Endo – curs 7

Structura și funcțiile pulpei dentare

Definiție: pulpa dentară este un țesut moale de origine mezenchimală, cu

celule specializate (odontoblastele), aranjate periferic în contact cu matricea
dentinară.
** Gafar: reprezintă forma ajunsă la maturitate a papilei dentare.
Este un țesut conjunctiv lax, alcătuit din:
 Apă: 75%
 Componente organice 25%:
 Celule: fibroblaști, odontoblaști etc.
 Matrice extracelulară: substanță fundamentală, fibre de colagen
 Lichid interstițial
 Elemente de vascularizație și inervație
***
Pulpa dentară este înconjurată de un țesut mineralizat, dentina, care o
protejează și îi asigură susținerea spațială.
Dentina și pulpa dentară reprezintă o entitate funcțională = complexul
pulpo-dentinar datorită relației dintre aceste 2 elemente:
- Odontoblastele secretă dentina
- Dacă stratul de odontoblaste este distrus și restul pulpei vine în contact cu
dentina apare o rezorbție, așadar odontoblastele au și rol protectiv.
- Prelungirile odontoblastelor ajung în dentină => complexul e în
comunicare permanentă
- Dentina îi asigură pulpei susținere spațială
Componentele pulpei dentare: ca orice țesut conjunctiv:
1. Celule
2. Fibre
3. Substanță fundamentală
4. Vase sanguine
5. Nervi
Zonele morfologice ale pulpei
I. Stratul de odontoblaste
II. Zona săracă în celule
III. Zona bogată în celule
IV. Pulpa propriu-zisă

1
Endo – curs 7

I. Stratul de odontoblaste
 Reprezintă un strat de odontoblaste situat la periferia organului
pulpai
 Îndeplinește funcțiile majore ale pulpei dentare
 Este plasat imediat subiacent predentinei și în contact cu aceasta
 Densitatea odontoblaștilor este maximă în pulpa coronară
 Zona odontoblaștilor este compusă din: corpurile celulare ale
odontoblaștilor + vase capilare + terminații nervoase + celule
dendritice (un anume tip de leucocite)
II. Zona săracă în celule
 Este plasată imediat sub stratul de odontoblaști
 Este relativ săracă în celule
 Conține un plex capilar și fibre nervoase amielinice care alcătuiesc
plexul lui Raschkow + fibre de colagen
III. Zona bogată în celule
 Spre exterior delimitează zona săracă în celule iar spre interior se
întrepătrunde treptat cu zona centrală a pulpei
 Are o densitate celulară crescută, conținând mai mulți fibroblaști
comparativ cu zona centrală
 Diviziunile celulare sunt rare într-o pulpă normală; în schimb, ori
de câte ori dispar odontoblaștii prin mortificare, se declanșează
mitoze care vor pune la dispoziția pulpei celule capabile să-i
înlocuiască după o prealabilă migrare periferică și diferențiere.
IV. Pulpa propriu-zisă
 Constituie masa centrală a pulpei, fiind un amestec dispersat de:
 elule : fibroblaste, limfocite, neutrofile, plasmocite,
macrofage
 fibre conjunctive
 Conține principalele vase de sânge și trunchiuri nervoase

CELULELE PULPEI

În pulpa dentară se remarcă o celulă caracteristică : odontoblastul alături

de alte tipuri de celule comune țesutului conjunctiv lax, între care predomină
fibroblastul. Uneori apar celule cu caracter defensiv, restul celulelor fiind
asociate sistemului vasculo-nervos pulpar.
Celulele pulpei sunt reprezentate de:

2
Endo – curs 7

1. Odontoblaste 5. Limfocite
2. Fibroblaste 6. Mastocite
3. Macrofage 7. PMN
4. Celule dendritice 8. Plasmocite

1. Odontoblastele
Caracteristici
 Sunt celule carateristice țesutului pulpar -> se găsesc doar în pulpă,
organizate ca un gard în jurul predentinei;
 Ca frecvență sunt situate pe locul 2, după fibroblaste
 Au prelungiri :
 Prelungirea majoră: pleacă din corpul celulei și pătrunde într-un
canalicul dentinar
 Prelungiri minore: pleacă din prelungirile majore ale odontoblatelor
și pot să pătrundă în alte canalicule și să se unească cu alte
prelungiri formând o adevărată rețea
=> prin acele canalicule circulă lichide, elemente de nutriție pentru
dentină și pulpă și prelungiri nervoase.
 Sunt înalt specializate -> nu se mai transformă în alte celule
 Sunt celule fixe post-mitotice adică nu se mai pot divide după diferențiere
 În pulpa adultă, există posibilitatea ca dacă o parte din odontoblaste mor
să se diferențieze altele din celule mezenchimale tinere
 Odontoblastele pot să fie distruse prin evoluția cariei dentare sau
iatrogenie (deschiderea accidentală a camerei pulpare)
 Secretă predentina
Forma odontoblastelor (morfologia odontoblastelor) variază cu:
 Topografia
- În pulpa coronară odontoblastele au formă de cub alungit (Gafar:
prismă poligonală, înaltă, columnară)
- Spre colet și până la mijlocul rădăcinii au formă cuboidă
- Spre apex: au formă de celule plate, fusiforme (pot fi recunoscute
doar după prelungirile care pătrund în canaliculele dentinare)
 Activitatea funcțională (ritmul dentinogenezei)
- Celulele active sunt mari, cu bazofilie marcată
- Celulele în repaus: sunt turtite, cu puțină citoplasmă
Structura microscopică
Microscopic, odontoblastul este alcătuit din 3 porțiuni principale:
 Corpul celular

3
Endo – curs 7

 Este situat la periferia pulpei dentare

 Conține: un nucleu, reticul endoplasmic rugos, aparat Gogli,
mitocondri, filamente, microtubuli, lizozomi,vezicule de transport
 Gâtul odontoblastului
 Reprezintă porțiunea îngustată care unește corpul celular cu
prelungirea citoplasmatică majoră
(periferică/fibra Tomes)
 Prelungirile citoplasmatice sunt de 2 tipuri:
 Prelungirea majoră, periferică (fibra Tomes)
- Pleacă din corpul celulei
- Pătrund în canaliculele dentinare
- Sunt scăldate de limfa dentinară care
provine din lichidul intratisular pulpar
- Sunt circulare pe secțiune
- Pot să ajungă până la joncțiunea smalț-cement, mai rar până
în smalț sau uneori se opresc înainte de joncțiunea smalț
cement
 Prelungiri minore
- Pleacă din prelungirea majoră
- Unesc odontoblastul cu celulele învecinate
Funcții
a. Secretă predentina (matricea dentinară)
b. Secretă fibre de colagen
c. Secretă glicoproteine: proteoglicanii sunt cei mai importanți dintre
glicoproteine
d. Secretă fosfoproteina
e. Secretă fosfataze alcaline implicate în mineralizarea predentinei
f. Secretă fosfataze acide implicată în digestia materialului rezorbit din
matricea predentinei (proteoglicani) în cursul procesului de mineralizare;
g. Asigură troficitatea și hrănirea dentinei prin schimburile vehiculare pe
calea prelungirii periferice și prelungirilor minore și a limfei dentinare
h. Receptor periferic: deoarece înconjoară complet miezul central al pulpei
și este în raport foarte strâns cu terminațiile nervoase libere poate avea
rolul de traductor pentru inițierea unui impuls nervos (în caz de leziune
mecanică convertește energia mecanică în energie electrică)
i. Intervin în mecanisme defensive când sunt excitate de prezența
microbilor sau toxinelor microbiene produc dentină și își cresc

4
Endo – curs 7

metabolismul (ex. dacă ne uităm pe o Rx în care a există o carie, camera

pulpară este redusă pentru că s-a secretat dentină)
j. Rol special în răspunsurile pulpare deoarece:
 Fiind celula pulpară cea mai apropiată de mediul extern este prima
lezată
 Fiind celulă specializată este mai vulnerabilă decât fibroblastele
 Iritarea sau lezarea sa declanșează mecanismele defensive ale
complexului pulpo-dentinar : scleroză dentinară, depunerea dentinei
secundare de reparație și inflamația pulpei dentare.

