HISTOLOGIA

CAVITĂŢII ORALE ŞI A
SISTEMELOR

Ţesuturi
 CURS
 70% prezenţă

 LP
 Max 30% absenţe( 3 lucrări)- motivate sau plătite şi
RECUPERATE

 EXAMEN
 50% scris
 40% practic

 10% activitatea din timpul semestrului

 Bibliografie
 Carmen Mihaela Mihu. Histologie vol I- curs pentru studenţii Facultăţii de
Medicină Dentară, Editura Medicală Universitară “ Iuliu Haţieganu”, Cluj-
Napoca, 2005.
 Carmen Mihaela Mihu. Histologie vol II- curs pentru studenţii Facultăţii de
Medicină Dentară, Editura Medicală Universitară “ Iuliu Haţieganu”, Cluj-
Napoca, 2008.

 Junqueira LC, Carneiro J. Basic Histology. Text and Atlas, 11th edition. Lange
Medical Books;Mc. Graw-Hill Companies Inc; 2005.
 Nanci. A. Ten Cate` s Oral Histology Development, Structure and Function.
Mosby; 2003
 Ross MH, Kaye GJ, Pawlina W. Histology a Text and Atlas, 4th edition,
Lipincott Williams & Wilkins; 2005.
 Clasificarea şi originea ţesuturilor
 Ţesutul se defineşte ca o asociere de celule şi sustanţă
intercelulară, elemente cu ajutorul cărora se exercită o anumită
funcţie sau grup de funcţii.

 În organism există patru tipuri fundamentale de ţesuturi-

epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos.

 Cele patru tipuri de ţesuturi intră în componenţa organelor

cavitare sau parenchimatoase.

 În organism, diferitele organe nu funcţionează izolat, ci alcătuiesc

sisteme(respirator, digestiv, excretor, etc).
 COLORATII HISTOLOGICE
 Hematoxilina - eozina

 Coloratii speciale
 Impregnarea argentica

 PAS

 Tricrom Mallory

 Tricrom Masson

 Van Gieson

 Hematoxilina ferica
Heidenheim
 Sudan III

 Sudan negru

 Scharlach Roth
 CUPRINS

 ŢESUTURILE EPITELIALE

 ŢESUTURILE CONJUNCTIVE
 ŢESUTURILE EPITELIALE
 Localizare:
 se întâlnesc la suprafaţa corpului

 căptuşesc cavităţi( inclusiv sistemul vascular)

 căptuşesc tractul digestiv, respirator şi

genito- urinar
 formează porţiunile secretorii ale glandelor şi
ductele acestora
 celule epiteliale specializate formează
receptorii organelor de simţ
 Caractere generale ale epiteliilor

 Sunt ţesuturi aproape pur

celulare.
 Sunt lipsite de vase sanguine sau
limfatice.
 Sunt ţesuturi bine inervate.

 Ţesuturile epiteliale se dispun pe

o membrană bazală, care le
separă de ţesuturile conjunctive.
 Suprafeţe epiteliale celulare

 Celulele epiteliale prezintă suprafeţe bazale, laterale şi

apicale.

 Suprafeţe epiteliale bazale

 Membrana bazală

 În microscopie optică se poate evidenţia prin

următoarele coloraţii:
 Coloraţia cu acid periodic Schiff (PAS)

 Coloraţia cu azotat de argint (impregnarea

argentică)
 Suprafeţe epiteliale celulare
În microscopie electronică, membrana bazală este formată din
lamina bazală, şi lamina reticulară.
 Lamina bazală este formată din:

 lamina lucida- situată sub epiteliu. Conţine glicoproteine

extracelulare, laminină, entactină, integrine, heparan sulfat.
 lamina densa- conţine colagen tip IV, fibronectină.

 Lamina reticulară este elaborată de fibroblaste. Conţine colagen

tip I, III, şi VII. Are o grosime variabilă. Este bine ancorată de
lamina bazală prin fibronectină, fibrile de ancorare( colagen
VII) şi microfibrile.

Rolul membranei bazale: suport şi susţinere, aderenţă, filtru

molecular, şi barieră,.
 Suprafeţe epiteliale laterale
 Conţin joncţiuni intercelulare de aderenţă( zonula occludens,
zonula adherens, macula adherens) şi de comunicare( joncţiuni
gap).
 Suprafeţe epiteliale apicale
 Aceste suprafeţe pot prezenta microvili, stereocili sau cili.

 Funcţiile epiteliilor
 Transport transcelular
 Absorbţie prin endocitoză sau pinocitoză.

 Secreţie de hormoni, mucus, proteine.

