Fiziologia dintilor

Odontiu, componentele lui

Dintele sau organul dentar. Dinţii sunt consideraţi o fanere
ale mucoasei gingivale. Ei sunt implantaţi în arcadele dentare
ale maxilarului superior şi mandibulei.
Există două generaţii de dinţi: dentiţia temporară sau de
lapte formată din 20 de dinţi şi dentiţia definitivă sau
permanentă formată din 28-32 de dinţi. Fiecare dinte
prezintă următoarele zone anatomice:
• - coroană, porţiunea dintelui care proemină în cavitate
bucală;
• - coletul sau gîtul, reprezentând o mică porţiune de trecere
între coroană şi rădăcină. Aici se inseră mucoasa gingivală;
• - rădăcină, partea dintelui care se găseşte implantată în
alveola osoasă a maxilarului.
Dintele reprezintă o asociaţie de numeroase ţesuturi
mineralizate (dentina,smalţul, cementul) şi nemineralizate
(pulpa dentară, ligamentele alveolodentare)
În secţiune longitudinală, pornind din zona centrală spre
periferie, unui dinte i se disting următoarele structuri
histologice:
• cavitatea pulpara
• dentina
• smaltul
• cementul
• periodontiu
Odontiu este alcatuit din:
• pulpa dentara
• dentina
• smalt
Pulpa dentara
Pulpa dentara- este un tesut conjuctiv care deriva din papila-
mezinchimala si este situara in zona centrala a dintelui intr-o cavitate
pulpara, delimitata din exterior de dentina mineralizata. Pulpa
comunica cu structurile paradontare la nivelul apexului prin orificu
apical.
In aspect anatomic pulpa este divizata in 2 : pulpa coroanara cu
prelungirele spre cuspizi in forma de coarne pulpare, si pulpa
radiculara situata in canalul radicular. Terminundu-se canalul
radicular in ramifactiile delta apicala. Este foarte bogata in celule pulpa
tinara, pulpa batrina este mai saraca in celule si cu accentuare
componentei fibrilare. In structura pulpei avem celule, vase sangvine si
nervi toate aceste sunt cuprinse in substanta fundamentala.
Celulele pulpei dentare, în funcţie de structura şi
activitatea, lor se împart în 3 grupe:
• celule înalt specializate implicate în procesul de
elaborare a dentinei (predentinei) odontoblaste;
• celule „de releu” (de legătură) care fac legătura
între odontoblaste şi fibroblaste, fiind situate în
regiunea subodontoblastică (celulele lui Hohl-
Weill);
• celulele proprii ţesutului conjunctiv (fibroblaste,
macrofage, mastocite, etc.).
Odontablastele
Acestea sunt celule alungite, cu dimensiuni cuprinse între 30-50 microni, sunt
unipolare şi au prelungiri citoplasmatice care se alungesc treptat pe măsură ce
odontoblastele se retrag în direcţia centripetă în spatele materialului secretat.
Prelungirile odontoblastelor conţin două zone: o zonă inclusă în predentină,
care este implicată în procesele de secreţie şi de transport ale precursorilor
matriceali şi o zonă inclusă în dentină.
Prelungirile odontoblastelor sunt lipsite de organite şi conţin în special vezicule,
microfilamente şi microtubuli, toate acestea fiind implicate în transportul
moleculelor sintetizate de către odontoblaste.
Jonctiunea dintre odontoblaste se realizeaza prin desmozomi si gap-jonctiuni.
Intre aceste celule si odontoblaste se gaseste o zona sarac celulara numita zona
acelulara a lui Weill.
Odontablastii sunt implicati in formarea dentinei.
Celulele lui Holh-Weill
Ar reprezenta o formă intermediară între fibroblaste şi
odontoblaste. Ele participă la elaborarea colagenului şi a
substanţei fundamentale. Ele se deosebesc de fibroblaste şi
de odontoblaste prin aspectul fusiform bipolar şi sunt
implicate în elaborarea unor elemente ale matricei calcifine
necesară
dentinei reparatorii.
Fibrele Von Korff au periodicitatea axială caracteristică
fibrelor de colagen şi sunt mult mai evidente în timpul
formării dentinei iniţiale, dar şi în timpul formării dentinei
peripulpare. Ele sunt prezente pe toată suprafaţa dentinei şi
apar din momentul declanşării dentinogenezei iar apoi sunt
prezente în toată viaţa dintelui.
Functiile pulpei dentare
Functia trofica :
Troficitatea dentine este asigurata prin retele bogate, bine dezvoltate, de
vase sangvine si limfatice, precum si prin substanta fundamentala . Prin
intermediul acestora se realizeaza aportul de substante nutritive si apa catre
elementele celulare ale tesutului pulpar, dar si evacuarea produselor
metabolice.

