Sunteți pe pagina 1din 6

Prof. Dr.

Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

HISTOLOGIA PULPEI DENTARE

A. HISTOARHITECTONIA PULPARĂ
- componenta centrală a dintelui
- constituită dintr-un ţesut conjunctiv moale, lax, nemineralizat, bine vascularizat şi inervat
1. GENERALITĂŢI
- ocupă spaţiul pulpar, care prezintă două compartimente individualizate:
- porţiunea coronară, denumită cameră pulpară → pulpă coronară
- porţiunea radiculară, denumită canal radicular → pulpă radiculară
2. TERITORII CELULARE ÎN ARHITECTONIA PULPEI DENTARE
- celulele – dispuse într-o manieră particulară → aspect histologic specific în MO
- de la periferie spre centru se descriu patru zone:
- zona odontoblastică;
- zona acelulară Weil (stratul subodontoblastic);
- zona bogat celulară;
- miezul pulpei
- primele trei zone, care includ şi plexul capilar subodontoblastic, alături de plexul parietal nervos →
teritoriul odontogenic (pulpa periferică)
- zona liber celulară şi zona bogat celulară se definesc pe măsură ce dintele intră în ocluzie
2.1. Zona odontoblastică
- formată din odontoblaste, aşezate într-un strat continuu care tapetează periferia pulpei dentare şi
trimiţând o expansiune citoplasmatică (prelungirea odontoblastică) în dentină
- forma şi dimensiunile odontoblastelor variază în funcţie de localizarea coronară sau radiculară şi
de gradul de diferenţiere:
- în coroana dintelui matur, datorită migrării centripete a odontoblastelor
(dentinogeneză) – dispunere în “palisadă”, pe mai multe rânduri (3-5 celule) → aspect
artefactual
- “coarne” pulpare – celule prismatice înalte (50 μm), cu nuclei ovali, bazali
- lateral şi cervical faţă de “coarnele” pulpare – celule cuboidale, cu nuclei
rotunzi, centrali
- pulpa radiculară, spre foramen apical – celule aplatizate, pavimentoase
- corespondenţă între talia celulară şi gradul de diferenţiere, fapt reflectat şi în cantitatea de dentină
corespunzătoare depusă:
- odontoblastele prismatice sunt cele mai diferenţiate
- odontoblastele turtite sunt cel mai puţin diferenţiate
2.2. Zona acelulară Weil
- subjacent zonei odontoblastice → spaţiu “liber” celular (celularitate extrem de redusă)
- zonă este mai evidentă în pulpa coronară
- conţine: fibre de colagen, fibre nervoase amielinice şi vase sanguine
- fibrele nervoase şi vasele sanguine se ramifică şi pătrund în stratul odontoblastic
2.3. Zona bogat celulară
- subjacent zonei acelulare Weil, spre interiorul pulpei dentare
- conţine: o populaţie celulară densă, neuniformă, elemente vasculare şi nervoase
- celularitatea este mai marcată la nivel coronar decât la nivel radicular → la nivel coronar se poate
aprecia cu uşurinţă limita de separare dintre zona acelulară Weil şi zona bogat celulară, iar la nivel
radicular, această limită este mai puţin evidentă
- celularitatea creşte odată cu înaintarea în vârstă
Tipurile de celule: celulele Hohl (posibil cu capacitate de diferenţiere în odontoblaste mature, în urma
unei lezări), celule nediferenţiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite, limfocite

