• 25% din ameloblaste mor,
• Celelalte secretă un material asemănător cu
membrana bazală și hemidesmozomi, ce le
atașează de smalț (stabilirea joncțiunii
dento-gingivale).
Amelogeneza. Ameloblaste in
stadiul protector
 Procesul de formare a
smalțului are loc în două etape:

• Formarea matricei organice

• Mineralizarea matricei
 Formarea matricei organice
• Corespunde stadiului de diferențiere și
stadiului secretor al ameloblastului
• În citoplasma ameloblastului proteinele se
sintetizează în RER, apoi în complex Golgi,
se formează vezicule secretorii, care sunt
eliminate prin prelungirea Tomes spre
stratul de dentină.
 Depunerea de matrice
• are loc succesiv pe o arie de 4 mkm,
• în jurul și la capătul prelungirii Tomes,
• după care ameloblastele migrează, deplasându-și corpul
spre exterior.
După acest model se depune un alt strat de 4 mkm
 Depunerea și migrarea
• se repetă ritmic până la formarea întregului
smalț
• Astfel apar striile de creștere transversale
 Două locuri de secreție a
proteinelor smalțiene:
• Locul (situsul) proximal
• Locul (situsul) distal
 La etapele inițiale și finale ale
amelogenezei

• Prelungirea Tomes are doar zona

proximală, responsabilă de depunerea
smalțului interprismatic
 Smalțul
• inițial (prelungirea Tomes nu este încă
formată) și
• final (prelungirea Tomes regresează) are o
structură aprismatică
 Zona distală
• Este responsabilă de formarea prismelor
smalțiene
Mineralizarea smalțului are loc în
două stadii:
• Mineralizarea parțială imediată
(mineralizarea matricei organice într-un
procent de 25-30%)
• Maturarea (mineralizarea completă a
matricei organice, până la 95%)
Mineralizarea parțială imediată
• Cristalele minerale se formează în
interiorul proteinelor smalțului, imediat
după secreția lor.
• E posibil că HA din dentină pot servi pentru
HA din smalț.
• Sau tuftelina drept punct de formare a HA.
• Primele cristale se interdigitează cu cele din
dentină.
 Cristalele de HA
• cresc spre matricea organică nou formată în
paralel cu formarea ei, rezultând
mineralizarea parțială (până la 30%).
 Maturarea
• Concomitent:
• cu procesul de depunere a matricei organice
• cu procesul de mineralizare parțială
imediată
 Procesul de maturare implică:
• Fiecare prismă în parte
• Smalțul în întregime
 Pentru prisme:
• De la capătul dinspre dentină spre suprafața
smalțului
Amelogeneza precoce și tardivă
 Maturarea
• Are loc în regiunile cuspidiene/incizale și
apoi spre zona cervicală.
 Patru stadii în procesul de
mineralizare a smalțului
• Stadiul I
• Mineralizarea primară se suprapune peste etapa de
mineralizare parțială imediată (mineralizare de 30%).
• Se descrie un strat de 8 mkm intern (imediat după depunere
o mineralizare foarte înaltă)
 Stadiul II
• Creșterea secundară a mineralizării peste
30%
• Are loc de la suprafața
• smalțului spre profunzime,
• dar până la stratul de 8
• mkm, citat anterior, deja
• complet mineralizat
 Stadiul III
• Mineralizarea terțială de la stratul de 8 mkm
intern spre suprafața smalțului
• Apare un strat de suprafață de 15 mkm,
unde mineralizarea este mai lentă
 Stadiul IV
• Mineralizarea cuaternală implică
mineralizarea rapidă și înaltă a smalțului de
suprafață de 15 mcm, care devine astfel
zona cea mai mineralizată a smalțului.
 Gradul de mineralizare
• Gradul cel mai înalt de mineralizare este la
suprafața smalțului și în stratul cel mai
intern.
• În restul smalțului gradul de mineralizare
scade de la exterior spre interior.
 Proprietățile fizice ale smalțului:

• Duritatea
• Elasticitatea
• Densitatea
• Solubilitatea
• Permeabilitatea
• Grosimea
• Culoarea
 Duritatea
• Comparată cu a oțelului mediu
• Este mai mare la suprafață decât în
profunzime.
 Elasticitatea
• Lipsit de elasticitate
• Elasticitate dintelui conferă dentina
subiacentă ce realizează un anumit suport,
acționând ca o saltea.
 Densitatea
(calitatea smalțului de a fi compact)

• Este mai mică înainte de erupție

• Este mai mică la dinții deciduali
• Este mai mică la premolari și incisivii
inferiori, față de cei superiori
• Crește din profunzime spre suprafață
 Solubilitatea
(proprietatea de a fi dizolvat)

• Reducerea solubilității suprafeței smalțului

este realizată de fluoruri și diferiți ioni
• Creșterea solubilității este realizată de
carbonați.
 Solubilitatea
• Suprafața smalțului este mai puțin solubilă,
iar în regiunile profunde mai solubile.
• Ariile slab mineralizate sunt mai rezistente
la acizi.
 Permeabilitatea
(membrană semipermeabilă)
• Smalțul tânăr permite trecerea apei și a unor
molecule mici, printre cristalele de HA.
• Smalțul este permeabil pentru:
• Coloranți organici
• fluoruri
 Smalțul
• Posedă o permeabilitate selectivă pentru
componenți minerali. Transportul substanțelor are
loc concomitent în două direcții
• Permanent are loc procesele de demineralizare și
remineralizare (capacitatea cristalelor de
hidrooxiapatită la schimbul de ioni și capacitatea
proteinelor smalțiene la legături chimice cu
hidrooxiapatita).
 Demineralizarea și
remineralizarea smalțului
 Demineralizarea și
remineralizarea smalțului
 Smalțul

• grație structurii și compoziției chimice

posedă o rezistență înaltă, dar
permeabilitatea lui sporește la acțiunea
acizilor organici, temperaturilor înalte, la
acumulare de carbihidrați, ca rezultat al
acțivității florei din cavitatea bucală...
 Grosimea
• Este variabilă de la 2,5 mm la nivelul
vârfurilor molarilor și premolarilor
• Se reduce la nivel de colet
 Culoarea
• Alb-galbenă (la smalțul subțire și
transparent)
• alb/gri-albastru (la smalțul gros și opac)
 Proprietăți chimice:
• Componenta anorganică
• Componenta organică
 Componenta anorganică
• 96-98%
• HA
 Componenta organică
• Ocupă 2-4% din ansamblul smalțului
• Distribuită printre cristalele de HA
 Matricea organică este formată:

• Proteinele smalțului (fără colagen)

• Lipide
• Citrați, lactați, carbohidrați
• Apă
Proteinele smalțului:
 Amelogeninele
Proteine hidrofobe cu 3 aminoacizi esențiali:
prolină
histidină smalț în dezvoltare
acid glutamic
glicină
acid aspartic smalț matur
serină
 Amelogeninele
• joacă un rol de frunte în formarea smalțului,
• creează condiții pentru cristalizarea
sărurilor de calciu,
• formează smalțul,
• stabilește forma cristalelor și direcția
creșterii lor.
 Amelogeninele
• Practic lipsesc în dintele format, prin
urmare, restabilirea smalțului distrus în
dezvoltarea cariilor este imposibilă făra ele.
 În prezența amelogeninelor
• predecesorii cristalelor de HA nu formează
aglomerări haotice, dar structuri ordonate și
lineare
 Pe vârful fiecărei prisme în
creștere
sunt localizate câteva molecule de
amelogenine care și asigură creșterea
viitoarelor cristale.
Se formează masive paralele ca firele de ață în
material.
Molecula de hidrooxiapatită
 Enamelinele
•localizate în interiorul miezului prismelor pe
suprafața cristalelor de HA
•rol în stabilirea legăturii cu matricea
anorganică
 Pentru
• smalțul imatur (smalțul fătului) raportul
amelogenine/enameline – 9:1,
• în smalțul matur acest raport scade și constituie
1:1.
Deci, amelogeninele joacă un rol important în
perioada formării matricei proteice ​și a
mineralizării acesteia, dar în timpul
maturizării smalțului sunt distruse de 10 ori
mai repede decât enamelinele.
 Tuftelinele