2. Fibroblastele
Sunt cele mai numeroase celulele din țesutul pulpar.
Sunt mai numeroase în pulpa tânără, scad în număr în pulpa matură
( scad ca nr cu timpul datorită creșterii numărului de vase, fibre și nervi).
Sunt de 2 tipuri:
 Celule mature:
 Au formă poligonală
 Secretă fibre ce vor constitui matricea pulpară (precursorii
substanței fundamentare, precursorii colagenului)
 Celulele tinere (celule mezenchimale?)
 Sunt celule din care se poate diferenția orice tip de celulă pulpară
dacă sunt stimulate spre o anumită zonă.
Funcții
- Sintetizează matricea pulpară (precursorii substanței fundamentale și
colagen)
3. Macrofage
Caracteristici
 Sunt principalele celule defensive pulpare;
 Sunt mai numeroase în inflamații
 Pot fi:
 Celule originale ale pulpei: histiocite
 Celule care provin din sistemul sanguin: monocite (monocitele
după ce părăsesc patul vascular devin macrofage tisulare)
Funcții
- Fagocitoză: curățarea pulpei de celule moarte, detritusuri pulpare, celule
străine pulpei, factori care pătrund în pulpă + îndepărtarea bacteriilor în
inflamații

5
Endo – curs 7

- Participă la reacții imune, ajutând la formarea anticorpilor : sunt celule

accesorii care procesează antigenul și îl prezintă limfocitelor
- Sunt activate de factori inflamatori => producerea de factori solubili
(secretă factori solubili precum interleukina 1 și alte citokine specifice
inflamației)

4. Celule dendritice
Sunt plasate în stratul odontoblaștilor.
Au rol în declanșarea răspunsului imun/ inducerea imunității

5. Limfocite
Sunt limfocite T care participă în reacțiile imune mediat celular și se
găsesc doar în pulpa inflamată.

6. Mastocite
Se găsesc de-a lungul vaselor de sânge.
Sintetizează și conțin factori inflamatori: heparină (antiinflamator),
histamină.

7. PMN
Apar în inflamații cronice.

8. Plasmocite
Apar mai mult în inflamații când pulpa e iritată

Aceste celule se găsesc situate într-o substanță fundamentală.

Compartimentul extracelular al pulpei dentare este alcătuir din:
- Matricea amorfă a substanței fundamentale
- Fibre de colagen
- Lichid interstițial

SUBSTANȚA FUNDAMENTALĂ (SF)

Este secretată de fibroblaști și reprezintă mediul intern al pulpei în

care se desfășoară toate funcțiile vitale și manifestările patologice.
Aspect
 Masă amorfă = gel (când e bine polimerizată)
 La tineri este puțin mai solubilă