Functia de protectie este asigurata prin: functia senzitiva, functia de

bariera si functia reparativa.
Functia protectiva se manifesta deasemenea si prin functia reparativa,
care consta in producerea si depunerea de catre pulpa a dentine secundare si
tertiale, ca raspuns la o agresiune fizica sau chimica, - de cite ori este
necesar.
Functia de bariera este constata in caz de actiune a factorilor patogeni in
pulpa, cind se activizeaza celulele sistemului reticuloendotelial. Histiocitele se
transforma, in caz de precese patologice pulpare, in macrofagocite mobile si
executa functia de fagocitoza. La fel si plasmocitele ale pulpei dentare se
manifesta protectiv, elaborind anticorpi. Granulocitele neutrofile asigura
functia de fagocitoza si digestie intracelulara. Fibroblastele participa la
formarea capsule fibroase din jurul unui focar patologic, produs in pulpa.

Functia senzitiva se face posibila in urma prezentei in pulpa a unui numar

important de terminatii nervoase, care realizeaza inervatia pulpei dentare si
care, partial, pot penetra dentina. Fibrele nervoase, stimulate in anumite
conditii, participa direct la reglarea circulatiei sangvine la nivel pulpar,
asigura o sensibilitate nociceptiva, regleaza secretia diversilor neuromediatori
si influenteaza asupra dezvoltarii inflamatiei. Receptarea stimulilor dolorigeni
(caldura, rece, presiune, substante chimice), produce durere. De aceea unii
autori includ aceasta functie in una mai generala- functia protectiva.
Dentina
Dentina- tesut dur, mineralizat, accelular si a vascular,
ce delimiteaza cavitatea pulpara in afara orificiului
apexian. Dentina este de origine mezinchimala
formindu-se prin mineralizarea substratului matricial
elaborate si secretate de odontoblasti. Aparitia dentina
atita timp cit dintele este viu, in directive centripetale,
in defavoarea volumului pulpar. La nivel coronar de
smalt, la radicular de cement.
Se cunosc 3 tipuri diferite de dentină, fiecare apărând în momente diferite ale
vieții și îndeplinind roluri distincte:
• dentina primară: este prezentă incă de la început, din timpul formării
dinților, fiind puternic inervată dar nevascularizată. Are capacitatea de a
transmite pulpei dentare informațiile despre condițiile din cavitatea orală.
• dentina secundară: se depune odată cu înaintarea în vârstă, în timp
canalele radiculare îngustându-se. Are o culoare mai închisă și conferă nuanța
gălbuie a dinților la persoanele în vârstă.
• dentina terțiară sau dentina de reacție: acest ultim tip de dentină se
formează doar în condițiile în care avem un factor care agresează unitatea
dentară. Ca un răspuns în încercarea de a proteja pulpa dentară, dentina de
reacție se depune în direcția dinspre care provine stimulul. Dacă viteza de
depunere a dentinei de reacție este însă inferioară vitezei de penetrare a
procesului infecțios, capacitatea de apărare este depășită și vom avea
complicații pulpare. De obicei, ritmul de depunere al dentinei terțiare este
mai accelerat la pacienții tineri.
Dentinogeneza cuprinde două faze:
• faza celulară în care odontoblastele sintetizează şi acumulează
precursorii dentinei
• faza extracelulară în care se produc modificări biochimice la nivelul
materialului secretat.