1
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

2.4. Miezul pulpei


- masa cea mai internă a pulpei – regiunea pulpei centrale
- diferenţă faţă de zona bogat celulară – densitate celulară mult mai scăzută
- conţine vasele sanguine mari şi trunchiurile nervoase ale pulpei dentare
Tipurile de celule: celule nediferenţiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite, macrofage,
limfocite, mastocite, plasmocite, polimorfonucleare
B. ODONTOBLASTUL
- complexul dentinopulpar: corelaţii strânse între pulpa dentară şi dentină, deoarece embriologic şi
structural ele au la bază acelaşi ţesut → fapt reflectat în elementele de funcţionalitate şi în
interpretarea evenimentelor clinice
- odontoblastele - responsabile de formarea dentinei
- evoluţie:
- diferenţierea celulelor ectomezenchimale ale papilei dentare în odontoblaste
necesită acţiunea inductoare a epiteliului intern al organului smalţului, exprimată direct
prin diverşi factori de creştere (IGF, TGFβ, BMP2)
- celulele ectomezenchimale stelate devin ovalare sau prismatice înalte, mari, şi se
divid, transformându-se în preodontoblaste, care nu se mai divid
- preodontoblastul – celulă polarizată, nucleu situat central; cantitatea de
organite celulare redusă
- trecerea la forma de odontoblast matur → marcată de apariţia extensiei
citoplasmatice la nivelul polului apical – prelungirea odontoblastică
- odontoblastul matur: dezvoltarea marcată a organitelor celulare şi declanşarea
proceselor secretorii intracelulare → odontoblastul secretor
- stadiu tranziţional – odontoblastul tranziţional
- celula îmbătrânită – odontoblast în repaus
1. ODONTOBLASTUL SECRETOR
- origine în crestele neurale
- morfologia sa indică o activitate funcţională importantă, cu etape de sinteză activă alternând cu
etape de repaus
• Corpul celular
- formă alungită, prismatică sau piriformă (înălţime 50 μm) la nivelul coroanei, cuboidală spre
zonele cervicale şi radiculare, aplatizată spre apex
- nucleul unic, fie oval şi bazal (la odontoblastele prismatice), fie rotund şi central (la odontoblastele
cuboidale), cu cromatina abundentă dispersată şi, uneori, până la 4 nucleoli
- membrana plasmatică prezintă interdigitaţii laterale
- citoplasma, slab bazofilă, conţine organite celulare implicate în sinteza proteică bine reprezentate
şi elemente de citoschelet
- ME:
- mitocondriile sunt numeroase, dispersate în toată citoplasma
- RER extrem de bine dezvoltat, cisternele conţinând un material fin granular,
din care se vor forma vezicule de transport, care se vor orienta spre complexul Golgi
- complexul Golgi – iniţial dispersat difuz, apoi elementele sale devin
concentrate în regiunea centrală a celulei, perinuclear, spre faţa dentinară; elaborează
vezicule secretorii care se dispun spre baza prelungirii odontoblastului
- alte vezicule alungite, electrondense şi delimitate de membrane, similare ca
aspect cu lizozomii
- elemente de citoschelet: filamente şi microtubuli
• Prelungirea odontoblastică
- la nivelul polului apical, secretor,
- expansiune citoplasmatică ce se îngustează gradat
- rămâne inclusă în dentină, în interiorul tubulului dentinar, care se edifică în jurul ei.
- patru zone:
- la nivelul pulpei dentare

