Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2. Pulpitele
Corespund formelor clinice ale pulpitelor dinţilor temporari sau permanenţi.
3. Necroza pulpară
A. Necroza pulpară fără atingere parodontală (semnele clinice corespund pulpitei
cronice gangrenoase).
B. Necroza pulpară cu patologie parodontală: forma acută sau cronică (corespund
formelor acute şi cronice ale parodontitelor apicale).
4. Patologia furcaţiei
Furcaţia reprezintă o zonă foarte frecventă a complicaţiilor infecţioase ale dinţilor
temporari şi este locul de interferenţă cu dintele permanent în curs de formare.
Obiectiv: Abces gingival în regiunea proiecţiei furcaţiei dentare. Pulpa poate să fie
vitală sau necrotizată.
Diagnosticul radiologic este uşor când are loc dispariţia arhitecturii osului
interradicular. Semnele precoce sunt: lărgirea spaţiului periodontal în regiunea bifurcaţiei sau
pierderea limitată a osului pe o parte a septului interradicular.
Tratamentul. Este dificil, posibilităţile tratamentului endodontic sunt limitate, chiar şi
în stadiile I şi II de formare a dintelui temporar, frecvent se recurge la extracţie.
În prezent pentru obturarea canalelor se foloseşte pe larg metoda Traitement SPAD.
Indicaţii: obturaţii radiculare la dinţii temporari şi permanenţi după amputaţie,
extirpaţie vitală sau devitală.
Tehnica:
a) Pulpotomia:
- hemostaza şi tratarea medicamentoasă a camerei pulpare;
- tratarea cu acid sulfuric 45%;
- uscarea;
- aplicarea pastei pe fundul camerei pulpare;
- obturarea definitivă.
Amputaţia devitală
Principiu: îndepărtarea pulpei coronare devitalizate în prealabil, urmată de
mumificarea pulpei radiculare. Este foarte larg folosită pentru dinţii temporari. Metoda este simplă,
în şedinţe mici, care sunt uşor suportate de copii.
Indicaţii: deschideri accidentale; toate formele de pulpită în toate etapele de
dezvoltare a dinţilor temporari, în afară de pulpitele acute şi seroase, complicate cu reacţia
ţesuturilor periapicale şi limfadenită regională.
Tehnica. Vizita I:
- prepararea cavităţii carioase şi tratarea medicamentoasă;
- deschiderea cornului pulpar;
- aplicarea pe pulpa descoperită a pastei devitalizante;
- obturaţie provizorie pe 24 de ore - la incisivi, pe 48 de ore la molari.
Vizita II:
- izolarea dintelui;
- îndepărtarea obturaţiei provizorii şi verificarea efectului;
- prepararea definitivă a cavităţii carioase;
- înlăturarea plafonului cavităţii pulpare cu o freză rotundă şi a pulpei coronare (cu
excavatorul sau cu freza globulară);
- tratarea medicamentoasă;
- aplicarea în cavitatea pulpară a unei bulete cu soluţie pentru mumificarea pulpei
radiculare: rezorcin-formalină pe 2-3 zile sub pansament provizoriu.
Vizita III:
- izolarea dintelui;
- înlăturarea pansamentului provizoriu şi a buletei de vată;
- aplicarea pastei de impregnare: rezorcin-formalină;
- obturarea cu material de bază şi obturaţie definitivă.
AMPUTAŢIA ÎNALTĂ
Amputaţia înaltă (pulpectomia parţială) constă în îndepărtarea pulpei coronare şi a
unei parţi a celei radiculare în scopul menţinerii părţii apicale a pulpei şi a zonei de creştere a
rădăcinii. Este indicată numai în dinţii cu rădăcini incomplet formate în cazurile când nu numai
pulpa coronară dar şi cea radiculară sunt implicate într-un proces inflamator cronic pronunţat timp
îndelungat. Este indicată la pulpitele cronice gangrenoase; pulpite cronice exacerbate cu implicarea
ţesuturilor parodonţiului; fracturi coronare cu deschiderea pulpei şi infectarea profundă a pulpei,
dacă de la momentul traumei a trecut mai mult de 48 ore.
Tehnica:
- anestezie locală şi izolarea dintelui;
- prepararea cavităţii carioase;
- deschiderea camerei pulpare;
- înlăturarea pulpei coronare;
- amputarea pulpei radiculare (1/3, 1/2, 2/3 din canal) cu freze rotunde sau cu
pulpoextractoare, foarte atent, cu traumatizarea minimă a bontului pulpar;
- hemostaza şi spălarea canalelor fără presiune cu ser fiziologic, soluţii de hidroxid
de calciu;
- tamponarea canalului cu bulete sterile;
- aplicarea pastei de coafaj (pe bază de hidroxid de calciu cu priză rapidă);
- aplicarea bazei de ciment şi a obturaţiei definitive.