6
Endo – curs 7

 În etapele inițiale ale formării dintelui este fluidă

 Devine vâscoasă la adult
Când pulpa este sănătoasă, SF este ca o gelatină și își poate exercita
funcțiile (celulele sunt susținute în acel gel; fiind elastic acest gel
protejează celulele). De asemenea, cât timp este sub formă de gel,
acționează ca o barieră pentru microorganisme și toxine.
Când apare o inflamație (datorită mediatorilor chimic, edemului și
căldurii), SF se degradează, nu mai este sub formă de gel, se
depolimerizează => nu mai are structură, apa nu mai e bine legată (se
leagă de proteoglicani de obicei) => SF se va găsi sub formă apoasă și nu
mai are rol protectiv.
Pulpa luptă împotriva toxinelor dar când numărul
microorganismelor crește atât de tare încât pulpa nu mai poate să elimine
toate celulele moarte apare starea de inflamație.
SF poate fi degradată de enzime hidrolitice (hialuronidaza) care
provin din:
 Celulele proprii organismului (din lizozomi): dacă există un factor care
agresează pulpa (de ex: toxine la distanță) prin moartea unor celule se
eliberează enzime hidrolitice lizozomale care depolimerizează SF
 Degradarea bacteriilor
Compoziție
 Polizaharide polianionice
 Proteoglicani
 Glicoproteine
 Fibronectină -> rețea fibrilară
 Apă
 Ioni
Se formează o rețea fibrilară, în ochiurile căreia se găsesc celule și
molecule de apă.
Funcții
Susținerea celulelor
Rezervor de apă și ioni
- Apa este legată de obicei de proteoglicani și permite trecerea
metaboliților hidrosolubili și gazelor
- De câte ori este afectatî SF prin leziuni sau inflamație, această apă
se eliberează rapid
Pernă protectivă: este elastică și orice traumatism transmis pulpei este
atenuat protejând astfel celulele

7
Endo – curs 7

Barieră împotriva microorganismelor și toxinelor: cât timp se află sub

formă de gel
Sită moleculară
- Permite schimbul de substanțe nutritive și metaboliți între capilare
și celule
- Blochează pasajul ureei sau proteinelor cu masă mare moleculară
 Rol în sănătatea pulpară
*** la vârstnici, având mai puțin apă legată, pulpa se deshidratează
treptat, devenind mai vâscoasă. Oxigenul și metaboliții traversează mai
greu țesutul. Nutriția fiind deficitară, celulele intră în competiție pentru
supraviețuire, motiv pentru care se reduc numeric și dimensional fiind
înglobate într-o masă de fibre de colagen.

FIBRELE CONJUNCTIVE PULPARE

Sunt de 3 tipuri: colagen, reticulină și elastină.

1. Fibrele de colagen
Compoziție: aminoacizi.
Reprezintă produsul de sinteză al fibroblaștilor.
Sunt dispuse în rețea în jurul celulelor și a vaselor. Susțin SF
Tipuri de colagen din pulpă: tip I și tip III.
Nu se ramifică și nici nu se anastomozează între ele.
Densitate
 Sunt puține : în pulpa coronară și la tineri (unde avem mai multe celule)
 Sunt mai multe: în pulpa radiculară și la vârstnici
2. Fibrele de reticulină
Se mai numesc și fibre precolagenice deoarece sunt omologate cu
fibrele de colagen foarte tinere (compoziția asemănătoare în aminoacizi).
Sunt structuri ramificare care formează o rețea.
3. Fibrele de elastină
În pulpa dentară există nunmai 2 tipuri de proteine structurale:
colagen și elastină.
Localizare : fibrele de elastină sunt prezente doar în pereții
arteriolelor pulpare (nu fac parte din matricea intercelulară).
ROLURILE FIBRELOR CONJUCTIVE PULPARE
Armarea substanței fundamentale: (-> asigură oarecare stabilitate
spațială pt pulpă)
Amortieazează presiunile

8
Endo – curs 7

Participă la dentinogeneză
Mențin homeostazia pulpară prin labilitatea sătrii de agregare a fibrelor
de colagen

INERVAȚIA PULPEI

Inervația pulpară este alcătuită din:

 Fibre nervoase aferente (senzitive)
 Fibre nervoase simpatice
Funcția fibrelor nervoase
 Neuroni receptori
 Fibre nervoase aferente => rol de conducere a impulsului nervos)
 Sunt responsabile de apariția senzației dureroase
 Pot fi mielinice sau amielinice
 Provin din ganglionul trigeminal
 Pătrund în pulpa radiculară sub formă de fascicule, în contact intim
cu vasele pulpare.
 Fibre nervoase simpatice => reglează circulația și dentinogeneza
 Modelează circulația în arteriolele pulpare;
 Provin din ganglionul simpatic cervical superior
 Sunt doar fibre amielinice;
 Se găsesc în contact strâns, sub forma unor plexuri venoase, cu
pereții vasculari ai arterioleleor.
 Induc prin stimulare vasoconstricție.
Clasificarea fibrelor nervoase se face după
 diametru : cele mielinice tip A sunt mai groase și cele amielinice sunt
mai subțiri
 viteză de conducere : e mai mare la cele mielinice
 funcție.
Tip de fibră Funcție Diametru Viteza de conducere
(µm) (m/s)
A-beta Presiune, atingere 5-12 30 - 70
A-delta Durere, temperatură, 1-5 6 - 30
atingere
C Durere 0.4-1 0.5 – 2

