Tema: Sistemul dijestiv. Aparatul dentomaxilar.

Dezvoltarea dinţilor temporari

şi permanenţi.
Rolul dintilor:
1.prelucrarea mecanica a alimentelor
2.In articulatia vorbirii
3.Estetic
Dintii temporary au rolu in:
1.Stimularea dezvoltarii si cresterii dintilor permanenti
2.In dezvoltarea facial

Dezvoltarea dintelui
Dintele uman are originea embrionara dubla:ectodermica si
mezodermica.Fiecare organ dentar parcurge 3 perioade distincte:a)cresterea
proliferative,b)calcifierea,c)eruptia.
Dezvoltarea dintilor si eruptia acestura se intinde pe o perioada cuprinsa intre a
6a saptamina de viata intrauterine si 18/24 ani.
a.1)Perioada de crestere proliferative este formata din 4 etape:
1. iniţierea – stadiul de mugure 2. proliferarea – stadiul de capişon
3. histo şi morfodiferenţierea – stadiul de clopot
4. apoziţia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.
A) Iniţierea stadiul de mugure,incepe in a 6a saptamina de viata intraut. pe
locul viitoarelor arcade dentare apar 2 benzi numite lamine epiteliale
primare.Fiecare banda se divide intr-o:1.lamina vestibulara si 2.lamina dentara
1.Lamina vestibulară formează vestibulul oral, localizat între obraz, viitoarele
buze şi viitoarea arcadă dentară.
2. Lamina dentară prezintă zone în regiunea viitoarelor procese alveolare ,ce
poartă denumirea de mugure dentar. Fiecare mugur dentar este separat de
celulele ectomezenchimale subiacente printr-o membrană bazală.
Muguri dentari:
In aceasta perioada se stabileste numarul dintilor.Astfel corespunzător poziţiei
viitorilor dinţi de lapte se formează 20 muguri dentari. În perioadele ulterioare
vor apărea şi cei 32 de muguri dentari pentru dinţii permanenţi.
Mugurii dentari au origine - banda epitelială primară (pentru ambele
dentitii)
Mugurii dentari ai incisivilor, caninilor şi premolarilor permanenţi se formează
în urma proliferării laminei dentare, într-un loc comun cu mugurii dentari
deciduali.
Deoarece molarii permanenţi nu au corespondenţi deciduali de aceea lamina
dentară se continuă posterior, sub epiteliul de tapetare a mucoasei orale,
adâncindu-se în ectomezenchimul subiacent.
!!!!!!!!
Celule epiteliale- mugure dentar şi reprezintă viitorul organ al smalţului;
Celule ectomezenchimale- vor forma viitoarea papilă dentară
Celule ectomezenchimale – vor forma viitorul sac dentar.
B) Proliferare stadiul de capişon- mugurele epitelial îşi schimbă forma: din
rotundă sau ovală capătă o orientare de proliferare în jos şi lateral.
Structura epitelială cu aspect de “capişon” reprezintă organul smalţului.Acesta
se divide in:
• Epiteliul extern format dintr-un strat de celule mici, cubice;
• Epiteliul intern constituit dintr-un strat de celule înalte cu nuclee ovale
• Epiteliul reticular este format din celule de o formă stelată
Nodul smalţului este o arie de proliferare celulară localizată cu baza în epiteliul
intern al organului smalţului.
De la nod pleacă uneori un cordon celular orientat către epiteliul extern al
organului smalţului care dă senzaţia că divide organul smalţului în 2
compartimente. Se presupune că nodul şi cordonul ar interveni în stabilirea
poziţiei iniţiale a primului cuspid al coroanei.
Nişa smalţului este o structură artefact care apare pe anumite secţiuni
histologice.
Ansa cervicală (Epiteliu intermediar)reprezintă locul în care epiteliul intern al
organului smalţului se uneşte cu epiteliul extern.
Papila dentară este formată din ectomezenchim condensat localizat în
concavitatea organului smalţului.
Sacul dentar este format din Ectomezenchimul care înconjoară organul
smalţului şi papila dentară condensinduse periferic .Este bogat vascularizat şi
inervat. Din sacul dentar în stadiul de “capişon avansat”, capilarele vor migra în
interiorul papilei.Aceste momente induc trecerea la stadiul de “clopot”.