- sunt secretate de la începutul amelogenezei

- într-un interval scurt de timp

Asigură formarea centrelor de cristalizare în

etapele precoce de mineralizare a smalțului
 Amelinele
• localizarea-între prismele smalțului
• 2 clase: ameloblastine
proteine tecale
 Ameloblastina
• Se localizează în smalțul imatur lângă
situsurile de secreție
• În smalțul matur în regiunea interprismatică
 Proteina tecală
• În ameloblastele în stadiul de diferențiere,
secretor
 Rolul proteinelor smalțului
• determinarea naturii și direcției de
creștere a cristalelor de HA specifice
smalțului
 Apa
• Până la 11 % din volumul total
• Distribuție neuniformă
• Asociere laxă cu cristalitele „pătură”
superficială în exteriorul cristalelor de HA
Nivelele de organizare structurală
a smalțului
• I. Molecula de hidrooxiapatită
• II. Cristalul de hidrooxiapatită (aproximativ
2500 de molecule)
• III. Prisma smalțiană (de la câteva mii la 1
mln de cristale)
• IV. Fascicule de prisme
 Cristalele de HA
• Se dispun paralel cursului prismelor
aderând strâns unul la altul.
• Dimensiunile cristalelor variază de la 0,1-
0,4 nm în smalțul tânăr și de la 5-10 nm în
smalțul matur
 Prisma smalțiană
• este unitatea structurală a smalțului, care
trece prin întreaga grosime a smalțului și
este formată din cristale de HA de diferite
forme.
• Acestea pot fi cristale mici și dens ambalate
în formă de hexagon, ac, bastonaș, romb.
Prizme smalţiene în secţiune
transversală şi longitudinală
 Prisma
• Dispozitiv de cristale de HA orientate cu
axul longitudinal paralel cu axul
longitudinal al prismei.
• Regiunea interprismatică-zona din jurul
prismei, cu rol de cimentare a prismelor.
 Prismele smalțiene
(se întind de la joncțiunea amelodentinară spre suprafața smalțul)

• 4 µm lățime
• 8 µm înălțime
• 2000 µm lungime
Traiectul prizmelor smalţiene în:

• a. dintele de lapte
• b. dintele permanent
 Cristalele prismelor
• Forme și dimensiuni variate
• Model elongat de panglică, ac sau hexagon
• Secțiune longitudinală-ușor distanțate
• Secțiune transversală-model hexagonal
neregulat, dens, fără zone de separare
Prizma smalțiană
• a). Prizma smalţiană în
secţiune transversală
• b). Prizma smalţiană în
secţiune longitudinală

• 1. prizme smalţiene
• 2. substanţa
interprizmatică
 Particularități structurale
• Din punct de vedere topografic:
1. smalț de suprafață (superficial, extern)
2. smalțul mijlociu
3. smalț intern
 Smalțul de suprafață
• La suprafața smalțului prismele pot fi
neregulate sau pot lipsi complet.
• Dinți neerupți-strat de smalț extern gros,
lipsit de structură prismatică. Structură
specifică- membrana Nasmyth.
• Dinți erupți- datorită eroziunii smalțul
superficial dispare în timp, uneori persistă.
 Membrana Nasmyth
• Apare după formarea completă a coroanei,
chiar înainte de erupție ca o membrană
eozinofilă, delimitând suprafața smalțului.
 Dinții erupți
Trăsăturile specifice ale suprafeței smalțului:
•alternanța dintre perikimata și liniile de
suprapunere Pickerill
•lamelele
•fisurile
 Perikimata și liniile de
suprapunere Pickerill
• Perikimata (depresiuni)-extremitățile de la
suprafața smalțului ale liniilor Retzius și au
aspectul reliefului frunzelor.
• Între perikimata sunt arii mai ridicate ce se
numesc linii Pickerill.
• Perikimata
(depresiuni)