O unitate metabolică dentinară este formată din:

• prelungirile Tomes ( prelungirile odontoblastelor)
• spaţiul pericitoplasmatic care înconjură prelungirile Tomes,
• tubulii dentinali ce conţin prelungirile Tomes,
• un manşon de dentină peritubulară (un strat subţire de
predentină cunoscută sub numele de „teaca lui Neumann”).
Între două unităţi metabolice se găseşte dentina intertubulară
(intercanaliculară).
Dentina peritubulară - este zona de dentină care înconjoară peretele
tubulilor dentinari. Prin studii histochimice la acest nivel, s-au evidenţiat
proteine necolagenice (8-9%) compuse din glicoproteine apropiate ca
structură. Două dintre ele conţin fosfaţi organici, iar una conţine acid
sialic şi o fracţiune de fosfat organic.

Dentina intertubulară - ocupă spaţiile existente între unităţile

metabolice adiacente, rezultând din mineralizarea materialului matriceal
secretat de odontoblaste. Este formată dintr- un sistem de fibre colagene
care, prin dispoziţia lor, formează o reţea înglobată într-o substanţă
fundamentală amorfă, bazofilă, mineralizată în proporţie de 70-80% cu
săruri în care predomină fosfatul tricalcic sub formă de hidroxiapatită
care se situează de-a lungul fibrelor de colagen care, treptat, vor umple
spaţiile interfibrilare.
Smaltul
Smaltul dentar este cel mai dur tesut al organismului uman, un tesut
mineralizat, rezistent la uzura, de culoare alba sau galbuie, care acopera
din afara coroana anatomica a dintelui si-i atribuie duritate.
Maturatia smaltului consta in mineralizarea definitiva a prismelor
smaltiene. Pe parcursul primei faze de dezvoltare a smaltului fiecare
adamantoblast se transforma in urma unor modificari complexe intr-o
prisma adamantina. Acest proces debuteaza prin alungirea portiunilor
apicale ale adamentoblastelor, orientate spre dentina, si formarea la
capetele sale a unor expansiuni protoplasmatice scurte –prelungirile lui
Tomes. Anume aceste prelungiri si formeaza prismele adamantine.
In protoplasma adamantoblastelor apar granule de secreti speciala, care se
deplaseaza in fibra Tomes, ele impregneaza cu substanta sa prismele adamantine
in curs de formare. Concomitent cu aceasta din contul transformarii ectoplasmei
adamantoblastelor apare substanta interprismatica aglutinala a smaltului. Ea
acopera prelungirile lui Tomes, si se contopeste cu membrana preformativa.

Ondulaţiile orizontale ale prismelor fac ca pe secţiunea longitudinală examinată

să fie prinse numai fragmente de prisme şi nu toată prisma în lungimea ei
determinând apariţia unui fenomen optic descris sub numele de striile lui
Gunther-Shreger. Ele apar pe dinţii secţionaţi longitudinal sub forma unor benzi
clare şi întunecoase. Benzile clare sunt denumite parazonii şi corespund
prismelor care au fost prinse în secţionare pe o lungime mai mare, pe când
benzile întunecoase, denumite diazonii, corespund prismelor care au fost
secţionate pe o latură a curburii lor transversale, deci pe o suprafaţă mai mica.
La distanţă mai mare decât striile transversale apar zone întunecoase care
interesează întreaga suprafaţă a secţiunii examinate, denumite striile
paralele Retzius, sau liniile de slabă rezistenţă faţă de carie.
Striile Retzius, localizate în porţiunea cea mai superficială a smalţului, pot
apărea la suprafaţa acestuia, în regiunea cervicală a dintelui, sub forma de
şanţuri circulare concentrice căpătând denumirea de perikimatii.