• Din organul smalţului se va forma smalţul dintelui;

• Din papila dentară se va forma dentina şi pulpa dentară;

• Din sacul dentar se va forma cimentul şi periodontul.

Nodul smatului,Cordonul smaltului,Nisa smaltului
c)Histodiferenţierea şi morfodiferenţierea stadiul de clopot-atunci cind
suprafaţa concavă a “capişonului” se adînceşte, iar germenele dentar devine
independent de epiteliul oral.

•Epiteliu extern (celule cubice)

• Epiteliu reticular (celule stelate)0

• Epiteliu intermediar - apare localizat între epiteliul reticular şi epiteliul intern.

El este format din câteva straturi de celule (1-4) ce au forme diferite (aplatizate,
cubice, fuziforme, poligonale.

• Epiteliu intern este format din celule prizmatice, care se vor diferenţia în
preameloblaste şi ameloblaste, responsabile de sinteza şi depunerea smalţului.
Sfîrşitul stadiului de clopot se caracterizează prin apariţia dentinei şi a
smalţului, prin transformarea papilei dentare în pulpa dentară şi prin debutul
proceselor formative cu origine în sacul dentar.
Ameloblastele au două funcţii importante: • Ele determină forma coroanei. •
Induc diferenţierea celulelor ectomezenchimale din periferia papilei dentare
în odontoblaste.

Diferenţierea ameloblastelor are loc iniţial în aria ocluzală, apoi în ariile

laterale, spre ansa cervicală, devenită deja teaca epitelială radiculară
Hertwig.Înainte de diferenţierea completă a ameloblastelor celulele epiteliului
intern al organul smalţului se alungesc spre papila dentară, unde vin în
contact cu celulele ectomezenchimale periferice asupra cărora realizează
procese de inducţie pentru a le diferenţia în odontoblaste. Ulterior, după
organizarea stratului de odontoblaste, începe depunerea de dentină.
d) Apoziţia. Finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei-dentina cât şi
smalţul se depun în manieră apoziţională, existând o depunere ritmică de
matrice extracelulară, de natură organică, care se maturizează apoi prin
mineralizare.
Finalizarea procesului de dezvoltare a dintelui are loc odată cu ancorarea sa la
nivelul maxilarului. Un rol deosebit îl are sacul dentar, care formează cementul,
ligamentul paradontal şi osul alveolar.
e)Formarea rădăcinii -debutează după definitivarea formării coroanei, la
nivelul viitoarei joncţiuni amelocimentare şi se continuă şi după erupţie. Un
moment esenţial este depunerea de dentină. Depunerea de dentină este
dependentă de formarea dentinoblastelor. Celulele epiteliului intern al organului
smalţului sunt absolut necesare pentru a induce formarea rădăcinii.

Erupţia dinţilor decurge în 3 etape:

• Preeruptivă – caracterizată de localizarea dinţilor deciduali şi permanenţi în în
ainteriorul osului alveolar al maxilarelor;
• Eruptivă, prefuncţională sau de penetraţie – dinţii se deplasează din interiorul
maxilarelor spre exterior (intraosos spre extraosos), atngând poziţia funcţională
în ocluzie;
• Posteruptivă sau funcţională – reprezentată de stabilirea dinţilor în ocluzie şi
menţinerea acestui status.
 1.Pulpa dentara
 Componenta centrală a dintelui
 Formată din țesut conjunctiv moale, lax, nemineralizat, bine vascularizat
șiinervat.
 Derivă din papila dentară, de origine mezenchimală/ectomezenchimală

Pulpa dentară ocupă spațiul pulpar ce prezinta 2 compartimente

1) porțiune coronară- camera pulpară (pulpa coronară)
2) porțiune radiculară- canal radicular (pulpa radiculară)