 Permeabilitate selectivă.

 Protecţie.
 Clasificarea ţesuturilor epiteliale
 În organism se disting două mari categorii de epitelii:
 de acoperire
 glandulare.

Epiteliile de acoperire pot fi clasificate în funcţie de:

 numărul de straturi
 simple
 stratificate
 forma celulelor
 pavimentoase
 cubice
 cilindrice
 Definirea epiteliilor de acoperire se face ţinând
seama de ambele criterii, astfel:
 Epitelii simple
 pavimentoase
 cubice

 cilindrice

 Epitelii stratificate
 pavimentoase
 cubice

 cilindrice

 În organism există şi epitelii de tip special:

 Epiteliul pseudostratificat cilindric

 Epiteliul de tranziţie( uroteliul)

 Epiteliile glandulare
 Formate din celule specializate, dotate cu
capacitatea de secreţie şi excreţie.

 În epiteliile glandulare, celulele sunt cubice,

cilindrice sau piramidale.

 Celulele epiteliilor glandulare, participă la alcătuirea

următoarelor tipuri de glande:
 Exocrine
 Endocrine
 Paracrine
 Mixte
 Glandele exocrine

 Glande exocrine de tip particular: unicelulare,

intraepiteliale, membraniforme. Sunt glande lipsite
de canal excretor.
 Glande exocrine propriu-zise, dotate cu canal
excretor.
 Clasificarea glandelor exocrine propriu-zise se
face în funcţie de:
 criterii morfologice
 modul de eliminare al produsului secretat
 natura produsului secretat.
 Clasificarea morfologică:

 Se realizează în funcţie de:

 porţiunea secretorie, numită adenomer
 porţiunea excretorie, numită duct excretor

Adenomerul poate fi tubular, acinos, alveolar.

Ductul excretor poate fi simplu sau
compus( ramificat).
 Definirea glandelor se va face prin două adjective,
unul referitor la duct şi altul la adenomer
Clasificarea în funcţie de modalitatea de
eliminare a produsului de secreţie:

 Există trei tipuri de glande:

 Merocrine( ex. glandele salivare, pancreas).

 Apocrine( ex. glanda mamară)

 Holocrine( ex. glanda sebacee).

 Clasificarea în funcţie de natura
produsului elaborat:
 Există trei tipuri de glande:
 Seroase

 Mucoase

 mixte.
 Polaritatea celulelor secretorii
exocrine
 Celulele epiteliale exocrine au dublă polaritate:
morfologică şi funcţională.
 Polaritatea morfologică se referă la dispunerea
subnucleară a RER şi mitocondriilor şi supranucleară a
Ap. Golgi şi a produşilor de secreţie.

 Polaritatea funcţională presupune permeabilitatea

polului bazal al celulei pentru apă şi substanţe nutritive,
precum şi a polului apical pentru produşii secretaţi.
 Glandele endocrine
 Sunt lipsite de sistem canalicular excretor.
 Sunt organe parenchimatoase, formate din
capsulă, stromă şi parenchim.
 Parenchimul este format din celule dispuse sub
formă de cordoane în strânsă relaţie cu capilarele
sanguine.
Excepţie face tiroida, glandă în care, celulele
parenchimului se dispun sub formă de foliculi.
 Glandele mixte
 Au secreţie combinată, exocrină şi endocrină,
realizată
 de aceiaşi celulă( ficat),
 de celule diferite( pancreas).
 TESUTURILE
CONJUNCTIVE
 CARACTERE GENERALE ALE
ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE
 Conţin trei elemente: celule, fibre şi substanţă
fundamentală.
 Celule Substanţa fundamentală
Fibre
 Substanţa fundamentală este un rezervor de apă şi calciu
în ţesutul osos, grăsime în ţesutul adipos, proteine
plasmatice în ţesutul conjunctiv lax.
 Au mare capacitate de regenerare, deci pot genera tumori.
 Se întâlnesc peste tot în organism.
 Nu vin în contact cu mediul extern, fiind separate de
ţesuturile epiteliale prin membrana bazală.
 Au rol în procesele de apărare ale organismului.
 CELULELE ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE
 celule fixate
 celule tranzitorii.

 Celulele fixate reprezintă o populaţie celulară, care se

dezvoltă în ţesutul conjunctiv şi tot aici îşi realizează
funcţiile.