Există fibre nervoase:

9
Endo – curs 7

- mielinice (tip A)
- amielinice (tip C): ale SNV care reglează calibrul vaselor de sânge (sau
tip A)
Orice stimul care ajunge la pulpă este transmis prin fibrele mielinice la
creier și este transformat într-o senzație singulară = durere.
Fibrele mielinice ale pulpei
Sunt primele care reacționează.
Pot fi excitate și numai când testăm pulpa
prin teste de vitalitate (nu se simte durere, doar
un stimul ușor).
Fibrele C amielinice nu sunt excitate decât
când apar modificări la nivel pulpar și factorul
care le excită trebuie să aibă intensitate foarte mare.
Fibrele nervoase vin dintr-un ganglion situat înafara pulpei, apoi
intră în pulpă prin foramenul apical.
Se organizează în pulpa radiculară sub formă de mănunchiuri iar în
pulpa coronară se ramifică (=> în pulpa coronară se pot găsi de 4 ori mai
multe fibre nervoase decât în pulpa apicală).
* fasciculele nervoase mari se depun în evantai în zona centrală a
pulpei, de unde se divid în ramuri din ce în ce mai subțiri, care în zona
bogată în celule încep să-și piardă tecile de mielină.
În final, fibrele nervoase suferă o puternică arborizare periferică,
care dă naștere, în zona săracă în celule, unui bogat plex nervos
subodontoblastic: plexul lui Raschkow. În această zonă durerea resimțită
este foarte mare pentru că inervația e foarte bogată.
* din plexul Raschkow se desprind ramuri nervoase care:
- unele trec printre odontoblaști ca terminații nervoase libere
- unele pătrund în canaliculele dentinare
- altele formează un plex nervos, situat între odontoblaști și
predentină, denumit plexul marginal predentinar al lui Bradlaw.
Fibrele amielinice – periferice
Sunt excitate numai când apar modificări la nivel pulpar, deci
factorul trebuie să aibă intensitate foarte mare pentru a declanșa formarea
unui impuls nervos.
Se găsesc în jurul vaselor de sânge.
Pătrund în pulpă cu cele mielinice.
Reglează diametrul vaselor.
Merg spre periferie în zona odontoblastelor.

10
Endo – curs 7

Unde se termină fibrele nervoase?

Unii spun că merg între odontoblaste, după care vin în contact intim
cu prelungirile odontoblastelor, în jurul cărora se spiralează -> după unii
cercetători se găsesc în canalicule.
Ajung până în predentină.
Comportamentul fibrelor nervoase
Fibrele nervoase sunt foarte rezistente la:
- hipoxie
- inflamație
- necroză
De exemplu: avem un dinte cu necroză, fără sângerare. Când
pătrundem cu acul pacientul mai resimte durere pentru că corpul celulei
nervoase este la distanță și doar își trimite prelungiri în pulpă -> celula
nervoase nu moare și un timp aceste fibre nervoase supraviețuiesc chiar
dacă dintele nu este vital.
TESTE DE VITALITATE
Prin stimulare electrică și termică sunt excitate fibrele de tip A.
Fibrele de tip C se excită doar în caz de inflamație pulpară, deci
numai când pulpa este deja afectată.