Structura pulpei dentare

1.matricea extracelulară
2.celulele pulpei dentare

Matricea extracelulară
Constituită din: 1) Matricea amorfă -gel coloidal
- până la 90% apă
- conține macromolecule: glicozaminoglicani
Proteoglicani
glicoproteine
2) Fibre- colagen tip I și tip III
fibre elastice (la nivel vascular)
Funcţiile pulpei dentare
1. formativă
•Formarea dentinei în cursul procesului de dentinogeneză.
•Elementul celular principal-odontoblastul.
2. nutritivă -Asigurată de vase sangvine
•Menține vitalitatea dintelui
•Realizază aportul de substanțe organice și apă pentru țesut pulpar propriu-zis,
cât și pentru dentina adiacentă, avasculară.
3. protective-Asigurată prin elemente nervoase ce realizează inervația pulpei
dentare
•Fibrele nervoase stimulate sunt responsabile de senzația de durere și de
sensibilitate a pulpei dentare și a dentinei.
•Terminațiile nervoase sunt implicate direct în reglarea fluxului sanguin la nivel
pulpar.
4. defensivă
•Răspuns a pulpei dentare la acțiunea unui anumit tip de stimul iritativ.
•Pulpa reacționează cu semne de inflamație:
-dilatarea vaselor sanguine
-creșterea permeabilității vasculare -edemul
-migrarea transvasculară a leucocitelor.
5. reparativă
Producerea și depunerea de dentină nouă, ca răspuns la o lezare fizică sau
chimică.
6. inductivă
Se exercită în perioada de dezvoltare a dintelui, când țesutul
mezenchimal/ectomezenchimal care va constitui papila dentară are rol inductiv
asupra diferențierii epiteliului oral în lamina dentară și ulterior în formarea
organului smalțului.
Zonele pulpei dentare
1. zona odontoblastică
•Formată din corpurile odontoblastelor așezate într-un
strat continuu ce tapetează periferia pulpei dentare
•Trimite prelungirile odontoblastice în dentină
• Se conțin mai multe pe o unitate de suprafață din pulpa
coronară, decât cele dispuse în dentina radiculară.
• Odontoblastele pulpei mature sunt prismatice, în pulpa radiculară devin
cubice, iar în apropiere de apex ele devin plate.
• Între odontoblastele vecine sunt joncțiuni de tip desmozom, nexus, zonula
ocludens, care sunt multe în timpul formării dentinei primare.
• Desmozomii sunt dispuși în partea apicală a celulelor.
• Nexusurile formează canale care asigură trecerea rapidă a excitațiilor electrice
de la o celulă la alta.
• Zonulele ocludens asigură permeabilitatea stratului odontoblastic pentru
limitarea transportului de molecule, ioni, fluide între spațiul intercelular al
pulpei și predentina.

2. zona acelulară Weil (strat subodontoblastic)

Dispusă sub stratul de odontoblaste în pulpa coronară
•Prin ea trec capilarele sangvine, fibre nervoase amielinice și prelungirile
fibroblastelor din stratul de mai interior
•Prezența sau absența acestei zone depinde de starea funcțională a pulpei:
în pulpa tânără sau senilă unde se formează dentina reparativă ea poate să fie
slab reprezentată

3. zona bogat celulară

 Populație celulară densă, neuniformă (multe fibroblaste, o cantitate variabilă de
macrofage, celule dendritice, limfocite)
•Mai bine reprezentată în pulpa coronară, decât cea radiculară
•Se formează ca rezultat al migrării periferice a celulelor ce au invadat partea
centrală a pulpei care se începe în timpul erupției dentare
•În normă diviziunea acestor celule este rară, iar distrugerea odontoblastelor
provoacă numeroase mitoze în aceste celule care formează un strat nou de
odontoblaste
4. miezul pulpei
•Țesut conjunctiv fibros lax, nemineralizat
•Vase sangvine mari și nervi