Deoarece conturul prismelor nu este identic, între pereţii lor nu se realizează

o captare intimă, apărând spaţii de forma neregulată şi de aspect mai
întunecat decât al corpului prismei, trădând conţinutul mai sărac în săruri
minerale. Intr-adevăr, aceste spaţii reprezintă zone de substanţă organică cu
un grad de mineralizare mai redus, fiind şi ele zone de minima rezistenţă în
dezvoltarea cariei. Sunt cunoscute sub denumirea de substanţă
interprismatică.
Substanţa organică este grupată însă mai abundent într-o serie de formaţiuni
particulare ale smalţului: lamele, smocuri şi fusuri.
Lamelele smaltului sunt formatiuni liniare care strabat intreaga grosime a
smaltului de la suprafata pana la dentina, patrunzand chiar si in aceasta.
Localizarea lor este varaibila, cel mai des putand fi observate in smaltul cervical
sau in dreptul gropitelor de pe suprafetele ocluzale. Lamelele reprezinta fie
prisme de smalt nemineralizate, fie substanta organic interprismatica cu un grad
mai mic de mineralizare.
Smocurile smaltului sunt formatiuni organice mult mai slab mineralizate de cat
prismele, cu aspect de smocuri de iarba, avand forma unui manunchi de lamele
ramificate si ondulate, care incep de la limita smalt dentina si ajung pana la
cca.1/3 din grosimea interna a smaltului.
Fusurile smaltului reprezinta tot zone de material organic cu deficit de
mineralizare, fusiforme, localizate in treimea interna a smaltului, in vecinatatea
dentinei. Se considera astazi ca fusurile sunt prelungiri ale fibrelor Tomes in
smalt, ceea ce explica sensibilitatea de la acest nivel in cursul pregatirii
cavitatilor.
Dezvoltarea dintilor
Procesul de dezvoltare a dintelui include :
• Formarea coroanei
• Formarea rădăcinii şi în paralel structurarea ţesuturilor de suport care realizează
ancorarea dintelui la nivel de mandibulă.
 
Procesul de dezvoltare a dintelui include următoarele etape şi stadii :
• iniţierea – stadiul de mugure
• proliferarea – stadiul de capişon
• histo şi morfodiferenţierea – stadiul de clopot
• apoziţia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.
 
Lamina dentară prezintă zone în regiunea viitoarelor procese alveolare sub forma
unor conglomerate epiteliale orientate în interior, ce poartă denumirea de mugure
dentar. Fiecare mugur dentar este separat de celulele ectomezenchimale subiacente
printr-o membrană bazală.
În săptămîna a 6-8 de dezvoltare intrauterină la locul corespunzător poziţiei viitorilor dinţi de
lapte se formează 20 muguri dentari. În perioadele ulterioare vor apărea şi cei 32 de muguri
dentari pentru dinţii permanenţi.
În ariile de dezvoltare a mugurilor dentari apar zone cu multe capilare şi terminaţiuni
nervoase. Mugurii dentari pentru dentiţia permanentă au aceiaşi origine ca şi cei pentru
dentiţia deciduală - banda epitelială primară.