2
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- la nivelul predentinei
- la nivelul frontului de mineralizare
- inclusă în dentina circumpulpară
- zona de trecere dintre corpul celular şi prelungire prezintă un cadru terminal
- plasmalema polului apical şi plasmalema de la baza prelungirii odontoblastice prezintă specializări
structurale legate de funcţiile de exo şi endocitoză desfăşurate la acest nivel
- citoplasma nu conţine organite celulare majore
- sunt prezente vacuole de secreţie de tip vezicule “cu manta” (care pot fuziona cu membrana
celulară) şi câteva mitocondrii (mai frecvent în zona de predentină)
- specific: reţeaua de microtubuli şi filamente intermediare (actină, vimentină, tubulină) organizate
într-un model liniar, în continuitate cu citoscheletul corpului celular
- gradul de extindere în tubulul dentinar, respectiv în dentină – discutabil:
- ME de baleiaj, de transmisie, IHC (cu anticorpi monoclonali antiproteine de
citoschelet) – controverse → unele prelungiri odontoblastice traversează în totalitate
dentina, iar altele numai parţial
- joncţiuni: zonula occludens (strânse), zonula adherens (centri de adeziune), desmozomi şi gap
2. VARIANTE ALE ODONTOBLASTULUI
Odontoblastul tranziţional
- stadiu celular identificabil doar în ME:
- celula se îngustează, nucleul apare migrat de la polul bazal, cu cromatina condensată,
RER diminuă, apar vacuole autofagice – markeri de reorganizare citoplasmatică
Odontoblastul în repaus/bătrân
- celulă mai puţin înaltă (45 μm)
- citoplasma redusă, nucleul intens bazofil, situat spre polul apical
- ME:
- organitele celulare reduse cantitativ apar aglomerate, constituind o regiune
subnucleară proeminentă
- citoplasma supranucleară – lipsită de organite celulare şi granule secretorii,
dar persistă elementele de citoschelet şi apar vacuole mari, pline cu lizozomi
Celule odontoblast-like
- durata de viaţă a odontoblastului – egală cu cea a dintelui viabil
- lezarea dentinei, expunerea pulpei dentare → proces de reparare, cu formare de dentină nou →
bazat pe celule odontoblast-like
- existente în stare latentă în zona bogat celulară subodontoblastică
- pot fi stimulate în anumite condiţii
- produc o dentină reparativă
C. PULPA DENTARĂ CENTRALĂ – ŢESUT CONJUNCTIV LAX
- varietate de ţesut conjunctiv: formată din două componente:
- matricea extracelulară: matrice amorfă, fibre
- celulele pulpei dentare
1. MATRICEA EXTRACELULARĂ NEFIBRILARĂ (MATRICEA AMORFĂ, SUBSTANŢA SUNDAMENTALĂ)
- gel coloidal omogen extrem de bogat în apă (conţinut până la 90%), în care există o serie de
macromolecule în suspensie şi dispersate: glicozaminoglicani, proteoglicani şi glicoproteine
- caracterizare morfologică este redusă:
- datorită conţinutului crescut în apă, matricea amorfă este extrasă prin fixarea şi
deshidratarea ţesutului, astfel încât se pierde în secţiunile de rutină HE
- evidenţiată prin tehnici speciale de prelucrare (secţiuni păstrate prin uscare la
gheaţă sau secţiuni congelate) şi prin metode speciale de colorare → PAS pozitivă
(datorită conţinutului important în molecule glucidice), albastru alcian pozitivă în grade
diferite (în funcţie de cantitatea de glicozaminoglicani şi de gradul lor de sulfatare) şi
metacromatică
- ME: relativ amorfă, cu densitatea electronică moderată şi aspect fin granular,
fiind prezente mici structuri filamentoase

3
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

1.1. Glicozaminoglicanii
- lanţuri polizaharidice lungi, neramificate, liniare, neflexibile
- formate din unităţi dizaharidice repetitive
- o unitate dizaharidică conţine întotdeauna o hexozamină (N acetil-glucozamina /galactozamina) şi
un acid uronic (glucuronic/ioduronic)
- două tipuri:
- nesulfataţi (acidul hialuronic)
- sulfataţi (keratansulfat, heparansulfat, condroitin-4-sulfat, chondroitin-6-sulfat,
dermatansulfat)
1.2. Proteoglicanii
- glicozaminoglicanii sulfataţi - uzual legaţi covalent cu molecule proteice → formează
proteoglicani
- formare:
- miezul proteic al proteoglicanilor – sintetizat în RER fibroblastelor
- grupările de glicozaminoglicani sunt ataşate covalent de elementele proteice
în aparatul Golgi fibroblastic
- tot în aparatul Golgi are loc şi sulfatarea şi rearanjarea diferitelor grupări în
jurul atomilor de carbon a unităţilor zaharidice
- aspect comparat cu o perie:
- miezul proteic este tija
- glicozaminoglicanii orientaţi lateral, tridimensional, sunt ţepii periei
- acidul hialuronic nu formează legături covalente cu molecule proteice, pentru a forma
proteoglicani
- prin intermediul unor molecule speciale de legare, proteoglicani deja formaţi se pot lega indirect
de acidul hialuronic, formând macromolecule gigante, numite proteoglicani agregaţi – aggrecan
compus.
- clasificare în două categorii
- extracelulari
- asociaţi suprafeţei celulare
- cei mai frecvent întâlniţi proteoglicani:
• decorinul
• sindecanul
• versicanul
• perlecanul
• CD44
- rol proteoglicani:
- se opun forţelor de compresiune externe
- prin structura lor, încetinesc mişcarea microorganismelor sau a celulelor
migrate şi, în asociere cu membranele bazale, formează filtre moleculare (cu pori de
dimensiuni diferite şi cu distribuţie variată de sarcină electrică) care facilitează selecţia
macromoleculelor circulante
- prin prezenţa situsurilor de legare pentru anumite molecule semnal (de exemplu
TGFβ întârzie sau împiedică deplasarea acestor molecule la locul de acţiune,
obstrucţionându-le activitatea, sau le concentrează într-un anumit teritoriu, accentuând astfel
rolul lor
1.3. Glicoproteinele de adeziune
- mediază capacitatea celulelor de a adera la componentele matricei, prin prezenţa domeniilor de
recunoaştere, caracterizate printr-o secvenţă de aminoacizi
- cel puţin un domeniu de recunoaştere se leagă de proteinele de suprafaţă celulară din familia
integrinelor, un alt domeniu – de fibrele de colagen şi un altul – de proteoglicani
- cele mai întâlnite glicoproteine de adeziune sunt: fibronectina, laminina, entactina şi fibrilina
2. MATRICEA EXTRACELULARĂ FIBRILARĂ
Fibrele caracteristice:

4
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- colagen tip I şi tip III


- fibre elastice – exclusiv la nivel vascular
- raportul colagen tip I/ tip III: 55%/45% → constant de la începutul dezvoltării dintelui, până la
totala sa maturitate → colagenul dentinar, de tip I, este sintetizat exclusiv de odontoblaste şi nu
apare ca urmare a intervenţiei productive, în paralel, a fibroblastelor pulpare
D. MODIFICĂRI MORFOLOGICE ALE PULPEI DENTARE
1. CALCIFICĂRILE PULPARE
- rezultatul unor procese de mineralizare atipică
- apar frecvent, în dinţii sănătoşi, erupţi sau neerupţi, la nivelul pulpei sau la marginea dentinei
- clasificare
- denticuli sau pulpoliţi (“pietrele” pulpei)
- calcificări difuze
1.1. Denticulii
- aspectul unor mase calcificate, în care raportul Ca/P este similar cu cel existent în dentină
- unici sau multipli
- prezenţi la un dinte, în mai mulţi dinţi sau în toţi dinţii unui individ (ceea ce indică o predispoziţie
genetică)
- localizare frecventă: în zona de planşeu a camerei pulpare, în interiorul canalului radicular sau la
apex
- liberi în ţesutul conjunctiv al pulpei (“piatră liberă”)
- ataşaţi de dentină/predentină, fie prin unirea cu acestea, fie prin înglobarea de către dentina
secundară (“piatră ataşată”)
- două tipuri principale de denticuli: denticuli reali şi denticuli falşi
Denticulii reali
- structură internă de tubuli dentinari în matrice dentinară
- înconjuraţi la suprafaţă de celule “osteoblast-like”
Denticulii falşi
- compuşi din straturi concentrice, lamelare sau uneori radiare, de matrice dentinară mineralizată
- depunerea are loc în jurul unor fibre de colagen densificate, a unor trombi de sânge sau a unor
celule în curs de degradare/complet degradate
- nu conţin tubuli dentinari
- pe suprafaţa lor, ocazional, pot fi ataşate celule aplatizate sau fuziforme
- apar datorită unor arii neregulate de calcificare distrofică, în special în pulpa centrală
1.2. Calcificările difuze
- apar atât în zona de pulpă coronară, cât şi radiculară
- dispoziţie liniară, asociată cu vascularizaţia: de jur-împrejurul vaselor, în pereţii acestora
- proces degenerativ analog cu ateroscleroza, posibil declanşat de microtraumatisme ale pulpei
dentare
2. TRANSFORMĂRILE ÎN RELAŢIE CU VÂRSTA
- determină o rezistenţă mai crescută la factorii agresivi din mediu
- înaintarea în vârstă scade capacitatea de reparare a pulpei
2.1. Reducerea dimensiunilor pulpei dentare
- cea mai evidentă transformare, datorată procesului continuu de depunere a dentinei, chiar dacă rata
de depunere este mult încetinită
- constă în scăderea volumului camerei pulpare şi a canalului radicular
- o depozitare inegală de dentină secundară la nivelul camerei pulpare determină o reducere
asimetrică în mărime → consecutiv, o modificare a camerei şi vârfurilor pulpare → clinic:
retragere pulpară → identificabile radiologic, rol important în stabilirea formei de preparare a
cavităţii, în anumite proceduri de restaurare
2.2. Transformările ţesutului conjunctiv
- celulele scad numeric, progresiv, astfel încât în jurul vârstei de 70 de ani populaţia celulară este
redusă la jumătate
- nu se înregistrează o creştere a conţinutului în fibre de colagen