INERVAȚIA DENTINEI

Este asigurată de:

 plex nervos
 fibre nervoase intracanaliculare
!! nu există fibre nervoase senzoriale în dentină => dentina nu se poate
anestezia.
Fibrele nervoase sunt mai numeroase în dreptul coarnelor pulpare (acolo
și activitatea pulpei este mai intensă).

SENZITIVITATEA DENTINEI

Cum se transmite durerea la pulpă? Prin mecanism

hidrodinamic.
S-a constatat că atunci când se aplică căldură la suprafața unui
dinte, răspunsul vine mult mai repede decât timpul necesar pentru ca acea
căldură să ajungă la pulpă => dintele reacționează mai rapid.

11
Endo – curs 7

Dintele reacționează mai rapid datorită prelungirilor și terminațiilor

nervoase din canaliculii dentinari.
În canaliculi există un fluid (limfa dentinară). În momentul aplicării
unui excitant pe dinte apare o mișcare a fluidului în canalicul. Această
mișcare va duce și la mișcarea terminațiilor nervoase și a odontoblaștilor
producând durere.
Mecanism hidrodinamic: mișcarea fluidului ->receptori senzoriali -
>semnale electrice.
Fluxul poate fi:
- intern
- extern
?? această mișcare e mai rapidă înspre exterior, când lichidul iese
din canalicule => aici durerea e mai intensă. Tubii dentinar au calibru mic
așa că forțele de capilaritate care apar sunt mari => îndepărtarea lichidului
din tubii dentinari se face printr-o mișcare rapidă.
Exemplu:
 excitant – temperatura => reacție fibre nervoase A, C
 îndepărtarea smear layer
 dacă avem o cavitate carioasă, am realizat exereza dentinei și vrem să
aplicăm o obturație => dacă punem alcool, pacientul simte durere pentru
că am scos lichidul din canalicule și le-am uscat
 când aplicăm acidul fosforic pentru demineralizare, îndepărtăm smear-
layer => se deschid canaliculele dentinare. După ce spălăm acidul, dacă
uscăm foarte tare, pacientul simte durere mult mai intensă pentru că
fluidul iese repede din canaliculele dentinare
=> durere apare nu neapărat prin excitarea fibrelor nervoase ci și prin acest
mecanism

VASCULARIZAȚIA PULPEI

*** pulpa dentară este un organ intens vascularizat de artera maxilară

internă prin ramurile dentare ale arterelor alveolară supero-posterioară,
infraorbitară și alveolară inferioară. Deși aceste vase reprezintă sursa comună
atât a vascularizației pulpare cât și a celei parodontale marginale, vasele pulpare
au pereți mai subțiri decât cele parodontale. Sângele venos este colectat de
venulele pulpare ce se varsă în plexul pterigoidian și trece mai departe în vena
maxilară internă.

12
Endo – curs 7

Artera dentară pătrunde prin foramenul apical și are dimensiuni de

aproximativ 100µm.
Urcă aproximativ rectiliniu spre coroană prin centrul pulpei radiculare
Se divide în arteriole care se ramifică și formează un plex capilar
subodontoblastic:
Plexul capilar subodontoblastic este cea mai întinsă rețea din tot organismul
(nicăieri nu mai sunt așa multe capilare pe unitatea de suprafață).
În pulpa coronară, în dreptul coarnelor pulpare, rețeaua capilară are o
dimensiune mai mare deoarece pentru a satisface nevoie funcționale ale
odontoblastelor (care lucrează și au nevoie de hrană și oxigen).
La dinții tineri acea rețea capilară pătrunde între odontoblaste.

Capilarele subodontoblastice
Structura pereților: au pereții perforați pentru a favoriza eliberarea
substanțelor nutritive.
Capilarele se reunesc și formează calea de întoarcere sanguină, adică
venule postcapilare care confluează în venule largi cu calibru progresiv mai
mare.
Diametru venelor este dublu față de diametrul arterelor. Diametrul venelor
= 200 µm pe când diametrul arterelor = 100µm.
Venele nu prezintă fibre elastice în structura pereților așadar:
- nu se pot dilata sau contracta prin mecanism nervos
- dacă se dilată vor rămâne dilatate.