Celulele pulpei dentare

1.Odontoblaste
2.Celule ectomezenchimale nediferențiate
3.Celule Hohl- Localizată în zona bogat celulară
Formă intermediară între fibroblast și odontoblast
Implicată în elaborarea colagenului și a substanței fundamentale a pulpei
4.Fibroblaste- Celula tânără în activitate
produce colagen și substanță fundamentală contribuind la sinteza matricei pulpare.
5.Fibrocite-Celula în repaus
6.Macrofage-Localizat în miezul pulpei
•Procese de apărare și eliminarea celulelor moarte.
7.Celule dendritice-Celule prezentatoare de antigene
•Rol de preluare, procesare, prezentare a antigenelor limfocitelor T
•Numărul lor crește în condiții patologice
8.Limfocite
Populația preponderentă de limfocite Tîn pulpă sunt limfocitele T supressor
•Limfocite se întâlnesc și în pulpa dinților neerupți
•Prezența macrofagelor, celulelor dendritice, limfocitelor denotă faptul participării
pulpei în inducerea reacțiilor imune.
•Plasmocite
•Mastocite
În pulpa sănătoasă mastocitele se întâlnesc rar
•În caz de inflamații cronice ele sunt prezente în cantitate mare
•Conțin heparină și histamină

Denticulii (pulpoliții)
mase calcificate
2 tipuri de denticuli: •Denticuli reali
•Denticuli falși

•Pot fi solitari sau multipli, se pot contopi unul cu altul formând conglomeratii
•Se întâlnesc în dinții tineri, dar în special în dinții senili sau în dinții afectați de
procese inflamatorii locale, patologii ale sistemului endocrin, paradontite etc..
•De obicei sunt asimptomatice, dar pot provoca dureri, dereglări de
microcirculație..
Denticuli reali Denticuli falși
1.Sectoare de depunere ectopică a 1.Se întâlnesc în pulpă mai des decât
dentinei în pulpă cei reali
2.Sunt constituite din dentina 2.Sunt constituite din material
calcificată mineralizat depus în straturi
concentrice de obicei ăn jurul
3.La periferie înconjurate de
celulelor necrotizate
dentinoblaste
3.Nu conțin tubuli dentinari
4.Sursa de dezvoltare-
preodontoblaste, ce se transformă în
odontoblaste la acțiunea unor factori
necunoscuți.

Calcificări difuze
•Apar în zona de pulpă coronară, radiculară
•Dispoziție liniară in jurul vaselor sau în pereții acestora
Transformările de vârsta
1.Reducerea dimensiunilor pulpei dentare:
-datorată procesului continuu de depunere a dentinei
2.Scleroza pulpară
- creștere semnificativă a colagenului care se dispune în fascicule groase și
compacte.
 2.Paradontiul
Parodonţiul constituie ansamblul ţesuturilor de suport şi de tapetare a dintelui
Ţesuturile de suport sunt reprezentate de:
1.Cement
2.Ligamentul parodontal
3.Procesele alveolare,
Țesutul de tapetare implică teritoriul gingival în legătură directă cu dintele

Cementul
 este o varietate de ţesut conjunctiv
 dur
 mineralizat
 nu conţine canale Hawers şi este complet avascular şi neinervat
 localizat la nivel radicular
 dispus concentric în jurul dentinei
 asigură ancorarea fibrelor ligamentului parodontal, ce ataşază dintele de
structurile adiacente
Funcţiile cementului:
1. implicat în ataşamentul dintelui
2. reglarea lungimii ligamentului parodontal
3. permiterea, prin depunere apoziţională a erupţiei verticale a dintelui
4. repararea rădăcinilor în fracturi orizontale
5. izolarea pulpei dentare afectate.
Structural este foarte apropiat de os, prin prezenţa celulelor proprii (cementoblaste
şi cementocite) localizate în lacune (cementoplaste)
Originea
 în cea mai mare parte mezenchimală.
 Pentru anumite teritorii ale cementului se certifică şi o origine epitelială.
 Grosimea sa creşte de la nivelul joncţiunii amelocementare către apex
Proprietăţi fizice
 Duritatea cementului este mai mică ca a dentinei.
 Culoarea e galben-deschis, suprafaţa mată, fără luciu.
 Are un oarecare grad de permeabilitate.
Proprietăţi chimice
 Cementul este constituit din două componente:
 una organică (50-55%)-este reprezentată de colagen tip I şi glicozoaminoglicani
 una anorganică (45-50%) -organizată în cristale de hidroxiapatită cu
particularităţi proprii.