Dintii se dezvolta din ectoderm si mezoderm. La finele saptaminii a 6-a de sarcina epiteliul
gurii embrionare, de origine ectodermica, prolifereaza activ in zonele celor doua viitoare
arcade dentare si patrunde in tesutul mezodermal subiacent, formind cite o lama dentra
primara. Aceste ingrosari, cite una pentru fiecare mxilar , se desfac intr-o lama vestibulara
dispusa extern careva forma ulterior gingia si vestibululbucal si o lama dentara, care va
continua sa se adindeasca in mezenchimul viitorelor maxilare, lama din care se formeaza
mugurii dentari.
In saptamina a 10-a apar pe rind din lama dentalis primara cei 10 muguri ai dintilor temporari,
incepind cu incisivii si caninii, in total 20 de muguri pentru ambele maxilare, corespunzind
celor 20 de dinti temporari.Tot din lama dentara primara se dezvolta si mugurii molarilor
permanenti, incepind cu primul molar, in luna a IV –a intrauterina, continuind cu al doilea
molar permanent in primul an dupa nastere si cu mugurele molaruluide minte intre 3 si 5 ani.
Eruptia dintilor
Erupţia dentară este procesul prin care un dinte se deplasează din locul
germinativ iniţial, într-unul din maxilare, până la apariţia sa în cavitatea
bucală.
Procesul de erupţie dentară este reprezentat de migrarea dinţilor din zona
osoasă, unde s-au format coroanele acestora, în cavitatea bucală, până la
atingerea rapoartelor de ocluzie si participarea la masticatie - este astfel un
proces continuu.
Eruptia dentara se realizeaza in concordanta cu o cronologie specifica,
implicand prezenta unui mecanism programat care conduce la eruptia
dentara. Acest mecanism este unul factorial, fiind controlat de gene
specifice, hormoni si factori de crestere.
Etapa preeruptivă care cuprinde mişcările pe care dintele le face
din zona unde s-a format până la atingerea mucoasei bucale, din
momentul initierii formarii coroanei si pana in momentul finalizarii
acesteia (momentul inceperii formarii radacinii).
 
Etapa prefuncţională (eruptiva) care cuprinde mişcările pe care
le face dintele în cavitatea bucală din momentul apariţiei primului
punct de sub mucoasă până la atingerea planului de ocluzie şi
întâlnirea cu anatgoniştii.

Etapa funcţională (posteruptiva) care cuprinde perioada din

momentul intâlnirii cu dintele antagonist şi intrarea în funcţie.
Eruptia dintilor temporari
Eruptia dintilor permanenti
I. La 6 ani, atat la mandibula, cat si la maxilar, erupe molarul 1, numit si molarul
de 6 ani; acesta erupe in spatele dintilor de lapte si nu inlocuieste niciun dinte,
de aceea multi parinti nu sunt constienti de prezenta lui, considerandu-l dinte de
lapte si neacordandu-i atentia cuvenita la periaj;
II. La maxilarul superior ordinea de inlocuire a dintilor de lapte este urmatoarea:
incisiv central (la 7 ani), incisiv lateral (la 8 ani), premolar 1 (la 9 ani), premolar
2 (la 10 ani), canin (la 11-13 ani). Tocmai din motivul ca erupe ultimul, caninul
deseori isi gaseste locul ocupat, asa incat el este cel mai frecvent situat in afara
arcadei, necesitand pentru aliniere aparat dentar fix sau mobil;
III. La mandibula ordinea de inlocuire a dintilor de lapte este urmatoarea: incisiv
central (la 7 ani), incisiv lateral (la 8 ani), canin (la 9 ani), premolar 1 (la 10 ani),
premolar 2 (la 11 ani);
IV. La 12 ani erupe la ambele maxilare molarul 2, numit si molar de 12 ani;
V. Dupa 18 ani erupe molarul de minte, insa acesta trebuie urmarit radiologic inca
de la 16 ani, deoarece poate incepe sa faca presiuni asupra celorlalti dinti care
desi pana atunci erau perfecti, vor incepe sa se inghesuie. La cei care au purtat
aparat dentar, eruptia molarului de minte poate produce recidiva, reinghesuind
dintii.
Compozitia chimica a dintelui
Compozitia aproximativa a smaltului si dentinei (exprimata ca procente din
greutatea uscata)