O particularitate a pulpei este că există anastomoze arterio-

venoase (între arteriole și venule). În mod normal arterele se termină prin
capilare care se continuă cu vene. În pulpă există situații în care arteriolele
se termină cu venule, adică nu mai există capilare între ele.
Anastomozele arterio-venoase sunt legături directe arterio-venoase
care șuntează patul capilar.
Rolul acestor anastomoze arterio=venoase: se poate realiza șuntarea
circuitului sanguin pentru a:
- modifica nivelul fluxului sanguin pulpar
- distribui topografic preferențial fluxul sanguin spre zonele de
sinteză intensă
- deturna fluxul sanguin din zonele pulpare lezate, evitând agravarea
fenomenelor locale hemoragice.

13
Endo – curs 7

De exemplu se poate favoriza prin acest mecanism scăderea

presiunii în zonele de inflamație pulpară în următorul fel: în inflamație
capilarele sunt larg deschise și sângele este ieșit din capilare. Pentru a sări
peste această zonă unde a crescut presiunea sângele va trece prin
anastomozele arterio-venoase.
Factorul negativ în aceste situații: în zona respectivă schimburile de
nutrienți între sânge și pulpă sunt reduse deoarece factorii de nutriție ies
mai greu din vase.

Fluxul sanguin pulpar este influențat de:

a. stimularea fibrelor simpatice amielinice
- produc vasoconstricție
- dacă rămân mult timp contractate apare o dilatare activă la început
(deoarece fibrele nervoase obosesc) apoi apare dilatare pasivă și
apoi inflamație
b. postură
- când stăm în picioare, fluxul sanguin spre cap e scăzut
- în orizontală, fluxul sanguin spre extremitate cefalică crește deci
crește și la nivel pulpar (ex: unii pacienți spun că ii doare dintele
mai tare noaptea)
c. inflamație

Particularitățile pulpei dentare

1. Pulpa este situată într-un lăcaș cu pereți rigizi

2. Comunicarea pulpei cu restul organismului se realizează prin foramenul
apical
3. Sistemul arterial e de tip terminal
4. Sistemul nervos este bine reprezentat în pulpă
5. Pulpa prezintă o mare labilitate structurală

PARTICULARITĂȚILE INFLAMAȚIEI PULPARE

Se datorează unor particularități:

- Morfologice
- Fiziologice
- Topografice

14
Endo – curs 7

1. Pulpa radiculară este situată într-un lăcaș cu pereți rigizi

Avantaje
 Protecție împotriva agenților mecanici (ex presiune)
 Protecție împotriva agenților microbieni (dacă pereții sunt integri)
 + (carte) Pereții duri permit prelucrarea lor prin șlefuire pentru aplicarea
unei proteze, fără ca pulpa dentară să sufere dacă tehnica de realizare e
corectă
Dezavantaje
 Inextensibilitatea pereților face ca orice creștere a presiunii intrapulpare să
comprime elementele pulpare (apar tulburări funcțională de amplifică
gradul de inflamație)
 Împiedică investigarea directă
 Accesul la pulpă se obține numai prin trepanarea smalțului și a dentinei
2. Comunicarea pulpei cu restul organismului se realizează prin
foramenul apical
Foramenul apical este ca un inel rigid. Acesta are dimensiuni
diferite de-a lungul vârstei :
 la dinții tineri, care nu sunt complet formați, apexul e larg deschis =>
 în cazul unui tratament se încearcă menținerea vitalității pulpare
(pulpa este bine hrănită având un apex larg deschis)
 se conservă măcar pulpa radiculară sau o parte din ea deoarece la
acest nivel există celule mezenchimale care se vor diferenția și vor
forma rădăcina
 la adulți, datorită depunerii de dentină secundară și cement radicular
foramenul este închis, rigid, strâmt =>
 vitalitatea pulpară este compromisă deoarece are loc creșterea
presiunii în toată pulpa
 șansa de pulpotomie sau coafaj este mai redusă
 îmbătrânirea pulpei se poate produce și fără factori externi prin
îngustarea
foramenului (deoarece scade fluxul sanguin și scade metabolsimul).
Caz: de multe ori la o persoană în vârstă, la o carie profundă este
necesar și un tratament endo pentru că pulpa este afectată
În inflamație pulpară apare vasodilatație arterială pentru a aduce
mai mult sânge la acest nivel. Ca urmare a dilatației, la nivelul
foramenului vena va fi comprimată iar sângele nu se va mai putea întoarce
datorită lumenului îngustat al venei => apare stază venoasă care