Cementul se clasifică în funcţie de:

1.Momentul formării (primar/secundar),
2.Prezenţa sau absenţa celulelor în matricea depusă (celular/acelular),
3.Originea fibrelor de colagen ale matricei (intrinseci-proprii, rezultate prin
sinteza cimentoblastelor, extrinseci-provenite de la nivelul ligamentului
parodontal)

Deosebim:
 Cement primar acelular fibrilar intrinsec
 Cement primar acelular fibrilar extrinsec
 Cement secundar celular fibrilar intrinsec
 Cement secundar celular fibrilar mixt
 Cement acelular afibrilar
 Cement stratificat intermediar
 Cement stratificat mixt

Ligamentul Parodontal
 un ţesut conjunctiv dens ordonat, foarte bine vascularizat
 permite conexiuni între cement şi procesele alveolare.
 Prin limita sa internă acoperă rădăcinile dinţilor (prin ancorare în cement) şi
prin limita sa externă acoperă pereţii proceselor alveolare prin ancorare în
osul alveolar.
  Întreaga structură - rezultatul unei înalte adaptări la funcţia principală;
printr-un anumit grad de elasticitate ligamentul parodontal face posibilă
rezistenţa dinţilor la forţele fizice masticatorii, exercitate asupra lor
permanent. Dimensiunile variază în funcţie de zonele radiculare şi de vârstă.

Funcţiile ligamentului parodontal

1. de susţinere (de ataşare) asigură ataşarea dintelui în alveola dentară
2. funcţia formativă crează o legătură între cement şi os. Ligamentul
parodontal participă la formarea osului şi a cementului. El
funcţionează ca un “dublu periost” pentru cele două ţesuturi
mineralizate.
3. funcţia nutritivă asigură prin vascularizaţie furnizarea substanţelor
nutritive necesare pentru întregul parodonţiu.
4. funcţia senzorială constă în perceperea senzaţiilor tactile şi de
presiune exercitate asupra dintelui
Celulele ligamentului paradontal
1. Fibroblaste, fibroclaste
 Principala populaţie a ligamentului paradontal.
 Îndeplinesc funcţia de fibroblast şi fibroclast cu un grad înalt de
heterogenitate.
O terminaţie a celulei este activă în asimilarea lanţurilor de
precolagen, care vor forma apoi superhelixul moleculei de colagen; cu
ajutorul vitaminei C are loc hidroxilarea aminoacizilor prolina şi
lizina.
Cealaltă terminaţie este activă în fagocitarea colagenului cu un sistem
lizozomal. Fibrorlastele mai produc şi glicozoaminoglicani.
2. Celula mezenchimală nedifirențiată
este localizată perivascular cu funcţie de celulă progenitoare.
3. Celule epiteliale – resturile Malassez
4. Osteoblaste, osteoclaste
5. Cementoblaste, cementoclaste

Morfologia fibrelor de colagen din ligamentul parodontal.

Direcţia orientării fibrelor de colagen este în plan perpendicular faţă de rădăcina
dintelui şi procesele alveolare adiacente.
Capetele lor terminale, denumite fibrele Şarpey sunt înglobate în cement sau os în
formă spiralată (tirbuşon) şi drepte. Predomină fibrele în tirbuşon, complet
mineralizate şi cu rol important în ancorarea stratului de cement, unde se ramifică
în profunzime.
Fibrele de oxitalan şi elaunin sunt fibre adiţionale elastice imature.
Grupul crestei alveolare- Are rol de rezistenţă împotriva forţelor vertical
Grupul orizontal-Are rol de rezistenţă la forţele orizontale şi la forţele oblice
Grupul oblic- Are funcţie de rezistenţă împotriva forţelor verticale.
Grupul Apical- Are rol de rezistenţă împotriva forţelor verticale.
Grupul Intermediar- funcţie de rezistenţă împotriva mişcărilor verticale şi
laterale