 Celulele fixate sunt:

 fibroblastul- fibrocitul
 miofibroblastul
 celula adipoasă
 mastocitul
 celula mezenchimală nediferenţiată.
 CELULELE ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE

 Celulele tranzitorii
Au originea în măduva roşie hematogenă şi
circulă pe cale sanguină. La un anumit stimul, aceste
celule părăsesc circulaţia şi trec în ţesutul conjunctiv
unde îşi realizează funcţiile.
Celulele tranzitorii sunt:
 macrofagul
 plasmocitul

 leucocitele.
 Celulele fixate
 Celulele mezenchimale

Localizare:
Ţesutul conjunctiv lax al adultului. Sunt foarte
active în procesele de vindecare ale rănilor.
 Celulele fixate
 Fibroblastul

 Este cea mai numeroasă celulă a ţesutului conjunctiv.

 Provine din celula mezenchimală nediferenţiată.
 Este o celulă tânără, activă metabolic, cu formă
neregulată şi prelungiri.
Nucleul este eucrom, nucleolat.
Citoplasma conţine RER şi Ap. Golgi, ceea ce
determină un aspect bazofil în coloraţia HE.
 Celulele fixate
 Fibroblastul sintetizează fibre colagene şi componente
ale substanţei fundamentale.
 La adult, fibroblastele se divid rar, în general în procesul
de vindecare al rănilor.
 Se pot transforma în celule adipoase, condroblaste şi
osteoblaste.
 Celulele fixate
 Fibrocitul
 Provine din fibroblast. Este mai mic, are aspect
fusiform, cu nucleu hipercrom, alungit, cu capetele
ascuţite. Citoplasma conţine organite reduse, având
un aspect eozinofil.

 În ţesuturi apare ataşat fibrelor colagene.

 Când este stimulat, fibrocitul îşi creşte activitatea şi
se transformă în fibroblast.
 Celulele fixate
Miofibroblastele
 Sunt celule cu caractere intermediare între fibroblast şi
fibra musculară netedă.
 În citoplasmă :
 filamente de actină şi corpi denşi, reticul endoplasmic
rugos şi aparat Golgi.
 Nucleul celulelor are uneori aspect ondulat, reflectând
contracţia celulară.
 Spre deosebire de fibra musculară netedă, miofibroblastul
nu este înconjurat de lamina bazală.
 Aceste celule apar în număr crescut în procesele de
vindecare ale rănilor şi în ligamentele periodontale.
 Celulele fixate
Pericitele
 Sunt numite şi celule adventiţiale sau celule perivasculare.
 Sunt localizate în jurul capilarelor şi venulelor.
 Sunt înconjurate de lamina bazală, care se continuă cu
lamina bazală a capilarelor, astfel încât pericitele sunt
situate în afara ţesutului conjunctiv.
 Studiile de microscopie electronică
 Pericitele dispuse în jurul venulelor au caracteristici
citoplasmatice aproape identice cu ale celulelor
endoteliale ale vasului respectiv.
 Pericitele dispuse în jurul venelor mai mari, au asemănări
cu fibrele musculare netede.
 Celulele fixate
 Celula adipoasă

 Există două tipuri de celule adipoase:

 celula adipoasă uniloculară

 celula adipoasă multiloculară

 Celulele fixate
Celula adipoasă uniloculară

Este o celulă mare, 120 , sferică, atunci când este

izolată şi poliedrică, atunci când este studiată în ţesut.
Celule adipoase pot fi întâlnite izolate sau în mici
grupuri în ţesutul conjunctiv lax. Atunci când sunt
numeroase formează tesutul adipos comun.
Celulele adipoase se formează din celule
mezenchimale antenatal, iar postnatal din fibroblaste.
Celula mezenchimală

lipoblast timpuriu
(preadipocit)

lipoblast mijlociu

lipoblast tardiv
(adipocitul matur)

Adipocit matur- aspect de „ inel cu piatră” în coloraţia HE.

 Celulele fixate
Celula adipoasă multiloculară

Este mai mică decât celula adipoasă uniloculară.

Nucleul este situat central, iar citoplasma conţine
mai multe vacuole lipidice, mitocondrii în număr
mare, REN, puţini ribozomi liberi.

Formează ţesutul adipos brun.