• şi liniile Pickerill
• (ridicături)
 Lamelele smalțului
• Structuri subțiri
• Se extind de la suprafața smalțului spre
joncțiunea amelodentinară.
• Apar datorită unor defecte de mineralizare
 Fisurile smalțului
• Structuri înguste, comparate cu crăpături
• Se observă pe toate secțiunile smalțului
• Reprezintă manifestări externe ale lamelelor
• Sunt orientate perpendicular pe joncțiunea
amelodentinară
• Se întind de la suprafața smalțului spre
profunzime.
 Cuticula smalțului
• Suprafața smalțului dinților erupți este
acoperită cu o membrană de 0,1-5 mcm
• Rezistență la acizi
• În timpul masticației foarte repede se șterge
• Ea este înlocuită cu pelicula câștigată,
dispusă la suprafața smalțului
 Pelicula câștigată
• Peliculă organică ce acoperă smalțul pe
întreaga sa suprafață.
• Poate fi înlăturată doar cu ajutorul agenților
abrazivi puternici
• Se formează ca urmare a precipitării
proteinelor și glicoproteinelor din salivă cu o
grosime de 1-4 mcm
• După curățirea mecanică a smalțului ea se
restabilește integral timp de câteva ore
 Pelicula câstigată
• Dă smalțului o permeabilitate selectivă
• Protejează integritatea smalțului de acțiunea
diferitor agenți solubili
 Placa bacteriană
• Peste 2 ore în pelicula câștigată se observă
microorganisme
• Peste 1-2 zile după colonizarea cu
microorganisme pelicula devine placă
bacteriană
• Rol important în apariția cariilor și
proceselor inflamatorii în periodont
 Smalț intern
• Arie de smalț aprismatic deasupra joncțiunii
amelodentinare.
 Joncțiune amelodentinară
• Limita dintre dentină și smalț
• Aspect ondulat, comparat cu solzi de pește
 În relație cu joncțiunea amelodentinară
și smalțul intern sunt 2 elemente structurale:
-fusurile
-tufele
 Fusurile smalțului
• au originea în dentină
• apar în urma pătrunderii unor prelungiri ale
odontoblastelor printre ameloblaste
• aspect de fus
 Tufele smalțului
• Se formează în zone în care mineralizarea
nu este completă.
 Smalțul mijlociu
• Aria cea mai extinsă a smalțului
• Prezența prismelor
 Smalțul mijlociu
Are structuri morfologice specifice care apar în:
Orientarea prismelor :
benzile Hunter-Schreger,
smalțul noduros
Modelul de creștere a smalțului:
striațiile transversale
liniile Retzius
linia neonatală
 Benzile Hunter-Schreger
• Localizate în 1/3 internă a smalțului
mijlociu sunt expresia unui fenomen optic
• Se alternează benzi luminoase și întunecate
• Direcția- perpendicular sau oblic pe liniile
Retzius.
 Smalțul noduros
• Apare la nivelul cuspizilor unde grupe
diferite de prisme au direcție răsucită una în
jurul celeilalte
 Striații transversale
• Au orientare perpendiculară pe lungimea
prismelor smalțului
• Aspectul unei scări (striațiile reprezintă
treptele)
 Liniile Retzius
• Zonele de creștere săptămânală a
smalțului.
• Secțiune longitudinală-linii întunecate,
paralele
• Secțiune transversală-inele concentrice
 Linia neonatală
• Linie Retzius extrem de accentuată ce
indică limita de demarcație dintre smalțul
depus prenatal și cel postnatal.
Linia neonatală