Grupul gingival nu face parte din ligamentul parodontal, este implicat în

ancorarea dintelui şi este format din 5 grupuri de fibre:
1. grupul dentinogingival
2. grupul alveologingival
3. grupul circular, are rol în ataşarea gingiei libere de dinte.
4. grupul dentoperiostal
5. grupul transseptal are rol de a stabili conexiuni între toţi dinţii existenţi pe
o arcadă dentară
Ligamentul parodontal este format din:
1. celule (fibroblaste, celule mezenchimale nediferenţiate, celule epiteliale)
2. matrice extracelulară, ce conţine substanţă fundamentală,
fibre de colagen tip I, III;
fibre elastice (de oxitalan şi elaunin). Fibrele sunt organizate în fascicule bine
definite.
Clasificarea are la bază modalitatea de orientare, punctul de plecare şi cel de
ancorare:
1. grupul crestei alveolare
2. grupul orizontal
3. grupul oblic
4. grupul apical
5. grupul interradicular

Procesele alveolare
Reprezintă arii – teritorii din maxilare –care formează – conţin alveolele dentare în
care sunt localizaţi şi ancoraţi dinţii.
Maturarea proceselor alveolare are loc concomitent cu stabilirea dintelui în ocluzie
funcţională. Dacă dintele se pierde, procesele alveolare dispar.
Osul alveolar este cel mai instabil component parodontal cu o activitate
metabolică foarte înaltă, obţinută prin alternanţa proceselor de resorbţie şi formare.
Procesele alveolare sunt formate din trei elemente:
1. os fascicular
2. spongioasa
3. placa corticală, care formează din interior spre exterior două structuri:
 Osul alveolar propriu-zis conţine lamina cribla, lamina dura, os fasciculat
 Osul alveolar de suport ce include spongioasa şi placa corticală
Osul fascicular şi placa corticală se unesc la nivelul crestei alveolare, localizată sub
joncţiunea amelocementară.
Creasta alveolară poate fi definită şi ca marginea coronară a proceselor alveolare.
Este rotungită anterior şi aproape plată în aria molarilor. Dacă dintele erupe în
poziţie bucală sau linguală procesele alveolare sunt foarte subţiri sau parţial
absente.
Osul alveolar propriu zis corespunde celei mai interne zone a procesului alveolar
şi coincide de fapt cu osul fascicular.
Osul alveolar de suport reprezintă corpul şi limita externă a procesului alveolar şi
include spongioasa şi placa corticală. În aria dinţilor anteriori osul de suport este
subţire. La acest nivel nu există os spongios şi placa corticală fuzionează cu osul
fascicular.
Osul fascicular tapetează sau limitează alveola, reprezintă zona subţire de os,
localizată cel mai intern în alveolă, punctul de ataşament al fasciculului de fibre
din ligamentul parodontal cu origine în foliculul dentar.

Gingia sau mucoasa gingivală

teritoriu specializat, înalt adaptat al mucoasei orale, în jurul coletului dintelui,
extinzându-se apical asupra osului alveolar şi intervine în contact direct cu dintele
prin joncţiunea dentogingivală, implicată în susţinerea şi stabilizarea dintelui,
motiv, care este considerată un component al paradonţiului.
Structural: formată dintr-un epiteliu stratificat keratinizat pavimentos cu zone
nekeratinizate şi parţial keratinizate, situat pe un ţesut conjunctiv subiacent,
care formează lamina propria. Acest epiteliu conţine un element particular –
epiteliul de joncţiune adiacent smalţului. Mucoasa gingivală este o varietate a celei
masticatorii, dar modificată, datorită expunerii permanente la forţele mecanice,
dezvoltate în timpul masticaţiei.
Gingia are trei zone mari:
1. gingia liberă este porţiunea din gingie care înconjoară coletul dintelui. Nu
este ataşată direct la dinte, delimitând sulcusul gingival ca fiind spaţiul
dintre dinte şi gingia liberă.
Ea are două zone: rebordul şi suprafaţa propriu-zisă
2. gingia ataşată este porţiunea situată între mucoasa gingivală liberă şi
mucoasa alveolară.
3. gingia interdentară sunt porţiuni ale gingiei care sunt localizate între
coroanele dentare adiacente.
Şanţul gingival liber separă gingia liberă de cea ataşată. Este un element
inconstant (30%) şi apare ca o linie fină sau depresiune, poziţie dependentă de o
invaginare a epiteliului de suprafaţă în dreptul fibrelor dentogingivale, care
pornesc de la cementul cervical şi se extind în corionul gingival.
Joncţiunea muco-gingivală - limita dintre mucoasa gingivală şi cea alveolară,
foarte abruptă, cu aspect de solzi de peşte. Aici este prezent şanţul muco-
gingival. Morfologic acest teritoriu reprezintă zona de tranziţie de la epiteliul
keratinizat la cel nekeratinizat şi lamina propria cu fibre dense de colagen la cea
laxă elastică. Clinic aici culoarea roz pronunţată a mucoasei alveolare trece la
roz palidă a mucoasei gingivale.
Şanţul interdentar este un şanţ vertical, paralel cu axul longitudinal al dinţilor,
corespunde depresiunilor dintre rădăcinile dinţilor adiacenţi.
Tema: Sistemul digestiv. Aparatul dentomaxilar. Amelogeneza. Structura
smalţului. Dentinogeneza. Structura dentinei. Tipurile de dentină.
Caracteristici Smaltului
-Protejează dentina și pulpa de iritanți mecanici, chimici, termici veniți din
exterior
-Nu conține celule, receptori și fibre nervoase, vase sanguine
-Nu regenerează
-Cel mai dur țesut al organismului
-Dispus la periferia dintelui
-Translucid
-Nevital
-Dispus la nivel de coroană