Substante Substante
anorganice organice H2O

SMALT
96% 1,3-1,7% 2,3%

DENTINA
70% 20% 10%
Substante anorganice:
Cristalele de apatita sunt sarea dubla de fosfat de calciu si alte saruri de calciu
aranjate astfel 3Ca3(PO4)2Ca X, in care X poate fi: (OH)2, F2, Ch, SO4-2,
C03-2.
Exemplu hidroxiapatita: 3Ca3(PO4)2 Ca(OH)2 sau Ca10(OH)2(PO4)6, care
exprima mai bine radicalii prezenti si proportia lor relativa in hidroxiapatita.
Fluorapatita: 3Ca3(PO4)2 CaF2. Raportul Ca/P in apatita este 2/15 probabil
datorita unui exces de fosfat adsorbit pe cristale.
Na+, Cl', Se+, se gasesc in concentratie mai mare in email decat in dentina.
Carbonatul in concentratii mari creste solubilitatea emailului si poate fi un
factor de scadere a rezistentei la carie. Se pare ca fluorul inlocuieste carbonatul
in cristalele emailului si creste rezistenta la carie. Carbonatul din email este mai
scazut pe suprafata externa si mai crescut la jonctiunea amelodentinala.
Fluorul din dinti depinde de fluorul ingerat prin hrana, apa, ceai, mai ales in
timpul calcifierii dintilor. Fluorul se gaseste mai mult in dentina si pe suprafata
smaltului. Fluorul este depus partial inainte de eruptie si partial dupa eruptie
fiind preluat din saliva si ceai. Fluorul in dentina creste odata cu varsta.
Fierul intra in structura pigmentului galben din incisivii rozatoarelor.
Zincul are distributie similara cu fluorul. Solubilitatea hidroxiapatitei este
mai redusa prin administrarea de zinc dupa eruptia dintilor, dar nu s-a
observat ca ar reduce cariile, la animale.

Compozitia smaltului si dentinei este influentata de: tipul de dinti (sunt mici
diferente intre dintii temporari si definitivi), varsta (creste fluorul cu varsta,
scade permeabilitatea), prezenta sau absenta cariei (fluorul este mai crescut
la dintii fara carie, iar cand se instaleaza caria, fluorul se acumuleaza in
leziune datorita smaltului defect si mai permeabil).
Substante organice

In dentina= 20,83% din greutatea In smalt= 1,3- 1,7% din greutatea

uscata uscata

COLAGEN 18% COLAGEN urme

LIPIDE 0,33% LIPIDE 0,6%

CITRAT 0,9% CITRAT 0,1%

MATRICE 1,6% PROTEINE 0,3%

NECOLAGENE INSOLUBILE
PROTEINE 0,05%
SOLUBILE
Colagenul este o proteina fibrilara, se gaseste in matricea organica a
osului, dentinei, cementului, cartilajului, etc. In compozitia
colagenului intra aminoacizi: glicina (1/3), alanina, prolina,
hidroxiprolina (1/3) si alti 14 aminoacizi (I/ 3). Aminoacizii sunt
asezati in triplu helix, in os, dentina, piele, 2 lanturi polipeptidice
sunt identice, iar al treilea difera putin in compozitia aminoacizilor.
Colagenul nou format se dizolva in acizi slabi. Colagenul este
sintetizat in fibroblasti, in osteoblaste, odontoblaste, pe
poliribozoini. Asupra precursorilor solubili ai colagenului, ce contin
la capatul aminoterminal un grup de aminoacizi atipici, actioneaza
enzima proteolitica procolagen-peptidaza care inlatura acesti
aminoacizi, rezultand fibrele de colagen insolubil. In fibroblasti se
gaseste fosfataza alcalina cu rol in sinteza unor proteine fibrilare
cum ar fi keratina.
ACTH, glucocorticoizii inhiba formarea colagenului,
mineralcorticoizii stimuleaza fibroblastii si sinteza colagenului.
Rata turnoverului colagenului este scazuta in dentina, in schimb
in ligamentul periodontal colagenul este reanoit in cateva
saptamani, datorita presiunilor mecanice ce apar in timpul
masticatiei si colagenazei prezenta in gingie si tesutul
periodontal.
Fibroblastii din tesutul periodontal au colagenaza preformata si
participa la turnoverul colagenului prin capacitatea fagocitara.
Deficitul de vitamina C scade sinteza colagenului.