15
Endo – curs 7

favorizează creșterea presiunii și scade eliminarea produșilor toxici și de

metabolism.
Produșii de metabolism și toxici sunt acizi => crește aciditatea
pulpei, se depolimerizează SF => crește presiunea intratisulară asupra
celulelor și vaselor de sânge și în timp se produce hipoxie pulpară.
Schițe
Foramenul apical = inel rigid
Inflamație : Dilatarea arteriolei  comprimarea venulei  stază
venoasă  împiedică eliminarea produselor toxice  apare edem
tisular și crește presiunea intratisulară  crește presiunea asupra arterelor
 hipoxie.
Îmbătrânirea pulpei: depunere dentină și cement  strâmtorarea
orificiului apical  strangularea vaselor  nutriție deficitară 
îmbătrânirea pulpei.

3. Sistemul arterial este de tip terminal

Este format din artere-capilare-venule.
Nu există o circulație secundară care să preia
irigația pulpară în cazul obliterării arteriale.
Unele ramuri din arteriola principală nu își
continuă traseul ascendent spre periferia pulpei ci se reîntorc spre zona centrală
a acesteia. Acest lucru este util în inflamație deoarece se evită staza prin
readucerea unei părți din sânge în zonele centrale ale pulpei.
Nu toate arteriolele se termină prin capilare existând anastomoze arterio-
venoase. Dezavantajul acestei variante vasculare este că în zona respectivă
schimburile dintre țesut și vas sunt sărace. Avantajul este că se evită staza prin
șuntarea patului capilar.

4. Sistemul nervos este bine reprezentat în pulpă

Acest lucru explică sensibilitatea complexă a pulpei.
În inflamație apar :
- modificări funcționale – hiperexcitabilitate (datorită presiunii și
fenomenului de acidifiere)
- modificări morfologice ireversibile
Gafar: prin foramenul apical pătrund în pulpa dentară:
 fibre mielinice senzitive
- aparțin nervului trigemen

16
Endo – curs 7

- parcurg un traiect linear ascendent spre pulpa coronară și se

ramifică din ce în ce mai mult spre periferie formând în zona
subodontoblastică plexul Raschov

17
Endo – curs 7

- din acest plex se desprind fibre amielinice care însoțesc prelungirile

odontoblastelor (fibrele Tomes) în canaliculele dentinare
 fibre amielinice vegetative
- aparțin ramurilor simpatice
- se termină în peretele vaselor de tip arteriolar
- controlează funcțional calibrul vascular reglând fluxul sanguin
Durerea dentinară este explicată prin teoria hidrodinamică sau
hemodinamică care atribuie un rol osmotic lichidului dintre fibrele Tomes
și peretele canalicular. Diferiți stimuli produc mișcări ale fluidului din
canaliculele dentinare urmate de diferențe de presiune exercitate asupra
terminațiilor nervoase libere, declansând un impuls nervos dureros.
Unii stimuli, pe lângă acțiunea lor hidrodinamică, acționează direct
și asupra fibrelor nervoase, demonstrându-se astfel 2 posibilități de
excitație dureroasă în dentină:
- excitație directă asupra fibrelor nervoase din canalicul, prin intermediul
odontoblastelor
- excitație indirectă care stimulează fibrele nervoase canaliculare prin
modificarea mediului care le înconjoară.
5. Pulpa prezintă o mare labilitate structurală

18