Enamelul (smalțul) este cel mai dur țesut din corpul uman. Conține:
-aproximativ 96% minerale
-cca 1% substanțe organice
-3% apă
Componentul neorganic este reprezentat de cristale de hidroxiapatită.
Smalțul este produs în perioada preeruptivă de celule de origine ectodermală –
enameloblaste.
Procesul de formare a smaltului
(inducție reciprocă)
Apariția epiteliului intern al organului smalțului
↓
Diferențierea odontoblastelor
↓
Depunerea primului strat de dentină
↓
Diferențierea celulelor din epiteliul intern în enameloblaste
↓
Începutul secreției smalțului

Ameloblastul parcurge 5 stadii succesive în amelogeneză:

• 1. morfogenetic
• 2. de diferenţiere
• 3. secretor
• 4. de maturare
• 5. Protector

1. morfogenetic- Momentul în care celulele epiteliului intern încep să se transforme

în ameloblaste.

2. de diferenţiere- Ameloblastul devine prismatic;

 Deplasarea nucleului spre stratul intermediar;
 Pol apical secretor;
 RER, complex Golgi, mitocondrii;
 Contacte directe cu celulelestratului intermediar;
3. secretor- Ameloblastul în întreaga perioada de depunere a matricei organice;
-La pol apical – prelungirea Tomes.
-Înlocuirea treptată a matricei organice cu cea minerală și inițierea creșterii cristalelor.

4. de maturare- Corespunde etapei de mineralizare a smalțului

-Dispare prelungirea Tomes
-Ameloblaste:
 cu terminație încrețită și
 terminație netedă.

5. Protector-Perioada finală de formare a smalțului

-Polul apical aplatizat
25% din ameloblaste mor,
-Celelalte secretă un material asemănător cu membrana bazală și hemidesmozomi, ce
le atașează de smalț (stabilirea joncțiunii dento-gingivale).
Matricea organică a smalțului este formată de clase heterogene de proteine , două din
ele majore, numite amelogenine și enameline.
Smalțul este alcătuit din structuri în formă de coloane alungite – prisme smalțiene,
înconjurate de smalț interprismatic.
In smalț, la nivelul joncțiunii smalț-dentină, pot fi observate și diferite defecte de
calcifiere: tufele smalțului, smocurile, la fel și lamelele smalțului – fisuri de la joncțiune
spre suprafață.

Enameloblastele (ameloblastele), prezente doar în perioada preeruptivă, sunt celule

alungite, columnare, conțin numeroase mitocondrii în jurul nucleului, precum și un
reticul endoplasmatic și aparat Golgi bine dezvoltate.
Fiecare enameloblast are o extensiune apicală scurtă numită procesul Tomes
(prelungirea Tomes), care conține granule de secreție cu conținut proteic.
Epiteliul reticular al organului smalțului formează cuticula dintelui - Suprafața smalțului
dinților erupți este acoperită cu o membrană
-Rezistență la acizi
-În timpul masticației foarte repede se șterge
-Ea este înlocuită cu pelicula câștigată, dispusă la suprafața smalțului.