5
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- uneori → creştere semnificativă a colagenului, care se dispune în fascicule groase, compacte →


scleroză pulpară
- localizată
- generalizată
- fibrele nervoase mielinizate şi amielinizate degenerează şi se pierd → scădere a sensibilităţii
E. CORELAŢII ÎNTRE TERITORIILE CELULARE PULPARE ŞI FUNCŢIILE PULPEI
DENTARE
- integrarea pulpei, alături de dentină, în complexul pulpodentinar, este susţinută şi de funcţiile de
bază ale pulpei dentare: formativă, nutritivă, protectivă, defensivă, reparativă şi inductivă
1. FUNCŢIA FORMATIVĂ
- constă în formarea dentinei, în cursul procesului de dentinogeneză
- elementul celular principal – odontoblastul
- se păstrează capacitatea de a elabora dentină şi după maturizarea dintelui, prin sinteza şi
mineralizarea dentinei secundare fiziologice
2. FUNCŢIA NUTRITIVĂ
- asigurată prin elementele de vascularizaţie, menţine vitalitatea dintelui
- rol deosebit – plexul capilar subodontoblastic şi capilarele care pătrund chiar până în apropierea
odontoblastelor → aprovizionează direct corpul celular şi prelungirea odontoblastică, deja
“sechestrată” în tubulul dentinar
3. FUNCŢIA PROTECTIVĂ
- asigurată prin elementele nervoase care realizează inervaţia pulpei dentare şi care, parţial, pot
penetra dentina
- fibrele nervoase, stimulate în anumite condiţii → responsabile de senzaţia de durere şi de
sensibilitatea pulpei dentare şi a dentinei
- terminaţiile nervoase → implicate direct în reglarea fluxului sanguin la nivel pulpar
4. FUNCŢIA DEFENSIVĂ
- modalitatea de răspuns a pulpei dentare la acţiunea unui anumit tip de stimuli iritativi
- intervin celulelor cu rol de apărare, se desfăşoară reacţii imune
- pulpa dentară reacţionează cu semnele clasice de inflamaţie: dilatarea vaselor sanguine, creşterea
permeabilităţii vasculare, edemul, migrarea transvasculară a leucocitelor
- exsudatul → determină creşterea presiunii exercitate asupra terminaţiilor nervoase → instalarea
durerii
- stimularea de intensitate medie şi de scurtă durată, în cazul în care sistemele de apărare sunt
funcţionale şi eficiente, duce la modificări reversibile
- stimularea de intensitate medie sau crescută dar cronică, corelată cu depăşirea capacităţii
funcţionale a sistemelor de apărare, determină modificări nereversibile (moarte celulară, necroză
locală)
5. FUNCŢIA REPARATIVĂ
- producerea şi depunerea de dentină nouă, ca răspuns la o lezare fizică sau chimică, ori de câte ori
este necesar
6. FUNCŢIA INDUCTIVĂ
- se exercită în perioada de dezvoltare a dintelui
- ţesutul mezenchimal/ectomezenchimal care va constitui papila dentară (viitoarea pulpă dentară)
are rol inductiv asupra diferenţierii epiteliului oral în lamina dentară şi ulterior în formarea
organului smalţului