Controlul clinic şi radiologic se efectuează la 2 săptămâni, 3, 6, 12 luni. Materialul pe bază de
hidroxid de calciu se poate resorbi şi de aceea se impune înlocuirea lui. După terminarea formării
rădăcinii se efectuează extirpaţia totală a pulpei şi obturaţia radiculară se face cu materiale
neresorbabile.
Procedeul FRANK de închidere a apexului (biopulpectomie – apexificare). Are
aceleaşi indicaţii ca şi la amputaţia înaltă. După înlăturarea pulpei coronare, se îndepărtează pulpa
radiculară până la nivelul apexului radiologic, folosind instrumentele endodontice cu o atenţie
deosebită pentru a nu leza pereţii subţiri şi incomplet formaţi ai rădăcinii sau a nu depăşi foramenul
apical deschis. Se efectuează irigaţii cu soluţii de hipoclorit de sodiu sau soluţii neiritante.
Hidroxidul de calciu se aplică la capătul canalului, canalul se obturează cu pastă pe bază de ZOE şi
se aplică obturaţia definitivă. Dacă are loc resorbţia pastei, ea se reînnoieşte periodic. După
formarea apexului în termen de 6-12 luni se formează bariera apicală, iar canalul se va obtura cu un
con de gutapercă "inversat". Închiderea apicală completă se determină radiologic sub forma unui
pod osteo-dentinar cementoid. Podul osteodentinar este format din cement, care se produce în inele
concentrice dinspre periferie spre centru şi spre apex.
Tehnica lui FORTIER. Obturaţia de canal în biopulpectomie se face cu zinc-oxid-
eugenol, cu sau fără de plasarea apicală a pastei pe bază de hidroxid de calciu, con de gutapercă
central "inversat", iar restul conurilor se aplică normal, utilizând tehnica de condensare laterală a
materialului de obturaţie radiculară.
La necrozele pulpare autorul recomandă obturaţia "în etaj": în treimea apicală se
aplică o pastă resorbabilă, apoi o completează cum s-a menţionat mai sus (Fortier J.P., Demars-
Fremault C., 1987).
Consecinţele tratamentului unui dinte cu apex deschis
a) apexogeneză - formarea rădăcinii de dimensiuni, formă şi lungime normale, cu
"închiderea" ulterioară a apexului radicular. Reprezintă rezultatul pozitiv al tratamentului
inflamaţiei pulpei vitale, care permite continuarea creşterii rădăcinii şi închiderea apexului deschis.
b) apexificarea - lezarea zonei de creştere duce la oprirea formării rădăcinii, care în
final este de dimensiuni mai mici şi de formă atipică.
c) procese apicale acute sau cronice fără închiderea apexului, care necesită
intervenţii chirurgicale periapicale sau extracţia dintelui permanent.
Teste de control
Complement simplu
1. Ce factori determină apariţia pulpitelor dinţilor temporari şi permanenţi la copii:
A. Chimici.
B. Toxico-bacterieni.
C. Traumatici.
D. Termici.
E. Toate răspunsurile sunt corecte.
2. Cei mai frecvenţi factori ce determină apariţia pulpitelor dinţilor temporari la copii sunt cei:
A. Chimici.
B. Toxico-bacterieni.
C. Traumatici.
D. Termici.
E. Toţi factorii.
11. În cazul unei pulpite acute difuze un copil de 3 ani poate prezenta simptomele următoare:
A. Agitaţie, febră, refuzul de a mânca, dureri permanente, care se intensifică la masticaţie, copilul
poate indica dintele afectat.
B. Stare de agitaţie, febră, dureri intensive, spontane sau provocate de orice excitanţi, ce apar mai
frecvent seara, cu intervale mici indolore, copilul nu poate indica dintele afectat.
C. Dureri acute de la excitanţi termici, mecanici, ce trec imediat după înlăturarea excitantului,
copilul poate indica dintele afectat.
D. Stare de agitaţie, febră, dureri acute, spontane, cu intervale mari indolore, copilul poate indica
dintele afectat.