Celula mezenchimală

lipoblast timpuriu,

adipocitul multilocular
 Celulele fixate
 Mastocitul
 Are origine în celulele

stem mieloide în timpul

hematopoezei.
 Are durată de viaţă scurtă.
 Este cea mai mare dintre

celulele conjunctive fixate

 Are formă ovalară
 Nucleul este rotund, situat în centrul celulei
 În citoplasmă, alături de organitele comune, se evidenţiază
granule delimitate de membrane, care se colorează
metacromatic cu albastru de toluidină. Aceste granule au
diferite forme şi mărimi şi conţin histamină, heparină,
arylsufatază, factorul chemotactic eozinofil, factorul
chemotactic neutrofil
 Mastocitul

 Mastocitele mediază reacţiile de hipersensibilitate de tip

I(de tip imediat )
 Mastocitele nu sunt alterate în procesul degranulării,
fiind capabile să sintetizeze noi granule.
 Celulele tranzitorii
 Macrofagul
 Are origine în celula stem din măduva roşie hematogenă,
sub formă de monocit. Face parte din sistemul monocito-
macrofagic.
 Macrofagul este un agent de apărare prin fagocitoză. Este
bine reprezentat în ţesutul conjunctiv lax şi în zonele bine
vascularizate.
 Participă la reacţiile imune. Macrofagele au proteine de
suprafaţă specifice, ce formează CMH II. Aceste proteine
permit interacţiunea cu limfocitele T helper CD4.
Deoarece macrofagele prezintă antigenul limfocitelor T
helper, sunt numite şi celule prezentatoare de antigen.
 Este o celulă cu formă neregulată, cu prelungiri citplasmatice
Când este stimulat emite pseudopode. În procesul de fagocitoză,
particula este captată printr-o invaginare a membranei celulare,
apoi inclusă în citoplasmă, constituind un fagozom. Acesta va fi
digerat de lizozomi.

 Nucleul poate fi ovalar sau reniform, eucrom, nucleolat.

Citoplasma slab bazofilă, conţine Ap. Golgi, RER, lizozomi.
 Când macrofagele fagocitează molecule mari, fuzionează
formând celule gigante de corpi străini( celule Langhans).
 Secretă enzime, lizozim, elastază, colagenază.
 Macrofagele organismului au denumiri particulare,
în funcţie de localizare:
 histiocite- ţesutul conjunctiv,
 celule Kupffer( macrofage perisinusoidale)- ficat,

 macrofage alveolare- plămân,

 macrofage- splină, ganglion limfatic, măduvă roşie

hematogenă, timus,
 macrofage pleurale sau peritoneale- cavităţi seroase,

 osteoclast- os,

 microglie- SNC,

 celule Langerhans- epiderm.

 Celulele tranzitorii
 Plasmocitul

 Se găseşte în număr crescut în zonele cu inflamaţie

cronică.
 Este o celulă ovalară, cu nucleu excentric, sferic, cu
blocuri alternante de eucromatină şi heterocromatină-
aspect în „ spiţă de roată”. Citoplasma este intens
bazofilă, datorită conţinutului crescut în RER.
 Reprezintă o celulă implicată în producerea anticorpilor.
 Celulele tranzitorii
Leucocitele
 Circulă pe cale sanguină şi migrează prin peretele
capilarelor în ţesutul conjunctiv, ca răspuns la diferite
agresiuni. Prezenţa acestor celule în ţesutul conjunctiv
denotă o reacţie inflamatorie acută.
 Celulele tranzitorii
Limfocitele
 Se găsesc în număr mic în ţesutul conjunctiv.
Numărul lor creşte în locuri unde are loc o inflamaţie
cronică. Sunt celule implicate în răspunsul imun.

 Limfocitele sunt celule rotunde,

cu citoplasmă redusă, palid colorată
bazofil în hematoxilină- eozină, greu
vizibilă pe preparatele histologice. Nucleul este rotund,
hipercrom.
 Limfocitele exprimă pe suprafaţa membranei
celulare molecule specifice, numite proteine
CD( cluster of differentiation).
 Deoarece unele proteine CD sunt prezente numai pe
unele limfocite, acestea sunt considerate markeri
proteici specifici.
 Pe baza lor, se realizează clasificarea limfocitelor în
trei tipuri distincte:
 limfocite T
 limfocite B

 limfocite „ natural killer”.

 Limfocitele T
 Se caracterizează prin prezenţa markerilor CD2, CD3 şi CD7 şi
receptori celulari T( TCR).
 Sunt celule cu durată de viaţă lungă, implicate în imunitatea
mediată celular.
 Limfocitele B
 Se caracterizează prin prezenţa markerilor CD9, CD19, CD20 şi
CD24 şi imunglobuline ataşate IgM şi IgD.
 Aceste celule recunosc antigenul, au durată de viaţă variabilă şi
participă la imunitatea umorală.
 Limfocitele „ natural killer”
 Nu sunt nici limfocite T, nici B, exprimă pe suprafaţă moleculele
CD16, CD56 şi CD94, molecule care nu sunt regăsite la nici un alt
tip de limfocite.
 Aceste limfocite distrug celulele infectate cu virusuri sau celule
tumorale, printr-un mecanism citotoxic.