Din punct de vedere topografic:

1. smalț de suprafață (superficial, extern)
2. smalțul mijlociu
3. smalț intern
Dentina
• Țesut conjunctiv dur, mineralizat, acelular
• Situată subiacent smalțului la nivel de coroană
• Subiacent cementului la nivel de rădăcină
• Formează baza coroanei, coletului și rădăcinii
• Separă camera pulpară de smalț și cement

Dentinogeneza (procesul de formare a dentinei) presupune 2 evenimente:

-Formarea și depunerea matricei organice
-Mineralizarea acesteia

Dentina este un țesut calcificat cu un conținut înalt de săruri minerale (70% din rezidiul
uscat). Este format din fibre de colagen tip I, glicozoaminoglicani, fosfoproteine,
fosfolipide și săruri minerale sub formă de cristale de hidroxiapatită.
Matricea organică a dentinei este secretată de odontoblaste (dentinoblaste) – celule
situate în pulpa dentară.
Odontoblastul este o celulă alungită cu polaritate pronunțată, situată în stratul periferic
al pulpei.
Odontoblastul are o prelungire subțire ramificată la vârf, care penetrează perpendicular
stratul de dentină – prelungirea odontoblastică (fibra Tomes).
Odontoblastele prezintă 2 stadii funcţionale:
• Stadiul secretor
• Stadiul de repaus
• Între stadiul secretor și cel de repaus există stadiul tranzițional (observabil în
ME)

Depunerea dentinei
-Se începe în stadiul de clopot dentar
-Începe cu zona din vârful papilei
-Apoi matricea organică se depune în jos și lateral în straturi
Formarea și depunerea matricii organice și mineralizarea acesteia implică:
• inițial dentina manta (prima dentină formată la nivel de coroană)
• apoi dentina circumpulpară (miezul dintelui, dispus în jurul pulpei dentare)

Matricea produsă de odontoblaste este inițial nemineralizată și se numește predentină.

Mineralizarea dentinei în dezvoltare începe când în ea apar vezicule matriciale –
vezicule acoperite cu membrană, produse de odontoblaste.
Aceste focare de mineralizare au formă sferică, pot fi observate la periferia dentinei
coroanei și constituie dentina globulară.(circumpulpara)
Spațiile dintre globule sunt mai slab mineralizate și prezintă dentina interglobulară.
Dentina care se formează până la naștere se numește dentină primară, ce-a de după
naștere – dentină secundară, iar cea, care se formează în locul celei distruse –
dentină reparativă (terțiară).

Proprietăți fizice
Dentina se caracterizează prin:
 Duritate
 Elasticitate
 Permeabilitate
 Culoare
Proprietăți chimice:
• 72% componentă anorganică- Calciul;Fosforul
• 28% componentă organică
Tubulul dentinar- reprezintă unitatea morfofuncțională a dentinei.
Tubulul dentinar conține:
• 1. prelungirile odontoblastelor
• 2. fibre nervoase
• 3. colagen tip I și V
• 4. fluid dentar
• 5. componenta organică (proteoglicani, fibronectina)

Ramificaţiile tubului dentinari pot fi:

• 1. majore
• 2. fine
• 3. microtubulii (sub un unghi drept)

1.

2,3

Tipuri de dentină in funcţie de localizare:

• 1. intratubulară
 • 2. intertubulară
• 3. manta
• 4. circumpulpară

Tipuri de dentină in funcţie de modelul de mineralizare:

• 1. predentina
• 2. dentina globulară (circumpulpară)
• 3. dentina interglobulară (zone nemineralizate sau slab mineralizate)
• 4. stratul granular Tomes.

1.
• 1.2. corpurile odontoblastelor
• 3. predentina
• 4.Prelungirile odontoblastelor în tubulii dentinari

4.

Tipurile de dentină in functie de modelul de dezvoltare:

• 1. dentina primară
• 2. dentina secundară
• 3. dentina terţială (in zone care au fost afectate direct)