E. Toate răspunsurile sunt incorecte.
14. Electroexcitabilitatea pulpei în cazul pulpitei acute de focar este egală cu:
A. 0 - 6 mkA.
B. 6 - 12 mkA.
C. 12 - 20 mkA.
D. 20 - 30 mkA.
E. 30 - 60 mkA.
15. Electroexcitabilitatea pulpei în cazul pulpitei acute difuze este egală cu:
A. 0 - 6 mkA.
B. 6 - 12 mkA.
C. 12 - 20 mkA.
D. 20 - 30 mkA.
E. 30 - 60 mkA.
23. Forme de pulpită ce se întâlnesc cel mai rar la copii sunt următoarele:
A. Cronică exacerbată.
B. Acută difuză.
C. Cronică fibroasă.
D. Cronică gangrenoasă.
E. Cronică hipertrofică.
24. Cavitatea carioasă comunică cu cavitatea dintelui în caz de pulpită:
A. Acută de focar.
B. Acută difuză.
C. Cronică fibroasă.
D. Cronică gangrenoasă.
E. Cronică hipertrofică.
30. Afectarea ţesuturilor parodonţiului apical se depisteză radiologic cel mai frecvent în următoarea
formă de pulpită a dinţilor temporari:
A. Acută difuză.
B. Acută cu afectarea parodonţiului şi a ganglionilor limfatici.
C. Cronică fibroasă.
D. Cronică gangrenoasă.
E. Cronică hipertrofică.
38. Cea mai raţională metodă de tratament al pulpitei dintelui temporar la copii după vârsta de 5 ani
este cea:
A. Biologică.
B. Amputaţia vitală.
C. Amputaţia devitală.
D. Extirparea devitală.
E. Extirparea vitală.
39. Pastele devitalizante (arsenicale) sunt contraindicate pentru aplicare în prima vizită în
tratamentul pulpitei:
A. Acute purulente.
B. Acute cu implicarea în proces a ţesuturilor parodonţiului.
C. Cronice gangrenoase.
D. Cronice hipertrofice.
E. Cronice fibroase.
42. La pulpita acută de focar, atunci când cavitatea unui dinte permanent tânăr nu este deschisă, se
impune:
A. A deschide cavitatea dintelui şi a aplica metoda coafajului direct.
B. Aplicarea metodei coafajului indirect.
C. A efectua amputaţia vitală.
D. A efectua amputaţia profundă.
E. A efectua extirparea vitală.
45. Preparatele hormonale sunt aplicate în tratamentul biologic al pulpitelor pe un termen limitat
deoarece au proprietăţi:
A. Antiinflamatorii, antiseptice, stimulează proprietăţile regeneratoare ale pulpei.
B. Antiinflamatorii, deshidratante, împiedică procesele regeneratoare ale pulpei.
C. Antiinflamatorii, analgetice, antialergice, pot deregla statusul hormonal al organismului.
D. Antialergice, antiinflamatorii, plasticostimulante.
E. Antiinflamatorii, plasticostimulante, dereglează starea imunologică.
47. Pentru tratarea medicamentoasă a cavităţii cariate în tratamentul biologic sunt folosite:
A. Sol. furacilină 1:5000, alcool 70º, eter.
B. Sol. furacilină 1:5000, tripsină, clorhexidină 0,06%.
C. Sol. furacilină 1:5000, tripsină, camforofenol.
D. Lizocimul, dicaină 3%, apă oxigenată 3%.
E. Sol. furacilină 1:5000, iodinol 1%, dimexid 10%, eter.
48. Complicaţiile în urma aplicării metodei biologice după indicaţii sunt cauzate de:
A. Alegerea incorectă a remediilor medicamentoase.
B. Ermetizarea insuficientă în timpul obturării cavităţii carioase.
C. Respectarea defectuoasă a asepticii şi antisepticii.
D. Tehnica incorectă.
Complement multiplu
57. Particularităţile structurii pulpei la copii:
A. Structura pulpei coronare şi radiculare sunt identice.
B. Pulpa radiculară conţine mai multe fibre, mai puţină substanţă fundamentală.
C. Fibrele nervoase – mielinice.
D. Fibrele nervoase în marea majoritate sunt nemielinizate.
E. Conţine multe elemente celulare.
F. Conţine puţine fibre.
G. Este slab vascularizată.
60. Păstrarea vitalităţii zonei de creştere şi formarea ulterioară a rădăcinii este posibilă la aplicarea
următoarelor metode de tratament:
A. Extirparea devitală.
B. Metoda biologică.
C. Amputarea devitală.
D. Amputarea vitală.
61. Indicaţiile pentru aplicarea metodei biologice în tratamentul pulpitelor dinţilor permanenţi:
A. Copil sănătos.
B. Evoluţie cronică a procesului carios.
C. Pulpită acută purulentă.
D. Pulpită cronică simplă.
E. Pulpită cronică hipertrofică.
F. Pulpită acută seroasă.
G. Electroexcitabilitatea pulpei 40-50 mkA.
62. Indicaţiile pentru aplicarea metodei biologice în tratamentul pulpitelor dinţilor temporarii:
63. Indicaţiile pentru tratamentul pulpitelor dinţilor temporari prin aplicarea metodei amputaţiei
vitale:
A. Coafajul direct.
B. Coafajul indirect.
C. Amputaţia vitală.
D. Amputaţia profundă.
E. Extirparea vitală.
A. Antibiotice, sulfanilamide.
B. Pastă zinc-oxid-eugenol.
C. Preparate de bază de hidroxid de calciu.
D. Analgetice.
E. Corticosteroizi.
A. Pastă cu antibiotice.
B. Pastă cu preparate hormonale.
C. Paste pe bază de hidroxid de calciu.
D. Paste cu fermenţi şi anestetice.
E. Paste pe bază de zinc-oxid-eugenol.
A. Rezorcin-formalină.
B. Arsen.
C. Paraformaldehidă.
D. Tricrezol-formalină.
E. Vagotil.